György

Tünde

M.I, Interpretare muzicală- Oboi

2. Analizați unul dintre evenimentele psiho-sociale specifice vârstei tinere (munca,

întemeierea unei familii, șomaj, etc).

Perioada tinereții, altfel numit: stadiul ,,adultului tânăr”, se poate încadra în mai multe
etape, dar aceste se diferă de la un autor la altul. Unii autori pun în discuție chiar oportunitatea
unei periodizări a vârstelor adulte apreciind că achizițiile nu sunt atât de expresive încât să
confere o identitate clară fiecărei secvențe. Drept urmare se recomandă abordarea maturității prin
radiografierea evenimentelor majore prin care trece orice persoană.

În continuare, doresc să fac o scurtă caracterizare despre etapele tinereții. Se poate

deosebi două etape mari: adolescența prelungită și tinerețea. Adolescența prelungită este
perioada de la 20 la 24/25 de ani și reprezintă o etapă de tranziție. În această perioadă
caracteristicile ale adolescenței se amestecă cu caracteristicile noi ce țin de manifestările
adultului tânăr. Aceste caracteristici nu se poate generaliza de la un adolescent la altul: unii
desfășoară activități productive ca persoane angajate, alții încă studiază; unii își întemeiază o
familie, alții nu au nici relații stabile. Este evident faptul că adolescența prelungită este mai
caracteristic la tinerii care continuă studiile și care rămân dependenți economic de familie până la
finalizarea studiilor și obținerea statutului de angajat. Tinerețea este o perioadă de salturi
remarcabile pe plan social, profesional, marital și parental. Există mai multe teorii asupra
formarea acestora. Una dintre ele este teoria lui Jung, care consideră că tânărul se împlinește în
plan profesional, dobândește un partener stabil, își asumă rolul de părinte, așa fel identitatea de
sine devine mai profundă și mai rafinată. Dacă tragem concluzia, putem constata că vârsta
tinereții este marcată de cele mai importante evenimente existențiale între care, găsirea unui
partener stabil și căsătoria sunt extrem de importante.

Întemeierea unei familii și îndeplinirea rolurilor de soț/soție și părinte solicită

remarcabile eforturi adaptative. De obicei, tinerii nu sunt foarte bine pregătiți pentru aceste
statusuri și roluri ceea ce generează dificultăți în exercitarea lor. În societatea actuală, dorința
spre întemeierea unei familii este mai mare la fete decât la băieți, dar la ambele sexe se
realizează până în jurul vârstei de 30 de ani. Înainte de a deveni soț/soție și părinte, tinerii trebuie
să se corespunde pe plan material și profesional. În mare parte, într-un timp scurt devin capabili
și se potrivesc cerințelor sociale și profesionale. Întreaga perioadă este dominată de eforturi de
învățare practică a meseriei precum și de o puternică dorință de autoafirmare, de recunoaștere a
valorii în plan social și profesional. Cu orice chip, unul dintre cele mai importante evenimente
ale vârstei tinere, se consideră căsătoria. Relațiile interumane nu sunt statice, așa fel nici
căsătoria: ambii parteneri se dezvoltă, se schimbă și se evoluează. Această transformare nu se
prezintă la fel, pentru unele cupluri înseamnă un fapt negativ, iar la altele satisfacția maritală este
menținută sau sporită pe tot parcursul vieții. După teoria lui G.Albu, în funcție de această
dinamică, există două tipuri de căsătorie: căsătoria tradițională, care consideră că soțul este
principalul factor de decizie și principala forță, până când soția are dreptul de a decide asupra
îngrijirea copiilor și activități casnic - gospodărești. Toate celelalte domenii sunt controlate de
soț. Căsătoria de tip camaraderie își pune accentual pe egalitate și tovărășie. Fiecare partener are
dreptul de a lua decizii, rolurile bărbatului și ale femeii nu sunt strict diferențiate. Desigur, în
zilele noastre apar modificări și nuanțări ale caracteristicilor descrise, multe căsătorii nu
corespund cu acestor categorii.

Intrarea în rolul de părinte de multe ori are ca efect trăirea unui nivel puternic de stres la
nivelul individului. Apariția copiilor în viața oricărui cuplu reprezintă unul dintre evenimentele
de viață cele mai importante și nu este deloc surprinzător faptul că a deveni părinte implică
numeroase schimbări în ceea ce privește stilul de viață, o reducere majoră a timpului liber și, mai
ales, o creștere considerabilă a responsabilității. Părinții se autodefinesc și de multe ori sunt
definiți și de ceilalți în rolul de mamă și tată. Bineînțeles, lângă un copil mic, părinții au mai
puțin timp pentru celălalt și acest factor de multe ori se naște conflicte între ei. De exemplu,
discută între ei cu aproape 50% mai puțin decât cuplurile care nu au copii, iar majoritatea
discuțiile sunt concentrate în jurul problemelor copilului. Prin urmare, ei au mai puțin timp
pentru a petrece împreună activități de rutină, mai puțin timp și disponibilitate pentru intimitate
și sex. În această perioadă ușori se constată și un așa-numit sindrom al „cuibului gol”. Eysenck
se consideră că satisfacția maritală crește după ce și ultimul copil a părăsit casa părintească. Unor
studii realizate de Reibstein și Richards ne ajută să explicăm rezultatele în societatea vest-
europeană care arată faptul că apariția primului copil are ca efect o scădere dramatică a
satisfacției maritale. Acest efect nu este legat de religie, rasă sau de nivel educațional, totuși este
resimțit mai puternic de către femei decât de bărbați. Măsura în care părinții se adaptează, cu mai
mult sau mai puțin succes, la apariția unui copil depinde de o multitudine de factori:

 Apartenența socială a părinților: Studiile realizate în ultimii ani se consideră că prezintă

un nivel mai scăzut de insatisfacție persoanele care fac parte din workingclass decât
persoanele din clasa de mijloc. O posibilă explicație constă în faptul că a deveni părinte
are probabil mult mai multe efecte disruptive asupra carierei femeilor din această clasă.
În plus, gradul de satisfacție pe care femeia îl resimte în îndeplinirea rolului său de mamă
are un mare impact asupra reacțiilor ei față de copii.
 Vârsta și situația financiară a părinților determină modul în care se adaptează la situația
de a avea un copil. Cuplurile tinere cu o situație financiară bună tind să fie mai fericite
decât cuplurile mai în vârstă și cu o situație financiară precară.
 Calitatea relației existente între părinți înainte de nașterea copilului este un factor
extrem de important. Cupluri care au o relație psihologică strânsă se adaptează mai bine
la apariția copilului. Heinicke și Guthrie se consideră că acele cupluri care sunt
caracterizate de interacțiuni pozitive în timpul lunilor de sarcină și care dovedesc respect
unul față de celălalt atunci când apar conflicte, fac față cu mai mult succes rolului de
părinte.

În viața noastră, de multe ori apar crize de dezvoltare anterioare prin care au trecut fiecare
individ. Cercetători consideră că a avea un copil le permite acestora să retrăiască. Turner și
Helms enumeră mai multe motive pentru care adulții doresc să aibă copii: copiii permit părinților
să ofere și să primească dragoste, oferă un sentiment al împlinirii și nu în ultimul rând conferă
părinților lor un sentiment al valorii și importanței personale. Totodată, prin apariția și creșterea
copilului părinții experimentează o nouă capacitate social și anume posibilitatea și obligația de a-
și exercita autoritatea. Atât asupra dezvoltării copilului, cât și asupra relației părinți-copii, este
extrem de important în viața de familie modul în care aceasta este încorporată.