Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
(1866-1918)
După înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza de la domnie în 1866, Biserica a continuat
să-și spună punctul de vedere. În 1872, conducerea de stat a creat „legea organică” pentru
alegerea mitropoliților și episcopilor precum și a constituirii Sinodului al Bisericii Autocefale
care era format din șase episcopi de: Râmnic, Buzău, Argeș, Roman, Huși, Galați la care se
adăugau opt arhierei, fiecare având eparhia cu numele unui oraș. Mai marele Sinodului era
mitropolitul Ungrovlahiei care, în 1865 avea titlul de „Primat”, mitropolitul Nifon al Țării
Românești (1865-1875). Sinodul s-a origanizat la București în două sesiuni pe an, primăvara
și toamna, având ca discuții problemele spirituale disciplinare și judecătorești. Mitropolitul
Nifon l-a adus la cunoștință pe patriarhul ecumenic despre această lege trimițându-i un
exemplar, însă nu a primit răspuns înapoi. Alegerea mitropoliților și episcopilor era
încredințată unui colegiu alcătuit din membrii Sinodului și din toți deputații și senatorii în
funcție, adesea nerecunoscători ai problemelor bisericești, astfel încât, alegerea vlădicilor a
stat sub influența intereselor politice ale timpului. Doar arhiereii titulari erau aleși de Sfântul
Sinod și întăriți de senatori. În anii care au urmat s-au întocmit numeroase regulamente care
urmăreau să pună rânduială în diferite sectoare din viața noastră bisericească.
Cei 4 mitropoliți au întocmit noi legi privind vița bisericească. Cea mai importantă a
fost Legea clerului mirean și al seminariilor din 1893. Prin această lege s-a simțit și mai
puternic prezența statului în treburile Bisericilor. Preoțimea, încă din cele mai vechi timpuri
s-a ocupat cu munca pământurilor alături de credincioși precum și din bunurile acestora. Prin
legea comună a lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, slujitorii Domnului nu primeau nimic de
la stat, astfel încât, aceștia se întrețineau doar cu ce primeau la slujbe. Însă, în 1893 s-au
impus salarii pentru preoți pe baza studiilor și a categoriilor urbani și rurali. Ele se plăteau
din bugetul statului, în parohiile rurale și de primării în comunele urbane. Se prevedea ca la
parohiile de oraș să fie numiți doar preoți cu licență teologică iar la țară doar aceia care au
seminarul complet de 8 clase. Și învățământul seminarial a fost acceptat dar fără a-l lua sub
îndrumarea Bisericii.
BIBLIOGRAFIE:
- Păcurariu Mircea, Preot Prof., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 2006;