TEMA 9 .

ANALIZA EFICIENȚEI ACTIVITĂȚII BANCARE

Obiectivele de referință:

 să insușească necesitatea analizei financiare în cadrul băncii comerciale;

 să determină structura bilanțului bancar;
 să structureze veniturile și cheltuielile băncii comerciale;
 să determină profitul băncii;
 să analizeze indicatorii de performanță.

Cuvinte cheie: analiza financiară, bilanț, venituri, cheltuieli, profit, rentabilitatea, riscuri,
lichiditatea

Băncile reprezintă un sector de activitate important și influent. Majoritatea persoanelor fizice

și juridice beneficiază de serviciile prestate de bănci în calitate de deponenți sau debitori. Băncile
joacă un rol principal în menținerea încrederii față de sistemul monetar prin relațiile lor strînse cu
organele de reglementare și cu guvernul republicii. De aici rezultă că există un interes considerabil
în prosperitatea băncilor și, îndeosebi, în solvabilitatea lor, lichiditatea și gradul corespunzător de
risc, care este atribuit diferitelor tipuri de activități bancare. Cerințele față de operațiuni și respectiv
față de evidența contabilă și rapoartele financiare ale băncii diferă de cerințele înaintate față de alte
instituiții comerciale.

Cu ajutorul analizei financiare sînt îndeplinite maie eficient unele funcții ale unei bănci, cum
ar fi :
 funcția de informare a centrului de decizie cu privire la activitatea băncii.
 funcția de evaluare a potențialului tehnic și economic al băncii.
 luarea de decizii în funcție de criterii de eficiență.
funcția de comunicare cu mediul economic și financiar extern.

Scopul strategiei al conducerii băncii este de a folosi rentabil capitalul acționarilor , aplicînd
principiile prudenței bancare, protejînd depozitele clienților, oferind servicii bancare de calitate cu
ajutorul unui personal bine calificat, avînd responsabilitatea îndeplinirii acestor obligații.
Activitatea complexă a băncilor , în special activitatea financiară, necesită o analiză
financiară completă și complexă a eficienței și performaței obșinute. Această analiză poate fi făcută
în mai multe moduri, unul din acestea fiind folosirea indicatorilor de performață bancară, modelele
de calcul ale acestora putînd fi dezvoltate pentru determinarea influenței factorilor asupra evoluției
fiecăruia dintre indicatori. Problema utilizării indicatorilor comportă nuanțe diverse :
 exprimarea cifrică a nivelului anumitor indicatori oferă o imagine, în același timp, sintetică și
cuprinzătoare, dar în nici un caz o imagine completă a rezultatelor activității unei bănci.

1
  calculul în dinamică a indicatorilor performanței bancare dă posibilitatea, pe de o parte, de a
compara nivelurile acestora față de anumite perioade de referință și a stabili, astfel, tendința
de evoluție a activității bancare, iar, pe de altă parte, se pot cuprinde analize pertinente și
relevante în legătură cu factorii care au influențat evoluția în sens pozitiv sau negativ a
indicatorilor în cauză.

Băncile desfășoară 3 tipuri de activități:

I. Intermediere financiară –constă în colectarea fondurilor, acordări de credite sau
achiziții de titluri;
II. Activități de piață concretizate în operațiuni asupra titlurilor primare și derivate;
III. Prestarea de servicii pentru clienți – efectuînd operațiuni de plată și acordînd
consultații.

Instrumentul care reflectă aceste achiziții este bilanțul, în ale cărui posturi sînt reflectate
elementele acestuia și se clasifică în funcție de lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor.
Formatul bilanțului bancar este reglementat și nu poate fi modificat. Bilanțul este documentul
contabil de sinteză prin care prezintă activele, datoriile și capitalurile proprii ale băncii la sfârșitul
perioadei financiare.

Activele sau mobilizările, includ:

 Active lichide;
 Împrumuturi acordate altor bănci;
 Credite acordate clienților;
 Portofolii de titluri;
 Active imobiliare.

Pasivele sau resursele, includ:

 Împrumuturi de la BNM sau alte instituții financiare;

 Depozite de la clienți;
 Operațiuni cu titluri (certificat de depozit);
 Fonduri proprii/capital propriu.

Elementele extrabilanțiere regrupează angajamentele bancare, care nu antrenează în mod direct

mișcări de fonduri, dintre acestea sînt:

 Angajamente de finanțare ( deschiderea unei linii de credit)

 Angajamente asupra titlurilor și instrumente financiare la termen

Enumerarea acestor elimente reprezintă importanța din punct de vedere al cheltuielilor și

veniturilor antrenate, respectiv operațiunile de activ sînt generatoare de venituri, iar operațiunile de
pasiv antrenează cheltuielile.Structura veniturilor și cheltuielilor este reflectată prin alt element de
2
analiză a activelor bancare, respectiv raportul de profit și pierderi, care permite determinarea
profitului bancar.

Odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2012 a noului plan contabil bancar, a avut loc şi
modificarea structurilor bilanţului (situaţia patrimoniului) şi a contului de profit şi pierderi. Posturile
acestora au fost regrupate, după natura lor, în concordanţă cu planul contabil bancar.

Bilanţul, deci descrierea situaţiei patrimoniale la un moment dat, nu este suficient pentru
explicarea modului în care se modifică patrimoniul. Apare ca necesară prezenţa unui alt instrument,
şi anume, contul de profit şi pierdere, care să explice modul de constituire a rezultatului şi să permită
desprinderea unor concluzii legate de performanţele băncii. Acesta evidenţiază şi explică rezultate
prin prisma raportului dintre venituri şi cheltuieli.

Cheltuielile bancare reprezintă sumele sau valorile plătite pentru împrumuturile primite și
alte diferite surse atrase, serviciile prestate și lucrările executate de care beneficiază banca,
materialele consumate, cheltuielile cu personalul, executarea unor obligațiuni legale sau
contractuale, cheltuieli excepționale. Pentru determinarea rezultatul exercițiului se includ și
cheltuielile privind amortizările și provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor cedate,
distruse sau dispărute.
Veniturile bancare reprezintă valoarea/sumele încasate sau de încasat din dobînzi aferente
creditelor acordate și altor plasamente, livrări de bunuri, executări de lucrări, prestările de servicii,
executarea unor obligațiuni legale sau contractuale din partea terților, venituri excepționale. În
cadrul veniturilor, pentru determinarea rezultatului exercițiului se cuprind și veniturile din vînzarea
activelor, producția de imobilizări și diminuarea sau asamblarea provizioanelor.
Profitul sau pierderea, se determină ca diferenţa între veniturile şi cheltuielile indiferent de
data încasării sau plăţii lor.

Structura secvențială a soldului din raportul de profit sau pierdere poate fi prezentat în felul
următor:
(Venit din dobînzi –
- Cheltuieli din dobînzi) =
= Venit net din dobînzi – (marja brută)
- Defalcări pentru pierderi la credite =
= Venitul din dobînzi după defalcări pentru pierderi la credite
+ ( Venituri neaferente dobînzii –
- Cheltuieli neaferente dobînzii ) =
= Venit net pînă la impozitare –
- Taxe și impozite =
= Profit / Pierdere (Venit net)
Venitul net aferent dobînzii reflectă în ce măsură veniturile bancare acoperă costul
explotării bancare fiind numit marja brută sau de intermediere. El rezultînd din compararea
dobînzilor plătite și încasate de bancă. Rezultatul expoarării evidențiază marja care se degajă din
3
activitatea curentă, luînd în considerare costurile de funționare și alte venituri bancare și rezultatul
financiar al exercițiului este venitul net numit și profit. Profitul ca indicator absolut de măsurare al
profitabilității și rentabilității constituie atît premisă cît și consecința a unei afaceri. Cu cît acest
rezultat este mai mare cu atît se formează noi surse pentru investire.
În anumite momente profitul îndeplinește următoarele funcții:
1. orientează activitatea;
2. este sursa principală pentru dezvoltarea activității;
3. stimulează economic;
4. mijloc de control.
Condiția generală pentru a obține profit este activitatea economică bazată pe raționalitate,
competitivitate și calitatea încadrată în cerințele pieții. În vederea obținerei unor profituri ridicate,
se impune o optimizare a structurii activelor urmărinduse selecția prin confruntarea profitabilității
cu riscuri și diversificarea portofoliului.
Selecția activelor în grupe și în structura grupelor trebuie să țină seama pe lîngă gradul de
lichiditate de riscul neplății și de riscul de piață, aceasta din urmă decurgînd din modificarea
prețurilor creditului și modificarea ratei dobînzii, diversificarea portofoliului urmărește minimizarea
riscului, menținerea și creșterea portofoliului existent, variațiile de modificare a portofoliului fiind
fundamentate de efectele creșterei portofoliului. Această diversificare este subordonată principiului
dispersării riscului, dispersarea reprezentînd prudența și profituri de nivel mediu.

Banca publică trimestrial informaţia cu privire la activitatea sa financiară:

 bilanţul contabil,
 raportul privind rezultatele financiare (întocmite în conformitate cu instrucţiunea Băncii
Naţionale a Moldovei cu privire la modul de întocmire şi prezentare de către bănci a
rapoartelor financiare) perfectate în dinamică – perioada curentă şi sfârşitul anului precedent
celui gestionar;
 mărimea capitalului normativ total al băncii,
 suficienţa capitalului ponderat la risc,
 coeficienţii lichidităţii,
 active generatoare de dobândă raportate la total active;
 valoarea totală a expunerilor “mari”,
 suma totală a expunerilor băncii faţă de persoanele afiliate şi /sau grupurile de persoane care
acţionează împreună cu persoanele afiliate băncii”;
 credite expirate şi în stare de neacumulare;
 credite nefavorabile; total credite raportate la total active; total credite nefavorabile raportate
la total active; total credite nefavorabile raportate la total credite reduceri pentru pierderi la
credite raportate la total credite;
 depozite ale persoanelor fizice şi juridice raportate la total active; rentabilitatea activelor;
 rentabilitatea capitalului acţionar; marja netă a dobânzii; indicele eficienţei

4
Informaţia menţionată se întocmeşte la data gestionară (ultima zi operaţională a trimestrului) şi se
publică în perioada lunii următoare trimestrului gestionar. Publicarea se efectuează în presă (în
ziarele de circulaţie generală şi în ziarele din localităţile în care banca are unităţi teritoriale), se
afişează pe panou în oficiile bancare şi pe site-uri Internet. Concomitent pe panou se afişează
informaţia referitor la denumirea ziarelor în care se publică informaţia menţionată în prezentul
punct.
Dacă profitul reprezintă rezultanta contabilă a efortului băncilor concretizate în realizarea de
venituri din care se deduc cheltuielile, profitabilitatea cuprinde suma elementelor ce nu aparțin
contabil, incluzînd aspecte concurențiale și strategice.
Profitabilitatea include viziunea referitoare la acoperirea plasamentelor cu resurse la nivelul
fiecărui centru operațional, constituit în centru de profit. În acest sens pe ansamblul băncii se
realizează o redistribuire a resurselor între centrele operaționale de la cele cu excedent spre cele cu
dificit, acoperindu-se necesarul de resurse pentru ansamblul băncii. Această redistribuire presupune
un anumit preț care trebuie să fie recuperitor și stimulativ pentru toate centrele operaționale.
Profitabilitatea băncii ca întreg constituie elementul esențial al eficienței și competitivității.
Măsurarea sintetică a profitabilității băncii se face printr-un set de indicatori care au ca element
central profitul, maximizarea acestuia în condițiile utilizării adecvate a resurselor constituind
factorul de creștere a eficienței și competitivității băncii.
Expresia cantitativă a indicatorilor de profitabilitate reprezintă rentabilitatea. Formele de
prezentare a acestuia constituind indicatorii de performanță.

Rentabilitatea capitalului propriu sau financiară

ROE =

Măsoară gradul de recuperare a investițiilor, oferind informație referitor la eficiența

capitalului investit. Investiția acționarilor este considerată profitabilă în cazul în care
nivelul acestui indicator este superior ratei dobînzii ajustată cu rata inflației.

Rentabilitatea activelor sau economică

ROA =

Acest indicator reflectă capacitatea managimentului băncii de a folosi eficient ansamblul

resurselor băncii. Un rezultat de 1% sau chiar mai mare, se consideră pozitiv.

Rata veniturilor din dobînzi

Rvd =

5
 Activele valorificate sînt activele băncii care aduc venit: creditele acordate, investiții în
titluri de valori. valoare mare a acestui indicator exprimă activitatea profitabilă, un bun
management. Un nivel redus al marjei poate reflecta cheltuieli mari ale dobînzilor, dar și
o atitudine mai prudentă, care conduce la venituri mai mici.

Rata profitului

Rprof =

Mărimea acestui indicator depinde de raporturile dintre veniturile și cheltuielile băncii și

de structura veniturilor bancare.
Rata utilizării activelor

Rut.act =

Mărimea acestui indicator depinde de mărimea dobînzilor și structura activelor.

În scopul promovării unui sector financiar puternic și competitiv, neadmiterea riscului

excesiv în sistemul financiar, protejării intereselor deponenților, băncile sînt obligate să mențină un
nivel adecvat de lichiditate.
Lichiditatea este capacitatea băncii de a plasa în active și de a asigura în orice moment
onorarea la scadență a obligațiilor sale de plată, de a-și asigura îndeplinirea obligațiilor și datoriilor
față de toți clienții. Acest fapt se caracterizează prin menținerea capitalului minim necesar, plasarea
maximă a mijloacelor bănești conform mărimii și termenului în concordanță cu volumele
mijloacelor bănești. BNM stabilește reguli de menținere a lichidităților care au scopul de a stabili o
legătură adecvată dintre suma fondurilor investite și suma surselor financiare.
Principiul I al lichidită ții prevede că suma activelor băncii cu termenul de rambursare mai
mult de 2 ani să nu depășească suma resurselor financiare.

≤ 1

Principiul II prevede că lichiditatea curentă a băncii exprimată ca coeficient al activelor

lichide la active totale.

6
 ≥ 20%

Active lichide sunt: numerar, depozite la BNM, valori mobiliare lichide, mijloace
interbancare nete curente.

Principiul III al lichidităţii prevede ca lichiditatea pe benzi de scadenţă până la o lună; 1-3
luni; 3-6 luni; 6-12 luni şi peste 12 luni, exprimată ca raport între lichiditatea efectivă ajustată şi
lichiditatea necesară pe fiecare bandă de scadenţă, nu trebuie să fie mai mică decât coeficientul
stabilit de prezentul regulament.
Principiul III urmează să fie calculat ca raport dintre lichiditatea efectivă ajustată şi lichiditatea
necesară pe fiecare bandă de scadenţă.
Lichiditatea efectivă ajustată se determină prin însumarea excedentului de lichiditate de pe
fiecare dintre benzile de scadenţă, cu excepţia ultimei benzi, cu nivelul lichidităţilor efective
aferente benzii de scadenţă următoare benzii de scadenţă în care a fost înregistrat excedentul de
lichiditate.

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1) „efect de levier” înseamnă mărimea relativă a activelor unei bănci, a obligațiilor extrabilanțiere și
obligațiilor contingente de a plăti sau de a furniza sau de a asigura garanții reale, inclusiv obligațiile ce
decurg din finanțări primite, angajamente asumate, instrumente financiare derivate sau acorduri repo, dar
excluzând obligațiile care pot fi executate numai în timpul lichidării unei bănci, comparate cu fondurile
proprii ale băncii respective;

2) operațiuni de dare sau luare de titluri sau de mărfuri cu împrumut înseamnă orice tranzacție prin
care o bancă sau contrapartida sa transferă titluri sau mărfuri în schimbul unei garanții corespunzătoare,
sub rezerva unui angajament în baza căruia debitorul va restitui titlurile sau mărfurile echivalente la o dată
ulterioară sau la cererea în acest sens a cedentului, tranzacția respectivă fiind una de creditare de titluri sau
de mărfuri pentru banca care transferă titlurile sau mărfurile și una de împrumut de titluri sau mărfuri
pentru banca căreia îi sunt transferate.

Indicatorul efectului de levier se calculează prin împărțirea indicatorului de măsurare a capitalului la

indicatorul de măsurare a expunerii totale a băncii și se exprimă ca procent.

Efectul de levier = fondurile proprii de nivel 1 /indicatorul de măsurare a expinerii totale X 100%

7
 Băncile calculează indicatorul efectului de levier la data de referință stabilită la pct.3 din
Instrucțiunea nr.117/2018 cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de
supraveghere.

Băncile transmit BNM toate informațiile necesare privind indicatorul efectului de levier și
componentele acestuia, potrivit prezentului capitol în conformitate cu cerinţele stabilite prin Instrucţiunea
cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de supraveghere, aprobată de HCE al
BNM nr.117/2018. BNM ia în considerare aceste informații atunci când derulează procesul de supraveghere
menționat la art.100 din Legea nr.202/2017.

Profitul per salariat şi totalul bilanţului per salariat reprezintă doi indicatori de eficienţă,
situaţia fiind cu atît mai favorabilă, cu cat valoarea indicatorilor este mai ridicată.
Procesul de creştere a costurilor este expresia mai multor elemente, acestea constînd în
creşterea aportului şi remunerării agenţilor economici implicaţi în activitatea bancară, în sporirea
sferei serviciilor şi a gradului de satisfacere prin serviciile oferite de societatea bancară.
Considerăm necesar că, în cazul creşterii costurilor bancare, această creştere să aibă o bază
reală (excluzînd creşterile ce vizează un management bancar greşit) şi să fie devansată de creşterea
veniturilor. De remarcat că reducerea costurilor bancare nu trebuie să fie realizată în detrimentul
serviciilor oferite clientelei.
Costurile bancare cuprind două mari categorii, şi anume: costul resurselor şi costul de
funcţionare, distribuire si recuperare o disponibilitaţilor colectate.
Costul resurselor decurge din evolutia dobînzii, determinată de condiţiile de piaţă şi de
orientările de politică a dobînzii.
Costul de functionare cuprinde:
a. cheltuielile cu personalul, ce cuprind cheltuielile cu salariile şi toate obligaţiile aferente
salariilor (contribuţia la asigurări sociale, la Fondul de şomaj, la Fondul de sănătate, la
Fondul de risc, la Fondul de învăţămînt) ele avînd cea mai mare pondere din costuri.
Problema care se pune este dacă creşterea cheltuielilor cu salariile conduce sau nu la
cresterea performanţei bancare. Într-o societate caracterizată prin grave probleme economico-
sociale, cum este societatea noastră, considerăm că stimularea suplimentară a lucrătorilor bancari nu
poate avea decît o influenţă pozitivă asupra ridicării performanţei bancare.
b. cheltuielile generale si amortismentele, ce sunt într-o creştere continuă; sporesc continuu
cheltuielile legate de dezvoltarea rețelei teritoriale, de întărire a securităţii casieriilor si a
sălilor de seifuri, precum şi cheltuielile legate de extinderea şi perfecţionarea reţelei
informatice de prelucrare și gestionare a bazei de date.
Diminuarea costurilor bancare şi creşterea veniturilor conduc la obţinerea unei profitabilităţi
sporite a activităţii bancare.

Băncile care fac obiectul Standardelor internaţionale de raportare financiară

8
(International Financial Reporting Standards – IFRS) utilizează deja formularele FinRep
pentru transmiterea informațiilor financiare în format armonizat la nivel consolidat.