CURS 7

Producţia de energie

Energia îndeplineşte un rol esenţial în dezvoltarea economico-socială a ţărilor, astfel că industria

energetică devine o ramură de bază a economiei. Aceasta cuprinde explorarea, exploatarea şi folosirea
purtătorilor de energie.
De dezvoltarea industriei energetice este legată şi dezvoltarea celorlalte ramuri ale unei economii.
De cele mai multe ori ritmul de dezvoltare a industriei energetice devansează celelalte ramuri industriale.
Gradul de industrializare şi nivelul de trai sunt de cele mai multe ori legate de consumul de
energie.
Resursele folosite în industria energetică fac parte din două categorii:

 resurse epuizabile (neregenerabile):

 combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze naturale)
 elemente radioactive (uraniu, thoriu etc.)
 resurse inepuizabile (regenerabile):
 energia solară, energia eoliană, energia apelor (râuri, maree, valuri),
energia geotermică, lemnul.

În paralel cu dezvoltarea industria industriei şi a societăţii, asistăm la schimbări importante în balanţa

energetică. Astfel, dacă la nivelul anului 1850, 94% din era furnizată de forţa musculară a oamenilor şi a
animalelor, iar 6% de purtători de energie cum ar fi cărbunii, la momentul actual cărbunii participă cu
31%, petrolul cu 32%, gazele naturale cu 18%, energia nucleară cu 7%, hidroenergia cu 7%, iar alte
resurse sunt numai în procent de 5%.

Fig.3.9. Structura surselor de energie

Noile dimensiuni ale retehnologizării au impus în zilele noastre consumuri tot mai mari de
energie şi implicit producţii mai mari.
Astfel, producţia de energie electrică a crescut de la 11.718,7 mld. KWh în 1990 la 12.574,5 mld.
KWh în 1995 şi 14.073,7 mld. KWh în 1997.
Începuturile legate de electricitate au fost făcute încă din antichitate atunci când Thales din Milet
(600 î.e.n.) a făcut primele menţiuni asupra fenomenului electrostatic. Dar acesta a fost numai începutul
şi urmare a cercetărilor şi experienţelor numeroşilor savanţi (Oersted, Coulomb, Ampere, Faraday,
Ohm, Gray, Volta ş.a.) în 1827 Benoit Fourneyran a pus la punct prima turbină hidraulică.
Producerea electricităţii pe scară largă a început însă în 1882 la termocentralele: Helborn
Viaduct (Londra-60 KWh), Thomas Edison (New York) şi la hidrocentrala Lancey (Franţa în 1864).
Balanţa energetică mondială dominată iniţial de cărbune şi apoi de petrol a fost puternic
zdruncinată de criza petrolului din 1973, iar dezvoltarea centralelor ce folosesc energie neconvenţională
a luat, drept urmare, o mare amploare (centrale nucleare, solare, eoliene, mareemotrice, geotermale
etc.).
În structura producţiei de energie electrică, în funcţie de sursele primare, deosebim:
 sisteme majoritar carbonifere (Polonia);
 sisteme majoritar petroliere (Venezuela, Arabia Saudită);
 sisteme echilibrate (Marea Britanie)
Termocentralele folosesc pentru obţinerea energiei electrice combustibilii minerali (cărbuni,
petrol, gaze naturale, şisturi bituminoase).
Amplasarea termocentralelor este realizată în funcţie de consumul energetic al zonei, dar şi de
resursele de materii prime. Necesarul din ce în ce mai mare de energie a determinat construirea de
termocentrale de mari capacităţi ce au turbine de 1000-3000 MWh.
Termocentrale semnificative se găsesc în S.U.A. (Buel Run, Paradise, Ravenswood), C.S.I.
(Konakova, Dnepropetrovsk, Zmiev, Kostroma), Germania (Hamburg, Boxberg), România (Işalniţa,
Rogojelu, Turceni, Brăila).
În funcţie de repartiţia lor geografică, termocentralele se clasifică în:
 termocentrale amplasate în bazine carbonifere:
 de cărbune superior (Doneţk-Nikitovska, Ruhr-Duisburg, Waleum, Buer, Pittsburg-Dubois,
Virginia de Vest-Ravenswood, Kentucky – Tennessee – Paradise, Cumberland, Kingstone,
Colbert, China de Nord-Est-Fushun, Benxi, Anshan, Silezia Superioară-Opole, Kozenice);
 de cărbune brun şi lignit (Moscova-Kostroma, Konakovo, Lausitz-Boxberg, Lubenan, Halle-
Leipzig, Bulgaria-Konin, Adamov, Mariţa-Mariţa, Zdok, Motru-Rovinari- Turceni, Rogojelu,
Ville-Köln-Fortuna, Niederraussem);
 termocentrale amplasate în bazine de exploatare a hidrocarburilor (Rusia-Sainsk, Volga-Ural,
Zmeev, S.U.A.- în jurul Golfului Mexic şi în Middlecontinent, Franţa-Lacq);
 alte termocentrale (Paris, New York, Moscova, Chicago, Beijing, Hamburg, Londra, Tokyo)
Există ţări ale căror resurse naturale sau importurile le asigură posibilitatea ca marea majoritate a
energiei electrice să fie produsă în termocentrale: Algeria, Bahrain, Cuba, Cipru, Hong Kong, Arabia
Saudită, Polonia, Africa de Sud, Olanda etc.
Hidrocentralele transformă energia de potenţial a cursurilor de apă în energie electrică. Deşi
costul construcţiei unei amenajări hidroenergetice (baraj, centrale, lac de acumulare, aducţiuni etc.) este
mult mai mare decât pentru termocentrale, acesta se amortizează uşor datorită rentabilităţii ulterioare
(valorificare complexă: navigaţie, piscicultură, irigaţii, apă potabilă etc.).
Materia primă pentru aceste centrale este apa din râuri sau fluvii şi constă în căderile de apă
(cascade). Din punct de vedere a resurselor, peste trei sferturi aparţin ţărilor din Africa, Asia şi America
de Sud. Contradicţia cu slaba amenajare a bazinelor hidroenergetice din aceste zone duce la un consum
local de energie de dimensiuni reduse.
Hidrocentralele remarcabile prin căderile de apă de la mare înălţime sunt: Nurek (C.S.I.) în care
apa are o cădere de 317 m, Saian Susenskoe (C.S.I.) de 236 m, Grand Dixence (Elveţia) de 284 m, Vajont
(Italia) de 262 m. Lacuri mari de acumulare sunt la Bratsk (C.S.I.-170 mld. m3), Saad-el-Aali (Egipt-164
mld. m3), Kariba (Zambia-161 mld. m3), Daniel Johnson (Canada-142 mld. m3).
Datorită energiei obţinute la costuri mici, multe din amenajările anterioare au fost îmbunătăţite
pentru puteri instalate mult mai mari (Grand Coulee pe fluviul Columbia). Datorită avantajelor pe care le
prezintă obţinerea energiei electrice din energia de potenţial a apelor curgătoare şi a marelui potenţial
amenajabil al acestora au fost amenajate în scopuri hidroenergetice foarte multe râuri şi fluvii.
În anul 1996 potenţialul hidroenergetic al Terrei era echivalent cu aproximativ 71012KWh
energie electrică. Din acesta, 28% era furnizat de Asia, 11,5% de America de Nord, 16% de America
Latină iar restul de Africa şi Europa.
În America de Nord sunt amenajate fluviile Yukon (Canada, S.U.A.), Columbia (Canada, S.U.A.
cu 23 de hidrocentrale), Cascada Niagara (Canada, S.U.A.), Sf. Laurenţiu (Canada), Nelson, Churchill
(Canada).
S.U.A. are un potenţial amenajabil de peste 1.800 mld. KWh/an şi valorifică potenţialul apelor
curgătoare din Munţii Stâncoşi (afluenţi ai fluviilor Columbia, Missouri, Yellowstone, Big Horn, Snake,
Colorado, Arkansas, Rio Grande), pe fluviul Colorado (hidrocentrala Hoover în amonte de oraşul Los
Angeles pe care îl aprovizionează şi cu apă), pe fluviul Tennesse (în premieră au fost construite
hidrocentrale în salbă în număr de 47), pe Mississippi şi Missouri (cu peste 100 de amenajări). Acestea
au rezolvat şi regularizat debitele de apă, alimentarea cu apă a zonelor, au permis dezvoltarea irigaţiilor şi
reducerea inundaţiilor.
În sudul Americii de Nord, în Mexic, au fost amenajate hidrocentrale pe Rio Grande de Northe,
Yakui, Balas şi Lerma.
În America de Sud se află cea mai mare hidrocentrală din lume "Itaipu" pe fluviul Parana, în
Brazilia, cu o putere instalată de 12.000 MW urmând să ajungă la 13.300 MW. Tot în Brazilia mai sunt
amenajate pe lângă fluviul Parana cu mai multe hidrocentrale şi Rio Grande (Furnas) şi Paranaibu (Ilha).
În Argentina sunt amenajate râurile Rio Negro (El Chocon) şi Parana. Fluviul Orinoco este
amenajat de Venezuela (afluenţii Caroni, Caura, Apure).
Africa are un potenţial amenajabil mare dat de fluviile: Zair (în Zair la Le Marinel), Zambezi
(Zambia-Zimbabwe la Kariba), Niger (în Nigeria la Kainji şi Jibba), Senegal (Senegal) şi Nil (în Uganda
la Owen Falls şi în Egipt-Sudan la Assuan).
În Asia cele mai bine valorificate sunt fluviile din C.S.I. (Enisei, Angara, Lena, Amur, Obi, Irtiş),
dar se găsesc amenajări şi pe Chang Jiang, Huang He şi Sungari din China. De asemenea, sunt amenajate
fluviile Indus (de către India şi Pakistan), Gange, Brahmaputra, Krishana (India).
În Australia este amenajat hidroenergetic fluviul Murray.
În Europa sunt valorificate cursurile apelor Nipru, Volga (cu 14 hidrocentrale) şi Don în C.S.I.,
Vistula în Polonia, Vltava în Cehia, Hron în Slovacia, Rhin şi Dunăre în Germania, Rhon şi Rhin, râuri
din Pirinei pentru Franţa, râuri din Peninsula Scandinavă pentru Norvegia, Dunăre, Bistriţa şi Olt pentru
România.
Există ţări care folosesc în procente foarte mari (peste 90%) energia furnizată de hidrocentrale:
Nigeria, Ghana, Uganda, Zair, Brazilia şi Islanda.
Fig.3.10. Resursele energetice pe grupe de ţări în raport cu rezervele globale %

Kazakhstan

Mexic

Africa de Sud

Canada

Marea Britanie

Germania

Finlanda

Coreea

Slovacia

Lituania

0.0 10.0 20.0 30.0 40.0 50.0 60.0 70.0 80.0

Fig.3.11. Ponderea energiei nucleare în balanţa energetică

a principalelor ţări
 Centralele atomoelectrice valorifică procesul de fisiune nucleară pe seama elementelor
radioactive din scoarţa terestră. O centrală nucleară funcţionează pe principiul unei termocentrale în care
în loc de arderea combustibililor clasici este reactorul nuclear (23 kg de combustibil nuclear echivalează
cu 400 tone de cărbuni sau 270.000 litri de petrol). Procesul de provocare şi controlare a reacţiei nucleare
are loc într-un reactor. Pentru reactoarele clasice, datorită materialului fisionabil aflat în concentraţii mici
se folosesc moderatoarele care încetinesc viteza neutronilor. Lichidul de răcire din instalaţie preia căldura
degajată şi merge în turbină.
Avantajele centralelor nucleare constau în consumul redus de combustibil, posibilitatea
amplasării în zone mai depărtate de resurse şi în posibilitatea utilizării apei calde reziduale. Pe de altă
parte, dezavantajele constau în riscurile mari de exploatare (accidente tragice din punct de vedere
ecologic şi uman la Cernobîl ş.a.), costul enorm al aparaturii şi al mijloacelor de protecţie, consumul
mare de apă industrială. Datorită epuizării rapide a combustibililor clasici (petrolul şi gazele naturale) sau
a nerentabilităţii altora (cărbunii) centralele nucleare reprezintă o şansă pentru energia viitorului.
În S.U.A. centralele nucleare furnizează aproape 30% din producţia totală mondială. Puteri de
peste 1.100 MW se află la Decatur şi Betton (Philadelphia), Bridgman (Michigan), Cloy Station
(California), Indiana Point şi Scriba (New York), Russelville (Arkansas), Lusby (Baltimore), Moline
(Illinois), New Haven şi Groton (Connecticut), Browns Ferry (Tennesse).
În C.S.I. centralele de la Smolensk, Kolpino-Cernobîl, Novoronej, Beloiarsk, Obninskaia,
Dimitrograd, Erevan şi Tom-Ussinskaia (Kusbas) furnizează peste 11% din producţia mondială.
În Franţa (a cărei energie nucleară reprezintă 73% din totalul energiei produse în ţară) există
centrale mari nucleare la St. Laurent des Eaux, Mont d'Arres, Macoule, Bugey şi Chinon iar în Marea
Britanie la Dungenness, Berkley, Wylfa, Calder, Hall, Chapel şi Cross.
În Germania există centrale nucleare în Landul Hessen, pe Rhinul Mijlociu şi Main, în Saxonia
Inferioară şi la Bremen.
Alte capacităţi nucleare sunt în Suedia (Stockholm, Simpvarp), Olanda (Dadeward), Belgia
(Doel, Choz ş.a.-furnizând peste 60% din totalul energiei din ţară), Italia (Torino), Spania (Bilbao,
Tortosa), Japonia (Tokyo, Tsumgo, Biwa), India (Bombay).
Centralele geotermice valorifică aşa-numita "huilă roşie" ce reprezintă energia emanată de
câmpurile geotermice situate în zonele unde gradientul geotermic al planetei are valori mari (temperatura
creşte cu 10C la fiecare 30 m adâncime, cunoscând variaţii în funcţie de structura geotectonică). La nivel
global, aceasta constituie o rezervă uriaşă de energie, mult mai ieftină şi mult mai puţin poluantă decât
alte surse de energie. Pentru a putea fi exploatat, un câmp geotermic presupune existenţa unei surse de
căldură la temperatură ridicată, un rezervor permeabil având suprafaţa şi adâncimea suficientă, un strat
relativ impermeabil şi bineînţeles posibilitatea de reîncărcare cu apă meteorică a rezervorului. Valorile
ridicate ale câmpului geotermic sunt caracteristice zonelor cu vulcanism şi seismicitate mare (cercul de
foc al Pacificului, partea de est a Asiei, Bazinul Mediteranei, Nord-Vestul şi Estul Africii, mediana
Atlanticului), dar şi unor zone sedimentare sau cristaline.
 Fig.3.12. Puterea instalată în centrale nucleare

Apele termale sunt cunoscute şi folosite din cele mai vechi timpuri de către romani la băi
(Thermae Herculi Aquas), în scopuri curative şi igienice (Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Imperiul
Otoman).
Prima centrală geotermică a fost construită la Larderello în Toscana (Italia) în 1904 de către
prinţul Piero Conti. Descoperirea de noi izvoare geotermale în Italia a permis şi construirea altei centrale
în provincia Amiata.
Deşi potenţialul geotermal al Terrei este foarte important (aproximativ 300.000 MW), puterea
instalată în centrale electrice geotermice este de doar 7.000 MW cu o pondere mai mult decât modestă în
balanţa energetică mondială (0,3%).
S.U.A. deţine peste 45% din puterea amenajată pe plan global cu centrale construite iniţial în
regiunea San Francisco, urmate însă de amenajări în California, Oregon, Idaho şi Nevada.
 Astfel de centrale au fost construite şi în Filipine (15%), Mexic (12%), Japonia, Indonezia,
Noua Zeelandă. Dintre ţările planetei sunt unele în care energia geotermică joacă un rol important
(Salvador-10%, Nicaragua-28%, Kenya-11%).
România dispune şi ea de resurse geotermice care sunt valorificate în vederea asigurării încălzirii
şi a apei calde menajere (Oradea, Salonta), pentru sere (Secuieni), piscicultură (Cefa), în industria
lemnului şi prelucrarea inului şi cânepii (Berveni), dar şi în scopuri terapeutice în mai multe staţiuni
balneoclimaterice (Felix, Călimăneşti, Cozia).
În prezent cercetările în legătură cu energia geotermică sunt intensificate şi extinse deoarece
cantitatea de energie a câmpurilor geotermice este foarte mare şi poate înlocui cu succes combustibilii
fosili.
Centralele electrice solare valorifică energia solară. Energia solară, deşi inepuizabilă şi în
cantităţi foarte mari (peste 700.000 TWh/an şi care reprezintă doar a doua miliardime din energia
transmisă de soare) este recepţionată diferit la suprafaţa Terrei. Sunt astfel favorizate zonele ecuatoriale
şi scade pe măsura reducerii unghiului de incidenţă şi a creşterii nebulozităţii către poli.
Energia solară poate fi utilizată sub formă de curent electric sau direct sub formă de căldură. În
instalaţii electrice de încălzire ea este folosită de către Israel, Japonia (Sendai), Australia, S.U.A. (Natick),
Marea Britanie (Bouzarea), Italia şi Franţa (Odeillo).
Centralele eoliene se folosesc de curenţii de aer (vânt) rezultaţi din încălzirea neuniformă a
atmosferei şi derivă deci din energia solară. Energia eoliană, pentru a putea fi folosită, trebuie ca viteza
vântului să fie de peste 7 m/s.
Centralele eoliane se află amplasate preponderent în Europa, America de Nord şi Asia. Astfel,
întâlnim centrale în C.S.I. (Crimeea-Alpetri, Alkmolinsk), Danemarca (Trind, Gjedser), Marea Britanie
(Costa Head, St. Albans, Caernavron), Franţa (Nogent le Roy, Cherbourg), Olanda, Spania, Germania,
S.U.A. (Ruth Land, Grandpe's Know, Zyclon), Canada, Japonia.
Centralele maree-motrice se bazează pe energia valurilor (de peste 5-12 m) generate de maree.
Astfel, în Franţa, în estuarul fluviului Rance s-a realizat o mare centrală cu o putere de 240 MW, urmată
de centralele de la Brest şi Mont St. Michel. Marea Britanie are o centrală mareică în estuarul Severnului,
C.S.I. în Peninsula Kola (Kislovia-Guba, Lumbovka, în Marea Barent, Ohotsk), Canada în Golful Fundy.
Centralele bazate pe conversia termomarină iau în calcul diferenţa de temperatură mai mare
de 180C. Această tehnică este la început, iar primele centrale au fost construite în Cuba (Matanzas),
Coasta de Fildeş (Abidjan), S.U.A. (Nansu), Franţa, Japonia, Olanda şi Suedia.
Printre alte surse de energie se situează şi biomasa şi hidrogenul.
Biomasa constă în cultivarea (S.U.A., Franţa) a unei specii de euforbie (ce are o sevă
asemănătoare ţiţeiului) şi a unor alge care prin fermentaţie produc gaz metan. De asemenea, reziduurile
menajere şi cele industriale reprezintă o materie primă importantă pentru acest tip de energie. Centrale de
prelucrare şi producere se găsesc în S.U.A. la Budgerport şi Hartfort, în C.S.I., Japonia, Franţa şi
Germania.
Producţia mondială de energie electrică a crescut rapid, uimitor, mai ales în a doua jumătate a
secolului.
Balanţa energetică a principalilor producători de energie electrică este diferită de la o ţară la alta
în funcţie de resursele proprii, de consumul intern şi de posibilităţile de a apela la energii
neconvenţionale.

Tabelul 3.10.
 Principalii producători de energie (mld. KWh)
PRODUCTIA DE
ENERGIE 2008 / 2008
ELECTRICA LA 2005 2006 2007 2008 2007 %
% in total
NIVEL MONDIAL
Terawatt-ore

USA 4257.4 4266.3 4365.0 4316.0 -1.4% 21.4%

Canada 597.2 592.0 603.6 598.9 -1.0% 3.0%
Mexic 233.1 244.9 253.7 256.8 0.9% 1.3%
Total America de Nord 5087.7 5103.3 5222.3 5171.7 -1.2% 25.6%
Total America de Sud si 937.7 988.1 1024.0 1049.7 2.2% 5.2%
Centrala

Austria 60.6 63.4 63.7 67.8 6.1% 0.3%

Azerbaidjan 22.9 24.5 21.8 21.6 -1.2% 0.1%
Belarus 31.0 31.8 31.8 34.9 9.4% 0.2%
Belgia & Luxemburg 91.2 90.0 92.1 91.2 -1.2% 0.5%
Bulgaria 44.4 45.8 43.1 45.0 4.0% 0.2%
Republica Ceha 82.6 84.3 88.1 85.5 -3.2% 0.4%
Denmarca 36.0 45.6 39.2 36.4 -7.4% 0.2%
Finlanda 70.3 82.2 81.2 77.1 -5.3% 0.4%
Franta 576.2 574.6 569.8 574.4 0.5% 2.8%
Germania 620.3 636.8 637.6 639.1 3.2%
Grecia 60.0 60.8 63.2 62.1 -2.0% 0.3%
Ungaria 35.8 35.9 40.0 40.0 -0.2% 0.2%
Islanda 8.7 9.5 12.0 16.5 37.1% 0.1%
Irelanda 26.0 27.0 28.2 29.8 5.1% 0.1%
Italia 303.7 314.1 313.9 317.9 1.0% 1.6%
Kazakhstan 67.9 71.7 76.6 80.0 4.1% 0.4%
Lituania 14.8 12.5 14.0 14.0 -0.3% 0.1%
Olanda 100.4 98.8 105.2 107.6 2.0% 0.5%
Norvegia 138.1 121.7 137.7 142.7 3.3% 0.7%
Polonia 156.9 161.7 159.3 154.6 -3.2% 0.8%
Portugaial 46.6 49.0 47.4 46.1 -3.1% 0.2%
Romania 59.4 62.7 61.7 64.6 4.5% 0.3%
Rusia 953.1 996.0 1014.4 1036.2 1.9% 5.1%
Slovacia 31.5 31.4 28.1 29.5 4.8% 0.1%
Spania 294.1 303.1 306.4 310.1 0.9% 1.5%
Suedia 158.4 143.3 148.6 149.3 0.2% 0.7%
Elvetia 59.8 64.1 68.0 69.1 1.3% 0.3%
Turcia 162.0 176.2 190.7 199.1 4.1% 1.0%
Turkmenistan 12.8 13.7 14.6 15.3 4.7% 0.1%
Ucraina 185.0 192.1 195.1 191.7 -2.0% 0.9%
Regatul Unit 398.4 397.9 396.1 390.0 -1.8% 1.9%
 Uzbekistan 47.7 49.3 49.0 50.1 2.0% 0.2%
Alte tari din Europa si Eurasia 159.7 157.9 162.6 164.2 0.7% 0.8%
Total Europa si Eurasia 5115.9 5229.3 5301.5 5353.5 0.7% 26.5%

Iran 169.7 184.3 196.0 206.3 4.9% 1.0%

Kuwait 43.7 47.6 49.3 52.0 5.2% 0.3%
Qatar 14.4 15.3 17.5 19.7 12.3% 0.1%
Arabia Saudita 175.0 179.8 185.9 193.7 3.9% 1.0%
Emiratele Arabe 60.7 66.8 71.9 77.2 7.1% 0.4%
Alte tari din Orientul Mijlociu 161.5 170.6 178.3 189.6 6.1% 0.9%
Total Orientul Mijlociu 625.0 664.3 699.0 738.6 5.4% 3.7%
Total Africa 559.9 583.5 612.5 638.4 3.9% 3.2%

Australia 249.0 254.7 260.6 272.3 4.2% 1.3%

China 2500.3 2865.7 3281.6 3433.4 4.3% 17.0%
India 708.7 759.7 808.8 834.3 2.9% 4.1%
Indonesia 127.4 133.1 142.4 151.2 5.9% 0.7%
Japonia 1133.6 1139.8 1160.0 1154.3 -0.8% 5.7%
Malaezia 96.2 100.8 105.0 106.4 1.1% 0.5%
Noua Zeelanda 43.0 43.6 43.8 43.7 -0.3% 0.2%
Total Asia Pacifica 5975.6 6469.8 7030.3 7249.8 2.8% 35.9%

TOTAL MONDIAL 18301.8 19038.3 19889.5 20201.8 1.3% 100.0%

Din care: Uniunea Europeana 3304.2 3357.5 3366.2 3371.7 -0.1% 16.7%
OECD 10427.1 10528.7 10743.3 10740.8 -0.3% 53.2%
Fosta Uniune Sovietică 1397.1 1452.3 1482.2 1506.3 1.3% 7.5%
Alte EMEs 6477.6 7057.2 7664.0 7954.7 3.5% 39.4%
Sursa: British petroleum, 2009