Zgârdea Vlăduț 05.05.

2020

CATEHEZĂ
DESPRE SFÂNTA TRADIȚIE

ÎN NUMELE TATĂLUI ȘI AL FULUI ȘI AL SFÂNTULUI DUH. AMIN.

Preacucernice părinte,
Iubiți credincioși și credincioase,

I. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ (INTRODUCEREA)

Mântuitorul Iisus Hristos este numit “Învățătorul” pentru că el ne-a dat o învățătură nouă,
superioară celei a oricărei religii. Despre această învățătură a spus el însuși: “Învățătura Mea nu
este a Mea, ci a celui ce M-a trimis” (Ioan 7, 16).
Propovăduită de Domnul, iar după El de Sf. Apostoli și urmașii lor, învățătura aceasta s-a
răspândit fiind îmbrățișată cu căldură de oameni. Cu cât se îndepărta vremea în care a trăit
Mântuitorul și urmașii direcți, s-a simțit trebuința transpunerii în scris a propovăduirii lor spre a
nu pierde nimic din cele lăsate de Mântuitorul Iisus Hristos; astfel scriindu-se Sf. Scriptură, prin
învățătura păstrată în Sf. Tradiție. Sf. Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu scris sub inspirația
Sf. Duh.

II. ANUNȚAREA TEMEI

Întrucât nu toți creștinii admit Sf. Tradiție ca izvor al Revelației Divine, în cele ce
urmează ne vom referi la Sf. Tradiție, ca temei al învățăturii ortodoxe.
III. TRATAREA
 Cuvântul “tradiție” înseamnă “ansamblul de valori, concepții, credințe și obiceiuri
istoricești constituite în cadrul unor grupări sociale (popare, națiuni etc.) și transmise din neam în
neam”. ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului a spus în felul următor: “Nu există ins, familie,
colectivitate, instituție sau așezământ care să nu aibă nevoie de tradiție și care să nu și-o creeze.
Același lucru se poate petrece cu orice comunitate religioasă mai ales dacă se stabilizează în
forme de lungă durată”.
Sf. Tradiție reprezintă învățătura data de Fiul lui Dumnezeu prin viu grai Bisericii și din
care o parte s-a fixat în scris mai târziu. Ca și Sf. Scriptură, Sf. Tradiție cuprinde descoperirea
dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viața Bisericii în Duhul Sfânt este
conceptual viu al vieții bisericești. Sf. Tradiție este anterioară Sf. Scripturi. Mântuitorul n-a
propovăduit prin scris și nici n-a poruncit ucenicilor Săi să scrie ci să răspândească învățătura
prin viu grai tuturor popoarelor. Sf. Apostoli au poruncit urmașilor lor să facă la fel. Sf. Ap.
Pavel scrie lui Timotei: “Și cele ce ai auzit de la mine cu mulți martori de față, acestea le
încredințează la oameni credincioși, care vor fi destoinici să învețe și pe alții” (2 Timotei. 2,2).
Nu tot ceea ce a propovăduit Mântuitorul și Apostolii a fost pus în scris: “Sunt încă și
multe alte câte a făcut Iisus, care dacă s-ar fi scris una câte una mi se pare că nici în lumea
aceasta nu ar fi intrat cărțile care s-ar fi scris” (Ioan 21, 25). Știm faptul că toți Apostolii au
propovăduit cuvântul Domnului, dar nu toți l-au și scris. Pentru acest motiv Cuvântul lui
Dumnezeu îl găsim păstrat în Sf. Tradiție, pe cale orală. Sf. Ap. Pavel se referă la cuvintele
Domnului Iisus că “ mai bine este a da decât a lua” (Fapte 20, 35), aceste cuvinte nu le vom găsi
nicăieri scrise în Noul Testament decât aici. Găsim în cartea Sf. Iuda amintită cearta îngerului
Gavriil cu diavolul pentru capul lui Moise (1, 9; 14,15), fapt neamintit în Vechiul Testament; sau
numele lui Iannes și Iambres nu sunt amintite de Vechiul Testament, dar sunt amintite de Ap.
Pavel în 2 Timotei 3,8. După cum vedem între Sf. Scriptură și Sf. Tradiție există o legătură
organică. Ele reprezintă una și aceeasși lucrare a Sf. Duh. Doar forma de redare este alta. Același
adevăr de credință este propovăduit prin viu grai sau este scris sub inspirația Duhului Sfânt.
Sf. Tradiție se temeluiește pe însăși Tradiția Apostolică statornicită în Biserica lui Hristos
de pretutindeni.
Sf. Vasile cel Mare a spus: “Dintre dogmele păstrate în Biserică, pe unele le avem din
învățătura scrisă, iar pe altele le-am primit din învățătura Sf. Apostoli. Ambele au aceeleași
forme de transmitere pentru credință … De exemplu ca să amintesc de primul și cel mai obișnuit
exemplu: ce temei au cei care speră în numele Domnului nostru Iisus Hristos și se însemnează cu
semnul Sf. Cruci? Din ce scriere am învățat să ne întoarcem spre Răsărit în timpul rugăciunii? ...
În virtutea căror scrieri bibilice binecuvântăm apa botezului, untdelemnul ungerii și pe cei care
se botează? Nu în virtutea tradiției transmise în mod tainic?”
Sf. Ioan Damaschin a relatat: “În Sf. Scriptură nu se pomenesc cele întâmplate la moartea
Sf. Născătoare de Dumnezeu, dar acestea se pomenesc în cea mai veche și adevărată Tradiție,
care știe să relateze că în momentul slăvitei ei adormiri toți Apostolii, care colindau în vederea
mântuirii acesteia, s-au adunat la Ierusalim, venind pe calea aerului. Aici au avut o viziune
îngererească și se auzea o melodie dumnezeiască a puterilor cerești …”.
Sfânta Tradiție are două aspecte:
 1. Statornic – se referă la conținutul Tradiției Apostolice, care începe la
Cincizecime și se închieie la moartea Sf. Ioan, fixată în scris de Biserică până în epoca
sinoadelor ecumenice.
2. Dinamic – preluarea, comentarea, actualizarea și trăirea aspectului statornic.
Criteriile Sf. Tradiții au fost formulate fericit de către Vincențiu de Lerini (sec. Al IV-
lea): “În însăși Biserica universală trebuie avut grijă foarte mult să ținem ceea ce a fost crezut
peste tot, totdeauna, de către toți”.
Deosebiri confesionale: În Biserica Romano-Catolică învățătura despre Sf. Tradiție,
principal, este aceeași. Aplică însă greșit aspectul dinamic al ei, prin introducere de dogme noi,
nevalidate de vreun sinod ecumenic. Bisericile Protestante și Neoprotestante, resping în totalitate
Sf. Tradiție, susținând “Sola Scriptura”. Recunosc și ele totuși o anumită tradiție bisericească,
întrucât, vrând-nevrând și-au format și ele tradițiile lor.
Documentele scrise în număr de opt, care tezaurizează, îmbogățesc, Sf. Tradiție sunt:
1. Simbolul de credință;
2. Cele 85 de canoane apostolice;
3. Definițiile dogmatice ale celor șapte sinoade ecumenice;
4. Mărturiile de credință ale martirilor;
5. Definițiile dogmatice împotriva ereziilor;
6. Scrierile Sf. Părinți;
7. Cărțile de slujbă ale Bisericii;
8. Mărturiile istorice și arheologice referitoare la credința apostolică.
Pe lângă toate aceste tradiții s-au format și alte multe obiceiuri devenite tradiții locale,
legate mai ales de cultul și slujba de înmormântare, de nuntă și botez, ca și o mulțime de
sărbători netipiconale. Dacă unele din aceste obiceiuri devenite tradiții pot fi acceptate, sau
tolerate, sunt însă altele care constituie o adevărată „sminteală”, fiind impregnate de tot felul de
exagerări și superstiții. Acestea sunt nocive și trebuiesc îndepărtate. De altfel Mântuitorul însuși
a combătut falsitatea tradiției fariseilor care „calcă porunca lui Dumnezeu” (Matei 15, 3).
Nenorocirea este că foarte mulți credincioși necatehizați le iau de bune, sau rămân numai la ele.

IV. RECAPITULAREA – APRECIEREA

Ce reprezintă Sf. Tradiție? Învățătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii. Mai mult
propovăduirea orală fiind aceea care a precedat Sf. Scriptură. Cei care resping Sf. Tradiție, au și
ei totuși o tradiție? Au tradiția lor specifică, pe care și-au creat-o ei, care însă nu le vine de la
Mântuitorul și Sf. Apostoli. Cel mai valoros document scris al Sf. Tradiții este Sf. Scriptură care
cuprinde cuvântul lui Dumnezeu scris sub inspirația Duhului Sfânt, ea verifică Sf. Tradiție. Ce
reprezintă Sf. Tradiție pentru Biserică? Reprezintă viața vie a ei.
Sf. Tradiție are două aspecte în care se prezintă: primul static, redat în scris prin
documentele Tradiției și al doilea dinamic, în continuă mișcare, dezvoltare și adaptare a vieții
Duhului la evlavia credincioșilor. Sf. Tradiție este tezaurizată în opt documente scrie.
Există și alte tradiții care nu sunt conforme Tradiției Apostolice și sunt dăunătoare vieții
duhovnicești și pietății credincioșilor ei.
V. ASOCIEREA
Biserica unește în aceeași viță a Duhului Sfânt Scriptura și Tradiția, încât ele nu pot fi
considerate ca „două mărimi așezate una alături de alta, oarecum independent și static. Ele sunt
expresii ale unei aceleași, realități mai adânci în care ancorează și care este marea și via Tradiție
creștină, viața însăși a Bisericii în realitatea ei divină”.

VI. GENERALIZAREA
Din cele ce am evidențiat până în acest moment referitor la Sfânta Tradiție, vedem că este
unul din izvoarele Revelației divine, reprezentând viața Duhului în Biserică, prin adevărul de
credință care totdeauna, pretutindeni și de către toți a fost mărturisit și trăit spre mântuirea
sufletului.

VII. APLICAREA
Rămânând fideli Sf. Tradiții ca descoperire a lui Dumnezeu, credincioșii vor rămâne în
același timp statornici învățăturii Bisericii, pe care o vor păstra cu sfințenie, nelăsându-se atrași
spre alte învățături străine. Cultivând duhul Sf. Tradiții și al tradiției bisericești, credincioșilor, le
revine datoria de a respecta întru totul îndrumărilor Bisericii privind respingerea falselor tradiții,
dăunătoare viții duhovnicești
După cum mărturisim infailibilitatea, desăvârșirea, Sf. Scripturi, așa trebuie să mărturisim
și infailibilitatea Sf. Tradiții, având ca fundament lucrarea directă și continuă a Sf. Duh în viața
Bisericii.

MĂRIRE TATĂLUI ȘI FIULUI ȘI SFÂNTULUI DUH. AMIN.