1.Antagonismul microbian. Tipurile. Mecanismele. Metodele de studiere.

Aplicarea
practica.
Antagonismul bacterian se caracterizează prin lupta pentru oxigen, substanţe nutritive, spaţiu
pentru trai.
Cauzele antagonismului:
Vitalitatea mai mare
Modificarea mediului
Eliberarea unor substanţe cu acţiune specifică
Mi/o care manifestă activitate inhibitoare – antagonist (A), mi/o care suferă – concurent (C).
Antagonism direct
Antagonism indirect

După direcţia antagonistă:

Antagonism unilateral
Antagonism bilateral
Izoantagonism
Efectul acţiunii unui antagonist asupra concurentului poate fi bacteriostatic sau
bactericid (uneori bacteriolitic).
Utilizarea practică a antagonismului microbian:
-Pentru depistarea mi/o – producenţi de antibiotice (micete, actinomicete, bacterii)
-Pentru obţinerea produselor biologice curative de origine microbiană (probiotice,
eubiotice/sinbiotice): Lactobacterina, Colibacterina, Bifidumbacterina, Bificol, etc
-Crearea biocenozelor favorabile organismului

Antagonism nespecific:
Antagonistul este mai activ, utilizând nutrienţii, oxigenul.
Antagonistul produce metaboliţi toxici (acizi, indol, H2S, amoniac, peroxid, etc).
Antagonism specific – antagonistul produce substanţe cu acţiune specifică asupra unui sau
mai multor concurenţi (AB, bacteriocine).
Efectul acţiunii unui antagonist asupra concurentului poate fi bacteriostatic sau bactericid
(uneori bacteriolitic).
METODELE DE STUDIU AL ANTAGONISMULUI
1. În mediu solid (metoda tranşeei) – antagonistul se însămânţează în centrul cutiei,
concurenţii – perpendicular. Termostat 24h. Aprecierea – după dimensiunea zonei de inhibiţie
a creşterii culturii concurentului.
2. În mediu semisolid – I strat – antagonistul, II strat – concurentul. Termostat 24h.
Aprecierea – zonă clară între straturi.
3. Însămânţarea în mediu lichid (BP) a unui număr egal de A şi C. După 24 h de incubaţie se
reînsămânţează 0,1 ml pe placa cu geloză. Se compară numărul coloniilor de A şi C.

2.Antibioticele.Noțiune.Clasificarea după spectrul de acțiume și producent

ANTIBIOTICE (AB)– produse de origine naturală (microbiană, animală sau vegetală), derivaţi
semi-sintetici sau produse sintetice care inhibă sau omoară selectiv unele mi/o sau/şi celule
tumorale, fără a exercita ca regulă efecte toxice asupra macroorganismului.
Clasificarea AB
După efectul asupra celulei
 Bacteriostatic (tetraciclina, cloramfenicol…)
 Bactericid (streptomicina, polimixina)
 Bacteriolitic (peniciline, cefalosporine)
După spectrul de activitate
 spectru restrâns (îngust) de acţiune (AB anti-G+, anti-G-, anti-tuberculoase, anti-micotice,
anti-tumorale)
 spectru larg de acţiune (G+ şi G-)
După producent (origine)
 fungică (peniciline, cefalosporine,...)
 actinomiceta (aminoglicozide, macrolide, cloramfenicol, etc)
 microbiană (bacitracina din Bacillus subtilis, gramicidina din Bacillus brevis, polimixina din
Bacillus polimyxa)
 vegetală – fitoncidele (alicina, rafanină, imanină)
 animală (lizozimul – din albuş de ou, ecmolina – din oase de peşte, eritrina – din masă
eritrocitară, splenocitina – din splină)
După compoziţia chimică (beta-lactamice, macrolide, aminoglicozide, ffenicoli, polipeptide,
poliene, sulfamide, chinolone şi fluorochinolone, nitrofurani, etc)

3.Mecanismul de acțiune al antibioticelor.Clasificarea

1.AB cu acţiune asupra sintezei peretelui celular (dereglarea sintezei peptidoglicanului)

Beta-lactamice (peniciline, cefalosporine). Dereglează procesul de sinteză a PG, inhibând

transpeptidazele (ţinta - PFP)

- Vancomicina, teicoplanina (blochează transferul pentapeptidului din MCP spre peretele celular)

- Bacitracina (blochează reciclarea moleculelor de transport transmembranar - bactoprenol)

- Fosfomicina (blochează piruviltransferaza, implicată în sinteza acidului N-acetil muramic)

Efectul acestor AB este bactericid/litic, doar celulele metabolic active sunt omorâte. Nu afectează
celulele eucariote (lipsa PG).

2. AB polipeptidice (polimixina, colistina).

AB polienice (nistatina, levorina, amfotericina B, etc).

Aceste AB acţionează şi asupra celulelor în repaos. Relativ toxice, în special nefro.

3. AB cu acţiune asupra ribozomilor

- 30S (aminoside: streptomicina, kanamicina, gentamicina, tobramicina, amikacina; tetracicline)

- 50S (cloramfenicol, triamfenicol; macrolide: eritromicina, oleandomicina; lincosamide: clindamicina,

lincomicina).

Se leagă pe receptori specifici de pe subunităţile 30S sau 50S, perturbând sinteza proteică (inhibiţia
transpeptidazei, a translocaţiei peptidelor, etc). Rezultă inhibiţia sintezei proteice sau sinteza
proteinelor nefuncţionale. Efectul este bacteriostatic (aminosidele – bactericid), doar asupra
celulelor active metabolic.

4. AB cu acţiune la nivelul aparatului genetic

-Rifampicina – inhibă ARN-polimeraza ADNdependentă. Rezultă stoparea sintezei ARNm

-Novobiocina , Chinolonele (acidul nalidixic, ciprofloxacina, ofloxacina) – blochează activitatea topo-

izomerazelor, intervenind în conformaţia ADN-ului. Efect bactericid.

5. AB care inhibă sinteza acidului folic

- Sulfamide

- Trimetoprim

4.Metode de obținere a antibioticelor.Cerințe față de antibiotice.Unitățile de

acțiune
1.Metoda biologică
2.Metoda sintetică
3.Metoda semi-sintetică
Etapele metodei biologice:
-Cultivarea tulpinilor-producente (ex.: Penicillium notatum, Actinomyces griseum, etc) în
mediu lichid adecvat
-Extragerea AB
-Purificarea şi concentrarea AB
-Controlul toxicităţii
-Determinarea activităţii AB
Activitatea AB se măsoară în unităţi de masă (g, mg, µg) sau de acţiune (UA).
1 UA – cantitatea minimală de AB care inhibă creşterea unei tulpini de referinţă în condiţii
standarde. Penicilina – 1UA = 0,6 µg de substanţă pură
Cerinţele faţă de AB:
- Toxicitate selectivă
- Efect terapeutic cu doze minime
- Activitate de lungă durată
- Spectru restrâns de acţiune
- Să fie solubile şi absorbite uşor
- Să nu provoace efecte secundare
- Să nu se dezvolte rezistenţa contra AB
- Să fie ieftine

5.Rezistența microorganismelor la antibiotice.Tipurile.Mecanismele

rezistenței germenilor microbieni la antibiotice.Combaterea rezistenței
Rezistenţa mi/o la antibiotice
Cauzele:
1. Factori genetici, proprii bacteriilor
2. Factori ce favorizează selecţia şi difuzarea tulpinilor bacteriene rezistente
Tipurile de rezistenţă:
1. Naturală, ereditară, de specie, prezentă la toţi membrii unei specii sau gen
- lipsa ţintei – ex.: micoplasme, micete;
- imposibilitatea de a atinge ţinta – ex.: Mycobacterium (cerurile, lipidele împiedică
pătrunderea AB în citoplasmă);
- bacteriile nu efectuează procesul inhibat de AB – ex.: acidul folic este preluat din mediu –
rezistenţă la sulfamide
2. Achiziţionată, dobândită, afectează tulpinile unei specii sensibile.
Depinde de acţiunea de selecţie exercitată de AB utilizate în tratament, urmată de
răspândirea ei (între bacterii, interuman, transmisie de origine animală).
Mecanismele rezistenţei dobândite:
-Diminuarea permeabilităţii membranare
-Modificarea ţintei moleculare
-Eliminarea excesivă a AB
-Inactivarea enzimatică a AB, care poate fi hidrolizat (penicilinază, cefalosporinază) sau
modificat structural (acetilaze, adenilaze, fosforilaze), etc.
Rezistenţa dobândită se poate manifesta fenotipic (bacteriile în faza de repaos, formele “L”
de bacterii) sau genetic (genotipic)
Rezistenţa genetică poate fi:
-Cromozomială, determinată de mutaţii (10%)
Mecanisme: modificarea ţintei moleculare, diminuarea permeabilităţii membranare
-Plasmidică, epidemică, realizată prin transfer de gene prin intermediul plasmidelor R (poate
fi rezistenţă multiplă).
Mecanisme: inactivarea enzimatică, modificarea ţintei, substituţia sau supraproducţia ţintei,
excreţie excesivă a AB.
Prevenirea rezistenţei
1. Supravegherea epidemiologică a tulpinilor rezistente
2. Politică strictă de prescriere a AB
3. Respectarea dozelor terapeutice corecte şi a timpului de tratament necesar
4. Asocierea AB cu mecanisme de acţiune diferite
5. Prescrierea AB care nu sunt sensibile la beta-lactamaze, utilizând inhibitori (acidul
clavulanic, sulbactamul, tazobactamul). Ex.: augmentina – amoxicilina+acid clavulanic
6. Reciclarea AB
7. Producerea AB noi
6.Metodele de determinare a sensibilității microbilor la antibiotice-
difuzimetrică(rondelelor),diluțiilor succesive(în medii solide și lichide),metode
rapide
Sensibilitatea microbilor la AB
În funcţie de rezultatele clinice, bacteriile se divizează în 3 clase: sensibile la AB (S),
rezistente (R) şi intermediare (I, moderat sensibile).
Tulpinile S – efectul terapeutic este obţinut cu doze terapeutice uzuale
Tulpinile R – efectul terapeutic nu poate fi obţinut cu doze terapeutice
Tulpinile I – succesul terapeutic este imprevizibil.
Fiecare tulpină izolată manifestă sensibilitate particulară. Ea poate fi studiată în laborator
pentru determinarea profilului de sensibilităţi al acestei tulpini, ceea ce constituie o
antibiogramă.
Rezultatele testelor de sensibilitate permit medicului să claseze tulpinile bacteriene după
categoriile terapeutice (S, R, I), uneori sunt utile în identificarea tulpinilor.
Testarea sensibilităţii bacteriilor la AB
Metoda difuzimetrică (rondelelor). Utilizată uzual în infecţii banale.
Condiţii: mediu standard, concentraţie standardă de mi/o (105 /ml), rondele/discuri
(comprimate) cu % standarde de AB, condiţii standarde. Mediul este inoculat cu suspensia
bacteriană. După uscare în termostat se aplică rondelele – 24h, 37°C.
Lectura – diametrul zonei de inhibiţie a creşterii culturii bacteriene este comparat cu
diametrele standarde pentru fiecare AB. Valori sub acest diametru – tulpina este R, dacă este
depăşit – S.
Metoda diluţiilorÎntr-un şir de tuburi cu 1 ml BP se efectuează diluţia AB (256 UA, 128, 64,
32, 16, 8, 4, 2, 1, 0,5, etc). Se adaugă în fiecare tub (cu excepţia celui martor) 0,1 ml de
suspensie bacteriană 10la puterea a 5a/ml.Termostat - 24h.
Lectura – cea mai mică doză de AB care inhibă creşterea culturii după 24h de incubare
(mediu clar) constituie Concentraţia Minimă de Inhibiţie (CMI) a AB pentru tulpina testată.
CMI măsoară efectul bacteriostatic.

7.Noțiunea de concentrație minimă de inhibiție(CMI),Concentrația minimă

bactericidă(CMBC).
Concentrația Minimă de Inhibiție a AB pentru tulpina testată -cea mai mică doză de AB care
inhibă creşterea culturii după 24h de incubare (mediu clar) .CMI măsoară efectul
bacteriostatic.
Concentraţia Minimă Bactericidă (CMB) – cantitatea minimă de AB care omoară 99,9% din
inoculum după 18h de incubare.
Determinarea CMB – din ultimele tuburi fără creştere se repică 0,1 ml de mediu pe placa cu
geloză. După 24h se compară numărul celulelor ce au supravieţuit cu nr iniţial de bacterii
(10^5/ml).

8.Reacțiile adverse a organismului la administrarea de antibiotice.

In cazurile in care antibioticele sunt luate fara sa existe o infectie bacteriana (de pilda, cand e
vorba despre infectii virale) nu numai ca organismul nu beneficiaza de efectele antibioticului,
insa capata totodata si rezistenta, dobandind treptat imunitate la actiunea acestor
medicamente. De aceea se recomanda ca antibioticele sa fie luate numai la recomandarea
medicului, atunci cand infectia bacteriana a fost confirmata.
Cele mai comune reactii adverse la antibiotice
Reactii gastrointestinale – antibioticele afecteaza flora gastrointestinala, de aceea pot cauza
simptome precum: greata, varsaturi, diaree, balonare, pierderea apetitului sau crampe
stomacale. De aceea, medicii obisnuiesc sa prescrie, alaturi de antibiotice, si pansamente
gastrointestinale ori probiotice, care protejeaza stomacul pe perioada tratamentului cu
antibiotice.
Daca apar simptome precum diareea severa, sangerari rectale, febra ori voma persistenta,
apeleaza de urgenta la ajutor medical.
Infectii fungice – antibioticele au scopul de a ucide bacteriile daunatoare, insa de multe ori
acestea ucid si bacteriile benefice, care impiedica instalarea infectiilor fungice. De aceea,
pacientii care iau antibiotice sunt predispusi infectiilor fungice ale cavitatii bucale, in gat ori
vaginale. Medicamentele antifungice vor remedia rapid aceasta problema.
Fotosensibilitate – daca urmezi un tratament pe baza de antibiotice din clasa tetraciclinelor,
corpul tau poate deveni mai sensibil la lumina, capatand fotosensibilitate. Astfel, ochii tai vor
deveni deranjati de lumina puternica, iar pielea va fi mai predispusa arsurilor solare. Dupa
incetarea tratamentului cu antibiotice, aceasta problema va disparea.
Decolorarea dintilor – tetraciclina, dar si oxicilina, pot cauza patarea permanenta a dintilor
in randul copiilor. Acest lucru se petrece la copiii mai mici de 8 ani.
Interactiunea cu alte medicamente – antibioticele interactioneaza cu o serie de
medicamente, incepand de la statinele folosite pentru reducerea colesterolului, pana la
antidepresive, anticonceptionale, medicamentele pentru migrena, medicamentele pentru
diabet sau boala Parkinson. De aceea, este esential sa ii spui medicului/ farmacistului ce alte
medicamente mai iei.
Cele mai rare, dar si grave, reactii adverse la antibiotice
Reactii alergice – alergiile pot fi declansate de orice medicament, deci si de antibiotice.
Unele reactii alergice sunt blande, insa altele necesita ingrijire medicala. Printre
manifestarile alergiilor cauzate de antibiotice se numara simptomele precum: umflarea
limbii sau a cailor respiratorii, probleme de respiratie ori urticarie. Intr-o asemenea situatie,
e obligatoriu sa suni la 112 pentru ajutor medical.
Sindromul Stevens-Johnson – acest sindrom este foarte rar si se manifesta la nivel cutanat
ori la nivelul membranei mucoase. Se manifesta prin simptome similare gripei, precum febra
si durere in gat. Apoi, apar eruptii cutanate dureroase si pielea se poate chiar exfolia pe
zonele afectate.
Insuficienta renala – rinichii sunt responsabili pentru eliminarea toxinelor, inclusiv a celor
din medicamente. Antibioticele pot suprasolicita rinichii, mai ales in cazul pacientilor care
sufera deja de afectiuni renale. De aceea, medicii prescriu acestor pacienti doze mai mici de
antibiotice, astfel incat sa reduca riscul de insuficienta renala sau alte complicatii.
Daca, in timpul tratamentului cu antibiotice, apar simptome si manifestari neobisnuite,
pacientul trebuie sa mearga la medic pentru a-l pune pe acesta in tema. Medicul este cel in
masura sa ia decizia de oprire, continuare sau inlocuire a tratamentului cu antibiotice.

9.Bacteriofagul.Natura.Caractere morfobiologice
Bacteriofagii sunt virusuri ce infectează bacteriile. Este un microorganism (o unitate
genetică) care nu are structură celulară, nu posedă metabolism propriu şi este capabil să se
reproducă doar în celula-gazdă.
Bacteriofagii sunt paraziţi intracelulari obligatorii ale celulelor bacteriene. Toate bacteriile
pot fi infectate de către bacteriofagi. In majoritatea cazurilor, un fag anume infectează doar
celulele unui singur gen, unei anumite specii sau a unei tulpini (specificitatea fagului).
Această specificitate de infecţie este determinată de prezenţa receptorilor pentru acest fag
la suprafaţa bacteriei-gazdă.
STRUCTURA BACTERIOFAGULUI

Structura fagilor corespunde regulilor generale ce se referă la structura virusurilor.

1. Acid nucleic (ADN sau ARN, mai frecvent dublucatenar, liniar sau circular).
2. Inveliş proteic numit capsidă, cu rol de protecţie a materialului genetic. Prin receptorii de
la suprafaţă contribuie la infecţia gazdei.
3. Unii fagi pot conţine şi enzime (ex.: lizozim, endolizina).
Capsida este constituită din subunităţi proteice, capsomere, aranjate simetric în ordine
distinctă, conferind forma fagului. Există 3 forme morfologice principale de fagi:
Fag icosaedric: are formă sferică constituită din 20 feţe triungiulare, 30 muchii şi 12 vârfuri
(simetrie cubică a capsidei).
Fag cilindric: reprezintă bastonaşe proteice formate din capsomere, asamblate într-o
structură tubulară (simetrie helicoidală a capsidei).
Fag complex: constituit din cap icosaedric ataşat la o coadă helicoidală. Coada este formată
din doua tuburi concentrice : un tub intern rigid - canalul axial, inconjurat de teaca cozii, un
manşon contractil.
Gulerul cozii (colul) se află la joncţiunea capului cu coada. La partea distală a cozii se află o
placă hexagonală, placa bazală, la fiecare apex fiind ancorate câte un croşet şi o fibră. Ele
reprezentă sistemul de fixare a fagului pe bacteria receptoare şi contribuie la injecţia
materialului genetic în celulă. Nu toţi fagii au o astfel de morfologie. Unii au coadă lunga şi
non-contractila, alţii - coada scurtă, sau fară coadă. Există şi fagi filamentoși.

10.Etapele interacțiunii bacteriofagului virulent cu celula bacteriană.Fagii

moderați. Profagul.Lizogenia.Caracterele culturilor lizogene
Bacteriofagii există în stare de virioni extracelulari, iar la infectarea unei bacterii ei pot duce
la doua tipuri de infecţii:

 Infecţie litică: determinată de fagii virulenţi. La finele ciclului de multiplicare bacteria

infectată este lizată eliberând fagii nou-formati.

 Infectie nelitica sau lizogenă: determinată de fagii temperaţi (moderaţi). Ei infectează

bacteriile fără a le distruge.
INFECTIA LITICĂ (ciclul biologic al fagului virulent)
-Absorbţia. Dupa o ciocnire intâmplătoare, fagul se fixează prin intermediul plăcii bazale (la
inceput prin fibrele sale, apoi prin croşete) de un receptor specific la nivelul peretelui celular
bacterian (uneori pili).
-Penetrarea. După fixarea ireversibilă a fagului pe peretele bacterian, în urma acţiunii unei
enzime (ex. lizozim) care perforează peretele, are loc contracţia manşonului care apropie
capul de placa bazală, canalul axial penetrează membrana citoplasmică a bacteriei şi ADN
fagic este injectat in bacterie.
-Expresia genomului viral (biosinteza componentelor fagice, maturizarea). După penetrarea
ADN viral în bacterie (fag vegetativ), timp de aproximativ 12 minute, virionul nu este depistat
în bacteria infectată. Aceasta este faza de eclipsă. Ea coincide cu sinteza enzimelor virale
care vor asigura ulterior: — replicarea ADN fagic; — sinteza proteinelor fagice; —
asamblarea acestor elemente.
-Asamblarea fagilor. Odată ce compuşii capsidei şi acizii nucleici se sintetizează în cantităţi
suficiente, are loc asamblarea spontană a particulelor noi de fagi, prin incorporarea acidului
nucleic în capsidă. 
-Eliberarea. Majoritatea fagilor, după maturizare, sunt eliberaţi în urma lizei peretelui
bacterian cu enzime ale bacteriofagului (endolizina)
Timpul dintre infectie şi eliberare (ciclul de reproducere) este de 20-60 minute la 37°C, fagii
sunt eliberaţi în valuri de 50-1000 fagi per celulă.
INFECTIA NON LITICĂ SAU LIZOGENĂ :FAGII TEMPERAŢI
Fagii temperaţi (moderaţi) atunci cand infectează o bacterie pot:
- sau induce un ciclu complet de multiplicare, ce duce la liza bacteriei,
- sau, mai frecvent, după injectarea ADN-ului, să integreze acest ADN în cromozomul
bacterian prin recombinare specifică (lizogenizare), formând un profag
- sau sa ramână în citoplasmă sub formă de plasmidă.
In ultimele două cazuri bacteria nu moare şi, multiplicându- se, replică genomul viral
concomitent cu propriul său genom: bacteria (cultura) este numită lizogenă. Ea posedă şi
transmite descendenţilor capacitatea de a produce fagi în absenţa infecţiei.

Proprietăţile culturilor lizogene

1. Inducţia ciclului litic. Profagul păstrează virulenţa potenţială. Menţinerea stării de
lizogenie implică sinteza unui represor proteic, codificat de fag. Dispariţia lui duce la inducţia
ciclului litic. Inducţia se poate declanşa spontan la un numar limitat de celule sau poate fi
provocată la majoritatea celulelor, de ex., la acţiunea unor mutageni, ca razele ultraviolete
sau mitomicina C. Ca urmare, când sistemul SOS este activat, proteina RecA scindeaza
represorul proteic al fagului, permiţând expresia ciclului litic. Pentru aceasta profagul trebuie
sa fie excizat - operaţie inversă integrării. Excizia este efectuată de către proteina xis,
codificată de fag. Urmează replicarea genomului, sinteza componentelor fagului şi fagii
asamblaţi sunt eliberaţi prin liza celulei (profagul - genă potenţial letală!).
În timpul replicării fagului moderat fragmente de ADN bacterian pot fi întroduse din eroare
în particulele virale. Aceşti fagi pot în continuare întroduce în cromosomul altor bacterii ADN
bacterian capturat – proces de transfer genetic numit transducţie. Natura genelor bacteriene
transferate poate fi diferită: gene din apropierea locului de inserţie a fagului (transducţie
specifică) sau fragmente de ADN bacterian întroduse din întâmplare în capsida fagului
(transducţie generalizată)
2. Imunitate contra suprainfectiei. Bacteriile lizogene sunt imune la fagul virulent omolog
profagului găzduit. Acest fag se adsoarbe, injecteaza ADNul, dar fără a se replica sau provoca
liza.
3. Conversie fagică (modificarea fenotipului celulei cauzată de genele profagului). Bacteriile
infectate cu un fag pot prezenta unele caractere absente la celulele neinfectate. Această
conversie fagică poate fi cauzată de expresia unor gene ale fagului de către celule, sau de
inactivarea unor gene cromozomale la integrarea profagului. De ex., tulpinile de
Corynebacterium diphtheriae care provoacă difteria sunt lizogenizate de un anumit tip de
fagi care codeaza şi exprimă o toxină puternică; toxina eritrogenă a Streptococcus pyogenes ,
etc
APLICAREA PRACTICĂ A FAGILOR În domeniul terapeutic - Tratamentul şi profilaxia
maladiilor infecţioase
În domeniul diagnostic - Fago-identificarea – identificarea tulpinilor bacteriene necunoscute
cu ajutorul fagilor omologi (metoda Otto, Furt, etc)
Lizotipizarea (fagotipajul). Permite diferenţierea unor tulpini din cadrul aceleeaşi specii
(subdivizarea speciei în lizotipuri/fagovaruri).
Este utilizat pentru tulpini de Staphylococcus aureus, Salmonella Typhi, ş.a. Lizotipul
reprezintă un marker epidemiologic.
Fagii reprezintă un model de studiu pentru geneticieni, fagii temperaţi se utilizează în
ingineria genetică (ei pot asigura transferul de material genetic prin transducţie)

11.Metode de izolare a bacteriofagului din materialul de examinat(directă,de

îmbogățire cu însămânțare și fără însămânțare)
Bacteriofagii pot fi intâlniţi în diferite prelevate umane sau din mediul extern. Fagii indică
prezenţa bacteriilor sensibile.IZOLAREA BACTERIOFAGILORPrelevate: apă, sol, materii fecale,
puroi, etc
Izolarea directă – filtrarea prelevatelor prin filtre bacteriene, ultracentrifugare.
Izolare prin metoda de îmbogăţire fără însămânţare – materialul de examinat se inoculează
într-un mediu nutritiv lichid (pentru multiplicarea bacteriile omologe fagului căutat).Peste 10
ore de incubare la 37 C bulionul este supus filtrării. In filtrat s-au acumulat fagii care s-au
inmulţit pe contul bacteriilor omologe din prelevat.
Izolare prin metoda de îmbogăţire cu însămânţare – inocularea prelevatului într-o suspensie
bacteriană omologă fagului căutat. Cultura bacteriană asigură îmbogăţirea fagilor. Peste 10
ore de incubare la 37 C bulionul este supus filtrării.

12.Metode de evidențiere a bacteriofagului-Otto,Furt,Fisher

Metoda OTTO. Pe placa de geloză din cutia Petri se însămânţează în gazon suspensia de
bacterii omologe fagului. În continuare se aplică o picătură de filtrat care conţine fag (cutia
poate fi înclinată ca picătura să se prelingă). Cutia se incubează la 37 C timp de 24 ore.
Aprecierea: dacă în filtrat se aflau fagi omologi culturii bacteriene, în locul aplicării filtratului
se observă o zonă de liză (colonie negativă de fag).
Metoda FURT. Filtratul ce conţine fagi se amestecă cu geloză topită şi se toarnă în cutia
Petri. Suprafaţa cutiei se împarte în 4 sectoare. În fiecare sector se însămânţează în striuri
culturi cunoscute de diferite bacterii. Incubare la 37 c 24 h .Aprecierea: lipsa creşterii
bacteriilor într-un sector indică prezenţa fagului omolog.
Metoda FISHER.Similară cu metoda Furt, doar că suprafaţa cutiei se împarte în 10 cadrane,
astfel pot fi însămânţate 10 culturi bacteriene şi pot fi indicaţi concomitent mai mulţi fagi