La om, procesul de digestie începe în gură, se continuă, apoi, în stomac (gaster), intestinul

subțire, cu segmentele: duodenum, jejunum și ileum (absorbția hranei producându-se numai la

nivelul intestinului subțire).

1. În gură, hrana este triturată mecanic, cu ajutorul dinților, și amestecată cu salivă, care
asigură alunecarea bolului alimentar prin esofag (Oesophagus) în stomac. Saliva este
produsă de către glanda parotidă (Glandula parotidea), glanda sublinguală (Glandula
sublingualis) și glanda submandibulară (Glandula submandibularis), secreția salivară
conține enzima ptialină (amilaza salivară), care desface moleculele mari de
polizaharide în molecule mai mici de oligozaharide (de exemplu, desface amidonul în
maltoză).
2. În stomac este un mediu acid (pH 2), prin acidul clorhidric produs de mucoasa
gastrică, la acest nivel se distrug germenii infecțioși și se produce denaturarea
proteinelor; pepsina desface moleculele de proteine în molecule mai mici de peptide
sau colagen (parte componentă esențială a țesutului conjunctiv). De asemenea, în
stomac este factorul care contribuie la favorizarea vitaminei B12, la nivelul ileumului.
Prin mișcările peristaltice ale stomacului, hrana, parțial digerată, (Chymus), va fi
dirijată spre orificiul piloric (M. sphincter pylori), de unde ajunge în duoden.
3. Intestinul subțire este segmentul cel mai important de absorbție a hranei, în duoden,
aciditatea produsă de sucul gastric este neutralizată, prin bilă (produsă de ficat), și prin
secreția pancreasului (amilaza pancreatică). De asemenea, în intestinul subțire este
continuat procesul de digestie din gură, prin desfacerea mai departe a zaharidelor prin
enzimele lactază, maltază, sucrază, în molecule și mai mici de glucoză, fructoză,
galactoză și manoză, molecule care pot fi deja absorbite prin peretele intestinului
subțire. Proteinele, parțial digerate în peptide, vor fi descompuse de enzima peptidază
(tripsină, chimotripsină și carboxipeptidază) în aminoacizi, care la fel pot fi absorbiți,
prin peretele intestinal. Grăsimile sau lipidele, care apar sub formă de picături, vor fi la
început emulsionate de bilă și lecitină în soluții cu particule mai mici, care vor fi
descompuse de enzima lipază, în acizi grași (monogliceride), care pot traversa peretele
intestinal, care este lipofil. Numai 80 % din hrană este valorificată de organism, în
procesul de digestie, absorbția se produce printr-un proces de difuzie, favorizat de așa
numită pompa osmotică a ionilor de sodiu și potasiu (Na+, K+), care funcționează prin
diferența de concentrație din sânge față de conținutul intestinal.
4. Intestinul gros (Intestinum crassum), resoarbe 19 % apă, din resturile de hrană
nedigerate sosite din intestinul subțire, aceste resturi fiind, apoi, eliminate prin rectum
și apoi anus.
5. Durata digestiei la om poate dura, după natura hranei, între 33 și 42 de ore. Resturile
ajunse în rectum, pot rămâne până la 5 zile, unde, de fapt, nu mai are loc nici un
proces de digestie.
Sistemul digestiv
Detalii

Ce se întâmplă cu hrana odată introdusă în cavitatea bucală? Care

este structura sistemului digestiv şi care este rolul acestuia? În ce fel
intervin ficatul şi pancreasul în digestie? Care este rolul intestinelor?
Cât din ceea ce mâncăm este eliminat de către organism?

 Rolul sistemului gastrointestinal, SGI, este acela de a digera mâncarea şi de a absorbi

nutrienţii, sărurile şi apa în scopul hrănirii organismului.

Digestia este procesul de descompunere a alimentelor ingerate în componente simple ce pot fi

absorbite de către organism pentru construirea şi hrănirea celulelor, precum şi pentru
obţinerea energiei necesare activităţilor zilnice. Se realizează cu ajutorul secreţiilor diferitelor
organe implicate în digestie şi al motilităţii (activitatea muşchilor SGI de amestecare şi
împingere a hranei către capătul tractului digestiv).

Absorbţia reprezintă trecerea nutrienţilor, sărurilor şi a apei din intestin în sânge ori limfă prin
intermediul epiteliului sistemului gastro-intestinal.

 Compunerea sistemului digestiv:

Tractul gastrointestinal (canalul alimentar):

 gura
 esofagul
 stomacul
 intestinul subţire: duoden, jejun şi ileon
 intestinul gros

Organe auxiliare:

 dinţii
 limba
 vezica biliară
 glandele salivare
 ficatul
 pancreasul

 
Intestinul subţire este un tub de muşchi şi membrane intestinale, ce stă strâns răsucit în
cavitatea abdominală, care poate ajunge la o lungime de 6m. Este compus din trei părţi:
duodenul, jejunul şi ileonul. Intestinul gros are o lungime de 1,5 m şi o lăţime de 6,5 cm. Este
împărţit în 4 secţiuni: cecum, colon, rect şi canalul anal.

 
 Motilitatea

Motilitatea– este mişcarea muşchilor tractului gastrointestinal ce amestecă şi împinge hrana

de la gură către capătul tractului. Laringele – parte a căilor respiratorii aflată între trahee şi
faringe. Are rolul de a produce sunetele prin intermediul glandelor vocale şi de a preveni
intrarea hranei, prin intermediul epiglotei, în căile respiratorii. Faringele – parte a gâtului
aflată în spatele gurii şi a cavităţii nazale.

În esofag au loc două mişcări de motilitate, primară şi secundară. În cazul în care prin
mişcarea peristaltică bolul este blocat în esofag, sistemul nervos central declanşează
motilitatea secundară şi împinge bolul în stomac. Hrana, o dată ajunsă în intestine, este
împinsă cu viteze diferite în interiorul intestinelor, prin mişcări asemănătoare unor unde cu o
frecvenţă de 12 mişcări/minut în duoden şi 9 mişcări/minut în ileon.

 Cum se desfăşoară digestia?

Digestia implică mestecare hranei, transmiterea acesteia de-a lungul tractului digestiv şi
descompunerea moleculelor de hrană în molecule mai mici ce pot fi asimilate de organism. În
gura se formează bolul alimentar care este împins prin faringe în esofag, iar de aici în stomac.
O dată ajuns în stomac, bolul este amestecat cu sucul gastric, formând chimul. Chimul este
împins, prin contracţii ale muşchilor stomacului, prin duoden, în intestinul subţire. Aici
sucurile intestinale continuă descompunerea macromoleculelor, iar prin epiteliul intestinal
(membrana ce acoperă intestinul) substanţele nutritive rezultate din digestie sunt absorbite în
sânge.
 

Digestia se face la nivelul monozaharidelor. Enzimele din tractul intestinal descompun hrana
în particule: grăsimi, proteine şi carbohidrați. Carbohidrații sunt: amidonul (polizaharidă) ce
este descompus în glucoză, dizaharidele (descompusă în glucoză şi fructoză, lactoza-
descompusă în glucoză şi galactoză şi maltoza-descompusă în glucoză). Proteinele sunt
digerate ca aminoacizi şi mici lanțuri de peptide de 2 ori 3 aminoacizi. Grăsimile sunt
constituite din trigliceride şi sunt digerate ca monogliceride şi acizi graşi.

Este recomandat de către doctorii nutriționişti ca aproximativ 60% din totalul caloriilor zilnice
să fie luate din carbohidrați. Alimente care conțin carbohidrați sunt: pâinea, cartofii, legumele,
orezul, fructele. Aceste produse conțin atât amidon, cât şi fibre.

Grăsimile reprezintă o sursă de energie a organismului. Primul pas în digestia grăsimilor este
dizolvarea acestora la nivelul cavității intestinale. După descompunere  grăsimile sunt
transferate în sânge, prin intermediul căruia ajung în diferite părți ale corpului unde sunt
stocate pentru un eventual uz ulterior.

Sucurile digestive

Glandele salivare produc o enzimă ce începe transformarea amidonului din hrană în particule
mai mici. Apoi, în stomac, mucoasa stomacală produce sucul gastric şi enzime ce digeră
proteinele. După ce stomacul împinge amestecul rezultat de primele faze ale digestiei în
intestinul subțire, hrana este amestecată cu substanțele produse de alte două organe:
pancreasul şi ficatul. Pancreasul produce un suc ce conține o serie de enzime care descompun
carbohidrații, grăsimile şi proteinele. Ficatul eliberează bila. Bila este stocată în perioada
dintre mese în vezica biliară. La ora mesei, vezica biliară transferă bila în intestine unde
grăsimile sunt descompuse. După ce grăsimile sunt astfel descompuse, enzime produse de
pancreas ori de glande ale pereților intestinelor digeră particule rezultate.
 

„Supapele sistemului digestiv”

Organele sistemului digestiv sunt separate de sfinctere, muşchi circulari asemănători unor
valve:

 sfincterul esofagului superior – previne intrarea aerului în esofag

 sfincterul esofagului interior – previne reintrarea conţinutului gastric în esofag, cu
excepţia situaţiei când este declanşat actul vomitiv
 sfincterul piloric – controlează viteza golirii conţinutului stomacului
 sfincterul ileonului – ce separă intestinul subţire de cel gros
 sfincterul anal

Rolul glandelor auxiliare

Glandele auxiliare sunt cele salivare, ficatul, prin funcţia sa de producere a bilei prin
intermediul celulelor hepatice (bila, stocată în vezica biliară, este necesară în digestia şi
absorbţia grăsimilor) şi pancreasul, care produce un suc digestiv ce conţine enzime necesare
digestiei şi bicarbonat pentru neutralizarea acidului chimului.

Pancreasul secretă sucul pancreatic (un lichid incolor) care este transmis prin doua canale în
duoden. Pancreasul începe să producă sucul imediat după ce hrana a fost introdusă în gură. De
asemenea, pancreasul produce insulina şi glucagonul.

Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 - 2kg), este situat in partea dreapta superioara a
abdomenului, sub diafragma. Acesta are un rol esenţial în asimilarea produselor ingerate.
După ce are loc absorbţia prin epiteliul intestinal, sângele purtător al substanţelor absorbite
ajunge la ficat unde sunt filtrate. În urma filtrării unele substanţe sunt considerate periculoase
ori inutile; o parte din acestea sunt folosite pentru producerea bilei. Ficatul decide cum
substanţele nutritive vor ajunge în restul organismului şi care dintre acestea vor rămâne pe
post de rezervă de energie. De asemenea, ficatul stochează unele vitamine şi zahărul folosit de
către organism pentru producerea energiei.

 Controlul procesului digestiv

Sistemul nervos autonom, hormonii şi alţi mesageri chimici controlează motilitatea şi secreţia
sistemului gastrointestinal pentru maximiza digestia şi absorbţia.

Hormoni: molecule ce acţionează ca mesageri chimici pentru a regla anumite funcţii ale
corpului.

Neurotransmiţători: o substanţă chimică ce transmite impulsuri nervoase de-a lungul unei

sinapse.

Sistemul nervos somatic: parte a sistemului nervos periferic ce primeşte informaţia de la

piele, muşchi, încheieturi etc.

Sistemul nervos autonom: parte a sistemului nervos ce inervează muşchii cardiaci, muşchii
involuntari (stomac, intestine) şi glandele.

Controlul proceselor digestive este de trei tipuri: cefalic, gastric şi intestinal. Controlul cefalic
gestionează receptorii pentru vedere, miros, gust, iniţiază reflexele ce produc salivaţia,
producerea sucului gastric şi contracţiile gastrice. Toate acestea sunt mediate de nervul vag.
Controlul gastric se referă la iniţierea acelor reflexe ce produc secreţii gastrice şi măresc
motilitatea gastrică. Controlul intestinal face ca o dată cu intrarea în intestine a chimului să fie
iniţiate reflexe ce duc la secreţia de bicarbonat, enzime digestive, bilă şi să se declanşeze
contracţii intestinale. Reflexe inhibitorii reglează golirea gastrică pentru a favoriza digestia şi
absorbţia ce au loc în intestinul subţire.

Hormonii gastrointestinali sunt lanţuri de aminoacizi din clasa peptidelor şi reglează

activitatea sistemului digestiv. Aceştia sunt:

 Gastrina: este secretată de celulele G din stomac. Stimulează secreţia acidului

clorhidric ce sterilizează chimul şi ajută la digestia proteinelor din stomac.
 CCK: este secretat de celulele I din duoden şi jejun. Obligă  vezica biliară să se
contracte şi să elibereze bilă în intestinul subţire şi inhibă mutarea chimului în duoden
şi intestine.
 Secretina: este produsă în duoden de celulele S. Stimulează ficatul şi pancreasul să
elibereze bicarbonat în intestinul subţire şi inhibă secreţia acidului gastric.
 GIP: este secretat de duoden şi jejun. În prezenţa glucozei, stimulează eliberarea
insulinei (hormon ce reglează nivelul glucozei din sânge) de către pancreas.
 Motilina: este produs de duoden şi jejun  şi stimulează migrarea conţinutului
intestinului subţire către cel gros.

Ce intră şi ce iese din organism

Să zicem că ingerați într-o zi 1000g de hrană şi 2 litri de apă. Aproximativ 1,5 litri de salivă
sunt secretați pentru aceasta. Stomacul, la rândul lui, produce 2 litri de suc gastric. Pancreasul
secretă 1,5 litri de fluid pancreatic. Ficatul secretă 0,5 litri de bilă. Intestinul subțire secretă
1,5 litri de diverse fluide.
În intestinul subțire se absoarbe 750 grame din 1000 g de hrană ingerată şi aproximativ 8,5
litri din lichidele secretate. O parte mică se absoarbe şi prin intestinul gros. Ce se elimină?
Aproximativ 50 g din hrană şi 0,15 din fluide.