ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ
DECIZIA NR. DOSAR NR.

Şedinţa publică din 07 mai 2014

Completul compus din:
X - Preşedinte
Y - Judecător
Z - Judecător

Magistrat asistent -M

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie a fost reprezentat de procuror B.
#####
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţii SCM şi
BA, împotriva deciziei penale nr.219 din 17 septembrie 2013 a Curţii de
Apel Bucureşti – Secţia I-a Penală.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurentul
inculpat SCM aflat în stare de libertate, asistat de apărător desemnat din
oficiu, avocat M şi apărător ales avocat MA, recurentul inculpat BA aflat
în stare de libertate, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat MI
şi intimatat parte civilă MC, asistat de apărător ales avocat, U. A fost
prezent şi domnul mediator I.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent de şedinţă,
după care:
Înalta Curte, a constatat încetată delegaţia apărătorului desemnat
din oficiu pentru recurentul inculpat SCM, a procedat la identificarea
părţilor care au prezentat CI, iar domnul mediator a prezentat legitimaţia,
copia acesteia fiind depusă la dosarul cauzei.
Cu încuviinţarea instanţei s-a depus la dosarul cauzei originalul
procesului verbal de închidere a medierii între părţi, înscris încheiat la
data de 06 mai 2014 în baza Contractului de Mediere nr.67.7 din aceiaşi
dată la „Biroul de Mediator I”, părţile prin apărători susţinând că s-au
împăcat sens în care au încheiat acordul de mediere. S-a depus
acest înscris şi în format electronic de către domnul mediator Ion
Sadoveanu.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, Înalta Curte a constatat
cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului SCM a solicitat admiterea recursului,
aplicarea art.5 Cod penal, în baza art.334 Cod procedură penală

1
anterior, schimbarea încadrării juridice dată faptei din art.215 alin.1 Cod
penal anterior, în art.244 alin.1 Cod penal cu aplic.art.5 Cod penal, şi în
baza art.17 alin.2 rap. la art.16 alin.1 lit.g Cod procedură penală să se
dispună încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părţilor. În
latura civilă a solicitat înlăturarea obligării inculpaţilor la plata
despăgubirilor civile ca urmare a acordului de mediere încheiat.
Apărătorul inculpatului BA a solicitat admiterea recursului,
aplicarea art.5 Cod penal,apreciind că legea mai favorabilă este legea
nouă şi în baza art.334 Cod procedură penală anterior, schimbarea
încadrării juridice dată faptei din art.215 alin.1 Cod penal anterior, în
art.244 alin.1 Cod penal cu aplic.art.5 Cod penal şi în baza art.17 alin.2
rap. la art.16 alin.1 lit.g Cod procedură penală să se dispună încetarea
procesului penal, ca urmare a împăcării părţilor, conform art.244 alin.3
Cod penal. În latura civilă a solicitat în baza art.25 Cod procedură
penală, lăsarea nesoluţionată a laturii civile.
Apărătorul ales al intimatului parte civilă MC a solicitat ca instanţa
să ia act de împăcarea părţilor iar în latura civilă a solicitat, lăsarea
nesoluţionată a laturii civile.
Reprezentantul parchetului a solicitat în baza art.17 alin.2 Cod
procedură penală rap. la art.159 alin.2 Cod penal şi art. 16 alin.1 lit.g
Cod procedură penală să se dispună încetarea procesului penal, iar în
baza art.159 alin.2 teza II-a Cod penal să se constate acţiunea civilă
stinsă ca urmare a împăcării părţilor.
Intimatul parte civilă MC, a achiesat la concluziile apărătorului ales
menţionând că aşteaptă primirea banilor.
Inculpatul SCM, având ultimul cuvânt, a achiesat la concluziile
apărătorului ales şi a solicitat ca instanţa să ia act că a intervenit
împăcarea părţilor.
Inculpatul BA, având ultimul cuvânt, a achiesat la concluziile
apărătorului desemnat din oficiu şi a solicitat ca instanţa să ia act că a
intervenit împăcarea părţilor.

CURTEA :
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.1012/26.11.2012, pronunţată de Tribunalul
Bucureşti – Secţia I-a Penală, în baza art. 334 C.proc.pen., s-a dispus
schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimişi în
judecată inculpaţii SCM, BA şi VC din infracţiunea de trafic de influenţă
prev. de art. 257 alin. 1 C.pen. în infracţiunea de înşelăciune, prev. de
art. 215 alin. 1 C.pen.

2
 1. În baza art. 215 alin. 1 C.pen., a fost condamnat inculpatul
SCM la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 71 C.pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă
accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.
În baza art. 861 C.pen. şi art. 71 alin. 5 C.pen., s-a dispus
suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă
Tribunalul Bucureşti a pedepsei principale şi a celei accesorii pe un
termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să
se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a
victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă
sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi
întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate
mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia condamnatului asupra cauzelor de revocare a
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei – săvârşirea unei
noi infracţiuni în termenul de încercare, neplata despăgubirilor civile şi
nerespectarea măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la
6.10.2010 la 13.10.2010.
2. În baza art. 215 alin. 1 C.pen., a fost condamnat inculpatul BA,
la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
înşelăciune.
În baza art. 71 C.pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă
accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.
În baza art. 861 C.pen. şi art. 71 alin. 5 C.pen., s-a dispus
suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă
Tribunalul Bucureşti a pedepsei principale şi a celei accesorii pe un
termen de încercare de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să
se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a
victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă
sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi
întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

3
 d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate
mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia condamnatului asupra cauzelor de revocare a
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei – săvârşirea unei
noi infracţiuni în termenul de încercare, neplata despăgubirilor civile şi
nerespectarea măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la
6.10.2010 la 13.10.2010.
3. În baza art. 215 alin. 1 C.pen., a fost condamnat inculpatul VC.
la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
înşelăciune.
În baza art. 71 C.pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă
accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.
În baza art. 861 C.pen. şi art. 71 alin. 5 C.pen., s-a dispus
suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă
Tribunalul Alba a pedepsei principale şi a celei accesorii pe un termen de
încercare de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să
se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a
victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă
sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi
întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate
mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia condamnatului asupra cauzelor de revocare a
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei – săvârşirea unei
noi infracţiuni în termenul de încercare, neplata despăgubirilor civile şi
nerespectarea măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore la data
de 14.10.2010.
În baza art. 14 rap. la art. 346 C.proc.pen. cu ref. la art. 998-999
C.civ. şi art. 1003 C.civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată
de partea civilă MC şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar să achite părţii
civile sumele de 4.000 euro plus dobânda legală aferentă acesteia,
calculată cu începere de la data de 16.08.2010 şi până la data plăţii
efective, respectiv 1.500 lei plus dobânda legală aferentă acesteia,
calculată cu începere de la data de 7.09.2010 şi până la data plăţii
efective.
În baza art.191 alin. 2 C.proc.pen., a fost obligat fiecare din
inculpaţi la plata sumei de 2.500 lei, cheltuieli judiciare faţă de stat.

4
 Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut
următoarea situaţie de fapt:
În perioada iulie-august 2010,cei trei inculpaţi, acţionând
concertat, au indus în eroare pe partea civilă MC, promiţându-i că prin
relaţiile de care dispun vor rezolva angajarea celor doi nepoţi ai săi, ML
și MC, în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor (poliţie sau
jandarmerie), primind în schimbul acestui serviciu sumele de 4.000 euro
şi 1.500 lei de la partea civilă. Evident, inculpaţii nu şi-au adus la
îndeplinire promisiunile şi nu au restituit părţii civile banii primiţi.Astfel, în
data de 27.07.2010, MC, aflat în gara din Blaj, l-a întâlnit pe inculpatul
VC, care, aflând despre faptul că cei doi nepoţi ai părţii civile nu îşi
găsesc de lucru, s-a arătat dispus să îl ajute, spunându-i că are o
cunoştinţă care poate rezolva această problemă prin angajarea nepoţilor
în cadrul M.A.I. Drept urmare, la data de 29.07.2010, partea civilă,
inculpatul VC şi martora SO s-au deplasat în staţiunea Covasna, unde s-
au întâlnit cu inculpatul BA, aflat acolo la tratament.
După ce i s-a prezentat situaţia, inculpatul BA a fost de acord să
îl ajute pe numitul MC, solicitându-i însă suma de 1.000 lei în schimbul
acestui ajutor, sumă pe care partea civilă a achitat-o chiar cu acea
ocazie. De asemenea, BA l-a contactat telefonic pe inculpatul SCM,
după ce anterior îi spusese părţii civile că acesta din urmă poate rezolva
angajarea celor doi nepoţi în structurile Ministerului Administraţiei şi
Internelor. În urma discuţiei purtate cu inculpatul SCM, s-a stabilit ca
partea vătămată şi inculpaţii să se întâlnească în scurt timp la Bucureşti,
unde urmau să fie stabilite detaliile angajării celor doi nepoţi.
În acest context, Tribunalul a precizat că, la acel moment, cei doi
nepoţi ai părţii civile îşi depuseseră deja actele pentru a se înscrie la
Şcoala de Agenţi de Poliţie din Cluj.
S-a menţionat, de asemenea, că inculpatul VC şi MC căzuseră de
acord ca acesta din urmă să îi achite inculpatului suma de 100 de lei
pentru fiecare zi în care VC urma să îl însoţească în vederea rezolvării
problemei angajării celor doi nepoţi (inculpatul motivând că această
sumă va trebui plătită persoanei care îi va ţine locul la firma unde este
angajat) şi, de asemenea, ca partea civilă să îi achite contravaloarea
transportului în localităţile unde urmau să se deplaseze.
În consecinţă, în jurul datei de 10.08.2010, partea civilă împreună
cu inculpatul VC s-au deplasat la Bucureşti unde s-au întâlnit cu
inculpaţii BA şi SCM. După toate probabilităţile, la această întâlnire,
inculpatul SCM a spus părţii civile că poate să rezolve angajarea
nepoţilor săi şi, de asemenea, s-a căzut de acord asupra sumei pe care
MC urma să o achite în acest scop.
La data de 16.08.2010, inculpatul VC şi partea civilă, însoţiţi de
martora F s-au întâlnit din nou la Bucureşti, într-un restaurant, cu

5
inculpaţii BA şi SCM. Cu această ocazie, partea civilă i-a înmânat
inculpatului SCM dosarele de angajare ale celor doi nepoţi, acestea
conţinând actele necesare în acest scop, precum şi un plic în care se
afla suma de 4.000 euro.
Deoarece problema angajării nepoţilor săi nu fusese rezolvată,
partea civilă şi inculpatul SCM s-au întâlnit din nou, la data de
27.08.2010, în localitatea Teiuş şi s-au deplasat la Şcoala de Agenţi de
Poliţie din Cluj, unde urmau să depună din nou dosarele celor doi nepoţi
ai lui MC (partea civilă retrăsese dosarele în urmă întâlnirilor de la
Bucureşti cu inculpaţii, sperând că aceştia vor fi angajaţi direct pe post,
fără a mai absolvi şcoala de agenţi). Cei doi au fost însoţiţi până la Cluj
de martora C, vecină a părţii civile. După ce au ajuns la Şcoala de Agenţi
de Poliţie, partea civilă a încercat să depună din nou dosarele nepoţilor,
fiind însă refuzat. Drept urmare, după ce inculpatul SCM s-a întors la
Şcoala de Agenţi pentru a-i lua cu maşina pe partea civilă şi martoră,
între acesta şi MC a urmat o discuţie tensionată, în cadrul căreia acesta
din urmă i-a solicitat lui SCM să îi înapoieze o sumă de 7.000 de euro.
În data de 7.09.2010, după o nouă întâlnire la Bucureşti cu
inculpatul SCM, care a amânat din nou rezolvarea problemei sau
restituirea banilor primiţi, dându-şi seama că este victima unei infracţiuni
de înşelăciune, partea civilă a formulat un denunţ cu privire la cei trei
inculpaţi (f.74 vol.I d.u.p.).
În data de 14.09.2010, partea civilă s-a întâlnit cu inculpatul BA la
restaurantul Hanul Voievozilor din Bucureşti, unde urma să sosească şi
inculpatul SCM. Întreaga conversaţie purtată de părţi, atât înainte, cât şi
după sosirea inculpatului SCM a fost interceptată ambiental (f.15-25
vol.II d.u.p.). Din discuţiile purtate rezultă cu claritate că partea civilă
avansase anterior inculpatului BA suma de 1.000 de lei (f.17 verso, f.19
vol.II d.u.p.) şi inculpatului SCM suma de 4.000 de euro pentru
angajarea nepoţilor săi în cadrul M.A.I. (f.15 verso, f.16, f.18, f.23 vol.II
d.u.p.). De asemenea, inculpatul SCM recunoaşte implicit primirea unui
plic cu o sumă de bani, dar încearcă să convingă pe partea civilă că el a
dat doar plicul mai departe fără a şti ce sumă se află în el (f.23 vol.II
d.u.p.).
Instanţa de fond a mai remarcat şi încercarea inculpatului BA,
survenită atât înainte de sosirea lui SCM, cât şi după plecarea acestuia,
de a determina pe partea civilă să recupereze banii daţi celuilalt inculpat
şi să îi înmâneze lui, care va încerca să îi angajeze nepoţii apelând la
alte persoane (f.15 verso, f.16, f.17, f.25 verso vol.II d.u.p.). Inculpatul
BA îi atrage atenţia în mai multe rânduri părţii civile că nu trebuie să îi
spună nimic despre aceasta lui SCM şi doreşte chiar ca MC să îi trimită
banii pe card (f.18 vol.II d.u.p.).

6
 După această întâlnire, atât între inculpaţi, cât şi între partea
civilă şi aceştia se poartă o serie de convorbiri telefonice care confirmă
aspectele esenţiale din cuprinsul denunţului formulat de partea civilă şi,
de asemenea, ajută la lămurirea modului în care inculpaţii au împărţit
sumele de bani primite de la MC. Astfel, în discuţiile din datele de
18.09.2010, 21.09.2010, 22.09.2010 (f.81-84 vol.II d.u.p.), BA îi spune
părţii civile că va continua demersurile sale, separate de cele ale lui
SCM, în vederea angajării celor doi nepoţi, inculpatul şi partea civilă
făcând şi referiri la suma de 4.000 de euro pe care SCM trebuia să o
restituie părţii civile.
În discuţiile din 27.09.2010 (f.86-93 vol.II d.u.p.), inculpatul VC,
deranjat de faptul că partea civilă depusese o serie de reclamaţii cu
privire la cele întâmplate (neştiind însă şi că acesta se adresase
organelor de urmărire penală), doreşte să rezolve problema restituirii
banilor, însă inculpaţii BA şi SCM par a fi destul de reticenţi faţă de
propunere (BA doreşte să îl amâne în continuare pe Mailat, f.91 verso
vol.II d.u.p., iar SCM afirmă că nu va înapoia banii şi va spune că nu a
primit nimic, f.93 vol.II d.u.p.).
La data de 29.09.2010, partea civilă le-a transmis fiecărui inculpat
câte un SMS aproape identic ca şi conţinut în cuprinsul căruia le solicită
înapoierea sumei de 7.000 de euro până la 1.10.2010, în caz contrat
urmând să sesizeze D.N.A. şi să se adreseze televiziunilor (f.105-107
vol.II d.u.p.). Urmare a acestui mesaj şi a altor demersuri efectuate de
partea civilă (discuţie cu deputatul N, sesizări la locurile de muncă ale
inculpaţilor), inculpatul VC încearcă din nou să îl determine pe BA să
restituie banii primiţi, dar acesta din urmă continuă să fie reticent,
spunând că el şi SCM vor nega primirea vreunei sume de bani, iar părţii
civile să i se spună că banii au fost daţi „nu ştiu cui, acolo, unui consilier
de la Blaga” (f.108-109 vol.II d.u.p.).
În data de 30.09.2010, inculpaţii VC şi BA fac o socoteală cu
privire la banii pe care ar trebui să îi dea ei părţii civile „ 5 şi 5” plus „4x4”,
în total „16 şi cu 5, 21” (f.112-113 vol.II d.u.p.). Evident, este vorba de
suma de 2.100 lei, compusă din cei 1.000 lei pe care partea civilă îi
dăduse lui BA la Covasna, iar acesta şi VC îi împărţiseră, respectiv
contravaloarea sumei de 400 euro (4x4, inculpaţii calculând 1 euro la
cursul de 4 lei), pe care fiecare din ei o primise din cei 4.000 de euro daţi
de partea civilă lui SCM.
De asemenea, într-o discuţie din 4.10.2010, cei doi inculpaţi
lămuresc şi mai explicit problema sumelor de bani pe care le datorează
părţii civile – fiecare câte 500 lei şi câte 400 de euro (f.117 vol.II d.u.p.).
Totodată, BA recunoaşte expres într-o discuţie cu MC din data de
30.09.2010 că îi datorează 1.000 de lei (f.115-116 vol.II d.u.p.).

7
 Ulterior, în contextul în care cel puţin aparent părţile căzuseră de
acord să se întâlnească în data de 5.10.2010 la Blaj pentru a restitui
banii lui MC, inculpaţii VC şi BA discută din nou despre sumele datorate,
însă, de asemenea, sunt îngrijoraţi deoarece SCM nu doreşte să
înapoieze părţii civile partea din bani care îi revenise lui (3.200 de euro)
şi că va veni la Blaj „iar cu vrăjelile alea” sau „cu cioace d-astea” (f.122-
125 vol.II d.u.p.). Această convorbire dovedeşte de altfel şi mai clar
faptul că inculpatul SCM nu transmisese mai departe, unei alte
persoane, banii primiţi de la MC.
În fine, la data de 5.10.2010, partea civilă şi inculpaţii VC şi SCM
se întâlnesc la Blaj într-un restaurant, discuţia purtată fiind şi de această
dată interceptată ambiental (f.26-52 vol.II d.u.p.). Fără a expune detaliat
conţinutul conversaţiei, care are o lungime considerabilă, Tribunalul
reţine doar că şi aceste discuţii confirmă acuzaţiile aduse inculpaţilor –
SCM se referă la banii primiţi ca fiind „poze” sau „plicul cu poze” (f.29
verso-30, f.33, 40, 43 vol.II d.u.p.), evită să numească expres sume sau
monede, preferând să scrie pe o foaie de hârtie aceste elemente, dar nu
neagă niciodată primirea sumei de 4.000 de euro, atunci când partea
civilă o precizează expres. De asemenea acesta afirmă că „a oprit tot” şi
că „trebuie să returneze pozele omului” (f.29 verso vol.II d.u.p.), iar VC
confirmă şi el faptul că la una din întâlnirile de la Bucureşti partea civilă a
avut asupra sa suma de 4.000 de euro (f.33 verso vol.II d.u.p.)
În cele din urmă, la iniţiativa lui SCM C (f.37 verso vol.II d.u.p.),
sprijinit de VC, partea civilă şi SCM decid să întocmească un înscris în
două exemplare, semnat de ambii, prin care partea civilă se obligă să îşi
retragă toate plângerile făcute împotriva lui SCM C, iar acesta din urmă
recunoaşte că îi datorează suma de 4.000 de euro, înscrisul fiind semnat
ca martor de inculpatul VC şi fiul acestuia (f.40 verso-41 şi urm. vol.II
d.u.p.).
La finalul întâlnirii, inculpatul SCM a fost ridicat de organele de
poliţie, care au intrat şi în posesia înscrisului semnat de acesta şi MC
(f.115-116 vol.I d.u.p.).
Audiat de organele de urmărire penală, VC a recunoscut faptul că
SCM Constantin a solicitat părţii civile suma de 4.000 de euro pentru
angajarea celor doi nepoţi (f.102 verso vol.I d.u.p.), iar acesta din urmă i-
a dat aceşti bani inculpatului la o întâlnire ulterioară (f.103, 106 vol.I
d.u.p.)
Martora S a confirmat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa
instanţei (f.131 vol.I d.u.p., f.16-17 vol.II dos.inst.) că la întâlnirea de la
Covasna dintre partea civilă şi inculpaţii VC şi BA s-a stabilit ca inculpaţii
să îl ajute pe MC la angajarea nepoţilor.
Martora F, audiată doar în faza de urmărire penală (f.152-154
vol.I d.u.p.) a precizat că la întâlnirea din 16.08.2010 de la Bucureşti

8
partea civilă a dat inculpatului SCM un plic de culoare albă în care „a
presupus că erau bani”, partea civilă şi inculpatul discutaseră anterior
despre angajarea celor doi nepoţi, iar MC precizase că „era pregătit să
achite costurile”. Martora a mai declarat şi că, după întâlnirea cu MC
când inculpaţii s-au deplasat într-un alt local, inculpatul VC a spus că şi
el cu BA ar fi primit o parte din banii daţi de partea civilă lui SCM.Şi
martora C a confirmat faptul că în cursul deplasării cu partea civilă şi
inculpatul SCM la Cluj de la sfârşitul lunii august 2010, MC a solicitat
inculpatului înapoierea banilor, însă acesta a afirmat că banii nu se află
la el, fiind daţi mai departe (f.144-145 vol.I d.u.p., f.240-241 vol.I
dos.inst.).Raportat la situaţia de fapt anterior prezentată, Tribunalul a
apreciat ca nefondate apărările inculpaţilor.
Astfel, inculpatul VC a recunoscut în principiu cele petrecute, însă
a încercat să schimbe semnificaţia sumelor de 500 lei şi 400 euro primite
de la ceilalţi inculpaţi, afirmând că acestea ar fi reprezentat fie bani pe
care BA îi datora dinainte (cei 500 lei), fie un împrumut acordat de
inculpatul SCM (cei 400 de euro). Inculpatul a recunoscut faptul că
partea civilă i-a dat câte 100 lei pentru fiecare zi în care l-a însoţit la
Bucureşti sau Covasna, primind în total 500 lei (f.174-176 vol.I dos.inst.).
Evident, s-a reţinut că susţinerile sale privind semnificaţia primirii
unei părţi din banii daţi de partea civilă celorlalţi inculpaţi nu pot fi
acceptate în raport de interceptările convorbirilor telefonice dintre acest
inculpat şi BA, deja prezentate.
Inculpatul BA s-a mărginit doar să nege primirea oricărei sume de
bani de la partea civilă, însă susţinerile sale nu sunt confirmate de
probatoriul administrat, care demonstrează atât că a primit suma de
1.000 de lei cu ocazia deplasării părţii civile în staţiunea Covasna,
precum şi că a beneficiat de suma de 400 de euro din cei 4.000 de euro
daţi de MC lui SCM.
Inculpatul SCM a prezentat o apărare mai elaborată, arătând că
nu a primit nici o sumă de bani de la partea civilă, ci doar actele celor doi
nepoţi, pe care urma să le studieze pentru a stabili dacă aceştia
îndeplineau condiţiile pentru a se angaja în cadrul M.A.I. A mai arătat
inculpatul că în afară de dosarele ce conţineau aceste acte, ar mai fi
primit la cea de-a doua întâlnire cu MC şi un plic cu pozele nepoţilor
acestuia. Inculpatul a învederat că în urma unor ameninţări primite de la
MC, sfătuit fiind de martorul A, avocat, a acceptat să se întâlnească la
Blaj cu partea civilă şi să încheie înscrisul menţionat mai sus. Conform
celor arătate de inculpat, acesta ar fi dorit ca prin acel înscris să
dovedească faptul că partea civilă încerca să îl şantajeze şi că urma să
depună plângere penală în acest sens.
Şi aceste apărări ale inculpatului au fost înlăturate de către
instanţa de fond, întrucât primirea sumei de 4.000 de euro şi scopul în

9
care aceşti bani au fost daţi rezultă cu claritate din cuprinsul discuţiilor
interceptate deja menţionate, declaraţiile inculpatului VC, ale martorilor C
şi F. Nu există nici un indiciu în sensul că inculpatul SCM sau familia
acestuia ar fi fost ameninţaţi cu acţiuni ilicite de către partea civilă. Din
probele administrate rezultă că MC s-a adresat doar deputatului N, a
făcut sesizări la locurile de muncă ale inculpaţilor şi a formulat denunţul
din prezenta cauză. SMS-urile transmise inculpaţilor nu cuprind decât
avertismente în sensul că se va prezenta la D.N.A. şi va aduce situaţia
sa în atenţia televiziunilor, aspecte care nu au caracter ilicit şi nu pot
reprezenta un şantaj. Totodată, în cuprinsul nici uneia din conversaţiile
interceptate MC nu ameninţă pe vreunul din inculpaţi ci, dimpotrivă, se
adresează chiar cu deferenţă lui SCM.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpaţilor
- care, în perioada iulie-august 2010, au indus în eroare pe partea civilă
MC, promiţându-i în mod mincinos că prin relaţiile de care dispun vor
rezolva angajarea celor doi nepoţi ai săi, ML şi MC, în structurile
Ministerului Administraţiei şi Internelor (poliţie sau jandarmerie), primind
în schimbul acestui serviciu sumele de 4.000 euro şi 1.500 lei -
întruneşte, în privinţa fiecărui inculpat, elementele constitutive ale
infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 C.pen.
Referitor la încadrarea juridică dată faptei inculpaţilor, Tribunalul a
apreciat că aceasta nu reprezintă o infracţiune de trafic de influenţă prev.
de art. 257 alin. 1 C.pen., astfel cum s-a susţinut prin rechizitoriu.
Astfel, conform art. 257 alin. 1 C.pen., traficul de influenţă
reprezintă primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase (…) pentru
sine sau pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă
să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina
să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
În literatura juridică şi în practica judiciară au existat întotdeauna
controverse privind încadrarea juridică a faptei – trafic de influenţă sau
înşelăciune – în situaţia în care se dovedeşte că traficantul/traficanţii de
influenţă nu au influenţă asupra vreunui funcţionar public şi nu sunt în
măsură să influenţeze în vreun fel luarea deciziilor acestuia.
S-a reţinut că este însă unanim acceptat că, pentru existenţa
infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca persoana funcţionarului
asupra căruia traficantul îşi va exercita influenţa să fie individualizat
măcar la modul general – indicarea funcţiei, a locului de muncă, etc. De
asemenea, s-a arătat că este necesar ca traficantul de influenţă să nu
pretindă banii sau foloasele pentru sau în numele funcţionarului public
care are competenţa de a îndeplini sau a nu îndeplini actul dorit,
deoarece în acest caz se săvârşeşte o infracţiune de luare de mită.
După cum a rezultat din probele administrate în cauză, inculpaţii
BA şi VC au solicitat părţii civile diverse sume de bani pentru a-i face

10
legătura cu inculpatul SCM, despre care au afirmat că poate rezolva
problema angajării nepoţilor săi. La rândul său, după cum rezultă din
convorbirile telefonice şi din mediul ambiental interceptate, inculpatul
SCM a susţinut în mod constant, sprijinit fiind şi de ceilalţi doi inculpaţi,
că suma de 4.000 de euro primită de la partea civilă nu i-a rămas lui ci „a
fost dată mai departe”. O astfel de poziţie era de altfel normală din
partea inculpaţilor, care în acest mod scuzau întârzierea în restituirea
banilor către MC. Evident, dacă SCM ar fi spus părţii civile că cei 4.000
de euro erau doar pentru el, atunci ar fi fost obligat să înapoieze această
sumă imediat.
A rezultat aşadar că inculpatul SCM, susţinut de BA şi VC
Constantin, a prezentat părţii civile o situaţie de fapt în care el era doar
un intermediar prin care banii avansaţi de partea civilă ajungeau la o
persoană cu putere de decizie care urma să decidă angajarea celor doi
nepoţi. Mai rezultă şi că determinantă pentru decizia funcţionarului nu ar
fi fost influenţa inculpatului SCM, acesta fiind doar o persoană „de
încredere” care avea „intrare” la acel funcţionar, ci suma de bani dată de
MC. În aceste condiţii, dacă susţinerile inculpaţilor ar fi fost reale, iar
funcţionarul căruia i s-ar fi transmis banii ar fi existat în realitate,
inculpaţii ar fi comis o infracţiune de complicitate la luare de mită, iar
funcţionarul ar fi fost autor al acestei infracţiuni.
Însă, după cum a reieşit din probele administrate, niciunul dintre
inculpaţi nu avea influenţă asupra vreunui funcţionar, iar banii daţi de
partea civilă au fost pur şi simplu reţinuţi de inculpatul SCM, fără a fi
transmişi nimănui. Practic, acesta, sperând că partea civilă nu va putea
dovedi niciodată faptul că i-a dat cei 4.000 de euro şi presupunând că
aceasta nu va reclama fapta organelor de poliţie deoarece darea unei
sume de bani unui funcţionar pentru ca acesta să angajeze nişte
persoane reprezintă infracţiune, intenţiona să nu mai restituie lui MC
suma primită.
În acelaşi timp, BA dorea să menţină în eroare pe MC, pretinzând
că ar putea el să rezolve situaţia celor doi nepoţi în schimbul sumei de
4.000 de euro. Nu este clar dacă BA acţiona astfel de conivenţă cu
ceilalţi inculpaţi sau dorea să obţină doar pentru el banii respectivi.
Singurul inculpat care, îngrijorat fiind de demersurile părţii civile, dorea
ca banii să-i fie înapoiaţi acesteia era VC.
Totodată, Tribunalul a arătat că inculpaţii nu i-au precizat
niciodată părţii civile cine ar fi fost persoana căreia urmau să îi parvină
banii respectivi, nici funcţia deţinută de aceasta şi nici măcar instituţia în
cadrul căreia ar fi lucrat. Acest aspect rezultă cu evidenţă din declaraţiile
iniţiale date de MC la data de 7.09.2010 (f.74-78 vol.I d.u.p.).Drept,
urmare, s-a reţinut că, în aceste condiţii, fapta inculpaţilor constituie
infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 C.pen., pe care

11
aceştia au încercat să o camufleze faţă de partea civilă sub aparenţa
unei infracţiuni de dare/luare de mită.
Instanţa de fond a reţinut, în cauză, nu sunt incidente disp. art.
215 alin. 2 C.pen. – folosirea de nume sau calităţi mincinoase –
deoarece din probele administrate nu rezultă cu claritate că inculpaţii ar fi
folosit astfel de subterfugii.Conform declaraţiei părţii civile doar doi dintre
inculpaţi şi-ar fi arogat astfel de calităţi – inculpatul BA ar fi pretins la
Covasna că este „senator PSD”, iar inculpatul SCM că este „şeful
Jandarmeriei Române” cu ocazia uneia din întâlnirile de la Bucureşti.
Instanţa de fond a apreciat însă ca neplauzibile afirmaţiile părţii
civile, care, după cum rezultă din convorbirile interceptate, face anumite
confuzii cu privire la funcţiile deţinute de diverse persoane, relevantă sub
acest aspect fiind afirmaţiile sale din cadrul unei convorbiri telefonice
interceptate în sensul că VB (lector în cadrul instituţiei Avocatului
Poporului şi persoana despre care BA pretindea că ar putea rezolva
angajarea nepoţilor părţii civile) ar fi chiar Avocatul Poporului (f.69 vol.II
d.u.p.), fiind necesar ca inculpatul VC să îl corecteze.
În acest context, Tribunalul a precizat că nici referirile inculpatului
BA la numitul VB nu ar putea reprezenta un trafic de influenţă, deoarece
angajaţii instituţiei Avocatului Poporului (nici chiar Avocatul Poporului,de
fapt) nu au atribuţii privind angajarea unor persoane în cadrul Poliţiei sau
Jandarmeriei.
Nici martora S, prezentă la întâlnirea din staţiunea Covasna, nu a
confirmat că la acea întâlnire inculpatul BA ar fi fost prezentat ca
„senator PSD”, dimpotrivă a arătat că ştia încă dinaintea întâlnirii că
acesta este consilier pe problemele minorităţilor la Primăria Sectorului 4
Bucureşti (f.131 vol.I d.u.p.).La fel, martora F, prezentă la întâlnirea
dintre părţi de la Bucureşti, a arătat că la acel moment BA a precizat
doar că este „consilier”, iar inculpatul SCM a spus că lucrează în poliţie
şi a prezentat rapid o legitimaţie cu stema României (f.152-154 vol.I
d.u.p.). Trebuie precizat că la acel moment, SCM era angajat în cadrul
Poliţiei Comunitare Sector 6 Bucureşti, deţinând funcţia de consilier 1.
În aceste condiţii, instanţa de fond a arătat că rezultă mai
degrabă că inculpaţii au exagerat intenţionat în faţa părţii civile calităţile
deţinute (cu toţii aveau calitatea de „consilier”, iar expresia „domnule
director” folosită de BA şi VC faţă de inculpatul SCM este doar o
modalitate de adresare, aceştia uzând acelaşi apelativ şi în discuţii la
care nu participa MC) şi s-au lăudat cu relaţiile de care dispuneau.
Judecătorul fondului a apreciat că nici nu era logic ca inculpaţii să
îşi asume astfel de funcţii, în condiţiile în care o minimă verificare ar fi
dovedit falsitatea unor astfel de afirmaţii.
Oricum, s-a reţinut că este evident că la data de 16.08.2010,
când partea civilă a achitat suma de 4.000 de euro, era perfect conştient

12
că BA nu este senator şi că SCM nu este şeful Jandarmeriei. În aceste
condiţii, chiar dacă anterior inculpaţii şi-ar fi arogat aceste calităţi în faţa
părţii civile, calităţile respective nu au avut nici o relevanţă la momentul
consumării infracţiunii de înşelăciune.
Pentru aceste argumente, în temeiul art. 334 C.proc.pen.,
Tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au
fost trimişi în judecată inculpaţii SCM, BA şi VC din infracţiunea de trafic
de influenţă prev. de art. 257 alin. 1 C.pen. în infracţiunea de
înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 C.pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor,
judecătorul fondului a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C.pen.,
constatând că fapta comisă de inculpaţi este de o gravitate medie, atât
din punct de vedere al prejudiciului cauzat, cât şi din punct de vedere al
modalităţii de operare.
Ca un aspect nefavorabil inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că
aceştia nu au înţeles să despăgubească până în prezent pe numitul MC,
părând aşadar a nu fi realizat gravitatea infracţiunii comise.
În acelaşi timp, săvârşirea faptei a fost facilitată în mod
semnificativ şi de disponibilitatea părţii civile de a oferi avantaje materiale
unor persoane cu funcţii de decizie care ar fi putut rezolva angajarea
nepoţilor săi. În acest sens, Tribunalul a constatat că partea civilă nu
pare a înţelege nici în acest moment că prin darea sumei de 4.000 de
euro accepta să participe la o faptă de corupţie.
Referitor la circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa a
reţinut că aceştia nu au antecedente penale, deţin mijloace legale de a-şi
câştiga traiul zilnic, iar inculpatul BA are probleme destul de grave de
sănătate. Însă, la data săvârşirii faptei, aceştia ocupau funcţii care
presupuneau o corectitudine deosebită din partea acestora – inculpaţii
BA şi SCM erau angajaţi în cadrul unor primării de sector din mun.
Bucureşti, iar inculpatul VC era consilier local în com. Jidvei.
La diferenţierea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul a avut
în vedere contribuţia semnificativ mai mare în comiterea faptei avută de
inculpatul SCM, care a deţinut practic rolul principal în inducerea în
eroare a părţii civile. De asemenea, probele administrate au dus la
concluzia că inculpatul SCM nu avea nicio intenţie de a restitui vreo
sumă de bani lui MC, în ciuda insistenţelor coinculpatului VC, care
începuse să realizeze situaţia gravă în care se aflau.În alegerea
modalităţii de executare, instanţa de fond a optat pentru suspendarea
sub supravegherea Serviciilor de Probaţiune de pe lângă Tribunalul
Bucureşti, respectiv Tribunalul Alba (în cazul inc. VC) a pedepselor
principale şi a celor accesorii pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni
în cazul inculpatului SCM, respectiv 5 ani în cazul celorlalţi inculpaţi.

13
 Procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, judecătorul
fondului a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă MC şi
a obligat pe inculpaţi, în solidar, să achite părţii civile sumele de 4.000
euro plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la
data de 16.08.2010 şi până la data plăţii efective, respectiv 1.500 lei plus
dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de
7.09.2010 şi până la data plăţii efective.Evident, suma de 4.000 de euro
acordată ca despăgubiri părţii civile reprezintă plata efectuată de acesta
la data de 16.08.2010, în Bucureşti, inculpatului SCM.
În cazul sumei de 1.500 lei, aceasta este compusă din suma de
1.000 lei, dată de partea civilă inculpatului BA în staţiunea Covasna, la
data de 29.07.2010, pe care ulterior acesta a împărţit-o în mod egal cu
inculpatul VC, respectiv din suma de 500 lei reprezentând plăţile
efectuate de partea civilă lui VC pentru fiecare zi în care inculpatul s-a
deplasat împreună cu partea civilă la Bucureşti, respectiv Covasna. S-a
reţinut că, practic, acestea sunt singurele sume cu privire la care se
poate reţine că partea civilă ar fi fost prejudiciată. Celelalte sume
solicitate de aceasta cu titlu de daune materiale – contravaloarea
consumaţiei plătite la diferite restaurante sau contravaloarea unor bilete
CFR – nu au cum să fie acordate de instanţa de judecată, în lipsa
oricăror dovezi cu privire la cuantumul acestora, iar în cazul biletelor
CFR, în lipsa dovezilor privind achitarea efectivă a contravalorii lor.Părţii
civile nu i se pot acorda daune morale, în contextul în care aceasta a fost
păgubită ca urmare a dorinţei sale de a rezolva în mod ilicit, prin
comiterea unei fapte de corupţie, angajarea celor doi nepoţi ai săi.
Cu privire la repartizarea prejudiciului între inculpaţi, pentru a
preveni eventuale acţiuni în regres între aceştia în cazul în care unul
dintre ei va achita întregul prejudiciu, Tribunalul a stabilit că inculpatul
VC va răspunde pentru sumele de 400 euro şi 1.000 lei, inculpatul BA
pentru sumele de 400 euro şi 500 lei, iar inculpatul SCM pentru suma de
3.200 euro.
S-a arătat de către instanţa de fond că această distribuire a
prejudiciului produce efecte strict între inculpaţi şi nu este de natură să
afecteze dreptul părţii civile de a se îndrepta, conform art. 1003 C.civ.,
împotriva oricăruia dintre inculpaţi pentru a obţine plata tuturor sumelor
la care aceştia au fost obligaţi în solidar.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au formulat apel
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii SCM, BA, VC,
precum şi partea civilă MC, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi
netemeiniciei.
Astfel, apelul Ministerului Public vizează greşita schimbare a
încadrării juridice a faptelor, în cea prevăzută de art.215 alin.1 Cod
penal, cât şi neaplicarea dispoziţiilor art.75 lit.a Cod penal, raportat la

14
faptul că inculpaţii au acţionat, în număr de trei, fiind astfel incidente
dispoziţiile textului de lege suscitat.
Inculpaţii au considerat soluţia de condamnare ca nesusţinută de
probatoriul administrat.
Partea civilă a criticat greşita soluţionare a laturii civile, cu privire
la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, pe care l-a apreciat ca
insuficient pentru a acoperi efectiv prejudiciul cauzat.
Curtea, analizând apelurile declarate, în limita motivelor invocate,
cât şi din oficiu în - conformitate cu dispoziţiile art.371 şi art.378 Cod
procedură penală, a constatat că apelul Ministerului Public este fondat –
în parte - fiind admis, în limitele şi pentru următoarele considerente:
Astfel, cu privire la apelul Parchetului, privind greşita schimbare a
încadrării juridice şi neaplicarea dispoziţiilor art.75 lit.a Cod penal:
a)Potrivit art.257 alin.1 Cod penal, constituie infracţiune fapta
constând în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori
acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori
pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să
se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să
facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pe de altă parte, potrivit art.215 alin.1 Cod penal, constituie
infracţiunea de înşelăciune, fapta de inducere în eroare a unei persoane,
prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau
pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
În cauză, faptele inculpaţilor sunt pe deplin dovedite, faptele
constând în aceea că, în perioada iulie –august 2010, au indus în eroare
pe partea civilă MC, promiţându-i, în mod mincinos că, prin relaţiile de
care dispun, vor rezolva angajarea celor doi nepoţi ai săi, în structurile
Ministerului Administraţiei şi Internelor (poliţie sau jandarmerie), primind
în schimbul acestui serviciu, sumele de 4.000 euro şi 1.500 lei, constituie
infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal.
Astfel, aşa cum a reieşit din probele administrate de către instanţa
de fond, niciunul dintre inculpaţi nu avea influenţă asupra vreunui
funcţionar, iar banii daţi de partea civilă au fost pur şi simplu reţinuţi de
inculpatul SCM, fără a fi trimişi nimănui, acesta sperând că partea civilă
nu va reclama fapta organelor de poliţie şi nu va cere restituirea
banilor.Tot astfel, inculpaţii nu i-au precizat niciodată părţii civile cine ar fi
persoana căreia urmau să-i parvină banii respectivi, nici funcţia deţinută
de această persoană şi nici instituţia în cadrul căreia ar fi activat
(declaraţie parte civilă, filele 74-78, vol.I, d.u.p.).Este evident că, pentru
existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca persoana
funcţionarului asupra căruia traficantul îşi va exercita influenţa să fie

15
individualizat cel puţin la modul general – respectiv indicarea funcţiei, a
locului de muncă etc – situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă.
Faţă de aceste considerente, motivul de apel privind greşita
schimbare a încadrării juridice dată faptelor, a fost respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiilor art.6 din legea
nr.78/2000 (inculpaţii BA şi VC), respectiv art.6 şi art.7 alin.3 din Legea
nr.78/2000 (inculpatul SCM – Curtea a constatat că niciunul dintre
inculpaţi – la data săvârşirii infracţiunii – nu (mai) aveau vreuna din
funcţiile cerute de textul de lege sus arătat, fiind simpli lucrători în cadrul
Primăriei Sectorului 4, Poliţia locală Sector 6 etc, apelarea dintre ei, cu
apelativul „director”, „consilier”, fiind doar o modalitate de adresare, astfel
că şi acest motiv de apel va fi respins, ca nefondat.
b).Cu privire la omisiunea reţinerii circumstanţei agravante
prevăzute de art.75 lit.a Cod penal, Curtea a constatat acest motiv de
apel, ca fiind întemeiat şi l-a admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art.75 lit.a din Codul penal, constituie circumstanţă
agravantă şi se pedepseşte în condiţiile prev.de art.76 Cod penal,
săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună.
Cum, în speţă, inculpaţii au acţionat împreună, în scopul înşelării
părţii vătămate, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea şi a acestor
dispoziţii de lege, astfel că acest motiv de apel a fost admis, prin
procedura dispusă de prevederile art.334 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispoziţiile art.72 Cod penal, Curtea – a
constatat că fapta comisă de inculpaţi este de o gravitate medie, atât din
punct de vedere al prejudiciului cauzat, cât şi din punct de vedere al
modalităţii de operare, că partea civilă nu a fost despăgubită până la
momentul procesual analizat, numitul MC, dar şi împrejurarea că
săvârşirea faptei a fost practic facilitată de disponibilitatea părţii civile de
a oferi avantaje materiale unor persoane cu funcţii de decizie care ar fi
putut rezolva angajarea nepoţilor săi, această parte civilă
neconştientizând că prin remiterea sumelor de bani acceptă să participe
la o faptă de corupţie, dar reţinând şi circumstanţele personale ale
inculpaţilor, în sensul că nu au antecedente penale, deţin mijloace legale
de a-şi câştiga traiul zilnic, iar inculpatul BA are probleme destul de
grave de sănătate, dar şi împrejurarea că la data săvârşirii faptei, aceştia
ocupau funcţii care presupuneau o corectitudine deosebită din partea lor
(inculpaţii BA şi SCM erau angajaţi în cadrul unor primării de sector din
mun. Bucureşti, iar inculpatul VC era consilier local în com. Jidvei) – va
menţine pedepsele, astfel cum au fost aplicate de către judecătorul
fondului, apreciind că prin modul cum au fost stabilite sunt apte să
îndeplinească scopul acesteia, astfel cum este definit de art.52 Cod
penal.

16
 Pentru aceste argumente, Curtea – în temeiul art.379 pct.2, lit.a
Cod procedură penală – a admis apelul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, dispunând
potrivit celor menţionate mai sus.
Cu privire la apelul inculpaţilor:
Potrivit art.345 Cod procedură penală, instanţa hotărăşte, prin
sentinţă, asupra învinuirii inculpatului, pronunţând, după caz,
condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea
pronunţându-se dacă instanţa constată că fapta există, constituie
infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Din analiza coroborată a probelor administrate, a rezultat că
inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute
de către instanţa de fond, constând în aceea că, inculpaţii BA şi VC au
solicitat părţii civile diverse sume de bani pentru a-i face legătura cu
inculpatul SCM, despre care au afirmat că poate rezolva problema
angajării nepoţilor săi. La rândul său, după cum rezultă din convorbirile
telefonice şi din mediul ambiental interceptate, inculpatul SCM a susţinut
în mod constant, sprijinit fiind şi de ceilalţi doi inculpaţi, că suma de
4.000 de euro primită de la partea civilă nu i-a rămas lui ci „a fost dată
mai departe”. O astfel de poziţie era de altfel normală din partea
inculpaţilor, care în acest mod scuzau întârzierea în restituirea banilor
către MC. Evident, dacă SCM ar fi spus părţii civile că cei 4.000 de euro
erau doar pentru el, atunci ar fi fost obligat să înapoieze această sumă
imediat.
Drept urmare, în mod corect s-a constatat că inculpatul SCM,
susţinut de BA şi VC, a prezentat părţii civile o situaţie de fapt în care el
era doar un intermediar prin care banii avansaţi de partea civilă ajungeau
la o persoană cu putere de decizie care urma să decidă angajarea celor
doi nepoţi. Mai rezultă şi că determinantă pentru decizia funcţionarului nu
ar fi fost influenţa inculpatului SCM, acesta fiind doar o persoană „de
încredere” care avea „intrare” la acel funcţionar, ci suma de bani dată de
MC. După cum rezultă tot din probe, niciunul dintre inculpaţi nu avea
influenţă asupra vreunui funcţionar, iar banii daţi de partea civilă au fost
reţinuţi de către inculpatul SCM, fără a fi transmişi altei persoane.
În acelaşi context, inculpatul BA dorea să menţină în eroare pe
partea civilă, pretinzând că ar putea el să rezolve situaţia celor doi nepoţi
în schimbul sumei de 4.000 de euro. Nu este clar dacă inculpatul BA
acţiona de conivenţă cu ceilalţi inculpaţi sau dorea să obţină doar pentru
el banii respectivi. Singurul inculpat care, îngrijorat fiind de demersurile
părţii civile, dorea ca banii să-i fie înapoiaţi acesteia era VC.
S-a reţinut că apărările inculpaţilor, în susţinerea nevinovăţiei lor,
sunt pur formale şi drept consecinţă, s-au respins - ca nefondate -
apelurile promovate de către aceştia.

17
 Cu privire la solicitarea de reindividualizare a pedepselor aplicate,
Cutea a aratat că circumstanţele personale invocate de inculpaţi (deşi
acestea reprezintă, practic, o conduită normală), au fost deja reţinute de
prima instanţă, iar ca şi o consecinţă a admiterii apelului Ministerului
Public, în sensul celor arătate mai sus, Curtea - în temeiul prev.de
art.379 pct.1, lit.b Cod procedură penală – a constatat că apelurile
declarate de către inculpaţi sunt nefondate, urmând a fi respinse ca
atare.
Şi apelul părţii civile s-a apreciat că este nefondat, fiind respins ca
atare, deoarece latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată de către
judecătorul fondului, care a reţinut în mod just că se impune acordarea
ca despăgubiri civile a sumelor de: 4.000 de euro – reprezentând plata
efectuată în data de 16 august 2010, în Bucureşti, inculpatului SCM şi
respectiv 1.500 lei - reprezentând 1.000 lei, dată de partea civilă
inculpatului BA în staţiunea Covasna, în data de 29 iulie 2010, pe care
ulterior acesta a împărţit-o în mod egal cu inculpatul VC şi suma de 500
lei - plăţile efectuate de partea civilă lui VC pentru fiecare zi în care
inculpatul s-a deplasat împreună cu partea civilă la Bucureşti, respectiv
Covasna.Celelalte solicitări ale părţii civile, cu privire la alte sume,
reprezentând daune materiale şi morale au fost respinse de către
instanţa de fond punctual motivat.
Împotriva acestei decizii inculpaţii SCM şi BA în termen legal au
declarat recursuri.
La termenul din 7 mai 2014, stabilit pentru soluţionarea recursurilor
aceştia şi-au modificat motivele de recurs, în sensul că în raport de
înscrisul depus la dosarul cauzei, respectiv, originalul procesului verbal
de închidere a medierii între părţi, înscris încheiat la data de 06 mai 2014
în baza Contractului de Mediere nr.67.7 din aceiaşi dată la „Biroul de
Mediator I”, au solicitat aplicarea art.5 Cod penal, în baza art.334 Cod
procedură penală anterior, schimbarea încadrării juridice dată faptei din
art.215 alin.1 Cod penal anterior, în art.244 alin.1 Cod penal cu
aplic.art.5 Cod penal, şi în baza art.17 alin.2 rap. la art.16 alin.1 lit.g Cod
procedură penală să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a
împăcării părţilor. În latura civilă s-a solicitat înlăturarea obligării
inculpaţilor la plata despăgubirilor civile ca urmare a acordului de
mediere încheiat.
Examinând recursurile declarate de inculpaţi, Înalta Curte constată
că recursurile sunt fondate, sub aspectul aplicării art.5 Cod penal cu
privire la recurenţii inculpaţi SCM şi BA:
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile se constată
următoarele:
În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 215 alin.1 şi 5 Cod penal
anterior şi reincriminarea faptei de înşelăciune în art.244 Cod penal,

18
 instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5
Cod penal şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la
judecarea definitivă a cauzei.
În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea
definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică
legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la
data de 26 martie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel,
17 septembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în
vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care
guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care
guvernează înşelăciunea, a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat
în vigoare un alt Cod penal.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă
de inculpată instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele
constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea
acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea
nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai
favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
a) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data
săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea
acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor
referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de
încadrarea juridică dată faptei;
Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele
constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.
Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei
tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte
de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă
pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea
dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor
succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o
altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de
favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea
participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza
căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea
penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze
consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea
juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi
consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a
vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se

19
stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea
nouă.
Dată fiind abrogarea art.215 Cod penal anterior şi incriminarea
înşelăciunii la art.244 NCod Penal, instanţa de recurs a comparat
conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul Cod
penal şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea
nouă (Codul penal).Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa
art.4 Cod penal şi art.3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care
o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie
infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale
infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru
existenţa infracţiunii.
Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire
la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi
inculpaţii, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire
marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de
care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la
dezincriminarea faptei faţă de aceasta.
Articolul 215 Înşelăciunea
Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a
unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în
scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi
dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
12 ani.
Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori
de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15
ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se
aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul
încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără
această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în
condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele
precedente, după distincţiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane,
ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea
necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul
sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea
termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o
pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în
alin. 2.
Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte
cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Articolul 244 Înşelăciunea

20
 (1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca
adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos
patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi
mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el
însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor
formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor.
Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin
aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce
modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie
care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01.02.2014,
data abrogării normelor de la art.215 Cod penal a intrat în vigoare art.244
din Codul penal, care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care
au fost condamnaţi inculpaţii. În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii SCM şi
BA, acuzaţia faţă de care au fost condamnaţi a constat în aceea că, în
perioada iulie-august 2010, au indus în eroare pe partea civilă MC,
promiţându-i în mod mincinos că prin relaţiile de care dispun vor rezolva
angajarea celor doi nepoţi ai săi, ML şi MC, în structurile Ministerului
Administraţiei şi Internelor (poliţie sau jandarmerie), primind în schimbul
acestui serviciu sumele de 4.000 euro şi 1.500 lei - întruneşte, în privinţa
fiecărui inculpat, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune,
prev. de art. 215 alin. 1 C.pen.
Elementul material al laturii obiective în ceea ce îi priveşte pe SCM
şi BA, respectiv inducerea în eroare a părţii civile MC, nu prezintă
diferenţe între art.215 Cod penal anterior şi art.244 alin.1 din Noul Cod
penal.
Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă
retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să
devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai
favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o
cauză penală sau contravenţională, după caz.
Astfel, prin PROCES VERBAL DE ÎNCHIDERE A MEDIERII,
încheiat la data 06.05.2014 în baza Contractului de Mediere nr. 67.7 din
data 06.05.2014, s-au stabilit următoarele:
„A. În urma procedurii de mediere care a făcut obiectul contractului cu
numărul de mai sus al “I - Birou de Mediator” înscris în Tabloul
mediatorilor, întocmit de Consiliul de Mediere şi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, înscris în Registrul Formelor de Exercitare

21
 a Profesiei de Mediator
şi
B. Domnul MC,
şi
C. Domnul BA,
şi
D. Domnul SCM,
Domnul MC în calitate de parte vătămată a prezentat
consimţământul de a participa la şedinţa de mediere împreună cu
Domnul BA în calitate de inculpat şi Domnul SCM în calitate de inculpat,
drept urmare şedinţa de mediere a fost susţinută în sesiune comună.
Domnul MC în calitate de parte vătămată, Domnul BA în calitate de
inculpat şi Domnul SCM în calitate de inculpat au renunţat expres la
asistenţa unui Avocat, iar MEDIATORUL le-a adus la cunoştinţă
drepturile, conform prevederilor Art. 68 din Legea 192 din 2006, alin. (1).
“În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât
să fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este
cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit
prezentei legi, prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate
dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui
interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la
acestea.”
au avut calitatea de PĂRŢI, s-a ajuns la următorul rezultat:
 ÎNŢELEGERE TOTALĂ
În privinţa obiectului dosarului nr., aflat pe rolul Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie a României.
şi au decis încheierea prezentului
ACORD DE MEDIERE
după cum urmează:
1. PĂRŢILE sunt de acord cu împăcarea, despăgubirea Domnului MC în
calitate de parte civilă în dosarul mai sus menţionat, precum şi cu
stingerea în totalitate a litigiului.
2. PĂRŢILE înţeleg faptul că prin împăcarea lor sunt aplicabile prevederile
Art. 16, alin. 1, lit g) şi Art. 17, alin 2, din Noul Cod de Procedură Penală,
coroborat cu Art. 132, alin. 2 din Vechiul Cod Penal şi este înlăturată
răspunderea penală.
3. Domnul MC nu mai are pretenţii civile prezente şi viitoare în dosarul mai
sus menţionat şi înţelege să se împace cu PĂRŢILE şi consimte să
stingă acţiunea penală prin încetarea procesului penal ca urmare a
împăcării cu inculpaţii din dosarul mai sus menţionat.
Prezentul acord de mediere a fost încheiat azi 06.05.2014, în cinci
exemplare originale, câte unul pentru fiecare PARTE şi unul pentru
Instanţa de Judecată în vederea consfinţirii înţelegerii PĂRŢILOR,

22
exemplar ce urmează a fi transmis de către MEDIATOR.,”, acest înscris
fiind urmat de semnăturile părţilor şi cea a mediatorului.
Potrivit dispoziţiilor art.16 alin.1 lit. g Cod procedură penală, există
caz care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale,
atunci când:
„ g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru
care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit
împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;”
Potrivit dispoziţiilor art.17 alin.2 Cod procedură penală”(2) În cursul
judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei,
amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.”
Potrivit art.159 Cod penal
-„(1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a
acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
   (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
   (3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care
a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.”
(…)Articolul 60/1 din LEGEA nr. 192/2006, privind medierea si
organizarea profesiei de mediator, prevede că:
(1)In litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme
alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata,
dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de
informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:
….() g)în cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii
prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa
formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat,
iar victima isi exprima consimtamantul de a participa la sedinta de
informare impreuna cu faptuitorul; daca victima refuza sa participe
impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat.
Or, potrivit noilor reglementări cu referire la infracţiunea de
înşelăciune, alin.3 al art.244 alin.3 NCod penal, prevede că” Împăcarea
înlătură răspunderea penală”.
Aşadar, din economia acestor dispoziţii legale evocate anterior,
rezultă că împăcarea este posibilă numai în măsura în care este
prevăzută expres, conform art.159 alin.1 Cod penal, în speţa de faţă se
constată că în art.244 alin.3 Cod penal, împăcarea este prevăzută în
mod expres.
De asemenea se constată că potrivit art.159 alin.2 Cod penal,
împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
În speţa de faţă, se constată că părţile au încheiat acordul de
mediere în prezentul dosar, respectiv dosar nr. 62546/3/2010, aflat pe
rolul instanţei de recurs, înscris prin care s-a arătat că părţile sunt de

23
acord cu împăcarea, despăgubirea domnului MC în calitate de parte
civilă în dosarul mai sus menţionat, precum şi cu stingerea în totalitate a
litigiului.
De asemenea s-a menţionat că părţile înţeleg faptul că prin
împăcarea lor sunt aplicabile prevederile art.16, alin.1, lit g) şi art.17, alin
2, din Noul Cod de procedură penală, coroborat cu art.132, alin. 2 din
Vechiul Cod Penal şi este înlăturată răspunderea penală.
Totodată s-a menţionat că domnul MC nu mai are pretenţii civile
prezente şi viitoare în dosarul mai sus menţionat şi înţelege să se
împace cu părţile şi consimte să stingă acţiunea penală prin încetarea
procesului penal ca urmare a împăcării cu inculpaţii din dosarul mai sus
menţionat.
Înalta Curte reţine că anterior în cauză, pe latura civilă s-a dispus
acordarea ca despăgubiri civile părţii civile MC a sumelor de: 4.000 de
euro – reprezentând plata efectuată în data de 16 august 2010, în
Bucureşti, inculpatului SCM şi respectiv 1.500 lei - reprezentând 1.000
lei, dată de partea civilă inculpatului BA în staţiunea Covasna, în data de
29 iulie 2010, pe care ulterior acesta a împărţit-o în mod egal cu
inculpatul VC şi suma de 500 lei - plăţile efectuate de partea civilă lui VC
Constantin pentru fiecare zi în care inculpatul s-a deplasat împreună cu
partea civilă la Bucureşti, respectiv Covasna,astfel că va stinge acţiunea
civilă, luând act de acordul de mediere intervenit între părţi.
Similar s-a procedat în practica judiciară, cu privire la intervenirea
prescripției, fiind pronunţată decizia nr.1777 din 26 mai 2014 în dosarul
nr.19715/3/2010 al ICCJ – Secţia Penală.
Înalta Curte, constatată nemijlocit acordul de voinţă al inculpaţilor
şi al părţii civile MC de a se împăca, exprimat în şedinţa de judecată de
către aceste părţi, personal.
Aşadar, dând eficienţă dispoziţiilor art.159 alin.2 teza finală Cod
penal), potrivit cărora împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge
acţiunea civilă, Înalta Curte, va dispune,încetarea procesului penal pornit
împotriva inculpaţilor SCM şi BA, luând act de împăcarea părţilor,
manifestare de voinţă ce a fost consfinţită prin acordul de mediere
încheiat între părţi şi redat în integralitate anterior.
Faţă de aceste considerente, se vor admite recursurile declarate
de inculpaţii SCM şi BA, împotriva deciziei penale nr.219 din 17
septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I-a Penală.
Se va casa în parte atât decizia recurată, cât şi sentinţa penală
nr.1012/26.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I-a
Penală, în dosarul nr.62546/3/2010,numai în ceea ce-i priveşte pe
inculpaţii SCM şi BA şi numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale
mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

24
 Se va schimba încadrarea juridică dată faptelor cu privire la
inculpaţii SCM şi BA,din infracţiunea prev.de art. 215 alin.1 Cod penal
anterior cu aplic.art.75 alin.1 lit.a Cod penal anterior în infracţiunea
prevăzută de art.244 alin.1 Cod penal, cu aplic.art. 75 alin.1 lit.a Cod
penal anterior şi art.5 Cod penal.
Se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpaţilor SCM şi
BA, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 244 alin.1 Cod penal, cu
aplic.art. 75 alin.1 lit.a Cod penal anterior şi art.5 Cod penal, ca urmare
intervenirii împăcării părţilor.
În baza art.159 alin.2 teza finală Cod penal şi art.60/1 şi urm. din
Legea nr.192/2006, modificată şi republicată, va stinge acţiunea civilă,
luând act de acordul de mediere intervenit între părţi.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu contravin
prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor
declarate de inculpaţi, vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 300 lei
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru
inculpatul BA şi suma de 150 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit
apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul SCM, se vor avansa
din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite, recursurile declarate de inculpaţii SCM şi BA, împotriva
deciziei penale nr.219 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti
– Secţia I-a Penală.
Casează în parte atât decizia recurată, cât şi sentinţa penală
nr.1012/26.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I-a
Penală, în dosarul nr.62546/3/2010,numai în ceea ce-i priveşte pe
inculpaţii SCM şi BA şi numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale
mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:
Schimbă încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpaţii SCM
şi BA,din infracţiunea prev.de art. 215 alin.1 Cod penal anterior cu
aplic.art.75 alin.1 lit.a Cod penal anterior în infracţiunea prevăzută de
art.244 alin.1 Cod penal, cu aplic.art. 75 alin.1 lit.a Cod penal anterior şi
art.5 Cod penal.
Încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor SCM şi BA,
pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 244 alin.1 Cod penal, cu
aplic.art. 75 alin.1 lit.a Cod penal anterior şi art.5 Cod penal, ca urmare
intervenirii împăcării părţilor.

25
 În baza art.159 alin.2 teza finală Cod penal şi art.60/1 şi urm. din
Legea nr.192/2006, modificată şi republicată, stinge acţiunea civilă,
luând act de acordul de mediere intervenit între părţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu contravin
prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor
declarate de inculpaţi, rămân în sarcina statului, iar suma de 300 lei
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru
inculpatul BA şi suma de 150 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit
apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul SCM, se vor avansa
din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 mai 2014.
PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
X Y Z

MAGISTRAT ASISITENT
M

Red.tehnored./M
3ex./27.05.2014

26