Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Observatie:
R: Biblia spune clar ca Isus avea propia lui SLAVA din vesnicii, iar EGW
spune ca in stalpul de nor unde s-a aratat SLAVA DOMNULUI era
Hristos, nu Duhul Sfant. Nu poti separa SLAVA de Dumnezeu,
indiferent care din cele trei persoane ale Dumnezeirii ar fi, fiecare
dintre ele are propia lui SLAVA. Observati ca atunci cand era pe
muntele schimbarii la fata, Isus a cerut o manifestare a slavei Sale
dumnezeiesti si I s-a dat. Aceasta slana a tisnit prin natura umana care
acoprea natura divina si ucenicii au vazut aceasta slava manifestata in
forma exterioara incat au cazut cu fata la pamant.
2. Exodu 24. 12. Domnul a zis lui Moise: "Suie-te la MINE pe munte
si ramai acolo. Eu iti voi da niste table de piatra cu Legea si
poruncile pe care le-am scris pentru invatatura lor." 15. Moise s-
a suit pe munte, si norul a acoperit muntele. 16. SLAVA
DOMNULUI s-a asezat pe muntele Sinai, si NORUL l-a acoperit
timp de sase zile. In ziua a saptea, Domnul a chemat pe Moise
din mijlocul norului. 17. Infatisarea slavei Domnului era ca un foc
mistuitor pe varful muntelui, inaintea copiilor lui Israel. 18. Moise
a intrat in mijlocul norului si s-a suit pe munte. Moise a ramas pe
munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti.
Text biblic:
R: HRISTOS a fost datatorul Legii, Hristos avea propia lui Slava care
tisnea, pur si simplu, prin acoperisul norului ca un foc mistuitor pe
varful muntelui. Singura posibilitate ca omul sa nu moara la apariria
slavei lui Isus, era ca un nor gross a invaluie aceasta slava. Cand
Domnul Hristos ii conducea ziua in acel nor care-i umbrea de arsita
soarelui pustiului, slava Sa era in totalitate ascunsa de ochii evreilor,
dar aici pe munte, franturi de slava au fost lasate in mod intentionat sa
strapunga norul si sa apara in fata poporului ca un foc mistuitor.
Scopul urmarit era ca poporul sa se teama de Dumnezeu si sa-L
asculte, iar pe Moises a-L recunoasca ca reprezentant al Sau. Mai mult,
scopul aparitiei slavei lui Hristos era unul cu bataie lunga…Hai sa
vedem.
,, Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatra de
safir, in chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de
domnie se vedea ca un chip de om, care sedea pe el. 27. Am mai vazut
iarasi o lucire de arama lustruita ca niste foc, inauntrul caruia era omul
acesta si care stralucea de jur imprejur; de la chipul rinichilor lui pana
sus, si de la chipul rinichilor lui pana jos, am vazut ca un fel de foc, si
de jur imprejur era inconjurat cu o lumina stralucitoare. 28. Ca
infatisarea curcubeului care sta in nor intr-o zi de ploaie, asa era si
infatisarea acestei lumini stralucitoare care-l inconjura. Astfel era
ARATAREA SLAVA DOMNULUI.”
2Imp 19. 14. Ezechia a luat scrisoarea din mana solilor si a citit-o.
Apoi s-a suit la Casa Domnului si a intins-o inaintea Domnului,
15. caruia i-a facut urmatoarea rugaciune: "Doamne Dumnezeul
lui Israel care sezi pe heruvimi! Tu esti singurul Dumnezeu al
tuturor imparatiilor pamantului! Tu ai facut cerurile si
pamantul.”
R: Dan 8.11 ,, S-a inaltat pana la CAPETENIA OSTIRII, i-a smuls jertfa
necurmata si i-a surpat locul Locasului sau celui Sfant.”
Iosua 5. 13. ,,Pe cand Iosua era langa Ierihon, a ridicat ochii si s-a
uitat. Si iata ca un om statea in picioare inaintea lui, cu sabia scoasa
din teaca in mana. Iosua s-a dus spre el si i-a zis: "Esti dintre ai nostri
sau dintre vrajmasii nostri?"14. El a raspuns: "Nu, ci Eu sunt
CAPETENIA OSTIRII DOMNULUI, si acum am venit." Iosua s-a aruncat
cu fata la pamant, s-a inchinat si I-a zis: "Ce spune Domnul meu
robului Sau?" 15. Si Capetenia ostirii Domnului a zis lui Iosua: "Scoate-
ti incaltamintea din picioare, caci locul pe care stai este sfant." Si Iosua
a facut asa.”
Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: Și s-a văzut chivotul legământului
Său, în Templul Său.» Apocalipsa 11, 19. Chivotul legământului lui Dumnezeu se află în
Sfânta Sfintelor, a doua despărțitură a Sanctuarului. În serviciul sanctuarului pământesc,
care slujea ca o preînchipuire și «o umbră a lucrurilor cerești», această despărțitură era
deschisă numai în Ziua cea Mare a Ispășirii pentru curățirea Sanctuarului. De aceea,
anunțul că Templul lui Dumnezeu a fost deschis în ceruri și a fost văzut chivotul
legământului, arată către deschiderea Locului prea sfânt din Sanctuarul ceresc, în anul
1844, când Hristos a intrat acolo pentru a aduce la îndeplinire lucrarea de încheiere
a ispășirii. Aceia care, prin credința, au urmat pe Marele lor Preot, când și-a început
lucrarea în Locul prea sfânt, au văzut chivotul legământului Său. Când au studiat subiectul
sanctuarului, au ajuns să înțeleagă schimbarea locului slujirii Mântuitorului și au văzut că El
mijlocea acum înaintea chivotului lui Dumnezeu, mijlocind cu sângele Său în favoarea
păcătoșilor. {GA 144.2}
LEV. 16. 4.
Sa se imbrace cu tunica sfintita de in si sa-si puna pe trup
izmenele de in; sa se incinga cu braul de in si sa-si acopere capul cu
mitra de in; acestea sunt vesmintele sfintite, cu care se va imbraca el
dupa ce isi va spala trupul in apa.
R: Apoc 1. 12. M-am intors sa vad glasul care-mi vorbea. Si, cand m-
am intors, am vazut sapte sfesnice de aur.13. Si, in mijlocul celor sapte
sfesnice, pe Cineva care semana cu Fiul omului, imbracat cu o haina
lunga pana la picioare si incins la piept cu un brau de aur.14. Capul si
parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada; ochii Lui erau ca para
focului; 15. picioarele Lui erau ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor;
si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.16. In mana dreapta tinea
sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, si fata
Lui era ca soarele cand straluceste in toata puterea lui.
Descrierea lui Isus: Haina lunga, alba si incins cu brau de aur. Fata ca
soarele, parul alb, ochii ca para focului. Fara mitra sau coroana, exact
in haine simple de Preot si nu de Imparat.
Evrei 9. 24. Caci Hristos n-a intrat intr-un locas de inchinare facut de
mana omeneasca, dupa chipul adevaratului locas de inchinare, ci a
intrat chiar in cer, ca sa Se infatiseze acum, pentru noi, inaintea lui
Dumnezeu. 12. si a intrat, o data pentru totdeauna, in Locul Preasfant,
nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, dupa ce a
capatat o rascumparare vesnica.
R: Isus Hristos apartine unui alt legamant, mult mai bun decat
legamantul Levitic, El apartine legamantului cel Nou in care nu mai
este nevoie de sangele animalelor aduse zi de zi, si nici de Legea scrisa
pe lespezi de piatra. Noul legamant se bazeaza pe fagaduinte mai
bune, se bazeaza pe Legea scrisa intr-o inima si minte noua si se
bazeaza pe jerfa suprema a Mantuitorului care a fost si Preot si Miel
de sacrficiu in acelasi timp.
Am ramas cu studiul Zilei Ispasirii cand marele preot era intrat in Sfanta
Sfintelor si facea ispasire. Haideti sa vedem prin analogie cum se face
ispasirea in cer de catre Marele nostru Preot..
DE CE ZIUA ISPASIRII DIN CER NU ESTE DOAR O ZI DE 24 DE
ORE?
Dam. 7.9-10, 13-14 ,, „Mă uitam” spune profetul Daniel, „până când s-au
așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos.
Haina Lui era albă ca zăpada, și părul capului Lui era ca niște lână
curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc, și roțile Lui ca
un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de
slujitori Îi slujeau, și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a
ținut judecata și s-au deschis cărțile…„Și iată că pe norii cerurilor a venit
unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost
adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească,
pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate
limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, și nu va trece
nicidecum.
Observati ca spre deosebire de Ziua Ispasirii din VT, unde era prezent
doar marele preot si prezenta lui Dumnezeu pe capacul ispasirii din
Sfanta Sfintelor, in Sfanta Sfintelor din cer, scena este mult mai
complexa. Judecata se face public. Aici sunt toti ingerii prezenti in jurul
tronului Tatalui, aici vine Isus din Sfanta in Sfanta Sfintelor, aici sunt carti
si nu doar una….O sa vedem cate sunt.
Însoțit de îngeri cerești, Marele nostru Preot intră în Sfânta Sfintelor și acolo Se înfățișează
înaintea lui Dumnezeu, pentru a îndeplini ultimele acte ale slujirii Sale în favoarea omului —
pentru a îndeplini lucrarea judecății de cercetare și pentru a face ispășire pentru toți aceia
care au dreptul la binefacerile ei. {TV 479.3}
R: Sunt in ceruri trei carti, sau trei rapoarte care contin viata, faptele si
vorbele celor care intra la judecata: CARTEA VIETII, CARTEA DE
ADUCERE AMINTE SI CARTEA PACATELOR. Hai sa le luam pe rand..
CARTEA VIETII – Apoc 20.12 „Și a fost deschisă o altă carte, care era cartea vieții.
Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea” Luca
10.20 Isus le zice ucenicilor: „Bucurați-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri” Fil.
4. 3. Si pe tine, adevarat tovaras de jug, te rog sa vii in ajutorul femeilor
acestora, care au lucrat impreuna cu mine pentru Evanghelie, cu
Clement si cu ceilalti tovarasi de lucru ai mei, ale caror nume sunt
scrise in Cartea vietii. Dan 12.1,, .. Dar in vremea aceea, poporul tau va
fi mantuit, si anume oricine va fi gasit scris in carte.” Apoc.21. 27.
Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in
minciuna; ci numai cei scrisi in Cartea Vietii Mielului.” Cand cineva intra
in legamant cu Dumnezeu, numele lui este trecut in CARTEA VIETII
MIELULUI.
CARTEA DE ADUCERE AMINTE – Mal 3.16,, Atunci si cei ce se tem de
Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul
acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea
Lui, pentru cei ce se tem de Domnul si cinstesc Numele Lui.”Ps 56.8 ,,
„Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful
Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?”
,,În cartea aducerii aminte a lui Dumnezeu este imortalizată orice faptă
de dreptate. Acolo se înregistrează cu credincioșie orice ispită căreia i s-
a rezistat, orice păcat biruit, orice cuvânt de milă duioasă care a fost
exprimat. Și orice faptă de jertfire, orice suferință și orice durere
suportată pentru Hristos sunt raportate acolo.” T.V 481
R: Apoc 15. 8. Si Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu si
a puterii Lui. Si nimeni nu putea sa intre in Templu, pana se vor sfarsi
cele sapte urgii ale celor sapte ingeri.” Este cel mai minunat moment
pentru cei mantuiti sic el mai tragic moment pentru cei pierduti.
Ispasirea s-a terminat, Isus isi incheiei pt vesnicii preotia. Lucrarea Sa
ca MARE PREOT S-A TERMINAT PT VESNICII. Isi dezbraca haina de
MARE PREOT si o imbraca pe cea de IMPARAT AL IMPARATILOR!!
Apoc 19. 14. ,,Ostile din cer Il urmau calare pe cai albi, imbracate cu in
subtire, alb si curat. 15. Din gura Lui iesea o sabie ascutita, ca sa
loveasca neamurile cu ea, pe care le va carmui cu un toiag de fier. Si
va calca cu picioarele teascul vinului maniei aprinse a atotputernicului
Dumnezeu. 16. Pe haina si pe coapsa avea scris numele acesta:
"Imparatul imparatilor si Domnul domnilor."
,, Domnul mi-a arătat în mod lămurit că icoana fiarei va fi făcută înainte de încheierea
R: ,,Solemne sunt scenele legate de încheierea lucrării de ispășire. Interesele care se
cuprind în ea sunt copleșitoare. Judecata are loc acum în Sanctuarul de sus. Această
lucrare continuă timp de mulți ani. În curând — nimeni nu știe cât de curând — ea va ajunge
la cei vii. TV 490
- Niciodata Isus nu a facut misiune singur si noi suntem chemati sa facem la fel.
- Taria si puterea vine din colaborare, nu din misiune izolata. Chiar daca lucram
singuri trebuie sa avem un grup de support.
- Succesul Evangheliei depinde de respectarea acestui principiu elaborate de Isus.
Nu trebuie sa fim ,,insule” in misiune.
- Noi nu luptam pe teren cu oamenii, ci cu demonii din spate…Esti singur, esti pierdut!!
4. Solia ucenicilor era aceeași ca a lui Ioan Botezătorul și a lui Hristos Însuși:
„Împărăția cerurilor este aproape”. Ei nu trebuiau să intre în dispută cu oamenii cu
privire la întrebarea dacă Isus din Nazaret este sau nu Mesia; dar în Numele Lui
trebuiau să facă aceleași lucrări pline de milă pe care le făcuse El. El le-a spus:
„Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii. Fără
plată ați primit, fără plată să dați”. ( HLL 350.2)
DE CE NU FACEM ASTAZI TOT CE FACEA ISUS?
- Mesajul nostru trebuie sa fie clar: ,,DOMNUL VINE!!”
- Nu intram in disputa cu privire la TRINITATE…Este pierdere de timp si pierdere
de suflete.
- VINDECATI, INVIATI, CURATITI, SCOATETI..este valabil si astazi. Noi trebuie
sa credem lucrul acesta. Nu credem, nu avem success. Noi ne limitam doar la
predicare, dar Domnul spune clar: VINDECATI BOLNAVI, INVIATI MORTII,
SCOATETI DEMONII AFARA!!
Experienta. Multi ani m-am limitat la evanghelizarea oamenilor fara sa fac alceva
decat binevaceri pe langa seminarii biblice. Apoi am inceput sa ma rog si pt
vindecare in casele in care erau bolnavi si Domnul a ascultat. De cativa ani am
inteles mai clar lupta disperata a diavolului pentru mintea oamenilor si am inceput
sa fac pasi mici in aceasta directive. Am inteles ca el ataca mintea si ziua si
noaptea cand dormim. Cand am vise ciudate care ma sperie, stiu ca vin de la el
si ca e prin preajma. Ma trezesc si ma rog ca Domnul sa-l alunge din casa, din
curte si de pe strada unde stau. Apoi adorm asa de linistita.
Astazi am am avut discutii cu cei din Canada si Australia si se pare ca ceilalti de
pe grup suntem ramasi in urma in privinta ,,cercetarii duhurilor”. Regret ca in
disputa cu Marieta nu erau pe grup ca sa intervina si sa confirme exact ce am
spus eu ca femeia este condusa puternic nu de un spirit, ci de multi demoni.
Pregatiti-va ca voi cauta un studiu in acest sens. Cine nu invata sa deosebeasca
duhurile este condamnat la pierderea vietii vesnice.
5. ,,În timpul lucrării Sale, Hristos a devotat mai mult timp pentru vindecarea
bolnavilor decât pentru predicare. Minunile Lui mărturiseau despre adevărul
cuvintelor Sale, că El n-a venit să nimicească, ci să mântuiască. Neprihănirea
mergea înaintea Lui și slava Domnului era înapoia Lui. Oriunde Se ducea, veștile
despre faptele Sale de milă mergeau înainte. Pe unde trecuse, cei ce avuseseră
parte de mila Lui se bucurau de sănătate și puneau la lucru puterile pe care le
recâștigaseră. Mulțimi de oameni se adunau în jur să audă de pe buzele lor lucrurile
pe care le făcuse Domnul. Glasul Lui era cel dintâi sunet pe care-l auziseră unii în
viața lor. Numele Lui era primul cuvânt pe care-l rostiseră alții, fața Lui era cea dintâi
pe care o priviseră. Cum să nu-L iubească pe Isus și să nu-L laude? În timp ce
trecea prin orașe și sate, El era ca un curent vital, răspândind viață și bucurie prin
toate locurile pe unde trecea.” (HLL350.3)
CUM INTELEGEM EVANGHELIA PRACTICA?
- Suntem chemati sa predicam Evanghelia cu demonstratie practica..
- Lumea sa vada in noi niste oameni neprihaniti si plini de slava Domnului. Slava
Domnului sa se vada in ochii nostri, pe fata noastra, in umblarea noastra.
- Pe unde trecem noi, lumea sa simta ca a trecut Isus. Noi nu ne predicam pen oi,
biserica noastra, noi trebuie sa predicam pe Isus.
6. ,,Urmașii lui Hristos trebuie să lucreze ca El. Noi trebuie să-i hrănim pe cei
înfometați, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i mângâiem pe cei suferinzi și întristați.
Trebuie să-i ajutăm pe cei disperați, să le aducem nădejde celor deznădăjduiți. Și cu
noi se va împlini aceeași făgăduință: „Neprihănirea ta îți va merge înainte și slava
Domnului te va însoți.” (Isaia 58, 8.) Iubirea lui Hristos, manifestată printr-o slujire
neegoistă, va avea mai mare putere de a schimba pe făcătorul de rele decât
sabia sau tribunalul.”( HLL 350.4)
CUM CAPATAM NEPRIHANIREA SI SLAVA DOMNULUI IN VIATA NOASTRA?
- Sa nu uitam ca cei de la dreapta Domnului in MAREA ZI A REVENIRII sunt cei
care au impartit camara lor cu flamanzii, cei care au impartit sifonerul cu haine cu
cei goi, cei care au sters lacrimile celor intristati, cei care au mangaiat pe cei in
suferinta si au adus razele de soare in inima celor disperati si deznadajduiti.
- Niciodata sa nu uitam ca DRAGOSTEA este cea mai mare putere in schimbarea
celor certati cu Legea.
1 Ioan 5. 20. Stim ca Fiul lui Dumnezeu a venit si ne-a dat pricepere sa cunoastem pe
Cel ce este adevarat. Si noi suntem in Cel ce este adevarat, adica in Isus Hristos, Fiul
Lui. El este DUMNEZUL ADEVARAT SI VIATA VESNICA.
1.Evr 1 . 8. pe cand Fiului I-a zis: "Scaunul Tau de domnie, DUMNEZEULE, este
in veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate;
9. Tu ai iubit neprihanirea si ai urat nelegiuirea: de aceea, DUMNEZEULE,
Dumnezeul Tau Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decat pe
tovarasii Tai."
Is 9. 6. Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il
vor numi: "Minunat, Sfetnic, DUMNEZEU TARE, PARINTELE VESNICIILOR, Domn al
pacii."
Fap 5. 3. Petru i-a zis: "Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti
pe Duhul Sfant si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei?
……N-ai mintit pe oameni, ci pe DUMNEZEU."
,,Cele trei puteri au făcut un legământ pentru a coopera.Tot cerul s-a unit în
acţiune comună pentru împlinirea acestui scop. TATAL, FIUL şi DUHUL SFANT
au făcut un legământ pentru a coopera cu instrumentele omeneşti sfinţite.
Dacă suntem credincioşi legământului nostru, o poartă de comunicare cu cerul
se deschide pentru noi: o poartă pe care nici o mână omenească, nici un
instrument satanic nu o poate închide.” (Review and Herald, 17.5.1906. )
Trebuie să cooperăm cu cele mai înalte trei puteri ale cerului: Tatăl, Fiul şi
Duhul Sfânt iar aceste puteri vor lucra prin noi transformându-ne în împreună
lucrători cu Dumnezeu.” Mărturii speciale, seria 8, nr.7, pag. 51, anul 1905 .
R: Nu a fost nevoie de DUHUL SFANT doar cand a inspirit Biblia, este nevoie
de DUHUL SFANT si cand citim Biblia!! Fara DUHUL SFANT, Biblia este o carte
de istorie pe care o citim si atat!! Fara inspiratia DUHULUI SFANT, noi nu
putem intelege cine este ISUS HRISTOS si ce reprezinta pt sufletul nostru!!
ISUS Ii spune lui Petru ca e ferice de el pt ca DUHUL SFANT i-a descoperit cine
este EL, dar acelasi lucru e valabil si pt noi: DEVENIM PERSOANE FERICITE
DACA INTELEGEM PE DOMNUL ISUS SI DRAGOSTEA LUI!!!
- Rom.16. 25. Iar Aceluia care poate sa va intareasca, dupa Evanghelia mea si
propovaduirea lui Isus Hristos - potrivit cu descoperirea TAINEI care a fost
tinuta ascunsa timp de veacuri,
26. dar a fost aratata acum prin scrierile prorocilor si, prin porunca
Dumnezeului celui Vesnic, a fost adusa la cunostinta tuturor neamurilor, ca sa
asculte de credinta
CUM ADICA, A FOST TINUTA ASCUNSA TIMP DE VEACURI? CAND A FOST
DESCOPERITA? SAU, ESTE EA DESCOPERITA?
R: Din nou este vorba de o TAINA tinuta ascunsa timp de veacuri, dar
descoperita tuturor neamurilor prin scrierile profetilor!!
R: Pe langa faptul ca s-a intamplat ceva cu Domnul Isus Hristos in vesnicii, tot atunci
a aparut si HARUL. Harul nu a aparut in NOUL TESTAMENT, nu a fost manifestat doar
la cruce pentru prima data..HARUL a fost dat impreuna cu Hristos…DE ALTFEL, NICI
NU POTI SA SEPARI HARUL DE HRISTOS, IZVORUL HARULUI!!!
R: ISUS HRISTOS a fost sacrificat fizic la GOLGOTA, dar planul pt sacrificarea Lui a
fost facut in vesnicii, inainte de a exista o creatiune in Univers, in acele timpuri
imemoriale ale vesniciei, ATUNCI CAND EXISTAU DOAR CELE TREI PERSOANE ALE
DUMNEZEIRII.
„Dumnezeirea a fost plină de milă faţă de omenire şi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt,
s-au dăruit în împlinirea planului de mântuire. Pentru a aduce acest plan la bun
sfârşit s-a hotărât ca Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu să se jertfească
pentru păcat.” S S, pag.192.
Evrei 1. 5. Caci, caruia dintre ingeri a zis El vreodata: "Tu esti Fiul Meu; astazi Te-am
nascut"? Si iarasi: "Eu Ii voi fi Tata, si El Imi va fi Fiu"?
Ps 2. 7. "Eu voi vesti hotararea Lui" - zice Unsul - "Domnul Mi-a zis: "Tu esti Fiul Meu!
Astazi Te-am nascut.
1 Col 1. 15. El este chipul Dumnezeului celui nevazut, CEL INTAI NASCUT din toata
zidirea.-
Apoc 3. 14. Ingerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: "Iata ce zice Cel ce este Amin,
Martorul credincios si adevarat, INCEPUTUL ZIDIRII LUI DUMNEZEU:
Iov 1. 6. Fiii lui Dumnezeu au venit intr-o zi de s-au infatisat inaintea Domnului. Si a
venit si Satana in mijlocul lor.
CINE SUNT ACESTI FIII AI LUI DUMNEZEU?
NU VI SE PARE CIUDAT CA SUNT NUMITI FIII LUI DUMNEZEU? ISUS CUM ESTE
NUMIT?
R: Prin creatie Dumnezeu nu aduce la existenta niste fiinte care nu au legatura cu El,
Creatia X, Y, Z…Dumnezeu isi creaza familia Sa, fiii Sai. Daca Isus nu ar fi devenit
FIUL LUI DUMNEZEU inainte de creatie, fiintele create nu ar fi putut fi numite fiii lui
Dumnezeu deoarece legatura intre ei si Dumnezeu se facea si se faca DOAR prin FIUL
LUI DUMNEZE- Nimeni nu vine la Tatal decat prin mine…Cuvantul NIMENI cuprinde si
e pamanteni si pe cei din Univers.
Luc 3. 38. fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, FIUL LUI DUMNEZEU.
Gen 6. 2. FIII LUI DUMNEZEU au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase; si din toate
si-au luat de neveste pe acelea pe care si le-au ales.
R: Toate fiintele create sunt numite-FIII LUI DUMNEZEU!! Adam a fost numit FIUL LUI
DUMNEZEU!! URMASII LUI SET TIMP DE 1656 DE ANI DE LA CREATIE LA POTOP AU
FOST NUMITI FIII LUI DUMNEZEU
R: Nu numai ca Isus S-a infratit cu noi, mai mult, prin coborarea lui Isus noi avem ca
TATA pe Dumnezeu. ISUS este veriga de legatura dintre noi si Dumnezeu. Cand nu
intelegem notiunea de FIU, ATUNCI CADEM IN EREZIA ANTITRINITARIANA care
spune ca Isus nu este egal cu Tatal.
ISUS A COBORAT LA NIVELUL DE FIU NU CA SA FIE EGAL CU FIII LUI DUMNEZEU
CREATI, CI CA SA-I SALVEZE DACA VA FI NECESAR., SA FIE GARANTIA LOR.
Prin coborarea Sa, Isus a pus in practica doua lucruri extraordinare: UMILINTA SI
DRAGOSTEA
Os.1. 2. Intaia data cand a vorbit Domnul catre Osea, Domnul a zis lui Osea: "Du-te si
ia-ti o nevasta curva si copii din curvie; caci tara a savarsit o mare curvie, parasind pe
Domnul!"
R: Gomera venea acasa o vreme apoi pleca si se prostitua si se intorcea cu copiii pe
care ii lasa in grija lui Osea si iar pleca…Dupa o vreme Osea o cauta, o ierta si o
aducea acasa numai ca sa plece din nou… Pana intr-o zi cand si ibovnicii ei s-au
saturat de ea si au vandut-o ca sclava..Osea cand a auzit, a luat toti bani din casa Os
2. 2. Mi-am cumparat-o cu cincisprezece sicli de argint, un omer de orz si un letec de
orz.- si s-a dus in targul de sclavi…Un sclav costa 20 de sicli si Osea nu avea in casa
decat 15 sicli..A trebuit sa-si ia mancarea de la gura copiiilor si s-o rascumpere a nu
stiu cata oara…AICI E VORBA DE GOEL-LEGEA RASCUMPARARII ROBILOR, DE NOI
SI ISUS AL NOSTRU!!
MATEI 11. 27. "Toate lucrurile Mi-au fost date in maini de Tatal Meu; si nimeni nu
cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal,
afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere.
Fapte 4. 12. In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt NUME dat
oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti."
OBSERVATIE! Din acest motiv nu exista niciun nume in care sa fim mantuiti! Niciun
sfant, niciun inger si nici fecioara Maria!!
CITATE EGW
Dumnezeu l-a făcut [pe Lucifer] bun și frumos, cât s-a putut de ASEMANATOR cu Sine.
— The Review and Herald, 24 septembrie, 1901
O LUMINA SPECIALA îi lumina înfățișarea și strălucea împrejurul lui cu mai multă strălucire
și mai frumos decât în jurul celorlalți îngeri; totuși Hristos, Fiul cel scump al lui Dumnezeu,
avea INTAIETATE ASUPRA INTREGII OSTIRII CERESTI The Story of Redemption, 13.
Lucifer a fost un heruvim ocrotitor, CEL MAI INALTAT dintre ființele cerești create; el stătea
cel mai aproape de tronul lui Dumnezeu și era cel mai strâns legat și IDENTIFICAT cu
administrarea guvernării lui Dumnezeu; era cel mai înzestrat cu slava maiestății și puterii
Sale. — The Signs of the Times, 28 aprilie, 1890
Lucifer, „luceafărul dimineții”, era primul între heruvimii ocrotitori, sfânt și neîntinat. EL STA
IN PREZENTA MARELUI CREATOR, și razele continue ale slavei, care învăluiau pe eternul
Dumnezeu, se odihneau asupra lui. — Patriarchs and Prophets, 35.
Lucifer, „luceafărul dimineții”, întrecând în slavă pe toți îngerii care înconjurau tronul, ... [era]
UNIT CU CELE MAI STRANSE LEGATURI CU FIUL LUI DUMNEZEU. — The Desire of
Ages, 435. {AÎ 28.3
OBSERVATIE!!! ERAU PRIETENI…CE FAC PRIETENII? PETREC
TIMP IMPREUNA, POVESTESC, IMPARTASESC,
COLABOREAZA..CU SIGURANTA A ASISTAT LA CREEREA
CELORLALTI INGERI SI FIINTELE DE PE ALTE PLANETE, ERA TOT
TIMPUL IN PREZENTA RAZELOR CARE VENEAU DE LA TRONUL
TATALUI. IMI VINE IN MINTE IUDA..ISUS A PROCEDAT CU LUCIFER
CUM A PROCEDAT CU IUDA…L-A TINUT IN PREZENTA SA CA SA-L
FEREASCA DE CADERE, DAR AMANDOI AU ALES CEALALTA
PARTE
DE CE A CAZUT LUCIFER?
Is.14. 13. Tu ziceai in inima ta: "Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de
domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii
dumnezeilor, la capatul miazanoaptei,
14. ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Preainalt."
4. Cu coada tragea dupa el a treia parte din stelele cerului si le arunca pe pamant
Apoc 12. 7. Si in cer s-a facut un razboi. Mihail si ingerii lui s-au
luptat cu balaurul. Si balaurul cu ingerii lui s-au luptat si ei.
.
OBSERVATIE! Ce inseamna MIHAIL?- MIKHAEL: MI-CINE, KHA- E
CA, EL-EL...Lucrurile sunt clare!! Lucifer a pornit razboiul pr ca a
vrut sa stie cine e ca Dumnezeu- el sau Fiul lui Dumnezeu. In
aceasta situatie Fiul lui Dumnezeu a mai coborat o treapta, de la
nivelul de Fiu la nivelul de inger- MIKHAEL, comandantul ingerilor
ramasi credinciosi lui Dumnezeu. Si a inceput razboiul!!
Primul lucru pe care Fiul lui Dumnezeu l-a inventat a fost-
UMILINTA..Primul lucru pe care Lucifer l-a inventat a fost-
MANDRIA. Din acest motiv el s-a transformat din LUCIFER IN
DIAVOL…Ce frumos spune Filipeni 2 despre ISUS HRISTOS -. El,
macar ca avea chipul lui Dumnezeu.. S-a dezbracat pe Sine insusi…
S-a smerit si S-a facut ascultator…a luat un chip de rob
Apoc 12. 9. Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana, acela
care insala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati
si ingerii lui.
Satana tremura văzându-și lucrarea. Era singur, meditând la trecut, prezent și planurile lui
viitoare. Corpul lui puternic se cutremura ca datorită unei furtuni. Un înger din ceruri trecea
pe acolo. L-a strigat și l-a implorat pentru o întrevedere cu Domnul Hristos. I-a fost acordat
acest lucru. Atunci el a spus Fiului lui Dumnezeu că s-a pocăit de răzvrătirea lui și că
dorește din nou să aibă trecere înaintea lui Dumnezeu. Voia acum să ia locul pe care
Dumnezeu i-l rânduise înainte și să fie sub comanda Lui înțeleaptă. Domnul Hristos a
deplâns starea nenorocită a lui Satana, însă i-a spus, ca hotărârea lui Dumnezeu, că el nu
mai putea fi primit niciodată în ceruri.... Semințele răzvrătirii erau încă în el însuși.... {AÎ 46.3}
OBSERVATIE! CA SI IUDA S-A CAIT CA A PIERDUT TOATE AVANTAJELE DIN CER, DAR NU S-A POCAIT CU
ADEVARAT DE PACATUL DIN EL ..VOIA LOCUL PE CARE-L AVUSESA, DAR NU VOIA SA SE UMILEASCA SI SA
SE POCAIASCA
Deoarece nu putea avea trecere prin porțile cerului, el avea să aștepte LA INTRARE pentru
a batjocori și a căuta ceartă cu îngerii, când aceștia intrau și ieșeau. — The Spirit of
Prophecy 1:28-30
OBSERVATIE! Nu mai avea acces in cer, in cetate, pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu,
dar statea la intrarea in cer
L-am întrebat pe unul din aceștia de ce erau atât de minunați, de o frumusețe care o
întrecea cu mult pe a celor de pe pământ. Răspunsul a fost: „Am trăit într-o strictă ascultare
de poruncile lui Dumnezeu și nu am căzut prin neascultare, ca aceia de pe pământ”. Apoi
am văzut doi pomi, unul arătând foarte asemănător cu pomul vieții, din cetate. Fructele
ambilor pomi arătau grozav, dar dintr-unul ei nu puteau mânca. Aveau libertatea de a mânca
din amândoi, dar li se interzisese să mănânce dintr-unul. Apoi, îngerul care mă însoțea mi-a
spus: „Nici unul din cei aflați în acest loc nu a gustat din pomul oprit; dacă ar mânca însă, ar
cădea”.S.T.39
OBSERVATIE!! Satana nu a fost izolat pe pamant dupa alungarea lui si a ingerilor lui din
cer…Luca 8. 31. Si dracii rugau staruitor pe Isus sa nu le porunceasca sa se duca in
ADANC. Din textul acesta intelegem ca ei aveau o temnita undeva numita ADANC, dar
el a avut acces pana la portile cetatii din cerurii, unde ingerii buni intrau si veneau. Pe alte
planete create sunt cei doi pomi- POMUL VIETII SI POMUL CUNOSTIINTEI BINELUI SI
RAULUI…Deci, Satana avea acces la pomul cunostiintei binelui si raului.de pe alte planete.
ESTE SINGURUL LOC UNDE I S-A PERMIS ACCESUL CA SA ISPITEASCA SI SA-SI
PREZINTE PLANUL DIABOLIC!!!
Îngerii credincioși deplângeau soarta acelora care le fuseseră tovarăși la fericire și bucurie.
Pierderea lor era resimțită în ceruri. Tatăl L-a consultat pe Isus cu privire la aducerea la
îndeplinire, de îndată, a planului lor de a-l crea pe om pentru a locui pământul. — The Signs
of the Times, 9 ianuarie, 1879.
Tot cerul era bucuros și profund interesat de crearea lumii și a omului. Ființele omenești
constituiau o societate nouă și distinctă. — The Review and Herald, 11 februarie, 1902
Dumnezeu l-a creat pe om pentru slava Lui, pentru ca, după punere la probă și încercare,
familia omenească să poată deveni una cu familia cerească. PLANUL LUI DUMNEZEU A
FOST ACELA DE A REPOPULA CERUL CU FAMILIA OMENEASCA. — The S.D.A. Bible
Commentary 1:1082
OBSERVATIE!!! Dupa alungarea din cer, privind la locurile ramase goale, DUMNEZEIREA a
decis ca sa creeze familia omeneasca care urma sa ia locul ingerilor cazuti daca treceau cu
bine proba confruntarii cu Satana la pomul interzis
De îndată ce Domnul a creat, prin Isus Hristos, lumea noastră și i-a așezat pe Adam și pe
Eva în grădina Eden, SATANA SI-A FACUT PLANUL DE A-I FACE ASEMENEA NATURII
SALE PE TATAL SI PE MAMA OMENIRII. — The Review and Herald, 14 aprilie, 1896.
OBSERVATIE!!! Razboiul continua, din cer s-a mutat pe pamant. Imediat cum vede creerea
lui Adam si Eva si stie ca ei vor ocupa locurile lor in cer, se umple de invidie….Lupta e pe
viata si pe moarte. In Eden, aparent, diavolul are un castig..
Gen 3. 1. Sarpele era mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse
Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: "Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: "Sa nu
mancati din toti pomii din gradina"?"
2. Femeia a raspuns sarpelui: "Putem sa mancam din rodul tuturor pomilor din
gradina.
3. Dar despre rodul pomului din mijlocul gradinii, Dumnezeu a zis: "Sa nu
mancati din el si nici sa nu va atingeti de el, ca sa nu muriti."
4. Atunci sarpele a zis femeii: "Hotarat, ca nu veti muri,
5. dar Dumnezeu stie ca, in ziua cand veti manca din el, vi se vor deschide
ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul."
6. Femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit si ca pomul
era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mancat;
a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amandoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut
laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele.
Gen 3. 15. Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei.
Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul."
CE CREDETI CA A FACUT SATANA TIMP DE PATRU MII DE ANI PANA CAND ISUS S-
A INTRUPAT?
- A INCERCAT SA OMOARE SAMANTA FEMEII CA SA-L IMPIEDICE PE ISUS SA
SE NASCA…Apoc.12 13. Cand s-a vazut balaurul aruncat pe pamant, a inceput
sa urmareasca pe femeia care nascuse copilul de parte barbateasca….O SA
FACEM UN STUDIU SPECIAL PE ACEASTA TEMA.
A fost planul lui Dumnezeu acela ca lucrurile să fie puse pe o temelie de veșnică siguranță,
iar în consfătuirile din cer se hotărâse ca să i se dea timp lui Satana pentru a-și dezvolta
principiile care stăteau la temelia sistemului său de cârmuire. El susținuse că acestea sunt
superioare principiilor lui Dumnezeu. S-a dat timp pentru ca principiile lui Satana să fie puse
în aplicare, ca ele să poată fi văzute de universul ceresc. {HLL 759.2}
După ce a păcătuit, puterea sa de a înșela a fost cu atât mai amăgitoare și descoperirea
caracterului său cu atât mai dificilă datorită poziției sale înalte pe care o avusese la
Tatăl. {HLL 758.4}
Evrei 1. 6. Si, cand DUCE iarasi in lume pe CEL INTAI nascut, zice: "Toti ingerii lui
Dumnezeu sa I se inchine!"
Ev. 2. 14. Astfel, dar, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, TOT ASA
SI EL INSUSI A FOST DEOPOTRIVA PARTASI LA ELE, pentru ca, prin moarte,
sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul,
15. si sa izbaveasca pe toti aceia care, prin frica mortii, erau supusi robiei toata
viata lor.
16. Caci negresit, nu in ajutorul ingerilor vine El, ci in ajutorul semintei lui
Avraam.
17. Prin urmare, A TREBUIT SA SE ASEMENE FRATILOR SAI IN TOATE
LUCRURILE, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un Mare
Preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele
norodului.
18. Si, prin faptul ca El insusi a fost ispitit in ceea ce a suferit, poate sa vina in
ajutorul celor ce sunt ispititi.
OBSERVATIE!! Fiul Omului nu inseamna natura lui Adam inainte de cadere, cand era
in Paradis, Fiul Omului inseamna natura cazuta a lui Adam cand a fost scos din
Paradis..Natura noastra- Partas sangelui si carnii…ispitit in toate lucrurile ca si noi…
NOUA TEOLOGIE din AZS spune ca Isus nu a fost ca noi suta la suta, ca a fost ispitit
doar din afara nu si dinlauntru…FALS…Isus a fost inpitit IN TOATE LUCRURIELE CA
SI NOI, dar fara sa cada, fara pacat!!!
EGW : Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura
omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat corp omenesc
atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam,
El Şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii. Care erau consecinţele acestea, se poate
vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă
cu noi grijile şi ispitele şi să ne dea o pildă de o viaţă fără păcat. – Ellen White, HLL, p. 49
- PAI, DACA ISUS A AVUT NATURA SFANTA A LUI ADAM, NU POATE SA-MI FIE
MODEL, EL NU STIE ISPITILE CU CARE MA CONFRUNT EU SI NICI NU MA
POATE AJUTA CU NIMIC.
- DACA A AVUT ACEA NATURA SFANTA, ATUNCI NU-MI POATE CERE MIE SA
TRAIESC FARA PACAT..ASTA INSEAMNA CA EU VOI PACATUI PANA LA
SFARSITUL VIETII SAU PANA LA VENIREA LUI….
- CONFORM ACESTEI TEORII FALSE, NU VA EXISTA NICIODATA O ULTIMA
GENERATIE DE OAMENI, IN VIATA, CARE SA REFLECTE PE DEPLIN CHIPUL
LUI ISUS- CEI 144 DE MII
OBSERVATIE!!! MARE GRIJA CA ACEASTA EREZIE SE PREDICA DE LA
AMVOANELE AZS SI SE INVATA IN INSTITUTIILE NOASTRE!!
Mat 4. 3. Ispititorul s-a apropiat de El si I-a zis: "Daca esti FIUL LUI DUMNEZEU ,
porunceste ca pietrele acestea sa se faca paini."
- PACAT- 2 Cor 5. 21. Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut PACAT
pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.
Num 21.4. Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Rosie,
ca sa ocoleasca tara Edomului. Poporul si-a pierdut rabdarea pe drum
5. si a vorbit impotriva lui Dumnezeu si impotriva lui Moise: "Pentru ce ne-ati
scos din Egipt ca sa murim in pustiu? Caci nu este nici paine, nici apa si ni s-a
scarbit sufletul de aceasta hrana proasta."
6. Atunci Domnul a trimis impotriva poporului niste serpi infocati, care au
muscat poporul, asa incat au murit multi oameni in Israel.
7. Poporul a venit la Moise si a zis: "Am pacatuit, caci am vorbit impotriva
Domnului si impotriva ta. Roaga-te Domnului, ca sa departeze de la noi acesti
serpi." Moise s-a rugat pentru popor.
8. Domnul a zis lui Moise: "Fa-ti un sarpe infocat si spanzura-l de o prajina;
oricine este muscat si va privi spre el va trai."
9. Moise a facut un sarpe de arama si l-a pus intr-o prajina; si oricine era
muscat de un sarpe si privea spre sarpele de arama, traia.
Era un simbol straniu al lui Hristos. Tot aşa cum chipul şerpilor ce muşcau a fost
înălţat pe o prăjină, Isus, făcut „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Rom. 8,3),
avea să fie înălţat pe crucea ruşinii (Ioan 3,14.15). El a devenit păcat, luând asupra Sa
păcatele tuturor acelora care au trăit sau vor trăi pe pământ. „Pe Cel ce n-a cunoscut
niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu
în El” (2 Cor. 5,21). Privind la Hristos, omenirea neajutorată poate găsi viaţă.
- BLESTEM – Gal 3. 13. Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-
Se BLESTEM pentru noi - fiindca este scris: "Blestemat e oricine este atarnat
pe lemn" –
- MOARTE – Evr 2. 9. Dar pe Acela care a fost facut "pentru putina vreme mai
prejos decat ingerii", adica pe Isus, Il vedem "incununat cu slava si cu cinste"
din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin HARUL lui Dumnezeu, El
sa guste MOARTEA pentru toti.
OBSERVATIE!! Aici avem coborarea lui Isus treapta cu treapta, dezbracarea haina
dupa haina, de la pozitia de Dumnezeu pana la Fiul Omului devenit PACAT pt noi
si mort de o moarte rusinoasa pe cruce…Sa nu va imaginati ca Isus a murit pe
cruce avand panza aceea in jurul coapsei pt ca nu a fost asa…a fost rastignit fara
nicio haina pe El…Cata umilinta pentru Dumnezeu si din acest punct de vedere…
mai jos de atat nu se putea!!
Marcu 15. 34. Si, in ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: "Eloi, Eloi, lama
sabactani", care talmacit inseamna: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce
M-ai parasit?"
Ioan 19. 30. Cand a luat Isus otetul, a zis: "S-a ispravit!" Apoi Si-a plecat capul si
Si-a dat duhul.
Luc 23. 46. Isus a strigat cu glas tare: "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul!"
Si, cand a zis aceste vorbe, Si-a dat duhul.
ISUS NU A STIUT CE-I DINCOLO DE MORMANTUL SAU..DACA VA FI INVIAT SAU
NU
Mi s-a arătat cum fusese Satana odată, un înger fericit și înălțat. Apoi mi s-a arătat
cum era el acum. Încă mai are o statură regească. Trăsăturile îi mai sunt încă nobile,
căci el este un înger căzut. Expresia feței lui, însă, este plină de neliniște, grijă,
nefericire, răutate, ură, neastâmpăr, înșelăciune și orice rău. Am remarcat în special
acea frunte care odată era așa de nobilă: a început să se tragă îndărăt de la ochi. Am
văzut că el s-a înclinat atât de mult spre rău, încât orice calitate bună s-a degradat și
s-a dezvoltat orice trăsătură rea. Ochii îi erau vicleni, șireți și cu o mare putere de
pătrundere. Statura îi era mare, dar carnea atârna pe mâini și pe față. Cum îl priveam,
își sprijinea bărbia pe mâna stângă. Părea că se află în cugetare adâncă. Pe față avea
un zâmbet care m-a făcut să tremur, așa de plin era de răutate și de șiretenie satanică.
El zâmbește astfel când este sigur de victima lui, iar pe măsură ce o prinde în
capcană, zâmbetul îi devine tot mai îngrozitor.IM 45.4
Luând natura noastră, Mântuitorul S-a legat de omenire cu o legătură ce nu se va rupe
niciodată. El este legat de noi pentru veșnicie. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a
dat pe singurul Lui Fiu.” (Ioan 3, 16.) El L-a dat nu numai ca să poarte păcatele noastre și să
moară ca sacrificiu pentru noi, ci El L-a oferit neamului omenesc decăzut. Ca să ne asigure
de planul Său imutabil de pace, Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu să devină membru al
familiei omenești și să păstreze pentru totdeauna natura Sa omenească. Aceasta era
garanția că Dumnezeu Își va împlini Cuvântul. „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat și
domnia va fi pe umărul Lui.” Dumnezeu a adoptat natura omenească în persoana Fiului Său
și a dus-o în cerul preaînalt. HLL 25.3
Mat 28. 2. Si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant; caci un inger al
Domnului s-a coborat din cer, a venit si a pravalit piatra de la usa mormantului
si a sezut pe ea.
3. Infatisarea lui era ca fulgerul, si imbracamintea lui alba ca zapada.
Apoi îngerul cel puternic, cu o voce care a făcut ca pământul să se cutremure, a strigat:
„Isuse, Fiul lui Dumnezeu, Tatăl Tău Te cheamă!” Acela care câștigase puterea de a birui
moartea și mormântul a ieșit afară din mormânt, cu mersul unui învingător, pământul
clătinându-se și fiind brăzdat de fulgere și tunete. — The Spirit of Prophecy 3:192.
OBSERVATIE!! Mai mult ca sigur ingerul care a pravalit piatra si L-a strigat pe Isus a fost
ingerul Gabriel..Vreau sa observati ceva interesant…Lucrarea lui Isus s-a terminat in
momentul in care a rostit cuvintele: ,,Tata in mainile Tale imi incredintez sufletul….Din acel
moment, este treaba lui Dumnezeu daca Il inviaza sau nu…SI TATAL L-A CHEMAT LA
VIATA!!
Fap 1. 3. Dupa patima Lui, li S-a infatisat viu, prin multe dovezi, aratandu-li-Se deseori,
timp de patruzeci de zile, si vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Imparatia lui
Dumnezeu.
CINE A MAI DAT MARTURIE DESPRE MISIUNEA LUI ISUS TIMP DE 40 DE ZILE?
Mat 27. 50. Isus a strigat iarasi cu glas tare si Si-a dat duhul.
51. Si indata perdeaua dinauntrul Templului s-a rupt in doua, de sus pana jos,
pamantul s-a cutremurat, stancile s-au despicat,
52. mormintele s-au deschis, si multe trupuri ale sfintilor care murisera au
inviat.
53. Ei au iesit din morminte, DUPA INVIEREA LUI ISUS, au intrat in sfanta
cetate si s-au aratat multora.
OBSERVATIE!! Nu stim exact cine sunt…Cu siguranta sunt credinciosii din Vechiul
Testament…EI SUNT REPREZENTANTII OAMENILOR DE PE PAMANT LA INTRONAREA
MANTUITORULUI!!! Ridicarea Mantuitorului la slava pe care a avut-o inainte de coborare
nu se putea face in lipsa unor reprezentanti de pe Pamant. TOT UNIVERSUL TREBUIA SA
PARTICIPE LA ACEASTA INCORONARE..PROFETIA DIN ISAIA TREBUIA IMPLINITA
Is 24. 23. … caci DOMNUL OSTIRILOR va IMPARATII pe muntele Sionului si la
Ierusalim, stralucind de slava in fata BATRANILOR LUI.
OBSERVATIE!!! O prima observatie care trebuie facuta este aceea ca numarul 24 este
alcatuit din 12 X 2, in care 12 reprezinta numarul Imparatiei lui Dumnezeu ( 12 patriarhi, 12
apostoli, 12 temelii ale Noului Ierusalim, 12 porti ale Noului Ierusalim ). Din aceasta
perspectiva, numarul 24 poate reprezenta Imparatia lui Dumnezeu din Vechiul si Noul
Testament.
Faptul ca cei 24 de batrani sunt imbracati in haine albe si au pe cap cununi ale biruintei
( stephanos – cununa biruitorilor, nu “diadema” – cununa regala ! ), reprezinta un indiciu
important ca ei fac parte dintre oamenii rascumparati de pe pamant.
Fap 2. 36. Sa stie bine, dar, toata casa lui Israel, ca DUMNEZEU a facut DOMN si
HRISTOS pe acest Isus pe care L-ati rastignit voi."
Când Hristos a trecut prin porțile cerului, El a fost întronat în mijlocul adorării îngerilor. De
îndată ce această ceremonie s-a încheiat, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente
bogate, și Hristos a fost cu adevărat proslăvit, chiar cu slava pe care o avusese la Tatăl din
veșnicie. Revărsarea Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea
cerului că întronarea Mântuitorului a avut loc. Potrivit făgăduinței Sale, El a trimis din ceruri
Duhul Sfânt asupra urmașilor Săi, ca un semn că El a primit, ca preot și împărat, toată
puterea în cer și pe pământ și că El era Cel Uns peste poporul Său. {FA 38.3
,
Ev 5. 5. Tot asa, si Hristos nu Si-a luat singur slava de a fi MARE
PREOT, ci o are de la Cel ce I-a zis: "Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am
nascut."
„Acolo L-am văzut pe ISUS, un minunat MARE PREOT, stând înaintea Tatălui. La tivul
veșmântului Său era un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie. Cei ce au înviat cu Isus își
înălțau credința către El în Sfânta Sfintelor și se rugau: «Tată, dă-ne Spiritul Tău!»
Atunci Isus a suflat peste ei Spiritul Sfânt. În acea suflare era lumină, putere și multă
dragoste, bucurie și pace. M-am întors să privesc grupa celor ce erau în continuare
îngenunchiați înaintea tronului; ei nu știau că Isus îi părăsise. Satana părea să fie lângă
tron, încercând să conducă lucrarea Iui Dumnezeu. I-am văzut privind către tron și rugându-
se: «Tată, dă-ne Spiritul Tău!» Satana a suflat atunci peste ei o influență nesfântă; în ea era
lumină și multă putere, dar nici un pic de iubire, bucurie și pace. Ținta Satanei era să-i țină
pe aceștia în amăgire și să abată și să amăgească pe copiii lui Dumnezeu. Am văzut cum
unul după altul părăsesc grupul celor care se rugau la Isus în Sfânta Sfintelor și se alătură
acelor oameni dinaintea tronului primind într-o clipă influența nesfântă a Satanei.” — (Early
Writings, 55-56.)
Ev 4. 14. Astfel, fiindca avem un Mare Preot insemnat, care a strabatut cerurile
- pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - sa ramanem tari in marturisirea noastra.
15. Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre, ci
Unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat.
16. Sa ne apropiem, dar, cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa
capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie.
14. Si el mi-a zis: "Pana vor trece doua mii trei sute de seri si dimineti; apoi Sfantul
Locas va fi curatat!"
Fap 10. 42. Isus ne-a poruncit sa propovaduim norodului si sa marturisim ca El a fost
randuit de Dumnezeu Judecatorul celor vii si al celor morti.
Ev 10. 19. Astfel, dar, fratilor, fiindca prin sangele lui Isus avem o intrare
sloboda in Locul Preasfant,
20. pe calea cea noua si vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua
dinauntru, adica trupul Sau,
MULTIPLE INCORONARI
Apoc 19. 12. Ochii Lui erau ca para focului; capul il avea incununat cu MULTE
CUNUNI IMPARATESTI si purta un nume scris pe care nimeni nu-l stie, decat numai El
singur.
13. M-am uitat in timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerurilor a
venit unul ca un fiu al omului; a inaintat spre Cel Imbatranit de zile si a fost
adus inaintea Lui.
14. I s-a dat stapanire, slava si putere imparateasca, pentru ca sa-I slujeasca
toate popoarele, neamurile si oamenii de toate limbile. Stapanirea Lui este o
stapanire vesnica si nu va trece nicidecum, si Imparatia Lui nu va fi nimicita
niciodata.
Înainte de a intra în cetate, sfinții au fost aranjați într-un careu perfect, avându-L
pe Isus în mijloc. Capul și umerii Săi îi depășeau ca înălțime pe sfinți și pe îngeri.
Silueta Sa maiestuoasă și înfățișarea-I încântătoare puteau fi văzute de către toți cei
care formau careul. Apoi am văzut cum un număr foarte mare de îngeri au adus din
Cetate cununi glorioase — o cunună pentru fiecare sfânt, cu numele său scris pe ea.
Pe măsură ce Isus cerea coroanele, îngerii I le aduceau și, chiar cu mâna Sa
dreaptă, Isus cel minunat le punea pe capul sfinților. În același fel au adus îngerii și
harpele, iar Isus le-a oferit și pe acestea sfinților. Îngerii conducători au dat primii
tonul pe instrumentele lor și după aceea toate glasurile s-au înălțat în laudă fericită,
plină de recunoștință și fiecare mână a trecut cu îndemânare peste corzile harpei,
scoțând o muzică plină de armonie în acorduri bogate, perfecte. ST 287
Doamne, în entuziasmul meu cu privire la lucrurile pline de slavă ale lumii viitoare, nu
mă lăsa să pierd din vedere faptul că Tu eşti adevăratul motiv pentru care cineva ar vrea
să trăiască pentru totdeauna. Vreau să te cunosc mai bine in fiecare zi pentru veşnicie!
ISTORIA SANCTUARULUI
HAIDETI SA DEFINIM DOI TERMENI CARE SUNT LEGATI UNUL DE ALTUL: SANCTUAR SI INCHINARE
DEF: Sanctuarul este locul de guvernare cosmica al lui Dumnezeu, sediul parlamentului ceresc, este
locul unde Dumnezeu ,,locuieste”daca putem spune asa, desi El este omnipresent in toata creatia
Sa.
,, Sanctuarul din cer, în care Domnul Isus slujește în favoarea noastră, este marele
original, iar sanctuarul construit de Moise era o copie a acestuia. După cum sanctuarul de
pe pământ avea două încăperi, sfânta și sfânta sfintelor, există două locuri sfinte și
în sanctuarul din cer. Chivotul ce conținea legea lui Dumnezeu, altarul tămâierii și alte
instrumente de slujire care se găseau în sanctuarul pământesc erau duplicate ale celor din
sanctuarul de sus. Într-o viziune sfântă, apostolului Ioan i s-a permis să intre în cer și să
vadă sfeșnicul și altarul tămâierii și, când „templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost
deschis,” a mai văzut și „chivotul legământului Său.”I.M 377
UNDE ESTE ASEZAT SANCTUARUL DIN CER?
Sanctuarul este asezat pe un munte, muntele adunarii Dumnezeilor- Isaia 14. 13.
Tu ziceai in
inima ta: "Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai
presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe MUNTELE ADUNARII
DUMNEZEILOR, la capatul miazanoaptei, 14. ma voi sui pe varful
norilor, voi fi ca Cel Preainalt."
Ioan 4.23 citim: "Vine vremea si acum a si venit, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in
duh si in adevar. Fiindca astfel de inchinatori doreste Tatal
Ps 11.4. Domnul este in TEMPLU Lui cel sfant, Domnul Isi are scaunul
de domnie in ceruri. Ochii Lui privesc, si pleoapele Lui cerceteaza pe
fiii oamenilor.
19. Si Templul lui Dumnezeu, care este in cer, a fost deschis si s-
Apoc 11.
a vazut chivotul legamantului Sau in Templul Sau.
Acolo, alături de chivotul ceresc, stăteau INGERII VII, la fiecare capăt al chivotului, fiecare
umbrind cu o aripă tronul harului, fiind întinsă înainte și în sus, în timp ce celelalte aripi sunt
îndoite deasupra chipurilor lor, în semn de respect și umilință. — The Spirit of Prophecy
1:272….. reprezentându-i pe toți îngerii cerului care privesc cu interes și respect Legea lui
Dumnezeu, așezată în chivotul sanctuarului din ceruri. (A.I 100)
Legea lui Iehova, temelia guvernării Sale în ceruri și pe pământ, era tot atât de sfântă ca și
Dumnezeu Însuși;(A.I.60)
OBSERVATIE!! Templul din ceruri exista de cand exista Dumnezeu…Templu lui Dumnezeu
exista de cand exista Legea!!! De cand exista Legea? Legea este expresia caracterului lui
Dumnezeu….Deci Legea este vesnica la fel ca si Dumnezeu, Templu sau Sanctuarul este
locul de guvernare al lui Dumnezeu.
2.CINE ERAU CEI DOI INGERI CARE STATEAU LA CELE DOUA CAPETE ALE
CHIVOTULUI DIN CER?
EZ.28.14. Erai un HERUVIM OCROTITOR CU ARIPILE INTINSE; te
pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul
pietrelor scanteietoare.
Cei doi unși care stau înaintea Domnului întregului pământ au poziția pe care a avut-o odată
Satana, ca heruvim ocrotitor. Prin ființele sfinte care înconjoară tronul Său, Domnul ține o
legătură continuă cu locuitorii pământului. — The Review and Herald, 20 iulie, 1897.
În ceruri, Lucifer a fost, înainte de răzvrătirea sa, un înger măreț și înălțat, în ceea ce
privește onoarea, aproape de Fiul cel scump al lui Dumnezeu….O LUMINA SPECIALA îi
lumina înfățișarea și strălucea împrejurul lui cu mai multă strălucire și mai frumos decât în
jurul celorlalți îngeri; …The Story of Redemption, 13.
Lucifer a fost un heruvim ocrotitor, cel mai înălțat dintre ființele cerești create; el stătea cel
mai aproape de tronul lui Dumnezeu și era cel mai strâns legat și identificat cu administrarea
GUVERNARII LUI DUMNEZEU; era cel mai înzestrat cu slava maiestății și puterii Sale.
— The Signs of the Times, 28 aprilie, 1890.
CUM CREDETI CA SE DESFASOARA INCHINAREA DIN SANCTUARUL DIN CER?
IOV 1. 6.
Fiii lui Dumnezeu au venit intr-o zi de s-au infatisat inaintea
Domnului.
- Dumnezeu are discutii libere cu fiintele create
IOV 38. 7. atunci cand stelele diminetii izbucneau in cantari de bucurie
si cand toti fiii lui Dumnezeu scoteau strigate de veselie
-Dumnezeu nu face nimic in Univers fara stirea fiintelor deja create
3. In cer s-a mai aratat un alt semn: iata, s-a vazut un mare
Apocalipsa 12.
balaur rosu cu sapte capete, zece coarne si sapte cununi imparatesti
pe capete. 4. Cu coada tragea dupa el a treia parte din stelele cerului si
le arunca pe pamant.
14. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile intinse; te pusesem
Ezechiel 28.
pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor
scanteietoare. 15. Ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost
facut pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine. Ti s-a ingamfat
inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu
stralucirea ta. De aceea te arunc la pamant,
S-a demonstrat faptul că nemulțumirea lui nu avea nici un temei și i s-a arătat care avea să
fie rezultatul dacă persistă în răzvrătirea sa. Lucifer a fost convins că era greșit. El a crezut
că „Domnul este drept în toate căile Lui și milostiv în toate faptele Lui” (Psalmii 145, 17); că
rânduielile divine sunt drepte și că trebuie să le recunoască ca fiind astfel înaintea întregului
cer. Dacă ar fi făcut lucrul acesta, el s-ar fi salvat pe sine și pe îngerii săi.PP 39
CAND DUMNEZEU A VAZUT LOCUL RAMAS LIBER DUPA ALUNGAREA DIN CER A
INGERILOR, CE PLAN A PUS LA CALE?
,, Îngerii credincioși deplângeau soarta acelora care le fuseseră tovarăși la fericire și bucurie.
Pierderea lor era resimțită în ceruri. Tatăl L-a consultat pe Isus cu privire la aducerea la
îndeplinire, de îndată, a planului lor de a-l crea pe om pentru a locui pământul. — The Signs
of the Times, 9 ianuarie, 1879.
CARE A FOST SCOPUL CREERII OMULUI PE PAMANT?
,, Dumnezeu l-a creat pe om pentru slava Lui, pentru ca, după punere la probă și
încercare, familia omenească să poată deveni una cu familia cerească. Planul lui
Dumnezeu a fost acela de a repopula cerul cu familia omenească. — The S.D.A.
Bible Commentary 1:1082. {AÎ 48.7}
Locurile libere, create în cer după căderea lui Satana și a îngerilor lui, vor fi
completate de cei mântuiți ai Domnului. — The Review and Herald, 29 mai, 1900. {AÎ
49.1
Geneza 1. 26. Apoi Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul Nostru,
dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste
pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate
taratoarele care se misca pe pamant. 27. Dumnezeu a facut pe om
dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte
barbateasca si parte femeiasca i-a facut. 28. Dumnezeu i-a
binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: "Cresteti, inmultiti-va, umpleti
pamantul si supuneti-l; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile
cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant."29. Si
Dumnezeu a zis: "Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care
este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu
samanta: aceasta sa fie hrana voastra. 30. Iar tuturor fiarelor
pamantului, tuturor pasarilor cerului si tuturor vietatilor care se misca
pe pamant, care au in ele o suflare de viata, le-am dat ca hrana toata
iarba verde." Si asa a fost. 31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si
iata ca erau foarte bune. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o
dimineata: aceasta a FOST ZIUA A SASEA.
Matei 26. 36. Atunci Isus a venit cu ei intr-un loc ingradit, numit
Ghetsimani, si a zis ucenicilor: "Sedeti aici pana Ma voi duce acolo sa
Ma rog."
Ioan 1. 49. Natanael I-a raspuns: "Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu
esti Imparatul lui Israel!" 50. Drept raspuns, Isus i-a zis: "Pentru ca ti-
am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decat
acestea vei vedea."
Pacea, bucuria si linistea Edenului nu au durat prea mult!! Desi Dumnezeu a discutat pe larg
cu parintii nostril despre Satana si ingerii cazuti si le-a spus ca vor veni sa-I ispiteasca, desi
le-a spus ca singurul loc in care are acces este Pomul cunostiintei binelui si raului si ca ei nu
trebuie sa se duca acolo pt ca Satana este mai puternic decat ei, Adam si Eva au pacatuit
ascultand mai mult de Diavol decat de Dumnezeu. In urma acestei tragedii cosmice,
prezenta Duhului Sfant manifestata ca un vesmant de lumina in exteriorul lor, i-a parasite.
Geneza 3.1. Sarpele( Satan ail hipnotizase si el vorbea, nu sarpele) era
mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse Domnul
Dumnezeu. El a zis femeii: "Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: "Sa nu
mancati din toti pomii din gradina"? 2. Femeia a raspuns sarpelui:
"Putem sa mancam din rodul tuturor pomilor din gradina. 3. Dar
despre rodul pomului din mijlocul gradinii, Dumnezeu a zis: "Sa nu
mancati din el si nici sa nu va atingeti de el, ca sa nu muriti." 4. Atunci
sarpele a zis femeii: "Hotarat, ca nu veti muri, 5. dar Dumnezeu stie ca,
in ziua cand veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca
Dumnezeu, cunoscand binele si raul." 6. Femeia a vazut ca pomul era
bun de mancat si placut de privit si ca pomul era de dorit ca sa
deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mancat; a dat si
barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el. 7. Atunci li s-
au deschis ochii la amandoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta
frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele.
La poarta Paradisului, păzită de heruvimi, se descoperea SLAVA DIVINA. Aici veneau
Adam și fiii săi SA SE INCHINE LUI DUMNEZEU. Aici ei și-au reînnoit legământul de
ascultare față de acea Lege pe care au călcat-o, fiind astfel îndepărtați din Eden. Când valul
de nelegiuire s-a întins asupra pământului și stricăciunea oamenilor a determinat nimicirea
lor prin apele potopului, mâna care sădise Edenul l-a luat de pe pământ. Dar, la reînnoirea
finală, când vor fi „un cer nou și un pământ nou” (Apocalipsa 21, 1), el va fi readus pe
pământ, mult mai glorios împodobit decât a fost la început. {PP 62.2
Gen 4. 10. Si Dumnezeu a zis: "Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau
striga din pamant la Mine.
Gen 4. 26. Lui Set i s-a nascut si lui un fiu si i-a pus numele Enos.
Atunci au inceput oamenii sa cheme Numele Domnului.
„Lui Set i s-a născut și lui un fiu, și i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să
cheme Numele Domnului”. (Geneza 4, 26.) Cei credincioși s-au închinat lui Dumnezeu și
mai înainte, dar, pe măsură ce oamenii se înmulțeau, deosebirea dintre cele două clase a
devenit mai vizibilă. Exista o mărturisire deschisă de ascultare de Dumnezeu, din partea
unora, după cum, din partea altora, se da pe față dispreț și neascultare. {PP 80.2
Pentru un timp, cele două clase au rămas separate. Neamul lui Cain, răspândindu-se din
locul primei sale așezări, s-a întins peste câmpiile și văile unde locuiseră fiii lui Set, dar
aceștia, pentru a scăpa de influența lor molipsitoare, s-au retras spre munți și acolo și-au
făcut sălașurile. Cât timp a ținut această despărțire, ei au păstrat închinarea la Dumnezeu în
toată curăția ei.
Observatie!! Dupa nasterea lui Enos, Adam impreuna cu fiul sau Set au
inceput lucrarea misionara printre fiii lor si printre fiii oamenilor care
erau urmasii lui Cain. Datorita lucrarii lor s-au nascut oamenii care au
alcatuit poporul- FIII lui Dumnezeu.
Cu toată dezvoltarea nelegiuirii, a existat totuși un șir de bărbați sfinți care, înălțați și
înnobilați prin comuniunea lor cu Dumnezeu, au trăit ca în compania cerului. Ei au fost
oameni de o impresionantă putere intelectuală și ai unor minunate realizări. Ei au avut o
misiune mare și sfântă — aceea de a dezvolta un caracter neprihănit, de a-i învăța pe ceilalți
lecția sfințeniei, și aceasta nu numai pe cei din timpul lor, dar și din generațiile ce aveau să
vină după ei. Dintre aceștia, numai puțini dintre cei mai proeminenți sunt menționați în
Sfintele Scripturi; dar, în decursul tuturor veacurilor, Dumnezeu a avut martori credincioși și
închinători cu inima curată. {PP 84.2
Gen.5. 18. La varsta de o suta saizeci si doi de ani, Iared a nascut pe
Enoh
Cu cât era mai strânsă legătura lui cu Dumnezeu, cu atât mai profund era simțământul
slăbiciunii și nedesăvârșirii sale. Chinuit de creșterea stricăciunii celor nelegiuiți și temându-
se ca nu cumva necredința lor să slăbească respectul lui față de Dumnezeu, Enoh a evitat
continua legătură cu ei și a petrecut mai mult timp în singurătate, consacrându-se meditației
și rugăciunii. Astfel, el zăbovea înaintea lui Dumnezeu, căutând o mai clară cunoaștere a
voii Sale, pentru ca s-o poată împlini. Pentru el, rugăciunea era respirația sufletului; el trăia
chiar în atmosfera cerului. {PP 85.3}
Cu toată dezvoltarea nelegiuirii, a existat totuși un șir de bărbați sfinți care, înălțați și
înnobilați prin comuniunea lor cu Dumnezeu, au trăit ca în compania cerului. Ei au fost
oameni de o impresionantă putere intelectuală și ai unor minunate realizări. Ei au avut o
misiune mare și sfântă — aceea de a dezvolta un caracter neprihănit, de a-i învăța pe ceilalți
lecția sfințeniei, și aceasta nu numai pe cei din timpul lor, dar și din generațiile ce aveau să
vină după ei.
Cu o sută douăzeci de ani înainte de potop, Domnul i-a făcut cunoscut lui Noe, printr-un
înger, planul Său și l-a îndrumat să construiască o corabie. În timp ce lucra la corabie, el
trebuia să vestească faptul că Dumnezeu avea să aducă un potop de ape pe pământ, spre a
nimici pe cei nelegiuiți. Aceia, însă, care aveau să primească, să creadă această solie și
care aveau să se pregătească pentru acest eveniment, prin pocăință și schimbarea vieții lor,
vor găsi iertare și vor fi salvați. Enoh le-a repetat copiilor săi cele ce Dumnezeu i-a arătat în
legătură cu potopul, iar Metusala și fiii săi, care au trăit să audă propovăduirea lui Noe, au
dat ajutor la construirea corăbiei. {PP 92.2}
Grădina Edenului a rămas pe pământ mult timp după ce omul a fost alungat din locurile
plăcute ale acesteia. Neamului căzut în păcat i s-a permis mult timp să privească la căminul
cel inocent, însă intrarea acestuia era blocată de îngerii păzitori. Gloria divină era
descoperită la poarta păzită de heruvimi. De partea aceasta veneau Adam și fiii săi să se
închine lui Dumnezeu. Aici ei și-au reînnoit legământul privind ascultarea față de Legea pe
care o călcaseră, motiv pentru care fuseseră izgoniți din Eden. Când fluxul nedreptății s-a
răspândit pretutindeni în lume și nelegiuirea oamenilor a dus la distrugerea lor prin apele
potopului, mâna care așezase acolo Edenul l-a luat înapoi de pe pământ. Însă, la refacerea
finală, când „va fi un cer nou și un pământ nou”, acesta va fi restaurat și va fi mai glorios
împodobit decât la început. {CA 539.1
caci si omul nu este decat carne pacatoasa: totusi zilele lui vor fi de o
suta douazeci de ani."
Lumea era în copilăria ei și, cu toate acestea, nelegiuirea a ajuns așa de adâncă și atât de
întinsă, încât Dumnezeu nu o mai putea nicidecum suporta. El a zis: „Am să șterg de pe fața
pământului pe omul pe care l-am făcut”. (Geneza 6, 7.) El a declarat că Duhul Său nu se va
lupta totdeauna cu neamul omenesc vinovat. Dacă oamenii nu încetau să polueze cu
păcatele lor lumea și bogățiile ei cele mari, atunci El avea să-i șteargă din lumea creată de
El și să distrugă lucrurile cu care El Își găsea plăcerea să-i binecuvânteze; El avea să
șteargă de pe fața pământului fiarele de pe câmp și vegetația care dădea o așa abundență
de hrană și avea să transforme pământul cel frumos într-o vastă pustietate și ruină. {PP 92.1
AVEM AICI O PRIMA INCHIDERE A HARULUI SI O PRIMA RETRAGERE A DUHULUI SFANT DE PE PAMANT
,, Apele s-au înălțat cu cincisprezece coți deasupra celor mai înalți munți. Adesea, familiei
dinăuntrul corăbiei i se păruse că are să piară, întrucât timp de cinci luni de zile corabia lor a
fost aruncată încoace și încolo, lăsată — aparent — în voia vânturilor și a valurilor. A fost o
GREA INCERCARE; dar CREDINTA lui Noe NU S-A CLINTIT, pentru că avea asigurarea că
mâna divină era la cârmă. {PP 105.1}
În sfârșit, un înger a coborât din ceruri, a deschis ușa cea grea și i-a invitat pe patriarh și
casa lui să iasă și să meargă pe suprafața pământului, luând cu ei toate viețuitoarele. În
bucuria eliberării lor, Noe nu L-a uitat pe Acela prin a cărui grijă milostivă au fost salvați.
Primul lucru pe care l-a făcut după ce a părăsit corabia a fost acela de a ridica un altar și a
aduce jertfă din toate animalele și păsările curate, manifestându-și astfel recunoștința față
de Dumnezeu pentru salvarea lor și credința lui în Hristos, Jertfa cea mare.
,,…. iar în jurul scaunului de domnie era un curcubeu, simbolul îndurării divine. {Ed 177.3
Apoi un curcubeu, strălucind cu gloria de la tronul lui Dumnezeu, se proiectează pe
întinderea cerului și pare că înconjoară fiecare ceată care se roagă. Mulțimile înfuriate sunt
deodată oprite. Strigătele lor de batjocură se pierd. Subiectele furiei lor criminale sunt uitate.
Cu înfricoșătoare presimțiri rele, ei privesc asupra simbolului legământului lui Dumnezeu și
tânjesc să fie protejați de strălucirea lui copleșitoare.” — The Great Controversy, 635, 636.
DOCTRINA
STUDIUL NR 1 - Revelaţia lui Dumnezeu
CE VA SPUNE CUVANTUL ,,REVELATIE”?
R: Cuvantul REVELATIEON in limba latina si APOCALYPSIS in limba greaca
inseamna DESCOPERIREA unui lucru ascuns. Un exemplu de acest fel ar fi
develirea unei statui. Cand o opera de arta era sculptata, o statuie, de
exemplu, si voiau sa o arata publicului, exista un moment in care aceasta
statuie era dezvelita sub ochii spectatorilor foarte curiosi si interesati de
aceasta realizare. In sensul teologic sau religios, revelatia lui Dumnezeu
reprezinta caile prin care El S-a descoperit pe Sine si ne-a descoperit voia Sa si
Planul Sau pentru mantuirea omului. In mod special, revelatia se refera la
Biblie.
TEXTUL DE BAZA
3.Ioan 17.8 ,, Căci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei
le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că dela Tine am ieşit, şi
au crezut că Tu M'ai trimes.”
Ioan 14. 9 ,, Isus i-a zis: "De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai
cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum
zici tu, dar: "Arata-ne pe Tatal"?
A. ORIGINEA BIBLIEI
R: Inplinirea profetiilor spuse cu sute sau mii de ani inainte. Cea mai
veche profetie a fost spusa cu 4 mii de ani inainte de Hristos, exact
cand Adam si Eva au fost dati afara din Eden. Li s-a spus in Gen 3.15 ca
Isus Hristos se va naste din femeie si va zdrobi capul sarpelui. Sunt
sute de profetii despre Venirea lui Mesia, dar interesanta este ideia
sustinuta de un teolog prin care ni se spune ca ar fi bine sa meditam
macar la 365 de profetii despre Isus, adica un ape zi.
Când tânărul citi se rușină și nu mai îndrăzni sa ridice capul nici ochii
din pământ.
STUDIUL 2 – TRINITATEA
1.- 1 Ioan 5.7 (Caci trei sunt care marturisesc in cer: Tatal,
Cuvantul si Duhul Sfant, si acestia trei una sunt.)
PE CINE REPREZINTA ,,CUVANTUL” DIN ACEST TEXT?
R: La fel ca la botezul lui Isus!! Toate trei Persoanele Dumnezeirii isi fac
simtita prezenta cand un suflet sincer intra in legamant cu Dumnezeu.
Daca dorinta botezului a fost una din toata inima, atunci simti ca
orizontul tau se largeste si deschide drum pana la tronul lui
Dumnezeu, iar tu devii un fiu al lui Dumnezeu in care El isi gaseste
placerea. In acel moment unic din viata, numele celui botezat este
trecut in Cartea Vietii Mielului. Duhul Sfant coboara peste cel botezat
ca si peste Isus, iar omul nascut din nou nu mai traiete el ci Hristos
traieste viata in viata lui.
R: Exact acelasi lucru pe care-l spuneam mai sus! Duhul Sfant a fost
trimis pe pamant dupa ce Isus S-a inaltat la cer ca un al doilea
Mangaietor, care sa faca fata de oameni, exact ce a facut Isus. Mai este
un alt lucru interesant..Fara Duhul Sfant, noi nu-L putem intelege pe
Isus, nu putem intelege sacrficiul Lui, nu putem sa-L iubim. Fara Duhul
Sfant, Isus Hristos este un personaj care a trait acum 2000 de ani si a
fost rastignit, si atat. Dar, prin Duhul Sfant care ne inspira, ne mangaie
in necaz, ne calauzeste in studiu, ne confinge ca Isus este Dumnezeul
care a coborat atat de jos si s-a sacrificat atat de mult pt ca noi sa fim
mantuiti.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Doamne, i-a zis Filip,
arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns. Isus i-a zis: De atâta vreme
sunt cu voi, şi nu M'ai cunoscut, Filipe? Cine M'a văzut pe Mine, a
2. 1Petru 1.15-16 ,, după cum Cel ce v'a chemat este sfânt, fiţi
şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: Fiţi
sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. Dumnezeu este SFANT!!
7. Mat 5.48 ,, Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru
cel ceresc este desăvârşit. Dumnezeu este DESAVARSIT!
Povestire
Adancit in ganduri pe marginea doctrinei despre Trinitate, Augustin
se plimba pe plaja, cand a zarit un baietel cu o galeata, facand
ture-ture pentru a umple o groapa mica. Augustin l-a intrebat ce
face acolo. Baiatul a raspuns: „Incerc sa aduc oceanul in groapa
aceasta.” Atunci Augustin si-a dat seama ca si el incerca in zadar
sa-l cuprinda pe Dumnezeul infinit cu mintea lui finita.
„Descoperirea despre Sine, dată de Dumnezeu în Cuvântul Său,
este pentru studiul nostru. Atât avem dreptul de a căuta să
înţelegem. Dincolo însă de aceasta, nu putem pătrunde. Cea mai
înaltă inteligenţă se poate zbate singură până la epuizare, vrând
să ghicească natura lui Dumnezeu; dar efortul va fi zadarnic.
Problema aceasta nu ne-a fost nouă dată să o rezolvăm. Nici o
minte omenească nu-L cuprinde pe Dumnezeu. Să nu încerce
omul limitat să-L explice. Nimeni să nu se lanseze în speculaţii
privind natura Sa. Aici tăcerea este elocventă. Căci Singurul
Atotştiutor este mai presus de discuţie.”
Ioan 8.58. Isus le-a zis: Adevărat, adevărat, vă spun că, mai
înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.
CE VREA SA SPUNA ISUS PRIN ACESTE CUVINTE?
Mica 5.2 ,, Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între
cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuş din tine Îmi va ieşi Cel
ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în
vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”
R: Profetul Mica a trait cu peste 740 de ani inaite de venirea lui Isus
in Betleem, a fost contemporan cu Isaia si a prezis ca Cel care se va
naste in Betleem nu exista doar din Betleem, ci obarsia sau originea
Lui e din vesnicie, in vremuri imemoriale. Cine S-a nascut in
Betleem? Isus Hristos! Deci Isus Hristos nu exista doar din Betleem,
El exista de cand exista Dumnezeu. In Betleem a venit ca Fiul al
Omului ca sa ne invete cum sa traim, cum sa iubim si a venit sa
moara pt noi ca Mantuitor al lumii.
CE INSEAMNA PLINATATE?
Ioan 1,14 ,,Cuvântul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin
de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai
ca slava singurului născut din Tatăl. “
4. MANTUITOR…Tot in Evanghelii
6. JUDECATOR
Fapte 10.42 ,, Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, şi să
mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii
şi al celor morţi
7. IMPARAT AL IMPARATILOR
Text de baza:
R: Era Joi seara, Isus impreuna cu ucenicii Sai servisera prima Sfanta
Cina, ca un simbol care le va aminti despre jertfa minunata a
Mantuitorului. Iuda, iesise din camera sa mearga sa-L vanda pe
Domnul, iar ucenicii erau extrem de tristi. Simteau ca ceva teribil
urmeaza sa se intample, si Domnul le-a facut cea mai frumoasa
fagaduinta care urma sa le umple inima lor, si inima tuturor
credinciosilor care urmau sa creada in ea. UN ALT MANGAIETOR, urma
sa vina si sa tina locul lui Isus pe pamant. Domnul Isus a fost primul
MANGAIETOR, iar Duhul Sfant urma sa fie al doilea MANGAIETOR.
R: Pot eu sa va vorbesc aici ore in sir despre adevarul Bibliei, poate cel
mai bun predicator sa va predice ani de zile despre adevarul biblic, dar
daca Duhul Sfant nu va convinge, nu se prinde nimic de voi. Eu am
invatat un lucru cand fac seminarii cu cineva: Daca observ la acea
persoana lucruri care nu sunt corespunzatoare cu Biblia, nu-i spun
direct sa renunte la ele. Exemplu: Daca poarta bijuterii, sau merge in
pantaloni la biserica, eu nu-i spun sa renunte la ele pentru ca daca e
sincera, Duhul Sfant o va convinge si renunta singura. Lucrarea
Duhului Sfant este perfecta fata de a omului. Noi trebuie sa prezentam
adevarul si de corectare se ocupa El.
visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna,
în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci
2. CE ESTE ,,PACATUL”?
R: Păcatul înseamnă o încălcare a legilor lui Dumnezeu, o stricare a
legăturii cu El și cu aproapele. MAI INSEAMNA GRESIREA TINTEI
PUSE DE DUMNEZEU. E ca la trasul cu pusca la o tinta fixa pe care nu
o nimeresti. Pacatul este gresirea tintei puse de Dumnezeu pentru noi.
Tinta lui Dumnezeu pt omenire a fost: MANTUIREA, FERICIREA,
TRAIREA VIETII VESNICE, dar omul prin neascultare a ratat aceasta
TINTA.
1Ioan 3.4 ,, „Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi PCATUL este
FARADELEGE."
Observatie!! PACATUL este trairea unei vieti FARA LEGEA LUI
DUMNEZEU!! Adica calcarea CELOR 10 PORUNCI!! Oricine calca una
din aceste 10 porunci, traieste in pacat.
ORIGINEA RAULUI SAU A PACATULUI
ISAIA. 14. 12-14 ,, Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al
zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu
ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de
domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele
adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful
norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt
CE INTELEGETI DIN ACEST PASAJ BIBLIC?
Ezechiel 28. 11. Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel: 12. "Fiul
omului, fa un cantec de jale asupra imparatului Tirului si spune-i:
"Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Ajunsesesi la cea mai inalta
desavarsire, erai plin de intelepciune si desavarsit in frumusete. 13.
Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul
de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu
onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald si cu aur; timpanele si
flautele erau in slujba ta, pregatite pentru ziua cand ai fost facut.
14. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile intinse; te pusesem pe
muntele cel sfant al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor
scanteietoare. 15. Ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai
fost facut pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine. 16. Prin
marimea negotului tau te-ai umplut de silnicie si ai pacatuit; de
aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu si te nimicesc,
heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scanteietoare. 17. Ti s-a
ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat
intelepciunea cu stralucirea ta. De aceea te arunc la pamant, te dau
priveliste imparatilor. 18. Prin multimea nelegiuirilor tale, prin
nedreptatea negotului tau ti-ai spurcat locasurile sfinte; de aceea
scot din mijlocul tau un foc care te mistuie si te prefac in cenusa pe
pamant, inaintea tuturor celor ce te privesc.
CUM ARATA ACEST HERUVIM OCROTITOR CAND A FOST CREAT?
Apoc. 12:7-9,, Şi în cer s'a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s'au
luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s'au luptat şi ei, dar
n'au putut birui; şi locul lor nu li s'a mai găsit în cer. Şi balaurul cel
mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală
întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost
aruncaţi şi îngerii lui.
R: Daca s-ar fi prezentat sub forma lui reala, ar fi fost imediat identificat,
asa ca a hipnotizat un sarpele prin care a vorbit si a inselat parintii nostri.
Stiti de ce nu a sesizat Eva ca in spate este Diavolul? Pentru ca sarpele
era una din creatiile lui Dumnezeu. Nu era prima data cand Adam si Eva
vedeau sarpele, mai ales ca Adam i-a dat numele de sarpe. Insa,
niciodata pana atunci sarpele NU VORBISE si acest lucru trebuia sa-I fi
pus in alerta. Trebuia, la inteligenta lor superioara sa-si dea seama ca
este Diavolul. Vedeti, multi zic ca Dumnezeu a fost aspru si ca i-a alungat
din Eden pt ca au mancat dintr-un pom, dar problema a fost foarte
grava. DE CINE AU ASCULTAT, E PROBLEMA…DE DUMNEZEU SAU DE
DIAVOL??? Ei au intors spatele lui Dumnezeu si au trecut in tabara
Diavolului.
URMARILE PACATULUI
Geneza 3.16-19 ,, Femeii i-a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi
însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după
bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.Omului i-a zis: ,,Fiindcă ai
ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care
îţi poruncisem: Să nu mănânci deloc din el, blestemat este acum
pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în
toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci
iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până
te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi
în ţărână te vei întoarce.
4. Mântuirea omului
Ioan 3.16 ,, Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat
pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să
aibă viaţă veşnică.
Fapte 4.12 ,,În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este supt cer
nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.
Ioan 14.6 ,, Isus i-a zis: ,,Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu
vine la Tatăl decât prin Mine.
Ioan 10.9 ,, Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit;
va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.
Ioan 19.30 ,, Când a luat Isus oţetul, a zis: ,,S'a isprăvit!” Apoi şi-a
plecat capul, şi Şi-a dat duhul.
TEXTUL CHEIE: Ioan 3.3 ,, „Drept răspuns Isus i-a zis: ‚Adevărat,
adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea
împărăţia lui Dumnezeu."
PUTEM INTRA IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU FARA NASTEREA
DIN NOU?
R: Lucrul acesta este cu neputinta. Un mare carturar am venit la Isus
noaptea sa stea de vorba cu El. El facea parte din Parlamentul
Iudeilor( Sinedriu) si a cunoscut ca Isus este un Invatator trimis de
Dumnezeu. Nicodin era un mare invatator al Bibliei, profesor de teologie,
dar nu era nascut din nou, inima lui nu era schimbata, nu cunostea
puterea Duhului Sfant in viata lui. Asa se face ca poti sa cunosti teoretic
Biblia, si chiar sa o memorezi capitol cu capitol, dar daca nu te lasi
schimbat de Duhul Sfant, nu ai cum sa intri in imparatia lui Dumnezeu.
,,În darul fără egal al Fiului Său, Dumnezeu a înconjurat lumea întreagă
cu o atmosferă de har, tot așa de reală ca și aerul care înconjoară globul
pământesc. Toți aceia care aleg să respire această atmosferă dătătoare
de viață vor trăi și vor crește până la statura de bărbați și femei în
Hristos Isus. {CH 68.1}
R: Asa cum lumina soarelui se intensifica treptat, asa are loc nasterea din
nou. Putin cate putin lasam din lucrurile rele prin Duhul Sfant, si crestem
in cele bune. Nu ca ar fi imposibil pentru Dumnezeu sa ne schimbe
imediat, dar El nu schimba nimic din viata noastra fara acordul nostru, iar
noi ne dam acordul doar cand vedem ca acele lucruri sunt rele si vrem sa
scapam de ele. Si pentru acest lucru e nevoie de timp.
3. Mărturisirea
1 Ioan 1.9 ,, Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi
drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice
nelegiuire.
Observatie! Marturisirea pacatelor se face doar lui Dumnezeu..Nu
preotilor sau calugarilor si nu oamenilor care ar putea sa transmita
mai departe. Sigur, e bine si frumos sa ai un prieten de incredere
care te poate sustine in rugaciune pentru a scapa de acel pacat.
Deasemenea Biblia spune sa-ti ceri iertare persoanei fata de care ai
pacatuit si sa-ti ceri iertare public daca ai pacatuit public. Cuvintele
au un efect fantastic asupra noastra personal si in momentul
marturisirii simti cu adevarat cat de odios este acel pacat faptuit.
4. Lepădarea păcatului
Prov 28.13 ,, Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar
cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.
Observatie! Nu te ajuta cu nimic recunoasterea, regretul si
marturisirea unui pacat daca tu continui sa-l faci. Astazi il faci,
diseara iti ceri iertare si maine o iei de la capat. Trebuie sa-i spui lui
Dumnezeu ca vrei putere si vointa intarita sa nu mai repeti pacatul.
Dumnezeu abia asteapta sa implineasca aceasta rugaciune. Nicio
rugaciune nu primeste un raspuns mai repede decat dorinta de
eliberare de pacat.
5. Predarea
Rom 12.1 ,, Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui
Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă,
plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă
duhovnicească.
Observatie! Noi, cu puterea noastra nu putem sa nu pacatuim.
Pacatul este mai puternic decat noi pentru ca vine de la Satana
care e mai puternic decat noi. Asa ca, avem nevoie de o putere
superioara diavolului care sa ne ajute sa punem punct pacatului,
indiferent sub ce forma apare. Locuirea launtrica a Domnului Isus
in inima noastra va aduce biruinta asupra pacatului si va produce in
noi nasterea din nou. Aceste cinci faze sunt obligatorii in viata celui
care vrea sa fie nascut din nou si este lucrarea exclusiva a Duhului
Sfant asupra lui.
Ioan 3.5-7 ,, 5. Isus i-a raspuns: "Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu
se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui
Dumnezeu 6. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din
Duh este duh. 7. Nu te mira ca ti-am zis: "Trebuie sa va nasteti din nou."
R: Nastere din Duhul Sfant este practic, nasterea din nou!! Pana la acest
moment omul a trait condus de firea pamanteasca si de temperamentul
cu care s-a nascut. In momentul in care Duhul Sfant este invitat sa
conduca viata omului, El vine impreuna cu roada Sa: dragostea, bucuria,
pacea, indelunga rabdare, facerea de bine, credinciosia, blandetea si
infranarea poftelor. Iar omul trecut prin apa botezului si nascut din nou
devine o fiinta noua, asemeni Creatorului sau!
NEPRIHANIREA este meritul lui Hristos care este pus in dreptul pacatosului
pocait. De cele mai multe ori este reprezentata in Biblie ca o haina alba si curata
pe care Hristos o pune peste pacatosul pocait.
R: Fara cusur din punct de vedere moral, fara pacat, fara gresala, nu
cunostea raul si nici nu-l facea, cunostea doar binele. Asta era starea in
care Dumnezeu a creat pe Adam si Eva.
Isus spune clar: Matei 5.20 ,, Căci vă spun că, dacă neprihănirea
voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu
niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
Rom 3.24 ,, Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său,
prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.
Ioan 8.11 ,, Nimeni, Doamne, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: Nici
Eu nu te osândesc. Du-te, şi SA NU MAI PACATUIESTI.
Introducere! Legea este principiul care sta la baza ordinii din Univers
Legea exprimă dependenţa şi logica tuturor relaţiilor din Univers. În
acest înţeles larg, Legea este egală cu ordinea cosmică, socială şi morală
din lume. Fara Lege, ordinea din Univers si din lume devine un haos.
Lupta diavolului impotriva desfintarii Legii arata haosul de pe pamantul
dominat de el. Daca Dumnezeu nu ar fi intervenit, pamantul si oamenii
erau demult distrusi din cauza calcarii Legii lui Dumnezeu.
Romani 7.7 ,, Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici
de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege.
De pildă, n'aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi
spus: ,,Să nu pofteşti!
Geneza 4.7 ,, Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar
dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după
tine, dar tu să-l stăpâneşti.
R: Fecioara Maria, sfinti de tot felul – Arsenie Boca, sfantul Vasile, Ion,
Buda, Mahomed. Oamenii au zeii lor si sfinti lor la care se inchina. Unii se
inchina la sfantul Anton, altii la Arsenie Boca, altii la Fecioara Maria, altii
la Buda si Mahomed. Toate aceste personaje sunt MOARTE si atunci cand
cineva se inchina lor, practic se inchina diavolului care se ascunde in
spatele lor cum s-a ascuns in Eden in spatele sarpelui. Scopul diavolului
este ca omul sa se inchine la orice si la oricine, numai sa nu se inchine lui
Dumnezeu.
R: Pt ca ti-a lipsit ocazia sa-l pui in practica, dar daca ar fi existat aceasta
ocazie, nu ai fi ratat-o. Judecata lui Dumnezeu va avea loc inclusiv la
nivelul gandurilor. Cand Dumnezeu a distrus lumea antidiluviana a
distrus-o si pt acest pacat teribil-curvia. Biblia ne sfatuieste sa avem in noi
gandul lui Isus Hristos!!
R: Sunt mai multe moduri de a minti pe cineva. Fie direct prin vorba atunci
cand spui ceva ce stii sigur ca nu-i asa, dar insisti sa fii crezut. Atunci cand spui
adevarul pe jumatate si lasi loc de interpretari si derutezi pe cel cu care stai de
vorba. Isus spune ca vorbirea noastra trebuie sa fie atat de clara cum sunt
cuvintele DA si NU. Noi putem minti prin mimica fetei sau prin privire. Nu
spunem niciun cuvant, dar minciuna neexprimata se reflecta in mimica sau
privire. Biblia spune ca orice lucru va fi adus la judecata, inclusiv lucrurile
ascunse in mintea noastra sau ascunse de altii.
R: Ori de cate ori ravnim la ce-i apartine celui de langa noi... Orice lucru
cat de mic pe care-l poftim este un precedent pentru un pacat. Ca sa nu
mai vorbim de casa, masina, serviciu, sot/sotie etc. Biblia zice sa ne
multumim cu ce avem, iar daca acele lucruri nu corespund cu idealul
nostru, atunci sa punem mana si sa le imbunatatim ca sa nu mai poftim
la altii. Prin pofta a cazut diavolul din cer pe pamant si apoi in iad va
ajunge si prin pofta a cazut Adam din Eden pe un pamant blestemat.
LEGEA CEREMONIALA
Fapte 6.14 ,, În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret
va dărâma locaşul acesta, şi va schimba obiceiurile, pe cari ni le-a
dat Moise.
R: Legea ceremoniala este numita Legea lui Moise sau obiceiurile date de
Moise. Diferenta intre cele doua Legi e de la cer la pamant. Legea lui
Dumnezeu a fost scrisa pe doua table de piatra, iar Legea lui Moise a fost
scris pe suluri din piele. Legea lui Dumnezeu a fost pusa in chivot, Legea
lui Moise a fost pusa langa chivot. Legea lui Dumnezeu este vesnica, a lui
Moise a fost temporala, doar pana la cruce. Legea lui Dumnezeu se refera
la comportamentul omului, iar Legea lui Moise se refera la regulile de
jertfire ale animalelor pt iertarea pacatelor. Etc
Luca 4.16.31 ,, A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său,
în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S'a sculat să citească. S'a pogorât în
Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului.”
Marcu 2.27-28 ,, 27. Apoi le-a zis: "Sabatul a fost facut pentru om,
iar nu omul pentru Sabat;28. asa ca Fiul omului este Domn chiar
si al Sabatului."
CARE A FOST ATITUDINEA LUI ISUS FATA DE SABAT! CUM ESTE NUMIT EL?
R: Isus a serbat Sabatul incepand din copilaria Lui, in Nazaret locul copilariei
Lui, si pana la sfarsitul vietii Lui pamantene. El explica foarte clar ca Sabatul a
fost facut pentru om, si El este Domnul Sabatului, adica exact ce a spus la
Creatiune ca aceasta zi este o zi sfanta care-I apartine, iar omul trebuie sa o
puna deoparte pentru relatia de partasie cu El si cu cei din jurul lui. Mai mult El
spune ca vor exista crestini care vor serba Sabatul pana la sfarsitul
pamantului!! Isus este modelul nostru. Noi trebuie sa facem ce a facut El, sa
pazim ziua pe care El a serbat-o..Isus este CALEA, ADEVARUL SI VIATA. NIMENI
NU AJUNGE LA TATAL DECAT PRIN EL!
Luca 23. 54-56 ,, Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului. Femeile,
R: Avem in acest pasaj trei zile, una dupa alta- Ziua pregatirii, Sabatul si
Ziua I, adica VINERI, SAMBATA SI DUMINICA. Femeiile care au umblat cu
Isus trei ani si jumatate nu au indraznit Vineri seara dupa apusul soarelui
sa mearga si sa unga trupul lui Isus. S-au dus Duminica dimineata!!
Observati ca Isus a inviat Duminica dimineata, El s-a odihnit in Sabat
inclusiv in moarte. Ziua aceasta de Sabat a petrecut-o in mormant,
ridicandu-se la o noua viata ca simbol al tuturor care vor fi mantuiti si
vor trece la o noua recreatiune.
Fapte 17.2 ,, Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de
Sabat a vorbit cu ei din Scripturi
Exodu 16.23 ,, Moise le-a zis: ,,Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua
de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi
ce aveţi de fiert, şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va
rămânea!
R: Ziua de Sabat tine exact cat tine o zi de creatie! Ziua creatiei nu a fost de la
12 noaptea pana la 12 noaptea urmatoare!! Ziua de creatie a inceput de la
apusul soarelui si pana la apusul soarelui- ,, Astfel, a fost o seara, si apoi a
fost o dimineata”Deci, SABATUL INCEPE DE VINERI SEARA DE LA
APUSUL SOARELUI SI PANA SAMBATA SEARA LA APUSUL SOARELUI.!!
Isaia 58.13-14 ,, Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să
nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi
R: Exact ce-a făcut Isus, asta putem face. Să ajutăm pe cei în nevoie
care trebuie ajutați atunci și nu suportă amânare problema lor. Să duci
un om la medic, să-i cumperi un medicament, sa-i faci un ceai dacă
are nevoie, o injecție, sa faci focul la un om bătrân într-o zi de Sabat în
timpul iernii. Omul e mai important decat Sabatul. Dacă ai animale, le
dai să manance, poți să mergi cu ele la păscut, o ora două, dacă
trebuie și nu ai hrana necesară pt ele acasă.
Isaia 66.22 ,, Căci după cum cerurile cele noi, şi pământul cel
nou, pe cari le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul.. În
fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se
închine înaintea Mea, -zice Domnul.
Text de baza: Dan 8.14 Şi el mi-a zis: Până vor trece două mii trei sute de seri
şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi curăţit!
Întroducere: Sactuarul sau Templu este o descriere în imagini a metodelor de
lucru ale lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. La Templu se desfășura
activități zilnice sau anuale, și acestea simbolizau activitățile Dumnezeirii făcute
în Univers pentru mântuirea omului și readucerea lui în poziția pe care a avut-o
înainte de cădere. Dacă omul condus de Duhul Sfânt reușește să înțeleagă
toate ritualurile care se desfășurau la Templu, el înțelege cu adevărat
adâncimea bogăției și înțelepciunii lui Dumnezeu cu privire la Planul de
Mântuire.
EVREI 8.5 ,, Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti,
după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu, când avea să facă
cortul: ,,Ia seama”, i s'a zis, ,,să faci totul după chipul care ţi-a fost
arătat pe munte”.
Apocalipsa 11.9 ,, Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost
deschis: şi s'a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.
DUPA CE MODEL A FOST CREAT PRIMUL SANCTUAR PAMANTESC?
R: Primul Sanctuar a fost un cort portabil, apoi când evrei s-au stabilit în
țara lor, Solomon a construit la Ierusalim primul Templu care a făcut
parte din cele șapte minuni ale lumii. Zilnic aveau loc ceremonii în acest
Templu care preinchipuiau jertfa, moartea și invierea lui Isus Hristos
pentru mântuirea omului, iar o data pe an avea loc o ceremonie care
simboliza sfârștul luptei dintre Hristos și Satana și curățirea Universului
de păcat.
Evrei 9.2-4 ,, În adevăr, s'a făcut un cort. În partea dinainte,
numită ,,Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea
înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care
se chema ,,Locul prea sfânt”
R: Cortul acesta, și mai târziu Templu lui Solomon, avea doua încăperi.
Prima încăpere se numea SFÂNTA si cum intrai in dreapta se găsea masa
cu 12 pâini care se schimbau in fiecare Sabat si reprezenta pe Domnul
Isus, Pâinea vieții, care sătura fizic și spiritual cele 12 seminții ale
poporului Său. În partea stângă se găsea sfeșnicul cu șapte brațe si
reprezenta tot pe Domnul Isus care este Lumina lumii si luminează pe
oricine crede in El. Iar în fața perdelei care desparte Sfânta de urmatoare
incapere, SFÂNTA SFINTELOR, se găsea altarul tămâierii tot un simbol al
mijlocirii Domnului Isus in favoarea rugăciunilor înaltate în numele Lui. In
Sfânta Sfintelor se găsea un singur obiect din lemn de salcam, poleit cu
aur în care se găsea Legea celor 10 porunci, simbol al dreptații guvernării
lui Dumnezeu. Acesta se numea chivot si deasupra lui se gasea un capac
strajuit de doi heruvimi. Locul acesta se numea Sekina si aici se
descoperea Dumnezeu poporului Sau.
Psalmi 40. 7-8 ,, Atunci am zis: ,,Iată-mă că vin! - în sulul cărţii este scris
despre mine - vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în
fundul inimii mele.
Psalmi 119.11 ,, Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc
împotriva Ta!
CE ASOCIAȚIE DE IDEI INSPIRA FAPTUL CĂ LEGEA LUI DUMNEZEU SE
AFLA INCHISĂ ÎN CHIVOT?
R: În primul rând merită să insităm puțin pe descrierea celui mai special
obiect, chivotul. Partea din lemn de salcâm simboliza natura umana a
Domnului Isus Hristos, iar aurul care acoperea salcâmul reprezenta
natura Sa divină. Capacul chivotului care era străjuit de doi heruvimi,
reprezenta lucrarea de mijlocire a Domnului nostru în favoarea noastra,
iar heruvimii de pe capac sunt simboluri ale îngerilor trimisi să ajute
oamenii în acceptatea Planului de Mântuire. Faptul că Legea era închisă
în acest chivot se referă la legea scrisă și ascunsă în inima lui Dumnezeu.
Este vorba de caracterul Lui drept și iubitor, un character pe care si noi il
vom primi daca Legea Lui va fi scrisă în inima noastră.
R: Cum intrai in curtea Sanctuarului era altarul de jertfa zidit din pietre
necioplite, apoi in fata cortului era ligheanul cu apa in care se spalau
preotii inainte sa intre in Sanctuar. Altarul era simbolul jertfei de pe
Golgota, unde Mantuitorul lumii urma sa aduca sacrificial suprem, iar
ligheanul era simbolul botezului noutestamentar prin care omul intra in
legamant cu Dumnezeu.
Evrei 10.11 ,, Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de
multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele,
Evrei 9.7 ,, Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an,
şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuş şi pentru păcatele
din neştiinţă ale norodului.
CARE SUNT CELE DOUA CATEGORII DE SERVICII FACUTE DE PREOTI IN
TEMPLU?
R: Erau doua tipuri de slujbe: una ZILNICA pe care o aduceau preotii randuiti si
avea loc in SFANTA si una ANUALA pe care o facea Marele Preot o singura data
pe an in SFANTA SFINTELOR.
Exodul 29.38-42 ,, Iată ce să jertfeşti pe altar: doi miei de un an, în fiecare zi,
necurmat. Un miel să-l jertfeşti dimineaţa, iar celalt miel seara. Împreună cu
cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr'o efă de floare de făină,
frământată într'un sfert de hin de untdelemn de măsline fără drojdii, şi o
jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. Pe al doilea miel să-l jertfeşti
seara, şi să aduci împreună cu el o jertfă de mâncare şi o jertfă de băutură ca
cele de dimineaţă; aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut
Domnului. Aceasta este arderea de tot necurmată, care va fi adusă de
urmaşii voştri, la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului; acolo Mă voi
întâlni cu voi, şi îţi voi vorbi.
R: Aceasta era numita JERTFA ZILNICA si simboliza jertfa lui Isus Hristos
valabila la orice ora, si in orice zi, pt toata lumea. Astazi nu mai aducem jertfe,
dar putem aduce rugaciuni dimineata, la pranz si de seara!!
Leveticul 4 .27-35 ,, Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie,
făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc
făcute şi s'a făcut astfel vinovat,... Să-şi pună mâna pe capul jertfei de
ispăşire, şi s'o junghie în locul unde se junghie arderile de tot. Preotul să ia cu
degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile de tot,
iar tot celalt sânge să-l verse la picioarele altarului. Preotul să ia toată
grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţămire, şi s'o ardă pe altar, şi ea
va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru
omul acesta, şi i se va ierta.
CUM SE DESFASURA JERTFA PENTRU PACAT?
R: Aceasta era jertfa pt pacat!! Trebuie sa intelegeti ca aceste jertfe erau doar
un simbol al jertfei Mantuitorului. Omul care aducea jertfa pt iertarea
pacatului credea in jertfa Mantuitorului care avea sa vina, și doar în virtutea
acestei jertfe era el mântuit, nu sangele animalului jertfit il elibera de pacat.
Leveticul 23.27-32 ,, 27. "In ziua a zecea a acestei a saptea luni, va fi ziua
Ispasirii: atunci sa aveti o adunare sfanta, sa va smeriti sufletele si sa
aduceti Domnului jertfe mistuite de foc. 28. Sa nu faceti nicio lucrare in
ziua aceea, caci este ziua Ispasirii, cand trebuie facuta ispasire pentru
voi inaintea Domnului Dumnezeului vostru. 29. Oricine nu se va smeri
in ziua aceea va fi nimicit din poporul lui. 30. Pe oricine va face in ziua
aceea vreo lucrare oarecare il voi nimici din mijlocul poporului lui. 31.
Sa nu faceti nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege vesnica pentru
urmasii vostri, in toate locurile in care veti locui. 32. Aceasta sa fie
pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihna, si sa va smeriti sufletele in
ziua aceasta; din seara zilei a noua pana in seara urmatoare, sa
praznuiti Sabatul vostru."
Leveticul 16.1-34 11. Aaron sa-si aduca vitelul lui pentru jertfa de
ispasire si sa faca ispasire pentru el si pentru casa lui. Sa-si injunghie
vitelul pentru jertfa lui de ispasire.
,, Să ia cei doi ţapi, şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii.
Aaron să arunce sorţi pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul, şi un sorţ
pentru Azazel.
Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul, şi să-l aducă jertfă de
ispăşire. Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel, să fie pus viu înaintea
Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustie
pentru Azazel.
CE SE FACEA IN ACEASTA ZI? TREI LUCRURI SE FACEAU!! CINE SI IN CE
INCAPERE A SANCTUARULUI?
R: Trei lucruri se faceau in aceasta CEA MAI MARE ZI A ANULUI:
- MARELE PREOT FACEA ISPASIRE PT EL ADUCAND UN VITEL CA JERFA
- APOI SE ADUCEA TAPUL CARE IESEA LA SORT PT DOMNUL SE FACEA
ISPASIRE PT PACATELE DEPUSE IN TIMPUL ANULUI PE SANCTUAR SI PT
CURATIREA LUI
- MARELE PREOT IESEA DIN TEMPLU CU PACATELE LUATE ASUPRA LUI SI LE
PUNEA PE CAPUL TAPULUI PT AZAZEL( SATANA)
DECI, DE CATE ORI INTRA MARELE PREOT IN SFANTA SINTELOR IN ACEASTA
ZI?
- De doua ori: Intra odata cu sangele vitelului ca sa faca ispasire pt el
- Si a doua oara cu sangele tapului care il reprezenta pe Domnul ca sa faca
ispasire pt tot poporul si curatirea Sanctuarului.
1 Petru 4. 17 ,, Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă dela casa lui
Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celorce nu ascultă de
Evanghelia lui Dumnezeu?
CINE ESTE MIJLOCITORUL NOSTRU LA ACEASTA JUDECATA?
1Ioan 2.1 ,, Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă
cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos, Cel neprihănit.
Evrei 9.24 ,, Căci Hristos ... a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru
noi, înaintea lui Dumnezeu.
Evrei 7.25 ,, De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se
apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească
pentru ei.
CARE ESTE SENTINTA CARE VA MARCA SFARSITUL JUDECATII DE CERCETARE?
Apoc 22. 11-12 ,, Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este
întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai
departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!
Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta
lui.
Concluzie: Începând cu sfârștul celor 2300 de ani, 1844, în Sanctuarul din cer a
început prima faza a Judecății lui Dumnezeu. Fiecare persoana care a intrat în
legământ cu Dumnezeu este judecată pentru a se stabili daca viața lui de
credință a respectat sau nu standardul cerut pentru a intra in cerul lui
Dumnezeu. La finalul acestei judecăți de cercetare, Domnul Isus va reveni pe
acest Pământ pentru a da fiecăruia ce merită: viață veșnică sau moarte veșnică!
R: Cel mai suprem sacrificiu pe care Mantuitorul iubit L-a facut pentru cei
mantuit va fi Acela ca va purta trupul lui Isus din Nazaret, proslavit. Adica cum?
Va fi exact asa cum a aratat timp de 33 de ani pe pamant, dar va fi DUMNEZEU.
El este numit FRATELE NOSTRU MAI MARE!! Cand s-a inaltat la cer, ucenicii se
uitau cum se inalta pana L-au pierdut din ochii si atunci Domnul Isus a trimis
doi ingeri ca sa-i intareasca pe ucenici si sa le spuna ca Isus va reveni EXACT asa
cum s-a inaltat. Adica va fi vizibil, dar mult mai plin de slava si marire incat doar
cei mantuiti vor putea sa-L priveasca prin puterea Duhului Sfant.
Matei 24.36.42.44 ,, Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni:
nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în
ce zi va veni Domnul vostru. Deaceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în
ceasul în care nu vă gândiţi.
POATE FI FIXAT MAI DINAINTE TIMPUL REVENIRII LUI ISUS HRISTOS ??
CE SE INTELEGE PRIN EXPRESIA,, NICI FIUL NU STIE?
POATE FI CEVA CE DUMNEZEU NU STIE?
R: Cand Mantuitorul iubit a venit pe pamant timp de 33 de ani, El s-a dezbracat
de Dumnezeire si nu S-a folosit de atributele Lui Dumnezeiesti, ci a fost om ca
mine si ca tine. In acel moment cand vorbea despre timpul venirii Sale, nu
stia..Natura lui umana nu stia!! Noi nu putem fixa date ale revenirii Lui, dar
putem sa observam dupa evenimentele descriese ca timpul se apropie. O
femeie insarcinata nu stie ziua si ceasul nasterii, dar stie aproximativ cand va
naste. Tot la fel este si cu ziua revenirii lui Isus..Noi nu stim acea zi, dar putem
sa apreciem timpul revenirii uitandu-ne cum se implinesc semnele profetice.
Matei 24.44 ,, Deaceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul
în care nu vă gândiţi.
CARE-I SFATUL LUI ISUS IN ACESTE TIMPURI?
R: Pentru ca noi nu stim ceasul si ziua venirii Lui, noi trebuie sa fim tot
timpul pregatiti. Sa nu ne gandim ca avem timp sa ne pocaim mai tarziu
cand imbatranim, sau cand nu mai avem serviciu, sau cand rezolvam
diverse probleme, pentru ca nimeni nu stie ce se poate intampla peste o
zi. Biblia este categorica: Astazi daca auziti glasul meu, nu va impietriti
inimile prin neascultare!
NATURA OMULUI
Crearea Omului
Geneza 1.26 ,, Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru,
după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste
păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate
târâtoarele cari se mişcă pe pământ.
CE MODEL A FOLOSIT DUMNEZEU CAND A CREAT PE OM?
CE INSEAMNA CHIP SI ASEMANARE?
R: Chip inseamna ca noi purtam imaginea lui Dumnezeu in noi si am fost
creati cu posibilitatea cresterii spre dumnezeire, dar cuvantul ASEMANARE
inseamna ca in aceasta crestere NICIODATA nu vom copia pe DUMNEZEU
suta la suta, ci asemanator. Uitati –va ce posibilitate uimitoare am pierdut
prin pacat: STAPANIREA DEPLINA ASUPRA CREATIEI: PESTI, ANIMALE SI
PASARI
Romani 6.3 ,, Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui
Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.
1Corinteni 15.53.54 ,, Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se
îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul
acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care
este scris: ,,Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
1Timotei 6.16 ,, singurul care are nemurirea, care locuieşte într'o lumină, de
care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate
vedea
Eclesiatul 9.5.6.10 ,, Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu
ştiu nimic, şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă pînă şi pomenirea li se uită. Şi
dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor
mai avea parte de tot ce se face sub soare. Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă
cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici
lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!
Ioan 11. 11-14 ,, Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din
somn.” Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.” Isus
vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna
căpătată prin somn.Atunci Isus le-a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit.”
1 Tesaloniceni 4. 13-15 ,, Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei
ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n'au nădejde. Căci dacă
credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi
împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem,
prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămânea până la venirea
Domnului,
DE CE ESTE NUMITA ACEASTA MOARTE SOMN?
R: Din aceasta moarte, numita PRIMA MOARTE, toti oamenii vor invia…Unii
pentru judecata, iar altii pt viata vesnica. Si din acest motiv Isus a numit-o
somn. Asa cum s-a trezit la viata Lazar, asa se vor trezi toti. Adevarata moarte
este moartea a doua, sau iazul cu foc sau iadul, din care nu va mai invia
nimeni!! Biblia zice ca fericiti si sfinti sunt cei care au parte de prima inviere,
atunci cand vine Isus pt ca ei vor invia sa nu mai moara niciodata.
STUDIUL 14 – ÎNVIEREA
Introducere: Doctrina biblica cea mai grea de crezut în creștinism este
doctrina învierii. Dacă sunt doctrine care se pot și verifica în mod practic,
învierea este un subiect care ține exclusiv de credința în puterea
minunată a lui Dumnezeu de a recrea omul a doua oară. Cel mai
puternic argument în favoarea învierii este învierea Domnului Isus. Daca
omul poate să creadă că Dumnezeu Tatăl a înviat pe Mântuitorul care a
zăcut mort trei zile în mormântul de piatră al lui Iosif din Arimateea,
atunci e foarte simplu să creadă că istoria se va repeta cu fiecare
persoană moartă.
Text de baza: Ioan 11.25 ,, „Isus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa. Cine
crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi."
Făgăduinţa învierii
Romani 8.11 ,, Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi
locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi
trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în
voi.
CARE A FOST SPERANTA CREDINCIOSILOR DIN TOATE TIMPURILE?
R: INVIEREA LUI ISUS ESTE CEA MAI TARE GARANTIE!! Daca nu credem
ca Isus a inviat, nu credem nici in INVIERE. De fapt cine nu crede in
INVIERE, nu crede in Isus!! 99% din ortodoxi nu cred in INVIERE!! Isus a
trecut prin moarte, i-a sfaramat puterea si sta ca un exemplu de neclintit
pentru toti credinciosii care trebuie sa treaca prin aceasta stare de
adormire si apoi sa invieze.
Osea 13. 14 ,,Îi voi răscumpăra din mâna locuinţei morţilor, îi voi izbăvi
dela moarte.
Moarte, unde îţi este ciuma? “Locuinţă a morţilor, unde îţi este
nimicirea?
Căinţa este ascunsă de privirile Mele!
1 Corinteni 15.21-22 ,, Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a
venit şi învierea morţilor.
Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
Apoc 6. 12. Cand a rupt Mielul pecetea a sasea, m-am uitat si iata ca s-a
facut un mare cutremur de pamant. Soarele s-a facut negru ca un sac de
par, luna s-a facut toata ca sangele, 13. si stelele au cazut din cer pe
pamant, cum cad smochinele verzi din pom, cand este scuturat de un
vant puternic. 14. Cerul s-a strans ca o carte de piele pe care o faci sul. Si
toti muntii si toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. 15. Imparatii
pamantului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati si cei puternici, toti
robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor.
16. Si ziceau muntilor si stancilor: "Cadeti peste noi si ascundeti-ne de
fata Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului; 17. caci a
venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare?"
MILENIUL!!
Apocalipsa 20.5 ,, Ceilalţi morţi n'au înviat până nu s'au sfârşit cei o
mie de ani.
Apocalipsa 20.1-3 ,, Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care
ţinea în mînă cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur,
pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o
mie de ani.
L-a aruncat în Adînc,
l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele
Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să
fie deslegat pentru puţină vreme.
R: Dupa mileniu are loc invierea celor pacatosi. Aici vorbim de ce-a de-a
doua inviere sau invierea celor necredinciosi. De ce ii mai inviaza
Dumnezeu daca tot nu sunt mantuiti? Oamenii acestea nu au crezut in
Dumnezeu, nu au crezut in Isus Hristos, au calcat Legea lui Dumnezeu si
au facut pacate de tot felul. Unii au facut pacate mici, altii au facut
pacate mari, dar toti au respins darul mantuirii prin Isus Hristos. Ei
trebuie sa vada, si Universul intreg trebuie sa vada, ca Dumnezeu va fi
corect cand va pronunta verdictul judecatii in dreptul fiecaruia dintre ei.
R: Pământul este curatat prin foc după mia de ani petrecuta de cei
mantuiti in cer si de Satana si ingerii lui pe pamantul devastat la a
Doua Venire a Domnului Isus. Dupa ce pamantul este curatat prin foc,
Dumnezeu trece la cea de-a doua Creatiune a Pamantului. Pamantul
acesta innoit va fi locuinta vesnica a celor care astazi aleg sa creada tot
ce spune Biblia despre Dumnezeu si planurile Lui cu salvarea noastra.
Dragi prieteni, toti aveti Biblie in casa si toti trebuie sa o cititi acum cat
mai exista posibilitatea sa va pregatiti pt acest lucru. Nu va bazati
credinta pe bisericile voastre si nici pe pastorii sau preotii vostri, cititi
voi cu ochii vostri si Dumnezeu va va lumina ce sa faceti in aceasta
privinta.
STUDIUL 15- SPIRITISMUL ANTIC SI MODERN
CE ESTE SPIRITISMUL?
ORIGINEA SPIRITISMULUI
1. Geneza 3.1-6 ,, Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe
cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ,,Oare a zis
Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?
Femeia a răspuns şarpelui: ,,Putem să mâncăm din rodul tuturor
pomilor din grădină.” Dar despre rodul pomului din mijlocul
grădinii, Dumnezeu a zis: ,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă
atingeţi de el, ca să nu muriţi.” Atunci şarpele a zis
femeii: ,,Hotărât, că nu veţi muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua
când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca
Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Femeia a văzut că pomul era
bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să
deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi
bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
SPIRITISMUL ANTIC
2. Deuteronom 18 .10-11 ,, Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe
fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de
ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de
descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau
dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.
Exodul 7.11 ,, Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte
vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.
SPIRITISMUL MODERN
5. 1 Timotei 4.12 ,, Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă,
unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri
înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor
oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuşi
cugetul lor.
Matei 24.26 ,, Deci, dacă vă vor zice: Iată-L în pustie, să nu vă duceţi
acolo! Iată-L în odăiţe ascunse, să nu credeţi.
2.Corinteni 11.14-15 ,, Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se
preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi
slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi
după faptele lor.
R: Prin pastori ipocriti care stiu adevarul dar nu-l spun…Au interesele
lor materiale. Preotii ortodoxi, catolici, pastorii bisericilor de
Duminica….Toti va spun minciunii ca sa aiba un castig de pe urma
voastra!! Prin profeti mincinosi care se cred ISUS si lumea se duce la
ei in cladiri immense construite de acesti acoliti ai diavolului, in
stadioane si arene publice. NU TREBUIE SA MERGEM ACOLO!Isus nu
va atinge cu picioarele Lui sfinte pamantul acesta pacatos. ISUS VA
VENI SI SE VA OPRI IN VAZDUH, DEASUPRA PAMANTULUI!!!
R: Aici pasajul se refera la puterea religioasa din Apocalipsa 13. O putere care
va cere ca toate bisericile sa se uneasca sunb o singura conducere crestina.
Este vorba de UNIREA BISERICILOR SUB CONDUCEREA BISERICII CATOLICE SI A
REPREZENTANTULUI EI. Ar putea fi chiar actualul Papa si sa vedem cu ochii
nostri cum acest NELEGIUIT se va da drept Dumnezeu si cum Ii ia toate functiile
Dumnezeirii: iertarea pacatelor, spovedania, desfiintarea Bibliei si conducerea
omenirii
Apocalipsa 16. 13-14 ,, Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura
fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu
nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, şi
cari se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei
celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.
R: Satana are doi mari aliati prin care lucreaza, de fapt trei dar unul nu este
amintit aici.
Isaia 8.19 ,, Dacă vi se zice însă: ,,Întrebaţi pe ceice cheamă morţii şi pe cei ce
spun viitorul, cari şoptesc şi bolborosesc,” răspundeţi: ,,Nu va întreba oare un
popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?
Concluzie: Singura scapare a celor credinciosi este predarea totala si fara nicio
rezerva, in bratele lui Dumnezeu. Termenul cel mai consacrat in acest sens este
ABANDONAREA in bratele lui Dumnezeu. Abandonarea inseamna sa nu mai
conduc eu viata mea, gandurile mele, faptele mele, programul meu sa vina de
la El. Despre Isus se spune ca in zorii diminetii primea de la Tatal programul
acelei zile in urma rugaciunii staruitoare. Asa trebuie sa facem si
noi..Dimineata, la prima ora, inima si gandurile sa fie indreptate spre
Dumnezeu pt apartenta la El si la planurile Lui.
BISERICA IN SCRIPTURA
1 Cor 12. 27. Voi sunteti trupul lui Hristos, si fiecare, in parte,
madularele lui.
R: Isus Hristos este capul, iar biserica adevarata reprezinta trupul Lui,
adica noi suntem mainile si picioarele lui Isus si El ne trimitem sa
facem si sa mergem unde El a mers cand era pe pamant. Noi suntem
gura lui Isus si trebuie sa vorbim cuvintele Lui si sa vestim adevarurile
vesnice, sa alinam durerile oamenilor si sa-I imbarbatam pe cei care au
nevoie sa fie incurajati. Noi suntem inima lui Isus si trebuie sa iubim pe
Dumnezeu asa cum L-a iubit El pe Tatal si sa facem exact ce Tatal ne
spune si trebuie sa iubim pe oameni cum ne iubim pe noi si sa facem
pentru fiecare din ei cea ce iubirea divina ne dicteaza.
R: Nicio imagine din aceasta lume nu-i mai frumoasa decat imaginea
unui mire si a unei mirese. Dragostea care exista intre ei, albul
imaculat al miresei, bucuria nuntasilor si veselia care domina acel
moment unic si mai ales, nobletea mirelui sunt imagini care
sensibilizeaza pe oricine se gandeste la ele. Dumnezeu nu a putut gasi
o imagine mai plastic decat aceasta prin care sa ne arate dragostea Lui
fata de biserica Sa…Domnul Isus este Mirele, iar biserica este mireasa
Lui.
R: Dumnezeu este Pastorul cel bun, iar biserica Lui este turma Lui.
Fiecare dintre noi suntem oile Lui. Noi trebuie sa-L cunoastem pe
Pastor, sa-I cunoastem glasul Sau si atunci cand ne cheama din
ratacirile noastre sa ne intoarcem cu bucurie in staulul Lui. Biblia spune
ca exista un singur staul, o singura biserica, iar oile ratacite dar
doritoare de Dumnezeu se vor intoarce la El din toata inima lor.
Apoc 10. 8. Si glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou
si mi-a zis: "Du-te de ia carticica deschisa din mana ingerului
care sta in picioare pe mare si pe pamant!" 9. M-am dus la inger
si i-am cerut sa-mi dea carticica. "Ia-o", mi-a zis el, "si mananc-o;
ea iti va amari pantecele, dar in gura ta va fi dulce ca mierea."
10. Am luat carticica din mana ingerului si am mancat-o; in gura
mea a fost dulce ca mierea, dar, dupa ce am mancat-o, mi s-a
umplut pantecele de amaraciune. 11. Apoi mi-au zis: "Trebuie sa
prorocesti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi si
imparati."
Apoc 12. 17. Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi
cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin
marturia lui Isus Hristos.
Apoc 14. 12. Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui
Dumnezeu si credinta lui Isus."
Apoc 19. …Lui Dumnezeu inchina-te! Caci marturia lui Isus este
duhul prorociei."
Apoc 12. 17. Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi
cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin
marturia lui Isus Hristos.
R: Asa cum am aratat mai sus, adventistii care primesc aurul curatit
prin foc, alifia pt ochi si hainele albe vor alcatui o parte din RAMASITA
care va fi mantuita. La aceasta ramasita se vor alatura toate acele
persoane care vor parasi bisericile apostaziate si se vor alipi de
adevarurile bisericii adventiste.
1 Cor 12. 11. Dar toate aceste lucruri le face unul si acelasi Duh,
care da fiecaruia in parte, cum voieste.
Mat 18. 17. Daca nu vrea sa asculte de ei, spune-l bisericii; si,
daca nu vrea sa asculte nici de biserica, sa fie pentru tine ca un
pagan si ca un vames. 18. Adevarat va spun ca orice veti lega pe
pamant va fi legat in cer; si orice veti dezlega pe pamant va fi
dezlegat in cer.
Introducere: Acest studiu il vom face in doua etape pentru intelegerea mai
profunda a unei realitati pe care deja incepem s-o traim. Intreita solie
ingereasca incepe de la versetul 6 al capitolului 14 din Apocalipsa, iar primele 5
versete vorbesc de cei 144 de mii care vor da lumii aceasta solie ingereasca.
Asa ca, mai intai, va propun un studiu asupra celor 144 de mii.
R: Pentru mine este un nume real, este garda de onoare a lui Isus, este
ultima generatie aflata in viata care da piept cu Balaurul, Fiara si
Proorocul mincinos, este poporul biruitor care va trece prin Decretul
Duminical si Decretul de Moarte si prin cele Sapte Plagi. Pentru altii este
un numar simbolic asa cum este cartea Apocalipsa si poate reprezenta
un numar real mult mai mare. Sa dea Domnul sa fie asa, dar toate
numerele matematice din Apocalipsa sunt reale si nu vad de ce acest
singur numar sa fie simbolic. Oricum controversa dureaza de multa
vreme si nu cred ca se va rezolva vreodata.
R: Exista un text biblic care imi place foarte mult si peste care se trece cu
usurinta fara sa fie privit in profunzime!!! 2Tesaloniceni 1. ,, 10. cand va
veni ( ISUS), in ziua aceea, ca sa fie proslavit in sfintii Sai si PRIVIT(ISUS)
CU UIMIRE IN TOTI CEI CE VOR FI CREZUT; caci voi ati crezut marturisirea
facuta de noi inaintea voastra. 11. De aceea ne rugam necurmat pentru
voi, ca Dumnezeul nostru sa va gaseasca vrednici de chemarea Lui si sa
implineasca in voi, cu putere, orice dorinta de bunatate si orice lucrare
izvorata din credinta, 12. pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos
sa fie proslavit in voi, si voi in El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru si
al Domnului Isus Hristos.
Deci, acesti 144 de mii seamana perfect cu Isus! Se uita unii la altii si se
uita la Isus si seaman cu El. De la caderea in pacat si pana la acest
moment, chipul Dumnezeirii in oameni a fost stricat de diavol asa cum
cineva arunca cu noroi pe o picture splendida, stricand intreaga imagine
perfecta. Acum, Tatal se uita la Creator si chipul si asemanarea Lui este
perfect reprodusa in preaiubitii Lui. Noi, cei care vom face parte din
aceasta garda personala a lui Isus, suntem acolo DOAR PRIN MERITELE
LUI ISUS!! Exista un citat celebru al lui EGW care spune ca atunci cand
chipul lui Isus va fi reprodus cu desavarsire in sfintii Lui, atunci va veni sa-
I ia acasa.
R: Grupul acesta tine un concert de muzica in sala tronului divin, acolo unde
este Tatal, Fiul si Duhul Sfant, cele patru fapturi vii, cei 24 de batrani si
miliardele de ingeri. Imi vine sa cred ca este momentul lor de intrare si ocupare
a locurilor ramase goale de la ingerii cazuti. Fiecare din cei mantuiti are o
cantare speciala, pe care doar el o poate canta…Multi dintre noi nu au cantat
niciodata solo, dar acolo vom canta si in cantecul nostru vom povesti
experienta salvarii noastre de catre Domnul Isus.
4.“Si in gura lor nu s-a gasit minciuna- Cei care fac parte din acest
grup special nu au facut niciun compromis cu cel mai raspandit pacat
savarsit de om, nici cu declaratiile false ale lui antichrist. Este interesant
de observat ca dintre toate pacatele savarsite de oameni, minciuna este
amintita de cele mai multe ori in Apocalipsa, ceea ce ne face sa
intelegem ca ea reprezinta pacatul cel mai raspandit si, desi pare mai
putin vinovat, el ne poate desparti de Dumnezeu pentru vesnicie. In lista
celor nemantuti din cap. 21,8 si 22, 15, mincinosii sunt amintiti ca fiind
exclusi de la fatza Lui.
Apoc 14. 6. Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o
Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului,
oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. 7. El zicea
cu glas tare: "Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul
judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si
izvoarele apelor!" 8. Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: "A cazut,
a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din
vinul maniei curviei ei!" 9. Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu
glas tare: "Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei
pe frunte sau pe mana,10. va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu,
turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in
pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului. 11. Si fumul chinului
lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n-au odihna cei
ce se inchina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei! 12.
Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si
credinta lui Isus." 13. Si am auzit un glas din cer care zicea: "Scrie: Ferice
de acum incolo de mortii care mor in Domnul!" "Da", zice Duhul, "ei se
vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza!"
R: Trei ingeri care zboara prin mijlocul cerului si fiecare are cate o solie, o
ultima solie, pentru toti locuitorii pamantului..O ultima chemare pe care
solii lui Dumnezeu reprezentati simbolic prin ingeri o fac pentru
revenirea in Biserica adevarata a lui Dumnezeu inainte de inchiderea
harului…Aici se prezinta modul minunat, dar extrem de greu, cum au fost
salvati de pe pamant cei 144 de mii…Noi putem sa facem parte din acest
grup minunat, pentru noi sunt aceste solii ingeresti..Hai sa le luam pe
rand!
Apoc 14. 6. Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o
Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului,
oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. 7. El zicea
cu glas tare: "Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul
judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si
izvoarele apelor!"
1.TEMEREA DE DUMNEZEU
R: Cel mai minunat mod prin care putem sa-I dam slava lui Dumnezeu
este viata noastra. Biblia spune ca oamenii trebuie sa se uite la noi si sa-I
dea slava lui Dumnezeu. Despre ucenici se spune ca in momentul in care
si-au deschis gura, cuvintele lor au revarsat belsug de binecuvantari incat
oamenii au priceput ca au fost cu Isus. Tot Biblia spune ca noi trebuie sa-
I dam slava lui Dumnezeu prin cantari de lauda, prin Psalmii si prin
cuvinte de multumire
4.INCHINATI-VA CREATORULUI
Apocalipsa 14. ,, 8. Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: "A cazut, a
cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din
vinul maniei curviei ei!"
Leveticul 26. 33. Va voi imprastia printre neamuri si voi scoate sabia dupa
voi. Tara voastra va fi pustiita, si cetatile voastre vor ramane pustii.34.
Atunci tara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cat va fi pustiita si cat
veti fi in tara vrajmasilor vostri; atunci tara se va odihni si se va bucura de
Sabatele ei.35. Tot timpul cat va fi pustiita, va avea odihna pe care n-o
avusese in anii vostri de Sabat, cand o locuiati.
Ezechiel 20. ,, 12. Le-am dat si Sabatele Mele, sa fie ca un SEMN intre
Mine si ei, pentru ca sa stie ca Eu sunt Domnul care-i sfintesc. 20. Sfintiti
Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu
sunt Domnul Dumnezeul vostru!"
R: Biblia spune clar ca semnul lui Dumnezeu este Sabatul Biblic, adica
ziua de Sambata lasata de Dumnezeu de la Creatiune. Semnul Fiarei
trebuie sa fie o alta zi concurenta cu Sabatul in care li se cere oamenilor
sa-si aduca inchinarea lor. Prin urmare, singurele doua zile care se
serbeaza in Crestinism sunt: Sambata si Duminica. Daca Domnul spune
ca Sambata este Sabatul Lui, Duminica automat este Semnul Fiarei.
Text cheie: Efeseni 2.8-9 ,, Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.
Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte,
ca să nu se laude nimeni
I. VECHIUL LEGAMANT
R: Chiar daca la baza acestui legamant a stat tot Legea celor zece
porunci, ea a fost scrisa pe doua lespezi de piatra si prea putini din
poporul evreu au considerat ca aceasta lege ar trebui sa fie scrisa in
inima lor si s-o respecte nu ca pe o cerinta fizica ci ca pe o cerinta
morala care pornea din interiorul lor.
Evrei 8.10 ,, iată legământul, pe care-l voi face ..., după acele
zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi
scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi
poporul Meu.
CE STA LA BAZA ACESTUI LEGAMANT?
RECAPITULARE!
Vechiul legământ
1. Încheiat cu poporul Israel.
2. Încheiat în mod temporar.
3. Ratificat cu sângele animalelor
4. Încheiat pe baza promisiunii oamenilor.
5. A avut un om ca mijlocitor.
6 . Caracterizat prin legea de pe lespezi.
7. Semnul exterior al legământului era tăierea împrejur
Noul legământ
1. Încheiat între Tatăl şi Fiul.
2. Încheiat pentru veşnicii.
3. Ratificat cu sângele lui Hristos
4. Încheiat pe baza promisiunilor „mai bune" ale lui Dumnezeu.
5. Are Mijlocitor divin.
Caracterizat prin legea din inimă.
6. Semnul exterior al legământului este botezul.
Introducere
Botezul în Scripturi
Exodul 30.17-21 ,, ,,Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de
aramă, pentru spălat; să-l aşezi între cortul întâlnirii şi altar, şi să
apă, mi-a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi
oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfânt.
CINE A PRACTICAT PENTRU PRIMA DATA BOTEZUL IN
BIBLIE?
DE CE DOAR IN TIMPUL LUI IOAN BOTEZATORUL?
R: Dumnezeu trimisesa pe Ioan Botezatorul ca sa pregateasca
Calea Domnului si sa faca trecerea dintre Vechiul Legamant si
Noul Legamant. In Vechiul Legamant se folosea sangele
animalelor ca simbol al iertarii prin jertfa lui Isus, circumciziunea
ca semn exterior si ligheanul cu apa pus intre altarul din curte si
Cortul intalnirii. Iar in Noul Legamnt in care iertarea pacatelor si
intrarea in relatie cu Dumnezeu se face direct prin Isus Hristos si
jertfa lui, iar semnul exterior care insoteste acest legamnt este
BOTEZUL.
SEMNIFICATIA BOTEZULUI!!
Ioan 1.12 ,, Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în
Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
1 Cor. 12.13 ,, Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur
Duh, ca să alcătuim un singur trup ...
CARE ESTE A TREIA SEMNIFICATIE A BOTEZULUI?
R: In cerul sfant al lui Dumnezeu exista mai multe carti. Cea mai
speciala carte este CARTEA VIETII!! De ce ii spune asa? Pentru ca
toti care se boteaza, practiv aleg viata vesnica. Atentie!! Nu toti
raman scrisi acolo chiar daca s-au botezat!! Daca nu respecta tot
ce spune Biblia, la judecata de cercetare care se va termina
inainte de venirea lui Isus, numele lor vor fi sterse. Deci, la botez,
numele celor care se boteaza sunt trecute in aceasta carte.
Condiţiile pentru Botez
Marcu 16.16 ,, Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar
cine nu va crede, va fi osândit.
CARE-I PRIMA CONDITIE?
Cinei Domnului
dat, zicând: ,,Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Apoi a luat
un pahar, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au
băut toţi din el. Şi le-a zis: ,,Acesta este sângele Meu, sângele
legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.
1 Corinreni 11.23 ,, Căci am primit dela Domnul ce v'am
învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost
vândut, a luat o pâine.
CINE SI CAND A INSTITUIT SFANTA CINA?
acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui
însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.
1Corinteni 11.31 ,, Dacă ne-am judeca singuri, n'am fi judecaţi.
R: Hristos este de faţă prin Duhul Său cel Sfânt pentru a pune
sigiliul asupra propriilor Sale întocmiri... Nimeni nu trebuie să se
retragă de la împărtăşire pentru motivul că persoane nevrednice
sunt de faţă... Se poate ca mâini şi inimi mânjite să servească
Cina, totuşi Hristos este Cel care serveşte pe copiii Săi... Toţi cei
care neglijează aceste ocazii de dumnezeieşti privilegii vor suferi
pierderi. Despre ei se poate spune foarte bine: 'Voi nu sunteţi cu
toţii curaţi'."
Concluzie: Cina Domnului este participarea la simbolurile
trupului şi sângelui Domnului Isus, ca o expresie a credinţei
noastre în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această
experienţă a comuniunii, Hristos este prezent să întâlnească şi să
întărească pe poporul Său. Prin participarea noastră proclamăm
cu bucurie moartea Domnului până va reveni El. Pregătirea
pentru Cină include cercetarea de sine, regretul şi mărturisirea
păcatelor.
Text de bază: 1 Corinteni 4. 1. Iata cum trebuie sa fim priviti noi: ca niste
slujitori ai lui Hristos si ca niste ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2.
Incolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare sa fie gasit credincios
in lucrul incredintat lui.
3. Leveticul 27. 30. Orice zeciuiala din pamant, fie din roadele
pamantului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru
inchinat Domnului. Numeri 18. 21. Fiilor lui Levi le dau ca mostenire
orice zeciuiala in Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba
Cortului intalnirii. 24. Levitilor le dau de mostenire zeciuielile pe care le
vor aduce copiii lui Israel, Domnului, prin ridicare; de aceea zic cu
privire la ei: "Sa n-aiba nicio mostenire in mijlocul copiilor lui Israel."
4. Deuteronom 14. 22. Sa iei zeciuiala din tot ce-ti va aduce samanta,
din ce-ti va aduce ogorul in fiecare an. 23. Si sa mananci inaintea
Domnului Dumnezeului tau, in locul pe care-l va alege ca sa-Si aseze
Numele acolo, zeciuiala din graul tau, din mustul tau si din
untdelemnul tau si intaii nascuti din cireada si turma ta, ca sa te inveti
sa te temi intotdeauna de Domnul Dumnezeul tau. 24. Poate, cand te
va binecuvanta Domnul Dumnezeul tau, drumul va fi prea lung ca sa-ti
poti duce zeciuiala acolo, din pricina departarii tale de locul pe care-l
va alege Domnul Dumnezeul tau ca sa-Si puna acolo Numele Lui. 25.
Atunci, sa-ti prefaci zeciuiala in argint, sa strangi argintul acela in
mana si sa te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tau.
26. Acolo, sa cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin si
bauturi tari, tot ce-ti va placea, sa le mananci inaintea Domnului
Dumnezeului tau si sa te bucuri tu si familia ta. 27. Sa nu parasesti pe
levitul care va fi in cetatile tale, caci n-are nici parte de mosie, nici
mostenire cu tine. 28. Dupa trei ani, sa scoti toata zeciuiala din venitul
tau din anul al treilea si s-o pui in cetatile tale. 29. Atunci sa vina
levitul, care n-are nici parte, nici mostenire cu tine, strainul, orfanul si
vaduva, care vor fi in cetatile tale, si sa manance si sa se sature, pentru
ca Domnul Dumnezeul tau sa te binecuvanteze in toate lucrarile pe
care le vei face cu mainile tale.
R: Este singurul verset din Noul Testament despre zecime, dar este
suficient pentru că vine din gura Mântuitorului. Observați ce spune el
cărturarilor și fariseilor? Că sunt extrem de meticuloși în plata zecimii
din cele mai mărunte recolte ale grădinilor, dar sub nicio formă nu-și
manifestă mila și credincioșia față de semeni. Adică? Exact ce s-a spus
de la inceputul acestui studiu. Noi suntem doar ispravnici și nu
propietari, iar bunurile încredințate trebuie folosite pentru a manifesta
mila, dreptatea și credincioșia față de cele patru categorii de oameni:
leviți=misionari, orfani, străini și văduve. Mântuitorul spune că la
judecată vom fi cercetați dacă am manifesrtat milă față de cei aflați în
situații grele. Dacă manifești dragoste față de ei înseamnă că aid us
solia mântuirii acestor oameni și trebuie să fii ajutat din zecime pentru
acest lucru.
Concluzie: Fapte 17. 11. Iudeii acestia aveau o inima mai aleasa decat
cei din Tesalonic. Au primit Cuvantul cu toata ravna si cercetau
Scripturile in fiecare zi, ca sa vada daca ce li se spunea, este asa. ,, Fiecare
dintre noi trebuie să privească la Dumnezeu pentru iluminare divină pentru ca, personal, să-și poată
dezvolta un caracter care va putea sta în fața testului în ziua lui Dumnezeu. – Signs of the Times, 6
februarie 1893
6. Sunt cazuri care au fost inaintea mea ani de zile si eu i-am ajutat
cu banii din zecime, asa cum mi-a spus Domnul sa fac. Si daca
cineva imi va spune: “Sora White, vei lua zecimea mea pentru
locurile in care este nevoie?”, voi spune, “Cu siguranta”. Am facut
deja lucrul acesta. Le recomand acestor surori care au dat
zecimea acolo unde a fost nevoie de ea sa ajute la indeplinirea
lucrarii care este lasata nefacuta. Daca problema aceasta este
facuta publica, va aduce discutii care ar fi mai bine sa fie evitate.
Nu vreau sa fac publica aceasta lucrare care mi-a fost
incredintata si mie si altora Domnul.
1Corinteni 6.19-20 ,, Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi
VEDETI IN ACEST PASAJ FAPTUL CA NOI APARTINEM LUI DUMNEZEU DE DOUA ORI?
Observatie!! Am citit undeva o istorioara interesanta. Un baietel si-a construit o corabioara mica
cu mainile lui. In ziua in care a fost gata a dus-o pe lacul de langa casa sa vada cum pluteste. Din
cauza curentilor de pe lac, corabioara s-a dus in larg si a pierdut-o. Intr-o zi, pec and trecea prin
fata unui magazine de obiecte pt vanzare si-a vazut corabioara in vitrine. A intrat in magazine si si-
a cerut insistent corabioara de la vanzator. Acesta i-a explicat ca nu este a lui si ca cine a adus-o
spre vanzare vrea bani pt ea…Si i-a spus o suma. Baietelul a strans banuti ceruti si a luat
corabioara acasa. Cand a iesit din magazine a zis: Corabioara, acum este de doua ori a mea…Eu te-
am facut si tot eu te-am rascumparat..Mare adevar!!! Dumnezeu ne-a creat si tot El ne-a
rascumparat din mana diavolului. Deci, Ii suntem datori lui Dumnezeu prin creatie si prin
rascumpararea de la Golgota.
Romani 12.1 ,, Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile
voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă
duhovnicească.
2 Corinteni 7.1 ,, Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice
CE OBLIGATIE MORALA AVEM PRIN FAPTUL CA TRUPUL NOSTRU ESTE TEMPLU DUHULUI SFANT?
Observatie!! Trupul nostru este forma fizica, materiala prin care se poate manifesta Dumnezeirea
in casa, la serviciu, in public..Noi suntem obligati sa respectam principiile si legile fizice si morale
care duc la buna functionare a trupului nostru. In legea jertfelor nu era permis ca sa fie adus un
animal bolnav sau beteag ca jerfa…Era un mare pacat…Animalul de jertfa era simbolul
Mantuitorului. Trupul nostrum este temple Duhului Sfant care nu poate locui daca nu avem grija
ca trupul sa fie sanatos, curat, plin de viata, de bucurie, de bunatate. Noi trebuie sa fim o gazda
plina de multumiri si de recunostiinta ca Duhul Sfant a ales sa locuiasca in noi. Din acest motiv, nu-
L intristam mancand bucate necurate, consumand alcool si droguri, muncind peste masura etc
Deuteronom 14.3-20 ,, Să nu mănânci niciun lucru urâcios. Iată dobitoacele pe cari să le mâncaţi:
boul, oaia şi capra; cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa. Să
mâncaţi din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărţită în două şi rumegă. Dar să nu
mâncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai copita despicată şi unghia despărţită în două.
Astfel, să nu mâncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, cari rumegă, dar n'au copita despicată: să
le priviţi ca necurate. Să nu mâncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să-l priviţi
ca necurat. Iată dobitoacele din cari veţi mânca, din toate cele ce sunt în ape: să mâncaţi din toate
cele ce au înnotătoare şi solzi. Dar să nu mâncaţi din niciunul din cele ce n'au înotătoare şi solzi:
Dar iată pe acelea pe cari nu le puteţi mânca: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;corbul şi toate
soiurile lui; struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi ce ţine de neamul lui; huhurezul, cocostârcul şi
lebăda; pelicanul, corbul de mare şi heretele, barza, bătlanul şi ce ţine de neamul lui, pupăza şi
liliacul.
OBSERVATIE!! Regula privind animalele care pot fi mancate e simpla: toate care RUMEGA si au
copita despicata, la pesti cei care au SOLZI si INOTATOARE, si la pasari sunt prezentate mai sus ce
nu se poate manca. Acum, eu vin s ava spun ca tendinta ar trebui sa fie de a nu mai manca nimic
din carne…Doua motive puternice: animalele sunt din ce in ce mai bolnave si al doilea..Noi trebuie
sa ne pregatim de pea cum pt Noul Pamant unde nu se va mai manca carne..Daca vreti sa
renuntati la alimentatia cu carne e foarte bine, dar sa nu o faceti brusc, ci treptat..
Isaia 66. 16-17 ,, Căci cu foc 'şi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte
pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr. Ceice se sfinţesc şi se curăţesc în grădini,
mergând unul câte unul, în mijlocul celor ce mănâncă şi carne de porc, şi şoareci şi alte lucruri
Observatie!! Nu e de glumit cu ce mancam. Duhul Sfant nu poate locui intr-un trup care consuma
ce El a interzis. Este o neascultare fatisa si va fi pedepsita pe masura.
Leveticul 17.10-11 ,, Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii cari locuiesc în mijlocul lor,
mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce mănâncă sângele, şi-l voi
nimici din mijlocul poporului său.
PUTEM MANCA SANGELE ANIMALELOR CHIAR DACA ELE SUNT ANIMALE CURATE? DE CE?
Observatie!! Sangele este curentul vietii in corpul omului si al animalului. El transporta elementele
necesare vietii si tot el poate fi infectat cu microbi, virusi si bacterii. Daca mananci sange infectat,
ai sansa sa te imbolnavesti. Ca sa nu mai vorbi de faptul ca sangele este simbolul vietii si automat
nu trebuie sa distrugi acest symbol transformandu-l in hrana.
Deuteronom 29.18 ,, Să nu fie printre voi nici o rădăcină care să aducă otravă şi pelin.
Proverbe 20.1 ,, Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu
este înţelept.
Proverbe 23.29-35 ,, Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale
cui sânt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşi? Ale celor ce întârzie la
vin, şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin cînd curge roş şi face
mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilisc.
Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii. M'a lovit... dar nu mă doare!...
M'a bătut... dar nu simt nimic! Când... mă voi trezi? Mai vreau vin!
Habacut 2.15 ,, Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă
Observatie!! De ce este atat de periculos sa consume alcool? Deoarece mintea nu mai poate lua
decizii corecte si omul trece sub stapanirea directa a diavolului. Diavolul a pervertit tot ce a creat
Dumnezeu bun si sanatos..El este cel mai mare imitator si falsificator. Dumnezeu a creat strugurele
sa dea must, diavolul l-a transformat in alcool, Dumnezeu a creat prunele sa se consume sau sa se
faca dulceata, diavolul le foloseste la tuica
Luca 1.15 ,, Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va
umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
Efeseni 5.18 ,, Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
Au folosit vinul oamenii mari ai bibliei?
Observatie!! Din acest text rezulta clar ca oamenii care folosesc alcoolul nu pot fi plini de Duhul
Sfant.
Filipeni 4.8 ,, „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este
drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună
şi orice laudă, aceea să vă însufleţească."
CARE SUNT CUVINTELE CHEIE DUPA CARE UN CRESTIN ADEVARAT ISI GHIDEAZA VIATA?
Acestea sunt idealurile crestine si nu sunt toate, doar o parte importanta din ele. Haideti sa vedem
cum defineste Dumnezeu in Biblie aceste idealuri. ADEVARUL – Ioan 14.6 ,,Eu ( ISUS) sunt calea,
2. "Sa
ADEVARUL si viata. Adevarul suprem este Domnul nostru. CINSTEA – Efeseni 6.2 ,,
cinstesti pe tatal tau si pe mama ta" - este cea dintai porunca insotita
de o fagaduinta.”Cinstea trebuie acordata celor care au influentat
societatea si viata noastra in bine. – Dumnezeu, parinti, profesorii,
pastorii, invatatorii. DREPTATEA – Fapte 10.34 ,, Atunci, Petru a început să
vorbească și a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este PARTINITOR ( NEDREPT). Sa fim
corecti fata de toti oamenii si in orice moment si timp. CURATENIA - Apoc
21:24; 27 Nimic INTINAT (necurat) nu* va intra în ea CETATEA SFANTA), nimeni care trăieşte în
spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea** vieţii Mielului. Atat fizic cat si psihic noi
trebuie sa fim curati. IUBIREA – Romani 12. 9 ,, Dragostea să fie fără prefăcătorie. Sa iubim,
nu sa mimam dragostea, sa iubim tot ce a creat Dumnezeu, sa nu fim ipocriti.FAPTA BUNE-
Efeseni 2.10 ,, Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele
bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.”In viata trebuie sa
facem faptele lui Dumnezeu, nu ale noastre. LAUDA – Psalmul 34.1 ,, Voi binecuvânta pe
Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Lauda I se cuvine lui Dumnezeu,
nu oamenilor si aceasta lauda sa fie permanenta!! Sa va marturisesc ceva: Adevaratii copii ai lui
Dumnezeu au tot timpul in mintea lor o muzica crestina. E ca si cum Duhul Sfant care locuieste
in ei ar da drumul la un casetofon cu muzica potrivita pt viata acelui om…
CHEMATI SA FIM LUMINA!!
Matei 5.14 ,, Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână
ascunsă.
Observatie!! In noptile de vara apar niste insecte mici numite licurici care strapung negura serii cu
luminile lor. E o placere sa vezi ca ici si colo, acele luminite se aprind si pot fi observate chiar daca
nu-ti propui sa observe acest lucru. Lumea zace in intuneric dens si in negura mare, iar noi suntem
chemati ca sa luminam aceasta bezna acolo unde suntem. In fiecare zi sa cautam sa fim lumina pt
orice persoana pe care o intalnim…Chiar si atunci cand credem ca nu ne vede nimeni, Dumnezeu
sa lumineze peste noi slava Lui.Despre Moise se spune ca atunci cand a coborat de pe munte ii
lumina fata si nu stia..A trebuit sa-si acopere fata cu o mahrama.
Luca 16.10 ,, Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine
este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.
Matei 25.21 ,, Stăpânul său i-a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri,
te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.
CAT DE IMPORTANTE SUNT LUCRURILE MICI? CARE SUNT ACELE LUCRURI MICI?
Ioan 15.11 ,, V'am spus aceste lucruri, pentruca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră
să fie deplină.
Observatie!! Lumea gaseste bucuria in valurile amagitoare oferite de diavol: distractie, discoteca,
dans, muzica, sex, mancare si bautura, bunuri material. Crestinul gaseste bucurie in lucrurile
oferite de Dumnezeu: comuniunea cu El, rugaciunea, studiul Bibliei, misiune, plimbare in natura,
familia, biserica, chiar si in lucrurile materiale oferite de Dumnezeu care spune ca niciunul din
copiii Lui nu vor fi lipsiti de niciun lucru bun de care au nevoie. Crestinul se bucura de o partasie cu
cei ca el, de o cantare frumoasa, de o experienta deosebita.
Eclesiatul 11.9 ,, Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cît eşti tînăr, umblă pe căile
alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la
judecată.
Tit 2.11-12 ,, Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne
învaţă s'o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare,
dreptate şi evlavie
EXISTA O BUCURIE PT CARE VOM DA SOCOTEALA?
2 Timotei 4.13 ,, Când vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat-o în Troa la Carp, şi cărţile,
mai ales pe cele de piele.
Observatie!! Cand Pavel cere lui Timotei sa-I aduca cartile era inchis in inchisoare din pricina
credintei in Dumnezeu. Este foarte interesant ce cere acest om sa I se aduca in astfel de conditii.
Mantaoa de lana fiarta ca sa-si incalzeasca corpul obositt de batranete si cartile, mai ales cele din
piele. Omul acesta nu cere nimic de mancare, nu cere bani, nu cere alte bunuri. Cartile erau viata
lui, sufletul lui, comoara vesnica pe care o studia iar si iar. Credinta se bazeaza pe studiu, pe
cercetare personala, nu pe auzite si povestite de unii si altii. Cartile de piele erau scrierile Vechiului
Testament. Omul era inchis si voia sa stie mai multe de ce era acolo? De ce Dumnezeu nu-l elibera.
Atentie ce citim!! Daca mai citim…Daca nu mai citim, atentie ce vizionam si ce muzica ascultam.
CRESTINUL SI ARTA
Exodul 31.1-6 ,, Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:Să ştii că am ales pe Beţaleel, ... din seminţia
lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă
pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să
lucreze în aur, în argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn, şi să facă tot
felul de lucrări. Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, ... din seminţia lui Dan Am dat pricepere
în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit:
Psalmul 150. 3-6 ,, Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi arfa! Lăudaţi-L cu
timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L, cântând cu instrumente cu coarde şi cu cavalul.
Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zângănitoare! Tot ce are suflare, să laude
pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
Observatie!! Toate darurile cu care un om este inzestrat sunt daruri venite de la Dumnezeu. Cand
cineva zice despre un om talentat ca a mostenit acel talent trebuie sa fie clar ca acea mostenire
vine direct din mana unui Dumnezeu care iubeste frumosul si care doreste ca acele persoane
talentate sa foloseasca aceste daruri spre slava Lui sis pre bucuria si ajutorarea semenilor. Din
pacate, foooarte putini oameni talentati le folosesc in acest mod.
CASATORIA CRESTINA
Geneza 2.18 ,, Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor
potrivit pentru el.`
Matei 19.4-5 ,, Drept răspuns, El le-a zis: ,,Oare n'aţi citit că Ziditorul, dela început i-a făcut parte
bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: ,De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va
lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?`
Observatie!! Fara nicio teama, va spun ca celelalte casatorii- LGBT sunt opera diavoleasca. Nu e
vorba de o lipsa sau inversiune in genomul uman, ci este vorba de posesie demonica.
Matei 19.6 Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu
despartă
Matei 5.32 ,, Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi
dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.
Observatie!! Vreau s ava spun ceva ce cu siguranta nu ati stiut pana acum. Noi, ca si indivizi
separate nu suntem un INTREG ci suntem O JUMATATE. Pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu a
creat perechea potrivita. Din pacate, poate un procent minim de 1-2 la suta reusesc sa se
casatoreasca cu perechea potrivita. Nimeni sau aproape nimeni, nu ia in serios aceasta problema
inainte de casatorie…Majoritatea se iau dupa aspectul fizic, pozitia sociala sau materiala. Din
aceasta cauza sunt atatea divorturi. Imaginati-va cum ar fi sa pui la caruta un cal si-o vaca…Ar
merge? Nuuu…Asa sunt casatoriile incheiate fara acordul lui Dumnezeu. DOAR EL STIE CARE ESTE
PERECHEA POTRIVITA!! Invatati-va copiii ca noi am scapat aceasta sansa, din nefericire. P.S. Pentru
cei care au scapat aceasta sansa si sunt totusi casatoriti..Nu disperati!! Dumnezeu are solutii pt
salvarea casatoriilor nepotrivite….Nu va apucati s ava despartiti pt ca nu va potriviti!!! Dumnezeu
uraste despartirea in casatorie!!
CUM NE IMBRACAM
1.Timotei 2.9 ,, Vreau, deasemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine
şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe.
1 Petru 3.3-5 ,, Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în
purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia
neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se
împodobeau odinioară sfintele femei, cari nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor;
Marcu 12.17 ,, Atunci Isus le-a zis: Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al
lui Dumnezeu. Şi se mirau foarte mult de El."
1. Romani 13 .1 ,, Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care
să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpânirile cari sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.
Ioan 19.11 ,, N'ai avea nicio putere asupra Mea, i-a răspuns Isus, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus.
Observatie!! E foarte interesant raspunsul pe care Isus I-l da lui Pilat – Deci, puterea de al judeca si
condamna pe insusi Isus, Dumnezeu creator, ii fusesa data lui Pilat chiar de la Dumnezeu. Ce
inseamna acest lucru? Isus, ca Fiul al Omului se supusesa autoritatilor omenesti randuite de
Dumnezeu. Ce ne spune acest lucru? Sa ne supunem si noi la fel ca El.
3. Romani 13.4 ,, El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-
te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească
pe cel ce face rău.
Observatie!! Mentinerea ordinii in societate. Acolo unde nu exista o autoritate civila, apare
haosul. Cand se desfiinteaza conducerea unei tari prin abdicare sau prin revolutie, apare imediat
dezastrul. Oamenii devin condusi de fortele raului si viata ajunge in pericol pt oricine. Nu mai
exista siguranta nici in casa, nici pe strada, nici la munca, niciunde..
4. 1Petru 2.13-14 ,, Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului,
ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii cari sînt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de
rele şi să laude pe ceice fac bine.
Romani 13.3 ,, Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi
fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă dela ea.
Observatie!! Autoritatea este chemata sa aplice legea compesatiei: Faci bine, esti cinstit, Laudat,
reconpensat.Faci raul, primesti pedeapsa!! Din pacate, si autoritatile civile sunt corupte in mare
parte: lauda pe cine nu trebuie si pedepsesc incorrect.
5. Romani 13. 5 ,, Deaceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din
îndemnul cugetului.
Tit 3.1 ,, Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice
lucru bun,
1Petru 2.13 ,, Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt
stăpânitor,
CE FEL DE SUPUNERE TREBUIE SA AVEM FATA DE AUTORITATILE CIVILE?
Observatie!! Crestinul trebuie sa fie supus din CONSTIINTA, nu de frica, nu fortat. Constiinta
crestinului adevarat este glasul Duhului Sfant in fiinta lui. Daca constiinta se toceste, ea devine
insensibila la soapta Duhului Sfant si atunci nu mai asculti de autoritati. Nu ti se pare pacat sa furi
lemne din padure, nu ti se pare pacat sa iei ceva de unde lucrezi, nu ti se pare pacat sa vorbeste
urat de Presedinte sau de Guvern, Primar sau Profesor. Atentie la soapta fina a constiintei si nu
stingeti Duhul!!
6. Romani 13.7 ,, Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui
datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea,
daţi-i cinstea.
Observatie!! O atitudine de cinste..La fel ca in porunca a V-a ,,Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta.
Cati oameni mai cinstesc astazi autoritatile? Aproape nimeni. Toti injura la ei, tot nesocotesc, unii
chiar ii ataca fizic.
7. 1 Timotei 2 1-3 ,, Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri,
mulţămiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să
putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este
bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru
Observatie !!! Dumnezeu vrea sa ne rugam pt autoritati…Cati dintre noi se roaga pt presedintele
tarii? Daniel a postit cand cei 70 de ani de robie s-au terminat ca Dumnezeu sa intervina in
eliberarea lor si Dumnezeu a lucrat cu putere asupra conducatorilor popoarelor care-I asuprise.
Asa suntem indemnati sa facem sin oi.
8. Ieremia 29.7 ,, Urmăriţi binele cetăţii, în care v'am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului
pentru ea, pentrucă fericirea voastră atârnă de fericirea ei!
9. Fapte 5.29 ,, Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: ,,Trebuie să ascultăm mai
mult de Dumnezeu decât de oameni!
Matei 22.21 ,, ,,Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!``
Observatie!! Am sarit intentionat peste un subiect biblic numit ZECIME. Ce inseamna acest lucru si
de ce ne cere Dumnezeu lucrul acesta. Zecime inseamna a zecea parte din tot castigul tau. Lucrul
aceste Dumnezeu il cere inapoi nu pentru ca are nevoie de el, ci pentru ca exista cateva categorii
de persoane care au nevoie de acest venit. Si pentru faptul ca Dumnezeu vrea de pe acest pamant
sa ne invete guvernarea cerului si sa ne lecuiasca de EGOISM SI LACOMIE. Vreau sa va prezint
aceste categorii:
Leveticul 27. 30-32 ,, 30. Orice zeciuiala din pamant, fie din roadele pamantului, fie din rodul
pomilor, este a Domnului; este un lucru inchinat Domnului. ..32. Orice zeciuiala din cirezi si din
turme, din tot ce trece sub toiag, sa fie o zeciuiala inchinata Domnului.
Deoteronom 14.22-29 ,, 22. Sa iei zeciuiala din tot ce-ti va aduce samanta, din ce-ti va aduce ogorul
in fiecare an. 23. Si sa mananci inaintea Domnului Dumnezeului tau, in locul pe care-l va alege ca
sa-Si aseze Numele acolo, zeciuiala din graul tau, din mustul tau si din untdelemnul tau si intaii
nascuti din cireada si turma ta, ca sa te inveti sa te temi intotdeauna de Domnul Dumnezeul tau.
24. Poate, cand te va binecuvanta Domnul Dumnezeul tau, drumul va fi prea lung ca sa-ti poti duce
zeciuiala acolo, din pricina departarii tale de locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tau ca sa-
Si puna acolo Numele Lui. 25. Atunci, sa-ti prefaci zeciuiala in argint, sa strangi argintul acela in
mana si sa te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tau. 26. Acolo, sa cumperi cu
argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin si bauturi tari, tot ce-ti va placea, sa le mananci inaintea
Domnului Dumnezeului tau si sa te bucuri tu si FAMILIA TA. 27. Sa nu parasesti pe LEVITUL care va
fi in cetatile tale, caci n-are nici parte de mosie, nici mostenire cu tine. 28. Dupa trei ani, sa scoti
toata zeciuiala din venitul tau din anul al treilea si s-o pui in cetatile tale. 29. Atunci sa vina
LEVITUL, care n-are nici parte, nici mostenire cu tine, STRAINUL, ORFANUL SI VADUVA, care vor fi
in cetatile tale, si sa manance si sa se sature, pentru ca Domnul Dumnezeul tau sa TE
BINECUVINTEZE in toate lucrarile pe care le vei face cu mainile tale.
Observatie!!! De cate trei ori pe an toata familia evreiasca mergea la Templu la Ierusalim si
Domnul spune ca zecimea putea fi folosita pt bucuria partasiei cu familia ta. In restul anului
zecimea era folosita pt LEVIT, STRAIN, ORFAN SI VADUVA. S- a schimbat ceva astazi? Nu prea!
Levitii sunt pastorii care predica adevarul bibliei, straini, orfani si vaduve sunt cu duiumul.
-1 Corinteni 9. 14 Tot aşa, Domnul a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din
Evanghelie.
Observatie!!! Misionarii sau evanghelistii care prezinta lumii adevarul bibliei. Aceste persoane pot
beneficia de zecimea noastra. Asa spune Dumnezeu ca cine predica Evanghelia sa traiasca din asta.
-Maleahi 4.10 ,, 10. Aduceti insa la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana in Casa Mea;
puneti-Ma astfel la incercare, zice Domnul ostirilor, si veti vedea daca nu va voi deschide
zagazurile cerurilor si daca nu voi turna peste voi belsug de binecuvantare.
Observatie!!! Daca nu stii exact cum sa procedezi cu zecimea si te-ai botezat in biserica adventista,
du-o la biserica. Acolo exista o forma perfecta de distributie la zecimii. O mica parte merge la
salariile pastorilor, o parte merge in evanghelizarile globale, apoi se construiesc scolii crestine,
bisericii, spitale, clinici, sanatoria etc
1. BISEICA
2. MISIONARI
4. SARACII
5. ORFANII
6. VADUVELE
SI NOI, MACAR ODATA PE AN PUTEM SA FACEM DIN ZECIME O MASA DE PARTASIE CU FAMILIA SI
SA-I MULTUMIM DOMNULUI CA NE-A DAT SANATATE SA PUTEM MUNCI
TEXT CHEIE
Observatie!!! In cer domneste o ordine desavarsita!! Ingerii sunt organizati in legiuni..Isus cand a
fost prins, Petru a scos sabia si a incercat sa-L apere si Isus ii porunceste sab age sabia in teaca,
spunandu-I ca ar fi putut sa-L roage pe Tatal sa-I trimita mai mult de 12 legiuni de ingeri ..Lucifer
cand a fost creat ocupa primul loc dupa Isus. Tot despre ingeri stim ca unii sunt heruvimi, altii
seraphim, unii ingeri raportori, altii slujitori etc..
2. Exodul 18 .17-22 ,, Socrul lui Moise i-a zis: ,,Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur, şi
vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai pe sus de puterile tale şi
nu-l vei putea face singur. Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi
cu tine! Fii tâlmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu, şi du pricinile înaintea lui
Dumnezeu. Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea, pe care trebuie s'o urmeze şi ce
trebuie să facă. Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni
de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii ...
Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar
pricinile cele mai mici, să le judece ei înşişi.
CUM PROCEDA MOISE CU NEINTELEGERILE SAU PROBLEMELE APARUTE IN POPOR?
CE L-A SFATUIT SOCRUL SAU?
Observatie!!! Dupa ce poporul evreu a fost scos de Dumnezeu din Egipt aveau nevoie de
multe problem de rezolvat, de organizat, de judecat, de primit sfat din partea lui
Dumnezeu. Poporul acesta era o adunatura de sclavi care fusesera subjugati timp de 430
de ani, fara educatie, fara libertate, fara religie organizata si nu stiau sa deosebeasca
stanga de dreapta si aveau nevoie de indrumare. Moise statea de dimineata pana seara in
fata lor ca sa le raspunda la toate problemele sis a fie purtator de cuvant intre ei si
Dumnezeu. In aceste conditii de caldura desertica, se obosea singur si obosea si poporul.
Atunci, Domnul a pus in mintea socrului sau sfaturi de organizare. Omul acesta era preot al
lui Dumnezeu si fusesa invatat cum sa organizeze multimea.
3. Osea 8.3-4 ,, Israel a lepădat binele cu scârbă; de aceea vrăjmaşul îi va urmări. Au pus
împăraţi fără porunca Mea, şi căpetenii fără ştirea Mea;
CE I S-A INTAMPLAT LUI ISRAEL CAND NU A MAI ASCULTAT DE DOMNUL?
Observatie!! Cateva sute de ani acest poporul a avut o conducere TEOCRATICA, adica
conducatorul suprem era Dumnezeu. Apoi, au aparut generatii noi dintre ei care au
inceput sa copieze modul de conducere al popoarelor vecine si L-au lepadat pe Dumnezeu.
Au cerut un imparat omenesc. Desi dreptul imparatului era distrugator pt popor, ei nu au
vrut sa renunte. Un imparat de atunci, avea drepturi chiar mai mari decat un imparat de
astazi.
4. Marcu 3.13-14 ,, În urmă, Isus S'a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au
venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine, şi să-i trimeată să
propovăduiască.
Observatie!!De ce credeti ca a ales Isus 12 apostoli si nu mai multi sau mai putini? Pentru ca s-
a demonstrat ca exista cate 3 variante usor diferite ale celor 4 temperamente de oameni –
coleric, sangvin, melancholic si flegmatic. Dumnezeu care are o viziune complexa asupra
omenirii s-a asigurat ca orice om poate sa fie mantuit daca vrea.Si astazi este la fel. Eu nu pot
sa studiez cu orice fel de personae. Daca constat ca nu ne potrivim, nu continui studiul cu
astfel de personae pt ca stiu ca nu iese nimic sau ei renunta pt ca nu se potrivesc cu modul
meu de a expune adevarul biblic. Isus putea sa fie singurul conducator dar viziunea
Dumnezeirii nu este aceasta.
5. Fapte 6. 3-5 ,, Alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi
înţelepciune, pe cari îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în
rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului. Vorbirea aceasta a plăcut întregei adunări.
Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor,
pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
DUPA INALTAREA LUI ISUS, CUM AU PROCEDAT UCENICII CU ORGANIZAREA BISERICII?
Observatie!!!Dupa inaltarea lui Isus la cer, biserica a inceput sa creasca cu miile numeric si
apostolii incepusera sa fie prinsi in organizarea acestor crestini si sa nu mai aiba timp pt predicarea
adevarului biblic. Atunci s-au rugat si au ales 7 diaconi care sa fie raspunzatori de organizatia
bisericii, iar ei sa predice sis a vindece.
Observatie!! Pentru ca biserica sa fie asa cum voia Dumnezeu, Duhul Sfant a impartit
diferite daruri in functie de nevoie care areu in biserica. Prooroci- cei care primeau de la
Domnul sfaturi, invatatori- cei care stiau sa prezinte Biblia ca la scoala, vindecatori- cei
care aveau o legatura speciala cu Dumnezeu si isi puneau mainile peste bolnavi si ii
vindecau, carmuitor etc
7. Efeseni 4.11 ,, El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii,
păstori şi învăţători,
CE FEL DE SLUJBASI ERAU IN BISERICA PRIMARA?
Observatie!!
8. Tit 1.5 ,, să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi presbiteri (Sau: bătrâni)
în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit. Căci episcopul (sau: priveghetor.), ca econom al
lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană;
1 Timotei 3.8 ,, Diaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori
vin, nu doritori de câştig mîrşav:
9. 1 Timotei 3.8 ,, Diaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori
vin, nu doritori de câştig mîrşav:
10. Efeseni 2.19-22 ,, Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi
împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia
apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea,
bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi
IMPREUNA, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
CARE PRINCIPIU STA LA BAZA ORGANIZATIEI IN BISERICA ADVENTISTA?
Observatie!!! La baza organizarii AZS sta principiul comunitatii. Adica, Biserica AZS este
organizata in comunitati, mai mari sau mai mici.
11. Efeseni 4.11-12 ,, Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe
alţii, păstori şi învăţătoripentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea LUCRARII DE SLUJIRE,
pentru zidirea trupului lui Hristos
CARE ALT PRINCIPIU MAI STA LA BAZA ORGANIZATIEI AZS?
OBSERVATIE!!
12. 1 Tesa loniceni 5,12-13 ,, Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe ceice se ostenesc între voi,
cari vă cârmuiesc în Domnul, şi cari vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din
pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.
1 Timotei 5.12 ,, Presbiterii cari cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai
ales ceice se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora.
Evrei 13.17 ,, Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra
sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul
acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v'ar fi de niciun folos.
CARE TREBUIE SA FIE ATITUDINEA MEMBRILOR DE RAND FATA DE CEI CARE-I CONDUC?\
Observatie!!
.
2Cronici 33.3 ,,A zidit iarasi inaltimile pe care le daramase tatal sau,
Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a facut idoli Astarteii si s-a inchinat
inaintea intregii ostiri a cerurilor si i-a SLUJIT. 5. A zidit altare intregii
ostiri a cerurilor, in cele doua curti ale Casei Domnului.
R: Nu vreau sa luam informatii din alte cartii, mai intai. Biblia contine
raspuns la toate intrebarile. Despre imparatul Saul se spune ca inainte
de lupta cu filistenii, lupta in care a si murit, a cerut sa i se caute o
femeie care cheama duhurile mortilor si spune viitorul. Imaginati-va ce
viitor poate sa aiba o natiune care cere calauzirea diavolului. Ce viitor
poate sa aiba o persoana care cere calauzirea diavolului!! Exact viitorul
pe care l-a avut regatul lui Iuda – exilul de 70 de ani si exact viitorul
imparatului Saul- moartea.
5.A omorat pe toti oamenii credinciosi din Ierusalim care s-au impotrivit
calcarii poruncilor lui Dumnezeu
2Imparati 21. 16. Manase a varsat de asemenea mult sange nevinovat,
pana acolo incat a umplut Ierusalimul de la un capat la altul…
R:,, Dar împăratul lui Iuda a pierdut din vedere înaltul său privilegiu de a
aduce onoare Numelui viului Dumnezeu. Despre Zedechia este scris: „El
a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; și nu s-a smerit
înaintea proorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a
răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadnețar, care-l pusese să jure
pe Numele lui Dumnezeu. Și-a înțepenit grumazul și și-a învârtoșat
inima, până acolo încât nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel”.
(2 Cronici 36, 12.13.)
Dupa Manase a urmat la tron Amon pentru 2 ani, apoi fiul sau Iosia!!
Dumnezeu a dorit din toata inima sa salveze pe Iuda de la robia de 70 de ani, si
vreau sa observati cate persoane speciale a folosit, si cate ocazii ca sa-i salveze,
dar nu au vrut!!
1. Imparatul Iosia - 2Cron 34. 1. Iosia avea opt ani cand a ajuns imparat si a
domnit treizeci si unu de ani la Ierusalim. 2. El a facut ce este bine inaintea
Domnului si a umblat in caile tatalui sau David: nu s-a abatut de la ele nici la
dreapta, nici la stanga.
IOSIA ,, Născut dintr-un împărat nelegiuit, asaltat de ispitele de a merge pe
urmele tatălui său dar cu ajutorul celor câțiva slujitori care-l încurajau în direcția
cea bună, a putut rămâne credincios Dumnezeului lui Israel. Avertizat de
rătăcirile generațiilor trecute, a ales să îndeplinească dreptatea, în loc să coboare
în adâncimea păcatului și a degradării unde căzuseră tatăl și bunicul lui. „El nu
s-a abătut nici la dreapta nici la stânga”. Ca unul care avea să ocupe un loc de
încredere, s-a hotărât să asculte de îndrumarea care fusese dată pentru călăuzirea
conducătorilor lui Israel, și ascultarea lui a făcut posibil ca Dumnezeu să-l
folosească drept vas de cinste. {PR 384.1
2. Profetul HABACUC – Hab.3. 2. Cand am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am
ingrozit. Insufleteste-Ti lucrarea in cursul anilor, Doamne! Fa-Te cunoscut in
trecerea anilor! Dar, in mania Ta, adu-Ti aminte de indurarile Tale! 16. Cand
am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se
infioara buzele, imi intra putrezirea in oase si-mi tremura genunchii. Caci as
putea oare astepta in tacere ziua necazului, ziua cand asupritorul va merge
impotriva poporului?
,,Într-o împrejurare, pe când medita cu privire la viitor, el (Habacuc) spunea:
„M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are
să-mi spună Domnul și ce-mi va răspunde la plângerea mea”. Cu îndurare
Domnul i-a răspuns: „Scrie proorocia și sap-o pe table ca să se poată citi ușor,
căci este o proorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire și nu va
minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit. Iată, i s-a
îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin
credința lui”. (Habacuc 2, 1-4.) {PR 386.2}
3. TEFANIA 1.,, Veniti-va in fire si cercetati-va, neam fara rusine, 2. pana nu se
implineste hotararea - ca pleava trece vremea - pana nu vine peste voi mania
aprinsa a Domnului, pana nu vine peste voi ziua maniei Domnului! 3. Cautati pe
Domnul, toti cei smeriti din tara, care impliniti poruncile Lui! Cautati dreptatea,
cautati smerenia! Poate ca veti fi crutati in ziua maniei Domnului.
4. PREOTUL HILCHIA CARE A GASIT CARTEA
LEGII( DEUTERONOMUL) 2Cron 34. 18. Logofatul Safan a mai spus
imparatului: "Preotul Hilchia mi-a dat o carte." Si Safan a citit-o inaintea
imparatulu 19. Cand a auzit imparatul cuvintele Legii, si-a sfasiat hainele.
5. Proorocita Hulda – 2.Cron 34 22. Hilchia si cei trimisi de imparat s-au dus la
prorocita Hulda, nevasta lui Salum, fiul lui Tochehat, fiul lui Hasra, strajerul
vesmintelor. Ea locuia la Ierusalim, in cealalta mahala a cetatii. Dupa ce au spus
ce aveau de spus, 23. ea le-a raspuns: "Asa vorbeste Domnul Dumnezeul lui
Israel: "Spuneti omului care v-a trimis la mine: 24. "Asa vorbeste Domnul:
"Iata, voi trimite nenorociri peste locul acesta si peste locuitorii lui, si anume
toate blestemele scrise in cartea care s-a citit inaintea imparatului lui Iuda.
Explicatie!! Cu toate aceste interventii divine, a fost imposibil evitarea
robiei..Pur si simplu nu au vrut!!..Cand Domnul le spunea prin Ieremia 3. 22.,,
Intoarceti-va, copii razvratiti, si va voi ierta abaterile." , ei raspundeau: Is 30.
11. ,,Abateti-va din drum, dati-va in laturi de pe carare, lasati-ne in pace cu
Sfantul lui Israel!"
6. Ieremia - Ieremia 1. 2. Cuvantul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul
lui Amon, imparatul lui Iuda, in al treisprezecelea an al domniei lui, 3. si pe
vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, imparatul lui Iuda, pana la sfarsitul anului al
unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, imparatul lui Iuda, pana pe vremea
cand a fost dus Ierusalimul in robie, in luna a cincea. 6. Eu am raspuns: "Ah!
Doamne Dumnezeule, vezi ca eu nu stiu sa vorbesc, caci sunt un copil."
Daniel 1.1 ,, 1,, In al treilea an al domniei lui Ioiachim, imparatul lui Iuda,
Nebucadnetar, imparatul Babilonului, a venit impotriva Ierusalimului si l-a
impresurat.”
Observatie!! Daniel a fost luat rob in prima incursiune a lui Nebucadentar in
anul 586 cand era imparat Ioachim, fiul lui Iosia. Hai sa facem putina
matematica. Imparatul Iosia avea 8 ani cand a ajuns imparat. Cand Domnul i-a
vorbit lui Ieremia era in anul al 13-lea al domniei lui Iosia si asta inseamna ca
Imparatul Iosia avea 8+13=21 de ani. Ieremia 1.6 spune ca Ieremia era ,,copil”
cand l-a trimis Domnul sa vorbeasca. EGW spune ca era un tanar ,, În tânărul
Ieremia Dumnezeu a văzut pe unul care va fi credincios însărcinării sale și care
va sta pentru dreptate în ciuda unei împotriviri. În copilărie se dovedise
credincios; iar acum avea să suporte asprimea ca un bun ostaș al crucii.” P.R
407. Deci, Ieremia sa fi avut si el varsta aproximativa a lui Iosia, desi inclin sa
cred ca era mai mic, poate 17-18 ani.
Cand Ieremia a inceput lucrarea lui ca profet, atunci se naste copilul Daniel,
deoarece stim ca Daniel cand a fost luat rob avea sub 17 ani. Iosia a fost
indrumat de Dumnezeu prin Ieremia 18 ani si a facut reforma pe care nimeni nu
a facut-o inaintea lui, iar Daniel a crescut sub calauzirea acestor doi titani ai
credintei- Profetul Ieremia si Imparatul Iosia. Daniel era de vita imparateasca si
cred ca a trait in palatul regal, alaturi de Iosia si indrumat de Ieremia si educat
de el. Nu mai vorbesc de faptul ca tineretea celor doi l-a atras mai mult catre
Dumnezeu. Stiti de ce Ioan, ucenicul, L-a iubit mai mult pe Isus? Ca si Daniel,
Ioan a crescut timp de 3 ani si jumatate la picioarele lui Isus. Se pare ca avea
intre 15-20 de ani cand Isus si-a inceput lucrarea Lui. La fel, Daniel cand a fost
luat rob avea sub 17(Dan1.5 ,,..sa-i creasca..” – in Babilon nimeni nu putea
primi o functie sub 17 ani), cei mai frumosi ani..Era un tanar a carui credinta in
Dumnezeu a fost sadita profund in inima de acesti doi reprezentanti ai lui
Dumnezeu: Imparatul Iosia si Profetul Ieremia.
2.Ajunge sa primeasca din partea cerului cel mai valoros calificativ moral: “om
preaiubit si scump”. Daniel 9, 23; 10, 11.12 ,, Cand ai inceput tu sa te rogi, a
iesit cuvantul, si eu vin sa ti-l vestesc; caci tu esti PREAIUBIT SI SCUMP. Ia
aminte, dar, la cuvantul acesta si intelege vedenia! Apoi mi-a zis: "Daniele, om
PREAIUBIT si SCUMP, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ti le voi spune
acum si stai in picioare in locul unde esti;"
Introducere: Cartea Daniel este o carte de exceptie, o carte speciala in care gasim
hrana spirituala pentru toate varstele si pentru toate gusturile. Aici gasim experiente
cu Dumnezeu iesite din comun, experiente in care Dumnezeu se implica in mod
profund si deplin, coborand cu omul in cuptorul cu foc, sau in groapa cu lei, dar
gasim si informatiile necesare despre lupta dintre bine si rau de-alugul veacurilor.
Deasemenea gasim informatii care ne pot ajuta, sustine si intari pe drumul credintei.
Dar miezul acestei carti este reprezentat de prezenta constanta, in fiecare capitol, a
Domnului Isus..Frumusestea Lui si a lucrarii Lui, puterea Lui vesnica, planul de
mantuire si multe alte roluri, sunt redate de Daniel in mod special in capitolele
profetice. Dorim ca Duhul Sfant sa ne invete pe toti frumusetea si importanta
lucrurilor ascunse in aceste capitole.
Daniel 1, 1-2:
“In al treilea an al domniei lui Ioiachim, imparatul lui Iuda, Nebucadnetar, imparatul
Babilonului, a venit impotriva Ierusalimului si l-a impresurat. Domnul a dat in mainile
lui pe Ioiachim, imparatul lui Iuda, si o parte din vasele casei lui Dumnezeu.
Nebucadnetar a dus vasele in tara Sinear, in casa dumnezeului sau, le-a pus in casa
visteriei dumnezeului sau.”
CE STIM DESPRE DOMNIA LUI IOACHIM? AL CUI FIU ERA? CUM E POSIBIL CA
DIN PARINTI BUNI SA SE NASCA COPII RAI? SAU INVERS, DIN PARINTI RAI, COPII
BUNI?
R: Nu prea exista o explicatie la aceasta realitate. Iosia a fost un rege bun si ascultator de
Dumnezeu, pe cand fiul sau Ioachim a fost un rege extrem de rau si de idolatru. Nu avem
amanunte despre mama lui si nici despre doica care l-a crescut..Singurul argument care
poate fi adus in aceasta situatie este liberul arbitru. Ioachim si-a croit propiul drum, a facut
propia alegere..Exista posibilitatea ca Ioachim sa fi semanat foarte mult cu bunicul sau
Amon si cu strabunicul Manase, sau sa imite modul de guvernare al celor doi imparati, si
atunci avem explicatia de ce s-a nascut un copil rau cand tatal sau afost un imparat bun.
DE CE A INGADUIT DUMNEZEU CA SIMBOLURILE SFINTE DIN TEMPLU SA FIE DUSE
IN CASA UNUI IDOL? CE S-A INTAMPLAT CU CHIVOTUL?
R: Vasele de aur de la Templu, luate de Nebucadnetar, erau mai valoroase decat aurul
din care erau facute, caci erau de fapt niste simboluri nationale ale poporului evreu. Ele nu
erau in numar de 10 sau 20, nici macar 100 sau 200, ci erau intr-un numar impresionant-
5669 de pise din aur masiv. Dumnezeu se umileste pe Sine ingaduind ca vasele dedicate
Templului Sau din Ierusalim sa fie depuse in templul unui idol pagan. Oare de cate ori
Dumnezeu nu este umilit si dezonorat atunci cand noi facem pacate peste pacate? Si El ne
rabda nu un an, nu cinci, nu zece, ci uneori o viata intreaga. Insa exista o limita a rabdarii
divine! Dincolo de ea se afla judecata si pedeapsa.
Cat priveste teoriile conspiratiei cu privire la Chivot nu avem nevoie de ele! EGW spune clar:
,,Printre cei neprihăniți care se găseau încă în Ierusalim, cărora le fusese lămurit planul
divin, erau unii care s-au hotărât să așeze departe de mâinile nemiloase chivotul sfânt care
cuprindea tablele de piatră pe care fuseseră înscrise preceptele Decalogului. Și așa au
făcut. Cu plâns și amărăciune ei au ascuns chivotul într-o peșteră, unde avea să
stea ascuns de poporul Israel și Iuda din cauza păcatelor lor și nu urma să le mai fie redat.
Acel chivot sfânt este încă ascuns. Niciodată n-a fost deranjat de când a fost pus într-un loc
necunoscut. {PR 453.2}
Dan.1.3-7 ,,Imparatul a dat porunca lui Aspenaz, capetenia famenilor sai dregatori, sa-
i aduca vreo cativa din copiii lui Israel de neam imparatesc si de vita boiereasca, 4
niste tineri fara vreun cusur trupesc, frumosi la chip, inzestrati cu intelepciune in
orice ramura a stiintei, cu minte agera si pricepere, in stare sa slujeasca in casa
imparatului si pe care sa-i invete scrierea si limba haldeilor. 5. Imparatul le-a randuit
pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui si din vinul de care bea el, vrand sa-i
creasca timp de trei ani, dupa care aveau sa fie in slujba imparatului. 6. Printre ei
erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Misael si Azaria. 7. Capetenia famenilor
dregatori le-a pus insa alte nume, si anume: lui Daniel i-a pus numele Beltsatar, lui
Hanania, Sadrac, lui Misael, Mesac, si lui Azaria, Abed-Nego.
CE CREDETI, DOAR ACESTI 4 TINERI AU FOST ALESI DE IMPARAT SAU ERAU MAI
MULTI?
R: Aici avem cea mai tare lectie de viata si de credinta!! Acest cuvant ,,hotarat” il mai
gasim in Luca 9 ,,.. Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim..” Ce inseamna
aceasta? Nimic si nimeni nu mai putea sa-I schimbe hotararea, decizia finala, ca o stanca in
bataia valurilor furtunoase. Sa fii tanat, fara parinti, fara sprijin, intr-o tara straina, sa fii rob si
riscand sa-ti pierzi viata si sa ramai statornic in credinta ta, este cel mai bun exemplu de urmat si
cea mai buna metoda de a birui pacatul sub orice forma ar veni la noi. Sa fim HOTARATI pe
calea cea dreapta este una din cheile succesului final si vesnic!!
R:Da, eu cred ca acesti patru tineri au fost facuti fameni. Cu multi ani inainte de
luarea lor ca ostatici, pe timpul imparatului Ezechia si al profetului Isaia, Domnul
7. Si vor lua din fiii tai iesiti din tine,
facuse o profetie in acest sens: Isaia 39.
pe care-i vei naste, ca sa-i faca fameni in casa imparatului
Babilonului.”Mai mult, versetul spune ca erau sub comanda unei
capetenii a famenilor. Ce rost avea sa fie sub comanda acestuia daca
nu ar fi fost facuti si ei fameni.
Daniel 1, 9- 14: ,, 9. Dumnezeu a facut ca Daniel sa capete bunavointa si trecere
inaintea capeteniei famenilor dregatori. 10. Capetenia famenilor a zis lui Daniel: "Ma
tem numai de domnul meu, imparatul, care a hotarat ce trebuie sa mancati si sa beti,
ca nu cumva sa vada fetele voastre mai triste decat ale celorlalti tineri de varsta
voastra, si sa-mi puneti astfel capul in primejdie inaintea imparatului." 11. Atunci
Daniel a zis ingrijitorului caruia ii incredintase capetenia famenilor privegherea
asupra lui Daniel, Hanania, Misael si Azaria: 12. "Incearca pe robii tai zece zile si sa ni
se dea de mancat zarzavaturi si apa de baut; 13. sa te uiti apoi la fata noastra si la a
celorlalti tineri care mananca din bucatele imparatului si sa faci cu robii tai dupa cele
ce vei vedea!" 14. El i-a ascultat in privinta aceasta si i-a incercat zece zile.
R: Dieta ceruta de cei patru tineri era formata din cereale, legume si fructe, adica acea dieta
simpla data omului in Eden…In Eden curgea raul vietii care se impartea in patru brate…Nu
vreau sa supar pe nimeni, dar lasati animalele sa traiasca! Inapoi la Edenul pierdut!!…Daca
intru intr-un magazine de carnuri sau peste trebuie sa ies repede si cu mana la nas si gura.
Dar ca sa ajung aici, mi-au trebuit ani de post si rugaciune. Trebuie sa stiti ca se scapa greu
de mancarea de carne, e o lupta teribila pe care nu o poti castiga singur, deoarece carnea
da dependenta ca si drogurile usoare.
R: Numerologia in Bibliei are semnificatii deosebite si foarte des folosite atat in cartile
profetice cat si in celelalte carti. Numarul 10 reprezinta MINIMUL NECESAR pentru
ceva..Sub acest numar nu se coboara!! CELE ZECE PORUNCI!! Este minimul cerut de
Dumnezeu celor credinciosi. Avraam cand mijloceste pentru Sodoma nu coboara sub
zece…,,Daca vor fi zece oameni credinciosi,…!” Zece reprezinta baza minima de la
care se urca pana la maximul posibil 40. Patruzeci de zile de post ale lui Isus…Mai
sus nu se poate urca!! 40 de zile ale lui Moise pe munte!! 40 de zile ale lui Ilie spre
Horeb, 40 de zile ale poporului evreu in pustie, 40 de zile ale catatii Ninive. Daniel are
bunul simt si cere dregatorului minimul necesar sub care nu se poate cobora. Inclusiv
Dumnezeu ne cere minimul necesar- zecimea, sub care nu se poate cobora.
Daniel 1, 15- 17 ,, 15. Dupa cele zece zile, ei erau mai bine la fata si mai grasi decat
toti tinerii care mancau din bucatele imparatului. 16. Ingrijitorul lua bucatele si vinul
care le erau randuite si le dadea zarzavaturi. 17. Dumnezeu a dat acestor patru tineri
stiinta si pricepere pentru tot felul de scrieri, si intelepciune; mai ales insa a facut pe
Daniel priceput in toate vedeniile si in toate visele.”
R: Cu siguranta era mult prea tanar pentru a face parte din elita.
Era rob adus in urma incursiunilor militare, nu cetatean al
imperiului. Nici nu avusesa ocazie sa dovedeasca darul
descoperiri dumnezeiesti in fata imparatului. Abia terminase cei
trei ani de scoala si acum era in perioada de acomodare, de
inceput.. O alta explicatie foarte pertinenta ar fi ca Dumnezeu nu a
ingaduit sa fie chemat ca sa demaste neputinta vrajitorilor de a
descoperii lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu. Daca Daniel ar fi
fost chemat, el ar fi dat raspunsul imediat..
CUM IL CARACTERIZATI PE ACEST TANAR IN FATA MORTII
IMINENTE?
Daniel 2, 17- 19: 17. ,,Apoi Daniel s-a dus in casa lui si a spus
despre lucrul acesta tovarasilor sai, Hanania, Misael si Azaria,18.
rugandu-i sa ceara indurarea Dumnezeului cerurilor pentru
aceasta taina, ca sa nu piara Daniel si tovarasii sai odata cu ceilalti
intelepti ai Babilonului.19. Dupa aceea, i s-a descoperit lui Daniel
taina intr-o vedenie in timpul noptii. Si Daniel a binecuvantat pe
Dumnezeul cerurilor”
.
VA PLACE ATITUDINEA LUI DANIEL? CAT DE MULT FACE SA
AVEM UN LIDER SPIRITUAL PRINTRE NOI?
R: Primul lucru pe care il face Daniel este acela sa-si caute prietenii si
sa faca o grupa de rugaciune. Nu stiu cate zile au trecut pentru aceasta
grupa de rugaciune…Cu siguranta e vorba de o zi, doua…Va puteti
imagina cum se rugau acesti tineri stiind ca sabia e deasupra capului
lor? Cata umilinta si strigate disperate, cata insistenta? Pentru ei era
timpul judecatii finale..Dumnezeu trebuia sa decida soarta lor, dar si
soarta altora. Noi trebuie sa invatam de la aceasta grupa mica,
rugaciunea de mijlocire in favoarea celor de langa noi. Alegeti-va de pe
grup sau din afara lui, 3-4 persoane cu care sa va rugati si sa discutati
lucruri pe care nu le puteti spune pe grup!!
Daniel 2, 24- 25: 24. ,,Dupa aceea, Daniel s-a dus la Arioc, caruia ii
poruncise imparatul sa piarda pe inteleptii Babilonului; s-a dus si i-a
vorbit asa: "Nu pierde pe inteleptii Babilonului! Du-ma inaintea
imparatului, si voi da imparatului talcuirea!" 25. Arioc a dus degraba pe
Daniel inaintea imparatului si i-a vorbit asa: "Am gasit intre prinsii de
razboi ai lui Iuda un om care va da imparatului talcuirea!"
R: Isaia 45. 1. ,,Asa vorbeste Domnul catre unsul Sau, catre Cirus, pe
care-l tine de mana ca sa doboare neamurile inaintea lui si sa dezlege
braul imparatilor, sa-i deschida portile, ca sa nu se mai inchida: 2. "Eu voi
merge inaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfarama usile de
arama si voi rupe zavoarele de fier. 3. Iti voi da vistierii ascunse, bogatii
ingropate, ca sa stii ca Eu sunt Domnul care te chem pe nume,
Dumnezeul lui Israel. 4. Din dragoste pentru robul Meu, Iacov, si pentru
Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ti-am vorbit cu bunavointa,
inainte ca tu sa Ma cunosti.” Cand Cir a cucerit Babilonul era anul 68 al
robiei babiloniene…In doi ani urma eliberarea evreilor si intoarcerea
acasa. Cand a cucerit Babilonul, in sala palatului regal avea loc ospatul lui
Belsatar care l-a chemat pe Daniel sa descifreze scrisul de pe perete. In
timp ce descifra, are loc invazia soldatilor lui Cir care au atacat in prima
faza acest palat regal. In urmatoarele zile dupa cucerire, Cir afla de la
Daniel profetiile facute cu aproape 200 de ani despre el in cartile Isaia si
Ieremia. Hai sa vedem ce a aflat:
- Fluviul Eufrat avea să fie secat, lăsând astfel cale liberă armatei lui
Cirus –Is 44. 27. Eu zic Adancului: "Usuca-te, si iti voi seca raurile."
R: Aproape 600 de ani. Un lucru mi s-a parut interesant…Cu cat cobori spre
degetele de la picioare, fierul incepe sa se amestece cu lutul, lutul creste, iar
fierul scade,iar imperiul devine din ce in ce mai fragil..
R: In anul 457 d.H Imperiul Roman a disparut definitiv si din el s-au desprins
cele 10 state europene. Cauza principala a fost atacul popoarelor barbare:
francii, huni, alamanii, bugunzi, goti, vizigotii. Si in urma acestor atacuri
successive au aparut cele 10 tari europene: Italia, Franta, Anglia, Spania,
Portugalia, Germania, Austria etc. In special tarile care au fost conduse de regi.
CE E CU LEGATURILE DE CASATORIE?
R: Din nou şi din nou, oamenii au visat să ridice pe aceste domenii o singură şi
puternică împărăţie. Carol cel Mare a încercat aceasta. Carol al V-lea a încercat
aceasta. Ludovic al XIV-lea a încercat aceasta. Napoleon a încercat aceasta.
Uniunea Europeana incearca acuma…Însă niciunul nu a reuşit si nici Uniunea
nu va reusi. Un singur verset din profeţie a fost mai puternic decât toate
oştirile lor. Puterea lor a fost risipită, irosită, distrusă. S-au gandit ei ca cea mai
buna metoda ar fi casatoriile intre casele regale europene…Dar nu au reusit.
Am citit ceva interesant despre Hitler si dorinta lui bolnava de-a unii Europa
sub conducerea Germaniei. Se relateaza despre Adolf Hitler ca, pe cand
era student la Viena, a stat in gazda la o crestina adventista de ziua a
saptea. In casa femeii se tineau regulat ore de studiu si rugaciune si se
studia Cartea lui Daniel. Hitler nu lua parte la aceste intalniri, insa, intr-o
zi, venind acasa, a gasit pe masa cateva notite si scheme profetice ale
gazdei, legate de visul lui Nebucadnetar din cap. 2 al cartii. Cand a venit
gazda a intrebat-o despre acest capitol 2 din Daniel. Femeia a incercat sa-i
explice simbolurile profetice si faptul ca Europa nu se va unii niciodata. Cand a
ajuns in politica si partidul sau a castigat alegerile in Germania si amintit de
explicatia data de fosta gazda si nu i-a convenit deloc. S-A RAZVRATIT impotriva
planului divin si a fost luat in stapanire de un demon care toata viata i-a spus
ce sa faca. Rezultatul? Peste 50 de milioane de victime, si nici astazi, ranile
lasate in urma lui, nu sunt vindecate.
R; Cand s-a facut ziua, era Vinerea Pastelui, evrei cu Marele Preot in frunte L-au
dus la Pilat. Luc.23. 1. ,,S-au sculat toti si au dus pe Isus inaintea lui Pilat.
3. Pilat L-a intrebat: "Esti Tu Imparatul iudeilor?" "Da", i-a raspuns Isus,
"sunt." 4. Pilat a zis preotilor celor mai de seama si noroadelor: "Eu nu
gasesc nicio vina in Omul acesta."… 7. Si cand a aflat ca este de sub
stapanirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla si el in Ierusalim in
zilele acelea.”
R: Matei 27. 26. ,,Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, dupa
ce a pus sa-L bata cu nuiele, L-a dat in mainile lor, ca sa fie rastignit.
27. Ostasii dregatorului au dus pe Isus in pretoriu si au adunat in jurul
Lui toata ceata ostasilor. 28. L-au dezbracat de hainele Lui si L-au
imbracat cu o haina stacojie. 29. Au impletit o cununa de spini, pe care
I-au pus-o pe cap, si I-au pus o trestie in mana dreapta. Apoi
ingenuncheau inaintea Lui, isi bateau joc de El si ziceau: "Plecaciune,
Imparatul iudeilor!" 30. Si scuipau asupra Lui si luau trestia si-L bateau
in cap. 31. Dupa ce si-au batut astfel joc de El, L-au dezbracat de haina
stacojie, L-au imbracat cu hainele Lui si L-au dus sa-L rastigneasca.”
R: ,, Biciul roman folosit pentru biciuire era făcut din fâşii de piele în care erau
inserate sticlă, oase şi cârlige de metal. Cu o singură lovitură, instrumentul se
înfăşura în jurul trupului lui Isus, făcând ca sticla, oasele şi cârligele să taie
adânc în carnea Lui. Când biciul era retras, cârligele îi sfâșiau carne, expunând
muşchii şi oasele. Într-adevăr, psalmistul spune: „mi-au străpuns mâinile şi
picioarele. Toate oasele aş putea să mi le număr.” Ca sa nu mai vorbim de
chinurile extreme la care a fost supus Fiul lui Dumnezeu, chinuri care au dus la
fenomenul medical numit hematohidroza. Datorita chinului sufletesc capilarele
sanguine sau spart si transpiratia era amestecata cu sange..
EGW: ,, Fapta lui Irod de a-l omorî pe Iacov a fost lăudată de iudei, deși unii s-au plâns de
felul în care ea a fost săvârșită, susținând că o execuție publică ar fi intimidat mai puternic
atât pe credincioși, cât și pe cei care simpatizau cu ei.” F.A.144
R: Fapte 12. 3. ,,Cand a vazut ca lucrul acesta place iudeilor, a mai pus
mana si pe Petru. - Erau zilele praznicului Azimelor. -4. Dupa ce l-a
prins si l-a bagat in temnita, l-a pus sub paza a patru cete de cate
patru ostasi, cu gand ca dupa Pasti sa-l scoata inaintea norodului.”
Domnul murise de Paste, apostolul Iacov a fost omorat de Paste, iar
acum, cel mai curajos apostol al Domnului urma sa fie executat public
ca si Invatatorul Sau, tot in aceasta perioada a sarbatorilor Pascale. Era
primavera anului 44 d.H….Petru era inchis intr-o temnita sapata in
stanca, legat cu doua lanturi de doi soldati si pazit de alti doi in fata
portii. In total erau 16 soldati care se schimbau intre ei in cete de 4.
Petru era un om pocait cu adevarat si viata lui era ascunsa cu Isus in
Dumnezeu si nu-I pasa de nimic. Dormea linistit intre cei doi soldati,
desi in ziua urmatoare avea loc executia lui. Domnul, insa, il salveaza
de data aceasta pentru ca mai avea treaba cu el sa vesteasca
Evanghelia..
R; 1Petru 1. 1. ,,Petru, apostol al lui Isus Hristos, catre alesii care traiesc
ca straini, imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia….1
Petru 5. 13. Biserica aleasa cu voi, care este in Babilon, va trimite
sanatate. Tot asa si Marcu, fiul meu.” Apostolul Petru nu a ramas in
Palestina, el a facut misiune in tot Imperiul Roman, inclusive la Roma,
oras pe care-l numeste Babilon. In cartea Quo Vadis, se povesteste ca
Petru era in Roma in anul 64 d.H cand Nero a dat foc orasului, si pe
cand incerca sa scape din oras, il intalneste Domnul, in viziune
bineinteles, si Petru Il intreaba: ,,QUO VADIS DOMINE?-INCOTRO,
DOAMNE?”, iar Domnul il mustra spunandu-I ca merge la Roma sa
moara impreuna cu crestinii omorati de Nero. Atunci Petru se intoarce
la Roma si incurajeaza crestini care mureau din cauza prigoanei lui
Nero. Trei ani mai tarziu, in anul 67.d.H, Petru moare tot de mana lui
Nero la varsta de 75 de ani. „Nero era deja împărat când Petru a sosit la
Roma; (Petru), săvârșind unele minuni pe care le făcea prin puterea dată
de Dumnezeu, i-a convertit pe mulți la dreptate și I-a înălțat lui
Dumnezeu un templu de neclintit în credință. Fiind înștiințat despre
acestea, de îndată ce a aflat că nu numai la Roma, ci peste tot, zilnic, o
mare mulțime renunța la cultul idolilor și, blestemând vechea credință,
trecea la noua religie, și fiindcă era un tiran blestemat și ticălos, Nero s-a
apucat să dărâme templul divin și să nimicească dreptatea: fiind primul
dintre persecutorii slujitorilor lui Dumnezeu, l-a răstignit pe Petru și l-a
omorât pe Pavel” (Lactanțiu, „Despre morțile persecutorilor”, 2, 6-7).
R: Apoc 1. 9. ,,Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt partas cu voi la necaz,
la Imparatie si la rabdarea in Isus Hristos, ma aflam in ostrovul care se
cheama Patmos, din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina
marturiei lui Isus Hristos.” Nu stim exact unde a fost trimis cu misiunea
dupa inaltarea lui Isus. Il gasim in Ierusalim impreuna cu Petru dupa
Cinzecime. Probabil, pana la moartea fecioarei Maria, a ramas in
Ierusalim ca sa-si indeplineasca sarcina incredintata de Isus. Apoi,
traditia spune ca a infiintat biserica din Efes unde a ramas pana la
persecutia Imparatului Diocletian prin anii 90. A fost aruncat intr-un
cazan cu ulei incins, dar Dumnezeu l-a scapat, apoi a fost exilat pe
insula Patmos unde se gasea o inchisoare a detinutilor politici. Aici a
scris cartea Apocalipsei prin anii 95. Dupa moartea lui Diocletian se
intoarce in Efes si scrie Evanghelia dupa Ioan, care este ultima carte
din canonul biblic, scrisa prin anii 98. Moare de moarte naturala la
varsta de 88 de ani. Este interesant raspunsul pe care Isus il da lui
Petru atunci cand acesta il intreaba pe Domnul despre moartea lui
Ioan …,,dar cu acesta ce va fi?” Isus a stiut ca Ioan va muri de moarte
naturala, si nu a vrut ca Petrus sa se tulbure, stiind ca el va fi omorat
inainte de termen.
Persecutia crestinilor din timpul lui Domitian prin anii 90 d.H Apoc 2. 10. ..Nu
te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca diavolul are sa arunce in
temnita pe unii din voi, ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece
zile. Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii."
Mat.21. 42. Isus le-a zis: "N-ati citit niciodata in Scripturi ca: "Piatra pe
care au lepadat-o zidarii a ajuns sa fie pusa in capul unghiului; Domnul a
facut acest lucru si este minunat in ochii nostri... 44. Cine va cadea peste
piatra aceasta va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cadea ea, il va
spulbera."
R: Aici erau copiii Lui, robi in Babilon. Cele zece semintii erau de multi
ani robi in Asiria. Ierusalimul era aproape in ruine, strainii ocupasera
tinutul Israelului, iar Dumnezeu vine in robie cu ei. Daca nu se
manifesta cu putere aici, credinta e pe cale de disparitie asa cum a fost
in Egipt. Lunga robie din Egipt a facut din ei un popor de sclavi care
nu mai stiau ce e bine si ce e rau. I-a trebuit lui Dumnezeu patruzeci
de ani de scoala, ca sa-I invete lectia credintei in conditiile aspre si
grele ale desertului. Istoria nu trebuia sa se repete si aici, in Babilon.
Cartea lui Daniel este una din cele mai frumoase carti, menita sa
bucure si sa incalzeasca, deopotrita, sufletele oamenilor de orice
varsta. In aceasta carte Dumnezeu este atat de aproape de credinciosii
Lui, dar si de pagani, incat se descopera si la unii si la altii
neconditionat. In aceasta carte sunt doi tineri speciali pe care Isus
Hristos ii urmareste in mod special, un rob si un imparat, un credincios
si un pagan, Daniel evreul si Nebucadentar haldeul. Este impresionant
harul uimitor pe care Dumnezeu il foloseste, in mod treptat, cu acest
pagan. Nu forteaza nimic, si are indelunga rabdare cu el. In capitolul
unu il aduce in legatura cu poporul Lui, si este obligat sa recunoasca
superioritatea acestuia, din orice punct de vedere. In capitolul doi vine
imediat in intampinarea framantarilor lui cu privire la viitorul
imperiului, si ii da cel mai uimitor vis profetic pe care doar evreul
Daniel il poate descifra. In capitolul trei ii sifoneaza putin orgoliu si ii
strica ecumenismul gata format, descoperindu-se ca Dumnezeu
superior in cuptorul cu foc, iar in capitolul patru este obligat sa
intervina printr-o pedeapsa puternica ca sa-l poata elibera definitiv pe
acest imparat de mandrie, si sa-l invete umilinta cerului.
Dan 4. 10-12 ,,Iata vedeniile care mi-au trecut prin cap cand eram
in pat. Ma uitam si iata ca in mijlocul pamantului era un copac
foarte inalt. Copacul acesta s-a facut mare si puternic, varful lui
se inalta pana la ceruri si se vedea de la marginile intregului
pamant. Frunza lui era frumoasa si avea roade multe; in el se
gasea hrana pentru toti; fiarele campului se adaposteau sub
umbra lui, pasarile cerului isi faceau cuibul in ramurile lui si orice
faptura vie se hranea din el. “
Dan 4.13-18 ,,In vedeniile care-mi treceau prin cap in patul meu,
ma uitam si iata ca s-a coborat din ceruri un strajer sfant. El a
strigat cu putere si a vorbit asa: "Taiati copacul si rupeti ramurile;
scuturati-i frunza si risipiti roadele; fugariti fiarele de sub el si
pasarile din ramurile lui! Dar trunchiul cu radacinile lui lasati-l in
pamant si legati-l cu lanturi de fier si de arama in iarba de pe
camp, ca sa fie udat de roua cerului si sa fie la un loc cu fiarele in
iarba pamantului. Inima lui de om i se va preface intr-o inima de
fiara si vor trece sapte vremuri peste el.”Hotararea aceasta a fost
luata in sfatul strajerilor si pusa la cale inaintea sfintilor, ca sa
stie cei vii ca Cel Preainalt stapaneste peste imparatia oamenilor,
ca o da cui Ii place si inalta pe ea pe cel mai de jos dintre
oameni!" Iata visul pe care l-am visat eu, imparatul
Nebucadnetar. Tu, Beltsatar, talcuieste-l, fiindca toti inteleptii din
imparatia mea nu pot sa mi-l talcuiasca; tu insa poti, caci ai in
tine duhul dumnezeilor sfinti."
R: Exista unii traducatori ai Bbibliei care spun ca de fapt ,,A BAUT VIN
IN COMPARATIE CU EI” este traducerea corecta, cea ce sugereaza ca
Belsatar era un mare betiv. Si acesta este adevarul pentru ca imediat in
versetul urmator ni se spune ca a poruncit sa aduca vasele de aur si
argint luate din Templu de la Ierusalim. Cat timp a fost limpede la cap,
nu a indraznit, dar dupa ce s-a imbatat, diavolul i-a sugerat ce sa faca.
R: Scrisul era deasupra capului lui, mintea lui stia ca el este autorul
moral al denigrarii lui Dumnezeu in public, el poruncise sa se aduca
vasele de aur, desi stia ca aproape 70 de ani nimeni nu a indraznit sa
se atinga de ele. Nici macar marele Nebucadentar nu a indraznit sa le
deranjeze din visteria unde fusesera puse. Intelegea ca sfidarea lui este
cauza acelei judecati cazute ca un fulger din cer peste el. Foloseste
Biblia expresia ,,groza Domnului” de cateva ori. Ei, bine, asta se
intampla cu Belsatar. Sosisa ceasul judecatii sale, sentinta era
pronuntata.
MOMENTUL ACESTA CRITIC IL GASIM SI IN CADEREA
BABILONULUI SPIRITUAL?
Dan. 5 24. ,,De aceea a trimis El acest cap de mana care a scris
scrierea aceasta. 25. Iata insa scrierea care a fost scrisa:
"Numarat, numarat, cantarit si impartit!" 26. Si iata talcuirea
acestor cuvinte: Numarat inseamna ca Dumnezeu ti-a numarat
zilele domniei si i-a pus capat. 27. Cantarit inseamna ca ai fost
cantarit in cumpana si ai fost gasit usor! 28. Impartit inseamna
ca imparatia ta va fi impartita si data mezilor si persilor!" 29.
Indata Belsatar a dat porunca, si au imbracat pe Daniel cu
purpura, i-au pus un lantisor de aur la gat si au dat de stire ca va
avea locul al treilea in carmuirea imparatiei.”
Dan 6. 14.,, Imparatul s-a mahnit foarte mult cand a auzit lucrul
acesta; s-a gandit cum ar putea sa scape pe Daniel, si pana la
asfintitul soarelui s-a trudit sa-l scape. 15. Dar oamenii aceia au
staruit de imparat si i-au zis: "Sa stii, imparate, ca, dupa legea
mezilor si persilor, orice oprire sau orice porunca intarita de
imparat nu se poate schimba!"
R: ,,Nimeni nu-i mai presus de Lege.” Din pacate, nici Dariu Medu nu
era mai presus de legea pe care isi daduse acordul si o semnase. In
momentul in care si-a dat seama ca a fost santajat sa dea aceasta lege,
imparatul a inceput negocierile cu acesti oameni pana la asfintitul
soarelui. O zi intreaga a incercat sa caute in legea mezilor si persilor,
un articol pe baza caruia sa salveze de la moarte pe Daniel. Si daca ar
fi gasit, ,,cainii de paza” ai legi persane nu l-ar fi lasat.
Dan 6. 19. ,,In revarsatul zorilor insa imparatul s-a sculat si s-a
dus in graba la groapa cu lei. 20. Si apropiindu-se de groapa, a
chemat pe Daniel cu un glas plangator. Imparatul a luat cuvantul
si a zis lui Daniel: "Daniele, robul Dumnezeului celui Viu, a putut
Dumnezeul tau caruia Ii slujesti necurmat sa te scape de lei?" 21.
Si Daniel a zis imparatului: "Vesnic sa traiesti, imparate! 22.
Dumnezeul meu a trimis pe ingerul Sau si a inchis gura leilor,
care nu mi-au facut niciun rau, pentru ca am fost gasit nevinovat
inaintea Lui. Si nici inaintea ta, imparate, n-am facut nimic rau!"
23. Atunci imparatul s-a bucurat foarte mult si a poruncit sa
scoata pe Daniel din groapa. Daniel a fost scos din groapa si nu s-
a gasit nicio rana pe el, pentru ca avusese incredere in Dumnezeul
sau.”
Dan 6. 28. Daniel a dus-o bine sub domnia lui Darius si sub domnia lui
Cirus, persanul.
13.Amăgirile, înșelătoriile și șarlataniile se vor înmulți. Din fiecare colț se
va auzi strigătul: „Iată, Hristos este aici! Iată, Hristos este acolo!” Dar
Domnul Hristos a zis: „Să nu mergeți după ei” (Luca 21,8). Înainte
ca omul fărădelegii să se arate înaintea lumii acesteia și înainte de a
se afla cine este el și care a fost lucrarea lui, va avea loc o luptă
înverșunată. {SA3 235.
CARE VA FI ULTIMA MARE INSELACIUNE A OMULUI FARADELEGII?
R: Ultima mare inselaciune a OMULUI FARADELEGII va fi aparitia de
hristosi mincinosi in multe colturi ale pamantului. Oameni posedati de
demoni sau simpli sarlatani vor contraface lucrarea lui Isus Hristos si vor
amagii multe suflete care nu si-au sfintit viata ascultand de adevarul
biblic, ci si-au plecat urechea la basmele mestejugit alcatuite de catre
OMUL FARADELEGII, cel mai fidel purtator de cuvant al Satanei. Pentru
ca poporul ales al lui Dumnezeu nu vor ceda acestor minuni mincinoase,
ca o incoronare a inselaciunii, insusi diavolul va imitate a doua venire a
lui Isus si va face sa fie inselati chiar si cei alesi. Doamne, apara-Ti
poporul Tau in aceste zile cumplite!
ZIUA INTAIA – PLINATATEA DUHULUI SFANT – CAPITOLUL 7
Introducere: Cartea Daniel o citim cu multa placere pana la capitolul 7, dar, incepand cu acest
capitol multi dintre noi se descurajeaza si considera ca multimea de simboluri profetice,
evenimente istorice trecute si viitoare si multimea datelor ne depasesc, si, prin urmare, ne limitam
la partea evanghelica a cartii. Nu trebuie sa fie asa, Isus ne incurajeaza sa studiem partea profetica
a acestei carti. In predica Sa speciala cu privire la evenimentele finale, si in mod special cu privire
la sfarsitul pamantului, Domnul Isus ne incurajeaza sa studiem partea profetica a acestei carti ca
sa fim pregatiti pentru acel timp teribil. Matei 24. 15. De aceea, cand veti vedea "uraciunea
pustiirii", despre care a vorbit prorocul Daniel, "asezata in Locul Sfant" - cine citeste sa
inteleaga!” Trebuie mentionat ca aceasta prima viziune din capitolul 7, Daniel a primit-o in anul
553 i.H, la 45 de ani diferenta de visul lui Nebucadentar din capitolul 2.
Dan 7. 1. ,,In anul intai al lui Belsatar, imparatul Babilonului, Daniel a visat un vis si a avut
vedenii in mintea lui, pe cand era in pat. In urma a scris visul si a istorisit lucrurile de capetenie.”
VA AMINTITI IN CE LIMBA A SCRIS DANIEL CARTEA SA?
R: Daniel a scris cartea in doua limbi: in limba aramaica incepand cu capitolul 2.4 si pana la
capitolul 7 si in limba ebraica capitolul 1 si capitolele 7 pana la 12. Acesta este unul din
argumentele puternice ca aceasta carte a fost scrisa in acea perioada de timp si nu mult mai tarziu
cum incearca unii critici sa sustina.
TINAND CONT DE CONDITIILE POLITICE DIN IMPERIUL BABILONIAN SI DE
INFORMATIILE PE CARE LE DETINEA DANIEL, DE CE CREDETI CA I-A DAT
DUMNEZEU ACEASTA VIZIUNE CA O COMPLETARE LA VISUL LUI
NEBUCADENTAR?
R: Dupa moartea lui Nebucadentar, imperiul Babilonian a inceput sa slabeasca datorita luptelor
interne. Evil-Merodac a fost omorat dupa doi ani de domnie, apoi au urmat doi imparati care nu
au nimic de-a face cu profetia biblica si, in final, vine pe tron Nabonid, ginerele lui Nebucadentar
care il lasa pe fiul sau Belsatar sa domneasca. In acesti ani de decadenta rapida a imperiului,
Daniel vede si nu prea intelege ce-i cu capul de aur. Cand va trece? Cum va trece? Mai mult,
relatia lui cu imparatul Belsatar nici nu mai exista. Dupa unii comentatori, Daniel se retrasesa in
Susa. Problema lui de baza cu Dumnezeu era JUDECATA acestor imperii si mai ales judecata
Babilonului care transformase Ierusalimul si Iudeea intr-un pustiu dezolant. Si Dumnezeu nu-l
lasa fara raspuns, numai ca, Dumnezeu ii prezinta profetii care trec dincolo de timpul lui si ajung
pana la noi.
CE VA SPUN CUVINTELE ,,LUCRURILE DE CAPETENIE?”
R: Exista un text in Evanghelia dupa Ioan care spune ca daca s-ar fi scris amanuntit toate lucrarile
savarsite de Isus, sau toate cuvintele rostite de El, cartile acelea ,,chiar in lumea aceasta n’ar fi
putut incapea..”. La fel este si in cazul visului, si apoi a vedeniei din mintea lui cu privire la ce i
se descoperise. Orice profet al lui Dumnezeu primeste un mesaj in vis, viziune sau verbal de la
Dumnezeu ca sa-l transmita mai departe unde intentioneaza Dumnezeu, dar pe langa acest mesaj,
el primeste si lamuriri suplimentare pentru o intelegere clara a lui personala si pentru a transmite
in bune conditii a mesajul. In ambele situatii s-a transmis pana la noi ,,lucrurile de capetenie.”
Dan 7. 2. ,,Daniel a inceput si a zis: "In vedenia mea de noapte am vazut cum cele patru vanturi
ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare.”
HAI SA VEDEM CE AR INSEMNA VANTURILE CERULUI?
R: Biblia are destule locuri in care vorbeste despre vanturi. Cand Daniel foloseste
cuvantul ,,vanturi” el vorbeste si despre verbul care-l insoteste si acesta este ,,au izbugnit”.
Actiunea aceasta nu se refera la o adiere a vanturilor, ci la ceva puternic si continuu. Am fost
destul de interesata sa aflu contextual biblic in care apar vanturile si am gasit urmatoarele idei:
Vantul este un simbol pentru ingerii lui Dumnezeu – Evrei 1 spune ca,,din vanturi isi face ingerii
Lui..”. Vantul este un simbol al Duhului Sfant in Evanghelia dupa Ioan si in Ezechiel 37, dar
vanturile, si mai ales cele puternice si care produc dezastre, sunt simboluri si ale celui rau. 25: 32
„Așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor și o mare furtună se
ridică de la marginile pământului .Intotdeauna Satana a contrafacut actiunile lui Dumnezeu ca sa-
I strice imaginea in Univers. Cand Isus dormea in barca, vartejul de vant starnit pe mare era opera
diavolului. La fel si vantul din pustie care a omorat pe cei 10 fii ai lui Iov, tot opera lui este. In
aceasta situatie ramane sa vedem cine este in spatele acestor patru vanturi…Biblia are raspuns la
toate intrebarile ridicate.
HAI SA VEDEM PE CINE REPREZINTA MAREA CEA MARE?
R: In Biblie Marea cea Mare este Marea Mediterana. Eu sunt convinsa ca in vis Daniel era pe
malul acestei Mari si privea cum vanturile puternice scoteau din mare cele patru fiare. Si daca
trebuie sa vorbim de Marea Mediterana in istoria celor patru imperii, ea chiar a jucat un rol foarte
important. Marea Mediterana a reprezentat un punct strategic foarte important pentru aceste
imperii. Dar aici vorbim de o simbolistica a cuvantului mare cum am vorbit de o simbolistica a
vanturilor. Asa ca, in Biblie, marea este un simbol pentru popoare, pentru omenire. Apoc 17. 15.
Apoi mi-a zis: "Apele pe care le-ai vazut, pe care sade curva, sunt noroade, gloate, neamuri si
limbi.”
Dan 7. 3. Si patru fiare mari au iesit din mare, deosebite una de alta.
CE NE SUGEREAZA ACEST SIMBOL –FIARA ?
R: Tot limbajul biblic trebuie interpretat literar cu exceptia faptului cand avem motive temeinice
sa-l interpretam simbolic. In acest verset, fiarele care se ridica din mare sunt simboluri pentru
IMPERIILE universal care s-au ridicat pe pamant din timpul lui Daniel si pana la sfarsit. Versetul
urmator ne da cheia pentru aceste simboluri. 23. ,,El mi-a vorbit asa: "Fiara a patra este o a patra
imparatie care va fi pe pamant. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfasia tot pamantul, il va
calca in picioare si-l va zdrobi.” Versetul acesta ne spune clar ca este vorba de simboluri.
DE CE NU A FOLOSIT DUMNEZEU IN ACEASTA PROFETIE ANIMALE DOMESTICE?
R: Aceste patru fiare feroce reprezinta cele patru imperii pagane care au avut legatura directa cu
poporul lui Dumnezeu. Ele se intind pe o perioada lunga de timp, incepand cu anul 600 i.H si
pana la finalul istoriei acestui pamant. Care-i diferenta intre o fiara salbatica si un animal
domestic? O fiara ne sugereaza violenta, putere, stapanire si intoleranta..O fiara nu suporta in
preajma ei un alt animal. La fel s-a intamplat cu cele patru imperii mondiale. De doua ori poporul
lui Dumnezeu a fost luat rob, de doua ori au distrus Iudeea si de doua ori au distrus Templu de la
Ierusalim. Babilonienii odata si romanii a doua oara. Nu ar fi existat niciun animal domestic care
sa-I simbolizeze!
Dan 7. 4. Cea dintai semana cu un leu si avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, pana in clipa cand
i s-au smuls aripile; si, sculandu-se de pe pamant, a stat drept in picioare ca un om si i s-a dat o
inima de om.
CE CARACTERISTICI IN PLUS SUNT ADUSE PENTRU CAPUL DE AUR DIN DANIEL 2?
R:Trebuie sa stim ca in capitolul 2 si in capitolul 7 sunt prezentate imperiile mondiale sub
simboluri diferite. Imi place sa cred ca in acest capitol, Dumnezeu prezinta cele patru imperii
pagane din punct de vedere religios. Cu siguranta ca aceste animale reprezinta imperiile la modul
general, dar versetul 17. "Aceste patru fiare mari sunt patru imparati care se vor ridica pe
pamant”, se refera si la patru imparati ai acestor patru imperii. Leul cu aripi de vulture care se
transforma intr-un om, cu inima de om si nu de fiara il reprezinta pe Nebucadentar inainte de
convertire si dupa convertire. Cu siguranta simbolul este pentru intreg imperiul Babilonian care in
timpul cuceririlor s-a comportat ca un leu si ca un vultur, iar l-a final a devenit un imperiu slab si
neputincios asa cum este un om in fata unui leu, dar versetul il vizeaza pe Nebucadentar in mod
special.
LA CE PERIOADA DIN VIATA LUI NEBUCADENTAR AR PUTEA FACE REFERIRE
PROPOZITIA ,,SCULANDU-SE DE PE PAMANT” ? DAR URMATOAREA ,,I S-A DAT O
INIMA DE OM”?
R: Evident ca este vorba de sfarsitul celor sapte ani de nebunie cand Nebucadentar s-a tarat pe
pamant ca un animal salbatic si cand si-a ridicat ochii spre cer si i-a venit mintea la loc. In acel
moment, cu acest om s-a implinit profetia din Ezechiel 36. 26. ,,Va voi da o inima noua si voi
pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne.
27. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele, si sa paziti, si sa impliniti
legile Mele.” Versetul acesta este o descriere profunda a omului castigat in final de Dumnezeu.
La inceput aproape toti avem tendinte salbatice ca leul, si atacam oamenii, si viata devine ca o
prada a vulturului, dar intr-o zi Dumnezeu ne smulge aripile si ne scapa de naravul leului, facand
din noi niste simpli oameni neajutorati, dar cu o inima dupa voia Lui.
Dan 7. 5. Si iata ca o a doua fiara era ca un urs si statea intr-o rana; avea trei coaste in gura intre
dinti; si i s-a zis: "Scoala-te si mananca multa carne!"
CARE-I CORESPONDENTUL ACESTUI IMPERIU IN VISUL LUI NEBUCADENTAR?
R: In visul cu chipul cel mare corespondentul ursului sunt pieptul si bratele de argint. Faptul ca
acest urs sta intr-o rana spune acelasi lucru ca si cele doua brate, adica acest imperiu este alcatuit
din doua popoare ( mezi si persi), iar unul este mai puternic decat celalalt( persi).
CUM DESCRIE PROFETUL ISAIA ACEST IMPERIU GROZAV?
R: Is 13. 17. ,, Iata, atat impotriva lor pe mezi, care nu se uita la argint si nu poftesc aurul. 18. Cu
arcurile lor vor dobori pe tineri, si vor fi fara mila pentru rodul pantecelor: ochiul lor nu va cruta
pe copii. 19. Si astfel Babilonul, podoaba imparatilor, falnica mandrie a haldeilor, va fi ca
Sodoma si Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. 20. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi
niciodata popor in el. Arabul nu-si va mai intinde cortul acolo, si pastorii nu-si vor mai tarcui
turmele acolo, 21. ci fiarele pustiului isi vor face culcusul acolo, bufnitele ii vor umple casele,
strutii vor locui acolo, si stafiile se vor juca acolo. 22. Sacalii vor urla in casele lui imparatesti
pustii, si cainii salbatici, in casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape sa vina, si zilele nu i
se vor lungi."
CE REPREZINTA CELE TREI COASTE DINTRE DINTII URSULUI?
R: Este vorba de cele trei mari teritorii cucerite de Imperiul Medo-Persan, si anume: Babilonul,
Egiptul si Lidia. Faptul ca este prezentat ca un urs cu trei coaste in gura arata ca s-a oprit din
cuceririle lui ca sa devoreze aceste trei tinuturi, inainte sa se arunce asupra altora. Imperiul acesta
a avut de-a face cu poporul lui Dumnezeu si din acest motiv el este prezent in profetia biblica.
Doresc sa ne oprim asupra celor doi regi persani care au influentat pozitiv poporul lui Dumnezeu.
Sigur, au fost mai multi, dar despre doi din ei deja am vorbit- Dariu Medu si Cyrus cel Mare, asa
ca, as vrea sa vorbim despre Darius I, cel Mare si despre Xerxe
CINE A FOST DARIUS I SI CE LEGATURA ARE CU POPORUL LUI DUMNEZEU?
R: Capitolul 6 al cartii Daniel aminteste ca imperiul Medo-Persan era impartit in 120 de satrapi
sau provincii, si ca erau conduse de 120 de dregatori. Una din aceste provincii numita Bactria era
condusa de satrapul Hystaspes care era tatal lui Darius I. Va amintiti ca Scrisoarea a III-a a lui
Eminescu aminteste de Darius al lui Hystaspes care a incercat sa cucereasca tinutul Europei, si
tara noastra. In anul 522, prin moartea fiului lui Cyrus, ajunge la tronul imperiului, Darius I. A
fost unul din cei mai mari conducatori ai imperiului Medo-Persan. Pe timpul lui, imperiul s-a
marit foarte mult ajungand la o intindere de 8 milioane km patrati. A fost un om cu o viziune
larga: a dezvoltat comertul intre Asia, Europa si Africa, batand o moneda de aur si argint numita
dareic si construind un drum imperial, o cale maritima feniciana si un sistem postal efficient. A
construit orasul Persepolis si l-a transformat intr-o perla a imperiului. Darius I a renovat anticul,
dar nefolositul, canal ce lega Nilul de Marea Roșie în Golful Suez: „Apoi acest canal a fost săpat
așa cum am poruncit eu și vase au navigat din Egipt prin acest canal spre Persia, potrivit dorinței
mele”. Multe lucruri sunt de povestit in dreptul lui Darius I, dar cel mai important abia acum
urmeaza.”
CE LEGATURA A EXISTAT INTRE EL SI POPORUL LUI DUMNEZEU?
R: In cel dintai an al lui Cyrus, Duhul Sfant a trezit inima lui si dat decretul de rezidire a
Templului de la Ierusalim sub comanda lui Zorobabel. Dusmanii lui Iuda si Beniamin au
zadarnicit constructia Templului pe tot timpul domniei lui Cyrus, apoi au scris o scrisoare
imparatului care a urcat pe tronul medo-persan si acesta a oprit prin decret imperial constructia
Templului. In anul a doilea a lui Darius I, proorocii Zaharia si Hagai au trezit spiritual lui
Zorobabel ca sa inceapa sa construiasca din nou Templu. Vrajmasii lor au scris iaras o para
impotriva lor si au trimis-o la imparatul Darius I. Una din sotiile lui Darius I era fiica lui Cyrus,
Attosa se numea. Se pare ca ea l-a influentat pe Darius I sa faca cercetari in legatura cu decretul
de rezidire dat de tatal ei Cyrus si asa s-a descoperit urmatoarele: Ezdra 6 .1 ,, Atunci imparatul
Darius a dat porunca sa se faca cercetari in casa scrisorilor, unde se puneau vistieriile in Babilon.
2. Si s-a gasit la Ahmeta, capitala tinutului Mediei, un sul pe care era scrisa aceasta aducere
aminte:… 8. Iata porunca pe care o dau cu privire la ce veti avea de facut fata de acesti batrani ai
iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile imparatului
venite din birurile de dincolo de Rau, sa fie platite indata oamenilor acestora ca sa nu inceteze
lucrul….12. Dumnezeul care a pus sa locuiasca in locul acela Numele Lui sa rastoarne pe orice
imparat si pe orice popor care ar intinde mana sa calce cuvantul meu ca sa nimiceasca aceasta
Casa a lui Dumnezeu din Ierusalim! Eu, Darius, am dat porunca aceasta. Sa fie implinita
intocmai."
CINE A FOST XERXE I SI CE LEGATURA A AVUT CU POPORUL LUI DUMNEZEU?
R: Imparatul Xerxe I este regele Ahasveros din cartea Estera si urmasul de drept la tronul
imperiului Medo-Persan dupa moartea tatalui sau Darius I. Dumnezeu a folosit acest imparat prin
mana Esterei, ca sa salveze poporul evreu care era imprastiat in tot imperiul medo-persan, de la
decretul de moarte dat la indemnul lui Haman. Sunt multe lucruri de spus in dreptul interventiei
lui Dumnezeu in perioada acestor imparati. Ganditi-va cu cata putere a lucrat Dumnezeu incat in
conducerea acestor imperii, tot timpul, au existat oameni ai lui Dumnezeu. Daniel si cei trei
tovarasi ai sai, Mardoheu si imparateasa Estera, Neemia, paharnicul imparatului, imparatul
Ioachin pe timpul lui Evil-Merodac, carturalul Ezdra si multi altii.
ZIUA A DOUA – PLINATATEA DUHULUI SFANT- DANIEL 7
R: Mai ales inainte de Hristos, acest imperiu a cucerit tot ce se poate cuceri in
Europa, Asia si Africa, imperiul Roman ajungand la o suprafata de 5 milioane de
km patrati. Toate teritoriile din jurul Marii Mediterane erau cucerite, asa incat
romanii se laudau ca aceasta mare era ,,Marea noastra”. In urma lor distrugeau
tot, inclusive cladiri noi erau facute praf sub talpa picioarelor lor de fier.
Oamenii care ramaneau din urma castor cuceriri erau luati ca sclavi si aruncati
in arenele animalelor salbatice ca un spectacol pentru locuitorii Romei sau
erau obligati sa se lupte cu gladiatorii, tot pentru spectacol.
R: O fiara salbatica cand se arunca asupra prazii sfasie si mananca tot ce vrea
sa manance, dar in niciun caz, nu calca in picioare ce ramane. Hibridul acesta
calca tot ce ramane in picioare si prin aceasta se deosebeste de cele
anterioare. Se spune despre Imperiul Roman, mai ales de cel i.H. ca orase
intregi erau distruse, cum a fost cazul Corintului, sau regatul Macedoniei. Cu
exceptia Italiei, calca in picioare orice constructie, chiar daca era noua sau chiar
daca era asemanatoare stilului sau de constructie.
R: Eu o vad in trei faze: Una cand nu are coarne, alta cand are 10
coarne si a treia faza cornului mic. Aceste faze sunt descries foarte
bine de Ioan in Apoc.17.8. ,,Fiara pe care ai vazut-o era, si nu mai este.
Ea are sa se ridice din Adanc si are sa se duca la pierzare. Si locuitorii
pamantului, ale caror nume n-au fost scrise de la intemeierea lumii in
Cartea Vietii, se vor mira cand vor vedea ca fiara ERA, NU MAI ESTE, si
VA VENI”. Exista un lucru interesant la acest imperiu. In fiecare faza
primeste o lovitura de moarte, din care isi revine, si isi continua
existenta prin cei care-i dau lovitura de moarte, dar duc mai departe
spiritul ei, si devin succesorii ei. In prima faza, lovitura de moarte o
primeste din partea celor 10 coarne care nu sunt altceva decat
popoarele migratoare care au atacat sute de ani Imperiul roman-
ostrogoti, vizigoti, francii, vandalii, suevii, alemanii, anglosaxonii,
herulii, lombarzii, burgunzii. In faza a doua care este faza acestor 10
coarne, primeste lovitura de moarte de la cornul cel mic, care smulge
trei coarne din cele zece. Iar in faza a treia, faza cornului mic, Biblia
spune ca primeste o rana de moarte din care se vindeca spre uimirea
intregii omeniri. Apoc 13. 3. ,,Unul din capetele ei parea ranit de
moarte; dar rana de moarte fusese vindecata. Si tot pamantul se mira
dupa fiara.” Lovitura aceasta a primit-o in anul 1798 cand papa a fost
luat prizonier si a murit in exil.
R: Trei regate din cele zece, care urmau sa se nasca prin divizarea
Imperiului Roman de Apus urmau sa cada pentru a face loc acestui corn
mic. Trei împărăţii au fost smulse dinaintea sa. Acest corn mic, după cum vom
avea ocazie să observăm în mod mai cuprinzător în cele ce urmează, a fost
papalitatea. Cele trei coarne smulse din faţa sa au fost herulii, ostrogoţii și
vandalii. Motivul pentru care au fost smulse a fost unul religios …Ele se
opuneau învăţăturii și pretenţiilor ierarhiei papale și, ca urmare, supremaţiei
episcopului Romei atat in biserică cat si la nivel politic. Interesant este faptul ca
aceste popoare au fost smulse, si Dumnezeu a permis acest lucru, datorita
ereziei antitrinitariene prin care credeau ca Fiul este inferior Tatalui si ca
natura si ca putere. Arianismul a fost cauza principala a caderii acestor trei
puteri. Arianismul a fost erezia inventata de un prezbiter din Alexandria numit
Arie. O SA FACEM UN SUBIECT APARTE DESPRE ACEASTA EREZIE CARE A AJUNS
PANA IN ZILELE NOASTRE.
Dan 7. 8. M-am uitat cu bagare de seama la coarne si iata ca un
alt corn mic a iesit din mijlocul lor…Si cornul acesta avea niste
ochi ca ochii de om si o gura care vorbea cu trufie. …”
-In anii 40 se formeaza prima biserica crestina din Roma din evreii
prezenti la Cinzecime si romanii evanghelizati de Petru in Cezareea.
-In anul 57 d.H sunt 3000 de crestini din populatia de 800000 a Romei.
-In anul 64 d.H, Nero da foc Romei si pune vin ape crestinii care ,,sunt
sfâşiaţi de câini şi au murit” şi „au ars, fiind azvârliţi în focurile
folosite pentru luminarea oraşului pe timp de noapte, atunci
când lumina zilei se stinge. Nero a oferit propria sa grădină
pentru acest spectacol.” (Cronici, cartea XV, paragraf 44)
-Tot in acesti ani (65 si 68) sunt omorati Petru si Pavel tot la
Roma
- 71 d.Hr.: În Roma se construieşte Coloseum-ul. Foarte mulţi
creştini sunt aruncaţi la animale sălbatice sau martirizaţi în alte
feluri.
-In anul 538 cand ultimul corn a fost smuls, biserica crestina
devine puternica intot imperiul si incepe sa vorbeasca cu trufie
impotriva Celui Prea Inalt si se incumeta sa schimbe vremurile
si Legea. Puterea papala nu mai are nimic a face cu
crestinismul lui Petru si Pavel si devine o monarhie absoluta
care schimba Sambata in Duminica si are stapanire asupra
tuturor regatelor Europei. Odata cu aparitia Reformei
Protestante, papalitatea inventeaza scaunul de tortura si
inchizitia prin care sunt omorati intre 50-100 de milioane de
crestini intr-o perioada de 1260 de ani. Puterea prin care s-a
mentinut acest corn mic a fost sistemul de invatare care a
cufundat omenirea intr-un intuneric deplin timp de peste o mie
de ani tinand departe Biblia de oamenii care ar fi trebuit s-o
cunoasca. Aceasta este istoria superficial abordata, dar profund
trista, a Cornului mic sau al Papalitatii.
SCENA JUDECATII!!
Dan 7 . 9. ,,Ma uitam la aceste lucruri, pana cand s-au asezat niste
scaune de domnie. Si un Imbatranit de zile a sezut jos. Haina Lui
era alba ca zapada, si parul capului Lui era ca niste lana curata;
scaunul Lui de domnie era ca niste flacari de foc, si rotile lui ca un
foc aprins. Dan.7 10. Un rau de foc curgea si iesea dinaintea Lui.
Mii de mii de slujitori Ii slujeau si de zece mii de ori zece mii
stateau inaintea Lui. S-a tinut judecata si s-au deschis cartile.”
Habacuc spune in capitolul 2.20 “Dumnezeu este insa in Templul Lui cel
sfant. Tot pamantul sa taca inaintea Lui.” , iar Ioan spune in Apoc 11. 19.
Si Templul lui Dumnezeu, care este in cer, a fost deschis si s-a vazut
chivotul legamantului Sau in Templul Sau. Si au fost fulgere, glasuri,
tunete, un cutremur de pamant si o grindina mare.” Judecata are loc
acolo unde este si chivotul cu Legea lui Dumnezeu.
R: Istoria confirma ca cele mai mari victorii castigate in razboaie, ale lui
Alexandru Macedon impotriva persilor au fost cele care s-au dat de-
alungul raurilor. Alexandru Macedon a fost un diplomat razboinic, cu o
mare capacitate de-as organiza si disciplina armata sa, care
intotdeauna numeric, era pe jumatate fata de armata persilor. Sunt
celebre razboaiele de pe raurile Granicus si Pinarus unde Alexandru
Macedon le-a castigat destul de usor si repede, datorita capacitatii
sale de organizare si strategiei de atac. Carele persilor s-au impotmolit
in malurile noroioase, si Darius al III-lea a parasite de fiecare data
armata, dezertand din fata macedonianului. Cu toate ca armata
medopersana era insotita tot timpul de un numar considerabil de
elefanti, au capitulat destul de usor in fata lui Alexandru. In razboiul de
pe raul Granicus, Darius si-a parasite tabara unde se gasea sotia sa
impreuna cu fetele sale. Alexandru Macedon le-a capturat, iar printesa
Stateira, fiica lui Darius a devenit sotia lui.
“In locul lui au crescut patru coarne mari in cele patru vanturi ale
cerurilor.”
Dupa moartea lui Alexandru, au urmat 20 ani de lupte pentru tron. In
decurs de 15 ani, familia lui Alexandru a fost nimicita, dupa care
generalii lui cei mai puternici au impartit imperiul in patru parti: Seleuc
primeste Siria si Babilonul; Ptolemeu primeste Egiptul; Casandru
primeste Grecia si Macedonia, iar Lisimah-Vestul Asiei Mici si Tracia.
Dan 8. 9. Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a marit
nespus de mult spre miazazi, spre rasarit si spre tara cea
minunata.
O noua intalnire cu simbolul “cornului cel mic.” Am facut deja cunostinta
cu el in cadrul studiului cap. 7 si, in urma studierii tuturor detaliilor legate
de aceasta aparitie misterioasa, am ajuns la concluzia ca el este
simbolul unei puteri politico- religioase, care a dominat Europa Evului
Mediu timp de mai bine de 12 secole- Roma papala. Iata ca in cap. 8 al
Cartii lui Daniel ne reintalnim cu simbolul cornului cel mic. Sa reprezinte
el oare acelasi lucru? Vom gasi raspunsul pe parcursul studiului prezent.
Adoua interpretare coincide cu cornul cel mic din Daniel 7, adica este
vorba de Roma in cele doua faze ale ei- pagana si crestina. Cornul cel
mic se dezvolta si din Casandru care ia Macedonia la moartea lui
Alexandru Macedon, iar Macedonia este asimilata de imperiul roman
in anul 161.i.H devenind parte integranta din el. Urmeaza Egiptul care
este cucerit de romani, apoi Siria si Iudea in anul 63 i.H. Romanii
distrug Ierusalimul, Templu si imprastie pe iudei in toata lumea. Ei sunt
cei care implinesc profetia.
Dan 8. 11.,, S-a inaltat pana la capetenia ostirii, i-a smuls jertfa
necurmata si i-a surpat locul Locasului sau celui Sfant.”
R: Eclipsind Evanghelia prin mijlociri si merite omenesti, cornul cel mic L-a jefuit pe
Hristos de slava mantuirii, la care avem acces direct, gratuit liber si total. I-a surpat –
a arunca, a dispretui. Timp de 1260 de ani, cornul cel mic a calcat in picioare tot ce
se facea in Locasul cel sfant de catre Capetenia ostirii. Timp de 1260 de ani, Cornul
cel mic a pus in umbra mijlocirea Domnului Isus si a inlocuit-o cu mijlocire
omeneasca.
1.,, El ( papa ) este de asemenea, divinul monarh si imparat suprem si regele regilor.
De aceea papa este incoronat cu o tripla coroana ( tiara ) in calitate de rege al cerului,
al pamantului si al locurilor mai jos decat pamantul…”
3. ,, “Papa poate modifica Legea divina deoarece puterea sa nu este a unui om, ci a lui
Dumnezeu si el actioneaza in locul lui Dumnezeu pe pamant, avand deplina libertate
de a lega si dezlega oile sale.”
4. ,, “Voi sunteti pastorul, voi sunteti doctorul, voi sunteti directorul, voi sunteti
gospodarul, in final tu esti un alt Dumnezeu pe pamant.” ( o cuvantare a lui Cristopher
Marcellus )
R: Aici este vorba de ingerul Gabriel cel care a luat locul lui Lucifer
dupa caderea acestuia. Interesanta este grija deosebita a Fiului lui
Dumnezeu fata de Daniel. In momentul in care il vede pe Daniel atat
de tulburat si in imposibilitatea de a intelege ce-i cu berbecele si tapul,
ce-i cu perioada de timp, atunci ii spune ingerului sa-i dea explicatia
lui Daniel. In VT ingerul Gabriel apare pentru prima data in cartea
Daniel, dar in Noul Testament, el se prezinta si spune: Luc 1.19 ,,Eu
sunt Gabriel, care stau inaintea lui Dumnezeu.” Gabriel a fost
purtatorul soliilor profetice, transmise atat lui Daniel cat si lui Ioan,
acele profetii care au legatura cu poporul lui Dumnezeu si care se
intind pana la vremea sfarsitului.
Dan 8. 20. Berbecul pe care l-ai vazut, cu cele doua coarne, sunt
imparatii mezilor si persilor. 21. Tapul insa este imparatia
Greciei, si cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintai imparat.
22. Cele patru coarne care au crescut in locul acestui corn frant
sunt patru imparatii care se vor ridica din neamul acesta, dar care
nu vor avea atata putere.
R: Aici este vorba de sfarsitul puterii papale, cornul cel mic din Daniel,
fiara din Apocalipsa, dar si de sfarsitul razboiului dintre Capetenia
ostirii si balaurul care sta in spatele fiarei. Apoc 20. 10.,, Si diavolul,
care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si de pucioasa, unde este
fiara si prorocul mincinos”. Acest lucru ne spune ca razboiul dintre
Hristos si Satana va tine pana la sfarsitul pamantului, iar puterea
papalitatii se va manifesta asupra sfintilor lui Dumnezeu tot pana la
sfarsitul veacului.
Dan 8. 26. Iar vedenia cu serile si diminetile, de care a fost vorba,
este adevarata. Tu, pecetluieste vedenia aceasta, caci este cu
privire la niste vremuri indepartate." 27. Eu, Daniel, am stat
lesinat si bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat si mi-am vazut
de treburile imparatului. Eram uimit de vedenia aceasta, si
nimeni nu stia."
R: Legea in acest text se refera la cele cinci carti ale lui Moise –
Geneze, Exodul, Leveticul, Numeri si Deuteronom, iar MARTURIA este
vorba de celelalte carti ale Bibliei care sunt carti scrise de profetii
Domnului. Vechiul Testament era impartit astfel: LEGEA, PROFETII SI
PSALMII. Observati ca aici lipsesc Psalmii..Oare de ce? Asta nu
inseamna ca Psalmii nu trebuiesc folositi in discutii cu cei care se
impotrivesc adevarului lui Dumnezeu, dar destinatia lor speciala era
aceea de a lauda pe Domnul sub forma muzicala. Niciodata nu vei
aduce un argument biblic solid pe baza psalmilor, ci pe baza LEGII si a
MARTURIEI. In drumul spre Emaus, Isus cand le explica despre
moartea si invierea lui le vorbeste din aceste doua sectiuni: Luc 24. 27.
Si a inceput de la Moise si de la toti prorocii si le-a talcuit, in toate
Scripturile, ce era cu privire la El.” La finalul istorie, noi trebuie sa stam
argumentand pe aceste doua sectiuni. Mai putin argumente din EGW
pentru ca nimeni nu o accepta ca profet al Domnului decat adventisti.
EGW ne foloseste acum ca sa intelegem Biblia pentru atunci!!
,, Poporul lui Dumnezeu este îndreptat către Scripturi, ca fiind scutul lui
împotriva influenței învățătorilor rătăciți și a puterii amăgitoare a duhurilor
întunericului. Satana folosește orice plan posibil pentru a-i împiedica pe
oameni să câștige o cunoaștere a Bibliei, deoarece declarațiile ei
lămurite îi demască amăgirile…Atât de mult se va asemăna
contrafacerea cu adevărul, încât va fi peste putință să se facă
deosebirea între ele, cu excepția faptului că avem Sfintele Scripturi. Prin
mărturia lor trebuie probate toate declarațiile și orice minune. {TV 593.1}
Apoc 14. 12. ,,Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui
Dumnezeu si credinta lui Isus."
R: Parerea mea este ca sunt foarte multe profetii de care nu avem habar.
Poporul Ramasitei trebuie sa stie clar cine este FIARA din Apoc 13,
CHIPUL FIAREI, SEMNUL FIAREI, ce inseamna SEMNUL LUI DUMNEZEU,
ce inseamna BOICOT ECONOMIC - nu vinzi si nu cumperi, ce inseamna
PLOAIA TARZIE, MAREA STRIGARE, INCHIDEREA HARULUI, DECRETUL DE
MOARTE, RAZBOIUL DE LA ARMAGHEDON.
Avem aici toate varstele de oameni care sunt sfatuiti sa cunoasca Biblia
personal, fara intermediar.- copii, tineri, adulti si batrani. Sunt uimita de
orbirea care domina omenirea…Aproape toti considera ca Biblia este
domeniul exclusive al preotilor si teologilor, iar ei trebuie sa faca ce le
spun aceste persoane.
,,Prima și cea mai înaltă datorie a oricărei ființe raționale este să învețe
din Scripturi ce este adevărul și apoi să meargă în lumină, încurajându-i
și pe alții să-i urmeze exemplul. Trebuie să studiem Biblia zi de zi, cu
sârguință, cântărind fiecare gând și comparând verset cu verset. Cu
ajutorul divin trebuie să ne formăm păreri personale, pentru că trebuie să
răspundem personal înaintea lui Dumnezeu. {TV 598.2}
,,Biserica Romană rezervă clerului dreptul de a interpreta Scripturile. Pe
temeiul că numai ecleziasticii sunt competenți să explice Cuvântul lui
Dumnezeu, el este ascuns de oamenii de rând. Cu toate că Reforma a
dat tuturor oamenilor Scripturile, același principiu care a fost susținut de
Roma îi oprește pe credincioșii din bisericile protestante să cerceteze
Biblia pentru ei înșiși. Ei sunt instruiți să primească învățăturile așa cum
sunt interpretate de biserică; și sunt mii de oameni care nu îndrăznesc
să primească nimic, oricât de lămurit ar fi descoperit în Scriptură, care
este contrar crezului lor sau învățăturii stabilite de biserica lor. {TV 596.3
Dan 9. 1. "In anul dintai al lui Darius, fiul lui Ahasveros, din
neamul mezilor, care ajunsese imparat peste imparatia haldeilor,
2. in anul dintai al domniei lui, eu, Daniel, am vazut din carti ca
trebuiau sa treaca saptezeci de ani pentru daramaturile
Ierusalimului, dupa numarul anilor despre care vorbise Domnul
catre prorocul Ieremia. 3. Si mi-am intors fata spre Domnul
Dumnezeu ca sa-L caut cu rugaciune si cereri, postind in sac si
cenusa.”
R: Imi place foarte mult versetul in care Pavel recunoste ca cel dintai
pacatos dintre oameni este el. Omul care se intoarce cu fata spre
Dumnezei si se apropie de El, isi va da seama cum este el si cum este
Dumnezeu. Cu cat cunoasterea de Dumnezeu creste, cu atat creste si
cunoasterea de sine, prin descoperirea Duhului Sfant care arata
pacatul din viata omului cat si dorinta de eliberare. Apoi, fara o
recunoastere sincera a starii pacatoase, Dumnezeu nu poate incepe
desavarsirea in viata acelei persoane. Dumnezeu nu indeparteaza
nimic din viata pacatosului, decat cu acordul lui si cu cererea expresa
de pocainta. Pasii care duc la nasterea din nou sunt acestea –
recunosterea pacatului, parerea de rau, marturisirea, lepadarea si
ramanerea in starea oferita de Dumnezeu prin rugaciune insistenta.
R: Textul acesta este foarte bun pentru cei care nu cred ca exista doua
legi, si spun ca Legea lui Dumnezeu este tot una cu Legea lui Moise.
Cu siguranta ca ambele legi vin de la Dumnezeu, dar intre ele este o
diferenta de la cer la pamant. Legea lui Dumnezeu este Constitutia
dupa care functioneaza Universul si este alcatuita din cele 10 porunci,
iar Legea lui Moise cuprinte esenta Planului de mantuire prin Domnul
Isus-Legea Ceremoniala, cuprinde legi cu privire la sanatatea fizica si
mintala – Legea Sanitara, cuprinde reguli cu privire la razboi- Legea
Militara, reguli cu privire la vietuirea in societate – Legea Civila, si mai
cuprindea reguli financiare – Legea Financiara. Datorita faptului ca
Legea lui Dumnezeu a fost calcata, si in special Sabatul, blestemele
scrise in Legea lui Moise s-au abatut asupra calcatorilor de Lege a lui
Dumnezeu
R: Lev 26. 33. ,,Va voi imprastia printre neamuri si voi scoate sabia
dupa voi. Tara voastra va fi pustiita, si cetatile voastre vor ramane
pustii. 34. Atunci tara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cat va fi
pustiita si cat veti fi in tara vrajmasilor vostri; atunci tara se va odihni si
se va bucura de Sabatele ei. 35. Tot timpul cat va fi pustiita, va avea
odihna pe care n-o avusese in anii vostri de Sabat, cand o locuiati.”
Trebuie sa stim cu totii ca pacatul numarul 1 al robiei de 70 de ani in
Babilon a fost calcarea de Sabat. Si dupa robie, cei intorsi in Israel inca
aveau probleme cu respectarea acestei porunci. Dregatorul Neemia
povesteste cum a prins pe unii din popor calcand strugurii in teasc in
zi de Sabat, sau carand cu magarii snopii de grau in cetate, iar
negustorii din Tir veneau si vindeau peste evreilor in ziua de odihna.
Neemia a poruncit sa se inchida portile in ziua Sabatului, dar tirieni tot
nu au plecat pana cand Neemia nu le-a promis bataie. Nu ar fi fost
prima data cand o facea.
Dan 9.15. ,,Si acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos
pe poporul Tau din tara Egiptului prin mana Ta cea puternica si
Ti-ai facut un Nume asa cum este si astazi: noi am pacatuit, am
savarsit nelegiuire. 16. Dar, Doamne, dupa toata indurarea Ta,
abate mania si urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la
muntele Tau cel sfant; caci din pricina pacatelor noastre si din
pricina nelegiuirilor parintilor nostri este Ierusalimul si poporul
Tau de ocara tuturor celor ce ne inconjoara.”
Dan 9. 20. ,,Pe cand inca vorbeam eu, ma rugam, imi marturiseam
pacatul meu si pacatul poporului meu, Israel, si imi aduceam cererile
inaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfant al
Dumnezeului meu; 21. pe cand vorbeam eu inca in rugaciunea mea, a
venit repede, in zbor iute, omul Gabriel pe care-l vazusem mai inainte
intr-o vedenie si m-a atins in clipa cand se aducea jertfa de seara. 22.
El m-a invatat, a stat de vorba cu mine si mi-a zis: "Daniele, am venit
acum sa-ti luminez mintea. 23. Cand ai inceput tu sa te rogi, a iesit
cuvantul, si eu vin sa ti-l vestesc; caci tu esti preaiubit si scump. Ia
aminte, dar, la cuvantul acesta si intelege vedenia!”
R: Daniel era intr-un impas profund, era sigur ca cei 70 de ani de robie
se terminasera si nu se vedea nimic la orizont care sa semene a
eliberare. In urma cu 13 ani primise viziunea cu cele 2300 de seri si
dimineti direct de la Dumnezeu si nu mai stia ce sa creada..Sa creada
pe Ieremia cu cei 70 de ani? Sa creada ce I se spusesa direct de inger?
Era atat de tulburat incat credea ca Dumnezeu isi amanase
promisiunea de 70 de ani tot din cauza necredintei lor. Atunci,
primeste vizita lui Gabriel care este trimis imediat sa lamureasca
dilema in care intrase. Ce imbarbatare puternica pentru batranul
profet cand a inteles ca cerul e atat de aproape cand ai nevoia cea mai
mare! Niciodata Dumnezeu nu ezita sa trimita ingerii Sai care
execeleaza in putere, pentru a da un raspuns copiilor Sai.
R:Singurul loc in care mai gasim aceasta inmultire este in Matei 18.22
unde Isus vorbeste despre iertarea desavarsita care trebuie sa ajunga
la 70 X 7=490 de ori, care reprezinta, practic, apogeul iertarii sau
dumnezeiasca iertare. Ce legatura ar putea exista intre 490 de ani
hotarati pentru poporul lui Daniel si 490 de iertari acordate unei
persoane? Ingerul Gabriel vrea sa-i spuna lui Daniel ca Dumnezeu este
atat de iertator fata de poporul lui incat ii acorda timpul maxim al
iertarii divine. Mai este si urmatoarea ideie foarte frumoasa. In mintea
lui Daniel exista gandul ca cei 70 de ani de pedeapsa divina s-au
terminat, si ingerul vine cu frumoasa asigurare divina ca Dumnezeu
inmulteste acesti ani de robie de sapte ori ca un timp de har
desavarsit in care sa se restaureze pe deplin poporul Sau. Din pacate,
stim cu totii ca la sfarsitul celor 490 de ani care s-au implinit exact in
anul 34, Israel a fost lepadat ca popor favorit si mantuirea s-a extins la
neamurile care au alcatuit Israel spiritual. Odata cu uciderea lui Stefan
cu pietre, apostolul Petru spune ca mantuirea va fi predicate si
neamurilor. Slava lui Dumnezeu pt acest minunat lucru!!
R: Interesant este cuvantul ,,hotarate” din acest verset care provine din
cuvantul ebraic – chatak si care inseamna: a desparti prin taiere. Asta
inseamna ca acesti 490 de ani decretati pentru poporul evreu sunt
taiati dintr-o perioada mai lunga de timp. Care perioada? Deoarece in
capitolul 9 din Daniel nu apare nicio perioada de timp. Cand ingerul
Gabriel vine la Daniel ii spune ca scopul venirii lui este sa-l faca sa
inteleaga vedenia, acea vedenie din capitolul 8 cu cele 2300 de seri si
dimineti pe care nu a putut s-o inteleaga cu 13 ani in urma din cauza
lesinului. Atunci lucrurile devin clare, si Daniel intelege ca 490 de ani
sunt taiati sau scazuti din acea perioada lunga de timp.
R: Si Daniel stia despre cine vorbea ingerul Gabriel, desi era vorba de
ce va fi in viitor, iar noi care deja privim in urma stim cu siguranta
despre cine a fost vorba. In capitolul 8 se spune despre Cornul cel mic
care a smuls jerfa necurmata si a surpat Locasul cel Sfant. Interesant e
ca in ultima saptamana profetica, Isus leaga moartea Sa de distrugerea
Ierusalimului si nu-i avertizeaza doar in capitolul 24 din Matei, le mai
spune si in Luca, si le mai spune si cand il duceau spre Golgota si
femeile Il jeleau. Le spune sa se planga pe ei si pe copiii lor, nu pe El.
La fe de interesant e si faptul ce spune profetia despre nimicirea care
va veni de la popor, nu de la domnul care-i conducea. Si asa a fost…
Istoria confirma ca Titus care conducea armata romana in anul 70, ar fi
vrut sa salveze Templu de la distrugere datorita frumusetii lui
arhitecturale, dar furia poporului a fost fara stavila, pentru ca Cineva
mai mare spusesa ca nu va ramane piatra pe piatra care sa nu fie
daramata.
Introducere: Capitolul 10 din Daniel este unul din cele mai frumoase
capitole ale cartii. Aici sunt prezentate doua lucruri exceptionale
pentru cunoasterea noastra ca si copii ai lui Dumnezeu. De aici putem
invata ca atunci cand avem mari probleme de rezolvat, si doar
Dumnezeu poate sa le rezolve, trebuie sa ne luam un timp NELIMITAT
de post si rugaciune, si putem fi siguri ca Dumnezeu va interveni in
mod direct in rezolvarea acestei problem. Ba, mai mult, putem avea
surpriza unei intalniri cu Divinitatea intr-un mod ales expres pentru
mangaierea sufletului nostru. Al doilea lucru esential pe care il invatam
din acest capitol este realitatea faptului ca in spatele deciziilor noastre,
sau a atitudinii noastre, stau influente bune sau rele, venite de la ingeri
buni sau ingeri rai, in functie de alegerea noastra. Deci, atentie mare
cine ne influenteaza viata.
Dan 10. 10. Si iata ca o mana m-a atins si m-a asezat tremurand
pe genunchii si mainile mele. 11. Apoi mi-a zis: "Daniele, om
preaiubit si scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ti le voi
spune acum si stai in picioare in locul unde esti; caci acum sunt
trimis la tine!" Dupa ce mi-a vorbit astfel, am stat in picioare
tremurand.
CINE VINE SI-L ATINGE PE DANIEL?
Dan 10. 13. Dar capetenia imparatiei Persiei mi-a stat impotriva
douazeci si una de zile; insa iata ca Mihail, una din capeteniile
cele mai de seama, mi-a venit in ajutor si am iesit biruitor acolo,
langa imparatii Persiei.
Dan. 11. 2. ,,Acum, iti voi face cunoscut adevarul: Iata ca vor mai
fi inca trei imparati in Persia. Cel de al patrulea va strange mai
multa bogatie decat toti ceilalti; si cand se va simti puternic prin
bogatiile lui, va rascula totul impotriva imparatiei Greciei.”
R: Imi place foarte mult acest verset pt numeste direct cele doua
imperii – Persia si Grecia. Cand viziunea aceasta a lui Daniel avea loc,
pe scaunul de domnie al Persiei era imparat, Cyrus cel Mare care
cucerise Babilonul si era anul al treilea al domniei lui. Deci, ingerul ii
spune ca acest imperiu va mai fi condus de trei imparati – Cambise II
(530-522), fiul lui Cir, falsul Smerdis (522) si Darius I (522-486), fiul lui
Hystaspes, nepotul de frate al lui Cir. Cel de-al patrulea imparat de
care ingerul vorbeste este imparatul Xerxe I sau imparatul Ahasveros
din cartea Estera.
R: Imparatul Ahasveros a fost fiul lui Darius cel Mare si al fiicei lui
Cyrus cel Mare si a mostenit dupa moartea tatalui sau un imperiu care
avea 127 de tinuturi si se intindea de la India pana la Etiopia, inclusiv
portiuni din Europa, Macedonia si chiar din tara noastra. Eminescu
aminteste in Scrisoarea a III- de Darius al lui Istaspe care a trecut peste
Dunare. Impozitul peste aceste tinuturi a fost foarte mare, mai ales
cand Darius a construit orasul Persepolis, o bijuterie a Orientului, si
palatul de la Susa unde o gasim pe Estera imparateasa. Imparatul
Xerxe I a domnit intre anii 486-465 i.H, iar ospatul de care aminteste
Biblia a avut loc in anul 483 i.H. Tinutul Babilonului s-a rasculat de
doua ori impotriva conducerii persane si Ahasveros a distrus in anul
485 templele din Babilon si a luat statuia lui Marduk din Babilon si a
dus-o in Susa unde a topit tot aurul din care era facuta.
CUM A INCERCAT AHASVEROS SA STRANGA BOGATII DE LA
EVREII DIN IMPERIU?
R: In jurul anului 250 i.H, dupa doua mari razboaie intre imperiile lor,
Ptolomeu II – Filadelfu al Egiptului si Antioh Theos al Siriei instaureaza
pacea, hotarand ca Berenice, fiica lui Ptolomeu, sa se casatoreasca cu
Antioh Theos. Dar Antioh Theos are deja o sotie pe nume Laodice de
care se desparte ca s-o ia pe Berenice. Casatoria nu merge, Antioh
regretand tot timpul pe Laodice, iar la moartea lui Ptolomeu Filadelfu,
Berenice este repudiata si se impaca cu Laodice. Insa, Laodice nu-I
iarta pe Antioh pentru ce i-a facut, si-l da la moarte impreuna cu
Berenice, cu fiul lor, si suita lor, exact cum spune textul biblic.
R: Este vorba de tatal lui Berenice, Ptolomeu II- Filadelfu. Desi a fost
un despot, el a fost si un illuminist ocupandu-se foarte mult de
imbogatirea Biblotecii din Alexandria, care, la un moment dat, detinea
400 de mii de suluri cu opere literare de tot felul. Pe timpul lui are loc
prima traducere a Vechiului Testament din limba ebraica in limba
greaca ( LXX) si, astfel, Cuvantul lui Dumnezeu este pus la indemana
paganilor.
R: Impartul acesta este Ptolomeu III ( 246-221 I.H), fratele lui Berenice
si fiul lui Ptolomeu Filadelfu. Imediat dupa repudierea sorei sale,
porneste razboi impotriva fiului lui Laodice, Seleuc II, incercand s-o
salveze, dar cand intra in ,,cetatuie” afla ca, deja, sora lui murise prin
otravire. Asa incepe cel de-al treilea razboi sirian (246-241 i.H) in care
Egiptul iese invingator. Ptolomeu III intra in ,,cetatuie”, adica in capital
Siriei, Antiohia, pune stapanire si pe portul care alimenta Antiohia si
devine o perioada stapan peste Marea Mediterana.
R: Este vorba de cei doi fii ai lui Seleuc II care au pornit, din nou,
razboi impotriva Egiptului. Seleuc III- Trasnetul este asasinat de
generali lui pe campul de lupta si ii urmeaza la tron fratele lui, Antioh
III Cel Mare care avea un singur gand- Sa-l egaleze pe Alexandru
Macedon. Isi intinde hotarele imperiului Sirian pana in India si pana in
Europa unde se loveste de Impreul Roman care e gata sa se ridice in
istorie.
R: Aici este descrisa lupta de la Paneas sau Cezarea lui Filip de mai
tarziu, unde ucenicii au recunoscut ca Isus, fiul Mariei este Fiul lui
Dumnezeu. Cetatea aceasta era la poalele muntelui Hermonului si la
nord de Marea Galileii, in apropierea izvorului Iordanului. Antioh cel
Mare nu a tinut cont de avertizarile romanilor si a pornit razboi
impotriva egiptenilor condusi de generalul Scopas care a fost infrant
definitiv, si prin cucerirea cetatilor intarite din Palestina, Sion, Gaza si
Tir, Palestina trece sub dominatie siriana, iar dominatia egipteana
inceteaza definitive. Din acest moment, Palestina este calcata in
picioare fie de sirieni, fie de romani pana la disparitia natiunii.
R: Este vorba de Antipater Idumeanul, tatal lui Irod cel Mare, cel care a
format dinastia Irodiana. El a condus o armata de 3000 de evrei care
au permis lui Cezar sa treaca spre Egipt si sa-l supuna. Pentru ca Iulius
Cezar voia ca Egiptul sa fie condus de Cleopatra si nu de Ptolomeu,
Egiptenii pornesc o rascoala impotriva flotei lui Cezar si ii dau foc. Din
pacate ard si casele de pe chei, si cu aceasta ocazie arde si marea
bibloteca din Alexandria care avea in jur de 400 de mii de volume.
Suntem in anul 48 i.H cand are loc acest incendiu de proportii uriase.
CINE ESTE UNA DIN FICE, SAU FIICA FEMEII CUM REDA ALTA
TRADUCERE?
Dan 11. 18. ,,Apoi isi va intoarce privirile inspre ostroave si va lua
pe multe din ele; dar o capetenie va pune capat rusinii pe care
voia el sa i-o aduca si o va intoarce asupra lui. 19. Apoi se va
indrepta spre cetatuile tarii lui; dar se va poticni, va cadea si nu-l
vor mai gasi.”
Dan 11.22. Ostile se vor revarsa ca un rau inaintea lui, dar vor fi
nimicite impreuna cu o capetenie a legamantului.
R: Ideile sunt impartite cu privire la aceste doua versete, insa lucru cert
consta in faptul ca aici este descrisa politica perfida de cucerire a
tarilor care intrau in alianta cu romanii, si erau asimilate de ei in mod
pasnic si fara opozitie militara. Cu astfel de tari era incheiat un tratat
de pace prin care romanii erau obligati sa-i apere de dusmanii lor si
sa-i sprijine. Printre cei care au incheiat un astfel de tratat au fost si
evreii. Profetia spune ca aceasta politica a imperiului Roman a tinut o
vreme, sau un an profetic, adica 360 de ani literari. Perioada aceasta
corespunde cu timpul in care imperiul Roman avea o singura capital,
la Roma, si incepe cu batalia de la Actium in anul 31 i.H cand armata
lui Cleopatra si Antoniu a fost infranta, si pana in anul 330 d.H cand
Constantin muta capital la Constantinopol. Lucrul acesta denota foarte
clar ca perioada cornului mic in faza imperiala a luat sfarsit si se ridica
cornul cel mic in faza papala.
Dan 11. 25. ,,Apoi va porni in fruntea unei mari ostiri, cu puterea
si mania lui, impotriva imparatului de la miazazi. Si imparatul de
la miazazi se va prinde la razboi cu o oaste mare si foarte
puternica; dar nu va putea sa tina piept, caci se vor urzi planuri
rele impotriva lui. 26. Cei ce vor manca bucate de la masa lui ii
vor aduce pieirea; ostile lui se vor imprastia ca un rau, si mortii
vor cadea in mare numar.”
Daniel 11. 27. ,,Cei doi imparati nu vor cauta decat sa-si faca rau
unul altuia, vor sta la aceeasi masa si vor vorbi cu viclenie. Dar
nu vor izbuti, caci sfarsitul nu va veni decat la vremea hotarata.”
Daniel 11. 30. ,,Ci niste corabii din Chitim vor inainta impotriva
lui; iar el, deznadajduit, se va intoarce inapoi. Apoi, manios
impotriva legamantului sfant, nu va sta cu mainile in san; ci, la
intoarcere, se va intelege cu cei ce vor parasi legamantul sfant.”
Daniel 11. 31. ,,Niste osti trimise de el vor veni si vor spurca
Sfantul Locas, cetatuia, vor face sa inceteze jertfa necurmata si
vor aseza uraciunea pustiitorului. Va ademeni prin lingusiri pe cei
ce rup legamantul.”
CE REPREZINTA ,,URACIUNEA PUSTIITORULUI”?
R: Aici este vorba de copiii lui Dumnezeu din perioada celor 1260 de
ani de persecutie papala. Valdenzii, lolarzii, husitii, luteranii,
anabaptistii si hughenotii care au preferat sa fie spanzurati, inecati, arsi
pe rug, torturati sau aruncati in inchisori decat sa-si paraseasca
credinta in singurul Mantuitor, si sa se inchine sistemului fals al
papalitatii. Inchizitia papala a ucis intre 50-100 de milioane de crestini.
Poate ca ar trebui amintit aici Noaptea Sfantului Bartolomeu din 23
aug 1572 cand in Franta au fost ucisii peste 30 de mii de hughenoti
din ordinul regelui care a strigat cu voce tare: ,, Ucideți-i, dar ucideți-i
pe toți, să nu rămână unul”
Daniel 11. 35. Chiar si din cei intelepti, multi vor cadea, ca sa fie
incercati, curatati si albiti, pana la vremea sfarsitului, caci
sfarsitul nu va fi decat la vremea hotarata.”
Daniel 11. 41. Va intra si in tara cea minunata, si zeci de mii vor
cadea. Dar Edomul, Moabul si fruntasii copiilor lui Amon vor
scapa din mana lui.
Dan.11. 42. Isi va intinde mana peste felurite tari si nici tara
Egiptului nu va scapa. 43. Ci se va face stapan pe vistieriile de aur
si de argint si pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii si
etiopienii vor veni in alai dupa el.
R: Lucrurile sunt atat de clare pentru cei care sunt familiarizati cu Apoc
13 si cu expansiunea globala a puterii Anticristului materializat prin
Papalitate. Intinderea puterii acestui vrajmas al lui Dumnezeu va fi atat
de mare incat imparatul de la Sud va deveni aliatul lui. Fostii vrajmasi
acum devin supusii lui, iar bogatiile lumii vin in visteria lui. E vorba si
de alte tari aici..Sa nu va imaginati ca lacomia papalitatii s-a terminat
odata cu perioada suprematiei de 1260 de ani cand bogatiile Europei
s-au scurs in visteria Vaticanului, pentru ca Papalitatea nu se va
schimba niciodata, asa cum nici diavolul nu se va schimba. In aceasta
vreme a sfarsitului, si cele mai indepartate tari ale pamantului vor
recunoaste suprematia Babilonului. Cand spune ca libienii si etiopenii
vor veni in alai dupa papalitate este posibil sa se refere la miscarea
ecumenica care deja o vedem dezvoltandu-se sub ochii nostri. Cine
are ochiul format pe miscarile papale, nu are cum sa nu vada cum
aceasta miscare ecumenica include in randurile ei, religiile pamantului,
si nu are cum sa nu vada cum liderii acestor religii vin in alai dupa
papa Francisc.
Dan 11. 44. Dar niste zvonuri venite de la rasarit si de la
miazanoapte il vor inspaimanta, si atunci va porni cu o mare
manie ca sa prapadeasca si sa nimiceasca cu desavarsire pe
multi. 45. Isi va intinde corturile palatului sau intre mare si
muntele cel slavit si sfant. Apoi isi va ajunge sfarsitul, si nimeni
nu-i va fi intr-ajutor.
R: Aici este descris Apoc 13 cand cele doua fiare din profetie se vor
unii sa lupte impotriva poporului ramasitei. Din punctul meu de
vedere unirea dintre Papalitate si SUA este foarte clara, pentru cine are
ochi sa vada si urechi sa auda. Singurul lucru care lipseste sunt acele
zvonuri de la Rasarit si Miazanoapte care sa aduca plinatatea Duhului
Sfant in Ploaia tarzie peste poporul ramasitei, si sa-l faca in stare sa
stea neclintit in fata valului de persecutie care sta sa inceapa. In
momentul in care ultima generatie este echipata cu armura Duhului
Sfant, cei patru ingeri care tin vanturile pamantului in frau, sunt dati la
o parte si razboiul de dezlantuie. Ultima batalie din razboiul cosmic
dintre Mihail si Balaur va fi pe masura mizei care-o contine. Va fi un
razboi pe viata si pe moarte. Pana la inchiderea harului, vor cadea,
inca, martiri si marturia lor sigilata cu sange va fi cea mai clara
chemare la pocainta pentru cei care au sovait pana atunci.
Concluzie: ,, Când religia Domnului Hristos este cel mai mult disprețuita,
când Legea Sa este cel mai mult desconsiderata, atunci ar trebui ca
zelul nostru să fie fierbinte și curajul și statornicia noastră să fie de
neclintit. Să stai în apărarea adevărului și a neprihănirii când majoritatea
ne uită, să porți bătăliile Domnului atunci când luptătorii sunt puțini -
aceasta va fi proba, încercarea noastră. În acest timp, noi trebuie să
strângem căldură din răceala altora , curaj din lașitatea lor,
credincioșie din trădarea lor caci națiunile vor fi de partea marelui
conducător rebe ( 5 M 136,2)
Dan 12. 5. Si eu, Daniel, m-am uitat si iata ca alti doi oameni
stateau in picioare, unul dincoace de rau, si altul dincolo de malul
raului. 6. Unul din ei a zis omului aceluia imbracat in haine de in,
care statea deasupra apelor raului: "Cat va mai fi pana la
sfarsitul acestor minuni?"
CINE SUNT CEI DOI OAMENI CARE ERAU ASEZATI PE CELE DOUA
MALURI ALE TIGRULUI?
Dan.12. 10. Multi vor fi curatati, albiti si lamuriti; cei rai vor face
raul si niciunul din cei rai nu va intelege, dar cei priceputi vor
intelege.
Ioan 5.17 ,, 17. Dar Isus le-a raspuns: "Tatal Meu lucreaza
pana acum; si Eu, de asemenea, lucrez."
1. Cor 2. 9. Dar, dupa cum este scris: "Lucruri pe care ochiul nu le-
a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa
sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L
iubesc." 10. Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul
Sau. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui
Dumnezeu.
,,Apoi am fost dusă într-o lume care avea șapte luni [aștri]. Acolo l-
am văzut pe bunul Enoh, care fusese luat la cer. În mâna dreaptă
ținea o ramură de palmier, pe fiecare frunză a acesteia fiind scris
„Biruință”. Pe cap avea o cunună de un alb orbitor și frunze în acea
cunună, pe mijlocul fiecărei frunze fiind scris „Puritate”; în jurul
cununii erau pietre prețioase de diferite culori, care străluceau mai
tare decât stelele și reflectau literele și le măreau. Pe partea din
spate era o fundă care lega cununa, și pe ea era scris „Sfințenie”.
Deasupra cununii era o coroană splendidă, care strălucea mai
puternic decât soarele. L-am întrebat dacă acesta era locul în care a
fost dus după ce a fost ridicat de pe pământ. El a spus: „Nu este
acesta; Cetatea este căminul meu și am venit să vizitez acest loc”.
Se plimba prin acel loc ca și cum era acasă la el. L-am rugat
fierbinte pe îngerul meu însoțitor să mă lase să rămân în locul
acela. Nu puteam suporta gândul de a veni din nou în această lume
întunecată. Atunci îngerul a zis: „Trebuie să te întorci și, dacă vei fi
credincioasă, tu, împreună cu cei 144 000, vei avea privilegiul de a
vizita toate lumile și de a vedea lucrarea mâinilor lui
Dumnezeu”. {ST 39.3}
,, Dumnezeu l-a făcut [pe Lucifer] bun și frumos, cât s-a putut de
asemănător cu Sine.” - The Review and Herald, 24 septembrie, 1901
Lucifer a fost un heruvim ocrotitor, cel mai înălțat dintre ființele cerești
create; el stătea cel mai aproape de tronul lui Dumnezeu și era cel mai
strâns legat și identificat cu administrarea guvernării lui Dumnezeu; era
cel mai înzestrat cu slava maiestății și puterii Sale. - The Signs of the
Times, 28 aprilie, 1890
R: Textul inspirit spune ca a fost cel mai inzestrat cu slava si puterea lui
Dumnezeu. Adica, slava lui era cea mare in comparative cu slava
fiintelor create si puterea lui la fel. Nu e de mirare cum a reusit sa insele
o treime de ingeri. Exista un citat care spune: ,, Lucrarea lui Lucifer de
amăgire a fost făcută atât de secret, incat îngerii din poziții mai puțin
înalte au presupus că el ar fi Conducătorul cerului. - Această zi cu
Dumnezeu, 256. What?? Nu-mi vine sa cred ce citesc!! Adica, amagirea
lui a fost atat de mare, modul lui de manifestare a fost de asa natura
incat unii dintre ingerii au crezut ca el este Dumnezeu. Mare inselare si
cu neputinta de inteles. Aceasta este explicatia textului care spune ca el
se crede dumnezeul acestui veac. O multime covarsitoare de oameni
sunt inselati crezand ca se inchina la Dumnezeu, dar realitatea este ca
se inchina Diavolului.
El [Lucifer] a fost cel mai înălțat dintre toate ființele create, cel dintâi în a
descoperi planurile lui Dumnezeu înaintea universului. - Dorința
vârstelor, 758
Evr 1. 2. la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus
mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care a facut si veacurile. 3. El,
care este oglindirea slavei Lui si intiparirea Fiintei Lui si care tine toate
lucrurile cu cuvantul puterii Lui 6. .. "Toti ingerii lui Dumnezeu sa I se
inchine!" 7. Si despre ingeri zice: "Din vanturi face ingeri ai Lui; si dintr-
o flacara de foc, slujitori ai Lui";
,,Lucifer era invidios și gelos pe Domnul Isus Hristos. Totuși, atunci când
toți îngerii s-au plecat înaintea lui Isus ca să-I recunoască supremația,
înalta autoritate și dreptul de a conduce, Lucifer s-a plecat împreună cu
ei, dar inima îi era plină de invidie și ură. Hristos a fost luat în sfatul
special al lui Dumnezeu ca să colaboreze la planurile Sale, în timp ce
Lucifer nu le cunoștea. El nu înțelegea și nici nu i-a fost permis să
cunoască planurile lui Dumnezeu. Domnul Hristos, însă, a fost
recunoscut ca suveran al cerului, iar puterea și autoritatea Sa trebuia să
fie aceleași cu ale lui Dumnezeu Însuși. Lucifer credea că el era un
favorit în cer, printre îngeri. El a fost mult înălțat, dar aceasta nu l-a făcut
să aducă recunoștință și laudă Creatorului său. El aspira la înălțimea lui
Dumnezeu Însuși. S-a încrezut în poziția lui înaltă, știa că era onorat de
îngeri. Avea de îndeplinit o misiune deosebită. El fusese lângă Marele
Creator, iar razele nesfârșite de lumină glorioasă care Îl învăluiau pe
Dumnezeul cel veșnic străluceau în mod special asupra lui. El se
gândea la felul în care îngerii îi ascultau ordinele cu plăcere și
promptitudine. Nu erau oare veșmintele lui strălucitoare și frumoase? De
ce ar trebui ca Hristos să fie onorat astfel înaintea lui? {IM 14.1}
R: Inc-odata Tatal i-a facut cunoscut lui Lucifer ca nu are cum sa faca
parte din sfatul cerului pe ce data el este o fiinta create si nu egal cu Fiul
lui Dumnezeu, dar el a cerut cu nerusinare sa fie socotit egal cu El si sa
participle la sfaturile Dumnezeirii. Atunci Dumnezeu i-a facut cunoscut
faptul ca atitudinea lui de razvratire l-a pus in pozitia in care era
nevrednic sa mai ocupe functia pe care a ocupat-o, ba mai mult, locul lui
nu mai putea fi gasit printre ingerii din ceruri si urma sa fie alungat.
Imediat, ingerii inselasi s-au aliniat in spatele lui Lucifer si acesta a aratat
spre acea multime imensa intrebandu-L cu tupeul caracteristic daca Isi
va permite sa lase locul gol in cetate si sa-i dea pe toti afara din cer.
Durerea lui Dumnezeu era mare la gandul plecarii acestor fii rataciti, dar
dreptatea Lui trebuia aplicata indifferent de consecintele care urmau.
,,În acord unanim, Satana și oștirea lui au aruncat vina pentru răzvrătirea
lor cu totul asupra lui Hristos, declarând că, dacă nu ar fi fost mustrați,
nu s-ar fi răzvrătit niciodată. — The Great Controversy, 499, 500. {AÎ 44.1}
4. Apoc 22. 11. Cine este nedrept sa fie nedrept si mai departe; cine
este intinat sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana
sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant sa se
sfinteasca si mai departe!
,,Satana era uluit de starea în care se afla acum. Fericirea i s-a dus.
El privea la îngerii care, împreună cu el, fuseseră odată atât de fericiți,
dar acum erau izgoniți din ceruri.... Satana privește acum teribilele
urmări ale răzvrătirii sale. El s-a înfiorat și s-a temut să privească în față
viitorul și să cugete la sfârșitul acestor lucruri. {AÎ 46.1}
1. Ioan 17. 21. Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in
Mine, si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi, pentru ca lumea
sa creada ca Tu M-ai trimis.
Ioan 10. 16. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si
pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi
o turma si un Pastor.
2. 29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre
Fap 20 .
voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; 30. si se vor scula
din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri
stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor.
R: Isi vor pierde mintile!! Satana incearca sa-i tina in aceste rataciri
pana cand harul se inchide si Duhul Sfant se retrage de la aceste
persoane si cand lucrul acesta va avea loc, mintile lor sunt deplin
controlate de diavol. Ma uit pe internet si prin biserici la cei care
sustin cu tarie ca Duhul Sfant nu exista, ca Domnul Isus nu este
egal cu Tatal, ca desavarsirea nu este cu putinta, ca natura
Domnului Isus nu a fost natura omului dupa alungarea din Eden,
si, prin urmare, noi vom pacatui pana la venirea lui Isus si ma
gandesc la soarta lor cand Duhul Sfant se va retrage de pe
pamant. Nu vreau sa le vad fata ca ma apuca mila de pea cum.
Am destui prieteni din randurile lor si pe zice trece vad cum Duhul
Sfant nu mai are nicio influenta asupra lor.
,,Nu trebuie să fim înșelați. Curând vor avea loc scene uimitoare, al
căror autor este Satana. Cuvântul lui Dumnezeu spune că Satana va
face minuni. El îi va îmbolnăvi pe oameni, iar apoi, dintr-o dată, va
îndepărta de la ei puterea lui satanică. Și aceștia vor fi priviți ca fiind
vindecați. Aceste lucrări de aparente vindecări vor constitui un test
pentru adventiștii de ziua a șaptea. — Selected Messages 2:53
,,Unelte satanice cu chip uman vor lua parte în ultimul mare conflict
pentru a se împotrivi clădirii Împărăției lui Dumnezeu. Și îngeri cerești cu
înfățișare umană se vor afla pe câmpul de acțiune. Cele două părți aflate
în opoziție vor continua să existe până la încheierea ultimului mare
capitol din istoria acestei lumi. — The Review and Herald, 5 august,
1909. {AÎ 261.1}
Satana va folosi toate ocaziile pentru a-i determina pe oameni să nu
mai fie credincioși lui Dumnezeu. El și îngerii lui răi, care au căzut
împreună cu el, vor apărea pe pământ ca oameni, căutând să înșele. Și
îngerii lui Dumnezeu vor apărea sub înfățișare de oameni și vor folosi
toate mijloacele de care dispun pentru a înfrânge planurile vrăjmașului.
Noi avem partea noastră de făcut. — Manuscript Releases 8:399.
R: Stiti cum a ajuns Saul la vrajitoarea din Endor? Cand Domnul nu i-a
raspuns prin niciunul din mijloacele cunoscute. Interesant este pe cine a
cerut el vrajitoarei sa-i scoale din morti. Pe un fost om al lui
Dumnezeu.Spiritul Profetic spune ca la timpul sfarsitului, demoni vor lua
chipul oamenilor lui Dumnezeu din Biblie si vor spune ca Dumnezeu a
schimbat Legea Sa si in mod deosebit a schimbat Sambata cu
Duminica. Cand auzi ca Pavel sau Petru au aparut in nu stiu unde si
predica invataturile din Biblie, mai putin Legea lui Dumnezeu, toti care
nu si-au dus sfintirea pana la capat vor cadea in astfel de capcane.
Apoc 16. 14. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne
nemaipomenite si care se duc la imparatii pamantului intreg, ca sa-i
stranga pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului celui
Atotputernic. -
Satana ... va veni dându-se drept Isus Hristos, făcând minuni grozave;
iar oamenii se vor pleca la pământ și i se vor închina ca lui Isus Hristos.
Ni se va porunci să ne închinăm acestei ființe, pe care lumea o va
preamări ca pe Hristos. Ce vom face? Spuneți-le că Hristos ne-a
avertizat împotriva acestui vrăjmaș, care este cel mai mare dușman al
omului și totuși se pretinde a fi Dumnezeu. — The Review and Herald,
18 decembrie, 1888.
R: Satana stie ca doar aparitia lui sub infatisarea lui Isus poate sa
sudeze legatura intre bisericile crestine cazute. Pentru fiecare dintre
aceste biserici are cursa pregatita si pe masura. Unele biserici crestine
pun baza foarte mare pe minuni si Satana le ofera aceasta capcana.
Alte biserici se bazeaza pe har si resping Legea lui Dumnezei si Satana
vine si le spune ca Legea s-a desfintat. Alte personae crestine isi
bazeaza credinta pe viata plina de dragoste si desavarsire a lui Isus
considerand ca fiind suficienta pentru mantuirea lor si Satana vine si se
descopera exact cu infatisarea lui Isus, limbajul Lui si comportamentul
Lui. Aceasta aparitie demonica va confinge conducatorii lumii sa dea
Legea Duminicala
Mat 24. 9. Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati
de toate neamurile pentru Numele Meu.
Încă un efort și este pus în acțiune ultimul plan al lui Satana. El aude
strigătul neîncetat ca Hristos să vină și să-i elibereze. Această ultimă
strategie este de a se da drept Hristos și de a-i face să creadă că
rugăciunile lor au fost ascultate. — Last Day Events, 164, 165
DE CE MAI ARE LOC ACEASTA MANIFESTARE ZADARNICA A
DIAVOLULUI DE A APAREA CA HRISTOS IN FATA CELOR SIGILATI?
9. Luc 16.8 ,,… Caci fiii veacului acestuia, fata de semenii lor,
sunt mai intelepti decat fiii luminii.”
10.1 Petru1.15 Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si
voi sfinti in toata purtarea voastra.16. Caci este scris: "Fiti
sfinti, caci Eu sunt sfant".
,,Fii atent ce atitudine îți asumi, ca să nu fii găsit drept unul care
provoacă dezbinare. Fratele meu, chiar și când nu reușești să
aduci în viața și familia ta binecuvântarea ce vine din respectarea
principiilor reformei sănătății, nu le face altora rău împotrivindu-te
luminii pe care a dat-o Dumnezeu în legătură cu acest subiect.
— Letter 48, 1902.
Tit 2. 11. Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru
toti oamenii, a fost aratat 12. si ne invata s-o rupem cu
paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu
cumpatare, dreptate si evlavie,
R: Îmi place foarte mult episodul din Exodul 16 când Dumnezeu a trimis
poporului evreu în pustie, mana. Li s-a spus să adune câte un omer de
persoană pe zi, dar s-au găsit unii care nu au avut măsură și au strâns
mai mult, iar a doua zi dimineața a făcut viermi. Biblia spune că lăcomia
este rădăcina tuturor relelor. Dacă omenirea ar fi cumpătată în
alimentație și ar cumpăra și consuma exact cât are nevoie corpul ca să
trăiască, ar fi suficientă mâncare pentru toată lumea de pe acest pământ
și nu ar exista atâtea milioane de oameni care suferă de foame și până
la 5 milioane de copii care mor anual din cauza foametei. Cumpătarea în
alimentație trezește în cel care o practică dorința și bucuria de a împărți
cu cei flămânzi surplusul de mâncare. Cumpătarea este metoda lui
Dumnezeu de a face din noi oameni cu un caracter desăvârșit pentru a fi
luați la cer. Nimeni din cei care nu practică cumpătatea să nu spere că
vor intra în viața edenică pierdută de Adam și Eva.
,,O încălcare continuă a legilor firii este o încălcare neîncetată a Legii lui
Dumnezeu. Actuala apăsare a suferinței și chinului sufletesc pe care le
vedem peste tot, diformitatea, senilitatea, boala și imbecilitatea care au
umplut acum lumea fac din aceasta, în comparație cu ceea ce ar putea
să fie și ceea ce a intenționat Dumnezeu ca ea să fie, o leprozerie; iar
cei din generația actuală sunt slabi în ce privește puterea mintală,
morală și fizică. Toată această nenorocire s-a acumulat din generație în
generație, pentru că omul căzut a vrut să calce Legea lui Dumnezeu.
Păcate duse la extrem sunt comise prin îngăduirea unui apetit pervertit.
— Testimonies for the Church 4:30 (1876).
3.1 Cor 9.27 Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu
cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”
,,Un trup imbolnăvit și un intelect tulburat — din cauza unei îngăduiri
neîncetate a poftei vătămătoare — fac imposibilă sfințirea trupului și a
spiritului. Apostolul a înțeles importanța stării de sănătate a trupului
pentru desăvârșirea cu succes a caracterului creștin.. — The Health
Reformer, martie, 1878.
Toți cei ce sunt părtași ai naturii divine vor scăpa de stricăciunea care
este în lume prin poftă. Celor ce-și îngăduie apetitul le este cu neputință
să atingă desăvârșirea creștină. — Testimonies for the Church 2:400
(1870). Obiceiurile noastre de a mânca sau a bea arată dacă suntem din
lume sau din numărul celor pe care Domnul, prin puternica Sa sabie a
adevărului, i-a despărțit de lume. — Testimonies for the Church 6:372
(1900)
R: Prima si cea mai importanta idee ar fi ca cei care nu-si educa apetitul
si se lasa sa fie educati de acesta, nu vor atinge niciodata desavarsirea
crestina. Iar daca desavarsirea nu va fi atinsa, vesnicia va fi pierduta. A
doua idee foarte importanta este, de fapt, o solutie la stapanirea
apetitului si ni se spune ca singura solutie consta in a devein partasi de
natura divina. Ce inseamna sa devii partasi de natura divina? Galateni
2.20 – sa fii rastignit impreuna cu Hristos si sa nu mai traiesti tu, ci
Hristos sa traiasca viata Lui in tine.O alta idee ne spune ca atunci cand
ne asezam la masa, mancarea pe care o consumam este dovada
apartenentei la lumea aceasta sau la lumea lui Dumnezeu. Orice
cunoscator al alimentatiei edenice poate sa-si dea seama de acest lucru.
Ultima idee este extrem de incurajatoare prin faptul ca ni se spune ca
atunci cand indragim reforma sanitara avem ajutor deplin oferit de cer si
suntem pregatiti pt nemurire.
6.1 Cor 9.27 .. Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca
nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
7.Iac 4.1 De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din
poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
9.Ef 4.22 ..sa va dezbracati de omul cel vechi care se strica dupa
poftele inselatoare; 23. si sa va innoiti in duhul mintii voastre, 24. si
sa va imbracati in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu,
R: Observați cum Pavel ne prezintă cine conduce omul cel vechi și cine
conduce omul cel nou? Omul vechi este controlat și stricat poftele care
țin de partea afectivă a omului și nu de intelect, iar omul nou este
condus de creier, de duhul minții. Atâta timp cât omul este condus de
cea ce simte și nu de cea ce gândește, este imposibilă creșterea
spirituală spre desăvârșire. Duhul Sfânt lucrează asupra omului prin
conștiință și gândurile produse de influența Lui generează simțăminte
corecte, normale, simțiri cumpătate cum zice apostolul neamurilor.
Satana lucrează invers..El fuge de moarte de raționamentul uman. Dacă
fiecare ispită aruncată în calea noastră ar fi trecută prin rațiunea minții,
atunci multe din ele ar fi fără efect asupra noastră deoarece un om
sincer are mintea sub controlul Duhului Sfânt.
10.Ioan 14.6 Isus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni
nu vine la Tatal decat prin Mine.
,, Prin
urmare, oamenii își pot face trupurile nesfinte prin îngăduințe
păcătoase. Nesfinți, ei nu pot fi închinători spirituali și sunt
nevrednici de cer. Dacă omul va îndrăgi lumina pe care
Dumnezeu, în îndurarea Sa, i-o dă asupra reformei sănătății, el
poate fi sfințit prin adevăr și pregătit pentru viață veșnică. Dacă
disprețuiește însă acea lumină și trăiește călcând legile firii, trebuie
să plătească prețul pentru aceasta. — Testimonies for the Church
3:161, 162 (1873).
8.1 Cor 10 . 31. Deci fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti
altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.
,,Reforma sănătății este tot atât de strâns legată de solia celui de-
al treilea înger cum este brațul legat de corp; însă brațul nu poate
lua locul corpului. Vestirea soliei celui de-al treilea înger, poruncile
lui Dumnezeu și mărturia lui Isus constituie povara lucrării noastre.
Solia trebuie să fie vestită cu un strigăt mare și trebuie să meargă
în toată lumea. Prezentarea principiilor sănătății trebuie să fie unită
cu această solie, dar nu trebuie în nici un caz să fie independentă
de aceasta sau să-i ia locul în vreun fel. — Letter 57, 1896.
4.Lev 17. 14. Caci viata oricarui trup sta in sangele lui care
este in el.
R: Textul biblic ne spune clar care este spirutul lumii de care noi
să ne ferim, iar paragrafele inspirate ne spun ce fel de viață
trebuie să avem. Apetitul nostru să fie tinut sub control, hrana
noastră să fie simplă, îmbrăcămintea noastră să nu fie la modă și
să fie sănătoasă, iar munca să fie echilibrată. Casele noastre și
mobila din casele noastre să fie de bun simt dacă vrem ca
ferestrele cerului să fie deschise și Domnul să toarne belșug de
binecuvântări asupra noastră.
,,Aș vrea să-i sfătuiesc pe toți să pună ceva cald în stomac în fiecare
dimineață măcar. Puteți face aceasta fără multă trudă…. Nu sunt de
acord cu consumul de multă hrană rece pentru motivul că organismul
trebuie să dea forță vitală pentru încălzirea mâncării până când aceasta
ajunge la aceeași temperatură cu stomacul înainte ca lucrarea digestiei
să poată fi continuată. Testimonies for the Church 2:602, 603 (1870)
,,Când cineva este tensionat, neliniștit sau grăbit, este mai bine să
nu mănânce până nu-și găsește liniștea sau odihna. {DH 109.2}
4. 2Tim. 3:8 · După cum Iane și Iambre s-au împotrivit lui Moise,
tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii
care sunt stricați la minte și osândiți în ceea ce privește
credința.
,,Ne aflăm într-o lume care este împotriva neprihănirii sau purității
caracterului și mai ales împotriva creșterii în har. Oriunde privim,
vedem întinare și stricăciune, diformitate și păcat. Cât de străine
sunt toate acestea de lucrarea care trebuie împlinită în noi chiar
înainte de a primi darul nemuririi! Aleșii lui Dumnezeu trebuie să
rămână neîntinați în mijlocul stricăciunilor ce abundă în jurul lor în
aceste ultime zile. Trupurile lor trebuie să fie făcute sfinte, spiritul
lor, curat. Dacă această lucrare trebuie să fie înfăptuită, ea trebuie
începută de îndată, cu hotărâre și pricepere. Duhul lui Dumnezeu
ar trebui să aibă controlul deplin, influențând fiecare acțiune.
CARE ESTE CONSECINȚA ÎMPOTRIVIRII NEPRIHĂNIRII?
CE AR TREBUI SĂ FACĂ CEI CREDINCIOȘI?
R: Cu cât oameni se îndepărtează mai mult de sursa vieții și
fericirii lor, ei devin din ce în ce mai vulnerabili la păcat și boală.
Depărtarea de Dumnezeu și de cerințele Lui înseamnă apropiere
de Satana și de influențele lui nefaste. Cartea lui Iov descrie cu lux
de amănunte boala adusă de diavol asupra lui. Sigur, aici nu
vorbim de depărtarea lui Iov de Dumnezeu, ci de puterea
diavolului de a adduce boli cumplite asupra oamenilor și mai ales
asupra celor care se împotrivesc desăvârșirii și purității
caracterului. Aleșii lui Dumnezeu trebuie să stea neclintiți într-o
lume suferindă, să caute desăvârșirea în orice domeniu al vieții și
să rămână curați ca nuferii albi în mijlocul mlaștinilor unde cresc.
Duhul Sfânt este soluția pentru o viață plină de sănătate și sfântă.
R: Una din bolile de care suferă cei care consumă alcool este
ciroza hepatica. Însă, realitatea ne descoperă că sunt și persoane
care suferă de această boală desi nu consumă alcool deloc. Care
este explicația? Amestecul de legume și fructe la aceeași masa.
Fructele trebuie consummate singure întotdeauna. Daca se
consumă în combinație cu legumele, de exemplu, prelungesc
digestia din intestinal subțire și produc o fermentație extrem de
ridicată care are același effect asupra ficatului ca și în cazul
alcoolicilor. Toate alimentele introduce în stomac fermentează, dar
combinarea lor cu fructe crește foarte mult gradele fermentației, iar
rezultatul este același cu consumul de alcool.
4. Is 1.5… Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte! 6Din
tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos,
,,Domnul mi-a arătat că noi, ca regulă generală, introducem prea
multă hrană în stomac. Mulți își provoacă o stare de indispoziție
prin supraalimentație, iar rezultatul este adesea boala. Nu Domnul
a adus această pedeapsă asupra lor. Ei și-au adus-o; iar
Dumnezeu dorește ca ei să-și dea seama că rezultatul călcării legii
este durerea. {DH 136.2
R: Nici vorba! Dumnezeu nu face nimic prin care sa poată fi pus sub
acuzație. Dacă citim cu atenție tot pasajul biblic, vom observa ca
fructele acestui pom i s-au părut a fi mai speciale abia după discuția
cu șarpele, și nu inainte de aceasta. Lucrul acesta ne lasă să
înțelegem clar că acele persoane care se duc de bunavoie pe terenul
fermecat al diavolului chiar nu mai au nicio apărare și mintea lor nu
mai judecă singură, ci trec sub o putere care le dictează ce să
gândească. În mod special în prezența celui rău mintea este blocată
și sunt stimulate simțurile care de cele mai multe ori sunt subiective
și nu ar trebui luate ca reper, mai ales în problema apetitului. Chiar
de la nasterea ei, omenirea a practicat necumpătarea care a dus la
starea în care ne găsim astăzi.
3.Gen 25. 34. Atunci Iacov a dat lui Esau paine si ciorba de linte. El a
mancat si a baut; apoi s-a sculat si a plecat. Astfel si-a nesocotit
Esau dreptul de intai nascut.
R: Dacă citim cu atenție pasajul biblic care descrie scena din bucătărie
în care Esau și-a disprețuit dreptul de întâi născut și l-a vândut pe o
ciorbă de linte, o să obsevăm că el tocmai venise de la camp. Acum să
nu vă imaginați că fusesă la camp să lucreze pământul pentru că două
capitole mai în urmă descoperim că el se ducea la camp să vâneze
animale sălbatice, cea ce presupune că era un mare consummator de
carne de vânat. Observați cum această alimentație l-a dus departe de
Dumnezeu și departe de lucrurile sfinte pe care le primise fără merit de
la Dumnezeu. Dreptul de întâi născut era o favoare deosebita care
așează pe cel care-l primea într-o poziție de invidiat, atât material cât și
spiritual.
,,Când Dumnezeul lui Israel și-a scos poporul din Egipt, i-a oprit
într-o mare măsură să consume carne, dar le-a dat pâine din cer și
apă din stânca de cremene. Ei n-au fost mulțumiți cu acestea.
Urau hrana ce li se dădea și își doreau să fie înapoi în Egipt, unde
puteau sta lângă oalele cu carne. Preferau să suporte robia și
chiar moartea decât să fie lipsiți de carne. Dumnezeu le-a
satisfăcut dorința, dându-le carne și lăsându-i să mănânce până
când lăcomia lor a provocat o urgie din cauza căreia mulți au
murit. — Counsels on Health, 111, 112 (1890).
R: Razboiul din cer dintre Domnul Isus si Lucifer s-a mutat pe pamant
odata cu botezul Mantuitorului. Miza era foarte mare. Aparent diavolul
demonstrase in cer ca Legea nu poate fi tinuta de ingeri si este o cerere
absurd a lui Dumnezeu. L-a fel a incercat sa demonstreze ca nici omul
nu o poate tine, dar slava lui Dumnezeu pentru Fiul Sau care a facut
demonstratia deplina ca omenescul unit cu divinul nu comite pacat si
Legea este sfanta, drapta si buna. Dar sa nu uitam ca fara post si
rugaciune, lucrul acesta nu este posibil. Adam si Eva au cazut la
capitolul apetit cand erau in natura perfecta si necazuta, Domnul Isus a
biruit intr-o natura umana cazut tot la capitolul apetit.
R: Sigur ca exista o limita pentru fiecare dintre noi. Eu nu pot posti doua
zile pe saptamana. Imi scade glicemia, ma doare capul si ma simt fara
putere. Sunt destul de rare persoanele care pot posti de doua ori pe
saptamana, dar cred ca este o exagerare sa te abtii de la mancare de
doua ori pe saptamana. O zi este benefica pentru trup si pentru spirit.
Intotdeauna extremele nu sunt bune si nu aduc nici imbunatatirea
trupului si nici a mintii. Dumnezeu ne invata sa fim cumpatati in toate.
,,Îngerul lui Dumnezeu S-a arătat soției lui Manoah și i-a adus la
cunoștință că va avea un fiu; și, în vederea acestui lucru, i-a dat
îndrumări importante: „Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici
băutură tare, și să nu mănânci nimic necurat”. {DH 218.2}
Dumnezeu avea pentru copilul făgăduit al lui Manoah o lucrare
importantă, iar motivul pentru care atât obiceiurile mamei, cât și ale
copilului urmau să fie atât de atent puse în ordine era acela de a-i
asigura acestuia calitățile necesare pentru această lucrare. „Să nu bea
nici vin, nici băutură tare”, au fost instrucțiunile Îngerului privitoare la
soția lui Manoah „și să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-
am poruncit.” Copilul va fi influențat în bine sau în rău de obiceiurile
mamei. Ea însăși trebuie să se afle sub controlul principiului și trebuie să
practice cumpătarea și tăgăduirea de sine dacă vrea să caute
bunăstarea copilului său. — Christian Temperance and Bible Hygiene,
37, 38 (1890).
CAT DE IMPORTANTA ESTE ATITUDINEA MAMEI IN TIMPUL
SARCINII?
R: Copilul este conectat la tot ce face mama, tot ce simte, tot ce
gandeste, tot ce vorbeste si face. Tot ce o influenteaza in bine sau rau,
influenteaza si bebelusul. Starea de nervi sau starea de pace se va
transmite mai departe ca si trasatura de caracter mostenita. Daca mama
mananca alimente necorespunzatoare, starea ei de spirit si de sanatate
se transmite mai departe. Observati ca in cazul lui Samson, mama
trebuia sa nu se atinga de rodul vitei de vie pentru ca baiatul trebuia sa
fie nazireu, o forma de juramant prin care era inchinat Domnului pentru
lucrarea de eliberare a poporului iudeu de sub stapanirea filistenilor.
Bine este ca fiecare mama care poarta o sarcina in trupul ei sa respecte
indicatiile date de inger parintilor lui Samson.
2. Jud 13. 8 "Doamne, Te rog, sa mai vina o data la noi omul lui
Dumnezeu pe care L-ai trimis si sa ne invete ce sa facem
pentru copilul care se va naste!"
,,Mama, care este o învățătoare potrivită pentru copiii ei, trebuie să-și
formeze înainte de nașterea lor obiceiuri de tăgăduire de sine și
autocontrol; căci ea le transmite propriile ei calități, propriile ei trăsături
de caracter, tari sau slabe. Vrăjmașul sufletelor înțelege această
chestiune mai bine decât mulți părinți. El va aduce ispita asupra mamei,
știind că, dacă aceasta nu i se va împotrivi, el îi va putea afecta copilul
prin ea. Singura speranță a mamei este în Dumnezeu. Ea poate fugi la
El pentru a primi har și putere. Ea nu va căuta în van ajutor. El o va face
în stare să le transmită copiilor calități care îi va ajuta să dobândească
succesul în viața aceasta și să câștige viața veșnică. — The Signs of the
Times, 26 februarie, 1902
,,Se nasc copii bolnavi din cauza satisfacerii apetitului din partea
părinților lor. Organismul nu cere varietatea de hrană asupra căreia
stăruie mintea. Ideea aceasta: „Ce-mi vine-n cap bag și-n stomac” este o
mare greșeală, pe care femeile creștine trebuie să o respingă.
Imaginației nu trebuie să i se îngăduie să controleze dorințele
organismului. Femeile care îngăduie gustului să stăpânească vor suferi
pedeapsa călcării legilor ființei lor. Și problema nu se termină aici;
odraslele lor nevinovate vor fi de asemenea suferinde. {DH 220.3}
R: Imi staruie in minte atitudinea plina de dispret al lui Agar cand s-a
vazut insarcinata. Aceasta atitudine s-a transmis mai departe fiului sau
Ismael si din pacate aceeasi atitudine se vede in urmasii lui fata de evreii
de astazi. La fel daca ne uitam cu atentie mare la urmasii lui Cain care
au fost numiti fiii oamenilor, ingaduintele lor alimentare, consumul de
carne care nu a fost ingaduit de Dumnezeu, a dus la aparitia potopului.
In zilele din urma, zilele acestea pe care le traim cu totii, apetitul
necontrolat de catre mame a dus la aparitia unei generatii de oameni tot
mai bolnavi, tot mai expusi agentilor patogeni, o generatie fara
Dumnezeu si fara stapanire de sine care va face obiectul distrugerii ei
prin foc.
,,Când copiii trec de perioada prunciei, ar trebui avut încă mare grijă în
privința educării gusturilor și poftelor lor. Adesea li se permite să
mănânce ce doresc și când doresc, fără a ține cont de sănătatea lor.
Osteneala și banii atât de des aruncați pe dulciuri nehrănitoare îi aduc
pe cei mici la concluzia că cel mai înalt obiectiv în viață și lucrul care
oferă cea mai mare fericire este acela de a putea să-ți satisfaci apetitul.
Rezultatul acestei formări este lăcomia, urmată de boală, care la rândul
ei precedă folosirea medicamentelor otrăvitoare. {DH 230.1}
,,Sunt foarte multe fete care s-au măritat și au familii, dar care nu
cunosc, în mod practic, care sunt datoriile unei soții și mame. Ele pot citi
și cânta la un instrument muzical; însă nu pot găti. Nu pot face pâine
bună, care este esențială pentru sănătatea familiei.... Este nevoie de
inteligență și experiență pentru a găti bine și a pune pe masă o hrană
sănătoasă, într-un mod îmbietor. Cea care pregătește alimentele, care
vor intra în stomacul nostru pentru a fi transformate în sânge care să
hrănească organismul, ocupă o poziție dintre cele mai importante și mai
înalte. Poziția copistului, a croitoresei sau a profesorului de muzică nu
poate egala în importanță pe cea a bucătăresei. — Testimonies for the
Church 3:156-158 (1873)
CE AR TREBUI SA CUNOASCA TINERELE CARE DORESC SA-SI
INTEMEIEZE O FAMILIE?
R:Sigur ca ar fi foarte bine, si acest lucru ar trebui sa-l face si cele care
si-au dat seama de importanta acestuia si care au pus pe masa familiei
lor alimente nesanatoase sau gatite necorespunzator. Dumnezeu va
judeca pe cei care au calcat legile sanatatii exact asa cum va judeca pe
calcatorii Legii Morale. Noi, ca mame si sotii, suntem mult mai vinovate
decat restul familiei daca nu punem pe masa familiei hrana vegetala si
gatita sanatos, apetisant si atragator. Lucrarea misionara si slujirea la
care Domnul ne cheama se vede incepand din familie si de la masina de
gatit. Cine stie sa-si hraneasca sanatos familia, stie sa duca evanghelia
sanatatii si dincolo de granitele casei, printre vecini, prieteni si
necunoscuti.
Ezec 33.11 11. Spune-le: "Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca
nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui, si sa
traiasca.
Gen1. 29. Si Dumnezeu a zis: "Iata ca v-am dat orice iarba care face
samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are
in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra.
,,Același Dumnezeu care a dat mana din cer copiilor lui Israel trăiește și
domnește. El va da îndemânare și pricepere pentru prepararea
produselor alimentare sănătoase. El își va îndruma poporul în pregătirea
alimentelor sănătoase. El dorește ca toți copiii Lui să vadă ce pot face în
pregătirea unor asemenea mâncăruri, nu numai pentru propriile lor
familii, care sunt prima lor responsabilitate, ci pentru ajutorarea celor
săraci. Ei au datoria de a arăta generozitate creștină, conștienți fiind că Îl
reprezintă pe Dumnezeu și că tot ce au este destoinicia pe care le-a dat-
o El. — Letter 25, 1902.
,,Când solia ajunge la cei care nu au auzit adevărul pentru acest timp, ei
văd că o mare schimbare trebuie să aibă loc în alimentația lor. Ei văd că
trebuie să lase deoparte mâncarea din carne, pentru că aceasta produce
poftă de alcool și umple organismul cu boală. Prin consumul de carne,
puterile fizice, mintale și morale sunt slăbite. Omul este zidit din ceea ce
mănâncă. Pasiunile senzuale au stăpânire ca rezultat al consumului de
carne, al folosirii tutunului și băuturilor alcoolice. Domnul va da poporului
Său înțelepciune să pregătească, din ceea ce produce pământul,
alimente care să ia locul cărnii. Combinații simple de nuci, cereale și
fructe, lucrate cu gust și îndemânare, se vor recomanda singure celor
necredincioși. Dar un lucru care se întâmplă de obicei este că sunt
folosite prea multe nuci în combinațiile făcute. — Manuscript 156, 1901.
Mat 11. 29. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine,
caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru
sufletele voastre.
Ps 32. 8. "Eu - zice Domnul - te voi invata si-ti voi arata calea pe
care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea
indreptata asupra ta."
,,Acum trei ani am primit o scrisoare în care scria: „Nu pot consuma
mâncăruri pe bază de nuci; stomacul meu nu le poate digera.” Apoi mi-
au fost înfățișate mai multe rețete; una dintre ele presupunea existența
altor ingrediente combinate cu nucile, care să se armonizeze cu acestea
pentru a nu mai fi folosite într-o proporție atât de mare. O cantitate de
nuci egală cu o zecime până la o șesime ar fi suficientă, conform acestei
combinații. Am încercat aceasta cu succes. — Letter 188, 1901.
Gen 1. 29. Si Dumnezeu a zis: "Iata ca v-am dat orice iarba care face
samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are
in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra.
Mat 6. 11. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi;
,,Religia le va determina pe mame să facă pâine de cea mai bună
calitate.... Pâinea trebuie să fie bine coaptă, și în exterior, și în interior.
Sănătatea stomacului pretinde ca aceasta să fie ușoară și uscată.
Pâinea este cu adevărat toiagul vieții și de aceea trebuie ca fiecare
bucătăreasă să exceleze în producerea ei. — Manuscript 34, 1899.
Ef 5.17Nu fiti nepriceputi,ci intelegeti care este voia lui D-zeu; ….dimpotriva
fiti plini de Duh.
Evr 13. 2. Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii, prin ea,
au gazduit fara sa stie pe ingeri.
,,Când vine timpul lor, avem struguri din belșug și de asemenea prune și
mere, ceva cireșe, piersici, pere și măsline, pe care le preparăm singuri.
Cultivăm și o mare cantitate de roșii. Nu mă scuz niciodată pentru
mâncarea pe care o am pe masă. Nu cred că lui Dumnezeu Îi face
plăcere ca noi să vorbim în felul acesta. Oaspeții noștri mănâncă ceea
ce mâncăm și noi și par să se bucure de meniul nostru. — Letter 363,
1907.
R: De cele mai multe ori cand avem musafiri ne pregatim cu cele mai
alese bucate care necesita timp si bani cheltuiti. Daca musafirii nostrii
vin pentru partasie cu noi, atunci hrana noastra pe care o consumam
zi de zi ar trebui sa fie aceeasi si cand vin musafirii. Atmofera de
bucurie este data de atitudinea noastra fata de acele persoane si in
niciun caz de felurile puse pe masa.
Concluzie: A sosit demult timpul sa scoatem din alimentatia noastra
carnea si pestele si produsele de origine animal. Planul constant a lui
Dumnezeu a fost sa-Si conduca un popor inapoi la hrana edenica
pentru ca pe Noul Pamant viata isi va continua ritmul interrupt de
pacat pe timpul lui Adam si Eva. Cine isi doreste cu adevarat viata
vesnica se va indura de vite si se va ocupa cu puterea data de
Dumnezeu de trupul lui ca sa vie viguros si sanatos.
,,Alimentele sunt făcute cu mult prea mult zahăr. Prăjituri, budinci dulci,
plăcinte, jeleuri, gemuri, toate acestea sunt cauze principale ale
indigestiei. Deosebit de dăunătoare sunt cremele și budincile în care
ingredientele principale sunt laptele, ouăle și zahărul. Folosirea
neîngrădită a laptelui și zahărului — împreună — ar trebui să fie evitată.
— The Ministry of Healing, 302 (1905)
,,Când am mers să-l văd pe acest bărbat, am încercat să-i spun, cum
am putut mai bine, cum să facă și, în curând, a început încetișor să se
facă bine. Dar el s-a forțat în mod imprudent când nu era în stare, a
mâncat cantități mici și nu de bună calitate și a fost doborât din nou. De
data aceasta, nu mai avea nici o șansă. Organismul lui părea să fie un
putregai de masă vie. El a murit ca victimă a unei hrane gătite
sărăcăcios. El a încercat să pună zahărul în locul bunei pregătiri a
mâncării, și aceasta n-a făcut decât să înrăutățească mai mult
situația. {DH 328.1
,,Nu sunt puțini cei din poporul nostru care au nevoie de instruire în
privința principiilor reformei sănătății. Există diferite dulciuri care au fost
inventate de producătorii de alimente vegetariene și care au fost
recomandate ca fiind total inofensive; însă am de dat o mărturie diferită
în ceea ce-i privește. Acestea nu sunt cu adevărat sănătoase și nu ar
trebui promovată folosirea lor. Trebuie să păstrăm cu mai multă strictețe
o dietă simplă, formată din fructe, nuci, cereale și legume. {DH 329.4}
,,La prea multe mese, după ce stomacul a primit deja tot ceea ce îi este
necesar pentru a-și împlini cum se cuvine lucrarea de a hrăni
organismul, se servește un nou fel, constând în plăcinte, budinci și
siropuri cu arome puternice.... Mulți, deși au mâncat îndeajuns până
atunci, vor depăși limita și vor lua și ispititorul desert, care, cu toate
acestea, este orice pentru ei, numai ceva bun, nu.... Ar fi o
binecuvântare dacă s-ar renunța la orice supliment prevăzut pentru
desert. — Letter 73a, 1896.
Prov 23.2 Dacă stai la masă ….ia seama ce ai dinainte: pune-ţi un cuţit în gât, dacă eşti
prea lacom
,,O plăcintă simplă, nepretențioasă, poate sluji drept desert, însă când o
persoană mănâncă două sau trei felii numai pentru a-și satisface un
apetit excesiv, se descalifică pentru a sluji Domnului. Unii, după ce au
mâncat copios din alte mâncăruri, iau și desertul, nu pentru că au nevoie
de el, ci pentru că are un gust bun. Dacă sunt rugați să mai ia o a doua
porție, ispita este prea mare pentru a i se împotrivi și două-trei felii de
plăcintă sunt adăugate poverii stomacului deja pus în mod excesiv la
lucru. Cel care face aceasta nu s-a educat niciodată în practicarea
tăgăduirii de sine. Victima apetitului este atât de strâns legată de calea
proprie, încât nu poate vedea răul pe care și-l provoacă. — Letter 17,
1895. {DH 333.5
Ps 119.34 Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta și s-o ţin din toată inima mea!
R: Branza are efecte adverse destul de grave, mai ales branza extrem
de uscata si lipsita de zer. In primul rand contine peste 70% grasimi
saturate care sunt daunatoare sistemului cardiac. Branza contine acizi
grasi trans care crest nivelul coresterolului din organism si prin urmare
creste riscul de ateroscleroza si boli coronariene. Branza stimuleaza
apetitul si da dependenta atat de mare incat ai manca-o cu aproape
orice. Persoanele care iau medicamente antidepresive se pot astepta la
cresterea tensiunii arteriale datorita tiraminei si histamine care
reactioneaza cu medicamentele. Sunt cele mai sarate produse si pot sa
dauneze grav rinichilor. Asa ca, Dumnezeu stie si ne-a avertizat in acest
sens.
Gen 47. Anii vieţii mele au fost puţini şi grei. Ei n-au ajuns anii vieţii strămoşilor mei în
timpul călătoriei lor.
Lev 20. Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre
popoare, ca să fiţi ai Mei.
Rom 14. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru
,,Cei
care folosesc carnea nesocotesc toate avertizările pe care le-a dat
Dumnezeu în această privință. Ei nu au nici o dovadă că umblă pe
poteci sigure. Nu au nici cea mai mică scuză pentru faptul de a consuma
carnea animalelor moarte. Blestemul lui Dumnezeu stă asupra creației
animale. De multe ori, când este consumată, carnea putrezește în
stomac și provoacă boala. Cancerul, tumorile și bolile pulmonare sunt pe
scară largă provocate de consumul de carne. — Pacific Union Recorder,
9 octombrie, 1902.
,, Dacă ați putea cunoaște exact natura cărnii pe care o mâncați, dacă ați
putea vedea în viață animalele a căror carne le-o luați când sunt moarte,
v-ați întoarce cu dezgust de la mâncarea voastră cu carne. Chiar
animalele acelea a căror carne o mâncați sunt adesea atât de bolnave,
încât, dacă ar fi lăsate în pace, ar muri de la sine; dar în timp ce suflarea
de viață mai este în ele, ele sunt ucise și aduse pe piață. Voi luați în
mod direct în organismul vostru germenii și otrava cea mai grozavă, și
totuși nu vă dați seama de aceasta. — Testimonies for the Church
2:404, 405 (1870).
R: Nu, categoric..Eu sunt vegetarian din 2002, dar mai consumam ton
pana cand am aflat cum sunt omorati acesti pesti. Oribil! Din acel
moment nu mi-a mai trebuit. Nu vreau sa fiu chiar atat de intunecata in
seara aceasta dar ma pun in locul lui Dumnezeu si privesc prin ochii Lui
jaful care se face pe planeta Lui si imi vine sa plang..De ce atata
rautate? De ce trebuie sa sufere necuvantatoarele si natura creata de
El? Pana cand va permite diavolului sa macelareasca frumusetea
creatiei Lui? Daca nu am cuvinte sa va conving in seara aceasta sa va
intoarceti ,,cu scarab” cum zice EGW de la o astfel de alimentatie, atunci
am pledat pentru o cauza pierduta.Sa lasam creatia lui Dumnezeu in
pace. Sa ingrijim animalele, sa ne bucuram de pestii marilor si de
pasarile cerului…Aceasta trebuie sa fie singura noastra atitudine.
Ioel 2. „Dar chiar acum”, zice Domnul, „întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post,
cu plânset și bocet!”
Ioan 3. 19. Si judecata aceasta sta in faptul ca, odata venita Lumina in
lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca
faptele lor erau rele.
Mulți fac o greșeală bând apă rece în timpul mesei. Băută la masă, apa diminuează fluxul
glandelor salivare; și cu cât apa este mai rece, cu atât este mai mare răul provocat
stomacului. Apa de la gheață și limonada de la gheață băute în timpul meselor vor opri
digestia până când organismul va fi transmis stomacului suficientă căldură pentru a-l face în
stare să-și reia lucrul. Băuturile fierbinți produc starea de slăbiciune; și, pe lângă aceasta, cei
ce își satisfac dorința de a le folosi devin robi ai obiceiului. Hrana nu trebuie înghițită cu apă;
nu este nevoie de nici o gură de apă în timpul mesei. Mâncați încet și lăsați ca saliva să se
amestece cu mâncarea. Cu cât este introdus mai mult lichid în stomac împreună cu hrana,
cu atât mai greu va fi ca mâncarea să fie digerată; căci lichidul trebuie să fie absorbit înainte
de aceasta. Nu folosiți sarea în cantitate mare; renunțați la murături; țineți departe de
stomacul vostru condimentele arzătoare; mâncați fructe la masă, iar iritația care reclamă
folosirea unei cantități atât de mare de lichid va înceta. Dacă însă este nevoie de ceva care
să potolească setea, apa curată, băută cu puțin timp înainte sau după masă, este tot ce îi
este necesar organismului. Nu beți niciodată ceai, cafea, bere, vin sau orice băuturi tari. Apa
este cel mai bun lichid cu putință pentru curățarea țesuturilor. — The Review and Herald, 29
iulie, 1884.
Cei care recurg la ceai și cafea pentru a se stimula în lucru vor simți efectele rele ale acestei
căi prin tremurături ale nervilor și lipsa de autocontrol. Nervii obosiți au nevoie de odihnă și
liniște. Organismul are nevoie de timp pentru a-și reface energia epuizată. Dacă însă forțele
sale sunt rechemate prin folosirea stimulentelor, ori de câte ori este repetat acest proces, se
produce o scădere a forței reale. Un timp, se poate realiza mult sub influența stimulentelor
nefirești, însă devine treptat mai greu să aducem energia în punctul dorit, iar în cele din
urmă organismul secătuit nu mai poate răspunde. {DH 422.1
Cei care au obiceiul de a folosi ceaiul, cafeaua, tutunul, opiul sau băuturile spirtoase nu se
pot închina lui Dumnezeu când sunt privați de viciul cu care sunt deprinși. Dacă se
angajează în actul de închinare față de Dumnezeu în timp ce sunt lipsiți de aceste
stimulente, harul divin nu are nici o putere de a le anima, înviora sau spiritualiza rugăciunile
sau mărturiile. Acești creștini cu numele ar trebui să ia seama la obiectul care le aduce
încântare. Este de sus sau de jos? — The Review and Herald, 25 ianuarie, 1881
Nu ar trebui să se consume nici ceai, nici cafea. În locul acestor băuturi ce distrug
sănătatea ar trebui să se consume cereale caramelizate, făcute cât mai plăcute cu putință.
— Letter 200, 1902.
Faceți ca fructele să fie articolul alimentar care să fie pus pe mesele voastre și să constituie
meniul vostru. Sucurile de fructe amestecate cu pâinea vor fi foarte apreciate. Fructele bune,
coapte, nestricate sunt un lucru pentru care trebuie să mulțumim Domnului, deoarece sunt
benefice pentru sănătate. — Letter 72, 1896
Mat 10. 11. In orice cetate sau sat veti intra, sa cercetati cine este
acolo vrednic si sa ramaneti la el pana veti pleca.
,,Ar trebui să facem eforturi mai mari pentru a-i învăța pe oameni
adevărurile reformei sănătății. La fiecare întâlnire de tabără, ar trebui
depus efortul de a demonstra ce se poate face pentru conceperea unei
diete apetisante și sănătoase folosind cereale, fructe, nuci și legume. În
fiecare loc în care sunt aduse la adevăr noi grupuri de persoane, ar
trebui să se dea învățătură privitoare la știința pregătirii unor mâncăruri
sănătoase. Ar trebui aleși lucrători care pot lucra din casă în casă într-o
campanie cu scop educativ. {DH 443.1
R: In orice domeniu teoria fara practica este egala cu credinta fara fapte.
Oamenii sunt fiinte create de Dumnezeu care invata prin imitatie, adica
vad si fac si ei. Din acest motiv se spune ca educatia unui om nu este
mai mare decat educatia celor sapte ani de acasa. Ganditi-va la Moise a
carui viata a fost marcata de educatia data de parinti in cei 12 ani pe
care i-a petrecut in familia sa naturala. La fel este si in domeniul
alimentatiei. Noi trebuie sa vizitam oamenii din casa in casa, sa tinem
intalniri de sanatate, sa organizam evanghelizari publice cu puncta de
sanatate si cu gustari vegetariene la sfarsit. Se pot organiza cluburi de
sanatate in care sa se predea lectii de gatit vegetarian. Si cand oamenii
vad ca cea ce spunem se regaseste si in cea ce gatim, pot sa fie
convinsi ca aceasta este o cale mai buna.
Ezec 34.2 'Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei
înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma?
R: Cunosc cativa pastori care tin reforma sanitara, dar nu cunosc niciun
pastor care sa-l fi auzit predicand reforma sanitara de la amvon. Poate
sunt, dar eu nu imi amintesc, dovada ca la cei peste 30 de ani de
Adventism am descoperit acum lucruri atat de importante pe care nu le-
am cunoscut. Nu o luati ca o critica la adresa lor pentru ca nu ei sunt
cauza pentru care nu am stiut, ci lipsa studiului meu personal, dar asta
nu inseamna ca nu vor fi batuti cu mai multe lovituri decat noi. Au stiut
voia Stapanului si nu au predicat-o. Eu chiar nu am nimic personal cu ei,
e doar o constatare Trista.
Ioac 1.12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii
pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
1 Tim 5.22 Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora
Is 60.1 „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine
,,Deși Dumnezeu l-a creat pe Lucifer nobil și frumos și l-a înălțat mult în ce privește onoarea
în cadrul oștirii îngerești, totuși el nu l-a așezat în afara posibilității de a comite răul. A fost în
puterea lui Satana, dacă el avea să aleagă a face astfel, să pervertească aceste daruri. Ar fi
putut să rămână în grația lui Dumnezeu, iubit și onorat de toată mulțimea angelică,
conducător în virtutea poziției sale înalte, cu grijă generoasă, neegoistă, exercitându-și
puterile nobile pentru a-i binecuvânta pe alții și a aduce slavă Făcătorului său. Însă, încetul
cu încetul, el a început să caute propria lui onoare și să-și întrebuințeze puterile pentru a
atrage atenția și să câștige lauda pentru el însuși. De asemenea, în mod treptat, i-a
determinat pe îngerii asupra cărora domnea să-i slujească lui, în loc de a-și devota toate
puterile în slujba Creatorului lor. — The Spirit of Prophecy 4:317.
SE POATE SPUNE CA DUMNEZEU A GRESIT CREINDU-L PE LUCIFER?
R: Nu, niciodata! Cuvintele inspirate spun ca a fost creat la nivelul maxim al creatiei, imediat
dupa Dumnezeu. Desavarsirea era vizibila in toate aspectele vietii lui fizice, intelectuale si
morale. Veacuri de-a randul a fost o fiinta care a adus binecuvantare intregului Univers si
slava Creatorului Sau. Ar fi putut alege sa ramana in aceasta frumoasa pozitie o vesnicie
intreaga, dar nu a vrut. Ar fi putut cere sfat si ajutor Creatorului de la primele semne straine
incoltite in mintea lui, dar mandria l-a impiedicat. Ar fi putut sa-si intrebuinteze vointa si s-o
canalizeze pe drumul pe care a mers sute de ani, dar i s-a parut mai interesant noul drum in
care visa sa ia locul Creatorului si sa primeasca toata lauda el. Din acest moment durerea si
sacrificiul Dumnezeirii incep sa se simta in toata fiinta Sa. Durerea pentru cel mai iubit fiu al
creatiei o gasim exprimata in doar doua cuvinte din Ezec. 28 ,,Cantec de jale”. Cuvintele
acestea sunt folosite foarte des in Biblie la moartea unei persoane deosebite. Incepand din
acest moment durerea lui Dumnezeu incepe sa se simta cu fiecare instrainare si dezordine
produsa de diavol care nu vor duce decat la moartea lui definitiva.
4. Is 14. 13.
Tu ziceai in inima ta: "Ma voi sui in cer, imi voi ridica
scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi
sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miazanoaptei,
14. ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Preainalt."
5. Apoc 12.7. Si in cer s-a facut un razboi. Mihail si ingerii lui s-au
luptat cu balaurul. Si balaurul cu ingerii lui s-au luptat si ei, 8. dar
n-au putut birui; si locul lor nu li s-a mai gasit in cer. 9. Si
balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana,
acela care insala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si
impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui.
,,Domnul Hristos lucrase în curțile cerești pentru a-l convinge pe Satana de
greșeala lui teribilă până când, în cele din urmă, cel rău și simpatizanții săi s-
au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu Însuși…..Domnul Hristos, în calitate de
Comandant al cerului, a fost desemnat să reprime răzvrătirea. …Apoi a fost
război în ceruri. Fiul lui Dumnezeu, Prințul cerului, și îngerii credincioși Lui s-
au angajat în conflict cu arhirăzvrătitul și cu cei care i s-au aliat. Fiul lui
Dumnezeu și îngerii cei credincioși, loiali Lui, au biruit; iar Satana și partizanii
lui au fost izgoniți din ceruri. — The Spirit of Prophecy 1:23.
Introducere: Acum doua mii de ani a sosit timpul pentru una din
cele mai importante faze ale Planului de Mantuire. Dumnezeu
trebuia sa demonstreze sacrificiul suprem in razboiul pentru
mantuirea omului si eradicarea raului din Univers. Pentru acest
moment crucial, Domnul Isus a trebuit sa coboare la cea mai dejos
treapta pentru ca sa poata fi egal cu cel mai de jos om degradat de
pacat si aflat sub controlul diavolului. Un sacrificiu mai mare decat
acesta nici nu se putea face din partea lui Dumnezeu. Doar o
dragoste divina putea sa fie capabila de o asemenea
demonstratie.
16. Mat 27. 65. Atunci marele preot si-a rupt hainele si a zis: "A hulit!
Ce nevoie mai avem de martori? Iata ca acum ati auzit hula Lui.
66. Ce credeti?" Ei au raspuns: "Este vinovat, sa fie pedepsit cu
moartea." 67. Atunci L-au scuipat in fata, L-au batut cu pumnii si
L-au palmuit, 68. zicand: "Hristoase, proroceste-ne cine Te-a
lovit?"
,,Tot cerul a văzut faptele de cruzime, făcute lui Hristos. Prin scenele
înspăimântătoare care au avut loc în sala de judecată, Dumnezeu a arătat
universului ceresc spiritul care va fi manifestat de către aceia care nu voiesc să
dea ascultare Legii Sale. — Manuscript Releases 12:412. A fost greu pentru
îngeri să suporte acea priveliște. Ei L-ar fi eliberat pe Isus din mâinile vrăjmașilor
Săi; însă îngerii comandanți le-au interzis acest lucru.... Isus știa că îngerii erau
martori la scena umilirii Sale”.
CAT DE MARE A FOST SUFERINTA DOMNULUI INAINTEA LUI CAIAFA?
R: De aici incepe suferinta fizica a Domnului. Gestul lui Caiafa de a rupe hainele
preotesti a declansat in multimea cuprinsa de spiritual demonului, manifestari
pline de o cruzime neimaginabila. Unii L-au legat la ochi, altii au tabarat cu
pumnii pe El, lovindu-L peste tot, altii L-au scuipat, altii L-au batut cu picioarele,
L-au tras de par si barba. Ingrozitor…Satana simtea ca orice simpatie a
Universului fata de el s-a rupt in Ghetsemani si ura lui fata de Domnul a devenit
fara limita. Putini dintre noi putem intelege durerea fara de margini a Domnului
cand stia ca prima fiinta creata de El si in care investise calitati aproape de
Dumnezeire, se manifesta intr-un mod dincolo de puterea cuvantului pentru al
descrie. Toata aceasta scena de durere si dispret avea un singur scop: Sa-L
determine pe Domnul sa zica ceva in apararea Lui, sa faca ceva cu puterea lui
de Dumnezeu si astfel Legea sa fie anulata de pacat. Dar Domnul a fost mai mult
decat biruitor. Slava Lui pentru aceasta indelunga rabdare plina de dragoste
infinita pentru ca singurul motiv care L-a tinut acolo fara sa-Si manifeste puterea
a fost DRAGOSTEA fata de cei pentru care venise sa-i salveze.
R: Era joi seara, seara de Paste, cand Domnul a fost prins in Gradina Ghetsemani,
iar judecata in sala lui Caiafa s-a facut in timpul noptii. Trebuie sa amintim ca in
Legea lui Moise era interzis ca un acuzat sa fie judecat in timpul noptii. Cu toate
acestea Isus a fost judecat noaptea, iar dupa judecata preotilor, pana dimineata cand
trebuia sa-L predea autoritatilor romane, Domnul Isus a fost lasat in mainile multimii
stapanite total de demoni. Imaginati-va ce au putut sa-I faca pana in zorii
diminetii..Aici vorbim de ore si nu de minute. Pana la prima ora a zilei care
corespunde cu ora 6 dimineata, Domnul a fost obiectul celei mai injositoare batai,
batjocori si umiliri. De cand a intrat in Ghetsemani si pana si-a dat sufletul pe crucea
Golgotei, satana a cautat cu disperare sa-L faca sa pacatuiasca. Dar Domnul a fost
bland si umil, a indurat cu multa rabdare toate aceste scene diavolesti doar
gandindu-se la salvarea Universului de pacatul adus de diavol. Un lucru m-a
impresionat mai mult decat orice: In toata aceasta scena de umilinta si bataia, Isus
Si-a ridicat cu blandete mana ca sa-Si stearga fata de scuiparile lor. Cum a fost
posibil sa fie atat de bland in aceste momente? O dragoste pe care o intelegem greu
theoretic si cu atat mai mult s-o copiem in viata noastra, dar lucrul acesta ni se cere.
18. Mat 27.17. Cand erau adunati la un loc, Pilat le-a zis: "Pe care voiti
sa vi-l slobod? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numeste Hristos?"
,,Când Pilat le-a vorbit din nou despre Isus, s-a auzit strigătul răgușit: „Răstignește-L!
Răstigneș-te-L!” Cedând agenților demonici, oamenii au fost conduși, ca să se
alăture marelui apostaziat…Lumile necăzute priveau scena cu uluire, fiind incapabile
să înțeleagă degradarea pe care a adus-o păcatul. Legiuni de îngeri răi i-au luat în
stăpânire pe preoți și conducători și au dat glas sugestiilor lui Satana, convingând și
ispitind poporul prin minciuni și diverse ademeniri, ca să-L respingă pe Fiul lui
Dumnezeu și să aleagă în locul Lui un tâlhar și un ucigaș.... Ce scenă era aceasta
pentru Dumnezeu, pentru serafimi și heruvimi! Unicul Fiu al lui Dumnezeu,
Maiestatea cerului, Regele slavei, era batjocorit, insultat, ironizat, respins și răstignit
de către aceia pe care a venit să-i salveze și care se dăduseră sub stăpânirea lui
Satana. — The Review and Herald, 14 aprilie, 1896
Introducere: Lucru care impresioneaza cel mai mult este faptul ca atunci cand
Domnul Isus Hristos atarna pe lemnul crucii, Tatal impreuna cu toti ingerii buni
au parasit cerul si au venit sa fie alaturi de Marele Suferind. Intunericul dens
ascundea prezenta Tatalui care suferea alaturi de Fiul pentru salvarea
neamului omenesc Lumile necazute din Univers au avut aici demonstratia
practica a cea ce inseamna dragostea lui Dumnezeu fata de fiintele create si
dreptatea in lupta in lupta cu diavolul.
9. Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin
22. 1 Ioan 4.
faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi
sa traim prin El. 10. Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit
pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe
Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.
„Pe alții i-a mântuit, dar pe Sine nu Se poate mântui” a fost strigătul batjocoritor, care se
înălța în urlete către Hristos în timpul agoniei și morții Sale pe cruce. El S-ar fi putut
salva pe Sine în orice moment și S-ar fi putut da jos de pe cruce; însă, dacă ar fi făcut
acest lucru, lumea ar fi fost dată în stăpânirea marelui apostaziat. Îngerii au fost uluiți să
vadă că Hristos nu a pecetluit cu moarte buzele batjocoritorilor Săi. — The Youth’s
Instructor, 14 iunie, 1900.
PUTEM INTELEGE ISPITA DIAVOLULUI PRIN CARE II CEREA LUI ISUS SA SE
MANTUIASCA?
R: Prea putini dintre noi inteleg lupta aceasta de-a ramane pe cruce cand suferinta este
mare. Ispitirea aceasta era cu atat mai mare cu cat Domnul nostru avea puterea sa se
dea jos de pe cruce, sa se spele pe maini de noi si sa se intoarca la sanul Tatalui,
lasand planeta pamant in mainile diavolului. Cand multimea aceea de oameni rosteau
aceste cuvinte ei erau sub influentele demonilor care incercau din rasputeri sa-L faca pe
Domnul sa pacatuiasca si sa demonstreze ca Legea Lui Dumnezeu nu poate fi tinuta de
fiintele create si prin urmare trebuie desfintata. Sacrificiu si durerea lui Dumnezeu era cu
atat mai mare cu cat vedea cum oamenii pentru care venise sa moara nu intelegeau
nimic din acel moment unic din istoria Universului si nu intelegeau ca daca Isus ramane
pe acea cruce, calea mantuirii pentru ei era o cale deschisa si sigura. Biblia spune ca
Dumnezeu si-a manifestat dragostea fata de neamul omenesc chiar de pe cand noi
eram vrajmasii Lui, actionand in deplina intelegere cu diavolul. Aici este punctul
culminant al vrajmasiei omului fata de Creatorul sau.
24. Mat 27. 46. Si pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare:
"Eli, Eli, lama sabactani?", adica: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul
Meu, pentru ce M-ai parasit?"
,,El [Hristos] Se lupta cu puterea lui Satana, care declarase că Îl are pe Hristos în mâna
sa, că el este mai tare decât Fiul lui Dumnezeu, că Tatăl și-a dezmoștenit Fiul și că El nu
Se mai bucură de favoarea lui Dumnezeu, ca și el. — Testimonies for the Church 2:214
Hristos nu a cedat în fața vrăjmașului care Îl chinuia, nici atunci când a suferit cel mai
amarnic. Legiuni de îngeri răi se aflau pretutindeni în jurul Lui; totuși, îngerilor buni le-a
fost poruncit să nu le spargă rândurile și să nu intre în conflict cu vrăjmașul batjocoritor și
nu le-a fost îngăduit nici măcar să slujească duhului îndurerat al divinului Suferind. În
acest teribil ceas întunecat, când Tatăl Își ascunsese fața, legiuni de îngeri răi L-au
învăluit și păcatele lumii apăsau asupra Lui, de pe buzele Lui palide au fost smulse
cuvintele: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” — Bible Echo and
Signs of the Times, 1 ianuarie, 1887.
28.Ioan 19.30. Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!" Apoi Și-a plecat
capul și Și-a dat duhul.
,, Când Hristos a strigat „S-a sfârșit”, lumile necăzute s-au simțit în siguranță.
Pentru ele, aceasta însemna că lupta s-a dat și că ea a fost câștigată. De
acum înainte, Satana nu mai avea parte de simpatia universului. — The
Review and Herald, 12 martie, 1901
CARE A FOST SEMNIFICATIA CUVINTELOR FINALE ROSTITE DE ISUS?
R: Foarte putini dintre noi înțelegem semnificația acestor două cuvinte S-A
ISPRAVIT. Multi suntem tentați să credem că este vorba de finalul suferinței
îndurată de Mântuitorul pe cruce și atât. Realitatea este mult mai largă și cu
bătaie în întreg Universul. Moartea lui Isus biruitoare era un răspuns la
problema cu care se confruntau toți locuitorii Universului.Din acest moment
orice posibilitate că Satana să apară pe planetele lor și să fie ispitiți era
anulată. Îngerii cerului știau că Lucifer nu mai avea niciun loc în inima lor și
nici în cetate nu mai putea veni să-i pârască pe credincioși așa cum o făcuse
cu Iov. Dar lucrul cel mai semnificativ al acestor două cuvinte constau în
faptul că legământul harului dintre Dumnezeire se încheia la capitolul jertfa pt
păcat cu succes.
50. Isus a strigat iarasi cu glas tare si Si-a dat duhul. 51.
30. Mat 27.
Si indata perdeaua dinauntrul Templului s-a rupt in doua, de
sus pana jos, pamantul s-a cutremurat, stancile s-au despicat,
,,Nu mâna preotului a fost cea care a sfâșiat de sus până jos perdeaua cea
splendidă care despărțea Sfânta de Sfânta Sfintelor. A fost mâna lui Dumnezeu.
Când Hristos a strigat „S-a sfârșit”, Veghetorul Sfânt, care fusese oaspete
nevăzut la ospățul lui Belșațar, a dat sentința în dreptul națiunii iudaice — că este
o națiune lepădată de Dumnezeu. Aceeași mână, care a scris pe zid semnele
care vesteau soarta lui Belșațar și sfârșitul împărăției babiloniene, a fost cea care
a rupt perdeaua templului de la un capăt la celălalt. — The S.D.A. Bible
Commentary 5:1109.
Introducere: Invierea lui Isus, evenimentele petrecute la invierea Sa, inaltarea la cer si
ceremonia de incoronare a Celui care a fost biruitot in suferinta cat si trimiterea Duhului
Sfant ca Loctiitor permanent al Sau pana la revenirea Lui, sunt subiectele cele mai
frumoase ale Bibliei. In aceste subiecte gasim alinare, speranta, credinta si dragoste. Aici
gasim solutia la toate problemele cu care ne confruntam si bucuria eliberarii ne inunda
sufletul de iubire si de drag pentru Mantuitorul nostru iubit si scump.
25. Isus i-a zis: "Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in
37. Ioan 11.
Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. 26. Si oricine traieste si
crede in Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?"
,,Acela care spusese: „Îmi dau viața ca iarăși s-o iau” a ieșit afară
din mormânt, la viața care era în Sine Însuși. Umanitatea a murit;
divinitatea nu a murit. În divinitatea Lui, Hristos avea puterea de a
rupe legăturile morții. — The Youth’s Instructor, 4 august, 1898
R: Timp de 33 de ani Domnul nostru a avut atat natura divina cat si natura
umana. Ellen White spune ca erau impletite intr-un mod misterios si mai presus
de intelegerea umana. Noi nu prea intelegem bine lupta Domnului nostru
impotriva ispitelor diavolului. Sa fie clar pentru toata lumea ca Domnul nostru a
fost ispitit exact cum suntem noi ispititi, adica si dinauntru, nu numai din afara
cum sustin gresit unii dintre noi, si cea mai mare ispita cu care S-a confruntat
venea dinauntru. De ce spun lucrul acesta? Amintinti-va in pustia ispitirii de ce
prima ispita a fost sa transforme pietrele in paine? Pentru ca putea sau pentru ca
nu putea? Pentru ca putea..Satana stia lucrul acesta. De ce cand atarna pe
lemnul crucii Satana intarata oamenii sa-I zica sa se dea jos de pe cruce si vor
crede in El? Pentru ca putea sau nu putea? Cu siguranta pentru ca putea. Cu
putin timp inainte de moartea Sa, natura divina s-a retras si Domnul nostru a
murit in natura umana …Divinitatea nu poate muri, iar la inviere, Domnul nostru a
inviat in natura umana proslavita impletita cu natura divina, natura Lui de
Dumnezeu pe care a avut-o inainte de intrupare.
38. 1Cor 15… Moartea a fost inghitita de biruinta.55. Unde iti este
biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?" 56. Boldul
mortii este pacatul; si puterea pacatului este Legea.
6. Mat 6.24 24. Nimeni nu poate sluji la doi stapani. Caci sau va uri pe
unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe
celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.
„Satana își organizează oștirile sale; suntem noi pregătiți individual
pentru conflictul îngrozitor care este chiar în fața noastră?
Pregătim noi copiii noștri pentru marea criză?” — The Adventist
Home 186. „Dacă credincioșii adevărului nu sunt susținuți prin
credință în aceste zile de pace relativă, ce-i va susține pe ei când
va veni marea încercare și decretul care va sta împotriva tuturor
acelora care nu se vor închina chipului fiarei și nu vor primi semnul
ei pe frunțile și mâinile lor? Această perioadă solemnă nu este
departe. În loc să devină slabi și șovăielnici, copiii lui Dumnezeu ar
trebui să strângă putere și curaj pentru timpul de strâmtorare.”
— Testimonies for the Church 4:251.
CUM AR TREBUI SA PREGATIM COPIII NOSTRI PENTRU
ACESTE TIMPURI DE CRIZA?
R: Lucrurile sunt mai simple daca copii nostri sunt inca mici si
dependenti de noi. Inima lor este deschisa la sfaturile parintilor la
aceasta varsta, dar daca ei deja sunt mari sau au deja familiile lor,
lucrurile se complica. In astfel de situatii, cea mai puna metoda de
pregatire a lor este exemplu personal. Daca au trecut anii peste
noi si nu am fost in stare sa fim niste modele vii stapanite de Duhul
Sfant cand ei erau langa noi, tot ce putem face acum este sa ne
prezentam inaintea lor ca niste persoane care s-au intalnit cu
Domnul Isus si au facut din viata lor un templu sfant pentru acest
minunat Dumnezeu. Cand vor privi la noi si vor vedea ca imaginea
pe care ei o stiau despre noi s-a modificat intr-o imagine aproape
perfecta cu a Mantuitorului vor dori si ei aceasta schimbare in viata
lor. Nu exista nicio dovada mai clara in favoarea adevarului decat
o inima pocaita si schimbata dupa chipul Celui Sfant.
7. 1 Cor 4.9. Caci parca Dumnezeu a facut din noi, apostolii, oamenii
cei mai de pe urma, niste osanditi la moarte; fiindca am ajuns o
priveliste pentru lume, ingeri si oameni
,,Nu este timpul să ne fie rușine de credința noastră. Noi suntem o priveliște pentru
lume, îngeri și oameni. Universul întreg privește cu un interes de nedescris să vadă
încheierea marii lupte dintre Hristos și Satana. Într-un astfel de timp ca acesta, chiar
acum, când marea lucrare de judecare a celor vii este gata să înceapă, să îngăduim
noi oare ambiției nesfințite să pună stăpânire pe inimă? Ce poate fi acum mai de preț
pentru noi decât de a fi găsiți credincioși față de Dumnezeul cerului? Ce poate fi de o
reală valoare aici, în această lume, când ne găsim chiar la hotarul lumii veșnice? …
decât cunoașterea a „ceea ce spune Scriptura”? {5M 526.1}
Introducere: Criza deja a inceput si noi inca nu suntem pregatiti sa-i facem fata, si
multi dintre noi nici nu avem de gand sa ne pregatim. Consideram ca ce este a mai
fost si va trece cum au trecut si alte crize, iar cei care incearca sa avertizeze ca
lucrurile nu sunt la fel ca mai inaite sunt considerati alarmisti, oameni care baga frica
in altii si tulbura linistea multimii adormite. Domnul sa ne lumineze mintea si sufletul
acum cat mai putem fi luminati..Vine noaptea si nimeni nu mai poate face nimic, si
nici lumina nu va mai urma acestei nopti teribile. Singurii care vor putea vedea zorii
vesniciei sunt cei care se trezesc acum si mai pot face ceva pentru ei si pentru altii.
1. Marcu 10. 33. "Iata", a zis El, "ne suim la Ierusalim si Fiul omului
va fi dat in mainile preotilor celor mai de seama si carturarilor. Ei
Il vor osandi la moarte si-L vor da in mainile Neamurilor, 34. care
isi vor bate joc de El, Il vor bate cu nuiele, Il vor scuipa si-L vor
omori; dar, dupa trei zile, va invia."
,,Înainte de răstignirea Sa, Mântuitorul le-a explicat ucenicilor că urma să fie dat la
moarte și că va învia din mormânt, iar îngerii au fost de față pentru a imprima
cuvintele Lui în minte și în inimă. Dar ucenicii așteptau o eliberare pământească de
sub jugul roman și nu puteau suporta gândul ca Acela în care își concentraseră toate
nădejdile să sufere o moarte atât de rușinoasă. Cuvintele de care trebuiau să-și
amintească au fost alungate din minte; și atunci când a venit timpul încercării, i-a
găsit nepregătiți. Moartea lui Isus a distrus atât de mult nădejdile lor, ca și când El
nu-i avertizase. Tot astfel în profeții, viitorul ne este descoperit tot așa de clar cum a
fost înfățișat ucenicilor prin cuvintele Domnului Hristos. Evenimentele legate de
încheierea timpului de har și de lucrarea de pregătire pentru timpul strâmtorării sunt
prezentate lămurit. Dar mulțimile nu înțeleg mai bine aceste adevăruri importante și
sunt pentru ele ca și când nu le-ar fi fost descoperite. Satana veghează să răpească
orice impresie care i-ar putea face înțelepți spre mântuire, iar timpul încercării îi va
găsi nepregătiți. {TV 594.2}
DE CE EVENIMENTELE GOLGOTEI I-A SURPRINS NEPREGATITI
PE UCENICI? SE VA REPETA ISTORIA SI CU EVENIMENTELE
FINALE?
21. Urechile tale vor auzi dupa tine glasul care va zice:
2. Is 30.21 ,,
"Iata drumul, mergeti pe el!", cand veti voi sa va mai abateti la
dreapta sau la stanga.
„Multe din aceste lucruri mi-au fost arătate, dar pot să vă prezint doar câteva idei.
Mergeți la Dumnezeu pentru voi înșivă, rugați-vă pentru iluminare divină, pentru ca
să puteți ști, pentru ca voi să știți care este adevărul, ca atunci când minunata putere
lucrătoare de minuni va fi manifestată și vrășmașul va veni ca un înger de lumină,
să puteți deosebi între lucrarea adevărată a lui Dumnezeu și lucrarea falsă a puterilor
întunericului.” — The Review and Herald, 24 decembrie, 1889, 3„El (omul) are o
hartă care arată fiecare jalon în călătoria sa spre ceruri și nu trebuie să ghicească cu
privire Ia nimic.” — The Great Controversy, 598.
R: Mantuirea este personala..Eu nu ascult predici decat fooarte rar pentru simplu fapt
ca nu am timp pentru acest lucru. Mi-e suficienta Biblia si Spiritul Profetic. De ce sa
inghit eu parerea unui vorbitor cand Domnul imi spune ca eu trebuie sa-mi formez
pareri personale despre vremea sfarsitului? Nimeni nu va rezista in aceste timpuri de
criza finala bazandu-se pe parerile altora. Duhul Sfant nu ne va reaminti ce au spus
altii despre aceste timpuri, Duhul Sfant ne va aminti cu exactitate ce am citit noi cu
ochii nostrii in Biblie si Spiritul Profetic. Fiecaruia dintre noi ne este pusa la dispozitie
harta care ne descopera toata evenimentele in succesiunea lor, iar noi trebuie sa le
memoram, sa le spunem si la altii si sa urmarim desfasurarea lor in istoria
popoarelor. Iluminarea Duhului Sfant va fi data tuturor care o cer in umilita si cu
predare totala.
R: Noi trebuie sa studiem cu mare atentie Biblia, si in mod special cartile Daniel si
Apocalipsa. Incepand cu viziunea din capitolul 8 de pe malul raului Ulai unde Dumnezeu
descopera profetia celor 2300 de seri si dimineti si terminand cu viziunea din capitolele 10-
12 de pe malul raului Hidechel unde sunt prezentate scenele sfarsitului. La fel de profund
trebuie studiata Apocalipsa, care este cartea zilelor noastre, este harta crestinului care vrea
sa ajunga in cetatea sfanta, si fara o intelegere profunda a acestei carti ratacirea diavolului
se va intinde peste mintea noastra. De ce suntem noi lipsiti de puterea Duhului Sfant? De ce
nu se vede in mijlocul nostru reinviorarea pe care au asteptat-o parinti nostrii si acum o
asteptam si noi? Pentru ca nu suntem interesati sa intelegem evenimentele prezise de
aceste doua carti. Cand cineva cu inima deschisa studiaza aceste carti si vede toate
nenorocirile care vor veni, nu-i ramane decat sa o ia in serios cu mantuirea si cu primirea
puterii care il va ajuta sa treaca prin ele si sa fie mantuit.
6. Ioan 17.21. Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine,
si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi, pentru ca lumea sa
creada ca Tu M-ai trimis.
,,Pe măsură ce ne apropiem de criza finală, este de o însemnătate vitală să
existe armonie și unitate între uneltele lui Dumnezeu. Lumea este plină de
furtună, război și ceartă. Totuși, sub o conducere unică, puterea papală, oamenii
se vor uni ca să se împotrivească lui Dumnezeu în persoana martorilor Lui.
Unirea aceasta este cimentată de marele apostat. În timp ce se străduiește să-și
unească agenții ca să lupte împotriva adevărului, Satana va lucra ca să-i dezbine
și să-i împrăștie pe apărătorii acestui adevăr. Gelozie, bănuieli rele și vorbiri de
rău sunt ațâțate de el pentru a produce dezacord și neînțelegere. Membrii
bisericii lui Hristos au puterea de a împiedica realizarea scopului urmărit de
vrăjmașul sufletelor. Într-un timp ca acesta, ei să nu fie găsiți în neînțelegere unul
cu altul sau cu oricare dintre lucrătorii Domnului. În mijlocul discordiei generale,
să existe un loc unde să fie armonie și unire, datorită faptului că Biblia e făcută
călăuza vieții. Poporul lui Dumnezeu să-și dea seama că asupra lui planează
răspunderea de a înălța prestigiul uneltelor Sale. {7M 182.2}
7. Mat 26. 71….Si acesta era cu Isus din Nazaret." 72. ..cei ce
stateau acolo s-au apropiat si au zis…Nu mai incape indoiala
ca si tu esti unul din oamenii aceia, caci si vorba te da de gol."
,,Lumea este împotriva noastră, bisericile populare sunt împotriva noastră, legile
țării vor fi în curând împotriva noastră. Dacă a fost vreodată un timp când poporul
lui Dumnezeu să fie strâns unit, atunci timpul acesta este acum. Dumnezeu ne-a
încredințat adevăruri speciale pentru acest timp ca ele să fie făcute cunoscute
lumii. Ultima solie de har este vestită acum. Avem de a face cu bărbați și femei
care stau în fața judecății. Cât de atenți ar trebui să fim ca în fiecare cuvânt și
faptă să urmărim îndeaproape Modelul, pentru ca exemplul nostru să poată
conduce pe oameni la Hristos. Cu câtă grijă ar trebui să căutăm să prezentăm
adevărul, pentru ca ceilalți, privind frumusețea și simplitatea lui să fie conduși să-l
primească. Dacă viețile și caracterele noastre mărturisesc despre puterea lui
sfințitoare, atunci vom fi o lumină continuă pentru alții — epistole vii, cunoscute și
citite de toți oamenii. Nu ne putem îngădui acum să dăm loc lui Satana, nutrind
dezbinarea, discordia și cearta. {5M 236.3
6. Apoc 13. 16. Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi
si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, 17.
si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul
acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei.
„Când națiunea noastră va renega în așa fel principiile guvernului ei încât să
decreteze o lege duminicală, protestantismul va uni prin acest act mâinile cu
papalitatea.” — Testimonies for the Church 5:712.O mare criză așteaptă
poporul lui Dumnezeu. Foarte curând națiunea noastră va încerca să impună
asupra tuturor respectarea primei zile a săptămânii ca o zi sfântă. Făcând
aceasta, ei vor fi lipsiți de orice considerent moral în a sili pe oameni împotriva
propriei lor conștiințe, de a respecta ziua pe care națiunea o va declara ca
fiind Sabatul.” — The Review and Herald extra, 11 decembrie, 1888, 4.
CARE SUNT CELE DOUA LUCRARI SPECIALE CARE VOR AVEA LOC
ATUNCI CAND SE DA DECRETUL DUMINICAL?
R: SUA a fost tot timpul o natiune favorizata de Dumnezeu datorita faptului ca
parintii peregrini si-au gasit adapost aici, fugind din fata balaurului maniat pe
femeie, dar in aceste zile din urma, prin darea Decretului Duminical, aceasta
natiune Il leapada pe Dumnezeu si Ii calca in picioare Legea Lui sfanta si
minunata exact cum au facut ingerii in cer condusi de Lucifer. In acest
moment, exact ca si Lucifer, ei se desprind de neprihanirea lui Dumnezeu
definitive si isi cauta propia slava, dar fara niciun success. Din acest moment,
aceasta natiune nu mai este o natiune favorizata, harul se inchide pentru ea
ca natiune si ramane deschis doar pentru aceia care vor raspunde ultimei
strigari. Al doilea lucru minunat care se intampla in acest moment de groaza
teribila cand se da acest decret, este umplerea cu Duhul Sfant a celor care L-
au cautat si au biruit orice pacat si orice defect de character in Ploaia
Timpurie. Umplerea cu Duhul Sfant vine exact la moment pentru ca poporul
lui Dumnezeu va trebui sa suporte boicot economic- nu vinde nu cumpara, va
trebui sa suporte amenzi usturatoare, li se va lua orice mijloc de existent, iar
altii ramasi in marile orase vor fi bagati la inchisoare sau chiar omorati. Pentru
toate aceste nenorociri, ai au nevoie de o putere dumnezeiasca ca sa fie
sustinuti sis a treaca cu bine sau sa incheie viata in armonie cu bunul
Dumnezeu.
Concluzie: Ne asteapta timpuri grele si inca nu suntem gata sa le facem fata
si inca nu suntem decisi suta la suta sa sta de partea lui Dumnezeu chiar
daca s-ar narui cerul. EGW spune ca Dumnezeu are nevoie in aceste timpuri
de barbate si femei care sa stea neclintiti la datorie exact asa cum sta neclintit
acul busolei orientat spre Nord. Dumnezeu sa ne ajute sa strangem in mintea
noastra Cuvantul Sau ca sa putem dat un raspuns bun si bland tuturor care
ne vor cere socoteala in acele timpuri de groaza. Tot El sa ne ierte si sa ne
ajute sa avem experiente personale in care sa vedem interventia Lui speciala
si ramane neclintiti cand toate suporturile din jurul nostru se vor clatina si
narui definitiv.
3. Luc 21. 20. Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, sa stiti
ca atunci pustiirea lui este aproape.
„Așa după cum apropierea armatelor romane a fost un semn pentru ucenici,
pentru apropiata distrugere a Ierusalimului, tot astfel această apostazie poate fi
un semn pentru noi că limita răbdării lui Dumnezeu este atinsă, că măsura
nelegiuirii noastre este umplută și că îngerul harului este aproape să-și ia zborul
și niciodată să nu se întoarcă.” — Testimonies for the Church 5:451….„Viziunile
lui Ana fixează formarea chipului fiarei după încheierea timpului de probă.
Aceasta nu este corect. Tu pretinzi că crezi mărturiile; lasă ca ele să te îndrume
în această problemă. Domnul mi-a arătat în mod clar că chipul fiarei va fi format
înainte ca timpul de probă să se încheie, căci ea va fi marea încercare pentru
poporul lui Dumnezeu prin care soarta lor veșnică va fi hotărâta.” — Selected
Messages 2:81
4. Gen 19. 17. Dupa ce i-au scos afara, unul din ei a zis: "Scapa-ti
viata; sa nu te uiti inapoi si sa nu te opresti in vreun loc din
campie: scapa la munte, ca sa nu pieri."
,,Acum nu este timpul ca poporul lui Dumnezeu să-și fixeze pasiuni sau să-și strângă
comori în această lume. Timpul nu este prea departe, când, asemenea primilor
ucenici, vom fi forțați să ne refugiem în locuri pustii și izolate. După cum asediul
Ierusalimului de către armatele romane a fost un semnal pentru iudeii creștini să
fugă, tot astfel asumarea puterii de către națiunea noastră prin impunerea decretului
de impunere a sabatului papal va fi o avertizare pentru noi. Atunci va fi timpul să
părăsim marile orașe, să ne pregătim să le părăsim pe cele mici pentru locuințe
retrase, în locuri izolate, printre munți. Și chiar acum, în loc să căutăm aici locuințe
scumpe, noi ar trebui să fim pregătiți să ne mutăm într-o țară mai bună, chiar în
cer.5M 464
CE TREBUIE SA FACA ADVENTISTII DIN ORASE CAND SE DA DECRETUL
DUMINICAL?
7. Ecl 11.1. Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi
iarasi! 2. Imparte-o in sapte, si chiar in opt, caci nu stii ce
nenorocire poate da peste pamant.
,,Conducătorii ascund adevărata sursă și mulți dintre cei ce se unesc la această
mișcare nu văd încotro tinde curentul. Declarațiile lor sunt blânde (dulci) și în
aparență creștinești; dar când vor vorbi, se va descoperi spiritul balaurului…..
„Cărțile Patriarhi și Profeți, Daniel și Apocalipsa și Marea Luptă sunt necesare acum
ca niciodată înainte. Ele trebuie să aibă o circulație largă, pentru că adevărurile pe
care ele le scot în evidență vor deschide mulți ochi orbi… Mulți din poporul nostru au
fost orbi în ce privește importanța acestor cărți care au fost cele mai necesare. Dacă
ar fi fost tact și îndemânare în vânzarea acestor cărți, mișcarea legii duminicale n-ar
fi unde este astăzi.” — Colporteur Ministry 123;
,,Tot pământul va fi agitat prin ura împotriva adventiștilor de ziua a șaptea pentru
că ei nu vor da omagiu papalității prin onorarea duminicii, instituția acestei puteri
anticreștine. Este scopul lui Satana ca ei să fie șterși de pe pământ, pentru ca
supremația lui asupra lumii să nu fie disputată.” — Testimonies to Ministers and
Gospel Workers, 37
5. Apoc 13. 13. Savarsea semne mari, pana acolo ca facea chiar
sa se coboare foc din cer pe pamant in fata oamenilor.
,,Ei declarau că aveau adevărul, că aveau loc miracole în
mijlocul lor, că îngerii din ceruri le vorbeau și îi însoțeau, că
mare putere și semne și minuni aveau loc în mijlocul lor și că
acesta era mileniul pe care ei îl asteptasera de atât de mult
timp. Lumea întreagă era convertită și în armonie cu legea
duminicala și acest popor mic și neputincios ieșea în evidență
ca să sfideze legile țării și ale lui Dumnezeu și pretindeau ca
sunt singurii corecți /neprihăniți de pe pământ. Scrisoarea 6, 1884
Concluzie: Tot ce mai putem face acum este sa-L cautam cu toata fiinta noastra
pe Dumnezeu, sa stabilim o relatie personala cu El si El sa ne spuna ce sa facem
si cum sa procedam zi de zi si in fiecare clipa. Harul e pe sfarsit si o alta sansa
nu ne va mai fi data. Tot ce putem face astazi sub nicio forma sa nu mai amanam
pentru ziua de maine.
26. Isus i-a zis: "Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea?"
28. "Bine ai raspuns", i-a zis Isus, "fa asa, si vei avea viata
vesnica."
,, Cărturarul acesta și-a dat seama că este un călcător al legii. Cuvintele cercetătoare
ale lui Hristos l-au convins de acest lucru. El nu împlinise neprihănirea legii, pe care
pretindea că o cunoaște și o înțelege. El nu dovedise iubire față de semenii săi. Se
cerea pocăință, dar, în loc să se pocăiască, el a încercat să se îndreptățească. În loc
să recunoască adevărul, a căutat să arate cât de grea este împlinirea poruncii. El
sperase să înlăture în felul acesta convingerea și să se îndreptățească în fața
oamenilor.” HLL 498
29. Dar el, care voia sa se indreptateasca, a zis lui Isus: "Si cine
este aproapele meu?"
30. Isus a luat din nou cuvantul si a zis: "Un om se cobora din
Ierusalim la Ierihon. A cazut intre niste talhari, care l-au
dezbracat, l-au jefuit de tot, l-au batut zdravan, au plecat si l-au
lasat aproape mort.
32. Un levit trecea si el prin locul acela; si, cand l-a vazut, a trecut
inainte pe alaturi.
,, Mântuitorul era Acela care îi condusese pe evrei în pustie; prin stâlpul de nor și de
foc, El dăduse o învățătură cu totul deosebită de aceea pe care o primeau oamenii
acum de la preoții și învățătorii lor. Măsurile pline de milă prevăzute de lege aveau în
vedere până și cele mai umile animale, care nu pot să exprime prin cuvinte nevoia și
suferința lor. În privința aceasta, se dăduseră îndrumări fiilor lui Israel prin Moise:
„Dacă întâlnești boul vrăjmașului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. Dacă
vezi măgarul vrăjmașului tău, căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, și să-i ajuți
să ia povara de pe măgar.” (Exod 23, 4.5.) Dar, în omul rănit de tâlhari, Isus prezenta
cazul unui frate în suferință. Cu cât mai mult ar fi trebuit să le fie milă de el decât de o
vită de povară! Lor li se făcuse cunoscut prin Moise că Domnul Dumnezeul lor,
„Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșat”, face „dreptate orfanului și văduvei și
iubește pe străin”. Și El a poruncit: „Să iubiți de aceea pe străin; să-l iubiți ca pe voi
înșivă.” (Deuteronom 10, 17-19; Leviticul 19, 34.)
R: Lucrarea lor si a noastra este descrisa frumos de Isaia care spune: „Duhul
Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a
trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită; să propovăduiesc robilor de război
slobozenia și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați.” Mai mult,
lucrarea de mila se extinde si peste creatie…Măsurile pline de milă prevăzute de
lege aveau în vedere până și cele mai umile animale, care nu pot să exprime prin
cuvinte nevoia și suferința lor. În privința aceasta, se dăduseră îndrumări fiilor lui
Israel prin Moise: „Dacă întâlnești boul vrăjmașului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l
aduci acasă. Dacă vezi măgarul vrăjmașului tău, căzut sub povara lui, să nu treci pe
lângă el, și să-i ajuți să ia povara de pe măgar.” (Exod 23, 4.5.) Dar, în omul rănit de
tâlhari, Isus prezenta cazul unui frate în suferință. Cu cât mai mult ar fi trebuit să le
fie milă de el decât de o vită de povară! Lor li se făcuse cunoscut prin Moise că
Domnul Dumnezeul lor, „Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșat”, face „dreptate
orfanului și văduvei și iubește pe străin”. Și El a poruncit: „Să iubiți de aceea pe
străin; să-l iubiți ca pe voi înșivă.” (Deuteronom 10, 17-19; Leviticul 19, 34.) {HLL 500.1
34. S-a apropiat de i-a legat ranile si a turnat peste ele untdelemn
si vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han si a ingrijit
de el.
37. "Cel ce si-a facut mila cu el", a raspuns invatatorul Legii. "Du-
te de fa si tu la fel", i-a zis Isus.
1. Is 40.26 Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să
meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă * pe toate pe nume; aşa de mare e
puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. „
Cu vedere nemicșorată ei privesc asupra gloriei creațiunii… Sori și stele și
sisteme planetare, toate în drumul lor rânduit, încercuind tronul divinității.”
— The Great Controversy, 677. „Acolo, când perdeaua care întunecă
vederea noastră va fi îndepărtată și ochii noștri vor privi acea lume de
frumusețe despre care acum obținem doar o slabă privire prin microscop;
când vom privi la gloriile cerului, acum scrutate de departe prin telescop,
când distrugerile păcatului vor fi îndepărtate, tot pământul va apare în
«Frumusețea Domnului Dumnezeului nostru,» atunci, ce câmp va fi
deschis pentru studiul nostru!” — Education, 303. „Perdeaua care se
interpune între lumea vizibilă și invizibilă va fi dată la o parte și lucruri
minunate vor fi descoperite.” — Education, 304.
R: Mi-a placut asa de mult prima idee din paragraf…Deci, absolut toata
creatia din Univers graviteaza in jurul tronului lui Dumnezeu, asa cum
pamantul graviteaza in jurul soarelui sau luna in jurul pamantului. Ce
inseamna acest lucru? Semnificatiile sunt multe, dar ma opresc la cateva.
Inseamna ca prima creatie a lui Dumnezeu in Univers a fost o planeta cu
fiinte dupa chipul lui Dumnezeu, asezata chiar langa tronul Sau de
conducere..Si apoi alta, si alta..Si pe masura ce Dumnezeu a creat si
creaza, Universul se extinde. Stiti ca exista in lumea stiintifica teoria
extinderii Universului si lucrurile chiar asa stau. Interesant este faptul ca
atunci cand vom fi schimbati, privirea noastra va putea vedea aceste
minunate lumi mult mai bine decat se pot vedea astazi cu microscopul. Iar
lucrul cel mai important pentru cei mantuiti va fi faptul ca noi cei mantuiti
vom fi in centru Universului, chiar langa tronul lui Dumnezeu.
Concluzie: Fiecare dintre noi este constient ca acel timp cand Domnul vine
sa ne ia acasa este foarte aproape. Principala noastra preocupare ar
trebui sa fie cea a tanarului bogat: Ce sa fac sa mostenesc aceste lucruri?
Duhul Sfant lucreaza cu putere in viata tuturor celor de pe grup, dar oare
cat mai are de schimbat in noi? Ar trebui sa schimbam preocuparile
noastre sis a facem ce zice Domnul nostru: ,,Cautati mai intai imparatia
cerurilor si toate celelalte vi se vor da pe deasupra.
A. Elohim – Dumnezeu
Exod 3. 13. Moise a zis lui Dumnezeu: "Iata, cand ma voi duce la copiii
lui Israel si le voi spune: "Dumnezeul parintilor vostri m-a trimis la voi";
si ma vor intreba: "Care este Numele Lui?" Ce le voi raspunde?"14.
Dumnezeu a zis lui Moise: YAHWEH("Eu sunt Cel ce sunt.") Si a
adaugat: "Vei raspunde copiilor lui Israel astfel: YAHWEH ("Cel ce Se
numeste "Eu sunt"), m-a trimis la voi."
Gen 14. 18. Melhisedec, imparatul Salemului, a adus paine si vin: el era
preot al EL ELYON (Dumnezeului celui Preainalt).
Gen 16. 13. Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: "Tu esti EL
ROY (Dumnezeu) care ma vede!" caci a zis ea: "Cu adevarat, am vazut
aici spatele Celui ce m-a vazut!"
32. 8. "Eu - zice EL ROY(Domnul) - te voi invata si-ti voi arata calea pe
care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea indreptata
asupra ta."
Gen 21. 27. Si Avraam a luat oi si boi, pe care i-a dat lui Abimelec; si
au facut legamant amandoi…33. Avraam a sadit un tamarisc la Beer-
Seba; si a chemat acolo Numele EL OLAM (Dumnezeului celui vesnic).
Exod 15: 26. El a zis: "Daca vei asculta cu luare aminte glasul
Domnului Dumnezeului tau, daca vei face ce este bine inaintea Lui,
daca vei asculta de poruncile Lui si daca vei pazi toate legile Lui, nu te
voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; caci Eu sunt
YAHWEH RAFA (Domnul care te vindeca)."
R: Moise a pornit cu poporul Israel de la Marea Roşie şi, după trei zile de
mers în deşert, nu au mai găsit apă. La Mara era apă, dar nu se putea
bea, şi poporul a murmurat împotriva lui Moise, deci implicit împotriva lui
Dumnezeu. Domnul rezolvă problema printr-o bucată de lemn care face
ca apa să devină potabilă. Dumnezeu le promite evreilor la Mara că
dacă vor lua aminte la vocea Lui, dacă vor face voia Sa şi vor păzi
poruncile Lui, El nu-i va lovi cu nici una din bolile cu care a lovit Egiptul.
Garanţia acestei afirmaţii plină de conţinut este chiar Numele de care Se
foloseşte Dumnezeu: Yahweh Rafa. Semnificația este aceeași și pentru
noi astăzi. Yahweh Rafa ne vindecă și de bolile vizice dar și de boala
păcatului.
Exod 17: 15. Moise a zidit un altar si i-a pus numele "Domnul, steagul
meu".
Exod 31: 13. "Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: "Sa nu care
cumva sa nu tineti Sabatele Mele, caci acesta va fi intre Mine si voi si
urmasii vostri un semn dupa care se va cunoaste ca Eu sunt Domnul,
care va sfintesc.
Imaginea Bisericii ca turmă aflată sub păstorirea lui Cristos îşi are
corespondentul vetero-testamentar în imaginea Israelului ca turmă
păsătorită de Yahweh Raah.
Înţelegem că deşi multe aspecte ale grijii pastorale ale lui Dumnezeu
faţă de poporul Său se reflectă în latura naturală a lucrurilor, totuşi
aspectul esenţial este relaţia dintre Păstor şi turmă, comuniunea dintre
Yahweh Raah şi turma păşunii Sale.
Cele afirmate mai sus se reflectă în cuvintele lui Dumnezeu date prin
profetul Isaia (Isaia 1:4), care spun: „Vai, neam păcătos, popor încărcat
de fărădelege, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe
Domnul, L-au dispreţuit pe Sfântul lui Israel, I-au întors spatele...“
Purtarea cea rea a poporului este pusă în contrast cu aşteptările divine
referitoare la purtarea lor, aşteptări izvorâte din sfinţenia lui Dumnezeu.
Dacă poporul nu se poate sfinţi pe sine, cu atât mai mult nu-şi poate
atribui neprihănirea; este nevoie ca Dumnezeu să facă aceste lucruri. Şi
pentru că Dumnezeu este Yahweh Tsidkenu, neprihănirea aceasta este
nestricăcioasă, nealterabilă. Cele omeneşti se pot nimici sau
compromite, dar cele divine sunt cu mult deasupra oricăror alte lucruri,
ele fiind nişte daruri ontologice, fiinţiale ale Naturii lui Dumnezeu.
Ezechel 48: 35. De jur imprejurul cetatii: optsprezece mii de coti. Si,
din ziua aceea, numele cetatii va fi: "Domnul este aici!"
Chiar ultimele cuvinte ale cărţii profetului Ezechiel sunt: „Şi din ziua
aceea, numele cetăţii va fi: Yahweh Shama, Domnul este aici!“ (Ezechel
48:35).
De fapt, în ultima parte a cărţii sale, Ezechiel descrie vedenia noului oraş
Ierusalim, şi Numele pe care tocmai l-am amintit vine să încununeze
promisiunea profetică făcută de Dumnezeu.
Poate că acest Nume arată cel mai pregnant această trăsătură a Naturii
lui Dumnezeu, locuirea împreună cu poporul Său. Nu putem vorbi
despre israeliţi fără să vorbim despre Dumnezeu, după cum nu putem
vorbi despre El fără a vorbi despre poporul ales.
R: Daniel 7 prezintă scena judecății când toate cărțile din cer vor fi
deschise și fiecare ființă care a trait vreodată pe acest pământ va
trebui să treacă pe la bara judecății lui Dumnezeu. Dumnezeu este în
afara timpului, dar oamenii sunt legați de timp și El ia învățișarea
temporală ca cei care sunt judecați să înțeleagă că judecata Lui este
corectă pentru că El există dinaintea existenției oricărui om judecat,
adică El este ATTIQ YOMIN ( CEL IMBĂTRÂNIT DE ZILE). Și aceasta-i
garanția corectitudinii judecății.
V. El Elim - Dumnezeul dumnezeilor
4. Ioan, catre cele sapte biserici care sunt in Asia: Har si pace voua din
partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine, si din partea celor sapte
duhuri, care stau inaintea scaunului Sau de domnie,
- “Catre cele sapte biserici care sunt in Asia”- Sapte biserici aflat in
sapte localitati din Turcia de astazi, intemeiate si pastorate de apostolul
Ioan care locuia in Efes. Dar solia nu era doar pt aceste biserici, ci era
universala. Si Pavel a scris 7 epistole catre 7 biserici, dar soliile lui sunt
universale.
- “Cel intai nascut din morti” ( gr. protokos – intai nascut )- Domnul Isus
nu a fost primul inviat, dar a fost primul inviat din moartea a doua. Toti
care au fost inviati au fost inviati din prima moarte
9. Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt partas cu voi la necaz, la Imparatie si
la rabdarea in Isus Hristos, ma aflam in ostrovul care se cheama Patmos,
din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturiei lui Isus
Hristos.
- din pricina Cuvantului lui Dumnezeu - Traditia spune (daca putem sa-
i dam crezare ! ) ca Domitian l-a chemat pe Ioan, conducatorul
recunoscut al “sectei” crestine din imperiu, pentru a-l judeca. Fara nicio
teama, Ioan a aparat credinta crestina in asa masura incat toti au ramas
fara replica. Infuriat, Domitian a poruncit sa fie aruncat intr-un cazan cu
ulei incins, dar Dumnezeu l-a salvat pe Ioan in mod miraculos.
Neputincios, Domitian l-a trimis apoi in exil pe viata pe insula Patmos,
sperand ca acolo, intre ocnasi, sa-si gaseasca sfarsitul cat mai repede.
11. care zicea: "Eu sunt Alfa si Omega, Cel Dintai si Cel de pe Urma. Ce
vezi, scrie intr-o carte si trimite-o celor sapte biserici: la Efes, Smirna,
Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodiceea."
- “Ce vezi” – Intelegem de aici ca cele mai multe descoperiri i-au fost
date lui Ioan pe cale vizuala.
- “Scrie intr-o carte” ( gr. biblion ) – Probabil este vorba de un sul, acesta
fiind cel mai obisnuit gen de “carte” din acea vreme.
12. M-am intors sa vad glasul care-mi vorbea. Si, cand m-am intors, am
vazut sapte sfesnice de aur.
13. Si, in mijlocul celor sapte sfesnice, pe Cineva care semana cu Fiul
omului, imbracat cu o haina lunga pana la picioare si incins la piept cu un
brau de aur.
- “Fiul omului” ( gr. huios anthropou )- Desi Iisus i se descopera lui Ioan
in gloaria Sa cereasca, El are totusi o infatisare omeneasca. Acest
amanunt demonstreaza ca Iisus a luat pentru totdeauna asupra Sa
natura noastra umana, chiar daca in prezent ea este proslavita. El este
Fiul Omului din Daniel cap 7 care vine spre Cel Imbatranit de zile sa tina
judecata.
14. Capul si parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada; ochii Lui erau ca
para focului;
15. picioarele Lui erau ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor; si glasul
Lui era ca vuietul unor ape mari.
16. In mana dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita
cu doua taisuri, si fata Lui era ca soarele cand straluceste in toata puterea
lui.
- stelele din mana dreapta – Cele sapte stele sunt conducatorii celor
sapte biserici aflate sub controlul total al Lui
- Sabia ascutita – Este Cuvantul lui Dumnezeu rostit prin Duhul Sfant.
Isus Hristos este CUVANTUL.
17. Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana
dreapta peste mine si a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel Dintai si Cel de pe
Urma,
18. Cel Viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile
mortii si ale Locuintei mortilor.
- a cazut ca mort - primul efect al viziunii este pierderea puterii fizice –
asa s-a intamplat și cu Ezechiel și Daniel. Simțământul păcătoșeniei
duce la aceasta situație
- nu te teme- Aproape toti profeti sunt intariti prin atingere fizica si vorbe
linistitoare- Isaia este atins cu un carbune, Daniel, EGW
- “Cel viu” ( gr. ho zon” - Dupa cele cateva decenii scurse de la moartea,
invierea si inaltarea lui Iisus, Ioan avea nevoie de o astfel de asigurare.
El avea nevoie sa fie din nou asigurat ca Mantuitorul e viu si se ocupa
de biserica Sa de pe pamant.
- “Am fost mort”- Sunt multe speculatii cu privire la ce a facut Isus in cele
trei zile cand a murit, dar El este categoric – am fost mort si atat.
19. Scrie, dar, lucrurile pe care le-ai vazut, lucrurile care sunt si cele care
au sa fie dupa ele.
- Scrie – Faptul ca-I spune de doua ori sa scrie intr-un capitol arata
importanta lucrurilor pe care urma sa I le descopere.
20. Taina celor sapte stele pe care le-ai vazut in mana dreapta a Mea si a
celor sapte sfesnice de aur: cele sapte stele sunt ingerii celor sapte
biserici; si cele sapte sfesnice sunt sapte biserici.
- “Ingerii” ( gr. aggelos ) – In acest capitol este vorba de soli omenesti,
conducatori ai celor sapte biserici.
ZIUA A TREIA – APOCALIPSA CAP 2. 1- 11
EFES-CONSIDERATII GENERALE:
- Templul Dianei a fost construit in anul 480 i.Chr., insa a fost distrus
pana la temelii din cauza unui incendiu devastator chiar in noaptea
nasterii lui Alexandru Macedon ( 356 i. Chr. ). Zeita Diana, supranumita
si “mama zeilor”, era o replica a zeitei canaanite Astartea, iar templul ei
era un loc in care se desfasurau numeroase ceremonii imorale. Traditia
crestina afirma ca dupa inaltarea lui Iisus la cer, Maria a fost adusa de
Ioan la Efes, unde a si murit, fiind inmormantata acolo. Conciliul din Efes
din anul 451 d.Chr. ii confera titlul de “mama a lui Dumnezeu” care a fost
atribuit zeitei Diana, astfel au tranferat prerogativele zeitei Diana
fecioarei Maria.
Apoc 2. 1. Ingerului Bisericii din Efes scrie-i: "Iata ce zice Cel ce tine cele
sapte stele in mana dreapta si Cel ce umbla prin mijlocul celor sapte
sfesnice de aur:
- “Iata ce zice Cel ce tine cele sapte stele in mana dreapta si Cel ce
umbla prin mijlocul celor sapte sfesnice de aur”- O imagine cat o mie de
cuvinte! Aici avem implinirea clara a cuvintelor Mantuitorului cand s-a
inaltat la cer: “Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul
veacului” ( Matei 28, 20 up. )
- Adu-ti, dar, aminte de unde ai cazut- Este primul pas pe care trebuie
sa-l faca cei care si-au parasite dragostea dintai.
- “Altfel voi lua sfesnicul din locul lui…” – Este un avertisment valabil
pentru orice biserica ce si-a pierdut mandatul si misiunea. Chiar daca o
astfel de biseroca exista fizic ea este lipsita de lumina slavei lui
Dumnezeu.
6. Ai insa lucrul acesta bun: ca urasti faptele nicolaitilor, pe care si Eu le
urasc.
- Smirna, care astazi se numeste Izmir, este unul din cele mai frumos
situate orase din Asia Mica. Se afla la capatul unui golf care patrunde 30
de mile in interior si are un liman bine protejat de muntii dimprejur.
- Despre biserica din Smirna nu stim nimic. In Biblie nu mai este amintita
in alta parte. Insa putem sa deducem ca aceasta biserica a aparut ca
rod al eforturilor evanghelistice ale lui Pavel si ale colaboratorilor lui, dat
fiind ca acesta a lucrat doi sau trei ani in Efes. Figura cea mai
proeminenta a bisericii ramane Policarp, unul dintre discipolii lui Ioan
care a slujit ca episcop timp de peste patruzeci de ani ( 115-156 d.
Chr. ).
8. Ingerului Bisericii din Smirna scrie-i: "Iata ce zice Cel Dintai si Cel de pe
Urma, Cel ce a murit si a inviat:
9. "Stiu necazul tau si saracia ta (dar esti bogat) si batjocurile din partea
celor ce zic ca sunt iudei, si nu sunt, ci sunt o sinagoga a Satanei.
- saracia ta (dar esti bogat)- Erau saraci fizic pt ca averile lor erau
confiscate din cauza credintei, dar erau cei mai bogati spiritual. Ei erau
SARACI-BOGATI in timp ce imparatii romani care-I persecutau erau
BOGATI-SARACI. In acea perioada de timp, oamenii lucrau in sindicate si
fiecare sindicat era patronat de un zeu ca: Apolo, Hermes, Afrodita si
daca refuzai sa te inscrii in aceste sindicate, nu ti se permitea sa mai
lucrezi. Zeita Roma sau cultul imparatului a inflorit in aceasta perioada si
odata pe an, fiecare cetatean trebuia sa arda o bucata de tamaie in fata
acestei zeitati ca dovada ca erau loiali imparatului. Daca acceptai primeai
un certificate ca esti loial si poti sa muncesti sis a-ti procuri hrana pt
familie. Daca refuzai, erai persecutat, nu aveai voie sa muncesti si apoi
erai aruncat in arena la leii infometati.
- “Si batjocurile din partea celor ce zic ca sunt iudei si nu sunt, ci sunt o
sinagoga a Satanei” - In secolul al II-lea, iudeii ii acuzau pe crestini ca ar
fi falsificat Scripturile. Cartea Faptele apostolilor ne aduce suficiente
dovezi ca multe din necazurile suportate de crestini erau provocate de
iudei. Acelasi lucru s-a intamplat si la Smirna. Tertulian ne spune ca
sinagogile evrei`esti devenisera niste “izvoare de persecutie”, un loc in
care se urzeau cele mai multe comploturi impotriva crestinilor. Acesta
este motivul pentru care “Martorul credincios” numeste aceste
sinagogi “o sinagoga a Satanei”
- “Si veti avea un necaz de zece zile” – Ultima si cea mai crunta
persecutie impotriva crestinilor a fost declansata de Diocletian ( 303-
313 ), fapt profetizat prin expresia “un necaz de zece zile”. Dupa ce a
consultat oracolul lui Apollo din Milet si a primit avizul favorabil pentru
persecutarea crestinilor, Diocletian a dat o lege deosebit de dura:
“Nomen christianorum delete – Numele crestinilor sa fie nimicit”.
Cînd în interiorul palatului imperial au izbucnit două incendii, s-a dat vina
pe creştinii care erau angajaţi acolo. Lucrul acesta a dus la promulgarea
unui al doilea edict care ordona arestarea şi întemniţarea tuturor
episcopilor, presbiterilor şi diaconilor. Al treilea edict autoriza tortura,
dacă era necesar, şi urmărea să-i determine să devină apostaţi,
pretinzîndu-le să aducă jertfe zeilor romani. Cel de-al patrulea edict
mergea mai departe, specificînd că oricine se declara creştin comitea o
crimă capitală. Conform istoricului Will Durant, „mii de creştini s-au dezis
. . . Dar majoritatea celor persecutaţi au rămas fermi; iar vederea sau
ştirile despre fidelitatea eroică a celor torturaţi a întărit credinţa celor
şovăitori şi a cîştigat noi membri pentru congregaţiile persecutate“.
Creştini din Frigia, Capadocia, Mesopotamia, Fenicia, Egipt şi din
majoritatea celorlalte părţi ale Imperiului Roman au fost martirizaţi.
Istoricul ecleziastic Eusebius, din Cezareea, a socotit că numărul
creştinilor care au pierit în timpul persecuţiei s-a ridicat la mii de
persoane.
11. Cine are urechi sa asculte ce zice bisericilor Duhul: "Cel ce va birui
nicidecum nu va fi vatamat de a doua moarte."
Introducere: Cea de-a treia biserică din Asia Mică care a primit o
scrisoare din partea Domnului Isus, este biserica din Pergam.
Dacă Biserica din Efes, a pierdut dragostea dintâi, iar biserica
din Smirna și-a pierdut membrii în timpul prigoanelor, Biserica
din Pergam, a pierdut Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.
Odata cu urcarea Imparatului Constantin pe tronul Imperiului
Roman, acesta a reusit sa faca prin COMPROMIS ce nu au putut
sa faca imparatii dinaintea lui prin PERSECUTIE.
- Orasul era plin de temple inchinate zeilor de tot felul, dar cea mai
interesanta cladire era a Biblotecii din Pergam care concura cu Bibloteca
din Alexandria. Aici se gaseau 200 000 de mii de suluri scrise de mana.
Regele Pergamului, Eumene era pasionat de dorinta de a creste
valoarea biblotecii si a vrut sa angajeze pe biblotecarul din Alexandria pe
nume Aristofan din Bizant care era cel mai vestit biblotecar al timpului.
Ptolomeu al Egiptului s-a suparat atat de tare ca l-a aruncat pe Aristofan
in inchisoare, iar fata de imparatul din Pergam a blocat comertul cu
papirusul din bambus pe care se scriau toate manuscrisele. Aflat in
aceasta situatie, Eumene a trebuit sa gaseasca o solutie pentru ca
scrierea operelor literare sa continue. Asa au descoperit pergamentul
care consta in luarea pieilor de animale pe care le frecau pana
deveneau moi si subtiri si scriau pe ele. Denumirea pergamentului venea
de la denumirea orasului Pergam
12. Ingerului Bisericii din Pergam scrie-i: "Iata ce zice Cel ce are sabia
ascutita cu doua taisuri:
13. "Stiu unde locuiesti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei.
Tu tii Numele Meu si n-ai lepadat credinta Mea nici chiar in zilele acelea
cand Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde
locuieste Satana.
14. Dar am ceva impotriva ta. Tu ai acolo niste oameni care tin de
invatatura lui Balaam, care a invatat pe Balac sa puna o piatra de
poticnire inaintea copiilor lui Israel, ca sa manance din lucrurile jertfite
idolilor si sa se dedea la curvie.
16. Pocaieste-te, dar. Altfel, voi veni la tine curand si Ma voi razboi cu ei
cu sabia gurii Mele."
17. Cine are urechi sa asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui ii
voi da sa manance din mana ascunsa si-i voi da o piatra alba; si pe piatra
aceasta este scris un nume nou pe care nu-l stie nimeni decat acela care-
l primeste."
- ce zice bisericilor Duhul – Din nou Duhul Sfant este cel care transmite
solia bisericilor
- piatra alba - In lumea antica piatra alba avea o semnificatie majora. In
cazul unui verdict dat de instanta de judecata, piatra alba semnifica
achitarea celui acuzat. Cat ii priveste pe crestini din Pergam, Domnul ii
asigura ca vor trece cu bine la judecata de cercetare si vor fi mantuiti.
- un nume nou- Referitor la numele cel nou, Wesley spune în mod foarte
adecvat: „Iacob, după victoria sa, a dobândit noul nume al lui Israel. Ai dori să
ştii care va fi numele tău? Calea spre aceasta este simplă: biruieşte. Până
atunci, toate întrebările tale sunt zadarnice. Atunci îl vei citi pe piatra albă.”
Introducere: Solia catre Tiatira este cea mai lunga solie tinand cont si de
faptul ca aceasta perioada a bisericii se intinde pe 1260 de ani. Este
perioada cea mai infloritoare a idolatriei si imoralitatii spiritual, este
timpul cand biserica primeste scaunul de domnie de la diavol si el
lucreaza prin aceasta biserica apostaziata nimicirea credintei adevarate in
Dumnezeu si uzurparea tronului Lui.
Consideratii generale
19. "Stiu faptele tale, dragostea ta, credinta ta, slujba ta, rabdarea ta si
faptele tale de pe urma, ca sunt mai multe decat cele dintai.
- Bisericii din Tiatira i se aduc mai multe laude decat oricarei alte
biserici. De ce ? Pentru ca in conditii deosebit de dificile, in absenta
Scripturilor si in mijlocul unei apostazii aproape generale, in perioada
Tiatira Dumnezeu a avut oameni care au crescut in credinta.
- “Stiu faptele tale” – Iisus remarca cateva calitati ale membrilor bisericii
din Tiatira: dragostea, rabdarea, credinta si spiritul de slujire. In ciuda
greutatilor pe care a trebuit sa le intampine, biserica Tiatirei a crescut in
har. Incepand cu secolul al saselea, lumea crestina incepuse sa fie
invadata de invataturi anticristice: invataturi cu privire la adorarea
ingerilor si sfintilor, supunearea fata de hotararile conciliilor si
episcopilor, invatatura despre infailibilitatea papei… Cu toate aceste
pericole si tendinte ale crestinismului, starea bisericii din Tiatira s-a
imbunatatit, fapt care este apreciat de Martorul credincios.
20. Dar iata ce am impotriva ta: tu lasi ca Izabela, femeia aceea care se
zice prorocita, sa invete si sa amageasca pe robii Mei sa se dedea la
curvie si sa manance din lucrurile jertfite idolilor.
- “Am s-o arunc bolnava in pat” –“ Patul” ( gr. kline ) nu reprezinta nici
patul pe care se aduc mortii, nici cel folosit in antichitate atunci cand se
dadeau ospete, ci reprezinta patul suferintei. Cea care a profanat patul
iubirii conjugale va avea parte de patul suferintei, trecand printr-un mare
necaz. “Boala”care a afectat-o cel mai mult pe “Izabela” din perioada
Tiatira a fost provocata de aparitia Reformei protestante care a adus in
lumea catolica elementul libercugetarii. Oamenii au fost descatusati din
lanturile intunericului spiritual in care au fost tinuti secole de-a randul de
catre biserica medievala, iar Revolutia Franceza a facut ca statele
europene sa acepte libertatea religioasa. Pentru o biserica despotica,
aceasta a reprezentat o devarata “boala”.
23. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Si toate bisericile vor cunoaste ca "Eu
sunt Cel ce cercetez rinichii si inima"; si voi rasplati fiecaruia din voi dupa
faptele lui.
- Voi lovi cu moartea pe copiii ei” – Iisus face diferenta intre cei ce se
alatura falsei profetese din diferite morive si copiii ei, intre cei amagiti si
cei ce stau cu buna stiinta de partea Izabelei. Daca primii vor avea parte
de boala, suferinta si un mare necaz, copiii Izabelei vor avea parte de
moarte, dovedind ca harul lui Dumnezeu are o limita peste care nu se
poate trece.
- “Celorlalti din Tiatira” – Iisus se adreseaza acum unei alte categorii din
biserica Tiatirei – AICI AVEM RAMASITA, acele grupari care au incercat
sa ramana credincioase adevarului in intunericul unei apostazii generale.
Aceste grupari s-au aflat atat in interiorul, cat si in afara bisericii Romei.
Acestea au fost: catarii, lorarzii, husitii, valdenzii
26. Celui ce va birui si celui ce va pazi pana la sfarsit lucrarile Mele ii voi
da stapanire peste neamuri.
Consideratii generale:
- Sardes a fost capitala tinutului Lidia, o cetate puternica asezata
pe un munte cu pereti drepti si imposibil de cucerit. Ea se gasea
la 80 de km sud de Tiatira si la Est de Efes, Astazi se mai gaseste
in locul ei un mic sat de pastori numit Sart.
- Prima cucerire a avut loc in anul 549 i.Chr, cand un soldat din
armata lui Cirus a escaladat in toiul noptii marele perete de
stanca. Ajungand in cetate, soldatul persan a constatat cu
surprindere ca nicio santinela nu pazea intrarea in oras.
Profitand de ocazie, el a deschis portile orasului inaintea
armatelor persane, orasul fiind cucerit fara probleme. Din anul
546 i.Chr, Sardes a devenit capitala apuseana a Imperiului
Persan.
- In 334 i.Chr, Alexandru Macedon intra in cetate fara lupta, iar
dupa moartea acestuia, Sardes intra in componenta regatului lui
Lysimah. Apoi, in 213 i.Chr, Sardesul cade sub stapanirea
lui Antioh cel Mare, fiind cucerit in acelasi mod ca pe timpul lui
Cirus. Cetatea, considerata inexpugnabila, avea totusi un
“calcai al lui Ahile”.
- Din anul 133 i.Chr, Sardes este inclus in Imperiul Roman, ca
parte a Provinciei romane Asia. In aceasta perioada, Sardesul
nu mai are glorie, desi se afla la intretaierea mai multor drumuri
romane. Traieste din amintiri, cu templele unei religii apuse si
mormintele unor monarhi disparuti.
- In anul 17 d.Chr, cetatea a fost devastata de un cutremur
puternic, despre care Pliniu afirma ca a fost cel mai puternic din
istoria omenirii de pana atunci. Ca sa ajute la reconstructia
orasului, imparatul Tiberiu a daruit locuitorilor o suma
importanta de bani, scutind cetatea de taxe si impozite pe o
perioada de cinci ani.
- Nu se stie cum a patruns crestinismul in Sardes. Nu se stie nici
cum s-au comportat crestinii de aici in timpul persecutiilor
romane. Potrivit soliei trimise bisericii din Sardes, faptele
credinciosilor nu erau desavarsite inaintea lui Dumnezeu.
Mesajul este mustrator, caci se adreseaza unei biserici care se
credea vie, care nu simtea nevoia dupa ajutorul divin, dar care
in realitatea era pe moarte.
Apoc 3. 1. Ingerului Bisericii din Sardes scrie-i: "Iata ce zice Cel ce are cele
sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele: "Stiu faptele tale: ca iti
merge numele ca traiesti, dar esti mort.
- Sardes- inseamna ,,cantec de bucurie si cuprinde perioada bisericii
protestante de la Luter 1517 pana la cutremurul din Lisabona 1755. Intre
cele doua mari biserici decazute – Ortodoxa si Catolica – se ridica
Biserica Protestanta ca un cantec de bucurie manifestat prin doua mari
pricipii – Sola Scriptura si Mantuirea prin Isus Hristos
- “Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele”-
Aici avem Autorii adevarati ai Reformatiunii, dar si ai mesajului din
Apocalipsa, Isus Hristos si Duhul Sfant. Ei sunt cei care au condus
Reformatiunea din perioada lui Luter si pana la sfarsitul Reformatiunii
din anul 1755. Nu ma pot abtine ca sa nu amintesc ca cei doi ingeri
puternici din Apocalipsa 10 si 18 sunt Domnul Isus si Duhul Sfant.
- “Stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort”- Vedem
aici o diferenta colosala intre aparenta si realitate, Imaginea era a unei
bisericii reformatoare care se opunea dogmelor catolice, dar in realitate
era o biserica moarta. Sardesul este prima biserica care nu primeste
nicio lauda, iar Laodiceea va fi a doua. Care-I cauza mortii spirituale?
Controversele intre reformatori..Nu se intelegeau intre ei. Luter nu voia
sa se inteleaga cu Zwingli in problema Sfintei Cine, Zwingli nu discuta
cu Hubmeyer din cauza metodei Botezului si insista ca Hubmeyer sa fie
dus la inchisoare. Calvin il trata drept eretic pe Sebastian Castalion si l-a
trimis pe rug pe Michel Servet. In Anglia, puritanii, baptistii de ziua a
saptea si quakerii erau inchisi si persecutati de catre Biserica Anglicana.
Datorita aceste situatii Reformatiunea s-a oprit inainte sa inceapa cum
trebuie si sa descopere tot adevarul. Era o biserica moarta.
7. Cei veniti din necazul cel mare sunt vazuti imbracati tot in haine albe (
cap. 7, 13 )
-“Nu-i voi sterge nicidecum numele din cartea vietii “- Este acea “carte”
in care sunt scrise numele tuturor celor mantuiti ( Filipeni 4, 3 ) Singura
situatie cand aceste nume pot fi sterse este acum in perioada judecatii
de cercetare care are loc inainte de venirea lui Isus pe norii cerului.
- “Voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Lui”-
O marturie clara a lui Isus Hristos cu privire la functia Sa de Mijlocitor
inaintea Tatalui. Domnul Isus face o referire si in Evanghelii cu privire la
faptul ca cei care-l marturisesc inaintea oamenilor vor fi marturisiti de El
inaintea Tatalui, iar cei care se rusineaza de El inaintea oamenilor vor
primi aceeasi atitudine din partea Lui inaitea Tatalui.
6. Cine are urechi sa asculte ce zice bisericilor Duhul."
Consideratii generale
- A fost construit de Attalos II al Pergamului ( 159 -138 i.Chr. ) in jurul anului 150 i.Chr.
Numele orasului se trage de la “Filadelfus” (“ iubitorul fratelui sau” ), epitet primit de Attalos
datorita loialitatii lui fatza de fratele sau mai mare, Eumenes II.
- Din vechiul oras au ramas doar cateva ruine, precum si vechiul zid, ros de ploi si intrerupt
din loc in loc. Privelistea este trista: de maretul zid al orasului de alta data atarna astazi tot
felul de magazii, tarle de oi si cotete de pasari…
- In pofida atacurilor repetate ale turcilor, Filadelfia a ramas in mainile bizantinilor pana la
sfarsitul secolului al XIV-lea. De abia in anul 1390 Filadelfia este cucerita de turcii
lui Baiazid, fiind ultima cetate bizantina din Asia care isi deschide portile
mahomedanismului. La sfarsitul primului razboi mondial, populatia inca era majoritar
crestina, insa in 1923 toti crestinii au fost alungati din oras, astfel incat astazi nu mai exista
nicio urma de crestinism, in afara de ruinele unor biserici.
Apoc 3. 7. Ingerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: "Iata ce zice Cel Sfant,
Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide, si nimeni nu
va inchide, Cel ce inchide, si nimeni nu va deschide:
- “Filadefia” – Inseamna ,,dragoste frateasca” Perioada acestei biserici este 1755-1844 Dh.
Orasul a fost intemeiat pe iubirea si devotamentul a doi frati: Attalus si Eumenes ai
Pergamului. Nici ispita puterii, nici cea a bogatiei, nu au putut sta in calea fidelitatii dintre cei
doi frati, ramasi in istorie ca un exemplu demn de urmat. Numele orasului provine de la
epitetul “Filadelfus”, dat lui Attalus II , rege al Pergamului intre anii 159 si 138 i.Chr.
- “Cel Sfant” – In perioada Sardes, biserica a cunoscut un proces de decadere si din acest
motiv era nevoie de o continuare a Reformei. Insa aceasta lucrare nu putea fi adusa la
indeplinire decat de Cineva Sfant si Adevarat. In Apocalipsa, expresia “Cel Sfant” este
atribuita doar lui Dumnezeu ( Apocalipsa 4, 8; 6, 10 ). In mod obisnuit, ea se refera la
Domnul Christos – Mesia ( Marcu 1, 24; Luca 4, 34; Ioan 6, 69; 1 Ioan 2, 20 ).
- “Cel Adevarat” – Expresia are doua intelesuri: “Cel ce este real” si “Cel ce este vrednic de
incredere”. In Scriptura, Dumnezeu e prezentat ca Cel care “tine credinciosia in
veci”(Psalmul 146, 6 ) ca “Dumnezeul adevarului” ( Isaia 65, 16 ), ca un Dumnezeu in care
te poti increde oricand.
- “Cel ce tine cheia lui David”- Iudeii au avut intotdeauna pretentia ca sunt poporul lui
Dumnezeu si ca detin cheile Imparatiei ceresti. Insa Ioan, autorul Apocalipsei, ii contrazice ,
afirmand ca adevaratul detinator al acestor “chei” este Domnul Iisus – Mesia ( Apocalipsa 5,
5 ). In momentul in care evreii L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu – Mesia, ei au pierdut
aceste “chei”, ele fiind date bisericii crestine ( Matei 16, 19 ).
8. "Stiu faptele tale: iata, ti-am pus inainte o usa deschisa pe care
nimeni n-o poate inchide, caci ai putina putere, si ai pazit Cuvantul
Meu si n-ai tagaduit Numele Meu.
- “Stiu faptele tale” – Desi nu ne sunt amintite aceste fapte , ele trebuie sa fie laudabile,
avand in vedere ca solia catre Filadelfia nu contine nicio mustrare. Ceea ce a caracterizat
crestinismul din perioada marilor redesteptari religioase din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea
au fost dragostea frateasca, atasamantul fata de adevarurile Bibliei , precum si iubirea de
oameni , manifestata prin aprinderea zelului misionar.
- “Ti-am pus inainte o usa deschisa pe care nimeni n-o poate inchide”- Metafora “usii” este
des intalnita in Noul Testament si este folosita pentru a reda ocaziile si posibilitatile de a
vesti Evanghelia acolo unde pana atunci ea nu fusese vestita ( 1 Corinteni 16, 9; 2 Corinteni
2, 12; Coloseni 4, 3; Fapte 14, 27 ). De asemenea trebuie spus ca aceasta posibilitate de
vestire a Evangheliei este unul din cele mai puternice semne ale apropierii revenirii
Domnului Christos ( Matei 24, 14 ). Un rol important in aparitia bisericii Filadelfia l-au avut
cele doua revolutii: cea din 1776 din America si Revolutia Franceza din 1789. Aceste
evenimente au trezit interesul oamenilor pentru studiul Bibliei , mai ales al cartilor profetice
Daniel si Apocalipsa. Apar Societatile biblice si se face misiune in toata lumea. Acum apare
si Miscarea Adventista
-Miscarea Adventa , initiata de William Miller ( 1782 – 1849 ), a fost cea mai importanta
miscare religioasa din acea perioada. In urma sudierii cartilor lui Daniel si Apocalipsa, Miller
a ajuns la concluzia ca Domnul Christos trebuia sa revina in 1843-1844. In 22 octombrie
1844, intre 50 000 si 100 000 de credinciosi au asteptat ca Domnul sa revina la acea data.
Ziua a trecut insa, fara ca Domnul Iisus sa revina. Deceptia a fost imensa, insa, continuand
studiul Scripturii cu multa rugaciune, credinciosii sinceri au descoperit greseala: Sanctuarul
la care face referire profetia din Daniel 8, 14 nu este pamantul, ci sanctuarul ceresc , in care
Domnul Iisus mijloceste pentru biserica Sa. Dintre cei ramasi increzatori in Cuvantul lui
Dumnezeu dupa marea dezamagire din 1844 s-a nascut Biserica Adventista.
9. Iata ca iti dau din cei ce sunt in sinagoga Satanei, care zic ca sunt
iudei si nu sunt, ci mint; iata ca ii voi face sa vina sa se inchine la
picioarele tale, si sa stie ca te-am iubit.
- “Sinagoga Satanei” – Este pentru a doua oara cand aceasta expresie apare in continutul
celor sapte epistole. Prima referire la “sinagoga Satanei” ca fiind sinagoga iudaica se afla in
epistola catre Smirna ( cap. 2, 9 ). Expresia pare ca se refera la cei care s-au opus in
trecut credintei crestine, dar care ulterior si-au recunoscut greseala. Istoria a
consemnat astfel de cazuri, incepand chiar din vremea apostolilor ( Fapte 6, 7 )
- “Sa se inchine la picioarele tale” – Textul ii include atat pe cei care au avut o atitudine ostila
in trecut fata de credinta crestina, dar care s-au pocait, cat si pe cei care s-au impotrivit
adevarului, dar constransi de imprejurari, au fost nevoiti sa recunoasca lucrarea Evangheliei.
- In epistola catre Filadelfia se repeta ciclul de trei. Domnul Iisus se prezinta sub trei
atribute: Cel Sfant, Cel Adevarat si Cel ce tine cheia lui David. Credinciosii din biserica
Filadelfia sunt laudati pentru trei calitati: au putina putere, au pazit Cuvantul lui Dumnezeu si
n-au tagaduit Numele Domnului. De asemenea, fagaduinta este si ea intreita: cei
credinciosi vor fi facuti un stalp in templul lui Dumnezeu, nu vor mai iesi afara din el
si vor avea scris pe ei Numele lui Dumnezeu si Numele cel nou al Domnului Iisus.
- “Il voi face un stalp in templul Dumnezeului Meu” – Stalpul este o metafora care
simbolizeaza stabilitatea si biruinta ( Galateni 2, 9; 1 Timotei 3, 15 ), templul lui Dumnezeu
simbolizeaza prezenta continua, vesnica a lui Dumnezeu, iar numele este o expresie a
personalitatii si caracterului celui ce il poarta. A purta Numele lui Dumnezeu inseamna a fi
recunoscuti de El ca fii si fiice ale Sale. A primi numele cetatii sfinte, Noul Ierusalim,
inseamna a primi dreptul de a fi cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu. Iar a primi Numele lui
Iisus inseamna a avea un caracter asemenea Lui. Intregul limbaj este simbolic si reprezinta
asigurarea intrarii in Imparatia slavei lui Dumnezeu, ca cetateni recunoscuti ( Filipeni 3,20 )
Consideratii generale
14. Ingerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: "Iata ce zice Cel ce este Amin,
Martorul credincios si adevarat, Inceputul zidirii lui Dumnezeu:
15. "Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece
sau in clocot!
- “Nu esti nici rece, nici in clocot” – Expresia era bine inteleasa de
crestinii din Laodicea de alta data, caci apele fierbinti din Hierapolis,
transportate printr-un apeduct, ajungeau caldute in oras. Este imaginea
unei stari spirituale deplorabile, lipsita de zelul si caldura pe care ar
trebui sa le manifeste un adevarat urmas al lui Christos.
- “Rece” – Este starea in care nu mai poti face nimic din punct de
vedere spiritual, este starea omului mort spiritual pt ca omul
cand moare este rece. Cu o astfel de persoana nu se mai poate
face nimic.
16. Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din
gura Mea.
- “Am sa te vars din gura Mea” – traducerea corecta este: “Sunt gata
( sunt pe punctul ) sa te vars din gura Mea”, Adica, e vorba de o
avertizare si nu de o decizie. Un crestin incropit se afla in cea mai
primejdioasa situatie, pentru ca el nu-si da seama de starea si nevoia lui
si, prin urmare, el nu face nimic ca sa iasa din aceasta stare. Soarta lui
va fi aceea ca va fi “varsat” din gura Domnului Iisus, ceea ce inseamna
ca el nu va mai beneficia de mijlocirea mantuitoare a Acestuia.
17. Pentru ca zici: "Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic",
si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol,
20. Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide
usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.
- “Iata, Eu stau la usa si bat” – Avem inainte unul din cele mai
impresionante tablouri biblice: Domnul Iisus, Creatorul Universului, stand
rabdator in fatza unei usi inchise si avand zavor doar in interior. Zilnic,
prin Duhul Sau cel Sfant, Domnul Iisus bate la usa laodiceanului: la usa
inimii, ratiunii si constiintei lui. El nu intra cu forta, ci asteapta cu rabdare
sa I se deschida. Este tabloul care ilustreaza in modul cel mai plastic cu
putinta unul din principiile fundamentale pe care se sprijina guvernarea
lui Dumnezeu in Univers – respectarea libertatii de alegere.
Concluzie: Din Laodiceea se vor forma cei 144 de mii, ultima generatie
care va da piept cu Fiara si Balaurul si vor fi biruitori prin cele 7 plagi.
Amin Aleluia
2 Cor 5. 21. Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat
pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.
,,Când Fiul lui Dumnezeu era aplecat în rugăciune, în grădina Ghetsemani, din
porii Lui a curs sudoare, asemenea unor mari stropi de sânge. Aici L-a
împresurat grozăvia marelui întuneric. Păcatele lumii erau asupra Lui. El
suferea în locul omului, ca un călcător al Legii Tatălui Său. Aici a fost scena
ispitirii. Lumina divină a lui Dumnezeu se retrăgea din viziunea Lui și El
trecuse în mâinile puterilor întunericului. În agonia sufletului Său, zăcea
prosternat pe pământul cel rece. Înțelegea încruntarea Tatălui Său. Luase
paharul suferințelor de la buzele omului păcătos, și S-a oferit să-l bea El Însuși,
iar în locul lui să-i dea omului paharul binecuvântării. Mânia, care ar fi căzut
asupra omului, cădea acum asupra lui Hristos. Acesta a fost momentul în care
tainicul pahar a tremurat în mâna Lui.2M 203
,,Păcatele unei lumi pierdute erau asupra Lui și L-au copleșit. Era un
simțământ al încruntării Tatălui, ca urmare a păcatului care I-a frânt inima cu
un chin atât de sfâșietor și a stors din fruntea Lui picături mari de sânge, care I
se prelingeau pe obrajii palizi, căzând și umezind pământul. 2M204
R: Doar cei care au simțit în viața lor puterea diavolului pot să-și facă o slabă
imagine a cea ce a suferit Mântuitorul în Ghetsemani. Moartea este o alegere
minunată față de cea ce înseamnă să fii sub teroarea diavolului. În cazul
Mântuitorului, povara păcatului i-a zdrobit inima, iar despărțirea de Tatăl a dus
la o presiune maximă a sângelui care a spart vasele micuțe de la periferie și
transpirația a curs îmbibată cu sânge. Din acest moment Isus începe să piardă
sânge continuu. De ce transpira? Pentru că povara păcatelor produce în inima
celui conștient de ele o stare de rușine care te ia cu transpirație. Domnul nu a
păcătuit dar avea asupra Lui toate păcatele și a simțit exact ce ar fi trebuit să
simțim noi care am păcătuit. Păcătoșii care au refuzat oferta Domnului vor
trebui să treacă prin acest proces al suferinței prin care a trecut Domnul în
Ghetsemani. Diavolul se va năpusti asupra lor, și presiunea psihologică creată
de el asupra lor va duce la această stare teribilă. Cât mă privește pe mine, eu
nu vreau să trec prin așa ceva, și sunt extrem de recunoscătoarea
Mântuitorului pentru că a plătit prețul pentru mine.
,,Noi putem avea doar slabe idei despre chinul de nespus al Fiului lui
Dumnezeu în Ghetsemani, când și-a dat seama de despărțirea dintre El și
Tatăl Său ca urmare a purtării păcatului omului. El a devenit păcat pentru
neamul omenesc căzut. Simțământul retragerii iubirii Tatălui Său a scos din
sufletul Lui chinuit aceste cuvinte de jale: “Sufletul Meu este cuprins de o
întristare de moarte. Dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul
acesta.” Apoi, în deplină supunere față de voința Tatălui Său, El adaugă:
“Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” 2M 206
R: Din veșnicii Domnul Isus n-a fost niciodată despărțit de prezența Tatălui.
Cuvântul inspirat spune că era o dulce armonie între persoanele Dumnezeirii,
iar în Ghetsemani Domnul Isus a simțit pentru prima dată ce înseamnă să fii
despărțit de Dumnezeu. Durerea aceasta puțin înțeleasă de noi, a smuls acele
cuvinte de pe buzele Domnului Isus. Cât îi privește pe cei nelegiuți suferința lor
va fi cu atât mai mare cu cât atunci vor fi conștienți ce protecție puternică au
avut de-alungul vieții lor din partea unui Dumnezeu atât de milostiv și pe care
au pierdut-o prin refuzul constant de a I se supune. Suferința celor care au fost
în biserică cu noi și au fost părtași la lucrurile veșnice cu noi, dar le-au lepădat,
va fi cu atât mai mare decât al celor care au avut puține informații despre
mântuire.
4.Luca 22. 44. A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa Se
roage si mai fierbinte; si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de
sange care cadeau pe pamant. 43. Atunci I s-a aratat un inger din cer,
ca sa-L intareasca.
Legiuni de îngeri răi se aflau peste tot în jurul Fiului lui Dumnezeu… Îngerilor
cerești nu le-a fost îngăduit să slujească duhului chinuit al Fiului lui Dumnezeu.
Acesta a fost ceasul de întuneric grozav, în care fața Tatălui Său a fost ascunsă,
legiuni de îngeri răi L-au înconjurat, păcatele lumii fiind asupra Lui, ceas în care
I-au fost smulse de pe buze cuvintele: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,
pentru ce M-ai părăsit?”2M214
ISPASIREA
Gen 3. 21. Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de
piele si i-a imbracat cu ele.
,,Pentru Adam, aducerea primei jertfe a fost o ceremonie dintre cele mai
dureroase. Mâna sa a trebuit să se ridice spre a lua viața, pe care numai
Dumnezeu o putea da. ..În timp ce junghia victima nevinovată, el tremura la
gândul că păcatul său era cauza vărsării sângelui nevinovat al Mielului lui
Dumnezeu. Scena aceasta i-a dat o mai profundă înțelegere și un sens mai viu
al grozăviei păcatului său, pe care nu-l putea ispăși nimic altceva decât
moartea scumpului Fiu al lui Dumnezeu. Și el s-a minunat de bunătatea infinită
care a făcut posibilă o astfel de răscumpărare, pentru a-l salva pe cel vinovat.
PP 68
,,Ingerilor li s-a spus că, deoarece Legea lui Iehova este temelia guvernării Sale
în ceruri, ca și pe pământ, nici chiar viața unui înger nu putea fi primită ca jertfă
pentru neascultarea lor. Nici unul dintre preceptele ei nu putea fi anulat sau
schimbat pentru a putea veni în întâmpinarea omului, în starea sa căzută; doar
Fiul lui Dumnezeu, care l-a creat pe om, numai El putea face ispășirea aceasta.
După cum neascultarea și păcatul lui Adam au adus nenorocire și moarte, tot
astfel, sacrificiul lui Hristos avea să aducă viață și nemurire. PP 66
FAZELE ISPASIRII
,, Fiul nevinovat al lui Dumnezeu atârna pe cruce, trupul Său era sfârtecat în
bătăi, mâinile acelea, atât de des întinse pentru binecuvântare, erau pironite
pe cruce, picioarele acelea, neobosite în a sluji din iubire, erau țintuite pe
lemn, acel cap împărătesc era străpuns de coroana de spini, buzele acelea
tremurânde erau gata să strige de durere. ..Pentru tine Fiul lui Dumnezeu a
consimțit să poarte această povară a vinovăției; pentru tine El a nimicit
împărăția morții și a deschis porțile Paradisului. El, care a liniștit valurile
furioase și a umblat pe crestele înspumate ale valurilor, care a făcut pe demoni
să tremure și boala să înceteze, El, care a deschis ochii orbilor și care a chemat
pe morți la viață, S-a oferit pe Sine ca jertfă pe cruce și a făcut lucrul acesta din
iubire pentru tine. El, Purtătorul de păcat, a îndurat mânia judecății divine și,
pentru tine, S-a făcut păcat. “ HLL Jerfa de pe cruce a fost faza numarul doi a
ispasirii reale, practic era o continuare a suferintelor din Ghetsemani.
,,Aceasta era lucrarea ce se săvârșea zilnic, zi după zi, în tot cursul anului.
Păcatele lui Israel fiind astfel transferate asupra sanctuarului, sfântul locaș
era mânjit și devenea necesară o lucrare specială pentru înlăturarea
păcatelor. Dumnezeu a poruncit să se facă ispășire pentru fiecare dintre
cele două despărțituri ale sanctuarului, ca și pentru altar, pentru ca “să-l
curețe și să-l sfințească de toate necurățiile copiilor lui Israel”.PP 355
„Mijlocirea lui Hristos în favoarea omului, din Sanctuarul de sus, este tot atât
de importantă, pentru Planul de Mântuire, ca moartea Sa pe cruce… Acolo se
reflectă lumina de la crucea de pe Calvar. Acolo putem câștiga o înțelegere mai
clară a tainelor mântuirii. Mântuirea omului a fost adusă la îndeplinire cu un
preț infinit pentru cer; jertfa adusă împlinește cererile cele mai mari ale Legii
lui Dumnezeu călcate de om. Isus a deschis calea către tronul Tatălui și, prin
mijlocirea Sa, dorința sinceră a tuturor acelora care vin la El în credință poate fi
prezentată înaintea lui Dumnezeu.”TV 489. Dupa inaltare, Domnul Isus a facut
ispasire in Sfanta unde a mijlocit cu sangela Sau pt iertarea pacatelor pana in
anul 1844 cand s-a terminat profetia de 2300 de ani.
R: Noi nu credem ca ispasirea s-a terminat la cruce pentru ca asa spune Biblia
in jerfele simbolice de la templu. Cand pacatosul venea cu mielul la templu,
pacatului nu era sters in momentul in care animalul era jertfit, ci era transferat
asupra sanctuarului si ramanea acolo pana in Ziua Ispasirii, adica pana in ziua a
zecea a lunii a saptea. La fel se intampla si in cazul ispasirii reale de la cruce.
Jerfa Domnului Isus a preluat pacatul comis si marturisit, dar el ramanea in
Cartile din Sfanta Sfintelor pana in Marea Zi a Ispasirii, adica păna la Judecata
de Cercetare. Suntem singura biserica care crede ca ispasirea nu s-a terminat la
cruce, ci a continuat in Sanctuarul din cer. Toate celelalte bidserici crestine
cred ca ispasirea s-a terminat la cruce si ca oricine crede asta este mantuit.
FALS!! Asta se numeste HAR IEFTIN. Tragedia este ca si in AZS a aparut un
curent printre cei invatat in facultatile de teologie care cred aceasta idee falsa
de har ieftin.
,,O dată pe an, în marea zi a ispășirii, marele preot intra în locul prea
sfânt pentru a face curățirea sanctuarului. Lucrarea adusă la îndeplinire
acolo completa șirul anual al slujbelor. PP 355
,,În ziua cea mare a răsplătirii finale, morții vor fi «judecați după faptele
lor, după cele scrise în cărți». Apoi, în virtutea sângelui ispășitor al
Domnului Hristos, păcatele tuturor celor cu adevărat pocăiți vor fi șterse
din cărțile cerului. În felul acesta, Sanctuarul va fi eliberat sau curățat de
păcatele înscrise acolo…. în ispășirea finală, păcatele celor cu adevărat
pocăiți vor fi șterse din cărțile cerului pentru ca să nu mai fie niciodată
amintite și să nu mai vină în minte.PP 357
Incepand cu anul 1844, Domnul Isus a trecut din Sfanta in Sfanta
Sfintelor si a inceput Judecata de Cercetare prin care Sanctuarul va fi
curatit de pacatele scrise in cartile din ceruri. Asa cum marele preot
pamantesc facea ispasire in ziua a zecea a lunii a saptea, tot asa Domnul
Isus a inceput aceasta lucrare de curatire prin separarea graului de
neghina. Lucrarea aceasta se numeste in termini teologici ISPASIREA
FINALA, adica ultima etapa in impacarea omului cu Dumnezeu, in
readucerea planetei noastre in armonia Universului si in armonizarea
omului cu Legea minunata a lui Dumnezeu.
5. Lev 16. 10. Iar tapul care a iesit la sorti pentru Azazel sa fie pus
viu inaintea Domnului, ca sa slujeasca pentru facerea ispasirii, si
sa i se dea drumul in pustiu pentru Azazel. 21. Aaron sa-si puna
amandoua mainile pe capul tapului celui viu si sa marturiseasca
peste el toate faradelegile copiilor lui Israel si toate calcarile lor
de lege cu care au pacatuit ei; sa le puna pe capul tapului, apoi
sa-l izgoneasca in pustiu, printr-un om care va avea insarcinarea
aceasta. 22. Tapul acela va duce asupra lui toate faradelegile lor
intr-un pamant pustiit; in pustiu sa-i dea drumul.
,,Numai după ce țapul era astfel trimis în pustie, poporul se
putea socoti ca eliberat de povara păcatelor lui. Fiecare om
trebuia să-și smerească sufletul în timp ce avea loc lucrarea de
ispășire. Toate afacerile, toate lucrurile obișnuite trebuia lăsate la
o parte și întreaga adunare a lui Israel petrecea ziua într-o
solemnă umilință înaintea lui Dumnezeu, cu rugăciune, post și o
profundă cercetare a inimii. - PP 355.4