Documentație sumară privind fondul locativ colectiv edificat în perioada

1958-1990 în mun. București

1
 I. Introducere

Prezentarea se concentrează pe clădirile de locuințe colective edificate în perioada 1958-1990, în București.

Temporal, clădirile de apartamente se divizează în următoarele clase:

a) Blocuri de locuințe ”realist-socialiste” – înfrățirea între popoare
b) Blocuri de locuințe ”șaizeciste” – dressed to impress
c) Blocuri de locuințe ”șaptezeciste” – las’ că merge și așa
d) Blocuri de locuințe ”optzeciste” – nu vreau la canal, așa că fac stâlpi de pod de tren; de restul nu-mi pasă

Structural, clădirile de apartamente se divizează în următoarele clase:

a) Blocuri cu structură din plăci (panouri) mari prefabricate, din beton armat
b) Blocuri cu structură de cadre de beton armat cu sau fără nucleu de diafragme
c) Blocuri cu structură tip monolit, construite prin metoda cofrajelor glisante
d) Blocuri cu structură mixtă

Din punct de vedere funcțional, clădirile de apartamente se divizează în următoarele clase:

a) Blocuri integral de apartamente
b) Blocuri mixte (comercial/servicii la parter și/sau mezanin + etaje de rezidențial)

2
Din punctul de vedere al gradelor de confort al apartamentelor, există clasificarea:
a) Confort I: suprafețele cele mai generoase (în funcție de perioada proiectării), există cel puțin un spațiu de depozitare, iar în
funcție de numărul de dormitoare, apar grupuri sanitare, balcoane suplimentare; bucătăria are cel puțin 5,5 mp, camera de zi
minim 16 mp, dormitorul matrimonial minim 11 mp, iar baia are minim 3 mp. În funcție de perioada proiectării, suprafețele
cresc, astfel că apartamentele de două camere realizate în 1986, de exemplu, au suprafață utilă de cca. 50 mp, față de
apartamentele construite în 1966 care au suprafața utilă de cca. 42 mp.

3
b) Confort II: apartamentele de acest tip au fost proiectate începând cu 1968, realizate din 1970, dar a fost abandonată ideea de
alt confort decât I după aprox. 1978; suprafețele scad, spațiile de depozitare precum cămara sau debaraua ori se micșorează
frapant ori dispar, bucătăriile rar ating 4,5 mp, camera de zi are, în general, cca. 14 mp, dormitorul matrimonial atinge max. 10
– 10,5 mp, băilor li se alocă între 2,7 – 3 mp, iar uneori dispare cada de baie, grupurile sanitare sunt rare, balcoanele ori nu
există ori au suprafețe minimale.

4
c) Confort III și IV: apartamentele de acest tip au fost edificate drept locuințe provizorii sau cămine pentru celibatari; suprafețele
scad și mai mult față de cele confort II, astfel că de multe ori nu există holuri, nu există încăperi de depozitare, nu există
balcoane; camera de zi atinge max. 12 mp, dormitorul, dacă există, nu depășește 9 mp decât în cazuri excepționale, baia nu este
niciodată dotată cu cadă, bucătăria devine o chicinetă de cca. 2 mp; în cazul căminelor tip confort IV, bucătăria și baia pot fi
comune pentru un etaj.

5
Din punct de vedere estetic, funcțional și ideologic, avem:

Șaizecistele – dressed to impress

Ideologic vorbind, anii șaizeci reprezintă, în arhitectură, desprinderea în plan material de influența sovietică.
Arhitecții din institute sunt încurajați a crea grafică și urbanism inspirate din Occident, iar ”vechea gardă” (arh. Cezar Lăzărescu, arh.
Octav Doicescu, arh. Henriette Delavrancea, arh. Duiliu Marcu, etc.) sunt utilizați drept îndrumători ai noilor arhitecți, călăuze pe
calea modernismului socialist.

Trecând de planul ideologic, ajungem în cel pragmatic, al locuirii.

Cum recunoaștem clădirile șaizeciste?

Simplu. Sunt printre puținele clădiri de locuințe colective pe care cei mai mulți dintre oameni le pot numi cu ușurință frumoase.

Au fațade bine compuse, uneori spectaculoase, cu alternanțe bine gândite de plin și gol, cu ample suprafețe vitrate, decorate prin
traforuri de beton. Ritmic sunt dispuse uneori riflaje din beton, iar adesea ultimul etaj – cel tehnic – beneficiază de pergole de
beton. Ferestrele apartamentelor creează benzi pe fațade, iar parapeții balcoanelor creează adevărate jocuri de volumetrie.

Urbanistic și peisagistic vorbind, anii șaizeci sunt caracterizați prin crearea marilor ansambluri – Titan, Drumul Taberei, Berceni,
Pajura, Militari, Colentina, Inelul median, magistrala Nord-Sud.

Clădirile sunt generos distanțate între ele permițând existența unor ample spații plantate. Cartierele sunt compuse din microraioane,
fiecare subunitate urbană beneficiind de dotări edilitare precum: ansambluri comerciale de proximitate, școli, grădinițe, creșe, unități
de învățământ liceal și/sau postliceal, dispensar, poștă, clădiri culturale, noduri importante de transport, etc.

6
 Giurgiului

Drumul Taberei 7
Titan – Balta Albă
Avantajele blocurilor șaizeciste
- Apartamentele sunt inteligent compartimentate în raport cu necesitățile vremurilor lor, uneori sunt flexibile și pot fi
reorganizate
- Apartamentele au fost dotate (și unele încă păstrează) cu finisaje de bună sau foarte bună calitate: parchet din lemn masiv,
covoare de mozaic turnat sau mozaic de marmură, tencuieli stropite, etc.
- Apartamentele au în cele mai multe din cazuri ample suprafețe vitrate (ferestre lungi, de tip bandă), permițând o iluminare
naturală optimă
- Apartamentele pot avea tavane medii ca înălțime, adică peste 2,55 m, iar planșeele sunt destul de groase întrucât în alcătuirea
lor există și straturi cu rol fono-amortizant.
- Blocurile au adesea prevăzute spații comune precum spălătorii, uscătorii, boxe, balcoane comune
- Blocurile au adesea circulații verticale (casa scării) iluminate natural, uneori spectaculoase prin compoziție și finisaje
(balustrade cu mână curentă din lemn cu detalii fine de execuție, scări fără contratreaptă, plutitoare, șprosurile ferestrelor
descriu ritmuri, placaje de piatră naturală precum marmură sau travertin, etc.)
- Blocurile sunt atent dispuse în spațiu pentru a utiliza la maximum lumina soarelui, astfel că apartamentele primesc fie dublă
orientare, fie simplă orientare și doar rar nord.
- Blocurile beneficiază adesea de generoase spații plantate și sunt dispuse în grupări cu remarcabile calități peisagere

Dezavantajele blocurilor șaizeciste

- Rețelele electrice sunt subdimensionate și au nevoie rapidă de îmbunătățire întrucât numărul de consumatori a crescut frapant
în 50-60 de ani
- Instalațiile sanitare pot fi învechite, șubrede, dacă asociațiile de proprietari nu au schimbat țevi
- Termoficarea poate fi o problemă dacă țevile (traseele) nu au fost schimbate
- Unele clădiri prezintă risc seismic ca o consecință a proiectării ante-1963 (în 1963 se emite un nou STAS pentru protecția la
seism, cu valori de forțe actualizate)
- Unele proiecte tip prezintă “sensibilități” la mișcări telurice datorită dispunerii asimetrice a elementelor structurale sau a
decalărilor de planuri. Este vorba de blocuri tip OD, R.

8
-

Drumul Taberei - Favorit

9
Bloc pe Ștefan cel Mare
10
Exemplu de interior de bloc șaizecist (imagine preluată de pe internet):

De remarcat: pardoseala alcătuită din plăci de mozaic

turnat pigmentat (tehnica este aproape pierdută în
România, în prezent), placaj parietal de mozaic și de
cărămidă aparentă, balustradă cu mână curentă din
lemn masiv; casa scării este bine iluminată natural.

11
Exemple de aparate de intrare (imagini preluate de pe internet/proprii):

De remarcat: amplele suprafețe vitrate, invitând lumina să

pătrundă în interior, copertinele de beton sprijinite pe stâlpi
discreți din fontă sau detaliile precum jardinierele din beton
înglobate12în seturile de scări; unele copertine de beton pot
avea scafe de lumină
Șoseaua Ștefan cel Mare, construit în 1962, Str. Maior Ion Coravu, construit în cca. 1968
Foto: Facebook – Socialist Modernism Foto: Facebook – Socialist Modernism

De remarcat: elemente decorative pentru fațade

1. Grile orizontale din tabla de oțel (stânga): maschează bucătăriile
2. Trafor de beton cu rol de 13
filtru de lumină pentru casa scării (dreapta)
De remarcat: ferestre tip bandou, copertină de beton deasupra zonei de
acces, finisaje de medie calitate – terasit alb și pigmentat.
Bloc tip V (găsit în Titan și Brâncoveanu sud), cca. 1968
14
De remarcat: compoziția fațadei
1. Trafor în beton pentru mascarea ferestrelor unor camere tehnice/băi
2. Ample suprafețe vitrate, cu sticlă în planuri diferite
Foto: Facebook – Socialist Modernism, zona: Brăila
3. 15
De remarcat: compoziția fațadei și materialele utilizate
1. Trafor în beton pentru mascarea ferestrelor casei scării
2. Mozaic ceramic albastru în altorelief
3. Pergolă de beton la cornișa etajului tehnic
16
Foto: Facebook – Socialist Modernism, zona: cart. Nord, Ploiești
Macheta Marelui Ansamblu TITAN (cca. 1959)
Foto: necunoscut 17
 Șaptezecistele – las’ că merge ș-așa

Anii șaptezeci reprezintă deceniul punerii în practică a proiectelor gândite în perioada 1967-1969, anume a implementării
standardelor de confort (apare ideea de confort I, confort II, confort III și IV), a accentuării standardizării în construcții (în scopul
economiei de materiale, manoperă și timp de execuție) și a implicării directe a lui Nicolae Ceaușescu în proiectare.

Standardizarea în construcții a adus marele avantaj al economiei uriașe de timp, astfel ca blocuri de P+10E+Tehnic, cu un
tronson, puteau fi edificate la roșu în circa 14 zile prin tehnica panourilor mari prefabricate. Accelerarea procesului de construcție a
adus însă serioase dezavantaje în ce înseamnă calitatea finisajelor, calitatea instalațiilor (adesea dozele electrice sunt amplasate în
tavan, iar cablajul se face prin șapa de la etajul de deasupra) și calitatea estetică a clădirilor: au fost eliminate aproape toate elementele
decorative, finisajele de fațadă precum travertinul, mozaicurile sau tencuielile stropite au fost aproape în totalitate eliminate sau
utilizate pentru clădirile cu fațade pe marile artere și numai la blocuri cu apartamente confort I.

Intervenția lui Nicolae Ceaușescu a apărut sub forma de directive adresate în cadrul vizitelor pe șantiere. Acesta se zvonește că
nu a înțeles organizarea spațială peisageră a blocurilor și le-a considerat ”aruncate alandala, unul ici, unul colo”. A cerut proiectanților
să amplaseze blocuri noi între cele deja edificate pentru a micșora distanța pe care ochiul o parcurge până la următoarea clădire. Acest
lucru a dat naștere la un fenomen – ÎNDESIREA.
Îndesirea a însemnat construcția de blocuri noi între cele șaizeciste, pe spațiile plantate. Acest fapt a dus la aglomerarea vizuală
a cartierelor și micșorarea gradului de confort urban.

Anii șaptezeci mai reprezintă tranziția de la ecoul modernismului târziu al anilor șaizeci la funcționalism și postmodernism. Se
stinge influența anilor ’30.
Anii șaptezeci, mai precis martie 1977, reprezintă și pretextul re-înrobirii arhitecturii și afilierii acesteia la ideologia
naționalist-comunistă. Încep concursurile de ”sistematizare” a centrelor istorice ale orașelor.

18
 De remarcat: clădirile își pierd suplețea, iar compoziția fațadelor se simplifică și
cuprinde preponderent repetiții. Calitatea materialelor scade.
Clădirile nu mai sunt amplasate peisager în spațiu, ci devin simple înșiruiri de
volume care urmează traseul străzii. Frontul stradal devine masiv, ieșit din scara
umană, sufocant și greu de citit. Lipsa orizontului crează stres psihologic.

Zona Doamna Ghica (cca. 1978)

Foto: necunoscut

De remarcat: clădirile își pierd suplețea, iar

compoziția fațadelor se simplifică și cuprinde
doar repetiții. Calitatea materialelor scade.

Zona Pantelimon (cca. 1978)

Foto: necunoscut 19
De remarcat: degradarea fațadei ȘI din pricina materialelor ieftine
1. Parapeți de balcon în alternanță: prefabricat de beton vs sticlă armată
2. Golurile ferestrelor se micșorează
20
Foto: Facebook – Socialist Modernism
3.
De remarcat: fenomenul îndesirii (clădirile încercuite)
Clădiri P+10E inserate între blocuri șaizeciste în perioada 1972-1974, cu
apartamente confort II.
Zona: Giurgiului - Livada

21
Avantajele blocurilor șaptezeciste
- Apartamentele sunt bine compartimentate în raport cu necesitățile vremurilor lor (sunt versiuni ușor îmbunătățite ale partiurilor
elaborate în anii ’60), uneori sunt flexibile și pot fi reorganizate
- Apartamentele au fost dotate (și unele încă păstrează) cu finisaje de medie calitate: parchet din lemn masiv, covoare de mozaic
turnat sau mozaic de marmură, tencuieli stropite, etc.
- Apartamentele pot avea tavane medii ca înălțime, adică peste 2,55 m
- Blocurile au adesea prevăzute spații comune precum spălătorii, uscătorii, boxe, balcoane comune
- Blocurile au uneori circulații verticale (casa scării) iluminate natural
- Beneficiază de ascensoare rapide, cu capacitate mai mare decât generația anterioară

Dezavantajele blocurilor șaptezeciste

- Rețelele electrice sunt subdimensionate și au nevoie rapidă de îmbunătățire întrucât numărul de consumatori a crescut frapant
în 50-60 de ani
- Instalațiile sanitare pot fi învechite, șubrede, dacă asociațiile de proprietari nu au schimbat țevi
- Finisajele exterioare se simplifică, iar calitatea acestora scade
- Golurile ferestrelor scad ca dimensiuni (se renunță la ferestrele-bandou în scopul economiei de energie termică necesară
încălzirii interioarelor)
- Atenția la detalii scade: rampele prefabricate de scară pot fi deficitar montate la anumite etaje în clădire, unele panouri
prefabricate pot fi strâmbe, încep să fie tot mai des utilizate finisaje de joasă calitate, cu durată scurtă de montaj (covoare PVC
cunoscute eronat drept linoleum)
- Apar standardele de confort, fapt ce divizează clădirile de locuințe colective în trei categorii. Clădirile și apartamentele confort
II și III cunosc o scădere accentuată a suprafețelor încaperilor și dependințelor, iar finisajele interioare și exterioare sunt doar
de medie calitate.
- Casa scării este adesea închisă, fără iluminat natural, fapt ce scade confortul și creează anxietate
- Termoficarea poate fi o problemă dacă țevile (traseele) nu au fost schimbate
- Unele clădiri prezintă risc seismic (în special clădirile cu spații comerciale la parter)

22
Berceni – strada Nițu Vasile (cca. 1978)
Foto: necunoscut

23
Șoseaua Pantelimon (cca. 1978)
Foto: necunoscut

24
 De remarcat:
- Casa scării fără lumină naturală (este un exemplu
extrem!, dar real - Pantelimon)
- Aparatul de acces își pierde din proporții și importanță,
totul fiind redus la un simplu decroș în fațadă
- Finisaje de medie calitate (plăci de mozaic turnat)
alăturate cu unele slabe calitativ (tencuieli simple,
vopsitorie, fațadă tratată cu vinacet)

CLĂDIRI CONFORT II

25
 Optzecistele – nu vreau la canal, așa că fac stâlpi de pod de tren; de restul nu-mi pasă

Anii optzeci reprezintă deceniul psihozei în arhitectură și urbanism.

Impactul politicilor în domeniul proiectării urbane și al locuirii devine tot mai vizibil – arhitectura devine nu doar îmbinarea în
diferite proporții ale venustas, utilitas și firmitas, ci unul din principalii factori care dictează calitatea vieții.
Concret, anii ’80 au glorificat automatizarea și eficientizarea procesului de construire în dauna calităților estetice ale noilor
clădiri și în dauna calității finisajelor și instalațiilor utilizate.

Cutremurul din martie 1977 a reprezentat un moment de cotitură, conducerea PCR (incluzându-l, firește, pe Nicolae
Ceaușescu) profitând de pagubele semnificative produse de seism. Cum? Dacă până la momentul 1977 sistematizarea orașelor se
realiza prin dezvoltarea periferiilor și prin inserția de clădiri-plombă în centrele orașelor (blocuri ce umpleau goluri cauzate de
bombardamentele din Cel De-al Doilea Război Mondial), după 1977 sistematizarea începea să ia în vizor vetrele urbane.
Motivația din spatele deciziei de a sistematiza centrele orașelor era una pur ideologică, mascată prin aparenta grijă a
autorităților față de siguranță și față de calitatea vieții oamenilor. Fondul construit vechi, memorie a trecutului burghez, trebuia să
cedeze locul orașului nou – Centrul Civic. Au apărut la finalul anilor ’70 concursurile de sistematizare ale centrelor orașelor mari.
Centre Civice au primit: București (prin demolarea cartierului Uranus, a cartierului Armenesc, a căilor Văcărești și Dudești),
Iași (parțial), Craiova, Pitești, Târgoviște, Constanța, Bacău, Botoșani, Brașov, Oradea (parțial), Baia Mare, Satu Mare (cel mai
impresionant și bine conservat ansamblu de arhitectură Brutalistă din România), Hunedoara, etc.

În ceea ce privește fondul construit cu destinație de locuire, se poate observa o îmbunătățire semnificativă a alocării de
suprafețe: încăperile primesc sporuri de 1-5 mp, iar partiurile se simplifică și se împuținează ca varietate. Din cele câteva zeci de tipuri
de secțiuni de bloc elaborate în deceniile anterioare, în ultimii ani ai comunismului au fost utilizate în masă undeva între 3 și 5
secțiuni-tip, acest fapt cauzând o monotonie vizuală cronică în noile cartiere.

La nivelul celulei – apartamentul – finisajele continuă să scadă ca și calitate: predomină pardoselile din covor PVC de proastă
calitate, mozaicul turnat (la care se poate observa un regres, anume cantitatea de piatră spartă scade în compoziție în favoarea
cimentului, fapt ce scade costurile de realizare, însă rezultatul final este unul nu foarte plăcut vizual), tencuieli simple cu vopsitorie în
culori de apă. Doar clădirile din centru sau cele cu destinații speciale primeau finisaje precum mozaic de marmură, parchet masiv.
Experimental, unele blocuri primeau tâmplării din aluminiu. Instalațiile au continuat să fie de slabă calitate și prost proiectate (ex: țevi
termo amplasate într-un sas și care alimentează calorifere în baie și dormitor simultan, acest lucru implicând traseu de țeavă la
intersecția peretelui cu tavanul în dormitor – total inestetic și nepractic). La partea electrică se poate observa un progres: odată cu

26
avansarea tehnologiei și creșterii numărului de consumatori, sporește și numărul de prize/cameră. Se folosește în continuare totuși
racordul prin fire de aluminiu.
În același timp, atenția la detalii continuă să scadă: nu sunt deloc frecvente situațiile în care băile celulare (prefabricate și
montate pe macara în bloc) sunt montate strâmb, pereții de compartimentare sunt adesea strâmbi, tavanele pot avea pante. Dispar
elemente de detaliu precum lăcrimarul ferestrelor (un canal ce se realizează în golul ferestrei, pe exterior, sus, ca să prevină
prelingerea apei de ploaie în vânt spre tâmplărie).
Construcțiile au, așadar, un caracter strict utilitar în care atenție deosebită se acordă structurii (uneori exagerate) neglijând
atenția la detalii, calitatea finisajelor și a execuției.

De remarcat:
- Monotonia fațadelor (repetiție excesivă și inexpresivă)
- Nu există linia orizontului – efect de canion
- Regimul de înălțime este uniform, fără accente

Strada Turda, București, cca. 1985

Foto: necunoscut

27
 De remarcat:
- Masivitatea (scoaterea din scara umană) – gestul de
arhitectură ce are menirea de a creea senzația de
copleșire, de insignificație a individului în fața puterii
- Simetria – simbol al stabilității, al inamovibilului
- Capul de perspectivă – nucleul puterii, dominant prin
volumetrie

Blvd. Victoria Socialismului (Unirii), București, cca. 1986

Foto: necunoscut
28
 De remarcat:
- Fațade cu compoziții complexe, inspirate din cele ale
clădirilor clasice/neoclasice, la care au fost adăugate
elemente decorative inspirate din folclor
- Stâlpii de iluminat stradal cu brațe amplu decorate
- Fântâni arteziene ce dictează axul de simetrie

Blvd. Victoria Socialismului (Unirii), București, cca. 1986

Foto: necunoscut

29
Avantajele blocurilor optzeciste
- Apartamentele sunt bine și foarte bine compartimentate în raport cu necesitățile vremurilor lor, uneori sunt flexibile și pot fi
reorganizate
- Apartamentele au fost dotate (și unele încă păstrează) cu finisaje de medie calitate: parchet din lemn masiv, covoare de mozaic
turnat sau mozaic de marmură, tencuieli stropite, etc.
- Blocurile au uneori prevăzute spații comune precum spălătorii, uscătorii, balcoane comune
- Blocurile au uneori circulații verticale (casa scării) iluminate natural
- Structura este îmbunătățită, în unele cazuri exagerată
- Suprafețele apartamentelor cresc semnificativ în cazul unor secțiuni; crește suprafața minimă alocată unei persoane.
- Dispar standardele de confort – toate clădirile noi sunt proiectate ca având confort I.

Dezavantajele blocurilor optzeciste

- Rețelele electrice sunt subdimensionate și au nevoie rapidă de îmbunătățire întrucât numărul de consumatori a crescut frapant
în 30-40 de ani
- Instalațiile sanitare pot fi învechite, șubrede, dacă asociațiile de proprietari nu au schimbat țevi
- Finisajele exterioare se simplifică, iar calitatea acestora scade dramatic
- Golurile ferestrelor scad ca dimensiuni (se renunță la ferestrele-bandou în scopul economiei de energie termică necesară
încălzirii)
- Cota tavanului scade și nu mai trece de 2,55m. Există secțiuni de bloc cu tavane la 2,48 m.
- Atenția la detalii scade: rampele prefabricate de scară pot fi deficitar montate la anumite etaje în clădire, unele panouri
prefabricate pot fi strâmbe, încep să fie tot mai des utilizate finisaje de joasă calitate, cu durată scurtă de montaj (covoare PVC
cunoscute eronat drept linoleum)
- Casa scării este adesea închisă, fără iluminat natural, fapt ce scade confortul și creează anxietate
- Termoficarea poate fi o problemă dacă țevile (traseele) nu au fost schimbate
- Clădirile sunt în general dispuse compact, fără distanțare amplă între corpuri, iar spațiile plantate se reduc frapant. Se renunță
la dispunerea peisageră a imobilelor, fapt ce scade dramatic calitatea vizuală și confortul cartierelor. Există o puternică senzație
de aglomerare.

30
 De remarcat:
- Monotonia fațadelor (repetiție excesivă și inexpresivă)
- Nu există linia orizontului – efect de canion
- Regimul de înălțime este uniform, fără accente

Calea Moșilor, București, cca. 1981

Foto: necunoscut

31
 De remarcat:
- Monotonia fațadelor (repetiție excesivă și inexpresivă)
- Este una din secțiunile utilizate în masă

Șoseaua Olteniței, București, cca. 1984?

Foto: https://bercenidepoveste.ro/ce-spuneau-bercenarii-
despre-blocurile-construite-pe-oltenitei-in-anii-80/
32
Concluzii:

Fondul construit al mun. București este preponderent vechi (clădirile de locuit sunt în marea lor majoritate edificate în urmă cu
cel puțin 30 de ani), dominat de imobile de locuințe colective.

Dacă anii șaizeci au fost caracterizați de atenție la detalii, proiectare armonioasă de la nivel micro (apartamentul), la macro
(cartierul/zona) din dorința de a demonstra grija puterii pentru proletariat și calitatea vieții acestuia, anii șaptezeci vin ca o frână și
scad din amploarea spectacolului urbanistic scazând calitatea noilor construcții și abătându-se de la proiectul inițial. Anii optzeci sunt
marcați de imense drame sociale și urbane, arhitectura transformându-se în instrument de propagandă, represiune și de ștergere a
identității locale.

Ansamblul Sala Palatului

Edificat între 1959-1960
33