Schimbarea unei fetițe - Erika

Erika era o fetiţă de nouă ani, frumoasă, dar rautăcioasă. Vedea întotdeauna
lucrurile negative, pe cele pozitive le ignora cu desăvârșire, şi avea foarte puţini prieteni.
Viaţa ei era normal, ca a oricărei fetițe de vârsta ei, şi monotonă, până când a descoperit o
peșteră mare în spatele casei ei la aproximativ un kilometru distanţă. Îşi dorea mult să
meargă acolo, dar nu găsea momentul potrivit, întotdeauna intervenea altceva. Nu vă
întrebaţi de ce era puţin nepoliticoasă şi răutăcioasă?... Pentru că talăl ei era primarul
oraşului. Din acest motiv era rebelă şi ţâfnoasă, alungându-și prietenii prin
comportamentul ei.
Într-o zi, fata şi-a dat seama că acea că era chiar ziua în care își propusese să se
plimbe pe drumul care duce la peșteră. Erika îşi întrebă părinţii dacă are voie să iasă la
plimbare, dar nu le dădu prea multe informații cu privire la traseul ales.
Porni, era foarte nerăbdătoare şi curioasă. Mergea în pas grăbit, aproape alergător.
Când ajunse în fața intrării în peșteră se opri brusc. Avea o uşoară ezitare. ,,Să intru sau
nu? Dacă e ceva periculos acolo?!” Îşi luă inima în dinţi şi porni pe aleea îngustă care
pătrundea în peșteră. Un firicel de lumină pătrundea în interior, astfel încât era foarte greu
să își dea seama ce e înăuntru.
Erika parcurse un drum misterios şi lung, ajungând în cele din urmă în faţa a două
uşi mari. Din ambele ieşea o lumină puternică şi diferită, împărțită parcă în două culori.
Una era de un roşu aprins şi strălucitor cu puncte negre şi mici, care aproape o
hipnotizaseră! A doua ușă era de un alb pur, aproape orbitor.
Primul instinct al ei a fost să păşească spre uşa cea de culoare roşu aprins, dar
ezită. ,,Oare pe care usă să intru? Asta arată superb! Mai bine mă mai gândesc puţin!” Şi
aşa stătu pe gânduri aproape câteva minute. ,,Prima dată am vrut să intru pe ușa roșie. De
ce nu aș face asta?!”
,,Erika, haide repede până nu te răzgândeşti!” îşi zise ea. Aşa a intrat micuţa
noastră Erika în ţinutul sentimentelor negative, chiar dacă ea nu ştia asta.
Vă mai spun ceva, dar să fie secret! Peştera era reală, dar cele două uşi nu! Era
rodul imaginaţiei sale şi al frământărilor sufletului ei, inconștient și independent de voința
ei. Aici se poartă o bătălie! Ea îşi dă seama, în realitate, într-o oarecare măsură că nu e
întocmai bine ce face, dar nu ştie dacă să se schimbe sau nu! Peştera exista, dar era o
peșteră obișnuită.
Erika ajunsese pe un tărâm care încă părea fabulos şi minunat, dar el nu era deloc
așa! Fetiţa se plimba liniştită şi tot ce vedea o lăsa cu gura căscată. Ceea ce vedea era
încântător, minunat pentru că aşa e ispita, nu-i aşa?
Obosită, Erika se opri sub un copac. La un moment dat, din copac ieşi un spiriduş
îmbrăcat cu haine în dungi negre din cap până-n picioare. O salută pe fată respectuos, iar
ea îi răspunse la fel. Spiriduşul pe nume Ili o invită în copacul său. Acolo era o sală
imensă cu multe lucruri îngrămădite. Până să își dea seam ace se întâmplă, spiridușul o
închise acolo şi îi zise:
- Ce credeai, că sunt Făt-Frumos din lacrimă?
- Nu, sigură că nu, dar.....cine eşti cu adevărat?
- Eu sunt Ili şi am făcut o vrajă să mă transform în spiriduş. Acum sunt stăpânul
sentimentelor neplăcute, sunt minciuna, iar trucul meu cu spiriduşul a mers ca pe roate!
- Dar eu nu am făcut nimic! Te rog, lasa-mă să plec!
Era o premieră pentru ea, a spus ,,te rog”… :tia c[ nu a spus-o din suflet, dar chiar
voia să scape de acolo!
- Nici gând! În sfârşit am un captive! Ți-am spus că eu stăpânesc sentimentele
rele. Cum ai vrea să fiu bun?
Erika spuse încet de tot înspăimântată!
- Offf, ce bine ar fi să scap de minciuna asta! spuse ea. Dar stai puţin, ca să scap
de minciună, trebuie să nu mai mint!
Erika promise din toată inima ei că nu va mai minţi. Aproape plângând, spuse cu
voce tare adevărul. Sentimentul rău-minciuna se făcu praf şi pulbere şi uşa se descuie.
Fata ieși alergând. Norocul ei era că putea reveni în lumea reală. Și aşa şi făcu!
,,Trebuie să fiu partea binelui, dacă cealaltă era partea raului!”, gândi Erika.
Fără să mai stea pe gânduri, a intrat prin uşa albă. De data aceasta avea dreptate.
Acest tărâm era mai luminos şi deschis la culoare, iar în faţa ei apărură nişte fiinţe care se
prezentară:
- Bună, eu sunt sentimentul bunătăţii, stăpâna sentimentelor bune!
 - Eu sunt sentimentul iubirii!
- Eu sentimentul generozităţii!
- Iar eu sentimentul optimismului!
- Ooo, sunteţi minunate! Încântată de cunoştinţă!
- Şi noi suntem încântate! Vino cu noi la masă!
Fetiţa stătu puţin pe gânduri din cauza întâmplărilor precedente, dar se gândi că
nu se poate întâmpla nimic, aici fiind tărâmul binelui. Ajunseră la o masă imensă. Toată
lumea o primi cu zâmbetul pe buze. Pe masă era tot ce-ţi puteai dori, dar ș ice nu te
gândeai. Fetiţa se înfruptă cu de toate, dar nu fu lacomă, ceea ce era bine. ,,Cred că m-am
schimbat, nu îmi vine să cred!”, murmură pentru sine Erika. Apoi se ridică de la masă și
spuse zâmbind ”Mulțumesc!” Era prima confirmare că Erika chiar se schimbase.
Îşi luă ramas bun de la noii prieteni şi porni înapoi spre casă. Se uită înapoi și o
lacrimă se ivi în colțul ochiului drept. Regreta că trebuie să-și părăsească prietenii.
Mergea spre casă îngândurată și își spunea: ,,Dacă mi-am făcut aici prieteni, pot
să îmi fac și după ce ajung acasă!” Ajunse acasă, unde părinții începuseră să se
îngrijoreze din cauza întârzierii ei. Mama remarcă imediat schimbarea, pentru că fata
spusese “te rog” atunci când ceruse mamei un pahar cu apă. După ce se așeză pe canapea,
le povesti amănunțit părinților ce spaimă trăsese la întâlnirea cu spiridușul. Apoi le spuse
despre Bunătate, Iubire, Generozitate. Le ceru iertare părinților și le spuse că abia
așteaptă să se ducă la școală să facă același lucru și cu colegii ei.
A doua zi, fata se duse la școală și le ceru tuturor iertare pentru felul în care îi
tratase. Comportamentul fetei nu trecu neobservat și își făcu primul prieten: Alexandru –
un băiat pe care îl respinsese mereu doar pentru că purta ochelari.