Poluarea atmosferei

Cuprins

1. Introducere
2. Surse de poluare a atmosferei
3. Principalii poluanti
4. Prevenirea poluarii atmosferice

1. Introducere

Poluarea este contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează

cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și
mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al
cauzelor naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante
provine din activitățile umane. Se disting următoarele categorii: poluare fizică (incluzând
poluarea fonică și poluarea radioactivă), poluarea chimică (produsă de diverse substanțe
eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide), poluare biologică (cu
germeni patogeni, substanțe organice putrescibile etc.).

Învelișul gazos care înconjoară Pământul fără o limită superioară precisă, trecând
treptat în spațiul interplanetar, se numește atmosferă. Masa acesteia reprezintă 0,000001 din
masa globului pământesc, și densitatea sa scade cu creșterea altitudinii. Compoziția
atmosferei se modifică de asemenea cu altitudinea. Amestecul de gaze ce formează atmosfera
este numit aer.

Mediul inconjurator e al intregii planete, de aceea este protejat la scara globala. De

foarte multa vreme, pamantul a fost considerat defapt o entitate vie. La toate popoarele din
antichitate zei si zeite intruchipau elemente specifice incepand cu cerul, soarele, oceanul,
vantul, pana la cele mai comune deprinderi, activitati sau vicii.
Leonardo da Vinci privea organismul uman ca pe un microcosmos al pamantului, iar
pamantul ca pe un macrocosmos al trupului omenesc.
Jiordanl Bruno a fost ars pe rug acum 400 de ani deoarece el sustinea ca pamantul este
viu si ca acest lucru poate fi adevarat si pentru alte planete.
Astazi, in mediile stiintifice se discuta posibilitatea compararii planetei noastre cu
organismele care traiesc pe aceasta planeta conducand la conceptul existentei unui imens
sistem autoregulator. O planeta care poseda in mod vadit proprietatea stranie de a mentine in
mod permanent un loc potrivit & confortabil pt a fi locuit de entitati vii, aceasta este planeta
Pmanat.
Aceasta ipoteza a fost denumita GAIA (=pamant in lb greaca). Unul dintre promoterii
acestei ipoteze a fost James Lovelock (parintele ei), scriitor, inventator. Era implicat intr-un
program Nasa care cauta viata pe marte.

Ipoteza:

1. Existenta stratului de ozon din atmosfera esential pentru mentinerea vietii, ocrotirea
vietuitoarelor fata de radiatiile cosmice.
2. Mentinerea concentratiei oxigenului la 21% care realizeaza echilibrul intre producerea &
descompunerea materiei organice
3. Prezenta in atmosfera al unor mici, da esentiale cantitati de amoniac care neutralizeaza
parte din sulful si acizii nitrici care se formeaza in mod natural
4. Media relativ constanta a temperaturii aerului in ciuda schimbarilor care au loc in
compozitia gazoasa a atmosferei si radiatia solara
5. Existenta in oceane al unui continut constant de sare de circa 3-4% in ciuda faptului ca
apele care se deverseaza in acest ocean au aport de minerale care in principal ar trebui sa
modifice aceasta concentratie.
6. Compozitia chimica a atmosferei nu are nici o legatura cu asteptarile unor stari de echilibru
chimic stabil
7. Prezenta metanului, protoxidului de azot si chiar a azotului in atmosfera oxidanta actuala a
pamantului reprezinta o violare a legilor chimiei masurabila in zeci de ordine de marime. Un
exemplu de asemenea magnitudine sugereaza ca atmosfera nu este doar un produs biologic, ci
mai probabil o constructie biologica; nu una vie, dar o extensie a sistemului viu proiectata
astfel incat sa mentina anumite conditii de mediu astfel: concentratia atmosferica a unor gaze
(ozigenul), in valoare optima in raport cu abateri minore ar putea avea consecinte
devastatoare pt viata.
Daca atmosfera este printre altele un mecanism pentru transportul materiilor prime la si
de la biosfera, trebuie sa presupunem existenta unor substante carause pentru elementele
esentiale tuturor sistemelor biologice (iodul, sulful). Ambele sunt transportate din oceane prin
aer la suprafata solului unde sunt deficitare. (iodura de metil, sulfura de metil = substante
carause).

Gaia este o ipoteza care considera posibila existenta unei entitati complexe care
include: biosfera pamantului, atmosfera , oceanele si solul, toate alcatuind un sistem
cibernetic care urmareste realizarea unui mediu fizic si chimic optim pentru viata pe aceasta
planeta. Dar daca Terra ar putea fi considerata un organism viu, intrebarea este : "care este
locul & rolul omului ?"

2. Surse de poluare a atmosferei

Atmosfera este stratul de gaze ce înconjoară Pământul cu grosimea de 10003000km.

Compoziţia aerului uscat, la suprafaţa solului (în volume) este de aproximativ 78 % azot, 21
% oxigen şi 1 % alte gaze: gaze nobile, CO 2, H2, ozon, gaz metan, oxizi de azot, amoniac.
Unele gaze au timpul de staţionare de mii de ani (azotul, oxigenul şi gazele inerte),
altele au timpul de staţionare de ordinul anilor (CO2, CH4, H2, O3, NOx), iar o altă categorie
de gaze au timpul de staţionare de ordinul zilelor (CO, SO2, NH3, H2S, H2O). Poluarea
aerului constă în schimbarea compoziţiei, cu sau fără apariţia de noi constituenţi, cu efecte
dăunătoare asupra biocenozelor şi biotopurilor. Poluarea provine din surse naturale şi
antropice. Sursele naturale de poluare atmosferică pot fi: - solul, din care se elimină particule
solide (praf), gaze şi vapori de apă; - plantele şi animalele, care elimină polen, spori, păr,
pene, etc.; - erupţiile vulcanice, din care rezultă praf, gaze, vapori de apă; - cutremurele,
generatoare de praf pentru aer şi uneori, prin crăpăturile scoarţei apărute, posibilităţi de
eliminări de gaze; - praful cosmic şi meteoriţii. Sursele antropice de poluare atmosferică sunt
de fapt activităţile umane desfăşurate în industrie, transporturi, agricultură şi cele menajere.
Sursele de poluare atmosferică pot fi fixe sau mobile: Sursele fixe sunt constituite din: -
dispozitivele de combustie industriale şi menajere, care emit pulberi, oxizi de carbon, de sulf,
de azot, etc. Cu cât combustibilul este de calitate mai scăzută, arderea decurge cu randament
mai mic şi se elimină cantităţi mai mari de poluanţi. Astfel, cărbunii inferiori (lignitul,
cărbunele brun, turba, şistul bituminos) lasă la ardere cantităţi mari de cenuşă, CO, CO2,
SOx, NOx. Păcura elimină CO, CO2, SOx, iar gazul metan (combustibil superior) numai
CO2 şi urma de CO; -
Instalaţiile industriale din chimie, metalurgie, materiale de construcţii etc. elimină oxizi
de Fe, Mn, Cr, Ni, Zn, Pb, Cd, Cu, SiO2, CO2, C, etc.; - Vulcanii, apele stătătoare (bălţi,
mlaştini) emit diverse gaze, vapori ; Rezidiile de orice provenienţă, haldate pe sol, animalele
şi plantele în putrefacţie constituie tot atâtea surse fixe de poluare atmosferică. Sursele mobile
de poluare împrăştie la distanţe mult mai mari decât sursele fixe, diverşi poluanţi. In această
categorie intră: vântul, păsările, apa, mijloacele de transport rutier, pe calea ferată, naval şi
aerian. Imprăştierea poluanţilor este întotdeauna influenţată de mişcarea aerului, care se
realizează datorită diferenţelor de temperatură existente în două regiuni adiacente.
Temperatura modifică densitatea aerului, producând curenţi orizontali, verticali, sau
vârtejuri (turbioane).
Intensificarea activităţii umane în zonă; accidente în funcţionarea unor instalaţii
(explozii, incendii, evacuări forţate de poluanţi în atmosferă, etc.); - relief înalt, sau alte
obstacole (clădiri înalte, ziduri) care împiedică diluarea prin împrăştiere pe o arie mai mare a
poluanţilor; - fenomene meteorologice favorabile poluării. Relieful, în multe cazuri, datorită
spaţiului restrâns şi a mişcării reduse a curenţilor de aer împiedică dispersarea poluanţilor pe
o suprafaţă mai mare şi deci diluarea lor. Situaţia se întâlneşte în văi şi depresiuni, unde în
anumite situaţii poluarea se accentuează.
Unele fenomene atmosferice pot amplifica poluarea. Astfel : - lipsa curenţilor de aer
(starea de calm), datorită unei mase de aer cu densitate şi presiune mai mare decât in zonele
învecinate. Starea poate dura ore, sau zile, timp în care poluanţii se acumulează, depăşind
concentraţiile de prag admisibile; - ceaţa; - inversia termică, provocată de împiedicarea
mişcării verticale a maselor de aer rece şi cald. In mod obişnuit, aerul rece pătrunde şi
îndepărtează aerul cald, ce poate fi şi poluat. Dar în depresiuni, aerul cald se poate aduna la
sute sau mii de metri altitudine, păstrând poluarea in zona. In depresiuni, zone puternic
industrializate, sau cu trafic intens pot exista două, sau chiar toate trei fenomenele, poluarea
crescând alarmant, ducând la intoxicaţii în masă.
Curenţii de aer şi precipitaţiile ajută la purificarea aerului, prin procese fizice de
sedimentare, dizolvare în apă , procese chimice (reacţii cu apa) şi apoi depunere. Procesele
depind evident de natura poluanţilor, starea lor de agregare, solubilitatea în apă, reactivitatea
cu apa, precum şi de interacţiunile dintre ei. Efectele poluării aerului sunt multiple. La plante
se observă decolorări, uscări, creşteri fie pitice, fie înalte, rezistenţă scăzută, masă biologică
redusă, etc. La animale şi om se observă iritaţii, intoxicaţii, diferite boli. Tinând cont că omul
respiră în 24 de 3 ore, 15 - 25 m de aer şi că aparatul respirator reţine din păcate doar foarte
puţin din poluanţii inspiraţi odată cu aerul, rezultă că restul de poluanţi pătrund în organism şi
se fixează în sânge, organe, sau sisteme, producând diferite acţiuni. Concentraţiile maxim
admise de poluanţi sunt diferite de la ţară la ţară, sau chiar în cadrul aceleaşi ţări, de la
regiune la regiune. In România, condiţiile de calitate a aerului sunt stabilite de STAS 12374 -
87. Standardul stabileşte pentru fiecare poluant, concentraţia maxim admisă ca medie în 30
minute şi în 24 ore.

3. Principalii poluanţi
În atmosfera inferioară se găseşte o gamă foarte mare de poluanţi,care variază în timp şi
spaţiu în funcţie de sursele de poluare,de regimul de lucru, de condiţiile meteorologice. Cei
mai dăunători sunt:
1. Compuşii sulfului: care sunt foarte variaţi,aici intrând: SO2, H2SO3, H2S,
H2SO4(acid sulfuric) şi diverşi sulfaţi. Aceştia provin din arderea incompletă a
cărbunilor,petrolului şi din alte surse. Cea mai mare cantitate de oxid de sulf rezultă din
industri termoenergetică. În condiţiile unei umezeli mari a atmosferei, concentraţiile de oxid
de sulf se combină cu apa din care rezultă acid sulfuros şi sulfuric. Precipitaţiile atmosferice
spală atmosfera încărcată cu aceşti acizi provocând ploi acide care se pot produce punctual,iar
datorită vânturilor au loc şi la distante apreciabile faţă de sursă,producând distrugerea
pădurilor.
2. Compuşii carbonului: CO, CO2, hidrocarburi, CH4(gazul metan). Dintre aceştia, CO
este poluantul cel mai nociv,dar şi cel mai răspândit în atmosfera urbana,în încăperi,mijloace
de transport,etc., respectiv în spaţii închise, fiin produsul arderilor incomplete. Prin oxidare,
CO devine CO2(anhidrida carbonică),iar aces gaz devine în cantitate mai mare în aceleaşi
condiţii ca şi CO din care derivă. CO2 este prezent în ariile cu activitate vulcanică,dar şi în
ariile cu activitate postvulcanică. Gazul metan provine din descompunerea resturilor vegetale
şi animale rezultate din practica agricolă.
3. Compuşii azotului: Oxizi de azot(NO2), NH3(amoniac),şi diverşi nitraţi. Aceştia
generează poluarea fotochimică a aerului prin reacţia produşilor rezultaţi din descompunerea
la lumină a bioxidului de ayotcu alţi produşi ca: anhidrida sulfuroasă,hidrocarburile,etc.
4. Metalele grele: Pb, Cd(cadmiu),şi Ra(radon). Toţi se găsesc în atmosferă sub formă
de pulberi,picături de soluţii,vapori de săruri, compuşi organometalici(săruri marine,pulberi
metalurgice,cenuşă vulcanică). Plumbul este cel mai nociv şi cel mai răspândit ca urmare a
utilizării lui ca antidetonat al benzinei la autovehicule.
5. Poluanţii radioactivi: gaze cu efect de seră: CO, CO2, SO2, H2SO4, CH4, NH3, O3
şi vaporii de apă.Toţi aceştia contribuie la absobţia radiaţiilor solare şi realizarea efectului de
seră şi la încălzirea atmosferei. Cel mai mare impact asupra populaţiei,îl au compuşii
sulfului(anhidrida sulfurică şi polunţii activi).

4. Prevenirea poluarii atmosferice

Atmosfera se poate autoepura pentru a reveni la compoziţia iniţială , fără intervenţia
omului. Autoepurarea depinde de:
- natura substanţelor poluante, starea lor de agregare, concentraţie, toxicitate;
- factorii de mediu: meteo, geografici, urbanistici. Curenţii de aer împrăştie la distanţe
mari poluanţii, pe când starea de calm îi concentrează. Precipitaţiile antrenează mecanic
poluanţii solizi, accelerând depunerea lor, dizolvă poluanţii solubili în apă, sau chiar se
combină cu unii poluanţi. In schimb ceaţa împiedică autoepurarea, poluanţii rămânând ca
aerosoli în aer. Radiaţiile solare produc reacţii fotochimice cu produşii toxici, sau netoxici din
aer, generând produşi ce se depun mai uşor sau le reduc toxicitatea. Produc de asemenea
evaporarea apei şi a altor substanţe volatile.
Anotimpurile influenţează de asemenea procesul de autoepurare, prin temperaturi,
curenţi de aer, precipitaţii, radiaţii solare, vegetaţie, etc. Relieful influenţează curenţii de aer,
producând uneori inversiuni termice, constituind uneori bariere în calea împrăştierii la
distanţă a poluanţilor. Apele de suprafaţă generează curenţi de aer, cresc umiditatea în zonă,
dizolvă unii poluanţi. Vegetaţia produce scăderea temperaturii, reţinerea poluanţilor,
atragerea norilor. Factorii urbanistici favorizează, sau nu procesul de autoepurare a aerului.
Astfel, străzile înguste, construcţiile înalte, lipsa spaţiilor verzi produc concentrarea
poluanţilor. La poluare intensă şi de durată, autoepurarea nu reuşeşte să reducă concentraţia
poluanţilor sub limitele maxim admise, fiind absolut necesară intervenţia omului pentru
purificare. Prevenirea poluării aerului Metodele de prevenire a poluării atmosferei sunt cu
mult mai avantajoase decât metodele de purificare. Aceste metode vizează sursele de poluare,
deci activităţile umane din industrie, transporturi, agricultură şi domeniul casnic.
Metodele de prevenire a poluării atmosferice pot pleca de la alegerea materiilor
prime,astfel încât să rezulte cât mai puţini produşi neutilizabili, deci poluanţi. Etapa
următoare este stabilirea variantei tehnologice, care trebuie să aibe în vedere şi criteriile
ecologice. Amplasamentul întreprinderilor puternic poluante va fi în afara zonelor urbane. In
timpul funcţionării instalaţilor trebuie asigurată supravegherea permanentă, prin sisteme de
automatizare, pentru evitarea accidentelor şi pierderilor de diferite substanţe în mediu.
Transportul urmează să contribuie la reducerea poluării atmosferice, dar şi în alte
medii, prin modificări constructive la motoare, la căile de rulare, sistemele de semnalizare,
carburanţi etc. Agricultura trebuie să utilizeze substanţele poluante şi în special pesticidele în
cantităţi corect dozate, să combată eroziunea solului, să utilizeze mai mult metodele biologice
etc. Activităţile casnice trebuie să reducă consumul de combustibil inferior, prin utilizarea
sistemelor centralizate de producere a căldurii şi curentului electric, să colecteze deşeurile de
orice natură în zone cu această destinaţie, etc. Conflictele armate crează o puternică poluare
atât atmosferică, cât şi a apelor şi solului. In atmosferă se împrăştie substanţe halogenate,
toxice, radioactive, compuşi cu azot, hidrocarburi, particule de carbon, se distruge stratul de
ozon etc. Evitarea acestor conflicte contribuie nu numai la reducerea poluării, dar şi la
distrugerea elementelor de civilizaţie umană şi a vieţilor omeneşti.

Bibliografie



Ciobotaru Virginia, Frăsineanu Corina, Frăsineanu Ion, Ţăpurică Oana Cătălina (2011),
Politici ecologice de mediu, Editura Economică, București www.biblioteca-digitala.ase.ro
https://calatoriespreindiamisterioasa.wordpress.com/poluarea-atmosferei/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluarea_aerului