54 Capitolul 5

DETERMINAREA DIRECŢIILOR LA
BORDUL NAVEI, A VITEZEI ŞI A
DISTANŢEI PARCURSE.
MĂSURAREA ADÂNCIMII APEI
OBIECTIVE DIDACTICE
Însuşirea corectă a cunoştinţelor despre elementele „măsurabile” la
bordul navei trebuie să permită:
- definirea exactă a corecţiei totale compas şi a corecţiei totale giro
şi convertirea cu uşurinţă a valorilor citite la compasul magnetic şi
la girocompas în mărimi adevărate;
- descrierea amănunţită a compasului magnetic şi a compasului
giroscopic şi înţelegerea corectă a principiilor de funcţionare ale
acestora;
- înţelegerea principiilor de funcţionare a lochurilor şi sondelor;
- înţelegerea corectă a modului de determinare a vitezei şi a
factorului de corecţie a lochurilor în baza de viteze;
- cunoaşterea tipurilor de sonde şi a modului de utilizare a sondei de
mână;
- înţelegerea principiului fizic care stă la baza construcţiei sondei
ultrason şi descrierea modului de funcţionare al acesteia.

Capitolul 5
MAGNETISMUL TERESTRU, DECLINAŢIA MAGNETICĂ.
MAGNETISMUL NAVEI, DEVIAŢIA COMPAS.
DESCRIEREA ŞI FUNCŢIONAREA COMPASULUI
MAGNETIC. CORECŢIA TOTALĂ COMPAS,
CONVERTIREA DRUMURILOR ŞI A RELEVMENTELOR
În acest capitol va fi analizat magnetismul terestru ca proprietate naturală a
planetei care determină orientarea acului magnetic către nord, acesta devenind astfel
un instrument cu ajutorul căruia pot fi stabilite direcţiile pe mare. În strânsă corelaţie
cu magnetismul terestru este prezentat magnetismul navei, cauzele care îl determină
şi modul în care el influenţează indicaţiile compasului magnetic aflat la bord.
Abordarea teoretică a acestor problematici are ca finalizare stabilirea unor
metode de calcul a declinaţiei şi a deviaţiei magnetice însumate în corecţia totală a
compaselor şi stabilirea unor relaţii de calcul pentru convertirea drumurilor şi
relevmentelor.
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 55

Obiective operaţionale

Însuşind cunoştinţele din acest capitol, studentul trebuie să fie capabil:

1. să explice modul în care magnetismul terestru influenţează compasul
magnetic;
2. să explice ce este declinaţia magnetică şi cum se calculează valoarea ei
pentru anul în curs;
3. să explice modul în care masa feroasă a navei produce deviaţia compasului
magnetic;
4. să determine valoarea deviaţiei compasului magnetic folosind tabla de deviaţii;
5. să descrie compasul magnetic şi modul său de funcţionare;
6. să calculeze corecţia totală a compasului şi să stabilească în mod corect
semnul ei algebric;
7. să ştie să convertească drumurile şi relevmentele compas în drumuri şi
relevmente adevărate şi invers.

5.1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE MAGNETISM

Numim magnetism proprietatea unor corpuri de a atrage materialele feroase,
proprietate care există în mod natural sau care poate fi creată artificial. Corpurile dotate cu o
astfel de proprietate se numesc magneţi şi ei pot fi deci, magneţi naturali sau magneţi
artificiali. Magnetismul natural este specific magnetitei care este un oxid de fier (Fe3O4).
Prin magnetizare artificială se pot produce magneţi permanenţi, capabili să păstreze
capacităţile magnetice aidoma magneţilor naturali. Materialul feros care intră în compoziţia
unor astfel de magneţi este considerat un fier tare din punct de vedere magnetic. Dacă
materialul feros supus procesului de magnetizare îşi păstrează proprietăţile magnetice numai
pe timpul acţiunii sursei de magnetizare, atunci el că este un fier moale din punct de vedere
magnetic.
Nu putem face o clasificare absolută a materialelor feroase din acest punct de vedere
deoarece nu există un fier absolut tare sau un fier absolut moale. Acest lucru este pus în
evidenţă de faptul că şi cel mai moale fier din punct de vedere magnetic păstrează ceva din
proprietăţile magnetice induse după încetarea acţiunii de magnetizare, magnetism cunoscut
sub numele de magnetism remanent.
Vorbind despre magneţi şi despre magnetism este necesar să subliniem proprietăţile
acestora. Astfel, vom constata că:
- orice magnet are doi poli magnetici de semne contrare:
polul nord sau pozitiv şi polul sud sau negativ (figura 5-1).
Linia imaginară care uneşte cei doi poli magnetici se
N numeşte axa magnetică. Perpendicular pe axa magnetică
se găseşte linia neutră caracterizată de absenţa totală a
manifestării magnetismului;
- dacă rupem un magnet în mai multe segmente, fiecare
segment va deveni un nou magnet cu proprietăţi depline;
- orice magnet permanent transmite proprietăţi magnetice în
corpurile feroase din apropierea sa, fenomen numit
S magnetizare prin inducţie. Limita maximă de magnetizare
se numeşte saturaţie magnetică ;
- orice magnet este înconjurat de un spaţiu în care se
Figura 5 - 1 manifestă câmpul său magnetic, reprezentat de linii de
Figura 5-1
Figura 5-1 forţă care ies din polul nord şi intră în polul sud;
 56 Capitolul 5

- câmpul unui magnet ale cărui linii de forţă sunt paralele între ele este considerat un
câmp magnetic uniform şi în altfel de situaţii, câmp magnetic neuniform;
- interacţiunea dintre doi magneţi are următoarea regulă: polii de semne contrare se
atrag în timp ce polii de acelaşi semn se resping;
- orice magnet conţine o anumită cantitate de magnetism de un anumit semn pe care o
denumim masă magnetică. Conform legii generale a echilibrului natural, masa
magnetică nordică a unui magnet este egală cu cea sudică. Unitatea de măsură pentru
masa magnetică este reprezentată de masa magnetică în stare să atragă sau să
respingă, în vid, o masă magnetică identică, cu o forţă de o dină;
- forţa de atracţie sau de respingere a doi magneţi este direct proporţională cu produsul
maselor acestora şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele (Legea lui
Coulomb):
m 1 .m 2
F =k 2
(5 - 1)
r
(unde k = constantă de permeabilitate magnetică);
- intensitatea câmpului magnetic într-un anumit punct al acestuia este egală cu
mărimea forţei cu care acţionează câmpul magnetic asupra unităţii de masă pozitivă
aflată în acel punct. Unitatea de măsură a intensităţii câmpului magnetic se numeşte
oersted. Intensitatea câmpului magnetic se reprezintă vectorial pe o direcţie tangentă
la linia de forţă în punctul considerat;
- momentul magnetic al unui magnet este egal cu produsul dintre masa magnetică a
unui pol şi distanţa dintre poli:
Mo = m ⋅ l (5 - 2)
- forţele care acţionează asupra polilor
unui ac magnetic suspendat în centrul
său de greutate într-un câmp magnetic
uniform creat de un magnet permanent
sunt egale şi de sens contrar. Acul
magnetic se va orienta pe tangenta la
linia de forţă care trece prin centrul
acului, cu polul său sud către polul nord
al magnetului şi cu polul său nord către
polul sud al magnetului. Cele două forţe Figura 5 - 2
care acţionează asupra acului magnetic Figura 5-2
Figura 5-2
formează un cuplu directiv (figura 5-2)
al cărui moment este dat de relaţia
următoare:
M = m ⋅ l ⋅ H ⋅ sin α sau M = Mo ⋅ H ⋅ sin α (5 - 3)

5.2. MAGNETISMUL TERESTRU, DECLINAŢIA MAGNETICĂ

Analizând globul terestru prin prisma proprietăţilor atribuite magneţilor permanenţi

putem desprinde uşor concluzia că el se manifestă ca un uriaş magnet. Vom constata că, la fel
ca orice magnet, Pământul are doi poli magnetici, polul nord magnetic şi polul sud magnetic
şi un câmp magnetic format din linii de forţă magnetică, dar că există anumite particularităţi.
În primul rând, aşa cum se observă din figura 5 – 3, dipolul magnetic terestru are polul
nord în emisfera sudică şi polul sud în emisfera nordică.
Cu toate acestea, prin convenţie, s-a stabilit că polul nord magnetic se află împreună
cu polul nord geografic în emisfera nordică şi polul sud magnetic, împreună cu polul sud
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 57

geografic se află în emisfera sudică.

Nu s-a putut stabili practic la ce adâncime de
suprafaţa pământului se află dispuşi cei doi poli
magnetici, dar este de la sine înţeles că ei se află la o
adâncime foarte mare deoarece, teoretic, PNm

magnetismul terestru ar trebui să aibă intensitate

maximă la cei doi poli şi o intensitate de o valoare PSm
din ce în ce mai mică pe măsură ce ne îndepărtăm de
ei şi ne apropiem de ecuator.
Ori lucrurile nu stau chiar aşa! Locurile de pe
glob în care s-a măsurat cea mai mare intensitate a
Figura -5-3
magnetismului terestru nu se află în presupusele Figura
Figura 5-1
Figura 5 5-3
3

locuri ale celor doi poli magnetici ci undeva în Golful

Hudson de pe coasta Canadei şi undeva în Siberia. Singurul lucru care se produce la cei doi
poli este acela că acul magnetic tinde să se orienteze perpendicular pe suprafaţa terestră, fapt
ce se datorează orientării liniilor de câmp magnetic şi nicidecum unei intensităţi maxime a
acestui câmp.
După unele studii, reprezentarea dipolului magnetic terestru sub forma unei bare este chiar
improprie, considerându-se că ar fi corect să reprezentăm în locul acestuia un disc.
În al doilea rând, trebuie amintit că tot prin convenţie s-a stabilit că există o axă care
uneşte cei doi poli magnetici care face cu axa polilor geografici un unghi de 11 1/2o. În
realitate, dacă vom găsi polul nord magnetic la circa 12 o faţă de polul nord geografic, polul
sud magnetic îl vom găsi undeva la o depărtare de aproape 25 o faţă de polul sud geografic.
În al treilea rând există acea problemă cunoscută sub numele de migraţia polilor
magnetici în jurul polilor geografici. Acest fapt este explicat de către unii teoreticieni prin
existenţa unor altor poli magnetici de mai mică intensitate care sunt grupaţi într-o reţea care ar
reprezenta vârfurile unui tetraedru a cărui mişcare determină migraţia polilor magnetici
principali. Mişcarea acestui tetraedru imaginar ar fi determinată de mişcarea miezului feros
lichid al Pământului cauzată de mişcarea de rotaţie a Pământului.
Alte teorii consideră furtunile magnetice solare drept cauză a modificării magnetismului
terestru şi a migraţiei polilor magnetici.
Din surse oficiale, polul Nord magnetic era localizat în anul 2003 în punctul de
coordonate: ϕ = 78°18' N ; λ = 104°00 'W , lângă Insula Ellef Ringness , una din insulele
Arhipelagului Queen Elizabeth care aparţine Canadei.

5.2.1. Elementele magnetismului terestru

Pentru a studia elementele componente ale magnetismului terestru ne vom folosi de

proprietatea acului magnetic liber suspendat în centrul său de greutate, aflat într-un punct
oarecare, de a se orienta pe direcţia tangentei la linia de forţă magnetică ce trece prin acel
punct.
Vom considera că axa polilor magnetici ( PNm − PSm ) se intersectează cu axa polilor
geografici ( PN − PS ) în centrul Pământului.
Elementele caracteristice ale magnetismului terestru sunt următoarele:
- intensitatea totală a magnetismului terestru;
- înclinaţia magnetică;
- componenta orizontală;
- componenta verticală;
- declinaţia magnetică.
 58 Capitolul 5

5.2.1.1 . Intensitatea totală a magnetismului terestru

Intensitatea totală a magnetismului terestru este forţa care acţionează în orice punct al
câmpului magnetic terestru pe o direcţie tangentă la linia de forţă care trece prin acel punct.
Acul magnetic se va orienta, în afara oricăror alte influenţe externe magnetismului terestru,
după direcţia ei de acţiune.
Notăm intensitatea totală a magnetismului terestru cu litera F. Valoarea ei este maximă la
pol şi minimă la ecuator.
5.2.1.2. Înclinaţia magnetică.

Considerăm pentru început că acul magnetic liber suspendat în centrul său de greutate se
găseşte în punctul A (figura 5 - 4), punct situat în emisfera nordică. După cum ştim, prin acest
punct trece verticala locului–reprezentată de dreapta AO şi planul orizontului adevărat,
perpendicular pe verticala locului, notat cu HH’. Tot prin acest punct va trece şi linia de forţă
magnetică care face ca acul magnetic să se orienteze către nord după tangenta la această linie.
După cum se observă din figură, B
acul magnetic nu se va afla în planul
orizontului, axa lui făcând cu planul
orizontului adevărat un unghi notat cu H
θ A
litera „θ” , unghi ce reprezintă θ
Z F
înclinaţia magnetică, astfel că polul N P

nord al acului se va afla sub orizont. Nm P

H’
F
Z
Înclinaţia magnetică reprezintă S
unghiul format între planul orizontului H
Ecuatorul magnetic
adevărat şi axa acului magnetic liber E
O
suspendat în centrul său de greutate. H’
Cum variază acest unghi de la un N
H
loc la altul? Dacă ne vom deplasa către Sm P θ
polul nord magnetic, înclinaţia S P
F

magnetică va creşte ajungând la Z

valoarea maximă chiar la pol, loc în D
care poziţia acului magnetic va fi
θ
perpendiculară pe suprafaţa terestră Z
(punctul B), făcând cu planul
orizontului adevărat un unghi drept. C
Spunem deci că la polul nord magnetic Figura 5-4
înclinaţia magnetică are valoarea
θ = 90° .
Dacă ne vom deplasa spre ecuator vom observa că înclinaţia magnetică scade treptat până
în punctul E, punct în care acul magnetic se va orienta în planul orizontului şi înclinaţia
magnetică va fi nulă. Locul geometric al tuturor punctelor de pe globul terestru în care
înclinaţia magnetică este nulă se numeşte ecuator magnetic. Aşadar putem spune că pe
ecuatorul magnetic înclinaţia magnetică are valoarea θ = 0o.
Deplasându-ne în continuare spre sud vom constat că polul sud al acului magnetic coboară
sub planul orizontului în timp ce înclinaţia magnetică va creşte în valoarea absolută, acul
magnetic ajungând să fie orientat cu polul său sud pe o direcţie perpendiculară pe suprafaţa
terestră atunci când ne aflăm la polul sud magnetic. Valoarea înclinaţiei magnetice la polul
sud magnetic va fi deci θ = - 90o.
Concluzionând, putem spune că înclinaţia magnetică ia valori de la 0o , pe ecuatorul
magnetic, la 90o în polii magnetici şi că este pozitivă (+) sau nordică dacă polul nord al
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 59

acului magnetic este sub orizont şi negativă (-) sau sudică dacă polul sud al acului magnetic se
află sub orizont.
Valoarea în grade a înclinaţiei magnetice într-un punct oarecare de pe glob se măsoară cu
ajutorul unui instrument numit busolă de înclinaţie.
Tot prin convenţie s-a stabilit că ecuatorul magnetic de care aminteam mai sus împarte
sfera terestră în două emisfere magnetice: emisfera magnetică nordică şi emisfera magnetică
sudică. Convenţia a fost necesară deoarece ecuatorul magnetic nu este un cerc perfect ci este
o curbă foarte neregulată şi în acelaşi timp axa polilor magnetici nu trece în mod real prin
centrul Pământului.
Liniile imaginare care unesc punctele de aceeaşi înclinaţie magnetică de pe glob se
numesc izocline. Ele sunt trasate pe un planiglob intitulat „Harta izoclinelor”. Deoarece ele
sunt în general paralele cu ecuatorul magnetic au fost denumite şi paralele magnetice. De aici,
prin similitudine, înclinaţia magnetică este considerată a fi latitudine magnetică.
Pe glob există puncte în care intensitatea câmpului magnetic terestru este aceeaşi. Liniile
care unesc punctele de egală intensitate a câmpului magnetic se numesc izodiname. La fel ca
izoclinele, izodinamele sunt trasate pe „Harta izodinamelor”

5.2.1.3. Declinaţia magnetică.

Într-un anumit punct de pe glob considerăm că se află un ac magnetic liber suspendat în

centrul său de greutate. Asupra acestui ac nu se manifestă alte influenţe decât cea a câmpului
magnetic terestru. Planul vertical care trece prin axa acului magnetic se numeşte planul
meridianului magnetic. Prin centrul acului magnetic în cauză, dar nu prin axa lui, trece
meridianul adevărat al locului. Între aceste două planuri se formează un unghi diedru pe care
îl denumim declinaţie magnetică şi pe care îl notăm cu litera „d”.
Declinaţia magnetică a unui punct de pe glob reprezintă unghiul diedru format între
planul meridianului adevărat şi planul meridianului magnetic al acelui punct.
Repartiţia neuniformă a magnetismului terestru pe suprafaţa globului şi variaţia
permanentă a elementelor caracteristice câmpului magnetic terestru fac imposibilă trasarea
meridianului magnetic sub forma unei curbe regulate, asemenea meridianului geografic. Din
această cauză, atunci când vorbim despre planul meridianului magnetic ne referim la direcţia
care ia naştere din intersecţia orizontului adevărat cu planul care trece prin axa acului
magnetic.
Declinaţia magnetică se măsoară de la partea nordică a meridianului adevărat, spre est şi
spre vest, luând valori de la 0o la 180o.
Declinaţia este estică şi are semnul plus (+) dacă
nordul acului magnetic este la dreapta (adică spre est) de
Pn meridianul adevărat. Presupunem că declinaţia este estică
D
o
şi că are valoarea de 7o. Ca notaţie, vom folosi următoarele
d = 180
două forme: d = 7oE sau d = +7o.
d(E ) d(W) Declinaţia este vestică şi are semnul (-) dacă nordul
A PNm B acului magnetic este la stânga (adică spre vest) de
meridianul adevărat. Presupunem că declinaţia este vestică
C
d =0o şi că are valoare de 11o, caz în care vom folosi următoarele
moduri de notare: d = 11o W sau d = -11o.
Cele de mai sus sunt ilustrate în figura 5-5.
Aşa cum se poate observa, punctul A are o declinaţie
Figura 5-5 estică deoarece nordul acului magnetic este orientat la
dreapta meridianului adevărat. În opoziţie cu punctul A,
punctul B are o declinaţie vestică.
 60 Capitolul 5

În punctul C , meridianul magnetic se confundă cu meridianul adevărat şi ca urmare

declinaţia este 0o. În sfârşit, în punctul D situat între polul nord geografic (Pn) şi polul nord
magnetic (PNm), partea de nord a meridianul magnetic face un unghi de 180o cu partea de
nord a meridianului adevărat şi declinaţia are valoarea de 180o.

5-6
Figura 5-6
Figura

Curba care uneşte punctele de egală declinaţie se numeşte izogonă în timp ce curba ce
uneşte punctele de declinaţie zero se numeşte agonă. O hartă a izogonelor şi agonelor este
redată în figura 5 - 6.
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 61

5.2.1.4. Componenta orizontală şi componenta verticală a magnetismului terestru

Intensitatea magnetismului terestru, reprezentată de forţa F poate fi descompusă în planul

meridianului magnetic în două componente (figura 5 - 7).
Aceste două componente sunt: componenta orizontală H şi componenta verticală Z.
Aceste două componente pot fi exprimate prin următoarele relaţii:

Planul meridianului magnetic H = F ⋅ cos ϑ (5 - 4)

Z = F ⋅ sin θ (5 - 5)
Orizontul adevărat F = H2 + Z2 (5 - 6)
Na H Nm Z
d tgθ = (5 - 7)
H
θ
Intensitatea câmpului magnetic (F),
F înclinaţia magnetică (θ), componenta
Z orizontală (H), componenta verticală (Z) şi
declinaţia (d) reprezintă elementele care
definesc magnetismul terestru într-un anumit
Figura 5-7 punct de pe glob. Ele variază de la un punct
la altul pe glob şi în timp.
Dintre aceste elemente caracteristice ale magnetismului terestru, au importanţă în
navigaţie componenta orizontală (H) şi declinaţia (d).
Componenta orizontală reprezintă forţa directivă care orientează acul magnetic pe direcţia
nord magnetic. Cunoscând valoarea declinaţiei (d) putem determina direcţia nord adevărat în
raport de nord magnetic indicată de orientarea acului magnetic.

5.2.2. Calculul declinaţiei magnetice pentru anul în curs

Declinaţia magnetică, ca toate celelalte componente ale magnetismului terestru,

variază de la un loc la altul pe glob şi în timp. Variaţiile în timp ale declinaţiei sunt zilnice,
anuale şi seculare. Aceste variaţii sunt variaţii periodice.
Cu excepţia zonelor de dispunere a polilor magnetici, variaţiile zilnice ale declinaţiei
sunt neînsemnate pentru navigaţie.
În schimb, variaţiile anuale trebuie luate în calcul de către navigatori pentru că ele pot
ajunge, după ani, la valori considerabile. De regulă, variaţia anuală nu depăşeşte 15’.
Variaţiile seculare constau în mărirea treptată a declinaţiei de o parte a meridianului
adevărat (la est sau la vest) în cursul unei perioade mari de timp, atingerea unei valori maxime
în care declinaţia staţionează câţiva ani urmată apoi de începerea procesului de descreştere a
valorii până la zero şi creşterea în continuare de cealaltă parte a meridianului adevărat.
Explicaţii exacte pentru variaţiile seculare nu s-au găsit deşi ele sunt cunoscute de mai
bine de 300 de ani.
Un al doilea gen de variaţii ale declinaţiei sunt variaţiile accidentale. Din această
categorie fac parte furtunile magnetice şi anomaliile magnetice.
Furtunile magnetice se datorează descărcărilor electrice din atmosferă, cutremurelor
de pământ, erupţiilor vulcanice. Efectul acestor fenomene constă într-o variaţie bruscă a
declinaţiei, de mare amplitudine, care staţionează la o astfel de valoare pentru câteva ore,
după care revine la valoarea normală, existentă anterior. Valorile variaţiilor amplitudinii
înregistrate până în prezent au ajuns până la 52o.
Anomaliile magnetice sunt prezente în anumite zone de navigaţie caracterizate de o
amplitudine mai ridicată a declinaţiei faţă de arealurile adiacente. Acest fenomen se datorează
 62 Capitolul 5

zăcămintelor de minereuri feroase repartizate neuniform sub scoarţa terestră. Întinderea unor
astfel de zone cu anomalii nu depăşeşte câteva mile.
La tipărirea hărţilor, fiecare editor de hărţi înscrie valoarea declinaţiei la anul editării
hărţii sub forma unei roze magnetice (figura 5 – 8). Mesajul conţinut de hartă are o
reprezentare grafică şi una sub formă de text.
În partea grafică vom
distinge o roză compas gradată în
sistemul circular dispusă cu direcţia
N-S în lungul meridianului
geografic. Gradaţiile acestei roze
sunt realizate spre interiorul
cercului azimutal şi numerotate din

8°10’ W
10o în 10o. În interiorul ei se află o

1988 (1’ E)
a doua roză concentrică , de un
diametru mai mic decât al celei
amintite anterior, cu gradaţiile
dispuse spre exterior şi numerotată
din 30o în 30o.
Direcţia N-S a acestei roze
este decalată dreapta sau stânga faţă
de axa N-S a rozei mari de un unghi
egal cu unghiul pe care îl face axa
teoretică a polilor magnetici,
presupusă a trece prin centrul
Pământului, cu axa polilor
geografici. Figura
Figura5-8
Figura
Figura 5-8
5-8
5-8
Rolul ei este de a reda cât
mai sugestiv, dintr-o singură
privire, valoarea aproximativă a deviaţiei la anul editării hărţii precum şi felul ei, estică sau
vestică.
Pe axa N-S a rozei mici este trecută informaţia sub formă de text care, de regulă, are
următoarea compunere:
- valoarea în grade şi minute a declinaţiei;
- anul pentru care ea este valabilă
- legea de variaţie anuală : valoric şi ca tendinţă.
Exemplu: pe diametrul rozei mici din figura 5 - 8 este înscrisă valoarea declinaţiei de 8 o
10’ E pentru anul 1998 şi faptul că tinde câte 11’ anual către est (11’ E).
Mesajul text, reunit , are deci următoarea formă: 8 o 10’ E 1998 (11’ E).

Pe harta de navigaţie vom vedea că sunt dispuse mai multe astfel de roze. O vom alege
pe cea mai apropiată de drumul navei.
Determinarea declinaţiei pe anul în curs este necesară în vederea stabilirii corecţiei
totale a compasului magnetic care, după cum vom vedea în continuare, va îngloba şi un
element determinat de magnetismul navei.

Aşa cum arătam, pe harta nautică este dată valoarea declinaţiei pentru anul înscris în
roză. Va fi necesar să calculăm declinaţia pentru anul în curs. Pentru aceasta va trebui să
determinăm iniţial diferenţa de ani dintre anul înscris în hartă şi anul în curs. Acest număr de
ani îl vom înmulţi cu variaţia anuală exprimată în minute arc. Valorii obţinute îi atribuim un
semn funcţie de tendinţa de variaţie a declinaţiei .
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 63

Modalitatea de determinare a acestui semn, precum şi tipul de calcul folosit pentru

determinarea declinaţiei pentru anul în curs sunt date în tabelul de mai jos:

Semnul Sensul Semnul Tip de calcul

declinaţiei variaţiei variaţiei
din hartă anuale totale
dan hartă = +
E → creşte + + var (nr.ani x '/an) = +
dan curent = +
dan hartă = E (+) dan hartă = +
W → scade - + var (nr.ani x '/an) = -
dan curent = semnul algebric
dan hartă = -
E → scade + + var (nr.ani x '/an) = +
dan curent = semnul algebric
dan hartă = W (-)
dan hartă = -
W → creşte - + var (nr.ani x '/an) = -
dan curent = -

Câteva exemple:
Exemplul 1: Pe roza magnetică din hartă, cea mai apropiată de drumul navei, se citeşte:
7 o 13’ E 1995 ( 9’ E). Să se determine declinaţia pentru anul în curs (2004).

d1995 = + 7 o 13’ (este semnul „+” deoarece declinaţia este estică)

+ var (9 x 9') = + 1 o 21’ (este semnul „+” deoarece variaţia tinde către est)
d2004 = + 8 o 34’ = + 8 o.6

Exemplul 2: Pe roza magnetică din hartă, cea mai apropiată de drumul navei, se citeşte:
9 o 17’ E 1994 ( 7’ W). Să se determine declinaţia pentru anul în curs (2004).

d1994 = + 9 o 17’(este semnul „+” deoarece declinaţia este estică)

+ var (10 x 7') = - 1 o 10’(este semnul „-” deoarece variaţia tinde către vest)
d2004 = + 8 o 07’ = + 8 o.1

Exemplul 3: Pe roza magnetică din hartă, cea mai apropiată de drumul navei, se citeşte:
6 o 15’ W 1997 ( 8’ E). Să se determine declinaţia pentru anul în curs (2004).

d1997 = - 6 o 15’ (este semnul „-” deoarece declinaţia este vestică)

+ var (7 x 8') = + 0 o56’ (este semnul „+” deoarece variaţia tinde către est)
d2004 = - 5 o19’ = -5 o.3

Exemplul 4: Pe roza magnetică din hartă, cea mai apropiată de drumul navei, se citeşte:
8 o 22’ W 1996 ( 4’ W). Să se determine declinaţia pentru anul în curs
(2004).
d1996 = - 8 o 22’ (este semnul „-” deoarece declinaţia este vestică)
+ var (8 x 4') = - 0 o 32’ (este semnul „-” deoarece variaţia tinde către vest)
d2004 = - 8 o 54’ = - 8 o.9
 64 Capitolul 5

După cum se observă din exemplele de mai sus, declinaţia calculată pentru anul în
curs are în mod obligatoriu un semn algebric şi se exprimă în grade sexagesimale şi zecimi de
grad.
Acest lucru se datorează faptului că, în final, această valoare va intra în formula
corecţiei totale a compasului magnetic la care nu putem măsura drumuri şi unghiuri de ordinul
gradelor şi minutelor, ci de ordinul gradelor şi zecimilor de grad.

5.3. MAGNETISMUL NAVEI, DEVIAŢIA COMPAS

Dacă pentru o lungă perioadă de vreme construcţia din lemn a corpului navei nu a pus
prea mari probleme navigatorilor în ceea ce priveşte încrederea lor în indicaţiile compasului
de la bord, o dată cu apariţia navelor cu corpul metalic a fost necesar să se analizeze modul în
care nava îl influenţează, studiindu-se în mod serios comportamentul navei ca un magnet cu
un câmp magnetic propriu, capabil să modifice indicaţiile compasului magnetic.
Analiza metalelor de la bord şi modul în care acestea se magnetizează şi compun
câmpul magnetic al navei a dus la concluzia că la bordul unei nave metalice există două
componente feroase: fier tare din punct de vedere magnetic şi fier moale din punct de vedere
magnetic.
Fierul tare din punct de vedere magnetic este fierul cu conţinut ridicat de carbon (oţel,
fontă, oţeluri speciale pe bază de tungsten şi molibden, etc.) care are un proces îndelungat de
magnetizare sub influenţa unui câmp magnetic inductor indiferent de natura lui şi care îşi
păstrează un timp îndelungat proprietăţile magnetice dobândite, chiar şi după încetarea
acţiunii câmpului inductor. Magnetismul indus în fierul tare de la bord determină magnetismul
permanent al navei.
Fierul moale din punct de vedere magnetic, spre deosebire de cel tare, se
magnetizează foarte repede, chiar instantaneu, dar îşi pierde imediat proprietăţile magnetice
după încetarea acţiunii câmpului magnetic inductor. Magnetismul indus în fierul moale de la
bord determină magnetismul temporar al navei.
În analiza acestor două feluri de magnetism al navei vom considera că atât fierul tare
de la bord cât şi cel moale este reprezentat de nişte bare dispuse longitudinal, transversal şi
vertical, bare care însumează, separat, proprietăţile magnetice ale fierului tare şi separat, cele
ale fierului moale.

5.3.1. Magnetismul temporar al navei

Atunci când un corp din fier moale din punct de vedere magnetic se introduce într-un câmp
magnetic, în el se va induce o cantitate de magnetism a cărui intensitate este dată de relaţia:
f = K ⋅S ⋅F (5 - 8)
în care K este coeficientul de capacitate inductivă, S este secţiunea
corpului iar F este intensitatea câmpului magnetic inductor.
Relaţia este valabilă pentru cazul în care corpul în cauză este F
dispus pe o direcţie tangentă la liniile de forţă ale câmpului magnetic α
F cos α
inductor. În cazul în care bara de fier moale formează un unghi
oarecare cu direcţia liniilor de forţă ale câmpului magnetic inductor,
relaţia de mai sus va căpăta următoarea formă:
f = K ⋅ S ⋅ F ⋅ cos α (5 – 9)
în care α este unghiul făcut de direcţia de orientare a barei de fier
moale cu direcţia liniilor de forţă ale câmpului magnetic inductor
(figura 5 - 9).
Să considerăm acum o navă al cărei fier moale de la bord este Figura 5-9
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 65

reprezentat de o bară dispusă longitudinal în corpul navei. Asupra acestei bare va acţiona
câmpul magnetic terestru pe care îl considerăm ca fiind singurul câmp magnetic inductor.
Putem aprecia că atât intensitatea F a câmpului terestru cât şi constanta de capacitate
inductivă K, într-un anumit loc şi pentru o anumită perioadă de timp sunt constante. În aceste
condiţii, intensitatea f a câmpului magnetic indus în fierul moale din corpul navei va fi direct
proporţional cu cosinusul unghiului α pe care bara de fier moale rezultantă o face cu liniile
câmpului magnetic terestru inductor.
Interpretarea relaţiei (5 - 9) ne duce la concluzia că intensitatea câmpului magnetic
indus „f” va fi maximă pentru α = 0o şi nulă pentru α = 90o.
Ţinând cont de faptul că orientarea liniilor de forţă ale câmpului magnetic terestru
determină direcţia de orientare a meridianului magnetic, putem trage uşor concluzia că
unghiul α nu este altceva decât drumul magnetic al navei.
În acelaşi timp, putem aprecia că rezultanta tuturor elementelor din fier moale de la
bord, dispuse vertical este o bară din fier moale dispusă de asemenea vertical în corpul navei.
Asupra ei va acţiona componenta verticală a câmpului magnetic terestru a cărei valoare este
dată de relaţia :
Z = F sin θ = H ⋅ tgθ
Intensitatea câmpului magnetic indus de către această forţă va fi dată de relaţia
următoare:
f = K ⋅ S ⋅ Z sau
f = K ⋅ S ⋅ H ⋅ tgθ (5 -10)
fapt care ne arată că intensitatea câmpului magnetic indus variază funcţie de latitudinea
magnetică a locului.
Forţele date de relaţiile (5 – 9) şi (5 - 10) sunt componentele câmpului magnetic
temporar al navei.
Concluzionând asupra câmpului magnetic temporar al navei, putem afirma că:
- se datorează magnetizării prin inducţie a fierului moale de la bord sub acţiunea
câmpului magnetic terestru;
- are o direcţie constantă în navă atâta timp cât barele de fier moale de la bord îşi menţin
direcţia avută iniţial;
- intensitatea lui variază funcţie de drumul navei şi de latitudinea magnetică (înclinaţia
magnetică) a locului.

5.3.2. Magnetismul permanent al navei

Magnetismul permanent al navei se datorează magnetizării prin inducţie a barelor de

fier tare de la bord. Pentru a se produce acest gen de magnetizare prin inducţie este necesară
acţiunea îndelungată a câmpului magnetic inductor, care este câmpul magnetic terestru, ceea
ce înseamnă o staţionare îndelungată în acelaşi punct şi în aceeaşi orientare faţă de liniile de
forţă ale câmpului magnetic terestru. Aceste condiţii sunt îndeplinite, de regulă, pe timpul
perioadei de construcţie a navei sau în perioada de şantier pentru reparaţii capitale şi
modernizări. Acum fierul tare se magnetizează datorită fenomenului de inducţie generat de
câmpul magnetic terestru, generând câmpul magnetic permanent al navei.
Alături de acţiunea inductivă a câmpului magnetic terestru, magnetizarea permanentă
a corpului navei este influenţată şi de acţiunea mecanică aplicată corpului navei ca urmare a
tehnologiei de fabricaţie sau de lucru (sudură, polizare, raşchetare, ciocănire etc.) care
produce modificări structurale ale maselor de fier de la bord.
Intensitatea câmpului magnetic permanent al navei creat în perioada de construcţie
este condiţionată de:
- unghiul pe care cala de construcţie îl face cu meridianul magnetic (capul magnetic).
 66 Capitolul 5

Astfel, pentru o cală orientată N-S, inducţia magnetică este maximă pentru fierul tare
dispus longitudinal şi nulă pentru cel dispus transversal. Situaţia este inversă pentru
dispunerea calei de construcţie pe direcţia E-W.
- latitudinea magnetică a şantierului constructor, în funcţie de care variază
componentele H şi Z;
- tehnologia de construcţie folosită.
În figura 5 – 10a este redat modul în care se formează câmpul magnetic permanent al unei
nave construite pe o cală orientată N – S, dispusă în emisfera magnetică nordică. Se observă
formarea polului nord spre prova, dispus în partea inferioară a navei şi a polului sud în partea
superioară a cocii. Unghiul pe care axa celor doi poli o face cu planul orizontului este egal cu
latitudinea magnetică (înclinaţia magnetică).
În figura 5 – 10b cala este orientată E -W iar prova navei se găseşte în vest. În aceste
condiţii se va forma un magnet orientat tribord-babord, cu polul nord mai coborât decât polul
sud, axa polilor făcând cu planul orizontal un unghi, de asemenea egal cu latitudinea
magnetică a locului.
După lăsarea navei la apă şi schimbarea orientării faţă de meridianul magnetic, lucru
recomandat pe timpul armării navei, o parte din magnetismul permanent căpătat pe timpul
construcţiei se pierde. Procesul magnetizării permanente se consideră încheiat la părăsirea
şantierului constructor şi începerea navigaţiei.

Figura 5-10

Pe timpul exploatării navei, ca urmare a menţinerii îndelungate a navei cu prova pe

aceeaşi direcţie pe timpul lucrărilor de reparaţii sau ca urmare a prezenţei la bord a unor
mărfuri cu proprietăţi magnetice, în navă se produce un magnetism denumit magnetism
remanent care va duce şi el la modificarea indicaţiilor furnizate de către compasul magnetic.
Concluzionând asupra magnetismului permanent al navei, putem spune că :
- este constant în navă atât ca direcţie cât şi ca intensitate;
- nu variază funcţie de drum şi nici de latitudinea magnetică a locului.

5.3.3. Câmpul magnetic al navei. Deviaţia compas

Însumarea câmpului magnetic permanent cu cel temporar va crea câmpul magnetic al

navei. Componenta sa permanentă este susceptibilă la schimbări ca urmare unor şocuri
mecanice puternice, sudurilor şi vibraţiilor. Componenta temporară se modifică funcţie de
intensitatea câmpului magnetic terestru şi de unghiul sub care nava taie liniile de forţă ale
acestui câmp.
În figura 5 - 11 sunt
redate cele două
componente ale câmpului
magnetic al navei
reprezentate de rezultanta
magnetismului permanent
Pp al navei şi rezultanta Figura 5-11
Figura 5 - 11
Figura 5-11
magnetismului temporar Pt.
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 67

După cum se observă din figură, din compunerea lor rezultă vectorul P, care reprezintă
câmpul magnetic al navei.
Câmpul magnetic al navei este caracterizat de cele două componente ale sale, astfel:
- are o direcţie fixă în interiorul navei în raport cu sistemul de axe reprezentat
(x,y,z);
- are o intensitate variabilă funcţie de drumul navei şi de latitudinea magnetică la
care se navigă.
Rezultanta P are ca proiecţie în
planul orizontului componenta orizontală P’
care va acţiona asupra rozei compasului
provocând devierea acesteia. Modul în care
rezultanta câmpului magnetic al navei se
descompune pe cele trei axe este prezentat
în figura 5 -12. După cum se poate observa ,
proiecţia P’ se află în planul orizontului, în
timp ce rezultanta P are o reprezentare
tridimensională.
Să vedem în continuare care va fi
comportamentul compasului magnetic la
Figura
Figura 55 -- 12
Figura 10
5-12 bordul unei nave metalice, navă care, după
cum arătam anterior, se comportă ca un
magnet uriaş.
După cum se vede din figura
5 -13, în absenţa navei şi a influenţei
sale, acul magnetic (secvenţa din
medalion) s-ar orienta după liniile de
forţă ale câmpului magnetic terestru
care au ca orientare direcţia vectorului
H (componenta orizontală a
magnetismului terestru). Dacă
aducem acul magnetic la bord,
influenţa câmpului magnetic al navei
(P’) va produce devierea lui, astfel că
el se va orienta pe o direcţie rezultantă Figura 5 - 13
Figura 5-13
Figura 5-13
H’.
Să analizăm mai în profunzime comportamentul compasului magnetic la bordul unei
nave metalice cu ajutorul figurii 5 - 14.
Magnetismul terestru va fi manifest prin
componenta sa orizontală H orientată pe direcţia
nord magnetic (Nm), în timp ce componenta sa
verticală Z nu va avea nici o influenţă, ca urmare a
menţinerii cutiei compasului în permanenţă în
planul orizontului adevărat sub acţiunea sistemului
cardanic de susţinere a acesteia (se va vedea în
continuare la descrierea compasului magnetic).
Magnetismul navei va acţiona prin componenta sa
orizontală P’. Ca urmare a acţiunii celor două forţe,
roza compasului magnetic se va orienta pe o
direcţie pe care o vom denumi direcţia
meridianului compas sau direcţia nord compas
Figura
Figura
Figura
Figura 55
Figura --514
5-14
5-14 -14
12
 68 Capitolul 5

(Nc). Această direcţie este dată de intersecţia planului vertical care trece prin axa N-S a rozei
compasului magnetic, plan denumit planul meridianului compas, cu planul orizontului.
Rezultanta H’ este forţa care produce devierea rozei compasului de la direcţia nord magnetic
(Nm) la nord compas (Nc) şi se numeşte forţa directivă a rozei compasului magnetic.
Unghiul orizontal format între direcţia nord magnetic şi direcţia nord compas se
numeşte deviaţia compasului magnetic şi se notează cu litera grecească δ.
Deviaţia compasului magnetic se consideră:
- pozitivă şi se notează cu plus (+) dacă direcţia nord compas (Nc) se găseşte la est
(la dreapta) faţă de direcţia nord magnetic (Nm);
- negativă şi e notează cu minus (-) dacă direcţia nord compas (Nc) se găseşte la vest
(la stânga) faţă de direcţia nord magnetic (Nm).
Variaţia deviaţiei compasului magnetic este dată de:
- drumul navei care determină o orientare diferită a componentei orizontale P’ a
magnetismului navei faţă de meridianul magnetic , precum şi o modificare a
intensităţii acesteia, datorită modificării câmpului magnetic temporar al navei;
- latitudinea magnetică a locului care modifică magnetismul temporar al navei.
Figura 5 – 15 ilustrează modul
în care variază deviaţia compasului
magnetic şi forţa directivă H’ a rozei
compasului magnetic funcţie de drumul
navei. Componenta orizontală P’ a
câmpului magnetic al navei a fost
considerată ca acţionând în axul navei.
În figură sunt prezentate opt
situaţii de drum ale navei şi pentru
fiecare, orientarea componentei
orizontale H a magnetismului terestru
va fi cea a meridianului nord magnetic
(Nm).
În poziţia I nava are prova
orientată pe direcţia meridianului
magnetic. Componenta orizontală P’ a
câmpului magnetic al navei va avea
aceeaşi direcţie cu componenta H a
câmpului magnetic terestru iar
rezultanta H’ va avea valoarea maximă,
Figura
Figura -513
- 15
5 5-15
dată de suma H + P’. Întrucât unghiul Figura
dintre H şi P’ este zero, valoarea
deviaţiei compasului magnetic (δ) va fi zero.
În poziţia III, H şi P’ sunt perpendiculare şi deoarece nava se găseşte cu prova în est
deviaţia compasului magnetic (δ) va avea o valoare maximă pozitivă, deoarece H’ şi deci şi
direcţia nord compas (Nc) se vor găsi la est (la dreapta) de direcţia nord magnetic (Nm).
În poziţia V, H şi P’ se compun după diferenţa lor, astfel că H’ va avea o valoare
minimă iar deviaţia compasului magnetic (δ) va fi:
- zero dacă H > P’;
- 180o dacă H < P’.
În poziţia VII, nava este cu prova orientată în vest magnetic şi cele două forţe, H şi P’
sunt din nou perpendiculare ca în poziţia III iar deviaţia produsă de ele va fi maximă ca
valoare dar negativă, deoarece H’ şi deci şi direcţia nord compas (Nc) se vor găsi la vest (la
stânga) de direcţia nord magnetic (Nm).
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 69

În celelalte poziţii în care nava se află cu prova în punctele intercardinale magnetice,

cele două forţe H şi P’ se compun după aceleaşi reguli iar deviaţia compasului magnetic va
lua valori intermediare faţă de valorile punctelor cardinale. Semnul ei va fi dat de poziţia lui
Nc faţă de Nm, astfel:
- plus (+) dacă Nc este la est (la dreapta) de Nm;
- minus (-) dacă Nc este la vest (la stânga) de Nm.
Pentru uzul navigaţiei, valoarea şi semnul deviaţiei compasului magnetic se scoate din
„Tabla de deviaţii a compasului magnetic” care se întocmeşte pentru fiecare compas în parte,
la bord, prin determinări practice.
Reducerea cât mai mult posibil a valorii deviaţiei compasului magnetic se face prin
operaţiunea de compensare a compasului magnetic care se realizează cu ajutorul unor
magneţi permanenţi sau a unor corpuri din fier moale plasate în imediata apropiere a rozei
compasului magnetic.
Valoarea maximă admisă pentru deviaţie după operaţiunea de compensare este de
± 3° pentru compasul etalon (acolo unde mai există) şi de ± 5° pentru compasul de drum.
Noţiuni despre aceste compase vor fi prezentate în capitolul următor.

5.4. DESCRIEREA ŞI FUNCŢIONAREA COMPASULUI MAGNETIC.

Compasul magnetic sau busola magnetică este o aplicaţie a proprietăţii acului
magnetic liber suspendat în centrul său de greutate de a se orienta către nordul magnetic.
Cu ajutorul compasului magnetic se
determină direcţiile pe mare care sunt drumuri
sau relevmente.
În figura 5 - 16 este redată o secţiune
generală printr-un compas magnetic. După cum
se observă din figură, elementele principale ale
unui compas magnetic sunt următoarele:
- roza compasului cu sistemul de ace
magnetice (1);
- cutia compasului (2);
- sistemul cardanic de susţinere (3);
- postamentul compasului (4);
- dispozitivul de compensare (5) format din :
- magneţii compensatori longitudinali
B (a);
- magneţii compensatori transversali
C (b);
- corectorul de bandă (c);
- corectorii din fier moale (d);
Figura
Figura55- -14
16 - instalaţia de iluminare (6);
- habitaclul (capacul cutiei compasului - nu
este redat în figură).
Roza compasului reprezintă elementul sensibil al compasului magnetic. Ea este
formată dintr-un ansamblu de 4 - 6 ace magnetice de lungimi diferite (figura 5- 17), astfel că
tot ansamblul se poate înscrie pe circumferinţa unui cerc.
Acele sunt paralele între ele şi au nordul situat în aceeaşi parte, astfel încât alcătuiesc
un ansamblu magnetic care este fixat de fundul unui flotor din material amagnetic. Tot de
flotor este fixat un disc din aluminiu, gradat de la 0o la 360o care în mod impropriu este
denumit roză. Gradaţia nord a rozei (0o) se găseşte în partea de nord a capetelor acelor
 70 Capitolul 5

magnetice iar axa 0o-180o este axa de simetrie al sistemului de ace magnetice.
În partea inferioară a flotorului se găseşte un orificiu tronconic având la capăt, către
partea superioară a flotorului, o ceşculiţă care este de fapt montura unei pietre dure (safir sau
agat) care se sprijină pe un pivot
metalic dintr-un material dur fixat în
centrul cutiei compasului. Flotorul are
menirea de a micşora presiunea rozei
pe pivot, reducând astfel fricţiunea
dintre roză şi pivot pe timpul oscilaţiilor
rozei. Flotorul reduce din flotabilitatea
negativă a rozei dar nu o reduce total,
astfel că piatra dură din ceşculiţă se
sprijină pe pivot, apăsând pe vârful
acestuia cu o forţă de câteva grame.
Suspendarea rozei pe pivot mai este
asigurată şi de faptul că prin dispunerea
acelor magnetice pe fundul flotorului,
centrul de greutate al ansamblului se
găseşte sub punctul de sprijin.
Cutia compasului cuprinde
două camere care comunică între ele
prin intermediul unor orificii practicate
în placa orizontală care le separă. În
camera superioară, care este camera
principală, se găseşte roza compasului Figura
Figura 5-17
Figura
Figura55--17
5-17
15

care se sprijină pe pivot care este

solidar cu placa de separaţie. Tot aici se găsesc două reticule verticale, dispuse pe axa cutiei
compasului şi care formează linia de credinţă în dreptul căreia se citeşte drumul navei. Planul
care trece prin cele două reticule se numeşte planul longitudinal al compasului. La instalarea
compasului la bord se urmăreşte ca planul longitudinal al compasului să se suprapună cu axul
longitudinal al navei. Dacă acest lucru nu este posibil, se va urmări ca acesta să fie perfect
paralel cu axul longitudinal al navei.
În ambele camere se găseşte lichid format din alcool şi apă distilată (43% alcool şi
restul apă). Lichidul are rolul de a asigura stabilitatea şi liniştirea rozei precum şi micşorarea
fricţiunii pe pivot, astfel încât ansamblul de ace să fie un sistem liber suspendat în centrul său
de greutate. Prezenţa celei de a doua camere se datorează rolului să de compensator al
variaţiei volumului lichidului odată cu variaţia temperaturii acestuia. Fundul său este o
membrană metalică elastică ce se bombează spre exterior la temperaturi ridicate şi care se
contractă la temperaturi scăzute, astfel că în camera principală nivelul lichidului rămâne
constant. În acest mod este împiedicată formarea bulelor de aer care ar împiedica citirea
indicaţiilor pe roza compasului.
La partea superioară a cutiei se găseşte un geam care închide etanş cutia. Geamul este
fixat cu ajutorul unui inel gradat numit cerc azimutal, gradat ca şi roza de la 0o la 360o, cu
ajutorul căruia se pot măsura relevmente.
Cutia compasului are la partea sa inferioară o montură în care este fixată o greutate de
plumb care are rolul de a coborî centrul de greutate al cutiei faţă de planul de suspendare cu
inele cardanice. Tot aici se găseşte becul instalaţiei de iluminat. Interiorul camerei superioare
este piturat în alb iar reticulele liniei de credinţă în negru.
Sistemul cardanic de susţinere este format dintr-un inel din material amagnetic pe care
se aşează axul orizontal de suspensie al cutiei compasului, astfel încât cutia îşi poate menţine
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 71

orizontalitatea pe ruliu. La rândul său, acest inel are şi el un ax, reprezentat de două tije scurte
care ies în afara lui, coaxiale, care oscilează pe tangaj pe sprijinul montat pe gâtul suportului
compasului. În acest fel cutia compasului are două grade libertate şi odată cu ea şi roza
compasului care se poate roti liber în jurul pivotului.
Postamentul compasului este construit dintr-un aliaj amagnetic de siliciu şi aluminiu
numit silumin. La partea inferioară se găseşte o flanşă de fixare în punte care are practicate pe
ea găuri alungite pentru orientarea suportului în axul navei , conform liniei de credinţă a cutiei
compasului. Între această flanşă şi puntea metalică se interpune un disc de lemn. Pentru
consolidarea fixării postamentului, acesta se leagă de punte prin intermediul unui sistem de
vergele cu întinzători, orientate oblic faţă de punte, către prova, cu un capăt în punte şi cu un
capăt în nişte ochiuri practicate din turnare în postament. La partea superioară a
postamentului compasului se fixează un manşon de cupru, numit gâtul compasului, de care se
leagă sistemul de suspensie cardanică al cutiei compasului printr-un sistem de arcuri şi
corectorii de fier moale. Către pupa, postamentul are o uşă de acces care se păstrează încuiată
tot timpul.
Dispozitivul de compensare este format dintr-un tub vertical coaxial cu postamentul.
Pe acest tub culisează două brăţări pe care se fixează magneţii compensatori longitudinali (B)
iar pe cealaltă magneţii compensatori transversali (D). Aceste brăţări se fixează în poziţia
dorită prin intermediul unor şuruburi. La partea superioară a tubului este introdus un alt
magnet permanent, legat cu un lanţ din material amagnetic cu ajutorul căruia se reglează
apropierea sau depărtarea acestuia faţă de roza compasului. Acest magnet se numeşte
corectorul de bandă. Corectorii de fier moale se fixează, după cum arătam mai sus, de gâtul
compasului.
Instalaţia de iluminare este reprezentată de un bec electric, fixat într-o nişă la partea
inferioară a cutiei compasului, a cărui tensiune alternativă de alimentare trece printr-un
potenţiometru care permite reglarea nivelului de luminozitate a rozei la un nivel convenabil.
Habitaclul are o formă semisferică şi este confecţionat din cupru. El este destinat să
protejeze cutia compasului de lovituri şi intemperii. Habitaclul se poate roti liber pe gâtul
compasului cu ajutorul unor role. Pentru observarea rozei şi pătrunderea luminii zilei în
interiorul cutiei compasului, habitaclul are trei ferestre din care una mai mare, rabatabilă spre
observator (timonier) sau către pupa şi două fixe către prova.
După modul cum sunt instalate la bord, compasele magnetice pot fi:
- compase etalon - se dispun pe puntea cea mai de sus, de regulă deasupra timoneriei,
fiind ferite de orice influenţe magnetice. Aceste compase pot servi şi pentru măsurarea
relevmentelor.
- compase de drum - se instalează în timonerie şi servesc pentru ţinerea drumului de
către timonier.
În epoca modernă s-a creat un tip de compas care reuneşte cele două feluri de compase
în unul singur. Este aşa-numitul compas cu reflexie. Practic există un singur compas magnetic
situat în axul navei pe puntea de deasupra timonieriei. Printr-un sistem de oglinzi şi lentile,
imaginea rozei şi a liniei de credinţă prova este captată şi transmisă printr-un tub care pleacă
de la partea superioară a compasului, străbate puntea etalon şi intră în timonerie în dreptul
timonierului. Oglinda finală în care se reflectă imaginea rozei în poziţie normală este fixată de
o parte telescopică a tubului de reflexie, astfel că înălţimea ei deasupra punţii timoneriei se
poate regla funcţie de înălţimea timonierului.
Legat de funcţionarea compasului magnetic la bordul navei, distingem următoarele
elemente definitorii:
- momentul magnetic al rozei compasului (Mr) reprezintă suma momentelor
magnetice ale acelor magnetice ale rozei şi este dat de relaţia:
Mr = ∑ m ⋅ l (5 - 11)
 72 Capitolul 5

unde m este masa magnetică a unui pol al acului magnetic considerat iar l este distanţa
dintre cei doi poli ai acului magnetic.
În cazul în care o forţă deviatoare scoate roza din meridianul compas şi o
roteşte de un unghi α, atunci se formează un cuplu directiv dat de relaţia:
M = Mr ⋅ H '⋅ sin α (5 - 12)
- sensibilitatea rozei reprezintă unghiul minim (ε) de abatere a rozei din meridianul
compas, prin rotirea ei în orizont, la care momentul directiv mai este capabil să
aducă roza în poziţia de echilibru magnetic, adică în meridianul compas;
- stabilitatea rozei reprezintă capacitatea rozei de a-şi menţine poziţia orizontală,
opunându-se forţelor exterioare (ruliu, tangaj) care tind să o scoată din această
poziţie.
Ţinerea drumului după compasul magnetic se face la precizie de 0o.5. Acest lucru este
realizat de către timonier prin citirea directă a rozei compasului şi compararea valorii de drum
ordonată cu linia de credinţă prova. Acţiunea lui are ca efect menţinerea gradaţiei ordonate
mereu în coincidenţă cu această linie, fapt care va face ca prova navei să fie înscrisă în
permanenţă pe direcţia de deplasare.
Practic, ţinerea drumului de către timonier se realizează astfel: dacă roza „fuge” către
dreapta, el va pune cârma tot dreapta pentru a corecta abaterea navei de la drum şi invers,
dacă roza „fuge” către stânga , timonierul va pune cârma stânga. Cum se explică acest lucru?
Dacă roza „fuge” către dreapta înseamnă că nava iese din drum către stânga, pentru că
de fapt, roza stă pe loc iar linia de credinţă a compasului, împreună cu nava, se roteşte faţă de
roză către stânga. În mod aparent, timonierul observă rotirea rozei către dreapta şi nu a navei
către stânga. Punând cârma dreapta, aşa cum fuge roza, na va veni la dreapta, timonierul
corectând astfel abaterea navei către stânga.
Un al doilea scop deosebit de important al compasului magnetic la bord constă în
măsurarea cu ajutorul lui a relevmentelor care pot fi considerate ca unghiuri făcute între
meridianul adevărat, ochiul observatorului şi direcţia la obiect sau între axul longitudinal al
navei, ochiul observatorului şi direcţia la un obiect. Măsurarea acestui unghi se face cu
ajutorul unui accesoriu al compasului numit alidadă care este de formă circulară şi este
prevăzută cu un sistem de vizare similar cu cel instalat pe armele de foc. Alidada se montează
pe cercul azimutal al compasului, este concentrică cu acesta şi se poate roti cu uşurinţă pe
direcţiile vizat.

5.5. CORECŢIA TOTALĂ COMPAS, CONVERTIREA DRUMURILOR

ŞI RELEVMENTELOR.

5.5.1. Corecţia totală a compasului magnetic (Δc)

În capitolele anterioare, am văzut că indicaţiile compasului magnetic sunt influenţate

în principal de:
- magnetismul terestru - prin elementul variabil în timp reprezentat de declinaţia
magnetică (d);
- magnetismul navei - prin elementul variabil pe care l-am denumit deviaţie
magnetică (δ).
Acţiunea simultană a acestor două elemente se exprimă prin suma lor algebrică iar
rezultanta se numeşte corecţia totală a compasului magnetic şi se notează cu Δc. Relaţia de
calcul pentru această mărime este următoarea:
Δc = d + δ (5 - 13)
Afirmam mai sus că suma lor este algebrică, deci atât d cât şi δ vor intra în relaţie cu
semnul lor, stabilit conform celor prezentate anterior. Semnul lui Δc va fi semnul celui mai
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 73

mare.
5.5.2. Convertirea drumurilor şi relevmentelor

Figura 5 -18 prezintă modul în care sunt contate drumurile şi relevmentele faţă de cele
trei direcţii importante: direcţia nord adevărat (Na), direcţia nord magnetic (Nm) şi direcţia
nord compas (Nc). Pentru drumuri vom distinge:
- drumul adevărat al navei (Da) -
(true course) - care reprezintă
unghiul format între direcţia nord
adevărat (Na) şi axul longitudinal
al navei;
- drumul magnetic al navei (Dm) -
(magnetic course) - care
reprezintă unghiul format între
direcţia nord magnetic (Nm) şi
axul longitudinal al navei;
- drumul compas al navei (Dc) -
(compass course) - care
reprezintă unghiul format între
direcţia nord compas (Nc) şi axul
longitudinal al navei;
Similar, vom denumi şi conta şi
relevmentele:
- relevment adevărat (Ra) - (true
bearing) - care reprezintă
F
unghiul format între direcţia nord
adevărat (Na) şi direcţia de la
Figura5-18
Figura 55- -16
18 navă la obiectul observat;
Figura
- relevment magnetic (Rm) -
(magnetic bearing) - care
reprezintă unghiul format între direcţia nord magnetic (Nm) şi direcţia de la navă la
obiectul observat;
- relevment compas (Rc) - (compass bearing) - care reprezintă unghiul format între
direcţia nord compas (Nc) şi direcţia de la navă la obiectul observat.

Convertirea drumurilor se face cu ajutorul următoarelor relaţii:

Da = Dm + d sau Dm = Da - d (5 - 14)
Dm = Dc + δ sau Dc = Dm - δ (5 - 15)
Da = Dc + d + δ sau Da = Dc + Δc (5 - 16)
Dc = Da - d - δ (5 - 17)

Relaţiile de calcul pentru convertirea relevmentelor sunt următoarele:

Ra = Rm + d sau Rm = Ra - d (5 - 18)
Rm = Rc + δ sau Rc = Rm - δ (5 - 19)
Ra = Rc + d + δ sau Ra = Rc + Δc (5 - 20)
Rc = Ra - d - δ sau Rc = Ra - Δc (5 - 21)
Putem folosi drumurile şi relevmentele pentru a determina valorile declinaţiei şi ale
deviaţiei, astfel:
Δ = Dm - Dc sau δ = Rm - Rc (5 - 22)
Δc = Da - Dc sau Δc = Ra -Rc (5 - 23)
 74 Capitolul 5

Atunci când vom măsura relevmente compas sau relevmente prova, simultan se va citi
şi drumul compas (Dc) . Cu ajutorul Dc vom scoate din tabla de deviaţii valoarea lui δ cu o
precizie de 0o.1 -0o.2.
Câteva cuvinte despre folosirea tablei de deviaţii a compasului magnetic. Această
tablă, după cum arătam mai sus, se găseşte la bord şi este specifică fiecărui compas în parte.
Ea se întocmeşte la bord şi nu în altă parte deoarece compasul funcţionează la bord şi suferă
influenţa magnetismului navei. Ea se determină periodic şi în mod obligatoriu după ieşirea
navei din şantier sau după coborârea de pe doc.

Dc δ Dc δ Alăturat este prezentată tabla de deviaţii folosită

Dm Dm pentru uz didactic în cadrul Catedrei de ştiinţe nautice
o o o o
0 + 2 .3 180 - 1 .7 din “Academia Navală Mircea cel Bătrân”.
o o o o Cum folosim această tablă?
10 + 1 .7 190 - 0 .7
20 o o
+ 1 .3 200 o o
+ 0 .3 Exemplu: să se determine deviaţia compasului
30 o o
+ 1 .0 210 o o
+ 1 .3 magnetic pentru Dc = 74o.
40o + 0o.5 220o +2o.0
50o + 0o.0 230o + 2o.7 Rezolvare:
60 o o
- 0 .7 240 o o
+3 .5 După cum se observă Dc = 74o este cuprins între
70o - 1o.5 250o +4o.0 Dc = 70o şi Dc = 80o. Vom realiza tipul de calcul
80o - 2o.0 260o +4o.3 următor:
90o - 2o.7 270o + 4o.5 pentru Dc = 70o............. δ = - 1o.5
100o - 3o.3 280o + 4o.5 pentru Dc = 80o............. δ = - 2o.0
variaţia pentru 10o....... Δδ = - 0o.5 (creşte)
110o - 3o.7 290o + 4o.3
variaţia pentru 1o............. - 0o.05
120o - 4o.0 300o + 4o.0
o o o o variaţia pentru 4o... ...4 x (- 0o.05) = - 0o.2
130 - 4 .3 310 + 3 .7
Dc = 70o............. δ = - 1o.5
140o - 4o.0 320o + 3o.5 + var = - 0o.2
o o o o
150 - 3 .7 330 + 3 .0 Dc = 74o ..... ...... δ = - 1o.7
160o - 3o.3 340o + 2o.7
170o - 2o.5 350o + 2o.5 ATENŢIE!
o o o
180 - 1 .7 360 + 2o.3 Relaţiile de mai sus, folosite pentru convertirea
drumurilor şi relevmentelor, se rezolvă algebric, astfel că declinaţia şi deviaţia vor intra în
relaţii cu semnul lor algebric!
Câteva exemple de calcul.

Exemplul 1.
Data : 28 iunie 2004. O navă se deplasează în Da = 175o. Cunoscând că pe roza magnetică cea
mai apropiată de drumul navei trasat pe hartă se citeşte 6o19’E 1998 (6’E) să se determine
drumul compas care va fi ordonat timonierului.

Rezolvare:
a). Calculul d b) Calculul Dc
d1998 = + 6o19’ Da = 175o
+ var (6 x 6’) = + 0o36’ - d = - (+ 6o.9)
d2004 = + 6o55’ = + 6o.9 Dm = 168o.1 → δ = - 2o.7 pentru Dm = 168o
- δ = - ( - 2o.7)
Dc = 170o.8 ≅ 171o

După cum se observă, drumul compas Dc se calculează la precizie de 0o.1 şi se

rotunjeşte la o precizie de 0o.5
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 75

Exemplul 2.
Data : 19 august 2004. Se adoptă Dc = 327o. Cunoscând că pe roza cea mai apropiată de
punctul de schimbare a drumului se citeşte 7o13’W 1994 (5’E), să se determine drumul
adevărat care va fi trasat pe hartă.
Rezolvare:
a). Calculul d b) Calculul Δc c) Calculul Da
o o
d1994 = - 7 13’ d= - 6 .4 Dc = 327 o
+ var (10 x 5’) = + 0o50’ + δ = + ( +3o.1) pentru Dc = 327o + Δc = - 3o.3
o o o
d2004 = - 6 23’ = - 6 .4 Δc = - 3 .3 Da = 323o.7
Da ≅ 324o
Exemplul 3.
Data : 1 septembrie 2004. Se măsoară un relevment compas la un far, Rc = 272o.5 şi simultan
se citeşte drumul compas al navei: Dc = 173o.5 Cunoscând că pe roza cea mai apropiată de
drumul navei trasat pe hartă se citeşte 5o29’E 1996 (6’W), să se determine relevmentul
adevărat la far care va fi trasat pe hartă.
Rezolvare:
a). Calculul Δc b) Calculul Ra
o
d1996 = + 5 29’ Rc = 272o.5
+ var (8 x 6’) = - 0o48’ + Δc = + 2o.4
o o
d2004 = + 4 41’ = + 4 .7 Ra = 274o.9 = 275o
+δ= + ( - 2o.3) pentru Dc = 173o.5
Δc = + 2o.4

Exemplul 4.
Data : 25 septembrie 2004. Se navigă în Dc = 328o . Se decide schimbarea drumului navei în
momentul în care farul A va fi relevat în Ra = 273o. Cunoscând că pe roza cea mai apropiată
de drumul navei trasat pe hartă se citeşte 6o43’W 1998 (7’E), să se determine relevmentul
compas (Rc) la far în momentul începerii întoarcerii la noul drum.
Rezolvare:
a). Calculul Δc b) Calculul Rc
d1998 = - 6o43’ Ra = 273o
o
+ var (6 x 7’) = + 0 42’ - Δc = - (- 2o.9)
d2004 = - 6o01’ = - 6o.0 Rc = 275o.9
o o
+δ= + ( + 3 .1) pentru Dc = 328
Δc = - 2o.9

Exemplul 5.
Data : 24 iulie 2004. Se navigă după compasul magnetic, Dc = 26o . Se măsoară RpBd = 73o
la farul Q. Să se determine relevmentul adevărat la far ţinând cont că pe roza cea mai
apropiată de drumul navei trasat pe hartă se citeşte 9o46’W 1998 (4’E).
Rezolvare:
a). Calculul Δc b) Calculul Ra
o
d1998 = - 9 46’ Dc = 26o
+ var (6 x 4’) = + 0o24’ + Δc = +(- 8o.3)
o o
d2004 = - 9 22’ = - 9 .4 Da = 17o.7
+δ= + ( + 1o.1) pentru Dc = 26o - RpBd = - 73o
o
Δc = - 8 .3 Ra = 304o.7
 76 Capitolul 5

ÎNTREBĂRI DE CONTROL
1. Ce sunt magneţii şi de câte feluri sunt 11. Ce este deviaţia compasului
ei? magnetic?
2. Prin ce este caracterizat câmpul unui 12. Explicaţi când deviaţia compasului
magnet? este pozitivă şi când este negativă.
3. Care sunt elementele magnetismului 13. De ce depinde deviaţia compasului
terestru? magnetic?
4. Ce este înclinaţia magnetică, ce 14. Ce este tabla de deviaţii a compasului
denumire mai poartă ea şi de ce şi ce magnetic?
valori poate lua? 15. Descrieţi compasul magnetic folosind
5. Ce este declinaţia magnetică, cum se figura 5 - 16.
măsoară şi cum i se atribuie semnele 16. Ce realizează suportul cardanic al
algebrice? cutiei compasului?
6. Descrieţi roza magnetică aflată pe 17. La ce foloseşte dispozitivul de
hărţile nautice şi reprezentată de compensare?
figura 5 -8. 18. Ce este corecţia totală a compasului
7. Cum se calculează deviaţia magnetică magnetic?
pentru anul în curs? 19. Care sunt relaţiile matematice cu
8. Cum se explică magnetismul navei? ajutorul cărora se convertesc
9. Ce este magnetismul temporar al drumurile?
navei şi cine îl determină? 20. Care sunt relaţiile matematice cu
10. Ce este magnetismul permanent al ajutorul cărora se convertesc
navei şi de cine este produs? relevmentele?

EXERCIŢII
1. Cunoscând că declinaţia magnetică se calculeze valoarea declinaţiei
pentru anul 1993 este d 1993 = 3°27 'W pentru anul 2004.
şi că variaţia ei anuală este de 2 'W 6. Cunoscând că declinaţia magnetică
să se calculeze valoarea declinaţiei pentru anul 1999 este d 1999 = 3°25 ' E
pentru anul 2004. şi că variaţia ei anuală este de 1'W să
2. Cunoscând că declinaţia magnetică se calculeze valoarea declinaţiei
pentru anul 1994 este d 1994 = 2°36 ' E pentru anul 2004.
şi că variaţia ei anuală este de 1'W să 7. Folosind tabla de deviaţii din curs să
se calculeze valoarea declinaţiei se determine valoarea deviaţiei
pentru anul 2004. compasului magnetic pentru
3. Cunoscând că declinaţia magnetică Dc = 63° .
pentru anul 1995 este d 1995 = 1°28' E 8. Folosind tabla de deviaţii din curs să
şi că variaţia ei anuală este de 2 ' E să se determine valoarea deviaţiei
se calculeze valoarea declinaţiei compasului magnetic pentru
pentru anul 2004. Dc = 72° .
4. Cunoscând că declinaţia magnetică 9. Folosind tabla de deviaţii din curs să
pentru anul 1996 este d 1996 = 4°42 ' E se determine valoarea deviaţiei
şi că variaţia ei anuală este de 1'W să compasului magnetic pentru
se calculeze valoarea declinaţiei Dc = 46° .
pentru anul 2004. 10. Folosind tabla de deviaţii din curs să
5. Cunoscând că declinaţia magnetică se determine valoarea deviaţiei
pentru anul 1992 este d 1992 = 4°14 ' E compasului magnetic pentru
şi că variaţia ei anuală este de 1' E să Dc = 167° .
BAZELE NAVIGAŢIEI. NAVIGAŢIE ESTIMATĂ ŞI COSTIERĂ 77

11. Folosind tabla de deviaţii din curs să 19. Să se determine drumul compas care
se determine valoarea deviaţiei se va ordona timonierului cunoscând
compasului magnetic pentru că drumul adevărat trasat pe hartă
Dc = 215° . este Da = 130° şi că declinaţia pe anul
12. Folosind tabla de deviaţii din curs să în curs are valoarea d = +2°.7
se determine valoarea deviaţiei iar deviaţia compasului este
compasului magnetic pentru δ = −3°.6
Dc = 324° . 20. Să se determine drumul compas care
13. Cunoscând că declinaţia pentru anul se va ordona timonierului cunoscând
în curs este d = +3°.2 iar deviaţia că drumul adevărat trasat pe hartă este
scoasă din tablă este δ = −1°.1 să se Da = 164° şi că declinaţia pe anul în
determine corecţia totală a curs are valoarea d = −2°.3 iar
compasului magnetic. deviaţia compasului este δ = +4°.1 .
14. Cunoscând că declinaţia pentru anul 21. Să se determine drumul compas care
în curs este d = +3°.7 iar deviaţia se va ordona timonierului cunoscând
scoasă din tablă este δ = −1°.3 să se că drumul adevărat trasat pe hartă este
determine corecţia totală a Da = 213° şi că declinaţia pe anul în
compasului magnetic. curs are valoarea d = +1°.7 iar
15. Cunoscând că declinaţia pentru anul deviaţia compasului este δ = +3°.3 .
în curs este d = −4°.2 iar deviaţia 22. Să se determine relevmentul adevărat
scoasă din tablă este δ = +3°.6 să se la un obiect costier cunoscând
determine corecţia totală a relevmentul compas măsurat la obiect
compasului magnetic. este Rc = 163°.5 iar declinaţia şi
16. Cunoscând că declinaţia pentru anul deviaţia au valorile următoare:
în curs este d = +2°.8 iar deviaţia d = +2°.4 ; δ = +4°.3 .
scoasă din tablă este δ = −4°.1 să se 23. Să se determine relevmentul adevărat
determine corecţia totală a la un obiect costier cunoscând
compasului magnetic. relevmentul compas măsurat la obiect
17. Cunoscând că declinaţia pentru anul este Rc = 217°.4 iar declinaţia şi
în curs este d = −1°.3 iar deviaţia deviaţia au valorile următoare:
scoasă din tablă este δ = −3°.4 să se d = +1°.7 ; δ = −3°.7 .
determine corecţia totală a 24. Să se determine relevmentul adevărat
compasului magnetic. la un obiect costier cunoscând
18. Cunoscând că declinaţia pentru anul relevmentul compas măsurat la obiect
în curs este d = +1°.6 iar deviaţia este Rc = 146°.2 iar declinaţia şi
scoasă din tablă este δ = +0°.9 să se deviaţia au valorile următoare:
determine corecţia totală a d = +3°.1 ; δ = +2°.8 .
compasului magnetic.

SOLUŢIILE EXERCIŢIILOR
1. d 2004 = −3°.8 ; 7. δ = −0°.9 ; 13. Δc = +2°.1 ; 19. Dc = 130°.9 ≅ 131° ;
2. d 2004 = +2°.4 ; 8. δ = −1°.6 ; 14. Δc = +2°.4 ; 20. Dc = 162°.2 ≅ 162° ;
3. d 2004 = +1°.8 ; 9. δ = +0°.2 ; 15. Δc = −0°.6 ; 21. Dc = 208°.0 ;
4. d 2004 = +4°.6 ; 10. δ = −2°.7 ; 16. Δc = −1°.3 ; 22. Ra = 170°.2 ≅ 170° ;
5. d 2004 = +4°.4 ; 11. δ = +1°.7 ; 17. Δc = −4°.7 ; 23. Ra = 215°.4 ≅ 215°.5 ;
6. d 2004 = +3°.3 ; 12. δ = +3°.3 ; 18. Δc = +2°.5 ; 24. Ra = 152°.1 ≅ 152° 2.