Moara cu noroc

de Ioan Slavici
(relația dintre două personaje)

Fiind un reprezentant însemnat al Epocii Marilor Clasici, Ioan Slavici este autorul
primei nuvele psihologice din literature română, ,,Moara cu noroc”. El a valorificat
curentul literar realismul, care poate fi observat și în alte repere ale creației sale precum
romanul ,,Mara” și nuvele printre care ,,Pădureanca”, ,,Gura satului”, ,,Scormon”.
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică prin tematică, prin conflict
interior, prin modalităţile de caracterizare a personajului şi de investigare psihologică, în
care accentul cade asupra complexităţii personajului, asupra transformărilor interioare
ale conştiinţei şi asupra tensiunilor sufleteşti trăite de acesta.
Din punct de vedere social, Ghiță este la început un cizmar cu o situație materială
modestă, dar respectat de toți sătenii și cu o familie frumoasă, formată din soția sa, Ana,
și un copil, lucuind împreună cu bătrâna soacră. Ia în arendă cârciuma ,,Moara cu
noroc”, devenind astfel cârciumar peste noapte, iar la început pare a se descurca bine,
deoarece câștigă bani frumoși, însă lucrurile se schimbă după ce își face apariția Lică
Sămădăul, alături de care se va implică în afaceri murdare, autoamăgindu-se că poate
oricând să îl predea pe Sămădău pe mâna justiției prin legătura cu jandarmul Pintea.
Deznodământul este tragic pentru protagonistul care își ucide soția din gelozie și moare
împușcat de oamenii lui Lică, hotărârea lui de a îndrepta lucrurile venind după ce răul a
fost ireversibil înfăptuit.
Moral, Ghiță este un personaj surprins într-un proces de involuție, de
dezumanizare, căci de la un om corect, respectat și respectuos, un soț tandru și un tată
iubitor, cu bune intenții pentru viitorul familiei lui, ajunge să fie orbit de patima pentru
bani și face din ce în ce mai multe compromisuri, își manifestă firea duplicitară, devine
morocănos, necomunicativ, ascunde adevărul de Ana, depune mărturie mincinoasă la
procesul lui Lică, devine complice la crimă, iar în cele din urmă, chiar el criminal. Din
acest punct de vedere, latura personalitâții sale care iese la lumină după întâlnirea cu
Lică nu face altceva decât să demonstreze că acest personaj își pierde umanitatea,
lăsându-se dominat de dorința de a se îmbogăți. Apogeul dezumanizării sale este atunci
când își ucide propria soție, dovedind impactul puternic al conflictului asupra
comportamentului său.
Psihologic, deși la început pare să aibă o personalitate puternică, fiind o persoană
comunicativă, extrovertită, treptat, se schimbă sub influența lui Lică, ajungând să
trăiască interiorizat, temându-se de orice zgomot, pierzându-și în cele din urmă
echilibrul psihic. Cu toate acestea, dacă Ghiță nu ar fi fost o persoană lacomă, dar
suficient de dezechilibrată psihic, ar fi reușit să se ferească de influența lui Lică și nu ar
mai fi trăit un atât de puternic conflict interior.
Social, Lică este sămădău, fiind șeful porcarilor din zonă, o persoană influentă,
temută, cu relații sus-puse și cu o situație materială superioară celei a lui Ghiță, care
avea în grijă numeroase turme de porci aparținând unor persoane cu autoritate din partea
locului. Sub acoperire, este căpetenia unei bande de tâlhari cu care jefuiește și omoară la
drumul mare, fără scrupule, scăpând de fiecare data de consecinâele justiției prin
intervenia proprietarilor turmelor de porci dar șia felului în care știe să manipuleze
situațiile în favoarea sa.
Moral, este un ins periculos, corupt,f ără scrupule, care nu cunoaște mila, cu o
intelligență malefică, un tâlhar și un criminal prin care autorul întruchipează parcă un
Mefisto venit să ducă la pierzanie sufletul slab al cîrciumarului. În involuția
protagonistului joacă un rol foarte decisiv, fiind practic un catalizator.
Psihologic, are o personalitate puternică, o fire autoritară, obișnuită să dicteze și
să manipuleze. , impulsiv, dar care cunoaște bine psihologia umană, capabil fiind să
recunoască vulnerabilitatea lui Ghiță în fața banului și să se folosească de ea pentru a-l
subjuga și a-l transforma într-un instrument al intereselor sale.
O primă secvență sugestivă pentru relația dintre cele două personaje este cea care
surprinde prima apariție a lui Lică la ,,Moara cu noroc”. Sămădăul ajunge la cârciumă,
fiind întâmpinat de Ana și de bătrână, însă cere să vorbească cu cârciumarul. Ghiță i se
înfățișează, iar cei doi se retrag după ce Lică a încercat fără succes, sa-l tragă de limbă
cu privire la ce oameni au trecut pe la cârciumă. Sămădăul îl intimidează, însă nu
reușește să-l facă pe Ghiță omul său până nu ,,împrumută” o sumă considerabilă de bani
cu promisiunea ca atunci când se va fi convins de loialitatea cârciumarului îi va da
înapoi mult mai mult decât i-a luat. Indirect, prin intermediul caracterizării realizate prin
comportament și relația cu alte personaje, Ghiță este înfățișat ca un personaj slab, ușor
de manipulat, a cărui coardă sensibilă o reprezintă banul, lăcomia sa determinându-l să-
și pună familia în pericol. În contrast, Lică, deși malefic, este puternic și știe ce vrea,
impunându-se cu ușurință în fața lui Ghiță. Secvența marchează, de asemenea, debutul
conflictului dintre cele două personaje și vine cu scânteia care va aprinde în sufletul lui
Ghiță un puternic conflict interior.
O altă secvență sugestivă este cea din deznodământ care este anticipat de la
început, când nu ascultă sfatul bătrânei soacre să nu ia în arendă Moara cu noroc. După
ce și-a recuperat banii de la Lică, chiar dacă știe că aceștia provin din tâlhării, Ghiță
decide să îl dea pe Lică pe mâna jandarmului Pintea și pune la cale un plan să fie prins
cu banii însemnați asupra lui și să fie închis. O folosește pe Ana drept momeală ca să se
asigure că Lică va rămâne noaptea la cârciumă și, când își dă seama că Ana l-a înșelat,
este orbit de gelozie și o omoară, ceea ce arată că echilibrul lui psihic fusese puternic
zdruncinat Protagonistul este omorât la rândul său de către Răuț, care mai apoi dă foc
cârciumii. Astfel, aceasta arde din temelii, semn că locul păcatului trebuie purificat. În
acest timp, Lică fuge de jandarmul Pintea care îl prinsese cu dovezi asupra sa. Sămădăul
preferă să se sinucidă decât să dea socoteală justiției. Deznodământul este unul
moralizator, demonstrând parcă vorbele bătrânei din incipit, astfel încât personajele care
au încălcat principiul moral enunțat de ea plătesc cu viața: Ghiță a fost prea lacom până
nu a mai putut să iasă din încurcătură, Ana l-a înșelat, iar Lică a fost un tâlhar și un
criminal. De asemenea, secvența punctează finalizarea conflictului dintre Ghiță și Lică,
fiecare plătind cu viața pentru răul comis. Simbolic, deznodământul nuvelei ilustrează
atitudinea moralizatoare a autorului după care păcatul se răscumpără prin moarte, iar
locul fărădelegilor este purificat doar prin foc, după ce este distrus. Finalul este marcat
de vorbele bătrânei care dă vina pe destin, privit ca o consecință a alegerilor făcute în
viață: „știam eu că n-are să iasă bine.... se vede treaba că așa le-a fost scris.”
Un element de structură și compoziție îl reprezintă acțiunea nuvelei. Aceasta este
logică, cronologică, structurată pe momentele subiectului, întâmplările fiind redate din
perspectiva unui narator omiscient, care relatează la persoana a treia, cu focalizare zero,
abordând stilul indirect liber. Construcția textului este simertică ,incipitul și finalul fiind
într-o relație de simetrie.
Un alt element de structură și compoziție este conflictul. În text apar atât conflicte
exterioare între Ghiță și bătrână, Ghiță și Lică, Ghiță și Ana, Lică și Pintea, cât și un
puternic conflict interior între dorința lui Ghiță de a rămâne om cinstit și dorința lui de a
se îmbogăți, care îi generează frământări sufletești, un zbucium intens, care îl va duce
aproape de limita nebuniei. Conflictul dintre Lică și Ghiță se conturează în secvența în
care Lică vine prima oară la cârciumă și îi impune hangiului propriile lui condiții, dând
de înțeles că va rămâne acolo doar dacă i se supune. Deși se opune la început, pentru că
se crede puternic, Ghiță va ceda la șantajul Sămădăului și acceptă condițiile, iar relația
dintre cei doi devine nu doar amenințătoare pentru Ghiță, ci și distructivă. Conflictul se
finalizează tragic, iar ambele personaje își pierd viața, conform viziunii moralizatoare a
autorului, care îi pedepsește cu moartea pe toți cei care încalcă principii morale
fundamentale.
„Moara cu noroc” este prima nuvelă psihologică din literatura română, care
ilustrează consecințele nefaste ale slăbiciunilor omenești, având mesajul moralizator că
patima după bani duce la pierderea sufletului.