REVOLUTIA DIN 1989 PRIN OCHII COPIILOR

Anul 1989 a însemnat pentru România şi pentru ţările din Europa Centrală şi de Est, anul
marii schimbări în contextul încercării disperate a Moscovei de a reforma sistemul în întregul
bloc comunist. Tranziţia de la diversele tipuri de comunism la democraţie s-a realizat diferenţiat
în fiecare stat în parte.
Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și
demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea
dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România. Demonstrațiile
din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu. Înainte de revoluția
română, toate celelalte state comuniste est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație;
România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care
conducătorii comuniști au fost executați.
Statul polițienesc, securitatea, politica economică a lui Ceaușescu, construcțiile
grandomane și regimul de austeritate sunt câteva din motivele care făceau populația să nu fie
mulțumită de regimul comunist.
La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului
de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la
adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că a făcut declarații
antiromânești. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de
dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul
casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai
unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la
susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa
libertatea religioasă. O parte a mulțimii se îndreaptă spre Căminele Studențești pentru a aduna
noi demonstranți. Se ajunge la sediul PCR unde au loc altercații cu autoritățile. Aici s-au efectuat
primele arestări. La ora 16:00 sunt blocate tramvaie de către manifestanți și se strigă pentru
prima dată „Jos cu Ceausescu!”. Mulțimea se întoarce într-un număr și mai mare în piață,
scandând o serie de lozinci anticomuniste. Pe drum sunt distruse pancardele de propagandă care
împânzeau orașul. Acum se naște drapelul revoluției, steagul din care a fost decupată stema
comunistă. Unii dintre manifestanți au fost arestați și bătuți. Până la miezul noptii au loc
adevarate lupte de stradă.
Pe parcursul nopții din 16 - 17 decembrie, acțiunile iau amploare fiind înregistrați primii
morți și răniți. În dimineața de 17 decembrie, la ordinul lui N. Ceușescu, unități ale armatei
efectuează o demonstrație în forță prin centrul orașului deschizând focul asupra civililor, fără
somație, însă fără a intimida protestatarii.
În dimineața zilei de 18 decembrie, centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de
Securitate în haine civile. Primarul Petru Moț a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu
scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. Așteptându-se să se tragă în ei, au
început să cânte „Deșteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947.
Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alții au fost răniți grav, în timp ce unii au
avut norocul să scape. Încercarea de reprimare în forță a revoluționarilor a eșuat, aceștia
începând să se organizeze, inclusiv politic (este creat Frontul Democrat Român); principala
revendicare a acestora era înlăturarea lui N. Ceaușescu de la conducerea statului. Din incinta

1
Spitalului Județean sunt sustrase cadavrele celor uciși. Acestea au fost transportate în secret la
București, unde vor fi arse la crematoriu. Familiile celor dispăruți urmau să fie informate că
rudele lor au fugit peste graniță. Documentele care dovedeau cauza deceselor au fost, de
asemenea, distruse.
Pe 19 decembrie revolta de la Timișoara a luat amploare. Un angajat de la Uzinele
Mecanice a pornit sirena aeriană - semnal pentru mii de timișoreni să iasă din nou în stradă. 7
persoane au murit si aproape 100 au fost rănite.
Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat in oras. 100.000 de protestatari
au ocupat Piața Operei (astăzi „Piața Victoriei”) și au început să strige sloganuri anti-
guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceausescu pică!”.
Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceaușescu descoperă în țară o situație
deteriorată. La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ținut o cuvântare televizată, transmisă dintr-un
studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care
protestau la Timișoara ca dușmani ai Revoluției Socialiste.
La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie
în jurul prânzului o mare adunare populară, la care să participe muncitorii din fabricile şi uzinele
din Bucureşti, menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat.
Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale
„revoluției socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populația,
totuși, a rămas indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și
aplauze. Lipsa sa de înțelegere a evenimentelor și incapacitatea de a trata situația au ieșit din nou
în evidență când a oferit, într-un act de disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu o sumă de
100 de lei pe lună, și a continuat să laude realizările "Revoluției Socialiste", neînțelegând că altă
revoluție se desfășura chiar în fața sa.. Momentul ce se aștepta a fi un discurs de solidaritate s-a
dovedit a fi un moment de revoltă. Un moment emotionant si de mandrie pentru poprul roman
a fost atunci cand 100.000 de persoane au ingenunchiat si au spus rugaciunea ‘’Tatăl nostru’’.
După orele 18, a început reprimarea propriu-zisă care a durat până a doua zi. Protestatarii,
neînarmați și neorganizați au fost întâmpinați de soldați, tancuri, TAB-uri, oameni din Securitate
îmbrăcați în haine civile și ofițeri ai Unității Speciale de Luptă Antiteroristă. S-a tras asupra
mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-auînregistrat multe victime prin împușcare,
înjunghiere sau strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în mulțime în apropierea
Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulțimea cu jeturi de apă puternice, iar milițienii
băteau și arestau oamenii.
Vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la
toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului
au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate.
Pe 22 decembrie, la ora 7:00 dimineața, Elena Ceaușescu a fost informată că un mare
număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureștiului.
Baricadele miliției care trebuiau să blocheze accesul spre Piața Universității și Piața Palatului s-
au dovedit ineficiente. La 9:30, Piața Universității era plină de oameni. La presiunea masei
imense de demonstranți, forțele armate (unități ale armatei, miliției și securității) au început să
fraternizeze cu demonstranții.
La ora 12:08, din ordinul generalului Victor Stănculescu ( numit ministru al Apărării
Naționale), cuplul Ceaușescu este evacuat, cu ajutorul unui elecopter, din clădirea Comitetului
Central aflată sub asediul protestatarilor.
După fuga lui Ceaușescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în
București, precedat de o stare de euforie generală. Mulțimile descătușate invadează Comitetul

2
Central iar birourile oficialilor comuniști sunt vandalizate. Țintele preferate sunt portretele
dictatorului și lucrările acestuia și ale soției lui, aruncate pe fereastră în semn de izbândă și
dispreț.. La puțin timp după aceea, în jurul orei 12:50, Televiziunea Română își reia emisia.
Mircea Dinescu și Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluționari, anunțând exaltați
fuga dictatorului.
Haosul din București cuprinde întreaga țară. La vestea fugii cuplului dictatorial în
majoritatea localităților din România au avut loc manifestații spontane de protest față de regimul
ceaușist și de solidarizare cu revoluția. La unele manifestații de acest fel populația a atacat sedii
de partid și de stat și posturi de miliție.
În seara zilei de 22 decembrie soții Ceaușescu se aflau în custodia unității militare de la
Târgoviște, unde au fost ținuți până pe 25 decembrie când a avut loc procesul Elenei și al lui
Nicolae Ceaușescu.
Procesul și execuția soților Ceaușescu
Procesul de judecată a soților Ceaușescu s-a desfasurat în cadrul unității militare de la
Târgoviște și a durat aproximativ o oră. Încă de la începutul procesului, N. Ceaușescu a declarat
că nu recunoaște legalitatea tribunalului adăugând că va răspunde numai în fața Marii Adunări
Naționale, calificând, în același timp acțiunea de înlăturare a sa drept o lovitură de stat.
Completul de judecată a găsit cupul Ceaușescu vinovat de genocid și subminarea puterii de sta;
ca urmare cei doi sunt condamnați la moarte prin împușcare, sentință ce a fost pusă în aplicare
imediat după pronunțarea sentinței. Plutonul de execuție fusese constituit înainte de începerrea
procesului, existând voci care susțin că sentința fusese stabilită cu mult înainte, procesul fiind
doar o acoperire a execuției.
Intensitatea luptelor armate a scăzut brusc după difuzarea pe 25 decembrie pe postul
național de televiziune a execuției soților Ceausescu, însă s-au mai înregistrat atacuri până pe
data de 27 decembrie.
Statisticile victimelor revoluției din decembrie 1989 potrivit Ministerului Sănătății:
În total: 1104 morți și 3321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei
doi Ceaușești, erau 126 morți și 1107 răniți.
Fost membru al conducerii Partidului Comunist și aliat al lui Ceaușescu, înainte de a
cădea în dizgrațiile dictatorului la începutul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca președinte al
Frontului Salvării Naționale. Frontul Salvării Naționale, format în principal din membri ai
eșalonului secund al Partidului Comunist, și-a exercitat imediat controlul asupra instituțiilor
statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea și radioul naționale. Cu ocazia primelor
alegeri post-comuniste din 20 mai 1990, Silviu Brucan - membru FSN, a susținut că Revoluția
din 1989 nu a fost anti-comunistă, fiind doar împotriva lui Ceaușescu. În 1990, Ion Iliescu a
reușit să devină primul președinte ales democratic al României de după al doilea război mondial.
Criza economică a neostalinismului românesc pus in practică de regimul sultanist al lui
Nicolae Ceausescu a subminat promisiunea industrializării ca motor al prosperităţii crescânde.
Strategia de investiţii şi cheltuieli a statului indică faptul că pentru regim industrializarea
dobândise o viaţă proprie care avea întâietate asupra drepturilor economice elementare. Această
strategie distributivă deosebit de punitivă a inspirat mare parte a mobilizării de masă care a
contribuit decisiv la prăbuşirea regimului.

3
Bibliografie:

1. M. Stoenescu - ”În sfârșit, adevărul... Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu

Alex Mihai Stoenescu”, Editura Rao , 2009;
2. I. Petcu - ”Ceaușescu un fanatic al puterii”Editura Românul, București, 1994;
3. https://www.youtube.com/watch?v=qBVPRvkUfdo
4. https://www.youtube.com/watch?v=xntDto5TX10
5. https://www.youtube.com/watch?v=zILELsMy_B0
6. https://www.youtube.com/watch?v=EHlI67qKG5E
7. https://www.historia.ro
8. https://www.wikipedia.org

Autori: Baicu Constantin (clasa a VIII - a)

Popescu Andreea (clasa a VIII - a)
Școala Gimnazială Tătărani (Școala Gimnazială Căprioru)
Comuna Tătărani
Profesor îndrumător: Chivu Marius