Cuprins:

1. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Caracteristica. Indicaţii şi însemnătatea

clinică.

2. Radiografii cu utilizarea substanţei de contrast. Caracteristica. Indicaţii şi rolul

clinic: sialografia, angiografia, scintigrafia, fistulografia, artrografia, limfografia.

3. Teleradiografia. Caracteristica. Scopul şi însemnătatea clinică.

1.Rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Caracteristica. Indicaţii şi

însemnătatea clinică.
RMN e o metodă fizică bazată pe proprietățile magnetice ale atomilor(in
particular atomii de hidrogen),utilizată in studiul structurilor moleculare
(spectrometrie RMN) și ca tehnică imagistică cu un potențial deosebit (tomografie
RMN). Bazele fizice teoretice ale RMN sunt extrem de complexe,in esență metoda
bazându-se pe două fenomene fundamentale : rezonanța implicând absorbția
cuantificată de energie,și relaxarea,implicând eliberarea de energie,însoțită de
eliberarea unei unde magnetice detectabile și analizabile.O serie de nuclee prezinta
un moment magnetic, denumit și spin propriu.Ex. : 1H,2H,13C,19F și 31P au un
spin propriu,în timp ce 12C și 16O nu îl au. Dacă se plasează într-un câmp
magnetic B0 static,intens și constant,substanțe care conțin nuclee cu spin
propriu,acestea se aliniază in câmpul magnetic fie in același sens cu cel al
câmpului, fie in sens contrar. Câmpul magnetic crează, deci, două populații de
nuclee. Dacă se aplică substanței un al doilea câmp magnetic exterior B1 periodic (
sau alternativ) cu o frecvență egală frecvenței Larmor a speciei nucleare
studiate,nucleele vor absorbi energia câmpului ,vor fi excitate(fenomen denumit
rezonanță) și se vor orienta într-o direcție diferită de cea a câmpului magnetic static
B0 ,în general paralelă cu cea a câmpului aplicat.Urmează fenomenul de relaxare,
provocat de oprirea câmpului periodic B1.În acestă fază nucleele iși pierd
orientarea,restituind energia absorbită anterior și generând semnalul
RMN,care ,după ce este captat de o antenă receptoare,este analizat de
calculator.Semnalul cules se prezintă sub forma unei oscilații amortizate care are
timp de relaxare specific substanței examinate.Substanțele lichide cu molecule
mici (apa) au timpi de relaxare foarte lungi,ca și substanțele formate din molecule
mari sau lanțuri macromoleculare (ADN sau aminoacizi) în timp ce substanțele cu
molecule de dimensiuni intermediare (lipidele) au timpi de relaxare mai
scurti.Există două tipuri fundamentale de RMN:
1)Spectrometrie RMN care se limitează la măsurarea timpilor de relaxare în
condiții de rezoluție foarte mare.Spectrometria RMN in vitro este extrem de
productivă în cercetările de dinamică structurală a proteinelor și a acizilor
nucleici,îndeosebi ADN.În medicină este de un mareinteres studiul RMN in vivo al
fosforului, care permite analiza metabolismului energetic muscular, inclusiv al
miocardului.Aceasta deoarece este posibilă diferențierea și cuantificarea formelor
chimice sub care sunt prezente nucleele de fosfor într-un volum foarte redus
muscular: fosfat anorganic,fosfocreatină ,ATP.
 2) Tomografele RMN, în cazul cărora imaginile se obțin fie prin timpii de
relaxare( se disting doi timpi de relaxare, T1 și T2)fie prin diferențele de densitate
protonică,deci de hidrogen.Cu precizarea că principiile imagisticii RMN nu pot fi
cuprinse într-o definiție,menționăm că țesuturile dau semnale RMN detectabile,iar
osul dă un semnal foarte slab.Contrastul se obține din diferențele de valori ale T1
șiT2,considerabile în diferite țesuturi,în care aceste valori reflectă organizarea
moleculară a apei.Deoarece cantitatea de apă dintr-un țesut este în directă relație cu
procesele metabolice,înseamna ca imaginile RMN oferă și informațiide ordin
functional.Tehnică de un potențial incomparabil,RMN prezintă numeroase
avantaje:
a) foarte inaltă discriminare între țesuturile moi,fondată pe specialitatea lor
biochimică și functională.
b) deoarece osul nu dă practic nici un semnal , pot fi explorate în mod optim
structurile cerebrale.
c)posibilitatea de a realiza direct tomografii sub orice incidență.
d)inocuitate cvasitotală inclusiv la femeia gravidă
e)produse de contrast performante și puțin toxice

Este o metoda bazata pe receptionarea impulsurilor electromagnetice de spin sau

a densitatii protonilor cu ajutorul unei instalatii supraconductoare,care lucreaza
intr-un cimp magnetic intens.
Aceasta metoda realizeaza imagini in planuri multiple,facilitind evaluarea
raporturilor anatomice ale tumorilor cu partile moi,inclusiv cu elementele
vasculare de vecinatate,fara sa fie necesara injectarea unei substante de contrast.
Rezonanta magnetica este inca putin utilizata,datorita pretului ridicat al instalatiei
si unui grad de disconfort pentru pacient,care trebuie sa stea imobil un timp
indelungat.

2.Radiografii cu utilizarea substanţei de contrast. Caracteristica. Indicaţii şi

rolul clinic: sialografia, angiografia, scintigrafia, fistulografia, artrografia,
limfografia.
Substanțele de contrast au drept scop cresterea sensibilității unei metode
imagistice,cu vizualizarea unor structuri care nu sunt vizibile fără utilizarea acestor
substanțe și caracterizarea mai bună a leziunilor în vederea elaborării unui
diagnostic corect.
Sunt substanțe care realizează contrast pozitiv și negativ.
Substanțele care realizeaza contrast pozitiv sunt Sulfatul de bariu,substanțele
iodate,
Substanțele care realizează contrastul negativ sunt cele care utilizeaza aerul.
Sialografia ( Iacobovici,1926) reprezinta cel mai util mijloc de explorare al
glandelor parotide si submandibulare.Consta in executarea de radiografii dupa
introducerea pe cale canaliculara a unei substante de contrast.Meetode recente de
pneumosialografie,sialotomografie,zonosialografie permit obtinerea unor imagini
de calitate superioara
• Examen radiografic al canalelor excretoare ale unei glande salivare.
• O sialografie serveşte la vizualizarea unei litiaze (prezenţa unui calcul) într-un
canal salivar excretor. Ea mai poate fi practicată în caz de uscăciune a gurii.
• Se realizeaza prin introducerea unui tub fin în orificiul natural al canalului
excretor al glandei salivare. Prin acesta se injectează lent un produs de contrast
iodat, opac la radiaţiile X, care se răspândeşte aproape o oră si se realizeaza
radiografia . Timp de câteva ore poate persista o uşoară umflare a glandei, ceea ce
o face mai sensibilă.

Angiografia examen radiologic care permite examinarea volumului interior al

unui vas sangvin (artera sau vena) si ale ramurilor in care se imparte acest vas.
Indicații - O angiografie este utilizata, in principal, pentru studierea vaselor inimii
si ale plamanilor, celor ale creieruluisi maduvei spinarii (angiografii cerebrale si
medulare) si a celor ale membrelor si viscerelor (rinichi, mezenter). Acest examen
serveste la depistarea leziunilor arteriale, indeosebi ale stenozelor (ingrosarile)
consecutive ateromului (depozit lipidic pe peretele arterial), anevrismelor (dilatatii
localizate ale arterelor), ocluziilor unui vas de catre un aterom sau de catre un
cheag. angiografia mai permite sa fie distinsa o disectie arteriala (clivaj al
peretilor) sau prezenta unei malformatii arteriovenoase. Inaintea unei interventii
chirurgicale, o angiografie da posibilitatea sa se studieze raporturile anatomice
intre vase si leziunea de operat. In sfarsit, angiografia permite sa se practice
angioplastii (tehnici de dilatare a unui vas), embolizari (ocluzii terapeutice ale unui
vas) si o chimioterapie in situ (injectare pe cale intravasculara a medicamentelor
anticanceroase). Aceasta tehnica este denumita "radiologie interventionala".

Scintigrafia este o metoda imagistică neinvazivă in vivo,aparținând medicinii

nucleare.Principiul scintigrafiei constă în administrarea ( de obicei intravenos,dar
si per os) a unor radiofarmaceutice care se vor fixa prin mecanisme specifice la
nivelul structurii anatomice investigate.Radiațiile ( de regula gama) emise de
organismul pacientului,din locurile de fixare(fiziologică sau patalogică) a
radiotrasorului utilizat,vor fi detectate fie cu un *scintigraf cu baleiaj,fie,mai
frecvent in prezent,cu o *gamma-camera,in care caz vor fi prelucrate pe un
computer,obținându-se *scintigrama.Specificitatea de fixare a radioizotopului sau a
moleculei marcate folosite permite obținerea unor imagini cu caracteristici diferite
față de alte metode imagistice,în care rezultatul depinde de densitatea
tisulară(*radiologie) sau de densitatea protonica a tesutului(*rezonanță magnetică
nucleară)

Fistulografie-examen radiologic practicat după injectarea,intr-o *fistula, a unei

substanțe de contrast iodate hidrosolubile,care permite aprecierea traiectului
fistulei și a raporturilor sale cu organelle vecine.

Artrografia- explorarea radiologică a cavitătii articulare după injectarea unui

produs radioopac hidrosolubil,a aerului sau a ambelor( dublu
contrast).Contraindicată în artrita septică.Utilă pentru a evidenția corpi străini,o
condromatoză sau o sinovită.Artrografia este necesară indeosebi in investigarea
articulației scapulohumerale si a genunchiului. Indicatii - Artrografia este utilizata,
in principal, pentru stabilirea unui diagnostic sau pentru a realiza clisee
preoperatorii. La genunchi, ea permite detectarea unei leziuni a unui menisc sau a
unui ligament rasucit care provoaca dureri, blocaje, instabilitate sau umflare. La
umar, examenul poate confinna ruptura musculara si complicatiile prin unele
tendinite care genereaza dureri si impotenta functionala pentru toate articulatiile,
arteriografia realizeaza o explorare de finete a suprafetei articulatiilor, a invelisului
lor cartilaginos, sau cautarea unui corp strain intraarticular, adesea de natura
cartilaginoasa si care ar fi invizibil la o radiografie simpla. Desfasurare - O
arteriografie nu necesita spitalizare si dureaza in jur de 30 minute. Dupa examen,
pacientul poate sa-si reia activitatea totusi, fara sa solicite prea curand articulatia
examinata. Efecte secundare - Acestea sunt rare si, in general, benigne: greturi,
indispozitie, hemoragie locala de mica intensitate. Injectarea produsului de contrast
iodat poate provoca o reactie alergica. Medicul trebuie deci sa se asigure ca
bolnavul n-a prezentat vreodata simptomele unei alergii sau, daca da, sa ii prescrie
in prealabil un tratament antialergic.

Limfografia- Radiografiere a vaselor și a ganglionilor limfatici cu ajutorul unei

substanțe de contrast.
Limfografia directa prin descoperirea si catetezarea limfaticelor in regiunea
preauriculara,retroauriculara sau submentala si injectarea unei cantitati reduse de
lipiodol ultrafluid; cliseele radiografice se executa imediat si la anumite intervale
pe masura progresarii produsului opac.
Limfografia cervicala are indicatii mai ales in cancerologia buco-maxilo-faciala si
in adenite cronice,dar pentru a intra in practica curenta necesita inca inlaturarea
unor dificultati tehnice.

3.Teleradiografia.Caracteristica.Scopul și însemnătatea clinică.

Teleradiografia-radiografie obținută depărtând suficient sursa de radiații de
corpul supus radiografiei,astfel incât deformarea imaginii să fie neglijabilă.
Proiectii cefalometrice sau Teleradiografii de fata si profil.
Acest tip de radiografie evidentiaza intregul craniu si este folosita pentru a
examina dintii in legatura cu maxilarul si profilul pacientului, fiind posibile
măsurătorile unor unghiuri și raporturi antropometrice. Este utilizata în special de
către medicii ortodonți.