Structura pastelurilor lui Vasile Alecsandri

Student: Pah Maria-Paula

An I, Specializarea LRE

Vasile Alecsandri(1818?-1820), născut la Bacău la moșia de la Mircești, fiind fiul

medelnicerului Alecsandri și al Elenei, născută Cozoni, este considerat de către Victor Drujinin
drept „Îndrumător și punct de reper al culturii române ”1 .

Ciclul său, intitulat „Pasteluri” se dovedește a fi de mare însemnătate pentru cultura

națională întrucât însuși autorul, în 1868, i-a scris lui Hurmuzachi: „Am început o galerie de
pasteluri ce va cuprinde diferite teblorui de frumuseți ale naturii și de muncă a câmpului”. Prin
acest ciclu de pasteluri, poetul, după cum afirmă Victor Drujinin, în „Istoria Literaturii
Naționale pentru învățământ preuniversitar” își evidențiază spiritul de observație ascuțit,
întrucât apelează la tehnica detaliului, tehnică des utilizată în picturile din peropada
renascentistă.

În ceea ce privește nivelul structural și compozițional al pastelurilor sale, tema predilectă

a acestora este natura, trecerea ireversibilă a timpului fiind des evocată în pasteluri prin
surprinderea succesiunii anotimpurilor. Titu Maiorescu vorbea despre „Pastelurile” lui
Alecsandri ca fiind „Cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii
române îndeobște” deoarece limbajul său din acest ciclu este o expresie a asimilării superioare a
folclorului, a limbii vechi, căreia i-a adăugat elemente cărturărești și romantice. Stilul său se
caracterizează prin claritate, simplitate, naturalețe, conciziune.

Pastelurile sale sunt construite pe o structură binară realizată de imaginile artistice care,
după cum afirmă Victor Drujinin„depășesc forța creatoare a tuturor contemporanilor săi.” 2
Fiecare pastel debutează cu o imagine a naturii, fie în generalitatea ei, fie în detaliu. De exemplu,
în poezia „Iarna”, este conturată imaginea văzduhului, pe când în opera „Oaspeții primăverii”
debutează epitelul cromatic „cerul albastru”, iar în pastelul „Dimineața” se întâlnește imaginea
vizuală a zorilor, care se revarsă peste „vesela natură”. Opuse debuturilor fiecărui pastel sunt
sfârșiturișe acestora, care au la bază un element concret, un detaliu foarte apropiat, o imagine
vizuală, fie motorie, fie auditivă. Această idee este confirmată în poezia „Malul Siretului”, în
care apare imaginea motorie a șopârlei de smarald care„ cata țintă, lung la mine, părăsind nisipul
cald”, sau în pastelul „Iarna” în care își face apariția „o sanie uşoară care trece peste văi...”,
poezia sfârșindu-se cu imaginea auditivă a clinchetelor de zurgălăi: „În văzduh voios răsună
clinchete de zurgălăi.”

1
Istoria Literaturii Naționale pentru învățământul preuniversitar, pag.133
2
Istoria Literaturii Naționale pentru învățământul preuniversitar, pag.149
 Despre cromatica pastelurilor lui Vasile Alecsandri, se poate spune că aceasta este
deseori monocromă, pe alocuri existând o paletă săracă în culori, printre care se enumeră albul,
negrul, rar galbenul, verdele și culorile întunecate sau sumbre, după cum remarcă și criticul
literar Nicolae Manolescu: „tehnica picturală a pastelului, creioanele lui moi, colorate, lipsesc
din poezia lui Alecsandri, care n-are nici discontinuităţile impresioniste”3

În ceea ce privește lexicul, Alecsandri valorifică elemente ale stilului arhaic, regional
și neologic, având aria lexicală cea mai întinsă și bogată din literatura națională de până în
perioada romancierului Mihai Eminescu.

Pastelurile frapează și prin rezența figurilor de stil, în creațiile sale predominând

epitele fizice și cromatice precum „cer albastru”, „cocostârcul tainic”, „raze aurite” şi „vesele
cântări” în „Oaspeții primăverii”, „cumplita iarnă”, „fluturi albi”, „umeri dalbi”, „anii
trecători”, „doritul soare” în „Iarna” sau „mândră scară”, „ fumuri cenuşii”, „mieii sprinteni” și„
blândă copiliţă” în „Dimineața”. Nici personificările nu sunt de neglijat, acestea având rolul
creării dinamismului, în poezia „Dimineața”, soarele fiind cel care „apare pe-orizontul
aurit,/Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.”, în timp ce metaforele prezente în opere
sunt constituite dintr-o sinteză a influenței populare și culte , dar și a infulenței clasicismului și
romantismului, exemplul grăitor în acest context fiind poezia Sania: „Săniuţa, cuib de iarnă, e
cam strâmtă pentru doi... ”. Sunt prezente și comparațiile, care pot fi simple sau complexe,
statice sau dinamice: „Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se dezlipesc,/Ca frumoasele iluzii
dintr-un suflet omenesc. ”, dar și alegoria, în poezia „Concertul din luncă” natura cu
multitudinea de plante și flori fiind sala de concert a privighetorii.

Dintre toate elementele ce compun nivelul structural al pastelurilor, rima este cea care se
evidențiază. În pastelurile „Sfârșit de toamnă”, „Iana”, „Sania”, „Dimineața”, se poate
observa faptul că rima primelor două versuri este feminină, „rândunele”/ „rele”,
„natură”/„căldură”, spre deosebire de a ultimelor doua versuri, care este masculină „albi”/„dalbi”
, „călător”/„povestitor”.

În concluzie, prin pastelurile sale,Vasile Alecsandri, după cum afirmă Nicolae

Manolescu„ vede natura în formă de tablou şi o prezintă monografic”4, reușind să îmbine cu
succes toate tipurile de imagini artistice și figuri de stil, pentru a crea o viziune calmă și senină
asupra naturii, contribuind la dezvoltarea patrimoniului național, mai ales prin îmbinarea
registrului neologic, cu cel arhaic și popular.

3
Nicolae Manolescu, Istoria Critică a Literaturii Române, pag.236
4
Nicolae Manolescu, Istoria Critică a Literaturii Române, pag.238
Bibliografie

1. Drujinin, Victor, Istoria Literaturii Naționale-pentru învățământ preuniversitar, Editura

Andreas, 2010

2.Manolescu, Nicole, Istoria Critică a Literaturii Române, Editura Paralela 45, 2008