Minunile sunt ale Domnului!

(Relatare de N.T., jud. Cluj)

Sunt lucruri pe care nu le pot uita. Era undeva prin anul 1975; stăteam înaintea
Domnului și mă rugam când a ieșit un cuvânt de la Duhul Sfânt:
- ”Ca să vezi că voi lucra, și planul meu e un plan desăvârșit în care să
îmi proslăvesc numele și să lucrez cu semne și minuni, vor apărea 4
semne mari!”
O să vă mărturisesc două din ele. M-am trezit că sosește la noi o mașină Dacia
cu o femeie ca un schelet ce părea inconștientă, pe care soțul ei a adus-o în brațe și a
întins-o la noi în casă pe canapea; cu ei era și o doctoriță care era ceva cumnată de-a
lor. Dacă te uitai la ea nu mai ziceai că e în viață, era galbenă ca un cadavru într-un sicriu,
cu ochii întorși peste cap; avea un pic de puls și respira din când în când. Era dată afară
din spital și cineva le-a recomandat să o aducă la noi. Soția mea era undeva în spatele
casei și m-am dus repede să o caut:
- Tu nevastă, hai repede că au adus o femeie moartă la noi acasă! Mai are
câteva respirații și moare aici la noi, vine pe noi medicul legist, Securitatea;
acuma dăm de bai!
- Măi, tu cu de-astea vii la mine? Du-te roagă-te undeva și te pocăiește, da să
știi că mie nu mi-e frică!
Ce să facem, ne-am dus în casă și ne-am rugat, și iar ne-am rugat. În urma rugăciunii
parcă a început să respire mai normal. Doctorița a plecat în cele din urmă și a rămas doar
soțul ei. Am pus-o în camera din partea de către stradă unde am pregătit patul și tot, și
am zis că ce să facem, ne-o mai ruga și la noapte poate Domnul se va îndura de ea.
Noaptea la ora trei era lumină în camera lor așa că ne-am dus iar să ne rugăm. Ne-am
rugat o rugăciune de vreo 10-15 minute, mai mult în șoaptă deoarece copiii dormeau. S-
au arătat în vedenie două mâini albe cu două pense chirurgicale care au luat artera
de la inimă și au sudat-o. Femeia aceasta în ultimii 7 ani în fiecare zi vomita sânge; nu
exista o zi în care să nu o apuce prima dată un sughiț și imediat după aceea vomita
sânge. O prindea pe stradă, în casă, oriunde; și toți frații ziceau că gata, se duce sora,
care era și soție de slujitor și mamă la șase copii. I-am zis și soțului ei să o lase la noi
vreo trei săptămâni și să meargă el acasă la copii, la muncă, pentru că era maistru în
construcții pe acolo pe lângă Timișoara. Eu mergeam zilnic la servici iar soția mea o
îngrijea, îi făcea de trei ori pe zi de mâncare și cu mare credință și cu mare dragoste îi
punea mereu mâncarea în față și îi zicea:
- Soră Sava, noi ne rugăm pentru mâncarea aceasta și Domnul o
binecuvintează, dar nu avem voie să lăsăm nimic în farfurie.
- Dar nu mai vomit?
- Nici să nu te mai gândești! Dacă stăm două ore lângă farfurie nu-i bai, dar
Domnul ne dă răbdare și mâncăm tot.
În prima zi când eu m-am întors de la servici sora Sava îmi spune așa cu o voce slabă:
- Frate N., după șapte ani de zile acuma e prima zi când n-am mai vomitat.
După trei săptămâni ne trimite soțul ei un preaviz telefonic, merg la poștă să vorbesc cu
el și îl întreb:
- No ce facem, poți să vii după ea, sau o trimitem cu trenul?
- Păi poate?
- Parcă a primit puțină putere, eu cred că poate.
Așa că am urcat-o în tren iar soțul ei a așteptat-o în gară în Timișoara.
După trei luni s-a întâmplat că o soră de-a ei avea nuntă și se căsătorea cu un
băiat pe nume Avram din Ghiroda de lângă Timișoara. Ne-au chemat și pe noi și desigur
că am acceptat și am ajuns la ei cu trenul. Când am sosit în Ghiroda era sâmbătă, iar
duminică urma să fie nunta care se făcea într-un cort mare. Când am intrat în curte o soră
îmi zice:
- Pacea Domnului frate N.!
- Pace!
- Dar nu mă cunoști?
- Nu...
- Păi eu sunt sora Sava!
- Tu ești sora Sava??
Doamne Dumnezeule, m-au luat fiorii; acuma era o femeie plină, roșie, sănătoasă. O
chem și pe nevastă-mea să i-o arăt și nici ei nu îi venea să creadă. Încă la ora actuală
sora aceasta trăiește în Portland, SUA, și are undeva spre 90 de ani, iar soțul ei e trecut
la Domnul. Slăvit să fie Dumnezeu!
În ziua nunții, la ora de rugăciune fratele conducător anunță de la amvon să mai
facem o rugăciune, cel mai probabil ultima rugăciune, pentru o soră cu numele Lidia
Farcaș deoarece era dată afară din spital de o lună de zile, stăteau de strajă lângă ea
părinții, surorile ei, soțul uneori, deoarece el era inginer zootehnist pe acolo prin zonă, și
sora era în așa stare că era de plecare. În fine, s-au rugat toți frații, a continuat nunta, s-
a terminat și masa când vine la noi fratele slujitor:
- Nu ați fi de acord să mergem într-o vizită la familia fratelui Pavel Farcaș? Că
sora Lidia e de plecare, mai au și o fetiță de 3 ani, măcar așa de mângâiere,
să-i încurajăm puțin.
- Cum să nu, mergem.
Ne-am dus și cum am intrat în casă, casa era plină, părinții, frații, surorile ei, soțul, fetița
mică de 3 ani. Sora era pusă pe un pat; schelet total, când și când mai respira dar așa
de rar că apucai să bei un pahar de apă între două respirații. Am încercat să intrăm în
vorbă cu soțul ei.
- Dar de când e bolnavă?
- De mai mult timp, are Leucemie și Lupus.
Avea niște pete ca niște arsuri pe tot corpul și mai ales pe față. Boala asta a desfigurat-
o din cale-afară. Ne-au spus că în ultimul timp cât mai era conștientă nu se putea uita în
oglindă de groază în ce hal arăta. Ne-am pus de ne-am rugat și a fost dată o prorocie
prin soția mea:
- ”Va trebui bărbatule să faci o mărturisire, căci am hotărât să fac un semn
și o minune, să ridic o mărturie ca un stâlp puternic în locurile acestea
 ca să se cunoască că Eu scot din moarte la viață și chiar de pe pragurile
Locuinței Morților am putere să întorc la viață!”
Așa că eu cu fratele am trecut într-o cameră separată unde s-a făcut mărturisirea
păcatelor; era un om sincer fratele acesta.
- Dacă îți vrei soția, și vrei ca Domnul să se atingă de ea și să facă minunea pe
care a vestit-o, să mergem să ne rugăm.
Am mers înapoi în camera unde erau toți și ne-am pus de ne-am rugat. Nu a durat 10
minute și s-a prezentat puterea Duhului Sfânt; niște fiori ca niște curenți din creștet până
în tălpi, parcă valuri valuri simțeai în oase, în măduvă, în carne, de prezența aceea a
Domnului. Imediat am simțit așa ca și cum o Ființă a venit, și un cearșaf alb ca o
învelitoare ne-a învelit pe toți, și atunci am strigat:
- În numele Lui Isus Hristos, sari jos din pat !!
Dintr-o dată, a zburat pătura de pe ea, a sărit drept în picioare și a început să strige:
”Aleluia! Aleluia!” și să dea slavă Domnului. Păi nu vă spun în casă ce a fost atunci: unii
săreau de bucurie, alții băteau din palme, mamă-sa, surorile ei chiuiau...de mă gândeam
ce-i cu astea de chiuie așa. Deci a intrat parcă groaza lui Dumnezeu în noi, și am zis:
- Dumnezeule, ne cutremurăm de slava Ta!
Și am început să mulțumim Domnului pentru tot, și a durat mult rugăciunea de mulțumire,
cu lacrimi, cu plânsete, alții cântau... În cele din urmă s-a terminat și rugăciunea și le-am
zis să îi dea să mănânce ceva. I-au adus niște supă, ceva compot, și a început să
mănânce în fața noastră, după luni de zile în care a fost hrănită doar prin perfuzii și cu
sondă. Soția mea îi zice:
- Soră Lidie, ai oglindă aici?
- Da, am.
- Du-te și uită-te în oglindă!
Toate petele de pe față la care ne uitam și noi cu groază au dispărut de pe față la clipeală.
Acuma era frumoasă și curată la față fără nicio urmă de pată. La plecare ne-a petrecut la
poartă. Domnul a întărit-o și i-a dat viață, a mai născut încă 3 copii, iar după un timp a
plecat în Canada unde a trăit și acolo vreo 27 de ani; a trecut din viață la bătrânețe, iar în
urmă cu vreo 4 ani ne-am întâlnit în Cluj pe Albini cu soțul ei, fratele Pavel Farcaș, și nu
l-am mai recunoscut.
Toate acestea sunt lucrările Duhului Sfânt, și ele se întâmplă și astăzi între noi
acolo unde Domnul vrea să lucreze ca să-și mărească numele și să-și dovedească
puterea.

Realizat de Isip Daniel,

Bistrița.