Introducere

Farmacologia, din punct de vedere etimologic, provine de la cuvintele farmacon =

medicament şi logos = discurs, ştiinţă. Deci s-ar putea spune că farmacologia este ştiinţa
care studiază medicamentele. Se impune desigur definirea noţiunii de medicament. Cu
mici variaţii se acceptă în general că medicamentul este o substanţă (uneori o asociaţie de
substanţe) utilizată pentru profilaxia, tratamentul sau diagnosticul bolilor.
O astfel de definiţie corespunde în principiu realităţii. O problemă delicată o
reprezintă însă faptul că medicamentul este o noţiune foarte complexă care poate fi
analizată din multe puncte de vedere. Practic medicamentul reprezintă un fel de secţiune
transversală printr-o societate. Se poate vorbi despre medicament din punct de vedere
medical, farmaceutic, industrial, comercial, social, juridic, politic, etc. În mod evident
farmacologia nu poate acoperi toate aceste aspecte, astfel încât se impune o definiţie mai
restrânsă a acestui domeniu. În fapt farmacologia se ocupă numai de aspecte medicale ale
medicamentului.
Evoluţia actuală a cunoştinţelor arată indubitabil că medicamentele nu produc
funcţii noi în organism. Ele nu fac altceva decât să influenţeze funcţiile preexistente.
Uneori le modifică din domeniul fiziopatologicului către domeniul fiziologicului
contribuind în acest fel la ameliorarea sau vindecarea bolilor şi îmbolnăvirilor, alteori le
modifică invers, din domeniul fiziologicului către domeniul fiziopatologicului producând
reacţii adverse şi efecte nedorite sau producând modificări complementare celor
determinate de boală şi reechilibrând astfel funcţional organismul bolnav. În acest context
rezultă că, în fapt, farmacologia studiază interacţiunile dintre medicamente şi organism.
Desigur pentru medicina umană sunt cu totul importante interacţiunile dintre medicamente
şi organismul uman, dar pentru cunoaşterea acestora sunt necesare laborioase studii privind
interacţiunile medicamentelor cu organismele animale. Mai mult decât atât, pentru
cunoaşterea acţiunilor medicamentelor şi mecanismelor prin care se produc acestea,
frecvent sunt necesare studii efectuate pe părţi izolate din organism, studii pe organe
izolate sau pe culturi celulare, etc. Din astfel de considerente se apreciază că definiţia
optimă a farmacologiei este aceea conform căreia farmacologia este ştiinţa care studiază
interacţiunile dintre medicamente şi sistemele biologice, prin sisteme biologice înţelegând
organisme sau părţi dintr-un organism.
În dezvoltarea unui medicament de regulă cercetările pe animale de laborator sau
pe sisteme izolate preced cercetarea pe organismul uman. De aceea se apreciază în general
că farmacologia poate fi împărţită în 2 mari domenii, farmacologia preclinică, domeniu
care studiază comportamentul medicamentelor la animale de laborator sau pe sisteme
izolate, şi farmacologia clinică, domeniu care studiază comportamentul medicamentelor la
om. În ultima vreme cele 2 etape nu se succed strict în această ordine, adesea rezultate
obţinute în farmacologia clinică impunând studii suplimentare la animale de laborator sau
pe sisteme izolate, astfel încât farmacologia zisă preclinică se întrepătrunde cu
farmacologia clinică. Aceasta a făcut ca în ultima vreme să apară tot mai frecvent tendinţa
ca farmacologia preclinică să se numească farmacologie nonclinică.

farmacologia preclinica =
farmacologia nonclinica
 Cercetarea interacţiunilor medicamentelor cu sistemele biologice constă în
principal în studierea acţiunilor şi mecanismelor de acţiune ale medicamentelor, studierea
modului în care circulă medicamentele în organism şi evaluarea reacţiilor adverse şi
efectelor nedorite ale medicamentelor. Toate aceste aspecte necesită puncte de vedere
specifice, astfel încât se poate spune că farmacologia are mai multe părţi specializate. Cele
mai importante sunt probabil farmacodinamia, farmacocinetica şi farmacotoxicologia.
Farmacodinamia studiază acţiunile şi mecanismele de acţiune ale medicamentelor.
Farmacocinetica studiază drumul parcurs de medicamente în organism - absorbţie,
distribuţie, eliminare. Farmacotoxicologia studiază reacţiile adverse şi efectele nedorite ale
medicamentelor. În prezenta lucrare aceste aspecte sunt tratate atât separat, cu caracter
general, cât şi la fiecare grupă de medicamente în parte, cu caracter particular.
Există cu siguranţă foarte multe medicamente iar clasificarea acestora este relativ
dificilă. Una din cele mai utilizate clasificări este aşa-numita clasificare ATC. Această
clasificare ierarhizează medicamentele în funcţie de 3 criterii utilizate subsecvent. Primul
criteriu este cel anatomic (A) şi se referă partea anatomică căreia îi este destinat
medicamentul, spre exemplu A de la tractul alimentar, sau B de la blood (sânge), etc., al
doilea criteriu se referă la grupa terapeutică (T) din care face parte medicamentul (ex.
antispastice, antiulceroase, etc), iar al treilea criteriu se referă la grupa chimică (C) căreia
aparţine respectiva substanţă utilizată ca medicament. În acest fel fiecare medicament
obţine un anume cod. Există însă unele interferenţe, unele medicamente putând fi utilizate
spre exemplu pentru tratamentul bolilor mai multor părţi anatomice.
În prezenta lucrare nu s-a apelat la clasificarea ATC. De altfel, nici nu s-a dorit o
clasificare a medicamentelor. Pur şi simplu lucrarea încearcă să explice cum
interacţionează medicamentele cu sistemele biologice astfel încât să se înţeleagă cum pot fi
utilizate ele în practica medicală. Din aceste considerente lucrarea încearcă să prezinte
medicamentele într-o succesiune logică de fenomene. Se începe cu o prezentare a unor
noţiuni generale de farmacodinamie, farmacocinetică şi farmacotoxicologie. Urmează o
succesiune de capitole care prezintă modul în care pot fi influenţate prin medicamente
diversele sisteme de reglare a organismului - sistemul nervos, sistemul autacoid, sistemul
endocrin şi metabolismele. În final urmează o succesiune de capitole privind influenţarea
în scop terapeutic a funcţiei diferitelor organe, aparate şi sisteme, avându-se în vedere că,
practic, funcţia oricărui organ, aparat sau sistem poate fi influenţată în scop terapeutic fie
prin modificarea farmacologică a mecanismelor sale de reglare şi control, fie prin
medicamente care acţionează în mod specific asupra acelui organ, aparat sau sistem. Pentru
o mai bună înţelegere a logicii derulării capitolelor au fost prevăzute supratitluri
numerotate cu cifre romane, fără ca aceste supratitluri să fragmenteze însă derularea ordinii
capitolelor şi subcapitolelor.
O altă problemă delicată o reprezintă denumirea medicamentelor. Există mai multe
modalităţi prin care poate fi denumit un medicament. O primă posibilitate o reprezintă
denumirea chimică, în funcţie de structura moleculei substanţei folosite ca medicament.
Uneori însă această denumire este extrem de complicată, în acord desigur cu complexitatea
structurii chimce, greu de utilizat. Aceasta a impus pe plan internaţional adoptarea unei
denumiri mai simplu de utilizat, cunoscută sub numele de denumire comună internaţională
(DCI) sau, uneori, denumire internaţională care nu poate constitui drept de proprietate
(international nonproprietary name, INN). DCI este o denumire generică a moleculei, care
aduce de obicei ca sonoritate cu denumirea chimică, este mult mai uşor de utilizat şi este
aceeaşi în toate ţările.
Având în vedere că în toate ţările medicamentele constituie subiect de politică de
stat, utilizarea unui medicament într-o anume ţară presupune o aprobare oficială. Cele mai
multe substanţe chimice utilizate ca medicamente sunt caracterizate din punct de vedere
farmaceutic într-o lucrare oficială numită farmacopee. Farmacopeea este o lucrare de
interes în special pentru farmacişti şi mai puţin pentru medici. În farmacopee sunt trecute
date farmaceutice despre medicament (condiţii de puritate, modalităţi de identificare a
substanţei, etc.), nu date de interes curent pentru medici (indicaţii, contraindicaţii, reacţii
adverse, etc.). Denumirea din farmacopee este de regulă denumirea comună internaţională
însă uneori denumirea din farmacopee diferă de DCI. În aceste condiţii denumirea
medicamentelor în farmacopee apare ca un alt mod în care se pot denumi medicamentele şi
această denumire este cunoscută sub numele de denumire oficinală (oficina = farmacie).
În fine medicamentele sunt produse de diferite firme farmaceutice. Foarte adesea
atunci când o firmă produce un medicament îi acordă un nume specific sub care este
comercializat medicamentul respectiv. Această denumire acordată de firma producătoare
medicamentului este cunoscută sub numele de denumire comercială.
Iniţial un medicament nou apărut (entitate chimică nouă) face obiectul drepturilor
de proprietate intelectuală şi industrială, astfel încât el nu poate fi reprodus de firme
concurente firmei care l-a inventat sau descoperit. Având în vedere că DCI (sau INN) nu
poate constitui drept de proprietate, prima denumire comercială diferă întotdeauna de
denumirea comună internaţională. Aceste medicamente supuse dreptului de proprietate
intelectuală şi industrială sunt numite uneori şi medicamente originale, medicamente
patentate, sau medicamente etice, ultima denumire fiind discutabilă (în fapt, toate
medicamentele sunt etice). După dispariţia drepturilor de proprietate intelectuală şi
industrială ca urmare a trecerii timpului, medicamentul poate fi reprodus de orice altă firmă
concurentă. Medicamentele care reproduc medicamente originale (conţin aceeaşi substanţă
activă în aceeaşi cantitate pe forma farmaceutică şi sunt fabricate în aceeaşi formă
farmaceutică ca şi medicamentul original) sunt de obicei cunoscute sub numele de
medicamente generice. Reglementările riguroase la care sunt supuse medicamentele
trebuie să fie de asemenea natură încât medicamentele generice trebuie să fie
interschimbabile atât între ele cât şi cu medicamentele originale. Se impune, spre exemplu,
ca producătorul oricărui generic să demonstreze că medicamentul generic fabricat de el
realizează la om aceeaşi concentraţie sanguină care se menţine pentru aceeaşi perioadă de
timp ca şi în cazul medicamentului original. Studiile care demonstrează aceste fenomene se
numesc studii de bioechivalenţă.
Denumirile comerciale ale medicamentelor generice sunt de regulă diferite de
denumirea comercială a medicamentului original şi foarte adesea sunt diferite şi de DCI.
Toate acestea fac ca denumirile comerciale să fie uneori extrem de numeroase. Unul şi
acelaşi medicament se poate găsi sub zeci de denumiri comerciale (uneori peste 100). În
România, spre exemplu, medicamentul diclofenac există în peste 80 de produse
comerciale. Aceasta face extrem de dificilă memorarea denumirilor comerciale. Din aceste
considerente reglementările internaţionale obligă întotdeauna producătorii de medicamente
să precizeze pe ambalajul produsului pe lângă denumirea comercială şi compoziţia acelui
produs în denumirea comună internaţională. Astfel de reglementări uşurează foarte mult
munca medicilor care nu sunt neapărat nevoiţi să reţină toate denumirile comerciale (fapt
uneori cu adevărat imposibil). Din astfel de considerente, în prezenta lucrare s-au utilizat
numai denumirile comune internaţionale (DCI). Denumirile comerciale au fost numai
uneori trecute în paranteze atunci când au fost de mare notoriete (spre exemplu aspirină).
Pentru cei doritori să cunoască denumirile comerciale există lucrări specializate în acest
sens cum ar fi Agenda Medicală sau Nomenclatorul de Medicamente şi Produse Biologice
de Uz Uman, de altfel lucrări foarte voluminoase (în România sunt autorizate în jur de
6000 de produse).