Pancreasul endocrin

Pancreasul, pe lângă rolul său fundamental în digestie, este și o glandă endocrină de

importanță majoră, prin cei doi hormoni pe care îi secretă: insulina și glucagonul.

Activitățile secretorii pancreatice se realizează prin structuri celulare diferite: celulele

acinilor glandulari secretă sucul pancreatic și celulele insulelor Langerhans secretă hormonii.
Insulele Langerhans, sunt constituite in proporție de aproximativ 75% din celule care secretă
insulina (celule B) și 25% celule care secretă glucagonul (celule A).

Este implicat în controlul metabolismului intermediar al glucidelor, lipidelor şi

proteinelor prin hormonii secretaţi.
 Insulina
– a fost pentru prima oară descoperită de cercetătorul român Nicolae C. Paulescu în 1921
– pentru redescoperirea ei, în 1923, canadienii F.G. Banting şi J. J. R. Macleod au primit Premiul
Nobel
Insulina este sintetizată de celulele B și descărcată în sânge. Este fixată rapid în multe țesuturi
și în special în ficat și rinichi..
-stimulează pătrunderea glucozei în anumite celule a căror membrană plasmatică nu
permite intrarea liberă a glucozei (țesutul muscular, adipos) și intensifică consumul tisular de
glucoză.
-la nivel hepatic și muscular, activează transformarea glucozei în glicogen prin
glicogenogeneză
-în țesutul adipos stimulează transformarea glucozei în trigliceride
-are efect inhibitor asupra proceselor de gluconeogeneză hepatică.
Prin toate aceste efecte insulina este principalul hormon hipoglicemiant al organismului.
-stimulează sinteza de proteine
Reglarea secreției de insulină se face predominant prin nivelul glicemiei. Secreția este stimulată
și de alte monozaharide (fructoza, manoza), de aminoacizi, cetoacizi, precum și de hormoni
precum: secretina, colecistokinina, gastrina, glucagonul. Adrenalina și noradrenalina inhibă
secreția insulinică prin efect direct asupra pancreasului.
Hiposecreția insulinică. Scăderea cantității de insulină la nivel tisular determină diabetul zaharat,
caracterizat în stadii evolutive mai avansate prin hiperglicemie, poliurie, polifagie cu scădere în
greutate. Din cauza deficitului insulinic se sintetizează în organism corpi cetonici, care prin
acțiunea lor nocivă asupra centrilor nervoși superiori pot provoca coma diabetică și chiar
moartea.
Hipersecreția insulinică este caracterizată prin hipoglicemie, care se accentuează ca urmare aunor
activități ce măresc consumul de glucoză. Are consecințe în special asupra SNC care consumă
predominant glucoză pentru activiatea sa. Alterările funcționale ale sistemului nervos,
consecutive hipoglicemiei, pot merge până la instalarea unei stări de comă.
Glucagonul este secretat de către celulele A insulare, dar și de cele similare acestora, prezente
în pereții stomacului și duodenului. Descărcat în sânge, dispare mai rapid decât insulina, fiind
degradat în diferite țesuturi și în special în ficat.
Glucagonul provoacă hiperglicemie prin glicogenoliză hepatică, stimulează gluconeogeneza din
aminoacizi, exercită efect lipolitic prin activarea lipazei din celulele adipoase
Reglarea secreției de glucagon diminuează în condiții hiperglicemice și crește în hipoglicemii.
Secreția de glucagon crește în timpul inaniției, fiind unul din factorii care stimulează
gluconeogeneza, care menține nivelul glicemic în condițiile absenței aportului alimentar.

Insulin exercită efecte importante în reglarea metabolismului intermediar este singurul

hormon care face:
– anabolism – geneza pentru toate metabolismele intermediare: glucidic, lipidic, proteic
– hipoglicemie, toti ceilalti hormoni determină hiperglicemie

Actiuni asupra metabolismului:

*Glucidic
hipoglicemie
creste transportul glucozei la celule pentru a face glicoliza 
creste transportul glucozei la ficat și mușchi pentru a o introduce în depozite de glicogen
– glicogenogeneza (geneza de glicogen) hepatică și musculară
creste transportul glucozei la tesutul adipos și o transformă în glicerol
scade gluconeogeneza = generarea unei noi glucoze din substraturi neglucidice: lipide (acizi
grași) și proteine (aminoacizi)

*Lipidic
lipogeneza ( geneza de lipide) —> scade lipoliza ( scade liza, ruperea lipidelor)
creste sinteza de acizi grași și trigliceride
creste sinteza enzimelor lipogenetice

*Proteic
proteogeneza ( geneza de proteine) —> scade proteoliza (scade liza proteinelor)
creste captarea aminoacizilor —> crește sinteza proteinelor
 Hipersecreția de insulină – hipoglicemie severă, care poate compromite dramatic
funcţia sistemului nervos.

Hiposecreția, deficitul de insulină, duce la apariția bolii diabet zaharat, boală

metabolică complexă, caracterizată prin:
– hiperglicemie –  cresterea glicemiei
– glicozurie – glucoza în urină
– poliurie – urinează mult
– polidipsie – bea multă apă
– polifagie – manâncă mult
– dezechilibre acido-bazice şi electrolitice
– complicaţiile bolii provoacă şi compromiterea morfofuncţională a unor ţesuturi şi
organe de importanţă vitală, cum ar fi sistemele nervos, cardiovascular sau excretor

Glucagonul

Actiuni asupra metabolismului: (inverse insulinei)

*Glucidic
hiperglicemie
creste glicogenoliza (liza, ruperea depozitului de glicogen pentru a rezulta glucoza)
creste gluconeogeneza

*Lipidic
Lipoliza

*Proteic
Proteoliza
Alte actiuni:
– scade secreția gastrică
– crește forța de contracție a miocardului
– crește secreția biliară