Bazele Teoretice Ale PSIHOMETRIEI Cursul Sem I TOT

BAZELE TEORETICE ALE PSIHOMETRIEI
PSIHOMETRIE. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Psihometria se foloseste tot mai rar pentru a desemna un cadru conceptual şi metodologic
care are o istorie solidară cu psihologia însăşi. Acest termen desemnează totalitatea principiilor,
metodelor şi tehnicilor consacrate măsurării caracteristicilor psihocomportamentale.
Psyche şi metro accentuează ideea de măsurătoare ca o modalitate de cunoaştere a
diferenţelor dintre oameni (de natură psihocomportamentală), în contrast cu alte modalităţi de
abordare a personalităţii care nu pun accent pe măsurători sau chiar le ignoră.
Paradigma măsurătorii caracteristicilor psihocomportamentale a spus-o Thorndike în
următoarea frază: ,,Dacă ceva există, atunci există într-o anumită cantitate şi atunci poate fi
măsurat acel ceva.”
În 1890 revista The Mind a lui R. B. Catell publica articolul The mental tests and
measurement. Catell este considerat, de către unii, a fi unul din părintele măsurătorii.
În sec. al XIX-lea Sir Francis Galton a făcut cele mai vaste măsurători ale caracterelor
psihice. El a pus alături de ştiinţă (fizică, chimie, etc.), măsurătorile unor caractere umane (legea
numerelor mari). Considerate şi caractere psihice tind să se supună unor legi matematice.
Echivalentul termenului de ,,psihometrie” a fost înlocuit cu cel de ,,testare psihologică”.
Testarea psihologică punând accent pe test ca principal instrument de măsură în psihologie, acoperă
o arie teoretico-metodologică mai largă decât termenul de ,,psihometrie” (”psihometria” este specie
în raport cu genul ”testare”)..
Criticii orientării psihometriei în cunoaşterea persoanei invocă următoarele argumente:
- nu este adevărat că .psihologia nu ar putea deveni stiinta fara sa experimenteze
masuratorile deoarece şi alte ştiinţe au făcut aceasta (ex: astronomia, unde nu se pot efectua
masuratori, totusi astronomia este o stiinta).
- caracterul ei unic, individualitatea, nu poate fi surprinsă decat cu subiectivitatea însăşi.
Dostoievski foloseste in scrierile sale aceleasi procedee ca si psihologia: observatie, introspectie.
Pana la un punct, arta si stiinta se suprapun dar se despart la un moment dat. Ceea ce desparte in
mod transant cunoasterea de arta e replicabilitatea (repetarea experientei de catre alti evaluatori
folosind aceleasi procedee). Emotiile, trairile nu pot fi reproduse. Ceea ce a simtit Dostoievski nu
poate fi replicat(simtit) de altcineva(demers ideografic). De aceea emotiile sunt subiective. Cand o
experienta poate fi replicata, aceasta tinde spre obiectivitate. Obiectivitatea in stiinta se refera la
modalitatea de a obtine fapte, experiente, cunostinte la care au acces si alti oameni de stiinta.
MĂSURĂTOAREA ÎN PSIHOLOGIE ŞI CONDIŢIILE EI PSIHOMETRICE

(METROLOGICE)
A măsura însemnă a aloca (a ataşa) numere nivelurilor de manifestare a unor evenimente sau
fenomene potrivit unor regului clar definite.
Măsurătoarea în psihologie are o serie de specificităţi şi limite ce impun psihologului
restricţii în tratarea cu aparatul matematic a rezultatelor măsurătorii.
1
1. Prima dificultate ar fi aceea că în psihologie lipsesc unităţile de măsură: metrul,

kilogramul şi numeroase unităţi de măsură pe care fizica, chimia, etc. le-au folosit. Atâta timp cât
nu există o unitate de măsură, caracteristicile psihocomportamentale nu pot fi comparate între ele
nici cu privire la intensitatea dezvoltării lor, nici cu privire la alte caracteristici.
2. A doua dificultate (din lipsa unităţilor de măsură) este dificultatea unor prelucrări
matematice a datelor primare. Allport spune, de exemplu ca personalitatea nu este un punct de
intersecţie al unor serii cantitative”.
Cu toate acestea, masuratorile in psihologie au o ratiune. Importanţa rezultatelor
măsurătorilor constă în faptul că putem cunoaşte mai profund un fenomen psihic, daca cunoastem
ce are mai stabil, mai constant, adică îl putem cunoaşte sub aspectul manifestărilor sale, daca
acestea se supun legitatii. Numai pe această bază putem face predicţii.
Cunoasterea concretului in ce are el caracteristic (manifestabil) nu e posibila daca nu tintesc
legea (ceea ce e general valabil pentru toti) si abia apoi se poate reintoarce (reduce) la particular,
individual, specific.
Tratarea matematică este importantă pentru cunoaşterea persoanei, din perspectivă
psihometrică, deoarece lejeritatea operaţiilor matematice şi a proprietăţilor acestora se transferă
asupra datelor măsurate, obligându-le să se conformeze unor patternuri generale.
3. Lipsa unui reper „0” cu sens al instrumentelor de masurare.
Ex: Dacă măsurăm inteligenţa cu nota ,,zero”, nota ,,zero” nu are sens, aşa cum în fizică
există un ,,zero” absolut pentru temperatură, greutate, etc. Excepţie fac situaţiile când potrivit unei
anumite convenţii poate fi construit un astfel de reper. Cel mai adesea măsurătorile în psihologie iau
forma unor scale, iar acest ,,zero” vizează aceste scale. (Ex. Daca se ia in discutie satisfactia in
relatia cu salariul primit, ,,0” pe aceasta scala ar putea reprezenta o indiferenta totala (lipsa totala a
unei manifestari) in timp ce „5” ar reprezenta satisfactia deplina.
4. Măsurătorile în psihologie vizează aspecte ale funcţionării psihice, pe care le accesează
într-un mod indirect, fiind exercitate asupra manifestărilor exterioare, comportamentale.
Măsurătorile în psihologie folosesc aceste scări fie că evaluăm atitudini, manifestări ale unui
comportament impregnat de motive, trebuinţe, aptitudini, etc.
În psihologia clinică dacă vrem să evaluăm anormalitatea unei persoane, plasăm în centru
normalitatea, iar deplasarea spre stânga sau spre dreapta sunt conduitele care se depărtează de
normal, adica anormalitatea.
SCALE DE MĂSURARE UTILIZATE ÎN PSIHOLOGIE

(TIPURI DE MĂSURĂTORI UTILIZATE ÎN PSIHOLOGIE)
Orice masurare face apel la o scala de masurare. Aceasta scala este implicita.
De ex: Matricile progresive Raven. Pe fiecare pagină a testului Raven sunt elemente grafice
din care lipseşte o anumită structură, care trebuie completată. Subiectul când răspunde la o astfel de
problemă apelează la o asemenea scală cand evalueaza care din cele 6-8 piese se potriveste in
plansa respectiva. La fel procedeaza si evaluatorul cand administrează testul pe 10 - 15 persoane, el
ierarhizează subiecţii în funcţie de răspunsurile pe care le dau aceştia.
Stevens (1946) ocupându-se de măsurătorile din psihologie, a fost primul care le-a
sistematizat în funcţie de proprietăţile acestora. În funcţie de aceste proprietăţi Scalele se clasifică în
:
2
- scală nominală;
- scală ordinală;
- scală cu intervale egale;
- scala raport (ratio).
1. Scala nominală – cuprinde măsurători care au ca finalitate clasificarea persoanelor
evaluate, în categorii, cum ar fi de ex. clasificarea în tipuri temperamentale. Alocam niste valori
conform unor reguli clare, explicite, rezultatelor masuratorilor obtinute. Astfel de numerotări se fac
şi în cercetare şi în psihodiagnostic. Toate clasificările din psihodiagnostic se bazează pe această
măsurare elementară. În această măsurătoare reperul (valoarea) ,,0” nu are sens. Această scală nu
are proprietate de rang în sensul că, indivizii clasificaţi nu sunt ierarhizaţi din punct de vedere al
insusirii care i-a repartizat in categoria respectiva.
Acestei scale de măsurare îi lipseşte şi proprietatea intervalelor de distantare. D.p.d.v. al
acestei proprietăţi indivizii nu sunt egal distanţaţi d.p.d.v. al însuşirii pe baza careia au fost
clasificati.
2. Scala ordinală – cuprinde acele tipuri de măsurători care permit ierarhizarea pe un
continuum al indivizilor d.p.d.v. al însuşirii evaluate. Pe astfel de scală putem înşira indivizii de la
cea mai înaltă performanţă până la cea mai scăzută performanţă.
De ex., la testul de viziune spatiala, unde subiectii trebuie sa identifice cate cuburi sunt in
gramezile de cuburi, cea mai inalta performanta poate fi numarul total de cuburi din gramada, de ex
15, in timp ce alt individ poate indentifica doar 7 cuburi in aceeasi gramada.
Acest tip de scală are următoarele proprietăţi:
- proprietatea egalităţii - în sensul că doi indivizi cu acelaşi scor vor întruni acelaşi nivel al
caracteristicii măsurate.
Potrivit teoriei răspunsului la item (TRI), putem denumi caracteristica măsurată
drept ,,trăsătură latentă” şi o putem considera determinantul intern al comportamentului de
răspuns, care se va obiectiva în soluţia dată de subiectul evaluat la o problemă. Probabilitatea ca un
subiect să răspundă corect la un item este o funcţie directă de poziţia pe care individul o ocupă pe
scala continuumului sau scala trăsăturii latente.
- proprietatea ordinului de rang
* Lipseşte proprietatea intervalelor egale şi proprietatea raportului matematic( nu exista
posibilitatea ca impartind unul prin altul scorurile a doi subiecti sa putem utiliza rezultatul pentru a-i
caracteriza pe fiecare din ei).
3. Scara cu intervale egale – permite acel tip de măsurători în virtutea cărora indivizii cu
scoruri aflate la distanţe egale vor ocupa poziţii distanţate egal pe trăsătura latentă măsurată.
Scara cu intervale egale poate fi caracterizată prin:
- proprietatea egalităţii
- proprietatea ordinului de rang;
- proprietatea egalităţii intervalului.
4. Scala raport – este caracterizată prin însuşirea că fiind determinate două scoruri diferite,
raportul lor poate fi utilizat pentru a-i caracteriza pe fiecare dintre cei doi subiecţi. Aceasta este cea
mai complexă formă de măsurare, rezultatele ei fiind măsurate prin toate operaţiile aritmetice (+,-,
x, :).
În psihologie există puţine cazuri în care măsurătorile pot fi încadrate în categoria scale
raport. De cele mai multe ori măsurătorile în psihologie îmbracă forma scalelor nominale, ordinale
3
şi scalelor cu intervale egale. Printr-o serie de transformări succesive ale rezultatelor unor
măsurători, le putem face disponibile abordării matematice complexe.
Tipurile de scale enumerate mai sus şi proprietăţile lor constituie un serios avertisment.
Abordarea (prelucrarea) matematică a rezultatelor măsurătorilor se loveşte în psihologie de serioase
limite, dincolo de care nu mai putem ajunge la semnificaţiile psihologice reale.
PROPRIETĂŢILE PSIHOMETRICE ALE MĂSURĂTORILOR

ŞI INSTRUMENTELOR CU CARE SUNT EVALUATE ÎN PSIHOLOGIE
Întrucât instrumentul principal de măsurare în psihologie este testul, acestea vor fi discutate
in relationarea proprietatilor cu testul
Măsurătorile în general sunt caracterizate prin următoarele proprietăţi:

- fidelitate;
- validitate;
- sensibilitate
1. Fidelitatea(Reliability) – exprimă caraceristica măsurătorii de a fi obiectivă, adică

independentă de bunul plac al evaluatorului, întrucât prin replicare aceasta poate fi reprodusă.
Există două forme de fidelitate:
1. fidelitatea prin repetarea măsurătorii (test-retest);
2. fidelitatea prin consistenţa internă în timp.
3. fidelitatea formelor paralele
Fidelitatea, în general, nu este o proprietate cu valoare în sine, ci raţiunea ei de a fi rezidă în
faptul că reprezintă o condiţie a obiectivităţii măsurătorii, inclusiv a validităţii ei. Obiectivitatea,
fidelitatea măsurătorii este ameninţată tot timpul de sursele străine de variabilitate, de starea
persoanei careia i se face evaluarea.
• calitatea instructajului
• starea persoanei evaluate ( obosita, nemotivata, anxioasa )
• starea examinatorului
Fidelitatea unei măsurători este afectată de erorile întâmplătoare, pe de o parte, şi de eroarea
de măsurare (sistematizată) specifică testului, pe de altă parte. Calea pentru a contracara efectele
surselor străine de variaţie apărute în măsurătoare este creşterea consistenţei măsurătorii
experimentului respectiv.
Consistenţa internă exprimă gradul în care elementele constitutive ale unui
instrument (itemi, subtest, etc.) concură semnifcativ la producerea rezultatului măsurat.
În cazul unui test, consistenţa internă se exprimă prin concordanţa între item şi întregul test,
sau între anumite fracţiuni ale testului ( itemi pari si itemi impari ).
3. A treia formă de fidelitate este fidelitatea formelor paralele.
Toate testele care se respectă au forme paralele(replica in oglinda a unui test pentru a
elimina efectul de facilitare). Testul paralel produce o măsurătoare obiectivă indiferent dacă
individul a mai parcurs o situaţie de testare. Testele de aptitudini, de ex., au forme paralele.
Relaţia dintre fidelitatea şi validitatea măsurătorii
4
Pentru o măsurătoare validă este necesar ca instrumentul ce o realizează să fie cât mai înalt
consistent . Validitatea măsurătorii este condiţionată de fidelitatea sa.
Acest principiu este cu valabilitate moderată în sensul că o măsurătoare foarte fidelă nu
furnizează automat şi validitatea necesara unei măsurători. De ex: Un test realizat pe calculator
poate să determine timpi de reacţie medii foarte apropiaţi la diverşi indivizi. Nu orice colecţie de
sarcini, automat reprezintă şi o măsurătoare obiectivă.
În anumite limite fidelitatea este într-o relaţie inversă cu validitatea(Cattell, 1970). Cu cât un
test este mai consistent intern ( elementele sale constitutive – itemi, subteste – coreleaza mai mult
intre ele), cu atat tind să coreleze mai înalt între ele, cu atît ele tind să coreleze mai slab cu un alt
test - De ex. dacă un test de inteligenţă este utilizat în predicţia reuşitei şcolare, cu cât acest test are
o fidelitate mai înaltă (elementele sale adică itemii săi corelează mai înalt între ei) cu atât corelaţia
testului respectiv cu media generală la scoală va fi mai redusă.
2. Validitatea măsurătorilor şi a instrumentelor psihometrice.

Validitatea reprezintă proprietatea testului psihologic de a măsura ceea ce se intenţionează a
măsura cu acel instrument. Există următoarele tipuri de validitate:
1. Validitate de criteriu. Aceasta este de 2 tipuri: concurentă şi predictivă.
2. Validitate de conţinut
3. Validitate de construct (teoretică)
4. Alte tipuri de validitate: validitate de faţadă, incrementală, convergentă,
divergentă, sintetică, factorială, diferenţială.
În literatura de specialitate sunt teoretizate mai multe tipuri de validităţi, deoarece asigurarea
obiectivităţii măsurătorii psihologice, datorită unei limitări financiare sau care ţin de resurse umane
şi logistice, nu pot fi întreprinse cercetări care să furnizeze doar validitatea de criteriu sau validitatea
de conţinut.
1. Validitatea de criteriu – este acel tip de validitate obţinut pe cale statistică prin
confruntarea performanţelor la test cu performanţele reale pe care şi le propune să le prevadă.
Validitatea de criteriu se referă la calitatea testului de a previziona (diagnostica) determinanţi interni
ai unei reuşite în activitatea şcolară care urmează a se produce. Prin criteriu înţelegem o măsură a
cât de bun eşti într-o anumită activitate. Un test nu are sens să fie utilizat dacă el nu covariază cu
performanţa reală pe care urmează să o prevadă. Validitatea de criteriu este exprimată printr-un
coeficient de corelatie între 0 şi 1, niciodată 0 şi niciodată 1, coeficient de corelatie peste 0.5 e bine.
pe esantionul normativ se aplica testul, se detemina apoi performanta reala, apoi corelam cele 2
variabile si se obtine…
- validitatea de criteriu concurenta – interval de timp 0
-validitatea de criteriu predictiva – interval de timp mare ( luni, ani )
2. Validitatea concurentă - poate fi determinată prin corelarea noului instrument cu altul

consacrat. În testarea aptitudinilor intelectuale şi în testarea caracteristicilor de personalitate se
folosesc câteva teste:
În domeniul inteligenţei se folosesc scările de inteligenţă WESCHLER şi scara Stanfort
Binet.
În domeniul personalităţii există testele de personalitate: MMPI, CPI, NEO PI-R, MBTI.
5
O valoare de 0,75 reprezintă pragul cel mai înalt al unei validităţi concurente care poate
obţinut în practică.
3. Validitatea predictivă.
Dificultăţi:
- testul psihologic nu are nici o valoare dacă nu este confruntat cu criteriul;
- în realitate este foarte dificil să identificăm criteriul obiectiv al performanţei( in soc mod
sint numeroase activitile de grup);
- criteriul prin care testele sunt confruntate trebuie să satisfacă cerinţele psihometrice
(validitatea şi fidelitatea, sensibilitatea).
4. Validitatea de conţinut – exprimă calitatea instrumentului de testare, de a reprezenta prin
unităţile sale constitutive (itemii) toate categoriile de comportament specifice criteriului măsurat.
(Ex: la un test de inteligenţă itemii trebuie să fie reprezentativi pentru toate tipurile fer conduite
inteligente.)
Validitatea de conţinut este strâns legată de fidelitatea testului. Testul este fidel dacă are cel
puţin 10 itemi, deci validitatea de conţinut este asigurată dacă cel puţin 10 itemi acoperă toate
tipurile de comportament specifice comportamentului măsurat. Itemii sunt stabiliti cu ajutorul
specialistilor
5. Validitatea de construct (teoretică) – exprimă gradul în care un test constituie prin itemii
săi materializări ale conceptelor teoriei, care descriu şi explică atributul psihocomportamental
măsurat (testul pt anxietate masoara conceptele anxietatii).
* Validitatea teoretică şi validitatea concurentă pot fi determinate şi pe cale statistică prin
corelarea noului test cu instrumentul deja consacrat.
6. Validitatea de faţadă – reprezintă gradul in care un anumit instrument psihometric
furnizează persoanelor testate un aşa-zis sentiment de validitate subiectivă, adică un sentiment de
încredere că testul măsoară ceea ce şi-a propus să măsoare. Aspectul derizoriu al validităţii
subiective este efectul Barnum. Efectul Barnum reprezintă căderea în derizoriu a validităţii
subiective. Un test trebuie să aibă validitate de faţadă, deoarece acesta motivează persoanele să dea
maximum de eficienţă la test. Există o relaţie inversă între validitatea de faţadă şi invizibilitatea
itemilor. Caracteristica invizibilităţii itemilor este aceea de a nu putea fi ghicit aspectul
psihocomportamental ţintuit.
6. Validitatea incrementală. Cel mai adesea testarea psihologică a unei aptitudini sau
caracteristici nu se limitează doar la un singur instrument, ci se realizaează cu ajutorul unei baterii
de teste. Bateria de teste este un structură de predictori caracterizată printr-o corelaţie înaltă a
fiecărui test cu criteriul estimat şi printr-o slabă corelaţi existentă între testele bateriei. Validitatea
incrementală este validitatea unui test care corelează slab cu criteriul, dar corelează slab sau deloc
cu celelalte teste din baterie.
7. Validitatăţile convergenta şi divergenta –exprimă însuşirea instrumentelor de a fi valide,
fie pe o partiţie a populaţiei ţintă, (de ex. testul este valid pe o populaţie din Dobrogea), fie pe un
eşantion care conţine reprezentanţi din afara populaţiei ţintă. Validitatăţile convergente şi
divergente sunt în relaţie de restrângere şi largire a validităţii.
8. Validitatea sintetică – este întâlnită în special în testele utilizate în sfera ocupaţională.
Validitatea sintetică este o validitate de criteriu care este obţinută prin recrutarea în eşantionul
6
normativ a unor subiecţi, alţii decât reprezentanţii populaţiei ţintă, a căror activitate profesională are
unele asemănări cu profesia al cărui succes urmează să fie prognozat de test sau de bateria de teste.
9. Validitatea factorială – este exprimată printr-un indice care exprimă gradul de covariere
al testului cu factorul în care este saturat. Analiza factorială este o metodă prin care corelaţiile între
teste şi între teste şi criteriu sunt determinate să se grupeze în jurul unor semnificaţii pe care le
numim factori. Fiecare dintre testele introduse în analiza factorială va întruni o saturaţie diferită prin
factorul pus în evidenţă. Această saturaţie reprezintă validitatea factorială.
10. Validitatea diferenţială – reprezintă măsura în care un test poate să diferenţieze anumite
grupuri ocupaţionale, clinice, educaţionale.
Sensibilitatea măsurătorilor şi a instrumentului se mai numeşte putere discriminativă).

Puterea discriminativă reprezintă acea proprietate a instrumentului de a diferenţia indivizii cu
poziţii apropiate pe scara trăsăturii latente, furnizând scoruri diferite. Sensibilitatea unui instrument
reprezintă gradul lui de precizie.
Eroarea standard a măsurătorii
Datorită surselor străine de variaţie niciodată o măsurătoare efectuată asupra unei
caracteristici psihometrice nu va exprima poziţia adevărată ocupată de individul evaluat pe scala
trăsăturii latente. De aceea psihologii operează cu măsura adevărată a performanţei, diferită de
măsura comună.
notiunea de probabilitate de raspuns, mai mare sau mai mica
- sa presupunem ca am putea evalua aceeasi persoana de 100 de ori => o colectie de
masuratori ( care daca nu ar fi influentata s-ar distribuii dupa curba lui Gauss)
- nota adevarata – tine cont de medie si de abaterea standard
Curs 2 1.11.2008
(Rezumat din cursul precedent)
Stevens a incercat sa sistematizeze masuratorile in psihologie. A introdus scalele (nominala,

ordinala, cu intervale, raport – a NU se confunda cu scalele Likert, Guttman, etc).
Erori de masurare in psihologie
1. Sistematice – nu influenteaza rezultatele masuratorilor
2. Intamplatoare – trebuie eliminate pt ca acestea influenteaza acuratetea masuratorilor
si a rezultatelor obtinute
Eroarea de masurare reprezinta diferenta intre scorul adevarat si cel masurat la un test.
Cu cat un instrument (test, chestionar) are mai multi itemi, cu atat masuratoarea este mai
fidela, mai exacta.
Caracteristicile scalelor
1. Egalitatea
2. Ordinea de rang
3. Intervale egale
4. Raporturi matematice intre masuratori
7
Principala deficienta cu care se confrunta masuratorile psihologice o reprezinta

probabilitatea unor erori de masurare ce pot fi clasificate in erori sistematice fie in erori
intamplatoare.
Constructia testelor psihologice ca si exigenta masuratorilor in psihologie au de luptat
impotriva erorilor intamplatoare. Cauza acestor eori poate fi: subiectul testat, situatia de fapt in care
se aplica testul, instrumentul, examinatorul.
Din punct de vedere constructiv, eroarea reprezinta esecul testului de a reprezenta prin
totalitatea itemilor sai o extractie inalt reprezentativa a universului itemilor destinati sa masoare
aceeasi caracteristica comportamentala.
Din punct de vedere teoretic e posibil sa ne imaginam ca orice caracteristica
comportamentala poate fi masurata (tintita) de un numar infinit de itemi.
Esantionarea acestui univers nu poate fi niciodata realizata intr-un mod perfect, totdeauna
existand posibilitatea ca in structura unui test sa existe si itemi mai putin reprezentativi. Problema
erorii de masurare e abordata in psihologia contemporana din 2 mari perspective:
1. Modelul clasic al erorii de masurare (clasic model of testing)
2. Teoria raspunsurilor la itemi (IRT)
Modelul clasic al erorii de masurare
Acest model opereaza cu notiunile de scor adevarat (real) si scor factual. Diferenta dintre
scorul real si cel factual reprezinta eroarea de masurare.
Alt concept este eroarea standard al masuratorii. Aceasta ne permite sa aproximam in
termeni de probabilitate intervalul in care se va situa scorul adevarat pe baza mediei si a abaterii
standard.
Exemplu: Daca un individ ar putea fi masurat de 100 de ori, neexistand “sansa” ca
rezultatele sa fie contaminate, ar rezulta o colectie de 100 de scoruri, ca si cum ar fi obtinute de la
100 de indivizi. Daca se distribuie dupa curba normala, aceste scoruri ar trebui sa aiba o medie catre
care tind (se ingramadesc) cele mai multe dintre ele. Potrivit exigentelor statistice, am putea spune
ca orice valoare de sub curba de distributie cu o probabilitate de 68% se situeaza in intervalul
( media ± σ ) ; orice valoare de sub curba de distributie cu o probabilitate de 95% se situeaza in
intervalul ( media ± 2σ ); orice valoare de sub curba de distributie cu o probabilitate de 99,98% se
situeaza in intervalul ( media ± 3σ ).
Este posibil sa determinam scorul adevarat al unui individ pe baza scorului sau actual daca
am avea abaterea standard (σ) a imprastierii scorurilor individuale in jurul mediei si media acestei
distibutii. Se poate insa proceda la randomizarea unui nr de 100 de scoruri ale unui numar infinit de
indivizi avand sansa ca prin randomizare sa fie continute si cele mai reprezentative scoruri ale
individului testat.
Eroarea standard a masuratorii (Esm) poate fi definita ca fiind produsul dintre abaterea
standard dintre scorurile la testul respectiv obtinuta la esantionul normativ, inmultita cu radical din
(1- coeficientul de fidelitate al testului). Eroarea standard a masuratorii va fi cu atata mai mica cu
cat fidelitatea testului este mai mare. Cunoscand Esm putem sa determinam in termeni de
probabilitate intervalul in care se va situa scorul adevarat al individului, tinand cont de scorul
actual, de medie si de abaterea standard (σ). Media si abaterea standard sunt indicii distributiei
scorurilor la test obtinute in cadrul esantionului normativ.
8
Esantionul normativ reprezinta grupul de subiecti care a stat la baza cercetarilor

preliminare a elaboraii testului sau reviziei sale. Se numeste normativ pt ca pe scorurile obtinute la
acest grup se realizeaza normele testului (etaloanele) si nu numai.
In teoria raspunsurilor la itemi (IRT) echivalentul acestei notinui e aceea de esantion de
calibrare (scorurile obtinute in cadrul acestui grup stau la baza selectiei itemilor cei mai
reprezentativi pentru masurarea caracteristicilor psihocomportamentale tinta).
Paul Klein (Psychological testing) premizeaza urmatoarele repere privitoare la relatia dintre
numarul de itemi ai unui test si Esm. Daca pentru 10 itemi exista probabilitatea obtinerii unei Esm
de 0,02, dublarea numarului de itemi (20) va duce la injumatatirea Esm (0,01), iar pentru un numar
de 30 itemi Esm va avea valoarea de 0,007.
Aceste Esm decurg in mod logic dintr-o suita de formule prin care sunt puse in relatie
eroarea standard a masuratorii, fidelitatea testului, corelatia medie a itemilor cu scorul general
obtinut la test. Daca universul itemilor posibili destinati sa masoare o caracterstica este infinit, am
obtine o infinitate de corelatii. Din corelatia medie a acestora ar rezulta o corelatie adevarata.
Precizia masuratorii (reliabilitatea) este o functie de numarul de itemi existenti intr-un test.
Modelul clasic al erorii in masuratoare contine, tocmai in virtutea acestor consideratii, o serie de
limite care-l fac vulnerabil:
1. Scorul la test in afara de alte determinari depinde de esantionul normativ pe care au
fost construite normele (media, abaterea standard)
2. Scorul la test este o functie de calitatea itemilor.
Normalitatea (media) reprezinta un esec al naturii in a fi realizat.
Concluzia logica e ca alti itemi , alte grupaje de itemi (alte teste) extrase din universul
posibil al itemilor si testelor, va genera alte scoruri. Numai media acestor scoruri reprezinta
aproximarea scorului adevarat la teste.
Teoria raspunsurilor la itemi (IRT)
Teoria raspunsurilor la itemi este mai degraba o metoda utilizata in constructia testelor
psihologice. Aceasta metoda a fost elaborata cu scopul de a surmonta dificultatile pe care le contine
modelul clasic al erorii masurarii. IRT tinteste sa instrumenteze masuratori care sa fie putin
dependente fata de populatia itemilor cat si a indivizilor testati.
(metoda Monte Carlo pt alcatuirea unui esantion)
Ronald Fisher stabileste cat la sta din factorii intamplarii influnteaza rezultatele (in termeni
de probabilitate) si stabileste pragul de probabilitate α
95% pragul acceptat in psihologie – 5% exista sanse ca erorile sa fie datorate intamplarii.
Oricum am face esantionarea, totdeauna va fi o diferenta (eroare) fata de populatia din care a
fost extras esantionul.
Teoria raspunsurilor la itemi porneste de la supozitia pe care Thurstone a avansat-o in
secolul al XX-lea (1918): raspunsul pe care un individ il da la un item, e o functie probabilistica a
pozitiei pe care individul testat o ocupa pe asa zisa trasatura latenta, respectiv pe continuumul care
se intinde de la -∞ la +∞ al oricarei caracteristici psihofiziologice.
In modelul IRT, aceasta asertiune e preprezentata intr-un sistem ortogonal unde pe ordonata
este trasatura latenta (θ) iar pe abscisa este probabilitatea ca la un item anume un individ sa
raspunda corect Pθ.
9
Presupunem ca la acelasi item raspunde o infinitate de indivizi (populatia ideala). Toti acesti
indivizi vor ocupa diverse pozitii pe axa trasaturii latente de la -∞ la +∞. In virtutea acestor pozitii,
indivizii vor intruni probabilitati diferite de a raspunde corect la acesti itemi. Daca vom uni fiecare
pozitie de pe trasatura latenta cu fiecare probabilitate corespondenta, vom obtine un numar infinit
de puncte in suprafata delimitata de cele 2 axe ortogonale.
Presupunem ca itemul e valid si presupunem ca el e suficient de sensibil (discrminativ)
exista posibilitatea ca punctele rezultate sa se grupeze in virtutea unei legi de distributie, a unei
functii matematice ca carei reprezentare grafica are forma unui S.
Am putea reprezenta in mod conventional in unitati σ (abateri standard), situatie in care
toate cazurile se situeaza in intervalul (-3σ si +3σ).
Panta acestei curbe se afla

intr-o relatie directa cu
discriminabilitatea itemului. Un item
e discriminativ daca poate produce 2
scoruri diferite pentru 2 persoane
aflate f aproape pe scara trasaturii
latente. Un item foarte discriminativ
va avea o curba cu panta foarte
abrupta. In functie de o serie de
parametri, itemii obtin curbe
caracteristice diferite. Functie de
curba caracteristica a itemului,
constructorul testului ia decizia daca itemul va fi pastrat ca element constitutiv al testului. Cele 3
caracteristici in functie de care e evaluat itemul unui test, tinand cont de curba sa caracteristica,
sunt:
1. Puterea discriminativa
2. Dificultatea
3. Probabilitatea ca raspunsul corect sa fie dat prin ghicire (guessing)
Pentru obtinerea curbei caracteristice a unui item exista programe matematice speciale care
utilizeaza drept input scorurile obtinute la un item pe esantionul de calibrare. Aceste programe
implementeaza unul sau altul dintre modelele matematice initiate de diversi autori in scopul amintit.
Functie de numarul de caracteristici ale curbei studiate simultan, aceste modele pot fi unifactoriale,
bifactoriale sau trifacatoriale. Cel mai cunoscut model matematic e al lui Georg Rasch
(matematician danez, 1960). Acest model opereaza cu 1-2 parametri (ia in considerare fie doar
puterea disctriminativa a itemului fie si dificultatea acestuia). Daca opereaza cu 1 factor, formula
probabilitatii de a raspunde corect la un item este urmatoarea:
1 Pθ - probabilitatea ca un individ sa dea un raspuns corect la

Pθ = −1(θ − b )
1+ e item
e – constanta
b – dificultatea itemului
θ – nivelul de abilitate
10
Discriminabilitatea poate fi exprimat printr-un coeficient ∆ (coeficientul lui

Ferguson) cu valoarea de la 0 la 1. Acesta explica discriminabilitatea in teoria clasica.
∆=Pθ1- Pθ2.
E considerat a fi un item bun bun daca ∆ ≥ 0,9
In
cele 2 grafice (curbe caracteristice ale itemlilor) se observa o discriminabilitate mai mare a primului
item fata de al 2-lea. La acelasi grad de dificultate, diferenta performanta e mai mare in primul caz
comparativ cu cel de-al doilea.
In teoria clasica a erorii de masurare discriminabilitatea unui item e o functie de dificultate a
acesteia. Itemii foarte usori si foarte dificili nu discrimineaza indivizii. Solutia e sa alegem un item
care sa fie esuat de 50% dintre indivizi si trecut de 50% dintre indivizi.
Daca am combina procentul subiectilor care au reusit cu procentul celor care au esuat,
putem obtine urmatoarele variante:
10%+90% 60%+40%
20%+80% 70%+30%
30%+70% 80%+20%
40%+60% 90%+10%
50%+50%
Produsele acestor alternative ne vor furniza numere mai mici de 2500. Obtinem 2500 doar
cand 50% dintre indivizi raspund corect iar 50% esueaza. In teoria raspunsurilor la itemi pot fi
obtinute curbe caracteristice asemanatoare din punct de vedere al puterii de discriminare pentru
nivele diferite de dificultate.
Rezulta obtinerea unei independente a masuratorii de caracterul itemului sau a conditiilor de
masurare.
Situatia in care 3 curbe caracteristice ale itemilor care desi au aceeasi putere discriminativa,
au nivele diferite de dificultate.
11
Situatia in care 3 curbe caracteristice ale itemilor care desi au acelasi nivel de dificultate dar
au putere discriminativa diferita.
Principalele scale sau sisteme de masurare utilizate in psihologie
Scala Guttman
Scala Guttman aplicata la masurarea unei caracteristici psihocomportamentale implica

dispunerea sarcinilor in ordinea dificultatii acestora, astfel incat felul in care un subiect rezolva un
item, e prognostic atat pentru calitatea raspunsurilor la itemii urmatori cat si pt itemii trecuti. Faptul
ca a raspuns corect la un item poate fi prognostic pt itemii urmatori si diagnostic pentru itemii
trecuti in testele rapide (speey tests), testele individualizate (tailored tests) si testele moderatoare
(moderating tests).
Se presupune ca itemii unui test (ex matricile progresive Raven) sunt dispusi in ordinea
dificultatii lor, dificultate testata pe baza teoriei raspunsurilor la itemi. Difcultatea e o functie de 2
parametri: p (procentul celor care raspund corect) si q (procentul celor care esueaza). Despre un
12
individ caruia i se administreaza direct itemul 7, pe baza scarii lui Guttman am putea, in situatia in
care subiectul promoveaza acest item, sa apunem ca, cu o mare probabilitate a rezolvat si itemii
precedenti si ca exista o mare probabilitate sa rezolve si itemii urmatori. Daca a esuat itemul 7,
probabilitatea ca sa rezolve itemii urmatori este foarte scazuta.
Scala Guttman e frcvent utilizata in ordonarea itemilor in functie de dificultate (ex la bateria
de teste Wechsler).
La asa-zisul test de informatii compus din 30 de itemi, esuarea a 3 itemi consecutivi duce la
intreruperea testului in virtutea supozitiei implicite ca probabilitatea de a raspunde corect la ceilalti
itemi este foarte scazuta.
Performanta individului este apreciata pe baza numarului de itemi rezolvati corect pana la
itemii esuati. Itemul care in ordinea dificultatii desemneaza pragul functie de care sunt efectuate
prognosticuri favorabile sau nu, se numeste prag sau cut off point.
Tot din aceleasi considerente, subiectii care sunt normal dezvolati (care nu au probleme in
dezvoltarea psihica) nu sunt testati din acelasi punct cu cei care sunt pe nivel inferior de dezvoltare.
Se presupune ca probabilitatea de a raspunde corect la itemii anteriori este f mare. Daca de ex un
individ testat are 12 ani, el nu va fi testat pentru inventarul de capacitati de la inceput
(corespunzator varstelor mici) ci se va incepe testarea lui de la itemul 15 de ex.
Testele rapide (speey tests), testele individualizate (tailored tests) si testele moderatoare
(moderating tests) se folosesc in testarea capacitatilor.
Indicele de popularitate reprezinta gradul in care un individ se incadreaza in tipicul (pattern-
ul) grupului din care face parte.
Testele individualizate, speedy tests, sunt folosite foarte mult pe computer, unde sepoate
dface un dialog personalizat. Subiectul poate fi creditat (adice se presupune ca probabilitatea de a
raspunde corect la anumiti itemi, cu un grad de dificultate mai mici decat itemul de la care s-
ainnceput testarea, este foarte mare) si se poate trece peste itemii respectivi sau din contra, individul
poate fi adus la inceputul testului in functie de raspunsurile date.
Frecventa de fuziune caracteristica reprezinta punctul in care o lumina palpainda poate fi
preceputa ca o lumina continua. Pentru stabilirea punctului de fuziune, se creste sau se scade cu cate
un interval mic frecevnta de palpaire a luminii pentru a determina cat de aproape este punctul de
frecventa de fuziune caracteristica.
Pentru a determina cut off point, se pot folosi itemi diferiti functie de strategiile folosite de
subiect. De la cut off point incolo nu mai are rost sa se aplice itemii pentru ca sansele ca subiectul
testat sa le rezolve corect sunt foarte mici.
Mularea(croirea, tailoring) testului se face cat mai aproape de specificul personalitatii careia
i se aderseaza. Mularea (individualizarea) testelor se realizeaza cu ajutorul cu ajutorul ecuatiilor de
regresie.
Pragul sau cut off point ajuta foarte mult un psiholog clinician ca sa ia o decizie in
orientarea unui elev pentru a lua o decizie cu privire la optiunea unui liceu sau altul.
Sala Likert
Aceasta scala se foloseste pentru evaluarea atitudinilor si nu pentru masurarea capacitatilor

si reprezinta un continuum pe care sunt gradate 5, 7 9 sau chiar 11 gradatii. Unii specialisti sunt de
13
parere ca cea mai eficienta scala Likert este cea cu 5 gradatii, motivand ca atunci cand subiectii au
mai mult de 5 gradatii ca optiuni, vor fi tentati sa evite marginile si sa tinteasca mai mult mijlocul.
Altii sustin ca cea mai potrivita scala Likert este scala cu 7 gradatii(the big 7), aducand
argumentul ca suntem predestinati cu aceasta cifra ( ex numarul magic pentru memoria de scurta
durata este 7 ±2 itemi).
Altii propun ca sa se foloseasca doar capetele ca gradatii fixe si explicite, lasand la
latitudinea subiectului testat sa se pozitioneze pe scala acolo unde considera potrivit. Argumentul
adus in favoarea acestui tip de scala este ca nu exista certitudinea ca sunt intervale egale intre 2
gradatii consecutive si nici ca ar exista un raport matematic intre acestea.
Curs 12.12.2008
Administrarea testelor psihologice cu ajutorul computerului
Avantaje
1. Permite un inalt nivel de standardizare a sarcinilor continute in test. In general sunt

informatizate atat testele clasice (de tip creion/hartie) cat si teste noi special gandite sa fie
administrate pe computer.
2. Realizarea cu ajutorul computerului a unor tipuri de itemi care nu ar putea fi
administrati in forma clasica(creion/hartie) nici pe aparate. (ex itemi realizati in dinamica)
3. Anumite concepte, paradigme experimentale si psihodiagnostice pot fi transpuse pe
computer, fapt ce are costuri mult mai scazute.
4. Crearea unor banci de itemio in mod automat cu ajutorul unor programe specializate.
S-au realizat itemi din testele de aptitudini dar nu pentru testele de personalitate (din cauza
dificultatii legate de vocabular, semantica, etc).
Un generator de itemi presupune o banca de itemi pe care se fixeaza tipurile de
raspuns(Da/Nu/Nu stiu), numarul toal de itemi, tipurile de scari si urmand cateva modele (16PF, G-
Z, etc) generatorul poate realiza modalitati de scorare, aloca puncte, face etalonarea pentru fiecare
scala.
Dezavantaje
1. Transferul unui test clasic nu il scuteste pe constructorul de teste de procedura de

trecere a testului prin tot esafodajul constructiei oricarui test psihologic (analiza de itemi care
presupune renuntarea la unii itemi si reformularea altora, probabilitatea de ghicire, etalonarea
(tabelul de norme), ecuatii de regresie, studiul validitatii, etc). este necesar sa se parcurga toti acesti
pasi pentru ca noua varianta nu va fi nicodata identica cu proba clasica. Spre exemplu un test care
contine itemi cu culori, vor depinde de rezolutia si culorile computerului care s-ar putea sa nu poata
reproduce identic aceeasi culoare ca varianta clasica a testului. De asemenea, administrarea unui
test pe computer presupune utilizarea consolei (tastaturii), etc.
14
2. Cel mai mare dezavantaj al utilizarii computerului il [presupune caracterul artificial

al relatiei “examinatorului (care in acest caz este computerul) in raport cu persoana testata. O
comunicare cat mai eficienta intre examinator si cel examinat, ceea ce exprima dezideratul
psihologiei in general si al psihometriei in special, nu se mai poate realiza. Desi psihologul poate
observa examinatul in timp ce acesta parcurge testul administrat pe computer, totusi nu se
realizeaza acea “empatie” corespunzatoare.
3. Facilitarea dezvaluirii subiectivitatii celui testat, prin subiectivitatea evaluatorului
insusi, nu se poate realiza cu ajutorul computerului. La testele de inteligenta, utilizarea
computerului creste nivelul anxietatii - anxietatea de examen (test anxiety) – persoana se simte
amenintata de expunerea intimitatrii, de compararea cu altii, etc.
4. Informatizarea testelor psihologice nu exclude variatiile pe care le introduce hard
disk-ul in prezentarea stimulilor (marimea ecranului, rezolutia, luminozitatea, calitatea tubului sau a
cristalelor, etc)
In vol II al cartii lui Anastasi spune ca in domeniul testelor bazate pe creion/hartie intervin
variabile extrem de importante (claritatea caracterelor, ambianta in care se aplica testul, calitatea
mobilierului, luminoziotatea, etc) care influenteaza rezultatele testelor. S-au facut studii
comparative pentru fiecare din aceste variabile si s-au obtinut diferente semnificative.
Nu este suficient ca un test sa fie valid pentru ca masuratoarea facuta cu testul respectiv sa
ofere acea performanta reala; aceasta tine de calitatea itemului, calitatea materialului pe care sunt
aplicati itemii, ambianta, aspecte ce tin de psiholog (varsta, sex, grad de atractivitate, grad de
elocinta, etc). Aceste aspecte se pot interpune intre test si examinat si pot influenta rezultatul
testului si constituie eroarea de masurare.
Este o iluzie ca administrarea interactiva a unui test prezinta numai avantaje. Trecerea de la
iun item la altul este conditionata de rezolvarea itemului precedent. Administrarea computerizata
poate introduce erori din caua posibilitatilor limitate de a stabili echivalenta intre varianta clasica
(creion/ hartie) si cea informatizata. Dezavantajele acestea pot fi limitate prin trecerea prin toate
etapele de constructie a unui test, a variantei transformate a unui test clasic intr-o forma
informatizata.
Scorarea si interpretarea testelor
Avantaje
1. Scorarea automata inlocuieste clasica grila, permitand alocarea punctajului de cele

mai multe ori in timp real(simultan cu darea raspunsului).
2. Se pot constitui baze de date structurate pe itemi (inregistrand toate raspunsurile
subiectilor la acel item). Aceasta permite un control riguros al caracteristicilor itemului
(discriminarea si dificultatea).
3. Calcularea scorurilor totale pentru scari si subteste si transformarea lor in note
standard.
4. Furnizarea, mai ales pentru interpretii incepatori, a unui ghid interpretativ, in special
pentru inventarele de personalitate. Asa-zisele programe expert realizeaza o punere in conjunctie a
notelor mari si/sau a notelor mici la scale sau factori, cu descrierile adjectivale furnizate de
manualele testelor pentru dimensiunile testate de instrumentelor respective. Aceste descrieri pot fi
elaborate pe cale empirica sau pe cale clinica si exista discutii in tratatele de specialitate despre
15
modalitatea cea mai buhna. Daca vorbim despre comportamentul anxiosputem actiona in doua
moduri pentru a afla descriptorii cei mai potriviti: pe cale clinica - din DSM IV descrierea
comportamentului anxios sau pe cale empirica – corelarea comportamentului cu anumiti indici
psihofiziologici (cum a facut Eysenck cand a corelat cu indici fiziologici nevrotismul,
psihoticismul, etc)
5. Testarea pe computer furnizeaza un output (rezultat) mai mult sau mai putin
complex, uneori sub forma unui profil psihologic.
Ex. Sistemul interpretativ al testului Rorsharch furnizeaza o descriere foarte amanuntita si
foarte bine structurata a caracteristicilor psihologice evaluate in termeni de capacitate intelectuala, a
structurilor afective, atitudinilor, …, a potentialului de morbiditate.
Destul de recenta e incercarea unor realizatori de teste de a construi programe interpretative

ale performantelor la test. In mod curent, utilizarea informatizata a unui test limiteaza interpretarea
doar la scorul brut, la un tabel de norme. In domeniul inventarelor de personalitate si a unora dintre
tehnicile proiective exista tendinta de realizare a unor programe complexe care realizeaza prelucrari
informatizate a rezultatelor in urma testarii pe baza unor proceduri de validare a sensurilor de
eliminare a disonantelor intre descriptorii utilizati (adverbe, verbe, adjective) in manualele acestor
teste. Exista autori care se indoiesc de aceasta tendinta.
Dezavantaje
Inalt specializarea a unor programe interpretative (in domeniul inventarelor de
personalitate), ususrinta cu care pot fi interpetate , pot crea iluzia ca pot fi utilizate in testarea
persoanelor fara o pregatire psiholigica adecvata.
Concluzii
Un mare avantaj il reprezinta realizarea testelor tailor-izate (tailored tests, speeded tests,
moderator tests). Acestea nu pot fi realizate decat pe computer si constau in a administra, prelucra si
interpreta rezultatele la test astfel incat scorul total la test sa poata fi anticipat inainte ca testul sa fi
fost in intregime realizat de subiect. Un astfel de test functioneaza aproape la fel ca scala Guttman.
Programele pe computer in functie de fiecare item promovat corect, estimeaza, pe baza ecuatiilor de
regresie, scorul total. In momentul in care se atinge o proportie optima intre numarul de itemi si
cantitatea de informatii privitoare la caracteriustica masurata, testul se opreste.
Testele acestea nu se limiteaza doar la crearea de maxima informatie cu numar minim de
pasi ci ele creeaza conceptul de variabila moderatoare.
Prin variabila moderatoare intelegem o caracteristica demografica sau o variabila de tip
subiect in virtutea careia un grup de persoane care o impartaseste este mai predictibil cu ajutorul
unui test decat alt grup care nu impartaseste acea caractersitica.
Varibile demografice pot fi: varsta, sexul, nivelul de studii, grup de apartenenta, etc.
Variabile de tip subiect: nivel de motivatie, nivel de inteligenta, nivel de dominanta, etc.
Procedand astfel, aceste programe permit o anumita individualizare a aplicarii unui anumit
test in functie de caracteristicile individuale ale unui anumit subiect alegand, de-a lungul mai multor
etape ale testarii, odata cu excluderea alternativei, acel traseu succesiv de itemi care se potrivesc
individului intr-o mai mare masura.
16
Ex: Vernon indica doua categorii de factori majoritari de grup: factori spatial-mecanici si
factori verbal-logici.
Intr-o baterie de teste de inteligenta exista sarcini care sunt rezolvate mai bine de anumite
grupuri (tinerii vor rezolva mai bine itemi care presupun viteza, fluenta in rapiditate iar batranii vor
rezolva mai bine itemi care presupun experianta, rutina, generalizarile, etc.).
Intr-un test moderator, pe baza succesului sau esecului la anumiti itemi, subiectii sunt
orientati spre un anumit gen de itemi, care li se potrivesc.
Paul Kline vorbeste de avantajele/dezavantajele folosirii computerului:

• (A) Instructiunile sunt standardizate. Este foarte important ca sa se mentina
instructajul constant (inflexiunea vocii, tonalitatea vocii, voce jucausa sau monotona, sublinierile,
etc. exista totusi subiecti care au dificultati in intelegerea instructajului citit pe computer
• (A) Pe computer pot fi stocati indicii de dificultate ai fiecarui item
• (A) Computerul permite furnizarea unor feed-back-uri rapide
• (D) Cu creion/hartie poti testa sute de oameni zilnic in timp ce cu computerul poti
testa mult mai putini (functie de cate computere ai la dispozitie)
• (D) Subiectii ciu inteligenta redusa sau cei in varsta au probleme in administrarea
testelor pe computer
Etalonarea
Etalonul reprezinta un instrument care permite sa raporteze performantele individuale in

raport cu cea a grupuluide apartenenta si sa aprecieze unde se incadreaza (slab, mediu, bun). Un test
care are etalon nu are o incredere mai mare dar daca un test nu are etalon, inseamna ca el nu a fost
adaptat pe o populatie anume. Etalonarea nu se substituie celorlalte demersuri in constructia unui
test dar este un aspect important al procesului standardizarii testului.
Pentru etalonare se pot folosi mai multe metode:
• Metoda percentilelor
 Decilelor
 Centilelor
• Metoda quartilelor
Sau
Metoda claselor normalizate si a variabilelor standardizate (normate)
Clasele normalizate sunt modalitati de a diviza curba normala intr-un numar impar de
intervale. Metoda variabilelor normate se bazeaza pe transformarea scorurilor brute in note standard
(note z, t, Hull) note care au urmatoarele proprietati; au o medie teoretica si abateri standard
caracteristice (notele z au media 0 si abaterea standard 1, notele t au media 50 si abaterea standard
10, notele Hull au media 50 si abaterea standard 14).
Aceasta metoda se bizuie pe paradigma distributiei normale a scorurilor la un test, care
spune ca suprafata de sub curba care este egala cu N (nr de subiecti testati) daca e impartita in
intervale egale de scoruri la test, va genera procentaje inegale de subiecti incadrati in acele
intervale. Subiectii cu scoruri extreme (mari sau mici) vor avea procentajele cele mai mici si
17
suprafata de sub grafic va fi cea mai mica comparativ cu subiectii care inregistreaza scoruri medii si
au procentajele cele mai mari iar suprafata de sub curba acoperita de scorurile lor este cea mai mare.
Daca forma curbei distributiei scorurilor este foarte diferita de curba distributiei normale
(puternic leptocurtica sau platicurtica sau este puternic asimetrica spre stanga sau dreapta) atunci nu
ne mai putem baza pe paradigma distributiei normale. In aceasta situatie ne bazam pe metoda
intervalelor egale.
Etalonarea testelor psihologice se realizeaza in functie de curba de distributie a scorurilor
unui test obtinute pe un esantion normativ. Daca se obtine o curba de distributie care aproximeaza
curba normala, se va alege metoda variabilelor normate (a claselor normalizate). Intrucat
procentajul subiectilor care se vor situa in fiecare din suprafetele rezultate din divizarea curbelor vor
fi inegale.
Dimpotriva, daca se obtine o curba asimetrica, se va alege o metoda de etalonare mai
grosiera: metoda percentilelor (decile, centile) sau metoda quartilelor pe baza supozitiei ca suprafata
de sub curba reprezinta procentaje egale de subiecti.
Inainte de a trasa histograma rezultatelor (pentru a vedea mai apoi forma curbei de
distributie a scorurilor) se urmeaza cativa pasi. Francis Galton a trecut toate notele intr-un tabel iar
apoi a ajuns la concluzia ca regularitatea dupa care tind sa se distribuie diferentele individuale se
supun unei legi universale.
Se pot trece toate scorurile obtinute la rand, dar nu ofera nici-o informatie sau pot fi trecute
intr-un tabel in functie de frecventa notelor. Galton a trecut intr-un tabel toate scorurile posibile
(teoretic) chiar daca nu au fost obtinute de nimeni. De asemenea scorurile (notele) pot fi grupate pe
intervale (se prefera numar impar de intervale) obtinute pe baza amplitudinii intervalului (tot numar
impar). Apoi se traseaza histograma si pe baza ei se poate decide care din cele 2 metode de
etalonare se va alege.
Daca de ex alegem metoda decilelor si o persoana va obtine o nota de 20 (sau se afla in
decila 2) aceasta inseamna ca vor fi 20% dintre subiecti cu rezultate mai slabe si 80% cu rezultate
mai bune.
Exista o echivalenta intre sistemele de etalonare (decile, note t, note z, etc).
De ex: percentila 40-50 echivaleaza cu z=0, t=50, stanine=4-5
Curs
13.12.2008
ETALONAREA UNUI TEST PSIHOLOGIC
(continuare curs precedent – cu completari din curs 7 - PSIHODIAGNOSTIC:

ELEMENTE DE STATISTICĂ PENTRU PSIHODIAGNOZĂ (2007-2008) – Martin Nicolae)
O primă etapă în valorificarea rezultatelor la testele psihologice o reprezintă exprimarea
performantelor individuale într-o formă numerică. Aceste rezultate reprezintă forma brută a
performanţei. Pentru a accede la interpretarea psihologică a rezultatelor trebuie să le raportăm la
caracteristicile populaţiei sau eşantionului de apartenenţă.
Un prim pas în a valorifica notele ( scorurile brute) îl reprezintă transformarea lor în variabile
normate.
18
Dintre multiplele variante de etalonare o vom alege pe aceea care este mai potrivită. În luarea
deciziei vom apela la metoda histogramei sau a poligolunului frecvenţelor. O distribuţie normală a
colecţiei noastre de date ne va perimite să alegem metoda quartilelor, variabilelor normate sau a
staninelor. În caz contrar vom alege o metodă mai grosieră numită metoda percentilelor. Aici avem
două variante: metoda decilelor şi metoda centilelor.
1. Metoda quartilelor – se bazează pe supoziţia că procentajele în cele 4 arii în care este

împărţită curba, nu funcţionează dacă această curbă este normală. În acest caz, supoziţia
funcţionează în cazul în care distribuţiile sunt asimetrice.
Exemplu:
Se împarte colecţia de scoruri la test în 4 clase, Q1, Q2, Q3, Q4, fiecare cuprinzând 25 %
din totalul colecţiei de date ordonate, ca în tabelul 1, în ordinea mărimii lor.
Calculăm cât reprezintă 25% din colecţia noastră de scoruri la test . N fiind egal cu 42
rezultă: 25 * 42 /100 = 10.5. În tabelul 1, pe coloana frecvenţelor cumulate, căutăm o valoare
apropiată cu 10.5, aceasta fiind 11. Pe coloana notelor obţinute de subiecţi la testul de inteligenţă,
în dreptul valorii 11 citim valoarea 46. Deci subiecţii situaţi în primul Quartil, vor fi cei care au
scorurile la test cuprinse între 0 şi 46. Subiecţii situaţi în quartlul al doilea vor fi cei care reprezintă
50 % din populaţie, adică 21. Valoarea găsită pe coloana scorurilor la test, în tabelul 1, pentru
valoarea de 21 pe coloana frecvenţelor cumulate, va fi 51. Deci intervalul în care se vor situa aceşti
subiecţi, privitor la scorurile obţinute la test, va fi cuprins între 47 (valoarea imediat mai mare decât
limit maximă a primului interval) şi valoarea 51. Pentru quartilul al treilea 75 % din 42 este egal cu
31.5. Quartilul al treilea va fi cuprins între 52 şi 56. Quartilul al patrulea va fi cuprins între 53 şi
nota cea mai mare, teoretic posibilă, la testul etalonat. Pentru exemplul nostru, care este imaginar,
putem presupune ca notă maximă valoarea 68 sau 70.
Intervalele (quartilele) obţinute le putem grupa în următorul tabel:
Quartilul Procentaje Procentaje reale Intervale de

teoretice cumulate cumulate scoruri
I 25% 10.5 0 - 46
II 50% 21 47 - 51
III 75% 31.5 52 - 56
IV 100% 42 57 - 70
Media 51.2
Mediana 50.5
25% - subiecţi slabi

50% - subiecţi buni şi foarte buni
75% - subiecţi medii
Presupunem că un copil a obţinut scorul 39. Tabelul ne permite să inferăm că la nivelul

eşantionului de elevi studiat subiectul va fi mai slab decât ceilalţi 75 %, adică, decât 31 dintre ei.
Aşa cum se observă el se situează dramatic sub medie cu mai bine de un interval , respectiv cu 12
puncte la test. Această metodă de etalonare este expeditivă, dar în acelaşi timp grosieră. Ea se
19
bazează pe presupunerea că datele la test s-au distribuit pe o curbă (histogramă, poligon al

frecvenţelor) care aproximează curba normală.
2. Metoda decilelor. Apelând la tabelul 1 procedăm asemănător metodei quartilelor cu

deosebirea că vom calcula procentajele pentru 10%, 20%, 30%......90%.
Decile Interval Procentaje teoretice Procentaje

cumulate reale cumulate
1 0 – 39 10% 4.2
2 40 – 45 20% 8.4
3 46 – 47 30% 12.6
4 48 – 49 40% 16.8
5 50 – 51 50% 21
6 52 – 53 60% 25.2
7 54 – 55 70% 29.4
8 56 – 58 80% 33.6
9 59 – 61 90% 37.8
10 62 - 68 100% 42
Despre un subiect care a obţinut scorul de 58 vom putea spune că este mai bun decât ceilalţi 80
%, şi că, la nivelul, eşantionului studiat, doar 20 % dintre elevi sunt mai buni decât el.
3. Metoda centilelor. Se procedează asemănător metodei decilelor şi quartilelor dar de

această dată vom realiza intervale de scoruri pentru procentajele 1%, 2%, 3%.....99%.
Etalonarea în clase normalizate.

Prin metodele precedente, subiecţii au fost împarţiţi în unitaţi procentuale egale ceea ce duce
la intervale între repere care nu sunt echidistante.
Repartizarea procentajelor pe curba lui Gauss nu se face după funcţii lineare. Teoretic acestă
curba a fost împarţită într-un număr variabil de clase (intervale), ca în tabelul următor:
Număr clase
6,7 24,2 38,2 24,2 6,7 5
4,8 11,1 21,2 25,8 21,2 11,1 4,8 7
4,0 6,6 12,1 17,8 19,6 17,5 12,1 6,6 4,0 9
11,6 4,5 7,7 11,6 14,6 16,0 14,6 11,6 7,7 4,5 3,6 11
Exemplificăm în continuare utilizarea metodei de normalizare (etalonare) în cinci clase.

Se calculează procentajele reale, cumulate, pentru N = 42, corespunzător celor cinci procentaje
teoretice, rezultate din gradarea curbei în 5 clase.
Pentru primul interval (clasă) se calculează: 6.7 * 42 / 100 = 2.81.
În tabelul 1, valoarea cea mai apropiată, pe coloana frecvenţelor cumalte de acestă valoare
este 3. Lui 3 îi corespunde, pe coloana scorurilor la test valoarea 38. Deci primul interval va fi
cuprins între 0 şi 38. Pentru al doilea interval procentajul va fi: (6.7 +24.2) * 42 /100 = 12.97.
Scorul la test corespunzător va fi de 47. Al doilea interval va fi cuprins între 39 şi 47. Al treilea
interval se va calcula pentru următorul procentaj: (6.7 + 24.2 +38.2) * 42 / 100.
20
Odată cu al patrulea interval procentajul va fi (6.7 +24.2 + 38.2 + 24.2) * 42 / 100.

Rezultă tabelul de norme (cu 5 clase) prezentat în continuare.
Clasa Calificativ Interval Procente teoretice Procentaje reale

cumulate cumulate
1 foarte slab 0 - 38 6,7 2.81
2 slab 39 - 47 30,9 12.97
3 mediu 48 - 55 69,1 29.02
4 bun 56 - 62 93,3 39.18
5 foarte bun 63 - 70 100 42
Media 51.2
Mediana 50.5
σ 2.7
N 42
Observaţi că intervalelor le-au fost ataşate calificative, ceea ce este un pas înainte în
interpretarea psihologică a rezultatelor la test.
Există o anumită echivalenţă între diferitele tipuri de etalonare pe care o prezentăm în anexa după
A. Anastasi (1976).
Există etaloane generale obţinte pe populaţii foarte mari, cu costuri considerabile. S-a dovedit însă
că etaloanele locale (obţinute pe eşantioane restrânse, caracterizate prin similaritatea mai multor
caracteristici cum sunt: ocupaţia, natura solicitorilor, particularităţi culturale, etc.) sunt, uneori,
mult mai valide.
În curba teoretică intervalele sunt egale. În tabelul de mai sus intervalele nu sunt egale.
Pentru a judeca lucrurile privitoare la un eşantion avem în vedere curba teoretică.
Tabelarea scorurilor la teste
Presupunem că aplicându-se un test de inteligenţă la o clasă formată din 42 copii (N=42)

au fost obţinute următoarele rezultate (= note, cote brute, scoruri):
61 60 50 52 58 38 60 51 55 68 55 62 47 39
58 42 47 42 48 49 48 46 55 51 58 65 45 35
48 54 52 56 46 65 53 34 48 50 39 59 53 52
Examinatorul ar dori să ştie care este nivelul clasei şi cât de mari sunt diferenţele între copii.
Valorile primare (cotele la test, notele) nu ne spun nimic.
Primul pas pe care trebuie să-l facă examinatorul este întocmirea tebelei de frecvenţă. Aceasta se
poate realiza în două variante: cu date negrupate şI cu date grupate.
a) Varinta cu date negrupate: se întocmeşte tabelul de mai jos.
Tabelul 1.
Note obtinute Tabelarea Frecvenţa Frecvenţa
21
La test frecvenţei (f) cumulata

34 / 1 1
35 / 1 2
36
37
38 / 1 3
39 /// 6
40
41
42 // 2 8
43
44
45 / 1 9
46 // 2 11
47 // 2 13
48 //// 4 17
49 / 1 18
50 /
51 // 2 21
52 /// 3 24
53 // 2 26
54 / 1 27
55 /// 3 30
56 / 1 31
57
58 /// 3 34
59 / 1 35
60 // 2 37
61 / 1 38
62 / 1 39
63
64
65 // 2 41
66
67
68 / 1 42
Scorul maxim obţinut la acest test este MAX=68, iar cel minim este MIN=34. În prima coloană se
trec în ordine crescătoare toate valorile posibile cuprinse între limitele 34 şi 68. În a doua coloană,
în dreptul fiecărei valori, se trage câte o linie de fiecare dată când găsim aceast scor în populaţia
noastră de date. În a teria coloană se trece în cifre numărul de apariţii al fiecărei valori. În a patra
coloană se însumează frecvenţele de sus în jos.
b) Varianta cu date grupate:
Spre deosebire de prima variantă, în acest caz, prima coloană conţine intervalele în care sunt
cuprinse scorurile brute obţinute la test. Mărimea intervalului se numeşte amplitudine. Se doreşte ca
amplitudinea să fie un număr impar (3, 5, 7) pentru că ne interesează intotdeauna valoarea de mijloc
a fiecărui interval, care este de dorit să fie un număr întreg. Se recomandă ca valoarea minimă a
primului interval să fie un multiplu al amplitudinii. Amplitudinea intervalului se stabileşte astfel:
22
Xmax - Xmin = 68 - 34 = 34. Alegem numărul de intervale cel mai convenabil. El nu trebuie să fie
mai mic de 10 şi nu mai mare de 20. Optăm pentru un număr de 13 intervale. Amplitudinea
intervalului notată cu i va fi:
i = Xmax - Xmin = 34/13 = 2.6 valoare care prin aproximare este 3. Construim primul interval (de
jos în sus) alegând limita minimă a celui mai mic interval astfel încât aceasta să fie mai mică decât
cea cel mai mic scor din populaţia noastră de date.
Tabelarea frecvenţelor se realizează după procedura deja cunoscută. Coloana xk înglobează
valorile de mijloc ale fiecărui interval.
Tabelul 2.
Interval Tabelarea Xk f Σ f Xk*f
frecvenţei f
66-68 / 67 1 42 67
63-65 // 64 2 41 128
60-62 //// 61 4 39 244
57-59 //// 58 4 35 232
54-56 ///// 55 5 31 275
51-53 /////// 52 7 26 364
48-50 /////// 49 7 19 343
45-47 ///// 46 5 12 230
42-44 // 43 2 7 86
39-41 // 40 2 5 80
36-38 / 37 1 3 37
33-35 // 34 2 2 68
Coloanele f şi Σ f conţin frecvenţele simple, respectiv, cumulate. Ultima colaoană conţine

produsul dintre mijlocul intervalului şi frecvenţa. Suma lor este T=Σ Xk*f = 2154 , ceea ce
echivalează cu suma tuturor valorilor din populaţia de scoruri la testul de inteligenţă. Ea va putea fi
utilizată în calcularea tendinţelor centrale.
Deja tabelele, în special tabelul 2, ne oferă unele informaţii: liniuţele ne arată o anumită aproximare
a curbei normale de distribuţie (forma de clopot este evidentă dacă rotiţi foia pe orizontală); 24 de
valori se situează în intervalul de mijloc; extremele sunt rare.
Evaluarea psihologică (ţinta oricărui examen psihologic), adică bilanţul funcţionării

psihice a unui individ, nu se limitează doar la utilizarea tabelelor de norme. Există şi alte moduri
de a judeca, de a evalua persoana fără să o raportăm la un tabel de norme. Pentru aceasta se
apelează la un set de metode care au fost intens dezvoltate în psihologia ocupaţională, numite
metode de decizie. Teoria deciziei în psihologie, lafel ca şi în economie, reprezintă consecinţa
receptării teoriei informaţiei şi a ciberneticii şi teoriei sistemelor, nu doar în domeniile aplicative ale
psihologiei, ci şi în domeniile teoretice. Precursorii tendinţei de a asigura o bază matematică
deciziei de admitere – respingere a subiecţilor testaţi psihologic au fost Taylor şi Russel.
Metodele de decizie în psihologie, altele decât tabelele de norme, sunt :
- tabelele lui Taylor şi Russel ;
- metoda (tehnica) norului de puncte ;
- metoda (tehnica) comparării profilelor ;
23
- metoda (tehnica) ecuaţiei de regresie ;

- metoda (tehnica) pragurilor multiple ;
- Ursula Şchiopu vorbeşte şi de metoda diagnosticului progresiv.
METODA ECUAŢIEI DE REGRESIE
Ecuaţia de regresie – reprezintă o ecuaţie matematică de a pune în relaţie variabila

independentă şi variabila dependentă. Toate tipurile de reuşită (ex. reuşita sportivă, reuşita
familială, etc) reprezintă criteriul.
Y = ax + b unde: Y – reprezinta variabila dependentă;
a – reprezinta panta curbei.;
X – reprezinta variabila independentă;
b – ………………
c – reprezinta o constantă, care rezultă din ………………
Dacă într-un sistem de coordonate rectangular punem pe abcisă performanţa la test, iar pe
ordonată punem ……………………, obţinem un nor de puncte. Dacă acest nor de puncte are
forma unui castravete, înseamnă că există o relaţie, dacă norul de puncte este împrăştiat, înseamnă
că nu există nici o relaţie.
Ecuaţia de regresie descrie relaţia posibilă dintre performanţa la test şi un anumit aspect al
reuşitei .
METODA PRAGURILOR MULTIPLE
Conform metodei pragurilor multiple nu pot promova o persoană dacă nu trece prin toate
nivelurile de …………………
Ecuaţia de regresie multiplă are forma : y = ax + bz + c + σ + o constantă.
METODA VARIABILELOR NORMATE
O altă modalitate de a evalua performanţele la test o reprezintă metoda variabilelor

normate (notele T,Z, Hull).
Compararea si combinarea datelor la teste
Pentru a putea interpreta datele rezultate din administrarea instrumentului de psihodiagnoză
recurgem la anumite procedee statistice.
Variabile normate. Reprezintă un procedeu statistic prin care poziţia subiectului, într-o distribuţie
dată, privitoare la o anumita caracteristică psihologică, este exprimată atât în raport cu media, cât şi
în raport cu împrăştierea. Acest fapt permite efectuarea unor comparaţii între însuşiri, altfel, de
necomparat: inteligenţa cuiva cu greutatea sa.
Suntem nevoiţi să facem următoarele explicaţii:
Indicatori pentru inprăştiere:
1. Amplitudinea împrăştierii = Xmax - Xmin . În cazul datelor noastre Xma - Xmin =68 - 34 =
34
2. Abaterea medie este media abaterilor absolute
Am= ∑(X – X) / N ; unde x= media, x= valorile de la teste
24
3. Dispersia (σ 2)
σ 2 = ∑x2 unde x2 = (X - X ) - pătratul abaterii valorii individuale de la medie
Pentru eşantioane mici, care reprezintă selecţii aleatoare dintr-o populaţie, dispersia şi abaterea
standard se calculeza împărţind numărătorul la N -1; pentru populaţiile totale utilizăm ca numitor
N – 1. In cazurile selecţiilor din populaţia totală abaterea standard se notează cu ''s''.
Pentru datele din tabelul 1 abaterea standard va fi:
s = ∑x2 = ∑(x- x)2 = ∼ 2,7
N-1 N-1
Sunt mai multe tipuri de variabile normate (note standard).
Cel mai întâlnit tip de variabilă normată este variabila Z care este definita prin câtul dintre
abaterea individuală de la medie şi abaterea standard: (X - X ) / σ
În cazul colecţiei noastre de date σ = 2,7
Să luăm cazul unui subiect care a obţinut la testul de inteligenţă nota 56. Transformată în notă Z ,
performanţa sa va fi, pentru abaterea standard, deja calculată, de 2.7:
Z = (X - X) / σ = (56 - 53.5) / 2.7 ≅ 1.
Variabilele Z au abaterea standard teoretică egală cu 1.
Presupunând, că nota Z al aceluiaşi subiect la un alt test Y ar fi egală cu 2, am putea afirma că
subiectul respectiv este de două ori mai bun la al doilea test decât la primul.
Atunci când valoarea individuală este mai mică decât media rezultă o notă Z cu semn ( - ) ceea ce
este un dezavantaj.
Variabila T elimină acest dezavantaj deoarece în formulă se adaugă o constantă egală cu
50: T = 50 +10 / σ * (x-x ). În exemplul nostru T = 50 + 10 / 2.7 * (56 - 53.5) = 50 +
3.7 * 2.7 = 59.9
Variabilele T au abaterea standard teoretică egală cu 10 şi media egală cu 50. Subiectul cu nota T
egală cu 59.9 este un subiect situat deasupra mediei. Odată cu această constatare am progresat,
căci deja putem face aserţiuni despre nivelul de inteligenţă.
Valorile variabilei T merg de le 0 la 100 (media =50; abaterea standard= 10), dar în realitate
variabila T se distribuie între 15 şi 85.
Variabila Hull. Spre deosebire de variabile normate au abaterea standard de 14.
Hull = 50 + 14/σ ( x – x)
• Cu cât nota este mai extremă, cu atât este mai predictibilă.
Abaterea standard este o unitate etalon aleasă aleator astfel încât valorile tuturor
…………………
Aici prof. a prezentat histograma : Distribution with Mean – din Anne Anastasi, scanată de
Dan.
Nu există o echivalenţă între semnificaţia IQ dacă acestea sunt obţinute cu teste de

inteligenţă diferite, deoarece fiecare test are propria măsurare.
EXEMPLU DE ETALONARE A UNUI TEST DE ATENŢIE

(pe omisiuni)
25
Presupunem că am aplicat un test de atentie unui lot format din 74 subiecti (N=74), si s-au
obţinut următoarele rezultate (= note, cote brute, scoruri):
3 6 8 15 4 1 5 3 0 5 3 9 0 25 14 5 16 9 0 8 8 3 5 11 15
13 5 8 4 18 5 2 2 8 6 7 6
Dorim sa stim care este nivelul de omisiuni si cat de mari sunt diferentele dintre subiecti.
Primul pas pe care-l facem este sa întocmim tebela de frecvenţă. Aceasta se poate realiza în două
variante: cu date negrupate şI cu date grupate. In acest caz vom realiza tabelarea frecventelor cu
date negrupate, apoi tabelarea frecventelor cu date grupate.
Tabel de frecvente cu date negrupate

Scoruri Frecvenţe Frecvenţe cumulate
Valid
0 9 9
1.00 4 13
2.00 4 17
3.00 12 29
4.00 3 32
5.00 9 41
6.00 4 45
7.00 2 47
8.00 5 52
9.00 3 55
10.00 6 61
11.00 1 62
13.00 1 63
14.00 2 65
15.00 2 67
16.00 3 70
18.00 1 71
25.00 1 72
29.00 1 73
35.00 1 74
Total 74
54
74 (sau 128) ?
Metoda calaselor normate

Clasa Calificativ Interval de scoruri Procente Procente Procente
teoretice reale cumulate
1 foarte slab
2 slab
3 mediu
4 bun
26
5 foarte bun
Tabel cu 5 clase (clasele : 1,2,3,4,5).
Tabel de frecvente cu date grupate

Interval Tabele Xk f Σ f Xk*f
frecvenţe f
0 -2 17 1
3-5 24 4
6-8 11 7
9 - 11 10 10
12 - 14 3 13
15 -17 5 16
18 - 20 1 19
21 - 23 0 22
24 - 26 1 25
27 -29 1 28
30 -32 0 31
33 - 35 1 34
Se reprezinta graficul cu datele din coloana a doua din tabelul de mai sus.
Etalonarea in decile
Decile Procentaje Procentaje
teoretice reale
cumulate cumulate
10 0 10% 7,4
9 1 20% 14,8
8 2 -3 30% 22,2
7 3 40% 29,6
6 4-5 50% 37
5 6 60% 44,4
4 7-8 70% 51,8
3 9 -10 80% 59,2
2 11 - 15 90% 66,6
1 16 - 35 100% 74
In prima decila, decila 10 (unde sunt cei mai putini) intra subiectii care obtin cele mai putine
omisiuni. Deci, in prima decila intra 10% subiecti (9 subiecti) din totalul de 74 si vom avea 7,4,
care au 0 omisiuni.
In a 2-a decila, decila 9, intra urmatorii subiecti : 20% ( … subiecti) din totalul de 74 si vom
avea 14,8, care au … omisiuni.
In a 3-a decila, decila 8, intra urmatorii subiectii: 30% ( … subiecti), din totalul de 74 si
vom avea 22,2, care au … omisiuni.
27
avea 37, care au … omisiuni.
avea 59,2, care au … omisiuni.
vom avea 74, care au … omisiuni.
Prima decila, decila 10 merge de la 0 la 35.

A doua decila, decila 9 merge de la ……….
A treia decila, decila 8 merge de la ………..
A patra decila, decila 7 merge de la ……….
A cincea decila, decila 6 merge de la ……..
A sasea decila, decila 5 merge de la ………
A saptea decila, decila 4 merge de la 7 …….
A noua decila, decila 2 merge de la ………..
A zecea decila, decila 1 merge de la ……….
28

Bazele Teoretice Ale PSIHOMETRIEI Cursul Sem I TOT

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Teoretice Ale PSIHOMETRIEI Cursul Sem I TOT

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BAZELE TEORETICE ALE PSIHOMETRIEI

PSIHOMETRIE. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

MĂSURĂTOAREA ÎN PSIHOLOGIE ŞI CONDIŢIILE EI PSIHOMETRICE

1. Prima dificultate ar fi aceea că în psihologie lipsesc unităţile de măsură: metrul,

SCALE DE MĂSURARE UTILIZATE ÎN PSIHOLOGIE

PROPRIETĂŢILE PSIHOMETRICE ALE MĂSURĂTORILOR

Măsurătorile în general sunt caracterizate prin următoarele proprietăţi:

1. Fidelitatea(Reliability) – exprimă caraceristica măsurătorii de a fi obiectivă, adică

2. Validitatea măsurătorilor şi a instrumentelor psihometrice.

2. Validitatea concurentă - poate fi determinată prin corelarea noului instrument cu altul

Sensibilitatea măsurătorilor şi a instrumentului se mai numeşte putere discriminativă).

(Rezumat din cursul precedent)

Stevens a incercat sa sistematizeze masuratorile in psihologie. A introdus scalele (nominala,

Principala deficienta cu care se confrunta masuratorile psihologice o reprezinta

Modelul clasic al erorii de masurare

Esantionul normativ reprezinta grupul de subiecti care a stat la baza cercetarilor

Teoria raspunsurilor la itemi (IRT)

Panta acestei curbe se afla

1 Pθ - probabilitatea ca un individ sa dea un raspuns corect la

Discriminabilitatea poate fi exprimat printr-un coeficient ∆ (coeficientul lui

Principalele scale sau sisteme de masurare utilizate in psihologie

Scala Guttman aplicata la masurarea unei caracteristici psihocomportamentale implica

Aceasta scala se foloseste pentru evaluarea atitudinilor si nu pentru masurarea capacitatilor

Administrarea testelor psihologice cu ajutorul computerului

1. Permite un inalt nivel de standardizare a sarcinilor continute in test. In general sunt

1. Transferul unui test clasic nu il scuteste pe constructorul de teste de procedura de

2. Cel mai mare dezavantaj al utilizarii computerului il [presupune caracterul artificial

Scorarea si interpretarea testelor

1. Scorarea automata inlocuieste clasica grila, permitand alocarea punctajului de cele

Destul de recenta e incercarea unor realizatori de teste de a construi programe interpretative

Paul Kline vorbeste de avantajele/dezavantajele folosirii computerului:

Etalonul reprezinta un instrument care permite sa raporteze performantele individuale in

ETALONAREA UNUI TEST PSIHOLOGIC

(continuare curs precedent – cu completari din curs 7 - PSIHODIAGNOSTIC:

1. Metoda quartilelor – se bazează pe supoziţia că procentajele în cele 4 arii în care este

Quartilul Procentaje Procentaje reale Intervale de

25% - subiecţi slabi

Presupunem că un copil a obţinut scorul 39. Tabelul ne permite să inferăm că la nivelul

bazează pe presupunerea că datele la test s-au distribuit pe o curbă (histogramă, poligon al

2. Metoda decilelor. Apelând la tabelul 1 procedăm asemănător metodei quartilelor cu

Decile Interval Procentaje teoretice Procentaje

3. Metoda centilelor. Se procedează asemănător metodei decilelor şi quartilelor dar de

Etalonarea în clase normalizate.

Exemplificăm în continuare utilizarea metodei de normalizare (etalonare) în cinci clase.

Odată cu al patrulea interval procentajul va fi (6.7 +24.2 + 38.2 + 24.2) * 42 / 100.

Clasa Calificativ Interval Procente teoretice Procentaje reale

Tabelarea scorurilor la teste

Presupunem că aplicându-se un test de inteligenţă la o clasă formată din 42 copii (N=42)

a) Varinta cu date negrupate: se întocmeşte tabelul de mai jos.

La test frecvenţei (f) cumulata

Coloanele f şi Σ f conţin frecvenţele simple, respectiv, cumulate. Ultima colaoană conţine

Evaluarea psihologică (ţinta oricărui examen psihologic), adică bilanţul funcţionării

- metoda (tehnica) ecuaţiei de regresie ;

METODA ECUAŢIEI DE REGRESIE

Ecuaţia de regresie – reprezintă o ecuaţie matematică de a pune în relaţie variabila

METODA PRAGURILOR MULTIPLE

METODA VARIABILELOR NORMATE

O altă modalitate de a evalua performanţele la test o reprezintă metoda variabilelor

• Cu cât nota este mai extremă, cu atât este mai predictibilă.

Nu există o echivalenţă între semnificaţia IQ dacă acestea sunt obţinute cu teste de

EXEMPLU DE ETALONARE A UNUI TEST DE ATENŢIE

Tabel de frecvente cu date negrupate

Metoda calaselor normate

Tabel de frecvente cu date grupate