Sunteți pe pagina 1din 6

Viaţa şi opera Sfântului Ioan Damaschin

„Sfântul Ioan Damaschin e un caz ciudat, deși deloc excepțional, în istoria teologiei
creștine”1. „Undele influenței sale reverberează de-a lungul unui mileniu și mai bine de
istorie creștină”2, însă, cu toate acestea, în nucleul din care aceste unde ființează „se află o
figură misterioasă”3 deoarece cunoaștem mai multe despre perioada în care a trăit decât
despre viața și activitatea lui.
Situaţia politică în secolul VII şi VIII în imperiul bizantin s-a caracterizat prin
degringolada datorată presiunilor din partea perşilor şi arabilor. În timpul lui Eracliu arabii
cuceresc Asia Mică, Egiptul „cu intenția ultimă de a cuceri însăși capitala bizantină,
Constantinopolul”4 amenințând ulterior întreaga Europă. În ceea ce priveşte Damascul, locul
unde s-a născut şi a activat Sfântul Ioan Damaschin, acesta este pierdut de către bizantini în
urma luptelor cu mahomedanii. În urma acestor lupte Damascul devine „posesiune arabă”.
Astfel că în acest context politic se naşte şi trăieşte Sfântul Ioan Damaschin.
Sfântul Ioan Damaschin, „ultimul părinte bisericesc, s-a născut în Damasc”5 în
secolul VII, la începutul primei jumătăţi, aproximativ 6756, dintr-o familie „nobilă şi bogată
care se găsea în fruntea administraţiei fiscale a Siriei încă de la începutul secolului VII. Cu
toate că Siria a avut nefericirea să treacă sub diferite stăpâniri, totuşi membrii familie lui
Damaschin, care ocupau succesiv această dregătorie, n-au fost înlăturaţi din funcţia lor”7.
Datele cu privire la viața Sfântului Ioan Damaschinul sunt incerte și nesigure. O
tentativă de enumerare a variilor motive care au determinat pe contemporanii Sfântului Ioan

1
Pr. Andrew Loth, Ioan Damaschinul. Tradiție și originalitate în teologia bizantină, traducere de Pr. Prof. Dr.
Ioan Ică sn și Diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2010, p. 19;
2
Ibidem;
3
Ibidem;
4
Flotele arabe au blocat orașul în două rânduri: o dată din 674 până în 678 iar a doua oară din 717 până în 718.
Asedierea definitivă și, până acum, irevocabilă, a polis-ului lui Constantin cel Mare, de către arabi survine abia
în anul 1453.
5
Teofan, Cronografia, MG, CVIII……..în Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Dumitru Fecioru, Edit.
Scripta, Bucureşti, 1993, p. 5
6
Această dată nu este susținută istoric de nici o scrierea contemporană sau imediat următoare morții Sfântului
Ioan pentru a fi credibilă de aceea există mai multe opinii. Spre exemplu Kotter sugerează ca an al nașterii
Sfântului Ioan 650, iar Nasrallah plasează fericitul eveniment undeva între 655-660.
7
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, op. cit.
să nu așeze în scris viața lui o are Sofronie Evstratiadis care susține că de vină ar fi
contemporanii lui Damaschin care nu au socotit să îi pună pe hârtie viața pentru că
Damaschin, prin ştiinţa sa şi prin lupta pe care a dus-o contra iconoclaştilor, era cunoscut
tuturor. Această afirmaţie Părintele Fecioru o consideră neveridică şi lipsită de consistenţă.
„Trebuie căutată în altă parte explicaţia acestei tăceri unanime cu privire la viaţa sfântului
Ioan Damaschin.[…] Paladiu, Paulin, Possidiu, Ştefan şi Leontie au fost ucenici ai celor
biografiaţi, ucenici care au iubit pe dascălii lor; când dascălii lor au părăsit această viaţă
pământească, dragostea cea mare, care-i apropia de cei plecaţi, i-a îndemnat să ia condeiul
şi să scrie viaţa dascălilor lor iubiţi. Orice biografie este fructul dragostei. Sfântul Ioan
Damaschin nu a avut ucenici care să-l iubească şi care să lase în scris posterităţii acest fruct
al dragostei lor pe care l-a numit biografie. Chiar dacă a predat teologie, adică a fost
profesor în sensul modern al cuvântului, totuşi, ucenicii săi au fost cu mult sub nivelul
gândirii maestrului lor. Aceştia n-au înţeles pe Damaschin; neînţelegându-l nu l-au putut
iubi; căci a iubi înseamnă a înţelege, iar a înţelege înseamnă a fi congenital. Pentru acest
motiv credem că viaţa sfântului Ioan Damaschin a rămas ascunsă istoriei”8.
În privinţa biografiei Sfântului Ioan Damaschin avem totuşi mai multe surse9, chiar
dacă disparate şi incomplete. „Primul său biograf a fost Ioan Patriarhul Ierusalimului […] El
a adunat câteva fragmente asupra vieţii Sfântului Ioan Damaschin, care erau scrise în limba
arabă”10.
După spusele lui Ioan Patriarhul Ierusalimului, Ioan Damaschin s-a născut în Damasc11
şi provine dintr-o familie nobilă şi binevăzută în societatea de atunci12.
„Sergie, cu situația socială pe care o avea, a dat fiului său, Ioan, o educație aleasă,
angajând ca preceptor al lui și al fiului său adoptiv Cosma, pe un călugăr cu numele Cosma,
originar din Italia, răscumpărat din robie” 13: „Odată Saracinii aduseseră în Damasc o
mulţime de robi. Printre aceştia, era şi un călugăr, Cosma, originar din Italia, care, spre
mirarea Saracinilor, era înconjurat cu multă cinste din partea celorlalţi robi. Curioşi, îl
întrebă ce dregătorie a avut în lume. Cosma le răspunde că n-a avut nici o dregătorie, ci că
8
Dumitru, Fecioru, Viaţa sfântului Ioan Damaschin, Studiu de istorie literară creştină, Bucureşti, 1935 pag. 4;
9
Avem informaţii despre viaţa Sfântului Ioan Damaschin în actele sinodului VII ecumenic, în viaţa Sfântului
Ştefan Noul Martir scrisă de Diaconul Ştefan, în viaţa Sfântului Ştefan Taumaturgul, scrisă de Leontie, în
cronografia lui Teofan şi în istoria patriarhului Nichifor al Constantinopolului. (cf. Dumitru, Fecioru, op.cit.,, p.
3)
10
Preot, Cicerone, Iordăchescu,Sf. Ioan Damaschin,Studiu Patristic, Ed. Institutul de arte GraficeN.V.
Ştefănescu & Co, Iaşi, 1912, p. 16;
11
De aici și numele de Damaschin;
12
Motivul pentru care înaintașii lui Ioan au continuat să ocupe posturi importante în administrație și după invazia
arabă era acela că arabii, în teritoriile pe care le ocupau, nu se atingeau de organizarea administrația din
respectivele zone, implicit nici de cei ce o făceau funcționabilă.
13
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, op. cit.;
a fost un simplu preot; şi, cu lacrimi, a adăugat că a fost un om nefolositor, pentru că
învăţătura pe care o ştie, nu a putut-o da nimănui (VIII, col 440 C- 441 B). Tatăl lui Ioan,
care nu era departe de el se apropie şi-l întrebă, care-i este necazul, de-l vede lăcrimând: un
monah nu trebuie să se întristeze că va muri, deoarece este deja mort pentru lume, ci plânge
pentru bogăţia lui de ştiinţă pe care a strâns-o şi pe care n-a putut-o împărtăşi nimănui (IX,
col 441 B – 444 C). Când tatăl lui Ioan a auzit astfel de cuvinte, s-a dus la şeful Saracinilor şi
l-a rugat să-i elibereze pe Cosma. După ce căpătă învoirea şefului, tatăl lui Ioan ia pe monah
în casa sa, şi-i încredinţează spre instruire pe cei doi fii ai săi: pe Ioan şi pe Cosma, acesta
din urmă de loc din Ierusalim, fiu adoptiv (XI, col 444 C- 445 B)”.14
Astfel de la Cosma Ioan primeşte cea mai aleasă educaţie, lucru care îi va fi capital
mai târziu. „După moartea tatălui său, adică cam după 690, Ioan ocupă aceeaşi dregătorie 15
până în anul 718, când califul Omar II (717 - 720) porneşte o politică sângeroasă contra
creştinilor. […] Probabil că Omar îi ceru lui Ioan să-şi menţină postul în schimbul credinţei.
Ioan, însă, refuză, sacrificând rangul şi situaţia socială pentru Mântuitorul Hristos” 16. După
aceasta se retrage împreună „cu fratele său adoptiv” la mănăstirea Sf. Sava. Patriarhul Ioan
V al Ierusalimului (706 - 735) îl hirotoneşte preot 17 pe Ioan şi astfel devine predicator în
„Biserica Învierii din Ierusalim”18.
Calităţile sale de foarte bun teolog sunt recunoscute odată cu „războiul iconoclast”
când Ioan răspunde solicitării lui Leon Isaurul şi scrie pentru început trei tratate contra
iconoclaştilor, după emiterea edictului iconoclast al împăratului din 726. Intrarea în această
luptă dogmatică a Sfântului Ioan Damaschin a însemnat anatematizarea lui Leon.19
„Ioan Damaschin, însă, nu-i numai îndreptarul credinţei pentru cei de departe, ci şi
oracolul teologic al celor de aproape din cuprinsul patriarhatului Ierusalimului sau
Antiohiei. Lui i se adresează Petru, episcopul Damascului, pentru a combate pe episcopul
iacobit al Dareii, şi tot lui îşi exprimă nedumeririle sale asupra duratei postului mare
călugărul Comitas”.20

14
Dumitru Fecioru, op.cit., p. 8- 9
15
Aceea de logotet general – trezorier;
16
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. a III- a, trad. de Pr. D. Fecioru, ed. Scripta, Bucureşti, 1993 p. 6- 7
17
Mansi, Sacronum conciliarum nova et amplissima collectio, Paris – Leipzig, 1902, XIII, col 375 B. apud Sf.
Ioan Damaschin, op., cit.,pag. 7; o altă dovadă incontestabilă a faptului că Ioan a fost preot o avem de la
cronicarul Teofan care se referă totdeauna la el cu sintagma preot și monah;
18
Viata Sfântului Ioan Damaschin, M.G., XCIV, col.461 AB, apud Sf. Ioan Damaschin, op.cit., pag. 7
19
Sf. Ioan Damaschin, op.cit., pag. 7
20
Ibidem, p. 8
Pe lângă această luptă pe tărâmul învăţăturii de credinţă Sfântul Ioan Damaschin s-a
remarcat şi în ceea ce priveşte imnografia. De la el avem o mulţime de opere închinate lui
Dumnezeu şi Maicii Domnului.21
De la 734, până la sfârşitul vieţii sale 22 stă în mănăstirea Sf. Sava23 împreună cu
nepotul său Ştefan. Spre sfârşitul vieţii, face o revizuire a operelor sale în ce priveşte fondul
şi forma. „Știrea nu pare eronată, căci se observă considerabile deosebiri pentru aceeași
lucrare în diferite manuscrise”24

Opera Sfântului Ioan Damaschin25:

Opere dogmatice:
1. Izvorul cunoştiinţei, compus din trei părţi:
a. Capitole filosofice (Logica), MG, XCIV, col. 525- 676
b. Despre erezii, MG, XCIV, col. 677- 680
c. Expunerea exactă a credinţei ortodoxe (Dogmatica), MG, XCIV, col. 789 –
1228
2. Libel despre dreapta credinţă, MG, XCIV, col. 1421 – 1432
3. Despre Sfânta Treime, MG, XCV, col. 9-12
4. Epistolă către arhimandritul Iordan, despre imnul Trisaghion, MG, XCV, col. 21-
62
5. Introducere elementară în dogme, MG, XCV, col. 99 – 112
6 Despre cei în credinţă adormiţi, MG, XCV, col. 247- 278
7 Expunerea credinţei, MG., XCV, col. 417- 438

Opere polemice:

21
Ibidem, p. 9
22
A murit probabil în anul 749 , vezi Rev., Ernest Simmons, op.cit., p. 96, alții susțin ca an al morții 750;
23
Marea Lavră sau Mar Saba întemeiată în anul 478 de Sfântul Sava în deșertul Iudeii pe coastele abrupte ale
Wadi Kidron-ului. Trebuie amintit faptul că tradiția potrivit căreia mănăstirea Sfântului Ioan ar fi fost Marea
Lavră este destul de târzie deoarece nu există nici o mențiune, în relatarea despre Sfântul Ioan în Sinaxarul
constantinopolitan din secolul X;
24
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, op. cit.;
25
Pentru o mai bună acurateţe am folosit Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, şi Bonlio Steidle O.S.B, Moncho
Beuromensi, Patrologie seu Historia Antiquae Litteraturae Ecclesiasticae, Scolarium unui Accomodata, Friburgi
Borisgoviae, MC MXXXVII, Herder & Co., Typographi Editores Pontificii, Beuronae, 1937, p. 218 - 221
1. Tratat pentru apărarea Sf. Icoane. P.G. 95, 309, sqq 345, sqq: 96. cf. Schwarzlese,
o.c. 9426
2. Tom ca din partea pre sfinţitului Petru episcopul Damascului către aşa- zisul
episcop iacobit al Dareii, MG, XCIV, col. 1435 – 1502
3. Despre firea compusă contra acefalilor, MG, XCV, col. 111- 126
4.Despre cele două voinţe şi activităţi şi despre celelalte însuşiri naturale ale lui
Hristos şi pe scurt şi despre cele două firi şi o singură ipostasă, MG, XCV, col. 127- 18627
5. Contra ereziei nestoriene, MG, XCV, col. 187- 224
6. Dialog contra maniheilor, MG., XCIV, col . 1505 – 1584
7. Discuţia dintre un saracin şi un creştin, în două recenzii, MG, XCVI, col. 1585-
1598 şi MG, XCVI, col .1335 – 1348
8. Discuţia lui Ioand ortodoxul cu un maniheu, MG, XCVI, col. 1319 – 1336
9. Despre balauri, MG, XCIV, col. 1599- 1604

Opere exegetice:
1. Comentariu la epistolele sfântului apostol Pavel, după sf. Ioan Hrisostom, MG.,
XCV, col. 441 – 1034

Opere morale şi ascetice:


1. Sfintele paralele, MG, XCV, col. 1041 – 1588; XCVI, col . 9 – 442
2. Despre sfintele posturi, MG, XCV, col. 63- 78
3. Despre cele opt duhuri ale răutăţii, MG, XCV, col. 79 – 84
4. Despre virtuţile şi viciile sufleteşti şi trupeşti, MG, XCV, col. 85- 98

Opere omiletice:
1. Cuvânt la Schimbarea la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, M.G, XCVI, col.
545- 576
2. Cuvânt la smochinul uscat şi la parabola viei, MG, XCVI, col. 575- 588
3. Cuvânt la Marea Sâmbătă, MG, XCVI, col. 601- 644
4. Cuvânt la Naşterea prea sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi
pururea Fecioara Maria, MG, XCVI, col. 661- 680
26
În introducere la Dogmatica lui Ioan, părintele Dumitru Fecioru amintește de Trei tratate contra celor care
atacă sfintele icoane, MG, XCIV, col. 1232-1420; lucrare tradusă în românește de părintele Fecioru, București,
1935;
27
Tradusă în românește, precedată de un bogat și documentat studiu despre psihologia și hristologia la sfântul
Ioan Damaschin, de Pr. Dr. Ol. N. Căciulă, București, 1938;
5. Trei cuvântări la Adormirea Maicii Domnului, MG, XCVI, col. 699- 762

Opere poetice:
1. Puţine publicate în M.G. (XCVI, col. 817- 856; 1364- 1369). Tradiţia atribuie
sfântului Ioan Damaschin şi compunerea Octoihului.