Lect. univ. dr.

Claudia BORCA Psihopedagogia deficienților de vedere

_______________________________________________________________________________

TEMELE CURSULUI nr. 2:

I. Indicii funcţionali ai vederii

II. Clasificarea deficienţelor de vedere

INDICII FUNCŢIONALI AI VEDERII

Evaluarea deficitului vizual se realizează în funcţie de indicii funcţionali ai vederii. Evaluarea

indicilor revine medicului oftalmolog, dar cunoaşterea particularităţilor acestora este necesară pentru
psihopedagogi şi psihodiagnosticieni.

Indicii funcţionali ai vederii sunt:

- Acuitatea vizuală (A.V.);
- Câmpul vizual (C.V.);
- Sensibilitatea luminoasă şi capacitatea de adaptare;
- Sensibilitatea de contrast;
- Sensibilitatea cromatică (simţul culorilor);
- Simţul profunzimii şi perceperea reliefului;
- Localizarea spaţială vizuală;
- Capacitatea de disociere;
- Rapiditatea actului perceptiv.

ACUITATEA VIZUALĂ

A. V. reprezintă puterea de vedere a ochiului, referindu-se la mărimea şi distanţa la care ochiul poate
percepe distinct un obiect.
A.V. este parametrul principal de care ţinem seama în:
- şcolarizarea deficienţilor de vedere;
- stabilirea căilor de instruire;
- recuperare.
Ochiul emetrop (ochiul cu vedere normală) percepe izolat 2 puncte dacă unghiul vizual dintre ele este
de 1 grad.
Ochiul ametrop (ambliop) percepe izolat două puncte dacă scade distanţa până la obiect sau dacă
obiectul este mai mare.
A.V. variază în raport cu :
- luminozitatea;
- starea de adaptare a ochiului;
- culoare;
- contrast obiect – fond;
- durata excitaţiei vizuale.

1
Lect. univ. dr. Claudia BORCA Psihopedagogia deficienților de vedere
_______________________________________________________________________________

Astfel, pentru determinarea corectă a acuităţii vizuale este nevoie de examinări multiple şi variate cu
ajutorul optotipilor (cuprind litere, cifre semne diverse). Tabele cu optotipi conţin 10 rânduri de semne,
de dimensiuni descrescătoare, prezentate la distanţa de 5 m. (distanţa la care ochiul nu mai solicită
acomodare). Ochii se examinează separat. Examinarea A.V. la apropiere se realizează separat,
utilizându-se optotipi speciali standardizaţi.

CÂMPUL VIZUAL

- reprezintă spaţiul pe care ochiul îl percepe privind fix un obiect.

La ochiul cu vedere normala (emetrop) distanta dintre fovee si centrul pupilei este de 15 grade, iar un
obiect poate fi perceput de catre o persoana care priveste fix la o amplitudine aproximativa de 180
grade in plan orizontal si 140 grade in plan vertical.
C. V. variază în raport cu :
- intensitatea luminoasă;
- culoare;
- durata excitaţiei vizuale.
C.V. facilitează orientarea spaţială şi interpretarea obiectului percepţiei în raport cu fondul perceptiv.
Afecţiuni ale C.V. :
● La nivelul corneei, cristalinului, retinei, nervului optic:
- îngustarea C.V.;
- scotoame: porţiuni în care funcţia vizuală nu este activă (scotom natural- pata oarbă).
● La nivel cerebral – lezarea căilor nervoase intracerebrale:
- hemianopsii (lipsa unui semicâmp la fiecare ochi).

Determinarea C.V. monocular static se realizează cu ajutorul a două aparate: campimetrul şi

perimetrul.

Perimetrul - arc de cerc, ce prezintă în mijloc un punct spre care subiectul trebuie să privească fix.
Subiectul va urmări apoi un mic stimul (ceruleţ, pătrăţel, stea) care se deplasează spre periferia vederii
şi va spune până unde vede acest stimul. Se determină limitele câmpului vizual în toate direcţiile, prin
citirea gradelor de pe scara circulară a aparatului.
Pentru stabilirea câmpului vizual cromatic şi pentru cecitate la anumite culori se folosesc cursoare
colorate.

Campimetrul constă dintr-o tablă pătrată cu latura de 2m, având în centru un punct alb. Examinatorul
plimbă unindicator de la periferie spre centrul campimetrului, notându-se locul în care indicatorul apare
şi dispare din C.V.
Se mai poate examina şi:
- C.V. monocular dinamic (spaţiul pe care îl cuprinde ochiul prin diferitele sale mişcări);
C.V. binocular (spaţiul vizibil când ambii ochi privesc spre acelaşi obiect).

SENSIBILITATEA LUMINOASĂ ŞI CAPACITATEA DE ADAPTARE

Sensibilitatea luminoasă apare prima în ontogeneză.Ea este capacitatea retinei de a sesiza

lumina şi de a se adapta la diferitele ei intensităţi.

2
Lect. univ. dr. Claudia BORCA Psihopedagogia deficienților de vedere
_______________________________________________________________________________

Depinde de :- intensitatea stimulului,

- suprafaţa de retină stimulată,
- durata excitaţiei
Sensibilitate- mai mare: stimuli slabi
- mai mică: stimuli puternici
Tulburări:
- hemeralopia: deficit de adaptare senzorială la întuneric.
Sensibilitatea luminoasă se măsoară cu adaptometrul, fotometrul, fotoestenziometrul

SENSIBILITATEA DE CONTRAST

Sensibilitatea de contrast este capacitatea de a distinge deosebirile de intensitate luminoasă

dintre excitaţiile concomitente
Sensibilitatea de contrast scade în opacifierea mediilor refringente (cornee, cristalin).
Se manifestă prin dificultatea de a distinge obiectul de fond şi de a urmări contururile imaginii.

SENSIBILITATE CROMATICĂ

Sensibilitatea cromatică apare ultima în ontogeneză (pe scara filogenetică).

Caracteristici ale culorilor:
- tonalitate cromatică
- luminozitate
-saturaţie
Ziua, culoarea cel mai bine percepută este galbenul, noaptea (lumină crepuscul)-albastrul.
Potrivit teoriei tricomatice (Young, Helmholz) – toate culorile rezultă din amestecul a trei
culori fundamentale: roşu, verde şi albastru-violet.
Anomaliile vederii cromatice (acromatopsii) (sunt ereditare):
- acromatopsii totale (vederea în alb-negru);
- acromatopsii parţiale- discromatopsii: lipseşte senzaţia de vedere verde sau roşu. Cecitate pentru
roşu = daltonism (după numele fizicianului englez Dalton, care suferea de această boală).
Tulburarea vederii cromatice se răsfrânge asupra reprezentărilor elevilor ambliopi.
Metode pentru investigarea simţului cromatic: probe de lânuri colorate, planşe Ishihara, atlasul
Polack, jocuri de sortare după culoare.

SIMŢUL PROFUNZIMII ŞI PERCEPEREA RELIEFULUI

Vederea tridimensională se datorează vederii binoculare (vederea stereoscopică).

Relieful mai este dat şi de uşoara disparitate a imaginii de pe cele două retine, datorată de
poziţia diferită a celor doi ochi, plus semnalele de la scoarţa cerebrală, de la muşchii ciliari, de unde
rezultă dificultaţi de interpretare a imaginii grafice cu mai multe planuri.
Pentru diagnoză se folosesc stereoscopul şi stereometrul.

LOCALIZAREA SPAŢIALĂ VIZUALĂ

3
Lect. univ. dr. Claudia BORCA Psihopedagogia deficienților de vedere
_______________________________________________________________________________

Localizarea spaţială vizuală este capacitatea de a descoperi obiectul percepţiei, de a menţine

privirea asupra lui şi de a-l urmări cu privirea când se deplasează.
Dificultatea de localizare şi fixare:
- pierderea rândului sau conturului;
- găsirea cu dificultate a unui punct pe hartă;
- sunt sărite litere, cuvinte etc.
Pentru readaptare se foloseşte localizatorul (în cabinetul de educaţie vizual-perceptivă)

CAPACITATEA DE DISOCIERE

Capacitatea de disociere este incapacitatea senzorială a două puncte distincte aflate foarte
aproape unul de celălalt.
Este necesar să mărim spaţiul dintre două puncte pentru a fi distinse separat.
Măsura luată: -spaţiul dintre litere să fie mai mare;
-creşterea mărimii literelor

RAPIDITATEA ACTULUI PERCEPTIV

Vederea neclară determină dificultăţi de analiză şi sinteză vizuală (investigare haotică,

fragmentată), se consumă mult timp.
Ameliorare:
- formarea unor scheme perceptive logice.
Măsurarea timpului de percepţie se realizează cu tachistoscopul.

TEMA II
CLASIFICAREA DEFICIENŢELOR DE VEDERE

Criterii de clasificare:
1. Modificarea indicilor funcţionali ai vederii (reprezintă şi cauze ale deficienţei de vedere)
a) Afecţiuni care evoluează cu scăderea acuităţii vizuale (A.V.)
b) Afecţiuni care evoluează cu alterări ale câmpului vizual (C.V.)
 Scotoame patologice-absenţa imaginii din câmpul vizual.
 Hemianopsia - lipsa a două jumătăţi simetrice din câmpul vizual

c) Afecţiuni care evoluează cu tulburări de adaptare la întuneric şi la lumină

 Hemeralopia-incapacitatea ochiului de a se adapta la obscuritate.
d) Afecţiuni care evoluează cu tulburări ale vederii binoculare
 Strabismul
e) Afecţiuni care evoluează cu alterări ale sensibilităţii cromatice

4
Lect. univ. dr. Claudia BORCA Psihopedagogia deficienților de vedere
_______________________________________________________________________________

 Discromatopsii (totale sau parţiale) – dificultăţi de diferite grade în

recunoaşterea culorilor sau lipsa de percepere a culorilor.

2. În funcţie de scăderea acuităţii vizuale există următoarea clasificare:

a) Ambliopie uşoară A.V.: 0,5-0,3

b) Ambliopie medie A.V.: 0,2-0,1
c) Ambliopie forte (accentuată) A.V.: 0,1-cecitate absolută (fără perceperea luminii).
d) Cecitate absolută
e) Cecitate relativă (perceperea luminii şi a mişcărilor mâinii).

3. După gradul scăderii A.V. din punct de vedere clinic:

- ambliopie organică (modificarea analizatorului vizual din punct d evedere organic)
- ambliopie relativă
- ambliopie funcţională fără modificări organice.

4. După gradul lezării optice şi la nivelul utilizării resturilor de vedere:

- cecitate absolută
- cecitate practică
5. În funcţie de momentul instalării deficienţei de vedere:
- deficienţă vizuală congenitală
- deficienţă vizuală dobândită: - vârsta copilăriei mici (0 – 2 ani)
- vârsta preşcolară (3 – 6 ani)
- vârsta şcolară mică (7 – 10 ani)
- în timpul vieţii.