Universitatea " Babes-Bolyai "

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Specializare:
Teologie Pastorală
Anul I, Sem II

PROIECT
Curs - ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ -

TEMA 2V:

ÎNCREŞTINAREA UNGURILOR

Pr. conf. univ. dr.

Gabriel Gârdan

Student Szekely Pavel Arcadiu

Cluj - Napoca 2018

CUPRINS

I. Increştinarea ungurilor. = PAG. 3 - 7

II. BIBLIOGRAFIE - PAG. 8

 Aspecte preliminare

Un excurs istoric referitor la încreştinarea ungurilor, menit să observe originea şi

liniile directoare ce i-au marcat primele etape ale dezvoltării, reprezintă un demers cât se
poate de relevant în ceea ce ţine de studiul istoriei Bisericii Ortodoxe Române, şi aceasta
cu atât mai mult cu cât numeroase aspecte ce ţin de încreştinarea triburilor ungare
migratoare au fost determinate de învecinarea cu poporul şi cultura de limbă latină a
locuitorilor spaţiului carpato-danubiano-pontic.
Trebuie să admitem faptul că există numeroase prejudecăţi şi resentimente în ceea
ce priveşte raportarea românilor faţă de istoria maghiară, trecutul adesea marcat de
strategii politice inechitabile, precum şi starea actuală de lucruri, marcată de tensiuni şi
injuste revendicări, fiind numai câteva elemente ce redau imaginea de ansamblu a
raportului dintre români şi maghiari.În acest orizont, cercetarea istorică are rolul de a
recupera şi de a expune în mod concludent şi convingător acele aspecte ce reflectă
realitatea istorică, excluzând demistificările sau falsificarea istoriei, precum şi orice formă
de prejudecată sau fanatism laadresa unui anumit subiect istoric, cu precădere în ceea ce
ţine de observarea proceselor istorice ce au marcat încreştinarea triburilor ungare.

Originea ungurilor, migraţia şi poziţionarea lor teritorială ulterioară

Ungurii, popor fino-ugrian, a căror limbă se înrudeşte cu limba finlandezilor, a eston

ilor şi a laponilor, sunt originari din Asia centrală strămoşii lor au locuit mai întâi în regiune
a ce se întinde de la apus până la cele din urmă ramificaţii ale munţilor Altai, nu departe de
nordul Persiei.
Unii istorici sunt de părere că aceştia ar fi migrat din părţile de nord ale Europei sau
Asiei. În secolul 4 dHr, ungurii au pornit din Asia centrală spre apus, în ţinuturile de stepă
aflate între munţii Ural şi cursul mijlociu al fluviului Aolga.
În anul 1997, împăratul Bizanţului Constantin al 44-lea Porfirogenetul (913-919 ,
944- 959) oferă informaţii despre regiunea Lebedia, situată între Don şi Nipru, care era
populată de un popor de origine asiatică. Evident,vorbeşte despre poporul ungurilor.
Pecenegii, popor înrudit cu turcii i-au atacat, fapt care i-a determinat să se întoarcă
în Asia, la obârşia lor. O parte s-au îndreptat spre apus şi au ajuns, în regiunea Etel-Cuzu
sau Telkuz. Această regiune este amintită de numeroşi istorici ca fiind situată între cursul
inferior al Nistrului şi Prut, regiune cunoscută astăzi cu numele de Bugeac. Totuşi, ungurii
nu au rămas mult timp nici în această regiune. În anul 894 între ţarul Simeon al Bulgariei şi
imperiul Bizantin a izbucnit un război. Conform tacticilor diplomaţiei bizantine, prin care
barbarii erau determinaţi să lupte între ei pentru a apăra interesele imperiului, bizantinii au
cerut ajutorul ungurilor împotriva bulgarilor. Ungurii i-au atacat pe bulgari şi au ieşit
victorioşi după trei bătălii succesive şi în ciuda politicii ţarului Simeon, de a nu ceda sub
nici o formă presiunilor şi niciunei ascultări fată de imperiul Bizantin, acesta a fost silit să
încheie un tratat de pace cu bizantinii, recunoscându-şi astfel înfrângerea. Răzbunarea
bulgarilor împotriva ungurilor nu a întârziat să apară, această revanşă venind odată cu
încheierea alianţei făcute cu pecenegii, astfel încât, pe când o parte din armata maghiară
se afla într-o expediţie de pradă spre miazănoapte, aşezările ungureşti din au fost distruse
complet. Ungurii au părăsit Telkuz-ul sub conducerea lui Arpad, în căutarea unei regiuni
de locuit şi au pornit spre nord, de-a lungul Carpaţilor Orientali şi a Galiţiei, până în dreptul
oraşului Muncaci.Pasurile galiţiene i-au ajutat să treacă Carpaţii şi astfel s-au stabilit în
câmpia Tisei şi Pannoniei, scăldată prin mijloc de Dunăre, cu un teren plin de lacuri, bălţi
şi mlaştini, potrivit cu stilul lor de viaţă sedentar, în sensul în care ungurii se îndeletniceau
cu pescuitul şi pledau pentru incursiuni de pradă. Astfel, având cai puternici şi iuţi, puteau
jefui bogăţiile ţărilor vecine din răsărit şi apus.
Pentru a putea înţelege poziţionarea geografică a ungurilor în ţinutul dintre Dunăre
şi Tisa, este necesar să cunoaştem faptul că popularea acestui teritoriu de către unguri a
fost posibilă după distrugerea Moraviei Mari, prima organizare politică din Europa centrală
care, ajunsese la apogeul dezvoltării şi aflase o expansiune teritorială însemnată în acea
perioadă, până în jurul anului 855.
În acest sens, trebuie să observăm faptul că întinderea statului, care pornea de la
estul şi până în sudul Carpaţilor Galiţiei, ocupa în întregime câmpia Pannoniei, câmpie
brăzdată de Dunăre, uneori trecând şi peste această până la Tisa iar în sud ajungând
până la teritoriul de astăzi al Sloveniei şi Croaţiei. La o analiză mai atentă, întinderea
teritorială poate fi dedusă şi din analogia cu denumirea statului, Moravia cea Mare.

Contactele sporadice ale ungurilor cu credinţa creştină

Cu mult înainte de stabilirea lor în centrul Europei, ungurii au cunoscut creştinismul

de rit răsăritean. Această afirmaţie nu este recunoscută în mod unanim. Şi aceasta pentru
că se ridică problema momentului în care ungurii au cunoscut credinţa creştină în rit
răsăritean, fie imediat după părăsirea locurilor natale din Asia centrală, când au putut intra
în contact cu popoarele vecine, respectiv alane şi armene, fie când se aflau în nordul mării
Meotis (Marea Azov de astăzi .
În prima jumătate a secolului al al VIII-lea, fie direct de la bizantini, datorită
legăturilor diplomatice pe care le-au avut cu Imperiul.În altă ordine de idei, nu este de uitat
faptul că printre slavi existaseră şi misionari franci, români şi irlandezi pe lângă cei
bizantini . Istoriografi precum Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, Francis Dvornik şi
M.H. Zottemberg, vorbesc despre un anume Kuvrat (Kubratos sau Kobratos), mare
conducător al ungurilor, care a fost şi fondatorul Marii Bulgării de pe cursul mijlociu al
Volgăi, care a îmbrăţişat creştinismul, fiind botezat la stăruinţele împăratului bizantin
Heraclios. În semn de apreciere pentru faptul că acest Kuvrat a primit botezul, acesta a
primit demnitatea de “patriciu” Kuvrat a rămas fidel împăratului şi după moartea acestuia,
dovadă a acestei fidelităţi fiind grija pe care o va avea pentru împărăteasa văduvă Marţina
şi copii ei
 Contactul Sfântului CHIRIL cu populaţiile ungare în decursul misiunii sale
oficiale printre chazari

Este confirmat faptul că a existat o episcopie a onogurilor sau aunogundurilor

,având sub jurisdicţie regiunea ce se întindea de la Don şi Kuban până la Caucaz, fiind
situată în cea de-a cincea poziţie în ordinea canonică a episcopiilor de atunci ale Gothiei.
Pornind de la această premisă, se cuvine să facem o scurtă întoarcere în timp.
Sfântu Chiril, fratele Sfântului Metodiu, amândoi numiţi pentru meritele lor misionare, .
“Apostolii slavilor” înainte de a predica creştinismul la moravi, a fost trimis de
patriarhul Kotie al Constantinopolului să îi aducă la creştinism pe Kazarii (chesarii) din
Krimeea şi din jurulacestei regiuni. Scrierile ce dezvoltă acest pasaj istoric menţionează şi
faptul că Sfântul Chiril a venit în contact direct cu ungurii, despre care se afirmă că erau un
popor aspru şi rău, care într-una din zile, înconjurându-l, chiar au vrut să îl omoare.
Acest eveniment se întâmpla în timpul în care sfântul se găsea de sfârşitul
rugăciunilor de la ceasul 1.
Înspăimântat sfântul cugeta doar la o minune divină şi se ruga spunând : ”kyrie
eleison” . Atunci Dumnezeu i-a făcut pe unguri să se oprească în faţa lui şi să i se închine.
Nu la fel se poate spune despre viaţa Sfântului Metodei, care în timp ce îşi
desfăşura activitatea misionară printre moravi, trecând prin regiunile dunărene, cel mai
probabil la începutul instalării poporului maghiar în acele ţinuturi (în mod evident, înainte
de 855 anul morţii Sfântului), a fost chemat să îi vorbească conducătorului triburilor ungare
despre activitatea sa. Deşi mulţi considerau că nu va fi uşor eliberat, principele ungar l-a
primit cu solemnitate, cerându-i să se roage pentru el.Sfântul Melodie a păstorit ca
arhiepiscop al Morav iei între anii 873-885 convertind pături largi ale populaţiei slave şi
romanice din Moravia. În vederea împlinirii operei lor de propovăduire a Evangheliei, cei
doi fraţi au alcătuit alfabetul slav, traducând primele cărţi în limba slavonă.Alfabetul, numit
chirilic de la Sfântul Chiril, l-a adaptat pe cel glagolitic.
Procesul de (încreştinare a ungurilor după stabilirea în câmpia panonică
Ungurii au trecut prin regiunile dunărene, în incursiunile lor, înainte de a se aşeza în
câmpia panonică, de două ori odată în 862 şi altădată în 876
Această pătrundere a poporului maghiar în ţinuturile panonice fiind întârziată de
îndelungatele lupte purtate între creştini şi păgâni.
Datorită numărului lor relativ redus, ungurii au fost nevoiţi să facă apel la elemente
decolonizare străine spre a-şi consolida stăpânirea în noua provincie cucerită.
Primii colonizatori aduşi de unguri în Transilvania au fost secuii, asupra originii
cărora s-au emis păreri multiple şi divergenţe.
Cronicarul Anonymus îi prezintă pe secui ca fiind înrudiţi cu ungurii lui Attila, iar
cronicarul ungur Simon de Keza, în secolul al XIII-lea, împărtăşeşte aceeaşi părere
considerându-i rămăşiţe ale hunilor, cu ajutorul cărora ungurii au cucerit Pannonia.Drept
răsplată, secuii ar fi primit un teritoriu în regiunea muntoasă de la frontieră, unde s-au
amestecat cu valahii şi au împrumutat de la aceştia felul de a scrie. Ioan Shilting emitea, în
secolul al XVIII-lea, teoria că secuii ar fi descendenţi ai pecenegilor, iar Ludovic 'Schozer îi
credea coborâţi din cumani, pentru ca mai târziu istoricul Ioan Aracsoni să îi considere de
origine gepidă.
La rândul său, Iosif Thuri îi socotea coborâţi din avari.Ungurii îi foloseau pe secui
mai mult pentru a le fi coloane de sacrificiu.În lupte,secuii erau puşi în prima linie de
bătălie!
Secuii au avut legături amiabile cu barbarii, care au fost convertiţi la catolicism mai
târziu.Şi secuii vor milita pentru ritul latin, asemenea barbarilor, cu toate că îi avuseră
vecini în Ardeal şi pe romanii de peste plaiuri care insă fireşte că nu îşi părăsiseră pe
vlădicii lor.
Acum s-au format coloniile de ceangăi, a căror origine nu este cunoscută
După stabilirea lor în Câmpia Panonică, numeroşi militari creştini germani,
cehi,moravi, poloni şi chiar italieni, au început să predice creştinismul printre unguri. Mai
mult decât atât, în incursiunile lor de pradă, ungurii au intrat în contact cu popoarele
creştin-ortodoxe din împrejurimi, precum românii.
O puternică influenţă asupra ungurilor din partea credinţei creştin-ortodoxe, a venit
şi prin contactul cu populaţia băştinaşă mixtă slavo-română ce se afla în câmpia Tisei şi în
Transilvania. Este impropriu să denumim acest teritoriu Transilvania, deoarece despre
această denumire se poate vorbi după 1190, numele de Transilvania fiind atestat pentru
prima oară pe la 1190 ,de la care au împrumutat şi unii termeni creştini.
Chestiunea creştinării şi, în ultimă instanţă, problema religiozităţii poporului
maghiar,se regăseşte mai ales în sfera politică, încât în anul 943 împăratul Bizanţului
Romanos Lecapenos uzurpatorul tronului lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul, a
încheiat o pace cu ungurii pe o perioadă de cinci ani, în scopul de a-i atrage pe unii
conducători ai acestora la credinţa răsăriteană.
Cei doi principi care au venit până la urmă în Bizanţ, în persoana lui Bultzos sau
Bulcsu, al treilea conducător şi carchan al Ungariei şi însuşi principele Termatzus,fiul lui
Teble şi nepotul lui Arpad, au mers la Constantinopol cu ocazia reînnoirii păcii dintre
bizantini şi unguri, încă cinci ani
Despre botezul celor doi nu se mai menţionează nimic, însă informaţiile au fost
reluate. Jumătate de secol mai târziu de către doi cronicari Gheorghios Kedrenos şi
Ioannnes Monaras,care nu ne mai amintesc decât faptul că Bulosudes sau Bolosudes a
venit la Constantinopol la câtva timp în urma principelui Gyla despre care se cunoştea că
reprezenta a doua demnitate în rangul guvernării poporului maghiar după conducătorul
suprem, care s-a botezat îmbrăţişând credinţa Bisericii Ortodoxe.
Vom încerca să redăm textul care prezintă informaţii despre creştinarea principilor
unguri, informaţii rămase de la cronicarul Ioannes Sklitzes:
“ ... iar ungurii turcii, nu i ncetau să facă năvăliri în împărăţia romeilor bizantinilor,
prăduind-o, Pană când Bulosudes, principele lor, hotărându-se să îmbrăţişeze credinţa
creştină, a venit la Constantinopol. Şi botezându-se a avut ca naş pe împăratul Constantin
Porfirogenetul. Iar după ce a fost cinstit cu vrednicia de Patriciu şi i s-a dat şi mulţi bani, s-
a intorsa apoi la el acasă.”
Asemenea lui Bulosudes, Gyla sau Gylas principele ungurilor, a mers laC
onstantinopol şi a îmbrăţişat credinţa creştină alături de un monah, pe numele său Ierotei
,vestit pentru calităţile sale duhovniceşti, hirotonit de însuşi patriarhul Constantinopolului
Teofilact.

Monahul grec Ierotei

Monahul Ierotei este menţionat ca fiind primul episcop al ungurilor, un arhiereu grec
trimis de la Constantinopol. Sosirea episcopului Ierotei în Ungaria a fost posibilă probabil ,
odată cu botezul principelui Gyla şi a unei reînnoiri a unei noi păci între bizantini şi unguri
pentru alţi cinci ani. Prin venirea episcopului de origine greacă, pe meleagurile Ungariei, a
luat fiinţă mitropolie Ortodoxă maghiară, independentă de cea de la Bizanţ.
Ierotei va fi locuit undeva prin părţile Tisei sau ale Câmpiei Panonice fără a avea o
reşedinţă stabilă. De menţionat faptul că la început, ungurii nu au putut avea o eparhie
delimitată din punct de vedere canonic, datorită inconsecvenţei păstrării unui anume
teritoriu din pricina contextului istoric.
Profesorul Richard Huss din Debreţin, este de părere că episcopul grec Ierotei a
stat înfruntea unei episcopii răsăritene, numită de el Greco-catolică, aflată altundeva decât
la Alba-Iulia, oraşul lui Gyla. După un timp de la întoarcerea în Ungaria alături de Ierotei,
Gyla a înfiinţat episcopia romano-catolică din Alba 4ulia, oraşul său natal.
Episcopul grec Ierotei a fost canonizat de Patriarhia ecumenică în anul 2000.
Încreştinarea ungurilor nu a fost făcută doar în plan spiritual al religiozităţii
poporului maghiar, ci şi din calcule şi motive politice.

Mărturii filologice pentru dovedirea pătrunderii creştinismului de factură răsă

riteană la unguri

Incă de dinaintea domniei regelui Ştefan cel Sfânt, se poate constata o puternică
înrâurire a Ortodoxiei asupra ungurilor prin unele mărturii filologice.
Numeroase cuvinte de origine ortodoxă sau cu sens creştin, ne arată diferite
practici creştine ortodoxe, acestea au pătruns în limba maghiară de la populaţia slavo-
romană, ortodoxă, fie de la românii ortodocşi sau de la popoarele vecine ortodoxe precum
sârbii, bulgarii, moravii şi ruşii.
Se cunosc următoarele cuvinte împrumutate de la românii ortodocşi : pogany-
păgâni, oltar- altar, szent-sfant, szombat -sambătă , etc.
Tot de la slavii ortodocşi au împrumutat cuvintele :kereszt-cruce, kereszten–creştin,
anghal -inger, vecserne-vecernie,etc.
Ungurii au păstrat chiar până azi, din perioada încreştinării lor, unele practici şi

obiceiuri ale Bisericii răsăritene, împrumutate de la românii şi slavii ortodocşi.

III. BIBLIOGRAFIE :
Studiul pr. prof.Ioan Rămureanu-“Studii teologice nr. 1,2, 1957,