Omraam Mikhaël Aïvanhov

MEDITAŢIA
 I.
În general, meditaţia nu reprezintă o obişnuinţă
înrădăcinată profund în om. Din când în când, atunci
când întâmpină greutăţi, când are probleme de rezolvat,
când suferă, el devine gânditor şi reflectează fiindcă
trebuie să găsească o soluţie. Dar aceasta nu poate fi
încă denumită meditaţie; este numai o reacţie
instinctivă, normală, în faţa unui pericol sau necaz. Da,
în acel moment, omul care are nevoie de un refugiu se
reculege instinctiv în sinea sa, şi începe chiar să se
roage, să se îndrepte spre o Fiinţă pe care a neglijat-o
fiindcă până în acea clipă totul mergea bine pentru el.
Acum, el revine spre acea Fiinţă, o caută, amintindu-şi
că atunci când era copil, părinţii săi i-au spus că Ea
este atotputernică, atotştiutoare şi atotiubitoare; el se
adresează deci pentru a-I cere ajutor şi ocrotire în cea
mai mare umilinţă, cu un sentiment de o putere
extraordinară. Da, dar aceasta se întâmplă în situaţii
speciale: un pericol, un război, o boală, moartea.
În viaţa obişnuită, atunci când sunt liniştiţi şi
fericiţi, oamenii nu-şi manifestă dorinţa de a se ruga sau
a medita, şi nu consideră deloc folositor şi indispensabil
acest exerciţiu, nu îi întrezăresc deloc importanţa.
Atunci când totul merge bine, ei consideră că nu merită
să se aventureze în zonele vagi şi nebuloase ale
meditaţiei. Dar, la necaz, în faţa unor greutăţi deosebite,
când observă că nimic din ceea ce este concret şi
material nu îi mai poate ajuta, ei caută un sprijin în
interior, un ajutor, un adăpost în regiunile celeste. Este
bine, numai că acest ajutor ar fi fost găsit mai uşor dacă
ei nu ar fi aşteptat anumite ocazii deosebite pentru a
recurge la ajutorul Cerului, dacă ar fi învăţat să facă din
această meditaţie o practică zilnică. Nu este posibil să te
cunoşti pe tine însuţi în lipsa meditaţiei, nici să devii
propriul tău stăpân, nici să dezvolţi nişte calităţi şi
virtuţi. Oamenii rămân foarte slabi în viaţa lor
interioară, în sentimentele şi dorinţele lor, tocmai pentru
că nu au acordat meditaţiei un loc predominant.
Desigur, nu trebuie să ne facem iluzii, este foarte
greu să meditezi. Atât timp cât eşti angajat în
preocupări materiale sau cufundat în pasiuni, nu poţi
medita. Trebuie să cauţi să te eliberezi în sine pentru a-
ţi putea proiecta gândirea până la Divinitate. Am
cunoscut oameni care meditaseră ani în şir, dar ei
pierdeau vremea, sau chiar se tulburau, pentru că nu
ştiau, sau nu doreau să ştie că, pentru a medita, trebuie
îndeplinite anumite condiţii. Atât timp cât nu eşti liber
în interior, nu vei putea medita. Atâţia oameni înşeală,
fură, beau sau se culcă cu oricine, şi apoi... ei
„meditează”! Ah nu, nu este posibil deoarece natura
acestor activităţi nu permite deloc aşa ceva: ele reţin
gândirea în regiunile inferioare.
Eu ştiu că meditaţia devine din ce în ce mai mult o
modă, dar aceasta nu mă bucură deloc, fiindcă observ
cum o mulţime de nefericiţi se angajează într-un
domeniu necunoscut lor. Cum vreţi să meditaţi dacă nu
aveţi un înalt ideal care să vă facă să ieşiţi din propriile
capricii, din desfrâu, din plăceri, din dorinţe, pentru a
vă conduce până la Cer? Nu veţi putea medita înainte de
a vă învinge anumite slăbiciuni, înainte de a înţelege
anumite adevăruri, şi nu numai că nu o veţi putea face,
dar este chiar periculos să încercaţi.
Unii închid ochii sau exersează anumite poziţii, dar
oare ce se petrece în sinea lor? Unde se găsesc ei?
Numai bunul Dumnezeu o poate şti. Dacă aţi pătrunde
în mintea lor ca să vedeţi, veţi descoperi că ei dorm!
Aceasta înseamnă meditaţia profundă... S-a ajuns chiar
la prezentarea unor experimente publice de meditaţie!
Este ridicol. Ce meditaţie se poate tace în faţa unui
public? Uneori, acest lucru este posibil, dar trebuie să fii
atât de avansat, de eliberat, încât oriunde te-ai afla, în
orice moment, să fii capabil să meditezi fiindcă spiritul
este fără încetare legat de lumea divină. Dar a avea
această iubire pentru lumea divină presupune o evoluţie
excepţională, ceea ce nu este cazul acelora care fac
aceste demonstraţii de meditaţie. Dacă doriţi să vă faceţi
o idee despre felul cum meditează majoritatea
oamenilor, priviţi o pisică: ea meditează în faţa găurii
din perete unde s-a ascuns un şoarece; da, ea meditează
ore în şir cum să-l prindă. Da, aceasta înseamnă
meditaţia pentru majoritatea oamenilor: ei meditează
asupra unui şoarece ascuns pe undeva... un şoarece cu
două picioare!
Meditaţia nu este un exerciţiu atât de simplu aşa
cum se crede. Trebuie să fiţi foarte avansaţi ca să
meditaţi, şi mai ales să posedaţi o iubire formidabilă
pentru lumea divină. În acel moment, fără să faceţi nici
un efort, gândirea voastră este deja concentrată, şi
independent de voinţa voastră, meditaţi; gândirea
voastră este atât de degajată încât ea este cea care,
aproape independent de voi, îşi îndeplineşte lucrarea.
Unii mi-au spus deja: „Eu încerc să meditez de ani
de zile, dar creierul meu se blochează, nu ajung nici un
rezultat”. De ce? Pentru că nu au înţeles că fiecare
moment din viaţa lor nu există izolat, ci legat de toate
momentele precedente ce poartă numele de trecut. Ei nu
au înţeles că trecutul lor îi îngreunează, îi deranjează, şi
cum doresc imediat să mediteze, îşi forţează creierul
care astfel se blochează. Nu este nimic de făcut. Ei nu s-
au întrebat niciodată: „Eu vreau să meditez, trebuie deci
să-mi pregătesc creierul şi organismul, să pun totul la
punct pentru a avea posibilitatea să îndeplinesc o
lucrare”. Să presupunem că aţi avut o dispută cu
cineva. A doua zi, când doriţi să meditaţi, trecutul apare
deopotrivă şi nu vă puteţi opri să gândiţi: „Ah, ah, câte
mi-a spus... Dacă îl voi întâlni, am să-i arăt eu lui!” Iată
subiectul în jurul căruia se va desfăşura meditaţia. Ce
zgomot, ce scandal! În loc să vă înălţaţi spre regiunile
divine, răscoliţi tot ce aţi trăit în trecut, defilând cu toate
aceste amintiri... un întreg cortegiu de chipuri şi
evenimente vă apar şi nu mai puteţi scăpa de ele.
Aceeaşi poveste se repetă de-a lungul anilor şi este
evident că nu apare nici un rezultat.
Omul poate deveni atotputernic, dar cu condiţia să
cunoască un anumit număr de lucruri şi, în special, că
fiecare moment al existenţei este legat de cele
precedente. Acesta este sensul spuselor lui Iisus atunci
când ne sfătuia să nu ne preocupăm de ziua de mâine.
Da, fiindcă punându-vă astăzi viaţa la punct, mâine veţi
fi liberi: veţi putea dispune cum doriţi de voi înşivă,
concentrându-vă gândul asupra subiectului dorit,
fiindcă totul a fost deja pregătit din ajun. În timp ce,
dacă nu aţi pus nimic la punct, a doua zi veţi fi
descumpăniţi, alergând în stânga şi în dreapta pentru a
îndrepta lipsurile sau erorile trecutului şi nu veţi fi liberi
să lucraţi în prezent, nici să creaţi viitorul.
Atunci când doreşte să mediteze, discipolul luminat
se pregăteşte deci dinainte, el se purifică, nu se
împovărează cu tot felul de preocupări inutile, ci se
străduieşte să obţină cea mai mare dorinţă de
perfecţionare, pentru a-i putea ajuta pe alţii, devenind
un model, un exemplu, un fiu al Domnului; el este
însufleţit de dorinţa sublimă de a împlini voinţa
Domnului aşa cum ne cere Iisus în Evanghelii. Dar
pentru a împlini sfaturile lui Iisus, nu este suficient
numai să doreşti, trebuie să şi cunoşti anumite lucruri.
Există mulţi oameni care o doresc, dar ei nu ajung la
nici un rezultat fiindcă nu ştiu cum să procedeze.
Cineva a lăsat deschis robinetul de apă sau gaz, sau a
uitat bebeluşul în baie, şi iată că în momentul meditaţiei
îşi aminteşte!... Cum vreţi ca el să mai mediteze?
Trebuie să vă pregătiţi deci dinainte, şi atunci când
sunteţi liberi în corpul vostru, în gândurile şi în
sentimentele voastre, când aţi scăpat în sfârşit de
această închisoare care este viaţa zilnică, începeţi să vă
înălţaţi interior: simţiţi că există o nouă viaţă, largă,
vastă, profundă, şi deveniţi atât de dilataţi, atât de
încântaţi încât vă avântaţi într-o altă regiune... O
regiune care, în realitate, se găseşte în voi înşivă: da,
această viaţă divină se revarsă în sinea voastră, şi aţi
ajuns în sfârşit să trăiţi o clipă din adevărata viaţă.
Lumea divină începe astfel să se trezească în voi şi nu o
veţi putea uita; aveţi certitudinea că sufletul este o
realitate, că lumea divină există şi este populată de
nenumărate creaturi. De unde vine această certitudine?
Din faptul că aţi reuşit să declanşaţi forţe încă
necunoscute, forte mult mai puternice şi mai benefice,
în timp ce înainte eraţi prinşi într-un angrenaj de puteri
ostile care vă chinuiau şi doreau să vă distrugă.
Iată ceea ce Iniţiaţii cunosc şi ne învaţă din
totdeauna. Meditaţia este o problemă psihologică,
filosofică, un act cosmic de cea mai mare importanţă. Şi
de îndată ce discipolul a gustat din savoarea acestei
lumi superioare, convingerea i se întăreşte şi simte că
facultăţile sale încep să-l asculte: atunci când vrea să-şi
pună gândul la lucru, acesta se declanşează, atunci
când vrea să îl oprească, el se opreşte, ca şi cum toate
celulele întregului organism s-au hotărât să se supună.
Atât timp cât nu va ajunge la această stăpânire de sine,
el va avea nevoie de ore în şir pentru a-şi afla liniştea,
deoarece celulele continuă să se agite şi nu îl mai
ascultă, spunându-i: „Te înşeli dacă îţi imaginezi că ne
sperii! Noi râdem de tine, nu tremurăm, nu-ţi purtăm
respect, deoarece ne-ai arătat numai neştiinţă şi
prostie”, şi ele procedează astfel cum vor. Nu-i aşa că
ştiţi cu toţii câte ceva despre aceasta? Dar, sunt şi zile
când ele vă ascultă pentru că, din întâmplare sau în
mod conştient, aţi ajuns mai sus, aţi declanşat forţe
superioare, aţi câştigat autoritate; şi cum celulele
recunosc ierarhia, ele ascultă de patronul lor, de
stăpânul lor.
De altfel, aşa se petrece totul în viaţă. În servicii, în
administraţie, în armată, fiecare îşi manifestă dorinţa de
a urca pe o treaptă superioară pentru a deveni director,
preşedinte, şef de cabinet, general, pentru că în acel
moment, cu epoleţii şi decoraţiile la haină, se va impune
în faţa celorlalţi care se vor înclina în faţa sa. Chiar dacă
este un imbecil sau un călău, nu contează, i se va da
ascultare. De unde vine acest simţ al ierarhiei? Oamenii
nu l-au inventat, fiindcă ei nu au posibilitatea să
inventeze ceva. Prin intuiţie, prin tatonare sau instinct,
ei nu fac altceva decât să descopere ceea ce exista deja
la anumite niveluri în natură. Peste tot în natură există
o ierarhie; în cer (stelele, constelaţiile), pe pământ
(râurile, munţii, arborii, animalele), şi chiar în om totul
este ierarhizat...
Acum, cunoscând faptul că trebuie mereu să urcăm
câteva trepte în plus pentru a deveni şef şi a ne impune
celorlalţi, de ce nu înţelegem că şi în domeniul spiritual
lucrurile stau la fel, trebuie să urcăm un grad în plus
astfel ca locuitorii din interior să ne asculte? Există
acelaşi principiu, aceeaşi regulă. Este tocmai ceea ce
caută Iniţiaţii, ca totul în sinea lor să li se supună. Ei nu
cer să domine munţii, stelele, animalele sau oamenii, ci
doresc să se domine pe ei înşişi, să fie stăpânii corpului
lor, al gândurilor, al sentimentelor lor, şi lucrează în
acest sens pentru a reuşi.
Toate exerciţiile spirituale, asemenea meditaţiei,
permit omului să se elibereze din ce în ce mai mult din
aceste piedici, din aceste închisori, din aceste înlănţuiri
ce l-au aservit complet lumii subterane. Câte fiinţe nu i-
au căzut pradă!... Ele nu au fost luminate şi au alunecat
într-o lume îngrozitoare denumită Infern. Numiţi-o cum
doriţi, dar ea este o lume reală în care mulţi sunt pe cale
să se piardă fiindcă nu au dorit să se folosească de
mijloacele de salvare pe care Ştiinţa Iniţiatică ni le
transmite. Ei s-au crezut foarte deştepţi, dar în realitate
erau numai nişte orgolioşi şi încăpăţânaţi, şi iată unde
au ajuns...
Meditaţia constituie singurul mijloc ce ne poate
elibera din aceste vârtejuri, din aceste nelinişti. Dar, aşa
cum v-am spus deja, pentru a putea medita, trebuie mai
întâi să punem la punct câteva lucruri. De exemplu,
atunci când o mamă doreşte să facă o prăjitură, dacă
copiii sunt în preajmă, ei o strigă, se agaţă de ea, îi trag
faţa de masă, şi ea nu poate face nimic. Ca să poată
lucra, ea trebuie să îi ducă la culcare. La fel se petrec
lucrurile şi cu noi. Este formidabil câţi copii avem în
sinea noastră! Trebuie deci să îi culcăm pe aceşti puşti
năzdrăvani ca să putem lucra, şi atunci când totul este
gata, revenim la ei şi le împărţim prăjitura!
Ca să putem medita, trebuie să cunoaştem natura
lucrării psihice. De exemplu, nu trebuie să cerem
niciodată creierului să se concentreze brusc asupra
unui subiect, deoarece celulele nervoase vor fi atacate,
ele se vor bloca şi vom avea dureri de cap. Primul lucru
pe care trebuie să îl facem este să ne destindem şi să
rămânem într-o stare de aşa zisă pasivitate, observând
această liniştire a celulelor. Desigur, fără un
antrenament prealabil, nu vom putea ajunge în acest
stadiu aşa de repede, dar cu timpul, câteva secunde ne
vor fi suficiente. La început, trebuie deci să lucrăm cu
blândeţe, în linişte şi iubire, şi mai ales să nu forţăm.
Iată secretul unei bune meditaţii. Iar atunci când simţiţi
că sistemul vostru nervos este bine dispus, reîncărcat
corespunzător (deoarece această atitudine pasivă
permite organismului să îşi recapete forţele), vă veţi
putea orienta gândirea spre subiectul ales.
Pentru a putea face zilnic acest lucru, fără oboseală,
fiind mereu pregătiţi, activi şi dinamici, dispuşi să
realizaţi lucruri mari, trebuie să ştiţi să vă purtaţi corect
cu creierul vostru. Acest lucru este foarte important.
Dacă doriţi să vă continuaţi ani în şir activităţile voastre
spirituale, fiţi atenţi de acum înainte să nu vă precipitaţi
dintr-odată asupra unui subiect, chiar dacă îl iubiţi, îl
purtaţi în inimă, deoarece va apare o reacţie violentă.
Începeţi fiind calmi, liniştiţi. Cufundaţi-vă în oceanul de
armonie cosmică ca să extrageţi de acolo nişte forţe. Iar
când vă simţiţi în sfârşit încărcaţi, porniţi, avântaţi-vă
într-o lucrare la care să participe întreaga voastră fiinţă.
Da, pentru că nu numai intelectul, ci întregul vostru
corp, întreg poporul de celule trebuie mobilizat pentru a
îndeplini această lucrare spirituală.
Încercaţi deci în primele clipe să nu gândiţi, să
aruncaţi numai o privire în forul vostru interior pentru a
constata dacă totul merge bine. Ocupaţi-vă însă şi de
respiraţie: respiraţi regulat, nu vă gândiţi la nimic,
simţiţi numai că respiraţi, având numai conştiinţa,
senzaţia că respiraţi... Veţi observa cum această
respiraţie va introduce un ritm armonios în gândurile, în
sentimentele voastre, în întregul vostru organism: va fi
ceva foarte benefic.
Unii vor spune: „Dar eu nu ştiu ce este meditaţia, şi
nici nu doresc să ştiu. Eu voi face sacrificii, voi fi milos,
voi face bine altora şi este de ajuns”. Nu, nu este
suficient, pentru că acţionând puteţi încălca anumite
legi, puteţi încurca şi distruge totul, dacă nu începeţi
prin a medita. De ce? Pentru că numai meditaţia vă
permite să aveţi o viziune clară a lucrurilor: pe cine să
ajutaţi, cum, în ce domeniu...
Puteţi medita asupra multor subiecte: al sănătăţii,
al frumuseţii, al bogăţiei, al inteligenţei, al puterii, al
gloriei... asupra îngerilor, arhanghelilor şi a tuturor
ierarhiilor cereşti. Toate subiectele de meditaţie sunt
bune, dar cel mai bine este să meditaţi asupra lui
Dumnezeu însuşi, ca să vă impregnaţi cu lumina şi forţa
sa, să trăiţi o clipă în veşnicia sa... şi să meditaţi cu
scopul de a-L sluji, de a vă supune Lui, de a vă uni cu
El. Nu există meditaţie mai puternică şi mai
binefăcătoare. Toate celelalte au drept scop interesul,
profitul, voinţa de a utiliza forţele oculte pentru
îmbogăţire sau pentru aservirea celorlalţi. Iniţiaţii au
înţeles că cel mai avantajos lucru este tocmai acela de a
nu căuta avantajul personal, ci de a căuta numai să
devină nişte servitori ai Domnului. Restul reprezintă mai
mult sau mai puţin magie neagră şi vrăjitorie. Iată de ce,
fără să-şi dea seama, cei mai mulţi ocultişti se bălăcesc
în vrăjitorie. Fiindcă ei se folosesc de aceste forţe
invizibile pentru a obţine avantaje, a domina, a subjuga
femeile, şi nu pentru a sluji Domnului. Vedeţi deci că în
meditaţie există grade şi grade...
Evident, trebuie totuşi să începeţi prin a medita
asupra unor subiecte accesibile. Fiinţa umană este
astfel concepută încât nu poate trăi în mod normal într-
o lume abstractă. La început, trebuie să vă legaţi deci de
ceva vizibil, tangibil, apropiat, de ceva ce vă place. Ştiţi
că este foarte uşor să vă concentraţi asupra hranei
atunci când nu aţi mâncat de mult timp. Fără să vreţi,
vă asemănaţi cu pisica care se concentrează să prindă
şoarecele. Nu este cazul să faceţi eforturi, fiindcă totul
vine de la sine. De asemenea, priviţi cum un băiat se
concentrează asupra fetei iubite! Da, ore întregi, zile
întregi. Pentru că ea îi place, şi în acest caz nu are
nevoie să facă eforturi. Ce meditaţie! El nu se poate
smulge din ea...
Începeţi însă să meditaţi printr-un subiect plăcut; îl
veţi lăsa apoi deoparte, dar începeţi mai întâi cu ceva
plăcut, ceva tentant... alegând totuşi un subiect
spiritual. Începând cu subiecte care vă atrag, veţi
dezvolta deja în voi înşivă un mijloc, o metodă de lucru,
şi veţi putea apoi abandona aceste subiecte pentru a vă
îndrepta spre nişte regiuni mai îndepărtate, mai
abstracte. Evident, dacă începeţi prin a vă concentra
asupra spaţiului, a timpului, a veşniciei... nu veţi reuşi
mare lucru. Vă veţi putea concentra mai târziu asupra
vidului, a abisului, a neantului, dar începeţi cu nişte
subiecte mai accesibile şi înaintaţi în mod progresiv spre
subiectele abstracte.
În acelaşi timp, eu vă repet, cea mai măreaţă
meditaţie este de a intra în comuniune cu Dumnezeu,
de a te supune Lui, de a vrea să-L serveşti, pentru a nu
deveni decât un instrument în mâinile Lui. În această
fuziune, toate calităţile Domnului, puterea, iubirea,
înţelepciunea şi imensitatea sa vor năvăli puternic în voi
şi într-o bună zi veţi deveni o divinitate. Unii vor spune:
„Cât orgoliu există în dorinţa de a deveni o divinitate!”
Să citească însă Evangheliile! Iisus a spus: „Fiţi, dar, voi
desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit
este”. Nu există ideal mai înalt; Iisus ni l-a dat, dar
creştinii l-au uitat. Mulţi îşi închipuie că este de ajuns
să meargă din când în când la biserică să aprindă o
lumânare, apoi să revină acasă şi să se ocupe de
gospodăria lor, închipuindu-şi că astfel sunt nişte buni
creştini. Ce ideal formidabil! Este sigur că datorită
acestuia, împărăţia lui Dumnezeu nu va veni curând.
Ah, sărmana creştinătate, nu trebuie să ne aşteptăm
prea mult de la fiinţa umană, altminteri vom face
cunoştinţă cu orgoliul ei. Ei bine, eu susţin contrariul:
trebuie să aşezăm în inima, în sufletul, în sufletul
nostru cel mai înalt ideal. Iar acest ideal este să devenim
nişte instrumente absolute în mâinile Domnului, pentru
ca El să gândească, să simtă şi să' acţioneze prin
intermediul nostru. Vă lăsaţi în voia voinţei
înţelepciunii, a luminii, vă aflaţi în slujba luminii, iar
lumina care cunoaşte tot vă va conduce paşii.
Omul se află însă pe pământ, cum ar trebui să
procedeze? Iisus a spus...Vedeţi, eu mă refer mereu la
ceea ce a spus Iisus. El a spus totul, de ce să mai
inventăm ceva după el? El a spus: „Precum în cer şi pe
pământ”. Pe pământ ca şi în cer înseamnă că pământul
trebuie să devină o reflectare a cerului. Iar acest pământ
este pământul nostru, corpul nostru fizic. După ce aţi
făcut deci o lucrare pentru a atinge culmea, trebuie să
coborâţi pentru a organiza totul în corpul fizic.
Nemurirea se află în înalt, lumina se află în înalt,
armonia, pacea, frumuseţea, tot ceea ce este subtil se
află în înalt; iar tot ce se află în înalt trebuie să se
încarneze jos, în planul fizic. Cereţi să deveniţi nişte
servitori ai Domnului, şi în acelaşi timp lucraţi pentru a
forma în voi înşivă celălalt corp denumit corpul luminii,
corpul de slavă, corpul nemuririi, corpul lui Hristos.
Acest corp este menţionat şi în Evanghelii, creştinii însă
nu l-au studiat fiindcă ei nu aprofundează deloc
Evangheliile, nu îi interesează, dar ei se cred buricul
pământului, numai nişte buni creştini nu sunt.
Veţi spune că a te ocupa de pământ nu constituie
un ideal extraordinar, în timp ce hinduşii... Da,
hinduşii, budiştii nu caută altceva decât să părăsească
pământul, acest pământ al suferinţei, al războaielor, al
mizeriilor... Eu ştiu, este filosofia lor, dar nu aceasta
este şi filosofia lui Hristos. Filosofia lui Hristos este de a
face Cerul să coboare pe pământ, adică de a realiza
împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea sa. Iisus lucra
pentru această împărăţie şi a cerut şi discipolilor săi
acelaşi lucru. Pe pământ trebuie deci să lucrăm
începând cu corpul nostru fizic. Iată adevărata filosofie.
Nu mă interesează cum au înţeles alţii.
„Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”...
Dar unde sunt lucrătorii? Oamenii au o altă filosofie în
mintea lor, de aceea ei se vor reîncarna pe acest pământ
până vor face din el o grădină a Paradisului. În acel
moment, ei îl vor părăsi pentru a merge pe alte planete,
lăsând pământul în grija animalelor, care la rândul lor
vor evolua. Nu-i aşa că sunteţi uimiţi?...Oamenii au fost
trimişi pe pământ asemenea unor lucrători pe un
şantier, dar lor nu le pasă şi, în loc să muncească, ei se
distrează. Nu trebuie să ne uităm astfel datoria, ci să ne
gândim zilnic să transformăm pământul într-o grădină a
Raiului. Apoi, Dumnezeu se va pronunţa. El va spune:
„Aţi fost nişte lucrători buni pe ogorul meu. Intraţi deci,
lucrătorii mei, în împărăţia bucuriei şi slavei mele”. Iisus
vorbeşte deopotrivă în Evanghelii despre nişte lucrători
care au fost trimişi să lucreze pe un câmp. Ei bine,
aceşti lucrători suntem tocmai noi. Ce am plantat? Unde
am lucrat?...
 Cunoaşteţi de asemenea pilda servitorilor şi a
talanţilor. Este aceeaşi idee. Servitorul a fost pedepsit
fiindcă şi-a îngropat talanţii. Acest servitor rău îi
reprezintă pe cei care nu au împlinit niciodată vreo
lucrare, care se distrează, care se gândesc numai cum
să se îmbogăţească şi să trăiască mai bine pe pământ.
Aceasta nu are nici o legătură cu filosofia lui Iisus. Noi
am fost trimişi pe pământ pentru a îndeplini o anumită
lucrare, iar apoi Domnul ne va oferi tot, întreg universul
ne va aparţine. Eu sunt trist constatând cum mulţi
oameni care se consideră spiritualişti, ocultişti, mistici,
concep existenţa lor pământeană. Ei se căsătoresc, fac
copii, organizează recepţii, mănâncă şi beau asemenea
oamenilor obişnuiţi. Ce fac ei cu lucrarea pentru care au
fost trimişi pe pământ? Nimic. Iar voi, dacă veţi
pătrunde în sinea voastră, veţi vedea că faptele voastre
nu au nici o legătură cu filosofia lui Hristos.
Eu v-am dat astăzi cele mai bune două subiecte de
meditaţie: cum să vă consacraţi pe deplin slujirii
Divinităţii, şi cum să realizaţi, să concretizaţi, să
materializaţi pe pământ întreg Cerul care se găseşte în
înalt. Sensul vieţii este conţinut în acest două activităţi,
iar ceea ce se află în afara lor are desigur o semnificaţie,
dar nu o semnificaţie divină. Dumnezeu a creat omul
după chipul şi asemănarea sa, El a zămislit omul ca să
devină asemenea Lui. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-L!
Eu am căutat pe parcursul vieţii mele tot ce era mai
bun şi l-am găsit. Dar „a găsi” nu presupune să-ţi
încrucişezi imediat mâinile la piept şi să nu mai faci
nimic. Dimpotrivă, în acel moment trebuie să începem
să lucrăm, pentru că, ce am găsit, trebuie să realizăm şi
aici pe pământ, aşa cum există deja în înalt. Nu este
suficient că am realizat destule lucruri în gând. Trebuie
să le realizăm şi în planul fizic, iar acest lucru este mult
mai greu şi de lungă durată.
Evident, ar mai fi încă multe lucruri de adăugat, dar
ajunge pentru astăzi. Trebuie să înţelegeţi importanţa
meditaţiei, şi mai ales faptul că, pentru a obţine
rezultate, trebuie să vegheaţi asupra gândurilor, a
sentimentelor, a faptelor voastre, adică asupra
întregului vostru mod de viaţă. Începeţi prin a medita
asupra unor subiecte simple, accesibile, ajungând încet-
încet la subiectele cele mai înalte, şi într-o bună zi nu
veţi mai lucra decât pentru a deveni un instrument în
mâinile Domnului şi pentru a realiza Cerul pe pământ.
Nu există ceva mai grandios, mai divin. Este împlinirea
tuturor legilor divine, a întregii înţelepciuni.
Să nu uitaţi niciodată că prin meditaţie aveţi toate
posibilităţile să oferiţi o deschidere eului vostru interior,
această fiinţă misterioasă şi subtilă, astfel ca el să poată
ieşi, să se poată dezvolta, să arunce o privire în spaţiul
infinit pentru a înregistra toate minunile şi a le realiza
apoi în planul fizic. Evident, în marea majoritate a
timpului ceea ce vede, ce contemplă această fiinţă din
noi, nu ajunge până în conştiinţa noastră, dar repetând
des aceste exerciţii, descoperirile pe care ea le face vor
deveni încet-încet conştiente, şi iată că va apare o
comoară care se va instala în noi şi va rămâne veşnic în
posesia noastră.
Trebuie să prindeţi gustul meditaţiei, astfel ca ea să
pătrundă în gândire, în inimă, în voinţă, ca o necesitate,
ca o plăcere fără de care viaţa nu mai are nici savoare,
nici sens. Trebuie să aşteptaţi cu nerăbdare acest
moment, când veţi merge în sfârşit să vă cufundaţi în
veşnicie şi să beţi din elixirul vieţii nemuritoare. Eu nu
observ încă această bucurie şi nerăbdare în voi. Trebuie
să vă asemănaţi cu beţivul care nu se gândeşte decât la
vin, şi în momentul meditaţiei să vă spuneţi: „În sfârşit,
sufletul meu, spiritul meu, inima mea vor putea
îmbrăţişa universul cel puţin pentru câteva clipe şi se
vor găsi faţă în faţă cu imensitatea”.
 II.
Dumnezeu a oferit fiecărei fiinţe pe care El a creat-o
posibilitatea de a-şi găsi hrana convenabilă. Priviţi
numai animalele, există nenumărate specii: insecte,
păsări, peşti, mamifere... şi pentru fiecare natura a
pregătit o hrană diferită, special adaptată. Cum se face
că, numai oamenii nu găsesc ceea ce au nevoie?
Desigur, fiecare ştie unde poate găsi hrana fizică. Dar
nu ştie unde poate găsi hrana psihică, spirituală. Totuşi,
ea este distribuită şi în acest caz peste tot în univers,
trebuie numai să cunoaştem regiunea unde putem găsi
ce căutăm.
Dacă vă veţi aventura într-o regiune mlăştinoasă,
infestată de ţânţari, de viespi şi de şerpi, evident că îi
veţi întâlni. Dar ca să întâlniţi vulturi, trebuie să mergeţi
la munte. Simţiţi nevoia de a contempla frumuseţea, dar
trăiţi într-o mansardă: trebuie să ieşiţi afară şi să vă
plimbaţi într-o pădure, într-o grădină sau pe malul
mării. Dacă vreţi să vă instruiţi, trebuie să mergeţi la
universitate sau într-o bibliotecă. Pentru fiecare cerinţă,
trebuie să găsiţi regiunea corespunzătoare. Este
adevărat în planul material, şi este deopotrivă adevărat
şi în planul spiritual. De aceea, discipolii unei Şcoli
Iniţiatice consacră zilnic o perioadă de timp meditaţiei
pentru a vizita regiunile lumii invizibile, deoarece ei ştiu
că vor putea găsi acolo tot ceea ce au nevoie pentru
echilibrul, înălţarea, ascensiunea lor spirituală.
Veţi spune: „Dar cum să găsim aceste regiuni? Cine
poate să ni le indice? În planul fizic există cel puţin cărţi
de geografie cu hărţi şi tot soiul de informaţii, există
atlase, enciclopedii... Dar cum te poţi orienta în lumea
invizibilă?” Ah, iată exact ceea ce nu ştiţi: în domeniul
psihic se produce un fenomen analog celui care îi
permite unui radiestezist să găsească de exemplu o
persoană cu ajutorul unui „martor” (o şuviţă de păr sau
o haină ce a aparţinut acelei persoane). Radiestezia este
bazată pe legea afinităţii. În acest caz, ceea ce serveşte
drept martor este gândul vostru care, prin afinitate, va
întâlni în spaţiu elementele ce îi corespund. Planul
spiritual este astfel organizat încât simplul fapt că te
gândeşti la o anumită persoană, la o anumită regiune
sau element, îţi permite să atingi direct acea persoană,
acel element, oricare ar fi locul în care ele se găsesc. Nu
este deci necesar să cunoşti neapărat locul, ca în planul
fizic unde ai nevoie de hărţi şi de indicaţii precise.
În planul spiritual, în planul divin, nu este necesar
să efectuaţi cercetări, este suficient să vă concentraţi
puternic gândul pentru ca el să vă conducă exact acolo
unde doriţi. Vă gândiţi la sănătate, sunteţi deja în
regiunea sănătăţii... Vă gândiţi la iubire, vă aflaţi deja în
regiunea iubirii...Vă gândiţi la muzică, vă găsiţi în
regiunea muzicii...Iar dacă sunteţi sensibili, dacă sunteţi
înzestraţi, captaţi chiar nişte ecouri ale acestei muzici
celeste. Să nu vă închipuiţi că marii compozitori
„inventau” muzica pe care o compuneau. Nu, ei
transcriau ceea ce auzeau în înalt, iar adesea nici măcar
nu puteau transcrie ce auzeau, fiindcă pe pământ nu
există sunete sau acorduri capabile să reproducă cu
adevărat muzica regiunilor sublime. Aceeaşi dificultate
există şi pentru pictori, pentru poeţi, pentru toţi artiştii,
pentru că omul nu este încă pregătit să capteze şi să
transmită frumuseţea lumii divine. El nu este încă
pregătit, dar poate reuşi dacă efectuează o adevărată
lucrare spirituală pentru a înlocui din sinea sa toate
particulele care sunt vechi, întunecate, uzate, prin
particule cereşti, pure, luminoase.
Veţi replica: „Dar cum şi unde să găsim aceste
particule? Tocmai v-am explicat, gândul însuşi se ocupă
să le găsească. Din momentul în care vă gândiţi la
aceste noi particule şi vi le imaginaţi în toată
subtilitatea, puritatea, luminozitatea lor, le veţi atrage,
iar celelalte sunt efectiv înlăturate şi înlocuite. Desigur,
nu veţi reuşi imediat, aceasta depinde de intensitatea
iubirii voastre, de credinţa voastră, de lucrarea voastră,
dar într-o bună zi toate aceste particule care nu vibrau
în armonie cu regiunile celeste vor fi înlocuite şi veţi
ajunge să captaţi, să sesizaţi realităţile cele mai
minunate din univers.
De când ştiinţa a descoperit că întreg cosmosul este
străbătut de unde care ne aduc mesaje sonore, ea se
străduieşte să pună la punct aparate din ce în ce mai
sensibile pentru a le capta. Ceea ce ea nu ştie, este că
aceste aparate există din totdeauna în fiinţa umană.
Fiindcă Creatorul care a pregătit omul pentru un viitor
de o bogăţie indescriptibilă, a aşezat în el nişte aparate,
nişte antene capabile să sesizeze şi să transmită
întreaga inteligenţă şi splendoare a creaţiei sale. Dacă
pentru moment omul nu a reuşit încă, înseamnă că el
nu a lucrat în acest sens, nu exersează, şi nici măcar nu
cunoaşte toate aceste posibilităţi. Dar ele există, toate
aparatele se găsesc în sinea sa şi aşteaptă momentul să
fie declanşate. Aceste aparate sunt chakrele şi anumiţi
centri ai sistemului nervos, ai creierului, ai plexului
solar. Dar pentru moment, toate aceste aparate atât de
perfecţionate dormitează: omul este incapabil să capteze
mesajele care vin din toate punctele universului, din
cele mai îndepărtate constelaţii. De altfel, într-o anumită
măsură este preferabil, pentru că aceste mesaje sunt
într-un număr atât de mare, încât în situaţia actuală,
acela care ar reuşi să le recepţioneze ar înnebuni sau ar
muri pe loc. Acestea nu vor mai fi periculoase atunci
când omul va reuşi să se întărească suficient în sinea
sa, pentru a putea rezista.
Să privim o imagine. Aţi văzut cum se dezvoltă
dovleacul? La început, el este suspendat de o tijă mică
ce poate fi cu uşurinţă ruptă. Dar pe măsură ce
dovleacul creşte, mica tijă se întăreşte rezistând unei
greutăţi de mai multe kilograme. Acelaşi fenomen se
produce şi cu fiinţa umană. Pe măsură ce, în meditaţiile
sale, ea ajunge să sesizeze aceşti curenţi cosmici, ceva
începe să lucreze în ea pentru a-i putea permite să
reziste tuturor tensiunilor. Dar aceasta trebuie să se
facă în mod progresiv. Unii oameni se expun unor grave
dezechilibre dorind să obţină imediat totul, să-şi
dezvolte dintr-odată toate capacităţile. Un medic a
recomandat un medicament unui bolnav: acesta trebuia
să ia zece picături pe zi din acel medicament timp de o
lună. „O lună, îşi spuse bolnavul, dar este prea mult!” El
a băut întreg conţinutul flaconului într-o zi şi... a murit!
Ah nu, trebuie să procedaţi cu răbdare, în mod regulat,
iar în acel moment organismul reuşeşte să se întărească
şi devine din ce în ce mai capabil să reziste tensiunilor.
Iată deci esenţialul a ceea ce trebuie să cunoaşteţi:
aveţi posibilităţi să captaţi prin meditaţie toate
elementele universului de care aveţi nevoie. Gândul se
ocupă să găsească aceste elemente conform legii
afinităţii. Exact acelaşi lucru se întâmplă cu fiinţele
umane: atunci când vă gândiţi la o persoană, chiar dacă
ea se află la capătul pământului, printre cele câteva
miliarde de indivizi care se găsesc pe pământ, gândul
vostru se va îndrepta direct spre acea persoană la care
vă gândiţi, şi nu spre alta. Este ca şi cum gândul vostru
ar fi fost magnetizat pentru a atinge cu precizie acea
persoană.
 De acum înainte, atunci când doriţi să obţineţi un
element din univers sau să atingeţi o entitate, gândiţi-vă
deci la acel element sau la acea entitate, fără să vă
preocupaţi de locul unde se găsesc: gândul vostru va
ajunge direct la ele. Asemenea câinilor cărora li se dă să
miroasă o anumită haină sau o batistă aparţinând unei
persoane. Acel obiect este impregnat cu emanaţiile
persoanei, iar câinele este capabil să o descopere la
câţiva kilometri... Mirosul este atât de subtil, dar câinele
se îndreaptă neabătut printre sute de persoane şi se
opreşte numai la cea pe care trebuie să o găsească. Este
exact ceea ce face şi gândul vostru care va găsi în spaţiu
nu numai elementele, ci şi fiinţele vizibile sau invizibile
care vă pot întări, lumina sau ajuta.