INTRODUCERE ÎN GESTIUNEA PORTOFOLIULUI DE INVESTIŢII

1. Portofoliul investiţional: concept, tipuri şi principii de formare

2. Procesul investiţional în cazul gestiunii a portofoliului investiţional
Portofoliul investiţional conţine totalitatea obiectelor investiţionale reale şi financiare (totalitatea unui grup de
active, cum ar fi acţiuni şi obligaţiuni etc.), deţinute de către investitor în scopul realizării activităţii investiţionale
în corespundere cu strategia investiţională stabilită.
Gestiunea portofoliului investitional de valori mobiliare cuprinde totalitatea principiilor, metodelor si
instrumentelor de rentabilizare a acestor active financiare, de trecere de la structuri ale portofoliului mai putin
eficiente la structuri si operatiuni cât mai eficiente.
Compozitia portofoliului este o rezultantă a poziţiei firmei faţă de risc, de anticipaţiile evoluţiei veniturilor
aferente titlurilor (care sunt condiţionate de evoluţia ratei dobânzii pe piaţa financiară), de situaţia fiscalităţii şi
nevoile de lichidităţi imediate.
Performantele unui portofoliu se determină prin compararea randamentului obţinut cu rata randamentului de pe
piaţa
Sensul formării portofoliului este de a îmbunătăți condițiile de investiție prin obtinerea la astfel de caracteristici
de investiții care sunt de neatins în cazul investirii individuale. R-R
Scopul principal al formării unui portofoliu de investiții este de a asigura implementarea strategiei de investiții
prin selectarea celor mai eficiente și sigure obiecte de investiții
Obiective specifice ale formării portofoliului de investiții
 Asigurarea cresterii maxime a veniturilor/rentabilutatii din investiții
 Maximizarea ratei de creştere a valorii capitalului
 Minimizarea riscurilor investiţionale
 Asigurarea unui nivel suficient de lichiditate a investițiilor
Portofoliul investiţional se formează în corespundere cu urmatoarele principii generale:
1. Principiul asigurării realizării strategiei investiţionale. Conform acestui principiu, formarea portofoliului
investiţional trebuie să corespundă obiectivelor strategiei investiţionale.
2. Principiul asigurării corespunderii portofoliului resurselor investiţionale. Acest principiu presupune
limitarea obiectelor investiţionale selectate în corespundere cu resursele existente.
3. Principiul optimizarii corelaţiei dintre rentabilitate şi risc. Presupune respectarea anumitor proporţii între
rentabilitate şi risc în corespundere cu strategia investiţională. Realizarea principiului se asigură prin metoda
diversificării obiectelor investiţionale.
4. Principiul optimizării raportului dintre rentabilitate şi lichiditate. În corespundere cu strategia investiţională
acceptată, trebuie sa fie asigurată corespunderea dintre rentabilitate si lichiditate.
5. Principiul asigurarii gestiunii portofoliului. Se are în vedere asigurarea corespunderii obiectelor
investiţionale ale potenţialului de cadre existent, precum şi posibilităţile de realizare a reinvestirii operative a
resurselor.
Portofoliile de investitii pot fi de mai multe tipuri:
1. Portofoliul investiţional al unui investitor se poate constitui din câteva portofolii independente, care se
deosebesc în funcţie de obiectele investitionale:
• portofoliul de investiţii reale (capitale);
• portofoliul de investiţii financiare;
• portofoliul de mijloace circulante;
• portofoliul altor investiţii financiare (depozite bancare...).
2. În funcție de preferințele investitorului, se disting mai multe tipuri de portofolii:
• portofoliu de creștere - implică plasarea de capital pentru investiții care asigură o creștere a capitalului investit
pe termen lung,
• portofoliul de venituri este axat pe investiții care asigură venituri curente ridicate, indiferent de rata de creștere a
capitalului investit în viitor.
• portofoliul de creștere și venituri este format pentru a evita pierderile atât din cauza scăderii valorii de piață a
unei acțiuni, cât și din cauza plăților reduse de dividende și dobânzi.
3. În funcție de gradul de risc
• portofoliu conservator - format conform criteriului minimizării riscului, care vizează obținerea de capital din
punct de vedere al protecției împotriva riscului excesiv.
• portofoliu agresiv - format conform criteriului maximizării venitului curent sau creșterii capitalului investit,
indiferent de nivelul de risc;
• portofoliu moderat (de compromis) - într-un astfel de portofoliu nivelul general al riscului se apropie de piața
medie;
4. În funcţie de gradul de atingere a scopurilor urmărite de investitor, distingem:
• portofoliul echilibrat, care corespunde întocmai strategiei investiţionale a investitorului;
• portofoliul neechilibrat, care nu corespunde, parţial sau total, scopurilor investitorului
 Виды ценных бумаг Инвестиционный портфель

Агрессивного инвестора Умеренного инвесто Консервативног

ра о инвестора
Акции 60 35 10

Государственные долговые обязательства (облигац 20 35 50
ии)

Корпоративные облигации 10 15 20

Краткосрочные ц/б со сроком обращения до 1 года 10 15 20

Всего 100 100 100

La selectarea hârtiilor de valoare, care urmează sa fie incluse în portofoliul de investiţii, trebuie să se ţină cont
de următorii factori:
• venitul scontat, care, prin esenţă, reprezintă o remunerare pentru efortul investiţional depus;
• riscul investiţional, adică gradul de incertitudine al rezultatelor financiare ale investiţiilor făcute în valorile
mobiliare; în cele mai frecvente cazuri, se are în vedere probabilitatea suportării unor pierderi de către investitor;
• caracteristicile fiscale, se ţine cont de consecinţele fiscale ale tranzacţiilor cu valori mobiliare;
• particularitaţile tehnice legate de tranzacţiile cu valori mobiliare etc.
2. Procesul investiţional (procesul de formare a portofoliului investiţional)
În general, procesul de formare și gestionare a unui portofoliu de investiții implică implementarea următoarelor
etape:
1. Stabilirea obiectivelor și alegerea unui tip adecvat de portofoliu.
2. Analiza obiectelor de investiții.
3. Formarea unui portofoliu de investiții.
4. Selectarea și implementarea unei strategii de gestionare a portofoliului.
5. Evaluarea eficacității deciziilor luate.
Consecutivitatea etapelor formării unui portofoliu de investiții de proiecte de investiții reale

1. Cautarea optiunilor pentru proiecte reale de investitii pentru eventuala lor implementare.

2. Analiza și evaluarea planurilor de afaceri pentru proiecte individuale de investiții.

3. Selecția inițială a proiectelor de investiții pentru o analiză ulterioară mai aprofundată.

4. Expertiza proiectelor de investiții selectate după criteriul eficienței (profitabilității).

5. Selecția finală a proiectelor de investiții din portofoliul format, ținând cont de optimizarea acestuia și asigurând diversificarea
necesară a activităților de investiții.
Prima etapă include definirea obiectivelor de investiții care pot asigura realizarea lor prin formarea de portofoliu
și suma necesară a investiției. Trebuie remarcat faptul că, fiind o reflectare a diversității și complexității relațiilor
economice moderne, obiectivele investițiilor de portofoliu pot fi foarte diferite:
• obtinerea de venituri;
• asigurarea lichidității;
• echilibrarea activelor și pasivelor;
• îndeplinirea obligațiilor viitoare;
• redistribuirea activelor;
• participarea la gestionarea unei sau altei entități date;
• economisirea fondurilor acumulate etc.

Indiferent de obiectivele specifice de investiții, atunci când sunt formulate, este necesar să se țină seama de
factori importanți precum durata operațiunii (orizontul de timp), rentabilitatea, lichiditatea și riscul așteptate.
Esența celei de-a doua etape (analiza sau evaluarea activelor) este identificarea și studierea caracteristicilor celor
care contribuie cel mai mult la realizarea obiectivelor urmărite. În consecință, această etapă include analiza pieței.
Există mai multe metode de analiză a pieței, dar toate se concentrează pe două domenii principale: analiza
tehnică și analiza fundamentală. Le vom analiza în continuare, concentrându-ne pe pași simpli:
• analiza tehnică (analiza tehnică) în forma sa cea mai simplă implică studiul condițiilor de piață și dinamica
prețurilor la valori mobiliare pentru a prezice dinamica prețurilor unei anumite companii. Inițial, sunt studiate
ratele din perioada anterioară, stabilindu-se astfel tendințe sau cicluri care se repetă în dinamica ratelor.
Presupunând că tendințele valorice pot fi repetate periodic, tendințele care au fost detectate anterior sunt stabilite
în speranța obținerii unei prognoze suficient de precise a dinamicii prețurilor acțiunilor în cauză.
În acest sens, sarcina investitorului este să determine, pe baza studiului dinamicii trecute a pieței, care va fi
aceasta în momentul următor și să decidă când să cumpere sau să vândă un titlu.
• Analiza fundamentală începe cu presupunerea că valoarea intrinsecă a oricărui activ financiar este egală cu
valoarea actuală a fluxurilor de numerar care se așteaptă să fie generate de acesta în viitor. În consecință, analistul
financiar (fundamentalist) va fi interesat să stabilească perioada în care va fi încasat venitul, mărimea fluxurilor și
să determine valoarea actuală a acestora utilizând rata de actualizare corespunzătoare.
In general, aici se realizează o analiză a factorilor care afectează costul unei investiții în funcție de următoarele
grupuri de indicatori
1. Indicatori interni ai firmei
2. Indicatori sectoriali.
3. Indicatori macroeconomici
Rezultatul analizei fundamentale efectuate este răspunsul la întrebarea - „ce activ ar trebui să cumpărați?
A treia etapă (formarea portofoliului) include selectarea activelor specifice pentru investiții, precum și distribuția
optimă a capitalului investit între acestea în proporții adecvate. Formarea portofoliului de investiții se bazează pe
o serie de principii fundamentale.
Indiferent de tipul de portofoliu pe parcursul formării sale, investitorul se confruntă cu probleme de selecție,
alegând momentul cel mai favorabil pentru operațiune și metodele de gestionare a riscurilor adecvate obiectivelor
stabilite.
Prima problemă este cu privire la cea mai bună alocare a resurselor sub anumite limitari. În acest caz, principalele
criterii pentru includerea activelor în portofoliu sunt, în general, raportul dintre rentabilitate, lichiditate și risc.
Eficacitatea rezolvării următoarei probleme depinde în mare măsură de acuratețea analizei și prognozei
modificărilor nivelului prețurilor pentru tipuri specifice de active, efectuate în etapa anterioară.
Pentru gestionarea directă a riscurilor cel mai des se folosește diversificarea și diverse metode de hedging.
Esența diversificării constă în formarea unui portofoliu de investiții din diverse active în așa fel încât, sub
anumite restricții, să satisfacă un anumit raport risc / rentabilitate. În mod formal, această problemă poate fi
formulată după cum urmează: minimizarea riscului portofoliului la un anumit nivel de rentabilitate sau
maximizarea randamentului la un nivel stabilit de risc.
Metodele moderne de hedjing se bazează pe utilizarea instrumentelor financiare derivate - contracte futures,
opțiuni, swap etc.

A patra etapă (selectarea și implementarea unei strategii adecvate de gestionare a portofoliului) este strâns legată
de obiectivele investiționale. Strategiile de portofoliu utilizate pot fi împărțite în strategii active, pasive și mixte.
Strategiile active implică căutarea instrumentelor subevaluate și restructurarea frecventă a portofoliului în
conformitate cu modificările prognozate de pe piață.
Cel mai esențial moment al implementării lor este prognozarea factorilor care influențează caracteristicile
valorilor mobiliare incluse în portofoliu.
Implementarea strategiilor active necesită costuri inalte legate cu implementarea analizelor și monitorizări
constante a pieței, precum și cu desfășurarea operațiunilor de cumpărare / vânzare în timpul restructurării
portofoliului. Există multe varietăți de strategii active.
Strategiile pasive necesită un minim de informații și, în consecință, costuri reduse. Cea mai simplă strategie de
acest tip este strategia „cumpărați și păstrați până la scadență”. Una dintre strategiile populare de acest tip este
referirea față de un index. Această strategie se bazează pe asigurarea faptului că randamentul și structura
portofoliului se potrivesc cât mai mult posibil cu un anumit indice de piață.
Strategii similare sunt utilizate de un număr de mari investitori instituționali - fonduri mutuale, fonduri de
investiții, fonduri de indici și pensii, companii de asigurări etc. Practica arată că pe termen lung, fondurile index,
în medie, pot depăși managerii din fondurile de investiții care utilizează strategii active.
Strategiile mixte, după cum sugerează și numele, combină elemente de management activ și pasiv. În acest caz,
strategiile pasive sunt folosite pentru a gestiona „nucleul” sau partea principală a portofoliului și cele active -
restul (partea speculativa).
A cincea și ultima etapă implică evaluarea periodică a performanței portofoliului atât în ceea ce privește
veniturile primite, cât și în raport cu riscul asociat. Acest lucru ridică problema alegerii caracteristicilor de
referință(etalon) pentru comparație.
Una dintre cele mai simple modalități de a face acest lucru este de a compara rezultatele cu strategia simplă de
gestionare ce presupune achiziționarea și păstrarea activelor până la scadență. În același timp, există abordări mai
dezvoltate ale evaluării, cum ar fi:
• calcularea indicatorilor speciali (de exemplu, raportul Sharpe, raportul Trainor etc.);
• calcularea și compararea ulterioară a caracteristicilor de referință cu parametrii convenționali ai „portofoliului
pieței”;
• metode statistice (de exemplu, construirea rangurilor percentilei, analiza corelației etc.);
• analiza factorială;
• metode de inteligență artificială etc.