Piața financiară

Activele şi titlurile financiare

I. Piața financiară: conținut, structură, funcțiI

1. Ce este piața financiară și care este rolul ei?

Piața financiară adună disponibilitățile bănești în avantajul solicitanților prin emisiunea și
plasarea de titluri mobiliare cum ar fi: acțiunile, obligațiunile, certificatele de investiții și
alte produse financiare. De asemenea, pe această piață, au loc tranzacții cu titluri emise
anterior, între vânzătorii de titluri, care vor să își recupereze capitalul bănesc avansat și
diferiți cumpărători, care își propun să investească.

Pentru o activitate normală, agenții economici au nevoie de împrumuturi pe termen lung cu

care să își finanțeze investițiile. Aceste capitaluri bănești pot fi obținute pe piața financiară.
Oferta de capital este creată de către posesorii de resurse financiare care plasează aceste
resurse pe piața de capital, prin achiziționarea de titluri de valoare. Deținătorii de capital
bănesc sunt: firmele, băncile, persoanele fizice și juridice.

2. Funcțiile pieței financiare

Piața financiară are urmatoarele funcții:
 Stabilește importante resurse financiare în ajutorul diferitelor firme sau alți agenți
economici.

1
  Plasează titluri de valoare emise.
 Asigură mobilitatea capitalurilor și posibilitatea schimbării plasamentelor
acționarilor prin transformarea în lichidități a valorilor mobiliare și invers.
 Arată starea economiei și perspectivele ei.
 Orientează disponibilitățile bănești ale persoanelor fizice și juridice spre cele mai
profitabile domenii.

3. Structura pieței financiare

Pieţele financiare se clasifică după mai multe criterii:
a. din punctul de vedere al agenţilor implicaţi , există:
 piaţa primară , pe care se negociază titluri primare sau secundare in prezenţa
emitentului, adică prin şi cu participarea lui;
 piaţa secundară , pe care se negociază titluri secundare şi derivate prin
tranzacţii intre creditori succesivi, emitenţii titlurilor nefiind impicaţi;

b. din punctul de vedere al duratei pentru care sunt mobilizate/ imobilizate resursele,
există:
 piaţă monetară pentru tranzacţiile pe termen scurt (sub un an);
 piaţă de capital pentru tranzacţii pe termen mediu şi lung;

c. din punctul de vedere al titlurilor ce fac obiectul tranzacţiilor , există piaţa

efectelor comerciale (sau a scontului), piaţa certificatelor de depozit, piaţa
acţiunilor, piaţa obligaţiunilor, piaţa eurodolarilor, piaţa interbancară, piaţa
titlurilor publice pe termen scurt ş.a.

Se poate vedea in schema de mai jos:

2
Acum sa vedem ce înseamnă fiecare:

Piața primară este aceea unde se emit valori mobiliare și au loc distribuirea lor primară,
adică vânzarea. În cadrul pieței primare, valorile mobiliare circulă numai prin oferta
publică. Piața primară asigură întalnirea cererii cu oferta valorilor, ajutând la finanțarea
instituțiilor economice și este, în același timp, și o modalitate de distribuire și plasare a
titlurilor de valoare. Agenții economici care au nevoie de fonduri, oferă pe piața primară
titluri noi care pot fi cumparate de participanții care au de fonduri libere.

Piața secundară de capital este acel segment unde se tranzacționează cu valori mobiliare
emise și puse în circulație. În această piață, valorile mobiliare circulă doar prin oferta
publică cu desfășurarea tranzacțiilor simple și speculative. Circulația valorilor are loc în
anumite condiții și doar cu ajutorul societăților de servicii de investiții financiare.

Piaţa monetară are ca obiect cererea şi oferta de bani, în particular de capital pe termen
scurt. Ca şi piaţa financiară în general, scopul pieţei monetare este de a mobiliza
disponibilităţi, de a oferi resurse financiare şi de crea echilibrul pieţei, dar pe termen scurt.
Ea este organizată ca piaţă primară (finanţarea pe termen scurt a agenţilor economici) şi
piaţă secundară (negocierea activelor (titlurilor) financiare pe termen scurt şi conversia
termenelor de scurtă durată)

Piaţa de capital are ca scop cererea şi oferta de capital pe termen mediu şi lung, cu acelaşi
rol ca şi piaţa financiară, având ca și caracteristică durata mare a scadenţelor.

3
 Cererea de capital, denumită și capital financiar, este redată prin emisiunea de titluri de
către solicitanţi, persoane juridice, publice sau private, agenţi naţionali sau internaţionali
(guverne, autorităţi locale sau centrale, societăţi publice sau private nefinanciare, instituţii
financiarbancare, organisme international).
După tipul titlurilor tranzacţionate, piaţa de capital poate fi:
 de acţiuni;
 de obligaţiuni (bond market);
 ipotecară (tranzacţii cu titluri de credit ipotecar);
 titluri de rentă (emise de stat fără precizarea scadenţei).

II. Titlurile primare: acţiuni; obligaţiuni

1. Definiții
Acțiunile reprezintă fracțiuni din capitalul social al unei societăți și indică raportul juridic
dintre acționar (persoana care deține acțiuni) și societatea emitentă.
Obligațiunile sunt titluri financiare ce oferă proprietarului dreptul de creanță asupra
emitentului.

2. Avantajele și dezavantajele acțiunilor și obligațiunilor

Titlurile financiare primare, acţiunile şi obligaţiunile, diferă în privinţa rentabilităţii şi
riscului oferite investitorilor de capital, astfel:

ACŢIUNI OBLIGAŢIUNI
Avantaje  conservă mai bine puterea  mai puţin riscante, datorită
de cumpărare a capitalului termenelor ferme de determinare şi de
investit, prin integrarea mai plată
operativă a inflaţiei în preţuri; - a dobânzilor şi
- a valorii de rambursat
Dezavantaje  mai riscante (volatile),  mai puţin conservative pentru
datorită caracterului variabil puterea de cumpărare a capitalului
- al dividendelor investit prin volatilitatea ca preţ la
- al preţului de răscumpărare variaţiile ratei dobânzii de piaţă

4
3. Operațiuni tehnice de capital la care pot fi supuse acțiunile
Asupra emisiunii iniţiale de acţiuni pot avea loc o serie de operaţiuni tehnice (de ajustare a
unor condiţii de emisiune) numite generic operaţiuni tehnice de capital:
 stock split (divizarea valorii acţiunilor)
 stock dividend (distribuirea de dividende în acţiuni nou emise)
 stock cash (nou aport de capital )

Aceste trei tipuri de operaţiuni tehnice de capital fac să crească numărul acţiunilor emise,
având ca efect imediat reducerea valorii de piaţă a respectivelor acţiuni.

a. Stock split reprezintă divizarea valorii (de piață și contabile) a unei acțiuni în două,
trei sau mai multe acțiuni, simultan cu multiplicarea corespunzătoare a numărului
total de acțiuni. Acesta se practică atunci când prețul de piață (cursul bursier) al
acțiunii a crescut foarte mult, ceea ce afectează lichiditatea în piață a respectivei
acțiuni.
În urma realizării acestei operațiuni au loc următoarele efecte:
 creșterea numărului de acțiuni
 reducerea proporțională a valorii unei acțiuni
 menținerea neschimbată a capitalizarii bursiere a societății emitente

b. Stock dividend este o modalitate de autofințare și reprezintă plata dividendelor sub

formă de acţiuni nou emise, distribuite gratuit şi proporţional către vechii acționari.
Acesta se practică de obicei atunci când societatea dorește să își mărească
activitatea, are nevoie de surse de finanțare, dar nu dorește să apeleze la surse
externe de finanțare.
În urma realizării acestei operațiuni au loc următoarele efecte:
 creșterea numărului de acțiuni
 reducerea proporțională a valorii de piață a unei acțiuni
 menținerea neschimbată a capitalizării bursiere a societății emitente

5
 c. Stock cash este operațiunea de emisiune suplimentară de acțiuni pentru majorarea
cu cash a capitalului social. Acesta se practică atunci când societatea dorește să își
extindă activitatea, are nevoie de surse de finanțare externe proprii (nu
împrumutate1) în completarea autofințării
În urma realizării acestei operațiuni au loc următoarele efecte:
 creșterea numărului de acțiuni
 reducerea proportională a valorii de piață a unei acțiuni

III. Titlurile derivate: contracte futures; opţiuni

Titlurile derivate sunt produse bursiere provenite din contracte încheiate între emitent
(vânzător) şi beneficiar (cumpărător) şi care oferă acestuia din urmă drepturi asupra unor
active ale emitentului la o anumită scadenţă viitoare, în condiţiile stabilite prin contract.
Spre deosebire de titlurile primare, ele nu poartă asupra veniturilor monetare nete ale
emitentului, ci asupra unor active diverse, cum ar fi: titluri financiare, valute, mărfuri ş.a.
Deoarece existenţa şi valoarea de piaţă a acestor titluri depind de activele la care se referă,
ele se numesc titluri derivate.

Există două mari categorii de titluri derivate:

 contractele "viitoare" (engl. futures)
 opţiunile (engl. options).

1. Contractul "futures" este o înţelegere între două părţi de a vinde, respectiv cumpăra un
anumit activ - marfă, titlu financiar sau instrument monetar - la un preţ stabilit, cu
executarea contractului la o dată viitoare. Acesta se caracterizează prin:

1
Sursele de finantare pot fi:
 surse proprii
o interne (autofinantare)
o externe (emisiune actiuni)
 surse imprumutate
o emisiune obligatiuni pe piata obligatara
o credit bancar

6
  obligaţiile părţilor sunt materializate într-un document care are un caracter
standardizat; contractul este negociabil pe piaţa secundară, respectiv la bursele unde
se fac tranzacţii futures;
 creditorul obligaţiei contractuale are de ales între două variante: să accepte
executarea în natură, la scadenţă, prin preluarea efectivă a activului care face
obiectul acelui contract sau să vândă contractul, până la scadenţă, unui terţ;
asemenea, debitorul obligaţiei contractuale poate să îşi manifeste obligaţia în natură
sau să îşi acopere poziţia de debitor prin achiziționarea aceluiaşi tip de contract în
bursă;
 contractele sunt zilnic "marcate la piaţă", adică valoarea de piaţă a acestora se
schimbă în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta pentru acel tip de contract.

Așadar, la fel ca titlurile primare, contractele futures pot servi unor scopuri de
plasament, cel care le cumpără sperând - pe durata de viaţă a acestora - într-o creştere a
valorii lor. Spre deosebire de contractele futures, contractele la termen care nu au piaţă
secundară (de tip forward) nu pot fi incluse în categoria titlurilor financiare, deoarece ele nu
sunt standardizate, negociabile şi nu au o valoare de piaţă.

2. Opţiunile sunt contracte între un vânzător (engl. writer) şi un cumpărător (engl. holder),
care dau acestuia din urmă dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde sau cumpăra un anumit
activ - marfă, titlu financiar sau instrument monetar - (până) la o anumită dată viitoare,
drept obţinut în schimbul plăţii către vânzător a unei prime.

După natura dreptului pe care îl conferă, opţiunile pot fi:

 de vânzare (engl. put option), atunci când cumpărătorul dobândeşte, în condiţiile
contractului, dreptul de a vinde activul;
 de cumpărare (engl. call option), atunci când dau dreptul de a cumpăra activul.

Opţiunile sunt titluri financiare derivate fiindcă ele pot fi negociate la bursă, având in
fiecare zi o valoare de piaţă, dată de cererea şi oferta de opţiuni de acel fel şi dependentă de
valoarea activului la care opţiunea se referă.

7
IV. Analiza fundamentală şi analiza tehnică a titlurilor financiare
1. Analiza fundamentală este o metodă de evaluare a unui instrument financiar (ex: o
acțiune) de măsurare a valoarii intrinsece, examinând factorii economici, financiari și alți
factori calitativi sau cantitativi.
Analiza fundamentală se utilizează pentru investirea în acțiuni pe termen mediu și lung
(minimum 1 an) și se lucrează cu date istorice, pe baza situațiilor financiare deja încheiate.

Avantaje:
 Principalul avantaj al analizei fundamentale este că ne arată modalitatea în care se
stabilește valoarea unui instrument financiar şi pe baza acestei informaţii putem
decide dacă un titlu este subevaluat sau supraevaluat. Ea ţine cont de toate
evenimentele care pot influenţa preţul, analistul putând să-şi facă o idea asupra
instrumentului examinat.

Dezavantaje:

 Analiza fundamentală nu poate indica momentul optim de intrare sau de ieşire de pe

o investiţie;
 Foloseşte un volum foarte mare de informaţii pentru a ajunge la o concluzie;
 Utilizatorii acestei metode de analiză folosesc cel mai des strategia „cumpară şi
aşteaptă” pe termen lung şi nu o modifică chiar dacă tendinţa pieţei s-a schimbat;
 Analiza fundamentală trebuie refăcută la fiecare exercitiu financiar pentru a vedea
dacă situaţia companiei s-a schimbat şi dacă mai păstram sau nu activul respectiv în
portofoliu.
2. Analiza tehnică este o metoda utilizata pentru evaluarea valorilor mobiliare cu scopul de a
anticipa mișcările viitoare prin analizarea statisticilor colectate din activitatea de
tranzacționare, cum ar fi evolutia și volumul prețurilor.
Avanataje:
 Este uşor de utilizat şi de adaptat diferitelor instrumente financiare,putând fi folosită
atât pentru acţiuni şi obligaţiuni, cât şi pentru instrumentele derivate sau piaţa Forex.

8
 Ea constă în grafice şi în evoluţia din trecut a preţurilor, evaluând ce s-a întâmplat
pentru a estima ce se va întâmpla;
 Ne poate indica destul de precis momentul când să intrăm sau să ieşim de pe un
instrument, ceea ce analiza fundamentală nu poate face;
 Analiza tehnică foloseşte un număr mult mai restrâns de informaţii decât analiza
fundamentală;
 Poate fi utilizată pe intervale de timp variate, de la graficele zilnice la cele anuale.

Dezavantaje:

 Analiza tehnică nu ne indică dacă un emitent este în dezechilibru financiar, dacă se află în
procese sau proceduri de insolvenţă sau dacă urmează să intre în faliment;
 Analiza graficului poate oferi uneori semnale întârziate, indicând un trend după ce acesta
s-a format, investitorul pierzând, momentul propice de a intra sau de a ieşi de pe un
instrument;
 Analiza tehnică poate fi considerată ca fiind subiectivă deoarece acelaşi grafic poate fi
interpretat diferit de persoane diferite, bazându-se totuşi pe argumente corecte.

Concluzii:

Ambele metode au atât avantaje cât şi dezavantaje, iar pentru a beneficia de avantajele acestor
metode de evaluare a instrumentelor financiare şi pentru a micșora din dezavantajele acestora
este recomnadat să se folosească ambele metode.

Analiza fundamentală ne spune ce titluri să includem în portofoliu în timp ce analiza tehnică ne

arată când să le achiziţionăm.

Aceste două condiţii fiind îndeplinite, se vor păstra titlurile în portofoliu până în momentul în
care preţul acestora vor corespunde cu rezultatele financiare, după care se va folosi din nou
analiza tehnică pentu a stabili momentul adecvat pentru a renunţa la ele şi a înregistra profit.

V. Bibliografie
 Activele şi titlurile financiare - Biblioteca Digitala Online de Administratie si
Management (administrare.info)

9
 Pieţe financiare (conspecte.com)

 Curs Titluri Financiare - Actiuni si Obligatiuni < Finanțe (regielive.ro)

 Ce este Analiza fundamentală? | Financial Market

 Ce este Analiza tehnica? (financialmarket.ro)

 Analiza tehnica vs analiza fundamentala. Avantaje si dezavantaje

(laurentiumihai.ro)

10