Contractul de leasing si contractul de franciza

Sectiunea I
Contractul de leasing

1. Definitia normativa originara a leasingului, incompleta si inadecvata situatiilor practice

pe care le reflecta, este data de Ordonanta Guvernului nr.51/1997 privind operatiunile de
leasing1. In intelesul art. 1 alin.1 din OG nr.51/1997, leasingul este « operaţiunea prin care
o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de
folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este celeilalte părţi, denumită utilizator, la
solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul
perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al
utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta
raporturile contractuale ». Asa cum rezulta din art. 1 alin.11 din OG nr.51/1997, este permis
si un leasing subsecvent, in care utilizatorul originar cedeaza folosinta bunului unui
utilizator final, dar numai cu acordul finantatorului. OG nr.51/1997 precizeaza ca
utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing,
dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin contract.
Operaţiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum şi bunuri mobile de
folosinţă îndelungată, aflate în circuitul civil 2. Programele de calculator pot face obiectul
leasingului, dar numai cu autorizarea prealabila a titularului dreptului de autor asupra
respectivelor programe.
Leasingul este o modalitate de finantare a utilizatorului, care ii permite sa-si procure
bunurile necesare activitatii proprii fara a fi nevoit sa le achite integral si imediat sau sa se
imprumute la banci pentru a finanta obligatia de plata imediata a pretului. Bunul ce face
obiectul leasingului este achiziţionat (sau déjà detinut in proprietate) de către finanţator,
utilizatorul urmand sa ii achite acestuia rate, pe toata perioada leasingului, precum si
valoarea reziduală a bunului, in cazul in care opteaza pentru cumparare.
Leasingul tipic, care este o inchiriere in vederea vinzarii la valoarea reziduala, nu poate fi
confundat cu vinzarea in rate, in cazul careia cumparatorul devine proprietar al bunului
cumparat la momentul incheierii contractului sau la momentul stabilit de parti in contract,
vinzatorul fiind doar creditor al pretului. Utilizatorul, in cazul leasingului, poate sa devina
proprietar numai daca si-a manifestat in mod legitim intentia de cumparare, platind tot ceea
ce are de platit finantatorului. De asemenea, leasingul nu poate fi confundat nici cu

1
Alte definitii normative ale leasingului, in special definitii ale unor varietati de leasing, se regasesc in reglementari fiscale si
contabile, precum si in reglementari privind privatizarea, insolventa sau facilitatile ce pot fi acordate intreprinderilor mici si
mijlocii.
2
Nu pot face obiectul leasingului înregistrările pe bandă audio şi video, piesele de teatru, manuscrisele, brevetele şi a drepturile
de autor. In prezent, inregistrarile se pot face si pe stick-urile de memorie, pe hardurile externe, pe canalele de streaming (cum
ar fi youtube, netflix, spotify), pe retelele de socializare sau in cloud. Omisiunea acestor suporti ai informatiilor sau ai
drepturilor este explicabila, intrucat OG nr.51/1997 a fost emisa in perioada anterioara aparitiei lor.

1
vanzarea cu clauza de rezerva a dreptului de proprietate, intrucat partile, intr-un astfel de
contract de vanzare, amana in mod intentionat tranferul dreptului de proprietate pana la
momentul platii ultimei rate, in timp ce, in cazul leasingului, utilizatorul are doar optiunea
de a cumpara bunul, la valoarea reziduala, aceasta optiune putand lispi, cu consecinta
consolidarii proprietatii asupra bunului in patrimoniul finantatorului, sau putand fi inlocuita
cu optiunea pentru o noua perioada de inchiriere.

2. Pentru efectuarea unei operaţiuni de leasing orice persoană fizică sau juridică va putea
formula unei societăţi de leasing o cerere de ofertă fermă, însoţită de lista cuprinzând
bunurile care vor constitui obiectul contractului de leasing, precum şi de acte din care să
rezulte situaţia sa financiară. În cadrul operaţiunilor de leasing utilizatorul are dreptul de a-
şi alege, cu acordul societăţii de leasing, furnizorul, precum şi societatea care va asigura
bunul (art.5-6 din OG nr.51/1997). Asadar, initiativa leasingului apartine utilizatorului,
chiar daca achizitia bunului este un act juridic de vanzare intre furnizor si finantator.
Activitatea de leasing si calitatea de finantator sunt rezervate, conform art.3 din OG
nr.51/1997, societatilor de leasing, persoane juridice române sau străine3. Desi finantarea in
sistem leasing este asemanatoare activitatii bancare, activitatile de leasing sunt expres
interzise bancilor, ca activitate directa. Nu este, insa, interzisa participarea unei banci in
actionariatul unei societati de leasing. De altfel, majoritatea bancilor romanesti organizeaza
si societati de leasing, alaturi de societati de servicii de investitii financiare, societati de
administrare a investitiilor si fonduri de investitii. Societăţile de leasing, persoane juridice
române, se înfiinţează şi funcţionează potrivit Legii nr.31/1990, avind în obiectul de
activitate desfăşurarea operaţiunilor de leasing şi un capital social minimal, subscris şi
vărsat integral la înfiinţare.

3. In mod obisnuit, leasingul este incheiat pentru procurarea de catre utilizator a unor
bunuri pe care finantatorul le cumpara de la furnizor in vederea darii lor in folosinta
utilizatorului. In schimbul procurarii folosintei bunului, utilizatorul ii va achita
finantatorului rate de leasing sau chirii pe toata perioada leasingului. In cazul leasingului
financiar (care este varianta tipica a acestei operatiuni), utilizatorul va putea opta ca, la
expirarea perioadei de leasing, sa cumperea bunurile, la valoarea lor reziduala. Exista
varietati de leasing in cazul carora optiunea de cumparare este eliminata sau chiar interzisa,
precum si varietati de leasing in care bunul ce urmeaza sa fie achizitionat in leasing nu este
in proprietatea unui furnizor (care este tert de contractul de leasing), ci in proprietatea
finantatorului sau chiar in proprietatea utilizatorului.
O prima varietate normativa de leasing este cea la care se refera art. 22 din OG nr.51/1997.
Un comerciant îşi poate vinde echipamentul industrial unei societăţi de leasing, pentru a-l

3
Activitati de leasing imobiliar le sunt permise, totusi, si Agentiei Nationale a Locuintei, precum si fondurilor de credit ipotecar.
De asemenea, leasingul imobiliar, ca modalitate de privatizare a companiilor publice, le este permis chiar acestor companii, asa
cum se arata in cele ce urmeaza.

2
utiliza în sistem de leasing, cu obligaţia de răscumpărare. Operatiunea este denumita lease
back4 si este o modalitate inedita prin care comerciantul isi asigura (o parte din) necesarul
de lichiditati, incasand imediat de la finantator pretul echipamentului industrial (vandut
pentru a fi ulterior rascumparat), pret pe care urmeaza a-l restitui finantatorului, treptat, cu
titlu de rate de locatie, care contin si dobanda cuvenita finantatorului si, la finalul perioadei
de leasing, cu titlu de pret al rascumpararii bunului, la valoarea reziduala. Se poate observa
ca finantarea nu este contractata in vederea achizitionarii unui bun de folosinta indelungata,
intrucat acesta este déjà in proprietatea utilizatorului, ci in vederea asigurarii de lichiditati
imediate pentru utilizator. In plus, la finalul perioadei de leasing, utilizatorul nu are o
simpla optiune de a cumpara bunul la valoarea reziduala, ci o obligatie de rascumparare.
Daca utilizatorul nu isi respecta aceasta obligatie de rascumparare, finantatorul poate cere
instantei sa pronunte o hotarire care sa tina loc de act de instrainare a echipamentului
industrial si, in plus, poate pretinde, pe langa achitarea valorii reziduale, despagubiri pentru
eforturile logistice cauzate de conservarea echipamentului industrial. Desigur ca
finantatorul poate renunta la dreptul sau corelativ obligatiei de rascumparare care incumba
utilizatorului, caz in care proprietatatea asupra echipamentului industrial se consolideaza in
patrimoniul finantatorului. In alta ordine de idei, insolventa utilizatorului, survenita ulterior
perfectarii contractului de lease back, nu ii afecteaza finantatorului dreptul de proprietate
asupra echipamentului industrial. Desi utilizatorul va continua sa utilizeze echipamentul,
proprietatea va trece de la finantator la utilizator doar daca se vor fi achitat toate ratele,
plus pretul valorii reziduale a echipamentului.
Un contract de leasing se poate incheia, in conditiile art. 24 din OG nr.51/1997, si pentru
finantarea edificarii sau a achizitiei unei constructii de catre utilizator, constructie care se
situeaza pe terenul aflat in proprietatea finantatorului. Pe perioada leasingului, constructia
este in proprietatea finantatorului, dar este data in folosinta utilizatorului, impreuna cu un
drept de folosinta (similar superficiei) asupra terenului aferent constructiei. In cazul
leasingului imobiliar la care se refera art. 24 din OG nr.51/1997, utilizatorul are optiunea
de a cumpara constructia, la finalul perioadei de leasing, la valoarea sa reziduala.
O varianta speciala de leasingul imobiliar este reglementata in domeniul privatizarii. Acest
leasing, la care se refera OUG nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, are
in vedere atit imobilele, in sensul propriu al termenului, cit si activele privatizabile5.
Operatiunea de leasing imobiliar este permisa, asa cum rezulta din art.24 din OUG
nr.88/1997, numai cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de
administraţie al societatii controlate de stat sau de autoritatea administratiei publice locale.

4
Operatiunea de lease back nu se confunda cu vanzarea de tip buy back, practicata in comertul cu masini, in cazul careia
proprietarul masinii o revinde dealer-ului pentru a cumpara o masina noua, pretul celei vechi fiind avansul din pretul celei noi.
5
Sunt privatizabile, in sensul OUG nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, bunurile sau ansamblurile de bunuri
din patrimoniul unei societăţi comerciale sau regii autonome, care pot fi separate şi organizate să funcţioneze independent,
distinct de restul activităţii societăţii sau regiei, cum ar fi unităţi şi subunităţi de producţie, de comerţ sau de prestări de servicii,
secţii, ateliere, ferme, spaţii comerciale, spaţii de cazare sau de alimentaţie publică, spaţii pentru birouri sau alte bunuri de
acelaşi gen, inclusiv terenul aferent acestora.

3
Regiile autonome pot, de asemenea, sa dea in leasing imobile aflate in proprietatea lor, cu
aprobarea prealabilă a ministerului de resort sau, după caz, a autorităţii administraţiei
publice locale. Contractul de leasing imobiliar incheiat in vederea privatizarii se incheie cu
clauză irevocabilă de vânzare. In timp ce finantarea investitiilor locatorului reprezinta
prestatia esentiala a operatiuni de leasing obisnuit, leasingul imobiliar reglementat de OUG
nr.88/1997 este o varietate de privatizare, apropiata ca natura juridica de vinzarea in rate
(mai ales data fiind prezenta obligatorie in contract a clauzei irevocabile de vanzare la
expirarea perioadei de leasing). O varianta alternativa de leasing imobiliar incheiat in
vederea privatizarii este reglementata de art.27 din OUG nr.88/1997. Societăţile comerciale
şi regiile autonome care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere sau de
asociere în participaţiune, pot încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă
de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociaţii, în situaţiile în care aceştia au
efectuat investiţii în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15% din
valoarea acestor active. În acest caz, din preţul de vânzare se scade valoarea investiţiilor pe
bază de raport de evaluare acceptat de părţi. Asadar, locatarii sau asociatii au un drept de
preferinta la incheierea leasingului, prin negociere directa, precum si un drept la scaderea
din pretul leasingului a cheltuileilor efectuate anterior, in executarea contractelor initiale.
Contractele de leasing care au ca obiect utilizarea bunurilor imobile vor fi înscrise în
Cartea funciară.

4. Codul fiscal distinge, din ratiuni fiscale, intre leasingul financiar si leasingul
operational. Definitiile acestor doua tipuri de leasing se regasesc la art. 7 alin. 7-8 din
Codul fiscal.
Are caracteristica leasingului financiar acel contract de leasing care îndeplinește cel puțin
una dintre următoarele condiții: a) riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra
bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul perfectarii
contractului; b) transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul
leasingului către utilizator la momentul expirării contractului este expres prevazut in
contract; c) utilizatorul are opțiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului,
iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferența dintre
durata normală de funcționare maximă și durata contractului de leasing, raportată la durata
normală de funcționare maximă, exprimată în procente; d) perioada de leasing depășește
80% din durata normală de funcționare a bunului care face obiectul leasingului; e) valoarea
totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu
valoarea de intrare a bunului.
Leasingul este operațional daca nu intruneste niciuna dintre conditiile asociate leasingului
financiar. Leasingul isi pastreaza caracterul operational chiar si in cazul transferă
utilizatorului riscurile și beneficiile dreptului de proprietate, daca nu exista riscul de
valorificare a bunului la valoarea reziduală. Pentru a se considera ca nu exista acest risc,

4
contractul de leasing trebuie sa prevada expres restituirea bunului la momentul expirării
contractului.
Tratamentul fiscal al cheltuielilor aferente contractelor de leasing este prevăzut de art. 29
din Codul fiscal. In cazul leasingului financiar, utilizatorul este tratat din punct de vedere
fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operațional locatorul este cel care are
această calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face la
utilizator, daca leasingul este financiar, și la locator (finantator), daca leasingul este
operațional. Amortizarea este o cheltuiala deductibila, dupa regulile prevazute de art. 28
din Codul fiscal. Rezumativ, amortizarea presupune includerea treptata a uzurii fizice sau
morale a bunului in totalul cheltuielilor deductibile ale proprietarului sau ale utilizatorului.
Amortizarea nu devine chetuiala deductibila imediat si dintr-o data, ci treptat, pe masura
uzurii bunului. Dupa ce bunul este in totalitate amortizat (eveniment care intervine la
finalul unei perioade de valabilitate standard a bunului), din punct de vedere contabil bunul
este casat, adica scos din bilant, ca bun fara valoare contabila. În cazul vehiculelor rutiere
motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice a contribuabilului,
inclusiv cele achiziționate în leasing financiar, există prevederi speciale privind limita de
deductibilitate a amortizării. Amortizarea calculată conform normelor contabile poate fi
oricât de mare, dar va fi deductibilă la calculul impozitului pe profit numai în limita
prevăzută la art. 28 alin. (14) din Codul fiscal.
In cazul leasingului financiar, rata de locatie nu este o cheltuiala deductibila decat in
masura inregistrarii sale ca rata de amortizare. In schimb, dobanda platibila finantatorului
este o cheltuiala integral deductibila. In cazul leasingului operational, chiria este integral
deductibila. Totusi, pentru cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate prevăzute la
art. 25 alin. (3) lit. i) din Codul fiscal, deductibilitatea fiscală este limitată la 50%. Această
limită se aplică oricărui fel de element de cheltuială aferenta vehicului (dobânda de leasing,
asigurări, combustibil, piese de schimb, revizii, rovinietă etc.).
Din punctul de vedere al taxei pe valoare adăugată, leasingul (indiferent daca este financiar
sau operațional) este considerat o prestare de servicii și este o operațiune cuprinsă în sfera
de aplicare a taxei (art. 271 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal). TVA-ul aferent valorii bunului
se achita esalonat in timp, odata cu ratele de leasing, ceea ce inseamna o importanta
facilitate, mai ales in cazul bunurilor de mare valoare. Dreptul de deducere a TVA urmează
regulile generale de deducere, prevăzute la art. 297 din Codul fiscal, cu excepția
operațiunilor legate de vehiculele rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în
scopul activității economice a contribuabilului. Pentru acestea, dreptul de deducere este
limitat în aceeași proporție de 50%, conform art. 298 din Codul Fiscal.
Din cele aratate rezulta ca, in afara de avantajul prezervarii lichiditatilor utilizatorului prin
inlocuirea platii imediate a pretului bunului cu o plata esalonata, leasingul asigura
utilizatorului si anumite avantaje de ordin fiscal6.
6
Inainte de modificarea din 2006 a Codului fiscal, leasingul mai beneficia de o facilitate fiscala, actualmente eliminata: in cazul
bunurilor din import, taxele vamale se aplicau la valoarea reziduala, si nu la valoarea initiala a bunului, platindu-se odata cu

5
5. Operatiunea de leasing presupune mai multe contracte incheiate intre parti sau cu
furnizorul, precum si o serie de optiuni sau promisiuni de vanzare:
a) un contract de vinzare incheiat de catre finantator cu tertul furnizor al bunului ce face
obiectul leasingului;
b) un contract de leasing propriu-zis, prin care finantatorul il crediteaza pe utilizator cu
pretul bunului pe care i-l da in folosinta; pretul bunului se « recupereaza » din ratele de
leasing si, in cazul optiunii utilizatorului pentru cumparare, din valoarea reziduala; daca
utilizatorul alege la sfirsitul perioadei de leasing optiunea de a prelungi inchirierea, si nu sa
cumpere bunul la valoarea reziduala, la inchirierea initiala se adauga una sau mai multe
alte inchirieri ulterioare ale aceluiasi bun ;
c) o optiune de cumparare a bunului in beneficiul utilizatorului si in sarcina finantatorului
(locatorului), pe toata perioada leasingului; OG nr.51/1997 reglementeaza, de altfel, si un
drept de preemptiune asupra bunului in favoarea utilizatorului, drept pe care partile il pot
preciza sau exclude prin clauze contractuale exprese; leasingul operational exclude dreptul
utilizatorului de a cumpara bunul;
d) un contract de vinzare a bunului incheiat intre finantator si utilizator, la sfirsitul
perioadei de leasing sau in avans, dupa caz ; aceasta vinzare se incheie la valoarea
reziduala a bunului.
O serie intreaga de contracte accesorii pot completa grupul de contracte care se leaga intre
finantator si utilizator in scopul finantarii investitiilor utilizatorului. Spre exemplu, bunurile
achizitionate in leasing sunt asigurate pe costul utilizatorului si sunt conservate si
intretinute in stare de functionare prin contracte de service, piese de schimb si consultanta
tehnica ale caror costuri sunt, de asemenea, suportate de utilizator.
Contractul de leasing trebuie să contină, asa cum rezulta din art.6 din OG nr.51/1997, un
minimum de informatii referitoare la părţile contractului de leasing, definirea contractului
ca leasing financiar sau operational, denumirea si descrierea exactă a bunului care face
obiectul contractului de leasing, valoarea totală a contractului de leasing, valoarea exacta a
ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora, perioada de utilizare în sistem de leasing
a bunului si clauza privind obligaţia asigurării bunului. Contractul de leasing financiar
trebuie să cuprindă, pe lângă elementele aratate, valoarea iniţială (de intrare) a bunului,
valoarea sa reziduala, clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la
cumpărarea bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat, valoarea avansului pe
care trebuie sa il suporte utlizatorul7 si rata de leasing. Contractul de leasing nu se poate
încheia pe un termen mai mic de un an. De asemenea, legea (art. 9-10 din OG nr.51/1997)

valoarea reziduala, adica la finele contractului de leasing (art.27 din OG nr.51/1997, in forma sa initiala).
7
De vreme ce, in cazul leasingului operational, nu este necesara inserarea unei clauze referitoare la avansul platibil de catre
utilizator, inseamna ca acest tip de leasing se poate perfecta si derula si fara plata vreunui avans.

6
predetermina un continut minimal al contractului, adica un minim de drepturi si obligatii
de la care partile nu pot deroga8.
Intrucit contractul de leasing trebuie sa contina astfel de clauze exprese si informatii care
nu pot exista decit in forma scrisa, precum si datorita faptului ca acest contract este
considerat titlu executoriu (art.8 din OG nr.51/1997), trebuie admis ca forma sa scrisa este
o conditie implicita de validitate.

6. In mod obisnuit, dupa achizitia bunului de catre finantator, utilizatorul il ia in posesie in

vederea folosirii, achitand lunar rate, care contin si dobanzi, cuvenite finantatorului. Intre
furnizor si utilizator nu exista, in mod obisnuit, relatii contractuale directe, cu exceptia
cazului in care este vorba de bunuri ce presupun cunostinte de specialitate pentru a fi puse
in folosinta si intretinute. Garantiile si eventualele defecte de calitate se regularizeaza, de
obicei, intre furnizor si finantator. Totusi, conform art.12 lit.a) din OG nr.51/1997,
utilizatorul are, in temeiul contractului de leasing, dreptul de a-l acţiona direct in
raspundere pe furnizor, în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnică,
service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie.
In cazul în care utilizatorul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contractul de
leasing, finantatorul are dreptul de a rezilia unilateral contractul de leasing, cu daune-
interese.
Ca efect al leasingului financiar, riscul bunului, ca si beneficiile aferente dreptului de
proprietate asupra bunului, trec asupra utilizatorului. Conform art.18 din OG nr.51/1997,
din momentul încheierii contractului de leasing şi până la expirarea acestuia şi reintrarea în
posesia bunului, finanţatorul este exonerat de orice răspundere faţă de terţi pentru
prejudiciile provocate prin folosinţa bunului de către utilizator. Avand paza juridica a
bunului, utilizatorul are si interesul de a asigura bunul iar, conform art.12 lit.b) din OG
nr.51/1997, are si exercitiul acţiunilor posesorii faţă de terţi. Mai mult chiar, Codul fiscal

8
Astfel, conform art.9, locatorul/finanţatorul se obligă: a) să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit
necesităţilor; b) să încheie contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, în condiţiile expres formulate de
către acesta; c) să încheie contract de leasing cu utilizatorul şi să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, toate
drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepţia dreptului de dispoziţie; d) să respecte dreptul de opţiune al
utilizatorului, care constă în posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau pentru achiziţionarea ori restituirea
bunului; e) să îi garanteze utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele
contractuale; f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing. Conform art.10, utilizatorul se obligă: a)
să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing; b) să exploateze bunul conform
instrucţiunilor elaborate de către furnizor şi să asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze; c) să nu greveze de
sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fără acordul finanţatorului; d) să efectueze plăţile cu titlu de rată de
leasing în cuantumul valoric stabilit şi la termenele prevăzute în contractul de leasing; e) să suporte cheltuielile de întreţinere şi
alte cheltuieli care decurg din contractul de leasing; f) să îşi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei
stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii,
distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea
integrală a valorii contractului de leasing; g) să permită finanţatorului verificarea periodică a stării şi a modului de exploatare a
bunului care face obiectul contractului de leasing; h) să îl informeze pe finanţator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului
de proprietate, venită din partea unui terţ; i) să nu aducă modificări bunului fără acordul finanţatorului; j) să restituie bunul în
conformitate cu prevederile contractului de leasing.

7
dispune ca, in cazul leasingului financiar, utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal
ca si cand ar fi proprietarul bunului. Chiar daca finantatorul nu intra niciodata in posesia
efectiva a bunului, el exercitind aceasta posesie corpore alieno, prin intermediul
utilizatorului, proprietatea bunului apartine, totusi, finantatorului, fapt pentru care legea
obliga utilizatorul sa arate in mod vizibil (prin inscriptionarea pe bun sau in alt mod) ca
bunul este proprietatea finantatorului.
Finanţatorul nu răspunde dacă bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat
utilizatorului. Din acest punct de vedere, chestiunile relative la vanzarile esuate se regleaza
direct intre vanzator si utilizator.
În cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată a ratei de leasing timp de două
luni consecutive, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul
este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în
contract nu se prevede altfel (art.15 din OG nr.51/1997). De remarcat ca, in conformitate
cu art.8 din OG nr.51/1997, contractele de leasing constituie titlu executoriu, dacă
utilizatorul nu predă bunul. In baza contractului, fara a mai fi necesara o hotarire
judecatoreasca, bunul poate fi preluat silit, atit la sfârşitul perioadei de leasing, dacă
utilizatorul nu a formulat opţiunea cumpărării bunului sau a prelungirii contractului, cit si
în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului. Aceste doua reguli sunt
excesive, in special in cazul in care utilizatorul ar avea calitatea de consumator, intrucat pot
fi sursa unor abuzuri de putere economica ale finantatorului.
La finalul perioadei de inchiriere, utilizatorul are trei optiuni: (i) sa cumpere bunul, la
valoarea reziduala, calculata ca o diferenta intre pretul initial al bunului si ratele de leasing
achitate ; (ii) sa prelungeasca inchirierea ; (iii) sa restituie bunul finantatorului. Dacă
finanţatorul nu respectă dreptul de opţiune al utilizatorului, acesta datorează daune-interese
în cuantum egal cu valoarea reziduală a bunului sau cu valoarea sa de circulaţie, calculată
la data expirării contractului de leasing (art.16). Dacă în timpul derulării contractului de
leasing finanţatorul vinde bunul care face obiectul contractului unui alt finanţator, noul
finanţator este legat de aceleaşi obligaţii contractuale ca şi vânzătorul, care rămâne garant
al îndeplinirii obligaţiilor faţă de utilizator (art.17).

7. De vreme ce bunul nu devine proprietatea utilizatorului decit la momentul exprimarii

optiunii sale de cumparare la valoarea reziduala, finantatorul este garantat, cel putin in
parte, pentru plata creantei sale rezultind din ratele de leasing, intrucit poate revendica
bunul oricind de la locator, chiar si in cazul in care acesta ar fi intrat in faliment.
In ceea ce privește contractele de leasing financiar, daca in cursul executarii acestora
utilizatorul devine debitor intr-o procedura de insolventa, finanțatorul poate menține
contractul in fiinta sau poate determina denunțarea ori rezilierea sa 9. Un drept de

9
In vederea maximizării averii debitorului, administratorul judiciar sau lichidatorul va putea, de asemenea, sa denunțe contractul
de leasing financiar printr-o notificare adresată finanțatorului.

8
denuntarea unilaterala a contractului pentru motivul insolventei utilizatorului este expres
prevazut de art. 14 din OG nr.51/1997.
Pentru ipoteza rezilierii contractului de leasing financiar de către finanțator, art. 123 alin.
11) lit. a)-b) din Legea nr. 85/2014 confera finanțatorului o optiune intre: (i) transferul
proprietății asupra bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing, către debitor, caz în
care finanțatorul dobândește o ipotecă legală asupra acelor bunuri, având rang egal cu cel
al operațiunii de leasing, și fiind înregistrat la masa credală, conform ordinii de prioritate
prevăzute la art. 159 alin. (1) pct. 3, cu contravaloarea ratelor și accesoriilor restante
facturate și neplătite la data deschiderii procedurii, la care se adaugă restul sumelor
datorate, în temeiul contractului de leasing (fără a se putea depăși valoarea de piață a
bunurilor, stabilită de un evaluator independent); (ii) recuperarea bunurilor ce fac obiectul
material al contractului de leasing; in acest caz, finanțatorul va fi înregistrat la masa
credală, fiind pozitionat pe locul 8 in ordinea de preferinta prevazuta de art. 161 din Legea
insolventei nr.85/2014, cu contravaloarea ratelor și accesoriilor restante facturate și
neplătite la data deschiderii procedurii; la aceasta suma se adaugă restul sumelor datorate
în temeiul contractului de leasing, dar intreaga suma rezultata va fi diminuata cu valoarea
de piață a bunurilor recuperate, stabilită de un evaluator independent. Acest drept de a opta
intre transferul la debitor al proprietații, respectiv recuperarea bunurilor, va putea fi
exercitat de catre finanțator doar in ipoteza rezilierii contractului de leasing financiar, nu și
in situația in care acesta din urmă ar decide sa denunțe contractul.
Denunțarea contractului de leasing financiar din inițiativa finanțatorului nu poate fi
discretionara. In primul rand, procedura insolventei este o procedura colectiva, nefiind
admisibil ca interesele colectivitatii creditorilor sa fie ignorate in favoarea unui singur
creditor, chiar daca acesta este proprietarul unor bunuri pe care debitorul le utilizeaza. In al
doilea rand, daca un contract de leasing a fost substantial executat inainte de deschiderea
procedurii insolventei fata de debitor, este inadmisibil ca finantatorul sa denunte unilateral
contractul, sa preia bunurile date in leasing si, in plus, sa se inscrie la masa credala cu
ratele ramase de achitat. In plus, sansele unei reorganizari judiciare ar fi neutralizate daca
principalele mijloace de productie ale debitorului, pe care le utilizeaza in sistem de leasing,
ar fi imediat si neconditionat remise finantatorului, in urmarea unei denuntari unilaterale a
contractului de leasing. Or, acordarea unei sanse reale si efective de restructurare a afacerii
debitorului, in interesul colectivitatii creditorilor, este unul dintre principiile fundamentale
ale procedurii insolventei. In doctrina s-a emis chiar opinia ca, un faliment consecutiv
acestei denuntari unilaterale a contractului de leasing ar putea fi un motiv serios pentru o
actiune in despagubiri contra finantatorului pentru cauzarea falimentului debitorului 10.
Pentru evitarea acestor consecinte, administratorul judiciar va putea solicita judecătorului-
sindic să constate că nu a operat denunțarea contractului de leasing financiar. O masura
suplimentara, adiacenta, ar putea fi o cerere în urma căreia să se dispună, pe cale de
A se vedea, pentru aceasta opinie, Catalin Antonache, in lucrarea colectiva Gh. Piperea (coord.) si altii, Codul Insolvenței,
10

Note, Corelații, Explicații, aparuta la editura CH Beck, Bucuresti, 2017, p. 689-690.

9
ordonanță președințială, suspendarea predării bunurilor către finanțator, astfel încât
activitatea debitorului să nu aibă de suferit în mod iremediabil. In plus, in conditiile art.
2495 si urm. Cciv, este admisibil un drept de retenție asupra bunului ce face obiectul
contractului de leasing denunțat11.

Sectiunea a II-a
Contractul de franciza

11
Ibidem.

10
8. Franciza semnifica, din punct de vedere etimologic, un drept, o concesie, o autorizatie, o
prioritate sau un privilegiu12. Operatiunea de franciza are in vedere concesiunea unui model
de afaceri, incluzind operatiuni de marketing, vinzare, inventariere, contabilitate si de
personal precum si piata produsului sau serviciului respectiv 13. Ceea ce se vinde in cazul
francizei, este un stil de afaceri privitoare la un produs sau un serviciu.
Din punct de vedere juridic, franciza reprezinta operatiunea in baza careia un comerciant
confera unui alt comerciant, in schimbul unei redevente, dreptul de exploatare a unei sume
de drepturi de proprietate industriala, incluzind marca, know how-ul si modelul de
organizare a afacerii in vederea exploatarii eficiente a drepturilor transferate, cu obligatia
beneficiarului de a pastra nealterata calitatea produsului sau serviciului aferent si
omogenitatea retelei de franciza. In anumite cazuri particulare, franciza poate crea
beneficiarului o exclusivitate in exploatarea obiectului francizei pe un anumit teritoriu. De
asemenea, beneficiarul poate primi de la titularul francizei chiar si materiile prime si
finantarea necesare inceperii afacerii.

9. Contractul de franciza este unul dintre instrumentele predilecte ale globalizarii, dar si o
metoda relativ sigura si ieftina de a obtine profit. Daca, din punct de vedere economic,
contractul de franciza nu este nimic altceva decit o forma de expansiune a afacerilor
renumite in afara teritoriului lor de origine, prin „clonarea” marcilor de succes si replicarea
acestora oriunde exista oportunitati, daca din punct de vedere social contractul de franciza
este o buna metoda de a crea sau, dimpotriva, de a distruge locuri de munca, daca din punct
de vedere cultural contractul de franciza poate fi vazut ca un instrument al
„imperialismului cultural”, din punct de vedere juridic contractul de franciza este o tehnica
juridica complexa, care implica raporturi juridice contractuale, dar si raporturi juridice pre-
si post-contractuale, care imbina sau, uneori, transgreseaza diferite ramuri de drept si care
pune in discutie eficacitatea unor institutii ale teoriei generale a obligatiilor, ale dreptului
de proprietate intelectuala, ale dreptului comercial general si ale dreptului concurentei etc.
Contractul de franciza, ca tehnica juridica, este un acord de vointe intre francizor si
francizat prin care titularul unei marci sau afaceri de succes pune la dispozitia unui
comerciant marca, stilul de afaceri sau know-how-ul (savoir faire) sau, in vederea
exploatarii cu succes a acestora intr-un alt teritoriu decit cel de origine, in schimbul platii
unei revedente. Francizorul vinde francizatului un pachet de drepturi de proprietate
industriala dar, in plus, il asista in executarea contractului atit prin furnizarea continua de
materii prime si materiale necesare exploatarii marcii sau stilului de afaceri, cit si in
promovarea continua a marcii.
Francizatul este un comerciant teoretic independent de francizor, pentru ca insuccesul sau
in afaceri poate sa il duca la faliment (fara ca francizorul sau alti francizati sa fie afectati

Cuvintul deriva din englezescul franchise, avand si sensul de piata sau afacere concesionta.
12

Pentru mai multe definitii ale acestei operatiuni, a se vedea: Mihaela Mocanu, Contractul de franciza, CH Beck, 2008; Mircea
13

C. Costin, Contractul de francising, RDC nr.11/1998; Vasile Patulea, Studiu comparativ privind franciza, Dreptul nr.3/2001.

11
neaparat de acest faliment), dar din punct de vedere economic francizatul este aproape total
dependent de francizor, pentru ca el trebuie nu numai sa plateasca redeventa, dar si sa
mentina pe cheltuiala proprie standardele de calitate ale afacerii francizorului, sa achite
contributia la cheltuielile de promovare a marcii, sa execute intocmai strategiile de afaceri
ale francizorului si, in final, sa suporte toate consecintele indirecte ale esecului global al
afacerii.
Datorita succesului lor regional sau global, marcile de renume creaza adevarate retele de
franciza, in care strategiile de afaceri sunt coordonate de francizor si impuse francizatilor
care, de altfel, sunt deseori „consemnati” pe o anumita arie teritoriala a retelei. Aceste
aspecte pot pune reale probleme de concurenta comerciala. De aceea, contractul de
franciza si, in special, retelele de franciza sunt „tinte” predilecte ale investigatiilor
organismelor de concurenta, atit la nivel national, cit si la nivel european. Intrucit tehnica
juridica a francizei poate afecta libera circulatie a serviciilor si a capitalurilor, dreptul
comunitar european este preocupat in mod serios de acesta tehnica juridica, mai precis, de
potentialul anticoncurential al acesteia.
Pina in anul 1997, contractul de franciza a fost un contract nenumit. Printr-un act normativ
emis de guvern in acel an, contractul de franciza a devenit un contract reglementat.
Legiuitorul roman a ales sa predetermine prin lege o serie de clauze contractuale obligatorii
ale contractului de franciza, ceea ce lasa o marja redusa de negociere partilor, limitind si
mai mult libertatea economica si juridica a francizatului. In legislatia noastra este prezenta
si o reglementare a perioadei pre-contractuale (perioada in care viitorii parteneri
contractuali se cunosc si se analizeaza reciproc, isi comunica informatiile necesare
contractului, inclusiv o parte din informatiile relative la marca ce vor face parte ulterior din
contract etc.; in caz de esec al negocierii, intre acesti parteneri de negocieri se leaga
raporturi juridice extra-contractuale ce tin de protectia datelor confidentiale referitoare la
afacere), precum si o reglementare a perioadei post-contractuale, cind important pentru
francizor este ca francizatul sa pastreze confidentialitatea asupra datelor furnizate cu ocazia
contractului si sa nu i se faca in vreun fel concurenta comerciala.

10. Franciza nu trebuie confundata cu termeni sau operatiuni asemanatoare, cum ar fi

fransiza, contractul de lohn sau cesiunea ori licenta unor drepturi de proprietate
intelectuala.
Termenul de fransiza, utilizat in domeniul asigurarilor, vine de la fr. franchir, care
inseamna a depasi. Fransiza reprezinta un anumit procent din suma asigurata cu care se
poate depasi sau cu care se poate diminua, in functie de conventia partilor, suma asigurata.
Franciza nu se confunda cu cesiunea sau licenta unor drepturi de proprietate industriala
(marca, know how, brevet de inventie, model sau desen industrial), in cazul carora se
„vinde” individual dreptul de exploatare a obiectului licentei, modul in care aceasta
exploatare se realizeaza fiind in sarcina exclusiva a beneficiarului cesiunii sau licentei. In

12
cazul francizei se vinde un stil de afaceri, un produs consacrat, impreuna cu modalitatea
practica de exploatare eficienta a acestuia.
Franciza nu se confunda nici cu contractul de lohn. In cazul acestuia, un comerciant
confectioneaza, cu forta de munca si logistica proprie, dar cu materiile prime, materialele si
marca (eticheta) altui comerciant, anumite produse, pe care acesta din urma urmeaza sa le
comercializeze pe o piata externa. Din punct de vedere vamal, o astfel de operatiune este
considerata drept „perfectionare activa” fata de care drepturile vamale de import (taxe
vamale, comisioane sau garantii vamale) se suspenda la plata.

11. Regimul juridic al francizei este reglementat, in dreptul roman, de Ordonanta

Guvernului nr.52/1997 care, la art. 1 lit.a) contine o definitie normativa a francizei,
considerata „un sistem de comercializare” bazat pe o colaborare continuă între persoane
fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană,
denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata
sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.
In sensul OG nr.52/1997, francizorul este un comerciant care: (i) este titularul drepturilor
asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puţin egală
cu durata contractului de franciză; (ii) conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o
afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu; (iii) asigură beneficiarului o pregătire
iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate; (iv) utilizează personal şi mijloace financiare
pentru promovarea mărcii sale, cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea
produsului. Francizorul, pentru a putea avea aceasta calitate in contractul de franciza,
trebuie să deţină şi să exploateze o activitate comercială, pe o anumită perioadă, anterior
lansării reţelei de franciză, să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală şi/sau
industrial si să asigure beneficiarilor săi o pregătire iniţială, precum şi asistenţă comercială
şi/sau tehnică permanentă, pe toată durata existenţei drepturilor contractuale.
In vederea atribuirii francizei, beneficiarul este selecţionat de francizor, pe baza unor
criterii de performanta si cu conditia aderarii la principiul omogenităţii reţelei de franciză.
Odata ce este selectionat de francizor, beneficiarul devine francizat sau membru al retelei
de franciza.
Beneficiarul unei francize se selectioneaza in baza unei publicitati transparente, lipsita de
ambiguitate şi de informaţii eronate. Documentele publicitare care prezintă rezultatele
financiare previzionate ale unui beneficiar vor trebui să fie obiective şi verificabile.
Pentru selectionarea beneficiarului, francizorul verifica potentialii beneficiari in functie de
calităţile manageriale ale acestora şi de capacitatea financiară necesara exploatarii afacerii.
Beneficiarul este independent din punct de vedere juridic de francizor. Acesta se asigură că
beneficiarul, printr-o publicitate adecvată, face cunoscut că este o persoană independentă
din punct de vedere financiar în raport cu francizorul sau cu alte persoane.
Prin conferirea francizei, francizorul pune la dispozitia beneficiarului know-how-ul
necesar, respectiv, ansamblul formulelor, definiţiilor tehnice, documentelor, desenelor şi

13
modelelor, reţelelor, procedeelor şi al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea şi
comercializarea unui produs. Acest ansamblu de informatii practice experimentate de
francizor si inaccesibile publicului este menit sa asigure beneficiarului un avantaj
comercial concret fata de concurenti. Datorita complexitatii sale, know-how-ul trebuie sa
apara intr-un document anexa care face parte integranta din contractul de franciza, acesta
constituind in acelasi timp « manualul de instruire al beneficiarului ». Documentele
continand know-how-ul trebuie transmise la momentul semnarii contractului daca prin
conventia partilor nu s-a prevazut altfel.

12. Incheierea si continutul contractului de franciza sunt reglementate de OG nr.51/1997

care, de altfel, se refera nu numai la contractul de franciza, ci si la operatiunile
precontractuale si la faza postcontractuala a operatiunii de franciza.
Conform art.2 din OG nr.52/1997, faza precontractuală are ca scop să permită fiecărei
părţi să-şi confirme decizia de a colabora. In aceasta faza, francizorul furnizează viitorului
beneficiar informaţii care îi permit acestuia să participe, în deplină cunoştinţă de cauză, la
derularea contractului de franciză. Este vorba, in principal, de informaţii despre experienţa
dobândită şi transferabilă, condiţiile financiare ale contractului, respectiv redevenţa iniţială
sau taxa de intrare în reţea, redevenţele periodice, redevenţele din publicitate, determinarea
tarifelor privind prestările de servicii şi tarifele privind produsele, serviciile şi tehnologiile,
în cazul clauzei obligaţiilor contractuale de cumpărare, elementele care permit
beneficiarului calculeze rezultatul previzionat şi să-şi întocmească planul financiar,
obiectivele şi aria exclusivităţii acordate, durata contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii,
cesiunii.
Franciza este conferita beneficiarului in baza unui contract de franciza. Din cuprinsul
acestui contract fac parte in mod necesar un nume comercial (o marca) de succes, insemne
comerciale de renume, un know–how experimentat, o asistenta tehnica si comerciala
permanenta. Intre succesul comercial si know-how exista o relatie de stransa
interdependenta, comunicarea know-how-lui fiind de esenta contractului de franciza si
constituind cheia succesului comercial. Inexistenta obligatiei francizorului de a transmite
beneficiarului know-how-ul aferent functionarii francizei atrage nulitatea absoluta a
contractului de franciza. Francizorul este tinut sa dovedeasca nu numai continutul know-
how-lui, dar si existenta unei experiente proprii. Teoretic, contractul de franciza ar putea fi
considerat nul pe motiv ca experienta francizorului nu este suficienta pentru a asigura
succesul comercial al unei afaceri francizate.
Conform art.3 din OG nr.52/1997, contractul de franciză trebuie să reflecte interesele
membrilor reţelei de franciză, protejând drepturile de proprietate industrială sau
intelectuală ale francizorului, prin menţinerea identităţii comune şi a reputaţiei reţelei de
franciză. Prin contractul de franciză, francizorul controlează respectarea tuturor
elementelor constitutive ale imaginii mărcii. Marca francizorului, simbol al identităţii şi al
renumelui reţelei de franciză, constituie garanţia calităţii produsului, a serviciului sau a

14
tehnologiei furnizate consumatorului. Această garanţie este asigurată prin transmiterea şi
prin controlul respectării know-how-ului, furnizarea unei game omogene de produse şi/sau
servicii şi/sau tehnologii.

13. Contractul de franciză trebuie să definească, fără ambiguitate, obligaţiile şi

responsabilităţile fiecărei părţi, precum şi orice alte clauze ale colaborării.
Continutul contractului de franciza este predeterminat de art.5 din OG nr.52/1997, acesta
trebuind să cuprindă clauze referitoare la : obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile
părţilor, condiţiile financiare, durata contractului, condiţiile de modificare, prelungire şi
reziliere a acestuia. De asemenea, art.6 impune partilor sa redacteze contractul de franciză
astfel incit acesta sa respecta următoarele principii: (i) termenul va fi fixat astfel încât să
permită beneficiarului amortizarea investiţiilor specifice francizei; (ii) francizorul va
înştiinţa pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intenţiei de a nu reînnoi
contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract; (iii) în cadrul clauzelor de
reziliere, se vor stabili în mod clar circumstanţele care pot să determine o reziliere fără
preaviz; (iv) condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din
contract vor fi cu claritate precizate, în special condiţiile de desemnare a unui succesor; (v)
dreptul de preemţiune va fi prevăzut, dacă interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de
franciză necesită recunoaşterea acestui drept; (vi) clauzele de nonconcurenţă vor fi
cuprinse în contract, pentru protejarea know-how-ului; (vii) obligaţiile financiare ale
beneficiarului vor fi cu claritate precizate şi vor fi determinate astfel încât să favorizeze
atingerea obiectivelor comune.
Beneficiarul este obligat : (i) să dezvolte reţeaua de franciză şi să menţină identitatea sa
comună, precum şi reputaţia acesteia; (ii) să furnizeze francizorului orice informaţie de
natură a facilita cunoaşterea şi analiza performanţelor şi a situaţiei reale financiare, pentru
a asigura o gestiune eficientă în legătură cu franciza; (iii) să nu divulge la terţe persoane
know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe toată durata contractului de franciză, cât şi
ulterior ; (iv) in schimbul dreptului de exploatare a obiectului francizei, beneficiarul se
obliga la plata unei redevenţe.
Contractul de franciza îl autorizează pe beneficar să utilizeze marca produselor şi/sau
serviciilor şi/sau tehnologiilor, know-how-ul ori o altă experienţă deosebită de franciză,
precum şi orice alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, după caz, susţinut
permanent de asistenţă comercială şi/sau tehnică a francizorului, pe toată durata de
valabilitate a contractului de franciză.
In executarea contractului, francizorul va notifica în scris beneficiarului orice încălcare a
obligaţiilor contractuale şi îi va acorda un termen rezonabil de remediere.
Conform art.9 din OG nr.52/1997, in cazul în care francizorul propune semnarea unui
contract de exclusivitate, partile vor avea in vedere următoarele reguli: (i) dacă este
încasată o taxă de intrare în reţeaua de franciză, la semnarea contractului de franciză, suma
privind drepturile de exclusivitate, prevăzută în contract, este proporţională cu taxa de

15
intrare şi se adaugă acesteia; (ii) în lipsa taxei de intrare, modalităţile de rambursare a taxei
de exclusivitate sunt precizate în cazul rezilierii contractului de franciză; (iii) taxa de
exclusivitate poate fi destinată pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare
implementării francizei şi/sau pentru a delimita zona şi/sau pentru know-how-ul transmis;
(iv) contractul de exclusivitate trebuie să prevadă o clauză de reziliere, convenabilă
ambelor părţi; (v) durata este determinată în funcţie de caracteristicile proprii fiecărei
francize.
Incidenta Legii nr.21/1996 privind concurenta (care, in art.5 alin.1 interzice, printre altele,
acordurile care isi propun sa limiteze sau sa controleze productia sau distributia unor
marfuri sau servicii, astfel de acorduri fiind considerate practici anticoncurentiala) este
incerta, desi un contract de exclusivitate, asa cum este el schitat in art.9 din OG nr.52/1997,
este menit, cel putin la prima vedere, sa limiteze sau sa controleze productia sau distributia.
Totusi, exclusivitatea in cadrul unei francize nu poate fi considerata, in sine, o practica
anticoncurentiala, intrucit, pe de o parte, franciza are la baza drepturi de proprietate
industriala, care confera titularului dreptul de exploatare exclusiva a acestora, iar scopul
francizei il reprezinta pastrarea nealterata, in cadrul retelei de fracniza, a identitatii si
reputatiei marcii.
Asa cum rezulta din art.11-12 din OG nr.52/1997, francizorului poate, in temeiul relaţiilor
contractuale cu beneficiarii săi, sa întemeize o reţea de franciză, care trebuie exploatată
astfel încât să permită păstrarea identităţii şi renumelui reţelei pentru care francizorul este
garant. Reţeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între un
francizor şi mai mulţi beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau
serviciu, precum şi pentru dezvoltarea producţiei şi distribuţiei unui produs sau serviciu.
Prin organizare şi dezvoltare, reţeaua de franciză trebuie să contribuie la ameliorarea
producţiei şi/sau distribuţiei de produse şi/sau de servicii. Francizorul, în calitate de
iniţiator şi garant al reţelei de franciză, trebuie să vegheze la păstrarea identităţii şi a
reputaţiei reţelei de franciză. In cazul unor contracte complexe, cum este franciza, clientela
nu mai este atasata exclusiv unui anumit fond de comert, ea fiind o "clientela derivata"
dintr-un alt fond de comert sau o "clientela comuna" tuturor comerciantilor din reteaua de
franciza. Clientela derivata este clientela pe care francizatul (beneficiarul francizei) si-o
constituie pe temeiul numelui de marca al francizorului sau pe temeiul reputatiei
francizorului si a marfurilor sau serviciilor sale. Clientela comuna este cea catre care se
indreapta eforturile comune ale membrilor retelei de franciza pentru reclama si publicitate,
eforturi care sunt suportate in comun de membrii retelei in conditiile impuse de titularul
retelei. Aceste tipuri de clientela sunt, practic, clone ale clientelei francizatului.

14. In privinta perioadei postcontractuale, art. 8 si art.10 din OG nr.52/1997 dispun ca, la
încetarea relaţiilor contractuale, relaţiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei
concurenţe loiale. Francizorul poate să impună obligaţii ferme fostului beneficiar,
asigurând astfel protejarea caracterului confidenţial al afacerii şi, în special, neutilizarea

16
know-how-ului de către o reţea concurentă. Francizorul poate să impună o clauză de
nonconcurenţă şi de confidenţialitate, pentru a împiedica înstrăinarea know-how-ului
transmis pe durata contractului de exclusivitate.

17