SOCIETATE CONTEMPORANĂ

Societatea contemporană este considerată perioada în care tehnologia și știința continuă

să se dezvolte pe întreaga planetă și totodată perioada care o succeda pe cea în care
munca manuală a fost înlocuită de industria automatizată și mecanizată cunoscută sub
numele de epoca modernă. Ca și celelalte epoci istorice, aceasta nu are începutul stabilit la
o anumită dată. Cele mai populare invenții din această epocă sunt automobilul, internetul,
telefonul mobil și altele.
De-a lungul lor 50 de ani, speranța de viață la naștere a crescut, în aproximativ 10 ani la
nivelul UE, în mare parte ultimii condiții socio-economice și de mediu și a tratamentului și
asistenței medicale.
La începutul anului 2015, în UE-28 trăiau 508,5 milioane de locuitori. Pe întreg teritoriul
UE-28, persoanele mai tinere (0-19 ani) reprezentau 20,9 % din totalul populației la 1
ianuarie 2015, în timpul celor de vârstă activă (20-64 ani) reprezentau trei cincimi (60,2).
%) din total (mai multe informații cu privire la acest subgrup pot fi consultați într-un articol
privind piața forței de muncă), restul de aproximativ 18,9 % din populație fiind persoane
vârstnice (cu vârsta de cel puțin 65 de ani). Trebuie să rețină aceste clase de vârstă pentru
a analiza o structură populației UE-28 au fost adaptate (în raport cu edițiile anterioare ale
„Anuarului regional Eurostat”) pentru a reflecta grupa de vârstă utilizată pentru obiectivul
privind rata ocupării forței de muncă (20). -64 de ani) stabilit de Strategia Europa 2020.
Societatea contemporană cunoaște o serie de modificări de structură a familiei care
reprezintă noi tipuri de conviețuire sau forme derivate ale acesteia. Aceste forme sunt
reunite sub denumirea de familie restructurată, dată de o mulțime de configurații
familiale, tot mai des întâlnite astăzi: concubinaj, căsătorii deschise, cupluri fără
descendenți, familii reconstituite, celibatul, familii monoparentale etc. La baza lor se află
opțiunea individuală si capacitatea de modelare a rolurilor în funcție de context si
structură de personalitate a individului.
Cercetările sociologice dovedesc că rata căsătoriilor (sancționate legal) a scăzut după
1970 si mai drastic după 1990 (țările scandinavice, SUA etc.). România prezintă una dintre
cele mai înalte rate ale căsătoriilor legale din Europa cu toate că ea a scăzut comparativ cu
anii ’70-’80. Vârsta la prima căsătorie a crescut concomitent cu creşterea ratei divorțurilor.
Căsătoriile se încheie deci, mai târziu și se destramă mai repede. Ne îndreptățește acest
lucru să spunem că familia este o instituție socială pe cale de dispariție? Considerăm că
îngrijorarea celor care cred acest lucru este neîndreptățita pentru că odată cu creşterea
ratei divorțurilor, crește și rata căsătoriilor.
Alte caracteristici ale familiei contemporane ar mai fi scăderea ratei natalității și a
numărului de copii, creşterea ponderii nașterilor în afara căsătoriilor legale, amânarea
fertilității cuplului pana la demararea activității profesionale, creşterea ponderii cuplurilor
in care partenerii au relații extraconjugale și creşterea gradului de acceptanta față de
aceste comportamente si schimbarea diviziunii rolurilor în cadrul familiei.
 Cu privire la rata înaltă a divorțurilor, numeroase studii realizate de sociologi americani
evidenţiază faptul ca ea nu afectează în aceeași măsura toate categoriile socio-
profesionale. S-a constatat că cei care se căsătoresc mai devreme în adolescență
divorțează într-un procent mai mare decât cei care se căsătoresc mai târziu. De asemenea,
rata divorțurilor este mai ridicata în rândul clasei muncitoare decât al clasei de mijloc,
probabil și datorită tensiunilor financiare care o macină. Doi parteneri sunt mai mari, cu
atât creste rata divorțurilor.
Calitățile femeii contemporane o plasează în sectoarele importante, în care accesul
acesteia nu a fost întotdeauna ușor de obținut. Piețele liberale care promovează politici
bazate pe competitivitate sunt integrate în viața profesională a femeilor, determinându-le
să devină hiperspecializare.
Angajatorii de top nu se mai tem să pună femeile în poziții cheie, însă responsabilitățile
pe care acestea și le însușesc perturbă de multe ori echilibrul dintre viața profesională și
cea personală. Noțiunea „femeie de carieră” nu mai este considerată un stigmat social, tot
mai multe femei alegând să își investească cea mai mare parte a timpului pentru a se
specializa în domeniul profesional ales.
Dacă în societățile tradiționale diviziunea rolurilor era mult mai puternică, în sensul că
bărbatul exercita o activitate extradomestică, asigura resursele economice ale grupului
familial, iar femeia exercita activități domestice, dintre care creşterea şi educarea copiilor,
ceea ce conferea o stabilitate şi o mai bună înțelegere în grupul domestic, în societățile
industriale, grupul domestic îndeplinește o funcție de consum, tatăl fiind aducătorul
principal de venituri, iar mama ocupând-se încă cu treburile casnice şi afective. Acest
model a fost răspândit în S.U.A. pian în anul 1960. După această perioadă, au avut loc
două evenimente: intrarea femeilor într-un număr masiv în câmpul muncii şi
reactualizarea mișcării feministe, care milita pentru reconsiderarea statutului politic,
profesional, cultural al femeii, dar şi al statutului şi rolului ei în familie. Aceasta pentru că
multe femei au văzut în departajarea de roluri de tip tradițional o mare inechitate şi o
situație conflictuală, iar drept reacție femeile au ajuns să se angajeze cu greu în instituția
mariajului, unele preferând chiar să aibă copii în afara acesteia. Cea mai bună soluție ar fi
o redistribuire a rolurilor, o complementaritate bazată pe egalitate în toate sarcinile
domestice.
În fapt, dacă în societățile tradiționale femeia nu avea un statut propriu, acesta fiind dat
de statutul soțului, în societățile moderne s-a realizat o schimbare a structurii de sex, în
sensul că femeia dobândește un statut social propriu. Atitudinile nontradiţionale
subliniază împărțirea rolurilor şi egalitarismul, soțiile având puterea de decizie egală în
problemele importante din familie. Ele devin conștiente de inegalitate după ce încep să
lucreze, când doresc să obțină educație superioară sau dacă au un copil de gen feminin. Pe
de altă parte, dacă femeile dornice de a-şi construi o carieră profesională adoptă o
atitudine mai puțin tradiționalistă, calitatea lor maritală este percepută ca fiind în scădere.
Consecințele unei astfel de atitudini sunt: afectează sentimentele personale, soțiile îi
plasează pe soți să îngrijească mai mult de casă şi copii, mulți dintre aceștia refuzând
schimbarea. Când atitudinile soților sunt mai progresiste, atunci apar conflicte şi o lipsa a
stabilității familiale, soții simțindu-se nefericiți dacă soțiile își expun punctul de vedere şi
se simt amenințați dacă au succes în afaceri. Soțiile nontradiţionaliste sunt mai puțin
fericite decât cele tradiționaliste. Pe de altă parte, există şi soți cu atitudini
nontradiţionaliste care susțin carierele soțiilor, se ocupă de casă şi copii, împart puterea de
decizie cu soțiile lor, sunt mai mulțumiți de căsătoria lor.
Profesiile tradiționale legate de industrie și agricultură au fost umbrite de profesiile
legate de noile domenii apărute, odată cu dezvoltarea tehnologiei. Progresele tehnologice
din secolul al XX-lea au determinat modificări semnificative la nivelul ocupațiilor și
statutelor profesionale, oamenii învățând să se adapteze la aceste noi realități. Cerințele
de pe piața muncii, indicii de eficiență și performanță, competiția pentru anumite posturi
bine cotate și remunerate corespunzător au determinat creșterea gradului de pregătire
profesională și specializarea pe anumite segmente de producție.
Profesiile tradiționale legate de industrie și agricultură au fost umbrite de profesiile
legate de noile domenii apărute:
 Informatică,
 Televiziune,
 Publicitate,
 Relații cu publicul,
 Finanțe-turism etc.
Între noile profesii care au apărut amintim cele de:
 Informatician,
 Analist,
 Psiholog,
 Asistent social,
 Consilier,
 Nutriționist,
 Agent de asigurări,
 Crainic TV etc., cele mai multe fiind, după cum se poate observa din sectorul terțiar.
Apare noțiunea de protecția muncii ce are drept scop prevenirea riscurilor și a
accidentelor profesionale, instruirea și protejarea angajaților. Normele de protecția muncii
sunt reglementate de legislația fiecărei țări în concordanță cu anumite norme universal
valabile, stabilind un raport echitabil între drepturile salariaților și obligațiile angajatorilor.