Compunere-caracterizare a personajului literar

din opera autobiografică Amintiri din copilărie

de Ion Creangă
În opinia mea, copilăria este cea mai frumoasa perioadă a unui copil,care este plină de culoare și
armonie,deoarece este etapa cea mai frumoasă, a visării, a lipsei de griji și a convingerii că totul este
posibil.

Un prim argument ar fi că, personajul tipic în împrejurări tipice-în operă Ion Creangă redă viața de la
sat,descrie Humuleștiul așa cum e el, fară a descrie excepționalul,toate acțiunile fiind tipice,spune despre
viața țăranilor simpli,care duc un mod de viață obișnuit.

Un al doilea argument Reprezentarea veridică a realităţii şi accentuarea amănuntului: Naratorul în opera

sa nu ascunde unele trăsături ale mediului în care trăieşte, nu înfrumuseţează şi povesteşte totul în modul
cel mai veridic. Deasemenea autorul pune accentul pe amănunt. El descrie cît mai detailat realitatea. „Nu
ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la Humuleşti, la stâlpul hornului unde
lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit,
de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam
noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi
acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau
sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi
toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!”Toate acestea
dovedesc că „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă aparţine curentului realit.

Sunt de acord ca personajul se incadreaza in formula estetica a realismului: Personajul produs al

mediului în care trăieşte: Personajele lui Ion Creangă sunt personaje care sunt direct influenţate de mediul
în care trăiesc. Viaţa acestora este în mare măsură dependentă de societate, asupra lor se răsfrîng cele
petrecute în ea. Această caracteristică este întîlnit în acest fragment, în care un bătrîn sărac munceşte
pentru o bucăţică de mîncare: „Cu noi şedea şi Bodrângă, un moşneag fără căpătăi, însă de tot hazul.
Pentru puţină mâncare şi câte-oleacă de paşcă de cea de trei ocă la para, slujea toată casa: tăia lemne, aţâţa
focul, aducea apă, mătura, ne spunea la poveşti nopţi întregi, şezând cu nasul în tăciuni, şi ne cânta din
fluier: Doina, care te umple de fiori, Corăbiasca, Măriuţa, Horodinca, Alivencile, Ţiitura, Ca la uşa
cortului, hore şi alte cântece sculăţele ca aceste, de jucam până ce asudau podelele şi ne săreau talpele de
la ciubote cu călcâie cu tot, că doar acum o dădusem şi eu pe ciubote.”

În al doilea rând Interesul pentru viaţa socială: Autorul povesteşte despre viaţa de la ţară, despre relaţiile
sociale, despre periăeţiile care singur lea păţit şi în carea fost implicat. El stăruie asupra narării
evenimentelor care ţin de societatea acelui timp şi în deosebi de viaţă ţăranului. Iată un exemplu dintr-o
aventură a autorului: „— I-auziţi glasul unui cucoş, zise celălalt plăieş. Haideţi să apucăm într-acolo şi
poate să ieşim în sat undeva. Şi ne coborâm noi, şi ne tot coborâm, cu mare greutate, pe nişte povârnişuri
primejdioase, şi ne încurcăm printre ciritei de brad, şi caii lunecau şi se duceau de-a rostogolul, şi eu cu
Dumitru mergeam zgribuliţi şi plângeam în pumni de frig; şi plăieşii numai icneau şi-şi muşcau buzele de
necaz; şi omătul se pusese pe une locuri până la brâu, şi începuse a înnopta când am juns într-o fundătură
de munţi, unde se auzea răsunând glasul unui pârăuaş ce venea, ca şi noi...”

În al treilea rând Obiectivitatea scriitorului:În povestirea sa, Ion Creangă nu pierde absolut firul realităţii
şi în momentul narării el nu oferă opinii proprii asupra unor situaţii şi nu judecă personajele- manifestă
imparţialitate. O astfel de situaţie este în momentul sosiriila bunici a lui Ion. El deşi a auzit bunica
plîngînduse nu a acuzat şi nu a învinuit: „— David al meu are de gând să mă bage de vie în mormânt, cu
apucăturile lui, cum văd eu. Inca ce rană-i pe dânşii, sărmanii băieţi! Cum i-amâncat râia prin străini,
mititeii! Şi după ce ne-a căinat şi ne-a plâns bunica, după obiceiul ei, şi după ce ne-a dat demâncare tot ce
avea mai bun şi ne-a îndopat bine, degrabă s-a dus în cămară, a scos un ulcior cu dohot demesteacăn, ne-a
uns peste tot trupul din creştet până în tălpi şi apoi ne-a culcat pe cuptor la căldură.”

În evocarea realistă se înscrie și evocarea precisă a unor personaje fapt care le conferă autencitate:Nic-ă
lui Costache, înaintat la învățătură, ,,până la genunchiul broaștei”, comparat cu Goe din Schiţa „D-l Goe”
de Ion Luca Caragiale fiind asemănațti prin neastâmpărarile făcute de amundoi și certurile in familie din
cauza obrăzniciilor făcute.