Sunteți pe pagina 1din 4

Comunicarea- cheia succesului

Rolul comunicării în prevenirea și în combaterea violenței și a


conflictelor în mediul școlar
-eseu-

Prof. Șipanu Emilia-Mădălina

Comunicarea este pilonul existenței

umane, înseamnă cunoaștere, informa-


re, socializare, drumul către mintea și
sufletul omului.
Comunicarea este importantă în orice
domeniu, dar mai ales în mediul școlar,
între elevi, elevi și cadre didactice, școală
și comunitate. O comunicare eficientă
înseamnă succesul tuturor activităților
întreprinse, în mediul educațional, aceasta
se transpune într-o corelare
simultană, eficace și pozitivă a tuturor factorilor
implicați în actul de învățare.
Comunicăm și relaționăm, dezbatem, propunem, găsim soluții!-împreună,
întotdeauna!
Instituțiile școlare sunt primele care trebuie să susțină comunicarea, să
contribuie la construirea acesteia pas cu pas, iar cadrul didactic este mediatorul
și puntea de legătură între elevi, părinți, școală. Comunicarea trebuie să se ba-
zeze pe deschidere, pe sinceritate, pe suport, empatie și toleranță, iar toate a-
cestea având cel mai înalt grad de reciprocitate. Comunicarea, fie verbală sau
nonverbală, trebuie să aibă în vedere receptorul, iar mesajul și codul trebuie
adaptate la nivelul acestuia. Un bun orator, și o comunicare de succes înseam-
nă să știi cum să ajungi la mintea și sufletul celuilalt. Cum poți face acest lucru?
-în primul rând să empatizezi, să înțelegi, să ai răbdare și să fii sincer!
Comunicarea este cheia succesului dacă știi să o folosești!
Cadrul didactic, este un model, un deschizător de drumuri, iar rolul său este
cu atât mai important, mai ales în învățământul primar, unde relaționarea este
extrem de importantă, iar felul în care acesta comunică, ce comunică și mai
ales cum o face, este vital. Comunicăm folosind cuvinte, în care ar trebui să pi-
curăm și suflet!...comunicare înseamnă și vorbă și faptă și zâmbet, iar puterea
acesteia este infinită. Cum putem folosi această putere pentru a clădi succesul,
în instituțiile școlare? În primul rând, ne referim la comunicarea profesor-elev,
care trebuie să fie una cognitivă, sigură, directă, însă, obligatoriu dublată de
elementele comunicării nonverbale și paraverbale. Cele trei tipuri de comuni-
care trebuie să se regăsească simultan în discursul pedagogic, pentru ca actul
de instruire să fie cât mai eficient și într-un mediu cât mai propice unei învățări
de calitate.
Comunicarea cu părinții este extrem de importantă, iar cadrul didactic
trebuie să se adapteze la nevoile acestora, să țină cont de factorii de mediu,
de factorii politici, economici sau de ordin religios, care ar putea perturba o co-
municare eficientă. Părinții au dreptul să fie informați în legătură cu toate
evenimentele școlare, cu situația copiilor, cu modul lor de comportament, cu
toate schimbările survenite, dar au în același timp și obligația de a comunica în
timp util școlii toate informațiile necesare referitoare la un elev. Comunicarea
trebuie să fie reciprocă! Cu toate acestea pot să apară și factori perturbatori,
barierele în comunicare pot fi înlăturate cu sprijin reciproc, cu deschidere,
răbdare și înțelegere. Din păcate, în cadrul școlilor, există și situații mai puțin
plăcute cum sunt stările conflictuale sau manifestările violente. Aici intervine
comunicarea și măiestria cadrului didactic de a gestiona situația. În cadrul
orelor de dirigenție se pot organiza sesiuni de informare, dezbateri pe tema
violenței, a atitudinii pe care trebuie să o avem, despre implicațiile emoționale
ale manifestărilor violente, despre soluții viabile, pe termen lung, pentru pre-
venirea și combaterea conflictelor. Elevii pot fi implicați în diferite proiecte și
parteneriate, la care participă și alte instituții ale comunității- poliția, biblioteca
biserica și specialiști din alte domenii,
toate având ca scop dezvoltarea unui
spirit civic armonios și sănătos al
elevului. Părinții, de asemenea pot
participa, in mod voluntar, la astfel
de acțiuni, pot propune idei sau
soluții, pentru a clădi o relație
puternică și sigură cu instituția școlară.
Consilierul psihopedagogic
școlar are, la rândul său, un rol foarte
important în prevenirea și
combaterea situațiilor de violență
posibile; colaborarea acestuia
trebuie să fie extrem de
strânsă cu toate cadrele didactice,
îndeosebi educatoare, învățătoare și profe-
sori diriginți. La nivelul școlii se pot organiza concursuri-sportive, muzicale,
expoziții de desene, colaje, picturi, pliante, joc de rol, se pot realiza filmulețe,
videoclipuri, toate cu scopul educativ de a înțelege toxicitatea unei stări de vio-
lență și a realiza beneficiile combaterii și prevenirii acesteia. Orice problemă are
o soluție, iar dacă reușim să prevenim apariția ei, suntem câștigători! Putem să
combatem și să prevenim orice, împreună, prin comunicare!
Educația este o forță, comunicarea este o forță! Este în puterea
noastră să le folosim în mod constructiv. Școala este o super- putere, iar comu-
nicarea este cheia succesului.

S-ar putea să vă placă și