ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G.

CURSUL 7
DISCIPLINA: NURSING ÎN AFECTIUNILE RESPIRATORII

INTERVENTII SPECIFICE ÎN PNEUMOLOGIE

DEZOBSTRUCTIA CĂILOR AERIENE

Obstructia bruscă a căilor aeriene poate fi provocata de:

- un corp străin care a intrat accidental în gât sau bronhii,
- prin aspirarea de sânge, mucus, lichid de vomă,
- când limba blochează faringele
- în urma unor traumatisme,
- bronhoconstrictii ,
- bronhospasme.

Obstruarea căilor aeriene poate determina leziuni cerebrale si apoi moartea după 4-6 minute de
la instalare.

A. Permeabilizarea căilor respiratorii în caz de obstructii subglotice

- Fluidifierea secretiilor bronsice
- Drenaj postural
- Tapotamentul toracic (percutia)
- Tusea asistată si exercitii de respiratie
- Aspirarea secretiilor oro-faringiene si traheo-bronsice
- Intubatie orotraheala, laringotraheala
- Traheotomie
-
1. Fluidifierea secretiilor bronsice
Secretiile pot fi groase si dificil de expectorat, pe lânga aceasta pot exista dificultății ca
blocarea căilor nazale. Fluidifierea secrețiilor bronșice se poate realiza prin:
- umidifierea aerului;
- administrarea de lichide oral, IV;
- administrarea de solutii saline prin nebulizare, inhalații. Poate fi necesar ca soluțiile
saline să fie încălzite;
- administrare de medicamente fluidifiante.

1
 2. Drenajul postural si tapotajul toracic
Drenajul postural este o metodă de dezobstruare a căilor respiratorii.
Scopul drenajului postural (fig. nr. 1a) este să ajute drenajul secreţiilor respiratorii cu
ajutorul gravitatiei. Pentru drenajul postural, pacientul va sta în decubit decliv (cu capul în jos),
ceea ce permite utilizarea gravitaţiei pentru evacuarea mucusului din căile mici respiratorii spre
căile mai mari (de obicei sunt utilizate între 6 şi 12 posturi, în funcţie de suprafaţa plămânilor ce
trebuie drenată). Odată pus pacientul în poziţia de drenaj, se aplică percuţii la nivelul peretelui
toracic, pe o perioadă de 3-10 minute, pentru a facilita eliminarea mucusului.

3.Tapotarea (percuţia) se utilizează ca adjuvant al drenajului postural. Mâna cu care se

percută se ţine sub forma de căuş astfel încât să se formeze o pernă de aer între mână şi
suprafaţa percutată.

Se adaugă tratamentului, vibraţii manuale pe pieptul pacientului în timp ce acesta respiră,

ceea ce permite aducerea mucusul mai departe în căile largi respiratorii. La sfârşit, pacientul se
ridică şi efectuează exerciţii de expiraţie prelungite şi de expectoraţie eficace pentru a favoriza
eliminarea mucusului care s-a desprins. Tratamentul e împărţit în 2 sau 3 şedinţe zilnice.
Necesită în general ajutorul unei persoane, deşi unii pacienţi adulţi ajung să-l efectueze singuri.

Vibraţia este o tehnică de eliberare a căilor respiratorii, care împreună cu percuţia

toracică se aplică în timpul drenajului postural pentru a ajuta la eliminarea mucusului din căile
respiratorii. Vibraţiile ajută să se „agite” uşor secreţiile din căile respiratorii făcând mai uşor
expectorarea lor. În timpul vibraţiilor se aplică palma întinsă pe peretele toracic, deasupra
segmentului pulmonar corespunzător de drenat. Se întăreşte braţul şi mâna, şi se aplică o
presiune uşoară pentru a crea o mişcare de agitare.

Drenajul lobului superior

Drenajul segmentului apical - pacientul stă pe masa de drenaj în poziţie şezând alungit,
cu spatele sprijinit pe o pernă, la un unghi de 30°. Terapeutul efectuează percuţia şi vibraţia
regiunii supraclaviculare bilateral. Pacientul trebuie să inspire profund şi apoi să tuşească în
timpul percuţiei.

2
Poziţie şezândă pe scaun, cu spatele sprijinit pe o pernă, la un unghi de 30°. Se efectuează
autopercuţia şi vibraţia regiunii supraclaviculare dreaptă şi stângă.

Drenajul segmentului posterior - pacientul

stă pe masa de drenaj bronşic în poziţie şezândă, cu trunchiul aplecat anterior, sprijinit pe o
pernă, la un unghi de 30°. Stând în spatele pacientului, terapeutul execută percuţia şi vibraţia pe
toracele superior şi posterior, paravertebral.

Drenajul segmentului anterior - pacientul stă în decubit dorsal pe masa de drenaj bronşic.
Terapeutul execută percuţia şi vibraţia în regiunea cuprinsă între claviculă şi mamelon, bilateral.

3
Segmentul apical

4
 Cele 12 poziţii diferite, se bazează pe anatomia arborelui bronşic şi au ca scop drenajul unor
anumiţi lobi sau segmente ale plămânului. Drenajul postural poate fi folosit concomitent cu alte
tehnici, ca de exemplu ciclul activ al tehnicilor de respiraţie, tehnica expiraţiei forţate cu sau fără
percuţie, presiunea expiratorie pozitivă (PEP) sau flutter.

fig. nr.1a Drenajul postural

3. Tehnici de a tuşi (Tusea asistată)

 Tusea permite eliberarea căilor respiratorii superioare de secreţii, dar poate fi epuizantă;
 Înainte de a incepe exerciţiul de tuse, se practică respiraţia diafragmatică de câteva ori;
 Pacientul se aşază pe scaun, cu picioarele sprijinite pe sol sau pe un scăunel;

5
  Se aduc umerii înainte;
 Se apleacă uşor capul în faţă;
 Se aplică o pernă pe abdomen, ţinând-o cu mâinile;
 După practicarea câtorva respiraţii diafragmatice se apleacă uşor trunchiul în faţă şi se
tuşeşte de 2-3 ori. Se evită respiraţiile scurte dintre episoadele de tuse;
 Se redresează lent şi se inspiră profund;
 Se reia ciclul;
Poziţia la marginea patului cu coatele sprijinite pe o masă, poate uşura expansiunea
toracelui.
Tehnici de respiraţie:
a. Respiraţia diafragmatică are ca scop creşterea rolului diafragmului în respiraţie.
Exerciţiul constă în:
 Plasarea unei mâini pe stomac şi a celeilalte pe mijlocul toracelui;
 Se inspiră lent şi profund pe nas, lăsând abdomenul să avanseze cât mai mult posibil;
 Se expiră pe gură, cu buzele strânse, contractându-se muşchii abdominali. În acelaşi
timp se execută o presiune cu mâna pe abdomen, urmând mişcarea respiratorie;
 Se repetă timp de un minut cu 2 minute pauză, se exersează 10 minute, de 4 ori pe zi,
întâi in decubit, apoi şezând. Adoptarea respiraţiei diafragmatice permite diminuarea
ritmului respirator şi creşterea cantităţii de aer în bazele plămânului.

b. Respiraţia cu buzele strânse (respiraţia cu presiune pozitivă)

 Ameliorează transportul oxigenului, induce o respiraţie lentă şi profundă;
 Este eficace în reducerea dispneei de efort;
 Permite întărirea muşchilor respiratori, prelungirea expiraţiei, reducerea retenţiei de
CO2;
 Creşterea presiunii exercitate în timpul expiraţiei reduce rezistenţa de la nivelul căilor
respiratorii superioare;
 Se relizează în trei poziţii
- Culcat: se inspiră pe nas şi se expiră pe gură, ţinând buzele strânse (ca pentru
pronunţarea vocalei U), contractând muşchii abdominali. Se numără până la şapte şi apoi se reia
ciclul.
- Şezând: pe un scaun, cu braţele încrucişate pe piept, se inspiră pe nas, se expiră pe gură,
cu buzele strânse aplecându-se în faţă. Se numără până la şapte si apoi se reia ciclul.

6
 - În ortostatism: se inspiră pe nas, făcând doi paşi. Se expiră pe gură, cu buzele strânse,
făcând 4-5 paşi.
4. Aspiraţia traheo-bronşică constă în îndepărtarea secreţiilor din trahee şi bronşii prin
introducerea unei sonde cuplate la aspirator fie prin cavitatea bucală, fie prin fosele nazale, prin
traheostomă, prin canula traheală sau prin sonda endotraheală.
Scop
- dezobstructia căilor aeriene de secretiile stagnate la acest nivel
- prevenirea pneumoniei determinată de stagnarea secreţiilor în căile aeriene la
pacienţii imobilizaţi, la care reflexul de tuse este diminuat sau abolit sau care nu pot să tuşească.
Pregătirea materialelor
- sursă de oxigen portabilă sau pe perete;
- balon Ruben cu mască detaşabilă
- aspirator de perete sau portabil;
- sonde de aspirare de diferite mărimi;
- mănuşi sterile şi nesterile, mască facială;
- seringă pentru umflarea balonaşului (dacă pacientul este intubat);
- soluţie cu ser fiziologic, flacon cu apă sterilă;
- comprese sterile;
- recipiente de colectare
Linii directoare
- se verifică semnele vitale ale pacientului (P., R., T.A.), zgomotele respiratorii (cornaj,
tiraj, respiraţie stertoroasă) şi starea generală pentru a putea face comparaţie cu starea sa după
aspirare;
- se verifică, la indicaţia medicului, concentraţia gazelor sanguine prin recoltarea de
sânge arterial;
- se verifică capacitatea pacientului de a respira profund şi de a tuşi, deoarece
aceste manevre ajută la mobilizarea secreţiilor spre partea superioară a arborelui
traheobronşic, facilitând aspirarea lor;
- în cazul în care se efectuează aspiraţie nasotraheală, se va face un istoric al pacientului
în ceea ce priveşte deviaţia de sept, polipii nazali, epistaxisul, traumele nazale, etc.;
- diametrul sondelor se aspiraţie trebuie să fie mai mic de jumătate din
diametrul traheostomei sau sondei de intubaţie pentru a minimaliza hipoxia în timpul aspirării;
- aspiraţia trebuie efectuată regulat, din 3 în 3 ore sau mai des dacă pacientul este

7
foarte încărcat.
Participarea asistentului medical la procedură
- se spală mâinile şi se îmbracă echipamentul de protecţie;
- se pune masca facială;
- se explică procedura pacientului chiar dacă nu este total conştient;
- se avertizează pacientul că aspirarea îi poate provoca tuse tranzitorie şi reflex de
vomă (uneori);
- se poziţionează pacientul în poziţie proclivă sau semişezândă pentru a uşura
expansiunea plămânilor şi tusea productivă;
- se pregătesc două recipiente: unul cu ser fiziologic, altul cu apă sterilă;
- folosind tehnica aseptică, se deschide folia protectoare a sondei de aspiraţie;
- se îmbracă mănuşi sterile considerând mâna dominantă sterilă şi cea nedominantă
nesterilă;
- cu mâna dominantă se scoate sonda de aspiraţie din ambalaj şi se înfăşoară în jurul
mâinii pentru a nu atinge obiecte sau suprafeţe nesterile cu ea;
- cu cealaltă mână, nesterilă se conectează se conectează capătul sondei la tubul de
la aspirator şi se setează acesta la valori cuprinse între 80-120 mmHg;
- cu mâna sterilă se introduce vârful cateterului în recipientul steril cu ser fiziologic pentru
a-l umecta;
- se oxigenează pacientul înainte de aspirare;
- se introduce sonda de aspiraţie pe una din fosele nazale (dacă pacientul este neintubat)
pe sonda de intubaţie (dacă este intubat) sau pe canula traheală prin mişcări blânde, de rotaţie
pentru a-i facilita înaintarea, până când pacientul începe să tuşească (15-20 cm);
- se aspiră blând, intermitent câte 10-15 sec., nu mai mult; pentru a nu creşte timpul
de aspirare se recomandă ca cel care face aspiraţia să rămână în apnee;
- între retrageri, sonda se va înfăşura în jurul mâinii dominante pentru a prevenă infectarea;
- dacă secreţiile sunt abundente şi vâscoase, se va spăla sonda introducând-o în
recipientul cu apă sterilă şi se va aspira din nou;
- se aspiră pe rând fiecare bronhie (dreaptă şi stângă), bronhia stângă fiind mai greu
de aspirat întrucât este mai lungă şi mai subţire decât cea dreaptă;
- se repetă procedura de aspiraţie a pacientului până când nu mai sunt secreţii şi
dispar zgomotele hidroaerice şi semnele de tiraj;
- se evaluează aspectul secreţiilor bronşice.

8
 - după aspirare se aruncă materialele şi echipamentele folosite în recipientele de
colectare specifice; se notează procedura în Fişa pacientului.