05.02.

2022

Numele și prenumele Lozan Mariana

Anul I
Facultatea FSESSP
Specializarea Consiliere in sistenta sociala

EXAMEN SCRIS LA PSIHOPEDAGOGIA ADOLESCENȚILOR, TINERILOR ȘI

ADULȚILOR

Subiectul 1. Rolul disciplinei Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților în formarea

cadrului didactic.

1. Etape în cercetarea adolescenţei

2. Definirea perioadei de adolescenţă
3. Caracteristicile generale ale adolescenţei
4. Principalele sarcini ale dezvoltării în adolescenţă
5. Întrebările-cheie ale adolescenţei
 
 
 
1. Etape în cercetarea adolescenţei
Prima lucrarea despre adolescenţă este considerată a fi cartea psihologului şi
pedagogului american Stanley Hall (1844-1924), publicată în 1904. Stanley Hall fost
fondatorul psihologiei educaționale. El a abordat o concepție biologistă privind psihicul
uman. Cartea sa Întitulată „Adolescenţa”, prezenta la etapa aceea cea mai vastă lucrare
despre adolescenţi.
În perioada următoare, se observă conturarea a trei etape principale privind
cercetarea adolescenţei:
-          Primele 6-7 decenii ale secolului XX. În această perioadă se pune accentul pe
dezvoltarea modelelor teoretice privind adolescenţa (Freud, Erikson, Hall). Psihologii
desfăşoară studii şi descriu anumite aspecte privind dezvoltarea adolescentului (de
exemplu: ritmurile dezvoltării, adaptarea, relaţiile cu egalii şi părinţii)
-          Perioada care debutează cu anii ’70 şi până în prezent. În această
perioadă oamenii de ştiinţă sunt preocupţi de testări, de formulări ale ipotezelor şi de
verificarea teoriilor anterioare prin cercetări empirice. Acum interesul se deplasează pe
găsirea unor explicaţii privind  plasticitatea şi diversitatea dezvoltării. Psihologii sunt
atraşi de ideea aplicării cunoştinţelor teoretice în rezolvarea unor probleme practice.
 05.02.2022

-          Perioada actuală. În prezent, studierea adolescenţei face parte din problematica

cercetări a ştiinţei dezvoltării. Analiza diverselor aspecte din perioada adolescenţei se
face cu scopul de a sprijini dezvoltarea politicilor sociale şi educaţionale pentru a oferi
ajutorul necesar dezvoltării pozitive la nivel individual şi a societăţii în ansamblu.
 
2. Definirea perioadei de adolescenţă
Etimologic, termenul „adolescenţă” provine de la cuvântul latin „adolescere” care
înseamnă „a creşte”, „a se dezvolta”. Adolescenţa cuprinde perioada dintre 10 și 19 ani,
conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În numeroase țări occidentale debutul
adolescenței este considerat a fi la vârsta de 11-13 ani la fete şi 12-14 ani la băieți, finalul
adolescenţei conturându-se în jurul vârstei de 19-21 de ani la ambele sexe. Această
perioadă poate fi definită ca una de trecere de la pubertate la maturitate şi o perioadă de
tranziție biologică, psihologică și socială.
Perioada adolescenţei este caracterizată ca fiind o etapă a schimbărilor. Ea este
percepută diferit atât de adolescenţii, care caută să se autodefinească, cât şi de adulţii, care
încearcă să-i înţeleagă pe adolescenţi. Unii consideră că perioada adolescenţei este „vârsta
marilor elanuri”, „vârsta integrării sociale”, „vârsta contestaţiei”, „vârsta raţiunii”, „a doua
naştere” (J.J.Rousseau), „timpul în care luăm Universul prea în serios (Mihai Ralea), alţii o
asociază cu „vârsta dramei”, „vârsta crizelor”, „a anxietăţii”, „a nesiguranţei”, cu „furtună şi
stress” (Stanley Hall).
Adolescenţa poate fi interpretată ca fiind o perioadă dificilă, deoarece adolescenţii sunt
instabili afectiv din cauza adaptărilor permanente la multiplele schimbările cărora trebuie să
le facă faţă.
 
3..Caracteristicile generale ale adolescenţei
În perioada adolescenţei dezvoltarea implică atât aspectul biologic al persoanei, cât şi
cel psihologic. Evoluţiile acestora produc modificări în planul comportamental, susţinând
procesul de  maturizare socială.
 Schimbările din planul psihic al adolescentului sunt profunde, dar acestea conduc
treptat la cristalizarea şi stabilizarea structurilor psihice. În această perioadă  schimbările ale
psihicului pot fi însoţite de tensiuni şi conflicte.
Adolescenţa produce transformări psihologice majore, asociate cu trăiri profunde,
aspiraţii şi dorinţă de afirmare. Adolescenţii au manifestări comportamentale pline de curaj
şi, deseori, lipsite de chibzuinţă. Ei exprima interes pentru viaţa socială şi sunt activi din
acest punct de vedere, preocupându-se de problemele generale ale omenirii. Lor le este
caracteristică dorinţa de a caută independent explicaţii privind subiectele ce îi preocupă. Ei
sunt atraşi de experimentarea limitelor şi posibilităţilor proprii, adesea riscând.
Adolescenţii devin preocupaţi de propria imagine și de poziția lor în raport cu grupul de
prieteni, colegii de școală, părinţii etc. Ei doresc să iasă de sub tutela părinţilor,
îndepărtându-se de aceştia în plan fizic (de exemplu: ieşirile cu prietenii) şi psihic (de
exemplu: încercările de a fi independenţi, de a lua decizii fără consultarea părinţilor).
Pe plan psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de sine. Această
autodefinire a adolescentului adesea este însoţită de opoziţia lui faţă de imaginea adultului.
Pentru a se simţi confortabil psihic şi a se proteja, ei se asociază în grupuri. Ei aderă la
normele sociale şi de grup prezente la ceilaţi tineri din aceaşi generaţie.
În adolescenţă apar schimbări majore în plan social. Adolescenţii petrec tot mai mult
timp cu persoane de aceaşi vârstă. Ei au tendinţa să se distanţează de familie pentru a-şi
simţi individualitate, cu scopul de a se desprinde de influenţele care le complică procesul de
conturare a propriei identităţi. De aceea ei petrec mult mai puţin timp cu părinţii şi familia
decât atunci când erau copii.
Adolescenţă este perioada în care se iau decizii importante legate de dezvoltarea
personală şi de planurile de viitor (privind aspectul profesional, familial etc.)
Perioada adolescenţei nu este obligatoriu să fie însoţită de conflicte şi crize adaptative
dramatice. Cercetările realizate în ultimii ani au demonstrat că aceste caracteristici depind
 05.02.2022

de tipul şi calitatea relaţiilor familiale. Un impact pozitiv îl poate aves şi şcoala sau grupul de
prieteni, contextul cultural şi social în care adolescentul se dezvoltă.
 
4. Principalele sarcini ale dezvoltării în adolescenţă
Perioada adolescenţei reprezintă o etapă în care adolescentul trebuie să realizeze mai
multe sarcini. Cea mai importantă dintre toate este stabilirea identităţii. Adolescentul trebuie
să se autodefinească şi să devină un adult matur, integru şi productiv. Pentru aceasta el
exersează şi experimentează diverse roluri sociale. Trecând prin diferite situaţii,
adolescentul încearcă să se adapteze la schimbările pe care le trăieşte.
În această perioadă adolescentul este preocupat de dezvoltarea conştiinţei de sine.
Pentru aceasta el rezolvă o serie de probleme, care îi conturează personalitatea. Aceste
probleme în psihologie sunt numite „sarcini ale dezvoltării”. Fiecărei perioade de viaţă
corespund anumite sarcini. Ele sunt definite şi în funcţie de nivelul socio-cultural al
comunităţii din care face parte individul.
Vârsta adolescenţei este marcată de o serie de sarcini, pe care adolescenţii au de
realizat în vederea dezvoltării sale:
• Dezvoltarea de noi relaţii sociale. În această etapă  adolescenţii învaţă să interacţioneze
cu cei din jur într-o manieră similară cu cea a adulţilor. Relaţiile lor capătă elemente ale
persoanelor adulte. Ele se bazează pe intimitate, încredere şi respect faţă de alte persoane.
La adolescenţi maturitatea fizică este foarte importantă în relaţiile cu colegii şi
prietenii. Din această cauză, adolescenţii care se maturizează într-un ritm diferit decât ceilaţi
(mai lent sau mai rapid) pot fi excluşi din grupul de covârstnici. Ei se vor simţi bine,
relaţionând cu adolescenţii care au un nivel similar de maturitate fizică şi relaţională.
• Dezvoltarea rolului social de bărbat/femeie. Pe lângă sensurile atribuite de societate
rolului de „bărbat” sau „femeie”, adolescenţii conturează semnificaţii subiective, legate de
propria viziune privind acest subiect. Majoritatea adolescenţilor acceptă rolurile de sex
masculin sau feminin existente în societatea din care fac parte. Însă, ţinînd cont de faptul că
adolescenţa prezintă o perioadă de instabilitate şi căutare, adolescenţii pot fi influenţaţi în
sensul neacceptării sexului său natural sau deformării părereii sale despre rolurile sociale.
• Acceptarea modului în care arată (înfăţişarea fizică). Schimbările fizice care au loc în
perioada adolescenţei sunt rapide şi semnificative. Ele prezintă variaţii inter-individuale
puternice. În această perioadă adolescenţii trebuie să se obişnuiască cu noua sa înfăţişare
şi să o accepte. Un impact major în această problemă o au persoanele din jur (familia,
prietenii etc.), stereotipurile determinate cultural şi influenţele comerciale.
• Câştigarea independenţei emoţionale în relaţie cu părinţi şi a unui nou statut în
cadrul familiei. Ca o consecinţă a dezvoltării biologice si psihologice, în faţa adolescenţilor
apare nevoia stabilirii unui nou statut familial. Fiind copii, ei au preluat anumite reguli şi valori
fără a cere multe explicaţii. Acum, însă, adolescenţii îşi crează propriul sistem valoric şi
sentimental. Ei cer lămurirea anumitor atitudini şi judecăţi ale părinţilor. În această perioadă
părinţii trebuie să explice motivul anumitor reguli şi norme comportamentale, menţinând
obiceiurile promovate în familie şi să acorde mai multă libertate adolescenţilor, manifestând
sentimentul de încredere.
• Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie. Maturizarea fiziologică şi emoţională
constitue un suport pentru realizarea acestei sarcini.  Este important ca adolescenţii să
dispună de anumite trăsături caracteriale (de exemplu: responsabilitate, sacrificiu) şi să
cunoască regulile de comportare pentru viitorul rol care vor juca în familie. Un rol important
în rezolvarea acestei sarcini îl au modelele (familiile reuşite, persoanele realizate din acest
punct de vedere). Pentru a creşte reuşita căsătoriei este necesar ca adolescentul să-şi
definească clar sentimentele.
• Pregătirea pentru cariera profesională. În societatea actuală statutul de angajat oferă
adolescentului diverse avantaje. El  devine independent din punct de vedere financiar poate
aspira la o carieră profesională. În aceste condiţii adolescentul poate fi considerat adult.
 Rezolvarea aceastei sarcini este destul de dificilă, având în vedere exigenţele pieţii de
muncă.
 05.02.2022

• Dezvoltarea simţului etic şi a unui sistem de valori propriu. În perioada adolescenţei

se defineşte un sistem de valori şi judecăţi personale, care ghidează comportamentul în
diferite contexte şi situaţii. Dezvoltarea simţului etic şi a sistemului de valori reprezintă un
aspect important cu impact major asupra autodeterminării adolescentului, a conturării
personalităţii sale şi a dezvoltării viitoare. La vârsta căutării unor ancore comportamentale
este esenţial ca adolescentul să fie corect ghidat şi să fie ferit de idiologiile dăunătoare
pentru gândirea lui şi pentru sfera afectivă, cu implicaţiile ulterioare privind manifestările
sociale.
• Dorinţa de a dezvolta un comportament social responsabil. Familia reprezintă un
mediu important pentru dezvoltarea firească a omului. Ea constituie primul cadru în care
copiii învaţă să comunice şi se manifestă social, definindu-se pe ei şi lumea în care trăiesc.
O realizare importantă pentru adolescenţi o reprezintă dorinţa de a se manifesta în plan
social, aducând o contribuţie comunităţii. Acest fapt defineşte capacitatea adolescentului de
a fi autonom în plan emoţional, decizional şi comportamental, care permit lărgirea şi
asumarea altor roluri sociale.
 
5.Întrebările-cheie ale adolescenţei
În perioada adolescenţei, odată cu dezvoltarea psihologică şi, implicit, cognitivă care
presupune trecerea de la gândirea concretă la gândirea abstractă, adolescenţii ridică o serie
de întrebări menite să ajute procesului de autodescoperire, redefinire a relaţiilor lor cu lumea
şi de autodefinire a propriei persoane. În acest context adolescenţii sunt preocupaţi să
găsească răspunsul la o serie de întrebări, şi anume:
• Cine sunt eu? (în contextul noilor roluri sociale şi familiale)
• Sunt o persoană normală? (ce părere au oamenii despre mine, referindu-se la persoanele
a căror opinie contează)
• Sunt o persoană competentă? (sunt capabil să realizez ceva ce are valoare pentru
societate, colegi, prieteni, rude,  părinţi)
• Sunt iubit? sau  Sunt demn de a fi iubit? (ar vrea cineva să mă iubească, exceptînd
părinţii)

Subiectul 2. Formulaţi atitudini faţă de anumite ,,obiective” ale vârstei adolescenţei:  slang
adolescentin, selfie, lipsa motivaţiei de a învăţa.

Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi experimente cruciale, iniţiate şi trăite de adolescent
pentru prima oară în viaţă. Adolescenţii trec prin reale crize existenţiale şi de identitate. Traversarea
acestor experienţe cruciale este o condiţie obligatorie în pregătirea adolescentului de asumarea de
roluri şi statusuri ca viitor adult. În acest sens, el stabileşte despre mediul său de viaţă, decide cum
acţionează cu cine se întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine seama de consecinţele şi şi riscurile
unora dintre experienţele sale. Un loc esenţial în adolescenţă îl ocupă relaţiile sociale. La această
vârstă indivizii dezvoltă dorinţa de libertate şi de explorare a spaţiilor necunoscute, dincolo de ceea
ce este spaţiul familial şi cel şcolar sau al vecinătăţii imediate. Discriminarea de vârstă, este trăită
intens şi contradictoriu de către adolescent fiindcă el crede că nu i se recunoaşte noua sa poziţie
socială de către familie, şcoală şi mediul său de viaţă. Relaţiile părinţilor cu adolescenţii au
particularităţi ce le deosebesc de raporturile din copilărie. Dacă în copilărie, insul este integrat în
actul satelitizării de familie, cu efecte benefice pentru creşterea şi dezvoltarea sa, adolescentul tinde
să fie autonom de familie. Părinţii nu mai sunt modele, dimpotrivă, ei devin obiectul unor critici
severe, ceea ce este natural, pentru că la această vârstă spiritul critic este definitoriu, iar exersarea
lui cu privire la conduita şi mentalitatea părinţilor ajută la formarea abilităţilor de interacţiune
 05.02.2022

concomitent cu aspiraţia adolescentului către individualitate, uneori exacerbată. Între părinţi şi

adolescenţi relaţiile pot fi tensionate, ajungând până la ruperea lor, situaţie generată de
neînţelegerea din partea părinţilor a problemelor reale ale adolescentului şi de spiritul excesiv de
autonomie al adolescentului. Părinţii, şi în general adulţii, caută să-l socializeze pe adolescent
orientându-l spre ceea ce va face în viitor, spre viaţa de adult, acordând o importanţă redusă
problemelor specifice vârstei lui. Or, adolescentul trăieşte puternic tot ce se întâmplă cu el în
prezent fiindcă el se confruntă cu aspecte concrete ale propriei vieţi, pentru el grave, şi, de aceea, el
este preocupat, înainte de toate, de rezolvarea acestora, fiind mai puţin interesat de pregătirea
pentru ceea ce va face în viitor. Odată cu vârstă adolescenţei, individul îşi dă seama că dispune de
elan, forţă şi posibilităţi de a produce ceva, de a schimba mediul căruia îi aparţine, că poate să-şi
construiască un mod de viaţă propriu. El face în acest fel trecerea de la generaţia familială la
generaţia socială. Apariţia, la adolescent, a reprezentărilor despre sine determină orientarea lui
către unele norme şi valori ale adulţilor ce vizează în special egalitatea tânărului cu cei maturi, dorind
să semene cu aceştia. De altfel, una din aspiraţiile cele mai frecvente ale adolescentului este cea de a
fi adult. De aceea, adolescentul nu mai acceptă vechile norme şi reguli ce stăteau la baza raporturilor
sale, copil fiind, cu adultul. Sunt o serie de condiţii specifice favorizante pentru perpetuarea atitudinii
paternaliste a adultului faţă de adolescent: a. poziţia socială a adolescentului este aceeaşi ca în
copilărie, el fiind, în continuare, elev şi deci neimplicat în câmpul muncii; b. dependenţa lui
materială de părinţi; c. obişnuinţa adultului de a îndruma şi controla copilul, greu de schimbat chiar
dacă părinţii sunt conştienţi de necesitatea schimbării atitudinii lor faţă de adolescent; d. păstrarea,
mai ales în primii ani, de către adolescent a trăsăturilor copilului în comportare şi infăţişare. Când
adulţii au o atitudine de cooperare, adolescentul vede în aceştia un partener de dialog. Prin urmare,
el simte că este considerat un egal şi are încredere în adulţi. Dacă adultul refuză cooperarea cu
adolescentul, atunci el manifestă rezistenţă, sub diferite forme, faţă de tendinţa acestuia de a-i
îngrădi personalitatea, de a-i orienta modul de a gândi şi de a acţiona. Raporturile dintre adulţi şi
adolescenţi pot deveni conflictuale, cu deosebire când atitudinea adultului rămâne neschimbată. La
unii adolescenţi asemenea raporturi tensionate duc şi la sentimentul înstrăinării de familie, la
ruperea comunicării cu membrii ei, la evitarea lor şi evadarea din familie, cea mai cunoscută fiind
fuga de acasă. De fapt, are loc emanciparea socială a adolescentului, iar neînţelegerea acestei
particularităţi de către adult este un motiv de naştere a unor raporturi conflictuale. Adolescenţii nu
mai acceptă vechile relaţii din copilărie cu adulţii şi vor un nou tip de relaţii bazate pe recunoaşterea
personalităţii lor. Insuşi modul de adresare de către părinţi, mass-media sau autorităţi,
anume ,,fetiţă” sau ,,băieţel”, poate crea adolescentului frustrări fiindcă el are sentimentul că este
tratat, în continuare, drept copil. În adolescenţă individul se confruntă cu un set de probleme sociale
ce decurg, înainte de orice, din relaţiile cu familia versus relaţiile cu grupul de aceeaşi vârstă, sau cu
mediul în care trăieşte. Tendinţa manifestă către autonomie poate conduce la nerespectarea nici
unei norme sau la încălcarea oricărui principiu cunoscut în cadrul familiei sau al şcolii. O înţelegere
îngustă a libertăţii îi determină pe unii adolescenţi să comită fapte antisociale. Predispuşi inevitabil
spre devianţă, adolescenţii ajung să nu ţină seama de cerinţele controlului social. Din cauza
interdicţiilor puse de părinţi sau de şcoală, adolescentul acţionează pe principiul fructului oprit,
căutând să cunoască şi să trăiască exact ce i se interzice. Se neglijează de către familie şi de către
societate că la această vârstă individul ţine să arate celorlalţi curajul şi îndemânarea de a face faţă la
situaţii foarte dificile. Bravada, lăudăroşenia, dorinţa de a epata şi de a imita pe cei de vârsta lor,
pentru a fi în pas cu ei, pot conduce la comportamente deviante, care în anumite contexte devin
conduite de delincvenţă. Adolescenţa se caracterizează şi printr-un anumit mod de comunicare. Mai
întâi, să remarcăm lărgirea ariei de comunicare, de la dialogul predominant cu părinţii la vârsta
copilăriei mici, apoi, în şcoala primară, comunicarea permanentă cu cadrele didactice, la
comunicarea cu toate mediile sociale, aceasta fiind una din modalităţile esenţiale de manifestare a
 05.02.2022

autonomiei şi identităţii individului. Un aspect deosebit de important îl constituie tendinţa spre

exprimarea într-un limbaj propriu vârstei. Jargonul şi argoul sunt forme tipice de comunicare ale
adolescenţilor. Limbajele grupurilor de adolescenţi se disting de limba standard a societăţii. Sunt
adoptate gesturi, moduri şi maniere de vorbire neîntâlnite la alte grupuri de vârstă. În anumite
contexte, adolescenţii creează un antilimbaj, ca mod de comunicare opus celui oficial. Sunt create
cuvinte noi, sau se deformează sensurile termenilor obişnuiţi, sau se preiau direct din sociodialecte
periferice sau din alte limbi. Diferenţele de limbaj privesc mai ales morfologia şi lexicul şi în mai mică
măsură sintaxa şi fonetica. La această vârstă, din cauza trăsăturilor amintite, există interes pentru
consumul de droguri şi stupefiante, fenomen ce s-a înrădăcinat în societatea românească după anul
1989. Nu mai puţin semnificativ este consumul de alcool caracteristic, la actualele generaţii de
adolescenţi, pentru ambele sexe. Asociat acestor fenomene este şi fumatul, care a luat proporţii
îngrijorătoare la adolescenţi indiferent de apartenenţa la genul social. Lipsiţi de o educaţie adecvată
în familie sau în şcoli, adolescenţii au un comportament precar de consum, fără acel spirit de
discernământ atât de necesar în condiţiile diversificării produselor alcoolice, de tutun şi alimentare,
inclusiv sub aspectul calităţii. Delincvenţa juvenilă constituie una dintre problemele specifice
perioadei adolescentine. Încălcarea normelor şi a legilor este generată de nevoia afirmării
individualităţii personale, dar şi de necunoaşterea consecinţelor actelor săvârşite. De aceea,
esenţială în abordarea delincvenţei juvenile este cunoaşterea motivaţiilor ce au stat la baza actelor
antisociale şi a contextelor în care s-au produs. În acest fel se poate stabili caracterul acţiunilor
adolescentului deoarece nu toate actele sale sunt în mod evident îndreptate împotriva ordinii şi
stabilităţii sociale. În acelaşi timp, trebuie remarcată creşterea ponderii delincvenţei juvenile în
ansamblul actelor antisociale după anul 1989. Un fenomen accentuat în această perioadă de vârstă
este cel al sinuciderilor în rândul adolescenţilor. Schimbările în sistemul de relaţii al copilului dau un
conţinut nou proceselor de dezvoltare a persoanei şi maturizării sociale în adolescenţă. Iată de ce
este important ca adultul să manifeste iniţiativă şi să ţină seama de cerinţele adolescentului, cu o
condiţie esenţială, şi anume, renunţarea la atitudinea de a socoti tânărul ca pe un copil. De aici
rezultă şi necesitatea luării în considerare a problemelor adolescenţilor din interiorul lor şi nu de pe
poziţia exigenţelor existente în tinereţea adulţilor, invocată adesea de către aceştia în comunicarea
cu adolescenţii. Un proverb românesc a surprins un asemenea imperativ: „Nu judeca pe tânăr după
mintea celui bătrân, ci pune-te în locul lui şi atunci să-l judeci".