I. SOCIETĂŢILE COMERCIALE.

Organizare şi funcţionare conform Legii nr.31/19905, modificată

prin Legea nr. 441/2006 şi prin Legea nr. 516/2006

1. Noţiuni introductive. Definiţia societăţii comerciale.

Societatea comercială este persoana juridică ce se constituie pe baza
unui contract de societate prin care asociaţii (persoane fizice sau persoane
juridice) decid să pună în comun anumite bunuri (o valoare patrimonială) pentru a
exercita împreună o activitate comercială în vederea realizării de bunuri şi servicii
destinate schimbului, în scopul realizării de beneficii şi al împărţirii acestora.
Caractere juridice. Contractul de societate comercială este:
a) un contract plurilateral, la încheierea sa participând mai multe
persoane care dobândesc prin semnarea acestui contract atât drepturi, cât şi
obligaţii 6;
b) cu titlu oneros, deoarece fiecare asociat urmăreşte obţinerea unui
profit;
c) comutativ, în sensul că întinderea drepturilor şi a obligaţiilor
asociaţilor este cunoscută în momentul semnării contractului şi se stabileşte în
raport de cota de participare la formarea capitalului social;
d) solemn, forma scrisă şi forma autentică, în cazurile expres
prevăzute de lege, fiind cerute ad validitatem.
Clasificarea societăţilor comerciale. În conformitate cu dispoziţiile
imperative şi limitative ale Legii nr.31/1990, societăţile comerciale se pot constitui
în România în una din următoarele forme: a) societate în nume colectiv - ale cărei

4
Activitatea agenţilor comerciali permanenţi este reglementată prin Legea nr. 509/2002, publicată în M. Of., Partea
I, nr. 581/6.08.2002.
5
Modificată prin Legea nr.441/27.11.2006, publicată în M.Of. nr.95528.11.2006 şi prin Legea nr.516/29.12.2006,
publicată în M.Of. nr.14/09.01.2007.
6
Dacă se constituie o societate comercială prin actul de voinţă al unei singure persoane, acesta va fi un act
unilateral, caz în care se întocmeşte numai statutul societăţii.
obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul propriu, asociaţii răspunzând în
subsidiar în mod nelimitat şi solidar pentru neexecutarea obligaţiilor sociale, iar
capitalul social se divide în părţi de interes; b) societate în comandită simplă şi
societate în comandită pe acţiuni - capitalul social se divide în părţi de interes,
respectiv în acţiuni, iar răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor sociale
aparţine în primul rând societăţii, asociaţii au o răspundere subsidiară şi diferită,
deoarece: asociaţii comanditari răspund în limita aportului, iar asociaţii
comanditaţi răspund nelimitat şi solidar; c) societate pe acţiuni – capitalul social se
divide în acţiuni, iar răspunderea pentru obligaţiile sociale aparţine societăţii,
acţionarii răspunzând în limita aportului; d) societate cu răspundere limitată –
capitalul social se divide în părţi sociale, iar răspunderea pentru neexecutarea
obligaţiilor sociale aparţine societăţii, asociaţii răspunzând numai în limita
aportului lor.

2. Elementele definitorii ale contractului de societate comercială

O caracteristică a contractului de societate comercială este întrunirea în
cuprinsul său a trei elemente esenţiale, în lipsa cărora contractul nu va mai
caracteriza societatea comercială, ci va fi un alt fel de contract . Aceste elemente
caracteristice sunt următoarele: intenţia asociaţilor de a colabora pentru
desfăşurarea activităţii comerciale (affectio societatis), aporturile asociaţilor şi
scopul patrimonial al asocierii - realizarea şi împărţirea beneficiilor.
Affectio societatis. Colaborarea voluntară a asociaţilor în cadrul
societăţii are la bază convergenţa de interese bazată pe dorinţa de a obţine profit,
iar această colaborare presupune participarea atât la repartizare profitului â, cât şi
la suportarea pierderilor, desigur, în raport de cota de capital social deţinută de
către fiecare asociat în parte.
Aporturile asociaţilor. Prin „aport” înţelegem cota de participare a
fiecărui asociat la formarea capitalului social, care, la rândul său, este format din
totalitatea contravalorii aporturilor asociaţilor. Aporturile asociaţilor pot fi:
- în numerar (sunt obligatorii la toate formele de societate şi nu sunt
purtătoare de dobânzi);
- în natură (admise la toate formele de societate, pot consta în
transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra bunului ce formează
obiectul aportului, a dreptului de folosinţă sau a dreptului de uzufruct);
- în industrie, adică în munca prestată de asociatul ce efectuează acest
aport în folosul societăţii, în funcţie de calificarea acestuia (aceste aporturi au
relevanţă şi sunt permise numai la societăţile în nume colectiv şi asociaţilor
comanditaţi la societăţile în comandită).
Asumarea obligaţiei de a efectua aportul se numeşte subscriere, iar
îndeplinirea efectivă a acesteia poartă denumirea de vărsământ. Sancţiunea
neexecutării la termen a obligaţiei de efectuare a vărsământului constă în plata de
despăgubiri faţă de societate, dacă se dovedeşte că societatea a înregistrat un
prejudiciu, precum şi plata dobânzilor legale din ziua în care asociatul era dator să
efectueze vărsământul. Dobânzile se pot cumula cu despăgubirile şi nu se impută
asupra acestora. Mai mult, asociatul debitor poate fi exclus din societate.
 Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe
acţiuni este de minimum 90.000 de lei şi va fi majorat până la contravaloarea
sumei de 25.000 de euro .Termenul de majorare a capitalului social este cel de 31
decembrie 2007. Numărul acţionarilor va fi de cel puţin 2. În cazul societăţii cu
răspundere limitată, capitalul social rămâne în cuantum de minimum 200 lei.
Capitalul social are o semnificaţie contabilă, deoarece nu are o
existenţă reală, ci reprezintă o sumă reflectată în contabilitate la pasiv. Există şi o
semnificaţie juridică a capitalului, considerându-se că acesta reprezintă limita
gajului general al creditorilor sociali; în realitate, patrimoniul societăţii este
singurul în măsură să garanteze executarea obligaţiilor societăţii către creditorii
sociali.
Realizarea şi împărţirea beneficiilor. Prin „profit” înţelegem orice
câştig evaluabil în bani obţinut de către societate în cursul unui exerciţiu financiar.
Mai mult, noţiunea de „profit” e evoluat, în sensul că profitul poate fi reprezentat şi
de sumele obţinute prin reducerea cheltuielilor sau din evitarea unor pierderi (ex.,
asigurările mutuale). Profitul se distribuie anual asociaţilor sub formă de
dividende, în raport de cota de participare a acestora la formarea capitalului social.
Sunt interzise aşa-zisele clauze leonine prin care fie sunt distribuite beneficii mai
mari decât cota de participare la capital sau o cotă mai mică din pierderi.
Sancţiunea acestor clauze o reprezintă nulitatea, actul fiind în rest valabil.
Pentru a fi repartizat, profitul trebuie să fie real (să se înregistreze un
beneficiu real în activitatea societăţii) şi să fie util (să fie completat în prealabil
capitalul social, dacă, datorită unor pierderi, a fost redus). În caz contrar,
dividendele sunt considerate fictive şi trebuie să fie restituite; dreptul la acţiunea în
restituirea dividendelor fictive aparţine societăţii şi se prescrie în termen de 3 ani
de la data distribuirii, iar administratorii şi directorii societăţii care sunt vinovaţi
pot fi sancţionaţi cu închisoare.
3. Personalitatea juridică a societăţii comerciale. Societatea
comercială beneficiază de personalitate juridică din momentul înregistrării la
registrul comerţului. În calitate de persoană juridică, societatea poate fi titulară de
drepturi şi obligaţii. Calitatea de persoană juridică produce următoarele consecinţe:
- societatea are dreptul de a participa în nume propriu la raporturi
juridice;
- societatea va răspunde pentru obligaţiile asumate;
- societatea poate sta în justiţie ca reclamantă sau ca pârâtă, prin
reprezentanţii săi legali.
Ca persoană juridică, societatea comercială are atribute de identificare
proprii – şi anume, firma, sediul şi naţionalitatea, precum şi capacitate juridică
proprie. Societatea comercială are capacitate de folosinţă, adică aptitudinea de a
avea drepturi şi obligaţii încă din momentul autentificării actelor constitutive,
restrâns însă la acele drepturi şi obligaţii necesare înfiinţării ei valabile.
Capacitatea de folosinţă a societăţii se supune principiului specialităţii capacităţii
de folosinţă reglementat de Decretul nr.31/1954 („persoana juridică nu poate avea
decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare
sau statut”).
 Capacitatea de exerciţiu – aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de
a-şi îndeplini obligaţiile prin încheierea de acte juridice – se exprimă prin
intermediul organelor societăţii comerciale, în limitele puterilor care le-au fost
conferite. Actele încheiate în mod legal de aceste organe sunt considerate a fi
actele persoanei juridice însăşi.
Ca persoană juridică, societatea are, pe lângă organizare de sine-
stătătoare şi un scop anumit, un patrimoniu propriu, care este distinct de
patrimoniile asociaţilor. Patrimoniul societăţii este format dintr-un ansamblu de
drepturi şi obligaţii cu conţinut patrimonial (evaluabil în bani) ce aparţin persoanei
juridice. Autonomia patrimonială a societăţii comerciale produce, la rândul ei, o
serie de consecinţe, astfel:
- bunurile aduse ca aport de către asociaţi ies definitiv din patrimoniul
lor şi formează patrimoniul societăţii;
- bunurile aduse ca aport de către asociaţi formează gajul general al
creditorilor sociali;
- obligaţiile societăţii faţă de terţi nu pot fi compensate cu obligaţiile
terţilor faţă de asociaţi;
- aplicarea procedurii falimentului faţă de societate are implicaţii
numai în ceea ce priveşte patrimoniul acesteia.
Datorită autonomiei patrimoniale, bunurile aduse ca aport în natură de
către asociaţi şi care au devenit proprietatea societăţii, în cazul lichidării acesteia,
nu vor putea fi restituite în natură, urmând a se proceda la o restituire prin
echivalent.
4. Constituirea societăţilor comerciale. Societăţile comerciale se
constituie, conform prevederilor Legii nr.31/1990, prin contract de societate şi/sau
prin statut, care pot fi întocmite fie într-un singur înscris, fie în înscrisuri separate,
în ambele situaţii înscrisul purtând denumirea de act constitutiv.
Actul constitutiv al societăţii comerciale se încheie sub forma
înscrisului sub semnătură privată, semnat de toţi asociaţii sau numai de către
fondatori, în cazul societăţii constituite prin subscripţie publică. Forma autentică a
actului constitutiv este cerută de lege, sub sancţiunea nulităţii, în mod limitativ, în
unul din următoarele cazuri:
- când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un
teren;
- când se constituie o societate în nume colectiv sau o societate în
comandită simplă;
- când se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie publică.
Forma înscrisului sub semnătură privată este cerută ad probationem
dovada actului constitutiv neputându-se face decât prin acest înscris. În schimb,
forma autentică este cerută ad validitatem, sancţiunea nerespectării acestei cerinţe
fiind nulitatea societăţii.
Din momentul întocmirii actului constitutiv, societatea dobândeşte
capacitate de folosinţă restrânsă în vederea dobândirii drepturilor şi a îndeplinirii
obligaţiilor necesare constituirii sale valabile.
 Actul constitutiv, încheiat cu respectarea cerinţelor legale, va fi depus,
în termen de 15 zile de la încheiere, împreună cu cererea de înmatriculare şi actele
aferente, la registrul comerţului din raza teritorială a viitoarei societăţi. Asupra
cererii de înregistrare se pronunţă judecătorul delegat la registrul comerţului printr-
o încheiere ce poate fi atacată cu recurs. În cazul nerespectării termenului de
depunere a cererii de către fondatori sau de către reprezentanţii societăţii, oricare
dintre asociaţi poate solicita înmatricularea dacă, în prealabil, i-a pus în întârziere
pe reprezentanţii societăţii şi aceştia nu s-au conformat, în termen de 8 zile de la
primirea înştiinţării. În cazul pasivităţii asociaţilor şi reprezentanţilor societăţii,
prin trecerea unui termen de 3 luni de la autentificarea actului constitutiv şi prin
nedepunerea cererii de înmatriculare, asociaţii vor fi eliberaţi de obligaţiile ce
decurg din subscripţiile lor.
Dacă actul constitutiv, deşi depus la registrul comerţului în termenul
legal, nu respectă condiţiile de fond şi de formă cerute de lege, cererea de
înregistrare va fi respinsă de către judecătorul delegat dacă reprezentanţii societăţii
nu înlătură neregularităţile constatate în timpul efectuării înmatriculării.
Pentru opozabilitate faţă de terţi, încheierea prin care se autorizează
înmatricularea societăţii se va publica în Monitorul Oficial, societatea urmând a fi
înscrisă şi în evidenţele organelor fiscale, moment în care procesul de constituire a
societăţii ia sfârşit, odată cu naşterea unui nou subiect de drept, persoană juridică.
În cazul unor neregularităţi constatate după înmatriculare, organele
societăţii sunt obligate să le înlăture, în termen de cel mult 8 zile de la data
constatării acestora. Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată
(asociaţi, salariaţi ai societăţii, creditori ai acesteia etc.) poate solicita instanţei să
oblige organele societăţii să ia măsuri de înlăturare a neregularităţii constatate, sub
sancţiunea plăţii de daune cominatorii.
Acţiunea în regularizare se prescrie în termen de 1 an de la data
înmatriculării societăţii.
Legea nr. 31/1990 prevede anumite neregularităţi, constatate după
înmatricularea societăţii, care atrag nulitatea acesteia. Astfel, nulitatea unei
societăţi înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată de către tribunal în
următoarele situaţii:
- când lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă
autentică, în cazurile în care această formă era cerută de lege (art.5
alin.6);
- când toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data
constituirii societăţii;
- când obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii
publice;
- când lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a
societăţii;
- când lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a
societăţii;
- când actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său
de activitate, aporturile asociaţilor sau capitalul social subscris;
 - când s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim,
subscris şi vărsat;
- când nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Acţiunea în declararea nulităţii este imprescriptibilă şi poate fi făcută
de orice persoană interesată.
Chiar dacă s-a intentat o asemenea acţiune, în scopul salvării
societăţii, nulitatea nu va fi declarată dacă, până la momentul punerii concluziilor
pe fond la tribunal, a fost înlăturată cauza de nulitate.
Dacă s-a declarat totuşi nulitatea societăţii, la data la care hotărârea a
devenit irevocabilă societatea îşi va înceta existenţa, intrând în lichidare, iar
hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii va desemna şi lichidatorii.
Nulitatea societăţii produce efecte numai pentru viitor, întocmai ca şi
dizolvarea societăţii, legea societăţilor comerciale instituind o excepţie de la
principiile efectelor nulităţii.
Constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică. Acest
mod de înfiinţare a societăţii pe acţiuni este reglementat de lege pentru situaţia în
care asociaţii fondatori ai societăţii pe acţiuni nu dispun de fondurile necesare
înfiinţării unei astfel de societăţi şi fac în acest scop apel la subscripţia publică
pentru a le procura. Este de fapt vorba despre o ofertă de a contracta adresată
publicului, ofertă care trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi cuprinde
următoarele operaţiuni: întocmirea prospectului de emisiune, autorizarea,
publicarea şi lansarea acestuia; subscrierea acţiunilor; validarea subscripţiei şi
aprobarea actelor constitutive de către adunarea constitutivă a subscriitorilor.
Conform Legii nr.31/1990, prospectul de emisiune întocmit de către
fondatori va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, menţiunile prevăzute în art.8 pentru
actul constitutiv al societăţii pe acţiuni şi va fi întocmit în formă autentică. Numai
în aceste condiţii judecătorul delegat poate autoriza publicarea prospectului de
emisiune în presă. Din acest moment prospectul devine o ofertă de a contracta
adresată publicului (act unilateral adresat unor persoane nedeterminate).
Odată cu publicarea prospectului, persoanele interesate să devină
acţionari ai societăţii îşi vor manifesta acordul de voinţă în acest sens prin
subscriere, care va cuprinde datele de identificare ale subscriitorului, numărul
acţiunilor subscrise, data subscrierii şi menţiunea expresă a cunoaşterii conţinutului
prospectului de emisiune.
Societatea se va putea constitui numai dacă întregul capital social a
fost subscris şi dacă subscriitorii au vărsat jumătate din valoarea acţiunilor
subscrise la C.E.C sau la o altă bancă, restul de capital urmând a fi vărsat în termen
de 12 luni de la data înmatriculării. Nu sunt admise aporturile în creanţe.
După terminarea subscrierii, validarea acesteia se va face de către
adunarea constitutivă a subscriitorilor, convocată în cel mult 15 zile de la
închiderea subscrierii. Adunarea constitutivă va verifica realitatea vărsămintelor,
modul de evaluare a aporturilor în natură, eventualele avantaje rezervate
fondatorilor, precum şi operaţiunile încheiate de aceştia în contul societăţii, aprobă
actul constitutiv al societăţii şi numeşte administratorii şi cenzorii.
 Independent de drepturile ce li se cuvin în calitate de acţionari,
fondatorii pot fi remuneraţi pentru eforturile depuse în activitatea de înfiinţare a
societăţii. Cota va fi stabilită din profitul net al societăţii de către adunarea
constitutivă şi nu poate depăşi 6% din acest profit şi nu poate fi acordată pentru o
perioadă mai mare de 5 ani de la înfiinţarea societăţii pe acţiuni prin subscripţie
publică.
Fondatorii şi primii administratori au o răspundere solidară faţă de
societate şi faţă de terţi în ceea ce priveşte subscrierea integrală a capitalului social,
efectuarea integrală a vărsămintelor, existenţa aporturilor în natură, pentru
veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii, precum şi pentru
operaţiunile făcute în contul societăţii înainte de constituire şi luate de aceasta
asupra sa. Adunarea generală nu va putea da descărcare fondatorilor şi primilor
administratori pentru această răspundere prevăzută de lege timp de 5 ani de la
constituirea societăţii.
5. Sucursale şi filiale. Pentru extinderea activităţii unei societăţi
comerciale în diferite oraşe şi judeţe, asociaţii pot hotărî, atât la momentul
constituirii societăţii, cât şi pe parcursul desfăşurării activităţii acesteia, înfiinţarea
unor sucursale şi filiale care să desfăşoare în genere acelaşi tip de activitate ca şi
societatea.
Sucursalele sunt, potrivit legii, dezmembrăminte fără personalitate
juridică ale societăţilor comerciale. Acestea se constituie în scopul de a desfăşura
activităţi economice în acelaşi domeniu de activitate cu cel al societăţii care îi pune
la dispoziţie fondurile şi îi asigură o autonomie limitată. Deoarece nu au calitatea
de persoană juridică, sucursalele nu pot participa în nume propriu la raporturi
juridice, actele juridice impuse de activitatea comercială urmând a fi încheiate de
reprezentanţii societăţii (prepuşi comerciali). În consecinţă, sucursala nu va putea
fi chemată în justiţie în calitate de pârâtă, răspunderea pentru obligaţiile asumate de
reprezentaţii societăţii aparţinând acesteia, în calitate de comerciant - persoană
juridică, şi nici nu va putea sta în faţa instanţei în calitate de reclamantă.
Înfiinţarea sucursalelor se menţionează în registrul comerţului din
localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, iar dacă în aceeaşi localitate funcţionează
şi societatea al cărei dezmembrământ este, sucursala se va menţiona în acelaşi
registru, dar ca înregistrare separată.
Celelalte sedii secundare (agenţii, puncte de lucru, alte asemenea
sedii) sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale
a căror înfiinţare se menţionează în registrul comerţului de la sediul principal, în
cadrul înmatriculării societăţii comerciale.
Filialele sunt societăţi comerciale de sine-stătătoare, beneficiind de
personalitate juridică şi având forma de societate determinată prin actul constitutiv.
Filialele se constituie de societatea primară, care deţine şi majoritatea capitalului
său. Fiind persoană juridică, filiala poate participa la raporturi juridice în nume
propriu, poate încheia contracte în nume propriu, dobândind drepturi şi obligaţii
pentru a căror executare este ţinută să răspundă direct.
 6. Funcţionarea societăţilor comerciale
Voinţa societăţii se formează şi se exprimă în cadrul adunărilor
generale ale asociaţilor (AGA), adunări care, la societatea pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni, sunt de trei tipuri:
- Adunarea generală ordinară, care se întruneşte cel puţin o dată pe
an, în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar şi are ca atribuţii:
aprobarea situaţiilor financiare anuale; numirea şi revocarea membrilor consiliului
de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor şi
stabilirea remuneraţiei acestor persoane; stabilirea duratei contractului de audit
financiar şi numirea auditorului; se pronunţă asupra gestiunii consiliului de
administraţie, precum şi a directoratului; stabileşte bugetul de venituri şi cheltuieli
etc.
- Adunarea generală extraordinară, care se întruneşte ori de câte ori
este nevoie, pentru probleme care implică modificarea actului constitutiv, de ex. :
schimbarea formei juridice a societăţii, mutarea sediului social, modificarea
obiectului de activitate, înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare,
prelungirea duratei societăţii, majorarea/reducerea capitalului social, fuziunea şi
divizarea societăţii, conversia diferitelor categorii de acţiuni, emiterea de
obligaţiuni şi conversia obligaţiunilor în acţiuni etc. O parte din atribuţii pot fi
delegate consiliului de administraţie, respectiv directoratului, fie prin actul
constitutiv, fie prin hotărârea adunării generale extraordinare.
Adunarea generală se convoacă de către consiliul de administraţie,
respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar, precum şi la cererea acţionarilor
reprezentând cel puţin 5% din capitalul social sau chiar o cotă mai mică, dacă în
actul constitutiv se prevede acest lucru.
Dreptul de vot în adunarea generală se exercită potrivit principiului
„orice acţiune achitată dă dreptul la un vot în adunarea generală”, aşadar
proporţional cu cota de participare la formarea capitalului social. Votul se exprimă
personal sau prin reprezentant cu procură specială. Membrii consiliului de
administraţie, directorii, membrii directoratului sau ai consiliului de supraveghere
ori alţi funcţionari ai societăţii nu îi pot reprezenta pe acţionari dacă, fără votul
acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută, sub sancţiunea nulităţii hotărârii.
De asemenea, acţionarii care sunt şi membri ai consiliului de
administraţie, ai directoratului sau ai consiliului de supraveghere nu pot vota, nici
personal, nici prin reprezentant, în baza acţiunilor deţinute, în probleme ce privesc
persoana, descărcarea de gestiune sau administraţia lor. Mai mult, acţionarii care,
fie personal, fie ca mandatar, au interese contrare cu cele ale societăţii trebuie să se
abţină de la vot, sub sancţiunea plăţii de despăgubiri pentru daunele produse
societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută de lege.
Dreptul de vot nu poate fi cedat.
În cadrul adunărilor generale votul este deschis, cu excepţia votului
pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie, ai consiliului de
supraveghere, a cenzorilor/auditorilor interni, revocarea acestora şi stabilirea
răspunderii acestor organe.
 Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toţi asociaţii şi
sunt supuse publicităţii prin Monitorul Oficial. Asociaţii nemulţumiţi, care nu au
luat parte la adunare sau au votat contra, votul lor fiind menţionat în procesul-
verbal al şedinţei, pot ataca în justiţie hotărârile adunării generale, în termen de 15
zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial. Acesta este un caz de nulitate
relativă, acţiunea în anulare putând fi intentată numai în interiorul acestui termen d
prescripţie.
Dacă se constată existenţa unor motive de nulitate absolută, acţiunea
în anulare este imprescriptibilă şi poate fi intentată de către orice persoană
interesată, inclusiv membrii consiliului de administraţie sau ai directoratului,
respectiv ai consiliului de supraveghere, dacă nu este vorba despre hotărârile cu
privire la revocarea acestora din funcţie.
Hotărârea irevocabilă de anulare se publică în Monitorul Oficial şi se
menţionează la registrul comerţului.
- Adunarea specială a titularilor de acţiuni preferenţiale cu dividend
prioritar fără drept de vot. Dacă acţionarii unei societăţi pe acţiuni decid emiterea
de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot, aceste acţiuni dau
dreptul titularilor la un dividend prioritar, înaintea oricărei alte prelevări, dreptul de
a participa la adunarea generală , cu excepţia dreptului de a vota în cadrul adunării
generale.
Această adunare are un caracter consultativ, cu privire la problemele
specifice ale acestei categorii de acţionarii, iar nu un rol deliberativ, deoarece nu
poate lua hotărâri care să influenţeze viaţa societăţii.
În cazul societăţii cu răspundere limitată, adunarea generală a
asociaţilor are ca atribuţii : aprobarea situaţiei financiare anuale, repartizarea
profitului net, desemnarea administratorilor, cenzorilor/auditorilor, precum şi
revocarea acestora – în aceste situaţii fiind necesar votul majorităţii absolute a
asociaţilor şi a părţilor sociale; modificarea actului constitutiv – cu votul tuturor
asociaţilor. Dacă societatea cu răspundere limitată are un singur asociat care deţine
toate părţile sociale, acestuia îi vor reveni drepturile şi obligaţiile specifice adunării
generale.
În cazul societăţii în nume colectiv şi al societăţii în comandită simplă
nu există instituţionalizată o adunarea generală a asociaţilor. Deşi soluţia nu este
consacrată expres de lege, prin interpretarea Legii nr.31/1990, considerăm că
asociaţii se pot întruni pentru problemele obişnuite ale societăţii, caz în care vor
putea lua hotărâri prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a
capitalului social (jumătate plus unu). Pentru modificarea actului constitutiv,
precum şi pentru revocarea administratorilor numiţi prin actul constitutiv, deciziile
se iau prin votul unanim al asociaţilor.

Administrarea societăţilor comerciale

Aducerea la îndeplinire a hotărârilor exprimate în cadrul adunărilor
generale reprezintă principala activitate a organelor de administrare ale societăţii
comerciale. Cu privire la administrarea societăţii, Legea nr.31/1990 cuprinde
dispoziţii specifice în funcţie de tipul de societate, iar în cadrul societăţii pe acţiuni
dispoziţiile diferă în funcţie de sistemul de administrare ales de către acţionari.
Astfel, în societatea în nume colectiv, există unul sau mai mulţi
administratori, fiecare având dreptul să reprezinte societatea, dacă nu există
prevederi contrare în actul constitutiv (art.75). În cazul pluralităţii de
administratori, dacă actul constitutiv prevede că aceştia trebuie să lucreze
împreună, deciziile vor fi luate în unanimitate, în cazul unei opoziţii urmând a
hotărî asociaţii care deţin majoritatea absolută a capitalului social. Dacă, însă, prin
actul constitutiv nu se fixează modul de lucru al administratorilor, fiecare poate
lucra separat, înştiinţându-i pe ceilalţi administratori despre operaţiunile care
depăşesc limitele obişnuite ale comerţului. Dacă există vreo opoziţie, aceasta va fi
soluţionată de către asociaţii care deţin majoritatea absolută a capitalului social.
Aceleaşi prevederi se aplică în cazul societăţii în comandită simplă,
care va putea fi însă administrată numai de către unul sau mai mulţi dintre asociaţii
comanditaţi, sub supravegherea asociaţilor comanditari, care, la rândul lor, vor
putea încheia operaţiuni în contul societăţii numai în baza unei procuri speciale din
partea reprezentanţilor societăţii, procură ce va fi înscrisă în registrul comerţului.
În cazul societăţii cu răspundere limitată, administrarea societăţii va fi
realizată de către unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi
prin actul constitutiv sau de către adunarea generală. Dispoziţiile art. 75,76, 77
alin.1 şi 79, prevăzute de Legea nr.31/1990 pentru societatea în nume colectiv se
aplică şi societăţii cu răspundere limitată. Astfel, în cazul pluralităţii de
administratori, modul de lucru al acestora va fi cel stabilit prin actul constitutiv,
asociaţii intervenind cu majoritate absolută fie în cazul unor divergenţe, fie pentru
operaţiunile care depăşesc limitele obişnuite ale comerţului.
În privinţa societăţii pe acţiuni, Legea nr. 31/1990, aşa cum a fost
modificată prin Legea nr.441/2006, a instituit două sisteme de administrare:
sistemul unitar şi sistemul dualist, asociaţii putând opta pentru unul dintre acestea.
Conform legii, în actul constitutiv al societăţii pe acţiuni, precum şi în
facturile şi documentele emise de societate, trebuie să se menţioneze sistemul ales
de către respectiva societate pe acţiuni.
Sistemul unitar. În cadrul acestui sistem, societatea va fi administrată
de unul sau mai mulţi administratori, numiţi fie prin actul constitutiv, fie prin
hotărârea adunării generale, numărul acestora fiind întotdeauna impar. Dacă există
mai mulţi administratori, aceştia se vor constitui într-un consiliu de administraţie.
Consiliul de administraţie este însărcinat, conform legii, să
îndeplinească toate actele necesare şi utile pentru îndeplinirea obiectului de
activitate al societăţii şi are următoarele competenţe de bază :
- stabileşte direcţiile principale de activitate şi de dezvoltare ale
societăţii ;
- stabileşte sistemul contabil şi de control financiar şi aprobă
planificarea financiară;
- numeşte şi revocă directorii, stabilindu-le şi remuneraţia;
- supraveghează activitatea directorilor;
- pregăteşte rapoarte anuale către adunarea generală;
 - convoacă adunarea generală şi duce la îndeplinire hotărârile acesteia;
- introduce cereri conform Legii nr.85/2006 privind aplicarea
procedurii insolvenţei.
Administratorii pot fi sau nu acţionari ai societăţii, dar, pe durata
mandatului de administrator, nu pot avea calitatea de salariat al societăţii. Dacă au
fost desemnaţi administratori din rândurile salariaţilor, contractul de muncă va fi
suspendat. Prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale se poate
prevedea ca unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie să fie
independenţi, în sensul de a nu avea sau de a nu fi avut relaţii fie de subordonare,
fie de colaborare în afaceri cu societatea sau calitatea de acţionar al acesteia,
personal sau ca reprezentant ori salariat ala altui comerciant.
Consiliul de administraţie se întruneşte o dată la 3 luni, prezidat de un
preşedinte, şi poate delega atribuţiile sale de conducere unuia sau mai multor
directori, dintre care, în această situaţie va fi ales un director general. Directorii vor
fi supravegheaţi de către consiliul de administraţie, care îi va putea revoca oricând,
pentru „justă cauză”, sub sancţiunea plăţii de daune - interese. Competenţele de
bază ale consiliului nu pot fi delegate directorilor, iar reprezentarea societăţii în
raport cu terţii şi în justiţie va reveni tot consiliului de administraţie.
Răspunderea civilă-patrimonială a administratorilor se bazează pe
regulile de la contractul de mandat şi pe dispoziţiile speciale ale Legii nr.31/1990.
Fiind vorba despre un mandat remunerat, administratorii sunt obligaţi
să acţioneze cu diligenţă maximă, cu loialitate, în interesul societăţii.
Administratorii sunt obligaţi să nu divulge secretele de afaceri şi informaţiile
confidenţiale la care au acces în calitatea lor de administratori.
Răspunderea administratorilor este directă, pentru fapta proprie şi
solidară (în cazul pluralităţii de administratori), în baza art.73, pentru:
- realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
- existenţa reală a dividendelor plătite;
- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le
impun.
În mod indirect, administratorii sunt răspunzători şi pentru fapta altor
persoane – directorii şi personalul încadrat, dacă se dovedeşte existenţa unei culpe
în supraveghere. Această răspundere este conjunctă (divizibilă) – răspunderea
aparţinând administratorului căruia îi revenea obligaţia de supraveghere a
persoanei care a cauzat prejudiciul – şi subsidiară, deoarece nu înlocuieşte
răspunderea celui care a cauzat prejudiciul, având mai mult un rol de garanţie.
Administratorii mai sunt solidar răspunzători în legătură cu faptele
prejudiciabile pentru societate săvârşite de către administratorii imediat precedenţi,
dacă administratorii în funcţie le-au cunoscut şi nu le-au prezentat cenzorilor.
Acţiunea în răspundere este o acţiune socială ce aparţine adunării
generale, care va desemna persoana însărcinată cu exercitarea acţiunii în justiţie,
sau consiliului de supraveghere – în cazul membrilor directoratului. În cazul
pasivităţii adunării, acţionarii reprezentând cel puţin 5% din capitalul social pot
intenta o acţiune în despăgubire în nume propriu, dar în contul societăţii.
Sistemul dualist. Prin actul constitutiv se poate prevedea că societatea
pe acţiuni este administrată de un directorat şi de către un consiliu de
supraveghere.
Directoratul, ai cărui membri sunt desemnaţi de către consiliul de
supraveghere, exercită conducerea exclusivă a societăţii şi îndeplineşte măsurile
necesare şi utile pentru îndeplinirea obiectului de activitate al societăţii, sub
controlul consiliului de supraveghere. Directoratul este format dintr-un singur
membru (director general unic) sau mai mulţi membri, în număr impar. Fiind
desemnaţi de către consiliul de supraveghere, membri directoratului pot fi revocaţi
oricând de către acest consiliu, dacă există o cauză justă.
Directoratul reprezintă societatea în raporturile cu terţii şi în justiţie
doar dacă acţionează împreună, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.
Directoratul prezintă în faţa consiliului de supraveghere rapoarte
trimestriale şi anuale.
Consiliul de supraveghere este desemnat prin actul constitutiv (primii
membri) sau prin hotărârea adunării generale. Membrii consiliului de supraveghere
nu pot avea concomitent cu această calitate şi calitatea de membrii ai directoratului
ori de salariaţi ai societăţii. Consiliul de supraveghere are în componenţa sa între 3
şi 11 membri, având următoarele atribuţii:
- exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către
directorat;
- numeşte şi revocă membrii directoratului;
- verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile
adunării generale a operaţiunilor de conducere a societăţii;
- raportează cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu
privire la activitatea de supraveghere desfăşurată.
Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni şi nu
poate avea atribuţii de conducere a societăţii. În exercitarea atribuţiilor sale,
consiliul poate crea comitete consultative, însărcinate cu efectuarea de investigaţii
şi elaborarea de recomandări pentru consiliu.
Durata mandatului administratorilor, atât în sistemul unitar, cât şi în
sistemul dualist este stabilită prin actul constitutiv, neputând depăşi 4 ani, cu
excepţia primilor administratori, al căror mandat nu poate depăşi 2 ani.
Administratorii pot fi realeşi.
În calitate de administratori pot fi desemnate atât persoane fizice, cât
şi persoane juridice, mai puţin în ceea ce-i priveşte pe directori şi pe membrii
directoratului, care vor fi numai persoane fizice. Persoanele care, potrivit legii nu
pot fi fondatori, nu pot avea nici calitatea de administratori, directori, membri ai
directoratului sau ai consiliului de supraveghere.
Legea limitează cumulul calităţii de administrator la cel mult 5
mandate de administrator şi/sau de membru al consiliului de supraveghere în
societăţi pe acţiuni cu sediul în România.
 În cadrul consiliului de administraţie, al directoratului sau al
consiliului de supraveghere pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenţa a
cel puţin jumătate plus unu din membri, iar hotărârile se iau cu votul majorităţii
celor prezenţi. În cazuri excepţionale, justificate de urgenţa situaţiei şi de interesul
societăţii, consiliul de administraţie şi directoratul poate lua decizii cu votul
unanim şi scris al membrilor acestor organe, fără a mai fi necesară convocarea lor.
Dispoziţiile referitoare la răspunderea administratorilor se aplică şi
directorilor, membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere.
Controlul gestiunii societăţilor comerciale se realizează prin
numirea unor cenzori, fie prin actul constitutiv, fie prin hotărârea adunării
generale, pe o durată de 3 ani, putând fi realeşi. Cel puţin unul dintre aceştia trebui
să aibă calitatea de expert contabil sau contabil autorizat. Cenzorii pot avea sau nu
calitatea de acţionar şi sunt remuneraţi. Adunarea generală ordinară a acţionarilor
poate hotărî contractarea auditului financiar, în loc de numirea cenzorilor.
Dacă societăţile pe acţiuni optează pentru sistemul dualist de
administrare vor fi supuse auditului financiar, prin auditori financiari, persoane
fizice sau persoane juridice, potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor
Financiari din România.
Atât cenzorii, cât şi auditorii întocmesc rapoarte către adunarea
generală, respectiv către consiliul de administraţie sau consiliul de supraveghere
despre constatările făcute cu ocazia efectuării controalelor . Consiliul de
administraţie şi consiliul de supraveghere au obligaţia de a convoca adunarea
generală şi de a-i pune la dispoziţie raportul întocmit de auditori.
Cenzorii vor lucra împreună sau separat, trecând într-un registru
special deliberările lor. Revocarea cenzorilor se va face prin hotărârea adunării
generale în condiţiile cerute de lege pentru adunările extraordinare.
Răspunderea cenzorilor este în conformitate cu regulile de la mandat.

7. Modificarea societăţilor comerciale

Actul constitutiv al societăţii comerciale poate fi modificat prin
hotărârea adunării generale extraordinare sau prin hotărâre judecătorească, în cazul
excluderii sau al retragerii unui asociat.
Actul modificator, încheiat în formă autentică, se depune la registrul
comerţului şi se publică în Monitorul Oficial, fiind parte integrantă din actul
constitutiv.
Principalele cazuri de modificare a actului constitutiv sunt
următoarele:
- majorarea sau reducerea capitalului social;
- prelungirea duratei societăţii;
- dizolvarea anticipată a societăţii;
- fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale;
- schimbarea formei juridice a societăţii comerciale.
Capitalul social poate fi majorat din dorinţa asociaţilor de a-şi
dezvolta activitatea, într-una din următoarele modalităţi:
 - prin noi aporturi, situaţie în care sunt emise acţiuni noi sau se
majorează valoarea nominală a acţiunilor existente;
- prin încorporarea rezervelor, a profitului sau a primelor de emisiune;
- prin compensarea creanţelor asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.
Legea recunoaşte un drept de preferinţă la cumpărarea noilor acţiuni
în favoarea celorlalţi asociaţi deja existenţi, drept ce poate fi exercitat în cel puţin o
lună de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare, termen stabilit
fie prin actul constitutiv, fie prin hotărârea adunării generale.
Reducerea capitalului social datorită unor pierderi înregistrate în
activitatea societăţii se poate face prin:
- reducerea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
- reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
- dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Dacă reducerea capitalului social nu este motivată de pierderi,
capitalul social poate fi redus prin :
- scutirea totală/parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
- restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională
cu reducerea capitalului social şi calculată pentru fiecare acţiune sau parte socială.
Legea recunoaşte în favoarea creditorilor sociali cu creanţe anterioare
publicării hotărârii de reducere a capitalului social existenţa unui drept de opoziţie
care se va exercita în termen de 30 de zile de la publicarea actului adiţional în
Monitorul Oficial.
În cazul prelungirii duratei societăţii, creditorii personali ai asociaţilor
din societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi în societatea cu răspundere
limitată pot face opoziţie împotriva hotărârii de prelungire a duratei societăţii în
termen de 30 de zile de la publicarea actului adiţional în Monitorul Oficial, dacă au
un titlu executoriu anterior hotărârii, deoarece prin înlăturarea posibilităţii
dizolvării societăţii nu-şi pot valorifica creanţa din sumele de bani cuvenite
debitorului lor din lichidare. Dacă opoziţia a fost admisă, asociaţii trebuie să opteze
între excluderea asociatului debitor şi renunţarea la hotărârea de prelungire a
duratei societăţii. Această problemă nu există la societăţile pe acţiuni, deoarece,
fiind titluri negociabile, creditorii personali ai acţionarilor pot sechestra şi vinde
acţiunile aparţinând debitorilor lor fără a fi nevoiţi să aştepte lichidarea societăţii
comerciale.
Fuziunea se realizează în două forme: prin absorbţie şi prin contopire.
Absorbţia constă în includerea într-o societate a unora sau a mai
multor societăţi comerciale care îşi încetează existenţa.
Contopirea constă în reunirea a două sau a mai multor societăţi care-şi
încetează existenţa pentru constituirea unei societăţi comerciale noi.
Divizarea constă în împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi,
care se dizolvă, fără a intra în lichidare, către mai multe societăţi existente sau care
iau astfel fiinţă, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare şi
eventual numerar către acţionarii societăţii divizate.
Fuziunea, respectiv divizarea, se hotărăsc de către fiecare societate
implicată şi se întocmeşte de către administratori un proiect de fuziune, respectiv
divizare, care, după ce este vizat de judecătorul delegat de la registrul comerţului,
este supus publicării în Monitorul Oficial. Creditorii societăţilor participante pot
face opoziţie, în termenul de 30 de zile de la publicarea proiectului.
În cel mult două luni de la expirarea termenului de opoziţie sau de la
respingerea acesteia, adunările generale din fiecare societate vor lua hotărârea cu
privire la fuziune/divizare. Actul modificator al actului constitutiv al societăţii
absorbite se publică în Monitorul Oficial şi se menţionează la registrul comerţului,
iar societăţile nou create respectă dispoziţiile speciale referitoare la înfiinţarea
societăţilor comerciale.

8. Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale

Societatea comercială se dizolvă într-unul din următoarele cazuri:
- trecerea timpului stabilit pentru durat societăţii;
- imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau
realizarea acestuia;
- declararea nulităţii societăţii;
- hotărârea adunării generale;
- hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive
temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea
societăţii;
- falimentul;
- alte cauze prevăzute de lege.
Dizolvarea societăţii are ca efect declanşarea procedurii lichidării.
În această fază se modifică obiectul şi scopul societăţii, administratorii
sunt înlocuiţi cu lichidatorii. Lichidatorii sunt persoane fizice sau persoane
juridice, având calitatea de lichidatori autorizaţi şi au aceeaşi răspundere ca şi
administratorii. Lichidatorii au următoarele atribuţii:
- să stea în judecată şi să fie acţionaţi în interesul lichidării;
- să termine operaţiunile referitoare la lichidare;
- să vândă, la licitaţie publică, bunurile mobile şi imobile aparţinând
societăţii,
- să facă tranzacţii;
- să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii etc.
Deşi se menţine personalitatea juridică a societăţii, acesteia îi sunt
interzise operaţiunile comerciale noi. Activitatea societăţii se limitează la
terminarea operaţiunilor aflate în curs.
Lichidarea activului societăţii comerciale are în vedere transformarea
în bani a bunurilor aparţinând societăţii, prin vânzare la licitaţie publică.
Lichidarea pasivului presupune plata datoriilor sociale către creditori.
Aceştia se pot îndrepta împotriva societăţii cu acţiune directă, dar şi împotriva
asociaţilor care nu au efectuat integral vărsămintele. Dacă există asociaţi care
răspund nelimitat şi solidar, creditorii se pot îndrepta şi împotriva acestora, dacă
societatea nu plăteşte în termen de 15 zile de la notificare.
Lichidatorii pot plăti din banii proprii datoriile societăţii, dar nu pot
exercita împotriva societăţii drepturi mai mari decât cele ale creditorilor plătiţi.
 În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, societatea va fi radiată
din registrul comerţului, sub sancţiunea plăţii de amenzi judiciare pentru fiecare zi
de întârziere.