Şcoala Postliceală Sanitară

“Grigore Ghica Vodă” Iaşi

Lucrare de diplomă
Îngrijirea bolnavului cu hemoragii

1
Îngrijirea bolnavului
cu
hemoragii

Cuprins

Capitolul I
Noţiuni de anatomia şi fiziologia sângelui

2
 Capitolul II
Hemoragiile – noţiuni generale (definiţie, clasificare, etiologie,
fiziopatologie, simptomatologie, explorări, evoluţie, tratament,
hemostază.

Capitolul III
Afecţiuni în care se întâlnesc hemoragii (hemoptizii, hemoragii
traheobronşice, HDS, hemoragii esofagiene, hemoragii cerebrale,
hemoragii subarahnoidiene, hemoragii genitale, hemoragii ORL,
sindroame hemoragice.

Capitolul IV
Rolul asistentei medicale în acordarea îngrijirilor în hemoragii (prim
ajutor, transfuzia de sânge, determinarea grupelor de sânge

Capitolul V
Prezentarea cazurilor

Capitolul VI
Educaţia pentru sănătate şi profilaxia hemoragiilor

Capitolul VII
Bibliografie

Capitolul I

Anatomia şi fiziologia sângelui

3
 Sângele

Sângele este un ţesut lichid care irigă toate organele şi ţesuturile.

Sângele este format din plasmă şi elemente figurate.

Caracteristici
Cantitatea de sânge din organism este de 4-5 l, din care o parte este
sângele circulant, iar restul de depozit, care va fi aruncat în circulaţie la
nevoie.

Compoziţia sângelui
Sângele este alcătuit din:
 Plasmă 99%
 Elemente figurate 1%
- Eritrocite
- Granulocite
- Limfocite
- Plasmocite
- Monocite
- Trombocite

Elementele figurate din sânge

Elementele figurate sunt elaborate de organele hematopoetice,
hematopoeza referindu-se la procesele biologice care duc la formarea
celulelor sanguine în final.
Din luna a II-a intrauterină, începe faza hepato-splenică a
hematopoezei, iar din luna a V-a, faza medulară. Celulele au două
proprietăţi de bază – diferenţierea spre un tip celular sau altul şi
autoreproducerea.
Un rol important în hematopoeză îl are măduva osoasă – stern,
vertebre, craniu, pelvis. La adult măduva este rezervorul activ de celule
stem pentru toate tipurile de celule sanguine, atât pentru cele care se

4
diferenţiază intramedular (eritrocite, granulocite, trombocite, monocite,
cât şi pentru limfocite şi plasmocite, care se diferenţiază extramedular.

Funcţiile elementelor figurate

Fiecare celulă îndeplineşte funcţii specifice.

 Eritrocitele – transportă gazele respiratorii (O2 şi CO2).
 Trombocitele – iau parte la hemostază.
 Granulocitele – neutrofile, euzinofilice, bazofile – şi
macrofagele asigură fagocitoza.
 Limfocitele şi plasmocitele – produc anticorpi şi formează
sistemul imun.

Fagocitoza şi imunitatea

Fagocitoza şi imunitatea sunt mecanisme de bază prin care

organismul luptă împotriva a ceea ce este străin (non self). Tradiţional, sub
denumirea de leucocite sunt cuprinse celulele sanguine care îndeplinesc
funcţia de apărare (granulocite, monocite, limfocite, plasmocite).
Între distrugerea şi producerea celulelor sanguine există un echilibru
care face ca numărul elementelor figurate din sânge să fie constant la
individul normal.

Hematopoeza

Cercetarea hematopoezei se face cu ajutorul mielogramei,

splenogramei şi adenogramei. În practică se foloseşte mai ales mielograma
– prin puncţie sternală.

Mielograma sternală prezintă:

 Hematocitoblaşti 1-2%
 Mieloblaşti 0,5%
 Promielocite 1-8%
 Mielocite
 Neutrofile 5-14%
 Euzinofile 0,3-3%

5
  Metamielocite
 Neutrofile 13-30%
 Euzinofile 0-4%
 Bazofile 0-1%
 Normoblaşti 7-32%
 Macroblaşti 1-8%
 Limfocite 3-20%
 Megacariocite 0-3%
 Celule reticulare 0-2%

Pe lângă elementele figurate, sângele mai conţine apă – 90%,

substanţe organice şi anorganice.

Eritrocitele (hematii sau globule roşii)

Eritropoeza are loc în măduva osoasă. Eritropoeza este reglată de

eritropoetină. Se descriu următoarele stadii de dezvoltare:

Proeritroblast

Eritroblast bazofil

Eritroblast policromatofil

Eritroblast oxifil

Eritrocit

Eritrocitul

Eritrocitul este o soluţie concentrată de hemoglobină. Hemoglobina

(Hb) este alcătuită din globină, protoporfirină şi din fier. Durata de viaţă a
eritrocitului este în medie de 120 zile, hemoliza fiziologică producându-se
în splină.
Rolul eritrocitului constă în transportul gazelor (O2 şi CO2).

6
Caracteristici:

 Mărimea unei hematii adulte este de 7,5 μ.

- În stări patologice se pot întâlni hematii mici de 3-6 μ
(microcite) şi hematii mari – peste 10 μ.
 Numărul hematiilor este:
 La bărbat 4.5-5 milioane / mm3
 La femeie 4-4,5 milioane / mm3
- Creşterea numărului de hematii poartă numele de
poliglobulie,
- Scăderea numărului de hematii poartă numele de anemie.
 Raportul dintre masa de hematii şi volumul plasmatic se numeşte
hematocrit (Ht) şi are ca valori medii:
 La bărbat ±46%
 La femeie ±42%
- Creşte în poliglobulii şi plasmoragii.
- Scade în anemii şi hidremii.

 Hemoglobina – constituentul principalul al hematiei are

următoarele valori:
 La bărbat 16 g / 100 ml sânge în condiţii fiziologice.
 La femei 14 g / 100 ml sânge.
- Hemoglobina scade în anemii.
 Relaţia dintre numărul de hematii / mm3 şi conţinutul în
hemoglobină se numeşte valoare globulară şi se calculează
împărţind conţinutul hemoglobină exprimat în procente faţă de
normal (100%) prin dublul primelor două cifre ale numărului de
hematii dintr-un mm3. Exemplu – Hb = 16 g%, ceea ce înseamnă
100%, hematii 5 milioane, iar valoarea globulară este egală cu 1.

 Concentraţia medie în hemoglobină pe hematie (CHEM) –

exprimă concentraţia mijlocie la sută a hemoglobinei pe hematii.

Hb g % x 100
CHEM =

7
 Ht %

Normal 32-38 %.
Scade în anemia feriprivă.

 Rezistenţa globulară – valoarea care apreciază fragilitatea

eritrocitelor. Se cercetează investigând rezistenţa eritrocitelor la
soluţii hipertone de clorură de sodiu.

 Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) – este o constantă

biologică de mare interes în patologie. Valorile normale la 1 oră
sunt:
 La bărbat 6-12 mm
 La femeie 10-16 mm
 VSH-ul depinde de proteinele sanguine şi îndeosebi de
fibrinogen şi de
- VSH-ul depinde de proteinele sanguine şi îndeosebi
de fibrinogen şi de α-globuline.
 În diagnosticul anemiilor se practică şi dozarea fierului seric. La
100 ml ser se găsesc:
 La bărbat 100 γ %
 La femeie 90 γ %
- Valorile cresc în ciroză pigmentară.
- Scade în anemiile hipocrome.

 Pentru aprecierea gradului de distrugere a hematiilor se dozează

urobilina în materiile fecale.
- Eliminări crescute apar în anemiile hemolitice şi în
anemia pernicioasă (Biermer).

Granulocite

Formarea granulocitelor are loc în măduva osoasă. După tipul de

granulaţie se deosebesc:
 Granulocite neutrofile
 Granulocite euzinofile

8
  Granulocite bazofile
Aceste celule au viaţa scurtă – în medie 10 ore şi sunt dispuse în vase
în două sectoare – circulant şi marginal.

Neutrofilele = 4200 / mm3

– Au granulaţii fine, bogate în euzinofile hidrolitice
– Au un rol important în fagocitoză.

Euzinofile = 200 / mm3

– Au granulaţii mari.
– Au funcţii fagocitare.
– Înglobează complexele antigen-anticorp.

Bazofile = 50 / mm3
– Au granulaţii mari, negre.
– Sunt bogate în serotonină, heparină şi histamină.
– Joacă rol în hipersensibilitatea întârziată.

Măduva este bogată în granulocite (65%), iar raportul eritrocite /

granulocite este de 1/3.
 Scăderea granulocitelor – granulocitopenie – interesează de obicei
neutrofilele şi apare în: febra tifoidă, bruceloză, hepatită virală,
paludism. Scăderea eozinofilelor se întâlneşte în unele boli
infecţioase.
 Creşterea granulocitelor se numeşte granulocitoză.
 Neutrofilia însoţeşte o infecţie bacteriană: supuraţii, tuberculoză
pulmonară, tumori maligne.
 Euzinofilia se întâlneşte în boli alergice, parazitare.
 Bazofilia este caracteristică pentru polycythemia vera şi leucemia
granulocitară cronică.
 Când granulocitoza este foarte pronunţată şi în sânge apar
elemente tinere, starea se numeşte leucemoidă.
În practică granulocitele, limfocitele şi monocitele sunt denumite
leucocite. Numărul lor este de 5000-8000 / mm3.
Formula leucocitară sau leucograma se face citind frotiul sanguin.

9
 Valorile normale sunt:

Granulocite  neutrofile 60-70 % 3000– 6000/mm3

 segmentate 40-65 %
 nesegmentate 2-5 %
 euzinofile 1-4 % 50 – 300 / mm3
 bazofile 0-1 % 1-50 / mm3
 limfocite 20-30 % 1000-3000 / mm3
 monocite 2-6% 100-600 / mm3

Creşterea numărului de leucocite peste 10.000 / mm3 de sânge se

numeşte leucocitoză, iar scăderea sub 4000 / mm3 de sânge se numeşte
leucopenie.

Limfocitele şi plasmocitele

Plasmocitele, limfocitele şi macrofagele alcătuiesc sistemul

imunologic. Rezervorul de celule stem se află în măduva osoasă.
Organele limfatice se împart în centrale (timusul şi bursa epitelială)
şi periferice (ganglionii limfatici, splina şi limfaticele circulante ). Timusul
joacă un rol capital în limfocitoză.
După locul unde iau naştere limfaticele se împart în:
 limfatice T (timodependente):
- Localizate în zonele procorticale din ganglionii limfatici şi
pulpa albă splenică.
- Rol în imunitatea celulară.
 limfatice B(bursodependente):
- Localizate în centrii germinativi.
- Au rol în imunitatea umorală.
Sistemul imunologic format din limfocite, plasmocite şi macrofage
apără organismul de agresiuni externe.

 Imunitatea celulară – mediată de limfocite.

 Imunitatea umorală – mediată de plasmocite.

10
 Plasmocitele secretă anticorpi care sunt imunoglobuline (IgG, IgA,
IgD, IgM, IgE). Limfocitele circulante sunt în număr de 2500 / mm3.
Creşterea limfocitelor (limfocitoză) se întâlneşte în parotidita epidemică,
varicelă, hepatită virală, tuse convulsivă, neoplasm, limfocitoză.
Scăderea imunoglobulinelor (deficit imun) se întâlneşte în mielomul
multiplu, leucemie limfocitară cronică. Dereglarea acestei funcţii duce la
nerecunoaşterea antigenelor proprii de către sistemul imunologic; astfel
apar autoanticorpii (anemia hemolitică autoimună, lupusul eritematos
diseminat).

Monocitele şi macrofagele

Locul de formare este măduva osoasă prin celule stem. Nu există

rezervor de monocite în măduvă. Durata de viaţă în sânge este de 32 de
ore.
Monocitele sunt celule imature ce devin mature în ţesuturi, unde
poartă denumirea de macrofage. Durata de viaţă a macrofagelor este de
câteva luni.
Macrofagele au trei funcţii importante:
 Fagocitoza eritrocitelor lezate imunologic.
 Componentă a sistemului imunologic.
 Rol în apărarea împotriva tuberculozei, brucelozei.
Monocitele se găsesc în sânge în număr de 400 / mm3.
 Monocitoza se întâlneşte în tuberculoză, bruceloză, febră
tifoidă, endocitoză lentă.
 Scăderea numărului se întâlneşte în insuficienţa medulară.

Trombocitele

Durata lor de viaţă este de 10 zile. Trombocitopoeza are loc în

măduvă şi se află sub controlul trombocitopoetinei. 2/3 dintre trombocite
se află în sânge şi 1/3 în splină.
Trombocitele sunt mici celule anucleate, cu granulaţii şi
echipamente enzimatice bogate. Ele joacă un rol important în:
 Hemostază
 Protejarea endoteliului vascular

11
  Formarea cheagului alb primar
 Contribuie la coagularea plasmatică
 Produc retracţia cheagului (trombostenină).
Trombocitele se găsesc în număr de 250.000 / mm3. Scăderea
numărului apare în leziuni medulare, splenomegalii, în procese
imunologice, creşterea lor – în trombocitoze şi trombocitemii. Există şi
alterări calitative ale trombocitelor (trombostenii).

Funcţiile sângelui

Sângele îndeplineşte în organism o serie de funcţii importante:

1. Funcţie respiratorie – sângele transportă O2 de la plămâni la
ţesuturi şi CO2 de la ţesuturi la plămâni, printr-un complex de
fenomene fizico-chimice.
2. Funcţie nutritivă – transportă substanţele nutritive din
alimente (acizi aminaţi, grăsimi neutre, monozaharide) de la
intestin la diferite ţesuturi.
3. Funcţie excretorie – transportă metaboliţi (uree, acid uric, acid
lactic, amoniac) spre organele de excreţie – rinichi, piele, tract
digestiv – de unde sunt eliminaţi în mediul înconjurător.
4. Funcţie de termoreglare – transportă căldura de la organele
interne spre suprafaţa corpului, de unde se transmite în mediul
înconjurător.
5. Funcţie de menţinere a homeostaziei hidro-electrolitice,
acido-bazice, metabolice şi alimentare.
6. Funcţie de protecţie imunobiologică – se exercită prin
intermediul anticorpilor şi fagocitelor.
7. Funcţie de coordonare – sângele fiind transportor de hormoni
şi metaboliţi activi.

Rolul ficatului în organism

Ficatul, prin activitatea sa metabolică reprezintă unul dintre cele mai

complexe organe interne. Are o mare capacitate de regenerare,
demonstrată prin faptul că după o hepatectomie parţială regenerarea
începe după 24 ore, atinge maximum în 4-5 zile şi se termină în 14 zile.

12
 Funcţiile lui sunt multiple, fiind îndeplinite la nivelul hepatocitului.
 Funcţiile metabolice – se exercită în metabolismul glucidic,
protidic şi mineral.
 În metabolismul glucidic ficatul intervine în:
 Fosfolirarea şi polimerizarea glucidelor în glicogen.
 Asigură rezerve de glucoză.
 Menţinerea homeostaziei glicemice.
 Fabrică glucoza din proteine şi grăsimi (gliconeogeneză).
 În metabolismul proteic ficatul are:
 Funcţie proteinoformatoare.
 Funcţie de echilibru proteic.
 Funcţie ureogenă.
 Sintetizează albumina, protrombina, fibrinogenul.
 Catabolizează nucleoproteinele.
 În metabolismul lipidelor intervine în:
 Absorbţia grăsimilor şi în fosforilarea lor.
 Sinteza şi esterificarea colesterolului.
 Sinteza lipoproteinelor, fosfolipidelor şi trigligeridelor.
 În metabolismul mineral acţionează prin:
 Depozitarea fierului şi a cuprului.
 Intervine în repartiţia apei şi a electroliţilor (ionii de
Na+, K+, Cl-) în organism.
 Funcţia biliară – comportă secreţia şi excreţia bilei, cu rol
important în:
 Digestia şi absorbţia grăsimilor.
 În absorbţia vitaminelor liposolubile (A,D,E şi K).
 În absorbţia Fe şi a Ca alimentar.
Bila se varsă în intestin în cantităţi de 600-1000 ml / 24 ore. Ea
conţine:
 97% apă şi următorii componenţi principali:
 săruri biliare,
 pigmenţi biliari,
 colesterol,
 lecitină,
 săruri anorganice.

13
 Funcţie antitoxică – constă în faptul că:
 Ficatul dispune de activităţi prin care substanţele toxice şi
de origine exogenă sunt transformate în substanţe mai
puţin toxice şi eliminate.
 Ficatul:
 Este un important depozit de vitamine A, B2, B12, D,K.
 Intervine în convertirea carotinilor în vitamină A.
 Intervine în transformarea vitaminei B1 în cocarboxilază.
 Intervine în conjugarea vitaminei B2 pentru formarea
fermentului galben respirator.
 Intervine în procesul de sintetizare a protrombinei cu
ajutorul vitaminei K.

 Sinteza fermenţilor:
 Sinteza fermenţilor necesari proceselor vitale este
îndeplinită într-o foarte mare măsură de ficat.
 Mai amintim:
 Intervenţia ficatului în menţinerea echilibrului
acido-bazic.
 Rolul ficatului ca depozit al apei şi posibilitatea lui de
a echilibra perturbările circulatorii.

Factorii de coagulare

Coagularea este un fenomen complex în care intervin un număr de

treisprezece factori:
I. Fibrinogenul
II. Protrombina
III. Tromboplastina tisulară
IV. Calciul
V. Proaccelerina
VI. Accelerina
VII. Proconvertina
VIII.Factorul antihemolitic A
IX. Factorul antihemolitic B
X. Factorul Stuart-Prower

14
 XI. Globulina antihemolitică C
XII. Factorul Hagemann
XIII.Factorul stabilizator al fibrinei.

Faza de coagulare începe la 15-20 secunde şi este totală la 1-3

minute, determinând formarea unui dop care ocluzionează vasul după 3-6
minute.
Există 2 tipuri de coagulare:
 Intrinsecă – declanşată de factori care se găsesc în sânge.
 Extrinsecă – în care intervin şi factorii tisulari.
Coagularea se desfăşoară în 4 faze:
1. Formarea tromboplastinei – ce constă în formarea factorului de
conversie al protrombinei, declanşată prin mecanisme extrinseci
sau intrinseci.
2. Formarea trombinei - protrombina inactivă este transformată de
tromboplastină în trombină.
3. Transformarea fibrinogenului în fibrină – sub acţiunea trombinei,
fibrinogenul solubil se transformă în fibrină insolubilă, în
prezenţa F13.
4. Retracţia cheagului – cu reţinerea elementelor figurate în reţeaua
de fibrină şi expulzarea în exterior a serului.
Ca
F7
Formar

Mecanism extrinsec Mecanism intrinsec

ea

m
T

b
o
r
F12
F11
F9

15
 Sânge + Ţesuturi lezate Sânge în contact cu suprafeţe
umectabile
tromboplastinei

Tromboplastină tisulară

m
T

o
r
Factori de conversie al
protrombinei Factor de conversie al
(tromboplastina) protrombinei
(tromboplastina)
Ca
F5

F10
Lipide
trombinei
Formarea

Protrombina
Formarea
fibrinei

Fibrinogen

Fibrina
F13
Ca
Retracţia
chagului

GHEAG + SER SANGUIN

Schema coagulării sângelui

16
Tr

as
m

pl
o

b
o
Capitolul II

Hemoragiile – noţiuni generale

Definiţia:

Hemoragia este extravazarea sângelui din vasele sanguine în urma

lezării parţiale sau totale a acestora.

Clasificarea hemoragiilor:

1. Tipurile de hemoragii funcţie de tipul vasului care sângerează:

 Hemoragii venoase.
 Hemoragii arteriale.
 Hemoragii capilare.
 Hemoragii mixte – arterio-veno-capilare.

Hemoragiile arteriale:
 Sunt cele mai periculoase hemoragii deoarece sângele se evacuează
repede şi în cantitate mare, mai ales dacă artera este mare.
 Sângele ţâşneşte sincron cu sistola cardiacă şi cu o forţă
concordantă cu tensiunea arterială a accidentatului.
 Are o culoare deschisă întrucât este oxigenat.
 Hemoragiile arteriale nu se opresc spontan decât excepţional de
rar, de obicei când tensiunea arterială a scăzut mult şi când artera
este de un calibru sub mijlociu.
 Netratată la timp o hemoragie arterială determină moartea celui
care sângerează.

Hemoragiile venoase:
 Sunt hemoragii mai puţin grave.

17
  Sângele nu iese în cantitate mare decât dacă hemoragia se
datorează ruperii unei vene mari.
 Ieşirea sângelui nu este sincronă cu bătăile cardiace.
 Culoarea sângelui este închisă, deoarece nu este oxigenat.
 Fiind sânge de întoarcere există şansa ca, prin coagulare sângerarea
să se oprească spontan.

Hemoragiile capilare:
 Se mai numesc şi hemoragii parenchimatoase.
 Se datorează lezării capilarelor, fiind frecvente în plăgile
superficiale sau ca urmare a unui proces infecţios (gastrită,
enterită, altă inflamaţiei cronică), ori proces degenerativ
(neoplasm) în care se formează vase capilare de neoformaţie ce se
rup uşor.
 Tot la nivelul capilarelor se manifestă hemoragiile din unele boli
cu deficienţe de coagulare (hemofilia).
 În hemoragia capilară este vorba de o sângerare în masă care este
greu de stăpânit.
 Sângele iese prin nenumărate locuri foarte mici.
 Dacă se datoreşte unei sângerări a mucoaselor, hemoragia se
exteriorizează în funcţie de locul de provenienţă – pe nas, pe gură,
prin orificiul anal, uretră, vagin.
 În cazul în care sângerarea se face sub piele apare un hematom
vizibil sau numai o echimoză.

Hemoragiile mixte – arterio-veno-capilare:

 Întrucât în organism arterele se găsesc în apropierea venelor şi în
toate ţesuturile există o reţea vastă de capilare, în cazul unui
traumatism, de multe ori se rup dintr-o dată, atât vena, cât şi
artera sau capilarele, motiv pentru care de cele mai multe ori
hemoragiile sunt mixte.

2. Tipurile de hemoragii funcţie de cantitatea de sânge care se pierde:

Sângele reprezintă a 13-a parte din greutatea corporală a unui bărbat
şi a 15-a parte din greutatea corporală a unei femei sau a unui copil.

18
 Un bărbat de 90 kg are 7 litri, unul de 80 kg are 6 litri de sânge, o
femeie de 70 kg are 4,7 litri de sânge, o femeie sau un tânăr de 50 kg are 3,4
litri de sânge, un copil de 30 kg are 2 litri şi unul de 10 kg are 0,7 litri de
sânge.
Ţinând cont de aceste date vom considera:
Hemoragie mică
 Hemoragie mică – atunci când se pierde o cantitate neînsemnată
de sânge.
Hemoragie mijlocie
 Hemoragie mijlocie – atunci când se pierde o cantitate apropiată
de o treime din cantitatea de sânge din organism.
Hemoragie mare (gravă)
 Hemoragie mare (gravă) – atunci când se pierde între 1/3 şi ½ din
cantitatea totală.

Hemoragie mortală
 Hemoragie mortală – când cantitatea de sânge pierdut este mai
mare de jumătate din cantitatea totală de sânge existentă în
organism.
Din aceste considerente reiese şi faptul că un copil cu o greutate de 10
kg va muri dacă pierde 400 ml de sânge, unul de 30 kg dacă pierde 1 l de
sânge, în timp ce un adult de 90 kg dacă pierde 1 l de sânge are numai
tulburări posthemoragice moderate.
Adultul moare dacă pierde 3-4 l de sânge.
Nu numai cantitatea de sânge pierdută contează, ci şi raportul între
această cantitate şi greutatea corporală a individului. Şi viteza cu care se
produce pierderea de sânge are o mare importanţă.

3. Tipurile de hemoragii în funcţie de locul unde se dezvoltă şi se

evidenţiază hemoragia.
Din acest punct de vedere se cunosc:
1. Hemoragii externe.
2. Hemoragii interne.
3. Hemoragii interne exteriorizate.
4. Hemoragie intratisulară.

19
Hemoragia externă
Este cea în care sângele se scurge în afara organismului.
Este uşor de evidenţiat şi se pot lua şi măsuri urgente.

Hemoragia intratisulară
Este cea care se dezvoltă sub piele sau în interiorul unor organe (ficat,
creier, mezouri, muşchi etc.).
Ea determină sufuziuni sanguine (echimoze) sau hematoame.

Hemoragia internă
Este cea în care sângele se revarsă în interiorul unor cavităţi care nu
au comunicare cu exteriorul – în pleură, în cavitatea peritoneală, în
pericard, în articulaţie, în cutia craniană, în canalul rahidian.
Dacă hemoragia externă este uşor de recunoscut, nu acelaşi lucru se
întâmplă cu o hemoragie internă, pe care uneori, cu greu o putem
descoperi în primele minute sau ore de la debut. În astfel de cazuri
există pericolul de a se interveni prea târziu. În plus, ele produc
tulburări importante organelor care se găsesc în cavitatea în care se
produce hemoragia, mai ales dacă este vorba de cutia craniană sau
cavitatea pericardică.

Hemoragia internă exteriorizată

Hemoragiile interne care se produc într-un organ cavitar care are
comunicare cu exteriorul – nas, cavitate bucală, stomac, intestin,
vezică, se exteriorizează pe nări, pe gură, pe cale anală, prin uretră,
ceea ce permite depistarea hemoragiei.

4. Tipurile de hemoragie în funcţie de organul în care iau naştere sau

de modul lor de exteriorizare.

De obicei, hemoragia poartă numele în funcţie de organul în care se

produce - cerebrală, gastrică, intestinală, renală, vezicală, uretrală.
Unele hemoragii au căpătat diferite nume particulare din necesitatea
de a preciza într-un singur cuvânt felul sau sediul lor. Astfel întâlnim:
 Hemoragia nazală = epistaxis.

20
  Hemoragia gingiilor = gingivoragie.
 Hemoragia cavităţii pleurale = hemotorax.
 Hemoragia cavităţii peritoneale = hemoperitoneu.
 Hemoragia aparatului urinar = hematurie.
 Hemoragia articulaţiilor = hemartroze.
 Hemoragia uterină = metroragie sau menoragie.
 Hemoragia uterină fiziologică = menstră.
Există denumiri care precizează modul de exteriorizare a unei
hemoragii. Astfel:
 Hemoragia din stomac exteriorizată pe gură prin vărsătură
poartă denumirea de hematemeză, dar exteriorizată pe cale
anală, poartă numele de melenă.
 Evacuarea de sânge din plămâni prin tuse se numeşte
hemoptizie.

Aceste ultime tipuri de hemoragie au aspecte particulare, care trebuie

bine cunoscute. Astfel, sângele dintr-o hematemeză, dacă a stat mai multă
vreme în contact cu acidul clorhidric şi cu fermenţii gastrici, are o culoare
închisă, de zaţ de cafea, iar scaunul are culoarea păcurei, neagră, lucioasă -
melena. Sângele din scaun este digerat parţial şi de fermenţii intestinali.
Spre deosebire de hemoragiile din stomac, sângele din esofag, dacă se
evacuează pe gură, este totdeauna roşu-deschis.
Tot roşu deschis este sângele din intestinul gros terminal (inclusiv
rectul şi anusul) evacuat prin scaun. Acest tip de sânge poartă denumirea de
rectoragie.
Nu rareori există abateri de la aceste reguli generale. Astfel, dacă
hemoragia gastrică este abundentă şi sângele nu mai are timp să stea în
stomac este roşu deschis. Tot în aceste cazuri, mai ales dacă există
concomitent o irigaţie intestinală care urmăreşte peristaltismul, deci
evacuarea sângelui se face foarte repede, scaunul are culoarea roşie, deşi
sângele provine din stomac sau din intestinul subţire.
Este foarte necesar să ştim a deosebi hemoptizia de hematemeză,
lucru care nu este uşor atunci când sângele evacuat este foarte abundent şi
roşu. Pentru a face deosebirea, ne vom orienta mai ales după următoarele –
sângele din hemoptizie se evacuează ca urmare a acceselor de tuse, este în
general spumos, aerat, amestecat cu elemente caracteristice sputei,

21
coagulează uşor. De cele mai multe ori, bolnavul cu hemoptizie are o
senzaţie de căldură retrosternală.
Sângele din hematemeză este roşu-negru dacă stagnează în stomac,
rareori roşu-deschis – în marile hemoragii – şi se evacuează prin vărsături.
Este amestecat de multe ori cu resturile alimentare şi coagulează greu. De
multe ori , bolnavul are concomitent o senzaţie de căldură în regiunea
epigastrică. După o hematemeză la scurt interval – dacă nu înainte apare şi
melena sau cel puţin se pot pune în evidenţă în scaun hemoragii oculte.

5. Tipurile de hemoragii în funcţie de momentul apariţiei lor.

În funcţie de momentul apariţiei, hemoragiile pot fi:
 Primitive
 Secundare

Hemoragia primitivă
Hemoragia primitivă este cea care apare imediat după traumatism.

Hemoragia secundară
Hemoragia secundară apare mult ai târziu, după câteva zile sau
săptămâni. Hemoragia secundară este urarea lezării interne,
subcapsular, a unui organ şi, în consecinţă, a vaselor acestuia în tipul
unui traumatism.
În zilele ce urmează, mai ales dacă bolnavul nu stă în repaus sau dacă
organul lezat suferă un nou traumatism, capsula acestuia se poate
rupe şi apare hemoragia.
Hemoragia secundară poate apărea şi ca urmare a unui proces
infecţios supraadăugat, a unui anevrism care alterează încet peretele
vascular şi-l rupe sau ca urmare a tensiunii din interiorul unui organ,
tensiune creată de sângele ce se adună şi care face să se rupă capsula
organului şi sângele să se reverse la exterior.
Este bine să se ştie că există posibilitatea apariţiei tardive a hemoragiei
secundare, ai ales a celei interne după traumatisme, deoarece un astfel
de bolnav trebuie supravegheat atent, pentru că hemoragia poate
apărea brusc şi bolnavul poate muri.
Cea mai frecventă şi mai demonstrativă hemoragie de acest gen este
ruptura tardivă, în doi timpi, a splinei. Ca urmare a unui traumatism

22
 exercitat asupra splinei, se rup vase şi sângele se revarsă în interiorul
acestui organ. În cazul când capsula acestuia este rezistentă şi
nealterată de traumatism, splina creşte în volum şi doar mai târziu,
după ai mult timp de la accident, când tensiunea intracapsulară este
foarte are capsula cedează şi sângele se revarsă în peritoneu. Din acest
moment sângerarea din splină continuă şi dacă nu se intervine la timp
bolnavul poate muri prin hemoragie internă. Hemoragia secundară în
doi timpi este foarte periculoasă pentru că poate apărea, fie atunci
când bolnavul a fost externat, fie când traumatizatul, considerând că
este în afară de orice pericol, nici nu se adresează medicului. La fel se
produc hemoragiile secundare în doi timpi în traumatismele ficatului
şi ale rinichiului. Bolnavul (accidentatul) trebuie să fie avertizat
întotdeauna asupra acestor eventualităţi.

6. Tipurile de hemoragii în funcţie de cauza care le-a generat.

În funcţie de cauza generatoare, hemoragiile pot fi:

 Hemoragii traumatice.
 Hemoragii medicale.

Hemoragiile traumatice:
- Hemoragiile traumatice – accidentale, destructive sau chirurgicale.

Hemoragiile medicale:
- Hemoragiile medicale determinate de modificări patologice ale
integrităţii (troficităţii) vaselor, ale trombocitelor, ale organelor
hematopoetice, ale factorilor de coagulare etc.
- Acestea se încadrează în sindromul hemoragic.
- Aici se pot încadra şi hemoragiile medicamentoase după
administrarea de Aspirină, Salicilat, Fenilbutazonă, Rezerpina,
cortizon, heparină, trombostop etc.

23
 Factorii etiologici ai hemoragiilor
Cauzele care produc hemoragii sunt multiple:

Traumatismele şi rănile
Traumatismele simple fără rănirea pielii provoacă de obicei numai
hemoragii mici, capilare, care se traduc clinic prin hematoame sau
echimoze. Traumatismele foarte violente chiar fără rănirea pielii, pot
provoca în interiorul corpului hemoragii prin distrugeri de muşchi, de
mezouri, de organe, prin fracturi osoase etc. în aceste cazuri, de multe ori
hemoragiile sunt foarte importante şi pentru vindecarea lor trebuie luate
măsuri urgente.
În cazul în care traumatismul a fost produs cu un corp vulnerant –
cuţit, schije, gloanţe etc. – hemoragia ia naştere datorită ruperii directe a
vaselor prin aceşti agenţi vulneranţi.

Afecţiuni patologice ale unor organe

Tipuri caracteristice ale acestor hemoragii sunt considerate ulcerul şi
cancerul. Într-o maladie ulceroasă gastrică sau intestinală, hemoragia se
produce prin erodarea unui vas de sânge din peretele gastric sau intestinal,
iar în cancer prin ruperea unor fragmente din masa tumorală care este
totdeauna vascularizată. Pot exista tumori care să sângereze oriunde în corp
– un cancer de sân ulcerat, de col uterin, de rinofaringe etc.
Ulceraţii care ajung să sângereze pot exista şi pe piele, cel mai
frecvent fiind ulcerul varicos. Mucoasele nazală, bucală, anală sângerează
adeseori.

Afecţiuni patologice ale vaselor mari

Tipul acestor afecţiuni este ruptura unui anevrism arterial – dilataţie
patologică a unei artere. Peretele arterei, fiind foarte subţire la nivelul
anevrismului, este în iminenţă de a se rupe în orice moment. Astfel, de
hemoragii sunt de cele mai multe ori mortale. Se produc şi pe vase mari şi
pe vase mici.

24
 Afecţiuni patologice ale vaselor mijlocii şi mici
Caracteristice pentru acestea sunt rupturile de varice esofagiene sau
varice de membre, ruptura vaselor intracraniene – artere sau vene. Este
frecventă de asemenea, ruptura venelor hemoroidale.

Hemoragiile care apar după distrugerea vaselor prin agenţi chimici

sau fizici.
De obicei, când aceşti agenţi acţionează asupra vaselor mici, provoacă
odată cu arsura şi o hemostază întrucât determină o coagulare a sângelui sau
o lipire a pereţilor vasculari.
Asupra vaselor mijlocii şi mici, agenţii chimici sau fizici nu pot avea
acelaşi efect, ci, ei provoacă hemoragie prin necrozele pe care le produc.

Hemoragiile din sindroamele hemoragipare

Este un vast capitol de patologie care cu toate progresele făcute are
încă multe necunoscute în ceea ce priveşte factorul declanşator al acestor
sindroame. Aici se încadrează hemoragiile care apar în angiopatii –
îmbolnăvirea capilarului sanguin – în trombocitopatii – îmbătrânirea sau
neformarea trombocitelor – şi coagulopatii – lipsa unora din factorii normali
care contribuie la coagulare: fibrinogen, protrombina, tromboplastina,
calciul, factorul antihemolitic, vitaminele C şi K sau acţionarea
necorespunzătoare a acestor factori. Se înţelege că tipul de hemoragie ca şi
atitudinea terapeutică sunt în concordanţă cu diferitele caracteristici ale
sindroamelor hemoragipare.
De cele mai multe ori cauza unei hemoragii şi a anemiei consecutive
este uşor de pus în evidenţă, dar uneori ne găsim în situaţia de a nu putea
cunoaşte această cauză.

Fiziopatologia hemoragiilor

Evacuarea unei cantităţi mai mari de sânge – peste 500-1000 ml la un

adult sănătos – are repercusiuni mai mici sau mai mari asupra organismului.
Dacă pentru o cantitate mică organismul este în măsură să mobilizeze
imediat sângele de depozit încât hemoragie să nu determine nici o
tulburare, pentru hemoragii mijlocii sau mari, urmările sunt foarte serioase.

25
  Tulburările care survin se datorează în primul rând faptului că se
pierde masă circulantă – volum sanguin. Pentru funcţionarea
normală, inima trebuie să primească o cantitate relativ fixă de
sânge. Dacă se produce o hemoragie, această cantitate diminuează
şi inima bate în gol, fapt care oboseşte mult miocardul.
 A doua cauză este numărul redus de hematii (care conţin
hemoglobina transportatoare de oxigen). Lipsa de oxigen face ca
ţesuturile să sufere. Inima îşi măreşte activitatea în scopul de a
trimite mai repede în circulaţie sângele care soseşte la ea.
Hematiile puţine circulă prea repede prin plămâni şi sângele nu
are timp să se oxigeneze. Inima oboseşte făcând eforturi inutile şi
fiind şi rău oxigenată, miocardul suferă şi se ischemiază.
Ansamblul de fenomene caracteristice unei hemoragii mijlocii sau
mari se încadrează în aşa-numitul şoc hemoragic, în apariţia căruia
o mare importanţă o are, pe lângă cantitatea de sânge care se
pierde şi viteza cu care se pierde acest sânge:
 Dacă sângele se pierde repede, organismul nu are timp să se
adapteze situaţiei patologice nou create, ceea ce determină
şocul hemoragic.
 Gravitatea şocului este mai mare atunci când el este asociat
şi cu un şoc traumatic sau când survine la un bolnav epuizat
fizic, ori psihic, după o boală infecţioasă, după mai multe
operaţii recente.

Simptomatologia hemoragiilor

 Starea generală
 Bolnavul cu o hemoragie care depăşeşte o hemoragie mijlocie este
palid are ameţeli şi. Lipotimia – pierderea bruscă de scurtă durată a
cunoştinţei – se datorează irigării insuficiente cu oxigen a
creierului.
 În cazul pierderilor mijlocii de sânge, paliditatea şi ameţelile apar
numai atunci când bolnavul stă în picioare, dispărând când
bolnavul este culcat.
 Dacă hemoragia este mare, bolnavii sunt palizi şi pielea lor este
acoperită de sudori reci, au ameţeli şi lipotimii chiar când stau în

26
 decubit. Paloarea se datorează atât diminuării cantităţii totale de
hematii, cât şi vasoconstricţiei periferice.
 Hemoragicii au o sete marcată din cauza trecerii apei din ţesuturi
în circulaţie pentru a compensa sângele pierdut.
 Bolnavii cu hemoragii sunt agitaţi la început în faza de şoc erectil.
Din cauza oxigenării insuficiente a creierului, ei manifestă o
agitaţie neobişnuită faţă de starea lor psihică anterioară şi din
această cauză dau celor neavizaţi impresia unei sănătăţii bune. În
agitaţia lor, bolnavii refuză adeseori sfaturile sau indicaţiile care li
se dau – de a sta liniştiţi în pat, de a fi transportaţi la spital, de a li
se face o intervenţie chirurgicală – fapt care înrăutăţeşte starea
generală a accidentatului care intră repede într-o fază de şoc
decompensat ireversibil.

 Manifestări obiective
 Numărul bătăilor cardiace:
 În cazul hemoragiilor mici este normal.
 În cazul hemoragiilor mijlocii este uşor crescut la început şi se
poate menţine crescut din cauza anemiei şi după ce hemoragia
s-a oprit.
 În cazul hemoragiilor mari, grave, ritmul cardiac este foarte
rapid, de peste 120-130 bătăi / minut.
 Amplitudinea pulsului:
 Este bună în hemoragiile mici şi mijlocii.
 Scade evident, pulsul ajungând să fie abia perceptibil (filiform)
în şocurile decompensate ale hemoragiilor grave, mortale.
 Tensiunea arterială:
 Poate fi normală (120-140 /70-90 mmHg) sau chiar uşor
crescută la început, datorită intrării în funcţiune a elementelor
normale de apărare – compensatoare (vasoconstricţie,
pătrunderea în circulaţie a sângelui din depozite – ficat, splină,
muşchi).
 Dacă hemoragia continuă, tensiunea arterială scade
proporţional cu cantitatea de sânge pierdută. Dacă nu se aplică
tratamentul adecvat, bolnavul intră în şoc grav, ireversibil.

27
  În timpul evaluării unei hemoragii, există o corelare strânsă
între:
▪ Frecvenţa pulsului.
▪ Amplitudinea pulsului.
▪ Valoarea tensiunii arteriale.
 Ori de câte ori controlăm tensiunea arterială a unui bolnav cu
hemoragie trebuie să cunoaştem ce tensiune a avut înainte de
accident pentru a putea interpreta la justa valoare cifra
tensională pe care o găsim. La bolnavii hipertensivi, tensiunea,
deşi a scăzut cu 70-100 mmHg, ceea ce indică o hemoragie
gravă, găsim o valoare maximă bună, fapt care se poate înşela.
Dacă nu luăm măsuri terapeutice suficiente şi hemoragia
continuă, tensiunea coboară brusc şi se va redresa foarte greu.
 Ori de câte ori un accidentat va avea o tensiune maximă foarte
apropiată de tensiunea arterială minimă (16/14 de exemplu)
trebuie să fim foarte precauţi pentru că şocul hemoragic grav,
ireversibil poate surveni dintr-un moment într-altul.
 În cursul unei hemoragii este foarte important să urmărim în
permanenţă:
 Tensiunea arterială.
 Să prevenim coborârea ei.
 Să o redresăm imediat ce este nevoie.
pentru că atunci când ea scade, apar suferinţe la nivelul
creierului din cauza aportului insuficient de oxigen (hipoxie),
iar rinichiul numai epurează sub 60-80 mmHg, organismul se
intoxică şi se instalează insuficienţa renală acută. Apar tulburări
de irigaţie ale cordului care duc la ischemie şi infarct cardiac.
 Tahipneea
 Creşterea CO2 în sânge determină, prin excitarea centrului
respirator din bulb, o creştere a numărului de respiraţii pe
minut (tahipnee) de la valoarea normală de 16 la 20-30 sau
chiar mai multe respiraţii pe minut. Acest act reflex se
instalează cu scopul de a supraoxigena puţinele hematii care
trec prin plămâni.
 Constatarea sângerării

28
  Este semnul de bază al hemoragiei, fapt relativ uşor de sesizat
într-o hemoragie externă, dar dificil de apreciat când este vorba
de o hemoragie internă.
 Cantitatea de sânge care s-a evacuat sau continuă să se evacueze
 Este importantă de cunoscut.
 În cazul unei hemoragii externe există dificultăţi pentru o
apreciere exactă. Informaţiile pe care le primim de la cei care
aduc un accidentat cu hemoragie externă sau de la accidentatul
însuşi sunt de cele mai multe ori eronate. Ele trebuie reţinute şi
corelate cu celelalte semne de mai sus, precum şi cu datele de
laborator.
 În toate cazurile de hemoragie internă, anamneza este extrem
de utilă, putând da lămuriri asupra unei hemoragii
posttraumatice, a uneia consecutive unei sarcini extrauterine
rupte, se poate bănui o ruptură în doi timpi de splină sau de
ficat.
 În cazul unei hemoragii interne intraperitoneale sau
intrapleurale, dificultatea de a pune un diagnostic corect şi de a
preciza cantitatea de sânge care s-a pierdut, este uneori mare.
Examenul radiologic şi rezultatele de laborator ajută mult la
stabilirea diagnosticului.
 Într-o hemoragie intraperitoneală se pot pune în evidenţă
semne de abdomen acut – contractură şi apărare musculară.
 Puncţia exploratorie
 În caz de dubiu, medicul va efectua o puncţie peritoneală prin
care va extrage sânge din cavitatea abdominală în caz de
hemoragie internă intraperitoneală sau din pleură în caz de
hemotorax.

Hemoragiile interne exteriorizate

Modul de exteriorizare ajută în mare măsură la stabilirea locului de
unde provine hemoragia. Cauza care a determinat hemoragia este mai greu
de descoperit.
O hematemeză însoţită de melenă, arată că e vorba de o hemoragie
digestivă superioară, locul de sângerare fiind esofagul sau stomacul
(gastroragie).

29
 Dacă hemoragicul are numai melenă, facem şi un tubaj gastric. În caz
că lichidul din stomac este curat, cu siguranţă pierderea sângelui se produce
mai jos – duoden, intestin subţire (enteroragie) ori colon (colonoragie).
Culoarea acestui sânge este de obicei închisă, aproape ca o melenă, dar poate
să fie şi deschisă, dacă sângerarea este abundentă şi peristaltismul intestinal
este accentuat. Dacă sângele care se evacuează este roşu net, sângerarea
provine din ultima parte a colonului sigmoid (sigmoidoragie), din rect
(rectoragie) sau din anus (anoragie).

Explorarea paraclinică în hemoragii

 Explorarea endoscopică – a esofagului şi stomacului ca şi ano-

recto- şi colonoscopia pot furniza date preţioase privind locul şi
cauza sângerării.
Dacă se evacuează sânge prin tuse (hemoptizie), radiografia
pulmonară şi bronhoscopia pot arăta cauza.
Un epistaxis este uşor de pus în evidenţă mai ales dacă sângerarea
provine din partea anterioară a nasului.

 Hematuria – se poate pune în evidenţă macro- şi microscopic.

Proba celor trei pahare în caz de hematurie macroscopică poate da
uneori relaţii în ceea ce priveşte regiunea din aparatul excretor
care sângerează (rinichi, ureter, vezică, uretră).

 În caz de menoragie (sângerare prelungită în directă legătură cu

perioada menstruală) sau de metroragie (sângerare din uter, fără
nici o legătură cu perioada menstruală) – se poate constata
prezenţa hemoragiei şi cantitatea ei prin examenul cu valve al
colului uterin.

 Examenele de laborator – sunt extrem de utile pentru a aprecia

atât gravitatea hemoragiei, cât şi evoluţia ei.
Toate rezultatele trebuie interpretate în funcţie de momentul în
care aceste examene se execută:
 la începutul,
 în timpul

30
  sau la sfârşitul hemoragiei,
deoarece aducerea în circulaţie a hematiilor existente în depozitele
organismului sau nou formate, face ca lipsa de hematii să fie parţial
compensată.
Pe de altă parte, hematiile sunt diluate de apa atrasă în circulaţie
din ţesuturi.

 Numărul de hematii – poate să scadă în hemoragiile foarte grave,

de la normalul de 5.000.000 /mm3 la bărbat şi 4.000.000 /mm3 la
femeie, până la aproape 1-2 milioane /mm3.
Este necesar să se cunoască faptul că într-o hemoragie acută care se
produce într-o perioadă foarte scurtă, un om poate să moară şi cu
3.000.000 /mm3, din cauza că organismul n-a avut timp să se
adapteze la noile condiţii, în timp ce alteori poate să
supravieţuiască şi cu cifre mai mici de 1.200.000-1.500.000 hematii
/ mm3, dacă anemia s-a produs într-o perioadă lungă de timp
(anemiile cronice, de tip medical sau cele care se produc în timp
lung prin sângerări foarte mici).

 Hemoglobina – scade în raport cu numărul de hematii.

Ea coboară în hemoragiile mari, de la valoarea normală de 13-15 g
% ml sânge la bărbat şi 11,5-13,5 g% ml sânge la femeie, chiar la
valori de 5-6 g% ml sânge.

 Hematocritul – reprezintă raportul dintre cantitatea de hematii şi

cea de plasmă din sânge, hematiile fiind în cantitate ceva mai mică
decât plasma.
În mod normal acest raport este de 45% la bărbat – variind între
42-48% şi de 40% la femei şi copil – variind între 37-43% (nou-
născutul are hematocritul de 59%).
În cazul unei hemoragii hematocritul scade sub 40%, gradul de
scădere fiind cu atât mai mare cu cât hemoragie este cantitativ mai
masivă.
Trebuie ştiut că în primele ore care urmează unei hemoragii,
hematocritul şi hemoglobina pot să nu scadă evident din cauza
mobilizării de hematii din organism, apoi acestea scad întotdeauna.

31
 Mai târziu chiar atunci când hemoragia a fost oprită hematocritul
şi hemoglobina pot să arate valori în scădere un timp din cauza
invaziei de apă, care vine din ţesuturi în circulaţie, şi care diluează
conţinutul sanguin. Interpretat corect, hematocritul ne poate
informa asupra cantităţii totale de sânge pierdut.

 Volemia – este o probă uşor de cercetat în serviciile normal

utilitate (care posedă fotocolorimetru).
Prin acest examen se cercetează cu exactitate cantitatea de sânge
care se găseşte în circulaţie şi se poate şti cât sânge trebuie să fie
transfuzat.
Într-o hemoragie de cele mai multe ori mai sunt necesare şi o serie de
alte examene de laborator, care pot folosi mai ales pentru a lămuri cauza
hemoragiei. Astfel se vor determina:
 Timpul de sângerare şi coagulare.
 Probele hepatice (de disproteinemie).
 Numărătoarea trombocitelor.
 Tipul de protrombină.
 Cantitatea de calciu.
 Cantitatea de fibrinogen.
 Totdeauna, mai ales în hemoragiile interne mari, se va face şi
dozarea ureei din sânge (ureea creşte datorită dezintegrării
sângelui existent în tractul digestiv şi resorbţiei produselor toxice).
 În caz de hemoragii digestive care nu se evidenţiază prin melenă
va fi cercetat sângele din materiile fecale (hemoragiile oculte).
 În caz de hemoragii care provin din tractul urinar, se va cerceta
prezenţa hematiilor în urină.

Evoluţia

 Cu mijloacele moderne de tratament existente astăzi, de cele mai

multe ori hemoragia poate fi stăpânită şi bolnavul redat unei
activităţi normale.
 Netratat, un bolnav cu hemoragie mare poate să moară prin şoc
hemoragic şi colaps vascular periferic, din cauza lipsei de

32
 oxigenare a centrilor nervoşi care fără oxigen au o viaţă extrem de
scurtă (câteva minute), poate muri prin infarct miocardic din
cauza neirigării muşchiului cardiac (ischemie cardiacă) sau prin
insuficienţă renală acută.
 Tratarea corectă, energică a unei hemoragii este o problemă de
maximă urgenţă.
 Când hemoragia mai este însoţită şi de un şoc traumatic sau apare
la bolnavii epuizaţi fizic şi psihic, starea bolnavului este deosebit
de alarmantă şi obligă la măsuri de extremă urgenţă, chiar în cazul
unor pierderi mai reduse de sânge.
 Refacerea organismului la situaţia anterioară hemoragiei se face în
trei etape:
I) Etapa volemiei – are loc în primele 5-6 zile, prin aportul de
lichide şi proteine în circulaţie.
II) Etapa hematologică – de corectare a anemiei, se desfăşoară
lent, în 3-4 luni de zile, perioadă în care se creează şi se
trimit în circulaţie hematii tinere.
III) Etapa de refacere a fierului – se desfăşoară relativ paralel
cu etapa anterioară.

Tratamentul hemoragiilor - hemostaza

În tratarea unei hemoragii trebuie avute în vedere:

 Realizarea hemostazei.
 Refacerea masei sanguine.
Hemostaza înseamnă oprirea hemoragiei, care poate fi:
 Spontană.
 Provizorie.
 Definitivă.

Hemostaza spontană
▪ Este oprirea fără vreo intervenţie din afară a unei hemoragii.
▪ Este posibilă numai pentru vasele mici şi mai ales pentru vene,
pentru că din acestea sângele nu se evacuează cu presiune.
▪ Mecanismul prin care se evacuează este cel al coagulării care se
desfăşoară astfel:

33
  La scurt timp după ce s-a produs hemoragia, apare o
vasoconstricţie locală şi o încetinire a circulaţiei sângelui în
sectorul afectat.
 Simultan se produce dilatarea vaselor colaterale prin care este
derivat sângele, reducând astfel pierderile sanguine.
 La orificiul vasului apar trombocite care împreună cu endoteliul
vascular lezat constituie un dop ce astupă parţial lumenul
vasului.
 Se creează aşa-numitul trombus alb, culoarea trombusului fiind
dată de trombocite.
 Se produce o încetinire şi mai mare a circulaţiei sângelui.
 Urmează un alt stadiu, în care trombocitele şi ţesuturile lezate
secretă un factor tromboblastic care face ca protrombina din
sânge să se transforme în trombină, substanţă cu foarte puternic
rol coagulant.
 În etapa următoare, trombina preface fibrinogenul din sânge în
fibrină.
 În ochiurile plasei de fibrină se strâng hematiile.
 Toate această masă se retractă, formează un coagul solid,
coagulul roşu care astupă definitiv lumenul vasului.
▪ În acest proces mai intervin şi ceilalţi factori ai coagulării: calciul,
vitamina K, vitamina C, vitamina B12, factorii V şi VII, factorii A,
B, C existenţi în sânge.
▪ Se cunosc 13 factori care au rol în procesul de coagulare.
▪ O serie de afecţiuni sau deficite funcţionale pot contribui la
întârzierea sau nerealizarea coagulării. Fibrinogenul, protrombina,
vitamina E sunt produse de ficat. Bolnavii cu insuficienţă hepatică
au în consecinţă mai puţine şanse de a face o hemostază spontană
în cazul unei hemoragii.

Hemostaza provizorie
▪ Este hemostaza activă prin care se poate opri pentru un timp
limitat o hemoragie.
▪ Hemoragiile care provin dintr-un vas mijlociu se opresc în mod cu
totul excepţional spontan (oprirea spontană este posibilă după ce s-

34
 a evacuat o cantitate mare de sânge, tensiunea arterială a scăzut
mult şi circulaţia în segmentul respectiv a diminuat).
▪ Pentru toate hemoragiile, dar mai ales pentru cele care provin din
artere mijlocii şi mari, trebuie să acţionăm energic şi cât mai rapid
pentru a opri sângerarea cel puţin printr-o hemostază provizorie.

 Compresiunea pe vas
- Hemostaza provizorie se realizează prin aplicarea unei
compresiuni pe vas, fie la locul sângerării, fie la distanţă.
- Asupra arterelor lezate trebuie să se exercite compresiunea
pe capătul care vine dinspre inimă, iar asupra venelor, la
capătul care vine dinspre periferie.

 Compresiunea pe plan osos

- Se poate face uşor, atunci când este vorba de vase
superficiale – arterele carotidă, subclaviculară, brahială,
radială, femurală şi uneori la bolnavii foarte slabi, chiar pe o
arteră profundă cum este aorta abdominală.
- Compresiunea acestora pe planul osos subiacent este
suficientă pentru realizarea hemostazei.

 Aplicarea garoului
- Pentru a prelungi hemostaza provizorie la vasele membrelor
este indicat să se folosească compresiunea cu ajutorul unei
legături circulare (garou, faşă, bandă Esmarch) sau cu o
legătură improvizată (formată dintr-o basma, o curea, o
bucată de pânză).
- Este recomandabil ca sub toate acestea să se pună un sul de
tifon (faşă) sau de cârpă care să apese pe cât posibil în mod
selectiv vasul ce sângerează.
- Este util ca odată cu garoul să se aplice şi direct pe plagă un
pansament compresiv care asigură prin compresiune şi
hemostaza vaselor mici.
- La executarea oricărei hemostaze provizorii cu ajutorul unei
legături circulare sau improvizate trebuie să ţinem neapărat

35
seama de câteva elemente care au mare importanţă, şi
anume:
 Compresiunea îndelungată asupra nervilor poate să

determine dureri vii, insuportabile care să fie totodată

generatoare de şoc grav.
 Prelungită, compresiunea poate să determine paralizii

definitive – este deci indicat să aplicăm garoul de aşa

manieră încât el să fie suficient, dar totodată să nu facă o
compresiune prea mare pe nervi.
 Compresiunea prea îndelungată poate să determine

gangrena membrului, prin lipsa de circulaţie sanguină.

 În timpul compresiunii se produce în segmentul de sub

garou un fenomen foarte important. Vasele sanguine din

acest segment se dilată mult. Această dilatare este cu atât
mai mare, cu cât garoul a fost ţinut mai mult timp. În
momentul când se scoate garoul, sângele central
năvăleşte în zona de sub garou într-un teritoriu mult mai
mare decât normal, ceea ce determină o scădere bruscă a
tensiunii sanguine, ce poate duce la moarte.
 Din cauza stazei, apare un edem masiv în regiunea

respectivă – edemul de compresiune – ceea ce determină

o pierdere mare de lichide în ţesuturi, care este un factor
şocogen important.
 Aceste fenomene clinice grave, sunt cunoscute sub

denumirea de şocul prin garou.

 Pentru a se evita asemenea accidente trebuie să avem în

vedere următoarele:
 Garoul va fi menţinut aplicat o durată de timp
cât mai mică (să nu depăşească 1-2 ore).
 Dacă el trebuie menţinut mai mult, se
recomandă ca din timp să-l desfacem, să facem o
compresiune manuală numai pe segmentul de
vas lezat pentru a evita o sângerare ,are, după
care îl aplicăm din nou.
 Ridicarea garoului care a stat mai mult de 30-60
minute trebuie să se facă extrem de încet, în 4-5

36
 minute, pentru ca circulaţia sângelui să se
adapteze la noul pat circulant.
 Bolnavul va fi supravegheat îndeaproape după
scoaterea garoului şi i se va aplica medicaţia
necesară pentru înlăturarea accidentelor ce se
pot produce.

Hemostaza definitivă
- Hemostaza definitivă se realizează prin închiderea vasului care
sângerează. Se poate realiza prin:
a. Mijloace termice (cauterizare).
b. Pansament compresiv, în cazul vaselor mici.
c. Forcipresură.
d. Legarea vaselor, în cazul vaselor mijlocii şi mari.

 Cauterizarea
 Se face cu termocauterul sau cu substanţe chimice (nitrat de
argint sau perclorură de fier 4%) cu care se produce
coagularea care astupă vasul care sângerează.

 Pansamentul compresiv
 Este larg folosit şi suficient de cele mai multe ori atunci când
vasele care sângerează nu sunt prea ari.
 El trebuie făcut cu respectarea tuturor condiţiilor de asepsie.
 La locul accidentului, dacă nu există materiale sterile la
dispoziţie, pansamentul compresiv se va face cu o batistă, o
basma, bucăţi de alt material oale care trebuie să fie cât mai
curate, după care pacientul va fi transportat imediat la cea
mai apropiată unitate sanitară pentru tratarea plăgii şi a
hemoragiei în condiţii corecte.
 Prin această metodă se realizează o hemostază de obicei
numai în cazul hemoragiilor capilarelor arteriale sau
venoase, sau al venelor mici, aproape niciodată în cazul
arteriolelor şi niciodată în cazul arterelor ari sau chiar mici.

37
  Pentru a se produce hemostaza definitivă trebuie să participe
şi procesul propriu al organismului de realizare al
hemostazei spontane.

 Forcipresura (pensarea vasului)

 Se realizează cu ajutorul penselor de hemostază Péan sau
Kocher.
 Ea se va face fie pentru scurtă durată, până când se execută
ligatura vasului, fie pentru o durată lungă (12-24 ore),
situaţie în care se lasă pensele aplicate pe vase, pentru ca
sângele să coaguleze la capătul vasului.
 Această ultimă modalitate o folosim atunci când condiţiile
locale nu permit executarea ligaturii vasului care sângerează.

 Legarea (ligatura vasului)

 Legarea vasului care sângerează este o metodă curentă
folosită în chirurgie.
 Prin ea se execută o bună hemostază definitivă.
 Se face cu fire de aţă, nylon sau catgut.

Pentru a ajuta şi sistemul propriu de hemostază şi paralel cu acesta, şi

pe cel de refacere a masei circulante, bolnavului i se vor administra pe gură
lichide suficiente, preparate de fier, iar prin injecţii, vitamina C, vitamina K,
extracte de ficat, vitamina B12, Adrenostazin, Venostat, Hidroxizin,
Dicynon.
În hemoragiile digestive ulceroase, gastrice, este indicat a se
administra Trombină pe cale orală, medicaţie antiacidă, antisecretorie
(Almagel, Dicarbocalm, Trisilicalm, Cimetidină, Ranitidină).
Trombina umană împreună cu plăcile de Gelaspon se pot folosi şi
pentru aplicaţii locale în sângerări superficiale.
Un bun adjuvant pentru oprirea hemoragiei este administrarea de
calciu, vitamină C, vitamină K 1 (Fitomenadion) şi Acid epsilonaminocaproic
(EAC), masă trombocitară, fibrinogen.
În hemoragiile uterine, foarte utilă este administrarea de Ergomet,
Metergin.

38
 Nu trebuie uitat însă, că singurul remediu eficace al unei hemoragii
este obstruarea vasului care sângerează.
Într-o hemoragie externă facem descoperirea vasului care sângerează
şi ligatura lui, iar într-o hemoragie internă sau internă exteriorizată,
intervenim chirurgical de urgenţă după o scurtă reechilibrare şi tratăm
afecţiunea care produce sângerarea.

Compensarea hemoragiei

Paralel cu efectuarea hemostazei, în cazurile în care hemoragia a

depăşit 700-1000 l la o persoană adultă sau cantităţi mult mai mici la
adolescenţi şi copii se va reface masa circulantă.
În funcţie de gravitatea hemoragiei se va apela la:
 Soluţii macromoleculare – Dextran 70 (Macrodex), Dextran 70
(Rheomacrodex).
 Soluţii de aminoacizi – Aminofuzin pediatric, Aminoplasmol Lx-
10, Aminosteril KE800, Aminosteril L400.
 Se mai pot administra soluţii de gelatină – Haemacel, Plasmogel,
Marisang sau produse de tip Albumină umană.
 Atunci când nu avem la dispoziţie imediat sânge sau lichidele de
substituţie vom aşeza bolnavul în poziţie declivă, cu extremitatea
cefalică ai jos decât restul corpului (poziţia Trendelemburg).
 Membrele inferioare se ridică mult mai sus şi se vor înfăşura cu
benzi Esmarch sau feşi de tifon pentru a le goli pe cât posibil de
sânge.
 Totdeauna unui bolnav care a suferit o hemoragie i se va
administra oxigen pe sondă nazală sau pe mască, pentru ca
hematiile reduse ca număr şi care circulă mai repede decât în mod
obişnuit prin plămân să aibă la dispoziţie o cantitate mai mare de
oxigen.

Prevenirea complicaţiilor posthemoragice

 Dacă sângele extravazat nu s-a eliminat din organism peste câteva

zile începe resorbţia lui. Aceasta se însoţeşte de febră,
hiperbilirubinemie (icter hemolitic) şi hiperazotemie.

39
 Sângele extravazat poate să se suprainfecteze, iar mai târziu, în
cavităţile respective poate da naştere la aderenţe.
 Din sângele extravazat şi adunat sub foră de hematoame printre
ţesuturi pot lua naştere embolii.
 Imobilizarea prelungită a bolnavului în ursul hemoragiilor îl
predispune la formarea escarelor de decubit.
 Prevenirea complicaţiilor posthemoragice cade în sarcina
medicului, însă prin acordarea unei îngrijiri calificate, asistenta
poate contribui în mare măsură la reuşita tratamentului.
 Evacuarea sângelui extravazat se poate face în anumite condiţii.
 Astfel extragerea sângelui din stomac poate fi efectuată cu
sonda duodenală, încă din preia zi a hemoragiei.
 Îndepărtarea sângelui din cavităţile seroase va preveni formarea
aderenţelor.
 Sunt însă cazuri când sângele extravazat nu poate fi evacuat fără
riscul unei noi hemoragii.
 În cazul că s-au produs hematoame, asistenta se va îngriji de
imobilizarea bolnavului, căutând să se prevină formarea
emboliilor.
 Pentru asigurarea unei bune funcţii renale, cu o diureză
abundentă, asistenta trebuie să asigure hidratarea bolnavului din
prima zi a hemoragiei cu lichide reci, variate, inclusiv ser fiziologic
pe cale orală şi soluţii glucozate izotone pe cale rectală, dacă natura
hemoragiei nu contraindică aceasta.
 La nevoie se recurge la infuzii subcutanate sau intravenoase.
 Este necesar să se asigure o diureză de cel puţin 800-1000 ml în 24
ore.
 Pentru prevenirea suprainfecţiilor, asistenta trebuie să asigure
condiţiile maxime de igienă personală bolnavului, fără să-l expună
la pericolul noilor hemoragii.
 Lenjeria de corp şi de pat trebuie mereu reînnoită cu lenjerie
curată, eventual sterilizată, dacă starea bolnavului permite ca el să
fie mobilizat.
 În vederea aceluiaşi scop, se va administra bolnavului antibiotice
cu spectru larg, la indicaţia medicului.

40
Capitolul III

Afecţiuni în care se întâlnesc hemoragii

41
A. Aparatul respirator
- Hemoptizia
- Hemoragiile traheobronşice

Hemoptizia

Definiţie:
 Este expectoraţia unei cantităţi variabile de sânge provenit din
căile respiratorii.

Manifestări:
 Senzaţie de gâdilare a laringelui.
 Căldură retrosternală.
 Gust de sânge în gură.
 Tuse iritativă care expulzează sângele.
 Aspect roşu-aprins, aerat, spumos al sângelui expectorat.
 Sângele este amestecat cu un conţinut mucos sau mucopurulent.
În hemoptizii mari şi mijlocii:
 Paloare.
 Anxietate.
 Transpiraţii.
 Tahipnee.
 Tahicardie.
 Scăderea tensiunii arteriale.

Obiective de îngrijire:
 Calmarea tusei.
 Oprirea hemoragiei.
 Colorarea fiziologică a tegumentelor.
 Liniştirea bolnavului.
 Igiena corporală.
 Normalizarea pulsului, tensiunii arteriale şi a respiraţiei.

42
Intervenţii:
 Repaus absolut la pat, în poziţie semişezând, în cameră bine
aerisită.
 Repaus vocal absolut.
 Respiraţie pe nas, lentă şi profundă.
 Lichide reci în cantităţi mici şi repetate.
 Pungă cu gheaţă pe regiunea sternală.
 Ligatura celor 4 membre.
 Codenal 2-3 tablete o dată, Dioină, Calmotusin (10-12 picături).
 Soluţii hipertone i.v. (NaCl 10%, 10-20 ml), soluţie de glucoză
40%, 40-50 l.
 În lipsă de soluţii perfuzabile se poate da o lingură de sare la un
pahar cu apă, oral.
 Medicaţie hemostatică – Clorură de calciu 10% i.v. lent, 10-30 ml,
vitamina C 0,5-1g i.m sau i.v., Cauden, Coagulen, Venostat,
Adrenostazin 1-4 f/zi, Novocaină 1%, 5-10 ml i.v.
 Transfuzii mici de sânge proaspăt.
 Spitalizarea bolnavului.
 Alte metode de oprire a hemoragiilor:
 Pneumoperitoneu –introducere de 500.1000 cm 3 aer cu
ajutorul aparatului de pneumotorax.
 Pneumotorax artificial hemostatic (de partea plămânului
afectat -–500-700 cm3 de aer cu aparatul de pneumotorax).
 În hemoragiile persistente din stenoza mitrală – sângerare
400-500 l.
 Tratamentul chirurgical numai în urgenţe: varice bronşice, chist
hidatic, cancer bronşic, tuberculoză pulmonară.

Hemoragiile traheobronşice

 Hemoptizia este simptomul frecvent.

 Hemoragia poate fi consecutivă unui corp străin, secundară unei
intervenţii chirurgicale (traheostomie, laringectomie), după
rezecţie de plămâni, în cadrul unei afecţiuni traheobronşice –
bronşită hemoragică, tuberculoză bronşică, cancer traheobronşic,

43
 tumori benigne, hipertensiune arterială, stenoză mitrală,
insuficienţă hepatică, astm bronşic.

Intervenţii:
 Repaus fizic şi psihic absolut, repaus vocal.
 Poziţie semişezândă.
 Transportul bolnavului la spital pentru traheotomie.
 Combaterea tusei şi anxietăţii.
 Administrarea de Morfină, barbiturice, preparate de dionină,
Atropină sau Tusocalmin.
 Hemostatice pe cale generală.
 Transfuzii de sânge în cantitate mică (100 l).

B. Urgenţe abdominale
- HDS (hemoragie digestivă superioară)
- Hemoragiile esofagiene

HDS (hemoragie digestivă superioară)

Definiţie:
 Sângerarea care are loc în esofag, stomac, duoden şi jejunul
proximal, exteriorizându-se în special prin vărsătură şi/sau prin
scaun

Manifestări:
 În hemoragiile digestive mici
 Slăbiciune.
 Transpiraţii reci.
 Vedere în ceaţă.
 Hipotensiune arterială.
 Lipotimie.
 În hemoragiile digestive masive
 Paloare intensă.
 Polipnee.
 Anxietate.

44
  Extremităţi reci.
 Puls rapid şi filiform.
 Sudori reci.
 Sete intensă.
 Greţuri.
 Adinamie.
 Hipotensiune.
 Tendinţă de pierdere a cunoştinţei.

Obiective de îngrijire:
 Oprirea hemoragiei.
 Normalizarea tensiunii arteriale.
 Colorarea fiziologică a tegumentelor.
 Liniştirea bolnavului şi aparţinătorilor.
 Igienă corporală.
 Hidratarea corespunzătoare.
 Prevenirea şocului hemoragic.
 Păstrarea cunoştinţei.
 Normalizarea respiraţiei şi pulsului.
 Oprirea vărsăturilor.
 Alimentaţie adecvată şi adaptată.

Intervenţii:
 Repaus strict la pat în decubit dorsal, fără pernă, chiar în
Trendelemburg în hemoragiile digestive masive.
 Se interzice orice efort fizic.
 Colectarea sângelui eliminat de bolnav într-un vas şi prezentarea
lui medicului.
 Curăţarea gurii bolnavului cu capul aşezat într-o parte.
 Perfuzii cu ser glucozat 5%, ser fiziologic.
 Supravegherea funcţiilor vitale.
 Se recoltează sânge pentru determinarea hematocritului,
hemoglobinei, numărului de hematii.
 Se recoltează scaunul în vederea punerii în evidenţă a sângelui
(reacţia Adler).

45
 În stări grave – azotemie, ionogramă, rezervă alcalină, teste de
coagulare.
 Aplicarea de pungă cu gheaţă pe regiunea epigastrică.
 Transfuzii de sânge – izogrup, izo-Rh.
 Medicaţie hemostatică – vitaminele C, K, Venostat, trombină,
gluconat de Ca, Adrenostazin).
 Perfuzie cu substituenţi de volum Macrodex (Dextran 70), Dextran
40, ser glucozat, ser fiziologic.
 Sedative – Fenobarbital, Diazepam.
 Aspiraţie gastrică pentru evacuarea sângelui.
 Evacuarea stomacului.
 Spălături cu apă de la gheaţă – cu scop hemostatic.
 Tubaj gastric.

Alimentaţia:
 Se suprimă alimentaţia pe gură în prima zi,.
 Bolnavul prieşte numai lichide reci, cu linguriţa şi bucăţele de
gheaţă eventual lapte rece în cantităţi mici (20-30 ml), din oră în
oră.
 A doua zi sunt permise 12-14 mese compuse din 150-200 ml lapte,
regim hidrozaharat.
 A treia zi – supe mucilaginoase, griş cu lapte, pireuri de legume,
creme, budinci, ou moale, carne slabă de vită sau pasăre, legume
fierte (raţia calorică în 5-7 zile de 1500-2000 calorii).

Hemoragiile esofagiene

Definiţie:
 Hemoragiile esofagiene se produc prin ruperea varicelor
esofagiene.

Intervenţii:
 Se introduc în esofag sonde speciale cu balonaş esofagian
compresiv.
 Evacuarea sângelui din intestin se face prin clise sau spălături
intestinale.

46
  În gastritele hemoragice se administrează pansamente gastrice
amestecate cu trombină uscată sterilă.
 Se administrează 1 f norartrinal oral cu 60 l ceai.
 Intervenţiile chirurgicale când hemoragiile nu cedează.

C. Urgenţe neurologice
– Hemoragia cerebrală
– Hemoragia subarahnoidiană

Definiţie:
 Hemoragia cerebrală – revărsat sanguin difuz în ţesutul cerebral.
 Hemoragia subarahnoidiană – revărsat sanguin produs de o
ruptură vasculară.

Manifestări:
 Manifestări în hemoragia cerebrală:
 Instalarea hemiplegiei.
 Cefalee violentă unilaterală.
 Ameţeală.
 Comă profundă.
 Vărsături.
 Transpiraţii profuze.
 Facies vulturos.
 Respiraţie Cheyne-Stockes.
 Tahicardie.
 Manifestări neurologice – reflexe osteotendinoase dispărute,
semn Babinski prezent bilateral, pupile dilatate.
 Semne de iritaţie meningeană – vărsătură, cefalee, fotofobie,
rigiditatea cefei, semnul Kerning, semnul Brudzinski.
 Manifestări în hemoragia subarahnoidiană:
 Comă profundă.
 Crize de rigiditate prin decerebrare.
 Cefalee violentă.
 Comă superficială (1-2 zile).
 Sindrom meningean.

47
  LCR hemoragic.

Obiective de îngrijire:
 Calmarea cefaleei.
 Dispariţia ameţelilor.
 Dispariţia comei.
 Dispariţia vărsăturilor.
 Igiena tegumentelor.
 Normalizarea respiraţiei.
 Dispariţia fotofobiei.
 Prevenirea complicaţiilor.
 Hidratarea bolnavului.

Intervenţii:
 Se eliberează bolnavul de orice strânsoare la gât (desfacerea
nasturilor scoaterea cravatei).
 Scoaterea protezelor dentare.
 Se va urmări respiraţia.
 Se vor elibera căile respiratorii.
 Se va măsura tensiunea arterială.
 Poziţia bolnavului ridicat în poziţie semişezut.
 Oftalmoscopia (examinarea fundului de ochi).
 Oftalmodinametria (TACR).
 Puncţia lombară pentru recoltarea LCR – este contraindicată când
există sene de hematom intracranian.
 Radiografia cranio-facială indicată în: traumatisme cranio-
cerebrale, tromboflebite cerebrale, tumori.
 Recoltarea sângelui pentru: hemoleucogramă, hematocrit, rezervă
alcalină, ionogramă, VSH, glicemie, uree, teste de coagulare,
colesterolemie.
 Arteriografie cerebrală – indică în suspiciuni de hemoragie
subarahnoidiană, hematom cerebral.
 Electroencefalograma.
 Scintigrafia cerebrală.
 Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative:
 Aspirarea secreţiilor faringiene.

48
  Se administrează oxigen (pentru dispariţia cianozei).
 Traheostomia.
 Se urmăreşte pulsul, tensiunea arterială, diureza.
 Se va cateteriza uretra.
 Se va preveni apariţia escarelor.
 Se va asigura evacuarea intestinală.
 Menţinerea şi corectarea echilibrului hidroelectrolitic şi acido-
bazic prin administrarea de perfuzii i.v. de ser glucozat 10-20%.
 Combaterea edemului cerebral prin administrarea de ser glucozat
33%, 50-100 ml i.v. de 2-4 ori pe zi, Manitol 0,5-2 g/Kg corp/zi,
perfuzie i.v., lentă, diuretice (Furosemid 2 fiole i.v. în perfuzie).
 Clonidin 0,15 mg i.m., Raunervil 2,5 mg – când tensiunea arterială
este ridicată.
 Sedarea bolnavului neliniştit cu amestec de 1f Mialgin, 1f
Plegomazin, 1f Hidergin i. de 3 ori pe zi câte 1/3.
 Când diagnosticul se poate preciza se administrează anticoagulante
fibrinolitice.
 În hemoragiile cerebrale, diagnosticul este foarte important pentru
aprecierea conduitei terapeutice.

D. Urgenţele în obstetrică-ginecologie

Hemoragiile din prima jumătate a sarcinii

 Avortul spontan
 Avortul provocat

49
 Sarcina ectopică
 Mola veziculară
 Sarcina cervicală

Avortul spontan

Definiţie:
 Întreruperea intempestivă a cursului normal al sarcinii în primele
27 săptămâni de gestaţie cu eliminarea unui produs de concepţie
mort, mai mic de 1000 g.

Manifestări:
 Dureri abdominale şi lombare.
 Hemoragie (metroragie) în ameninţare de avort – sângele are
culoarea roşu viu sau mai închis, alteori ca o secreţie rozată.
 În avortul iminent hemoragia este mai abundentă, formată din
sânge proaspăt, lichid, cu cheaguri.

Obiective de îngrijire:
 Oprirea hemoragiei.
 Calmarea durerilor.
 Prevenirea infecţiilor.

Intervenţii:
 Tratament profilactic:
 Depistarea precoce a gravidităţii.
 Dispensarizarea corectă a gravidelor.
 Asanarea diverselor focare morbide (lues, inflamaţii, TBC).
 Tratarea deficienţelor hormonale.
 Corectarea condiţiilor de muncă şi viaţă, de mediu extern.
 Activitate intensă de educaţie sanitară.
 Măsuri imediate în faza de ameninţare a avortului.
 Tratament în iminenţa de avort:
 Repaus la pat, linişte, psihoterapie.
 Sedative uşoare (Extraveral, Bromoval).

50
  Medicaţie inhibitoare a contracepţiei uterine: Lizadon de 3 ori
1 tb/zi, Papaverină cp de 3 ori/zi sau fiole de 3 ori/zi i.m.,
Scobutil de 3 ori 1 tb/zi.
 Vitamine A, E, C.
 Antianemice – Ferronat, Acid folic, Glubifer, Fier Haussman.
 Combaterea constipaţiei.
 Intervenţii în avortul iminent în curs şi avortului incomplet:
 Perfuzie cu ser fiziologic, ser glucozat 5%.
 Antispastice – Papaverină, Scobutil compus, Atropină.
 Transport la spital cu salvarea şi însoţirea specializată.
 Tratamentul în spital:
 Dacă nu intervin complicaţii se aşteaptă evacuarea spontană a
produsului de concepţie, urmată de chiuretaj uterin.
 Când nu se declanşează spontan este necesară evacuarea
medicamentoasă a sarcinii ari.
 Perfuzie ocitocică şi tetanizante – uterotone (Ergomet 1 fiolă).
 Uneori – evacuare chirurgicală.
 Remontarea stării generale – cardio-analeptice, plasă sau soluţie
macromoleculară, transfuzii de sânge.
 Control instrumental.

Avortul provocat

Definiţie:
 Întreruperea sarcinii care nu a atins 28 de săptămâni.

Manifestări în avortul cu şoc septic:

 Hipotensiune caldă sau rece.
 Febră.
 Frison.
 Agitaţie psihomotorie sau obnubilare.
 Oligo-anurie.
 Apariţia de echimoze.
 Peteşii.
 Insuficienţă renală.
 Hepatomegalie.

51
 Insuficienţă respiratorie.
 Coloraţia brună, negricioasă a exo şi endocolului.
 Sângerarea vaginală fetidă.
 Uter flasc, foarte dureros.
 Scăderea numărului de trombocite sub 100.000/mm3.
 Icter, vărsături, greţuri.

Obiective de îngrijire:
 Dispariţia febrei, frisoanelor.
 Calmarea şi liniştirea bolnavei.
 Evitarea şi prevenirea complicaţiilor.
 Hidratarea organismului.
 Tegumente normal colorate.
 Oprirea hemoragiei vaginale.
 Combaterea şocului septic.
 Normalizarea numărului de trombocite, a tensiunii arteriale, a
pulsului, temperaturii şi diurezei.

Intervenţii:
 Recoltarea de sânge pentru hemocultură, hematocrit,
hemoglobină, formulă leucocitară, trombocite, glicemie,
ionogramă, uree, fibrinogen, timp Quick.
 Examinarea radiologică toracică şi abdominală.
 Electrocardiograma.
 Urmărirea funcţiilor vitale.
 Asigurarea ventilaţiei pulmonare – oxigenoterapia.
 Tratamentul stării septice – antibiotice sau chimioterapice.
 Penicilină G 15-20 milioane U/24 ore sau Oxacilină 4-6 g
i.m., Gentamicină 120 g/24 ore, Metronidazol 2g/24 ore pe
cale orală sau 4g/24 ore pe cale rectală sau injectabilă 500 g
la 12 ore i.v.
 Pentru tratarea infecţiilor cu germeni anaerobi – Metronidazol
(soluţii, ovule) sau asocierea Oxacilinei cu Clorocid, Kanamicină,
Metronidazol.
 Combaterea şocului prin refacerea volemiei – sânge izogrup şi izo-
Rh, plasmă), combaterea tulburărilor hidroelectrolitice (soluţie de

52
 ser fiziologic, calciu, potasiu) soluţie macromoleculare (Dextran
40, Dextran 70, Plasmogel).
 Tonice cardiace – Lanatozid C 0,4 mg i.v. la 6 ore, Digoxin 0,5 mg
la 4-6 ore.
 Dopamină în perfuzie – 1 fiolă de 10 ml 0,5%.
 Izuprel în perfuzie 1 mg în 500 ml ser glucozat.
 Pentru menţinerea diurezei – Manitol soluţie 20% în perfuzie i.v,
Furosemid.
 Combaterea acidozei cu bicarbonat de sodiu soluţie molară 84%.
 Combaterea fenomenelor de coagulare intravasculară cu heparină
– 50-100 U / Kg corp pe zi în perfuzie , Trombostop cp.
 Mijloace terapeutice ginecologice-chirurgicale:
 Chiuretaj uterin.
 Histerectomie totală cu anexectomie.
 Laparotomie.

Sarcina ectopică

Definiţie:
 Implantarea produsului de concepţie în afara cavităţii uterine.

Manifestări:
 Durere de diferite grade.
 Tulburări menstruale.
 Metroragii.
 Greaţă, vărsături.
 Ameţeli până la lipotimie.

Obiective de îngrijire:
 Calmarea durerii.
 Dispariţia vărsăturilor şi a greţi, a ameţelilor.
 Coloraţia normală a vaginului.
 Prevenirea complicaţiilor.

Intervenţii:
 Repaus absolut la pat în poziţie Trendelemburg.

53
 Mialgin 1 f i.v.
 Grup sanguin şi Rh.
 Cateterizarea unei vene – măsurilor de combatere a şocului.
 Menţinerea echilibrului hemodinamic (ser fiziologic, soluţie
Ringer, plasmă, transfuzie de sânge)
 Măsuri de deşocare şi de corectare a dezechilibrului acido-bazic.
 Salpingectomie, iar în cazurile grave histerectomie.

Mola veziculară

Definiţie:
 Degenerescenţa chistică a vilozităţilor coriale.

Manifestări:
 Hemoragii mici, nedureroase, cu abundenţă crescândă.
 Sânge roşu, proaspăt, lichid cu cheaguri.
 Anemie consecutivă.
 Greţuri, vărsături. Edeme.
 Oligurie, albuminurie.
 Stare generală alterată. Uter mai mare faţă de vârsta sarcinii.

Intervenţii:
 Internare rapidă în spital.
 Controlul instrumental al cavităţii uterine.
 Administrarea de Oxistin şi Ergomet.
 Chiuretaj (în urgenţă), în prealabil se administrează ocitocice.
 Transfuzie de sânge.
 Histerectomie totală cu anexectomie bilaterală în prezenţa
semnelor de malignitate.

Sarcina cervicală

Definiţie:
 Sarcina se dezvoltă fie în col, fie în col şi istm.

54
 Manifestări:
 Hemoragie moderată la început, apoi devine progresivă.
 Dilatarea colului sub formă de butoiaş de consistenţă moale.
 Corp uterin mai mic decât colul.
 Amenoree de sarcină.

Intervenţii:
 Chirurgical – histerectomie totală.

Hemoragiile din a doua jumătate a sarcinii

 Placenta praevia
 Apoplexia uteroplacentară
 Rupturile uterine.

Placenta praevia

Definiţie:
 Inserţia placentei în totalitate sau în parte în segmentul inferior al
uterului, spre deosebire de placenta normal inserată ce se găseşte
în segmentul superior.

Manifestări:
 Hemoragia uterină – sânge roşu viu, arterial.
 Uterul este relaxat, prezentaţia este mai ridicată, colul uterin
deviat şi edemaţiat.
 În fundul de sac vaginal se simt uneori bătăi arteriale sincrone cu
pulsul matern.

Intervenţii:

55
 Internare obligatorie în spital.
 Repaus la pat până vine maşina salvării; aşezarea în pat – în uşor
plan înclinat spre cap.
 Administrare de antiseptice – 1f papaverină, 1 f atropină, 1 f
mialgin.
 Tampon steril în zona vulvară (nu în vagin), membrele inferioare
în extensie şi încrucişat.
 Instalarea unei perfuzii de glucoză (100-500 ml).
 Transport fără zguduituri, trepidaţii, cu multă atenţie.
 Intervenţii în spital:
 Repaus la pat, administrare de antispastice, administrare de
coagulante (calciu, hemostatice, Adrenostazin, Venostat).
 Probe de laborator (grup sanguin, Rh, hemogramă).
 Combaterea anemiei (transfuzii de sânge).
 În hemoragii masive:
 Operaţie cezariană.
 Observarea medicală permanentă (urmărirea funcţiilor
vitale, combaterea anemiei, prevenirea infecţiilor).

Apoplexia uteroplancetară

Definiţie:
 Dezlipirea parţială sau totală a placentei normal inserată, în timpul
gestaţiei sau travaliului, având ca urmare un hematom
retroplacentar.

Manifestări:
 Durere violentă în abdomen cu instalare bruscă, cu iradiere
lombo-sacrată.
 Contractură tetaniformă a uterului (uter de lemn).
 Hemoragie redusă, culoarea sângelui variază de la roşu la
negricios.
 Hipertensiune, edem, albumină.
 Zgomotele inimii fătului nu se mai aud.

56
 Colul este închis sau deschis, iar segmentul inferior dureros şi în
tensiune lemnoasă.
 Pierderea cunoştinţei.
 Agitaţie, anxietate.
 Paloare extremă, transpiraţii reci, sete accentuată.
 Tulburări de simţ, puls filiform, hipertensiune arterială,
oligoanurie, stare de şoc.

Intervenţii:
 Urmărirea atentă a gravidelor în cadrul consultaţiilor prenatale.
 Tratarea imediată a disgravidiilor.
 Regim igieno-dietetic, evitarea efortului fizic, traumatismelor,
intemperiilor.
 Internarea de urgenţă într-o maternitate este obligatorie.
 Administrarea de antispasmodice – Papaverină, Atropină.
 Sedative – Diazepam, Plegomazin.
 Tratamentul în spital:
 Deşocarea şi remontarea stării generale.
 Evacuarea rapidă a conţinutului uterin.
 Relaxarea uterului prin administrarea de Mialgin i.v. 1 f
pentru suprimarea tetanizării uterine (Morfină).
 Se rup membranele.
 Travaliul va fi dirijat în funcţie de necesităţi – perfuzie cu
ocitocice sau antispasmodice.
 Fătul fiind mort la dilataţie completă se extrage şi apoi se
administrează Ergomet.

Rupturile uterine

Definiţie:
 Apariţia unor soluţii de continuitate care interesează integritatea
uterului gravid.

Manifestări:
 Preruptura uterină:
 Contracţiile devin din ce în ce mai frecvente.

57
  Hipertonia uterină, hiperchinezia, edem şi rigiditate de col,
dureri intense lombo-abdominale şi soarele permanente.
 Este agitată.
 Apar semne de suferinţă fetală.
 Corpul uterin ia forme de clepsidră, ligamentele rotunde
intră în tensiune.
 Durere intensă spontană sau la palparea segmentului
inferior, tulburări urinare, tahicardie accentuată şi
prelungită, bradicardie.
 Sângerare discretă pe cale vaginală.
 Ruptura uterină:
 Durere abdominală extrem de violentă, după care se opresc
brusc.
 Stare sincopală, cu paloare şi accelerarea pulsului.
 Sângerarea pe cale vaginală este roşie sau maronie.
 La palpare se simt două tumori – uterul şi fătul.
 Starea generală alterată – şoc hipovolemic, neurogen,
 Prezentaţia nu se mai percepe.

Intervenţii:
 Profilaxia în cursul sarcinii:
 Consultaţie prenatală judicioasă, depistarea distociilor, a
malformaţiilor.
 Dispensarizarea gravidelor cu risc şi internarea lor încă din
săptămâni 35-36 ale sarcinii.
 Intervenţii în travaliu:
 Conduita activă la naştere, corectarea tulburărilor de
contractilitate uterină.
 Spasmolitice (Atropină + Papaverină), Mialgin, Piafen,
Dilauden.
 Tratament în spital:
 Intervenţiile se execută sub narcoză profundă.
 Cezariană.
 Asistenta pregăteşte materialele necesare şi serveşte
medicul.
 Administrarea de sânge izogrup, izo-Rh. (3000 ml).

58
Hemoragiile în ginecologie
 Hemoragiile vulvovaginale
 Hemoragiile uterine

Hemoragiile vulvovaginale şi hemoragiile uterine

Definiţie:
 Hemoragiile vulvovaginale sunt fără legătură cu ciclul menstrual;
sunt sângerări care au provenienţă vulvovaginală.
 Hemoragiile uterine sunt pierderi de sânge, neregulate, care se
exteriorizează prin căile genitale externe, dar care provin din uter.

Manifestări:
 Durere violentă în torsiuni de organe.
 Stare de anemie acută sau cronică în fibrom uterin, cancer de corp.
 Febră în procese inflamatorii.

Intervenţii:
 Transport de urgenţă la spital cu însoţitor specializat.
 Hemostatice – Venostat, Adrenostazin.
 Tamponament vaginal – hemostază provizorie.
 Perfuzie cu seruri clorurate, glucozate.
 În neoplasm – histerectomie.
 În metroragii provocate de afecţiuni generale – tratarea
afecţiunilor, antianemice, chiuretaj hemostatic.

59
Hemoragiile otorinolaringologice
 Hemoragia nazală
 Hemoragiile auriculare (otoragiile)
 Hemoragiile faringiene
 Hemoragiile laringiene

Hemoragia nazală (epistaxis)

Definiţie:
 Orice hemoragie care ia naştere în fosele nazale – pierdere de
sânge prin nas.

Manifestări:
 Bolnavul este agitat, speriat.
 Hemoragia este de obicei unilaterală, abundentă, sângele este
eliminat şi pe gură.
 Starea generală este alterată.
 Transpiraţii reci, puls normal sau uşor accelerat, tensiunea
arterială este normală; la hipertensivi este ridicată sau scăzută.
 În caz de hemoragii mari – sete, tensiune arterială prăbuşită,
lipotimie.

Obiective de îngrijire:
 Liniştirea bolnavului şi calmarea lui.
 Oprirea hemoragiei.
 Îmbunătăţirea stării generale a bolnavului prin monitorizarea
funcţiilor vitale şi normalizarea lor, hidratarea corespunzătoare,
dispariţia lipotimiei, igiena corporală.

Intervenţii:
 Bolnavul va fi aşezat pe scaun, asistenta îl va linişti; va fi eliberat
de orice compresiune (guler, centură) şi se va îndepărta anturajul.
 Stabilirea cauzelor locale şi locul hemoragiei.
 Hemostaza locală prin compresiuni digitale apăsându-se aripa
narinei care sângerează cel puţin 10 minute.

60
 Introducerea de tampoane îmbibate cu soluţii hemostatice în
narină (trombină, soluţii de antipirină 10%, apă oxigenată, soluţie
de oţet, Gelaspon).
 Aplicarea de comprese reci pe regiunea frontală şi nazală. Dacă
hemoragie continuă se practică
 Tamponamentul anterior al fosei nazale ce se menţine 24-48
ore – cu bandaj sub formă de praştie.
 Demeşarea se face cu mare prudenţă şi atenţie înmuind
continuu meşa cu apă oxigenată, cu ajutorul unei seringi.
 Controlul hemostatic prin bucofaringoscopie.
 Hemostatice pe cale generală – Venostat, calciu,
Adrenostazin, vitamina K parenteral.
 Hemoragii care provin din pata vasculară se cauterizează la nivelul
punctelor hemoragice cu creion de nitrat de Ag sau
termocauterizare.
 După cauterizare se face dezinfecţia nazală (DNF).
 În epistaxisul grav – se face tamponament posterior de către
medici specialişti ORL.
 În spital tamponamentul posterior este asociat cu antibiotice,
hemostatice, calmante.
 La nevoie transfuzii de sânge.
 Tamponamentul posterior nu se menţine mai mult de 2-3 zile.

Hemoragiile auriculare (otoragiile)

Definiţie:
 Scurgerea de sânge prin conductul auditiv extern = otoragie.

Manifestări:
 Respectarea măsurilor de asepsie a conductului auditiv extern.

Intervenţii:
 În cazul otoragiilor posterioare benigne – aplicarea unui tampon la
locul hemoragiei, pansament auricular steril sau tamponament al
conductului.
 Trimiterea bolnavului la un serviciu ORL sau neurochirurgical.

61
 În cazul otoragiilor survenite în cursul unui proces inflamator –
aplicarea unui pansament steril, auricular şi trimiterea bolnavului
într-o unitate spitalicească.
 Intervenţii în spital – toaleta chirurgicală a plăgii, pansarea
auriculară şi ligatura vasului sângerând.
 La nevoie se face spălătura auriculară, instilaţii cu soluţii de
glicerină şi vasoconstrictoare.
 Tratamentul general de fond se face cu antitermice, vitamina C,
dezinfectante nazofaringiene, antibiotice, tratament chirurgical.
 Otoragii grave – meşajul conductului cu meşe îmbibate cu soluţii
hemostatice (trombină 5%).
 Tratament general – transfuzii, hemostatice.
 Trepanarea mastoidei.

Hemoragiile faringiene

Definiţie:
 Pot surveni după traumatisme faringiene, după intervenţii
chirurgicale (adenoamigdalectomie, extirparea vegetaţiilor
adenoide şi a amigdalelor palatine, biopsii, drenajul flegmonului
periamigdalian.

Manifestări:
 Paloare marcată.
 Vărsături de sânge.
 Puls tahicardic.
 Tensiune scăzută.

Obiective de îngrijire:
 Coloraţia fiziologică a tegumentelor, oprirea vărsăturilor,
normalizarea pulsului şi a tensiunii arteriale.

Intervenţii:
 Hemostatice generale – vitamina K, Venostat, Adrenostazin, EAC
– acid aminocaproic.
 Transportul bolnavului de urgenţă la serviciul ORL.

62
 Intervenţii în spital – tamponarea sau pulverizarea plăgii şi a
mucoaselor faringiene cu Xilină 2% sau soluţii anestezice în spray
(stomacaină).
 Comprimarea lojii amigdaliene prin tampon steril, îmbibat în apă
oxigenată, soluţie de trombină, Coagulen sau alcool.
 Pensarea sau ligatura vasului.
 Tratament medical.
 Aplicarea de comprese reci.
 Administrare de hemostatice, la nevoie transfuzii de sânge.

Hemoragiile laringiene

 Sunt rare şi pot să survină în cadrul unui traumatism laringian –

plăgi, fracturi de laringe, corpi străini, rupturi ale corzilor vocale,
eforturi puternice de tuse, vărsături, postoperator (biopsii,
laringectomii).
 Apar în afecţiuni inflamatorii sau tumorale ale laringelui.
 În cadrul unei afecţiuni generale – hemofilie, purpură hemoragică,
avitaminoză C şi K, hipertensiune arterială, infecţii cronice.

Sindroame hemoragipare

1) Definiţie
Stări patologice caracterizate prin tendinţa la hemoragii cutanate ale
mucoaselor sau ţesuturilor şi apar în cursul alterării mecanismului
normal al hemostazei.

2) Clasificare
 Sindroame hemoragice prin tulburări vasculare – vasopatii.
 Sindroame hemoragice prin tulburări trombocitare (trombopatii)
 Sindroame hemoragice prin tulburări de coagulare (coagulopatii)

Vasopatiile şi trombopatiile poartă denumirea de purpure – vasculare

sau trombocitare.

3) Sindroame hemoragice prin tulburări ale peretelui vascular

63
Purpurele vasculare – se datorează creşterii permeabilităţii sau
fragilităţii vasculare, datorită acţiunii unor factori toxici, carenţiali,
alergici sau congenitali.
Hemoragiile cutanate – se caracterizează prin peteşii, echimoze,
hemoragii mucoase (epistaxis, gingivoragii), viscerale (hemoragii
digestive, hematurie)

Forme clinice

1. Purpura alergică – reumatismală.

2. Purpura congenitală.
3. Purpurele vasculare simptomatice.

Purpura alergică:
 Cel ai frecvent tip de purpură.
 Apare la copii şi la tineri şi se asociază cu fenomene alergice –
urticarii, eritem, dureri articulare.
 Boala se datorează unui factor alergic – în principal bacterian
(infecţii streptococice), în secundar medicamentelor sau
alimentelor.
 În forma acută (la copii) semnele de boală apar la 2-3 săptămâni
după o infecţie faringiană cu febră, hematurie, dureri articulare şi
abdominale, purpură.
 În forma cronică (la adult) se întâlnesc infecţii cronice (bronşite,
prostatite, tuberculoză pulmonară) şi purpură.
 Simptomatologia generală: constă în asocierea unei erupţii
purpurice (peteşii) localizate în special la membrele inferioare, în
jurul genunchilor, cu dureri şi tumefacţii articulare şi dureri
abdominale, vărsături, colici, hemoragii intestinale.
 Boala debutează cu semne infecţioase – febră, oboseală, astenie.
 Lipsesc echimozele şi hemoragiile.
 Examenul de laborator:
 hematurie,
 eozinofilie,
 semnul garoului pozitiv,
 VSH crescut,

64
  trombocitele normale.
 Evoluţia în general benignă; uneori pot apărea complicaţii grave
– ocluzii intestinale,
– hemoragii gastrointestinale.
 Boala durează 8-10 zile, iar recidivele sunt frecvente.
 Tratamentul:
 Repaus la pat.
 Administrarea antibioticelor adecvate infecţiei.
 Cure scurte de Prednison (1 kg/kilocorp)
 Transfuzii, sedative.
 Imunosupresive – Imuran.
 În formele rezistente – asanarea infecţiilor de focar,
identificarea alergenului.

Purpurele congenitale:
 Cea mai cunoscută este boala Rendu-Osler numită şi telangiectazia
hemoragică ereditară.
 Primele manifestări se ivesc în tinereţe sub formă de epistaxisuri
rebele, mai rar hematurii, hemoptizii sau melenă.
 Hemoragiile apar la nivelul mucoasei nazale sau bucale.
 Tratamentul
 Administrarea vitaminelor C, P în doze mari.
 Hemostază bucală.
 Cauterizări cu nitrat de Ag.
 Anemia se tratează cu Fe.
 Profilaxia – evitarea traumatismelor.

Purpurele vasculare simptomatice

 Purpura carenţială
 Apare în avitaminozele P, E, C.
 Avitaminoza C (scorbutul) este caracterizată prin tumefierea
şi hemoragiile gingivale, hemoragii mucoase, hemoragii
cutanate (echimoze la nivelul regiunii poplitee).
 Boala este foarte rară.
 Se manifestă prin astenie pronunţată, epigastralgii, discrete
hemoragii gingivale.

65
  Tratamentul - administrarea unor doze mari de vitamină C,
regim bogat în vitamina C.

 Purpura endocrină
 Poate apărea în stări de hiperfoliculinemie în timpul
tratamentului cu cantităţi mari de estrogeni şi în
hipersplenism.

 Purpurele infecţioase
 Se datorează fragilităţii vasculare.
 Apar mai frecvent în septicemia meningococică,
streptococică, endocardita lentă, febră tifoidă, scarlatină.
 Tratamentul – este etiologic (antibiotice, corticoizi).

 Purpurele toxice
 Apar în urma administrării unor medicamente (mercur,
arsenic, sulfamide, săruri de aur, chinină) sau în unele boli
cronice. – insuficienţă hepatică, uremie cronică.
 Acţiune toxico-capilară – frigul, căldura, razele ultraviolete.

 Purpurele diaglobulinice
 Mai întâlnite sunt – purpura hiperglobulinemică
Wondenström (creşterea  - globulinelor), purpura
macroglobulinemică şi crioglobulinemică.
 Tulburarea apare în ciroze hepatice, colagenoze.
 Tulburările sunt de natură imunologică.
 Tratamentul – corticoterapie, imunosupresive.

 Purpura senilă
 Apare la oameni în vârstă sub forma unor peteşii la
extremităţile inferioare.

4) Sindroame hemoragice prin tulburări trombocitare

66
Tulburările trombocitare care pot duce la sindrom hemoragipar
constau fie în scăderea numărului trombocitelor ( trombocitopenie sau
purpura trombocitopenică), fie în insuficienţa funcţională a
trombocitelor (trombopatii).

 Purpura trombocitopenică idiopatică (boala Werlhof)

 Este un sindrom hemoragic caracterizat prin scăderea
numărului trombocitelor prin creşterea celui al
megacariocitelor în măduva osoasă.
 Patogenia este imunologică, având la bază un mecanism de
autoagresiune, cu distrugerea trombocitelor intrasplenic,
datorită autoanticorpilor antitrombocitari
 Boala se întâlneşte la copii mari şi la tineri şi este rară peste
40 de ani.
 Se caracterizează prin peteşii, echimoze cutanate la nivelul
membrelor inferioare şi trunchiului provocate de
traumatisme minime.
 Frecvente sunt sângerările gingivale, hemoragiile uro-
genitale.
 Examenele de laborator – arată trombocitopenie, alungirea
timpului de sângerare, semnul garoului pozitiv, timpul de
coagulare normal.
 Boala poate evolua acut sau cronic.
 Forma acută este întâlnită la copii, debutează brusc, uneori
după o infecţie.
 Forma cronică este cea mai frecventă.
 Apare la adulţi.
 Un număr apreciabil de cazuri se vindecă spontan.
 Complicaţia cea mai gravă este hemoragia de la nivelul
sistemului nervos central.
 Tratamentul – transfuzii de sânge, corticoterapie (Prednison
60-100 mg/zi) în formele mai grave, splenectomie în cazurile
extreme (bolnavi la care tratamentul nu a dat rezultate).

67
 Purpura trombocitopenică trombohemolitică
 Este o boală rară caracterizată prin purpură
trombocitopenică, tromboze ale vaselor sanguine mici,
anemie hemolitică, semne neurologice, febră, azotemie.
 Apare după boli infecţioase. Sarcină, vaccinări, boli
vasculare grave.
 Tratament – anticoagulante, corticosteroizi, splenectomie,
exsangvinotransfuzie.
 Evoluţia – progresiv-lentă, în câteva zile sau săptămâni.

5) Sindroame hemoragice prin tulburarea factorilor de coagulare

(coagulopatii)
Tulburările de coagulare pot interesa cele trei faze ale coagulării:
 Formarea tromboplastinei (hipotromboplastinemii) cu apariţia
hemofiliei A, B sau C.
 Formarea trombinei (hipoprotrombinemii).
 Formarea fibrinei (fibrinogenopenii).

 Hemofilia
 Este o afecţiune ereditară, transmisă prin femei
descendenţilor de sex masculin, caracterizată prin apariţia
din copilărie de hemoragii şi prin prelungirea timpului de
coagulare.
 Transmiterea este de tip recesiv.
 Boala este provocată de scăderea sau absenţa din sânge a
globulinei antihemofilice.
 În hemofilia de tip A lipseşte factorul VIII.
 În hemofilia de tip B lipseşte factorul IX.
 Semnul cel mai important este hemoragia care poate fi
spontană sau provocată de traumatisme minime.
 Hemoragiile sunt cutanate şi mucoase.
 Apar la copii cu ocazia cordonului ombilical, cu ocazia
unei vaccinări, extracţii dentare, amigdalectomii sau
cu ocazia unei simple căderi (la primii paşi).
 Hemoragiile sunt abundente, chiar la traumatisme
neînsemnate.

68
  Cheagul este oale, neaderent, hemoragia se prelungeşte tip
îndelungat.
 Pot apărea epistaxisuri, gingivoragii la întrebuinţarea periei
de dinţi, hemoragii în muşchi (hematoame), hemoragii
intraarticulare (hemartroze), la genunchi, la mâini, la coate.
 În timpul perioadei hemoragice bolnavul este palid, obosit,
prezintă echimoze, umflături articulare.
 Examenul hematologic arată o prelungire anormală a
timpului de coagulare (1-2-24 ore).
 Timpul de sângerare este normal, semnul garoului negativ,
trombocitele normale.
 Prognosticul în formele grave, copiii mor în primii ani de
viaţă; în celelalte forme prognosticul este bun.
 Hemofiliile B şi C se deosebesc de forma majoră (hemofilia
de tip A) prin simptomatologia mai discretă şi frecvenţa mai
redusă.
 Profilaxia – evitarea traumatismelor, extracţiilor dentare,
injecţiilor i.m, intervenţiilor chirurgicale.
 În perioada hemoragică se face hemostază locală cu
bandajare compresivă şi se aplică la locul sângerării
tromboplastină, trombină sau fibrină.
 Tratamentul de bază – administrarea de sânge proaspăt,
plasmă proaspătă sau globulină antihemofilică.
 Tratament adjuvant – antibiotice, Prednison, analgezice,
tranchilizante.
 În hemofilia B – transfuzii de sânge conservat.

 Hipoprotrombinemiile
 Coagulopatii datorate transformării insuficiente de
protrombină în trombină.
 Manifestări clinice – hemoragii mucoase, cutanate, viscerale
(hemartroze, melenă, hematurii).
 Timpul de protrombină – este prelungit.
 Tratamentul – vitamina K în doze mari, transfuzie de sânge
sau plasmă proaspătă.

69
  O formă clinică – parahemofilia – boală ereditară rară
datorată deficitului de proaccelerină (factor V).

 Fibrinogenopenia
 Datorată scăderii sau absenţei din sânge a fibrinogenului.
 Este rareori ereditară.
 Boala este dobândită şi se datorează fie unei coagulopatii
masive de fibrinogen intravascular (tromboze), fie unei
fibrinolize exagerate – sarcină, şoc, intervenţii chirurgicale,
arsuri, transfuzii incompatibile.
 Tratamentul – adm. i.v. de fibrinogen sau plasmă uscată.
Capitolul IV

Rolul asistentei medicale în acordarea

îngrijirilor în hemoragii

Îngrijirea medicală de urgenţă în hemoragii este diferenţiată în

funcţie de sediul şi natura hemoragiei. vom prezenta sistematizat îngrijirile
de urgenţă acordate în hemoragiile interne, externe şi exteriorizate.

I) Rolul asistentei medicale în acordarea asistenţei de urgenţă în

hemoragii interne

I) Culegerea datelor

 Paloare – datorită vasoconstricţiei, ameţeli, vâjâituri în urechi,

lipotimie datorită ischemiei scoarţei cerebrale, extremităţi reci,
sete accentuată, gură uscată, tahicardie 120-130 b/minut,
hipotensiune, polipnee superficială.

70
  Alte semne funcţie de cavitatea interesată ( hemotorax,
hemoperitoneu, hemopericard, hemartroză).

Hemoragii Traumatisme accidentale

Exogene
generatoar Traumatisme generatorii
e de şoc Exteriorizate (hematemeză,
Potenţiale
metroragii)
chirurgical
Endogene Seroase
Neexteriorizat
(hemotorax)
e
Interstiţiale
Trombocitopenii
Vasculopatii
Medicale
Coagulopatii
Fibrinoliză

 Simptomatologia şocului hemoragic

Reducerea
Intensitatea şocului Sene clinice
volumului sanguin
 Bolnavul neşocat  Până la 10%
 Absente.
(ex. un donator de sânge). (500 ml)
 Tahicardie medie.
 Scăderea TA (hipotensiune
uşoară).  10-25%
 Şoc uşor.
 Vasoconstricţie periferică. (500-1250 ml)
 Paloare.
 Extremităţi reci.
 Tahicardie 110-120 b/minut.
 Scăderea TA (sistolice sub 90
 25-35%
 Şoc mediu. mmHg).
(1250-1750 ml)
 Transpiraţii profuze, paloare,
oligurie.
 Şoc sever.  Tahicardie peste 120 b/minut.  Peste 35%
 Tensiune sistolică sub 60mmHg. (1750)

71
  Extremităţi cianotice, reci.
 Anurie.

 În urgenţă este important stabilirea indicelui de şoc pentru a

evalua starea bolnavului.
 Starea generală nu evoluează mereu paralel cu pierderea
hemoragică.

Raport Deficit sânge

Indice de şoc Starea bolnavului
Puls / TA max pierdut
70/140mmHg - 0,5 Normovolemic
100/140mmHg - 1 Deficit 20-30% Şoc potenţial
120-80mmHg - 1,5 Deficit 30-35% Şoc manifest
140/70mmHg - 2 Deficit 50% Şoc grav
140/60mmHg - 2,5 Deficit peste 50% Şoc terminal

II) Planificarea îngrijirilor

 Se are în vedere reducerea tabloului simptomatologic şi susţinerea
funcţiilor vitale prin:
 Repaus, hidratare, transfuzie.
 Supravegherea funcţiilor vitale.
 Pregătirea şi asigurarea transportului.

III) Aplicarea îngrijirilor de urgenţă

1. Repausul:
 Se asigură într-o poziţie ce să mărească cantitatea de sânge şi
implicit de oxigen către centrii nervoşi, rinichi, ficat adică pentru
bolnavii conştienţi se indică decubit dorsal cu membrele
inferioare ridicate la 30-400, cu capul sub nivelul corpului.
Bolnavul inconştient este aşezat în decubit lateral cu membrele
inferioare ridicate la 30-400 cu capul sub nivelul corpului.

72
2. Hidratarea şi transfuzarea
 Se încep pe cale intravenoasă încă de la locul accidentului.
 Se recoltează sângele pentru grup sanguin.
 Dacă se impune transfuzie de urgenţă se poate administra sânge
din grupa 0I Rh negativ.

3. Supravegherea funcţiilor vitale

 Are în vedere pulsul respiraţia, dacă se poate măsura TA şi asta cu
scopul de a interveni imediat în caz de stop cardiorespirator.
 Pentru uşurarea respiraţiei se vor scoate sau slăbi părţile
vestimentare care apasă respiraţiei se vor scoate sau slăbi părţile
vestimentare care apasă gâtul, toracele sau abdomenul.

4. Transportul
 Se face cât mai rapid, respectând poziţia, supraveghind perfuzia şi
starea generală a bolnavului continuu.
 Se recomandă mobilizarea minimă, evitarea hidratării orale pentru
a nu declanşa vărsături şi administrarea de vasoconstrictoare la
indicaţia medicului (efedrină).

IV) Evaluarea rezultatelor

Dacă îngrijirile medicale au fost aplicate la timp şi corect în

momentul ajungerii la spital starea generală a bolnavului este
stabilizată şi se poate interveni pentru a face hemostază definitivă.

II) Rolul asistentei medicale în acordarea asistenţei de urgenţă în

hemoragii exteriorizate

I) Culegerea datelor
 Semne locale se află la distanţă de focarul hemoragic.
 Cele mai frecvente hemoragii exteriorizate:

73
  Epistaxis = hemoragie nazală.
 Hemoptizie = sânge aerat, spumos, eliminat prin tuse.
 Hematemeză = vărsătură cu sânge.
 Melenă = scaun cu sânge.
 Hematurie = urină cu sânge.
 Semnele generale sunt comune cu ale hemoragiilor interne.

II) Preluarea datelor

 Se constată necesitatea de a preveni şocul şi a opri hemoragia.

III) Planificarea îngrijirilor

 Sunt identice cu cele din hemoragiile interne.

IV) Ajutorul de urgenţă constă din:

 Repaus absolut în decubit lateral sau semişezând funcţie de sediul
hemoragiei.
 Hemostaza provizorie se face tot funcţie de sediul hemoragiei.
 Se poate aplica pungă cu gheaţă deasupra zonei presupus suferindă.
 Tratamentul general este identic cu cel al hemoragiilor interne.

V) Evaluarea rezultatelor
 Arată remiterea tabloului clinic prin aplicarea unui tratament de
urgenţă corect şi precoce.

III) Rolul asistentei medicale în acordarea asistenţei de urgenţă în

hemoragii externe

I) Culegerea datelor
 Sângerarea este caracterizată de provenienţa sângelui arterial,
venos sau capilar.
 Semnele de anemie sunt generale oricărui tip de hemoragie.
 Simptomatologia este comună cu cea a hemoragiilor interne.
 Funcţie de cantitatea de sânge pierdută pot apărea semnele uneia
din fazele şocului hemoragic.
 Examenul de laborator va indica nivelul anemiei:

74
 Valorile fiziologice ale constantelor sanguine:

Hemoglobina 12-15 g% Glicemia 0,6-1,2 g‰

Hematocrit 45 ± 5 % Rezerva alcalină 27 mEq/l
Globulele roşii 3,5-5 il/mm3sg. Uree 0,2-0,4 g‰
TS 1-3’ TC 4-8’

 Măsurarea funcţiilor vitale va furniza noi date privind starea

generală a bolnavului.

T.A. Variaţii normale 100-140/70-90 mmHg

Variaţii în plus Hipertensiune arterială
Variaţii în minus Hipotensiune arterială
Puls Valori normale 70-90 b/minut la adult
Variaţii în plus Tahicardie
Variaţii în minus Bradicardie
Respiraţii Valori normale 16-18 r/minut
Variaţii în plus Tahipnee (polipnee)
Variaţii în minus Bradipnee

II) Prelucrarea datelor

Datele culese de la bolnav, anturaj, familie sau documentele medicale
relevă faptul că îngrijirile medicale trebuie axate în următoarele direcţii:
a. Ajutorul de urgenţă constă din:
1. Oprirea hemoragiei.
2. Prevenirea şocului hemoragic.
3. Restabilirea funcţiilor vitale la valorile iniţiale.
b. Îngrijirile din perioada de spitalizare:
1. Hemostază definitivă.
2. Restabilirea volemiei.
3. Tratarea anemiei.

III) Planificarea îngrijirilor

75
 Îngrijirile medicale aplicate în hemoragie au în vedere, de asemenea
momentul iniţial ce cuprinde îngrijirile în urgenţă precum şi tratamentul şi
îngrijirile de întreţinere

a. Îngrijirile de urgenţă cuprind:

 Hemostaza provizorie prin:
 Compresiune manuală sau digitală.
 Pansament compresiv.
 Flectarea puternică a extremităţilor
 Aplicarea garoului.
 Pensarea vasului.
 Asigurarea oxigenării.
 Susţinerea funcţiilor vitale cu perfuzie pentru restabilirea
volemiei.

b. Îngrijirile medicale de întreţinere constau din:

 Tehnici de susţinere a funcţiilor vitale.
 Restabilirea patului vascular.
 Tratamentul anemiei – medicamentos, dietetic.

IV) Aplicarea îngrijirilor de urgenţă

Schematizat se poate spune că îngrijirile de urgenţă cuprind:
 Examinarea sumară a victimei pentru depistarea regiunilor
hemoragice.
 Deschiderea şi îndepărtarea hainelor.
 Aplicarea unei compresiuni directe, în plagă.
 Se aplică un pansament compresiv şi se imobilizează regiunea
afectată.
 Se instituie o perfuzie, transfuzie i.v.
 Se recoltează sânge pentru analize.
 Se determină grupul sanguin şi Rh-ul.
 Se administrează soluţii izotone, electrolitice, proteine plasmatice,
soluţii de plasmă sau sânge pierdut.

Transfuzia de sânge trebuie să respecte următoarele:

 Să fie izogrup, izo-Rh sau OI Rh negativ.

76
  Să fie încălzit la 370C.
 Să nu aibă cheaguri.
 Să nu aibă valabilitatea depăşită.
 Să nu aibă cheaguri.
 Se pot transfuza în jet continuu primii 500 ml funcţie de TA.
 În cazul când hemoragia nu se poate opri altfel şi aplică garoul
acolo unde este posibil.
 Bolnavul va fi supravegheat continuu deoarece hemoragia poate
cauza stopul cardiac prin hipovolemie însoţită de anoxie
secundară.

Compresiunea manuală sau digitală:

 Se face prin apăsarea pe plan dur a vasului lezat fie la nivelul
leziunii, fie la distanţă.
 Funcţie de calibru vasului şi de profunzimea lui apăsarea va fi
făcută cu degetul (preferabil degetul mare) sau chiar cu pumnul.
 Compresiunea digitală se face proximal în hemoragia arterială şi
distal în hemoragia venoasă.
 Este o metodă folosită în hemostaza de urgenţă, imediată până în
momentul când poate fi înlocuită cu alte tehnici cum ar fi
pansamentul compresiv, garoul sau aplicarea unei pense
hemostatice.
 Uneori această hemostază este singura soluţie pentru diminuarea
hemoragiei până poate interveni specialistul.

Funcţie de locul sângerării compresiunea se va face astfel:

Locul sângerării Locul compresiunii pentru hemostază

 Frunte  Pe artera temporală superficială
 Creştetul capului  Pe marginile plăgii
 Regiunea temporală  Deasupra pavilionului urechi
 Obraz, buze, nas  Artera facială la mijlocul mandibulei
 Regiunea gâtului şi  Artera carotidă de partea afectată (nu
feţei amândouă carotidele odată)
 Regiunea umărului  Artera subclaviculară
 Braţ şi antebraţ  Artera humerală

77
 Mână, palmă  Artera radială
 Membru inferior  Artera femurală
 Gambă, genunchi  Artera poplitee
 Coapsă  Artera femurală
 Pelvis  Aorta abdominală se comprimă prin apăsarea
peretelui abdominal cu pumnul sub ombilic
turtind aorta pe planul osos al coloanei.

Pansamentul compresiv
 Poate fi făcut cu ajutorul compreselor sterile aplicate în plagă după
toaleta ei, conform tehnicii cunoscute şi fixarea cu faşă înfăşurată
strâns.
 Este o metodă preferată şi recomandată, aplicarea garoului
implicând şi riscuri.
 Nu brutalizează vasul lezat permiţând totodată şi irigarea zonelor
intacte.
 Este util mai ales în hemoragiile extremităţilor, a părţilor moi
buco-faciale, toracice sau abdominale.

Flectarea extremităţilor:
 Indicată pentru plăgile hemoragice localizate axilar sau inghinal pe
faţă anterioară a cotului sau posterior a genunchiului.
 Se introduce un sul de faţă în regiunea respectivă şi se flectează
membrul fixând-ul în poziţie cu faşa sau orice mijloc improvizat
(sfoară, curea).

Ligatura de garou:
 Se face numai în cazul hemoragiilor mari de membre.
 Hemostaza cu garou foloseşte tuburi elastice de cauciuc sau bandă
Esmarch, manşeta pneumatică de la aparatul de tensiune sau în
lipsa acestora orice mijloc improvizat (bucăţi de pânză, sfoară,
curea, batistă).
 Aplicarea se face peste haine sau îmbrăcăminte, cu circulară dublă
strângerea lui se face până la dispariţia sângerării.
 Aplicarea garoului se face înainte de executarea toaletei plăgii şi
aplicarea pansamentului.

78
 Fixarea garoului se face deasupra în hemoragia arterială şi
dedesubt în hemoragia venoasă. Prin dispariţia pulsului se opreşte
atât circulaţia venoasă cât şi cea arterială.
 Durata maximă de aplicare este de 60 minute fapt ce impune
notarea la vedere a dietei şi orei exacte a aplicării garoului.
 Când se impune menţinerea garoului mai mult de 1 oră (ex.
Transport mai îndelungat) se recomandă desfacerea lentă a
garoului la interval de 20-30 minute pentru 2-3 minute pentru a
nu lipsi ţesuturile de aportul de oxigen ce ar conduce la leziuni
ireversibile ce se pot solda în final cu amputarea membrului.
 Bolnavul trebuie supravegheat continuu 24-48 ore după scoaterea
garoului deoarece pot apărea şocuri tardive.
 La ridicarea garoului capilarele se dilată, îşi modifică
permeabilitatea prin decomprimarea vasculară şi apare fenomenul
de plasmoxodie importantă concomitent cu intrarea în circulaţie a
cataboliţilor zonei interesate.

Pensarea vasului:
 Se face cu ajutorul unei pense hemostatice care este lăsată pe loc
în plagă.
 Deasupra se aplică un pansament aseptic.
 Bolnavul este transportat la unitatea sanitară unde se practică
hemostaza definitivă.
 Această metoda e provizorie şi ea nu trebuie să oprească circulaţia
sanguină mai mult de 1 oră.

Prevenirea şocului hemoragic:

 Îngrijirile medicale cu acest scop se aplică după instituirea
hemostazei provizorii.
 Bolnavul este aşezat în decubit dorsal în poziţie orizontală sau
declivă, cu excepţia celor cu traumatisme cerebrale.
 Se puncţionează o venă accesibilă şi se aplică perfuzie cu soluţie
izotonă sau Dextran, clorură sodică, glucoză 5% sau 10%.
 Se poate perfuza de la început soluţie macromoleculară.

79
 Când volemia este mare se indică dacă este posibil ridicarea
picioarelor la verticală sau în unghi de 30-400, fapt ce obţine un
volum de 1000 ml sânge.
 Se monitorizează pulsul şi TA.
 Transportul la unitatea sanitară trebuie să se facă cât mai repede.
 La unitatea sanitară se continuă perfuzia şi se administrează
totodată intercalată sânge proaspăt sau preparate de plasmă.

V) Evaluarea rezultatelor

 Prin aplicarea imediată şi corectă a unei metode hemostatice, mai

întâi provizorie, apoi definitivă simptomatologia clinică a
bolnavului se va remite treptat. Bolnavul trebuie urmărit continuu
şi după aplicarea hemostazei definitive datorită posibilităţii
declanşării unui şoc tardiv.
 Transfuzia de sânge este impusă numai în hemoragiilor mari
importante, de mase eritrocitare traduse hematologic prin
hematocrit sub 30% şi globule roşii sub 3 milioane/mm3 sânge.
 Compensarea sanguină se face proporţional cu pierderile,
transfuziile mici fiind fără valoare în acest caz. Administrarea
sângelui se va face după asigurarea hemostazei în mod obişnuit,
dar în hemoragiile viscerale transfuzia precede. Însoţeşte şi
urmează actul hemostazei definitive.
 Ritmul de administrare este dictat de starea clinică şi tensională a
bolnavului un ritm rapid este adesea unicul mod de scoatere a
bolnavului din şocul hemoragic.
 Transfuzia masivă reprezintă administrarea unui volum egal sau
superior cu masa sângelui jumătăţii patului vascular făcută în mai
puţin de 12 ore, adică cel puţin 3 litri în 24 ore.
 Aceste transfuzii nu sunt lipsite de consecinţe biologice ce pot
afecta starea bolnavului şi care se traduc prin:
1. Hipotermie prin administrarea rapidă de sânge neîncălzit.
2. Intoxicaţia cu citratul din sângele conservat care dau
hipocalcemie cu tulburări cardiace secundare.
3. Hiperpotasemie.
4. Dezechilibre acido-bazice.

80
 5. Tulburări de coagulare şi fibrinoliză.
6. Staza pulmonară.
7. Incompatibilităţi minore prin multidonatori fapt ce face să
fie preferată transfuzarea de masă eritrocitară.
8. Incompatibilitate de grup sanguin şi de Rh.
Aceste modificări pot fi evitate prin respectarea striată a regulilor de
transfuzare a sângelui.

IV) Rolul asistentei medicale în determinarea grupelor de sânge

Grupele sanguine
 Factorul esenţial al oricărui proces imun e anticorpul şi antigenul.
 Sângele uman conţine aglutinogene şi aglutinine.
 Aglutininele se găsesc pe hematii şi sunt notate cu A şi B.
 Aglutinogen Rh.
 Aglutininele sunt anticorpi naturali, se găsesc în serul sanguin,
cele mai importante sunt  şi .
 Nu există aglutinină specifică aglutinogenului Rh.

Aglutinarea reprezintă alipirea hematiilor cu aspect de cărămidă

pisată, grunji – distrugerea hematiilor.
Se produce prin fixarea aglutininelor  şi  pe aglutinogenul A şi B
fapt ce stă la baza reacţiei de hemoliză a sângelui.

Observaţie!
Atât aglutininele, cât şi aglutinogenele pot lipsi sau pot fi prezenţi
împreună, dar niciodată aglutininele şi aglutinogenul de acelaşi tip.
Studierea grupelor de sânge se face folosind sistemul OAB.
Grupele se notează după numele aglutinogenului fixat pe hematii.

Formula
Grupa Aglutinogen Aglutinină
complexă
OI - , OI 
AII A  AII A
BIII B  BIII B

81
ABIV AB - ABIV AB

 Grupele de sânge sunt caractere permanente care nu se modifică în

cursul vieţii.
 Grupa OI sunt donatori universali.
 Grupa AB IV sunt primitori universali.
 Conform OMS orice transfuzie se face izogrup, izo-Rh.

Scopul determinării
 Stabilirea compatibilităţii între donatori şi primitori.
 Cunoaşterea sistemului grupelor de sânge.
 Cercetarea de excludere a paternităţii.
În cazul unui accident transfuzional responsabilitatea medicală este
totală chiar dacă eroarea vine de la laborator.
În caz de necunoaştere a grupei în urgenţă se poate administra sânge
OI negativ.

Metode de determinare a grupelor de sânge

1. Proba directă Beth-Vincent
 Se amestecă eritrocitele priitorului cu seruri test standard OAB.
 Material necesar
 Lamă de sticlă curată, degresată.
 3 pipete, lamă şlefuită.
 Hemotest OAB.
 Material pentru puncţie capilară – ac steril, vată, tăviţă renală,
alcool.
 Se execută puncţia capilară.
 Cu colţul unei lame şlefuite se ia câte o picătură de sânge de 10 ori
mai mică decât serul de cercetat.
 Picătura de ser se aşează pe lamă întotdeauna în aceiaşi ordine de
la stânga la dreapta: OI, AII, BIII.
 Picătura de sânge se omogenizează cu picătura de ser, de fiecare
dată folosind alt colţ de lamă.
 Lama se agită 2-3 minute (prin balansare) şi se citeşte rezultatul la
5 minute.
 Interpretare

82
  Există patru posibilităţi:

Grupa Aglutinogen Aglutinină Anti A Anti B

OI
-
,  
AII
A
,  
BIII
B
,  

ABIV
AB
,  

 OI -  - fără aglutinare
 AII - A - aglutinează A cu 
 BIII - B - aglutinează B cu 
 ABIV – AB – aglutinează A cu  şi B cu  - adică aglutinează toate.

Concluzii
Nu aglutinează nici o picătură  grupa OI
Aglutinează serul ANTI-A grupa AII
Aglutinează serul ANTI-B  grupa BIII
Aglutinează ambele seruri ANTI-A şi ANTI-B  grupa ABIV

2. Proba indirectă Simonin

 Se amestecă serul sau plasma priitorului (sau de cercetat) cu
hematii cunoscute din grupa AII şi BIII.
 Hematiile test sunt valabile 3 zile.
 Pentru determinare se recoltează sânge venos fără anticoagulant
(cu anticoagulant numai când vrem să reperăm masa eritrocitară).
 Se separă serul şi se omogenizează serul (în cantitate de 10 ori mai
mare decât hematiile) cu hematiile test.
 Rezultatul se citeşte după 5 minute.
 Determinarea se face şi cu sânge recoltat prin puncţie capilară.

83
 Recoltarea sângelui capilar se face pentru determinări rapide, cu
scop informativ, când sângele recoltat succesiv cu colţul lamei de
sticlă se amestecă cu seruri test.
 Determinările se fac la o temperatură a mediului de 180C.
 Interpretare
1. Aglutinează ambele picături  grupa OI
2. Aglutinează picătura omogenizată cu hematii B  grupa AII
3. Aglutinează picătura omogenizată cu hematii A  grupa BIII
4. Nu aglutinează nici o picătură  grupa ABIV

 Reguli
 Determinarea se face la 16-180C
 Se respectă raportul sânge-ser.
 Se folosesc pipete separate.
 Serurile se conservă corespunzător.

3. Determinarea factorului Rh
 Factorul Rh
 Este un antigen specific care se poate găsi în eritrocite
independente de antigene sau aglutinine.
 Este un factor test specific omului şi maimuţei Rhesus (Rh).
 Nu are anticorpi naturali, se formează anticorpi Rh prin
transfuzii sau sarcină.
 Valori normale
 85%  Rh pozitiv
 15%  Rh negativ
 Scopul determinării
 Stabilirea compatibilităţii în sarcină şi transfuzii.
 Prevenirea accidentelor transfuzionale.
 Materialul necesar
 Sânge de cercetat.
 Ser Anti-Rh.
 Pipete.
 Cameră umedă.
 Execuţie

84
  Se picură ser Anti-Rh pe lamă şi se amestecă cu sângele de
cercetat.
 Se aşează lama în camera umedă în cutia Petri pe o baghetă
de sticlă în potcoavă aşezată pe o hârtie de filtru umezită.
 Se lasă la termostat 30 de minute la 370C.
 Dacă aglutinează  Rh pozitiv.
 Dacă nu aglutinează  Rh negativ.

IV) Rolul asistentei medicale în efectuarea transfuziei de sânge

Definiţie
 Administrarea sângelui de la donator la primitor atât direct, cât şi
după o fază intermediară de conservare într-o pungă de plastic.

Metode de transfuzie
 Transfuzia directă – cu sânge proaspăt, constă din trecerea
nemijlocită a sângelui din aparatul vascular al donatarului în
sistemul vascular al primitorului.
 Transfuzia indirectă – cu sânge conservat, recoltat cu stabilizator
anticoagulant, de la donatori cunoscuţi.

Scop
 Restabilirea masei sanguine pierdute.
 Asigurarea numărului de hematii necesare transportului O2.
 Îmbunătăţirea circulaţiei periferice.
 Reducerea anoxiei.
 Stimularea hematepoiezei – mărirea capacităţii de coagulare a
sângelui în vederea hemostazei, aport de substanţă proteică,
nutritivă.
 Stimularea reacţiilor antitoxice şi antiinfecţioase.
 Corectarea imunodeficienţelor, corectarea unor deficienţe
plasmatice congenitale.
 Depurarea organismului prin înlocuirea parţială sau totală cu sânge
proaspăt a sângelui încărcat cu substanţe toxice.

85
Indicaţiile transfuziei
 Sânge integral
 Şoc hemolitic acut - Hb. sub 8 g%, Ht. sub 30%, paloare,
dispnee, hipotensiune arterială.
 Anemii din aplazii medulare.
 Leucemii acute, criză hemoragică din anemia hemoliticului,
anemia prin fibrinoliză.
 Masă eritrocitară
 Anemii cronice prin hemoragii letale, hematocrit sub 30%,
hemoglobină sub 10%, arsuri, uremie, insuficienţă cardiacă,
leucemii acute şi cronice.
 Plasmă
 Se administrează proaspătă sau uscată.
 Şocuri hemoragice, hipocoagulabilitate, hipoproteinemie.
 Masă leucocitară sau trombocitară
 Anemii prin aplazii medulare.
 Leucemii.
 Hemofilie.
 Fibrinogen uman – coagulopatii de consum cu fibrinoliză excesivă.
 Albumină umană – simplă sau concentrată 20%
 Hipoproteinemii.
 Neoplazii.
 Stenoze pilorice decompensate.

Transfuzia directă
 Definiţie – constă din trecerea nemijlocită a sângelui din aparatul
vascular al donatorului în sistemul vascular al primitorului.
 Indicaţii
 Se utilizează numai în condiţii excepţionale, de urgenţă, în
lipsa sângelui conservat.
 Se alege donatorul cu sânge izogrup izo-Rh.
 Excepţional se alege un donator universal cu Rh negativ (OI
Rh negativ)
 Observaţii – se determină grupul sanguin şi Rh donatorului şi al
primitorului.
 Pregătire

86
  Donatorul şi primitorul sunt plasaţi în paturi paralele
apropiate.
 Membrele superioare care vor fi folosite pentru puncţie vor
fi aşezate unul lângă altul pe o măsuţă acoperită steril, la o
distanţă de cca. 30-40 cm.
 Material necesar
 Trusă de transfuzie sterilă.
 Alcool iodat.
 Vată.
 Masă medicală acoperită steril.
 Material pentru determinarea grupelor de sânge.
 Garou.
 Tăviţă renală.
 Leucoplast.
 Trusă de urgenţă.
 Execuţie
 Se puncţionează vena primitorului cu ac cu mandren.
 Se puncţionează vena donatorului şi se adaptează aparatul de
transfuzie (Marin Popescu).
 După ce a fost scos aerul şi nu ai sunt bule de aer pe tub
(colectarea sângelui cu aer se face în alt recipient) se face
conectarea la acul primitorului.
 Se transfuzează astfel max. 300-600 ml (pentru a preveni
lipotimia donatorului).
 Primitorul va fi supravegheat atent câteva ore.
 Observaţie!
 Garoul rămâne fixat în tot timpul transfuziei la braţul
donatorului.
 Acul de puncţie folosit la donator să aibă calibru mai are
decât cel folosit la priitor.
 Incidente şi accidente
 Ieşirea acelor din venă.
 Hematom.
 Embolie gazoasă.
 Supraîncărcarea inimii.
 Lipotimia donatorului.

87
  Avantajele metodei – se transfuzează sânge proaspăt, fără substanţă
străină, cu valoare biologică deplină.

Transfuzia indirectă
 Definiţie – introducerea în sistemul vascular al priitorului de sânge
sau derivate conservate.
 Indicaţii
 Sânge recoltat şi testa, verificat pentru eventualele infecţii
va HIV, Lues, HBW, malarie etc.
 Se execută cu sânge proaspăt izogrup, izo-Rh, de la donatori
cunoscuţi, prin intermediul pungilor de plastic cu
stabilizator anticoagulant.
 Materiale necesare
 Flacon de sânge verificat – integritatea flaconului,
corespondenţa datelor, valabilitatea, aspectul macroscopic,
aspectul infectat cu cheaguri, hemoliza sângelui, sânge
coagulat.
 Trusa de perfuzat sânge cu filtru la primitor.
 Material necesar pentru verificarea grupei de sânge.
 Stativ.
 Alcool, vată, garou, tăviţă renală.
 Trusă de urgenţă.
 Interzis!
 Încălzirea flacoanelor cu sânge la flacără sau deasupra
caloriferelor.
 Se verifică compatibilitatea de grup între sângele din flacon
şi sângele primitorului.
 Se încălzeşte sângele la temperatura corpului (37 0C) la
termostat sau lângă bolnav.
 Observaţie
 Sângele păstrat la frigider se sedimentează în 3 straturi:
 Stratul inferior – masă eritrocitară de culoare roşu închis, vâscos.
 Stratul al II-lea – leucocite şi trombocite – o peliculă fină albicioasă.
 Stratul al III-lea – plasmă galbenă, verzuie, limpede, omogenă.
 Pregătirea bolnavului

88
  Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi importanţa ei. Se
linişteşte privind riscurile tehnicii.
 Transfuzia se face pe nemâncate, se roagă bolnavul să
urineze.
 Se aşează bolnavul comod în decubit dorsal, cu braţul de
puncţionat în extensie lejeră şi bine învelit.
 La bolnavii în colaps, bolnavi cu vene sclerozate, agitaţi,
copii arşi, la cei cu venele superficiale greu accesibile, se
preferă să se utilizeze vena subclaviculară.
 Dacă bolnavul este conştient şi deşi cunoaşte consecinţele
refuză transfuzia, aceasta nu se va efectua.
 Aparţinătorii nu au dreptul de a hotărî.
 Dacă bolnavul este alergic i se va administra 1 f Romergan.
 La sugar şi copii ici se abordează venele epicraniene,
eventual vena jugulară.
 Executarea transfuziei – asistenta completează bonul cu cererea de
sânge funcţie de grupa sanguină a bolnavului şi de Rh.
 Montarea flaconului
 Se spală şi se dezinfectează mâinile, se îmbracă mănuşile.
 Se îndepărtează parafina de pe dop şi montează aparatul de
transfuzie, se închide complet prestubul.
 Se suspendă flaconul pe suport, se elimină aerul menţinând
amboul steril şi fără să se piardă sânge din flacon.
 Se execută probele de compatibilitate.
 Se reglează ritul transfuziei funcţie de recomandarea
medicului şi funcţie de necesităţi cca. 40 pic/minut).
 Metode de prevenirea a accidentelor transfuzionale
 Determinarea grupei sângelui priitorului.
 Alegerea unui sânge compatibil.
 Executarea probelor de compatibilitate.

IV) Rolul asistentei medicale în efectuarea probelor de

compatibilitate

89
Scop – reducerea la minim a riscurilor accidentelor imunologice,
evitarea hemolizei intravasculare acute.
Proba de compatibilitate directă Jeanbreau (in vitro)
 Scop
 Să se descopere anticorpii din serul bolnavului care ar putea
distruge eritrocitele donatorului.
 Se pune în evidenţă incompatibilitatea în sistemul OAB.
 Să evidenţieze prezenţa anticorpilor imuni din sistemul Rh.
 Material necesar
 Lame de sticlă curate, uscate, degresate.
 Sângele de cercetat.
 Alcool, vată, tăviţă renală, ac steril, recipient de recoltare a
sângelui donatorului, pipetă, mănuşi de protecţie, termostat.
 Pregătirea bolnavului
 Se anunţă şi se explică utilitatea tehnicii.
 Se aşează bolnavul comod şi se recoltează sânge pentru
determinarea probei.
 Execuţie
 Sângele recoltat se centrifughează pentru a obţine plasmă.
 Se pune o picătură de plasă pe lama de sticlă şi, respectând
proporţia de 1/10 se adaugă sângele de cercetat.
 Se citeşte rezultatul la microscop după 5 minute.
 Atenţie
 Semnele de incompatibilitate – senzaţia de frig, frison,
cefalee, dureri lombare, tahicardie, urticarie, congestia feţei
– impun întreruperea transfuziei.
 Observaţie
 Se observă manifestările bolnavului.
 Nu se pun întrebări care ar putea sugera anumite
manifestări.
 Sunt obligatorii ambele probe de compatibilitate.
 Interpretare
 Dacă se produce aglutinarea sângele nu este compatibil şi.
Deci nu se transfuzează.

90
 Proba de compatibilitate indirectă – biologică Oelecker – in vivo
 Scop – verificarea suplimentară, obligatorie, a sângelui transfuzat.
 Execuţie
 Se instalează transfuzia conform tehnicii cunoscute.
 Se lasă să curgă 20 l în jet, după care se reglează ritul la 10-
15 picături pe minut – timp de 5 minute.
 Se repetă operaţia şi se observă reacţiile bolnavului.
 Dacă nu apar sene de incompatibilitate se continuă
transfuzia în ritmul prescris de medic.

 Din sângele recoltat de la donatori se prepară plasmă, hematii

resuspendate, concentrate, pulbere de albumină, bureţi de fibrină,
pelicule,  globuline, trombină.

Capitolul V

91
 Prezentarea cazurilor

Cazul nr. 1 – Culegerea datelor

Identificarea persoanei:
- data internării: 16.10.2000
- numele şi prenumele: N. S.
- vârsta: 28 ani
- sex: masculin
- greutate: 72 kg
- înălţimea: 1,75 m

Mediul familial:
- starea civilă: necăsătorit
- copii: -
- persoane care pot fi anunţate: părinţii
- adresa: rural

Mediul social:
- naţionalitatea: română
- religia: ortodoxă

Istoricul bolii:
- prezintă dureri apărute nocturn, care se accentuează
în timp, greţuri, vărsături alimentare.
- se internează pentru investigaţii şi tratament.

Diagnosticul:
- Hemoragie digestivă superioară
- Varice esofagiene

Motivele internării:

92
 - dureri epigastrice
- greţuri
- hematemeză

Obişnuinţe de viaţă:
- alcool – ocazional,
- fumează 4-5 ţigări pe zi
- igiena este păstrată,
- nu prezintă proteze.

Examen clinic:
- respiraţia este de tip costal superior.
- la palpare se declanşează durerea.
- la percuţie apare durerea intensă.

Ieşirea:
La externare se recomandă regim alimentar strict
conform toleranţei digestive, repaus şi control la 3 luni.
Va respecta un regim de viaţă şi de muncă echilibrat, va
renunţa la cafea, alcool, fumat pentru ca ameliorarea să se
producă într-un timp cât mai scurt.

93
 NEVOILE FUNDAMENTALE ALE BOLNAVULUI DUPĂ MODELUL
CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

Nevoile Manifestări de Manifestări de Sursa de

fundamentale independenţă dependenţă dificultate
1. A respira şi a - dispnee -durerea
avea o bună -hemoragia
circulaţie
2. A bea şi a mânca -bolnavul poate -regim alimentar de -hematemeza
mânca singur, fără cruţare
ajutor -reechilibrare
hidroelectrolitică
3. A elimina -diureză normală -scaum moale -hematemeză

4. A se mişca şi a -bolnavul este -durerea

menţine o bună adinamic, astenic -hematemeza
postură
5. A dormi, a se -insomnie -durere
odihni.
6. A se îmbrăca şi -se îmbracă şi se - postoperator necesită -plaga operatorie
dezbrăca dezbracă singur ajutor în primele zile
preoperator
7. A fi curat, -îşi efectuează igiena -necesită îngrijiri -plaga operatorie
îngrijit şi a avea personală singur igienice la pat în
tegumente -tegumente şi primele zile
protejate mucoase normal postoperator
colorate
8. A menţine -subfebrilitate 37,50C -plaga operatorie
temperatura

94
 normală
9. A evita -bolnavul este -anxietate -intervenţia
pericolele orientat temporo- operatorie
spaţial
10. A comunica -bolnavul este
cooperant
11. A-şi practica -bolnavul se roagă -nu poate merge la spitalizarea
religia biserică -boala
-nu poate posti -regimul
alimentar
12. A se recrea -se recreează doar spitalizarea
pasiv
13. A învăţa -nu are dispoziţia - boala
pentru a învăţa spitalizarea
14. A se realiza - se consideră în curs spitalizarea
de realizare -boala

PLANUL DE ÎNGRIJIRE

DATA PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

16.10 -durere -dispariţia -repus la pat -jena
difuză senzaţiei -calmarea bolnavului dureroasă s-a
intensă dureroase prin psihoterapie diminuat
-aplicaţii locale de
pungă cu gheaţă
-administrare de
Algocalmin
- dispnee -favorizarea -asistenta medicală -pacientul
unei respiraţii cere pacientului să respiră fără
normale evite eforturile fizice dificultate.
-se recomandă poziţia
semişezândă
- tahicardie -normalizarea -se vor supraveghea -pulsul se
pulsului funcţiile vitale normalizează
-se notează în foaia de la 86 pulsaţii

95
 observaţie valorile pe minut
obţinute -tensiunea
arterială
120/80 mmHg
- anxietate -reducerea -asistenta va linişti -pacientul este
anxietăţii pacientul explicându- mai liniştit.
i că semnele de boală
vor dispărea după
intervenţia
chirurgicală
17.10 - -reducerea -repaus la pat -temperatura
subfebrilitate temperaturii -comprese reci pe corpului a
37,80C corpului în frunte revenit în
limite -frecţie şi apoi limite normale
normale. împăturiri calde
-administrare de
Paracetamol
18.10 - vărsături -calmarea -repaus la pat -bolnavul a
vărsăturilor -aerisirea salonului fost pregătit
-dietă de cruţare cu pentru
ceai, brânză de vaci, intervenţia
iaurt, compot, 2 ouă, chirurgicală
compot
-bolnavul este îngrijit
în timpul vărsăturilor
19.10 -insomnie -calmarea -repaus la pat -bolnavul s-a
bolnavului şi -salon bine aerisit liniştit şi a
asigurarea -psihoterapie avut un somn
unui somn -administrarea unei normal.
liniştit tablete de Diazepam
20.10 Plaga -grăbirea - menţinerea asepsiei - infecţie la
operatorie. cicatrizării în la nivelul plăgii nivelul plăgii
plaga - schimbarea operatorii
operatorie pansamentului - se suprimă
restul de fibre
de la plaga

96
 abdominală
Febră - combaterea - hidratare - se menţine
febrei corespunzătoare febra:
- aplicarea de tm = 38,3º C
comprese umede, reci tv = 38,7º C
pe frunte bolnavului
- administrarea de
antibiotice Zinacef 3g
Durere - combaterea - se aplică căldură la - durerea s-a
durerii nivelul regiunii ameliorat
dureroase
Adinamie. -bolnavul - bolnavul va merge - în câteva
trebuie să se atât sprijinit cât şi zile, b. se
deplaseze nesprijinit mobilizează şi
normal. fără ajutor
Plaga -grăbirea -menţinerea asepsiei -starea
operatorie. cicatrizării la nivelul plăgii generală este
plăgii operatorii schimbarea bună
pansamentului -plaga este
-asigurarea unei curată
lenjerii de corp şi de
pat curate şi uscate

Cazul nr. 2 – Culegerea datelor

Identificarea persoanei îngrijite:

- numele şi prenumele: S. Aurica
- vârsta: 29 ani
- sex: feminin
- greutatea: 61 kg
- înălţimea: 165 cm
- data internării: 21 martie 2001

Mediul familial:
- starea civilă: căsătorită

97
 - domiciliu Văleni

Mediul profesional:
- fără ocupaţie

Mediul social:
- naţionalitatea: română
- limba vorbită: româna
- religia: catolică

Diagnosticul: Leucemie acută limfoblastică

Motivele internării:
- gingivoragii
- gingivită ulcero-necrotică
- febră
- astenie fizică
- scădere ponderală
- hepatomegalie
- adenopatie latero-cervicală

Istoricul bolii:
- boala debutează în urmă cu o lună cu febră, gingivită
ulcero-hemoragică, adenopatie latero-cervicală cu
ganglioni de diferite mărimi.
- pacienta este trimisă la O.R.L. şi stomatologie unde
primeşte tratament cu Eritromicină şi Viplex.
- deoarece starea se înrăutăţeşte (apar dureri în
hipocondrul drept, cresc în dimensiuni ganglionii)
bolnava este trimisă la Iaşi la Clinica de Hematologie
pentru precizarea diagnosticului şi tratament.

Obişnuinţe de viaţă anterioare spitalizării:

- nu consumă cafea şi alcool;
- nu fumează

98
- obiceiuri alimentare – alimentaţie echilibrată şi
variată.

99
 NEVOILE FUNDAMENTALE ALE BOLNAVULUI DUPĂ MODELUL
CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

Nevoile Manifestări de Manifestări de Sursa de

fundamentale independenţă dependenţă dificultate
A respira. -respiraţie de tip -tahipnee -febră 38,20C
costal sup. 26 r/min.
-cutie toracică -tuse uşoară
normal conformată
A bea şi a -dentiţie bună -regim hidric -gingivita
mânca. -reflex de deglutiţiehiposodat -adm. de
prezent -este neces. cortizon
-alimentaţie activă consumarea unei -febra
-apetit păstrat cantităţi de lichide
mai mari decât
normal minim 2000
ml zilnic.
-deficitul în subst.
nutrit. face necesară
instalarea perfuziei
A elimina. -frecvenţa -poliurie cca. 2500 -febră
micţiunilor 5-6 /zi ml/zi
-frecvenţa scaunelor -menstra durează 2
1-2 / zi zile, evoluând cu o
hem. foarte mică
-vărsături alim.
sanguinolente
(posibil din cav.
bucală)
-uneori transpiraţii
nocturne
A se mişca şi a -sistem -mers modificat cu -durere în
avea o bună osteoarticular paşi mici, nesiguri hipocondrul dr.
postură. integru -tulburări de -astenie fizică
echilibru
-poziţie antalgică

100
A dormi, se -somn agitat, cu -cefalee
odihni. coşmaruri -anxietate
-uneori insomnie
-durata somnului
insuficientă
-dat. oboselii p.
aţipeşte ziua
A se îmbrăca şi -îmbrăcămintea este -uşoară dificult. în a -astenie fizică
dezbrăca. aleasă în funcţie de se îmbrăca şi -durere
circumstanţe, dezbrăca.
adecvată climatului -tonus muscular
şi statutului social diminuat.
A fi curat şi a -dentiţie completă -limba umedă, -gingivoragii
avea -prezintă deprinderi saburală -febră
tegumentel ig. (baie, duş) -halenă, gingiile
e protejate ulcerate, sângerânde,
cu porţiuni
necrozate
-necesită măsuri de
profilaxie a
stomacului.
-pielea umedă în
urma transpiraţiei
A păstra -febră moderată -procesul de
0
temperatur 37,5 C proliferare
a corpului -T.A.=110/65 mmHg blastică
în limite -pulsul=80 b/minut
normale
A evita -nu prezintă alergii -predispoziţie la -scăderea
pericolele cunoscute complicaţii infecţ. rezistenţei
-orientată în spaţiu -necesită generale în urma
şi timp antibioterapie cu terapiei
-conştienţa este spectru larg citostatice
păstrată -pericol de cădere, -adm. de
rănire cortizonice
-necesită măsuri -astenie fizică

101
 suplimentare de ig., accentuată.
de exemplu igiena
riguroasă a cav.
bucale
-este necesară
creşterea rezist. gen.
a org. prin vit. şi
transfuzii cu
concentrat leuco-
plachetar
-pericol de
hemoragie
A comunica. -debit verbal -diminuarea -teama datorată
moderat senzaţiei gustativeseverităţii bolii
-exprimare clară, -nelinişte, anxietate
-insuficienta
uşoară a gândurilor -uşoară irascibilitate
cunoaştere a bolii
-are capacitatea de a -discuţiile lungi
-neîncredere în
angaja şi întreţine o extenuează pacienta.
mijloacele
conversaţie cu terapeutice
celelalte paciente. -astenia
A se realiza. -nivel mediu de -anxietate
cultură -astenie continuă
-datorită bolii este
preocupată de
problemele
personale care au
prioritate
-sentiment de
inutilitate
A se recrea. -citeşte presa -interesul pentru -astenia
-face scurte plimbări activ. recreative este -mediul dificil pt.
în aer liber diminuat, starea de pacientă
sănătate nu permite -anxietatea
pac. diversificarea
programului.
A învăţa să-ţi -interes în -pacienta nu are -anxietate

102
 păstrezi acumularea cunoştinţe suficiente -irascibilitate
sănătatea cunoştinţelor referitoare la boala şi
-studii medii prevenirea
-acordă importanţa îmbolnăvirilor şi a
cuvenită bolii complic.
-pacienta va fi
învăţată să respecte
cu stricteţe trat., să
evite eforturile
A practica -religie catolică -incapacitatea de a -spitalizarea
religia. exercita practici -manifestările
religioase în timpul specifice bolii
spitalizării

PLANUL DE ÎNGRIJIRE

DATA PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

21.03 -gingivoragii -pregătirea -asigurarea -la examenul clinic
-febră 38,5C pacientei pt. confortului fizic, general se constată
-astnie fizică examen clinic repaus la pat, echimoze şu peteşii
-greţuri general -s-au recoltat cutanate,
-vărsături -combaterea hemograma, formula adenomegalie
alimentare sângerărilor leucocitară şi grupul retroauriculară,
sanguinolent gingivale sanguin laterocervicală şi
e -igiena -i se explică pacientei supraclaviculară
-gingivită mucoasei bucale scopul explorărilor şi -se pune
ulcero- -liniştirea este condusă la diagnosticul de
hemoragică bolnavei cabinetul EKG şi la leucemie acută
-dureri în -măsurarea radiologie limfoblastică
hipocondrul funcţiilor vitale -pregătirea unei -rezultatul
drept -combaterea perfuzii de hidratare analizelor de lab.

103
 -anxietate febrei cu ser fiziologic 1000
leucocite-
-calmarea ml şi bicarbonat de
165.000/mmc
durerilor sodiu 250 ml. trombocite-2500/
-recoltarea de -calmarea durerii
mmc
analize de Algocalmin 2 f / zi
polinucleare 2%
laborator -terapie antiemetică şi
limfocite 25%
-pregătirea hemostatică blaşti 71%
pacientei vitamina K f II / zi
timp Quick 16
pentru EKG şi Solumedrol 40 mg / zi
minute
radiografie Metoclopramid f I / zi
timp Howell 85
pulmonară Osetron f I / zi secunde
-instituirea -tratament citostatic
fibrinogen 2,5 g /l
unui regim Etoposid 150 mg VSH 24 mm/h
hidric Vincristină 2 mg gr. sang. AII, Rh+
-efectuarea Cytosar 300 mg -rad. pulmonară –
tratamentului Prednison 100 mg imagine normală
cu citostatice Doxorubicină 50 mg-EKG aspect
-instituirea unei -tratament adjuvant
normal
perfuzii de Dicarbocalm tb IV -funcţii vitale:
hidratare Ranitidină tb II temp. 37,80C
Calciu lactic f III
pulsul 85/min
Vitamina C f II respiraţia 26/min
-regim alimentar
-pacienta este mai
hidric 2000 ml / zi
liniştită, nu mai
-antibioterapie prezintă vărsături
Penicilină 10 mg / zi
-are în continuare
Neomicină 300 mg /senzaţie de greaţă
zi -persistă
gingivoragiile şi
astenia fizică.
22.03 -gingivoragii -recoltarea de --recoltări de analize -stare generală
23.03 -febră analize de de laborator pt. Hb, relativ bună
-dureri în laborator leucocite, uree, acid -nu a mai prezentat
hipocondrul -calmarea uric vărsături, iar
drept şi stâng durerilor -adm. de antalgice senzaţia de greaţă a
-dureri la -combaterea Algocalmin f II dispărut

104
 nivelul febrei şi a Xilină f I pt. durerile
-rezultatul
gingiilor asteniei fizice gingivale ecografiei
-gingivită -igiena cavităţii -adm. transfuziei cuabdominale – ficat
ulcero- bucale masă eritrocitară 250
cu hiper-
necrotică -pregătirea ml şi concentrat
reflectivitate
-astenie fizică pacientei leucoplachetar 750 ml
crescută de
-senzaţie de pentru ecografie -instituirea unei
dimensiuni
greaţă -efectuarea perfuzii de hidratare
normale; colecist
tratamentului cu ser fiziologic 1000
mărit de volum fără
-perfuzie de ml şi bicarbonat de calculi.
hidratare cu sodiu 250 ml. -rezultatul
masă -tratament adm. cu analizelor de lab.
eritrocitară citostatice: Hb 10,3 g%
-efectuarea Cytosar 200 mg leucocite 120.000 /
bilanţului Prednison 100 mg mmc
hidric Ciclofosfamidă 1000 uree 0,53 mg%
-asigurarea mg creatinină 1,11 mg
repausului la -antibioterapie %
pat, a Penicilină 10 mg acid uric 15,4 mg%
confortului fizic Neomicină 300 mg TGP 62 UI
şi psihic -hemostatice TGO 227 UI
Vitamina K f II LDH 19.940 UI
Etamsilat f IV fosfataza acidă 290
-trat. adjuvant UI
Ranitidină tb. II Fe seric 240 γ %
Dicarbocalm tb. IV -măsurarea
-alimentaţie hidrică –
funcţiilor vitale
pacienta este hrănită
temperatura 36,8-
cu linguriţa, 37,20C
în
cantităţi mici, cu TA 120/70 mmHg
ceaiuri, supe
diureza 4200 ml
strecurate de legume-persistă
şi zarzavaturi gingivoragiile şi
gingivita
24.03 -gingivoragii -combaterea -am condus pacienta -stare generală
25.03 -dureri gingivoragiilor la baie pentru relativ bună

105
gingivale -calmarea efectuarea toaletei -nu prezintă greaţă
astenie fizică durerilor generale şi spălarea vomă
stare -igienă părului -are poftă de
subfebrilă riguroasă a -clătirea gurii cu ceai mâncare
-inapetenţă cavităţii bucale de muşeţel -adenopatiile
-tegumente -toaletă -calmarea durerilor laterocervicală
umede generală gingivale cu xilină f I scade până la
-perfuzii de -se recomandă un dispariţie
hidratare regim alimentar -splina scade în
-recoltări de semisolid cu pireuri dimensiuni
analize de de legume, lapte cu -pacienta este
laborator orez, adm. în cantităţi afebrilă, tranzitul
-efectuarea mici. intestinal este
bilanţului -se permite adăugarea fiziologic.
hidric a 1 g KCl pentru -rezultatele
-urmărirea înlocuirea sării. analizelor de
funcţiilor vitale -efectuarea laborator:
-efectuarea tratamentului cu Hb 6,3 g%
tratamentului citostatice: leucocite 17.800
-combaterea Cytosar 200 mg / zi /mmc
asteniei fizice Prednison 100 mg / zi trombocite 2500
prin transfuzii -antibiotice: /mmc
cu masă Penicilină 10 mg/zi sumar de urină-
eritrocitară Neomicină 300 mg /zi albumină urme.,
-instituirea -adjuvant: glucoză abs.,
unui regim Ranitidină tb II / zi sediment rare
alimentar Dicarbocalm tb IV/zi leucocite, frecvente
semisolid, Calciu lactic f III/zi săruri amorfe
hiposodat Vitamina C f II/zi -funcţii vitale:
Gichtex tb III / zi temperatura 36,5-
-hemostatice: 37,50C
Vitamina K f II / zi TA 110/75 mmHg
Etamsilat f IV / zi pulsul 94 /min
-s-au efectuat diureză 6200 ml
transfuzii cu masă -ulceraţia pare a fi
eritrocitară 250 ml, în curs de

106
 concentrat cicatrizare
leucoplachetar 500 -se recomandă
ml, plasmă 250 ml badijonarea de
-s-a instituit perfuzie albastru de metilen
cu soluţie de glucoză -bolnava este
10% 500 ml, ser ajutată să facă
Ringer 500 ml şi plimbări în aer
bicarbonat de sodiu liber
100 ml.
26.03 -gingivoragii -combaterea -pacienta îşi -bolnava s-a liniştit,
28.03 -dureri gingivoragiilor efectuează singură starea psihică este
gingivale -calmarea toaleta generală bună, cefaleea a
-cefalee durerilor -am recoltat analizele diminuat
intensă gingivale de laborator -rezultatele
instalată -combaterea -pacienta se poate analizelor de
brusc cefaleei alimenta singură cu laborator:
-astenie fizică -recoltarea alimente Hb 6,1 g %
fotosenzibilit analizelor de semiconsistente – leucocite 700 /mmc
ate laborator pireuri, carne de pui trombocite 2500
-insomnie -măsurarea şi fiartă şi tocată /mmc
-agitaţie notarea -se permite adăugarea VSH 60 mm/h
funcţiilor vitale a 1 g HCl /zi – regim bilirubina
-efectuarea desodat T = 7,1 mg %,
tratamentului -efectuarea D = 2,1 mg %
recomandat tratamentului I = 5 mg %
-alimentarea şi Prednison 100 mg/zi TGO 13 UI
hidratarea Ranitidină tb II/zi TGP 25 UI
corespunzătoare Dicarbocalm tb IV /zi LDH 1540 UI
a pacientei Ca lactic f III -funcţiile vitale
-urmărirea -antibiotice TA - 130/70 mmHg
diurezei şi a Neomicină 300 mg/zi pulsul 82/minut
tranzitului Penicilină 10 mg/zi temperatura 36,5-
-liniştirea -hemostatice 37,20C
pacientei Etamsilat f IV / zi diureză 3000-3200
Vitamina K f II / zi ml/zi
Vitamina C f II / zi 1 scaun

107
 Gichtex tb III / zi semiconsistent
Biseptol tb II / zi
Paracetamol tb I/zi
-pentru combaterea
cefaleei s-a
administrat
Contramol f II / zi
-s-au administrat
transfuzii cu
concentrat
leucoplachetar 1500
ml, masă eritrocitară
250 ml, plasmă 250
ml.
-seara la culcare s-a
administrat
Fenobarbital f I / zi
-pe toată durata
cefaleei pacienta şi-a
protejat ochii de
lumină
-am servit pacienta cu
ceai de muşeţel
pentru clătirea
cavităţii bucale
-gingiile au fost
badijonate cu soluţie
de albastru de metilen
29.03 -gingivoragii -combaterea -aerisirea salonului -starea generală
30.03 -astenie fizică gingivoragiilor zilnic bună
31.03 accentuată -asigurarea -recoltarea de analize -gingivoragiile au
-anxietate repausului fizic de laborator Hb, diminuat
-irascibilitate şi psihic leucocite, trombocite -pacienta are poftă
-uscăciunea -hidratarea şi pentru screening-ul de mâncare
mucoasei alimentarea terapiei citostatice -pacienta nu a
bucale corespunzătoare -alimentaţie este respectat regimul

108
-inapetenţă -calmarea semiconsistentă şi desodat – după
-sete bolnavei bogată în principii scoaterea sării din
exagerată -recoltarea alimentare nutritive şi alimentaţie senzaţie
-senzaţie de analizelor de vitamine de sete a dispărut
plenitudine laborator -prezentarea -rezultatele
gastrică -măsurarea alimentelor cât mai analizelor de
funcţiilor vitale apetisant laborator
şi notarea lor -se administrează Hb 5,5 g%
-efectuarea Vitamina C tb IV / zi leucocite 250 /mmc
tratamentului -se recomandă fructe trombocite 2500
proaspete – portocale, /mmc
mere rase. uree 38 mg%
-pacienta face creatinină 138 mg%
plimbări scurte în aer -funcţiile vitale
liber TA 120/75 mmHg
-efectuarea pulsul 75 /min
tratamentului diureza 3100 ml.
Prednison 100 mg /zi
Ranitidină tb II / zi
Ca lactic f III / zi
-pe 31.03 antibiotice
Penicilină 10 mg / zi
Neomicină 300 mg/zi
-hemostatice
Etamsilat f IV / zi
Vitamina K f II / zi
Biseptol tb II / zi
Gichtex tb I /zi
Paracetamol tb I /zi
Cărbune medicinal tb
V /zi
-perfuzie de hidratare
cu ser glucozat 500
ml/zi, bicarbonat de
sodiu 100 ml
-transfuzii cu:

109
 concentrat
leucoplachetar
1000ml
plasmă 250 ml.
1.04 -gingivoragii -combaterea -aerisirea salonului -stare generală
moderate gingivoragiilor -pacienta poate bună
-tahicardie -calmarea efectua plimbări mai -stetacustic
sinusală bolnavei lungi în aer liber pulmonar normal
-anxietate -combaterea -regim alimentar solid -are poftă de
-astenie tahicardiei desodat – se adaugă 1 mâncare
moderată -recoltarea g KCl /zi -abdomen suplu
analizelor de -s-a recoltat sânge -este prima zi de
laborator pentru analize de menstruaţie, iar
-măsurarea şi laborator hemoragia este
notarea -s-a efectuat mică
funcţiilor vitale tratament cu -gingivoragiile au
-efectuarea citostatice diminuat mult în
tratamentelor Etoposid 150 mg /zi intensitate
recomandate Vincristină 2 mg -pacienta suportă
Prednison 100 mg bine cura
Doxorubicină 50 mg citostatică, fără să
Ranitidină tb II /zi prezinte reacţii
Dicarbocalm tb IV /zi adverse
Ca lactic f II /zi -rezultatele
Penicilină 10 mg /zi analizelor de
Neomicină 300 mg laborator
Etamsilat f IV Hb 7,6 g %
Vitamina C f I leucocite 450 /
Vitamina K f I mmc
Gichtex tb II trombocite
Biseptol tb II 25.000 /mmc
-s-a instalat perfuzie -funcţiile vitale
cu ser glucozat 1000 TA 120/80 mmHg
ml, bicarbonat de diureza 5000 ml
sodiu 500 ml
-s-a efectuat

110
 transfuzie cu 750 ml
concentrat
leucoplachetar, 250
ml plasmă.
2.04 -gingivoragii -combaterea -aerisirea salonului -stare generală
3.04 moderate gingivoragiilor -schimbarea lenjeriei bună
4.04 -astenie fizică şi a asteniei de pat şi de corp -bolnava este
uşoară -liniştirea -bolnava îşi afebrilă, are poftă
-tuse mediu bolnavei efectuează singură de mâncare,
productivă cu -recoltarea toaleta generală tranzitul intestinal
expectoraţie analizelor de .igiena cavităţii bucale fiziologic
mucoasă laborator cu o periuţă moale şi -rezultatul
-insomnie -urmărirea clătirea cu ceai de analizelor de
funcţiilor vitale muşeţel laborator
şi notarea lor -tratamentul efectuat Hb 11,4 g%
-efectuarea Leucomax flacon I leucocite 1500 /
tratamentului /2.04 mmc
recomandat de Neupogen flacon II trombocite
medic /3.04 50.000 /mmc
-combaterea Prednison 100 mg / zi neutrofile 65%
insomniei Ranitidină tb II / zi limfocite 30%
Dicarbocalm tb IV /zi monocite 5%
Ca lactic f II / zi -funcţiile vitale
Penicilină 10 mg / zi TA 120/80 mmHg
Neomicină 300 mg/zi pulsul 80 /minut
Etamsilat f IV diureza 2500 ml
Vitamina K f I
Vitamina C f I
Gichtex tb II /zi
-se instalează perfuzie
cu ser glucozat 500
ml, bicarbonat de
sodiu 50 ml
-se efectuează o
transfuzie de plasmă
250 ml

111
 -seara la culcare se
administrează
Fenobarbital tb II / zi
5.04 -uşoară -măsurarea -efectuarea -pacienta fără acuze
6.04 astenie fizică funcţiilor vitale tratamentului -stetacustic normal
7.04 -gingivoragie -recoltarea Prednison 100 mg / zi -tranzit intestinal
moderată analizelor de Ranitidină tb II /zi fiziologic
-uşoară tuse laborator Dicarbocalm tb IV /zi -afebrilă
-cefalee -efectuarea Ca lactic f II /zi rezultatul
moderată tratamentului Biseptol tb IV /zi analizelor
prescris Brofimen tb IV /zi Hb 11,8 g %
-întocmirea Vitamina B12 50 γ f leucocite 9200
documentelor I/zi /mmc
de externare Piafen f III /zi trombocite 100.000
Acid folic F ii /zi /mmc
-completarea biletului -funcţii vitale
de ieşire din spital TA 120/70 mmHg
puls 80 / minut
diureza 1500 ml
Epicriza:
Pacienta internată cu diagnosticul de leucemie acută limfoblastică cu un procent
de 71 % limfoblaşti în sângele periferic, cu anemie, granulocitopenie şi
trombocitopenie.
După instituirea tratamentului citostatic (Etoposid, Doxorubicină, Ciclofosfamidă,
Cytosar şi Leucomax) evoluţia clinico-biologică este favorabilă – dispariţia blaştilor din
periferie, normalizarea trombocitelor
Recomandările la externare:
evitarea frigului, a umezelii şi a infecţiilor
reinternare pentru continuarea tratamentului.

112
Cazul nr. 3 – culegerea datelor

Identificarea persoanei îngrijite:

data internării: 14.04.2001
numele: V.
prenumele: Daniel
vârsta: 34 ani
sex: masculin
greutate: 76 Kg
înălţime: 1,81 m

Mediul familiar:
starea civilă: căsătorit
copii: 1
persoane care pot fi anunţate: soţia
domiciliul: oraş

Mediul social:
naţionalitatea: română
religia: ortodox
relaţii cu anturajul: foarte bune

Mediul profesional:
profesia: inginer

Starea de sănătate:
motivele internării:
dureri intense epigastrice
vărsături
hematemeză
diagnosticul la internare
hepatită cronică
varice esofagiene sângerânde
hematemeză
istoricul bolii

113
 hematemeza debutează în urmă cu 24 ore când bolnavul
a simţit o durere bruscă, violentă în regiunea epigastrică;
după care au urmat apoi vărsăturile.
alergii cunoscute
nu are

Obişnuinţe de viaţă:
nefumător
nu consumă băuturi alcoolice
consumă băuturi carbogazoase - pepsi, coca-cola, fanta
consumator frecvent de hamburgeri, pizza, hot-dogs.
are un program de masă şi somn dezordonat

Psihologia în raport cu boala:

gradul de informare al pacientului este la nivel înalt
convorbirea cu medicul a făcut să pară că este în faza de
acceptare a bolii

Externare:
se recomandă respectarea orelor de masă şi de somn şi
importanţa fixării unor ore exacte de masă.
se recomandă un regim alimentar care să excludă varza,
fasolea, mazărea, ceapa prăjită, murături.
pacientul se va întoarce la control după 6 luni.

Examenul clinic:
Bolnavul stă imobil, respiră dificil, evită mişcările
respiratorii profunde,
Răspunde în şoaptă la întrebări.
Tegumentele sunt umede, palide.

114
 NEVOILE FUNDAMENTALE ALE BOLNAVULUI DUPĂ MODELUL
CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

Nevoile Manifestări de Manifestări de Sursa de

fundamentale independenţă dependenţă dificultate
A respira şi a avea Dispnee -hematemeza
o bună circulaţie -durerea
A bea şi a mânca - bolnavul poate regim alimentar de anorexia
mânca singur, cruţare a tubului hematemeza
fără ajutor digestiv, regim
hidric
A elimina diureză de 2000 deshidratarea vărsăturile
ml/zi vărsături, greţuri durerea
A se mişca şi a bolnavul se trebuie să păstreze durerea
menţine o bună deplasează fără repausul la pat boala actuală
postură probleme
A dormi, a se insomnie hematemeza
odihni. durerea
A se îmbrăca şi -se îmbracă şi se - postoperator are - plaga
dezbrăca dezbracă singur nevoie de ajutor operatorie
A fi curat, îngrijit îşi efectuează postoperator are Hematemeza
şi a avea igiena personală îngrijiri la pat Anemia
tegumente singur tegumentele palide,
protejate umede
A menţine febră moderată - plaga

115
temperatura f operatorie
corpului normală
A evita pericolele bolnavul este Hematemeza
conştient să urmeze hepatita
regimul alimentar şi cronică
tratamentul prescris
A comunica bolnavul este
conştient şi
răspunde coerent
A-şi practica bolnavul se roagă nu merge la biserică spitalizarea
religia nu poate posti boala
A se recrea se recreează pasiv spitalizarea
A învăţa nu are dispoziţia boala
pentru a învăţa spitalizarea
A se realiza este realizat
profesional şi
familial

PLANUL DE ÎNGRIJIRE.

DATA PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

14.04 -durere -reducerea -repaus la pat -bolnavul este
intensă durerii -cameră aerisită mai liniştit
-local pungă cu gheaţă intensitatea
-la nevoie adm. de durerii a fost
Algocalmin (1 f) i.m. redusă
15.04 -insomnie -calmarea -salon bine aerisit -bolnavul s-a
datorită bolnavului şi -pregătirea psihică a liniştit şi în
stresului asigurarea bolnavului, încurajarea final a avut un
preoperator unui somn şi asigurarea că actul somn
liniştit operator va decurge odihnitor
bine datorită
pregătirilor
preoperatorii
-administrarea unei
tablete de Diazepam

116
 - dispnee -favorizarea -asistenta sfătuieşte -pacientul
unei respiraţii pacientul să evite respiră fără
normale eforturile fizice greutate
-gimnastică
respiratorie
-aerisirea încăperii
-vărsături -calmarea şi -se protejează lenjeria -vărsăturile au
hematemeză combaterea cu muşama şi aleză, încetat.
vărsăturilor -se ajută pacientul pe
timpul vărsăturilor,
-se administrează
antiemetice şi vitamine
16.04 -pregătire pregătire fizică -se fac recoltările de -bolnavul este
preoperatorie şi psihică laborator necesare pregătit pentru
pregătire -repaus la pat intervenţia
locului -obţinerea acordului chirurgicală
operaţiei scris al pacientului -glicemia este
testarea sensibilităţii crescută 120
bolnavului la xilină mg%
-toaleta tegumentelor -urea crescută
-golirea vezicii urinare -leucocitoză
-încurajarea bolnavului prezentă
şi însoţirea până la sala -hematocrit
de operaţii. crescut.
-anxietate -reducerea se linişteşte bolnavul -pacientul se
anxietăţii explicându-i că simte mai
simptomele vor liniştit.
dispărea după operaţie
-insomnia -pacientul să -se recomandă exerciţii -pacientul
aibă un somn respiratorii înainte de prezintă un
odihnitor culcare somn
-se oferă la culcare un odihnitor.
somnifer uşor
Diazepam 1 cp.

117
20.04 -dezechilibru -restabilirea -Manitol 1l 10% Dezechilibrul
hidro- echilibrului fracţionat în 4 prize. hidro-
elecrolitic hidric -în ultimele 3 zile electrolitic a
preoperator fost corectat
dezechilibrul proteic prin perfuzii
corectat prin 2 perfuzii repetate
succesive de Aminomel
2fl.
-febră 38, calmarea -repaus la pat în -febra cedează
febrei decubit dorsal la îngrijirile
-liniştirea psihică acordate
-Algocalmin 1 f i.m.
-vărsături -combaterea -în caz de vărsătura -în urma
greţurilor şi bol. este susţinută şi intervenţiilor
vărsăturilor ajutată, s-a constat că
se asigură igiena, se se menţin,
oferă un pahar cu apă vărsăturile
pentru clătirea gurii
după vărsătură.
-Emetiral 1 sup.
22.04 -anxietate -combaterea -asigurarea repausului -anxietatea s-a
anxietăţii la pat fizic şi psihic - redus

- cefalee -calmarea -Algocalmin 1 f i.m. -durerea uşor

durerii -Scobutil 1 f i.m ameliorată

-plaga - menţinerea - schimbarea - plaga

operatorie asepsiei la pansamentului operatorie
nivelul plăgii se suprimă parţial firele evoluează
şi grăbirea de sutură şi tubul de normal
cicatrizării în dren da la plaga
plaga abdominală.
operatorie

118
 -starea febrilă - combaterea - hidratare -persistă febra:
febrei corespunzătoare tm = 38,4º C
- aplicarea de comprese tv = 38,6º C
reci
23.04 durerea - combaterea - se aplică căldură la - durerea s-a
durerii nivelul regiunii ameliorat
dureroase
se administrează
Algocalmin,
insomnie - combaterea - psihoterapie - bolnavul
insomniei, - administrare de pare a fi liniştit
anxietăţii hipnotice
25.04 Adinamie. - prevenirea - fiind imobilizat la pat, -bolnavul se
stazei venoase bolnavul va efectua simte bine,
- prevenirea mişcări active şi este mobilizat,
escarelor de contracţii musculare nu prezintă
decubit statice alternante cu escare
perioade de repaus.
-se schimbă poziţia la
fiecare 2 ore
- se încearcă
mobilizarea treptată şi
ridicarea bolnavului în
pat
Plaga -grăbirea - menţinerea asepsiei la -evoluţia
operatorie. cicatrizării în nivelul plăgii operatorii normală a
plaga - asigurarea unei plăgii
operatorie lenjerii curate şi uscate operatorii

119
Cazul nr. 4 – culegerea datelor
Identificarea persoanei îngrijite:
data internării: 25.01.2001
numele şi prenumele: B. Sonia
vârsta: 36 ani
sex: feminin
greutatea: 75 kg
înălţimea: 159 cm

Mediul familial:
starea civilă: căsătorită
copii: 5
fraţi, surori: 2  
adresa: Paşcani

Mediul profesional:
casnică

Mediul social:
limba vorbită: româna
naţionalitatea: română
religia: ortodoxă
relaţii cu exteriorul: vizitată de soţ, copil, rude.

Starea de sănătate:
dureri hipogastrice şi lombare
leucoree,
metroragie

Diagnosticul:
Fibrom uterin

Istoricul bolii:

120
 Pacienta diagnosticată în aprilie 1998 cu fibrom uterin se
internează cu dureri epigastrice şi lombare, metroragii şi
leucoree în vederea instituirii conduitei terapeutice.

Antecedente personale:
menarha la 14 ani
sarcini 11
naşteri 5
avorturi 6
ultima menstruaţie la 15.01

Examen local:
în vagin prezintă leucoree,
col cilindric orientat posterior cu orificiul extern în fanta
transversală fără leziuni,
corp uterin mărit de volum cât un pumn de adult, dur,
mobil, nedureros,
anexe nepalpabile.

Obişnuinţe de viaţă şi muncă:

condiţii de viaţă: bune, locuieşte la casă, nu are probleme
cu frigul sau căldura, nu are umezeală,
se înţelege foarte bine cu soţul, îşi iubeşte foarte mult
copiii,

Psihologie în raport cu boala:

gradul de informare al anturajului: mediu
convorbirea cu medicul: debit verbal normal, fire
deschisă, comunicativă, interesată de boala sa

Ieşirea din spital:

bolnava se externează cu o evoluţie bună tinzând spre o
vindecare completă.

recomandări:
evitarea eforturilor fizice mari

121
 evitarea frigului şi a umezelii
evitarea alcoolului şi tutunului
la igiena corpului va avea grijă să nu ude pansamentul,
continuarea tratamentului prescris,
regim igieno-dietetic,
repaus sexual 30 de zile.

NEVOILE FUNDAMENTALE ALE BOLNAVULUI DUPĂ MODELUL

CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

Nevoile Manifestări de Manifestări de Sursa de

fundamentale independenţă dependenţă dificultate
A respira. 18 r / minut.
- torace normal
conformat
A bea şi a - poate să mănânce - inapetenţă -pierderea
mânca. singură apetitului
A se mişca şi a - dificultate în - dureri,
avea o bună mişcare - slăbiciune
postură. - oboseală
A elimina. - tranzitul intes- - metroragii - fibromul
tinal fiziologic - leucoree uterin
- micţiuni fizio-
logice.
A se odihni. -somn neodihnitor - durere
- stare de-
presivă
A se îmbrăca şi - bolnava nu pre-
dezbrăca. zintă dificultate în
satisfacerea acestei

122
 nevoi.
A fi curat, - bolnava nu pre-
îngrijit. zintă dificultate în
satisfacerea acestei
nevoi.
A evita - nevoia este - lipsa de
pericolele. satisfăcută fără cunoaşte a
dificultate. controlului
durerii
A avea - 36,8 ˚ C - febră moderată la - stres
temperatur 1-2 zile de la postoperator.
a normală. operaţie
A comunica. - pacienta este - depresie - durerea,
sociabilă, comu- - tristeţe - boala
nică cu personalul - dificultate de ase - neliniştea.
sanitar şi cu ceilalţi concentra
pacienţi.
A-şi practica - nu participă la - boala actuală.
religia. activităţi cu specific
religios
A se recrea. - nu participă la -durere
nici o activitate -oboseală
recreativă -boala actuală
A învăţa. - învaţă să se - lipsa de - lipsa
acomodeze la noua cunoaştere a bolii a cunoştinţelor
situaţie diagnosticului şi a - vârsta
tratamentului.
A se realiza. - anxietate, - vârsta.
dezinteres, - boala

123
 PLANUL DE ÎNGRIJIRE.

DATA PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

25.01 1.Metroragia -oprirea -igiena individuală -metroragii
sângerării -aplicarea de tampoane diminuate
de vată cantitativ
-administrare de Calciu
1 fiolă 10 ml, Vitamina
C 5 ml i.v.
2.Durere -combaterea -repaus la pat -diminuarea
hipogastrică. durerii -psihoterapia durerii
-Algocalmin 1 fiolă i.m.

124
 3.Anemia -combaterea -transfuzii de sânge izo- -diminuarea
anemiei grup, izo-Rh, 250 ml la 2 anemiei
zile -Hematocrit =
-administrare de Fe - 35%
Tonofer dj 3 / zi,
-regim bogat în
vitamine şi proteine.
4.Anxietate -combaterea -psihoterapia -bolnava
anxietăţii -se administrează prezintă stare
Fenobarbital 1 fiolă per de anxietate
os seara la culcare dimineaţa.

5.Leucoreea. -suprimarea -repaus la pat -secreţia de

leucoreei -igiena individuală leucoree s-a
locală mai redus
-spălături vaginale cu
soluţii antiseptice -
Hipermanganat 1‰ sau
Cloramină 1 ‰
26.01 1.Durere. -combaterea -repaus la pat -diminuarea
durerii -adm. Algocalmin 1f durerii
i.m.
2.Metroragia -oprirea -igiena individuală -metroragii
sângerării -aplicarea de tampoane diminuate
de vată cantitativ
-adm. de Calciu 1f 10ml,
Vitamina C 5ml i.v.
3.Anxietate -combaterea -psihoterapia -liniştirea
anxietăţii -se administrează bolnavei.
Fenobarbital 1 fiolă per
os seara la culcare
4.Leucorea. -suprimarea -repaus la pat -secreţia de
leucoreei -igiena individuală leucoree s-a
locală mai redus
-spălături vaginale
antiseptice: Cloramină 1

125
 ‰ , Hipermanganat
1‰
27.01 1. Pregătirea -asigurarea -se face pregătirea fizică -bolnava
preoperato- echilibrului şi psihică a pacientei, pregătită fizic
rie. somato-psi- -se face baie generală, şi psihic
hică necesar -golirea vezicii urinare pentru actul
optimizării - se efectuează testarea operator
intervenţiei la xilină prin inoculare a
chirurgicale 0,1 ml din soluţia
anestezică urmărindu-se
eventualele reacţii
alergice;
-se determină TS, TC,
Grup sanguin Rh.
-cu o jumătate de oră
înaintea operaţiei se
injectează 1 fiolă
Mialgin i.m.
-local se rad foliculii
piloşi din regiunea
pubiană şi se
badijonează regiunea cu
alcool iodat după care se
protejează cu o
compresă sterilă.
2.Îngrijiri -efectuarea -se aeriseşte camera, -calmarea
postopera îngrijirilor -se controlează parţială a
torii -calmarea pansamentul, durerii şi
3.Dureri durerilor. -repaus la pat în d.d. liniştirea
postopera -se adm. Algocalmin 1f bolnavei.
torii i.m. şi se menţine
perfuzia cu ser fiziologic
şi ser glucozat 10%
28.01 1.Febră -scăderea - repaus la pat -scăderea
moderată. febrei. -aplicare de comprese febrei
reci pe frunte,

126
 -administrare de
antitermice Aspirină tb.
1 şi Paracetamol tb.1
oral,
2.Dureri -combaterea -repaus la pat -diminuarea
abdominale. durerii -se administrează durerii
Algocalmin 1 fiolă i.m.
3.Tranzit normalizarea -se comunică medicului -bolnava are
intestinal tranzitului. apariţia primului scaun, scaun spontan.
întârziat.
4.Deshidratar -rehidratarea -perfuzie i.v. cu ser -se evaluează
ea. organismului glucozat 10%, soluţii hidratarea prin
saline NaCl 10 % bilanţ hidric.
5.Îngrijirea -schimbarea -toaleta plăgii cu soluţie -plaga are
plăgilor. pansament. antiseptică, evoluţie
-pansament steril favorabilă
absorbant şi compresiv
6.Evitarea -prevenirea -administrarea de -nu au apărut
infecţiilor infecţiilor. Oxacilină 4 g / zi şi complicaţii.
postopera- Kanamicină 2 g / zi
torii. -schimbarea
pansamentului.
29.01 1.Dureri -combaterea -repaus la pat -diminuarea
abdominale. durerii -se administrează durerii
Algocalmin 1 fiolă i.m.
2.Deshidratar -rehidratarea -perfuzie i.v. cu ser -se evaluează
ea. organismului glucozat 10%, soluţii hidratarea prin
saline NaCl 10 % bilanţ hidric.
-după reluarea -reechilibrarea
tranzitului se va face organismului
alimentare orală cu cu revenirea
compot, iaurt, ceai treptată la
îndulcit, piureuri, carne alim. normală.
albă.
3.Îngrijirea -schimbarea -toaleta plăgii cu soluţie -plaga are
plăgilor. pansament. antiseptică, evoluţie

127
 -pansament steril favorabilă
absorbant şi compresiv
4.Evitarea -prevenirea -administrarea de -nu au apărut
infecţiilor infecţiilor. Oxacilină 4 g / zi şi complicaţii.
postoperatori Kanamicină 2 g / zi
i. -schimbarea
pansamentului.
5.Scoaterea -pregătirea -se face în a 7-a zi. -aspectul plăgii
firelor. pentru în curs de
externare. cicatrizare.
Capitolul VI

Educaţia pentru sănătate

şi profilaxia hemoragiilor

Sunt necesare acţiuni şi manifestări educative sanitare axate pe o

tematică adecvată diferenţiată în raport cu specificul şi interesele celor trei
mari grupe de populaţie abordate – sănătoşi, bolnavi, convalescenţi.
Ansamblul măsurilor sanogenetice:
 Regim raţional de viaţă, muncă şi odihnă.
 Alimentaţie raţională, aprofundându-se în principal factorii
nutritivi (proteine lipide, glucide, vitamine, săruri minerale) şi
alimentele surse.
 Ritmicitatea meniurilor.
 Igiena alimentelor (păstrare, preparare).
 Elementarele noţiuni de gastrotehnie şi igiena servirii meselor.
 Călirea organismului prin factori de mediu – aer, apă, soare,
exerciţii, sport, mişcare în aer liber.
 Igiena mediului şi igiena muncii.
 Complexul măsurilor privind ocrotirea mamei, inducerea
maternităţii, îmbunătăţirea indicatorilor demografici, dezvoltarea

128
 armonioasă, fizică şi mintală a copiilor şi promovarea sănătăţii
tineretului.
Ansamblul măsurilor preventive:
 Importanţa prezentării la examenele profilactice de masă
(imunizări, testări biologice, examinări diverse).
Ansamblul factorilor de risc care vizează:
 Măsurile de anulare sau atingere a efectelor nocive, eliminarea
celor ce permit a fi eliminaţi – uzul de tutun, abuzul de alcool,
cafea, medicamente, automedicaţia, viaţa dezordonată, stresată,
stările conflictuale, tensiogene.
 Importanţa prezentării la medic la primele semne de boală, când
este posibilă diagnosticarea precoce şi instituirea unei terapii
abortive.
Un alt obiectiv vizează:
 Prevenirea apariţiei unor complicaţii sau recidive.
 Eliminarea factorilor cu efecte iatrogene.
 Importanţa menţinerii calmului în familie pentru evoluţia stării
bolnavului.
 Măsuri familiale de consolidare a efectelor complexului terapeutic
prin crearea unui climat propice vindecării.
 Încrederea bolnavului în medic, în unitatea medicală care îl asistă
trebuie cultivată prin toate mijloacele.
 Tonifierea neuro-psihică a bolnavului, convingerea că scăderea
capacităţii de muncă este relativ temporală şi că există perspectiva
reluării iniţiale sau a altor activităţi şi tot atât de importante.
 Sădirea încrederii că boala este vindecabilă ceea ce îi va permite
reîncadrarea.
 Cooperarea familiei, a aparţinătorilor are valoare bine definită.

Accidentele de circulaţie
Astăzi, pe plan mondial, există o adevărată inversare a raportului
boală-accident. Accidentele sunt prima cauză de mortalitate a copiilor sub
15 ani. Studiile făcute de OMA pe 522 de milioane de locuitori, arată că
între vârstele de 15-50 ani riscul de a muri printr-un accident este de 3 ori
mai mare decât de a muro din cauza unei boli.

129
 Aceeaşi statistică arată că decesele prin accidente sunt în 36,5% din
cazuri de vehicule cu motor, în 21,1% prin căderi, în 8,3% prin înec, în
6,2% prin alte mijloace de transport, în 4,6% prin focuri sau explozii, în
4,8% prin otrăviri, în 4,1% prin arme de foc şi 17,4% prin alte feluri de
accidente.
 O primă cauză a sporirii numărului de accidente de circulaţie este
creşterea parcului de vehicule cu motor.
 În mare parte, cauzele determinate pot fi înlăturate prin investiţii,
un loc însemnat îl ocupă calitatea căilor de circulaţie care trebuie
permanent perfecţionate, întreţinute şi foarte corect semnalizate şi
iluminate.
 O parte din accidente se datorează exceselor de viteză şi din
necunoaşterea sau nerespectarea regulilor de circulaţie, în special a
celor privitoare la semnalizări, depăşiri şi acordarea priorităţii.
 Multe accidente se datoresc conducerii sub influenţa băuturilor
alcoolice.
 Cafeaua este adeseori dăunătoare – ea poate face pe conducătorul
auto euforic, excitat, temerar, fapt adesea dăunător conducerii
vehiculului.
 Utilizarea de tranchilizante în scop terapeutic de către cei ce
conduc vehicule este o mare sursă pentru producerea accidentelor
de circulaţie, prin scăderea reflexelor şi somnolenţă.
 Un rol important în producerea accidentelor îl are şi starea
autovehiculului (10% din accidentele de circulaţie se datoresc
unor defecţiuni a modului de funcţionare a frânei).
 Punerea incorectă a frânelor poate duce la derapări sau răsturnări
ale vehiculului cu accidentarea ocupanţilor.
 Oprirea bruscă datorită lovirii maşinii de un obstacol dur
determină efecte traumatice deosebit de grave.
 Efectele dezastruoase datorită unui astfel de impact pot fi anihilate
prin centuri de siguranţă sprijinirea elastică cu mâinile şi
picioarele de piesele componente ale cabinei.
 Este foarte periculoasă transportarea copiilor sub 10-12 ani în faţă,
lângă şofer.

130
 Ca mijloc elementar de precauţie este scaunul înalt care este
capabil să sprijine capul în momentul impactului şi contribuie la
evitarea fracturilor coloanei vertebrale cervicale.
Măsurile ce trebuie luate în caz de accident de circulaţie pot fi
sintetizate astfel:
 Asistenţa rănitului după accident.
 Apelul către o unitate de salvare.
 Primele îngrijiri ce trebuie să se acorde de către echipajul
autoambulanţei şi pregătirea accidentatului pentru transport.
 Transportul accidentatului şi asistenţă în timpul transportului.
 Asistenţă medicală la spital.
Pentru a da un prim ajutor la foarte scurt timp după producerea
accidentului fiecare autovehicul trebuie să posede o trusă de prim-
ajutor compusă din:
 3 pachete de comprese sterile.
 3 feşi de tifon.
 1 eşarfă (basma triunghiulară)
 1 flacon cu soluţie antiseptică.
 100 ml alcool.
 Au aparat simplu pentru aspirarea secreţiilor.
 Pături de lână.
Folosind trusa, primul martor poate acorda un ajutor elementar. Din
aceasta derivă sarcina ca un număr tot mai mare de cetăţeni să fie
instruiţi în acordarea primului ajutor:
 Oprirea unei hemoragii.
 Acoperirea cu comprese sterile a unei plăgi.
 Imobilizarea elementară a unui membru fracturat.
 Poziţia cea mai indicată în care să stea şi să fie transportat un
accidentat.
 Executarea manevrelor de reanimare – respiraţie artificială şi
masaj cardiac extern.
 Printre noţiunile ce trebuie neapărat să fie cunoscute sunt şi cele
privitoare la degajarea unui accidentat de sub sau din vehicul.

131
 Concluzii
 Hemoragiile sunt urgenţe medico-chirurgicale la care intervenţia
asistentei medicale poate decide însăşi viaţa victimei.
 Un cadru competent, cu multă stăpânire de sine poate interveni
indiferent de situaţie, regiune afectată, tipul sau obiectul
hemoragie, de maniera în care să salveze viaţa bolnavului, să
reducă la minim complicaţiile posibile, să prevină instalarea
şocului hemoragic.
 Orice întârziere poate fi fatală.
 Pentru acordarea primului ajutor nu trebuie căutate mijloace, ci
trebuie urmărit scopul – salvarea vieţii omului – indiferent de
mijloace.
 O hemostază am văzut deja, poate fi făcută prin orice mijloc,
ajutându-se de orice materiale pute avea la îndemână sau doar cu
mâinile goale.
 Important în urgenţele hemoragice este susţinerea funcţiilor vitale
concomitentă cu instituirea hemostazei proprii şi transportarea cât
mai rapidă a victimei la o unitate sanitară unde se poate interveni
chirurgical pentru instituirea unei hemostaze definitive.

Capitolul VII
132
 Bibliografia

1. Georgeta Baltă - Tehnici generale de îngrijire a bolnavului,

Editura Didactică şi Pedagogică, 1988.
2. Georgeta Baltă - Tehnici speciale de îngrijire a bolnavului,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1988.
3. C. Borundel – Manual de medicină internă pentru cadre medii,
Editura ALL, Bucureşti. 1994.
4. Dorobanţu - Educaţie pentru sănătate, Editura medicală,
Bucureşti, 1985.
5. G. Ivanovici – Interpretarea analizelor de laborator, Ed. Militară,
Bucureşti, 1995.
6. Carol Mozes - Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală,
1990.
7. Mihăilescu M, Daşchievici S – Chirurgie – pentru cadre medii,
Ed. Medicală, Bucureşti, 1999.
8. Marin, C. Popescu - Explorări funcţionale, Bucureşti, Ed.
Medicală, 1978.
9. Marin, C. Popescu – Boli interne, Bucureşti, Ed. Medicală, 1980.
10. L. Titircă - Ghid de nursing, Ed, Medicală, Bucureşti, 1993,
11. L. Titircă - Tehnici de nursing , Ed. Medicală, Bucureşti, 1996.
12. L. Titircă – Manual de îngrijiri acordate bolnavilor de asistenţii
medicali, Ed. Viaţa medicală românească, Bucureşti, 1998.
13. L. Titircă - Breviar de explorări funcţionale, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1994.
14. Gabriel Vasiliu - Sfaturile medicului pentru copii, Editura
medicală, Bucureşti, 1976.
15. Marin Voiculescu - Boli infecţioase, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1980.

133
134