Zaharia Trahanache

„O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, dezvăluind viaţa publică şi de familie a unor
politicieni care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, se caracterizează printr-o creştere bruscă a
instinctelor de parvenire.
Zaharia Trahanache, unul dintre protagoniștii operei, se individualizează în cadrul comediei prin
percepţia contradictorie pe care o generează cititorului: este încornoratul naiv sau tipul abil care, sub
masca naivităţii, acceptă din „enteres” adulterul soţiei cu prefectul pentru a-şi păstra puterea în judeţ?
Din punct de vedere social, Zaharia Trahanache este președintele partidului de guvernământ,
dar și prezidentul mai multor comitete şi comiţii din judeţ: „prezidentul comitetului permanent,
comitetului electoral, comitetului şcolar...”, bucurându-se „în capitala unui județ de munte” de un
prestigiu recunoscut chiar şi de opoziţie, după cum mărturisește rivalul său politic, Cațavencu: „am
ţinut la dumneata ca la capul judeţului nostru”. Din punct de vedere moral, el face parte din triunghiul
conjugal în care are un joc ambiguu; totuși este evident că el este mai degrabă încornoratul voluntar,
pentru că naivitatea conjugală nu este plauzibilă pentru acest politician viclean care îşi ascunde
șiretenia și atitudinea coruptă în viaţa politică.
Principala sa caracteristică este calmul, fapt sugerat de ticul său verbal „aveţi puţintică
răbdare”, dar şi de numele său, provenit de la cuvântul trahana, ce desemnează un aluat moale. O
secvență reprezentativă ce dezvăluie faptul că venerabilul este calm, imperturbabil este aceea în care,
deși şantajat, nu se agită. Mai mult, în momentul în care Zoe şi Tipătescu încearcă să-l convingă să
anunţe candidatura lui Caţavencu, pentru a putea recupera scrisoarea, el refuză calm, cu
încăpăţânare, deoarece descoperise o poliţă falsificată, prin care Caţavencu îşi însuşise cinci mii de lei
de la Societatea „Aurora Economică Română”, pe care o conducea. În acest fel, el răspunde şantajului
cu şantaj şi anunţă hotărât, aşa cum venise ordinul de la „centru”, numele lui Agamiţă Dandanache.
O a doua secvență reprezentativă este aceea în care Trahanache susţine senin că scrisoarea
de amor cu care este amenințat de Cațavencu este o plastografie. Secvența este regăsită în actul
întâi. Duplicitar, Trahanache redă din memorie textul scrisorii, punctând calm, dar și aluziv, momentul
întâlnirii amoroase dintre soția sa și Tipătescu și amplificând cu subtilitate spaima prefectului: „Scumpa
mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). - Eu (adică
tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti[...]. Nu mă aştepta, prin urmare, şi
vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te
sărută de o mie de ori, Fănică...”. Credulitatea sa poate fi pusă pe seama unei convingeri ferme sau
poate fi considerată un act de diplomaţie prin care să păstreze onoarea familiei şi bunele relaţii cu
prefectul.
Pentru a-l caracteriza, autorul alege modalităţi specifice genului dramatic: faptele, gesturile sau
atitudinile personajului, cărora li se adaugă onomastica, limbajul şi caracterizările realizate de alte
personaje. Astfel, caracterizarea directă realizată de Brânzovenescu conturează abilitatea politică a lui
Trahanache: „E tare ...tare de tot...!”, fapt pentru care este respectat chiar și de adversarul său politic,
Caţavencu numindu-l „venerabilul”. Prin autocaracterizare, se evidenţiază convingerea că diplomaţia
înseamnă viclenie: „Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri[...]. N-am umblat
în viaţa mea cu diplomaţie...”. Caracterizarea indirectă se realizează prin surprinderea mentațităților:
„Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg
atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru”.
Pe de altă parte, limbajul personajului este o sursă a comicului. În parte, adresându-se
publicului, îşi exprimă opinia sinceră despre Tipătescu: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat,
deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect”. Din limbajul său rezultă indirect convingerea că
un deţinător al puterii trebuie să fie calm, aşa cum este el însuşi, însă lui Farfuridi îi vorbeşte laudativ
despre amicul Tipătescu: „De opt ani trăim împreună ca fraţii”, adverbul „ împreună” sugerând
acceptarea tactică a triunghiului conjugal (comicul de situaţie). O altă sursă a comicului este numele:
Trahanache este derivat de la cuvântul trahana, sugerându-se faptul că acțiunile personajului sunt
ușor modelate de „enteres”, de Zoe sau de cei de la centru.
Personajul este emblematic pentru a ilustra intenţia vădită cu care Caragiale a scris comedia,
aceea de a satiriza, şi arma cea mai potrivită în acest scop, umorul. Acesta exprimă discrepanţa dintre
aparenţă şi esenţă, pretenţii şi realitate, intenţie şi realizări.
Prin comediile sale, Caragiale realizează o adevărată radiografie a societăţii româneşti în
varianta sa burghezo - citadină. În ciuda aparenţelor, „lumea de pretenţii şi spoială…nu a dispărut cu
totul; ea formează în orice tip de societate umană categoria arogantă a celor care reclamă mult, fără
să ofere nimic” (Florin Manolescu).