1.

În cazul răspunderii civile:

a) răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrității fizice sau psihice ori sănătății nu poate fi înlăturată
ori diminuată decât în condițiile legii;
b) cel care cauzează un prejudiciu prin exercițiul drepturilor sale subiective va fi exonerat de la repararea
prejudiciului doar dacă exercițiul drepturilor sale nu este unul abuziv;
c) răspunderea civilă nu poate fi înlăturată în cazul în care prejudiciul este cauzat prin exercițiul
drepturilor.

2. Răspunderea civilă delictuală:

a) se angajează în cazul în care sunt încălcate drepturile și interesele legitime ale unei persoane prin
acțiuni sau inacțiuni ilicite;
b) se angajează și în cazul în care o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de
lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului;
c) nu se angajează dacă persoana răspunzătoare nu are capacitate deplină de exercițiu.

3. Reprezintă o formă a răspunderii civile delictuale:

a) gestiunea de afaceri;
b) răspunderea pentru fapta altuia;
c) plata lucrului nedatorat.

4. Referitor la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie:

a) prejudiciul nu poate fi urmarea vătămării unui interes legitim și serios;
b) autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă;
c) la aprecierea vinovăției se va ține cont de împrejurările în care prejudiciul s-a produs, străine de
persoana autorului.

5. Condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt:

a) fapta ilicită și vinovăția;
b) fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția;
c) fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția sub forma intenției.

6. Reprezintă cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei:

a) legitima apărare;
b) forța majoră;
c) cazul fortuit.

7. Nu reprezintă cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei:

a) forța majoră;
b) starea de necesitate;
c) îndeplinirea unei activități impuse de lege.

8. Consimțământul victimei exonerează de răspundere civilă dacă este dat:

a) ulterior săvârșirii faptei;
b) pentru producerea prejudiciului;
 c) pentru săvârșirea unei fapte prejudiciabile.

9. Reprezintă cauză care înlătură raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu:
a) legitima apărare;
b) exercitarea normală a unui drept subiectiv;
c) forța majoră.

10. În ceea ce privește răspunderea civilă:

a) în cazul în care prin lege sau prin convenția părților nu se prevede altfel, răspunderea civilă este
înlăturată dacă intervine un caz de forță majoră sau un caz fortuit;
b) cazul fortuit este o cauză exoneratoare de răspundere ce constă în acel eveniment extern, imprevizibil,
absolut invincibil și inevitabil;
c) dacă debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este exonerat și de un
caz de forță majoră.

11. În materia cauzelor exoneratoare de răspundere civilă, sunt adevărate următoarele afirmații:
a) fapta victimei înlătură răspunderea doar dacă îndeplinește condițiile forței majore;
b) nu se poate exclude sau limita, prin convenții sau acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul
material cauzat printr-o faptă ilicită săvârșită cu intenție sau din culpă gravă;
c) sunt valabile acele clauze prin care se exclude răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin imprudență
sau neglijență.

12. În materia răspunderii civile:

a) nu datorează despăgubire cel care, fiind în legitimă apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu;
b) instanța civilă este ținută de hotărârea definitivă de achitare în ceea ce privește existența prejudiciului
și a vinovăției autorului faptei ilicite;
c) cel care săvârșește o infracțiune cu depășirea limitelor legitimei apărări va putea fi obligat la plata unei
indemnizații adecvate și echitabile.

13. În materia răspunderii civile delictuale, prejudiciul:

a) poate fi material sau moral;
b) poate fi doar material;
c) material cuprinde un singur element, și anume pierderea suferită.

14. În materia răspunderii civile delictuale, prejudiciul:

a) moral nu se repară;
b) trebuie să fie cert;
c) trebuie să fi fost reparat.

15. Pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie:

a) să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim;
b) să fie eventual;
c) să fi fost reparat de o altă persoană.
 15. Reprezintă principiu al reparării prejudiciului:
a) principiul reparării prin echivalent a prejudiciului;
b) principiul reparării parțiale a prejudiciului;
c) principiul reparării în natură a prejudiciului.

17. Privitor la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale:

a) cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat;
b) între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional cu participarea fiecăruia la
producerea prejudiciului;
c) dacă participarea persoanelor care sunt ținute de repararea prejudiciului nu poate fi stabilită, victima
nu va putea pretinde ca fiecare dintre aceste persoane să contribuie în mod egal la repararea prejudiciului.

18. Dacă, în materia răspunderii civile delictuale, prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane:
a) cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre aceste persoane, a plătit despăgubirea datorată
victimei, se poate întoarce și împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului;
b) cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre aceste persoane, a plătit despăgubirea datorată
victimei, se poate întoarce exclusiv împotriva persoanei pentru care răspunde;
c) regresul va fi limitat la ceea ce depășește partea ce revine persoanei pentru care se răspunde și nu
poate depăși partea din despăgubire care revin fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită
regresul.

19. În materia răspunderii civile delictuale:

a) prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel;
b) se vor putea acorda despăgubiri și pentru prejudiciul viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică;
c) se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu eventual.

20. În ceea ce privește formele reparației prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale:
a) repararea prejudiciului se face prin echivalent;
b) la stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii
prejudiciului;
c) dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se va acorda sub forma unor prestații
periodice.

21. În cazul reparării prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale:

a) repararea prejudiciului se face, de principiu, în natură, prin restabilirea situației anterioare;
b) dacă repararea în natură nu este posibilă, în toate cazurile va trebui să existe o hotărâre judecătorească
de evaluare a prejudiciului;
c) în cazul prejudiciului viitor, despăgubirea acordată va putea fi sporită, redusă sau suprimată în cazul în
care, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micșorat sau a încetat.

22. În ceea ce privește întinderea reparației prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale:
a) despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de persoana prejudiciată, câștigul nerealizat și
cheltuielile efectuate pentru evitarea sau limitarea prejudiciului;
b) se vor putea acorda despăgubiri și pentru prejudiciul viitor, chiar dacă producerea lui este îndoielnică;
 c) dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă,
reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului sau a evitării pagubei.

23. În caz de deces, vor fi îndreptățite la despăgubire:

a) descendenții persoanei decedate;
b) persoana căreia decedatul îi presta întreținere, fără a exista o obligație legală în acest sens, în acest caz
putând decide doar instanța de judecată;
c) persoanele care, potrivit legii, sunt îndreptățite la întreținere din partea celui decedat.

24. În ceea ce privește repararea prejudiciului nepatrimonial:

a) în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată o despăgubire pentru
restrângerea posibilităților de viață familială și socială;
b) instanța de judecată va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și
soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei;
c) dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalității are caracter personal
și nu poate fi cedat.

25. În materia reparării prejudiciului nepatrimonial, sunt false următoarele afirmații:

a) dreptul la despăgubire se transmite moștenitorilor;
b) dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalității va putea fi cedat
numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
c) moștenitorii nu vor putea continua acțiunea privind dreptul la despăgubire chiar dacă această acțiune a
fost introdusă de defunct.

26. În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală:

a) în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea sau la mărirea prejudiciului, cel
chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o;
b) cel care l-a îndemnat pe altul să cauzeze un prejudiciu va răspunde solidar cu autorul faptei la
repararea prejudiciului cauzat;
c) lipsa discernământului îl scutește pe autorul prejudiciului de plata indemnizației către victimă.

27. Dreptul la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale:

a) ia naștere în ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat;
b) este supus prevederilor Codului civil privitoare la executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea
obligațiilor;
c) ia naștere în momentul în care autorul faptei ilicite este cunoscut și numai dacă prejudiciul poate fi
valorificat.

28. În materia răspunderii civile delictuale:

a) minorii care au împlinit vârsta de 14 ani sunt prezumați că au discernământ;
b) minorul în vârstă de 12 ani va răspunde pentru fapta ilicită săvârșită în toate cazurile;
c) vor răspunde pentru fapta proprie doar majorii.

29. În cazul răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, victima:

a) poate pretinde despăgubiri de la persoana juridică în temeiul răspunderii pentru fapta altei persoane;
 b) nu poate să se îndrepte împotriva persoanei fizice din organul de conducere al persoanei juridice;
c) poate pretinde despăgubiri de la persoana juridică în solidar cu persoana fizică din organul de
conducere al persoanei juridice.