Agenţii externi

...........................
- îngheţului şi dezgheţului apei din roci.
- presiunii create de rădăcinile plantelor.
b) descompunerea (alterarea) este un proces de distrugere a rocilor prin modificarea permanentă a
compoziţiei chimice a lor din cauza apei care circulă prin ele încărcată cu diverse elemente chimice.
2. Procese gravitaţionale:
a) prăbuşirile (surpările) apar frecvent la baza versaţilor puternic înclinaţi.
b) alunecările de teren au loc numai acolo unde există argilă şi pante cu o înclinare de cel puţin medie.
La contactul cu apa, argila se moaie, îşi măreşte volumul, devine plastică şi poate aluneca, dacă panta îi
permite acest lucru. Odată pornită o alunecare este foarte greu sau chiar imposibil de oprit de către om şi
de aceea sunt mult mai eficiente măsurile de prevenire (împădurirea sau acoperirea cu vegetaţie a
zonelor posibil a fi afectate de alunecări).
3. Procese mecanice (eroziunea, transportul şi acumularea) sunt realizate de majoritatea agenților
externi, dintre care se remarcă acţiunea apei de ploaie, numită pluviodenudare.
În timpul ploilor puternice sau de lungă durată, apa formează şiroaie care, pe pantele cu o înclinare cel
puţin medie, creează, prin cele trei procese mecanice, şanţuri de câţiva centimetri adâncime, numite
rigole. Acestea, de obicei, se astupă de la sine până la următoarea ploaie. Atunci când ele însă se adâncesc
tot mai mult cu fiecare ploaie şi ajung la 0,5-2 m adâncime poartă numele de ravene. Ravenele se
adâncesc în permanenţă, iar atunci când depăşesc 2 m adâncime se numesc ogaşe.

Relieful creat de agenţii externi

1. Relieful fluvial. Toate apele curgătoare, indiferent de mărime (pîrîuri, rîuri, fluvii) creează, prin cele
trei procese mecanice (eroziunea, transportul și acumularea), o formă de relief numită vale. În zonele
joase, de câmpie, deal sau podiș, văile râurilor prezintă 4 părţi componente:
a) albia minoră este partea prin care curge râul (fluviul) la debite normale sau scăzute. Este
mărginită, de o parte şi de alta, de două maluri.
b) albia majoră se întinde dincolo de maluri şi este porţiunea prin care râul curge (se revarsă) doar la
debite foarte mari (inundații), Se mai numește luncă;
c) terasele se întind în continuarea albiei majore și au aspectul unor trepte;
d) versanţii se întind în continuarea teraselor şi prezintă pante cu o inclinare cel puțin medie.
În zonele de munte, albia minoră este mărginită direct de versanţi puternic înclinaţi. Tot în zonele de
munte, albiile râurilor pot prezenta frecvent repezişuri sau cascade. De exemplu, cascada Niagara, de la
granița dintre SUA și Canada, are o înălțime mică (40-50m), dar un debit foarte mare (aprox. 8000m³).
Cascada Angel (Venezuela) are un debit mic (cca. 100 m³), dar o înălțime foarte mare (aprox. 1000m), fiind
cea mai înaltă cascadă din lume.

2. Relieful deşertic. În deşerturi, agenţii externi cu cea mai puternică acţiune sunt:
a) variaţia de temperatură de la zi la noapte duce, în timp, la dezagregarea rocilor.
b) ploilor torenţiale, scurte ca durată, dar foarte puternice, creează văi care, în cea mai mare parte a
anului, rămân seci și se numesc ueduri.
c) vântul, prin acţiunile de spulberare a nisipului (deflaţie) şi eroziunea efectuată de acesta (coraziune).
Locurile din care este luat nisipul au aspectul unor câmpuri pietroase şi se numesc hamade, iar locurile în
care este depus nisipul, sub formă de dune, se numesc erguri.
 3. Relieful petrografic reprezintă totalitatea formelor de relief impuse de tipurile de roci:
a) pe conglomerate apar, în general, forme de relief ciudate (Sfinxul, Babele);
b) pe calcare iau naştere forme de relief carstic: chei, peșteri (stalactite, stalacmite, coloane), doline,
polii, lapiezuri, poduri naturale;

c) pe şisturi cristaline apar blocurile de mari dimensiuni, cu colțuri rotunjite, numite căpăţâni de zahăr;
d) pe argile sunt foarte frecvente alunecările de teren şi eroziunea care duce la apariţia „pământurilor
rele” (rigole, ravene, ogaşe, torenţi);
e) pe nisipuri şi loess apar frecvente forme de tasare: crovuri, găvane, padine (adâncituri create prin
scufundarea, presarea nisipului).

4. Relieful glaciar. Gheţarii se formează în zonele în care zăpada căzută nu se topeşte de la un an la

altul, se adună pe straturi tot mai groase şi, în timp (sute sau chiar mii de ani), se tasează (se presează) și
se transformă în gheaţă.
Gheţarii se împart în două mari categorii:
a) gheţari montani – apar pe culmile munţilor cu înălţimi mai mari de 2000 m. Au 2 componente:
- circul glaciar - adâncitura în care se formează gheaţa;
- limba glaciară - se scurge uşor (câţiva centimetri sau metri pe zi) pe versanţi începând din circ.
Bucăţile de roci rupte de limba glaciară poartă numele de morene.

b) gheţari de calotă – reprezintă un strat de gheaţă care depăşeşte 2000 m grosime, ce ocupă suprafeţe
foarte mari în Groenlanda, nordul Canadei, Alaska, insulele din apropierea Polului Nord şi în Antarctica. Ei
se continuă şi în apa mărilor sau oceanelor din apropiere cu un strat de gheaţă mai subţire (50-100 m)
numit banchiză. Din banchiză se rup blocuri de gheaţă de diferite forme și mărimi numite aisberguri.