REF.

FARMACOLOGIE MARIS ANUTA, CLS IA

FROMILID UNO (ANTIBIOTIC)

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS

FROMILID UNO 500 mg

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un comprimat cu eliberare prelungită conţine claritromicină 500 mg.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate cu eliberare prelungită

Comprimate filmate de culoare galben - maroniu, formă ovală, biconvexe, ştanţate cu litera „U”
pe una din feţe.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili la claritromicină ale căilor respiratorii superioare (de
exemplu angină, sinuzită acută), căilor respiratorii inferioare (de exemplu bronşită, pneumonie),
infecţiilor cutanate şi ale ţesutului subcutanat (de exemplu foliculită, celulită, erizipel).

4.2 Doze şi mod de administrare

Comprimatele nu trebuie sfărâmate. Medicamentul va fi administrat în timpul mesei. Adulţi şi

copii cu vârsta peste 12 ani: doza uzuală este de 500 mg claritromicină (un comprimat cu
eliberare prelungită FROMILID UNO 500 mg) pe zi. În infecţii mai severe se recomandă 1000
mg claritromicină (2 comprimate filmate cu eliberare prelungită FROMILID UNO 500 mg) pe
zi. Copiilor cu vârsta sub 12 ani li se va administra Fromilid, granule pentru suspensie orală.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la claritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii

medicamentului.

Insuficienţă hepatică severă. Insuficienţă renală cu clearance al creatininei sub 0,5 ml/s (<30
ml/min).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale

Există rezistenţă încrucişată între antibioticele macrolidice.

Claritromicina este metabolizată în principal în ficat. Se recomandă precauţie la pacienţii cu
insuficienţă hepatică şi renală.
Medicamentul nu este recomandat pacienţilor cu porfirie.
Tratamentul cu antibiotice afectează flora intestinală normală, de aceea se poate produce
suprainfectarea cu microorganisme rezistente. În caz de diaree severă şi persistentă, care poate fi
un indiciu al apariţiei colitei pseudomembranoase, tratamentul trebuie întrerupt şi vor fi instituite
măsurile terapeutice necesare.
FROMILID UNO 500 mg conţine sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere de pacienţii cu
dietă hiposodată.

4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni

Claritromicina este metabolizată în ficat, unde poate inhiba acţiunea enzimelor citocromului P-
450. Concentraţiile plasmatice ale medicamentelor metabolizate prin acest sistem pot creşte în
timpul tratamentului concomitent cu claritromicină, putând să apară efecte nedorite. Ca urmare,
terfenadina, cisaprida, pimozida şi astemizolul nu trebuie administrate concomitent cu
claritromicină. Experienţa clinică a demonstrat că administrarea concomitentă cu claritromicina a
acestor medicamente poate prelungi intervalul QT, poate produce tahicardie ventriculară,
fibrilaţii ventriculare şi torsade vârfurilor.
Claritromicina nu trebuie administrată concomitent cu alcaloizi din secară cornută, deoarece
concentraţiile plasmatice ale acestora pot creşte, rezultând efecte toxice. În cazul tratamentului
concomitent cu anumite medicamente care trebuie administrate pentru perioade mai lungi de
timp, se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice şi, eventual, ajustarea dozelor.
Astfel de medicamente includ: teofilină, digoxină, disopiramidă, triazolam, midazolam,
carbamazepină şi fenitoină, ciclosporină, tacrolimus, rifabutină şi itraconazol.

Administrarea concomitentă de claritromicină şi medicamente utilizate pentru reducerea

colesterolemiei sau a nivelului altor lipide din sânge (lovastatină şi simvastatină) poate determina
mialgii şi miopatie, ce pot duce la rabdomioliză. De aceea, se recomandă ca pacienţii trataţi cu
claritromicină să nu utilizeze aceste medicamente.

Timpul de protrombină trebuie determinat periodic la pacienţii trataţi concomitent cu

claritromicină şi warfarină sau alte anticoagulante orale. Deoarece nu s-au efectuat studii privind
interacţiunea dintre claritromicina cu eliberare prelungită şi zidovudină, se recomandă ca
pacienţilor ce necesită tratament concomitent să li se administreze claritromicină cu eliberare
imediată.
Administrarea concomitentă de claritromicină şi ritonavir determină creşterea semnificativă a
ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) a claritromicinei. În cazul în
care funcţia renală este normală, nu este necesară ajustarea dozelor. La pacienţii cu insuficienţă
renală se va administra claritromicină cu eliberare imediată.
Claritromicina nu afectează acţiunea comprimatelor contraceptive.
4.6 Sarcina şi alăptarea

La om, nu au fost efectuate studii controlate privind efectele negative ale claritromicinei în
timpul sarcinii şi alăptării. Claritromicina se va administra femeilor însărcinate numai dacă este
absolut necesar, după evaluarea atentă a raportului risc potenţial fetal/beneficiu terapeutic
matern. În timpul tratamentului cu claritromicină trebuie întreruptă alăptarea.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

În general, medicamentul nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

În timpul tratamentului cu claritromicină pot să apară greaţă, vărsături, scăderea apetitului, diaree
şi dureri abdominale. Diareea prelungită şi severă poate fi semn al colitei pseudomembranoase,
care poate să apară ca urmare a tratamentului antibiotic. De asemenea, se pot produce inflamaţii
la nivelul cavităţii bucale (stomatită, glosită), colorarea tranzitorie a dinţilor şi limbii, cefalee,
reacţii de hipersensibilitate (urticarie, anafilaxie, foarte rar sindrom Stevens-Johnson, necroliză
epidermică toxică), modificări tranzitorii ale mirosului şi gustului, deficienţe tranzitorii ale
auzului, parestezii, tinitus, precum şi, la anumiţi pacienţi, reacţii nervos centrale (vertij, ameţeli,
confuzie, anxietate, insomnie, coşmaruri, halucinaţii, reacţii psihotice şi convulsii). În general,
reacţiile adverse sunt uşoare şi tranzitorii.

Foarte rar, se poate produce creşterea activităţii enzimelor hepatice şi icter colestatic. Aceste
reacţii pot fi grave, dar, în majoritatea cazurilor, sunt trecătoare. Totuşi, la câţiva pacienţi cu boli
de fond severe, aflaţi, de asemenea, în tratament cu alte medicamente, s-a raportat apariţia unei
insuficienţe hepatice, cu potenţial letal.

Rareori, s-a raportat hipoglicemie. În cele mai multe cazuri, aceşti pacienţi se aflau în tratament
concomitent cu medicamente utilizate pentru scăderea glicemiei.

În unele cazuri s-au observat creşteri ale creatininei, nefrită interstiţială, insuficienţă renală,
pancreatită şi trombocitopenie.

La anumiţi pacienţi, în timpul tratamentului cu claritromicină se pot produce prelungirea

intervalului QT, tahicardie ventriculară şi torsada vârfurilor.

4.9 Supradozaj

În caz de supradozaj pot să apară vărsături, dureri abdominale, cefalee şi confuzie. Se recomandă
efectuarea lavajului gastric şi tratament simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: macrolide şi lincosamide, macrolide. Cod ATC: J01F A09.

Claritromicina este un antibiotic macrolidic, derivat de semisinteză al eritromicinei.

Macrolidele se leagă reversibil de situsul P al subunităţii ribozomale 50 S şi inhibă sinteza

proteică ARN-dependentă. Blochează transpeptidarea (extinderea lanţului proteic) şi/sau
translocarea (transferul de aminoacizi de pe ARN-ul de transport pe ARN-ul mesager), cu
întreruperea funcţiei celulare normale.

Datorită diferenţelor structurale legarea de ribozomii celulelor eucariote este împiedicată, ceea ce
reprezintă probabil cauza toxicităţii foarte mici a macrolidelor la om.

La anumite bacterii, cloramfenicolul şi lincosamidele intră în competiţie cu macrolidele pentru

legarea la nivelul situsului P, având acţiune antagonistă. Pe lângă claritromicină, metabolitul său,
14-hidroxi-claritromicina, prezintă, de asemenea, eficacitate terapeutică. Este de două ori mai
eficace decât claritromicina asupra Haemophilus influenzae.

Acţiunea principală a macrolidelor este bacteriostatică. Totuşi, acţiunea lor depinde de doza de
antibiotic macrolidic, numărul de bacterii prezente şi faza ciclului bacterian în momentul
administrării antibioticului. Similar altor macrolide, claritromicina are şi acţiune bactericidă. Are
efect bactericid asupra Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae şi Moraxella
catarrhalis.

Studiile cu macrolide de până acum au demonstrate că cel mai bun indicator pentru predicţia
eficacităţii macrolidelor este timpul în care concentraţia antibioticului se menţine peste CMI
(concentraţia minimă inhibitorie). Claritromicina are acţiune bacteriostatică şi bactericidă pe
numeroase bacterii gram-pozitiv şi gram-negativ cu importanţă clinică, cum sunt bacterii aerobe,
anaerobe sau facultative anaerobe, alte bacterii (micoplasme, ureaplasme, chlamidii, legionele) şi
micobacterii atipice.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

La doze zilnice egale, absorbţia claritromicinei din comprimatele cu eliberare prelungită este
încetinită, dar egală din punct de vedere cantitativ cu absorbţia din comprimatele cu eliberare
imediată. Timpul pentru realizarea concentraţiilor plasmatice maxime este crescut. Concentraţiile
plasmatice maxime sunt puţin mai mici. După trecerea timpului necesar atingerii concentraţiilor
plasmatice maxime (tmax), cinetica claritromicinei este similară pentru ambele forme
farmaceutice. Concentraţiile în platou sunt atinse în decurs de 3 zile. Biodisponibilitatea este mai
mică cu 30% dacă pacientul utilizează comprimatele cu eliberare prelungită pe stomacul gol, de
aceea se recomandă administrarea medicamentului în timpul mesei.
Concentraţiile tisulare ale claritromicinei sunt de aproximativ 10 ori mai mari decât cele
plasmatice. Concentraţii mari se ating în plămâni (8,8 mg/kg), amigdale (1,6 mg/kg), mucoasă
nazală, piele, salivă, celule alveolare, spută şi ureche medie. Claritromicina se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie mică; legarea este reversibilă.

Claritromicina se metabolizează în ficat. S-au evidenţiat cel puţin 7 metaboliţi. Cel mai
important este 14-hidroxi-claritromicina. Timpul de înjumătăţire este egal pentru ambele forme
farmaceutice. Aproximativ 40% din claritromicină se elimină pe cale urinară, iar până la 30%
prin materiile fecale.

Pacienţi vârstnici: rezultatele arată că nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici, cu excepţia
cazurilor de insuficienţă renală severă.

Influenţa afecţiunilor preexistente asupra farmacocineticii: după administrarea a 200 mg

claritromicină la pacienţii cu insuficienţă renală severă, s-au observat creşterea concentraţiei
plasmatice maxime şi a ASC şi scăderea eliminării claritromicinei, comparativ cu voluntarii
sănătoşi. La pacienţii cu insuficienţă renală severă aceste rezultate indică necesitatea ajustării
dozei. Ca urmare, comprimatele cu eliberare prelungită nu sunt adecvate la pacienţii cu clearance
al creatininei sub 0,5 ml/s (<30 ml/min). Acestor pacienţili se va administra claritromicină cu
eliberare imediată, iar dozele se vor ajusta.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Studiile de toxicitate acută efectuate la animalele de laborator au indicat o toxicitate mică a

claritromicinei. Valorile DL50 au fost de la 1,5 g/kg la peste 5 g/kg după administrare orală,
respectiv de la 0,7 g/kg la peste 5,0 g/kg după administrare parenterală. Administrarea repetată a
unor doze foarte mari a evidenţiat efecte toxice asupra ficatului, rinichiului şi tractului
gastrointestinal. Deşi s-a dovedit o legătură între claritromicină şi dezvoltarea embrio-fetală, nu
s-au evidenţiat efecte teratogene. Numeroase studii in vitro şi in vivo au demonstrat lipsa
potenţialului mutagen. Nu există date în literatură privind potenţialul carcinogen.

Anumite forme farmaceutice au provocat iritaţii locale. Claritromicina nu induce dezvoltarea de

antigen specific.