Universitatea Hyperion, București

Facultatea de Stiinte Economice

TEORIA JOCURILOR

Profesor coordonator: Realizator:

Conf. univ. dr. Cristina Burghelea Maciuceanu Stefan Andrei
FB ID
 CUPRINS

1. Introducere in teoria jocurilor

2. Rationalitatea

3. Clasificarea jocurilor

4. Echilibrul lui Nash

4.1 Strategii pure

4.2 Strategii mixte

4.3 Exemplu

5. Dilema Prizonierilor

5.1 Definitia strategiei dominante

5.2 Definitia echilibrului strategiei dominante

5.3 Problemele Dilemei Prizonierilor

6. Teoria Jocurilor si Razboiul Rece

7. Bibliografie

1
 1. Introducere in teoria jocurilor

În lumea afacerilor de azi competiția joacă un rol foarte important. Strategiile adoptate
de indivizi sau organizații pot afecta profund cursul și rezultatul propriilor noastre decizii. În
industria constructoare de autovehicule, de exemplu, strategia introducerii unor noi opțiuni de
către unul dintre competitori va afecta profitabilitatea tuturor competitorilor de pe piață. În lumea
afacerilor de azi nu pot fi luate decizii fără considerarea răspunsului celorlalte firme de pe piață.

Teoria jocurilor este o ramură a matematicii aplicate care abordează problema

comportamentului optim în jocurile cu două sau mai multe persoane, într-un cadru descris de un
ansamblu de reguli precise care stabilesc posibilitățile de acțiune ale fiecărui jucător, precum și
modul cum li se acordă acestora, în final, anumite valori. Teoria jocurilor reprezintă un model
abstract de luare a deciziilor, nu trebuie confundat cu o explicație de luarea a unei decizii în
realitatea socială. Punctul comun al tuturor jocurilor imaginat în cadrul teoriilor este ideea de
strategie. Teoria jocurilor reprezintă o abordare interdisciplinară a studiului comportamentului
uman. Cele mai implicate discipline, în teoria jocurilor, sunt matematica și economia, dar și alte
științe sociale și comportamentale. Pionerii acestei teorii sunt considerați a fi John von Neumann
și Oscar Morgenstern prin lucrarea ”Theory of games and economic behavior”.

În exemplele virtuale imaginate de diverși teoreticieni, prin joc se înțelege o situație

care implică doi sau mai mulți decidenți, numiți jucători care sunt puși în fața situației de a-și
alege o strategie pentru a-și maximiza recompensele primite ca urmare a propriilor acțiuni
raportate la mutările celorlalți. În aceste jocuri jucătorii au interese opuse, în totalitate sau parțial,
acest aspect cauzând un anumit comportament și o anumită strategie în abordarea jocului.
Strategiile sau combinațiile de strategii ale jucătorilor sunt recompensate cu un anumit câștig. La
finalul jocului are loc o comparare a rezultatelor și o corelare a acestora cu strategiile efectuate.
Strategia este modul de acțiune ales de fiecare jucător (individuală) sau de toți jucătorii (strategia
jocului).

Inițial teoria jocului a fost utilizată în planificarea strategiilor în cel de al doilea Război
Mondial. De atunci teoria jocului a fost folosită în numeroase situații implicând negocierile
sindicale, de afaceri sau de altă natură.Teoria jocului însă, continuă să fie importantă și astăzi.

2
 În 1994, John Harsanui, John Nash și Reinhard Selton au primit premiul Nobel in
economie pentru contribuția lor la dezvoltarea teoriei jocului. Nash a dezvoltat conceptul de
echilibru Nash ca și celebra situație de negociere care de asemenea îi poartă numele, reperele
teoriei moderne a jocului.

2. Rationalitatea

Veriga lipsa dintre economia neoclasica si teoria jocurilor este rationalitatea. Economia
neoclasica este bazata pe presupunerea ca fiintele umane sunt 100% rationale in alegerile
economice. Fiecare persoana isi maximizeaza propriile recompense (profit, venit sau beneficii
subiective), in functie de circumstantele de alese de ea sau care ii sunt impuse. Aceasta ipoteza
serveste unui scop dublu in studierea alocarii resurselor. In primul rand restrange gama de
posibilitati. Comportamentul rational absolut este mai usor de anticipat decat cel irational. Si in
al doilea rand ofera un criteriu de evaluare a eficientei unui sistem economic. Daca sistemul se
indreapta spre o reducere a recompenselor fata de unele persoane, fara sa produca mai mult
decat recompensele celorlalti “jucatori” (costurile sunt mai mari decat beneficiile) atunci e clar
ca exista o problema.

In economia neoclasica, individul rational e expus unui anumit sistem de institutii ce

include dreptul de proprietate, bani si piete cu nivel mare de competitie. Acestea sunt unele
dintre “circumstantele” ce trebuiesc luate in considerare de o persoana ce doreste sa isi
maximizeze recompensa. Implicatiile dreptului proprietatii, a unei economii monetare si a unei
piete competitive ideale il fac pe individ sa nu ia in considerare interactiunea sa cu alti
indivizi. Acel individ ia in considerare doar situatia sa si “conditiile pietei”.

Acest lucru duce la doua probleme. Prima din ele limiteaza aplicatiile teoriei. Acolo
unde competitia e restrictionata (dar nu exista monopol) sau acolo unde drepturile de proprietate
nu sunt definite complet, teoria economiei neoclasice nu poate fi aplicata. Iar economia

3
neoclasica nu a realizat nici o extensie recunoscuta a acestei teorii care sa cuprinda aceste cazuri.
Deciziile luate in afara economiei monetare erau si ele problematice.

Teoria jocurilor era destinata acestei probleme: sa asigure o teorie a comportamentului

economic si strategic atunci cand oamenii interactioneaza mai degraba direct, decat prin
“intermediul pietii”. Prin urmare, teoria jocurilor se adreseaza interactiunilor serioase. In cadrul
acestor interactiuni serioase, ca si in cadrul unui joc, alegerile individului sunt in esenta alegeri
strategice, iar finalitatea lor depinde de strategiile alese de fiecare participant in parte.

In teoria economiei neoclasice, a alege rational inseamna maximizarea recompensei

proprii. Dintr-un anumit punct de vedere seamana cu o problema de matematica: alegerea
activitatii care maximizeaza recompensa intr-o anumita situatie. Dar in cazul teoriei jocurilor,
problema este mult mai complexa, deoarece rezultatul final nu depinde doar de strategiile proprii
si de “conditiile pietei”, rezultatul final depinde in mod direct si de alegerile facute de ceilalti.

3. Clasificarea jocurilor

Respectând regulile, fiecare jucător urmărește o manieră de acțiune pentru optimizarea

câștigului său. Clasificarea jocurilor se face după o serie de criterii cum ar fi:

 Numărul jucătorilor

 Numărul mutărilor (de acțiuni succesive la care are dreptul fiecare jucător)

 Numărul posibilităților de acțiune ale fiecărui jucător (finit sau infinit)

 Cantitatea informației pe care o deține fiecare jucător asupra acțiunilor proprii sau ale
celorlalți jucători:

◦ Joc fără informație

◦ Joc cu informație parțială

4
 ◦ Joc cu informație completă

 Modul de repartizare a câștigurilor:

◦ Joc cu sumă nulă

◦ Joc cu sumă nenulă constantă

 In funcție de comunicarea dintre jucători

 In funcție de posibilitatea stabilirii unor alianțe între jucători

4. Echilibrul lui Nash

Echilibrul lui Nash este un termen central al teoriei matematice a jocului. Prin jocuri
este descrisă o stare a echilibrului strategic, plecând de la care un jucător nu are nici un avantaj,
schimbând de unul singur strategia. Definiția si demonstrarea existenței echilibrului Nash au fost
făcute in anul 1950 în disertația publicată de matematicianul Jhon Forbes Nash Jr.

4.1 Strategii pure

Printr-un echilibru Nash într-o strategie pură întelegem un profil strategic

la care strategia fiecărui jucător i este răspunsul cel mai bun la

strategiile alese de ceilalți jucători. Cu condiția că toți ceilalți jucători rămân strict fideli

strategiei alese, pentru jucătorul i nu există astfel încât jucătorului i să i se promită o

recompensă mai mare:

Se mai spune că recompensa jucătorului nu se poate îmbunătăți, atunci când o singură

parte deviază.

Dacă există un joc în formă strategică, echilibrele Nash în strategiile pure sunt
exprimate prin următorul algoritm:

5
 1. Se optimizează alegerea jucătorului i=1,...,n pentru orice strategii fixe ale tuturor
celorlalți jucători: se marchează recompensele pe care jucătorul i le poate atinge în
aceste condiții. Aceasta se repetă pentru toate combinațiile de strategii posibile ale
altor jucători.

2. Se implementează 1. pentru toți jucătorii.

Atunci, echilibre Nash sunt exact combinațiile de strategii, pentru care toate
recompensele sunt marcate. Acest procedeu este potrivit doar pentru un număr redus de jucători
și de strategii.

4.2 Strategii mixte

În anumite cazuri se permite jucătorilor să nu rămână fideli unei anumite strategii, ci

unei distribuții probabilistice cu care σi se extrage aleator din . Este finit sau cel puțin se
poate număra, atunci distribuția probabilistică poate fi descrisă printr-un vector, unde este

probabilitatea ca strategia să fie aleasă.

Dacă strategia mixtă este un echilibru Nash, atunci e valabil:

4.3 Exemplu
Fie următorul joc, dat în formă normală:

Jucătorul 2

stânga mijloc dreapta

Jucătorul 1 sus 4, 2 1, 1 2, 0

mijloc 2, 3 1, 1 1, 4

6
 dedesubt 3, 0 0, 2 1, 3

Atunci, algoritmul funcționează după cum urmează:

 i = 1:
◦ se dă: jucătorul 2 joacă dreapta: Pentru jucătorul 1 sus este optim – 2 este marcat
◦ se dă: jucătorul 2 joacă mijloc: sus și mijloc este optim – cei doi 1 sunt marcați
◦ se dă: jucătorul 2 joacă stânga: sus este optim – 4 este marcat
 i = 2:
◦ se dă: jucătorul 1 joacă sus: Pentru jucătorul 2 stânga este optim – 2 este marcat
◦ se dă: jucătorul 1 joacă mijloc: dreapta este optim – 4 este marcat
◦ se dă: jucătorul 1 joacă dedesubt: dreapta este optim – 3 este marcat

Un echilibru Nash clar este deci strategia care conduce la recompensa 4, 2.

În cazul în care trebuie verificat dacă un tuple de strategii mixte este echilibru Nash,
algoritmul de mai sus funcționează (trebuie variate, la pasul 1, doar strategiile pure ale celorlalți
jucători, deoarece distribuțiile probabilistice arbitrare asupra acestora nu pot să conducă la
recompense mai mari).
Prin această metodă se pot identifica și strategiile strict dominante: acele strategii pentru
care nu au fost marcată vreo recompensă.

5. Dilema Prizonierilor

A.W. Tucker aduce o metafora proprie numita Dilema Prizonierilor. Aceasta dilema ce
nu ocupa mai mult de o pagina, ar putea foarte bine sa fie cea mai influenta singura pagina a
stiintelor sociale din cea de a doua jumatate a secolului al XX-lea. Aceasta inovatie remarcabila
nu a aparut intr-o lucrare de doctorat sau de cercetare, ci intr-o sala de clasa. In anul 1950 in timp
ce se adresa unei audiente de psihologi ai Universitatii Stanford, Tucker a creat acest exemplu in
incercarea de a arata cat de dificila e analiza “unor anumite jocuri”.
Doi spargatori, Bob si Al, sunt prinsi de politie. Sunt separati si fiecaruia dintre ei ii sunt
prezentate acelasi set de alegeri:
 daca nici unul dintre ei nu marturiseste fapta, atunci politistii ii vor acuza de
port ilegal de arma si vor fi inchisi pentru un an.

7
  daca ambii marturisesc si se incrimineaza reciproc, amandoi vor fi
condamnati la 10 ani de inchisoare.
 dar daca unul dintre ei marturiseste fapta si il incrimineaza pe celalalt, iar
celalalt nu marturiseste; atunci cel care a colaborat va fi eliberat, iar celalalt
va fi condamnat la 20 de ani de inchisoare.
Exista doar 2 strategii posibile: a marturisi sau a nu marturisi. Recompensele (in cazul de
fata penalitati) vin sub forma sentinelor.
Cum putem rezolva acest joc? Care e strategia “rationala” daca ambii vor sa reduca la
minim perioada petrecuta in inchisoare? Al ar putea privi asa: “Se pot intampla doua lucruri: Bob
marturiseste sau Bob nu marturiseste. Sa presupunem ca Bob marturiseste. In cazul asta sunt
condamnat la 20 de ani daca nu marturisesc si 10 ani daca marturisesc, deci e mai bine sa
marturisesc. Pe de alta parte daca Bob nu marturiseste si nici eu nu marturisesc atunci suntem
condamnati la 1 an. Dar daca eu marturisesc atunci sunt liber. Oricum ar fi e mai bine sa
marturisesc.”
Dar Bob la randul sau poate gandi si el asa si e foarte probabil ca o face – deci amandoi
marturisesc si sunt condamnati la 10 ani de inchisoare. Dar daca s-ar comporta “irational” si ar
pastra tacerea, atunci ar putea scapa doar cu un an de inchisoare. Ceea ce s-a intamplat aici e
caderea celor 2 prizonieri in ceea ce numim “echilibrul strategiei dominante”.

5.1 Definitia strategiei dominante

Lasati un jucator individual al unui joc sa evalueze separat fiecare dintre combinatiile
strategice pe care e posibil sa le infrunte, iar pentru fiecare combinatie sa isi aleaga propria
strategie ce ii ofera recompensa maxima. Daca aceeasi strategie este aleasa  pentru fiecare dintre
combinatiile strategice diferite pe care le infrunta, atunci aceasta strategie este numita strategia
dominanta a jucatorului.

5.2 Definitia echilibrului strategiei dominante

8
 Daca intr-un joc, fiecare jucator are o strategie dominanta si o foloseste, atunci acea
combinatie de strategii dominante si a recompenselor corespondente constituie echilibrul
strategic dominant al jocului. In cadrul jocului Dilema Prizonierilor, a marturisi e strategia
dominanta, iar cand ambii prizonieri marturisesc, acesta e echilibrul strategic dominant.

5.3 Problemele Dilemei Prizonierilor

Acest rezultat remarcabil – ca ratiunea individuala duce la inrautatirea situatiei ambilor

indivizi – a avut un impact major asupra stiintelor sociale moderne. Exista multe interactiuni in
lumea moderna care sunt asemanatoare, de la cursa inarmarilor, pana la ambuteiaje si poluare.
Acestea sunt interactiuni diferite in detaliu, dar sunt interactiuni in cadrul carora actiunile
individuale rationale duc la rezultate inferioare pentru indivizii implicati. Dilema Prizonierilor ne
sugereaza felul in care e posibil sa decurga lucrurile.

Sa nu uitam totusi ca aceasta dilema reprezinta sub forma unui concept foarte simplificat
si abstract multe dintre aceste interactiuni. Exista o serie de probleme ce pot fi ridicate:

Dilema Prizonierilor e un joc de doua persoane, dar multe din aplicatiile acestei idei
implica interactiuni cu numere mari de persoane. Se presupune ca nu exista nicio forma de
comunicatie intre prizonieri. Daca ar putea comunica, ar putea aplica o strategie comuna cu un
rezultate diferite. In Dilema Prizonierilor, cei doi prizonieri interactioneaza o singura data.
Interactiunile repetate ar putea duce la un rezultat diferit. Desi rationamentul care indica
echilibrul strategic dominant este atragator, nu e singura modalitate in care problema poate fi
rezolvata. Poate ca nu e cel mai rational raspuns.

Atunci cand analizam Teoria Jocurilor, trebuie sa presupunem cateva lucruri:

 este considerat joc orice scenariu in care 2 jucatori sunt capabili sa concureze unul
impotriva altuia, iar strategiile alese de un jucator il vor afecta strategiile celuilalt.
Jocurile bazate pe sansa nu sunt luate in considerare, deoarece nu exista libertate de
alegere, prin urmare nu exista nici o strategie implicata. Iar jocurile cu un singur jucator,

9
 cum ar fi solitaire, nu sunt considerate a fi jocuri, deoarece nu necesita interactiunea
strategica a 2 jucatori.

 jucatorii trebuie sa cunoasca fiecare miscare posibila a adversarului, dar si toate

finalitatile posibile. Toti jucatorii au preferinte legate de anumite finalitati si fiecare
jucator cunoaste preferintele celorlalti.

 finalitatile sunt definite de gradul de utilitate sau de valoare, pe care un jucator poate sa le
deriveze din ele. Daca preferi sa ajungi in punctul A in loc sa ajungi in punctul B, atunci
punctul A are un grad de utilitate mai mare. Dar stiind ca tu pretuiesti punctul A in locul
lui B, si B in locul lui C, un alt jucator poate anticipa actiunile tale si va planui strategii
care sa tina cont de ele.

 toti jucatorii se comporta rational. Chiar si actiunile aparent irationale sunt rationale din
anumite puncte de vedere. De exemplu, daca ar fi sa joci 2 partide de biliard, nu ai pierde
intentionat banii din prima partida decat daca crezi ca asa il impulsionezi pe oponent sa
parieze mai mult bani in a doua partida – un joc in care anticipezi victoria.

Exista diferente importante intre jocurile la care participi doar odata si cele la care
participi de mai multe ori.

 daca nici un jucator nu reuseste sa ajunga la finalitatea dorita, atunci jocul ajunge intr-un
impas numit Echilibrul Nash. Mai pe scurt, jucatorii isi pastreaza strategiile curente (chiar
daca nu sunt cele dorite) deoarece schimbarea lor nu va realiza nimic.

In jocurile unice, cum e dilema prizonierilor, miza e ridicata dar nu exista si alte
repercusiuni. Atunci cand jucam un joc cu mai multe ture, aplicarea unei strategii unice nu e cea
mai buna idee. Ambii jucatori pot obtine rezultate mai bune daca in unele situatii colaboreaza, iar
in altele nu. Acest lucru ajuta la aproximarea strategiilor celuilalt jucator si se numeste strategie
mixta. Sa zicem ca dilema prizonorilor e doar un scenariu dintr-o serie de jocuri repetate ce vor
urma. Un jucator alege sa nu marturiseasca, in loc sa profite de acest lucru, cel de al doilea
jucator refuza si el sa marturiseasca, ducand la cea mai buna finalitate mutuala. Strategiile
aplicate in jocurile repetate iau in considerare reputatia adversarului si cooperarile viitoare.

10 
 6. Teoria Jocurilor si Razboiul Rece

La inceputul Razboiului Rece, administratia Eisenhower considera armamentul nuclear

ca fiind doar o alta arma din arsenal. Thomas Schelling i-a convins ca armele nucleare erau bune
pentru descurajare. Si a mai propus ca America sa aiba o varietate de raspunsuri tactice cu care
sa faca fata la orice situatie posibila.

Un echilibru a fost astfel creat, in cadrul caruia nici o natiune nu putea fi avantajata in
cazul unui atac nuclear – represaliile urmau sa fie devastatoare. Acestea erau cunoscute sub
numele de M.A.D. (Mutual Assured Destruction). Acest echilibru necesita cunoasterea
punctelor forte si slabe a fiecarei natiuni. Ca si in cazul dilemei prizonierilor, ambii jucatori
trebuie sa presupuna ca celalalt e preocupat doar de propriul sau interes, prin urmare trebuiau sa
isi limiteze riscul adoptand o strategie dominanta.

Daca una dintre natiuni modifica echilibrul puterii (prin construirea unui scut anti-
racheta, de exemplu), ar duce acest lucru la o gafa strategica si declansarea unui razboi nuclear?
Incercand sa evite asemenea dezechilibre, guvernele au apelat la teoriticienii jocurilor. Atunci
cand o natiune construia silozuri de rachete, cealalta le tintea. U.R.S.S.-ul si S.U.A. au construit
silozuri de rachete in toata lumea, lucru care a dus la marirea numarului de rachete din primul
atac pentru a reduce cat mai mult capacitatea de atac a celuilalt. In cele din urma armele nucleare
au ajuns sa fie instalate pe avione ce zburau non-stop si pe submarine, pentru a preveni situatia in
care silozurile ar fi fost distruse.

Atmosfera era foarte incordata si exista o teama generala fata de orice neintelegere care
ar duce la dezastru. In mijlocul acestei situatii, chiar si o miscare defensiva, cum ar fi construirea
unui adapost anti-atomic, putea duce la declansarea razboiului. Deoare construirea lor insemna
anticiparea unor probleme. De ce sa anticipezi probleme, daca nu cumva tu esti cel care le va
cauza?

11 
 Nici un calcul rational sau matematic nu dadea sens lansarii armelor nucleare dupa ce o
natiune a primit o lovitura semnificativa. Care ar mai fi rostul? Distrugerea lumii de dragul
razbunarii? Iar daca razbunarea nu descurajeaza, ce impiedica atunci o natiune sa lanseze primul
atac? Pentru a contracara amenintarea primul atac, liderii americani si sovietici foloseau uneori
strategia nebunului sau imprastiau zvonuri cum ca ar fi instabili mental sau orbiti de ura pentru a
forta adversarul sa tina garda sus. Controlul armamentului si negocierele de dezarmare erau doar
jocuri repetate ce permiteau ambelor parti sa rasplateasca cooperarea si sa pedepseasca lipsa ei.
Prin intermediul intalnirilor repetate si a cresterii comunicarii dintre ei, increderea si cooperarea
au dus la relaxarea atmosferei. Un rol important l-au avut si resursele necesare mentinerii unei
capacitati nucleare in continua crestere.

Din fericire, nici una dintre natiunile implicate nu au fost dispuse sa sa joace scenariul
final in care finalitatea preferata implica o victorie ce era sarbatorita in subteran de cativa
supravietuitori.

12 
 7. Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_jocurilor

https://ro.wikipedia.org/wiki/Echilibru_Nash

https://science.howstuffworks.com/game-theory.htm/printable

https://en.wikipedia.org/wiki/Game_theory

https://iep.utm.edu/game-th/

13 