UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL POLITICI ȘI SERVICII PUBLICE

Referat
la disciplina Administrație Publică Centrală

tema:,,Mandatul prezidențial,,

REALIZAT: LIPCANU DOINA, AN I.

COORDONATOR: VLADIMIR BORȘ, DOCTOR ÎN ȘTIINȚE POLITICE, CONFERENȚIAR
UNIVERSITAR
Introducere. Noțiuni
În politică, un mandat se referă la autoritatea dată de o circumscripție unui individ sau unui grup
de indivizi de a acționa în numele său.
Conceptul
Conceptul unui guvern cu un mandat legitim de a guverna prin câștigarea alegerilor democratice
este esențial pentru democrația reprezentativă. Un guvern care încearcă să urmeze politici care
nu au fost anunțate în timpul campaniei electorale se spune că nu are mandat legal pentru a
implementa astfel de politici.
Deseori se spune că alegerile, în special cele câștigate cu o marjă largă, au dat unui guvern ales
sau unui funcționar ales un mandat de a urma anumite politici. Când un guvern dorește
realegerea, poate face campanie pentru o nouă linie politică și poate solicita aprobarea
alegătorilor. În acest caz, ei spun că guvernul caută un „nou mandat”.
Caracteristici
În unele limbi, termenul „mandat” poate însemna un loc în parlament după câștigarea unei
alegeri, mai degrabă decât câștigarea alegerilor în sine. În acest caz, mandatul este legat de
îndeplinirea dorințelor electoratului și se numește mandat imperativ; altfel se numește liber [de]
sau reprezentant [fr]. De exemplu, în Germania, libertatea mandatului este consacrată în articolul
38 din Constituție. În Franța, libertatea mandatului este garantată de articolul 27 din Constituția
din 4 octombrie 1958 („Tout mandat impératif est nul”). Alegătorii nu își pot rechema deputații
pe motiv că deputații nu au îndeplinit ordinele alegătorilor. Aceasta înseamnă că deputații sunt
obligați să se ghideze doar după propria conștiință atunci când pun în aplicare promisiunile pe
care le-au făcut alegătorilor. Formal, ei nu sunt obligați să adere la așa-zisa disciplină fracțională
sau de partid, deși în practică fracțiunile parlamentare votează în mod consolidat (pe baza
rezultatelor voturilor intra-facționale, care determină punctul de vedere al majorității facţiunii).
În democrațiile moderne, mandatul este universal. Aceasta înseamnă că, de exemplu, un deputat
ales reprezintă nu numai circumscripția sa, ci întreaga națiune în ansamblu, deși în ceea ce
privește tehnologia electorală, țara este împărțită în circumscripții. Ca exemplu, ei citează situația
în care, după anexarea de către Germania a trei departamente ale Franței (Alsacia-Lorena) după
războiul franco-prusac, mandatele emise deputaților din aceste departamente nu au fost anulate.
Mandatul este limitat în timp - se eliberează pentru perioada până la următoarele alegeri.
Limitarea în timp a mandatului înseamnă, în primul rând, că alesul nu este titularul postului său,
ci îl ocupă doar pentru o perioadă determinată de timp, după care mandatul trebuie reemis în
baza rezultatelor alegerilor.

Standarde internaționale aplicabile dreptului de vot și dreptului de a fi ales

Articolul 21 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată de ONU în 1948) se
proclama urmatorul:
1. Orice persoană are dreptul de a participa la guvernarea țării sale direct sau prin reprezentanţi
liber aleşi.
2. Orice persoană are dreptul la acces egal la serviciul public în tara sa.
3. Voinţa poporului ar trebui să stea la baza puterii guvernării; aceasta vointa trebuie să găsească
expresie în alegeri periodice și nefalsificate, care trebuie efectuate cu vot universal şi egal, prin
vot secret sau prin alte forme echivalente, ce ar asigurar libertatea la vot.
Articolul 25 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (adoptat de ONU în
1966) prevede că : ,,Fiecare cetățean ar trebui să aibă, fără nicio discriminare, menționat în
articolul 2, și fără restricții nerezonabile, dreptul și posibilitatea:
a) să participe la conducerea treburilor publice atât direct, cât și și prin reprezentanți liber aleși;
b) să voteze și să fie ales în alegeri periodice autentice, realizate pe baza votului universal, egal,
secret și sa asigure libera exprimare a voinței alegătorilor;
c) să fie admiși în țara lor în condiții generale de egalitate la serviciu de stat..
Art. 23 (1b) din Convenția Americană a Drepturilor Omului (1969) garantează dreptul să
participe la alegeri și prevede următoarele:
1. Fiecare cetățean are următoarele drepturi și oportunități:
a) participă direct la conducerea treburilor publice sau prin reprezentanți liber aleși;
b) să aleagă şi să fie ales în veritabile alegeri periodice care se efectuează pe bază de vot
universal, egal, secret și care garantează libera exprimare a voinței alegătorilor; și
c) au acces, în condiții generale de egalitate, la serviciul public din țara sa.
2. Legea poate reglementa utilizarea drepturilor și oportunităților prevăzute în paragraful
anterior, numai în funcție de vârstă, cetățenie, resedinta, limba, studiile, capacitatea juridica
civila si intelectuala.

Există în drepturile omului, dreptul la realegeri?

Aproape toate democrațiile moderne sunt democrații reprezentative. Alegerile sunt un instrument
esențial pentru a permite oamenilor să participe la formarea guvernului și conducerea afacerilor
publice. Drepturile politice dau oameniilor dreptul de a alege oficialii guvernamentali sau de a se
ocupa pozitii guvernamentale. Printre acestea se numără dreptul de vot și dreptul de a fi ales -
cele mai importante drepturi politice. Toate democrațiile moderne au perpetuat aceste drepturi
politice în constituții. Conținutul exact al drepturilor politice este determinat de constituţii sau
legi privind exercitarea acestor drepturi.
Realegerea poate fi definită ca oportunitatea de a fi ales după expirarea unui mandat. Există o
legătură între realegere și dreptul unei persoane de a candida la alegeri, care este înțeleasă ca una
dintre componentele dreptul de a participa la viața politică. Cu toate acestea, acest lucru ridică
întrebarea dacă realegerea este, de asemenea, un drept uman sau fundamental, sau este doar unul
dintre aspectele specifice funcționării instituției corespunzătoare. Termenii de referință pentru
președinți sunt cuprinsi în capitolele Constituției care se ocupă de instituția președintelui, nu de
acte de drept. Prin urmare, este important să reținem că Constituția nu numai că proclamă
drepturi, ci conține și dispoziții cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice. De asemenea,
definește principiile, instituțiile, mandatele. „Codul drepturilor” este parte integrantă a
constituției în tradiţia constituţională, precum şi „codul de autoritate” sau structura guvernării
(Articolul 16 din Declarația franceză a drepturilor omului și cetățeanului sau Declarația
dreapturilor de al Virginia). Drepturile nu reflectă întregul conținut al constituției.
Analiza tratatelor internaționale, constituțiilor naționale și deciziile judiciare arată că realegerea
nu este considerată un drept al omului. În principalele tratate internaţionale se recunoaște dreptul
de a participa în â afacerile publice, dreptul la vot și de a fi ales și deasemenea, accesul la
serviciul public în condiții de egalitate. Dreptul la alegeri active și pasive trebuie efectuat prin
alegeri periodice autentice, cu vot universal și egal, precum și vot secret sau altele proceduri
similare care garantează libera exprimare a voinţei alegătorilor.
Aceste elemente importante sunt cele care asigură participarea cetățenilor la viața politică a
comunității lor. Ca și alte drepturi ale omului, ele protejează elementele fundamentale, libertățile,
și drepturile fundamentale ale oricărei persoane, considerate ca o condiţie esenţială pentru
respectarea demnităţii umane.
Persoana care solicită realegerea și-a exercitat deja dreptul de a fi ales, prin urmare limitarea în
timp sau chiar o interdicție de realegere, a priori nu ar trebui interpretat ca o încălcare a
drepturilor omului. Dacă realegerea ar fi fost recunoscută în calitate de drept al omului, aceasta
ar însemna că actualul conținut al drepturilor omului la participarea în viața politică este
insuficientă pentru a proteja interesele și așteptările legitime.

Președintele: termenul de mandat in dreptul comparat

Președintele este conducătorul statului în țările cu formă republicană de guvernare. Spre
deosebire de monarh, functia de președinte nu este pe viață. De obicei termenul de mandat al
președintelui constituie 4-5 ani, rareori 6 ani (Mexic) sau 7 ani (Italia, Franța- din 2000 pe 5 ani).
Durata mandatului președintelui poate fi egalată cu termenul de mandat al parlamentului
(Camera Inferioara), însă aceste termene nu întotdeauna concid. Deseori, Curțile preăd
posibilitatea prelungirii termenului de mandat, dacă din cauza unor circumstanțe excepționale
este imposibilă desfășurarea alegerilor prezidențiale. Într-o serie de țări dezvoltate cu regim
politic totalitar a fost instituită instituția președintelui viager (de exemplu, Malaysia), însă un
asemenea președinte nu reușește, de obicei, să se afle la putere pînă la sfirșitul vieții: mai
devreme sau mai tîrziu el este înlăturat de la putere ( după cum s-a întimplat, de exemplu, în
Guineea Ecuatorială, Uganda, Tunisia).
Există cinci modele principale de limitare în teremen a mandatului prezidential:
- Absența totală a restricțiilor: fie nu există prevederi cu privire la restricție (Azerbaijan, Belarus,
posibil Bolivia, Islanda, Italia, Cipru, Costa Rica), sau există prevederi care permit în mod
specific realegere nelimitată (Venezuela)
- Limită de timp consecutivă (fără număr maxim): Peru, San Marino, Uruguay, Chile, Elveția;
- Stabilirea unui număr fix de intervale de timp (două): Albania, Algeria, Ungaria, Grecia,
Irlanda, Kosovo, „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”, Polonia, Portugalia, România,
Serbia, Tunisia, Turcia, SUA, Croația, Muntenegru, Africa de Sud;
-Stabilirea unui număr fix de termeni consecutivi (doi): Austria, Argentina, Bulgaria, Bosnia și
Herțegovina, Brazilia, Germania, Georgia, Israel, Kazahstan, Letonia, Lituania, Republica
Moldova, Rusia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Finlanda, Franța, Cehia, Estonia;
- Interdicția totală a realegerii: Armenia, Columbia, Republica Coreea, Kârgâzstan, Malta,
Mexic.
În aproape toate sistemele considerate prezidenţiale şi semiprezidenţiale constituţia stabileşte
limite pentru realegerea Preşedintelui: fie o interdicție absolută (Colombia, Republica Coreea,
Mexic) sau stabilește un număr maxim - doi termeni (Algeria, Turcia, SUA) sau maxim numărul
de mandate consecutive (Brazilia - de două ori patru ani, Franța - de două ori timp de cinci ani,
Kazahstan - de două ori timp de cinci ani și Rusia - de două ori timp de șase ani). Singurele
excepții de la această restricție în Europa sunt Azerbaidjan, Belarus și Cipru, iar în America
Latină, posibil Bolivia, Venezuela și Costa Rica.
În toate țările cu sistem parlamentar și un președinte ales prin vot direct, cu excepția Islandei,
există restricții privind realegerea sau realegerea succesivă (în Armenia și Malta interdicția este
absolută). În sistemele parlamentare cu alegeri prezidențiale indirecte, restricții există peste tot,
cu excepția Italiei, unde Constituția nu limitează numărul de mandate prezidențiale, dar există o
practică bine stabilită de nu a alege pentru un mandat nou.

Modelele specifice de desemnarea a alegerilor prezidențiale

Constituțiile și legislația celor 35 de state participante la OSCE, precum și Afganistan și Tunisia,
guvernează numirea și desfășurarea alegerilor prezidențiale generale și directe.
În același timp, pentru numirea alegerilor prezidențiale sunt utilizate diverse modele de către
organul de stat relevant.
În general, în 18 state mecanismul parlamentar este implicat în numirea alegerilor prezidențiale,
în 17 state se utilizează un mecanism constituțional și legal diferit pentru numirea alegerilor
prezidențiale.
Astfel, în 18 state participante OSCE, decizia de a convoca alegeri prezidențiale generale și
directe este luată de parlament sau de șeful parlamentului.
Totodată, în nouă (din 18) state, alegerile prezidențiale sunt desemnate prin decizia unui
parlament unicameral (Bulgaria, Irlanda, Kârgâzstan, Lituania, Moldova, Mongolia, Tadjikistan,
Turkmenistan, Ucraina), în cinci (din celelalte nouă state) decizia privind numirea alegerilor
prezidențiale este luată de parlamentul principal (Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia,
Muntenegru), în alte patru state cu parlament bicameral, decizia de a convoca alegeri
prezidențiale este de competență. a camerei inferioare - în două state (Belarus, Polonia) sau
camera superioară a parlamentului - tot în două state (Federația Rusă, Cehia).
Alte 17 state folosesc diferite mecanisme constituționale și legale pentru numirea alegerilor
prezidențiale.
Astfel, patru state folosesc modelul constituțional și legal de desemnare a alegerilor prezidențiale
de către șeful statului (Georgia, Kazahstan, Portugalia, Turcia).
Șapte state folosesc modelul constituțional și legal de convocare a alegerilor prezidențiale de
către guvern - un organ executiv central sau un organism de stat similar (Austria, Islanda,
România, Finlanda, Franța, Croația, Tunisia).
În patru state participante OSCE, precum și în Afganistan, este utilizat modelul constituțional și
legal de convocare a alegerilor prezidențiale de către organul electoral central (Azerbaijan,
Bosnia și Herțegovina, Uzbekistan, Afganistan).
Două state utilizează modelul constituțional și legal de convocare a alegerilor prezidențiale într-o
perioadă calendaristică fixă (Cipru, SUA).
În statele participante la OSCE, precum și în Afganistan și Tunisia, există diferite perioade
calendaristice în care parlamentul (camera sa superioară) trebuie să decidă cu privire la numirea
alegerilor, pregătirea și desfășurarea acestora.
În general, aceste state utilizează diferite modele de date calendaristice generale și de
determinare a datei numirii și desfășurării alegerilor prezidențiale:
- modelul de numire și desfășurare a primelor alegeri generale și directe cu mult înainte de
desfășurarea acestora (de exemplu, Moldova);
- modelul de numire și desfășurare a alegerilor cu cel puțin 130 de zile înainte de desfășurarea
acestora (de exemplu, Kârgâzstan, Ucraina);
- un model pentru numirea și organizarea alegerilor în termen de trei luni (ex. România);
- modelul pentru numirea și desfășurarea alegerilor nu mai devreme de trei luni și nu mai târziu
de două luni înainte de expirarea mandatului președintelui în exercițiu (de exemplu, Bulgaria);
- modelul de numire și desfășurare a alegerilor nu mai devreme de 65 de zile înainte de expirarea
mandatului președintelui în exercițiu (de exemplu, Mongolia);
- modelul de numire și desfășurare a alegerilor în ultima duminică - cu două luni înainte de
expirarea mandatului președintelui în exercițiu (de exemplu, Lituania, Macedonia, Tadjikistan);
- modelul de numire și desfășurare a alegerilor în cel mult 60 de zile de la data expirării
mandatului de către Președinte (de exemplu, Irlanda, Macedonia, Slovacia, Republica Cehă);
- modelul pentru numirea și desfășurarea alegerilor nu mai târziu de 30 de zile și nu mai devreme
de 60 de zile înainte de expirarea mandatului prezidențial (de exemplu, Croația);
- un model pentru numirea și organizarea alegerilor cu 30-60 de zile înainte de expirarea
mandatului președintelui în exercițiu ”(de exemplu, Afganistan);
- un model pentru numirea și organizarea alegerilor cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea
mandatului președintelui în exercițiu (de exemplu, Slovenia).
- un model pentru numirea și desfășurarea alegerilor în termenele prevăzute în constituție (de
exemplu, Cipru).
- un model pentru numirea și organizarea alegerilor prezidențiale în cel mai scurt interval de timp
posibil (de exemplu, Serbia).
Se mai folosesc și alte modele constituționale și juridice de termene generale de calendar și de
stabilire a datei numirii și desfășurării alegerilor prezidențiale:
Într-un număr de state participante OSCE, în cursul reformei constituționale și juridice, este în
curs de desfășurare trecerea de la alegerile generale și directe la alte modele de alegeri
prezidențiale, numirea și desfășurarea acestora.
Deci, în Armenia - și aceasta este una dintre trăsăturile modelului electoral al alegerilor
prezidențiale, în baza deciziei adoptate la referendum, și în conformitate cu noua legislație, din
2018, trecerea de la alegerile prezidențiale generale și directe la un model în care persoana
inclusă sub primul număr pe lista candidaților unui partid politic, o coaliție politică, care,
conform rezultatelor votării alegătorilor, a primit mai multe mandate parlamentare decât orice alt
partid politic, coaliție politică, este recunoscută ca aleasă în funcția de șef al statului.
1. Model de numire a alegerilor prezidențiale generale și directe de către parlament (de către
șeful parlamentului)
Din cele 14 state participante OSCE, precum și Afganistan și Tunisia, în nouă state alegerile
prezidențiale sunt desemnate prin decizia unui parlament unicameral (Irlanda, Kârgâzstan,
Lituania, Moldova, Mongolia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina) în cinci state - prin decizia
șefului parlamentului (Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Muntenegru).
În Moldova, în pregătirea primelor alegeri prezidențiale generale și directe de la 1 aprilie 2016,
Parlamentul Republicii Moldova a decis să organizeze primele alegeri prezidențiale generale și
directe din 1996 la 30 octombrie 2016.
Până în 2016 au fost organizate alegeri indirecte ale Președintelui Republicii Moldova de către
parlamentari.
1.2. Deci, în cadrul modelului „numirea alegerilor prezidențiale prin decizia șefului
parlamentului” (Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Muntenegru).
2. Modelul de numire a alegerilor prezidențiale generale și directe prin hotărâre a camerei
inferioare sau superioare a parlamentului.
Trei state participante OSCE utilizează modelul constituțional și legal de convocare a alegerilor
prezidențiale de către șeful parlamentului (Belarus, Polonia, Federația Rusă, Republica Cehă).
3. Modelul de numire a alegerilor prezidențiale generale și directe de către șeful statului
Patru state participante OSCE utilizează modelul constituțional și legal de convocare a alegerilor
prezidențiale de către însuși șeful statului (Georgia, Kazahstan, Portugalia, Turcia).
4. Modelul de numire a alegerilor prezidențiale generale și directe de către guvern
Șase state participante OSCE utilizează modelul constituțional și legal de convocare a alegerilor
prezidențiale de către guvern - organul executiv central (Austria, Islanda, România, Finlanda,
Franța, Croația).
5. Modelul de numire a alegerilor prezidențiale generale și directe de către organul electoral
central
În trei state participante OSCE, precum și în Afganistan, este utilizat modelul constituțional și
legal de convocare a alegerilor prezidențiale de către organul electoral central (Azerbaijan,
Bosnia și Herțegovina, Uzbekistan, Afganistan).
6. Modelul procedurii de convocare a alegerilor prezidențiale într-o perioadă calendaristică
determinată
Două state participante OSCE utilizează modelul constituțional și legal de convocare a alegerilor
prezidențiale într-o perioadă calendaristică fixă (Cipru, SUA).
Retrospectiva asupra situatiei Republicii Moldova
Republica Moldova ca stat independent, a ţinut în pemanenţă să tindă spre realizarea
conceptelor democratice care au fost obţinute imediat cu declararea independenţei la 27 august
1991, când Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea Republicii Moldova privind
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, în care menţiona că „Republica Moldova este
un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un
amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric
şi etnic al devenirii sale naţionale”.
În perioada scurtă de când şi-a declarat suveranitatea şi independenţa, Republica Moldova a
cunoscut mai multe forme de guvernământ. Instituţia „şefului statului în Republica Moldova“, îşi
are începuturile în anul 1990, perioadă în care actuala Republica Moldova (fosta RSSM) se afla
în componenţa U.R.S.S., perioadă în care a fost instituită funcţia şefului statului. Începând cu
aprilie 1990 şi până în prezent, Republica Moldova a exercitat următoarele forme de
guvernământ:
— regimul prezidenţial (3 septembrie 1990 — 27 august 1994);
— regimul semi-prezidenţial (27 august 1994 — 5 iulie 2000);
— regimul parlamentar (5 iulie 2000 — prezent).
Astfel, iniţial, funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a fost instituită la sesiunea
extraordinară a Sovietului Suprem al R.S.S.M. prin Legea nr. 250-XII din 3 septembrie 1990 Cu
privire la instituirea funcţiei de Preşedinte al Republicii Sovietice Socialiste Moldova şi la
introducerea unor modificari şi completări în Constituţia R.S.S.M. Prin această lege a fost
modificată Constituţia, prin instituirea unor prevederi care stabileau că şeful statului este
Preşedintele Republicii Moldova şi este ales direct de cetăţenii ţării pe baza dreptului electoral
universal, egal şi direct în condiţiile votării libere şi secrete.În legătură cu instituirea funcţiei de
Preşedinte al ţării, Curtea Constituţională, prin Hotărârea din 29.03.1996, a considerat că insti-
tuirea funcţiei de Preşedinte al Republicii Sovietice Socialiste Moldova şi a introducerii
modificărilor şi completărilor respective în Constituţia R.S.S. Moldova prin legea din 3
septembrie 1990 nr. 250-XII nu a produs efectul juridic de instituire a funcţiei de şef al statului
Republica Moldova, deoarece atât la acel moment, cât şi în perioada de până la 27 august 1991,
nu exista Statul Republica Moldova ca stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil, ca
subiect al comunităţii statelor lumii, iar teritoriul ocupat în prezent de acest stat era parte
componentă al altui stat, care se numea la acel moment Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste.
Astfel, până la 15 ianuarie 1992, data depunerii jurământului de către preşedintele în exerciţiu al
Republicii Moldova, ales la 8 decembrie 1991 prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, nici o persoană nu a exercitat un mandat de şef al statului Republicii Moldova.
Reglementările respective au fost valabile până la adoptarea noii Constituţii a Republicii
Moldova la 29 iulie 1994, care a stabilit modalitatea de alegere, condiţiile pentru a candida la
funcţia de preşedinte al ţării, mandatul, incompatibilităţile, atribuţiile, răspunderea etc.
Noua Constituţie (alin. 1 art. 78) determina, cu referire la alegerea Preşedintelui, că acesta este
ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de către întreg poporul. În opinia
unor specialişti, o astfel de modalitate de alegeri s-a dovedit a fi ineficientă, deoarece pe
parcursul a două mandate ulterioare doi preşedinţi care s-au succedat au invocat insuficienţă de
atribuţii, fiind nemulţumiţi de soluţiile constituţionale şi solicitând extinderea competenţelor
preşedintelui prin trecerea la un regim prezidenţial de guvernare.Acest fapt a generat o criză
politică pentru o perioadă de opt ani, în care s-au confruntat Parlamentul, Preşedintele Republicii
Moldova şi Guvernul.
Deznodământul crizei politice a survenit în urma modificăriloroperate în Constituţie prin Legea
nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000, care a schimbat modul de alegere a Preşedintelui Republicii.
Potrivit Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova era ales de Parlament prin vot secret (art.
78 alin. (1)). Aceeaşi normă constituţională stipulează că poate fi ales Preşedinte al Republicii
Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent
pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat (art. 78 alin. (2)).
Va fi ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi (art. 78 alin.
(3)). Pentru realizarea prevederilor art. 78 alin. (6), la 22 septembrie 2000 Parlamentul Republicii
Moldova a adoptat Legea nr. 1234 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii
Moldova (la moment – declarată neconstituţională).
Imediat după stabilirea noului mod de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, au apărut un
şir de interpretări ale modalităţii de înaintare a candidaturii la funcţia de Preşedinte şi modului de
votare, fiind invocată îngrădirea acestui drept pentru cetăţeni şi formaţiuni politice, astfel,
membrii societăţii pledând pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat de către întreg poporul cu drept de vot, ca în Ucraina,
România, Federaţia Rusă, Kazahstan, Franţa, Grecia, S.U.A, Venezuela, Polonia, Austria,
Belarus, Azerbaidjan, Armenia, Egipt, Brazilia, Cipru, Turcia etc.
La alegerile ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova puteau participa unul
sau mai mulţi candidaţi. Se considera ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din
numărul deputaţilor aleşi..
Ulterior, la data de 04.03.2016 prin hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova unele
prevederi cu privire la alegerea preşedintelui Republicii Moldova au fost declarate
neconstituţionale, şi anume alin. (1), (3), (4) şi (5) art. 78 din Constituţia Republicii Moldova, la
fel şi prevederile art. 89 din Constituţie privind demiterea preşedintelui Republicii Moldova.
Totodată, şi legea nr. 1234 din 22.09.2000 Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui
Republicii Moldova a fost declarată neconstituţională prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 7
din 04.03.2016.
Codul electoral al Republicii Moldova a fost modificat în acest sens, fiind introdus un nou titlu -
Titlul IV „Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova” unde este prevăzută
modalitatea şi procedura de alegere a preşedintelui Republicii Moldova; iar alin. 1 art. 143 din
Codul electoral al Republicii Moldova a fost completat cu un nou tip de referendum, şi anume,
referendum republican pentru demiterea preşedintelui Republicii Moldova.
În această ordine de idei, începând cu data de 4 martie 2016 sistemul constituţional al Republicii
Moldova a revenit la prevederile constituţionale de dinaintea modificărilor din 5 iulie 2000, în
conformitate cu care preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat de între poporul moldovenesc.
Astfel, la 30 octombrie 2016, pentru prima dată în ultimii 15 ani în Republica Moldova au fost
organizate şi desfăşurate alegeri republicane pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Primul tur de scrutin din 30 octombrie
2016 cu o rată de participare de 50.95% a fost validat, fiind depăşit baremul de validare al
alegerilor de 1/3 din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Deoarece nici unul dintre
cei 9 candidaţi la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit 50% din voturile
valabil exprimate, un al doilea tur de scrutin a fost organizat pe 13 noiembrie 2016. Lupta s-a dat
dintre primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi pe 30 octombrie — Igor
Dodon şi Maia Sandu. Prezenţa la vot a fost de 53.45%, iar Igor Dodon a fost ales în funcţia de
Preşedinte al Republicii Moldova.

Mandatul președitntelui Republicii Moldova

Alegerea Președintelui Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puțin jumătate din voturile alegătorilor ce au
participat la alegeri. În cazul în care nici unul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se
organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de
voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de
voturi, cu condiția că numărul acestora e mai mare decît numărul voturilor exprimate împotriva
candidatului. Procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege
organică (articolul 78 din Constituție).

Candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova

Poate fi ales Președinte al Republicii Moldova cetățeanul cu drept de vot care are 40 de ani
împliniți, a locuit sau locuiește permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puțin de 10
ani și posedă limba de stat (articolul 78 alineatul (2) din Constituție).

Funcțiile Președintelui Republicii Moldova

În literature de specialitate, nu exista unanimitate în ceea ce privește clasificarea funcțiilor
șefului de stat, cu toate acestea, cea mai relevantă este considerate a fi următoarea clasificare:
Funcția de reprezentare. Este proprie Președintelui în calitatatea sa de șef de stat. Această funcție
derivă din caracterul ,,reprezenativ,, al Președintelui, in sensul ca, fiind ales prin vot universal,
direct, secret, egal și liber exprimat, el are calitatea de a fi purtator de cuvint al poporului. Cu alte
cuvinte, este împuternicitul statului si al societatii – sa-l reprezinte și sa actioneze in numele lui.
Așadar, funcția de reprezentare, se exprima prin citeva atribuții stabilite de Constitutie și anume:
pe plan extern – de a încheia, în numele statului, tratatele internaționale, de a acredita și rechema
reprezentanții diplomatici, de a aproba înființarea, desființarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice(art 86 din CRM).
Pe plan intern, printre altele, seful de stat, traditional, confera decoratiuni și titluri de onoare,
acorda cele mai inalte grade militare, numeste în anumite functii publice, acorda grațierea
individuala etc (art 88 din CRM).
Functia de garant, rezulta din art 77 al CRM, potrivit careia Președintele Republicii Moldova
reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii
teritoriale a ţării.
Pentru realizarea acestei functii, Presedintele dispune de prerogative prevazute concret in
Constitutie, si anume: A) el este comandantul suprem al fortelor armate B) poate declara
mobilizarea partiala sau generala C) in caz de agresiune armata impotriva tarii, ia masuri de
respingere a agresiunii (art 87 din CRM).
Desi reglementarile CRM nu stabilesc pentru Presedinte in mod expres obligatia de a garanta
respectarea Constitutiei si a drepturilor omului, aceasta reiese atit din Juramîntul pe care il
depune la învestire (,, ...Jur să respect Constitutia si legile tării, să apar democratia, drepturile și
libertatile fundamentale ale omului...,, (art 79 alin. 2)) cit și din prerogativele prevăzute de
Constituție. Prin urmare, asigurarea respectării Constitutiei de catre Presaedinte este posibila
numai prin exercitarea unor atributii concrete precizate de Constitutie.
Astfel, pentru realizarea functiei de garant, Presedintele RM poate sesiza Curtea Constitutionala
pentru verificarea constitutionalitatii legilor (art. 25 din Legea cu privire la Curtea
Constitutionala) sau poate adresa un demers Parlamentului inainte de promulgarea legii pentru ca
aceasta să procedeze la reexaminarea ei (art 9 alin. 2 din CRM).
La dispozitia Presedintelui RM se afla si alte mijloace de actiune, printre care: dreptul de a
suspenda actele Guvernului ce contravin legislatiei pina la adoptarea hotaririi definitive a Curtii
Constitutionale (art 88 lit. i din Constitutie), dreptul de a dizolva Parlamentul in cazul blocarii
procesului legislativ (ar 88 din Constitutie) sau dreptul de a cere poporului sa-si exprime prin
referendum vointa asupra problemelor de interes national (art.88 lit.f din CRM).
Functia de mediere . Functia data nu este expres formulata in continutul CRM, dar, analizind
continutul functiei, observam ca ea se regaseste intr-o serie de prevederi constitutionale.
Astfel,functia de mediere cuprinde o serie de prerogative bazate pe dreptul > - de a convoca
sesiuni extraordinare sau speciale ale Parlamentului (art 67 alin 2 din CRM) – de a adresa
Parlamentului mesaje (art 67 alin.2 din CRM) – de a promulga legile (art 93 din CRM) – de a
dizolva Parlamentul (art *5 din CRM) – de a desemna candidatura la functia de prim-ministru si
de a numi Guvernul (art 98 din CRM) – de a numi la functie judecatorii la propunerea
Consiliului Superior al Magistrasturii (art 116 din CRM) – de a cere poporului sa-si exprime prin
referendum, vointa asupra problemelor de interes national (art 88 lit. f din CRM).
In acelasi timp, trebuie subliniat ca functia de mediere a Presedintelui RM nu este consolidata,
cum ar fi normal, de sistemul imcompatibilitatilor.
In general, incompatibilitatile pentru functia de sef de stat sint de natura economica si politica.
Prima categorie se refera la incompatibilitatea exercitarii oricarei alte functii publice sau private,
fiind reglementata in art. 81 alin 1 din CRM). Referitor la compatibilitatea politica, o putem
vedea in Constitutia Romaniei, potrivit careia ,, in timpul mandatului, Presedintele Roamaniei nu
poate fi membru al unui poartid,, .
Compatibilitatea functiei de sef de stat cu cea de membru de partid, caracteristica RM, a fost
destul de mult criticata in literatura de specialitate, fiind aduse o serie de argumente pentru
interzicerea ei, printre care se mentioneaza – realizarea de catre seful statului a functiei de
reprezenatnt, garant si mediator vizeaza intregul stat, intreaga societate si nu doar o parte a ei, a
membrilor de partid etc, - pastrindu-si calitatea de membru de partid, Presedintele Republicii este
direct influentat de partid, ]nclin[ s[ incalce prevederile constitutionale, fiind posibila o usoara
trecere la dictatura de partid, lucru demonstrat de practica comunista si fascista, - pastrarea
calitatilor de membru (lider) de partid duce IN mod flagrant la Încalcarea art.6 din CRM și la
instaurarea în mod tacit a ideologiei partidului de guvernămint in ,, ideologie oficiala a
statului ,,etc.
Astfel, situatia in care Presedintele ocupă concomitent și functia de președinte a unui partid se
considera a fi neconformă standardelor administrative europene, avind in vedere atributiile
importante pe care le are șeful statului.
In același timp, fiind in afara oricărui partid politic, Președintele își poate exercita mai pregnant
functia de mediere, avind astfel posibilitatea de a interveni pentru a încerca să atenueze
divergențele dintre partide cu privire la unele probleme majore de interes national.
Prin urmare, solutia cea mai potrivita ar fi incompatibilitatea functiei de sef al staului cu calitatea
de membru de partid, deoarece numai într-o astfel de postură Președintele ar putea obiectiv și
eficient să-și exercite funcția de reprezentare, pe cea de garant și cu atit mai mult, pe cea de
mediere.

Procedura validării mandatului și depunerii jurămîntului

Rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova este validat de Curtea
Constituțională, iar candidatul a cărui alegere a fost validată depune în fața Parlamentului și a
Curții Constituționale, cel tîrziu la 45 de zile după alegeri, următorul jurămînt: „Jur să-mi
dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile
țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea,
independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei” (articolul 79 din Constituție).
Organul care valideaza alegerea Președintelui nu este în drept să se pronunțe decît în ceea ce
privește legalitatea operațiunilor electorale. Curtea Constituțională nu declară ales pe candidatul
care a obținut cele mai multe voturi, ci doar confirmă rezultatele sufragiului.
Dacă Curtea Constituţională stabileşte că, în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor, au
fost comise încălcări ale prezentului cod care au influenţat rezultatele alegerilor, alegerile sunt
declarate nule.
În același context, Curtea reiterează că:
1) anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au
avut loc prin fraudă;
2) nu orice fraudă din procesul electoral este echivalentă cu fraudarea alegerilor, ci numai frauda
care este de natură să influențeze rezultatele alegerilor;
3) cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

Contestaţiile
„Alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile/inacţiunile şi hotărârile consiliilor şi
birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali. Depunerea cererii în instanţa
de judecată trebuie precedată de contestarea prealabilă în organul electoral ierarhic superior
organului al cărui act se contestă, cu excepţia contestaţiilor ce se referă la exercitarea dreptului la
vot sau la administrarea alegerilor depuse la biroul electoral în ziua alegerilor.
Contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor se examinează de către organele
electorale, respectându-se ierarhia acestora. Procedura detaliată de examinare a contestaţiilor în
perioada electorală se aprobă prin hotărâre a ComisieiElectorale Centrale.
Contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia
Republicii Moldova se examinează de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului în
conformitate cu prevederile Codului audiovizualului al Republicii Moldova, iar contestaţiile ce
vizează mijloacele de informare în masă scrise se examinează de către instanţa de judecată.
Deciziile organelor electorale şi ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului asupra
contestaţiilor pot fi atacate în instanţa de judecată.
Contestaţia va conţine descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, probele, temeiul legal,
cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. În cazul
contestaţiilor privind hotărârile organelor electorale,sarcina probării legalităţii revine acestor
organe.
Contestaţiile privind finanţarea campaniilor electorale se adresează Comisiei Electorale Centrale,
în cazul partidelor politice, blocurilor electorale şi candidaţilor independenţi în alegerile
parlamentare și prezidențiale, sau consiliilor electorale de circumscripţie, în cazul candidaţilor
independenţi în alegerile locale. Examinarea contestaţiilor privind finanţarea campaniilor
electorale ale partidelor politice nu se supune termenelor de prescripţie prevăzute la art. 66–68.”

Durata mandatului Președintelui Republicii Moldova

Mandatul Președintelui Republicii Moldova durează 4 ani și se exercită de la data depunerii
jurămîntului. Șeful statului își exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de către
Președintele nou-ales. Mandatul Președintelui Republicii Moldova poate fi prelungit, prin lege
organică, în caz de război sau de catastrofă, însă nici o persoană nu poate îndeplini funcția de
Președinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate consecutive (articolul 80
din Constituție).

Incompatibilități și imunități ale Președintelui Republicii Moldova

Calitatea de Președinte al Republicii Moldova este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte
funcții retribuite. Șeful statului se bucură de imunitate și nu poate fi tras la răspundere juridică
pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Parlamentul poate hotărî punerea sub
acuzare a Președintelui Republicii Moldova, cu votul a cel puțin două treimi din numărul
deputaților aleși, în cazul în care săvîrşeşte o infracțiune, iar competența de judecată aparține
Curții Supreme de Justiție, în condițiile legii. Președintele este demis de drept la data rămînerii
definitive a sentinței de condamnare (articolul 81 din Constituție).

Suspendarea și demiterea din funcția de Președinte al Republicii Moldova

În cazul săvîrşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele
Republicii Moldova poate fi suspendat din funcție de Parlament, cu votul a două treimi din
deputați. Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați
și se aduce, neîntîrziat, la cunoștința Președintelui Republicii Moldova. Președintele poate da
Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută. Dacă propunerea de suspendare din
funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea
Președintelui (articolul 89 din Constituție).

Vacanța funcției
Vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului,
de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces.
Cererea de demisie a Președintelui Republicii Moldova este prezentată Parlamentului, care se
pronunță asupra ei.
Imposibilitatea exercitării atribuțiilor mai mult de 60 de zile de către șeful statului este
confirmată de Curtea Constituțională în termen de 30 de zile de la sesizare. În termen de 2 luni
de la data la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova, se vor
organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Președinte (articolul 90 din
Constituție).

Interimatul funcției
Dacă funcția de Președinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Președintele este
demis, ori dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuțiile, interimatul se
asigură, în ordine, de Președintele Parlamentului sau de Primul-ministru (articolul 91 din
Constituție).

Actele Președintelui
Exercitarea atributiilor prezidentiale presupune ca manifestarea de voință juridică, în care acestea
se concretizează, să fie formulate într-un act juridic. Legea supreme reglementeaza, sub titular ,,
Actele Presedintelui ,, art. 94 , prevederea: ,, În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele
Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului.
Decretele se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.,,
Aceastăă formulare trebuie privită într-un sens strict. Deși legiuitorul constituat folosește o
formulare generic, în realitate nu a avut ăn vedere toate artibutiile Președintelui. Această
prevedere constituțională trebuie privită in corelare cu alte dispozitii constitutionale, care prevad
exercitarea atribuțiilor prezidențiale prin intermediul altor acte prezidențiale decit decretele,
unele dintre ele fiind simple acte de informare a opiniei publice(mesaje, declaratii, apeluri etc).
Deci trebuie de facut o distincție între actele juridice si actele exclusive politice ale Președintelui.
Decretele se semneaza de catre Președiinte. În cazurile expres prevăzute de lege ele se
contrasemneaza de Prim-ministru. Fac exceptie doar decretele care concentreaza atributii
inerente Președintelui (exemple: desemnarea candidatului la functia de Prim-ministru, dizolvarea
Parlamentului, numirea în functii publice). Contrasemnarea reprezinta, in esență, angajarea
răspunderii șefului Guvernului pentru decizia luată, decretul apărînd ca mijloc de realizare a unor
atribuții ce se exercită în comun de cele doua ramuri.
Din punct de vedere al continutului, decretele Președintelui pot fi individuale sau normative.
Dacă, să zicem, trebuie de luat măsuri pentru respingerea unei agresiuni împotriva tării, evident
ca Președintele Republicii va putea recurge în vederea înfăptuirii acestor măsuri nu numai la
forma unor acte individuale, ci și a unor acte normative. Printr-un act individual el poate numi un
commandant militar, iar printr-un act normative, de pildă, să interzica circulația persoanelor
civile în timpul nopții în anumite localități ale țării.
Fară îndoiala că actele,care au ca obiect numiri, avansări, acreditări de distincții sau grațierea
individualî, au un caractyer individual.
Președintele își exercită o mare parte a atribuțiilor prin mesaje sau cereri adresate
Parlamentului.Mesajele se referă la principalele probleme politice ale națiunii, la reexaminarea
unor anumite legi adoptate de Parlament. Rolul lor este de a se sensibiliza forul legislativ în
problemele politice care în optica puterii legiuitoare și a puterii executive sînt privite în mod
diferit, ceea ceea c ear putea să producă blocaje în activitatea statală sau convulsii în viață
socială. Se exercită pe această cale funcția de mediere între puterile statului sau între stat și
societate.
Președintele republicii poate sesiza Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei
legi, înainte de promulgarea acesteia.

Rolul Președintelui Republicii Moldova în sistemul autorităților publice

Cu privire la rolul Președintelui Republicii în sistemul autorităților publice, Parlamentul
consideră că Președintele țării face parte din ramura puterii executive, prin acest fapt fiind
asigurat echilibrul puterilor în stat. Având atribuția de a reprezenta statul în calitate de șef de stat,
soluționarea oricărei probleme interne sau externe ar putea intra în domeniul de competență al
Președintelui țării, care ar putea să le soluționeze prin prisma împuternicirilor sale
constituționale.
În opinia prezentată de Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice se menționează că
șeful statului face parte din puterea executivă a statului, care este una bicefală, fiind obligat să
colaboreze cu celelalte puteri ale statului, inclusiv cu celălalt exponent al puterii executive.
În sistemul celor trei puteri de stat, instituţia şefului de stat se încadrează în puterea executivă, şi
conform expresiei a lui Alexandru Arsene, acesta este „capul” acesteia.
Într-o alta varianta, determinarea locului si rolului Președintelui se face în funcție de modul in
care Constitutia reglementeaza institutia preziden tiala, sustinindu-se că Presedintele nu apartine
niciuneia din ramurile puterii (R. Cotici si A. Smochina). Prin urmare, unii autori considera ca
Presedintele exercita o a patra putere in stat, pe linga cele 3 puteri traditionale, datorita, in
special, functiei sale de mediere.
Ca argument al apartenentei Presedintelui la puterea executive, tine de natura atributiilor cu care
este investit. In acest sens, o mare parte din ele au un character executive-administrativ, deoarece
nu sunt de natura legislative ( cu exceptia atributiilor de promulgare a legii) si nicidecum
jurisdictionale.
În acelasi timp, calitatea de ,,sef,, (al puterii executive) implica in mod logic un anumit raport
de ,,subordonare,, (a Guvernului fata de seful de stat). Dar Constitutia nu contine nicio prevedere
expresă in acest sens, ba mai mult, stabileste responsabilitatea politica a Guvernului fata de
Parlament si nu fata de Președinte. Ideea superioritatii șefului de stat față de Guvern este
infirmată, într-o anumită măsura, și de condiția contrasemnării de catre Primul-ministru a
decretelor emise de Președinte ( în cazurile expres reglementate de lege).
Prin urmare, executivul se reprezinta a fi dualist, fapt ce presupune ca are o structura
caracteristica sistemelor parlamentare, in Cadrul carora functia executive este incredintata unei
personae si unui organ collegial care au atributii pe care le exercita relative autonom; persoana
indepolineste functia de sef de stat, iar organul collegial poarta denumirea de Guvern.

Relațiile Președintelui cu alte autorități

Relatiile dintre Parlament si Presedinte. Trebuie sa se tina cont de faptul ca Presedintele are
unele functii constitutionale foarte importante, indeosebi in structura activitatii privind domeniul
afacerilor externe si de aparare a tarii.
Unele dintre functiile sale Presedintele le poate exercita numai in colaborare sau dupa
Consultarea Parlamentului. De exemplu, Președintele nu poate declara o mopbilizare totala sau
partial, neavind aprobarea prealalbila a Parlamentului, nu poate sa dizolve Parlamentul fara
consultatrea anterioara a fractiunilor parlamentare. Acestea sint prevazute in art.85 alin 1 al
Constitutiei.
Presedintele promulga legile. In cazul in care are obiectii asupra unei legi, el are dreptul sa o
trimita Parlamentului pentru reexaminare in termen de cel mult doua saptamini. Daca
Parlamentul își mentine decizia adoptata anterior, Președintele este oblligat să promulge legea.
Deci, Parlamentul are cuvintul definitor in aceasta chestiune.
Pe linga atributiile exercitate in raport cu Parlamentul, seful statului este învestit și cu atribnutii
pe care le exercită în raport cu Guvernul și cu alte autorități ale administrației publice. Aceste
atributii se refera la numirea sau participarea la numirea în functii publice (art. 88 din CRM).
Deasemenea, În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova numeşte Guvernul. Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurămîntului de
către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova. În caz de remaniere guvernamentală
sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea
Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului. (art. 98 din CRM)
O alta catewgorie de atributii ale Presedintelui priveste raporturile acestuia cu justitia. In acest
sens, șeful satului este competent de : a numi judecatorii (art 116 alin. 2 din CRM) si a acorda
gratierea individuala (art 88 lit.e din CRM).

Din cele expuse anterior, vom concluziona, că şefului statului face parte din mecanismul prin
care se exercită puterea de stat, este organul oficial, care ocupă locul de vârf în ierarhia
instituţiilor statale antrenate în exercitarea suveranităţii. Preşedintele Republicii Moldova este
ales de popor prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, conform modificarilor
Curtii Constituționale din 4.03.2016, pe un termen de 4 ani, cu posibilitatea de a fi reales pentru
al 2 tur cosecutiv. Validarea mandatului prezidențial se face doar după depunerea jurămîntului de
credință a Președintelui în fața Guvernului.
În conformitate cu prevederile Constituției, președintele țării exercită mai multe atribuții în
raport cu Parlamentul, Guvernul, corpul judecătoresc, precum și atribuții în domeniul politicii
externe, securității naționale și atribuții ceremoniale.
Bibliografie:

1. Organizarea și funcționarea puterii în statul de drept, Petru Hlipcă, Gheorghe Costache,

Chișinău, 2011
2. Administrația publică, curs de lecții, Chișinău, 2008
3. Dreptul constituțional comparat, A. Arseni, V. Ivanov, L. Suholitco, Chișinau, 2003
4. Constituția Republicii Moldova
5. DECIZIE Nr. 96 din 06-08-2020 privind interpretarea prevederilor articolelor 77 și 86
coroborate cu articolele 2, 6, 96 și 101 din Constituție (atribuțiile Președintelui Republicii
Moldovaîn domeniul politicii externe) Publicat : 18-09-2020 în Monitorul Oficial Nr.
235-239 art. 143
6. EVOLUŢIA INSTITUŢIEI ŞEFULUI STATULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA,
Larisa BUGA, doctor în drept, IŞPCA, Ion NICOLAEVICI, IŞPCA
7. Rolul şefului statului în asigurarea echilibrului puterilor în stat, Silvia GORIUC, doctor
în drept, conferenţiar universitar, şef Catedră ştiinţe juridice, Academia de Administrare
Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova
8. ЕВРОПЕЙСКАЯ КОМИССИЯ ЗА ДЕМОКРАТИЮ ЧЕРЕЗ ПРАВО
(ВЕНЕЦИАНСКАЯ КОМИССИЯ)- ДОКЛАД - ОГРАНИЧЕНИЕ СРОКОВ
ПОЛНОМОЧИЙ - ЧАСТЬ I – ПРЕЗИДЕНТЫ Одобрен Венецианской комиссией
на ее 114-м пленарном заседании, (Венеция, 16-17 марта 2018 г.)
9. http://alegeri.md/w/Pre%C8%99edintele_Republicii_Moldova
10. http://www.presedinte.md/statutul-si-atributiile