SILOGISMUL CA DEMONSTRATIE SI ARGUMENTARE

Notiunea de silogism isi are originea din grecescul "silogismos", care

inseamna concludere si este un argument constituit din doua premise si o
concluzie.
Desi definitia silogismului este larga, Aristotel se ocupa numai de un fel de
rationamente deductive si anume silogismele.
Silogismul este o formă de argumentare logică in care o propoziţie
(concluzia) este inferată din alte doua propoziţii (premise).
Exemplu: „Toate mamiferele acvatice sunt cetacee; toţi delfinii sunt mamifere
acvatice; deci toţi delfinii sunt cetacee”.
Aristotel a definit silogismul in Analitica prima drept "o vorbire in care,
dacă ceva a fost dat, altceva decat datul urmează cu necesitate din ceea ce a
fost dat".
Silogismul reprezintă un raţionament deductiv. Silogismul este o forma de
rationament.
Dupa cum se stie logica studiaza si alte forme de rationament, pe care
oamenii le folosec in activitatea lor practica si de cunoastere, cum sunt cele
ipotetice, disjunctive s.a.
Logica clasica este teoria rationamentului silogistic creata de Aristotel,cu toate
perfectionarile, tehnicile si completarile incorporate ulterior, pastrandu-si
caractersticile care o deosebesc de alte tipuri de logica.
Pentru Aristotel obiectul logicii il constituie demonstratia ,iar demonstratia
este un fel de silogism, dar un orice fel de silogism este o demonstratie. (Aristoteles
– revista de psih. 4 Prof. Al. Surdu).
Demonstratia constituie modalitatea perfecta pentru sustinerea unei anumite
teze, premisele demonstrative trebuie sa fie prime si adevarate. Silogismul in sine
un garanteaza decat formal producerea unei demonstratii.
Din definitia pe care o da silogismului se vede ca Aristotel identifica chiar
silogismul cu deductia, asa cum s-a observat nu o singura data: ,,Silogismul este
o vorbire in care, daca ceva a fost dat, altceva decat datul urmeaza cu
necesitate din ceea ce a fost dat". Trasatura esentiala a silogismului este
decurgerea necesara a concluziei (,,altceva") din premise (,,ceea ce a fost dat").
1
 Caracterizarea silogismului nu apare limpede de la inceput; ea se
precizeaza abia dupa ce sunt stabilite toate modurile valide, asertorice si
modale, ca si cand Aristotel insusi si-ar fi precizat ideile pe masura ce a anlizat si
inventariat formele silogistice valide.
Dupa ce defineste silogismul, la inceputul Analiticelor prime, se ofera cateva
elemente despre premise si termeni. ,,Premisa este un enunt care afirma ori
neaga ceva despre ceva, o definitie adecvata judecatii in general, dar care este
interesata, deoarece afirma net ca in silogism intra numai judecati categorice. In
cap.25 in partea din Analiticelor prime se formuleaza catava ,,legi" ale
silogismului: ,,este clar ca o concluzie silogistica urmeaza din doua premise, si
nu din mai multe" (Ibid., I. 25, 42, a 45 - 46).
Rezulta ca in structura silogismului intra trei judecati categorice, doua prmise si
concluzia.
Aristotel deosebeste termenii in major, mediu, si minor, asa cum vor
ramane in logica, dar precizarea ca ,,lege", in sensul logicii clasice, ca silogismul
are numai trei termeni care se face tot dupa tratarea intregii silogistici: ,,Orice
demonstratie si orice silogism se intemeiaza numai si numai pe trei termeni.
In logica post - aristotelica s-a stabilit criteriul functiei logice din concluzie, in
conformitate cu care este major termenul care in concluzie este predicat si minor
termenul care in concluzie este subiect.
Termenul mediu intervine numai in premise. Premisa care contine
termenul major se numeste premisa majora, iar cea care cotine termenul monor,
premisa minora.
Concluzia silogismului uneste doi termeni care nu sunt uniti in premise:
relatia dintre acesti doi termeni decurge din relatia in care se gasete fiecare
dintre ei cu termenul mediu, in premise, sau altfel spus, relatia dintre termenii
concluziei se stabileste prin mijlocirea termenului mediu. Concluzia nu rezulta
din nici una dintre premise luata separat, ci numai di ambele premise.
De aici si definitia obisnuita a silogismului ca rationament in care se
stabileste o relatie intre doi termeni pe baza relatiei lor cu un al treilea termen.
Ca si cazul altor notiuni fudamentale, o definitie pe deplin satisfacatoare a
silogismului nu poate fi data si de aceea ea este adeseori evitata. O definitie mai
cuprinzatoare a silogismului ar putea fi: rationamentul compus din trei termeni si
trei judecati categorice, din care doua sunt premise ce contin un termen comun,
iar alta concluzia care uneste ceilalti doi termeni,in baza relatiei lor cu termenul
comun.
2
 Demonstratia silogistica apare in gandirea naturala atat in forma obisnuita,
cu premisele urmate de concluzie (CAZ 1), cat si in forma inversa, cu concluzia
drept teza urmata de premisele care o justifica (CAZ 2). Uneori premisele pot fi
cunoscute inaintea concluziei, dificultatea constand in reducerea cunostintelor
anterioare la forme propozitionale care sa poata juca rol de premise, deci sa
permita obtinerea unei concluzii.

Exemplu: CAZ 1: Toate mamiferele acvatice sunt cetacee. (premisa)

Toţi delfinii sunt mamifere acvatice. (premisa)
Deci toţi delfinii sunt cetacee. (concluzie)

CAZ 2: Toti oamenii sunt muritori. (premisa

majora)
Socrate este om. (premisa
minora)
Deci Socrate este muritor.
(concluzia)

Legi de structură ale silogismului:

Silogismul conţine trei propoziţii, două premise şi o concluzie. Cel
puţin o premisă este afirmativă (se poate arăta că din doua premise negative nu
rezultă cu necesitate o concluzie).
Silogismul conţine trei termeni, numiţi după mărimea relativă a
sferei lor: major, mediu, minor.
Termenul mediu trebuie să fie distribuit cel puţin într-o premisă
pentru a putea face legătura intre termenii extremi.
Termenii extremi, majorul şi minorul, figurează separat în câte o
premisă şi impreună în concluzie.
Spencer lasa sa se inteleaga faptul ca in mod normal nu exista nici o
regula dupa care premisele sa fie cunoscute inaintea concluziei sau cazul
general sa fie ales inaintea celui particular, cel din urma fiindu-i oricui mai
apropiat. In cele mai multe cazuri, concluzia este prezenta in mintea noastra
inaintea premislor. In plus, de multe ori este de ajuns sa fie exprimata o singura

3
premisa. Cauza o constituie faptul ca gandirea naturala nu simte nevoia
enuntarii unor adevaruri familiare.
De cele mai multe ori sunt insa subantelese ambele premise, lucru care
este marcat prin adaosuri de tipul: "se stie ca..", "este evidenta ca..".
Trebuie adaugat faptul ca exista o mare deosebire intre modul de a gandi
pentru sine, care poate fi cu totul eliptic, modul de a comunica intr-un cadru
familiar, modul de a incerca sa convingi pe cineva strain sau modul de a incerca
sa dovedesti ceva pe care sa-l admita oricine. Si de asemenea este important,
carei categorii de public doresti sa i te adresezi.
Cunostimta dobandita prin silogism ilustreaza foarte bine caracterul
discursiv al gandirii logice, care se serveste de concepte si avanseaza prin trepte
intermediare, prin mediere, opunandu-se intuitiei intelectuale, forma de
cunoastere careia, fie ca este considerata de natura rationala, fie ca este
considerata de natura irationala, i se atribuie calitatea de a sesiza direct
adevarurile cautate.
In silogistica lui Aristotel se folosesc numai termeni referentiali, pozitivi si
generali. In decursul dezvoltarii logice clasice se vor introduce in silogistica si
termeni singulari si termeni negativi.
Dupa ce da definitia silogismului,Aristotel face o distinctie capitala pentru
teoria silogismului: el imparte silogismele in perfecte si imperfecte ,,Numesc
perfect silogismul care nu mai are nevoie de nimic altceva decat datul, pentru ca
necesitatea sa fie evidenta. Iar imperfect este un silogism, daca el are nevoie de
una sau mai multe determinari care, cei drept, sunt cosecinta necesara a
termenilor dati, dar n-au fost enuntate anume ca premise".
Termenul de silogism este un termen general, care se aplica unei intregi
clase de rationamente. Fiecare silogism, fie ca este exprimat in forma sa logica,
fie ca cuprinde termeni concreti sau apartine unei anumite figuri si unui anumit
mod silogistic. Prin figura se intelege structura silogismului data de functia logica
a termenului mediu in premise.
Desigur ca o asemenea tratare a silogisticii clasice presupune asumarea
tezei ca ea reprezinta o dezvoltare a silogisticii aristotelice si ca in istoria logicii
poate fi urmarita o linie continua, in care una si aceeasi doctrina creste si se
amendeaza pastrandu-si identitatea.
Analiza contextuala pune in evidenta circumstantele in care s-a constituit
un anumit silogism, mai precis cine l-a construit, cum l-a construit si de ce.

4
Aceste circumstante n-au nici o importanta pentru forma silogistica, dar sunt
esentiale pentru silogismul concret.
In contextul gandirii naturale un exista insa scheme silogistice si nici
silogisme pure, ci demonstratii, argumentari si respingeri concrete ad
propositum.
Numai experimentele referitoare la acestea pot surprinde mecanismul
psihologic al rationarii silogistice si, prin urmare, valentele creative propriu-zise
ale acestor forme.
Din punct de vedere psihologic, intereseaza producerea efectiva a acestor
tipuri de silogisme.

Bibliografie:

• Prof. Academician Al. Surdu, Revista de psihologie 4, tomul 26, Edit. Academiei
Republicii Socialiste Romania, 1980.
• H. Spencer, Principes de psychologie, Paris, felix Alcan, 1892, II
• Silogistica , Teoria clasica si interpretarile moderne de Ion Didilescu *Petre
Botezatu
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Silogism
• Prof. Academician Al. Surdu, Revista de psihologie 1, tomul 27, Edit. Academiei
Republicii Socialiste Romania, 1981.