80% din informațiile pe care le primește organismul uman sunt prin intermediul ochilor, deci
este important să se ia măsuri de precauție pentru a evita afectarea acestora.
Iată care sunt câteva dintre afecțiunile oculare de care pot suferi persoanele care utilizează
excesiv calculatorul:
Presiune oculară. Deși unii oftalmologi nu sunt de acord cu acest lucru, se pare că
expunerea continuă la un monitor contribuie la creșterea presiunii oculare, ceea ce ar
putea duce la glaucom (a doua cauză de orbire din lume).
Cataractă. Ochii sunt sensibili la căldură, astfel încât expunerea lor la niveluri ridicate
de microunde poate provoca cataractă (prima cauză a pierderii vederii la persoanele
mai în vârstă de 50 de ani).
Ochi uscați. Sindromul ochiul uscat apare din cauza lipsei de lacrimi. Această lipsă de
lacrimi se datorează în mod obișnuit blocării glandelor care secretă ulei în ochi.
Sindromul ochiului uscat la persoanele de peste 40 de ani este des întâlnit și una dintre
cauzele principale este expunerea prelungită la ecrane, deoarece modifică clipitul din
ochi. Acest sindrom provoacă disconfort, dar nu afectează de obicei vederea.
Erori de refracție. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), erorile de
refracție sunt tulburări oculare foarte frecvente. În acest caz ochiul nu poate focaliza în
mod clar imaginile. Rezultatul este o vedere încețoșată, uneori atât de severă încât
provoacă tulburări vizuale, cum ar fi miopia, hiperopia și astigmatismul.
Disfuncții binoculare. Acestea apar datorită stresului, tensiunii sau oboselii, unele
simptome pot fi scăderea acuității vizuale și fotofobia(intoleranță anormală la lumină).
Oboseală Oculară. Una cele mai frecvente probleme cauzate de lucrul prelungit la
calculator este oboseala oculară. Aceasta este cauzată de perioade de odihnă
insuficiente, de condiții de lucru incorecte, de reflectarea imaginilor sau a luminilor în
dispozitivele electrice.
Există multe cauze ale oboselii oculare. Una dintre acestea este lumina orbitoare. Există două
tipuri de lumini orbitoare, directe și indirecte. Lumina directă este acea lumina care strălucește
direct în ochi; în timp ce lumina indirectă este acea lumina care reflectă suprafețele în ochi.
Lumina provine de multe ori din ecranele calculatorului, care sunt prea întunecate sau prea
luminoase. Lumina de la ecranul calculatorului contribuie la oboseală musculară a ochilor,
pentru că ochii se străduiesc să focalizeze imaginile de pe ecran.
O altă cauză majoră a oboselii oculare este poziția ecranului computerului. Firește, ochii sunt
poziționați astfel încât să privească drept înainte și ușor în jos. Dacă ochii trebuie să privească
într-o direcție diferită, mușchii trebuie să lucreze continuu pentru a menține această poziție.
Astfel, dacă monitorul calculatorului este poziționat incorect, mușchii ochilor trebuie să
lucreze constant pentru a ține ochii în poziția corectă pentru a vizualiza monitorul.
De asemenea, pentru a împiedica obosirea ochilor, toți cei care lucrează mult timp la
computer este indicat să utilizeze ochelari prescriși de medic.
Sindromul ochilor roșii. Așa cum sugerează și numele, acest sindrom apare atunci când partea
albă a ochiului devine roșiatică. De multe ori este produsă de o inflamare ocazională a
suprafeței oculare, motiv pentru care apare foarte mult la cei care sunt expuși la calculator
timp de mai multe ore.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 80% dintre cazurile de boli oculare,
cum ar fi orbirea, pot fi prevenite. Prin urmare, iată câteva recomandări atunci când
lucrați mult timp la calculator:
Faceți pauze dese pentru a vă lăsa ochii să se odihnească. Priviți pe fereastră și clipiți
din când în când, întindeți-vă capul și gâtul.
Asigurați-vă că lucrați în condiții bune de iluminare, dar fără ca lumina să reflecte
ecranul computerului.
Mențineți o distanță mai mare de 30 cm între față și ecran.
Utilizați ochelari pentru ochi obosiți.Ochelarii vă pot ajuta atunci când lucrați la
calculator, mai ales dacă sunteți de vârstă mijlocie sau mai în vârstă.
Faceți o vizită medicului oftalmolog pentru un consult la fiecare doi ani și asigurați-
vă că știe că folosiți foarte mult calculatoarele.
Rețineți că, dacă lucrați în mod obișnuit în fața unui calculator, trebuie să beneficiați
din partea angajatorilor de condiții optime de lucru, conform legislației în vigoare. De
asemenea, trebuie să beneficiați de examene de vedere și, dacă este cazul, de
dispozitive de corecție.