Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iași

Specializarea: Teologie Ortodoxă Asistență Socială

Disciplina:

Bazele asistenței sociale

Lect. univ. dr. Polixenia (Petronela) Nistor

 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
1. Forme premoderne de asistenţă socială în România
 Primele instituţii de asistenţă socială din România au apărut sub formă de societăţi religioase şi
aşezăminte religioase, şi abia apoi ca aşezăminte de asistenţă socială propriu zisă.
 Cadrul normativ care a permis înfiinţarea unor asemenea aşezăminte a fost cel din perioada împăraţilor
romani Valentinian, Marcian şi Justinian care obligau instituţiile monahale, în special, să înfiinţeze
astfel de aşezăminte de ocrotire mai ales a copiilor orfani, a persoanelor bolnave, dar şi a săracilor
(numite nosocomion), a bătrânilor (ptochomion), case de adăpost pentru femeile nemăritate
(partenocomii).
 În Evul Mediu (secolul al XIII-lea)au apărut bolniţele, organizate de asemenea pe lângă mănăstiri, după
modelul celor din occidentul vremii. În bolniţe erau îngrijite persoane cu dizabilităţi (numiţi mişei) dar
şi cerşetori pe care cronicile vremii îi numeau nemernici.
 Tot din perioada medievală se amintește despre existenţa unor instituţii intitulate caliciile populare, în
care erau îngrijiţi copii orfani, văduvele, persoanele bolnave. Finanţarea acestor instituţii provenea din
taxele vamale, din sumele strânse la cutia milei şi taxele de divorţ.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
1. Forme premoderne de asistenţă socială în România
 Alte documente din aceeaşi perioadă (1365) atestă faptul că în numitul „Măţăul de Jos, aparţinând
oraşului Câmpulung Muscel”, localnicii „acordau îngrijire şi adăpost săracilor, infirmilor şi bătrânilor
primind în schimb, de la domnie, scutiri de taxe şi impozite” (Rădulescu, 2015, p. 82).
 Înainte de secolul al XVI-lea, îngrijirea persoanelor bolnave, fără adăpost, a orfanilor şi văduvelor etc.,
era în grija statului reprezentat de Domnitor şi a instituţiilor de caritate înfiinţate pe lângă mănăstiri,
prin milostenia făcută de domnitor, sau de familiile boiereşti.
 În 1686 există atestarea documentară a unor danii prin care sărmanii primeau câte o para pe zi pentru
subzistenţă, Această formă de milostenie instituţionalizată poate fi considerată precursoare a ajutorului
social.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
1. Forme premoderne de asistenţă socială în România
 În perioada anilor 1700, sunt atestate primele impuneri de taxe -biruri- destinate rezolvării
unor probleme sociale şi înfiinţarea unor aşezăminte de asistenţă socială, fiind practic primele
forme de instituţionalizare a carităţii.
 În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea apar primele instituţii specializate de ocrotire
pentru persoane în dificultate: fete-mame, săraci, bolnavi, persoane vârstnice fără sprijin,
persoane cu handicap fizic şi psihic. Tot din aceeaşi perioadă datează şi primele legi de
protecţie pentru copil.
 Regulamentele Organice sunt documentele juridice care pun baza înfiinţării unui sistem de
asistenţă socială. Regulamentele organice permit apariţia instituţiilor asistenţei sociale create
de stat şi care funcţionau pe baza unui buget cadru şi a finanţării primite de la stat.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
1. Forme premoderne de asistenţă socială în România

 De exemplu, în capitolul al VIII-lea al Regulamentului Organic al Valahiei, se consemna funcţionarea

Casei de ajutor al sărmanilor şi respectiv Institutul copiilor sărmani. Administrarea instituţiilor cu rol
de ajutorare a persoanelor în dificultate era în sarcina Bisericii, în subordinea logofătului bisericesc.
 Înfiinţarea de noi aşezăminte după 1864 s-a realizat prin intermediul Eforia caselor făcătoare de bine şi
folos obştesc, aflată de asemenea în administrarea bisericii.
 În 1881, se înfiinţează un serviciu de asistenţă socială pentru copiii orfani în cadrul Primăriei Bucureşti,
ce viza copii găsiţi şi orfani.
 Tot la iniţiativa Primăriei Bucureştiului se înfiinţează în 1897 Leagănul „Sf. Ecaterina”, Serviciul
crescătoarelor pentru copiii găsiţi şi repartizaţi la doici (pe lângă Primăria Capitalei).
 În acelaşi timp apar iniţiative caritabile private cum este Societatea de Binefacere „Regina Elisabeta”
care înfiinţează Azilul Regina Elisabeta pentru infirmi la 1902-1903, azi Institutul de Gerontologie şi
Geriatrie.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
2. Începuturile asistenţei sociale moderne în România
 În 1912, în România apare o lege a pensiilor, România fiind printre primele ţări care au iniţiat
o asemenea lege. Este important de subliniat că România la începutul secolului al XX-lea şi
mai ales în perioada interbelică a suferit procese de modernizare deosebite, asistenţa socială
contribuind profund la constituirea României Moderne.
 În anul 1920, este anul în care a fost înfiinţat Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor
Sociale, şi Direcţia Asistenţei (Sociale) ca organ de coordonare a activităţilor de asistenţă
socială, în acelaşi timp fiind constituite Birourile judeţene şi comunale pentru coordonarea
asistenţei sociale la nivel local.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
2. Începuturile asistenţei sociale moderne în România
 Dezvoltarea asistenţei sociale româneşti în perioada interbelică este puternic legată de
activitatea Şcolii Monografice de la Bucureşti, sub coordonarea sociologilor Dimitrie Gusti şi
Hanri Stahl. Aceştia dezvoltă atât sociologia rurală şi antropologia socială prin aplicarea
metodei monografice asupra comunităţilor rurale, metodă ce constă în analiza
multidisciplinară a comunităţilor din perspectiva locuirii, mediului, relaţiilor dintre indivizi,
tradiţii, resurse, fiind implicată şi dezvoltarea comunitară.
 În procesul de cercetare era aplicată o formă a ceea ce astăzi poartă numele de cercetare
acţiune. De asemenea, a fost dezvoltată şi sociologia urbană domeniu în care sunt privilegiate
temele specifice asistenţei sociale: sărăcia şi combaterea acesteia, dezvoltarea comunităţilor
urbane etc.
 Istoricul asistenței sociale în România
2. Începuturile asistenţei sociale moderne în România

Dimitrie Gusti (1880-1955) Henri H. Stahl (1901-1991)

 Asistența socială, făcută în duhul milei creștine, este
singura care te poate împăca și pe tine cu gândul că, în
oarecare măsură, ți-ai putut face datoria.
Academician Prof. Dr. Henri H. Stahl
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
3. Desfiinţarea asistenţei sociale din România în perioada regimului comunist
 Odată cu instaurarea regimului comunist în România, asistenţa socială este diminuată ca importanţă,
fiind definitiv desfiinţată în 1969.
 În perioada regimului comunist, activitatea de asistenţă socială a fost limitată la dimensiunea
administrativă, de redistribuţie a resurselor la nivelul societăţii. „Asistenţa socială propriu-zisă viza doar
ajutorul instituţionalizat pentru bătrâni, persoane cu handicap, bolnavi cronici somatici sau neuropsihici,
copii în situaţii speciale”.
 Instituţiile destinate asistenţei sociale erau în general lipsite de personal specializat, neexistând profesia
de asistent social, şi obligate să funcţioneze cu resurse materiale şi financiare limitate. Zamfir consideră
că situaţia instituţiilor de asistenţă socială în perioada comunistă, cel puţin în ultimii ani ai regimului
communist, era dezastuoasă, copii din Orfeliniate fiind prost îngrijiţi, fiind privaţi de educaţia şi
dezvoltarea afectivă şi emoţională necesară.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
4. Dezvoltarea asistenţei sociale în România după 1989

 După 1989 se reorganizează sistemul de asistenţă social atât prin înfiinţarea

instituţiilor necesare, cât şi prin apariţia serviciilor sociale oferite de ONG-uri, în
prima etapă intrând în România ONG-uri cu activitate internatională, cum ar fi World
Vision, Holt International, Bethany etc. Construcţia instituţională a asistenţei sociale a
fost influenţată semnificativ de „dezvoltarea rapidă a serviciilor specializate, în special
a celor pentru copii, şi instituirea unor beneficii de asistenţă socială care au ţintit să
acopere o diversitate cât mai largă de nevoi ale grupurilor vulnerabile” .
 O importanţă deosebită în dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială a avut-o
începând cu 1991 activitatea Reprezentanţei UNICEF, prin finanţările care au făcut
posibilă formularea politicilor de suport şi în stimularea serviciilor specializate în
asistenţa copilului.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
4. Dezvoltarea asistenţei sociale în România după 1989

 O altă instituţie finanţatoare a dezvoltării asistenţei sociale după 1993 a fost Banca
Mondială, care s-a implicat în dezvoltarea serviciilor sociale. La iniţiativa şi cu
sprijinul Băncii Mondiale, în anul 1993 apare „Carta Albă a Asistenţei Sociale”,
document a cărui scop era descrierea sistemului asistenţei sociale din România,
identificarea problemelor sociale ce necesită intervenţia asistenţei sociale şi creearea
unei viziuni asupra dezvoltării sistemului de asistenţă socială din România.
 După anul 2000, organizaţiile nonguvernamentale internaţionale au început să se
retragă, lăsând locul organizaţiilor româneşti constituite de profesioniştii formaţi în
primele etape, luând astfel naştere organizaţii precum Holt România, etc.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
4. Dezvoltarea asistenţei sociale în România după 1989
În 2001 apare Legea 705 privind sistemul naţional de asistenţă socială care va fi ulterior reglementată prin
Legea 292 din 2011. Acest cadru normativ implica structurarea unui sistem modern de asistenţă socială,
formulând principiile generale ale asistenţei sociale şi cadrul organizaţional general de dezvoltare:
 asistenţa persoanelor vârstnice;
 protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;
 norme privind adopţia şi regimul juridic al acesteia, înfiinţarea şi organizarea instituţiei conform
acestor demersuri;
 norme privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului sau cele cu privire la asociaţii şi fundaţii;
O importanţă majoră în formarea specialiştilor din domeniul asistenţei sociale a avut- o Legea nr. 446 din
2004 privind statutul asistentului social. Conform prevederilor din Legea 292/2011, din punct de vedere
instituţional, sistemul de asistență socială, este structurat pe două nivele: nivelul central, respectiv al
administraţiei publice centrale” şi nivelul local, respectiv al administraţiei publice locale.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
5. Învăţământul de asistenţă socială în România
 În anul 1929 este înfiinţată Şcoala Superioară de Asistenţă Socială „Principesa Ileana’’ din Bucureşti, coordonată
de Institutul Social Român.
 La înfiinţarea şi dezvoltarea Şcolii de Asistenţă Socială au contribuit un grup de sociologi renumiţi, precum:
Dimitrie Gusti, Henri Stahl, Veturia Manuilă, Xenia Costa-Foru (numită o perioadă directoarea şcolii), dr. Iuliu
Moldovan.
 Şcoala Superioară de Asistenţă Socială funcţiona după modelul facultăţilor cu profil similar din SUA şi Europa, în
special cea de la New York, unde la vremea respectivă îşi desfăşura activitatea Mary Richmond. Datorită faptului
că în cadrul acestei şcoli îşi desfăşurau activitatea o serie de personalităţi marcante ale sociologiei româneşti cum
sunt cei anterior menţionaţi, şcoala s-a implicat semnificativ în dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială din
România.
 Între anii 1949 şi 1952, Şcoala Superioară de Asistenţă Socială „Principesa Ileana” s-a transformat în „Institutul de
Prevederi Sociale”, care a a funcţionat o perioadă pe baza programei analitice a Şcolii Superioare, după care s-a
desfiinţat, formarea asistenţilor sociali fiind asigurată de Şcoala post-liceală de asistenţă socială până în 1969, când
învăţământul românesc de asistenţă socială se desfiinţează complet.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
5. Învăţământul de asistenţă socială în România

 În perioada respectivă apar volumele Tratat de asistenţă socială. Prevederi sociale şi

Metode şi tehnici în asistenţă socială, realizate sub coordonarea lui Henri H. Stahl.
Cele două volume stateau la baza pregătirii asistenţilor sociali din România în cadrul
Şcolii post-liceale de asistenţă socială.
 Cele două lucrări corespundeau nivelulului de dezvoltare ştiinţific şi profesional al
asistenţei sociale din acea vreme la nivel mondial, studenţii români beneficiind de
formarea aceloraşi competenţe ca şi colegii lor din alte ţări. Odată cu desfiinţarea
profesiei de asistenţă socială în perioada comunistă, se desfiinţează şi învăţământul de
specialitate.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
5. Învăţământul de asistenţă socială în România
 După anul 1989 s-a pus problema redeschiderii învăţământului de asistenţă socială din România, pentru
a se putea forma specialiştii necesari reînfiinţării profesiei de asistent social şi al sistemului de asistenţă
socială.
 În anul 1990 la iniţiativa Ministrului Muncii din acea perioadă, sociologul Cătălin Zamfir, se
reînfiinţează învăţământul de asistenţă socială, cu durată de 3 ani - colegiu universitar.
 Primele Universităţi care formează asistenţi sociali sunt cele din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. În
1992 învăţământul de asistenţă socială trece la forma de învăţământ de licenţă de 4 ani, iar în 2004
învăţământul de asistenţă socială trece la sistemul Bologna, ce prevede 3 cicluri de formare distincte:
licenţă, masterat şi doctorat.
 Începând cu anul 2017 se deschide ciclul de formare prin doctorat în asistenţă socială. Până în acest
moment, persoanele care doreau pregătirea doctorală, aceasta se face în domeniul sociologiei.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
6. Programele sociale desfăşurate de faith base organisations

 La baza dezvoltării sistemului de asistenţă socială românesc au stat organizaţiile internaţionale centrate
pe credinţă (Faith Base Organisations), care au transformat treptat responsabilitatea socială în
determinant al acţiunii sociale.
 Misiunea organizaţiilor centrate pe credinţă (faith - centred organizations) este enuntaţă uneori fie prin
scopul direct orientat spre latura religioasă, fie în cele mai multe situaţii prin scopuri vizând a
fi un sprijin pentru cei slabi, vocea celor ce nu pot vorbi, acţionând în virtutea dezvoltării spiritului
solidarităţii, compasiunii şi carităţii în comunităţi, pentru a îndeplini porunca divină.
 Organizaţiile bazate pe credinţă îşi declară ca scop dezvoltarea unei practici bazată pe valorile şi
principiile creştine, ajutând la dezvoltarea copiilor într-un climat de demnitate şi adevăr.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
6. Programele sociale desfăşurate de faith base organisations
 În contextul unui sistem asistenţial fundamentat prin valorile unor organizaţii transnaţionale, Sider şi
Unruh (2004) propun următoarea tipologie, cu scopul expunerii diversităţii organizaţiilor bazate pe
credinţă:
 organizaţii în care a fost introdusă religia
 organizaţii centrate pe religie
 organizaţii afiliate religios
 organizaţii cu fundament religios
 parteneriate bazate pe secularizare
 organizaţiile seculare.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
6. Programele sociale desfăşurate de faith base organisations

 În România, organizaţiile dezvoltate sau afiliate la congregaţii tradiţionale au arătat

tendinţa de profesionalizare prin trecerea de la simple acţiuni caritabile, la
implementarea unor programe complexe de intervenţie socială şi odată cu aceasta de
laicizare a activităţilor sociale, cu scopul reducerii inechităţii accesului la servicii de
calitate.
 Influenţele organizaţiilor transnaţionale de asistenţă socială cu specific religios au
condus la impunerea dezvoltării sistemului asistenţial românesc, conducând treptat
spre profesionalizarea practici sociale, oferirea de servicii grupurilor vulnerabile la
standarde ridicate, mai curând decât intervenţia de bază, centrată pe caritate.
 Curs III
Istoricul asistenței sociale în România
6. Programele sociale desfăşurate de faith base organisations
 Principalele organizaţii centrate pe credinţă care au intrat în sistemul social românesc, ca filiale ale unor
organizaţii mamă transnaţionale şi au reuşit să reziste specificului societăţii româneşti postcomuniste s-
au adaptat, secularizându-se. Serviciile s-au generalizat, fiind preluate de autorităţile centrale, moment
în care s-au considerat necesare stabilirea unor parteneriate între public- privat şi parteneriate laic-
religioase, care au avut impact în profesionalizarea şi secularizarea practicii sociale.
 În context românesc, s-au dezvoltat încă din 1989, în perioada postcomunistă, organizaţii centrate pe
credinţă, având forme diverse de adaptare la specificul local. Multe din organizaţiile religioase afiliate
la organizaţii mamă transnaţionale au suferit modificări la nivelul specificului de programe
implementate. Păstrându-şi misiunea şi valorile iniţial declarate, afiliate la religii diferite de ortodoxism,
organizaţiile au început treptat, constrânse de necesitatea supravieţuirii din punct de vedere financiar, să
dezvolte programe cu acţiuni seculare, laice, afilierea religioasă a personalului sau a clienţilor
nemaifiind un criteriu de eligibilitate.