Biomateriale

Curs 2

Ş.l.dr.univ. MARIA-MAGDALENA DICU

Departamentul de Fabricaţie şi Managemet Industrial

Facultatea Mecanică şi Tehnologie
Master Stiinta si Tehnologia Materialelor
 CLASE DE BIOMATERIALE

Revoluțiile tehnice și științifice sunt strâns legate cu dezvoltarea de noi materiale.

Materialele de bază pot fi clasificate în șase mari categorii: metale și aliaje

metalice, biomateriale anorganice nemetalice, polimeri sintetici, compozite biomedicale,
biomateriale de origine biologică și nanobiomateriale.

Fiecare categorie de materiale are o serie de proprietăți specifice, care

caracterizează răspunsul lor la acțiunea solicitărilor la care sunt supuse.
 1. După origine biomaterialele sunt :
naturale - proteine (keratina, fibrinogene, colagenul, gelatina), fibre proteinice
(mătase, lână, păr, pânzaa de păianjen, pielea ), catgut, polizaharide (bumbac,
celuloză, dextranul, amilaza), metale si oide (Titan, Nichel, Magneziu, Zinc),
nemetal-compozite (fibra de Bor, Kkevlar-ul) si plastice ;
sintetice - polimeri, aliaje ale metalelor, nemetalelor, materiale ceramice ṣi
compozite (fibra de Carbon).

Institutul American de Fizică a propus în anul 1996, ca primele să se

numească biomateriale, spre a le deosebi de cele sintetice, numite ṣi materiale
biomedicale.

2. După compoziṭia chimică biomaterialele sunt:

metale ṣi aliaje - au conductibilitate electirică ṣ termică bună, rezistenṭă mecanică
ṣi rigiditate mare, ductibiliatate ṣi rezistenṭă la ṣocuri; sunt folosite în ortopedie,
chirurgie orală ṣ maxilo-facială, în chirurgia cardiovasculară;
polimeri – au conductibilitate electrică, termică ṣi rezistenṭă mecanică slabă, nu se pot
prelucra la temperaturi mari, sunt foarte ductili, plastici ṣi rezistenţi la ṣocuri; sunt folosiţi în
aplicaţii medicale - de exemplu hidrogelurile sunt structuri polimerice reticulare utilizate
pentru lentile de contac, membrane pentru hemodializă, înlouiri de coarde vocale, piele
artificială, tendoane;
material compozit - acestea au proprietăţi diverse , în funcṭie de formula de obṭinere din
care sunt formate: compozit metal/metal, metal/polimer, 'polimer/polimer',
polimer/ceramică, etc
materiale ceramice biomedicale – au rezistenṭă mare raportată la masă, rigiditate ṣi
rezistenṭă la ṣoc, rezistenṭă la coroziune. Sunt utilizate în dentistică, oftalmologie,
indicatoare (termometre, esantioane, mostre, fibre optice endo-scoptice).

3. După gradul de tolerare în organism :

temporare - fibre de sutură, proteze esofagiene, unele atele ortopedice, sonde-diagostic
permanente - sarme de sutură si bypass, proteze cardiace, proteze ortopedice, opto-
lentile oculare;
 4. După funcţia de realizat :
înlocuire de ţesut dur - în ortopedie (atele, capace), dentistică (implanturi, coroane) ;
înlocuire de ţesut moale - în cardiologie (artere), oftalmologie (ochelari) ;
biomateriale cu funcṭii specifice - membrane pentru industria farmaceutica, ṣi sânge,
membrane de dializă, stimulare cardiacă, plămân artificial, biomateriale de diagnostic,
terapie, instrumentaţie.

5. După localizare biomaterialele pot fi:

intracorporale - realizate sub formă de dispozitive complexe de stimulare a proceselor
fiziologice (rinichi artificiali pentru dializa sângelui, plămân artificial de oxigenare a
sângelui, inimă artificială, pancreas artificial pentru eliberare de insulină), sub formă de
dispozitive semipermanente sau pentru dispozitive temporare;
paracorporale - utilizate la interfaṭa cu mediul biologic
extracorporale - utilizate pentru transportul sângelui ṣi a lichidelor transfuzabile,
containere farmaceutice, tuburi, seringi, instrumente chirurgicale, materiale de
împachetare (sterile ṣi nesterile).
 6. După interacṭiunea cu organismul se cunosc materiale:
bioinerte - care nu provoacă răspuns (sau provoacă răspuns minim) din partea gazdei,
deci nu interacṭionează cu ṭesutul viu cum ar fi- porţelanul dentar sau unele biosticle, în
contact direct cu osul sau separate de acestea printr-un strat subţire;
bioactive - care presupun interacṭiuni fizico-chimice cu ṭesutul viu ṣi dau răspunsuri
benefice, refacerea în zona de contact ṣi stimularea creṣterii de celule endoteliale
biotolerate - separate de organism printr-o interfaṭă suficient de groasă încât nu apar
perturbări importante de compatibiliate cu acestea;
bioresorbabile - supuse unui proces de dizolvare/ resorbţie după introducere în organism,
sunt treptat înlocuite prin avansul ţesutului viu
hibride - care presupun asocierea unui material inert cu celule vii.

O clasificare a biomaterialelor se poate face pe criterii structurale, după clase de

materiale utilizate: metalice, ceramice, polimerice, composite, de origine natural si
nanomateriale.
 1. Biomateriale metalice

Aliajele metalice sunt utilizate în principal ca biomateriale în ortopedie, în cazul

înlocuirii oaselor sau a articulațiilor (protezarea șoldului, genunchiului, umărului, gleznei, ...)
sau în scopul facilitării vindecării fracturilor (plăci , fixatoare externe, ...).

Majoritatea metalelor și aliajelor trebuie considerate instabile termodinamic, adică tind

să producă combinații de metale precum metal + oxid. Transformarea nedorită a unui metal
într-o combinație sau chiar un ion metalic este procesul de bază al coroziunii.

La începutul anilor 1920, s-a descoperit că introducerea cromului într-un oțel a

exercitat o acțiune decisivă asupra coroziunii. Rezistența la coroziune a oțelului a fost
îmbunătățită semnificativ. Astăzi, se recunoaște că această rezistență mai mare, se
datorează formării spontane a unui strat superficial de oxid stabil, din punct de vedere
termodinamic.

Existența spontană a limitei de fază metal / mediu, determină două limite de fază
metal / strat acoperit și strat acoperit / mediu. Este compoziția chimică apropiată stratului
protector, care conferă oțelului rezistența chimică ridicată.
 1.1. Metale nobile

1.2. Metale pure

A. Oteluri inoxidabile
Oțelul cu conținut mare de carbon este mai potrivit pentru implanturile chirurgicale
temporare, deoarece proprietățile sale mecanice sunt superioare. Pe de altă parte,
rezistența sa la coroziune este mai mică decât cea a oțelurilor cu conținut scăzut de carbon.
Acestea sunt destinate fabricării de implanturi permanente.

Aceste oțeluri prezinta caracteristici mecanice, comparativ cu alte aliaje, cum ar fi:

- sarcină de rupere scazută;

- Limită de elasticitate scăzută (un factor favorabil pentru plăcile de osteosinteză), aceasta
permițând obținerea unei anumite ductilități. Dar, are un dezavantaj, pentru implanturile de șold
femural, cum ar fi posibilitatea deformării permanente;
- Rezistență scăzută la coroziunea sub tensiune.

B. Cromul
Cromul poate fi considerat ca un element esențial. Toxicitatea sa variază în funcție de
forma în care se prezintă. Forma hexavalentă este mai toxică decât forma trivalentă.

La locul de muncă, cromul este un agent mutagen și cancerigen periculos. Absorbția

sa se face in principal în tractul gastro-intestinal, dar și pe căile respiratorii și cutanat.

Derivații cromului au o putere de oxidare mare, în ceea ce privește moleculele

organice. Acestea traversează cu ușurință membrana celulară și sunt apoi reduse la crom, care
este forma stabilă a acestui element.

Acumularea de crom variază în funcție de forma sa chimică și are loc mai întâi în
ficat, apoi în uter, rinichi și oase.

La om, nivelurile de crom al organelor scad odată cu vârsta, cu excepția plămânilor.

Eliminarea sa se face în principal prin tractul urinar. Cromul are, de asemenea, o putere alergică
mare.
 C. Cobalt
Absorbția cobaltului se face pe căile digestive, cutanate și pulmonare.

Cobaltul este un element esențial. Cobaltul absorbit este păstrat în cea mai mare
parte în rinichi, ficat și pancreas. Fixarea sa în organism se face prin complexare cu proteine.
Cobaltul este cauza principală a fibrozei pulmonare, datorată „metalelor dure”. Acesta ocupă
locul trei după nichel și crom printre alergenii metalici. Puterea sa cancerigenă nu este evidentă
la om.

D. Titanul

Titanul, oxidul de TiO2 și diferitele titanate au fost aproape întotdeauna considerate

substanțe inerte și, prin urmare, nu sunt foarte toxice. Intoxicațiile cronice apar mai ales în
metalurgia titanului și în industria oxizilor de titan. Cu toate acestea, frecvența lor rămâne
scăzută.

În afară de titan, cromul și cobaltul care sunt conținute foarte des în aliajele utilizate
pentru biomateriale au efecte toxice. În plus, cromul și cobaltul sunt aproape în topul celor mai
importante zece substanțe alergenice, care sunt singurele responsabile de aproximativ 80%
din cazurile de dermatită de contact.
 În ceea ce privește implanturile și protezele, ionii de crom sau cobalt pe care îi conțin
sunt metabolizați în organism și pot fi găsiți cu ușurință fie ca precipitat în țesuturile din jurul
implantului, fie direct în sânge și urină.

O corelație poate fi stabilită între concentrațiile de metale găsite în eșantioane sau

lichide biologice și timpul scurs de la implantare, o posibilă complicație clinică și natura aliajului.

E. Nichelul

Nichelul este un metal alb argintiu sau alb cenusiu. Face parte din grupa fierului. Este
un metal ductil (maleabil). Datorită rezistenței sale la oxidare și coroziune, este utilizat pentru
monede, pentru placarea fierului, cuprului, în anumite combinații chimice și în anumite aliaje.
Este feromagnetic și este însoțit frecvent de cobalt. Este apreciat în special pentru aliajele pe
care le formează.

F. Aliaje metalice

Este de neimaginat să folosești altceva decât oțelurile inoxidabile (316L). Într-adevăr,

unele biomateriale conțin elemente care, dacă sunt eliberate în cantități mari în organism, ar
putea provoca reacții inflamatorii imunologice nedorite.
 G. Aliaje cu memoria formei (AMF)
Aliajele cu memoria formei au o combinație unică de proprietăți, care combină
biocompatibilitatea, biofuncționalitatea și superelasticitatea.

Introducerea acestor noi așa-numite biomateriale „inteligente”, în domeniile

medicinii, și în ortopedie în special, a adus noi soluții pentru tratamentul osteosintezei.
Principiul acestor aliaje se bazează pe transformarea fazelor la temperatură scăzută (39°).

Extinderea tehnicilor bazate pe aliaje cu memoria formei, la alte domenii ale

medicinii, oferă soluții eficiente și rezultate spectaculoase, în particular pentru chirurgia
dentară, chirurgia cardiovasculară, chirurgia cranofacială, endochirurgie și ginecologie.

Aliajele cu memoria formei regrupeaza o mulțime de aliaje metalice, cu proprietăți

diferite:

- Superelasticitate: aliajul este capabil să deformeze o mare cantitate (până la 10%), într-un
mod reversibil sub efectul unei tensiuni;

- Efectul memoriei cu sens unic: aliajul se poate recupera prin încălzirea formei inițiale,
după o deformare mecanică;
- Efectul memoriei cu două sensuri: aliajul este capabil după „educare” să aibă două poziții
stabile, una deasupra așa-numitei temperaturi critice și cealaltă mai jos;

- Efectul cauciucului: aliajul (în formă martensitică) supus deformării, păstrează o deformare
reziduală; dacă materialul este din nou sub tensiune și apoi descărcat, această deformare
reziduală crește;

- Efectul de amortizare: aliajul este capabil să amortizeze șocurile sau să atenueze vibrațiile
mecanice. De fapt, superelasticitatea sau chiar pur și simplu elasticitatea fazei martensitice,
prezintă un fenomen de hysteresis, care determină disiparea energiei.
 2. Biomateriale anorganice nemetalice

2.1. Bioceramice
Bioceramicele recunoscute drept „tehnici vechi” apar sub diferite forme:

- sub formă de oxizi: oxid de aluminiu Al2O3, oxid de zirconiu ZrO2, SiO2;

- sub formă de carburi: carbură de siliciu SiC;

- sub formă de nitruri, boruri si fluoruri.

 Aceste materiale sunt utilizate în foarte multe domenii: aerospațiale,
microelectronică, motor cu turbină, valve cardiace, proteze articulare.

Aceste ceramice de nouă generație sunt o clasă de materiale cu proprietăți

remarcabile: rezistență bună la coroziune, rezistență ridicată la uzură și frecare și
rezistență mecanică bună la compresiune.

Multe ceramice cu texturi foarte variate și biocompatibile fac ca acesti produsi

să fie folositi din ce în ce mai mult în aplicațiile medicale și în special în ortopedie.

2.2. Biosticle

Biosticla 45S5 este un material bioactive, care permite osteointegrarea și

osteoconductia. Este biocompatibil, 100% sintetic și complet bioabsorbil. Cu toate
acestea, în ciuda numeroaselor proprietăți ale acestui material, limitele tehnologice sunt
identificabile și în special în ceea ce privește fragilitatea sa.

Pentru a elimina blocajul tehnologic, tendința este de a asocia o fază de

polimer resorbabil cu o fază minerală. Prin urmare, acest material poate fi considerat ca o
alternativă foarte promițătoare la înlocuitorii osoși utilizați în prezent în ortopedie.
 2.3. Colagenul
Colagenul este o glicoproteină fibroasă, al cărei rol poate fi comparat cu o
armatură. Este cea mai abundentă proteină a organismului. El este secretat de celulele
țesutului conjunctiv.

Spre deosebire de elastină, prezentă și în țesutul conjunctiv, colagenul este

inextensibil și rezistă la tracțiune. Este format din diferite tipuri, în funcție de locația lor. El
este esențial, în special pentru procesele de vindecare.

Este compus din trei lanțuri polipeptidice asociate. Aceste trei lanțuri pot fi
combinate în moduri diferite. Fiecare tip de colagen are propria structură și se găsește în
anumite organe. De exemplu, colagenul de tip I este implicat în formarea pielii,
tendoanelor, oaselor și corneei, în timp ce colagenul de tip III se găsește în sistemul
cardiovascular.
 3. Polimeri sintetici

Polimerii, mai frecvent cunoscuți ca materiale plastice, au devenit din ce în ce mai

importanți în ultimii ani.

Acest fenomen este foarte remarcabil pentru multe obiecte din viața de zi cu zi,
dar și în domeniul medical, unde numeroase implanturi sunt realizate din materiale care fac
parte din marea familie de polimeri.

Aplicatii:

- în odontologie: dinți, materiale de obturare;

- domeniu cardiovascular: inima artificială, vase;

- chirurgie estetică: piele artificială;

- ortopedie: implanturi osteoarticulare și ligamente artificiale.

Cei mai cunoscuți polimeri sunt polietilenele, rășinile acrilice, polimerii

biodegradabili și silicoane.
 4. Compozite biomedicale

Evoluțiile recente ale materialelor compozite pentru nevoile industriei aeronautice și

spațiale au condus la dezvoltarea carbonului-carbonului și a carbonului-ceramice, ale căror
proprietăți s-au dovedit a fi apropiate de optimul căutat pentru biomateriale, care constituie
protezele chirurgicale.

Aceste biomateriale combină calitățile biologice ale procesului de depunere chimica

in faza de vapori ai matricei și calitățile biomecanice ale armăturilor fibroase ale compozitelor,
formând "compozitele de carbon pirolitic".

Noile familii de compozite carbon-ceramice sub formă de armături de carbon și

matrice SiC în faza de vapori, au fost dezvoltate în ultimii ani pentru crearea de valve pentru
pompe cardiace artificiale și de material de osteosinteza de generatie noua.
 5. Biomateriale de origine biologica

Structura macroporosă a unui înlocuitor osos permite colonizarea oaselor și neo

vascularizarea pana în inima biomaterialului. Cu toate acestea, procentul de macroporozitate
are o influență semnificativă asupra rezistenței mecanice, care scade atunci cand
macroporozitatea creste.

În zilele noastre, materialele de origine biologică și sintetică sunt din ce în ce mai

utilizate în chirurgia traumatologică sau ortopedică. Aceste materiale biocompatibile,
denumite și biomateriale, sunt similare cu țesutul viu și pot acționa ca un promotor al
regenerarii osoase, evitând totodată riscul transmiterii infecțioase.

5.1. Biomateriale de origine animala

Biomateriale de origine animală pot fi găsite in:

- derivați ai țesuturilor dure și moi ale mamiferelor: fildeș, dinte, os, cartilaj, colagen
- derivați din lichide biologice: fibrinogeni și fibrină, acid hialuronic
- derivați din ouăle păsărilor: coji de ouă (găină, struț)
- derivați din moluște: nacru (stridie)
- derivați din carapacele de crustacee și cuticule de insecte: chitină
- derivați din secrețiile arahnidelor: mătase de păianjen
- derivați din madreporari: coral
 Nacru Coral rosu

5.2. Biomateriale de origine vegetala

Printre biomaterialele de origine vegetală se numără:

- copaci europeni (mesteacăn, stejar) și africani (abanos verde);
- ierburi de arbori asiatici (bambus);
- scheleturi calcifiate de alge roșii (Corallina officinalis);
- derivați din pereții celulari (celuloză);
- plante alfa și agavă.
 Alfa Agave

6. Nanobiomateriale

Nanomaterialele constituie un domeniu de cercetare și dezvoltare care implică

utilizarea proceselor care permit structurarea materiei la nivel atomic, molecular sau
supramolecular, la scări caracteristice de la 1 la 100 nanometri (nm). Se pot observa
comportamente noi ale materiei, datorită preponderenței legilor fizicii cuantice.
Un nanomaterial este definit ca un solid, care prezintă cel puţin una din dimensiuni
mai mică de 100 nm. Există trei familii principale de nanomateriale:
- nano-obiecte: nanoparticule, nanofibre;
- materiale nanostructurate in suprafață;
- materiale nanostructurate în volum.
 Fiecare clasă de biomateriale are avantajele şi dezavantajele ei, dar trebuie
ales un material compatibil şi apt pentru a îndeplini anumite funcţii impuse.

Clasa de
Avantaje Dezavantaje
biomateriale

• Rezistenţă la tracţiune
• Rezistenţă la uzură • Lipsa unei compatibilităţi complete cu
• Duritate mediul fiziologic
Metalice • Rigiditate • Nepotrivirea proprietăţilor mecanice cu
• Rezistenţă la şoc proprietăţile sistemului locomotor
• Rezistenţă la torsiune • Susceptibilitate la coroziune sub tensiune
• Elasticitate

• Lipsa unei bune rezistenţe la întindere, la

• Compatibile cu sistemul osos
şoc şi la torsiune
• Rezistenţă la coroziune
Ceramice • Dificil de fabricat în forme complicate
• Rezistenţă la compresiune
• Lipsa rezilienţei
• Rezistenţă la uzură
• Sensibilitate la fisurare

• Rezilienţă bună
• Rezistenţă la tracţiune şi la îndoire slabă
• Uşor de fabricat în forme
Polimerice • Rată de fluaj mare
complicate
• Deformabil în timp
• Elasticitate

• Compatibilitate cu sistemele umane

• Lipsa rezilienţei
• Bune proprietăţi mecanice
Compozite • Dificil de fabricat
• Uşor de modelat
• Rezistenţă la uzură
Intrebari:
1. Care sunt clasele de biomateriale?
2. De ce este folosit otelul pentru implanturi chirurgicale temporare?
3. Care forma de Cr este mai toxica?
4. Dati exemple de substante inerte.
5. Enumerati cateva proprietati ale aliajelor cu memoria formei.
6. Enumerati caracteristi ale colagenului.
7. Unde pot fi gasite biomaterialele de origine animala?
8. Definiti un nanobiomaterial.