Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Specializarea: Psihologie

EUL SI PERSONALITATEA

Student: Julei Cela

Specializarea: Psihologieie
Anul: 3
EUL SI PERSONALITATEA

Termenul de PERSONALITATE exercita o puternica fascinatie pentru

publicul general,cuvantul fiind utilizat in sensuri variate.
Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie
fundamental ,in conditiile existentei si activitatii,incepand cu primele etape ale
dezvoltarii individului in societate.Ea e un ansamblu tematic,deosebit de complex
al programelor,structurilor profunde,trasaturilor,precum si organizarea lor privind
omul concret in ceea ce are el unic,original,relativ stabil si il deosebeste de ceilalti.
Dintr-o perspectiva foarte extinsa putem defini personalitatea ca fiind
realitatea complexa si dinamica a fiecaruia dintre noi.
Un psiholog roman de seama,cu o contributie apreciabila la dezvoltarea
psihologiei , Mielu Zlate,in lucrarea sa “Eul si personalitatea”,realizeaza o
ordonare a teoriilor ce se refera la personalitate.
Mielu Zlate considera ca psihologia personalitatii,la fel ca orice alta
stiinta,inainte de a prezenta si a avansa in constructii tehniciste,complicate, trebuie
sa-si descrie propriul sau obiect,precizand care si cum este acesta,atribuindu-i
caracteristici si calitati,fapt care,desi pare simplu,se dovedeste a fi extrem de
dificil.Astfel ca psihologia personalitatii a recurs la folosirea unor unitati tematice
descriptive a personalitatii,descriind personalitatea in diferite categorii de
termeni,fiecare termen generand o anumita teorie a personalitatii.
In functie de gradul lor de propiere si asemanare,aceste teorii s-au corelat
intre ele,permitand construirea unor modele explicativ-interpretative a
personalitatii,care,la randul lor,au permis conturarea diverselor perspective mai
generale de abordare a personalitatii.
Intrucat in analiza si interpretarea concreta a unei realitati,o mare
importanta o are conceptia,teoria de la care se porneste,care este acceptata si
transpusa in practica cercetarii sau actiunii sociale, Mielu Zlate sustine ca, “in
evolutia ideilor,conceptiilor si teoriilor asupra personalitatii patru perspective sau
modalitati de abordare par a se fi conturat mai pregnant pana in momentul de
fata”,acestea fiind:
1-perspective atomista;
2-perspectiva structurala;
3-perspectiva sistemica;
4-perspectiva psihosociala (constructivista).

1.Perspectiva atomista este cea mai veche,dar a continuat sub diferite forme
sa circule pana in zilele noastre.
Ea e bazata,pe de o parte, pe descompunerea personalitatii in elementele sale
componente,in vederea studierii legitatilor lor de functionare,pe de alta parte e
bazata pe descoperirea elementului primar,ultim sau constituantului fundamental
al acesteia.
Cea mai veche orientare este a medicului antic Hipocrate,urmat de
Galenus,cu privire la temperament,explicat naiv,prin amestecul celor pattru
humori,considerate ca fundamentale,(sange,fiere neagra,fiere galbena,limfa),din
care una domina,de unde si denumirile care s-au
pastrat,de:coleric,sangvinic,flegmatic si melancolic.
Ipoteza humorala a fost eliminata,dar e confirmat faptul ca teoria este constitutiv-
organica.
Mai tarziu,Pavlov a stabilit cele patru tipuri ANS,(activitate nervoasa
superioara),in functie de modul in care se combina insusirile de
forta,mobilitate,echilibru,intre cele doua procese nervoase de baza,excitatia si
inhibitia. Prin combinarea dintre insusiri apar 4 tipuri de sistem
nervos,corespondente,relativ ,cu cele 4 tipuri de temperamente descrise in
antichitate de Hipocrate.
Medicul psihiatru german Kretschmer propune o tipologie dupa constitutia
corporala,care coreleaza cu o anume tipologie temperamentala.
Acestor contributii la descoperirea si definirea personalitatii le-au urmat si altele,la
fel de importante.
Conceptia behaviorista asupra personalitatii umane,desi tindea spre
surprinderea omului integral,recurge,pana la urma,la studierea unora dintre
functiile particulare ale acestuia,(gesturi,vorbire,obiceiuri),ajungandu-se astfel la
pulverizarea unitatii,integralitatii personalitatii intr-o multitudine de elemente sau
parti care o constituie. Unele “tipologii”,indeosebi cele constitutionale,prin
incercarea identificarii unui singur element morfologic,considerat esential,goleau
si saraceau personalitatea,atat de bogatia si varietatea componentelor sale,cat si de
diversitatea relatiilor dintre ele.
Deschizand un manual de psihologie oarecare la capitolul
“personalitate”,vom intalni cateva informatii introductive generale,apoi tratarea
separata,in sine a celor 3 elemente componente ale personalitatii,
(temperament,aptitudini,caracter).
“Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat,da rezultate pozitive
numai atunci cand ni le reprezentam,(le consideram),ca verigi intermediare ale
unui intreg indivizibil.”-Mielu Zlate
Valoroase explicativ si analitic,teoriile de tip atomist,carora le lipseste tocmai
acet lucru, raman,totusi,tributare diviziunii componentelor,omiterii
unitatii,integralitatii personalitatii.

Personalitatea e darul cel mai de pret pe care omul si-l poate oferi lui insusi
prin autocunoastere si vointa de autodepasire, prin efort propriu si cu sprijinul
factorilor educationali."Spun si magii, spun si regii ca din cate-n lume avem,
personalitatea e binele suprem"scria Goethe in opera Faust.
 “A atribui cuiva identitate inseamna a afirma ca acel om are constiinta"
afirma Henri Ey in lucrarea “Constiinta". O astfel de calitate apare in procesul de
comunicare intersubiectiva. “Se numeste personalitate individul care inceteaza de
a se numi doar atat pentru a se defini ca persoana iar fiinta sa si ceea ce ajunge sa
asimileze psihologic conjugandu-se in modurile caracteristice ale proprietatii de
sine."
In "Dictionar de Psihologie" de Norbert Sillamy personalitatea este definita
astfel: “(...) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o
diferentiaza de o alta persoana."
Pentru sociologie personalitatea este “expresia socioculturala a individualitatii
umane." (“Dictionar de Sociologie" - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu)
Intre nenumaratele definitii ale personalitatii, G. W. Allport da propria
definitie in lucrarea “Structura si dezvoltarea personalitatii", incercand cum spune
“(...) nu sa definim obiectul in functie de metodele noastre imperfecte".
“Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme
psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic."
Psihanaliza a fost dezvoltata de Sigmund Freud (1856 - 1939), ca o
modalitate de a explora continutul si mecanismele vietii mentale umane. Pregatirea
sa l-a facut sa aprecieze importanta factorilor biologici (natura) si a experientei
sociale (educatia) pentru dezvoltarea si mentinerea personalitatii umane.Freud
credea ca exista necesitati umane universale care ajuta la ghidarea si modelarea
comportamentului uman. Unul este eros “instictul vetii", nevoia oamenilor de a
stabili legaturi intre ei si altul este thanatos “instinctul mortii", baza inclinatiei
agresive.
Personalitatea e vazuta sub aspect dinamic, adica miscarea "energiei
psihice", a libido-ului intre cele trei instante psihice. Personalitatea umana se
dezvolta printr-o serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic si legate
de varsta pe care Freud le-a numit “stadiile dezvoltarii psiho-sexuale".
In perimetrul cercetarii psihologice s-au conturat mai multe teorii ale
personalitatii dintre care surprindem sintetic esafodajul ideatic al catorva:
Orientarea psihometrica inseamna studiul trasaturilor exprimabile sub forma unor
liste de atribute ce caracterizeaza persoana in cadrul unei situatii. Au fost
dezvoltate un numar mare de tehnici si instrumente de masura: scale, chestionare
etc.
Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de
Stanford (1963) astfel: „Studiul personalitatii este studiul modului in care oamenii
difera pe un registru foarte intins in ceea ce au invatat: fiecare persoana deci este
unica, dar toti au invatat in concordanta cu aceleasi legi generale." Au fost
abordate indeosebi procesele de invatare, procesele perceptiei si procesele de
cunoastere superioare.
Ideea ca personalitatea poate fi inteleasa numai luand in considerare si
contextul social in care traieste individul, si numai comparand indivizii apartinand
unor populatii si culturi diferite (Mead, Linton) face obiectul orientarii sociologico
- antropologica. Procesul de socializare e un proces prin care individul uman, om,
membru activ al societatii, parcurge transformari succesive. Este un proces social
continuu de interactiune care da unei fiinte potential sociale posibilitatea sa-si
dezvolte o identitate, un ansamblu de idei, o gama de deprinderi. Esenta acestui
proces este ca societatea incearca sa tranforme individul (viitor actor al societatii)
dupa chipul sau, astfel incat sa raspunda normelor valorilor societatii. Potrivit
teoriei rolulilor fiecare dintre noi avem un status social si jucam diferite roluri in
functie de cerintele, asteptarile societatii in general. Henri Ey arata ca eul nu este
simplu ci compus; el nu fundeaza fiinta noastra constienta, el este o rezultanta
structurala si istorica a ei., Iar in ceea ce priveste personalitatea, pentru ca ea sa fie
“ plasata la locul sau" in cadrul fiintei noastre constiente, nu trebuie situate la baza
ci in varful acesteia, intrucat si devenirea si circuitul sau de reverberatie se
realizeaza pe structura fundamentala a constiintei. Eul nu se poate constitui decat
diferentiindu-se de corpul sau si proiectandu-se intr-o existenta istorica. “ Eul este
constiinta reflecsiva constituita intr-un sistem de valori propriu persoanei." ( H.
Ey) "A fi constient inseamna a-ti putea povesti experienta, limbajul fiind o calitate
structurala a constiintei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate …
Constiinta este un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni."
(Janet, 1928). Raspunsurile la intrebarea "ce inseamna a fi constient?" evidentiaza,
dupa Ey, pe langa functiile constiintei, si doua modalitati mai generale, teoretico-
metodologice de abordare a constiintei, una apartinand psihologiei functionale,
cealalta fenomenologiei.
In lucrarea “Inter-comunicare", Corneliu Mircea acrediteaza ideea
comunicarii internivelice, a momentelor nivelice pe care le traieste si le atinge
persoana in devenirea ei. Eul ,dupa opinia sa, fiinteaza si se infiinteaza pe sine
devenind de la un nivel psihologic la altul. Fiecare nivel psihic se deschide spre
celalalt si se defineste mai adanc pe sine.: instinctualitatea se preschimba in
afectivitatea care-i dezvaluie alteritatea, afectivitatea se implineste prin imaginarul
ce se decanteaza in imperiul ratiunii,. fiinteaza si se infiinteaza pe sine" devenind"
de la un nivel psihologic la altul. Fiecare nivel psihic se deschide spre celalalt si se
defineste mai adanc pe sine: instinctualitatea se preschimba in afectivitatea care-i
dezvaluie alteritatea, afectivitatea se implineste prin imaginarul ce se decanteaza in
imperiul ratiunii. Norbert Sillamy defineste constiinta ca loc al senzatiilor si
perceptiilor noastre, realitatea subiectiva a acestora;ea organizeaza datele
simturilor, ne situeaza in timp si spatiu,este cunoasterea a ceea ce" acompaniaza
activitatea spiritului." Definitia lui Sillamy sugereaza cu mai mare acuitate
intrebarea: "ce inseamna a fi constient?" Wundt concepea constiinta ca o "sinteza
creatoare" A fi constient inseamna a te controla permanent.
“În fizica moderna, constiinta nu mai este considerata un "câmp", precum o
definea Henry Ey, ci un "sistem cuantic" (de aici si notiunea de "constiinta
cuantica").
Mintea este de asemenea un sistem cuantic, flash-urile constiintei si gândurile
fiind evenimente cuantice cerebrale de un nivel înalt. Henry P. Stapp, cercetator la
Institutul de Fizica Teoretica al Universitatii din California concluzioneaza în
lucrarea "Mind, Matter and Quantum Mechanics" (Springer-Verlag, Berlin, 1993)
ca fizica cuantica ofera un ansamblu de cunostinte capabile sa dezlege unele dintre
misterele constiintei: propria constientizare, constientizarea faptului ca existam si
ca suntem constienti. Constiinta este un sistem cuantic, iar reflexivitatea
constiintei este o trasatura care se conformeaza caracteristicilor sistemelor
cuantice. Constientizarea propriu zisa este înteleasa ca un "salt cuantic" (W.
Heisenberg) de la o functionare cerebrala separata a subsistemelor cerebrale catre
o structurare unitara si sinergica a acestor subsisteme. În urma un "salt cuantic" la
nivel cerebral, mintea trece la un nivel superior de întelegere, iar constiinta la o
sfera mai extinsa de cuprindere. ´( Ovidiu Brazdau). Dupa cum spunea si Alan
Turing, gândirea poate fi definita ca fiind orice tip de procesare a informatiei –
indiferent daca ea este efectuata de catre un computer digital sau de o fiinta
umana. Acest punct de vedere este cunoscut astazi ca functionalism al starilor
mentale, adica ideea ca starea creierului este definita de catre cauzele si efectele
sale.Exista numerosi oameni de stiinta care se opun acestui punct de vedere,
printre care si matematicianul Sir Roger Penrose, specialistul în psihologie
cuantica S. Hameroff si pionierul realitatii virtuale Jaron. Lanier, autorul cartii
“Prostia artificiala", a formulat termenul de „totalism cibernetic" pentru a
caracteriza credinta ca „oamenii nu sunt mai mult decât modele cibernetice."
Exista din ce în ce mai multe dovezi care sustin contrariul; constiinta este cu
adevarat fenomenul prin care o masina reflecta asupra ei însasi. Oameni de stiinta
si filosofi cunoscuti cum ar M. Minski, Daniel Dennett aduc argumente redutabile
despre natura computationala a mintii si despre cum constiinta este un efect care
reiese din acest lucru.
Bibliografie:

1. Mielu Zlate “Eul si personalitatea”, Ed. .a III-a

2. Allport G.W., Structura si dezvoltarea personalitãtii
3. Freud S. “ Introducere in psihanaliza”