Universitatea Bioterra

CAUZE DE INSUFICIENTA RENALA

Studenti : RADU CONSTANTA CRISTINA

PARVU MARIA MAGDALENA
DRAGOI MIHAELA NICOLETA

AMG ,AN II BIOTERRA

 CAUZE DE INSUFICIENTA RENALA

Insuficiența renală este o afecțiune a rinichilor și înseamnă că aceștia nu mai

funcționează în totalitate în parametri normali. În aceste condiții, rinichii nu își mai
îndeplinesc funcția principală de a elimina din organism substanțele toxice, apa și
alți compuși nocivi, astfel că, ulterior, reziduurile sunt reținute în organism.

Insuficiența renală este cunoscută și sub denumirea de boală cronică de rinichi

(BCR) și poate duce la diverse complicații. De aceea, este important să cunoști
cauzele acesteia, simptomele, dar și cum are loc diagnosticarea afecțiunii și care
este tratamentul pe care medicii îl recomandă, de obicei, pacienților care suferă de
această boală.

Insuficienta renală acută apare fie în contextul unei exacerbări a unei boli renale
pre-existente, precum glomerulonefrita cronică, leziuni renale diabetice sau
hipertensive, abuz de medicamente (în special calmante), sau poate fi cauzată de
un eveniment acut (glomerulonefrita acută, boala autoimună, răniri, infecții ,
intervenție chirurgicală, sepsis, etc). Insuficiența renală acută este în cele mai
multe cazuri reversibilă.

Insuficiența renală acută este o boala gravă, cu un tablou clinic variat și cu o

mortalitate mare. Un tratament cauzal nu este în mod obișnuit posibil. Tratamentul
constă într-o optimizare a circulației și a fluxului sanguin renal, evitând
medicamentele dăunatoare rinichilor și eliminând obstacolele din calea de drenaj a
tractului urinar.

Insuficiența renală cronică se dezvoltă pe parcursul mai multor ani. Simptomele

apar de obicei la un stadiu avansat. Cei afectați sunt în primul rând amenințați prin
complicații ale sistemului cardiovascular, precum infarctul miocardic sau
accidentul vascular cerebral. Există un risc de scădere a funcției renale la pacienții
dializați în stadiul terminal al bolii.

Cele mai frecvente cauze ale insuficienței renale cronice sunt hipertensiunea
arterială și diabetul zaharat tip 2. Altă cauză importantă a IR cronice o reprezintă
boala polichistică a rinichilor, o boala ereditară autozomal dominantă. Unele
medicamente, precum aspirina, ibuprofenul și paracetamolul, pot determina leziuni
renale cronice.
IR cronică poate fi împărțită în 5 stadii: Primul stadiu reprezintă o disfuncție
ușoară a funcției renale, în timp ce stadiul 5 necesită fie dializă, fie transplant renal.

Insuficiența renală se poate declanșa din mai multe cauze, printre care se numără:

 glomerulonefrita - afectează sistemul de filtrare al rinichilor;

 diabetul zaharat de tip I si II - acestea pot duce la nefropatie diabetică, una
dintre cauzele insuficienței renale cronice;
 hipertensiunea arterială necontrolată;
 boala polichistică ereditară;
 administrarea regulată de analgezice precum acetaminofen sau ibuprofen
pentru o perioadă îndelungată; acestea pot cauza nefropatie analgezică, una
dintre cauzele insuficienței renale;
 ateroscleroza, care poate provoca nefropatie ischemică, o altă cauză a
afecțiunilor renale;
 prezența calculilor vezicali, stricturi, tumori sau adenoame de prostată care
să obstrucționeze căile urinare;
 patologii vasculare, precum arterita, vasculita sau displazia fibro-musculară;
 afecțiuni ale articulațiilor și mușchilor care impun utilizarea regulată a unor
soluții antiinflamatorii;
 moștenirea genetică

Riscul de insuficiență renală există și în cazul persoanelor care:

 sunt infectate cu HIV;

 consumă droguri;
 suferă de amiloidoză - presupune acumularea anormală de amiloid (o
proteină) în diverse țesuturi sau organe;
 suferă de eritematos sistemic - boală autoimună cronică;
 au calculi renali;
 suferă de infecții cronice renale.

1.Glomerulonefrita este o boală a sistemului renal care apare ca urmare a

inflamației glomerulilor renali, unitățile renale care se ocupă de filtrarea sangelui.
Boala apare de sine stătător sau ca o consecință unor afecțiuni precum lupus sau
diabet. Pe termen lung și lăsată netratată, glomerulonefrita poate duce la
deteriorarea rinichilor.Cauzele glomerulonefritei variază în funcție de tipul bolii.
Astfel, glomerulonefrita cronică se dezvoltă în timp, boala putând fi depistată după
un număr de ani în care simptomele au fost absente. Varianta cronică a bolii nu are
o cauză certă. Există, de asemenea, situația apariției bolii de tip familial, situație în
care boala apare la bărbați tineri  și se asociază cu probleme de vedere sau auz.
Alte posibile cauze includ:

 existența unor boli ale sistemului imunitar

 cancerul
 expunerea la solvenți hidrocarbonați

Prezența unei forme acute de glomerulonefrită poate crește riscul de

glomerulonefrită cronică.

Prin comparație, glomerulonefrita acută, poate sa aiba una din următoarele cauze:

 Infecție cu streptococi sau stafilococi - glomerulonefrita acută poate apărea

la circa 1-2 săptămâni de la vindecarea unei infecții de acest fel sau, în
cazuri rare, în urma unei infecții a pielii de tip impetigo. Pentru a o elimina,
organismul produce mai mulți anticorpi a căror acțiune poate cauza
inflamarea glomerulilor. Copiii sunt mai predispuși la infecții streptococice
decât adulții, însă se recuperează mult mai repede;
 Endocardită infecțioasă - apare ca urmare a răspândirii unei bacterii în
sistemul circulator și „depunerea” sa în zona inimii, ducând, astfel, la o
infecție a valvelor inimii. Prezența endocarditei infecțioase crește riscul de
glomerulonefrită acută, însă nu se știe încă de ce se întâmplă acest lucru;
 Infecție virală (cu virusuri) - virusul HIV, infecția cu virusul hepatitei B sau
C pot declanșa glomerulonefrita acută;
 Boli ale sistemului imunitar - afecțiuni precum lupus, sindromul
Goodpasture și nefropatia cu IgA pot crește riscul de apariție a
glomerulonefritei;
 Afecțiuni care irită glomerulii - în această categorie intră hipertensiunea
arterială, nefropatia diabetică, glomeruloscleroza focală și segmentară;

2. Nefropatia diabetica este diagnosticata cu ajutorul testelor care verifica prezenta

proteinelor (albumine) in urina, care este un indicator al lezarii renale. Cand un
pacient este diagnosticat cu diabet, urina este testata pentru prezenta proteinelor.

Testele urinare pentru microalbuminurie pot detecta cantitati foarte mici de

proteine in urina care nu pot fi gasite la un test de rutina, permitand diagnosticul
timpuriu al nefropatiei. Detectarea timpurie este importanta pentru a se putea
preveni afectarea progresiva a rinichiului.
Pentru diagnostic sunt necesare doua teste realizate intr-o perioada de 3-6 luni.
Momentul in care se incepe testarea pentru proteinurie se face in functie de tipul de
diabet, moment din care reevaluarea se va face anual.

Tipul de diabet Test de proteinurie

Diabet zaharat tip 1 Dupa 5 ani de la diagnostic
Diabet zaharat tip 2 In momentul diagnosticului, apoi anual
Diabet zaharat in copilarie La pubertate

Un test "dipstick" pentru microalbuminurie este un test simplu care poate detecta
cantitati foarte mici de proteine in urina (microalbuminurie). Strip-ul isi schimba
culoarea daca sunt prezente proteine, estimandu-le cantitativ in functie de
intensitatea culorii.

Testul urinar pentru urme de proteine este mai precis, putandu-se masura cantitatea
exacta de proteine din urina. Oricare dintre aceste teste poate fi folosit pentru a
verifica prezenta proteinelor in urina.

Cand medicul specialist suspecteaza o alta cauza a proteinuriei decat diabetul poate
recomanda o biopsie renala (se extirpa si se examineaza un mic fragment din
tesutul renal).

3. Hipertensiunea arterială

Nivelul tensiunii sângelui în artere este reglat de creier, comandând anumite

organe precum rinichiul și vasele de sânge. Există niște receptori de presiune în
organism, în principal la nivelul rinichiului, care au rolul să citească nivelul
tensiunii arteriale. Traductorii de presiune de la periferie de la nivelul rinichiului
trimit către creier semnale greșite care spun că tensiunea este mai mică decât este
în realitate și atunci creierul comandă eronat o creștere a tensiunii. În loc să rămână
la nivel normal, ajunge să fie mai mare.

4. Boala polichistică ereditară;este o boală cu afectare multisistemică, caracterizată

clinic prin prezenţa de chişti renali multiplii, bilaterali, asociaţi variabil cu multiple
manifestări extrarenale, în special hepatice şi cardiovasculare, precum şi prin
evoluţie frecventă spre insuficienţă renală cronică (IRC).

Frecvenţa bolii
ADPKD este una din cele mai frecvente boli ereditare, cu o incidenţă de 1: 800-
1000 de nou născuţi vii; aproximativ 6-10% (Europa si USA) din cazurile de
insuficienţă renală cronică terminală sunt cauzate de această boală genetică.

Aspecte genetice

ADPKD este o boală monogenică cauzată de mutaţii dominante la nivelul unor

gene autozomale (gena PKD1 - 85%, gena PKD2 - 15%, gena PKD3 foarte puţine
cazuri).

Genele PKD codifică policistinele 1 si 2 (localizate în cilii primari, joncţiunile

dintre celule sau dintre celule şi matricea extra-celulară) care formează un complex
funcţional cu rol în intrarea Ca2+ în celule. O mutaţie la nivelul oricăreia din cele
doua gene (PKD1 sau PKD2) ar produce inactivarea complexului policistinic,
cuscăderea Ca2+ şi creşterea nivelului cAMP, care stimulează proliferarea şi
apoptoza celulară, modificarea polarităţii şi proprietăţile secretorii celulare,
determinând fenotipul celular chistic.

Se pare că mutaţiile celor doua gene PKD1 si 2 ar fi direct responsabile de

manifestările cardiace şi vasculare.

Deşi toate celulele corpului prezintă mutaţia, numai o parte din nefroni dezvoltă
chişti. Pentru a explica la nivel molecular natura focală a ADPKD, precum şi
expresivitatea variabilă a fost propus „modelul celor două lovituri” („two
hits”). Gena mutantă (PKD1) moştenită de la un părinte bolnav este „prima
lovitură”; alela normală moştenită de la părintele neafectat va suferi o mutaţie
somatică (cea de a doua lovitură) şi devine inactivă. Pierderea completă de
policistină 1 în celulele în care a avut loc cea de a doua mutaţie determină iniţierea
formării chiştilor. Pentru că mutaţiile somatice sunt rare şi vor apare într-un număr
relativ mic de celule, formarea chiştilor va fi focală. Această ipoteză explică de ce
numai unii nefroni sunt afectaţi iar numărul lor (şi deci severitatea bolii) creşte
odată cu vârsta.

Un alt fenomen care poate apare in unele familii este anticipaţia sau apariţia mai
precoce a semnelor caracteristice bolii la moştenitorii direcţi ai unei afecţiuni
genetice, comparativ cu părintele afectat. Fenomenul de anticipaţie a fost
evidenţiat în 40- 50 % din familiile cu ADPKD, unde IRC terminală a survenit cu
10 ani mai devreme la descendenţi.

Există o serie de semne fizice ale bolilor renale, dar uneori oamenii le atribuie altor
afecțiuni. În plus, boala cronică renală este o pierdere progresivă a funcției renale
pe o perioadă de luni sau ani. Fiecare rinichi are aproximativ un milion de filtre
minuscule, numite nefroni. Atunci când nefronii se deteriorează, rinichii încep să
nu mai funcționeaze cum trebuie. Timp de o anumită perioadă, care variază de la
persoană la persoană, nefronii sănătoși își pot asuma munca suplimentară. În timp,
însă, dacă boala nu este descoperită și tratată corespunzător, tot mai mulți nefroni
vor fi afectați, iar cei sănătoși nu vor mai putea să filtreze sângele suficient de bine
pentru a ne menține sănătoși.

Când funcția renală scade sub un anumit nivel, medicii nefrologi stabilesc
diagnosticul de insuficiență renală. Netratată, insuficiența renală poate pune viața
în pericol. Din fericire, boala cronică renală poate fi tratată. Cu cât este depistată
mai devreme, cu atât cresc șansele ca pacienții să fie tratați eficient și să ducă o
viață normală.

O persoană își poate pierde până la 90% din funcțiile renale înainte de a
prezenta simptome

Boala renală progresează de obicei în tăcere, distrugând adesea cea mai mare parte
a funcției renale înainte de a provoca simptome. Majoritatea oamenilor prezintă
simptome abia când afecțiunea este destul de avansată. Detectarea timpurie a
funcției renale deficitare este crucială, deoarece permite un tratament adecvat
înainte de instalarea insuficienței renale și a altor complicații.

Semnele unei afectări renale avansate includ oboseală, dificultăți de concentrare,

scăderea poftei de mâncare, glezne umflate și prezența sângelui în urină. Analizele
de sânge sau de urină simple, efectuate anual, pot evalua funcția renală și pot
semnala o eventuală problemă.

Semnele de alarmă, asociate bolii renale cronice

Vă prezentăm mai jos 10 posibile semne de alarmă ale bolii cronice renale, care ar
trebui să ne facă să mergem la un control la medicul nefrolog. Acesta va analiza cu
atenție simptomele, istoricul familial de insuficiență renală și va recomanda testele
și analizele necesare pentru stabilirea diagnosticului.

1. Oboseală, lipsa de energie sau probleme cu concentrarea

O scădere severă a funcției rinichilor poate duce la acumularea de toxine și

impurități în sânge. Acest lucru poate determina oamenii să se simtă mai obosiți și
mai slăbiți și să se concentreze mai greu. O altă complicație a bolilor renale este
anemia, care poate provoca slăbiciune și oboseală.
 2. Probleme cu somnul

Când rinichii nu mai filtrează corect sângele, toxinele se acumulează în sânge.

Acest lucru poate afecta calitatea somnului. Există, de asemenea, o legătură între
obezitate și bolile cronice de rinichi, iar apneea de somn este mai frecventă la
persoanele cu boli cronice de rinichi, comparativ cu populația generală.

3. Piele uscată și prurit (mâncărime)

Rinichii au mai multe funcții importante pentru organism. Îndepărtează deșeurile și

lichidul suplimentar din corp, ajută la formarea celulelor roșii din sânge, ajută la
menținerea oaselor puternice și acționează pentru a menține cantitatea potrivită de
minerale din sânge. Pielea uscată și cu prurit poate fi un semn al unei anomalii a
sistemului mineral și osos care însoțește adesea bolile renale avansate, atunci când
rinichii nu mai sunt capabili să păstreze echilibrul corect de minerale și substanțe
nutritive din sânge.

4. Nevoia de a urina mai des

Nevoia de a urina mai des, în special pe timpul nopții, poate fi un semn al bolii
renale cronice. Deteriorarea filtrelor din rinichi (nefronii) poate provoca o creștere
a dorinței de a urina. Uneori, acest lucru poate fi, de asemenea, un semn al unei
infecții urinare sau al unei prostate mărite la bărbați.

5. Prezența sângelui în urină

Rinichii sănătoși păstrează celulele sanguine în organism atunci când filtrează

deșeurile din sânge pentru a crea urină. Atunci când nefronii sunt deteriorați, însă,
aceste celule sanguine pot pătrunde în urină, prin care sunt eliminate din organism.
Pe de altă parte, prezența sângelui în urină poate semnala și existența unei tumori,
calculi renali sau o infecție în organism.

6. Urina acidă sau spumoasă

Spuma sau bulele excesive din urină, în special cele care dispar greu, după ce
tragem apa la toaletă de mai multe ori, indică prezența proteinelor în urină. Această
spumă poate arăta ca spuma pe care o vedem atunci când batem ouăle, deoarece
proteina obișnuită găsită în urină, albumina, este aceeași proteină care se găsește și
în ouă.

7. Pleoapele umflate și pungile de sub ochi

Proteinele din urină sunt un semn timpuriu al deteriorării nefronilor, care permit
scurgerea proteinelor în urină. Pleoapele umflate și pungile de sub ochi se pot
datora faptului că o cantitate mare de proteine se scurge în urină.

8. Glezne și picioare umflate

Scăderea funcției rinichilor poate duce la retenția de sodiu, cauzând umflarea

picioarelor și a gleznelor (edem). Pe de altă parte, acest simptom poate fi, de
asemenea, asociat și bolilor de inimă, bolilor de ficat și problemelor cronice ale
venelor de la nivelul picioarelor.

9. Pierderea poftei de mâncare

Acesta este un simptom foarte general, asociat mai multor afecțiuni. Trebuie
reținut, însă, că o acumulare de toxine care rezultă din afectarea funcției renale,
poate fi una dintre cauzele lipsei poftei de mâncare.

10.Crampe musculare

Dezechilibrele electrolitice pot rezulta din afectarea funcției renale. De exemplu,

nivelurile scăzute de calciu și fosfor pot contribui la crampe musculare.

Între 8 și 10% din populația adultă are o anumită formă de afectare a rinichilor și,
în fiecare an, milioane de persoane își pierd viața din cauza complicațiilor legate de
bolile cronice ale rinichilor. În condițiile în care majoritatea persoanelor cu stadii
incipiente ale bolii cronice renale rămân nediagnosticate, de Ziua Mondială a
Rinichilor, sărbătorită anul acesta pe 11 martie, facem apel la toată lumea să
meargă regulat la medicul nefrolog și să-și făcă periodic analizele de rutină, pentru
a-și evalua funcția renală.
 BIBLIOGRAFIE

https://www.kidney.org/news/ekidney/august14/10_Signs_You_May_Have_Kidney_Disease

https://www.kidney.org/kidneydisease/global-facts-about-kidney-disease

https://www.worldkidneyday.org/facts/chronic-kidney-disease/

https://www.who.int/bulletin/volumes/96/6/17-206441.pdf

https://blog.medsana.ro/afla-care-sunt-primele-semne-ale-bolilor-de-renale/