CURS 2

1.4.4 Gruparea rezistoarelor

Prin gruparea rezistoarelor se urmăreşte în general obţinerea unor circuite electrice

simplificate care pot fi mai uşor analizate, respectiv reducerea numărului de elemente din circuit
sau simplificarea structurii acestuia. Prin gruparea unor rezistoare nu trebuie modificată
funcţionarea circuitului fapt ce implică aceeaşi tensiune la bornele grupării şi acelaşi curent prin
aceasta aşa cum se arată în Fig. 1.13 şi 1.14.

U1 U2 Un U
I
R1 R2 Rn I Re

U
Fig. 1.13 Gruparea în serie a rezistoarelor.

Gruparea în serie a rezistoarelor. Două sau mai multe rezistoare sunt conectate în serie
dacă sunt parcurse de acelaşi curent ca în Fig. 1.13. Rezistenţa echivalentă acestei grupări trebuie
să menţină aceeaşi tensiune la bornele grupării U şi acelaşi curent I. Ţinând cont de teorema a
doua a lui Kirchhoff se obţine expresia rezistenţei echivalente a n rezistoare grupate în serie:
U U1  U 2  ...  U n U1 U 2 U
Re      ...  n
I I I I I
n
Re   Rk . (1.24)
k 1

Gruparea în paralel (derivaţie) a rezistoarelor. Două sau mai multe rezistoare sunt
conectate în paralel dacă au aceeaşi tensiune la borne (Fig. 1.14). Rezistenţa echivalentă a acestei
grupări trebuie să menţină aceeaşi tensiune U la bornele grupării şi acelaşi curent I. Pentru n
rezistoare grupate în paralel şi ţinând cont de teorema întâi a lui Kirchhoff se obţine:

I1 R1

I1 R1 U
I
U
I Re
I1 R1

Rn
Fig. 1.14 Gruparea în paralel a rezistoarelor.

1 I I  I  ...  I n I1 I 2 I
  1 2    ...  n
Re U U U U U
n

1 1
(1.25)
Re k 1 Rk
2 Curs 2

Transfigurarea stea-triunghi. Prin transfigurare se înţelege înlocuirea unei părţi dintr-un

circuit cu o alta echivalentă, astfel încât curentul şi tensiunea la bornele circuitului să nu se
modifice.

A A

RA
RAB RCA
RB RC
RBC
B C B C

Fig. 1.15 Transfigurarea stea-triunghi.

Transfigurarea stea-triunghi presupune înlocuirea unui grup de rezistoare conectate în stea

printr-un grup echivalent de rezistoare conectate în triunghi, sau invers, ca în Fig. 1.16. Condiţia
de echivalenţă impune egalitatea rezistenţelor între perechile de noduri omoloage. Se obţin astfel
următoarele relaţii de transformare:
R (R  RCA )
R A  RB  AB BC ,
R AB  RBC  RCA
R (R  R AB )
RB  RC  BC CA ,
R AB  RBC  RCA
R (R  RBC )
RC  R A  CA AB .
R AB  RBC  RCA
Considerând cunoscute valorile rezistenţelor din gruparea stea RA, RB, RC, se pot determina
în mod unic valorile rezistenţelor din gruparea în triunghi:
R A RB
R AB  R A  RB  ,
RC
RB RC
RBC  RB  RC  , (1.26)
RA
RC R A
RCA  RC  R A  .
RB
Similar, în cazul transfigurării inverse, de la triunghi la stea:
R AB RCA
RA  ;
R AB  RBC  RCA
RBC R AB
RB  ; (1.27)
R AB  RBC  RCA
RCA RBC
RC  .
R AB  RBC  RCA

Divizorul de tensiune şi divizorul de curent

În cazul în care este necesară o anumită valoare a tensiunii şi nu se dispune de o sursă
corespunzătoare se poate utiliza, în unele cazuri, un divizor de tensiune (Fig. 1.16). Acesta este
Circuite electrice de c.c. 3

alcătuit dintr-un grup de rezistoare conectate în serie. La

bornele grupului se aplică tensiunea U care se repartizează pe I
fiecare rezistor proporţional cu valoarea rezistenţei acestuia. Va
Considerând că divizorul de tensiune funcţionează în gol ria
R1
(curentul de ieşire I0 este neglijabil), tensiunea la bornele unui ţia
mă
rezistor, de exemplu R3, se calculează cu expresia: U R
ri2 I ≈0
0
U mi Vari
U 3  R3 I  R3 .
R1  R2  R3 lor
R3 aţiaU3
car mări
În caz general: act milo
Rk eri der tensiune.
Uk  U . (1.28) Fig. 1.16 Divizor
sti cara
 Rk
ce cteri
Divizorul de curent (Fig. 1.17) este un circuit dual alcătuit stice
tot dintr-un grup de rezistoare dar conectate în paralel. Grupul I
este străbătut de curentul total I care se împarte prin fiecare Va I1 I2 I3
ria Va Va Va
rezistor proporţional cu valoarea inversă a rezistenţei sale. U ţia ria ria ria
Ţinând cont de expresia rezistenţei echivalente a grupării în mă
R1 ţiaR2 ţiaR3 ţia
paralel a rezistoarelor, curentul care străbate un rezistor, de ri mă mă mă
exemplu R3, se calculează cu expresia: mi ri dericurrent.
Fig. 1.17 Divizor ri
lor mi mi mi
U I 1 car lor lor lor
I3   . act car car car
R3 R3 1 1 1
  eri act act act
R1 R2 R3
sti eri eri eri
În caz general: ce sti sti sti
I 1 ce ce ce
Ik  . (1.29)
Rk 1

Rk

În cazul a două rezistoare R1 R2 se obţine o expresie relativ simplă, de exemplu curentul

prin rezistorul R2 este:
R1
I2  I  . (1.30)
R1  R2

1.5 Clasificarea şi structura circuitelor electrice

1.5.1 Clasificarea circuitelor electrice
Circuitele electrice pot fi clasificate după mai multe criterii:
a. După regimul permanent de funcţionare se deosebesc: circuite de curent continuu,
caracterizate prin regimul staţionar şi circuite de curent alternativ, caracterizate prin regimul
nestaţionar sau cvasistaţionar.
b. După natura elementelor componente, circuitele electrice pot fi: liniare, neliniare sau
parametrice. In cazul circuitelor liniare, parametrii lor (de exemplu rezistenţele) nu depind de
valorile tensiunii sau curentului şi sunt invariante în timp. În cazul circuitelor neliniare cel puţin
4 Curs 2

un parametru depinde de valorile u sau i, dar sunt de asemenea invariante în timp. Circuitele
parametrice conţin cel puţin un parametru dependent de timp.
c. În funcţie de localizarea parametrilor, circuitele sunt: cu parametri concentraţi, la care
parametrii sunt localizaţi în anumite zone ale circuitelor clar delimitate; cu parametri distribuiţi,
la care cel puţin unul dintre parametrii circuitului este repartizat după o anumită lege (de exemplu:
uniform distribuit, ca în cazul rezistenţei unei linii lungi de transport a energiei electrice).
d. După dimensiunile geometrice ale conductoarelor, circuitele electrice pot fi: filiforme, la
care dimensiunile secţiunii transversale ale conductoarelor sunt neglijabile în raport cu lungimea
lor şi masive, în caz contrar.
e. După legătura cu exteriorul, circuitele electrice pot fi: izolate electric (complete), la care
nu există borne de acces cu exteriorul şi neizolate (incomplete) - în caz contrar. Circuitul care are
numai două borne de acces cu exteriorul se numeşte dipol electric, iar circuitul care are patru
borne de acces cu exteriorul se numeşte cuadripol.
f. În raport cu structura lor, circuitele electrice pot fi: neramificate şi ramificate. Reţeaua
electrică constituie un ansamblu de circuite conectate între ele într-un mod oarecare.

1.5.2 Structura (topologia) circuitelor electrice

Din punct de vedere topologic, un circuit electric

A
complex sau o reţea se caracterizează prin ramuri (laturi),
noduri şi ochiuri de circuit.
Ramura este o porţiune neramificată de circuit, în
B C
lungul căreia curentul are aceeaşi intensitate. În Fig.1.18, pot
fi puse în evidenţă ramurile AB, AC, AD, BC, BD, CD.
Numărul de ramuri al unui circuit se notează cu r.
D
Ramurile de circuit care conţin surse de t.e.m. se
Fig. 1.18 Structura unui numesc ramuri active (AB, AD, BD), iar cele lipsite de surse
circuit electric.
a – prima teoremă; b – a ramuri pasive (AC, BC, CD). Ramurile unui circuit pot fi:
receptoare doua teoremă.
sau generatoare. Ramura este receptoare dacă puterea ei este pozitivă P = UI > 0,
adică mărimile U şi I au acelaşi sens. Dacă U şi I au sensuri contrare, puterea la bornele ramurii
este negativă P = UI < 0, ramura este generatoare.
Se numeşte nod, punctul dintr-un circuit ramificat în care se intersectează cel puţin trei
ramuri (A, B, C, D). Numărul de noduri dintr-un circuit se notează cu n.
Se defineşte drept ochi al unui circuit un contur conductor închis, format din succesiunea
mai multor ramuri (ABCA, ACDA, ADBA etc.). Un ochi este independent dacă conţine cel puţin o
ramură distinctă faţă de celelalte ochiuri. Numărul ochiurilor independente dintr-un circuit
ramificat este o  r  n  1 .
Structura unui circuit ramificat este complet determinată dacă se cunosc numărul de ramuri
r şi numărul de noduri n.
Circuite electrice de c.c. 5

1.6 Metode de analiză a circuitelor electrice de c.c.

1.6.1 Probleme generale
Analiza circuitelor electrice constă în determinarea curenţilor prin ramuri, a tensiunilor între
noduri şi eventual a puterilor aferente ramurilor. În cadrul unei probleme de analiză trebuie
cunoscute topologia circuitului şi parametrii care caracterizează elementele de circuit, respectiv
rezistenţa rezistoarelor în cazul circuitelor de c.c. şi tensiunea electromotoare şi rezistenţa internă
a surselor. În general etapele analizei unui circuit sunt următoarele:
- se fixează arbitrar, pentru fiecare ramură, un sens pozitiv al curentului (care se indică prin
săgeţi în schema circuitului):
- se scrie sistemul de ecuaţii care descrie funcţionarea circuitului, rezultat prin aplicarea
legilor şi teoremelor circuitelor de c.c.;
- se rezolvă sistemul de ecuaţii, determinându-se curenţii şi/sau tensiunile necunoscute;
dacă unii curenţi sau tensiuni rezultă cu valori negative înseamnă că sensul lor real este opus celui
ales iniţial;
- se verifică eventual rezultatele obţinute.
În cazul unor circuite cu un grad mare de complexitate, având un număr mare de ramuri,
rezolvarea ecuaţiilor obţinute prin aplicarea metodelor de analiză prezentate în acest capitol
devine foarte laborioasă situaţie în care se poate apela la un soft specializat în rezolvări de
circuite.

1.6.2 Metode de analiză cu obţinerea răspunsului în toate ramurile

A. Metoda utilizării teoremelor lui Kirchhoff

Rezolvarea circuitelor prin utilizarea teoremelor lui Kirchhoff constituie metoda generală de
analiză a circuitelor electrice. Ea poate fi aplicată oricărui circuit liniar sau neliniar (cu anumite
restricţii), în regim staţionar sau periodic sinusoidal.
Analiza unui circuit prin această metodă implică
I1 R1 A I2
rezolvarea unui sistem liniar cu r ecuaţii şi r necunoscute
(curenţii prin ramuri). Ecuaţiile se obţin prin aplicarea primei I3

teoreme a lui Kirchhoff pentru n-1 noduri independente şi a E1 R3 R4

celei de-a doua teoreme a lui Kirchhoff pentru o = r - n + 1
ochiurilor independente alese convenabil.
Datorită numărului mare de ecuaţii, această metoda de R2 B E2
analiză este greoaie dar este o metodă sigură, care poate fi
Fig. 1.19 Circuit electric
folosită în orice situaţie. de c.c. (exemplu de calcul).
Exemplu. Circuitul din Fig. 1.19 este caracterizat de:
R1  4  ; R2  2  ; R3  6  ; R4  12  ;
E1  30 V ; E2  30 V .
Se aplica prima teoremă a lui Kirchhoff în nodul A şi cea de-a doua teoremă pe cele două
ochiuri figurate cu sensul de parcurs al conturului indicat în figură. Rezultă următorul sistem de
6 Curs 2

ecuaţii:
 I1  I 2  I 3 ;

 E1  ( R1  R2 ) I1  R3 I 3 ;
E  R I  R I .
 2 2 2 3 3

Prin rezolvarea sistemului se obţin valorile curenţilor:

I1  2 A ; I 2  1A ; I 3  3 A .

B. Metoda suprapunerii efectelor (a superpoziţiei)

Această metodă se bazează pe teorema suprapunerii efectelor.
Tensiunea la borne sau curentul printr-un element al unui circuit
liniar, care conţine două sau mai multe surse, este egal cu suma
tensiunilor, respectiv a curenţilor produse de fiecare sursă dacă ar
acţiona separat.
Conform acestei teoreme fiecare sursă din circuit creează în fiecare ramură componenta
proprie de curent iar acestea se adună, formând curentul ramurii respective. Cu alte cuvinte,
fiecare sursă din circuit are contribuţia sa în răspunsul circuitului curent sau tensiune, iar acesta
reprezintă suma acestor contribuţii.
Analiza unui circuit prin metoda suprapunerii efectelor implică următoarele etape:
- se sting toate sursele din circuit (se menţin rezistenţele lor interne) în afară de una singură
şi se calculează curenţii pe care-i produce în ramuri această sursă;
- se repetă etapa pentru fiecare sursă din circuitul considerat;
- se calculează curenţii reali din ramuri, efectuând suma algebrică a curenţilor determinaţi
separat pentru fiecare sursă.
Metoda suprapunerii efectelor se aplică în mod obişnuit la analiza circuitelor electrice
liniare care conţin un număr mic de surse de tensiune sau de curent.
Exemplu. Se consideră acelaşi circuit din Fig. 1.19 caracterizat de aceleaşi valori numerice.

I1' R1 A I 2' I1" R1 A I 2"

I 3' I 3"
E1
E1 R3 R4 R3 R4

R2 B E2 a. R2 B E2 b.

Fig. 1.20 Separarea efectelor surselor:

a – E1 activă, E2 anulată; b- E2 activă, E1 anulată.

Pentru rezolvarea circuitului, în Fig. 1.20a se grupează corespunzător rezistenţele pentru a

obţine rezistenţa totală la bornele sursei E1:
Rt1  R1  R3 // R4  R2 ,
Rt1  4  6 // 12  2  10  .
Se determină curenţii din cele trei ramuri creaţi de sursa E1:
Circuite electrice de c.c. 7

E1 30
I1'    3A;
Rt1 10
R4 6
I 2'  I1'  3  1A ;
R3  R4 18
R3 12
I 3'  I1'  3  2 A.
R3  R4 18
Se rezolvă similar circuitul din Fig. 1.20b pentru a determina curenţii datoraţi sursei E2:
Rt 2  ( R1  R2 ) // R3  R4 ,
.
Rt 2  (2  4) // 6  12  15  .
E2 30
I 2"    2A;
Rt 2 15
R3 6
I1"  I 2" 2  1A ;
R1  R2  R3 426
I 3"  I 2"  I1"  2  1  1A .
Se calculează curenţii totali prin ramuri ca sumă algebrică a curenţilor parţiali, ţinând cont
de sensurile din Fig. 1.19 şi 1.20. Rezultă:

I1  I1'  I1"  3  1  2 A ;
I 2  I 2"  I 2'  2  1  1 A ;
I 3  I 3'  I 3"  2  1  3 A .

1.6.3 Metode de analiză cu obţinerea răspunsului pe o singură ramură

Adesea, în circuitele electrice, interesează determinarea răspunsului (curent, tensiune)
numai pe o singură ramură. În aceste cazuri se pot utiliza metodele de analiză bazate pe teoremele
generatoarelor echivalente de tensiune şi de curent.
C. Metoda generatorului echivalent de tensiune este o aplicaţie a teoremei cu acelaşi
nume (a lui Thévenin).
Teorema lui Thévenin. Adesea, în analiza circuitelor electrice, interesează determinarea
răspunsului (curent sau tensiune) numai pe o singură ramură. În aceste cazuri se pot utiliza metode
de analiză bazate pe teoremele generatoarelor echivalente de tensiune sau de curent.
Conform teoremei lui Thévenin (a generatorului echivalent de tensiune):
Un circuit liniar complex poate fi echivalat între două borne cu o
sursă reală de tensiune având t.e.m. egală cu tensiunea la gol între
bornele considerate şi rezistenţa internă egală cu rezistenţa
echivalentă a circuitului pasivizat între bornele considerate.
8 Curs 2

A A
I re I
Ek
U R Ee U R

rk
B B
a. b.

Fig. 1.21 Teorema lui Thevenin. a - circuit liniar complex;

b - sursă echivalentă de tensiune.

Prin urmare, orice reţea liniară activă având două borne de acces cu exteriorul, A şi B, (Fig.
1.21a), se poate substitui printr-un generator real de tensiune echivalent (Fig. 1.24b). Mărimile
care caracterizează generatoarele echivalente sunt:
- t.e.m. Ee egală cu tensiunea de mers în gol a reţelei U0, în cazul generatorului echivalent
de tensiune;
- curentul sursei echivalent Je egal cu curentul de scurtcircuit debitat de către circuit Isc, în
cazul generatorului echivalent de curent;
- rezistenţa internă re egală cu rezistenţa echivalentă a reţelei pasivizate Re (rezistenţă
calculată între bornele A şi B după stingerea tuturor surselor cu păstrarea rezistenţelor lor interne
rk).
Să considerăm un circuit oarecare şi bornele A B ale acestuia, ca în Fig. 1.30a. Între aceste
borne este conectat un rezistor R a cărui rezistenţă poate fi fixă sau variabilă. Mărimile de interes
sunt curentul prin rezistorul R, şi/sau tensiunea la bornele sale. Pentru aceasta la fiecare
modificare a rezistenţei întregul circuit ar trebui reanalizat.
Aplicând teorema lui Thevenin, se separă ramura de interes dintre bornele A şi B, ca în
Fig.1.22b iar restul circuitului se substituie, conform teoremei, printr-un generator real de tensiune
echivalent, cu t.e.m. Ee şi rezistenţa internă ri. Circuitul se transformă în acest caz într-un circuit
simplu, neramificat care permite imediat obţinerea valorii curentului prin rezistorul R, respectiv a
tensiunii la borne:
Ee
I ; U  RI . (1.30)
R  re

A A
I re I
Circuit
complex U R Ee U R

B B
a. b.
Fig. 1.22 Metoda generatorului echivalent de tensiune:
a – circuit complet; circuit transformat.

Exemplu. Se consideră circuitul din Fig.1.23, în care:

Circuite electrice de c.c. 9

R1  R2  2, E2  16V, R3  3, R4  6, E3  18V, R  7 .

Se cere să se determine curentul prin rezistorul R. A I R B
Pentru aceasta se înlătură mai întâi rezistorul R,
adică se întrerupe circuitul între bornele A şi B, ca în Fig.
1.24 şi se determină circuitul echivalent Thevenin între R2 R3
bornele A B. Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff pe R1 R4
ochiul ABCA se determină tensiunea generatorului E2 E3
echivalent Ee: C
E2 R1 E R
Ee  U AB 0  U AC  U BC   3 4  4V. Fig. 1.23
R1  R2 R3  R4
Rezistenţa echivalentă re se calculează ca fiind rezistenţa A UAB0
B
circuitului pasivizat din Fig. 1.24:
re  R1 // R2  R3 // R4  3.
Înlocuind aceste valori în circuitul echivalent din Fig. R2 R3
1.22b, rezultă valoarea curentului căutat I: R1 R4
Ee 4 E2 E3
I   0,4A.
R  re 7  3 C
C
Fig. 1.24