CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI

FARMACIE

,, RAISA PACALO”

Catedra: Nursing

Disciplina: Tehnici generale de îngrijiri medicale.

Suport teoretic
SUBIECTUL:„PROBLEME DE SĂNĂTATE ALE BOLNAVULUI
CU AFECŢIUNI ALE SISTEMULUI RESPIRATOR.”

Chişinău
 Planul lecţiei:
1. Noţiuni generale de anatomie si fiziologie a organelor sistemului respirator.
2. Simptomele principale în afecţiunele sistemului respirator: dureri toracice, dispnee,
tuse, hemoragie pulmonară (noţiune, cauze, manifestările, intervenţiile asistentului
medical).
 1.Noţiuni generale de anatomie si fiziologie a organelor sistemului respirator.
Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor de gaze dintre organism şi mediul extern. Aces taparat are rolul de a
asigura preluarea oxigenului din aer şi eliminarea dioxidului de carbon din
organism.
Aparatul respirator este alcătuit din:
 Căile aeriene ( respiratorii ) prin care aerul pătrunde şi iese din organism;
 plămânii → organele la nivelul cărora are loc schimbul de gaze.
Căile aeriene se impart în cai aeriene superioare şi inferioare.
Cele superioare sunt alcătuite din :
  Cavitatea nazală → primul segment al căilor respiratorii. Este divizată de
septul nazal în două cavităţi numite fose. Fosele nazale sunt căptuşite cu o
mucoasa umedă, care are rolul de a încălzi aerul. Tot aici se găseşte mucusul, cu
rol de a reţine impurităţile din aer. Deci nasul are rolul unui adevărat filtru.
  Cavitatea bucală.
  Faringele → un organ comun pentru calea aeriană şi digestiva.
Cele inferioare sunt alcătuite din :
  Laringele → organul vorbirii, este format din mai multe cartilaje mobile, cel
mai mare fiind aşezat în faţă, ca o proeminentă, având formă unei cărţi
deschise, cunoscută şi sub denumirea de Mărul lui Adam. În laringe se găsesc şi
două perechi de cute  (pliuri ) numite corzi vocale, cele situate inferior au rolul în
producerea sunetelor.
  Traheea → continua laringele, este situate în fata esofagului. Se ramifica la
partea sa inferioară în două ramuri care se numesc bronhii principale.
  Bronhiile → ultimele segmente ale cailor aeriene inferioare şi fiecare din ele
pătrund  în câte un plămân.
        Plămânii → organe pereche aşezaţi în cutia toracică şi cuprind între ei inima.
Căile aeriene din plămâni se ramifica în căi mai mici termindu-se cu saci mici de aer
înconjuraţi de vase de sânge subţiri, saci de aer unde are loc schimbul de gaze →
O2 este preluat de sânge şi transportat în corp şi CO2 e preluat din sânge şi expirat.

Dureri toracice- cauzele, localizarea, manifestarile şi asistenţa medicală.

Durerea toracică este unul din cele mai frecvente simptome pentru care se solicit
asistenţa de urgenţă - care are semnificaţie diferită prin multiplele afecţiuni pe care o
presupune.Durerea localizată la nivelul toracelui poate fi datorată diverselor afecţiuni
ale organelor intra toracice sau suferinţelor parietale (care ţin de peretele toracic).
 Intensitatea durerii nu este întotdeuna corelată cu severitatea procesului patologic
aflat la originea ei, de aceea, orice durerere simţită la acest nivel trebuie investigate în
amănunt şi tratată foarte atent. 
Durerile toracice au cauze variate şi sun tîmpărţite în:
- dureri de origine parietala: dureri neuromusculare, osteoarticulare, nevralgii
- dureri de origine respiratorie: dureri traheo-bronşice, pleurale
- dureri de origine cardiovasculară: dureri coronariene, aortice, pericardice 
- dureri de origine mediastinală: dureri esofagiene
Durerile toracice apar în caz de inflamaţie a pleurei.
Manifestările durerii pleurale:
- se intensifică în timpul inspiraţiei adînci şi întimpul mesei;
- se ameliorează la imobilizarea hemitoracelui afectat (aşezare pe partea
bolnavă);
- se agravează la flectarea hemitoracelui afectat spre partea sănătoasă;
- se însoţeşte de tuse;
- stare general alterată.
Asistenţa medicală la pacienţiicu dureri în cutia toracică:
1. Se anuntă medical.
2. Se linişteşte bolnavul şi se ajută să aleagă o poziţie comodă.
3. Se va culca pe partea afectată pentru ai micşora durerea.
4. Se va recomanda pacientului să respire superficial.
5. La indicaţia medicului se va administra : antitussive şi analgetice

Dispnee respiratorie- cauzele, clasificarea, asistenţa medicală în dispnee.

Def. Dispneea este o respiraţie îngreuiată însoţită de o senzaţie subiectivă de
insuficienţă de aer.Ea este o adaptare fiziologică de protecţie,cu ajutorul căreia se
complectează insuficienţa de oxigen şi se elimină surplusul de bioxid de carbon
acumulat.Are caracter compensator şi apare în legătură cu necesitatea de a menţine
compoziţia găzoasă a sîngelui.
În caz de dispnee se modifică frecvenţa mişcărilor respiratorii, ritmul şi
adîncimea respiraţiei.

Deosebim dispnee : fiziologică şi patologică.

Dispneea fiziologică apare în eforturi fizice sau tensiune nervoasă.

Dispneea patologică apare în afecţiunile pulmonare .

Aceste afecţiuni reduc volumul de ventilaţie şi cel respirator al plămînilor,

contribuind la acumularea bioxidului de carbon şi a produselor incomplete oxidate
în singe. Acestea la rîndul său provoacă iritarea chimioreceptorilor vaselor sanguine
şi excitarea centrului respirator din bulbul rahidian. Ca urmare creşte frecvenţa
respiraţiei.
Dispneea se mai clasifică:
1.Dispnee inspiratorie se caracterizeaza prin inspiraţia prelungită şi apare în caz de
apariţie a unor obstacole mecanice în căile respiratorii superioare.
2.Dispneea expiratorie se caracterizează prin expiraţie dificilă şi apare în cazul
îngustării lumenului bronhiilor mici şi a bronhiolelor în urma spazmului
musculaturii bronhiale (se întîlneşte în astmb ronşic).
3. Dispneea mixtă se întîlneşte în procese patologice grave a plămînilor care decurg
cu micşorarea considerabilă a suprafeţei de ventilaţiea plămînilor.
Dispneea pronunţat exprimată şi apărută subit se numeşte asfixie.
Asistenţa medicală în dispnee.
1. Se anunţă medicul;
2. Pacientul se linişteşte;
3. Se dă o poziţie comodă, semişezîndă;
4. Se elibirează cutiat oracică de hainele care îl stingheresc;
5. Se deschide geamul pentru a mări afluxul de aer;
6. Se administrează oxygen umezit;
7. La indicaţia medicului se vor administra medicamente.
8. Învaţă pacientul să renunţela obiceiurile dăunătoare
(fumat)
Tusea- noţiune, clasificarea, intervenţia asistentului medical în tuse.
Def. Tusea este un act reflector de protecţie prin care se elimină din bronhii şi căile
respiratorii corpurile straine, mucusul, sputa în cazul diferitor boli respiratorii.
Tusa apare ca urmare a excitaţiei inflamatoare, mecanice, chimice sau termice
ale receptorilor tusei ce se găsesc în laringe, trahee, bronhii, bronhiole.
1. În caz de inflamaţie, stimularea receptorilor este provocată de edemul şi
hiperemia mucoasei bronhiilor.
2. Excitarea chimică se constată în caz de inspiraţie a gazelor excitante,
inclsiv a fumului de tutun.
3. Exitarea termică se constată atît la inspiraţia aerului ferbinte cît şi a celui
rece.
Tusa dupa felul său poate fi uscată sau umedă :
Tusa uscată - produce o senzaţie de usturime şi dureri în gît, nu este însotită de
Eliminarea sputei. Aceasta este o tusă chinuitoare.
Tusa umedă – este însoţită de eliminarea sputei.
După durată tusa poate fi permanentă şi periodică :
 - Tusa permanentă poate fi însoţită de inflamaţia laringelui, bronşilor,
cancer al bronşiilor şi plămînilor şi în unele forme ale tuberculozei
pulmonare.
- Tusa periodică se întilneşte în gripă, inflamaţia acută a a căilor respiratorii
superioare, pneumonii, bronşite, bronşite cronice.
Tusa mai poate decurge sub formă de accese – se întilneşte în tusa convulsivă şi
prezenţa corpurilor străini în caile respiratorii. În timpul tusei sub formă de accese
se observă o dilatare a venelor gîtului și cianoză poate avea o întindere excesivă a
ţesutului pulmonar şi apariţia unei hemoragii pulmonare.
Intervenţia asistentului medical în tuse:
a) În tusa uscată :
Suprimarea tusei depinde de tratarea cauzelor ce au provocat-o.
1. Bolnavul se culcă şi se înveleşte cald ;
2. Se administrează băuturi calde ;
3. Băi calde la picioare ;
4. Sinapizme, ventuze pe cutia toracică ;
5. La indicaţia medicului se vo radministra preparate antitusive: Codeină,
Libexin, Tusuprex, Acetilcisteina, Antitusin, Bromhexin...
b) În tusa umedă însoţită de eliminarea unei cantităţi mari de spută :
1. Asigurarea pacienţilor cu scuipătoare individuală ;
2. Redarea poziţiei de drenaj (ajutăm pacientul să ocupe aşa o poziţie care să
favorizeze eliminarea sputei, deoarece reţinerea ei intensifică intoxicaţia
organismului şi duce la obstrucţia căilor respiratorii ), de cîteva ori pe zi pentru
20-30 minute ;
3. Administrăm băuturi calde ;
4. Administrează tratamentul prescris: expectorante, bronhodilatatoare,
decongestionante ale mucoasei traheobronşice ;
5. Se indică proceduri fizioterapeutice.
Expectoraţia- noţiune, clasificarea, intervenţia asistentului medical în
expectoraţie.
Def.Prin expectoraţie, înţelegem eliminarea sputei din căile respiratorii.
Sputa reprezintă totalitatea substanţelor ce se expulzează din căile respiratorii prin
tuse.
În condiţii fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate
mică de mucus, necesară protejării suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă
de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se elimină şi
nu declanşează actul tusei.
Încondiţii patologice, se adună în căile respiratorii, o cantitate variabilă de
spută, care acţionează ca un corp străin şi provoacă actul tusei.
 Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a
mucoaselor bronho-pulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor
aeriene, din produsele rezultate din descompunerea ţesutului pulmonar şi din
substanţe străine inhalate. În timpul evacuării prin faringe şi gură se mai adaugă
salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Clasificarea:
1. Culoarea:
- roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz, în edemul pulmonar;
- galben verzuie, în supuraţii pulmonare;
- albă sau albă cenuşie, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
2. Mirosul
- fetid în dilataţia bronşică, caverne tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare;
3. Consistenţa
- spumoasă;
- aerată;
- gelatinoasă;
- vîscoasă;
- lichidă.
4. Formă
- perlată, în astmul bronşic;
- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă.
5. Aspectul
- mucus, în astmul bronşic, inflamaţia bronhiilor;
- purulent, în supuraţiile pulmonare;
- muco-purulent;
- seros, în edemul pulmonar;
- pseudo-membranos, în difteria laringiană;
- sanguinolent, în edemul pulmonar, cancer,infarct pulmonar.
6. Cantitatea
- 50-100 ml/24 ore, în bronşită, pneumonii, TBC;
- până la 1000 ml/24 ore, în bronşiectazii, caverne TBC, gangrena pulmonară şi
edem pulmonar;
- vomică - eliminarea unei cantităţi masive de puroi sau exsudat (în abces
pulmonar, chist hidatic).
Intervenţia asistentului medical în expectoraţie.
1. Educă pacientul cum să expectoreze, să tuşească cu gura închisă, îl învaţă să nu
înghită sputa să colecteze sputa în scuipătoare;
2. Să nu stropească în jur;
3. Să nu arunce corpuri străine în scuipătoare;
4. Curăţă mucoasa bucală şi dinţii cu tampoane;
5. Goleşte şi curăţă scuipătorile, după ce au fost dezinfectate;
6. Mînuieşte scuipătoarele cu prudenţă, se spală şi se dezinfectează.
Hemoptizia, hemorgia pulmonară- noţiune, intervenţia de urgenţă a
asistentului medical în hemoptizie şi în hemoragia pulmonară.
Def. Hemoptizia- hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală, provenind de la
nivelul căilor respiratorii – plămâni (este apariţia sîngelui în spută).Se poate
manifesta sub formă de firişoare de sînge sau prin hemoragii pulmonare, care
prezintă pericol pentru viaţa pacientului (moartea poate surveni în cîteva minute).
Hemoptizia este un simptom foarte grav care necesită un control viguros al
bolnavului pentru determinarea cauzei şi aplicarea unor măsuri urgent din partea
personalului medical.
Hemoptizia este cauzată de boli ale plămînilor sau inimii:
-Tuberculoza pulmonară -Vicii cardiace
-Cancer pulmonar -Edem pulmonar
-Boala bronşectatică -Traume ale plămînilor
-Abcesul pulmonar -Hipertensiunea pulmonară primară
-Gangrena şi infarctul pulmonar
În cazul apariţiei hemoragiei pulmonare, ea trebui esă fie deosebită de hemoragia
gastrică.
Hemoragie pulmonară
1. Prin tusă se elimină singe spumos de culoare roşie aprinsă, care nu se
coagulează;
2.Reacţia sîngelui este alcalină;
3.Sîngele este amesticat cu spută;
4. Pericol pentru viaţă prezintă dereglarea ventelaţiei pulmonare din cauza
pătrunderii sîngelui în căile respiratorii.

Intervenţia de urgenţă a asistentului medical în hemoptizie şi în hemoragia

pulmonară:
1. Se anunţă medicul;
2. Se linişteşte pacientul;
3. Se aşează pacientul în poziţie semişezîndă, cu înclinaţie pe partea afectată ,pentru
a evita pătrunderea sîngelui în bronhiile din vecinătate;
4. Se prezintă medicului sângle colectat într-un vas;
5. Pacientului i se interzice de a vorbi, se recomandă respiraţia pe nas lentă şi
profundă;
6. Pe cutia toracică se aplică punga cu gheaţă;
7. Se propune pacientului de băut lichide reci în cantităţi mici şi repetate;
8. La indicaţia medicului, asistenta va administra medicaţia necesară:
Sol.Vicasol-i/m, Sol. Calcii chloride 10% - i/v, perfuzii-i/v cu
Sol.Acidaminocapronic sau se fac hemotransfuzii;
9. Pacientul va fi cît mai puţin perturbat de cei din jur, se vor admite doar examinări
minime;
10. Alimentaţia în primele zile se va reduce la lichide reci;
11. Igiena corporală, schimbarea bolnavului se face cît mai redus pentru a
preîntîmpina mobiditatea pacientului.