Silvicultura Si Produsele Padurii

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE
ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI

„REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIŞOARA
FACULTATEA DE MANAGEMENT ȘI TURISM RURAL
Specializarea: Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism
Mihaela MOATĂR
SILVICULTURĂ ŞI PRODUSELE
PĂDURII
Curs pentru studenţii IFR
Timisoara
2019
CUPRINS
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 - SILVICULTURA - DEFINI IE I

PĂRTI COMPONENTE ………………………………………………. 1
1.1.PĂRŢI COMPONENTE ............................................................ 1
1.2. OBIECTUL ŞI SCOPUL SILVICULTURII ............................... 2
1.3. METODE DE CERCETARE IN SILVICULTURĂ …………… 3
1.4. RELAŢIILE SILVICULTURII CU ALTE ŞTIINŢE ……………… 4
1.5. SPECIFICUL PĂDURII CA UNITATE CE CUPRINDE
VIE UITOARELE I MEDIUL ........................................................ 4
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 - PRINCIPIILE GOSPODĂRIRII

PĂDURILOR …………………………………………………………... 7
2.1. PRINCIPII GENERALE ............................................................ 7
2.2. STRUCTURA ECOSISTEMULUI FORESTIER …………….. 9
2.3. CATEGORIILE ECOLOGICE DE POPULAŢII ........................ 10
2.4.TRĂSĂTURILE SISTEMICE ALE BIOCENOZEI
FORESTIERE ................................................................................. 11
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3 - ARBORETUL ŞI

CARACTERISTICILE SPECIFICE ................................................. 15
3.1. CARACTERISTICILE STRUCTURII ORIZONTALE A
ARBORETULUI .............................................................................. 16
3.2. CARACTERISTICILE STRUCTURII VERTICALE A
ARBORETULUI .............................................................................. 20
3.3. CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE ARBORETULUI ...... 23
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4 - SUBARBORETUL, SEMIN I UL

ŞI PĂTURA ERBACEE .................................................................. 27
4.1. SUBARBORETUL ................................................................... 27
4.2. SEMINŢIŞUL SAU LĂSTĂRIŞUL ............................................ 27
4.3. PĂTURA ERBACEE ................................................................ 28
4.4. ALTE COMPONENTE FITOCENOTICE (MICROFLORA ŞI
PLANTELE INFERIOARE) ............................................................. 28
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5 - FACTORII CLIMATICI 30

5.1. FACTORII CLIMATICI ............................................................. 30
5.1.1. LUMINA ..................................................................... 30
5.1.2.CĂLDURA .................................................................. 33
5.1.3. UMIDITATEA ............................................................. 35
5.1.4. AERUL ....................................................................... 36
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6 - FACTORII EDAFICI I

OROGRAFICI ………………………………………………………… 40
6.1. FACTORII EDAFICI ................................................................. 40
6.2. FACTORII OROGRAFICI ........................................................ 43
6.2.1. ALTITUDINEA ........................................................... 43
6.2.2. EXPOZIŢIA ................................................................ 43
6.2.3. PANTA ....................................................................... 44
6.2.4. CONFIGURAŢIA TERENULUI .................................. 45
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7 – SILVOTEHNICA …………............ 48
7.1. DEFINIŢIA SILVOTEHNICII .................................................... 48
7.2. OBIECTUL SILVOTEHNICII .................................................... 48
7.3. OBIECTIVELE PRINCIPALE ................................................... 49
7.4. SCOPUL SILVOTEHNICII ....................................................... 49
7.5. SPECIFICUL SILVOTEHNICII ECOLOGICE .......................... 49
7.6. NOŢIUNI CADRU COMUNE PENTRU AMENAJAMENT ŞI
SILVOTEHNICĂ ............................................................................. 50
7.7. REGIMUL SILVIC ŞI SILVOTEHNIC ...................................... 50
7.8. TRATAMENTUL SILVOTEHNIC ............................................. 51
7.9. CICLUL DE PRODUCŢIE ........................................................ 51
7.10. POSIBILITATEA .................................................................... 51
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8 – SILVOTEHNICA REÎNFIINŢĂRII

ARBORETELOR ÎN PĂDUREA CULTIVATĂ …………………..... 53
8.1. DOCTRINA REÎNFIINŢĂRII ARBORETELOR ÎN PĂDUREA
CULTIVATĂ PRIN REGENERARE NATURALĂ ............................ 53
8.2. REGENERAREA SUB MASIV ................................................. 53
8.3. REGENERAREA PE TEREN DESCOPERIT .......................... 55
8.4.REGENERAREA ÎN MARGINE DE MASIV .............................. 56
8.5. AJUTORAREA REGENERĂRII NATURALE ........................... 56
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9 – TRATAMENTE ÎN REGIMUL DE

CODRU GRĂDINĂRIT ………………………................................... 59
9.1. CARACTERISTICILE TRATAMENTULUI ............................. 59
9.2. APLICAREA TRATAMENTULUI ............................................. 63
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10 – TRATAMENTE ÎN REGIMUL

DE CODRU REGULAT ………………………………………………. 66
10.1. TRATAMENTE ÎN REGIMUL DE CODRU REGULAT ......... 66
10.2. DOCTRINA TRATAMENTELOR DE CODRU REGULAT …. 66
10.3. TRATAMENTUL TĂIERILOR RASE CU REGENERARE
ARTIFICIALĂ …………………………………………………………... 67
10.4. APLICAREA TRATAMENTULUI ……………………………... 68
10.5. EVALUAREA TRATAMENTULUI …………………………….. 69
10.6. TRATAMENTELE CU TĂIERI RASE CU REGENERARE
NATURALĂ …………………………………………………………….. 69
10.7. TĂIERILE RASE ÎN BENZI ALĂTURATE ……………………. 69
10.8. TĂIERILE RASE ÎN BENZI LA MARGINE DE MASIV ........ 72
10.9. TRATAMENTUL TĂIERILOR SUCCESIVE (UNIFORME) … 73
10.10. TRATAMENTUL TĂIERILOR PROGRESIVE (ÎN
OCHIURI) ....................................................................................... 77
10.11. TRATAMENTUL TĂIERILOR CVASIGRĂDINĂRITE
(JARDINATORII) 80
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11 – TRATAMENTE ÎN REGIM DE

CRÂNG …………………………………………………………………. 82
11.1. DOCTRINA TRATAMENTELOR ……………………………… 82
11.2. CARACTERISTICILE TRATAMENTELOR ÎN REGIM DE
CRÂNG ........................................................................................... 83
11.3. TEHNICA DE APLICARE ……………………………………… 83
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12 - LUCRĂRILE SPECIALE DE

CONSERVARE .............................................................................. 89
12.1. GENERALITĂŢI ..................................................................... 89
12.2. CLASIFICAREA TĂIERILOR DE ÎNGRIJIRE ŞI
CONDUCERE A PĂDURII .............................................................. 90
12.3. COMPARTIMENTAREA CA LUCRARE NECESARĂ
PENTRU ÎNGRIJIREA ŞI CONDUCEREA ARBORETELOR ........ 91
12.4. DEGAJĂRILE ŞI DEPRESAJELE .............................................................. 92
12.5. CURĂŢIRILE ......................................................................... 96
12.6. RĂRITURILE ......................................................................... 100
12.7. LUCRĂRI DE ELAGAJ ARTIFICIAL ...................................... 100
12.8. EMONDAJUL ......................................................................... 102
12.9. ÎNGRIJIREA MARGINII DE MASIV (LIZIERELOR) ............... 102
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 13- LUCRĂRILE DE CONVERSIUNE

ŞI TRANSFORMARE ..................................................................... 105
13.1. CONVERSIUNEA .................................................................. 105
13.2. CONVERSIUNEA BAZATĂ PE REGENERAREA
NATURALĂ (PRIN ÎMBĂTRÂNIRE) ............................................... 106
13.3. CONVERSIUNEA BAZATĂ PE REGENERAREA
ARTIFICIALĂ (PRIN REFACERE SAU SUBSTITUIRE) ................ 106
13.4. CONVERSIUNEA MIXTĂ ...................................................... 106
13.3. TRANSFORMAREA .............................................................. 107
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 14 - LEMNUL - PRINCIPALUL

PRODUS AL PĂDURII ................................................................... 108
14.1. INDUSTRIA DE EXPLOATARE ŞI PRELUCRARE A
LEMNULUI - PREZENT ŞI VIITOR - .............................................. 108
14.2. INDUSTRIA DE PRELUCRARE PRIMARĂ A LEMNULUI .... 109
14.3. INDUSTRIA DE EXPLOATARE ŞI PRELUCRAREA
LEMNULUI ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ..................................... 110
14.4. POTENŢIALUL PIEŢEI LEMNULUI ....................................... 110
14.5. PRODUSELE LEMNOASE ALE PĂDURII ............................ 111
14.6. PRODUSELE NELEMNOASE ALE PĂDURII ....................... 112
BIBLIOGRAFIE .............................................................................. 114

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
SILVICULTURA - DEFINI IE I PĂR I COMPONENTE
Cuvinte cheie: silvicultură, silvobiologie, pădure, func ii de

protec ie, terenuri aluviale
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă generalită i despre
silvicultură,păr ile sale componente, obiectul i scopul, precum i
metodele de cercetare folosite în cercetările silvice .
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore
DEFINIŢIA SILVICULTURII
S-a format din două cuvinte de origine latină:

silva – silve = pădure
cultura – culturae = cultivare.
Conform etimologiei cuvantului, silvicultura se ocupă de cultura

pădurilor.
În Europa este definită: Ştiinţa aplicativă care se ocupă cu
îndrumarea ecosistemelor forestiere în scopul satisfacerii nevoilor
societă ii (produse i servicii) într-un mod ecologic durabil.
Considerată atât ca tiin ă cât i artă, în România a fost definită
în sens larg i în sens restrâns, astfel:
- În sens larg silvicultura tratează problemele privind crearea i

îngrijirea pădurilor, recoltarea i valorificarea acestora precum i
organizarea i administrarea întregului proces de gospodărire.
- În sens restrâns, silvicultura se ocupă numai de cultura propriu-
zisă a pădurilor:
- întemeierea lor pe cale naturală sau artificial;
- conducerea i ameliorarea acestora în timpul dezvoltării;
- de recoltarea lemnului i a celorlalte materii prime produse.
1.1. Părţi componente
Silvobiologia se ocupă cu studiul pădurii din punct de vedere al

oragnizării i func ionării acesteia, ca ecosystem i cuprinde:
- studiul elementelor care constituie pădurea i modul de
organizare;
1
- studiul legilor i proceselor care guvernează via a pădurii;
Silvotehnica (ecologia forestieră aplicată) care studiază tehnicile i
metodele:
- folosite pentru întinerirea pădurii ( regenerarea naturală)
- folosite pentru ingrijirea i conducerea arboretelor
- folosite pentru exploatarea i regenerarea pădurii (proiectarea i
materializarea concep iilor în tratamente silvice).
Silvobiologia i silvotehnica se împletesc i se condi ionează
reciproc definind caracterul UNITAR ŞI SPECIFIC al silviculturii.
1.2. Obiectul şi scopul silviculturii
Obiectul silviculturii este reprezentat de pădure. Este necesar însă

a se accentua faptul că obiectul silviculturii este deosebit de complex
abordarea sa atât din punct de vedere ştiinţific cât şi practic presupunând
o gamă extrem de diversă de bunuri i servicii furnizate depădure.
Ca o consecinţă a evoluţiei societăţii şi a cerinţelor pe care aceasta
le are faţă de pădure, au evoluat în mod continuu obiectivele şi mijloacele
silviculturii. In ultimul secol dinamica a fost extrem de accelerată,
schimbările depăşind un ciclu de dezvoltare a pădurii. Silvicultorul are la
dispoziţie păduri create în contextul istoric al unui trecut mai mult sau mai
puţin îndepărtat.
La rândul său lucrează cu o doză ridicată de incertitudine, pentru că
nu deţine toate informaţiile referitoare la cerinţele pe care societatea le va
avea în viitor. Iată de ce, silvicultura se situează întotdeauna la graniţa
istoriei, pregătind păduri pentru un viitor incert, fiindu-i asumată o
responsabilitate socială fără egal. Plecând de la acest fapt, evoluţia
silviculturii a cunoscut mai multe forme, în raport cu contextul istoric în
care s-a dezvoltat sau practicat.
Astfel, în zonele bogate în păduri naturale, cu o ridicată capacitate
de regenerare naturală (Siberia, Finlanda,) a luat naştere silvicultura
extensivă a tăierilor rase. În regiunile sărace în păduri de răşinoase care
au cunoscut defrişări masive în favoarea dezvoltării agriculturii (Marea
Britanie, Belgia, Olanda, etc.) s-a dezvoltat o silvicultură artificială, bazată
pe cultura răşinoaselor.
În pădurile ţărilor europene cu un mare potenţial forestier, cu
cerinţe ridicate privind funcţiile eco-protective şi social-recreative se
practică silvicultura apropiată de natură (silvicultura ecologică), al cărei
caracter diferă de la intensiv la extensiv, în raport cu condiţiile staţionale.
Zonele aride din jurul Mării Mediterane, sărace în păduri, al căror rol
principal este asigurarea apei potabile şi diminuarea eroziunii solului se
remarcă prin practicarea unei silviculturi naturale extensive. Pe terenuri
aluviale, fertile, unde nu se pune problema funcţiilor de protecţie, în
contextul abandonării culturilor agricole pe motive de rentabilitate, se
poate practica o silvicultură intensivă industrială (lignicultură).
Aceste forme nu se exclud ci, dimpotrivă, în raport cu cerinţele
societăţii şi cu oferta staţională, se pot completa pentru o eficienţă
maximă. Coordonatele dezvoltării actuale a societăţii impun o diversificare
rapidă a formelor de silvicultură. Schimbarea radicală a cerinţelor pe care
2
societatea le impune pădurii, a condus la adevărate crize pentru
silvicultura europeană.
Metodele şi mijloacele clasice nu mai sunt compatibile cu cerinţele
dezvoltării durabile. De aceea silvicultura este în căutarea unor noi
exprimări, de remarcat fiind silvicultura lemnului de mare calitate sau la
cealaltă extremă, silvicultura conservativă care are rol de protecţie a
biodiversităţii.
1.3. Metode de cercetare în silvicultură
Silvicultura, ca tiin ă, folose te metode de cercetare specifice cu

scopul:
- de a pune în eviden a fenomenele, legile i procesele
caracteristice;
- de a determina organizarea structurală de dezvoltare i evolu ie
a pădurii;
- de a fundamenta măsurile tehnice de dirijare a pădurii în
concordan ă cu directivele stabilite
Metodele de cercetare se bazează pe cele specific biologiei
popula iilor.
Observa ia tiin ifică care se caracterizează:
- surprinde caracteristicile care definesc fenomenul cercetat
cantitativ i calitativ, în spa iu i timp;
- trebuie sa fie exactă, completă, explicativă i reprezentativă;
- se efectuează pe suprafe e de probă martor realizate pe teren (în
sta ionar) sau pe itinerare.
Experimenta ia se caracterizează prin:
- se concep i construiesc anumite modele de studiu pe care le
controlează;
- această metodă verifică i complectează constatările ob inute
prin observa ie;
- se poate executa: în laborator, in seră , în camere climatizate, în
pepiniere, în păduri.
Ra ionamentul se caracaterizează prin:
- analiza unor date sau fapte i interpretări desprinse din
observa ii i experimente;
- se bazează în principal pe capacitatea cercetătorului de a corela
procesele i fenomenele pădurii;
- se ajunge la concluzii riguroase privind aprofundarea cunoa terii
pădurilor i măsurilor tehnice de gospodărire.
Metode matematice i cibernetice care se caracterizează prin:
modelare matematică a unor fenomene rezultate din interac iunile
fiin elor biologice i mediul de via ă;
se folose te din ce în ce mai mult cea mai nouă metoda bazată pe
ecosistemul forestier este metoda sistemică.
3
1.4. Relaţiile silviculturii cu alte ştiinţe
Silvicultura ca tiin ă a sporit i s-a dezvoltat împreună cu

următoarele tiin e:
- protec ia pădurilor;
- amenajarea pădurilor;
- economia forestieră;
- organizarea i planificarea lucrărilor;
- împăduririle;
- valorificarea produselor forestiere.
La dezvoltarea silviculturii au contribuit:

- meteorologia;
- pedologia;
- fiziologia;
- dendrologia;
- geobotanica;
- dendrometria;
- fotogrametria;
- exploatarea padurilor;
- transporturile forestiere
Silvicultura s-a îmbogă it continuu acumulând cuno tin e din

domeniul:
- biologiei;
- ecologiei;
- botanicii;
- geneticii;
-geografiei;
- matematicii;
- fizicii;
- chimiei;
- ciberneticii;
- tiin elor economice.
Totalitatea tiin elor de specialitate, specifice care
intercondi ionează constituie la un loc tiin ele silvice (forestiere) i
definesc sensul larg al silviculturii.
1.5. Specificul pădurii ca unitate ce cuprinde vie uitoarele i

mediul
Cel ce intră într-o pădure bătrână rămâne impresionat înainte de

toate, de arbori, componentele specifice pădurii, care determină nu numai
aspectul general, dar i cele mai multe din trăsăturile deosebite fa ă de
alte categorii de ecosisteme cum sunt paji tile, tufări urile, ecosistemele
de mla tină sau acvatice etc.
Dar alături de arbori se observă i prezen a altor plante - arbu ti
de talie mai mică sau mai mare, ierburi, mu chi, licheni, ciuperci. În
4
majoritate este vorba de plante verzi, cu clorofilă. Ciupercile însă, sunt
lipsite de acest pigment.
Arborii i celelalte plante fiind fixate de substrat alcătuiesc scheletul
pădurii.
O cercetare mai atentă permite observarea pe plante, pe sol, în
aer, a numeroase omizi, fluturi, cărăbu i, păianjeni, a unei mul imi de
păsări, care cuibăresc sau zboară printre arbori, a oarecilor, veveri elor,
a câte unei vulpi sau unui bursuc, a câte unui cârd de căprioare, iar în
pădurea de munte i a câte unui urs sau cerb.
Pe sol se găse te unstrat de frunze i crăci moarte care -l acoperă
complet sau aproape complet. În acest strat, pe care silvicultorii îl numesc
litieră, la o analiză mai atentă, folosind lupa sau microscopul, se vor găsi
numeroase insecte de mici dimensiuni, multe hife de ciuperci, care
îmbracă frunzele i crăcile moarte.
Săpând în sol pot fi descoperite, mai ales în orizonturile superioare,
destul de multe insecte i râme.
Astfel, întregul spa iu al pădurii con ine o mare mu ime d
organisme, foarte diferite ca mărime, formă i mod de via ă.
Problema importantă care se pune este dacăa această aglomerare
de organisme este întâmplătoare sau se alcătuie te după anumite reguli,
dacă este numai temporar sau dacă durează în timp.
La această problemă, nu se poate răspunde decât dacă se
cercetează un teritoriu mai mare, în cuprinsul căruia din loc în loc se
schimbă relieful, solul, chiar condi iile locale de temperatură i umiditate,
cât i dacă se revine în acela i loc mai mul i ani la rând. Se va putea
constata că alcătuirea pădurii este asemănătoare în condi ii de mediu
similare i că, în timp structura pădurii dintr-un anumit loc aproape nu se
schimbă.
Din numeroase asemenea observaţii, ca şi din cercetări special
întreprinse a rezultat că pădurea nu este o simplă aglomerare
întâmplătoare de organisme, că în fiecare suprafaţă, deosebită sub
raportul căldurii, apei, fertilităţii solului, se realizează o grupare de
organisme bine determinată, în cadrul căreia organismele se află în
raporturi strânse de interdependenţă, care se menţine pe o durată mare
de timp dacă mediul nu se schimbă.
Prin aceste însuşiri fundamentale, pădurea se înscrie printre
fenomenele naturale cu caracter sistemic i trebuie analizată inând
seama de teoria sistemelor.
Concepte şi noţiuni de reţinut

 Obiectul silviculturii este reprezentat de pădure. Este necesar însă a se
accentua faptul că obiectul silviculturii este deosebit de complex
abordarea sa atât din punct de vedere ştiinţific cât şi practic presupunând
o gamă extrem de diversă de bunuri i servicii furnizate depădure.
 Silvicultura, ca tiin ă, folose te metode de cercetare
specifice cu scopul:
- de a pune în eviden a fenomenele, legile i procesele
caracteristice;
5
- de a determina organizarea structurală de dezvoltare i evolu ie
a pădurii;
- de a fundamenta măsurile tehnice de dirijare a pădurii în
concordan ă cu directivele stabilite.
 Din numeroase asemenea observaţii, ca şi din cercetări special
întreprinse a rezultat că pădurea nu este o simplă aglomerare
întâmplătoare de organisme, că în fiecare suprafaţă, deosebită sub
raportul căldurii, apei, fertilităţii solului, se realizează o grupare de
organisme bine determinată, în cadrul căreia organismele se află în
raporturi strânse de interdependenţă, care se menţine pe o durată mare
de timp dacă mediul nu se schimbă.
 Prin aceste însuşiri fundamentale, pădurea se înscrie printre
fenomenele naturale cu caracter sistemic i trebuie analizată inând
seama de teoria sistemelor.
Întrebări de autoevaluare:
1. Definiţi silvicultura.
2. Definiţi metodele de cercetare.
3. Specifica i rela iile silviculturale cu alte tiin e.
4. Definiţi specificul pădurii.
5. Defini i obiectul i scopul silviculturii.
6
PRINCIPIILE GOSPODĂRIRII PĂDURILOR
Cuvinte cheie: principiul continuită ii, gestionarea pădurilor,

biocenoza, fitocenoza, zoocenoza
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă principiile generale ale
silviculturi, câteva elemente despre biocenoză, fitocenoză i zoocenoză,
categoriile ecologice de popula ii ce trăiesc în pădure, trăsăturile
sistemice ale biocenozei forestiere.
2.1. Principii generale
Obiectivele gestionării pădurilor se schimbă în timp, deoarece apar

noi cerinţe din partea societăţii dar şi noi cunoştinţe referitoare la
componentele ecosistemelor forestiere.
Principiile fundamentale ale gospodăririi pădurilor s-au cristalizat şi
au rezultat ca urmare a două procese: i) exploatarea excesivă a resurselor
forestiere; ii) cunoaşterea tot mai amănunţită a modului în care sunt
structurate ecosistemele forestiere.
În cele două secole de dezvoltare a gospodăririi pădurilor europene
s-au cristalizat câteva principii generale pe care se fundamentează în
prezent această ramură de producţie:
PRINCIPIUL CONTINUITĂŢII
Potrivit acestui principiu pădurea trebuie astfel organizată şi

gospodărită încât să asigure an de an pe o durată nelimitată, producţii cel
puţin constante sau crescânde de lemn şi alte bunuri, şi să exercite
concomitent şi în condiţii optime, funcţiile de formare şi conservarea
mediului de viaţă. Continuitatea pădurii implică aşadar i) continuitatea
potenţialului staţional; ii) continuitatea producţiei de lemn şi a exercitării
funcţiilor ecoprotective şi sociale; iii) continuitatea unui venit cât mai
ridicat; iv) continuitatea întreprinderii de gospodărire.
PRINCIPIUL FUNDAMENTĂRII ECOLOGICE A SILVICULTURII
Conform acestui principiu cultura pădurilor trebuie să-şi diferenţieze

măsurile de gospodărire în funcţie de realităţile naturale. Abaterile de la
7
acest principiu, generate de insuficienţa cunoaşterii sau de o serie de
teorii economice şi politice, nu au reuşit decât să demonstreze, pe scară
mare că silvicultura fundamentată ecologic este singura alternativă
posibilă. Apariţia acestui principiu a fost necesară pentru a contrabalansa
efectele negative care duc la „declinul pădurii”: reducerea biodiversităţii şi
diminuarea stabilităţii ca urmare a regenerării repetate a pădurii cultivate
poluarea industrială ca factor declanşator al debilitării pădurilor
tehnologiile de exploatare a lemnului prin destructurarea pădurilor şi
înrăutăţirea condiţiilor de sol.
Silvicultura apropiată de natură dezvoltată de Scadelin şi apoi
Leibundgut este specifică ţărilor puternic industrializate, cu o densitate
mare a populaţiei unde pădurea nu mai este considerată doar ca unitate
de producţie primară, servind intereselor particulare, ci şi ca patrimoniu
naţional şi cultural. Scopul principal al acestei silviculturi va consta aşadar
în conservarea stabilităţii ecologice şi garantarea unei diversităţi a
ecosistemelor forestiere prin utilizarea unor intervenţii silviculturale
specifice.
PRINCIPIUL PLURIFUNCŢIONALITĂŢII
Potrivit acestui principiu, gospodărirea forestieră trebuie să

organizeze şi să conducă în aşa fel pădurea încât aceasta să-şi
îndeplinească optimal şi concomitent toate funcţiile utile pentru societate.
Scopul silviculturii plurifuncţionale constă în utilizarea cât mai raţională a
tuturor resurselor materiale şi nemateriale pe care le oferă pădurea.
Aceasta deoarece în economia actuală, pe lângă producţia de lemn, devin
importante, uneori chiar precumpănitoare, alte funcţii ale pădurii, în special
cele hidrologice, antierozionale şi recreative (aici fiind incluse şi activităţile
de vânătoare). Principiu valorificării tuturor funcţiilor pădurii are profunde
implicaţii în gospodărirea forestieră deoarece presupune diferenţierea şi
adaptarea tehnologiilor existente ţinând cont de funcţia prioritară, dar
obligatoriu de funcţia de producţie.
PRINCIPIUL SELECTIVITĂŢII
Principiul caracterului selectiv al lucrărilor silvice se bazează pe

realizarea selecţiei fenotipice (adică bazându-ne pe modul în care arată
arborele), cu caracter sistematic (adică intervenţiile sunt repetate la
intervale stabilite de timp), în domeniul producerii materialului de
împădurire, al lucrărilor de îngrijire şi al tăierilor de regenerare.
PRINCIPIUL STABILITĂŢII
Regenerarea repetată a pădurii cultivate oricât de raţional ar fi

făcută, conduce cu timpul la diminuarea stabilităţii acesteia, diferenţierile
de la o zonă la alta, de la o perioadă istorică la alta datorându-se factorilor
abiotic, biotici şi naturali. Problema stabilităţii ecosistemelor a fost mult
discutată în plan teoretic însă ea nu poate fi rezolvată de silvicultori prin
metode specifice. Ea este legată strâns şi poate fi soluţionată numai în
8
cadrul problemei generale a protecţiei contra poluării aerului, solului,
apelor.
Pădurea, prin complexitatea i varietatea sa, reprezintă una din

componentele majore ale Biosferei.
Pădurea este deosebit de viguroasă, rezistentă i durabilă.
Pădurea reprezintă o sursă autoregenerabilă, dovedindu- i oricând
i oriunde utilitatea i eficien a datorită multiplelor produse i servicii pe
care le oferă.
2.2. STRUCTURA ECOSISTEMULUI FORESTIER
Biocenoza este alcătuită din:

- Fitocenoză- comunitatea plantelor;
- Zoocenoză – comunitatea animalelor.
Biocenoza este sistemul biologic supraindividual, format din mai

multe populaţii de organisme cu funcţii ecologice complementare, ce
convieţuiesc într-un spa iu geografic mai mult sau puţin omogen, sub
raportul factorilor ecologici i asigură un circuit complet al materiei
organice.
Biocenoza este un sistem pentru că are toate însuşile ce

caracterizează, potrivit teoriei sistemelor, această unitate a lumii materiale:
organizare, integralitate, heterogenitate, autoreglare, echilibru dinamic.
Fiecare dintre aceste însu iri sistemice ale biocenozei vor fi prezentate
mai pe larg în sec iunile următoare.
Biocenoza este un sistem deschis pentru că face un continuu

schimb de energie i materie cu mediul în care se află.
În alcătuirea biocenozei iau parte câteva, dar de obicei multe i
chiar foarte multe populaţii de plante, animale, microorganisme, foarte
diferite ca habitus, ca însu iri, ca manifestări.
Convieţuirea lor pe timp îndelungat, asigură o structură stabilă, prin
formarea de raporturi care menţin această structură i permit dezvoltarea
şi funcţionarea mecanismelor de autoreglaşi i de perpetuare a
biocenozei.
Aceste populaţii au funcţii ecologice complementare - unele
sintetizează materia organică din elemente chimice cu ajutorul energiei
solare, altele transformă această materie i o fac să circule în biocenoză
i ecosistem, altele participă la descompunerea ei, asigurând reintrarea
elementelor abiotice în mediu.
Populaţiile trăiesc laolaltă într-un anumit spaţiu limitat relativ
omogen prin condiţiile de viaţă. Ele au adaptările necesare sau
capacitatea de adecvare la acest mediu abiotic cât i la convieţuirea cu
celelalte populaţii ce alcătuiesc biocenoza.
Biocenoza nu este deci o aglomerare de populaţii întâmplătoare, ci
o unitate compusă din populaţii care pot convieţui în condiţiile specifice ale
9
unui mediu anumit şi care prin activitatea lor pot realiza un circuit complet
al materiei organice, de la sinteză până la descompunere.
Acest lucru are un rol hotărâtor pentru existen a biocenozei,
deoarece dacă nu se asigură producerea de materie organică din
elemente anorganice, lipseşte baza energetică şi suportul material pentru
existenţa ei, iar dacă materia organică nu se descompune, acumularea
continuă de masă moartă izolează biocenoza de mediu i, deci, de afluxul
necesar de energie i materie, ducând la moartea ei.
Biocenoza forestieră are ca trăsătură deosebită fundamentală
prezenţa în structură a populaţiilor de arbori, plante verzi dezvoltate
puternic pe verticală i cu longevitate mare.
Acestea au capacitate ridicată de influenţare a mediului biocenotic
i celelalte populaţii de organisme care prezintă, în consecinţă, adaptări
structurale i funcţionale speciale.
2.3. Categoriile ecologice de populaţii
În alcătuirea biocenozelor participă, de regulă multe populaţii

aparţinând la specii diferite. Dar din punct de vedere al funcţiilor lor în
biocenoză, ele se încadrează în trei mari categorii:
1. populaţii producătoare;
2. populaţii consumatoare;
3. populaţii descompunătoare.
1. Populaţiile producătoare de material organic sunt în general

plantele verzi care, cu ajutorul clorofilei sintetizează compuşi organici, din
elemente anorganice, cu ajutorul energiei solare.
2. Populaţiile consumatoare sunt plantele fără clorofilă (ciuperci,

bacterii), şi toate animalele, care consumă fie materie organică vie
(biomasa), fie materie organică moartă (necromasa). Aceste populaţii
transformă materia organică, folosind energia acumulată în aceasta,
pentru desfăşurarea proceselor vitale proprii i combinaţiile organice
constituente pentru a- i resintetiza substanţele necesare în refacerea sau
constituirea organismului propriu.
3. Populaţii descompunătoare sunt de regulă ciuperci şi bacterii

care descompun materia organică moartă în combinaţii din ce în ce mai
simple i în final în bioxid de carbon,apă i elementele minerale
componente.
Nu trebuie pierdut însă din vedere că i populaţiile producătoare au
calitatea de consumatori pentru că o parte din biomasa sintetizată o
consumă pentru nevoile lor energetice şi pentru producerea substanţelor
necesare refacerii sau creşterii organismului. Populaţiile de consumatori
acţionează pentru unele combinaţii organice i ca descompunători, iar
populaţiile de descompunători au i caracter de consumatori folosind o
parte din substan ele organice pentru construirea corpului lor i
ob inerea energiei ce le este necesară.
10
Mai corect este deci să considerăm că există populaţii
preponderent producătoare, preponderent consumatoare i preponderent
descompunătoare.
2.4. Trăsăturile sistemice ale biocenozei forestiere
Organizarea, ca atribut sistemic, se manifestă în cazul biocenozei,

prin compozi ia i structura acesteia.
Compoziţia - fiecare biocenoză are un inventar determinant de
populaţii specifice care constituie compoziţia biocenozei.
Biocenozele forestiere din ţara noastră au de regulă compoziţia
variată. Chiar dacă populaţiile de producători sunt mai puţine (de exemplu
în biocenozele de molidişuri numai câteva popula ii), în schimb populaţiile
de consumatori i descompunători, mai ales cele compuse din organisme
microscopice, sunt numeroase.
În legătura cu compoziţia, trebuie discutată i problema
diversită ii biocenozei, adică a gradului de complexitate a compozi iei ei.
O biocenoză are diversitatea cu atât mai mare cu cât numărul populaţiilor
ce o compun şi diversitatea lor genetică este mare. Modul cel mai simplu
de exprimare a diversităţii - prin număr de popula ii la unitatea de
suprafaţă, nu este edificator. Diversitatea se caracterizează şi prin relaţia
între numărul de populaţii i efectivul cu care acestea sunt reprezentate în
biocenoză. După Shanon, indicele de diversitate se calculează cu
formula:
H = - pi log2pi,
unde:
pi = numărul de indivizi ai popula iei în raport cu numărul total de
indivizi din biocenoză.
În cazul în care toţi indivizii aparţin unei specii, indicele de

diversitate este egal cu 0.
Adevărata dimensiune a diversităţii trebuie judecată în funcţie de
structura genetică a populaţiilor care însă, este puţin cercetată.
În general, biocenozele forestiere au indici de diversitate. Cele mai
diversificate sunt pădurile ecuatoriale unde numai popula iile de arbori
pot ajunge la peste 100 pe hectar.
În zona temperată, compoziţia cea mai variată o au biocenozele
forestiere de păduri amestecate de foioase (şleauri) în care convieţuiesc
populaţii de Quercus, Tilia, Fraxinus, Carpinus, Acer, Ulmus şi alţi arbori,
multe populaţii de arbuşti i ierburi, de mu chi i licheni. Numeroase sunt
populaţiile de ciuperci macro şi microcete. Foarte bogat este inventarul
populaţiilor de animale, în primul rând a celor de insecte, dar i de
animale.
În biocenoză, plantele superioare fiind fixate în sol, formează
scheletul pe care se grefează multe din celelalte popula ii.
Popula iile care intră în compozi ia biocenozei ocupă fiecare un
loc mai mult sau mai pu in bine determinat în spa iul biocenozei (ni a
ecologică). Acest loc este dictat, de regulă i de raporturile ce se stabilesc
între popula ii. Astfel, insectele defoliatoare sau sugătoare se găsesc pe
11
frunze, insectele xilofage în lemn, ciupercile de micoriză pe rădăcinile
arborilor etc.
Combina ia de plante superioare marchează i limitele
biocenozei. O dată cu schimbarea acesteia, ceea ce echivalează i cu o
schimbare a hranei pentru celelalte popula ii, se realizează o altă
biocenoză.
Structura înseamnă distribu ia popula iilor biocenozei în spa iu.
Prin distribu ia lor, plantele determină stratificarea biocenozei pe verticală
i mozaicarea ei pe orizontală.
Stratificarea este distribu ia componentelor biocenozei, pe
verticală, pe straturi.
Biocenozele forestiere sunt cele mai dezvoltate pe verticală
măsurând câteva zeci de metri i chiar peste 100 metri (în cazul celor mai
înal i arbori de pe glob). Stratificarea este, comparată cu alte biocenoze,
mult mai complicată. Obi nuit, în afară de stratul arborilor , mai apare un
strat de arbu ti, eventual unul de subarbu ti, un strat al ierburilor, un strat
al mu chilor, un strat al lichenilor, un strat al ciupercilor, un strat al
organismelor din litieră i un strat al organismelor din sol.
Stratificarea în pădure este de fapt i mai complicată pentru că în
fiecare strat se pot diferen ia câteva plafoane – la arbori de exemplu 2-4,
la arbu ti 1-2, la ierburi 3-4 etc. i în sol se pot separa mai multe etaje de
rădăcini.
Pe acest schelet atât de diferen iat, alcătuit din plantele
superioare, se grefează celelalte plante, animalele i microorganismele.
Se formează astfel orizonturi biocenotice, în care trăiesc anumite grupe
de popula ii.
În biocenoza forestieră, asemenea orizonturi sunt:
- orizontul corespunzător coroanelor arboretului, cu diferite
popula ii de insecte, păsări, chiar mamifere i microorganismele legate
de ele;
- orizontul trunchiurilor de arbori, cu insecte specifice scoar ei i
lemnului, păsări care se hrănesc cu acestea, păsări i mamifere ce se
adăpostesc în scorburi i microorganisme caracteristice;
- orizontul coroanelor arbu tilor, cu insectele ce le populează,
păsările ce cuibăresc aici, prădătorii şi parazi ii acestora;
- orizontul ierburilor, de asemenea cu multe insecte specifice, unele
mamifere ierbivore şi carnivore, multe microorganisme;
- orizontul litierei, foarte bogat în ciuperci, micro-faună, unele păsări
ce cuibăresc la sol;
- orizontul superior al rădăcinilor, încă foarte bogat în viermi,
insecte, micromamifere, ciuperci de micoriză;
- orizontul inferior al rădăcinilor, în care nu se mai găsesc decât
nevertebrate i microorganisme si ciuperci de micoriză.
Structura verticală cea mai complicată şi diversificată se întâlne te
în pădurea ecuatorială. Stratificarea atât de accentuată din biocenoza
forestieră este o consecinţă a unei specializări pronunţate a populaţiilor de
pădure pentru folosirea cât mai completă a mediului, de asemenea
diversificat pe verticală.
12
Alcătuirea orizontală a biocenozei este în puţine cazuri omogenă,
având de regulă o distribuţie caracteristică a populaţiilor, unele uniform
distribuite, altele mai mult sau mai puţin agregate. De cele mai multe ori,
structura orizontală a biocenozei este mozaicată, alternând indivizi sau
grupe de indivizi din diferite populaţii. Mozaicarea este caracteristică şi
biocenozelor forestiere, mai ales în straturile inferioare, în care variaţia
factorilor ecologici, în special a luminii şi apei este foarte accentuată.
Biocenozele forestiere se remarcă prin multitudinea nişelor
ecologice care iau naştere pe toate organele arborilor şi arbu tilor. Un rol
foarte important în biocenoză revine suprafe elor active, prin care se face
schimbul de energie şi materie. Suprafeţele active sunt frunzişul şi
rădăcinile plantelor, hifele i corpurile fructifere ale ciupercilor, organele
animalelor etc.
Biocenoza forestieră are comparativ cu alte tipuri de biocenoze,
suprafeţele active cele mai întinse faţă de suprafaţa de terenocupată.
Astfel, suprafaţa foliară a arborilor i arbuştilor poate fi de 5-15 ori mai
mare, iar suprafaţa rădăcinilor de 3-4 ori mai mare decât suprafaţa
terenului (fig. 4).
Stratificarea biomasei în biocenoză este încă o caracteristică a
organizării şi structurii sale.
Piramida biomasei arată raportul între biomasa producătorilor,
consumatorilor şi descompunătorilor.
S-a arătat că în biocenoză participă totdeauna trei mari categorii
funcţionale da populaţii. Principalele raporturi care se stabilesc între
acestea sunt raporturile trofice (de hrană). Fiecare biocenoză, are de
aceea, pe lângă structura spaţială şi o structură trofică exprimată prin
inventarul de populaţii producătoare, consumatoare i descompunătoare
existente în biocenoză şi modul cum acestea sunt legate între ele prin
relaţiile trofice. Fiecare populaţie reprezintă o verigă trofică. Iar irurile de
populaţii, legate prin raporturi trofice constituie lanţurile trofice ale
biocenozei. A a de exemplu, frunzele stejarului sunt prima verigă trofică,
omizile de Lymantria care se hrănesc cu astfel de frunze sunt a doua
verigă trofică, păsărelele care consumă omizile sunt a treia verigă trofică,
oimul care prinde păsările sunt a patra verigă trofică, iar parazi ii sunt a
cincea verigă trofică. Împreună formează un lan trofic.
Este important de subliniat faptul că re elele trofice constituie
liantul cel mai puternic între popula ii, care le ine laolaltă i le
încadrează într-o anumită structură, condi ionată de re eaua trofică de
ansamblu a biocenozei. Aceasta îi conferă de fapt biocenozei
integralitatea i îi asigură func ionarea ca sistem.
Biocenoză are caracter de sistem i prin însuşirea ei de a se
manifesta ca întreg, prin structură, prin fluxurile şi circuitele pe care le
pune în mişcare, prin caracteristicile pe care le imprimă populaţiilor care o
alcătuiesc, prin influenţele ce le exercită asupra mediului abiotic.
S-a arătat în secţiunea precedentă că biocenoza are o anumită
structură, în care fiecare populaţie îşi are însă nişa ei i se încadrează
într-un lanţ trofic. Chiar această capacitate de a se structura, de a-şi
organiza elementele componente, este o dovadă că biocenoza are
caracter de unitate integrală.
13
În biocenoză, toate populaţiile acţionează în cadrul fluxului de
material organic care le leagă,astfel, într-un tot cu acţiune concertată.
Populaţiile aceleiaşi specii aflate în biocenoze diferite au caracteristici
diferite, ceea ce arată de asemenea că bioeenozeleacţionează asupra lor
ca întreg, determinându-le specificul. Aceasta pentru că atât populaţiile cât
i organismele care trăiesc în biocenoză sunt supuse unei "presiuni
biocenotice" specifice care le condiţionează modul de creştere, dezvoltare,
înmulţire i alte caraetaristici.
Integralitatea biocenozei este demonstrată i de faptul că orice
intervenţie asupra unei populaţii nu rămâne fără urmări asupra altor
populaţii şi în final asupra întregii biocenoze. Iată de ce silvicultorul trebuie
să aibă în vedere că măsurile de gospodărire care vizează una sau alta
dintre populaţii, să nu destabilizeze biocenoza ca unitate integrală.
Trebuie subliniat însă că integralitatea biocenozei nu este atât de
pronunţată ca în cazul organismului. Biocenoza fiind un sistem asociativ
i nu organic, cum este cazul organismului, componentele ei îşi păstrează
un anumit grad de libertate.
Integralitatea biocenozei se manifestă deplin şi prin influenţa pe
care o are asupra mediului. Prin întreaga ei structură, biocenoza
funcţionează ca un ecran pentru radiaţii, apă, mi carea aerului, prin miile
de organisme care o compun, pune în mişcare circuitele de bioxid de
carbon, oxigen, substanţe minerale, apă.
Prin activitatea organismelor şi humusul ce ia naştere în procesul
de descompunere declanşează şi întreţine pedogeneza.

 Obiectivele gestionării pădurilor se schimbă în timp, deoarece
apar noi cerinţe din partea societăţii dar şi noi cunoştinţe referitoare la
componentele ecosistemelor forestiere.
 Structura ecosistemului forestier cuprinde biocenoza, care este
alcătuită din fitocenoză i zoocenoză.
 Biocenoza este un sistem pentru că are toate însuşile ce
caracterizează, potrivit teoriei sistemelor, această unitate a lumii materiale:
organizare, integralitate, heterogenitate, autoreglare, echilibru dinamic.
Fiecare dintre aceste însu iri sistemice ale biocenozei vor fi prezentate
mai pe larg în sec iunile următoare.
 Trăsăturile sistemice ale biocenozei forestiere sunt: organizarea,
compoziţia, orizonturile biocenotice iintegralitatea.
1. Definiţi principiile generale ale gospodăririi pădurilor.

2. Definiţi biocenoza.
3. Definiţi fitocenoza.
4. Definiţi zoocenoza.
5. Specifica i categoriile ecologice de popula ii.
14
ARBORETUL I CARACTERISTICILE SPECIFICE
Cuvinte cheie: arboret, subarboret, semin i , pătură erbacee,

compozi ie, consisten ă
Rezumat
În această unitate de studiu arboretul, etajele de vegeta ie,
caracteristicile structurii orizontale a arboretului, caracteristicile structurii
verticale a arboretului, caracteristicile calitative ale arboretului.
Într-o secţiune verticală prin pădure se pot distinge următoarele

etaje de vegetaţie:
 Etajul arborilor (arboretul);
 Etajul arbuştilor (subarboretul);
 Etajul puieţilor, lăstarilor sau drajonilor aparţinând speciilor
arborescente (seminţişul sau lăstărişul);
 Etajul plantelor erbacee (pătura erbacee sau pătura vie).
15
Etajele de vegetaţie ale pădurii
Arboretul constituie etajul dominant, cu cea mai mare expresivitate

fizionomică de care depinde în primul rând aspectul morfologic al pădurii,
ca şi existenţa celorlalte etaje de vegetaţie. El reprezintă, în acelaşi timp,
obiectul principal al culturii forestiere.
În silvicultura românească, noţiunea de arboret are un dublu sens:
● reprezintă totalitatea arborilor care participă la constituirea pădurii
ca ecosistem, alcătuind etajul arborilor.
● cuprinde o porţiune de pădure în ce priveşte condiţiile staţionale
şi de vegetaţie, în special etajul arborilor şi care se deosebeşte evident de
restul pădurii din jur (o unitate amenajistică).
Structura arboretului, ca şi a pădurii în ansamblul ei, are un caracter
unitar şi se referă la elementele participante şi la modul lor de grupare în
spaţiul tridimensional. În practică se vorbeşte obişnuit despre
caracteristicile arboretului, în structura lui orizontală şi verticală precum şi
cele privind calitatea acesteia.
Caracteristicile structurii orizontale se referă la:
- compoziţie;
- consistenţă;
- desime;
- densitate;
- grad de umbrire;
- diametrul mediu.
Caracteristicile structurii verticale sunt:

- etajarea arborilor;
- profilul arboretului;
- închiderea arboretului;
- înălţimea medie.
Caracteristicile calitative se referă la:

- originea;
- provenienţa;
- vârsta;
- clasa de producţie;
- calitatea arboretului;
- starea de vegetaţie.
3.1. Caracteristicile structurii orizontale a arboretului
Compoziţia; se înţelege numărul speciilor care intră în constituirea

arboretului şi proporţia de participare a acestora.
Speciile se înscriu prin denumirea lor prescurtată, iar proporţia lor
de participare în numere întregi (excepţional, în zecimi sau sutimi.
16
Codurile standardizate ale speciilor arborescente
Denumire Denumirea Denumirea

Cod Cod Cod
a speciei speciei speciei
A. Răşinoase
Brad BR Cer Ce Plop cenuşiu PLC
Plop
Duglas DU Cărpiniţă CR PLT
tremărător
Plop
Larice LA Cenuşer CS PLX,PLY
euramerican
Molid MO Diverse moi DM Păr pădureţ PR
Pin
PI Diverse tari DT Platan PL
silvestru
Pin
PIC Dud DD Salcie albă SA
cembra
Salcie
Pin negru PIN Fag FA SAC
căprească
Frasin
Pin strob PIS FR Orb SB
comun
Taxodiu TA Frasin pufos FRP Salcâm SC
Tisă TI Gârniţă GI Scoruş SR
Diverse Stejar
DR Gorun GO ST
răşinoase pedunculat
Stejar
Jugastru JU STB
brumăriu
Stejar pufos STP
B. Foioase
Alun
ALT Mesteacăn ME Stejar roşu STR
turcesc
Anin alb ANA Mojdrean MJ Tei argintiu TE
Tei cu frunză
Anin negru ANN Nuc comun NU TEM
mare
Arţar Nuc
ARA NUA Tei pucios TEP
american american
Paltin de
Carpen CA PA Ulm de câmp ULC
câmp
Castan Paltin de
CAS PAM Ulm de munte ULM
bun munte
Castan
CAP Plop alb PLA
porcesc
Proporţia de participare a fiecărei specii se stabileşte de regulă

după inventarieri, ca raport între:
17
- numărul de arbori al fiecărei specii şi numărul total de arbori al
arboretului; compoziţie pe număr de arbori (cazul arboretelor tinere);
- suprafaţa de bază a fiecărei specii şi suprafaţa de bază a arboretului;
compoziţie pe suprafaţa de bază (cazul arboretelor mature);
- volumul fiecărei specii şi volumul arboretului; compoziţie pe volum (
cazul arboretelor mature sau bătrâne).
În funcţie de numărul de specii preponderente, arboretele se

clasifică:
- arborete pure (constituite exclusiv dintr-o specie);
- arborete practic pure ( specia preponderentă participă cu mai mult de
90%);
- arborete amestecate (alcătuite din două sau mai multe specii şi care
participă cu cel puţin 10%în arboret). Speciile care realizează mai puţin de
10% din compoziţie se numesc diseminate (notate dis. şi se menţionează
fără a mai fi precizată proporţia lor în compoziţie).
Exemple de compoziţie a arboretului
Categorii de arborete după compoziţie

Perfect pure Practic pure Amestecate
10MO 10MO dis. PAM,FA 5BR5FA
10FA 9 FA1 BR 6ST3CA1DT (TE, ULC)
10CE 9CE1GI dis. PAM 4MO3FA3BR dis. PAM
10ANA 8GO2DT (PAM, FR, TEP) 7MO2BR1FA
Arboretele amestecate după modul de grupare, se împart în două

categorii:
- amestecuri uniforme (regulate), în care speciile se grupează în
rânduri, fâşii etc.;
- amestecuri neuniforme (neregulate), în care speciile se grupează într-
o manieră cu totul întâmplătoare.
Clasificarea arboretelor după felul amestecurilor
Felul Arborete cu vârsta Arborete cu vârsta peste 40

contractului până la 40 ani ani
Individual (exemplare Individual (exemplare
Intim (1)
separate) separate)
Fiecare specie ocupă Fiecare specie participă în
În buchete (b)
20-100m2) fiecare punct cu 2-5 arbori
Fiecare specie ocupă Fiecare specie participă în
În grupe (g)
100-500m2 fiecare punct cu 6-20 arbori
În pâlcuri mici Fiecare specie ocupă Fiecare specie participă în
(ochiuri) (p) 500-1000m2 fiecare punct cu 20-50 arbori
În pâlcuri mari Fiecare specie ocupă Fiecare specie grupează la un
(P) 1000-5000m2 loc peste 50 arbori
Amestecurile, după durata lor, se împart:

18
- permanente, când toate speciile ajung până la vârsta
exploatabilităţii;
- temporare, când mai curând sau mai târziu una din specii vor fi
eliminate din amestec.
Speciile din arboretele amestecate se împart:
- specii principale, care pot fi: de bază (stejar, gorun, molid, brad,
fag) şi de amestec (frasin, ulm, tei, paltin);
- specii secundare sau ajutătoare (carpen, arţar tătărăsc).
Compoziţia arboretului are un caracter dinamic şi poate fi:

- Compoziţia actuală, determinată într-un moment din viaţa
arboretului;
- Compoziţia de regenerare, compoziţia la naşterea arboretului;
- Compoziţia ţel, compoziţia la exploatabilitatea arboretului.
Consistenţa (notată cu K)
Consistenţa reprezintă gradul de apropiere ce există între
coroanele arborilor componenţi sau gradul de închidere a masivului. Ea
este dată de raportul dintre proiecţia întregului coronament al arboretului şi
suprafaţa solului ocupat de aceasta.
Consistenţa se realizează o dată cu constituirea stării de masiv şi
este variabilă în timp.
Se apreciază vizual şi se face în orice perioadă a anului în
arboretele pure de răşinoase cu frunze persistente şi doar în sezonul de
vegetaţie după dezvoltarea integrală a frunzişului în arboretele pure de
foioase sau în amestecuri de răşinoase şi foioase. Stabilirea pe cale
vizuală a consistenţei constituie modalitatea folosită în mod obişnuit în
practica silvică.
Pe cale analitică, se poate aprecia consistenţa prin utilizarea
aerofotogramelor sau a fotografiilor de la sol, pe care se delimitează
proiecţia orizontală a coroanelor arborilor. Stabilirea pe cale analitică a
consistenţei e o modalitate de lucru mult mai precisă, dar cu aplicabilitate
practică foarte limitată, datorită costurilor ridicate.
Consistenţa se exprimă prin indici de consistenţă, de la 1,0 la 0,1,
deosebindu-se următoarele categorii de arborete:
- cu consistenţă plină (K= 1,0);
- cu consistenţă aproape plină (K= 0,7-0,9);
- cu consistenţă rărită, luminată sau brăcuită (K= 0,4-0,6);
- cu consistenţă degradată (poeniţe) (K= 0,1-0,3).
Consistenţa condiţionează pătrunderea luminii, a căldurii, a
umidităţii şi a vântului în pădure. De aceea, prin lucrările de îngrijire se
poate regla consistenţa arboretului, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea
stării de vegetaţie a acestuia.
Desimea (indicele de desime) unui arboret este raportul dintre

numărul de arbori existenţi la hectar şi numărul de arbori luat din tabelele
de producţie pentru specia, vârsta şi clasa de producţie respectivă.
19
Densitatea (indicele de densitate) exprimă raportul dintre suprafaţa
de bază reală a unui arboret şi suprafaţa de bază indicată în tabelele de
producţie pentru un arboret cu aceeaşi compoziţie, vârstă şi clasă de
producţie.
Gradul de umbrire reprezintă umbrirea exercitată efectiv de arboret

asupra solului. Capacitatea de umbrire sau de adăpostire a solului
interesează în lucrările de gospodărire şi în special în cele de regenerare.
Gradul de umbrire este diferit la speciile de lumină faţă de cele de umbră
şi el descreşte pe măsură ce arborelui înaintează în vârstă.
Diametrul mediu al arboretului reprezintă mărimea medie a grosimii

arborilor componenţi şi se determină pe colectivităţi statistice omogene,
respectiv pe specii sau elemente de arboret.
În general, se pot determina diferite tipuri de diametre:

- diametrul mediu aritmetic(d);
- diametrul mediu al suprafeţei de bază( dg);
- diametru central (median) al numărului de arbori(dM);
- diametrul central al volumului (dvM);
- diametrul central (median) al suprafeţei de bază (dgM).
3.2. Caracteristicile structurii verticale a arboretului
Etajarea arborilor se referă la modul cum se dispun în plan vertical

diferitele categorii de arbori ce participă la constituirea arboretului.
Această diferenţiere pe verticală poate fi mai mult sau mai puţin
pronunţată, în raport cu vârsta, cu desimea arboretului, cu măsurile de
gospodărire etc.
Sub acest aspect, se pot întâlni arborete în care arborii se ridică
într-un singur etaj de vegetaţie, numite arborete unietajate sau
monoetajate, precum şi arborete în care se pot distinge două etaje, numite
arborete bietajate.
Un arboret se consideră că are două etaje dacă diferenţele între
înălţimile medii ale acestora sunt mai mari decât 25 % din înălţimea
etajului superior, iar masa lemnoasă (volumul) a unui etaj reprezintă cel
puţin 30 % din masa lemnoasă (volumul) a arboretului.
Arboret monoetajat cu două plafoane
20
Arboret bietajat
La nivelul fiecărui etaj se disting:

- suprafaţa superioară a coronamentului indicată de vârfurile celor
mai înalţi arbori;
- suprafaţa inferioară a coronamentului reprezentată de ultimele
ramuri cu frunze verzi de la baza coroanelor;
- adâncimea sau grosimea coronamentului reprezentată de distanţa
dintre suprafaţa superioară şi cea inferioară.
Profilul arboretului este determinat de forma pe care o are suprafaţa

superioară a coronamentului.
Sub acest aspect se deosebesc:
- arborete cu profil continuu, când coroanele arborilor ajung la
aceeaşi înălţime;
- arborete cu profil ondulat, când înălţimile arborilor cresc şi descresc,
astfel încât coronamentul prezintă un profil sinuos;
- arborete cu profil în trepte, când arborii din suprafeţele alăturate
diferă între ei ca înălţime;
- arborete cu profil dantelat (zdrenţuit), când arborii sunt foarte diferiţi
ca înălţime.
Profilul arboretului
Închiderea arboretului se referă la modul în care arborii iau parte la

formarea stării de masiv. Ea se poate produce:
21
- pe orizontală, când coroanele arborilor sunt situate la aceeaşi
înălţime şi se ating lateral între ele, formând un coronament continuu;
- pe verticală se realizează când arborii nu au aceeaşi înălţime, iar
trecerea de la o coroană la alta are loc la niveluri diferite.
- închiderea în trepte, se realizează când înălţimea arborilor creşte
sau descreşte gradat; în secţiune verticală, având aspectul unor trepte.
Închiderea arboretului
Înălţimea medie a arboretului reprezintă o mărime medie a înălţimii

arborilor componenţi, determinându-se pe colectivităţi statistice omogene,
respectiv pe specii sau elemente de arboret.
În practica silvică din România se folosesc cu precădere aşa
numitele înălţimi medii condiţionate corespunzătoare anumitor diametre
medii:
- înălţimea arborelui mediu aritmetic;
- înălţimea arborelui mediu al suprafeţei de bază;
- înălţimea arborelui centrala al numărului de arbori etc.
În arboretele regulate, monoetajate au fost imaginate diverse
clasificări ale arborilor după înălţime, dintre care cea mai cunoscută este
clasificarea Kraft:
- clasa 1 – arbori predominanţi, care sunt cei mai înalţi şi cu
coroanele cele mai dezvoltate;
- clasa a 2 a – arbori dominanţi, care au înălţimi apropiate de
predominanţi, dar coroanele lor sunt mai puţin dezvoltate;
- clasa a 3 a – arbori codominanţi, cu înălţime ceva mai redusă decât
arborii din primele două clase şi cu coroanele înghesuite şi mai slab
dezvoltate.
22
- clasa a 4 a – arbori dominaţi, care au înălţimi mai mici şi coroane
dezvoltate numai într-o parte şi care conţine clasa 4a (cu coroana la
lumină) şi 4b (cu vârful la lumină) ;
- clasa a 5 a – arbori copleşiţi, care fie mai prezintă frunziş viu (5a)
sau sunt complet uscaţi (5b).
Clasificarea Kraft
3.3. Caracteristicile calitative ale arboretului
 Originea arată modul cum au luat naştere arboretele, şi din

acest punct de vedere se deosebesc:
- arborete virgine, se reinstalează, se dezvoltă şi se restructurează
numai sub acţiunea directă a forţelor naturii
- arborete cvasivirgine sunt arborete în stare naturală sau aproape
naturală şi care nu prezintă vreo influenţă antropică evidentă;
- arborete cultivate sunt create şi conduse de om după un anumit
plan şi într-un anumit fel, în vederea atingerii scopului propus.
 Provenienţa arată modul în care au apărut arborii, şi sub acest
aspect se deosebesc:
● Se clasifică astfel:
- arborete din sămânţă;
- arborete din lăstari;
- arborete de provenienţă mixtă.
● Dacă cel puţin 70 % din exemplarele unui arboret sunt de o
anumită provenienţă, aceasta se consideră provenienţa întregului arboret.
23
 Vârsta arboretului. După vârsta arborilor componenţi se pot
distinge:
● Arboretele echiene sunt constituite din exemplare de aceeaşi
vârstă sau diferă cu cel mult 5 ani, provenind din plantaţii, însămânţări
naturale sau artificiale, regenerări naturale sau drajoni.
● Arborete relativ echiene sunt acelea în care arborii diferă între ei
cu cel mult 30 de ani în cazul pădurilor de codru şi cel mult 5 ani în cazul
pădurilor de crâng. Arboretele echiene şi relativ echiene sunt considerate
ca arborete regulate.
● Arboretele pluriene cuprind arbori din toate categoriile de
diametre şi vârste, de la un an până la vârste foarte îndepărtate, apropiate
sau chiar egale cu longevitatea speciei în condiţiile staţionale date.
Arboretele pluriene sunt considerate ca arborete neregulate.
● Arborete de vârste multiple cuprind arbori grupaţi în mai multe
generaţii, fiecare dintre acestea având ca vârstă un multiplu al vârstei
exploatabilităţii generaţiei cele mai tinere (specifică pădurilor trate în crâng
compus).
În mod practic, vârsta arboretelor echiene se determină prin

următoarele modalităţi:
- folosirea documentelor de arhivă;
- numărarea verticilelor atunci când acestea se pot distinge cu
claritate (exemplare tinere de răşinoase). Vârsta arborilor este egală cu
numărul verticilelor vizibile la care se adaugă numărul de ani necesari
pentru apariţia primului verticil (4 ani la brad şi molid);
- numărarea inelelor anuale pe probe(carote);
- numărarea inelelor anuale pe cioate proaspăt tăiate.
În cazul arboretelor pluriene, determinarea vârstei medii este
imposibilă şi lipsită de sens.
24
Clasa de producţie arată capacitatea arboretului de a produce
masă lemnoasă în funcţie de condiţiile de climă şi sol. Pentru fiecare
specie, ea se stabileşte în funcţie de vârstă şi de înălţimea medie, care
reflectă foarte sensibil capacitatea nutritivă a condiţiilor în care creşte un
arboret. La noi în ţară s-au întocmit tabele de producţie pe specii,
deosebindu-se cinci clase de producţie; cele mai productive sunt
arboretele din clasa I, iar cele mai puţin productive, arboretele din clasa a
V – a.
Calitatea arboretului se apreciază după proporţia lemnului de lucru

ce se poate obţine şi se referă atât la calitatea arborilor consideraţi
individual, cât şi a arboretului în ansamblul lui.
Pentru arbori s-au format patru clase de calitate.
Odată realizată încadrarea arborilor pe clase de calitate, se poate
trece la clasificarea calitativă a arboretelor realizată separat pe specii:
- 12 categorii de calitate pentru răşinoase;
- 14 categorii de calitate pentru foioase.
Pentru întocmirea unor evidenţe privind calitatea arboretelor a fost
întocmit un sistem unitar de clasificare a acestora, încadrarea făcându-se
după procentul arborilor din clasa I de calitate.
La răşinoase, majoritatea arboretelor se încadrează în clasele I-IV,
iar la foioase în clasele II-VI.
Starea de vegetaţie se referă la vigoarea de creştere şi la rezistenţa

la adversităţi a unui arboret, în funcţie de condiţiile de climă şi de sol. În
aprecierea stării de vegetaţie, indicaţii preţioase dau cantitatea şi calitatea
lemnului acumulat, forma şi dezvoltarea coroanelor, culoarea frunzelor
etc.
În practică, starea de vegetaţie se apreciază şi se exprimă astfel:
● stare de vegetaţie foarte activă (viguroasă) de obicei frunzişul
este foarte bogat şi de o culoare verde foarte închis, este frumos şi curat,
iar creşterile înregistrate în ultimii ani sunt foarte mari;
● stare de vegetaţie activă, frunzişul este bogat şi de o culoare
verde foarte închis, iar ritidomul este curat şi fără licheni, iar creşterile sunt
peste cele normale;
● stare de vegetaţie normală, dezvoltarea frunzişului este normală,
frunzişul are o culoare verde obişnuit, iar ritidomul este acoperit cu licheni
doar la baza tulpinilor;
● stare de vegetaţie slabă, frunzişul este mai rar, de un verde mai
deschis, vârfurile arborilor sunt uscate, iar tulpinile acoperite în bună parte
de licheni;
● stare de vegetaţie foarte slabă(lâncedă), frunzişul foarte rar, de o
culoare palidă, o parte din coroană este uscată

 Într-o sec iune verticală prin pădure se disting următoarele
etaje de vegeta ie: etajul arborilor, etajul arbu tilor, etajul puie ilor i
pătura erbacee.
 No iunea de arboret are un dublu sens: reprezintă totalitatea
25
arborilor care participă la constituirea pădurii ca ecosistem, alcătuind etajul
arborilor; cuprinde o porţiune de pădure în ce priveşte condiţiile staţionale
şi de vegetaţie, în special etajul arborilor şi care se deosebeşte evident de
restul pădurii din jur (o unitate amenajistică).
 Desimea unui arboret este este raportul dintre numărul de
arbori existenţi la hectar şi numărul de arbori luat din tabelele de producţie
pentru specia, vârsta şi clasa de producţie respectivă.
 Diametrul mediu al arboret reprezintă mărimea medie a
grosimii arborilor componenţi şi se determină pe colectivităţi statistice
omogene, respectiv pe specii sau elemente de arboret.
1. Enumera i etajele de vegeta ie din pădure.

2. Definiţi arboretul.
3. Defini i caracteristicile structurii orizontale a arboretului.
4. Defini i caracteristicile structurii verticale a arboretului.
5. Defini i caracteristicile calitative ale arboretului.
26
SUBARBORETUL, SEMIN I UL I PĂTURA ERBACEE
Cuvinte cheie: subarboret, semin i , pătură erbacee, microfloră,

componente fitocenotice
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă subarboretul, semin i ul
i pătura erbacee, componentele fitocenotice.
4.1. Subarboretul
Prin subarboret se înţelege totalitatea arbuştilor care cresc sub

acoperişul arboretului, constituind cel de-al doilea etaj de vegetaţie al
pădurii.
Subarboretul joacă un rol important:
● prin umbrirea solului împiedică instalarea vegetaţiei erbacee;
● prin litiera depusă anual îmbogăţeşte solul;
● la vârste mici contribuie la realizarea stării de masiv;
● reprezintă o sursă de adăpost şi hrană pentru păsări şi vânat;
● este un important producător de materii prime valoroase
(fâneţe, flori etc).
În descrierea subarboretului se iau în considerare următoarele:

● compoziţia, apreciată vizual şi exprimată prin enumerarea
speciilor participante;
● suprafaţa ocupată, evaluată vizual şi exprimată în zecimi din
suprafaţa arboretului întreg;
● modul de răspândire, care poate fi:
- uniformă;
- grupată;
- izolată.
● vigoarea de vegetaţie, aspect important, mai ales unde poate
afecta capacitatea de regenerare a pădurii
4.2. Seminţişul sau lăstărişul
Din sămânţa căzută pe solul pădurii de la arborii în picioare iau

naştere seminţişurile. Seminţişul care se instalează cu mult înainte de
27
termenul exploatării şi regenerării pădurii se numeşte seminţiş trecător sau
provizoriu.
Cel care se instalează cu puţin înainte de exploatare se numeşte
seminţiş preexistent tşi, de multe ori, acesta este seminţiş utilizabil, adică
poate fi folosit pentru regenerarea pădurii.
● provizoriu (trecător), care apare repetat pe solul pădurii, dar
datorită lipsei luminii dispare;
● preexistent, care se instalează cu puţin timp înainte de exploatarea
pădurii şi din care se poate constitui un nou arboret şi poate fi:
- utilizabil (de viitor) care poate fi folosit cu ocazia apropiatei
regenerări a pădurii. Cuprinde puieţii din speciile valoroase, sănătoşi şi
viguroşi cu înălţimea de 30 cm la răşinoase şi 40 cm la foioase;
- neutilizabil, seminţişul ce nu poate fi integrat în viitorul arboret.
În descrierea seminţişului se iau în considerare:
● componenta apreciată vizual sau inventarieri în suprafaţa de bază;
● suprafaţa ocupată, apreciată în zecimi de suprafeţe din suprafaţa
întrgului arboret;
● vârsta medie apreciată pe baza documentărilor de arhivă, ori
determinarea pe teren prin numărarea inelelor anuale pe tăietura de colet
sau a verticilelor.
4.3. Pătura erbacee
Aceasta include totalitatea plantelor erbacee (anuale şi perene).

Pătura erbacee se descrie cu ajutorul releveelor floristice realizate
în sezonul de vegetaţie.
Pătura erbacee se creşte atât sub influenţa solului, cât şi a
arboretului sub care trăieşte, fapt pentru care este considerată un indicator
sensibil al acestora (floră indicatoare).
La denumirea tipului general de natură erbacee se menţionează:
- suprafaţa ocupată;
- vigoarea de creştere;
- gradul de înţelenire
4.4. Alte componente fitocenotice (microflora şi plantele

inferioare)
Microflora ocupă partea diferită în structura pădurii:

● pe scoarţă:
- muşchi şi licheni, capabile de fotosinteză cu intensitate redusă.
● în aerul din pădure:
- bacterii
● în litieră şi sol:
- ciuperci şi bacterii, care realizează descompunerea materiei
moarte.
28
 Subarboretul reprezintă totalitatea arbu tilor care cresc sub

acoperi ul arboretului, constituins cel de-al doilea etaj de vegeta ie al
pădurii.
 Din sămân a căzută pe solul pădurii de la arborii în picioare
iau naştere seminţişurile. Seminţişul care se instalează cu mult
înainte de termenul exploatării şi regenerării pădurii se numeşte
seminţiş trecător sau provizoriu.
 Pătura erbacee este formată din totalitatea plantelor erbacee
(anuale şi perene).
 Microflora ocupă parte diferită în structura pădurii: mu chi i
licheni, bacterii i ciuperci.
1. Definiţi subarboretul
2. Definiţi semin i ul.
3. Defini i pătura erbacee
4. Definiţi microflora.
5. Defini i rolul subarboretului.
29
FACTORII CLIMATICI
Cuvinte cheie: rural, agrar, economie rurală, economie agrară,

inducţie, deducţie
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă factorii climatici: lumina,
căldura, umiditatea i aerul,care influen ează în mod diferit structura
pădurii.
Factorii climatici, edafici şi orografici constituie factorii fizico-

geografici ce constituie un ecosistem, biotopul sau staţiunea forestieră se
mai numesc şi factori de mediu.
Influenţa exercitată asupra pădurii de către factorii de mediu poate
fi:
● pozitivă, favorabilă dezvoltării plantelor;
● negativă, situaţie în care determină scăderea vitalităţii plantelor;
● directă;
● indirectă, prin aceşti factori;
● reversibilă, factorii de mediu influenţează pădurea, dar şi pădurea
factorii de mediu.
5.1. Factorii climatici
Interesează în mod deosebit:

● lumina;
● căldura;
● umiditatea;
● aerul.
5.1.1. Lumina
Soarele este sursa care emite energia radiantă ce se descompune

în lumină şi căldură pe pământ.
Pentru ca procesul de fotosinteză să aibă loc este necesar un
minim de intensitate luminoasă, este situată circa:
● 100 lx în cazul bradului;
● 200 lx în cazul laricelui sau pinului,
iar cel optim la:
30
● 25 000 – 30 000 lx; cu menţiunea că fotosinteza nu creşte
proporţional cu intensitatea luminii.
Lumina care vine de la soare poate fi:
● directă; în traiectoria sa nu se opune nici un obstacol;
● difuză; este reflectată de anumite obstacole şi este cea mai
favorabilă pentru că:
- are o intensitate mai scăzută;
- un procent scăzut de radiaţii active pentru fotosinteză.
În desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor, o importanţă
deosebită din acest punct de vedere o are:
● calitatea luminii (razele aflate în apropierea fascicolului albastru
violet fiind absorbite în întregime);
● intensitatea luminii (s-a văzut mai sus);
● durata de iluminare:
- determină formarea mugurilor florali;
- influenţarea fructificaţiei;
- influenţarea rezistenţei la ger etc.
Lumina absorbită de frunzele arborilor este folosită numai în parte
pentru fotosinteză (de regulă 1-2%), cea mai mare parte se transformă în
căldură şi este folosită în procesul de transpiraţie, determinând indirect
dezvoltarea rădăcinilor prin menţinerea echilibrului între absorbţie şi
transpiraţie.
Ca factor ecologic de primă importanţă, lumina influenţează
procesele colective din interiorul pădurii:
● regenerarea pădurii;
● creşterea şi dezvoltarea pădurii;
● îndreptarea şi elagarea arborilor;
● decalarea fenologică;
● diferenţierea şi eliminarea naturală;
● succesiunea speciilor;
● etajarea arboretului şi pădurii.
- seminţişul utilizabil la înălţimea de 30 şi 40 cm (R şi F) la
maturitatea arboretului au nevoie de lumină pentru a creşte şi a se
dezvolta.
- lumina influenţează decisiv atât cantitatea cât şi calitatea
producţiei. S-a constatat că în condiţii staţionale asemănătoare se pot
înregistra producţii nete echivalente atât în arboretele dese, cât şi în
arboretele cu o densitate mai redusă.Iar al doilea caz, dimensiunile
arborilor fiind mai mari, valoarea de întrebuinţare a masei lemnoase este
superioară.
- forma coroanei şi a tulpinii se modifică substanţial în funcţie de
lumina primită.
● lipsei de lumină i se datorează forma coroanei arborilor crescuţi
în pădure (forma forestieră)
- tot ca urmare a afluxului de lumină din coroane, arborii din masiv
încep să fructifice cu 10-20 de ani mai târziu, productivitatea fructificaţiei
lor fiind mai mare şi intensitatea mai scăzută.
31
- tot de lumina ajunsă în interiorul pădurii depinde existenţa precum
şi vigoarea de creştere şi dezvoltare a celorlalte etaje de vegetaţie, etajul
arborelui acţionând ca un ecran reflectiv.
- lipsa de lumină prin menţinerea masivului închis face ca frunzele
de umbră din acelaşi arbore din partea inferioară a coroanei să se usuce
împreună cu ramurile care le poartă, susţinând producerea elagajului
natural.
- lipsa de lumină este aceea care face ca în arboretele amestecate,
speciile de lumină să fie eliminate de speciile de umbră.
Intensitatea luminii în pădure
Cerinţele speciilor forestiere faţă de lumină pot fi abordate:

● în interiorul speciei, astfel:
- în tinereţe, toate speciile suportă mai bine umbrirea.
- exemplarele provenite din lăstari sau drajoni sunt mai rezistente la
umbră în tinereţe decât cele provenite din sămânţă.
- cu cât condiţiile sunt mai favorabile, cu atât acestea au nevoie mai
puţină de lumină, fiind mai rezistente la umbrire.
● între specii:
- exigenţele speciilor forestiere faţă de lumină sunt foarte diferite.
Comportamentul ecologic al speciilor faţă de lumină poartă numele de
temperament.
- specii de lumină; cu pretenţii mari faţă de acest factor: laricele,
mesteacănul, salcâmul, stejarul, plopul, pinul silvestru, salcia, frasinul.
32
- specii de semiumbră; cu pretenţii moderate: molidul, duglasul,
teiul, paltinul, carpenul.
- specii de umbră; cu exigenţe reduse faţă de lumină: bradul, tisa,
fagul.
Umbra pădurii se poate întinde până la o distanţă de 2 ori mai mare
decât înălţimea ei şi astfel produce modificări în regimul de lumină din
exterior.
În mediul pădurii, suprafaţa superioară a coronamentului
acţionează ca un ecran, astfel:
● coronamentul reflectă 20-25% din lumina directă;
● coronamentul absoarbe 40-70% din lumina directă;
● în interiorul pădurilor pătrunde 5-40% din lumina directă;
● pădurea modifică şi calitatea energiei luminoase fiind
constituită din 25-50%(lumină directă) şi 50-75%(sin lumina reflectată).
Pădurile de răşinoase exercită influenţe consistente asupra pădurii,
iar cele de foioase sunt variabile faţă de sezonul de vegetaţie.
Concluzie: Reglând regimul de lumină din pădure şi sporind
randamentul fotosintezei, ajungem să folosim calea cea mai eficientă şi
mai puţin costisitoare de valorificare integrală a potenţialului nutritiv al
staţiunilor forestiere.
5.1.2.Căldura
Cea mai mare parte a lumini se transformă în căldură şi este

folosită în procesul de transpiraţie al plantelor.
Radiaţia calorică (termică)acţionează asupra pădurii atât în
atmosferă, cât şi în sol şi acţionează atât asupra coronamentului şi
sistemului radicelar.
Starea de căldură generată de energia radiantă asupra aerului şi
solului se exprimă prin regimul de temperatură
Căldura, în zona temperată, datorită variaţiilor termice între vară
şi iarnă, perioadele de vegetaţie alternează cu perioadele de repaus
vegetativ
Căldura este factor determinant şi condiţionează limita latitudinală
(polară) şi altitudinală (superioară a pădurii). Se apreciază că limita
nordică a pădurilor se opreşte unde temperaturile nu depăşesc 100 cel
puţin o lună de zile.
Procesele fiziologice la arbori încep la un prag termic minim între
0-50C, devin maxime la un optim caloric între 25-300C, după care scad şi
încetează dacă depăşeşte 40-500C.
La noi în ţară, se apreciază că pentru pornirea în vegetaţie este
nevoie de cel puţin câteva zile cu temperaturi diurne mai mari de 8-100C.
Temperaturile moderate sunt favorabile dezvoltării arborilor şi
arboretelor.
Căldurile excesive sunt dăunătoare prin următoarele:
● se usucă solul, arborii transpiră mai mult decât primesc apă prin
rădăcini; creşterea încetează şi arborii mor.
● la speciile cu scoarţă subţire (fag, plop, carpen, molid), căldura
provoacă pârlirea scoarţei, iar la puieţi arsura coletului.
33
Temperaturile scăzute pot produce următoarele fenomene
arborilor:
● gerurile pot produce gelivuri (lemnul trunchiului crapă longitudinal
pe o mare adâncime)
● secete fiziologice de iarnă, care determină uscarea arborilor.
● degerări, mai ales puieţilor din pepinieră sau a seminţişului
natural şi plantulelor.
● în iernile cu zăpadă puţină se produce alternanţa între îngheţ şi
dezgheţ şi se manifestă fenomenul de descălţare a puieţilor (deşosarea).
● îngheţurile timpurii şi târzii produc căderea frunzelor, vătămarea
lujerilor, frunzelor, florilor, degerarea plantulelor.
Sub aspectul rezistenţei la îngheţurile târzii, speciile forestiere se
clasifică în:
● foarte sensibile (fagul, stejarul, bradul, molidul);
● mijlociu sensibile (laricele, pinul, paltinul, teiul etc);
● rezistente (mesteacănul, carpenul, aninul alb, plopul tremurător).
În raport cu exigenţele lor faţă de căldură, speciile lemnoase se

clasifică:
● specii exigente (euterme): stejar pufos, stejar brumăriu, salcâmul,
oţetarul, gârniţa, cerul, stejarul, carpenul, jugastrul, nucul, salcia albă,
alunul turcesc).
● specii mijlociu exigente (mezoteme): gorunul, fagul, bradul,
paltinul de câmp, aninul alb, teiul, scoruşul, ulmul).
● specii puţin exigente (oligoterme): zâmbrul, jneapănul, molidul,
laricele, ienupărul, aninul verde, mesteacănul, plopul tremurător, salcia
căprească.
Ecosistemul forestier creează un mediu termic inferior diferit de cel
exterior, de obicei mai moderat şi protejat de excese termice.
● temperaturile medii anuale şi lunare din pădure sunt mai reduse
faţă de terenul descoperit.
● în teren deschis, valorile extreme (minima şi maxima) se
realizează la nivelul suprafeţelor solului, iar în pădure deasupra
coroanelor.
● în timpul zilei, se constată că temperatura cea mai ridicată se
realizează la nivelul coronamentului şi scade spre vârf, unde se
înregistrează valoarea minimă.
Efectele pădurii asupra regimului termic se resimt şi la litiera
pădurii, mai ales în partea umbrită a marginii de masiv, generând
fenomenul „efect de margine al pădurii”.
În sol, efectul moderator al pădurii se face resimţit , mai ales în
primii 20-30 cm, dar variabilele diurne ale temperaturilor se manifestă
până la adâncimea de 50-100 cm.
Concluzie: Cunoaşterea amănunţită a regimului termic din mediul
pădurii, precum şi a exigenţelor speciilor lemnoase faţă de căldură
prezintă un interes practic deosebit în silvicultură pentru valorificarea
integrală a potenţialului productiv şi protectiv.
34
5.1.3. Umiditatea
Apa din precipitaţii reprezintă 0,001% de pe planetă.

Cantitatea de precipitaţii ce cade anual pe sol cariază în limite
foarte mari:
● de la mai puţin de 100 mm/an în deşerturi;
● la peste 10 000mm/an în regiunile ecuatoriale.
 La noi în ţară se înregistrează următoarele valori:
● 350-400 mm/an pe litoral şi în Delta Dunării
● 650 mm/an în Timişoara
● 1200-1400 mm/an la altitudini mari în masivele muntoase.
Vegetaţia forestieră foloseşte apa din precipitaţii, cu mici excepţii
din pânză freatică (arboretele din Lunca Dunării).
În răspândirea sa geografică, pădurea întâlneşte:
● o limită termică latitudinală şi altitudinală (limita frigului)
● o limită xerică, cauzată de existenţa unui regim de umiditate
deficitar pe care pădurea nu-l mai poate suporta
Apa reprezintă veriga determinantă de temperatură între sol şi
plante, constituind şi calea prin care sărurile minerale pătrund în corpul
plantelor.
Pădurea în ansamblul ei, reprezintă un mare rezervor de apă (în
corpul plantelor se găseşte circa 80-90% apă); un ha de pădure cu un
volum de 500 m3 conţine circa 20.000-40.000 kg de apă.
Pădurea este un mare consumator de apă, astfel:
● un hectar de pădure poate transpira până la 3,5 milioane l apă
(350 l/m2)
● din apa extrasă din sol 99,8% e folosită pentru transpiraţie şi
numai 0,2% pentru nutriţie).
Sursa principală de apă pentru pădure o constituie ploaia. Cele
mai favorabile pentru vegetaţie sunt ploile care cad domol în timpul
sezonului de vegetaţie. Ploile torenţiale în anumite situaţii pot cauza
eroziunea solului şi viituri mai ales în pădurile rărite.
O altă sursă de aprovizionare a solului cu apă o formează
zăpada. Pe lângă efectele favorabile, zăpada poate avea şi efecte
nefavorabile, care constau în ruperea ramurilor.
Roua, grindina, bruma, poleiul şi chiciura sunt alte forme de
resursă a apei. Exceptând roua, celelalte sunt dăunătoare pădurii.
Apa poate deveni un factor limitativ al vegetaţiei, excesul sau
deficitul de umiditate poate fi dăunător:
● secetele din timpul sezonului de vegetaţie afectează creşterea din
anul curent şi următor;
● excesul de umiditate din sol împiedică aerisirea solului şi
cauzează asfixierea şi putrezirea rădăcinilor;
În raport cu exigenţele faţă de regimul de umiditate, speciile se
împart:
● foarte exigente (higrofite): aninul negru, speciile de plop şi salcie,
frasinul pufos;
● moderat exigente (mezofite):molidul, bradul, fagul, gorunul, teiul,
carpenul, ulmul, arţarul.
35
● puţin exigente (xerofite): stejarul pufos, pinul silvestru, stejarul
brumăriu, cerul, gârniţa, salcâmul.
Capacitatea de reţinere a precipitaţiilor se concretizează în 60-
85% din volumul total de precipitaţii.
Schema reglării bilanţului apei în pădure
Scurgerea la suprafaţă în pădure este de 2-3 ori mai mică decât

pe terenurile agricole şi de 3-5 ori mai mică decât în alte formaţii vegetale.
Eliminarea de către arbori a unor volume mari de apă prin
transpiraţie explică înlăturarea apei aflate în exces pe terenurile expuse
înmlăştinării pe soluri compacte
Concluzie:Pădurea deţine un rol inegalabil în protecţia apelor prin
regularizarea debitului acestora, ameliorarea calităţii apelor potabile şi
reducerea proceselor de torenţialitate.
5.1.4. Aerul
Aerul are un rol important în viaţa pădurii în două locaţii distincte:

● în atmosferă;
● în solul pădurii.
Aerul atmosferic prezintă o compoziţie combinată:
● 78% azot;
● 21% oxigen;
● 1% argon şi gaze rare;
● 0,03% bioxid de carbon.
Arborii nu folosesc direct azotul din atmosferă şi îl primesc din sol,
unde se găseşte sun două forme:
● compuşi asimilabili;
36
● este fixat cu ajutorul bacteriilor din nodozităţilor rădăcinilor
(leguminoase, Eleagnus, hipophae etc)
Biomasa lemnoasă conţine:
● Carbon 45-50%;
● Oxigen 42%;
● Hidrogen 6,5%,
care sunt absorbite din aer.
● Azot 1-2%;
● Fosfor 0,25%;
● Sulf etc 0,25%,
substanţe minerale, azot 1-3(5)% absorbite din sol.
Se estimează că la elaborarea unei tone de biomasă lemnoasă,

pădurea:
● consumă CO2 – 1,8 tone în procesul de fotosinteză;
● eliberează O2 – 1,3 tone în procesul de respiraţie.
Gazele vătămătoare şi praful atmosferic determină poluarea aerului
atmosferic cu consecinţe deosebit de grave asupra structurii, stabilităţii şi
capacităţii productive şi protectoare, iar principalii agenţi economici sunt:
● bioxidul de sulf;
● oxidul de carbon;
● combinaţiile de fluor, clor, arsen;
● compuşi de azot;
● fumul, pulberile, praful, substanţele organice acide;
● emanaţiile radioactive.
Speciile forestiere au sensibilitate diferită la acţiunea agenţilor
vătămători din aer.
● specii rezistente la acţiunea gazelor vătămătoare: plopii, sălciile,
aninul, stejarul pedunculat, stejarul roşu, arţarul american, mesteacănul,
paltinul, molidul argintiu, pinul silvestru, tuia.
● specii sensibile: molidul, bradul, fagul, ulmii, frasinii.
Pădurea nu este numai consumatoare de CO2, dar şi
producătoare:
● din biomasa anuală produsă în pădure peste 40% se întoarce în
sol sau sub formă de materie organică moartă, care, prin descompunere
reîmprospătează aerul atmosferic cu CO2.
Pădurea reprezintă un filtru natural inegalabil şi uşor de întreţinut:
● molidişurile reţin 32t/ha de praf;
● făgetele reţin 68-80t/ha de praf;
● apa din precipitaţii spală praful de pe frunze şi redă capacitatea de
reţinere.
Pădurea emană o serie de substanţe aromate cu proprietăţi
antivirotice şi antibiotice numite fitoncide.
● 1 cm de aer din pădure conţine de 45-70 ori mai puţine
microorganisme vătămătoare decât aerul din oraş.
Efectele pozitive asupra pădurii sunt aduse de vânturile slabe.
● contribuie favorabil la intensificarea transpiraţiei;
● îndepărtează vaporii de apă eliminaţi prin stomate şi menţine în
coronament un ritm fotosintetic activ;
37
● readuce permanent în coroanele arborilor mase de aer cu o
concentraţie normală în CO2, care le înlocuieşte pe cele sărăcite,
stimulând fotosinteza.
● vântul contribuie favorabil la transportul polenului înlesnind
fecundarea;
● vântul joacă un rol foarte important în diseminarea seminţelor,
contribuind favorabil la regenerarea pădurilor;
● vântul poate avea şi efecte mecanice favorabile provocând
scuturarea zăpezii din coroanele arborilor;
Efectele negative ale vântului constau în:
● curenţii de aer care bat constant şi cu intensitate mare dintr-o
anumită direcţie provoacă uscarea unei părţi din coroană;
● vânturile prea puternice conduc la apariţia unui dezechilibru între
absorbţie şi transpiraţia care are ca efect uscarea coroanelor;
● vânturile puternice reduc fotosinteza, iar balansarea tulpinilor
îngreunează circulaţia sevei, reducând creşterile anuale;
● vânturile puternice usucă solul, spulberă şi transportă nisipul sau
praful până la mari distanţe, provocând slăbirea stării de vegetaţie a
pădurii;
● activarea distructivă a vântului culminează cu producerea vijeliilor,
furtunilor şi uraganelor care se soldează cu rupturi şi doborâturi în masă.
● s-a stabilit că devin vulnerabile:
- molidişurilor la viteze mai mari de 17m/s;
- brădetele, făgetele şi gorunetele la viteze mai mari de 23m/s;
- amestecurile la viteze mai mari de 29m/s;
- de asemenea trecerea pădurilor peste înălţimea critică de 20m,
accentuează pericolul doborâturilor.
Pădurea constituie un obstacol activ pentru vânt modificând:
- viteza vântului;
- direcţia vântului;
- structura vântului.
Masele de aer în mişcare au următorul comportament în prezenţa
masivelor împădurite:
● îşi reduc viteza în aproprierea pădurii sau a perdelelor de protecţie
perpendiculare pe viteza vântului la o distanţă de cca 100 m înainte de
pădure şi îşi reia viteza după pădure la cea de 400m;
● îşi schimbă direcţia, ridicându-se deasupra pădurii;
● o parte din masa de aer pătrunde în pădure, pierzându-şi treptat
viteza, aşa că în interiorul masivelor cu consistenţă normală se menţine
calmul atmosferic;
● circulaţia aerului deasupra pădurii are loc sub forma unor vârtejuri
cauzate de neregularităţile plafonului superior.

 Factorii climatici, edafici i orografici constituie factorii fizico-
geografici ce constituie un ecosistem, biotopul sau sta iunea forestieră i
se mai numesc i factori de mediu.
 Factorii climatici sunt: lumina, cp dura, umiditatea i aerul.
 Lumina absorbită de de frunzele arborilor este folosită numai în
38
parte pentru fotosinteză (de regulă 1-2%), cea mai mare parte se
transformă în căldură şi este folosită în procesul de transpiraţie,
determinând indirect dezvoltarea rădăcinilor prin menţinerea echilibrului
între absorbţie şi transpiraţie.
 Cunoaşterea amănunţită a regimului termic din mediul pădurii,
precum şi a exigenţelor speciilor lemnoase faţă de căldură prezintă un
interes practic deosebit în silvicultură pentru valorificarea integrală a
potenţialului productiv şi protectiv.
1. Definiţi factorii de mediu.

2. Preciza i rolul luminii în dezvoltarea pădurii.
3. Preciza i rolul căldurii în dezvoltarea pădurii.
4. Preciza i rolul umidită ii în dezvoltarea pădurii.
5. Preciza i rolul aerului în dezvoltarea pădurii.
39
FACTORII EDAFICI I OROGRAFICI
Cuvinte cheie: material mineral parental, microclima pădurii,

biocenoza forestieră, factori edafici, factori orografici
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă factorii edafici i orografici
care ac ionează diferit asupra vegeta iei forestiere.
6.1. Factorii edafici
Solul forestier a evoluat ca rezultat al interacţiunilor permanente

dintre:
● biocenoza forestieră;
● materialul mineral parental (roca mamă);
● microclima pădurii.
Importanţa solului forestier constă în:

● fixarea rădăcinilor plantelor care absorb apa şi sărurile minerale;
● germinarea seminţelor în sol;
● desfăşurarea activităţii complexe a organismelor reducătoare;
● solul înregistrează şi reflectă până la un moment dat, evoluţia
parcursă de vegetaţia pe care a purtat-o.
Datorită însuşirilor care-i definesc fertilitatea, solul forestier joacă un

rol de bază în distribuţia vegetaţiei şi condiţionează:
● modul de asociere a speciilor;
● structura, producţia cantitativă şi calitativă a pădurii.
În linii mari, solul intervine activ în viaţa pădurii prin toate însuşirile
sale considerate separat şi prin ansamblul lor, exprimat în fertilitate:
● profunzimea solului;
● textura şi scheletul solului;
● structura solului;
● reacţia solului;
● activitatea microbiologică;
● troficitatea solurilor forestiere.
Profunzimea solului şi îndeosebi grosimea fiziologică joacă un rol

determinant pentru vegetaţia forestieră:
40
● pe solurile profunde:
- rădăcinile pătrund adânc şi dau o viabilitate mai mare arborelui;
- tulpinile cresc mai înalte şi mai bine elagate;
- arborii au o longevitate mai mare;
- producţia şi calitatea arboretelor sunt superioare.
● pe solurile superficiale:
- arborii îşi adaptează sistemul radicelar;
- arboretele sunt mai vulnerabile la rupturi şi doborâturi de vânt.
Textura şi scheletul solului

● Condiţionează regimul de umiditate, de căldură şi de aerisire;
● Cele mai fertile şi mai favorabile sunt de regulă solurile cu textură
mijlocie şi conţinut redus de schelet;
● Solurile nisipoase, sărace în substanţe nutritive oferă condiţii mai
grele de vegetaţie care sunt suportate de puţine specii (pin silvestru,
salcâm, mesteacăn etc.);
● solurile grele oferă condiţii moderate de vegetaţie (ceretele şi
gârniţetele, brădetele)
● Solurile aluviate din lunci, neaerisite şi excesivv de umede sunt
suportate de sălcete şi aninişuri.
Structura solului influenţează tot indirect vegetaţia forestieră prin:

● modificarea permeabilităţii;
● compactitate, modul de aerisire;
● cantitatea rezervelor de apă cedabilă;
● prin conţinutul de substanţe nutritive şi a celor asimilabile.
Astfel:
● Solurile cu structură glomerulară, afânate, bogate în humus şi slab
acide sunt cele mai prielnice;
● Pe solurile nestructurate arboretele cresc încet, realizează
producţii mici şi de calitate inferioară.
Reacţia solului acţionează indirect şi prin modificarea capacităţii de

absorbţie a elementelor minerale:
● Solurile mai acide nu sunt suportate de acele specii sensibile, cum
sunt: teiul, frasinul, paltinul, carpenul etc.;
● Dacă aprovizionează cu apă şi azot este normală, molidul, bradul,
fagul, stejarul, pinul silvestru se adaptează mai uşor condiţiilor edafice.
Activitatea microbiologică
● Este hotărâtoare pentru descompunerea materiei organice moarte,
sens în care este necesar să se asigure condiţii corespunzătoare optime
în pădure:
- pădurile excesiv de dese, mai reci şi umede nu oferă condiţii
precum descompunerea în ritm optim a materiei organice moarte;
- în orice situaţie reglând convenabil etajarea şi densitatea fiecărui
etaj de vegetaţie se poate ameliora activitatea microbiologică în sol şi
îmbunătăţi troficitatea acestuia.
41
Troficitatea solurilor forestiere:
Interesează din acest punct de vedere:
● troficitatea minerală;
● troficitatea azotată.
- consumul de substanţe minerale în viaţa pădurii la început este
mic, dar se intensifică pe măsură ce creşterea curentă se măreşte,
culminând odată cu aceasta, după care scade.
- pădurea consumă mai puţine substanţe minerale decât asociaţiile
ierboase sau culturile agricole, pentru că în masa lemnoasă uscată,
acestea reprezintă doar 1-5%.
- pădurea este mare consumatoare de azot şi calciu.
- fotosinteza forestieră foloseşte pentru nutriţie:
a) microelemente: Mn, Zn, Cu, Mo, B. Cl;
b) macroelemente: N, Ca, P, S, K, Mg şi Fe.
- Deficitul unor lemente minerale în solul pădurii cauzaează
îmbolnăviri sau moartea arborilor:
● insuficienţa potasiului duce la formarea de ace scurte;
● insuficienţa azotului cauzează îngălbenirea frunzelor şi diminuarea
creşterilor;
● insuficienţa fierului, magneziului şi manganului duce la cloroza
frunzelor sau a vârfului tulpinii.
Speciile arborescente în funcţie de exigenţele faţă de troficitatea

solului pot fi grupate în:
● specii exigente (eutrofe): Fr, Ul, Te, Pa, Ar, St, Pl, An.n., Br;
● specii mijlociu exigente (mezotrofe): Fa, Go, Ca, La, Nu, Ce;
● specii puţin exigente (oligotrofe): Pl.t., Sa.c, Mo, Zî; Jn, An v., Me,
Pi s, Sc;
● specii cu mare amplitudine trofică (euritrofe): Co, Ca.a, Ma, Af.
- Preferinţa faţă de solurile calcaroase împart speciile forestiere

în:
● speciile califite (iubesc calcarul): Mojdreanul, Cărpiniţa, Pin negru,
Alun turcesc, Stejar pufos;
● specii calcifuge (fug de calcar): Salcâmul, Mesteacănul.
- Preferinţa faţă de o concentraţie sporită de săruri minerale se
clasifică în:
● specii halofile, vegetează pe soluri sărăturate: Cătina roşie, Cătina
albă, Sălcioara, Oţetarul, Glădiţa şi plopul alb.
Acţiunea favorabilă a pădurii se manifestă prin mai multe căi şi
anume:
 prin descompunerea permanentă a materiei organice moarte;
 prin aducerea la suprafaţă a unor noi cantităţi de substanţă
minerală absorbită de rădăcinile plantelor din adâncime şi antrenată în
circuitul biologic;
 prin activitatea proceselor biochimice care întreţin procesul de
solificare;
 prin acţiunea mecanică şi fizică a rădăcinilor plantelor şi a unor
microorganisme în dezagregarea şi alterarea materialului parental;
42
 prin conservarea solului şi împiedicarea eroziunii;
 prin modelarea regimului climatic;
 prin litiera pădurii, ramurilor, crăcilor, mugurilor care constituie
îngrăşământul natural de bază inepuizabil al solului.
6.2. Factorii orografici
Factorii orografici (de relief) acţionează predominant indirect

asupra vegetaţiei forestiere prin factorii climato-edafici pe care-i
influenţează direct definind structura, componentele, vigoarea de
producţie şi regenerarea pădurii.
Dintre aceştia, interesează:
 altitudinea;
 expoziţia;
 panta;
 configuraţia terenului.
6.2.1. Altitudinea
Altitudinea determină schimbări în regimul factorilor climatici:

● odată cu creşterea altitudinii, temperatura medie anuală scade
(gradientul termic mediu este de 0,50C la 100 m altitudine);
● se reduce durata sezonului de vegetaţie;
● cantitatea de precipitaţii creşte;
● vânturile, insolaţia, evapotranspiraţia se intensifică.
Altitudinea determină schimbări de vegetaţie:

● numărul speciilor lemnoase se reduc treptat cu altitudinea;
● periodicitatea fructificaţiei se măreşte;
● fazele tehnologice întârzie cu 2-5 zile la 100 m altitudine.
De remarcat faptul că altitudinea însumează şi efectul latitudinii.

● latitudinea corectată (10 latitudine nordică egal 100 m altitudine).
Altitudinea generează limita vegetaţiei prin temperaturile reduse.
6.2.2. Expoziţia
Expoziţia versanţilor determină variaţii în special ale regimului de

căldură şi insolaţie şi deci, indirect, asupra vegetaţiei forestiere.
În optimul ecologic al unei specii sau formaţii forestiere, influenţa
expoziţiei asupra pădurii se face puţin resimţită.
Cu cât altitudinea şi panta terenului sunt mai mari, cu atât efectele
expoziţiei sun mai accentuate.
Influenţele expoziţiei se caracterizează astfel::
● primăvara, pe versanţii însoriţi care beneficiază de un aflux de
energie calorică şi luminoasă, zăpada se topeşte mai devreme şi mai
repede;
43
● efectele termice sunt mai accentuate pe versanţii însoriţi, pădurea
porneşte mai timpuriu în vegetaţie şi în consecinţă atât regenerarea cât şi
creşterea este mai expusă vătămărilor provocate de îngheţurile târzii;
● arealul fiecărei formaţii forestiere urcă în altitudine mai mult pe
expoziţiile însorite şi coboară mai mult pe versanţii umbriţi;
● limita superioară naturală a pădurii de ridică mai sus pe versanţii
sudici;
Limita superioară a pădurii pe versanţi sudici şi nordici
● În regiunile deluroase mai joase, versanţii sudici sunt mai

neprielnici pentru vegetaţia forestieră din cauza uscăciunii;
● Din cauza insolaţiei şi uscăciunii puternice a versanţilor sudici,
regenerarea naturală a molidului ca şi semănăturile directe efectuate în
teren descoperit suferă din cauza îngheţurilor târzii şi a deşosării.
6.2.3. Panta
Panta terenului acţionează ca factor ecologic în ştiinţa corelaţiei cu

expoziţia şi altitudinea, influenţând:
● repartiţia energiei radiante;
● a regimului de precipitaţii;
● a condiţiilor de geneză a solurilor forestiere.
Panta terenului produce următoarele efecte:

● pe versanţii în pantă, vegetaţia primeşte mai puţină lumină şi
căldură datorită duratei mai reduse a insolaţiei;
● scurgerile de suprafaţă se intensifică pe măsură ce creşte panta,
precum şi micşorarea apei în sol;
● panta influenţează:
- profunzimea solului;
- conţinutul în schelet;
- grosimea orizontului humifer.
Pe pantele repezi însorite şi uscate, pe soluri scheletice, arboretele
realizează clase de producţie inferioare.
44
Variaţia înălţimii pădurii pe versant:
A - cl. I de producţie; b - cl. a II a de producţie; c - cl. a III a de producţie
6.2.4. Configuraţia terenului
Configuraţia terenului determină modificări în regimul climatic şi

edafic şi influenţează indirect şi vegetaţia forestieră, din această categorie
făcând parte următoarele:
● platourile;
● coamele, plaiurile, crestele;
● poalele versanţilor;
● văile.
Platourile sunt caracterizate prin:

● favorabilitatea vegetaţiei forestiere, deoarece:
- solurile sunt mai profunde;
- solurile sunt mai bine aprovizionate;
● mai puţin favorabile vegetaţiei forestiere, datorate:
- proceselor de pseudogleizare;
- proceselor de podzolire accentuată;
- terasele mai joase cu soluri argiloase, compacte, grele, nu pot fi
ocupate decât de cerete şi gârniţete.
Coamele, plaiurile, crestele se caracterizează prin:

● uscăciune mai mare;
● mai bine aerisite;
● soluri superficiale şi sărace, drept consecinţă:
- pădurea se menţine în condiţii mai grele;
- consistenţa sa se răreşte treptat;
- capacitatea de producţie scade.
Poalele versanţilor
● întotdeauna sunt umbrite;
45
● masele de aer stagnează, cu următoarele consecinţe:
- poalele versanţilor însoriţi ajung să fie mai umede şi mai
răcoroase decât treimea lor mijlocie;
- aici întâlnim „inversiunile termice” cu efecte în: repartiţia
speciilor, în decalarea fenologică; în desfăşurarea proceselor de
regenerare etc.
- „zona caldă a versanţilor” deasupra zonei umbrite;
Văile se deosebesc în special după deschidere:

● văile înguste:
- sunt mai răcoroase;
- sunt mai umede;
- sunt mai puţin luminate;
- favorizează producerea iarna a avalanşelor, iar primăvara de
viituri mari.
● văile largi
- vegetaţia forestieră se deosebeşte mai puţin de cea de versant;
- aici se formează însă culoare se pătrunde a vântului şi astfel au
loc doborâturi de vânt.
Microdepresiunile şi luncile se caracterizează prin:
● solurile fertile şi bogate şi umede unde cresc păduri viguroase,
instalîndu-se:
- stejarul în regiunile joase;
- aninul sau molidul în regiunile mai înalte.
● în depresiunile adăpostite se menţin mase de aer stagnant care se

răcesc puternic noaptea, formând „găuri de ger”, instalându-se specii
pioniere, robuste.

 Factorii orografici(de relief) ac ionează predominant indirect
asupra vegetaţiei forestiere prin factorii climato-edafici pe care-i
influenţează direct definind structura, componentele, vigoarea de
producţie şi regenerarea pădurii.
 Altitudinea determină schimbări în regimul factorilor climatici,
determină schimbări de vegetaţie i generează limita vegetaţiei prin
temperaturile reduse.
 Expozi ia versanţilor determină variaţii în special ale regimului
de căldură şi insolaţie şi deci, indirect, asupra vegetaţiei forestiere. În
optimul ecologic al unei specii sau formaţii forestiere, influenţa expoziţiei
asupra pădurii se face puţin resimţită. Cu cât altitudinea şi panta terenului
sunt mai mari, cu atât efectele expoziţiei sun mai accentuate.
 Panta terenului acţionează ca factor ecologic în ştiinţa corelaţiei
cu expoziţia şi altitudinea, influenţând repartiţia energiei radiante, a
regimului de precipitaţii i a condiţiilor de geneză a solurilor forestiere.
46
1. Enumera i factorii edafici.

2. Preciza i importan a solului forestier.
3. Enumera i factorii orografici.
4. Enumera i efectele pantei terenurilor.
5. Enumera i prin ce sunt caracterizate platourile.
47
SILVOTEHNICA
Cuvinte cheie: silvotehnica, amenajament, regim silvic, tratament

silvic, ciclul de produc ie, posibilitate
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă obictul i scopul
silvotehnicii,specificul silvotehnicii ecologice, regimul silvic, tratamentul
silvic,ciclul de produc ie i posibilitatea sau recolta posibilă.
7.1. Definiţia silvotehnicii
Silvotehnica este partea aplicativă a culturii pădurilor care

fundamentează teoretic, stabileşte tehnologia de înfiinţare sau reînfiinţare
a arboretelor şi de îngrijire şi conducerea acestora pe durata existenţei
lor.
Aceasta este definiţia generală a silvotehnicii pentru că include
înfiinţarea dar şi reînfiinţarea arboretelor pe cale artificial. Silvotehnica
cuprinde problema reînfiinţării arboretelor prin regenerare naturală cât şi
cea a îngrijirii-conducerii acestora indiferent de modul lor de înfiinţare sau
reînfiinţare.
Termeni folosiţi pentru regenerare:
- înfiinţarea arboretului’’ când acesta ia naştere pe un teren pe care
n-a existat un arboret
- ,,reînfiiţarea arboretului’’ sau ,,regenerarea arboretului’’ se va
folosi când noul arboret ia naştere sub masivul vechiului arboret sau
imediat după desfiinţarea acestuia.
- ,,regenerarea pădurii’’ nu corespunde realităţii pentru că
silvicultorul nu regenerează pădurea, ci reînfiinţează sau reînfiinţează
numai arboretul, restul biocenozei forestiere cât şi biotopul se reconstituie
ulterior.
7.2. Obiectul silvotehnicii
Obiectul de lucru al silvotehnicii este arboretul, ce corespunde

dezvoltării pădurii începând din etapa tinereţii, din stadiul de desiş – până
la codru bătrân.
48
Arboretul, ca obiect al silvotehnicii, trebuie luat în studiu având în
vedere că este integrat şi funcţionează în cadrul biocenozei.
7.3. Obiectivele principale
 Fundamentarea, elaborarea şi aplicarea tehnicilor şi tehnologiilor

de reînfiinţare a arboretelor pe cale naturală
 Fundamentarea şi elaborarea tehnologiilor şi aplicarea acestora
privind îngrijirea şi conducerea arboretelor pe toată durata existenţei lor.
 Păstrarea integrităţii şi biodiversităţii ecosistemelor forestiere,
prevenirea degradării lor şi conservarea acestora
7.4. Scopul silvotehnicii
 Să asigure permanenţa pădurii prin arboretele care o compun cu

anumite compoziţii şi structuri în timp şi spaţiu pentru a îndeplini la
maximum funcţiile productive şi ecoprotective
 Să extindă pădurea prin împădurirea terenurilor neîmpădurite iar
de după înfiinţare prin îngrijirea şi conducerea arboretelor tinere pentru a
spori producţia de lemn şi alte bunuri din categoria ,,serviciilor pentru
mediu”.
7.5. SPECIFICUL SILVOTEHNICII ECOLOGICE
 În Europa devine tot mai puternic curentul ,,apropierii de natură”

în gospodărirea pădurilor ce creează specificul silvotehnice ecologice.
 În România acest curent s-a conturat mai accentuat după anul
1982 când s-a trecut la extinderea regenerării naturale şi conducerii
arboretelor prin tehnologii mai bune fundamentate ecologic
 Specificul silvotehnicii ecologice are în vedere:
- adaptarea şi modelarea tehnologiilor ţinând seama de
desfăşurarea proceselor în pădurea naturală
- folosirea în cel mai înalt grad al factorilor de producţie naturaliº a
capacităţii de autofertilizare şi autoprotecţie a pădurii
- utilizarea speciilor valoroase corespunzătoare staţiunilor
- promovarea provenienţelor locale
- extinderea selecţiei pozitive (selectarea semincerilor şi selectarea
arborilor de viitor)
- includerea în tehnologiile de exploatare nu numai a protecţiei
arborilor şi seminţişului şi celorlalte componente a ecosistemului (solul,
flora, fauna, ş.a.)
Concepţiile privind tehnicile şi tehnologiile silvotehnicii româneşti
născute pe baza experienţei şi rezultatelor din producţie dar şi a
cercetărilor în domeniu realizate în special de Institutul de Cercetări şi
Amenajări Silvice (ICAS) sunt concretizate în următoarele ,,NORME
TEHNICE’’
● norme tehnice de alegere şi aplicare a tratamentelor (NT 3)
● norme tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor (NT2)
49
● norme tehnice pentru efectuarea controlului anual al regenerărilor
(NT 7).
7.6. Noţiuni cadru comune pentru amenajament şi silvotehnică
Aceste noţiuni sunt:

- Regimul;
- Tratamentul;
-Ciclul;
- Posibilitatea.
Pentru ca terminologia silvică să devină accesibilă şi altor specialişti
(pentru conservarea pădurilor avem nevoie de un larg curent de opinie
publică) o vom aborda sub forma care urmează.
7.7. Regimul silvic şi silvotehnic
Regimul silvic reprezintă conceptul general de înfiinţare/reînfiinţare

a arboretelor (din sămânţă, drajoni şi lăstari, mixt).
D.p.v. regimul poate fi :
- de codru (regenerare din sămânţă);
- de crâng (regenerare din drajoni şi lăstari;
- de crâng mixt (regenerare din drajoni, lăstari şi sămânţă).
La definiţia simplă de mai sus dacă se ţine cont şi de alte elemente

importante cum sunt :
● continuitatea sau periodicitatea intervenţiilor
● structura dimensională şi de vârstă a arborilor din arboret
● modul diferit de organizare şi desfăşurare a gospodăririi
arboretelor, putem distinge următoarele regimuri silvotehnic.
Regimul silvotehnic de codru grădinărit caracterizat prin:
● reînfiinţarea arboretelor este continuă şi din sămânţă;
● structura arboretelor permanent plurienă;
● exploatarea se stabileşte pe arbore la vârste şi dimensiuni foarte
mari (implicit diametre);
● intervenţii culturale diferite îngrijire de seminţiş, tăieri de îngrijire,
tăieri de regenerare şi continui.
Regimul silvotehnic de codru regulat caracterizat prin:

● reînfiinţarea arboretului are loc periodic, din sămânţă
● structura arboretelor echienă, uniformă
● exploatarea pe arborete la vârste şi dimensiuni mari
● fac excepţie arboretele de plop regenerate vegetativ din butaşi şi
conduse la vârste mari, precum şi arboretele supuse conversiunii prin
îmbătrânire
Regimul silvotehnic de crâng caracterizat prin:

● reînfiinţarea arboretelor periodică din lăstari şi drajoni
● structura arboretelor simplă, echienă
● exploatarea pe arborete la vârste şi dimensiuni mici
50
Regimul silvotehnic crâng compus caracterizat prin:
● reînfiinţarea arboretelor se realizează periodic
● reînfiinţarea se realizează din lăstari, drajoni şi sămânţă
● structura arboretelor diversificat în general cu vârste multiple
● exploatarea pe arborete şi diametre diferite
7.8. Tratamentul silvotehnic
Reprezintă modul special în cadrul unui regim silvotehnic de

exploatare şi reînfiinţare a arboretului
În regimul de codru regulat arboretele se exploatează şi
reînfiinţează cu următoarele tratamente:
Tratamente în regim de codru regulat
Situaţia Categoria de tehnologii Tratamentele

tratamentul tăierilor
succesive
- sub masivul - tehnologii cu tăieri
- tratamentul tăierilor
arboretului periodice, repetate la
progresive
bătrân intervale mari
cvasigrădinărite
succesive în margine de
- la marginea - tehnologii cu tăieri
masiv
arboretului periodice, repetate la
bătrân intervale mari
progresive în margine de
masiv
tratamentul tăierilor rase
pe suprafeţe mici
- tehnologii cu tăieri
- în teren tratamentul tăierilor rase
periodice unice, la
descoperit în benzi
intervale mari
tratamentul tăierilor rase
cu rezerve
7.9. Ciclul de producţie
Este definit ca norma medie de timp în care se înlocuieşte întregul

fond de producţie ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale
prevăzute de amenajament. Nu se utilizează în codrul regimului codru
grădinărit.
7.10. Posibilitatea
Numită şi ,,recolta posibilă” este volumul de lemn ce se adaugă prin

creştere la nivelul unei unităţi de producţie într-o perioadă de timp şi care
poate fi extras, prin tăiere de arborete sau arbori fără a afecta
funcţionalitatea pădurii.
51
 Regimul silvic reprezintă conceptul general de
înfiinţare/reînfiinţare a arboretelor (din sămânţă, drajoni şi lăstari, mixt).
 Tratamentul silvotehnic reprezintă modul special în cadrul unui
regim silvotehnic de exploatare şi reînfiinţare a arboretului.
 Ciclul de produc ie este definit ca norma medie de timp în care
se înlocuieşte întregul fond de producţie ca urmare a aplicării
tratamentelor silviculturale prevăzute de amenajament. Nu se utilizează în
codrul regimului codru grădinărit.
 Posibilitatea numită şi ,,recolta posibilă” este volumul de lemn ce
se adaugă prin creştere la nivelul unei unităţi de producţie într-o perioadă
de timp şi care poate fi extras, prin tăiere de arborete sau arbori fără a
afecta funcţionalitatea pădurii.
1. Definiţi regimul silvic.

2. Definiţi tratamentul silvotehnic.
3. Defini i ciclul de produc ie
4. Definiţi posibilitatea.
5. Men iona i scopul silvotehnicii.
52
SILVOTEHNICA REÎNFIINŢĂRII ARBORETELOR

ÎN PĂDUREA CULTIVATĂ
Cuvinte cheie: pădure cultivată, regenerare sub masiv, regenerare

pe teren descoperit, regenerare în margine de masiv
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintădoctrina reînfiin ării
arboretelor în pădurea cultivată prin regenerare naturală i toate lucrările
silvice aferente.
8.1. Doctrina reînfiinţării arboretelor în pădurea cultivată prin

regenerare naturală
Regenerarea pădurii cultivate pe cale naturală în condiţiile în care

pe suprafaţa respectivă există arboretul matern, se corelează într-un tot
unitar şi inseparabil cu intervenţiile pentru exploatarea arborilor din vechea
generaţie.
Nu în toate cazurile între exploatare şi regenerare există o astfel de
corelaţie, excepţie de la regulă o constituie cazurile în care pădurea
cultivată se instalează pe terenuri goale, lipsite de vegetaţie forestieră.
În general ca şi în pădurea virgină, regenerarea pădurii cultivate

poate avea loc:
 sub masiv (sub adăpostul arboretului bătrân);
 în margine de masiv (sub influenţa arboretului bătrân);
 în teren descoperit.
În fiecare din aceste situaţii se poate recurge la regenerarea :

 generativă (din sămânţă);
 vegetativă (din lăstari, drajoni);
 mixtă.
8.2. Regenerarea sub masiv
Caracteristici:
- arboretul matern formează un acoperiş care este atât protector
contra factorilor vătămători (îngheţ, arşiţă, vânt) şi o piedică pentru unii
folositori (lumină, umiditate, căldură);
53
- factorul de influenţă majoră în procesul de regenerare este lumina,
dozarea acesteia se face prin rărirea concentrată sau dispersată a
arboretului matern;
- în funcţie de cantitatea de lumină se pot regenera atât speciile de
lumină cât şi cele de umbră;
- în general regenerarea se face pe cale naturală, dar în anumite
situaţii când aceasta este compromisă, incompletă sau se urmăreşte
instalarea unor specii valoroase, se recurge la cea pe cale artificială;
- în funcţie de mersul regenerării se poate interveni şi cu lucrări de
ajutorarea regenerării naturale (mobilizarea solului, litierei, eliminarea
ierburilor, etc.).
Clasificare:
- regenerarea sub masiv în păduri de codru, prin extrageri cu
caracter continuu:
● specifică pădurilor pluriene;
● masa lemnoasă se recoltează an de an sau la intervale scurte (în
general 5-10 ani);
● în locurile unde se realizează extragerea arborilor maturi de
dimensiuni mari se creează puncte de regenerare.
- regenerarea sub masiv în păduri de codru prin rărirea neuniformă

şi treptată (progresivă) a pădurii:
● această metodă se foloseşte în cazul pădurilor amestecate;
● arboretul se parcurge în mod neuniform prin deschiderea de
ochiuri, în fiecare an de fructificaţie, în punctele cele mai favorabile
dezvoltării seminţişului.
- regenerarea sub masiv în păduri de codru, prin rărirea treptată şi

uniformă a pădurii (succesivă):
● se aplică mai ales în arborete pure şi relativ omogene;
● presupune mai multe intervenţii pentru regenerare dintre care
prima în an de fructificaţie;
● prin tăieri cât mai uniforme se urmăreşte instalarea cât mai
uniformă a seminţişului;
● ultimele exemplare din arboretul matern fiind extrase printr-o
tăiere finală atunci când seminţişul instalat a ajuns la independenţa
biologică.
- regenerarea vegetativă sub masiv:

● a fost folosită în trecut pentru regenerarea pădurilor de crâng
compus;
● se executau tăieri de rărire a arboretului (tăieri de crâng) pentru a
favoriza apariţia de noi lăstari din cioate;
● metoda nu se mai foloseşte, dat fiind faptul că aceste arborete au
fost convertite la codru după anul 1948.
54
8.3. Regenerarea pe teren descoperit
Regenerarea pe teren descoperit se realizează în următoarele

situaţii:
 când pădurea este recoltată printr-o singură tăiere (rasă de codru
sau rasă de crâng);
 când pădurea este distrusă datorită unor calamităţi (rupturi sau
doborâturi de vânt, atacuri de insecte, incendii etc.);
 când se instalează pădurea pe terenuri goale, lipsite de vegetaţie
Caracteristici:
 datorită exploatării pădurii într-o repriză sau distrugerii pădurii,
dispar atât mediul său specific cât şi arborii seminceri;
 noua generaţie nu mai beneficiază de protecţia arboretului
matern (de sus şi uneori cea laterală);
 regenerarea pe teren descoperit se realizează sub influenţa a
numeroşi factori limitativi (plante erbacee şi arbustive, secetă, arşiţă, ger,
îngheţ, etc);
 într-o astfel de situaţie sunt favorizate speciile robuste, în
general cele pioniere (mestecăn, salcie căprească, plop tremurător).
Clasificare:
1. Regenerare naturală din sămânţă
- se realizează în urma aplicării tăierilor rase sub forma unor benzi
sau fâşii;
- se aplică speciilor robuste cu sămânţă uşoară şi creştere activă în
tinereţe: molid, pin, larice, mesteacăn, plop tremurător;
- lăţimea benzilor tăiate se stabileşte în funcţie de capacitatea de
însămânţare laterală şi protecţie a arboretului matern.
2. Regenerarea artificială din sămânţă:

- se realizează pe terenurilor rezultate în urma tăierilor rase (de
crâng sau codru);
- prin această metodă se urmăreşte instalarea molidului, a pinilor,
laricelui, plopilor hibrizi, salciei, salcâmului etc.);
- şansa de reuşită este cu atât mai mare cu cât suprafaţa
exploatată este mai mică, iar instalarea puieţilor sau a butaşilor se face
imediat după exploatare.
3. Împădurirea terenurilor goale, a poienilor, a terenurilor degradate;

- aceste terenuri provin în urma dispariţiei pădurii în trecut, fie nu a
existat vreodată;
- instalarea vegetaţiei impune costuri mari cu pregătirea terenului şi
a solului, cu materialul de regenerare ( puieţi, butaşi) şi cu forţa de muncă.
4. Regenerarea naturală din lăstari sau drajoni:

- este cea mai simplă metodă şi se aplică în pădurile de crâng;
- speciile pretabile, cele care lăstăresc sau drajonează viguros:
sălciile, salcâmul, aninul.
55
8.4. Regenerarea în margine de masiv
Reprezintă o formă mixtă de regenerare (sub masiv şi pe teren

descoperit);
S-a constatat că numai anumite margini ale pădurii asigură condiţii

prielnice pentru instalarea şi dezvoltarea seminţişului
- cele de N şi N-V în Europa Centrală;
- cele de E, în Carpaţii Orientali.
Marginile se răresc treptat şi sub acoperişul lor se instalează

seminţişul, iar după ce arborii materni se îndepărtează complet, suprafaţa
respectivă acoperită cu seminţiş, dar situată pe teren descoperit primeşte
încă protecţia laterală a pădurii. În acest mod pot fi distinse la marginea
masivului două benzi:
 banda (fâşia) internă, este o fâşie din interiorul arboretului care

se întinde de la lizieră până acolo unde nu se mai resimte marginea de
masiv şi are o lăţime de 1/2 - 2 înăţimi de arbore;
 banda (fâşia) externă constă dintr-o fâşie din exteriorul
arboretului care se întinde de la lizieră până unde nu se mai resimte
influenţa arboretului. Banda externă provine dintr-o bandă internă din care
s-au ridicat şi ultimii arbori bătrâni şi are o lăţime de 1/2 – 2/3 din înălţimea
arboretului.
8.5. Ajutorarea regenerării naturale
Asigurarea unei regenerări naturale de calitate presupune

completarea intervenţiilor (tratamente silvotehnice) cu anumite ocazii
speciale, ajutorare care încetează odată cu realizarea stării de masiv.
 lucrări pentru favorizarea instalării seminţişului;

 lucrări pentru asigurarea dezvoltării semintisului
Lucrări pentru favorizarea instalării seminţişului
Se aplică în porţiunile de arboret unde instalarea speciilor de bază

din compoziţia de regenerare este imposibilă şi constă din:
 extragerea seminţişurilor neutilizabile şi a subarboretului:

- se realizează numai în porţiunile unde afectează instalarea şi
dezvoltarea regenerării;
- operaţia se execută odată cu efectuarea primei tăieri de
regenerare;
- se practică în special în cazul arboretelor constituite din specii de
umbră (brădete, amestecuri de fag şi răşinoase, făgete), dar şi la stejărete
şi gorunete unde s-a instalat carpenul.
 strângerea şi îndepărtarea humusului brut şi a litierei:

56
- când humusul brut nedescompus şi litiera este prea groasă şi
tasată împiedică sămânţa să ia contact cu solul mineral pentru a germina,
sau împiedică plantula să iasă la lumină;
- îndepărtarea humusului brut se practică destul de rar, întâlnindu-
se ca lucrare exclusivă în molidişuri orientate pe curba de nivel;
- strângerea şi îndepărtarea litierei groase este necesară în
făgete, cvercete, se execută manual pe benzi continui sau discontinui în
anii de fructificaţii.
 înlăturarea păturii vii invadatoare

- prezenţa şi desimea ei îngreunează regenerarea naturală;
- astfel de situaţii creează speciile din genurile . Calluna, Rubus,
Luzula, (graminee).
- lucrarea se execută în anii de fructificaţie a speciilor pe care le
urmărim pentru a se regenera
 mobilizarea solului:
- se execută când solul este tasat sau acoperit cu un strat gros de
humus brut;
- se execută în anul de fructificaţie sau înaintea anului de
fructificaţie;
- se realizează în benzi alterne sau ochiuri de regenerare.
 provocarea drajonării în arboretele de salcâm:

- se aplică prin scoaterea cioatelor, astupatul gropilor şi aratul
până la 10-12 cm adâncime, pe întraga suprafaţă sau parţial;
- se aplică la arboretele tratate în crâng mai mult de 2 generaţii.
 drenarea suprafeţelor pe care stagnează apa:

- se execută pe teren (porţiuni) unde apa stagnează frecvent sau
apare în urma îndepărtării arboretului matern;
- se realizează în general pe baza unui studiu care să stabilească
amplasarea sistemului de drenare.
Lucrări pentru asigurarea dezvoltării seminţişului
 Se aplică din momentul instalării seminţişului şi până la

realizarea stării de masiv şi constau în :
 descopleşirea seminţişului;
 receparea seminţişului rănit de foioase şi extragerea
exemplarelor rănite de răşinoase;
 înlăturarea lăstarilor;
 împrejmuirea suprafeţelor.

 Regenerarea pădurii cultivate pe cale naturală în condiţiile în
care pe suprafaţa respectivă există arboretul matern, se corelează într-un
tot unitar şi inseparabil cu intervenţiile pentru exploatarea arborilor din
vechea generaţie.
57
 Regenerarea sub masiv presupune că arboretul matern
formează un acoperiş care este atât protector contra factorilor vătămători
(îngheţ, arşiţă, vânt) şi o piedică pentru unii folositori (lumină, umiditate,
căldură); i factorul de influenţă majoră în procesul de regenerare este
lumina, dozarea acesteia se face prin rărirea concentrată sau dispersată
a arboretului matern; în funcţie de cantitatea de lumină se pot regenera
atât speciile de lumină cât şi cele de umbră.
 Regenerarea pe teren descoperit se realizează când pădurea
este recoltată printr-o singură tăiere (rasă de codru sau rasă de crâng);
când pădurea este distrusă datorită unor calamităţi (rupturi sau doborâturi
de vânt, atacuri de insecte, incendii etc.); când se instalează pădurea pe
terenuri goale, lipsite de vegetaţie.
 Regenerarea în margine de masiv reprezintă o formă mixtă de
regenerare (sub masiv i pe teren descoperit).
1. Definiţi regenerarea pădurii cultivate pe cale natural.

2. Definiţi regenerarea sub masiv.
3. Definiţi regenerarea pe teren descoperit.
4. Definiţi regenerarea în margine de masiv.
5. Men iona i lucrările pentru asigurarea dezvoltării seminţişului.
58
TRATAMENTE ÎN REGIMUL DE CODRU GRĂDINĂRIT
Cuvinte cheie: regim de codru grădinărit, progresie geometrică,

grădinărit cultural silvic, diametru limită
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă tratamentele în regimul de
codru grădinărit, cu toate caracteristicile i aplicabilită ile sale .
Principial, acesta constă în extragerea anuală de ici şi de colo a

arborilor aleşi după anumite criterii, regenerarea golurilor rămase în
arboret producându-se în mod natural (Negulescu, 1973)
9.1. CARACTERISTICILE TRATAMENTULUI
 Până în prezent este singurul tratament în regimul de codru

grădinărit. Se deosebesc două forme:
 forma culturală;
 forma empirică.
 Doctrina tratamentului se întemeiază pe cunoştinţe privind

caracteristicile structurale şi funcţionale ale arboretelor pluriene, formate în
general de specii de umbră şi semiumbră (fag, brad, molid, dar şi gorun,
după unii autori).
 Particularităţile de dezvoltare a codrului grădinărit se bazează pe
următoarele:
 în pădure coexistă arbori de toate vârstele şi dimensiunile, şi
această situaţie se perpetuează continuu;
 însămânţarea din arborii răspândiţi pe întreaga suprafaţă se
produce continuu sub masiv uniform sau în ochiuri;
 seminţişul se formează continuu, dar dispersat pe suprafeţe mici
iar arborii tineri rămân mult timp în condiţii de iluminare slabă;
 arborii de dimensiuni mijlocii şi mari au coroana mai puternic
dezvoltată pe verticală, creşteri mai mari, dar calitatea lemnului este mai
slabă din cauza conicităţii mai pronunţate şi elagării mai slabe a
trunchiurilor;
 din punct de vedere al structurii, arboretele de codru grădinărit
prin care se poate asigura obţinerea unei producţii relativ constante de
masă lemnoasă, se consideră obligatorie realizarea unei anumite gradări
59
a arborilor pe diverse categorii de diametre ( a uni curbe de echilibru)
exprimat în două modalităţi:
Proiecţia verticală şi curba normală de distribuţie a arborilor

într-un arboret grădinărit
1. Progresie geometrică descrescătoare (Liocourt, 1898)
2. Funcţie exponenţială (Meyer 1933)

y = ke-αx
A – numărul de arbori din prima categorie de diametre
1/q – raţia progresiei geometrice
y – nr. de arbori din categoria de diametre x
e – baza logaritmului natural (2,71828)
k şi α – parametri care depind de caracteristicele arboretelor
 alura curbei şi deci indicii 1/q, k şi α, depind de speciile
edificatoare ale arboretului şi de bonitatea staţiunii care determină efectul
şi volumul de lemn al populaţiilor care alcătuiesc arboretul. Acest volum
reprezintă fondul de producţie al arboretului respectiv;
 pentru fiecare arboret stabileşte o curbă normală de distribuţie a
diametrelor căreia îi corespunde un fond de producţie normal;
 se fixează şi diametrul limită al arborilor bătrâni care trebuiesc
extraşi pentru a asigura regenerarea continuuă a arboretului. Acest
diametru se stabileşte în funcţie de exploatabilitatea arboretului, adică de
dimensiunea de la care scade producţia de lemn cantitativ dar şi calitativ;
 toţi arborii care au diametrul mai mare decât cel limită se extrag
pentru a face loc seminţişului;
 pentru arboretele de codru grădinărit nu se stabileşte ciclul de
producţie pentru că exploatabilitatea este pe arbore şi nu pe arboret;
 controlul repartiţiei numărului de arbori pe categorii de diametre
se realizează prin ceea ce se numeşte ,, metoda de control’’ se realizează
prin inventarieri care să permită cunoaşterea curbei reale de distribuţie a
diametrelor şi a fondului de producţie real;
 comparând aceste date cu cele normale se stabileşte numărul de
arbori de extras pe categorii de diametre şi volumul de lemn de extras;
60
 inventarierile în ţara noastră se realizează pe suprafeţe de probă
permanente pe categorii de diametre de 4 cm, începând de la categoria
de 12 cm. Aceste inventarieri se efectuează cu ocazia amenajării
decenale a pădurii;
 grădinăritul cultural silvic, aplicat pe toată suprafaţa şi în fiecare
an este o variantă greoaie şi neeconomică.
 La grădinăritul cultural concentrat, care este varianta aplicată în
toate ţările unde tratamentul prezintă importanţă (Elveţia, Franţa,
Germania, Slovenia, România) unitatea de producţie (UP) se împarte în
cupoane care grupează mai multe unităţi amenajistice.
- prin alcătuirea cupoanelor se urmăreşte ca acestea să aibă
volume pe picior şi creşteri în volum sensibil egale;
- prin amenajament se fixează cu anticipaţie ordinea de
parcurgere a cupoanelor, precum şi defalcarea posibilităţii pentru fiecare
unitate amenajistică a cuponului;
- intervalul de timp dintre două intervenţii pe acelaşi cupon se
numeşte rotaţie; mărimea rotaţiei este egală cu numărul cupoanelor, la noi
adoptându-se varianta cu 10 cupoane (R =10). Rotaţia scurtă favorizează
speciile de umbră (intensitatea intervenţiei este mică), iar rotaţia lungă
favorizează speciile de lumină.
 Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretului se fac
concomitent cu extragerile de arbori cu diametrul peste limită:
- aceste lucrări privesc arborii de toate vârstele, dar mai ales pe
cei de vârste mijlocii şi mici;
- au caracter pronuţat selectiv şi urmăresc punerea în lumină şi
stimularea creşterii seminţişului şi a arborilor de valoare, eliminarea
arborilor vătămaţi, bolnavi.
 În situaţiile în care pădurile nu au ajuns la structuri echilibrate se
aplică tăierile de transformare spre grădinărit:
- acestea au scopul de a apropia structura reală a arboretului de
cea de echilibru;
- arboretele pluriene în curs de transformare spre grădinărit au
nevoie de un proces lung de 20-30 ani;
- în arboretele regulate procesul de transformare spre grădinărit
poate dura o perioadă mai lungă care să depăşească un ciclu de
producţie.
 pentru o bună aplicare a tratamentului este necesară o reţea
densă de drumuri care să facă posibilă scoaterea arborilor fără a vătăma
prea mult seminţişul şi arborii reziduali;
 arboretele care se tratează în codru grădinărit trebuie să fie cel
puţin de productivitate mijlocie pentru ca valoarea lemnului exploatat să
acopere cheltuielile mai ridicate de inventariere şi exploatare
Cadrul amenajistic al tratamentului de codru grădinărit

 ţinând seama de specificul productiv al arboretelor din România
s-au fixat prin ,,Normele de amenajare’’, valori orientative pentru fondul de
producţie şi diametrele limită ale arborilor pe specii şi clase de producţie
61
Valori orientative ale fondului de producţie optim pentru arborete tratate în
codru grădinărit (după Norme Tehnice de amenajare 2000)
Volumul în mc/ha a fondului optim de producţie

Specia de Clasa de producţie a speciei
arbori
I II III IV V
Molid 847 697 548 405 268
Brad 729 609 494 385 284
Fag 598 478 372 279 197
Gorun 531 418 321 231 156
Diametre limită pentru arborete tratate în codru grădinărit

(după Norme Tehnice de amenajare 2000)
Diametre-limită în cm
Grupa Subgrupa Clasa de producţie a
Specia
funcţională funcţională speciei
I II III IV V
Brad, Molid 76 72 64 60 56
1 protecţia
apelor Fag 68 64 60 56 52
I 2 protecţia
Păduri cu Brad, Molid 68 64 60 56 52
solurilor
funcţii 3 protecţia
speciale de Fag 64 60 56 52 48
climatică
protecţie funcţii de Brad, Molid 100 90 80 70 60
recreere
funcţii de Fag 92 84 76 68 60
conservare
II
Păduri cu Brad, Molid 92 84 76 68 60
funcţii de
producţie şi Fag 84 76 68 60 52
protecţie
 volumele considerate optime pentru pădurile noastre grădinărite

sunt mult mai mari decât cele recomandate în pădurile similare din Franţa
şi Elveţia. În aceste ţări valoarea optimă, indiferent de specie nu
depăşeşte 500 m³/ha, nivelul optim fiind limitat la 300-350 m³/ha;
 normele tehnice româneşti recomandă ca valoarea posibilităţilor
de extras în decursul unei rotaţii de 10 ani să nu depăşească 15-17% la
arboretele pluriene şi 12-14% la cele relativ echiene aflate în curs de
transformare;
 şi în privinţa mărimii diametrului el se constată diferenţe
importante între silvicultura de la noi şi cea din ţări cu practică îndelungată
62
în sensul că valorile în aceste ţări sunt de maximum 55-60 cm la brad şi
de 40-50 la molid şi fag.
9.2. Aplicarea tratamentului
 Pentru aplicarea tratamentului silvicultorul trebuie să aibă

următoarele date pe care se furnizează amenajamentul:
● diametrul limită;
● posibilitatea;
● curbele şi fondurile de producţie normale şi reale;
● numărul de arbori pe categorii de diametre care trebuiesc extraşi
pentru normalizarea curbei de distribuţie şi a arborilor pe diametre şi a
fondului de producţie.
 în principiu prin tăierile grădinărite se extrag arborii care

depăşesc diametrul ţel, precum şi cei din categoriile excedentare de
diametre rezultate după compararea structurii reale şi optime a
arboretului;
 în mod practic se extrag cu prioritate până la limita posibilităţii.

● arborii groşi cu diametrul egal sau mai mare decât diametrul ţel
(q);
● arborii uscaţi, rupţi, doborâţi (s);
● arborii cu coroane prea puternic dezvoltate şi o parte din arborii
excedentari (i);
● arborii unor specii mai puţin valoroase (d);
● arborii ce reprezintă fenotipuri mai puţin valoroase (e).
Schema aplicări codrului grădinărit concentrat

(sus – înainte de intervenţie; jos – după intervenţie)
63
 în punctele sau ochiurile deschise cu ocazia fiecărei tăieri se va
interveni cu lucrările pe care le reclamă starea seminţişului instalat;
 în zonele în care sunt reclamate tăieri de îngrijire acestea se
realizează la timp conform prevederilor din normele tehnice.
 Evaluarea tratamentului
 avantaje:
- asigură continuitatea producţiei de lemn şi a regenerării naturale;
- asigură permanenţa pădurii şi a funcţiilor ei protective;
- menţine întreaga diversitate a pădurii;
- sporeşte rezistenţa pădurii la impacturi (doborâturi şi rupturi de
vânt şi zăpadă);
- păstrează intact aspectul peisager al pădurii.
 dezavantaje
- este limitat la speciile de umbră şi semiumbră;
- calitatea lemnului este mai scăzută;
- este costisitor de aplicat;
- lucrările de îngrijire şi conducere a arboretului mai dificil de
aplicat din cauza dispersării;
 Forma empirică a tratamentului de codru grădinărit:
 se aplică prin extragerea arborilor ce depăşesc diametrul limită

fără a se ţine seama de normalizarea distribuirii arborilor;
 nu se efectuează lucrările de îngrijire;
 s-a practicat la începuturile silviculturii şi a dus la degradarea
arboretelor prin fixarea de diametre mici şi posibilităţi mari.
 Concluzii:
 tratamentul de codru grădinărit cultural este cel mai intensiv

dintre tratamentele actuale;
 este cel mai indicat pentru pădurile de protecţie pentru că
asigură continuitatea acestora;
 este încă puţin utilizat chiar în ţări cu silvicultură avansată
(Franţa, Germania, Elveţia);
 în România există încercări pe suprafeţe neînsemnate (Sinaia,
Săcele, Văliug, Anina).

 Tratamentul de codru grădinărit constă în extragerea anuală de
ici şi de colo a arborilor aleşi după anumite criterii, regenerarea golurilor
rămase în arboret producându-se în mod natural.
 Doctrina tratamentului se întemeiază pe cunoştinţe privind
caracteristicile structurale şi funcţionale ale arboretelor pluriene, formate în
general de specii de umbră şi semiumbră (fag, brad, molid, dar şi gorun,
64
după unii autori).
 Cadrul amenajistic al tratamentului de codru grădinărit inând
seama de specificul productiv al arboretelor din România s-au fixat prin
,,Normele de amenajare’’, valori orientative pentru fondul de producţie şi
diametrele limită ale arborilor pe specii şi clase de producţie.
 Avantajele tratamentului de codru grădinărit sunt: asigură
continuitatea producţiei de lemn şi a regenerării naturale; asigură
permanenţa pădurii şi a funcţiilor ei protective; menţine întreaga diversitate
a pădurii; sporeşte rezistenţa pădurii la impacturi (doborâturi şi rupturi de
vânt şi zăpadă); păstrează intact aspectul peisager al pădurii.
1. Definiţi tratamentul de codru grădinărit.

2. Doctrina tratamentul de codru grădinărit.
3. Men iona i cadrul amenajistic al tratamentului de codru grădinărit.
4. Definiţi inducţia şi deducţia.
5.Men iona i avantajele i dezavantajele tratamentului de codru
grădinărit.
65
TRATAMENTE ÎN REGIMUL DE CODRU REGULAT
Cuvinte cheie: regim de codru regulat, tăieri rase, tăieri succesive,

tăieri progresive, tăieri cvasigrădinărite
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă regimul de codru regulat,
tăieri rase, tăieri succesive, tăieri progresive, tăieri cvasigrădinărite.
10.1. TRATAMENTE ÎN REGIMUL DE CODRU REGULAT
 tratamentul tăierilor rase cu regenerare artificială;

 tratamentul tăierilor rase cu regenerare naturală;
 tratamentul tăierilor succesive (uniforme);
 tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri);
 tratamentul tăierilor cvasigrădinărite (jardinatorii).
10.2. DOCTRINA TRATAMENTELOR DE CODRU REGULAT
 Arboretele de codru regulate sunt formate din arbori de aceeaşi

vârstă sau de vârste apropiate, având structură dimensională relativ
simplă (de tip curba Gauss)
Tipuri de structură a - Structură echienă
66
 Regenerarea arborilor se va realiza periodic în teren descoperit
sau sub masiv când se ajunge la vârsta exploatabilităţii pe arboret, nu pe
arbore, de regulă la vârste mari 80-160 ani
 Perioada de regenerare a arboretelor ajunse la vârsta
exploatabilităţii este de 20 de ani, sau ceva mai mult în cazul unor
tratamente specifice
 Arboretul exploatabil este regenerat prin câteva reprize de tăieri

din sămânţă pe cale naturală, sau printr-o tăiere unică când arboretul este
regenerat pe cale artificială
10.3. Tratamentul tăierilor rase cu regenerare artificială
 Acest tratament se mai numeşte şi ,,tratamentul tăierilor rase pe

suprafeţe mari, tratamentul tăierilor pe parchete’’
 Acestea constau în aceea că anual se taie câteva parchete

ajunse la termenul exploatării, iar regenerarea suprafeţei rămasă complet
descoperită se asigură ulterior pe cale artificială.
 Prin parchet se înţelege suprafaţa păduroasă care urmează să

fie exploatată integral (ras) în fiecare an, în cuprinsul unei unităţi de
producţie în vederea recoltării volumului fixat prin amenajament
 În mod real cu ajutorul tăierilor rase se exploatează anual numai

parchetul care include arboretele ajunse la vârsta exploatabilităţii şi care
vor fi apoi regenerate pe cale artificială
 Pentru aplicarea tăierilor rase este necesar să se stabilească:
 mărimea parchetelor
 forma şi aşezarea parchetelor
 modul de organizare a procesului de exploatare şi de conducere
a regenerării
Mărimea parchetului anual
 În prezent, mărimea parhetului anual este limitată în general la 3

ha în toate situaţiile unde tăierile rase sunt permise.
 Se practică în arborete de: plopi euroamericani, sălcii
selecţionate, molidişuri, pinete.
 când pregătirea parchetului pentru împădurire la (Mo, Pi) sau
butăşire la (Pl, Sa) se face mecanizat, este admisă mărirea suprafeţei
parchetului până la 5 ha.
 există ţări europene cu tradiţie forestieră îndelungată unde
tratamentul tăierilor rase au fost interzise de multă vreme (Elveţia,
Slovenia)
67
Forma şi aşezarea parchetului
 Trebuie să se adapteze realităţilor terenului, ceea ce face să

studieze amănunţit terenul. Se recomandă ca parchetul să aibe o formă
regulată (pătrată sau dreptunghiulară)
 Nu se alege forma prea alungită a parchetelor deoarece s-ar
lungi căile de colectare, iar exploatarea ar fi îngreunată
 Aşezarea parchetului urmăreşte interesele exploatării,
regenerării artificiale şi protecţia arboretului rămas în picioare contra
vântului recomandându-se:
 tăierile trebuie să înainteze împotriva vântului periculos
 tăierile se aşează din aproape în aproape, unele lângă altele
 tăierea parchetului alăturat se face numai după regenerarea
integrală a celui exploatat anterior.
 în regiunea de munte, tăierile pe parchete trebuiesc să înainteze
de jos în sus.
10.4. Aplicarea tratamentului
 În suprafeţele ce constituie parchetul anual se inventariază şi se

marchează toţi arborii, se întocmesc actele de punere în valoare şi se
trece la exploatarea arboretelor prin tăierea tuturor arborilor de pe
suprafaţa acestuia
 Exploatarea arboretului parcurs cu tăieri rase se desfăşoară în

condiţiile cele mai rentabile, comparativ cu celelalte tratamente. Metodele
de exploatare sunt : părţi de arbori, trunchiuri sau catarge.
 Resturile de exploatare se strâng în martoane (şiruri înguste de

1-2 m lăţime, dispuse pe linia de cea mai mare pantă, în grămezi dispuse
în chincons, care nu afectează lucrările de reîmpădurire şi protejează
solul, iar în regiunile cu relief accidentat martoanele se dispun pe curba de
nivel pentru a micşora pericolul eroziunii
 Este foarte important ca regenerarea parchetelor (pe cale

artificială, prin plantări) să se execute cât mai repede după ce parchetul a
fost curăţat de resturile de exploatare pentru ca puieţii să beneficieze de
condiţiile edafice favorabile rămase în urma arboretului bătrân exploatat
 Alăturarea parchetelor se poate face după 0-7 ani în cazul

molidişurilor şi după 2-3 ani în cazul plantaţiilor de plopi şi sălcii
selecţionate.
 În arboretele de molid de la limita altitudinală superioară nu se

aplică tăieri rase, ci numai tăieri de conservare. De altfel, o tăiere de
68
pădure de 200 m sub această limită se zonează în pădure specială de
protecţie
 Suprafaţa arboretelor parcurse cu tăieri rase s-a redus mult în

România de la 25,5% în anii ’50, la cca. 4% în anii 2000.
10.5. Evaluarea tratamentului
 Avantaje:
 concentrarea mare a tăierilor care uşurează şi lucrările de

punere în valoare şi de exploatare
 repunerea rapidă în producţie a suprafeţei pentru reîmpădurire
 proporţionarea uşoară a amestecurilor
 crearea de arborete echiene mai uşor de condus cu producţii
ridicate de lemn de dimensiuni mari şi medii, de calitate bună (bine elagat)
 Dezavantaje:
 schimbarea bruscă a condiţiilor de mediu cu implicaţii negative

în protecţia mediului
 condiţii ecologice mai puţin favorabile înfiinţării arboretului, din
această cauză speciile care se instalează trebuie să fie robuste
 crearea de arborete cu structură simplă, vulnerabile la condiţiile
de mediu (vânt, dăunători, etc.)
10.6. Tratamentele cu tăieri rase cu regenerare naturală
 Aceste tratamente urmăresc asigurarea regenerării naturale a

speciilor care produc regulat şi abundent seminţe uşoare, uneori înaripate,
capabile de diseminare la distanţe mari cum sunt: pinii, molidul, laricele,
mesteacănul, plopul tremurător.
 Aceste tratamente se numesc ,,tratamente cu tăieri rase în

benzi’’, iar după modul cum sunt conduse tăierile şi decurge regenerarea
se cunosc următoarele categorii:
 tăierile rase în benzi alăturate

 tăierile rase în benzi alterne
 tăierile rase în benzi la margine de masiv
10.7. Tăierile rase în benzi alăturate
 Prin această variantă a tratamentului tăierilor rase se urmăreşte

obţinerea regenerării naturale prin însămânţare laterală cu sămânţă
produsă de arboretul neexploatat
69
Însămânţarea benzilor: I – tăieri în benzi alăturate
 Parchetele au forma unor benzi aşezate una lângă alta, tăierile

rase înaintând împotriva vântului dominant.
 Lăţimea optimă a benzilor este de 30-40 m uneori poate ajunge

şi la 70-80 m (pe versanţi umbriţi)
 În aplicarea acestui tratament se constituie aşa numitele blocuri

de tăieri, având marginile bine protejate contra vântului dominant
 Fiecare bloc de tăieri este format din înşiruiri de tăieri ce cuprind

4-6 benzi care urmează să fie exploatate, blocurile fiind delimitate de
benzi de separare
Schema aplicării tăierilor rase în benzi alăturate pe teren plan (1, 2,

3...-anul tăierii benzilor; V- direcţia vântului periculos; T – direcţia de
înaintare a tăierilor; bs – benzi de separare; durata de revenire cu tăieri în
benzile alăturate = 5 ani
70
 Benzile de separare au o lăţime de 15-20 m, sunt deschise la
vârste mici (15-20 ani) în arboretul care urmează să fie exploatat mai
târziu în benzi alăturate, pregătindu-se liziera să reziste împotriva vântului
dominant prin ancorarea mai puternică a arborilor în sol consecinţă a
dezvoltării mai puternice a coronamentului. Aceste benzi sunt folosite ca şi
căi de colectare a lemnului.
Schema unei secţiuni de tăieri în benzi pe teren plan (V – direcţia vântului;

T – direcţia de înaintare a tăierilor; bs – benzi de separare; c – ultima
bandă tăiată; 5, 10, 15 – vârsta benzilor regenerate în urma tăierilor
anterioare0 a – secţiuni de tăieri alăturate)
 Benzile se execută numai într-un an de fructificare al speciei de

bază, şi nu se trece la tăierea benzii alăturate decât după ce banda
anterioară a fost complet regenerată (natural sau artificial).
 Tăierea şi regenerarea unui bloc de tăieri durează în medie 20-

25 ani, la o periodicitate a fructificaţiei de 3-5 ani.
Tăierile rase în benzi alterne (culise)
 Aceste tăieri constau în benzi înguste şi paralele, denumite

culise şi tăiate ras care alternează cu una sau două benzi lăsate netăiate
Tăieri rase în benzi alterne (culise)
71
 Prima serie de benzi parcurse cu tăieri beneficiază de condiţii
bune de însămânţare şi de protecţie bilaterală a seminţişului instalat
Însămânţarea benzilor II. Tăieri în benzi alterne
 Se recomandă ca benzile tăiate şi netăiate să aibă aceeaşi

lăţime de 15-20 m până la 40-50 m.
 După ce seminţişul natural sau din completările pe cale

artificială din benzile tăiate a realizat starea de masiv, se poate trece la
tăierea rasă a celorlalte benzi. Pe acestea din urmă instalarea pe cale
naturală a noii generaţii decurge foarte greu, ce determină intervenţia
instalării seminţişului pe cale artificială.
 Aplicarea tratamentului tăierilor rase în benzi alterne conduce la

fragmentarea excesivă a masivelor forestiere, fapt pentru care se
recomandă aplicarea doar la pini şi larice şi sub nici o formă la molid.
10.8. Tăierile rase în benzi la margine de masiv
 Sunt asemănătoare ca tehnică de aplicare cu tăierile rase în

benzi alăturate, cu deosebirea că benzile încep să înainteze de la
marginea fertilă a masivului
 Benzile, de aceeaşi lăţime ca la tratamentele anterioare 1,5 – 2
ori înălţimea arboretului (30-40-60 m) se adaptează la forma marginii de
masiv
Schema de aplicare a tăierilor rase la margine de masiv (V – direcţia

vântului; T – direcţia de înaintare a tăierilor)
72
 Următoarea bandă nu se taie până nu este regenerată cea
exploatată anterior (încheierea stării de masiv) şi este corelată tăierea cu
anii de fructificatie a arboretului.
10.9. Tratamentul tăierilor succesive (uniforme)
Caracteristici
 În tratamentul tăierilor succesive arboretul bătân este înlăturat

prin două sau mai multe tăieri repetate, pe cât posibil uniforme, creându-
se astfel condiţii prielnice instalării şi dezvoltării sub masiv a unui nou
arboret
 Prin aplicarea acestui tratament se urmăreşte realizarea

regenerării naturale a unor specii valoroase cum sunt : fagul şi bradul, la
care regenerarea este nesigură şi riscantă
 Tăierile succesive sunt indicate, în special la regenerarea

brădetelor, a făgetelor, a brădetelor-făgetelor şi chiar în arboretele pure de
gorun
 Sunt contraindicate în şleauri, stejărete şi molidişuri pure sau în

amestecuri în care molidul predomină
 În şleauri aplicarea acestui tratament duce la eliminarea

gorunului şi stejarului de către carpen, tei, jugastru, iar în arboretele de
molid rărirea treptată a arboretului, creează condiţii favorabile
doborâturilor de vânt.
Tehnica tratamentului
 Prin aplicarea tratamentului tăierilor succesive se urmăreşte

realizarea a două obiective majore :
 recoltarea volumului de masă lemnoasă stabilit prin

amenajament ca posibilitate anuală de produse principale
 instalarea şi conducerea regenerării din sămânţă sub masiv şi
cât mai uniform, astfel încât generaţia tânără să constituie un nou arboret
simultan cu lichidarea arboretului bătrân
 În scopul realizării acestor obiective, tratamentul menţionat face

apel la trei tăieri de regenerare:
 tăierea de însămânţare
 tăiere de punere în lumină (dezvoltare)
 tăierea definitivă
 În situaţiile în care răriturile nu şi-au atins scopul sau nu au fost

efectuate, este necesar a se executa la început :
73
Aplicarea tratamentului tăierilor succesive
Tăierea preparatorie
 Are drept scop să pregătească arboretul să fructifice abundent şi

solul să primească sămânţa
 Se aplică pe întreaga suprafaţă a arboretului cât mai uniform,

urmărindu-se :
 eliminarea arborilor speciilor de mică valoare economică şi

culturală
 se elimină arborii rău conformaţi, rupţi, uscaţi, atacaţi de
dăunători şi boli
 se pot elimina şi arborii groşi cu coroane prea mari care mai
târziu pot produce prejudicii mari
 Lucrările de mai sus se realizează până la limita reducerii

consistenţei până la 07 şi au caracterul unei rărituri ceva mai intense
 Tăierea preparatorie se aplică cu cca. 2 – 10 ani înainte de

începerea tăierilor de regenerare, iar datorită faptului că sunt considerate
fără restricţii, tăierile se pot executa de-a lungul întregului an
74
Tăierea de însămânţare
 Urmăreşte ca, odată cu recoltarea posibilităţii anuale, să creeze

condiţii prielnice pentru germinarea şi dezvoltarea seminţişului în primii
ani de la instalare
 Tăierea de însămânţare se execută cât maiuniform pe întreaga

suprafaţă, pentru ca însămânţarea să aibă loc tot în mod egal şi pe cât
posibil în acelaşi timp
 În cadrul acestei intervenţii consistenţa poate fi redusă chiar la

05 în cazul speciilor de lumină, pe versanţii umbriţi, cu exces de umiditate
şi deficit de căldură, şi până la 07 la specii de umbră, pe versanţii însoriţi
sau unde există tendinţa de înţelenire
 Tăierea de însămânţare presupune alegerea arborilor de extras

în aşa fel încât după intervenţie să rămână în arboret numai exemplare
semincere de valoare :
 viguroase
 sănătoase
 bine conformate şi elagate
 cu coroane simetrice şi dezvoltate lateral, etc.
 Se recomandă ca prin tăierile de însămânţare să se recolteze

mai ales :
 arborii cu coroanele cele mai mici
 cei din speciile nedorite în viitoarea pădure
 cei cu defecte
 arborii bolnavi
 arborii rămaşi în subetaj
 Cu ocazia tăierii de însămânţare sau înainte, este obligatorie de

executat :
 îndepărtarea integrală a vegetaţiei arbustive
 îndepărtarea seminţişului preexistent neutilizabil
 mobilizarea solului când acesta este înierbat sau tasat
Tăierea de punere în lumină (dezvoltare)
 Scopul acestei intervenţii este de a asigura seminţişului instalat

din ce în ce mai multă lumină, umezeală şi căldură
 Se realizează prin rărirea coronamentului arboretului bătrân,

obişnuit la 2-5 ani de la tăierea de însămânţare la fag şi brad, iar la
speciile de lumină după 1-3 ani
 Prin tăierea de punere în lumină se extrage 20-40% din volumul

lemnos existent iniţial, evitându-se reducerea consistenţei sub 04-02
75
 Se intervine numai pentru extragerea arborilor seminceri care
acoperind seminţişul cel mai complet şi mai viguros instalat riscă să-l
copleşească şi să-l elimine. Aceasta face ca tăierea amintită să nu poată fi
aplicată uniform, acolo unde nu există seminţiş nu se va interveni, iar în
zonele cu seminţiş se poate interveni pânâ la eliminarea totală a
arboretului matern
 La speciile de umbră (brad, fag) şi în arboretele din grupa I se

pot aplica după caz, 2-3 tăieri de punere treptată în lumină a seminţişului
Tăierea definitivă
 Are scopul de a recolta ultimii arbori ce au mai rămas din

arboretul bătrân după tăierile anterioare
 Aplicarea acestei tăieri este recomandată atunci când puieţii

acoperind bine solul, formează starea de masiv, iar menţinerea în picioare
a arborilor bătrâni le-ar afecta creşterea
 În condiţiile ţării noastre se consideră în general că tăierea

definitivă se poate aplica atunci când seminţişul speciilor de valoare,
devenit independent din punct de vedere biologic s-a instalat pe cel puţin
70% din suprafaţă şi realizează înălţimi de 30-80 cm (suprafaţa
regenerată înseamnă 1-2 puieţi la m2 )
 Această stare se realizează în condiţii normale de regenerare

după 3-5 ani de la însămânţare în gorunete şi după 4-8 (10) ani în făgete
şi brădete
 Prin tăierea definitivă prejudiciile asupra seminţişului nu pot fi

evitate, iar pragul de suportabilitate este de maxim 12 %, la celelalte tăieri
de maxim 8%
 Structura arboretului rezultat, teoretic, ar trebui să fie tipic

echienă, în practică adaptând tăierile la realităţile concrete şi caracterul
de uniformitate, iar arboretul constituit ajunge la o structură relativ echienă
Avantaje şi dezavantaje
 Avantaje
 este cel mai simplu şi uşor de aplicat dintre tratamentele cu
regenerare sub masiv
 prin tăieri repetate şi uniforme se crează condiţii favorabile de
regenerare şi se reduc la minimum cheltuielile de regenerare
 asigură permanent protecţie seminţişurilor în dezvoltare până la
închiderea stării de masiv
 protejează bine solul
76
 Dezavantaje
 exploatarea masei lemnoase este greoaie
 folosirea mecanizării în exploatere este îngreunată
 arborii rămaşi în picioare şi seminţişul suferă vătămări
10.10. Tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri)
 Acesta constă in obţinerea regenerării naturale sub masiv prin

aplicarea de tăieri repetate neuniforme concentrate în anumite ochiuri
împrăştiate neregulat în cuprinsul pădurii, în funcţie de mersul regenerării
naturale ce va constitui noul arboret
 În principiu, tăierile progresive urmăresc realizarea obiectivului

regenerării sub masiv prin două modalităţi :
 punerea treptată în lumină a seminţişurilor utilizabile existente
 provocarea însămânţării naturale prin rărirea sau deschiderea
arboretului acolo unde încă nu s-a produs
 Pentru realizarea acestor obiective în aplicarea tratamentului se

diferenţiază trei genuri de tăieri :
 de deschidere a ochiurilor
 de lărgire şi luminare a ochiurilor
 de racordare a ochiurilor
Aplicarea tratamentului tăierilor progresive
77
 tăierea preparatorie care să aducă consistenţa la 08
Tăierile de deschidere a ochiurilor
 Tăierile de deschidere a ochiurilor urmăresc să asigure fie

dezvoltarea seminţişului preexistent deja instalat, fie instalarea unuia nou
acolo unde încă nu există, procedându-se astfel :
 se porneşte de la porţiunile (ochiurile existente), pentru punerea
în lumină a seminţişului existent
 se continuă cu deschiderea de noi ochiuri până la realizarea
posibilităţii
 se extrage seminţişul preexistent neutilizabil, de preferat într-un
an de fructificaţie
 se mobilizează solul pentru declanşarea regenerării naturale
 Principalele probleme de rezolvat la aplicarea tăierilor de

deschidere a ochiurilor se referă la :
 repartizarea ochiurilor
 forma ochiurilor şi orientarea ochiurilor
 mărimea ochiurilor şi intensitatea de intervenţie
 numărul ochiurilor
 Repartizarea ochiurilor se face ţinând seama de următoarele

aspecte :
 tăierile trebuie să înceapă în porţiunile mai rărite cu arbori mai
bătrâni
 deschiderea ochiurilor trebuie să înceapă din interiorul
parchetului spre drumurile de colectare pentru a proteja seminţişul
 pe versant ochiurile se deschid începând de sus în jos spre
drumul de apropiat
 ochiurile se împrastie la distanţe de cel puţin 1-2 înălţimi de
arboret, astfel încât regenerarea să fie independentă
 Forma şi orientarea ochiurilor, este recomandată pornind de la

constatările practice privind mersul regenerării sub masiv, astfel :
 forma eliptica orientată cu axa mare pe direcţia E-V în regiunile
calde şi uscate
 forma eliptica orientată cu axa mare pe direcţia N-V în regiunile
reci şi umede
 Mărimea ochiurilor şi intensitatea de intervenţie se recomandă

astfel :
 la speciile de umbră (fag, brad) ochiurile au mărimi de la
suprafaţa proiecţiei a 2-3 arbori până la 0,5H sau chiar 0,75H (H-
înălţimea medie a arboretului). Aici se procedează la rărirea arboretului în
jurul arborilor seminceri
78
 la speciile de lumină (stejar, gorun) ochiurile vor fi mai mari,
ajungând la 1-1,5H la gorun şi chiar la 2,0H la stejar. Aici arboretul se
extrage integral sau după caz, consistenţa să se reducă până la 04-05.
 Numărul ochiurilor, nu se poate fixa cu anticipaţie, ci rezultă pe

teren respectând următoarele :
 la speciile de lumină numărul acestora este mai mic
 la speciile de umbră numărul acestora este mai mare
 în ambele cazuri este necesar să se urmărească din aproape în
aproape, volumul de masă lemnoasă pus în valoare în ochiurile care se
deschid, iar lucrarea să fie sistată atunci când s-a constatat că a fost atins
volumul dorit, pentru a nu fi depăşită posibilitatea
Tăierile de luminare şi lărgire a ochiurilor
 Se trece la această etapă când s-a constatat că seminţişul s-a

instalat în ochiurile deschise, urmărindu-se cele două obiective :
 luminarea ochiurilor
 lărgirea ochiurilor
 Luminarea ochiurilor se corelează cu creşterea şi dezvoltarea

noii generaţii şi se aplică astfel .
 moderat şi repetat la speciile de umbră (brad, fag) prin mai multe
tăieri
 printr-o tăiere intensă sau chiar eliminarea integrală a arboretului
matur la speciile de lumină (gorun, stejar)
 Tăierea de lărgire a ochiurilor se realizează fie după ce în afara

acestora s-a instalat deja seminţiş utilizabil, fie într-un an de fructificaţie
abundentă, şi are loc în următoarele condiţii :
 prin benzi concentrice (în optimul de vegetaţie al speciilor de
valoare)
 prin benzi excentrice, numai în marginea fertilă
 lăţimea benzii variază în general în jurul a 20-30 m, dar poate fi
mai mare la speciile de lumină (2-3H), iar la speciile de umbră mai
mică(0,7H)
Tăierea de racordare
 Se realizează atunci când ochiurile sunt bine regenerate şi

acestea se apropie între ele
 Această lucrare constă din eliminarea printr-o singură tăiere a

ultimilor exemplare rămase din vechiul arboret
 Se recomandă să fie aplicată când seminţişul a ajuns la

independenţa biologică şi ocupă cel puţin 70% din suprafaţă şi are o
înălţime între 30-80 cm.
79
Avantaje
 Reuşita tratamentului este aproape întotdeauna sigură dacă

tăierile sunt conduse bine
 Se aplică la majoritatea speciilor, mai puţin cele vulnerabile la

doborâturi de vânt (molid)
 Permite valorificarea integrală a porţiunilor de seminţiş utilizabil
Dezavantaje
 Este pretenţios în concepere şi aplicare
 Exploatarea mai costisitoare
10.11. Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite (jardinatorii)
 Acest tratament presupune tot intervenţia în ochiuri, dar cu o

perioadă generală de regenerare mai lungă decât la progresive
 Tehnica tratamentului presupune :

 stabilirea lungimii perioadei de regenerare, cuprinsă în general
între 40 ani la speciile de lumină(gorun, stejar) şi 60 ani la speciile de
umbră (brad)
 alegerea vârstei exploatabilităţii arboretelor de parcurs cu tăieri
cvasigrădinărite de 120-150 ani şi începerea lucrărilor la o vârstă
aproximativă cu vârsta exploatabilităţii minus o treime din perioada de
regenerare
 tăierile cvasigrădinărite se recomandă în mod oficial numai în
pădurile constituite din brad sau fag, precum şi în amestecuri de răşinoase
şi fag.
 tratamentul tăierilor jardinatorii s-a aplicat însă cu bune rezultate
în păduri de molid, brad şi fag din Austria, Germania şi Elveţia.
 Tratamentele de codru regulat sunt: tratamentul tăierilor rase cu

regenerare artificială, tratamentul tăierilor rase cu regenerare naturală,
tratamentul tăierilor succesive (uniforme), tratamentul tăierilor progresive
(în ochiuri), tratamentul tăierilor cvasigrădinărite (jardinatorii).
 Arboretele de codru regulate sunt formate din arbori de aceeaşi
vârstă sau de vârste apropiate, având structură dimensională relativ
simplă (de tip curba Gauss).
 Tratamentele tăierilor rase constau în aceea că anual se taie
câteva parchete ajunse la termenul exploatării, iar regenerarea suprafeţei
rămasă complet descoperită se asigură ulterior pe cale artificială.
80
 Aplicarea tratamentului - În suprafeţele ce constituie parchetul
anual se inventariază şi se marchează toţi arborii, se întocmesc actele de
punere în valoare şi se trece la exploatarea arboretelor prin tăierea tuturor
arborilor de pe suprafaţa acestuia.
1. Definiţi tratamentele de codru regulat.

2. Men iona i din ce sunt formate arboretele de codru regulate.
3. Defini i tratamentele tăierilor rase.
4. Definiţi aplicarea tratamentului de tăieri rase.
5. Men iona i evaluarea tratamentelor tăierilor rase.
81
TRATAMENTE ÎN REGIM DE CRÂNG
Cuvinte cheie: regimul de crâng, crâng simplu, crâng cu rezerve,

crâng grădinărit, tratamentul tăierilor în scaun
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă regimul de crâng, crâng
simplu, crâng cu rezerve, crâng grădinărit, tratamentul tăierilor în scaun.
11.1. DOCTRINA TRATAMENTELOR
În regimul de crâng, arboretele se regenerează vegetativ din lăstari

formaţi pe cioata arborilor tăiaţi, sau drajoni formaţi pe rădăcinile arborilor
tăiaţi.
În anumite lucrări mai recente regenerarea în regimul de crâng este
cuprinsă şi cea din butaşi şi din ţesuturi sau celule.
Se aplică la speciile cu capacitate mare de lăstărire, în general la

foioase
Ciclul de producţie este mai scurt (1-40 ani) deoarece la vârste mari
capacitatea de lăstărire scade.
Producţia de lemn a arboretelor de crâng este mai mică decât a

celor de codru (în medie 2 mc/an/ha este reprezentată prin sortimente
subţiri, de calitate slabă. Excepţie fac plopii şi sălciile selecţionate şi
hibride şi salcâmul (15-30 mc/an/ha)
Chiar dacă prin tratamentul de crâng simplu se obţine lemn mai

puţin, de dimensiuni mai reduse şi de calitate mai slabă, avantajul pentru
proprietarul de pădure este obţinerea de venituri la intervale de timp
scurte.
Clasificare
a) Tratamentele din regimul crâng pot fi :
 Cu tăiere de jos
● tratamentul crângului simplu
● tratamentul crângului cu reserve
82
● tratamentul crângului grădinărit
 Cu tăiere de sus
● tratamentul tăierilor în scaun
b) Tratamente în regim de crâng compus

 Tratamentul crângului compus
Tratamentul crângului simplu
11.2. Caracteristicile tratamentelor în regim de crâng
Se realizează prin tăierea rasă unică pe întreaga suprafaţă a

arboretelor de foioase, la vârste mici (cca. 40 ani) la care lăstărirea şi
drajonarea încă este activă.
Arboretul regenerat este echien cu un singur plafon, închis pe
orizontală
Posibilitatea se stabileşte pe suprafaţă şi volum
Se utilizează în arboretele: anini, plopi, sălcii, salcâm, răchite.
În pădurile private poate fi întâlnit şi la: fag, quercinee, carpen, tei,
acerinee, ulmi.
11.3. Tehnica de aplicare
Prin amenajament se fixează ciclul de producţie care poate varia de

la 1 la 40 de ani.
Tot prin amenajament unitatea sau subunitatea de producţie (UP
sau SUP) se împarte în parcele, egale sau inegale ca suprafaţă, dar în
general egale ca volum, de suprafaţă maximă de 3 ha
Exploatarea parchetelor se face anual prin tăierea rasă de jos a
tuturor arborilor cu 2-3 săptămâni înainte de pornirea în vegetaţie
(februarie, martie)
Masa lemnoasă rezultată în urma arborilor tăiaţi se colectează de
pe suprafaţa parchetului înainte de înmugurirea cioatelor pentru a nu se
vătăma lăstarii sau drajonii care vor asigura regenerarea arboretului.
Nu este indicată tăierea toamna sau iarna pentru că cioatele se pot
usca sau vătăma de ger
Tăierea arborilor trebuie să îndeplinească câteva condiţii:
● tăierea se execută cât mai de jos, la 5-10 cm de sol
● când apa stagnează pe teren, tăierea se face mai sus de nivelul
de stagnare pentru a a nu se asfixia cioata
● tăierea se face cu toporul sau cu altă unealtă care asigură o
tăietură cât mai netedă pentru a împiedica îmbibarea cioatei cu apa din
precipitaţii şi dezvoltarea putregaiului
● tăietura trebuie să fie oblică sau în două ape, pentru a se asigura
scurgerea rapidă a apei
83
● tăietura nu trebuie să zdrelească coaja cioatei pentru a nu
împiedica cicatrizarea acesteia şi nu trebuie să se spargă sau să se
aşchieze
Diferite moduri de executare a tăierii arborilor la crângul simplucu tăiere de

jos (a-c = corect; d-f = incorect)
În cazul salcâmului care se regenerează mai bine prin drajoni

porniţi din rădăcină, se utilizează ,, tăierea de căzănire”
● se sapă un şanţ la distanţa de 20-50 cm de cioată până se

dezvelesc rădăcinile groase
● rădăcinile se secţionează într-o anumită ordine şi arborele se
doboară
● groapa se astupă cu pământ
● suprafaţa întreagă se ară sau se grăpează pentru a răni
rădăcinile superficiale şi a stimula drajonarea
După ce s-a obţinut regenerarea se elimină lăstarii proveniţi din

mugurii adventivi (formaţi de exemplu pe marginea tăieturii), sau cei
formaţi în partea superioară a cioatei
Starea de masiv se realizează în general :

● în cazul salcâmului 1-2 ani
● în cazul celorlalte specii 3-5 ani
Crângul simplu în România ,evolutie :

● înainte de 1948, pe cca. 30% din fondul forestier naţional
● actualmente pe cca. 5% din pădurile României
Avantaje:
Uşor de organizat şi planificat, aplicat chiar de personal puţin
calificat
Asigură o regenerare mulţumitoare foarte ieftină
Se formează în scurt timp starea de masiv, reducându-se astfel şi
cheltuielie de îngrijire a seminţişului
Dezavantaje:
Produce lemn puţin, de calitate inferioară
84
Prin repetarea de mai multe ori a tăierilor în crâng, cioatele se
epuizează, vigoarea de lăstărire scade
Lăstarii sunt afectaţi de putregaiul închis în cioate
Tratamentul crângului cu reserve:

Este un tratament asemănător celui de crâng simplu cu următoarele
caracteristici :
● la recoltarea arboretului exploatabil (25-40 ani) pe suprafaţa
arboretului se lasă 50-100 de arbori/ha netăiaţi (rezerve)
● arborii netăiaţi (rezerve) vor creşte încă un ciclu de producţie
alături de lăstarii proveniţi din cioată producând lemn de dimensiuni mai
mari
● la tăierea parchetului după al doilea ciclu, aceste rezerve se taie,
iar din lăstarii care au vârsta unui ciclu se lasă alte rezerve
Rezervele se aleg din specii cu lemn de valoare cu trunchiul drept,

nevătămat cu creşteri bune, distribuite uniform pe suprafaţa parchetului
Acest tratament a avut o extindere mai mare în trecut, dar a fost
treptat abandonat
Tratamentul crângului grădinărit

După o tăiere care iniţiază regenerarea vegetativă, tratamentul
prevede extragerea, pe alese, numai a lăstarilor care au atins un diametru
ţel, în raport cu clasa de producţie a arboretului.
Extragerea se poate face pe toată suprafaţa sau pe cupoane (de
obicei 10).
Regenerarea este continuă, cu condiţia ca pentru noii lăstari să se
asigure lumină pentru dezvoltare.
Tratamentul a fost aplicat pe mici suprafeţe, dar poate prezenta un
interes pe terenurile degradate cu salcâm.
Tratamentul crângului cu tăieri în scaun:

Este asemănător celui de crâng simplu cu deosebirea că tăierea nu
se face la sol ci la înălţimea de 2-3 m deasuprea solului
În aceste condiţii pe marginea tăieturii se formează numeroşi
lăstari numiţi sulinari, iar tulpina se îngroaşă la capăt acolo unde sulinarii
sunt recoltaţi repetat şi capătă o formă caracteristică numită scaun.
85
Tăiere în scaun
După 2-3 generaţii de recoltare a sulinarilor scaunele îmbătrânesc

şi se înlocuiesc cu elemente tinere provenite din plantaţii de puieţi sau
butaşi, denumite sade (în cazul terenurilor inundate sau inundabile)
Tăierile în scaun se aplică :
● arborilor de pe alei, de pe marginea străzilor sau a drumurilor;
● exemplarelor de dud ce produc frunză necesară hrănirii viermilor
de mătase;
● în sistemele agroforestiere unde au rolul de a produce frunzare
pentru animale.
În ţara noastră cea mai importantă utilizare a crângului simplu cu

tăieri în scaun se realizează în zăvoaiele de salcie din Lunca şi Delta
Dunării, unde înălţimea scaunului se alege deasupra nivelului celor mai
mari ape de inundaţii dintr-o lungă serie de ani şi se caracterizează prin :
● suprafaţa tăiată anual are forma unor parchete sau benzi
amplasate perpendicular pe firul apei
● mărimea parchetelor este de maxim 10 ha, alăturarea lor se
poate face anual
● tăietura de recoltare a sulinarilor se realizează într-un mod
similar crângului simplu (netedă, uşor înclinată, fără a vătăma scoarţa,
etc,)
Tratamentul crângului compus

Tratamentul se bazează în parte pe regenerarea naturală în crâng
simplu prin tăierea majorităţii arborilor pentru a se regenera din lăstari, dar
în parte şi pe regenerarea naturală din sămânţa produsă de arborii lăsaţi
să ajungă la fructificaţie, procedându-se astfel :
● la atingerea vârstei exploatabilităţii adoptată pentru generaţia de
crâng (20-25 ani), din acestea se păstrează un număr oarecare de rezerve
din speciile dorite, frumoase şi cu creşteri susţinute
● după trecerea celui de-al doilea ciclu de crâng de 20-25 ani,
lăstarii se vor extrage, rezervele precedente se păstrează (extrăgându-se
86
doar cele deteriorate, lâncede, uscate) şi se lasă încă o generaţie de
rezerve din lăstarii cu vârsta de 20-25 ani
● după trecerea celui de-al treilea ciclu de crâng cu aceeaşi
lungime de 20-25 ani, din primele două serii de rezerve (40-50 ani şi 60-70
ani) se extrag doar arborii uscaţi, iar din lăstarii de 20-25 ani se lasă încă
un lot de rezerve.
● prin repetarea acestui mod de intervenţie la fiecare 20-25 ani se
deosebesc într-un arboret rezerve de diferite categorii, ale căror vârste
sunt un multiplu de ciclu de crâng (n 2n 3n 4n etc), precum şi etajul
echien de crâng
● la atingerea vârstei exploatabilităţii stabilite pentru arborii de
rezervă (maximum 100 ani), aceştia se recoltează integral
Arboret de crâng compus cu vârsta exploatabilităţii etajului de crâng

de 25 ani şi a rezervelor de 100 ani; a = înainte de tăierea de crâng; b=
după intervenţie
Numărul de rezerve de vârste diferite care se recomandă să existe
la ha este de cca. 100 de exemplare, şi a căror proiecţii a coroanelor
trebuie să ocupe înainte de tăiere 1/3 – ½ din suprafaţa arboretului.
Între exemplarele care compun rezervele se recomandă cele
provenite din specii de lumină cu lemn valoros, viguroase cu tulpini
frumoase.
Tratamentul crângului compus foarte pretenţios şi complex în
aplicare nu s-a mai aplicat la noi după 1948.

 În regimul de crâng, arboretele se regenerează vegetativ din
lăstari formaţi pe cioata arborilor tăiaţi, sau drajoni formaţi pe rădăcinile
arborilor tăiaţi.
 Producţia de lemn a arboretelor de crâng este mai mică decât a
celor de codru (în medie 2 mc/an/ha este reprezentată prin sortimente
subţiri, de calitate slabă. Excepţie fac plopii şi sălciile selecţionate şi
hibride şi salcâmul (15-30 mc/an/ha).
 Tratamentele de crâng pot fi: cu tăiere de jos, cu tăiere de sus, în
87
regim de crâng compus i în regim de crâng simplu.
 Caracteristicile regimului de crâng - se realizează prin tăierea rasă
unică pe întreaga suprafaţă a arboretelor de foioase, la vârste mici (cca.
40 ani) la care lăstărirea şi drajonarea încă este activă. Arboretul
regenerat este echien cu un singur plafon, închis pe orizontală.
Posibilitatea se stabileşte pe suprafaţă şi volum. Se utilizează în
arboretele: anini, plopi, sălcii, salcâm, răchite. În pădurile private poate fi
întâlnit şi la: fag, quercinee, carpen, tei, acerinee, ulmi.
1. Definiţi regimul de crâng.

2. Clasificarea tratamentelor de crâng.
3. Caracteristicile tratamentelor de crâng.
4. Tehnica de aplicare a tratamentelor de crâng.
5. Avantajele tratamentelor de crâng.
88
LUCRĂRILE SPECIALE DE CONSERVARE
Cuvinte cheie: lucrări de igienă, degajări, depresaje, cură iri,

rărituri, elagaj artificial, emondaj
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă lucrările de igienă, degajări,
depresaje, cură iri, rărituri, elagaj artificial, emondaj.
12.1. Generalităţi
În arboretele din ţara noastră cărora li s-au atribuit funcţii speciale

de protecţie, acolo unde structurile necesare pentru îndeplinirea optimă a
funcţiilor respective nu se pot realiza şi menţine prin intermediul
tratamentelor prezentate s-a aplicat după anul 1986 si in prezent aşa
numitelor lucrări de conservare
Definiţie: aceste lucrări constau dintr-un ansamblu de intervenţii
necesare a se aplica în arboretele de vârste înaintate, exceptate de la
aplicarea tratamentelor, în scopul menţinerii sau îmbunătăţirii stării lor
sanitare, al asigurării permanenţei pădurii şi îmbunătăţirii continue a
exercitării de către arboretele respective a funcţiilor de protecţie atribuite.
Aceste lucrări constau în :
● lucrări de igienă, se execută ori de câte ori este nevoie şi
constau în extragerea arborilor uscaţi, rupţi de vânt sau zăpadă, precum
şi cei bolnavi, afectaţi de dăunători, poluare, etc.
● promovarea nucleelor de regenerare naturală prin efectuarea de
extrageri de arbori cu intensitate redusă
● îngrijirea seminţişurilor şi tineretului natural valoros prin lucrări
adecvate porivit stadiului de dezvoltare
● împădurirea golurilor folosind specii şi tehnologii
corespunzătoare staţiunii
● introducerea speciilor de subarboret sau arboret în pădurile de
quercinee sau pure
Limita minimă a extragerilor va fi corespunzătoare volumului
recoltat prin tăieri de igienă, iar cea maximă 10% din volum. Un volum ce
depăşeşte maximul trebuie bine justificat.
Acolo unde se impune, lucrările de conservare pot include
combaterea bolilor, optimizarea efectivelor de vânat, executarea unor
sisteme de drenare, raţionalizarea accesului publicului.
89
Numite şi operaţiuni culturale sau tăieri de îngrijire şi conducere a
arboretelor, aceste lucrări constau din extragerea repetată a arborilor şi
deci aplicarea unui program de eliminare şi selecţie artificială prin care se
îndepărtează din arboret exemplarele care devin la un moment dat,
dăunătoare sau inutile. Rezultă deci că :
Operaţiunile culturale se ocupă în primul rând de viitorul arboretului
care se menţine, precum şi de cantitatea de material lemnos care se
recoltează de fiecare dată prin tehnica adoptată.
Eficienţa operaţiunilor culturale se judecă în principal prin valoarea
arboretelor conduse la termenul exploatării şi nu prin rentabilitatea
produselor secundare care se obţin la fiecare intervenţie, deşi nici acest
aspect nu poate fi neglijat.
Recoltarea arborilor necorespunzători ca specie sau conformare
are un caracter pronunţat selectiv.
De reţinut: intervenţiile silvotehnice aplicate într-o pădure se pot
solda cu efecte ecologice şi economice mai nefavorabile pentru acestea
decât în cazul în care nu s-ar interveni deloc.
12.2. Clasificarea tăierilor de îngrijire şi conducere a pădurii
Ţinând cont de obiectivele tăierilor de îngrijire şi conducere a

pădurii etc., diferă ca scop şi tehnică de execuţie funcţie de fazele de
dezvoltare a pădurii.
Clasificarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii
Stadiile (fazele) de
dezvoltare în care se
Denumirea lucrării Scopul principal
execută
A. Lurări de îngrijire cu caracter sistematic (operaţiuni culturale)
Salvarea de copleşire
Degajări Seminţiş, desiş şi promovarea speciilor
valoroase
Reglarea desimii
Depresaje Seminţiş, desiş regenerărilor naturale
excesiv de dese
Înlăturarea
exemplarelor
Curăţiri Nuieliş, prăjiniş
necorespunzătoare ca
specie şi conformare
Ridicarea valorii
Păriş, codrişor, codru productivr (cantitative
Rărituri
mijlociu şi calitative) şi
protectoare a pădurii
90
B. . Lurări de îngrijire cu caracter special
Realizarea şi
menţinerea unei stări
Lucrări de igienă Prăjiniş-codru bătrân
fitosanitare cât mai
bune a pădurii
Ameliorarea accesului
în arborete; creşterea
Elagaj artificial Prăjiniş-păriş
valorii lemnului la
exploatabilitate
Menţinerea calităţii
Emondaj Prăjiniş-păriş
lemnului
Formarea unor liziere
Îngrijirea marginilor
Toate stadiile rezistente la acţiunea
de masiv (lizierelor)
vânturilor periculoase
În general tăierile de îngrijire şi conducere a pădurii se aplică

începând din momentul realizării stării de masiv, pe întreaga suprafaţă a
arboretului sau numai pe o parte din acesta.
În arborete echiene şi relativ echiene, tăierile de îngrijire şi
conducere a pădurii se aplică cu caracter generalizat în succesiunea lor:
degajări (depresaje), curăţiri, rărituri. Cele speciale se execută acolo unde
este oportun.
În ţara noastră, în conformitate cu normele tehnice, răriturile se
sistează după parcurgerea a ¾ din vârsta exploatabilităţii.
În arboretele pluriene, tăierile de îngrijire şi conducere a pădurii se
aplică cu caracter continuu, parţial sau generalizat pe întreaga suparafaţă.
Operaţiunile culturale, ca şi concluzie, constituie un sistem unitar de
măsuri de îngrijire a arboretelor şi se execută succesiv una după alta,
fiecare dintre ele fiind condiţionată de cea precedentă şi pregătind terenul
celei următoare.
Limitările în executarea lucrărilor de conducere a arboretelor sunt
determinate de următoarele situaţii :
- pe pante mai mari de 40˚ sau de 35˚în cazul rocilor friabile
- pe stâncării
- pe culoarele de avalanşe
- pe o fâşie de 250-300 m sub limita altitudinală superioară a pădurii
- pe soluri înmlăştinate
12.3. Compartimentarea ca lucrare necesară pentru îngrijirea

şi conducerea arboretelor
Compartimentarea înseamnă divizarea suprafeţei ocupate de un

arboret în care urmează să se facă lucrări de îngrijire şi conducere, în fâşii
de o anumită lăţime, prin deschiderea de culoare de acces între acestea.
Obişnuit compartimentarea se execută în stadiul de desiş sau
nuieliş, iar unele culoare rămân deschise în continuare pentru a asigura
accesul.
91
Culoarele se deschid diferenţiat în funcţie de geomorfologia
terenului:
- în regiuni cu relief plan, reţeaua este formată din culoare paralele,
deschise la anumite interval
- în regiuni cu relief accidentat, culoarele se deschid pe curba de
nivel sau oblic faţă de pantă pentru a nu declanşa procese erozionale
Pentru degajări şi curăţiri se deschid culoare de acces de 1-1,5 m şi
lăţime la intervale de 8-10 m.
Pentru rărituri se păstrează pentru acces fiecare al treilea culoar
care se lărgeşte la 2-2,5 m pentru a uşura scoaterea arborilor mari.
Intervalele dintre culoare ajung la o lăţime de circa 30 m.
Scopul executării compartimentării se materializează prin:
- solicitarea accesului în arboretul tânăr mai des în faza de desiş-
nuieliş-prăjiniş.
- uşurează scoaterea materialului rezultat cu vătămări reduse a
arborilor rămaşi
- un permanent control asupra efectuării lucrărilor pe întreaga
suprafaţă. În lipsa compartimentării, în parcele mari pot rămâne porţiuni
întregi neparcurse din cauza dificultăţilor de orientare
Deschiderea culoarelor în funcţie de pantă se face astfel :
- acolo unde panta permite se folosesc tractoare şi utilaje cu o
instalaţie specială cu lanţuri şi cuţite rotitoare care taie exemplarele din
arboret (puieţi sau seminţiş)
- în lipsa acestor mijloace sau în condiţii de pante mari, deschiderea
şi menţinerea se face manual, tăind de jos exemplarele cu toporul sau
cuţitul disc.
Până în prezent, în România această lucrare s-a făcut doar
experimental. Aplicarea acestui procedeu trebuie să devină obligatorie
pentru creşterea calităţii acestor lucrări.
12.4. Degajările şi depresajele
După realizarea stării de masiv, arborii trec de la existenţa izolată la

cea de grup (gregară).
În această fază, de desiş, concurenţa între specii sau exemplare
devine foarte puternică pentru spaţiu, atât în sol cât şi în atmosferă,
manifestându-se astfel:
- în arboretele amestecate unele specii, cu o creştere mai rapidă în
tinereţe, tind să le copleşească pe celelalte. Din acestă concurenţă nu ar
ieşi întotdeauna învingătoare speciile cele mai valoroase
- în arboretele pure unele exemplare de dimensiuni şi mai mari (cele
provenite din lăstari sau drajoni) tind să le copleşească pe cele sănătoase
şi valoroase provenite din sămânţă
Degajarea, este o operaţiune de înlăturare din seminţişurile
naturale sau din semănături şi plantaţii a exemplarelor prea dezvoltate din
seminţişul preexistent, a lăstarilor sau a drajonilor, a arbuştilor prea
puternic dezvoltaţi sau a speciilor de amestec care copleşesc speciile de
valoare
92
Depresajul este o operaţiune de rărire a seminţişurilor naturale sau
a semănăturilor directe, în cazul în care sunt prea dese şi produce o
stagnare în dezvoltarea tuturor puieţilor, atât în înălţime cât şi şi în
grosime.
În cazuri speciale, dacă s-a întârziat cu executarea degajărilor, se
poate recurge la intervenţii şi după începerea fazei de nuieliş, caz în care
lucrările sunt denumite degajări întârziate
Tehnica de lucru
Prima degajare se execută la puţin timp după constituirea stării de
masiv a noului arboret, iar următoarele intervenţii se succed la anumite
intervale până la trecerea în stadiul de nuieliş.
Acolo unde se constată, parcurgând întreaga suprafaţă care a
încheiat starea de masiv, că speciile valoroase sunt stânjenite în creştere
de către exemplarele nevaloroase ca specie, conformare sau provenienţă,
se intervine astfel :
- la foioase, pentru a slăbi producerea lăstarilor şi a nu modifica sensibil
mediul de viaţă al arboretului, vârfurile exemplarelor copleşitoare se frâng
sau se taie de la o înălţime, astfel încât cel puţin jumătate din înălţimea
arborelui de protejat să rămânâ liberă;
- În cazul răşinoaselor, exemplarele de extras se taie de jos. Aceaşi
metodă se recomandă şi la aplicarea degajărilor întârziate sau renişurile
de salcie.
În cazul preexistenţilor mari, prin a căror doborâre s-ar putea
provoca vătămări exemplarelor din jur, este de preferat să fie secuiţi
(inelaţi), li se îndepărtează scoarţa pâna la cambiu şi lăsaţi pe loc.
Cu această ocazie se recurge la selecţia în masă negativă pentru
că nu se realizează alegerea arborilor de viitor
Desiş înainte de degajare (a) şi după degajare (b)

93
Arboret parcurs cu degajări întârziate (a = înainte de intervenţie; b = după
intervenţie
Exemplar de mesteacăn secuit
În mod practic degajările se pot executa în diverse moduri:
Degajări mecanice, realizate manual sau folosind unelte tăietoare

uşoare gen cosoare, topoare, foarfeci de grădină, foarfeci cu amplificator
de forţă, etc. Atunci când dotarea permite se pot folosi şi motoferăstraie tip
Stihl, Hurqsvarna cu cuţite disc.
94
Degajările chimice: constau din folosirea unor substanţe chimice
(arboricide) care produc vătămări şi uscarea masei exemplarelor din
speciile nevaloroase.
Acestea pot acţiona :
- Prin contact (distrug ţesutul plantei unde se aplică)
- Sistemic (sunt translocate de plantă)
- Se recomandă să se aplice degajările chimice doar arborilor
individuali prin :stropire directă; inelarea (secuirea) tulpinii şi aplicarea de
arboricide; injectare de arboricide (la câţiva cm deasupra solului prin incizii
inelare sau orificii punctiforme situate la 5 cm unul de altul
Sezonul de executare :
Degajările manuale se execută în perioada optimă 15 august – 30

septembrie, dar diferenţiat în funcţie de componenţa arboretului :
- în arboretele amestecate se recomandă să se aplice doar în
sezonul de vegetaţie
- în arboretele pure de răşinoase sau în amestecurile cu puţine
specii, lucrarea se poate executa în sezonul de repaus vegetativ
- degajările chimice se pot executa la începutul sezonului de
vegetaţie imediat după înfrunzirea speciilor, sau vara, după încheierea
primei creşteri
Intensitatea degajărilor
Se exprimă prin raportul dintre numărul exemplarelor extrase (Ne)

şi numărul de exemplare din arboretul iniţial (Ni), exprimate în procente
I% = Ne . 100
Ni
Periodicitatea degajărilor
Reprezintă numărul de ani după care se revine cu o nouă degajare

pe aceeaşi suprafaţă.
Aceasta depinde de :
- natura speciilor
- de condiţiile staţionale
- de starea şi structura pădurii
În general, periodicitatea variază de la 1-3 ani, cu următoarele
precizări :
- este mai mică în arboretele constituite din specii repede crescătoare
- este mai mică în arboretele cu specii de lumină
- în condiţii staţionale prielnice este mai mică
Aspecte economice:
Din executarea degajărilor nu rezultă material lemnos valorificabil
cu puţine excepţii :
- arbori preexistenţi
- nuiele de salcie
95
- mlădiţe de mesteacăn
- lăstari de dimensiuni mari
- frunzare, etc.
Din punct de vedere economic, judecate la momentul executării
sunt nerentabile.
Pentru a reduce din costuri se recomandă:
- plantarea la distanţe mai mari
- intervenţia cu degajări parţiale
- extinderea degajărilor chimic.
12.5. Curăţirile
Curăţirile sunt lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor ce se

aplică în arboretele aflate în fazele de nuieliş şi prăjiniş în scopul înlăturării
exemplarelor necorespunzătoare ca specie şi conformare.
Sunt considerate în general lucrări de selecţie negativă, atenţia fiind
îndreptată mai ales spre speciile sau exemplarele mai puţin valoroase,
care urmează să fie extrase.
În aceste stadii de vârstă, arboretul tânăr este încă foarte des.
Eliminarea naturală, din cauza competiţiei este intensă dar nu întotdeauna
se elimină exemplarele considerate de silvicultor necorespunzătoare
ţelului de gospodărire.
Scopul curăţirilor este :
- Reglarea proporţiei speciilor în arboretele amestecate
- Eliminarea din arboret a exemplarelor rupte, uscate, bolnave sau
vătămate, cu coroana prea puternic dezvoltată (aşa-zişii ,,lupi”)
- Reducerea desimii şi prin scoaterea unui număr de exemplare
normale din porţiunile rămase prea dese
- Stimularea creşterii în grosime a exemplarelor cu indice de zvelteţe
prea mare pentru a înlătura pericolul îndoirii sau ruperii de zăpadă
Tehnica de execuţie:
Prima curăţire se execută la cativa ani(3-5) ani după ultima
degajare, când arboretul se găseşte în stadiul de nuieliş-prăjiniş (diametrul
mediu al arboretului 3-10 cm), iar înălţimea medie depăşeşte în general 3
m.
Arborii care se extrag prin curăţiri sunt:
- exemplarele uscate, doar în cazul în care materialul se valorifică şi
este rentabil d.p.v. economic;
- exemplarele atacate, rănite, bolnave şi special cele cu boli
infecţioase gen cancere;
- preexistenţii, adesea consideraţi în prima urgenţă de extragere;
- exemplarele speciilor copleşitoare, nedorite şi neconforme cu
compoziţia ţel;
- exemplarele cu defecte (cu crăci groase sau crăci lacome înfurcite),
cu trunchiuri strâmbe şi sinuoase;
- exemplarele din lăstari provenite de pe cioate îmbătrânite;
96
- exemplarele din specia dorită, chiar de bună calitate, dar grupate în
pâlcuri prea dese.
În toate cazurile de aplicare, se recomandă ca starea de masiv să

se reducă moderat (consistenţa să nu coboare sub 08), iar subarboretul
să fie păstrat în întregime
Arboret de şleau în stadiu de nuieliş-prăjiniş . a - înainte de curăţire; b –

după curăţire (arborii de extras sunr marcaţi de o linie orizontală)
A. Curăţiri mecanice
Se realizează prin tăierea de jos a arborilor nevaloroşi, respectiv
secuirea preexistenţilor
Pentru acest scop se folosesc:
- toporaşe
- topoare
- ferăstraie manuale
- ferăstraie mecanice
- motoagregate cu cuţite-disc
Curăţirile mecanice se realizează:
- pe toată suprafaţa
- pe suprafeţe parţiale, cea mai recomandată metodă este cea în
benzi alterne de 6-8 m lăţime aplicată în plantaţii
Lemnul rezultat prin aplicarea curăţirilor mecanice:
- se valorifică atunci când există piaţă locală de desfacere
- fie se debitează grosier şi se lasă pe jos, pentru a se descompune
rapid până la următoarea intervenţie
B. Curăţiri pe cale chimică

Se aplică în special foioaselor sub trei forme :
97
- stropire directă (tratament foliar, în cazul arborilor de talie mică la
primele intervenţii)
- inelarea (secuirea) tulpinii până la cambiu ( la exemplare mai
înalte, unde nu este posibil tratamentul foliar prin stropire directă) şi
aplicarea de arboricide
- injectare de arboricide (la câţiva cm deasupra nivelului solului prin
incizii inelare sau orificii punctiforme, situate la cca. 5 cm distanţă una de
alta
Sezonul de executare, depinde de :

- metoda adoptată
- de speciile existente
- de condiţiile de vegetaţie.
La arboretele amestecate , se recomandă ca grifarea (însemnarea)

arborilor de extras să se realizeze doar pe perioada de vegetaţie.
La arboretele pure sau amestecuri cu specii puţine, grifarea se
poate face şi la,inceputul vegetatiei.
Se recomandă să se evite aplicarea lor primăvara devreme (1 mai –
15 iunie) sau toamna târziu când lujerii pot suferi
Intensitatea curăţirilor:
- Se stabileşte pe teren în suprafeţe de probă şi se exprimă ca
raport între numărul de arbori extraşi şi cel existent în arboret înainte de
intervenţie
IN% = Ne ∙ 100
Ni
- ca raport între suparafaţa de bază a arborilor extraşi şi suprafaţa
de bază a arboretului înainte de curăţire
IG% = Ge ∙ 100
Gi
- în activitatea practică pentru încadrarea curăţirilor în tarifele de
execuţie se determină volumul de extras îm mc/ha, ce se determină prin
pieţe de probă şi evaluarea volumului extras în grămezi de crăci sau figura
de crăci.
După intensitatea intervenţiei pe suprafaţa de bază (IG) se împart

în :
- slabe (IG! < 5%)
- moderate (IG = 6 - 15%)
- puternice (forte) (IG = 16-25%)
- foarte puternice (IG > 25%)
Periodicitatea curăţirilor:
Variază în general între 3-5 ani în funcţie de :
- natura speciilor
- de starea arboretului
98
- de condiţiile staţionale
- de lucrările executate anterior
Periodicitatea curăţirilor
Este necesar ca prima curăţire să nu întârzie prea mult după ultima

degajare.
Următoarea intervenţie cu curăţiri se execută numai după ce
masivul rărit prin intervenţia anterioară s-a închis din nou.
În pădurile de la noi aflate în faza de nuieliş-projiniş se recomandă
să se execute în general 2-3 curăţiri, numărul acestora fiind redus la o
singură intervenţie în cazul arboretelor artificiale
Considerente economice:
Curăţirile sunt lucrări costisitoare, rentabilitatea lor se judecă după
valoarea arboretelor ajunse la maturitate şi nu la momentul executării lor.
Acolo unde are piaţă de valorificare lemnul poate fi vândut sub
formă de fascine; araci de vie, cozi pentru unelte, pari de legume, tutori
pentru pomi, frunzare pentru hrana vânatului, etc.
Sortimentul care rezultă din curăţiri este :
- grămada de crăci, care are dimensiunea :
L = 3m; l = 2m; h = 1,5m (volum aparent 9m steri, volum real 9 x
0,14 = 1,26 mc)
- figura de crăci, care are dimensiunea :
L = 3m; l = 1m; h = 1,5m (volum aparent 4,5m steri, volum real 4,5 x
0,14 = 0,63 mc).
Pentru diminuarea influenţei lor economice se pot lua următoarele
măsuri :
- plantarea la distanţe mari, ceea ce reduce numărul de intervenţii
- intervenţii cu curăţiri parţiale sau pe cale chimică
99
- intervenţii cu curăţiri de intensitate mai mare când se amplifică
creşterile în diametru, iar periodicitatea lucrărilor se măreşte
12.6. Răriturile
Răriturile sunt executate în fazele de păriş, codrişor şi codru

mijlociu şi se preocupă de selecţia şi îngrijirea individuală şi intensivă a
arborilor dintr-un arboret
Generalităţi:
Se aplică începând din faza de păriş (diametrul mediu al arboretului
între 11 şi 20 cm) şi până când arboretul a parcurs ¾ din vârsta
exploatabilităţii.
Răriturile sunt în general lucrări de selecţie individuală pozitivă,
accentul fiind pus pe arborii valoroşi care rămân în arboret până la
termenul exploatării.
Pornindu-se de la neuniformitatea pădurii cultivate s-au imaginat
două modalităţi de lucru :
- rărituri selective prin care, în general se aleg arborii (de viitor) care
trebuie promovaţi, după care se intervine asupra celor de valoare mai
redusă care se extrag. Fac parte :
1.răritura de jos
2.răritura de sus
3.răritura combinată (mixtă)
4.răritura grădinărită
- rărituri schematice (mecanice, geometrice, simplificate) când
arborii de extras se aleg în funcţie de o anumită schemă prestabilită.
În afara acestor două modalităţi s-au definit şi :
- răriturile schemato - selective cu caracter intermediar între cele
două de bază
12.7. Lucrări de elagaj artificial
Lucrările de elagaj artificial urmăresc tăierea şi îndepărtarea

ramurilor uscate, în curs de uscare sau a celor verzi de pe o anumită
porţiune de la baza tulpinii arborilor.
În funcţie de obiectivele urmărite, precum şi de porţiunea de tulpină
pe care se intervine, s-au definit două tipuri de elagaj artificial :
- elagajul la înălţimi reduse
- elagajul cultural propriu-zis
Elagajul la înălţimi reduse:

Se realizează pentru a facilita accesul sau penetrarea în arboret
Se realizează în general până la 2-2,5 m înălţime
Urmăreşte realizarea următoarelor obiective :
- asigurarea accesibilităţii în arborete, precum şi facilitarea
executării diferitelor lucrări cum sunt : punerea în valoare sau recoltarea-
colectarea lemnului la rărituri;
- crearea unor poteci în scopuri urgente;
100
- producerea, pe porţiunea de bază a arborelui a lemnului lipsit de
noduri;
- reducerea riscului de producere a incendiilor de coroană
Elagajul cultural propriu-zis:

Prin acest tip de elagaj se îndepărtează ramurile nedorite pe
înălţimi de la 2-2,5 m până la nivelul dorit (în general nu mai mult de 6-8
m).
Obiectivul urmărit în acest caz este obţinerea unei cantităţi cât mai
mari de lemn fără noduri, utilizabil în special pentru obţinerea lemnului
pentru furnire.
Aspectul lemnului cu şi fără noduri în arbori elagaţi şi neelagaţi
Recomandări de aplicare:
Se recomandă numai în arboretele cu funcţii de producţie (molid,
plopi hibrizi, pini, cvercinee, cireş, nuc).
Se elaghează doar arbori viguroşi, sănătoşi din clasele Kraft I şi II.
Lucrarea trebuie începută la final de prăjiniş început de păriş şi se
încheie când arborii realizează un diametru reprezentând o treime din
diametrul lor la exploatabilitate.
Diametrul ramurilor care se elaghează trebuie să nu depăşească 3
cm.
Tăietura de elagare, realizată în general perpendicular pe ramura
îndepărtată sau paralel cu axa tulpinii, trebuie să protejeze manşonul
(umflătura, gulerul) de la baza acesteia.
101
Cioturile nu trebuie lăsate, iar dacă se produc să nu depăşească
0,5 cm.
Dacă elagajul se realizează corect, nu trebuie folosite ulterior,
substanţe de protejare a rănilor.
Perioada cea mai recomandată pentru elagajul ramurilor verzi este
la sfârşitul iernii, iar pentru tăierea ramurilor uscate se poate folosi tot anul.
Excepţii de la această regulă o fac plopii euramericani, cireşul
păsăresc şi nucii care se recomandă să fie elagaţi vara.
Uneltele cele mai recomandate pentru elagaj sunt următoarele:
- pentru elagajul până la 2 m se folosesc ferăstraie manuale sau
mecanice
- pentru elagajul peste 2 m – până la 4 m, se folosesc ferăstraiele
mecanice cu telescop
- la înălţimi mai mari de 4 m se folosec şi dispozitivele de urcat în
arbori
12.8. Emondajul
Această lucrare de îngrijire se referă la tăierea crăcilor lacome

apărute pe trunchiul arborilor din muguri dorminzi.
Crăcile lacome, formate la vârste mici sunt la originea nodurilor
mari care reduc mult calitatea lemnului.
Speciile la care apar frecvent crăcile lacome fac parte din genurile :
Quercus, Tilia, Ulmus, Castanea, Populus şi Salix.
Eliminarea crăcilor lacome se realizează cu o tehnică similară
elagajului artificial.
Emondajul însă doar reduce, nu şi previne formarea de crăci
lacome, chiar dacă au fost imaginate diferite tehnici pentru prevenirea
apariţiei lui (înfăşurarea tulpinilor tinere cu folie, tratarea mugurilor
dorminzi cu substanţe chimice) trebuie luate următoarele măsuri puţin
costisitoare:
- folosirea unor sisteme de împădurire mai dese (4000-7000
puieţi/ha)
- elagarea crăcilor verzi în mod progresiv
- favorizarea dezvoltării subarboretului
12.9. Îngrijirea marginii de masiv (lizierelor)
În general, îngrijirea marginii de masiv se aplică fie arboretelor

periclitate de vânt fie celor din zona de câmpie, unde păşunatul
necontrolat reprezintă un pericol constant.
În cazul arboretelor periclitate de vânt (molidişuri în special),
îngrijirea se bazează pe principiul ca acestea să devină penetrabile sau
semipenetrabile pentru vânt, astfel :
- în regenerările naturale dese de pe o fâşie de 30-40 m de la
marginea masivului se recurge la o rărire uniformă şi intensă încă de la
vârste mici;
- în arboretele cu regenerare artificială, la lizieră se plantează 3-5
rânduri paralele mai distanţate între ele (2,5 x 2,5 m şi 3,0 x 3,0 m)
102
Influenţa vântului asupra marginii de masiv
(A = lizieră nerărită, cu arbori având indici de zvelteţe iz (h/d) mari, de
peste 100, periclitată de vânt; B= lizieră rărită, cu arbori având indici de
zvelteţe normali (sub 80), cu rezistenţă superioară la acţiunea vântului)
În arboretele în care păşunatul reprezintă o problemă cu efecte

negative, întărirea lizierelor se face prin plantarea sau promovarea
instalării pe cale naturală a speciilor de arbuşti forestieri cu ţepi (porumbar,
păducel), modalităţi prin care se urmăreşte limitarea accesului animalelor
domestice sau sălbatice.

 Lucrările de îngrijire i conducere a pădurii sunt:
compartimentarea, degajările, depresajele, cură irile, răriturile, lucrările
de igienă, emondaj, elagaj artificial, îngrijirea marginilor de masiv.
 Limitările în executarea lucrărilor de conducere a arboretelor
sunt determinate de următoarele situaţii: pe pante mai mari de 40˚ sau de
35˚în cazul rocilor friabile, pe stâncării, pe culoarele de avalanşe, pe o
fâşie de 250-300 m sub limita altitudinală superioară a pădurii, pe soluri
103
înmlăştinate.
 Compartimentarea reprezintă divizarea suprafeţei ocupate de
un arboret în care urmează să se facă lucrări de îngrijire şi conducere, în
fâşii de o anumită lăţime, prin deschiderea de culoare de acces între
acestea.
 Degajarea, este o operaţiune de înlăturare din seminţişurile
naturale sau din semănături şi plantaţii a exemplarelor prea dezvoltate din
seminţişul preexistent, a lăstarilor sau a drajonilor, a arbuştilor prea
puternic dezvoltaţi sau a speciilor de amestec care copleşesc speciile de
valoare.
1. Enumera i lucrările de conducere i îngrijire a arboretelor.

2. Enumera i limitările în executarea lucrărilor de conducere a
arboretelor.
3. Defini i compartimentarea.
4. Definiţi degajările.
5. Defini i depresajul.
104
LUCRĂRILE DE CONVERSIUNE ŞI TRANSFORMARE
Cuvinte cheie: conversiune, structură echienă, ecosistem forestier,

conversiune directă, conversiune indirectă
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă aplicarea eficientă în raport
cu ţelurile fixate, în anumite situaţii se impun schimbări structurale
profunde care reclamă un complex de măsuri special.
Pentru îndrumarea pădurii spre structuri care să permită aplicarea

eficientă în raport cu ţelurile fixate, în anumite situaţii se impun schimbări
structurale profunde care reclamă un complex de măsuri speciale:
- schimbat modul de regenerare (trecerea de la regenerarea din
lăstari la cea prin sămânţă);
- trecerea de la structura echienă la o structură mai diversificată
plurienă prin schimbarea modului de regenerare în cadrul aceluiaşi regim
de cultură
13.1. Conversiunea
Reprezintă ansamblul de măsuri silviculturale şi amenajistice prin

care se urmăreşte trecerea unei păduri din regimul de crâng în regimul de
codru.
Măsura se impune datorită avantajului codrului :
- ciclu de producţie mai lung
- producţie în cantitate şi da calitate superioară
- protecţia solului realizată mai bine
- stabilitatea ecosistemului forestier mai trainică
Se cunosc două metode de conversiune:

Conversiunea directă care se realizează de la un anumit tratament
de crâng la un anumit tratament de codru.
Conversiunea indirectă, are aceeaşi finalitate, dar prin intermediul
altui tratament şi anumte cel al crângului compus.
La noi în ţară este adoptată metoda de conversiune directă,
aplicându-se următoarele procedee :
- conversiunea bază pe regenerarea naturală (prin îmbătrânire)
105
- conversiunea bazată pe regenerarea artificială (prin refacere sau
substituire)
- conversiunea mixtă, care le combină pe precedentele.
13.2. Conversiunea bazată pe regenerarea naturală (prin

îmbătrânire)
Arboretele se conduc la vârste mari, chiar dacă sunt din lăstari, în

următoarele condiţii :
- sunt viguroase, cu consistenţa plină şi lăstari sănătoşi
- speciile componente ale arboretului sunt valoroase şi corespund
ţelului urmărit
- condţiile staţionale sunt favorabile, permiţând instalarea
seminţişului
Conversiunea se realizează în condiţiile de mai sus prin mărirea
continuă a numărului de exemplare provenite din sămânţă şi reducerea
corespunzătoare a numărului de lăstari, luându-se următoarele măsuri :
- se conduce arboretul până la vârste mari când se poate produce
fructificaţie abundentă, şi se obţine o slăbire a puterii de lăstărire a
cioatelor
- pentru grăbirea fructificaţiei sunt indicate rărituri selective în etajul
dominant
- odată fructificaţia începută, se trece la tăierile de regenerare,
alegându-se tratamentul adecvat speciei sau speciilor principale din
arboret
13.3. Conversiunea bazată pe regenerarea artificială (prin

refacere sau substituire)
Se aplică în arboretele de crâng cu stare de vegetaţie

necorespunzătoare, rezultată fie din cauza epuizării cioatelor, fie din
cauza condiţiilor staţionale nefavorabile.
Neputându-se conta pe o fructificaţie care să asigure regenerarea,
se procedează astfel:
- se execută semănături sau plantaţii în ochiuri, coridoare sub
masiv, în funcţie de temperamentul speciei;
- în arborete puternic rărite se poate face refacerea pe toată
suprafaţa în parchete mici de până la 2 ha sau în benzi late de 50-70 m;
- înlocuirea se realizează şi în condiţiile pădurilor de crâng compus
unde speciile sunt necorespunzătoare, deşi regenerarea naturală ar putea
avea loc.
13.4. Conversiunea mixtă
Se aplică în arboretele în care se constată că acestea şi-au pierdut

capacitatea de regenerare naturală, dar parţial :
- acolo unde arboretul nu poate fructifica şi regenera natural, se fac
împăduriri;
106
- acolo unde arboretul fructifică şi solul este pregătit să primească
sămânţa, se regenerează pe cale naturală.
13.3. Transformarea
Transformarea se referă la trecerea unei păduri da la un tratament

la altul în cadrul aceluiaşi regim.
În regimul crângului, lucrările de transformare sunt rare şi nu
comportă un complex de măsuri silvotehnice deosebite.
În regimul codrului se pune problema lucrărilor de transformare de
la tratamente de codru regulat la tratament de codru grădinărit sau
cvasigrădinărit.
Această trecere în prezent este întâlnită frecvent deoarece
majoritatea pădurilor prevăzute a se tăia în codru grădinărit, nu au o
structură grădinărită realizată şi au mai mult caracterul unor tăieri de
transformare.
Trecerea de la codru regulat la codru grădinărit durează în cele mai
favorabile cazuri, 50-100 de ani.

 Conversiunea reprezintă ansamblul de măsuri silviculturale şi
amenajistice prin care se urmăreşte trecerea unei păduri din regimul de
crâng în regimul de codru.
 Conversiunea este de 2 feluri: conversiune directă i
conversiune indirectă.
 Conversiunea bazată pe regenerarea naturală (prin îmbătrânire)
- arboretele se conduc la vârste mari, chiar dacă sunt din lăstari
 Conversiunea bazată pe regenerarea artificială( prin refacere
sau substituire) - se aplică în arboretele de crâng cu stare de vegetaţie
necorespunzătoare, rezultată fie din cauza epuizării cioatelor, fie din
cauza condiţiilor staţionale nefavorabile.
1. Definiţi conversiunea.
2. Clasifica i conversiunea.
3. Defini i conversiunea bazată pe regenerarea naturală.
4. Definiţi conversiunea bazată pe regenerarea artificială.
5. Defini i conversiunea mixtă.
107
LEMNUL - PRINCIPALUL PRODUS AL PĂDURII
Cuvinte cheie: lemnul, industria de exploatare, industria de

prelucrare, pia a lemnului
Rezumat
În această unitate de studiu se prezintă lemnul ca principal produs
al pădurii, metodele i tehnologiile de exploatare i prelucrare a lemnului.
Lemnul, principalul produs al pădurii a fost ajutorul cel mai de preţ

al omului în existenţa sa istorică, fiind folosit atât ca sursă de energie, cât
şi pentru construcţia adăposturilor.
Exploatarea pădurilor de către om, în cele mai vechi timpuri s-a
realizat pentru două scopuri principale:
- asigurarea necesităţilor de lemn;
- pentru a mări suprafeţele terenurilor agricole.
La început, tăierea arborilor s-a făcut cu mijloace simple,
rudimentare, iar deplasarea lemnului în general, s-a bazat pe energia
gravitaţională. Pe măsură ce timpul a trecut, procesele de muncă (tăierea
şi transportul lemnului) în exploatările forestiere s-au perfecţionat
corespunzător dezvoltării tehnicii în celelalte domenii de activitate. Astfel,
între pădure şi om de-a lungul timpului s-au stabilit raporturi strânse, care
evoluează o dată cu trecerea timpului şi în funcţie de nivelul de înţelegere
a rolului pădurii ca ecosistem existent în viaţa omului.
14.1. Industria de exploatare şi prelucrare a lemnului - prezent

şi viitor
Ponderea industriei de exploatare şi prelucrare a lemnului în

produsul intern brut este de cca. 4,5% şi de 7% din industria naţională. În
structură, situaţia se prezintă astfel: mobilier 44%, exploatare şi prelucrare
primară a lemnului 31,5%, produse stratificate 12,5 %, alte produse 12 %.
Volumul de masă lemnoasă exploatat anual este de cca. 16,8 mil. mc, cu
un minus de 1,7 mil.mc faţă de cota aprobată.
În ce priveşte producţia de cherestea, rezultatele sunt următoarele:
4,470 mil. mc total, din care răşinoase 2,620 mil. mc şi foioase 1,850 mil.
mc.
108
Industria de exploatare şi prelucrarea lemnului şi mediul
înconjurător
Această industrie este printre cele cu un impact minor asupra

mediului ambiant, în condiţiile respectării unor norme minime, ce nu
necesită costuri de investiţii mari.
Astfel, exploatarea lemnului executată în condiţiile respectării
reglementărilor silvice existente în România, destul de exigente, nu este
un factor de deteriorare a mediului, ci dimpotrivă, ajută la dezvoltarea şi
refacerea unei păduri sănătoase.
Nu se exclude faptul că s-au făcut şi greşeli în anumite zone, prin
modul de exercitare a actului de exploatare de către unii agenţi economici,
dar cu „îngăduinţa şi nepăsarea” celor ce trebuiau să vegheze la
respectarea regulilor silvice. Evident că modernizarea tehnologiilor şi mai
ales folosirea de maşini performante, va reduce impactul negativ asupra
solului în special, dar şi a arboretului în activitatea de exploatare a
lemnului. În ceea ce priveşte fabricile de cherestea, tâmplărie sau
producătoare de parchet, se ridică următoarele probleme: eliminarea
degajării în atmosferă a rumeguşului şi prafului de lemn, situaţie rezolvată
la fabricile noi, colectarea apelor reziduale şi mai ales colectarea şi
gestionarea deşeurilor şi rumeguşului.
Pentru această ultimă situaţie, sunt necesare fonduri în vederea
valorificării lor în producerea de agent termic şi chiar energie electrică, ce
pot fi obţinute de la bănci, dar şi din cele oferite de programe finanţate de
UE şi de bugetul naţional al statului.
14.2. Industria de prelucrare primară a lemnului
Potrivit unor date statistice, astăzi în România sunt peste 7.000 de

instalaţii care prelucrează buştenii în cherestele, de la cele de mică
capacitate, în jur de 8 – 10 mc pe zi, până la cele moderne de sute şi chiar
mii mc pe zi.
Capacitatea acestora este folosită numai în procent de 70 %,
datorită lipsei de materie primă. La nivel de ţară, ar mai fi necesar aproape
2,0 mil. mc de buşteni.
Referitor la modernizarea tehnologiilor şi echiparea cu maşini
moderne, se constată o evoluţie ascendentă, lucru ce determină ca
produsele rezultate să fie competitive şi pe piaţa europeană, nu numai pe
cea din Orientul Mijlociu.
Cerinţele pentru viitor, pentru acest sector primar, furnizor de
materie primă pentru industria mobilei, construcţiilor şi pentru populaţie, în
mod direct, sunt:
- continuarea modernizării tehnologiilor de fabricaţie în vederea
creşterii gradului de prelucrare a lemnului în fabricile de cherestea, dar şi
a îmbunătăţirii calităţii produselor, a creşterii randamentului şi o
productivitate sporită;
- dotarea fabricilor cu instalaţii de uscare a cherestelei;
- tehnologii adecvate pentru reducerea impactului asupra mediului
şi valorificarea energetică a resturilor de fabricaţie.
109
14.3. Industria de exploatare şi prelucrarea lemnului şi mediul
înconjurător
Această industrie este printre cele cu un impact minor asupra

mediului ambiant, în condiţiile respectării unor norme minime, ce nu
necesită costuri de investiţii mari.
Astfel, exploatarea lemnului executată în condiţiile respectării
reglementărilor silvice existente în România, destul de exigente, nu este
un factor de deteriorare a mediului, ci dimpotrivă, ajută la dezvoltarea şi
refacerea unei păduri sănătoase.
Nu se exclude faptul că s-au făcut şi greşeli în anumite zone, prin
modul de exercitare a actului de exploatare de către unii agenţi economici,
dar cu „îngăduinţa şi nepăsarea” celor ce trebuiau să vegheze la
respectarea regulilor silvice. Evident că modernizarea tehnologiilor şi mai
ales folosirea de maşini performante, va reduce impactul negativ asupra
solului în special, dar şi a arboretului în activitatea de exploatare a
lemnului. În ceea ce priveşte fabricile de cherestea, tâmplărie sau
producătoare de parchet, se ridică următoarele probleme: eliminarea
degajării în atmosferă a rumeguşului şi prafului de lemn, situaţie rezolvată
la fabricile noi, colectarea apelor reziduale şi mai ales colectarea şi
gestionarea deşeurilor şi rumeguşului.
Pentru această ultimă situaţie, sunt necesare fonduri în vederea
valorificării lor în producerea de agent termic şi chiar energie electrică, ce
pot fi obţinute de la bănci, dar şi din cele oferite de programe finanţate de
UE şi de bugetul naţional al statului.
14.4. Potenţialul pieţei lemnului
Produsele din lemn oferite pieţei interne cât şi celei externe, depind
de resursa de masă lemnoasă pusă la dispoziţie, ca volum şi ca preţ.
Astăzi, vânzarea masei lemnoase pentru agenţii economici se face în
baza unor reglementări stabilite de Guvern la propunerea ministerului de
resort, în urma consultării şi negocierii cu patronatele şi în special ASFOR
şi ai administratorilor de păduri.
Prin aceste reglementări pentru pădurile proprietate publică a
statului, dar şi cele de drept privat al statului (păduri comunale, orăşeneşti)
masa lemnoasă se vinde prin licitaţie publică pe picior (60 %) şi pe
sortimente (40 %) rezultate din exploatare prin prestaţii sau în regie
proprie. Pentru pădurile celorlalţi deţinători (firme asociative, persoane
juridice de drept privat, persoane fizice) nu sunt obligatorii aceste
reglementări, dar cei din primele două categorii le folosesc.
Ca urmare a vânzării produselor de lemn brut prin licitaţie sau
negociere, se stabilesc preţurile de adjudecare, care diferă în funcţie de
specie, de zonă, şi mai ales de cerere şi ofertă. Informativ, putem spune
că la principalele sortimente de lemn brut, necesar prelucrării sau
consumului direct, preţurile variază astfel:
- buşteni pentru furnire: fag, între 150 – 220 euro/mc; stejar, între
250 – 500 euro/mc; plop, între 60 – 70 euro/mc;
110
- buşteni pentru prelucrare în cherestea: răşinoase, între 50 – 70
euro/mc; fag, între 50 – 80 euro/mc; stejar, între 150 – 200 euro/mc; plop,
între 40 – 50 euro/mc;
- lemn pentru celuloză şi hârtie: răşinoase, între 35 – 40 euro/mc;
fag, între 25 – 30 euro/mc;
- lemn pentru foc, între 30 – 40 euro/mc.
De menţionat este tendinţa de creştere accentuată a preţului la
buşteni de răşinoase, datorită cererii foarte mari pe piaţa internă, dar şi
externă a cherestelei pentru construcţii, fie ca material auxiliar sau pentru
case din lemn. La ora actuală, toate produsele de lemn brut se consumă
pe piaţa internă, exportul fiind nesemnificativ; de exemplu, în 2006 s-au
exportat 97,5 mii mc buşteni în special pentru furnire, circa 1% din total
producţie. S-au exportat mici cantităţi de lemn de foc şi pentru prelucrări
industriale.
În perioada următoare, sortimentele de lemn brut necesare
industriei pot fi mai mari cu 10 – 20% în măsura în care, pe deoparte se va
exploata întregul volum pus la dispoziţie (anual nu se taie circa 2,0 mii mc)
şi se va mări cota de tăiere de la 18,5 mii mc la 20,0 mii mc, potrivit
posibilităţii stabilite de amenajamentele silvice. Piaţa lemnului din
România, dar şi cea externă va putea absorbi produsele rezultate din
prelucrarea sortimentelor de mai sus. Piaţa internă nu poate absorbi
întreaga producţie şi România rămâne un exportator, mai ales pe pieţele
Orientului Mijlociu, la cheresteaua de răşinoase pentru construcţii şi la
cheresteaua de fag pentru industria de mobilier. Treptat, va creşte volumul
pentru UE, în prezent exportul se realizează în Italia, Spania, Germania,
Grecia. Preţurile la cherestele variază pentru principalele specii funcţie de
sortimente şi calitate, astfel:
- cheresteaua de răşinoase, în jur de 120 – 160 euro/mc la piaţa internă şi
între 165 – 170 euro/mc, FOB la extern;
- cheresteaua de fag la intern 150 – 200 euro/mc, iar la export de la 170 –
300 euro/mc, respectiv pentru subscurte, scurte, lungi, după calităţi;
- cherestea de stejar, intern 200 – 260 euro/mc, export 400 – 500 euro/mc.
Pentru restul speciilor cheresteaua produsă se consumă pe piaţa
internă, cu excepţia celor valoroase, ce în mare parte merge la export. Pe
măsură ce în urma modernizării tehnologiilor şi a creşterii capacităţilor de
uscare, calitatea va creşte şi preţurile de vânzare vor fi mai mari.
14.5. Produsele lemnoase ale pădurii
Lemnul este produsul principal al pădurii,iar după modul în care se

ob ine se împarte în:
- produse principale: cele care rezultă în urma tăierilor de
regenerare;
- produse secundare: cele care rezultă în urma aplicării lucrărilor de
îngrijire i conducere a arboretelor;
- produse accidentale: cele care rezultă în urma doborâturilor i
rupturilor produse de vânt sau zapada sau alte calamită i.
111
Produsele accidentale se mai pot numi i produsele provenite
pentru lucrări miniere, hidroenergetice, geologice, petroliere, electrice,
drumuri forestiere.
Odată cu cre terea demogragică i dezvoltarea economic, volumul
produc iei de lem a crescut în permanen î,asfel,numai în ultima jumătate
a secolului trecut volumul de lemn recoltat a crescut de la aproximativ 2
miliarde de m3 la aproximativ 3,5 miliarde m3.
Din această produc ie 47% reprezintă lem rotund, iar 53%
reprezintă lem de foc.
Timp de milenii, de la apari ia omului până la mijlocul secolului al
XIX-lea, când a început utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a
cărbunilor, lemnul a constituit principala sursă de energie primară pe glob.
Ponderea sa ca sursă de energie a scăzut în mod continuu dupăa
1850, astfel că aceasta mai reprezintă actualmente doar cca. 2-3 %.
Cu toate că există tendin a de înlocuire a lemnului cu alte materii
prime sau prelucrate (sticlă, metale, mase plastice, ciment, beton armat
etc.), odată cu evolu ia societă ii acesta î i găse te utilizări tot mai
variate.
Dacă în primul deceniu al secolului trecut, lemnul avea cca. 2.500
întrebuin ări, numărul acestora a crescut la aproape 5.000 la mijlocul
anilor 1950 (Filipovici si Lazarescu, 1956), ajungând actualmente la cca.
10.000 utilizări (FAO, 2001).
14.6. Produsele nelemnoase ale pădurii
Produsele nelemnoase constau în:

- substan e tanante necesare industriei de pielărie, extrase din
coaja de stejar, molid, , frunze de scumpie, lemn de castan bun;
- vânat cu păr i pene;
- fructe bogate în vitamine: măce , coacăz negru, cătină
alba,zmeură, mure, afine, alune;
- flori pentru ceai: tei i soc, specii de arbori cu întrebuin are în
cre terea albinelor: tei, salcâm, ră inoase, glădi ă, salcâm japonez.
Datorită realită ii, produsele nelemnoase ale pădurii nu au fost
niciodată în întregime inventariate, evaluate economic i ecologic i, deci,
nu s-au inclus plenar în practica gospodăririi padurilor.
Este evident că, de i comer ul cu aceste produse forestiere, la
nivel mondial, aduce venituri importante (11 miliarde de dolari SUA/an), s-
a facut încă foarte pu in pentru a le gospodări în mod durabil.
 Lemnul este principalul produs al pădurii a fost ajutorul cel mai

de preţ al omului în existenţa sa istorică, fiind folosit atât ca sursă de
energie, cât şi pentru construcţia adăposturilor.
 Ponderea industriei de exploatare şi prelucrare a lemnului în
produsul intern brut este de cca. 4,5% şi de 7% din industria naţională. În
structură, situaţia se prezintă astfel: mobilier 44%, exploatare şi prelucrare
primară a lemnului 31,5%, produse stratificate 12,5 %, alte produse 12 %.
112
Volumul de masă lemnoasă exploatat anual este de cca. 16,8 mil. mc, cu
un minus de 1,7 mil.mc faţă de cota aprobată.
 Produsele din lemn oferite pieţei interne cât şi celei externe,
depind de resursa de masă lemnoasă pusă la dispoziţie, ca volum şi ca
preţ. Astăzi, vânzarea masei lemnoase pentru agenţii economici se face în
baza unor reglementări stabilite de Guvern la propunerea ministerului de
resort, în urma consultării şi negocierii cu patronatele şi în special ASFOR
şi ai administratorilor de păduri.
 Tendinţa de creştere accentuată a preţului la buşteni de
răşinoase, datorită cererii foarte mari pe piaţa internă, dar şi externă a
cherestelei pentru construcţii, fie ca material auxiliar sau pentru case din
lemn. La ora actuală, toate produsele de lemn brut se consumă pe piaţa
internă, exportul fiind nesemnificativ; de exemplu, în 2006 s-au exportat
97,5 mii mc buşteni în special pentru furnire, circa 1% din total producţie.
S-au exportat mici cantităţi de lemn de foc şi pentru prelucrări industriale.
1. Lemnul-produs al pădurii.
2. Men iona i ponderea industriei de exploatare şi prelucrare a lemnului
în produsul intern brut.
3. Men iona i cerin ele pentru viitor ale industriei de prelucrare primară
a lemnului.
4. Poten ialul pie ei lemnului.
5. Men iona i pre uirle cherestelei în func ie de sortimente.
113
Bibliografie
1. ABRUDAN I.V., NEGRUŢIU F., GUREAN D., 1993 – The use of

containers inforest tree seedling production. Bulletin of the Transilvania
University of Brasov, Series BI, vol. XXXV, Braşov.
2. ABRUDAN I.V., 1997 – Împăduriri. Ed. Univ. Transilvania,
Braşov.
3. ABRUDAN I.V., BLUJDEA V., PAHONTU C., 2002 –
Împădurirea terenurilor degradate din România în contextul eforturilor de
diminuare a impactului schimbărilor climatice. Revista pădurilor, nr. 3,
Bucureşti.
4. ABRUDAN I.V., PAHONTU C., NEGRUŢIU F., FLORESCU
GH., 2002 – Aspecte privind lucrările de împădurire efectuate în România
în perioada 1991-2001. Pădurea şi viitorul, Braşov.
5. ABRUDAN I.V., BLUJDEA V., PAHONTU C., PAVEL L.,
DUMITRU I., 2005 – Implementarea proiectului de împădurire a terenurilor
degradate şi agricole slab productive susţinut prin instrumente flexibile
specifice Protocolului de la Kyoto. In Forestry and susteinable
development. Ed. Univ. Transilvania, Braşov.
6. ABRUDAN I.V., 2006 – Împăduriri. Ed. Univ. Transilvania,
Braşov.
7. ALEXE A., 1986 – Analiza sistematică a fenomenului de uscare
a cvercineelor şi cauzele acestuia (IV, V şi VI). Revista Pădurilor, nr. 1,
nr.2 şi nr.3.
8. BADEA O., 2000 – Dinamica stării de sănătate a pădurilor din
România, în perioada 1990-1999. Analiza comparativă la nivel european.
Rev. Păd., nr. 1/2000.
9. BÂNDIU C., 2004 – Estetică forestieră. Introducere în
Silvocalie. Ed. Media Star, Reşiţa.
10. BORLEA V., VLONGA ST., 1993 - Curăţiri intensive în făgete.
Efecte imediate şi previzibile. Sesiunea anuală de comunicări Ştiinţifice,
Braşov.
11. BORLEA FL., TURCU D., BRAD R., MERCE O., 2005 –
Pădurea şi dezvoltarea durabilă. Sesiunea Ştiinţifică a Univ. Transilvania,
Braşov.
12. BOTNARIUC N., VĂDINEANU V., 1982 – Ecologie. Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
13. CHISĂLIŢĂ I., SOLOMONESC A., MOATĂR MIHAELA,
ŞTEFAN CAROLINA, 2010- Topographic and microclimatic issues in
Moldova Nouă Local Sylvic Department. Journal of Horticulture, Forestry
and Biotechnology, Facultatea Horticultură şi Silvicultură, Timişoara, ISSN
2066-1797.
14. CHITEA GH., TAMAŞ Şt., 1994 - Biostatistică forestieră.
Aplicaţii. Universitatea „Transilvania”, Braşov.
15. CHITEA GH., 1997 – Biostatistică. Ed. Universităţii
„Transilvania", Braşov.
16. CIORTUZ I., PĂCURAR V. D, 2003 – Amelioraţii silvice. Ed.
Lux Libris, Braşov.
114
17. CIULCA S., 2006 – Tehnică experimentală, Ed.Marineasa,
Timişoara.
18. CONSTANDACHE C., NISTOR SANDA, IVAN V., 2006 –
Împădurirea terenurilor degradate ineficiente pentru agricultura din Sud-
Estul ţării. Analele ICAS, 49 : 187-204. Institutul de Cercetări şi Amenajări
Silvice, Staţiunea Focşani, Direcţia Silvică, Galaţi.
19. CRĂCIUNESCU A., 2003 – Lucrări de reconstrucţie ecologică
în terenuri degradate, situate în Câmpia de Vest a judeţului Arad. Rev.
Zilele Acad. Arădene.
20. DONIŢĂ N., CHIRIŢĂ C., STĂNESCU V., 1993 – Tipuri de
ecosisteme forestiere din România. MAPMI, ICAS, Bucureşti.
21. DONIŢĂ N., 1995 - Vegetaţia României. Ed. Academiei,
Bucureşti.
22. DONIŢĂ N., 1997 - Ecologie generală şi forestieră.Ed. Lit.
Universităţii, Oradea.
23. DONIŢĂ N., BORLEA F., TURCU D., 2006 - Cultura pădurilor.
Ed Eurobit, Timişoara
24. DUMITRAŞCU T., 1992 – Influenţe ale civilizaţiei în
gospodărirea pădurilor şi asigurarea echilibrului ecologic. Pădurea
Noastră, Craiova.
25. DUMITRAŞCU T., 2007 - Ameliorarea unor terenuri degradate
din Munţii Ţarcu. Ed. Eurobit, Timişoara.
26. FLORESCU GH., ABRUDAN I.V., 2003 – Tehnologii de
instalare a culturilor forestiere. Ed. Universităţii Transilvania, Braşov.
27. GIURGIU V., 2005 – Principii şi criterii pentru alegerea speciilor,
proiectarea şi realizarea de compoziţii optime ale arboretelor în
„Compoziţii optime pentru pădurile României”. Ed. Ceres, Bucureşti.
28. LĂZUREANU A., 2004: Tehnica lucrărilor de îngrijire în
pepiniere şi plantaţii forestiere. Rev. Orizonturi Universitare, Timişoara.
29. MAANEN, E., IONESCU, O., 2006 - Safeguarding the
Romanian Carpathian Ecological Network. Edit. Brandsma Offset Ferwerd,
Olanda.
30. MOATĂR MIHAELA, LĂZUREANU A., 2010 - Research on the
measurements used in the test areas located in production Steierdorf III.
Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology, Vol XIV (3), pag. 168-
171, ISSN 2066-1797. Ed. Agroprint Timişoara.
31. MOATĂR MIHAELA, LĂZUREANU A., 2010 - Research on the
production arrangement applied Steierdorf Unit III. Journal of Horticulture,
Forestry and Biotechnology, Vol XIV (3), pag. 164-167, ISSN 2066-1797.
Ed. Agroprint Timişoara.
32. MOATĂR MIHAELA, LĂZUREANU A., CHISĂLIŢĂ I., 2010-
Land degradation and ways to prevent and combat them with forest
vegetation. Lucrări Ştiinţifice, Facultatea de Management Agricol, Seria I,
Vol XIII (2) , pag. 413-418, Ed. Agroprint Timişoara.
33. MOATĂR MIHAELA, LĂZUREANU A., CHISĂLIŢĂ I., 2010 -
Need for action for reconstruction and organic management of oak forest.
Lucrări Ştiinţifice, Facultatea de Management Agricol, Seria I, Vol XIII (2),
pag. 419-422, Ed. Agroprint Timişoara.
115
34. MOATĂR MIHAELA, LĂZUREANU A., CHISĂLIŢĂ I., 2011 -
Research on the measurements used in the sample areas, located in unit
III production Steierdorf. Journal of Horticulture, Forestry and
Biotechnology, Vol XV (4), pag. 77-81. Ed. Agroprint Timişoara.
35. NEŢOIU C., VIŞOIU DAGMAR, BĂDELE O., 2008 -
Dendrologie. Ed Eurobit, Timişoara.
36. OARCEA F., IANCULESCU M., 1996 - Gestiunea durabilă a
pădurilor şi reflectarea ei în noul ,,Cod Silvic” şi în „Strategia dezvoltării
silviculturii”, Revista Pădurilor nr. 3, Bucureşti.
37. TÂRZIU D., 1994 – Ecologie. Reprografia Universităţii
Transilvania, Braşov.
38. VIŞOIU DAGMAR, 1998 – Cercetări privind variabilitatea şi
polimorfismul frasinilor indigeni. Teză de doctorat. Univ. Transilvania,
Braşov.
39. VIŞOIU DAGMAR, 2004 - Specii lemnoase ornamentale. Ed.
Eurobit, Timişoara.
40. UNTARU, E., 2005 - Compoziţii optime penru reabilitarea
terenurilor degradate. Ed. Ceres, Bucureşti.
41. UNTARU, E., CONSTANDACHE, C., NISTOR, S., 2006 -
Împădurirea terenurilor degradate şi prevenirea inundaţiilor. Silvologie, vol.
V- Pădurea şi regimul apelor. Ed. Acad. Române, Bucureşti.
42. UNTARU, E., CONSTANDACHE, C., ROŞU, C., 2008 -
Efectele culturilor forestiere instalate pe terenuri erodate şi alunecatoare,
vol. VI - Amenajarea bazinelor hidrografice torentiale. Noi conceptii şi
fundamente ştiinţifice. Editura Acad. Române, Bucureşti
a. ***, 1990 - Instruction regionale - guide technique: conduite des
plantations du chene: Direction Regionale Franche - Comte.
b. *** 1994 - Pepiniere. Metode şi procedee pentru cultura în
pepinieră a principalelor specii forestiere. M.A.P.P.M. - I.C.A.S., Bucureşti.
c. ***, 1996 - Codul silvic (Legea 26/1996), M.O nr. 93 din 8 mai
1996, Bucureşti.
d. ***, 1997 - Norme de timp şi producţie unificate pentru lucrări în
silvicultură. M.A.P.P.M. - R.N.P. - I.C.A.S,. Bucureşti.
e. ***, 1999 - Strategia de dezvoltare durabilă a silviculturii
româneşti în perioada 2000- 2020. M.A.P.P.M., Bucureşti.
f. ***, 2000 - Strategia naţională şi programul de acţiune privind
combaterea deşertificării, degradării terenului.
116

Silvicultura Si Produsele Padurii

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Silvicultura Si Produsele Padurii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI

FACULTATEA DE MANAGEMENT ȘI TURISM RURAL

Specializarea: Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism

Curs pentru studenţii IFR

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 - SILVICULTURA - DEFINI IE I

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 - PRINCIPIILE GOSPODĂRIRII

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3 - ARBORETUL ŞI

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4 - SUBARBORETUL, SEMIN I UL

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5 - FACTORII CLIMATICI 30

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6 - FACTORII EDAFICI I

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8 – SILVOTEHNICA REÎNFIINŢĂRII

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9 – TRATAMENTE ÎN REGIMUL DE

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10 – TRATAMENTE ÎN REGIMUL

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11 – TRATAMENTE ÎN REGIM DE

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12 - LUCRĂRILE SPECIALE DE

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 13- LUCRĂRILE DE CONVERSIUNE

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 14 - LEMNUL - PRINCIPALUL

BIBLIOGRAFIE .............................................................................. 114

SILVICULTURA - DEFINI IE I PĂR I COMPONENTE

Cuvinte cheie: silvicultură, silvobiologie, pădure, func ii de

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

S-a format din două cuvinte de origine latină:

Conform etimologiei cuvantului, silvicultura se ocupă de cultura

- În sens larg silvicultura tratează problemele privind crearea i

1.1. Părţi componente

Silvobiologia se ocupă cu studiul pădurii din punct de vedere al

1.2. Obiectul şi scopul silviculturii

Obiectul silviculturii este reprezentat de pădure. Este necesar însă

1.3. Metode de cercetare în silvicultură

Silvicultura, ca tiin ă, folose te metode de cercetare specifice cu

Silvicultura ca tiin ă a sporit i s-a dezvoltat împreună cu

La dezvoltarea silviculturii au contribuit:

Silvicultura s-a îmbogă it continuu acumulând cuno tin e din

1.5. Specificul pădurii ca unitate ce cuprinde vie uitoarele i

Cel ce intră într-o pădure bătrână rămâne impresionat înainte de

Concepte şi noţiuni de reţinut

PRINCIPIILE GOSPODĂRIRII PĂDURILOR

Cuvinte cheie: principiul continuită ii, gestionarea pădurilor,

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

2.1. Principii generale

Obiectivele gestionării pădurilor se schimbă în timp, deoarece apar

Potrivit acestui principiu pădurea trebuie astfel organizată şi

PRINCIPIUL FUNDAMENTĂRII ECOLOGICE A SILVICULTURII

Conform acestui principiu cultura pădurilor trebuie să-şi diferenţieze

Potrivit acestui principiu, gospodărirea forestieră trebuie să

Principiul caracterului selectiv al lucrărilor silvice se bazează pe

Regenerarea repetată a pădurii cultivate oricât de raţional ar fi

Pădurea, prin complexitatea i varietatea sa, reprezintă una din

2.2. STRUCTURA ECOSISTEMULUI FORESTIER

Biocenoza este alcătuită din:

Biocenoza este sistemul biologic supraindividual, format din mai

Biocenoza este un sistem pentru că are toate însuşile ce

Biocenoza este un sistem deschis pentru că face un continuu

2.3. Categoriile ecologice de populaţii

În alcătuirea biocenozelor participă, de regulă multe populaţii

1. Populaţiile producătoare de material organic sunt în general

2. Populaţiile consumatoare sunt plantele fără clorofilă (ciuperci,

3. Populaţii descompunătoare sunt de regulă ciuperci şi bacterii

2.4. Trăsăturile sistemice ale biocenozei forestiere

Organizarea, ca atribut sistemic, se manifestă în cazul biocenozei,

În cazul în care toţi indivizii aparţin unei specii, indicele de

Concepte şi noţiuni de reţinut

1. Definiţi principiile generale ale gospodăririi pădurilor.